Tema 1. Definiţia noţiunii stil. Date preliminarii despre

stiluri.

Arta este strâns legată de factorii istorici, sociali, geografici, climaterici, de condiţiile naturale, orânduirea socială, nivelul de dezvoltare al forţelor de producţie, materialele constructive locale, uneltele şi procedeiele tehnice ale epocii, ideologia, modul de gândire estetică, idealul estetic caracteristic unei anumite perioade de dezvoltare a civilizaţiei, specificul istoric şi naţional al poporului. Arta reflectă ideologia societăţii şi idealul ei estetic.

În diferite perioade istorice arta a avut un conţinut diferit.

De-a lungul timpurilor s-au format diferite stiluri artistice.

Istoia culturii ne-a lăsat moştenire un bogat spectru de obiecte uzuale, de obiecte de interior. Realizate prin fantezia artistului ele au preluat din formele, proporţiile, ornamentica stilurilor , ce s-au perindat de-a lungul istoriei.

Noţiunea “stil” provine de la cuvântul latin “stylus” - condei de metal, os, lemn, ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt, cu ajutorul căruia în antichitate se scria pe tăbliţe de ceară. De la acest cuvănt latin a provenit şi cuvântul “stilou” – toc cu rezervor.

În lingvistică, literatură noţiunea “stil”se utilizează în sensul diferitor sisteme de limbaj, vocabular : stil oficial, stil usual. Stilul comunicăii scrise. Stilul comunicării orale.

În artă de asemenea se utilizează noţiunea “stil”- “sistem de procedee şi mijloace artistice, format istoriceşte şi condiţionat de unitatea unui conţinut ideologic”.(ESM, vol. , p.269) (Unitatea conţinutului social-istoric condiţionează,apreciază unitatea principiilor, mijloacelor artistice).

Prin noţiunea “stil ” sunt marcate:

- mari epoci, perioade istorice în dezvoltarea artei (stilul romanic, gotic, renascentist, baroc, clasicist, romantic ş.a.)

- trăsături caracteristice ale artei unui popor (“silul japonez”, “stilul egiptean”, ş.a. ) - trăsături caracteristice timpului, în care au veţuit diverse personalităţi (“stilul Ludovic al XIY”)- trăsături carateristice unori curente artistice (stilul modern)- trăsături caracteristice unui gen artistic (stilul romanlui englez)

trăsături caracteristice ale unui autor anumit, maniera individuală de creaţie a unor mari artişti (stilul lui Rembrandt, Puşkin, Eminescu, ş.a. )

Principalele stiluri artistice s-a manifestat în arhitectură, pictură,

sculptură, interior, design, muzică, teatru etc.

Stilul arhitectural se apreciază prin totalitatea principiilor constructive ale unei epoci, ce se manifestă în particularităţile funcţionale, tehnice, estetice, materialele de construcţie, legile de compoziţie volumetrică, decorarea faţadelor şi a interiorului.

Principalele stiluri artistice sunt: clasicul elin, bizantinul, romanicul, goticul, renesansul, barocul, rococoul, clasicismul, ampirul, neoclasicismul, modernul, modernismul, constructivismul.

2.2.1. Stilul antic grec

Cultura Greciei antice a lăsat urme adînci asupra întregii culturi europene, constituind (chiar şi în zilele noastre) una din importantele surse de inspiraţie artistică, organizatorică, filozofică etc Activitatea

spirituală în Grecia antică era atributul celor bogaţi, fără a fi interzisă sclavilor. Prin modul de gîndire şi organizare viaţa era modestă, simplă, austeră şi sobră, caracteristici care s-au impus şi în modul de amenajare şi decorare a locuinţelor,

neexistînd mari deosebiri între casele bogaţilor şi săracilor. În schimb lăcaşurile închinate zeilor înglobau tot ce spiritul uman reuşise să realizeze, construcţiile fiind caracterizate prin forme şi proprietăţi deosebite

În general, în mobila destul de austeră utilizată de grecii antici se regăsesc elementele constructive şi ornamentale specifice construcţiilor.

Piese de mobilier nu s-au păstrat, dar se poate realiza o imagine destul de exactă după reprezentările în relief, picturi şi elementele din ceramică.

În construcţie se folosea lemnul de palt in, cedru, măslin, palmier şi nuc. În general, lemnul utilizai. în construcţie era colorat, dominante f i ind culorile: albastru, galben, roşu, roz şi brun deschis.

Ornamentele concepute de grecii antici constituie, de fapt, baza orna-menticii europene, acoperind un domeniu foarte larg, pornind de la crestături, trecînd prin basorelief şi ajungînd la ornamentele ronde-bosse. În general, ornamentele în relief sînt cele dominante, fără a le neglija pe cele plane, realizate prin pictură. Ornamentele vegetale, animale şi corpul uman au stat în centrul inspiraţiei marilor artişti. Frunza de acantus (fig, 2.1,j), de laur, precum şi crengile cu frunze de măslin au constituit baza ornamentelor vegetale, realizîndu-se o reproducere fidelă sau stilizată (fig. 2.1, k) şi simplificată sub forma palmetelor (fig. 2.1, /).• Oameni ai expansiunii pe mare, grecii au simbolizat freamătul ei prin meandre (fig. 2.1, m) sau prin forme stilizate ale valurilor (fig. 2.1, n). Figura şi corpul uman au constituit, de asemenea, sursă principală de inspiraţie a creatorilor de ornamente.

Piesele de mobilă specifice stilului antic grec sînt multe, prezentînd o diversitate de forme şi soluţii constructive.

Lada (fig* 2.1, a), concepută în diferite mărimi şi forme, îndeplinea funcţiunea de depozitare a vestimentaţiei, armelor precum şi pentru şedere şi odihnă.. Era bogat ornamentată şi viu colorată.

Patul. (fig. 2.1, f, g) avea funcţiuni multiple (odihnă, citit, scris, servit. masa, primire de oaspeţi etc"), fiind înalt cu picioare în formă de coloană cu capitel, legate prin cadru dreptunghiular şi acoperite cu saltea care se răs-frîngea peste cele două capete. Se foloseau perne decorative şi cuverturi de acoperire.

Taburetul (fig. 2.1, e, i) se realiza în construcţie fixă sau pliant şi era folosit, în general, pentru a uşura urcarea în pat.

Mesele (fig. 2.1, h) realizate cu trei şi patru picioare, fiind aşezate în apropierea paturilor, aveau formă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă.

Scaunele şi jilţurile (fig. 2.1, b, c, d) aveau în vedere realizarea unor poziţ i i de oadihnă ale corpului uman şi în acelaşi timp şi de a impune respect şi măreţie. Picioarele scaunelor şi jilţurilor se terminau, în majoritatea cazurilor, cu forme de picioare de animale sau erau de forma coloanelor.

Formele constructive ale paturilor, meselor, scaunelor, jilţurilor şi taburetelor se păstrează pînă în zilele noastre datorită ergonomicităţii şi funcţionalităţii lor.

2.2.2. Stilul antic roman

Imperiul roman, prin întinderea şi puterea sa economică, a constituit cea mai mare putere a lumii antice. Prin educaţie, romanii erau oameni ai armelor, care-şi petreceau mult din v iaţă în campanii, pe cîmpuri de luptă

etc, motiv pentru care nu aveau timp să se ocupe de elemente care ar fi putut înfrumuseţa viaţa. După cucerirea Greciei, cînd au luat contact cu o civilizaţie care atinsese un rafinament

deosebit, romanii au vrut să depăşească tot ce antichitatea greacă realizase pînă atunci. Inspiraţia şi meşterii, care trebuiau să realizeze tot ce Roma şi-a propus, erau din Grecia, motiv pentru care influenţa artei greceşti în imperiul roman este puternic implementată. Stăpîni de sclavi, deţinători ai unor bogăţii imense obţinute prin cuceriri, romanii vor să-şi prezinte superioritatea şi prin casă, mobilă şi vestimentaţie. Se ajunge astfel la o dezvoltare rapidă a construcţiilor, la atingerea unui rafinament deosebit în decorarea şi amenajarea interioarelor, mîna de lucru fiind foarte ieftină. Astfel, romanii realizează trecerea de la acei oameni practici ai vremurilor de început la o viaţă sedentară de lux şi huzur. Trecerea de la viaţa de campanie la viaţa sedentară a dus la dezvoltarea activităţilor de execuţie a mobilierului, ca o necesitate a amenajării caselor şi a edificiilor.

Mobila sti lului antic roman este inspirată în mare. parte din arhitectura construcţiilor, adaptată funcţiunilor simple de şedere şi odihnă, aşa încît să asigure maximum de comoditate şi confort.

Registrul ornamental al mobilierului este preluat din construcţii, regă-sindu-se influenţele greceşti.

Structura eterogenă a mobilei era rezultatul utilizării diferitelor materiale, ca rezultat al perfecţionării uneltelor şi tehnicilor de lucru (romanii folosesc ca tehnici de lucru ferestruirea, rindeluirea, strunjirea, burghierea, realizarea furnirelor şi furniruirea suprafeţelor, colorarea şi lustruirea lemnului etc).

Ornamentele de pe mobilierul roman sînt preluate de la greci, dezvoltate şi îmbogăţite după gustul celor care-1 utilizau şi adaptate tehnicilor folosite de meşterii executanţi. Frunza de acantus a grecilor este preluată şi transformată (fig. 2.2, j), ajungindu-se la un ornament complet diferit, specific romanilor. Elementele strunjite utilizate ca picioare i pentru paturi, taburete, scaune sînt dominante. De asemenea, sculpturile ronde-bosse (fig. 2.2, g), care reprezintă animale sau corpul uman, domină în construcţia meselor, jilţurilor, impunînd prin perfecţiunea execuţiei şi dimensiuni. Pentru prima dată apare piciorul de căprioară în construcţia meselor (fig. 2.2, b), formă care va constitui elementul dominant al barocului.

Ornamentele vegetale sub formă de ghirlande, lujeri, cornuri de abundenţă, rozete sînt des utilizate atît pentru decorarea interioarelor (a pereţilor) cît şi a mobilierului.

Prin folosirea rindelelor cu cuţite profilate romanii reuşesc să realizeze elemente de ancadrament care joacă un rol important în delimitarea spaţiului decorat şi evidenţierea pregnantă a ornamentului de pe suprafeţele plane.

Cunoscători ai tehnicii de curbare a lemnului, romanii realizează elemente spaţiale în construcţia mobilei (fig. 2.2, e), de mare efect estetic.

Mobila stilului antic roman cuprinde piese diverse.

Taburetul (fig. 2.2, f, h), lucrat din lemn în combinaţie cu bronzul, avea şezutul tapiţat sau acoperit cu blănuri. Picioarele, executate prin strunjire, realizau o construcţie fixă sau pliantă (cele de campanie).

Fotoliul, executat sub formă de tron pentru cazul utilizării în clădiri oficiale, sau mai simplu (fig. 2.2, e), pentru locuinţe, era puternic decorat cu ornamente sculptate sau realizate prin încrustaţie.

Patul si băncile (fig. 2.2, c, i, k), utilizate pentru odihna şi luat masa,sînt acoperite cu saltele şi cuverturi. Linia constructiva asigura o eleganţadeosebită. Decorarea se realizează prin sculptură, incrustaţie şi colorare alemnului, aurire.

Mesele, de forme şi construcţii diferite (fig. 2.2, a, b d),sînt executate numai din lemn sau in combinaţie cu marmura. Picioarele deţin ponderea în ornamentare prin formă sau sculpturi ronde-bosse. În general, picioarele se termină cu gheare de leu sau copite.

Dulapul, sipetul si lada erau piese de mobilă cu rol de depozitare a îmbrăcămintei, armelor si tezaurului familiei. Uneori sînt puţin ornamentate sau chiar lipsite de ornamente, iar alteori sînt exagerat ornamentate.

Materialele principale utilizate in construcţie au fost marmura, bronzul si lemnul (nuc, tuia, frasin, paltin, ulm) - iar sticla, fildeşul, bagaua, pietrele semipreţioase, aurul ca materiale de decorare prin încrustaţie, placare sau acoperire.

Stilul bizantin

Lumea obiectelor în perioada Imperiului Bizantin, care având o dăinuire de peste 1000 de ani (sf.sec.IV – înc.sec.XV), poartă un pronunţat caracter religios. Stilul bizantin, asimilând trăsături ale culturii egiptene şi greco-romane, s-a răspândit în Balcani, Asia, Rusia, şi a avut o influienţă decisivă asupra stilului cult românesc: în arhitectură, interioare, dar mai cu seamă în mobilierul bisericesc.

Interioarele, coloanele din interior şi pardoseala erau acoperite cu plăci din marmură colorată, onix, sticlă. Celebrele panouri murale şi de pe tavan erau interpretate în tehnică de mozaic din diferite pietre semipreţioase, ca agatul, lazurita, cristalul montan etc. Licărind misterios în lumina lumânărilor ele creau o atmosferă cu adevărat divină.

Mobilierul avea forme masive, greoaie şi sobre, cu linii şi suprafeţe drepte, cu elemente constructive simple. Preocuparea principală a constuctorilor era concentrată asupra aspectului ornamental decorativ – caracteristica de bază a mobilierului bizantin.

Varietatea funcţională a mobilierului era redusă. Majoritatea obiectelor de mobilier erau piese corespunzătoare cerinţelor oficiale şi bisericeşti: măsuţe cu un picior, lăzi, bănci, taburete cu picioare în „x”, scaune cu spătarul drept, fără curburi şi înclinaţie, înalt sau foarte înalt; jilţuri bisericeşti sau oficiale cu braţe în formă de panouri dreptunghiulare, picioare masive, cu secţiune dreptunghiulară, uneori – sculptate cu labă şi cap de leu.

Ornamentaţia mobilierului bizantin era una dintre cele mai bogate, fiind aplicată uniform şi abundent pe întreaga suprafaţă a tuturor panourilor, tăbliilor şi feţelor obiectelor de mobilă. Ornamentaţia se realiza prin sculptură cu relieful mic, pictură şi mozaic. Decoraţiunile sculptate cu ornamente geometrice şi vegetale – frunză de acant, palmete, rozete în formă de cruce ş.a. – erau deseori aurite, iar puţinele spaţii libere – vopsite în albastru sau roşu. Încărcate cu desoraţiuni ornamentale uneori diferitele jilţuri-tron (de ex., din catedrala Sf,Sofia din Constantinopol) erau incrustate cu aur, fildeş şi alte metale preţioase.

Stilul romanic

Evoluţia tehnică în Europa Medievală se desfăşoară foarte lent. (În perioada secolelor V-XII erau utilizate unele utilaje tehnice cunoscute încă din antichitate. Astfel moara de apă descrisă încă de Vitruvius a primit o largă circulaţie doar în sec.XI.)

Cauza acestei stagnări tehnice constă în primul rând în caracteristicile constituţiei mentale ale societăţii feodale: tendinţa de a se elibera de grijile şi interesele vieiţii pământeşti, dorinţa de a se consacra rugăciunilor şi serviciilor divine. În perioada medievală până în sec.XIII orice invenţie tehnică era considerată un păcat. Timp îndelungat nu a fost elaborat nici un tratat tehnic.На протяжении почти всего Средневековья, вплоть до XIII в., любое техническое новшество воспринималось как греховное. В течение долгого времени на средневековом Западе не было написано ни одного трактата по технике; эти вещи казались недостойными пера.

Stilul romanic este primul stil medieval manifestat în toată Europa. Evoluţia lui este condiţionată de dezvoltarea centrelor monastice, bisericelor, castelelor

feodale. Pe lângă mănăstiri erau create ateliere meşteşugăreşti. În ambianţa monastică în sec.XII apare şi primul tratat despre dezvoltarea tehnicii medievale -„Despre diverse meşteşuguri”, autor al căruia a fost monahul Teofil. Teofil descrie mijloacele utilizate la construirea, amenajarea şi decorarea bisericelor. Prima carte este dedicată preparării vopselelor, tehnicelor folosite în miniatură, frescă; a doua carte descrie tehnica vitraliilor, a treia –cea metalurgică şi giuvaergicală, analizează producţia textilieră. Astfel mon.Teofil a descris principalele domenii ale meşteşugurilor din perioada romanică (producţia textilieră, metalurgică, în special de armament, şi cea giuvaergicală).

Interioarele romanice. În castelele feodale principalele interioare pentru trai erau amenajate în turnurile numite donjone: săli spaţioase şi semiîntunecoase, pardoseală de teracotă acoperită cu covoare, pereţi de piatră, coloane, şeminee, dar pretutindeni reci şi umede (arderea slabă a focului din şeminee nu era în stare să încălzească aerul umed al acestor interioare mari şi întunecoase.)

Mobilierul romanic, rezultând din absenţa tendinţei spre lux, avea o construcţie primitivă, era rigid, masiv, greoi, incomod şi fără proporţii echilibrate. Panourile erau executate prin alăturarea mai multor scânduri consolidate prin traverse fixate în cuie decorative. Materialul folosit era stejarul – lemn tare şi rezistent la umezeală. Prelucrarea lemnului era dulgherească. Elementele constructive, finisarea erau rudimentare. Aspectul artistic, decorativ era minim. Ornamentaţia era prezentată doar prin feroneria dantelată, balamalele de fier forjat, într-o măsură foarte restrânsă – ornamente de acant, palmete, flori cu patru-opt petale etc.

Obiectul principal al mobilierului roman a fost cufărul, care putea fi transformat în armoar, bancă, scaun, pat, sipet în care se depozitau obiectele necesare în călătoriile îndelungate ale feodalilor. Masa era deobicei mare, alcătuită dintr-o scândură lată aşezată pe două suporturi, fiind folosită mai cu seamă în sălile mari şi întunecoase ale castelelor f-le. Patul era deasemenea înalt şi masiv, cu tăblii la cele două capete şi o tăblie laterală pentru izolarea recelii de la perete. În perioada tărzie a stilului (înc.sec.XII) concomitent cu dulapul pentru arme,haine şi unelte de lucru, apare patul cu baldachin, pentru izolarea de aerul rece nocturn.

Mobilierul romanic era în corespudere deplină cu modul de viaţă şi nivelul de cultură din epoca respectivă. (Luxul şi arta meşteşugărească romană au fost date uitării). Lumea obiectuală în perioada romană avea destinaţia de a saticface doar cele mai simple necesităţi utilitare

2.3.1. Stilul gotic

Stilul gotic, specific feudalismului dezvoltat, apare ca o necesitate istorică, datorită avîntului pe care-1 cunoaşte economia ţărilor europene, înce-pînd cu secolul XII. Avîntul economic atrage după sine o eliberare a activităţilor artistice si implicit o canalizare a lor atît spre sfera construcţiilor cît sia amenajărilor interioare, ca rezultat al acumulărilor înregistrate de marii feudali, cît si ca urmare a tendinţelor de urbanizare a multor localităţi. Sînt preluate elementele principale de la vechii romani cărora li se asociază invenţii specifice epocii cum sînt: arcul de ogivă, vitraliul, falduri e, contrafortul etc. Perioadă cu mari posibilităţi inventive, feudalismul dezvoltat din secolele XII—XV şi-a lăsat amprenta în timp, pînă în zilele noastre, prin construcţiile de mare rafinament şi grandoare.

În mobilă stilul gotic suplu, dar în acelaşi timp masiv, s-a implementat păstrînd aceleaşi elemente caracteristice construcţiilor, clar aduse la a ta scară. Elementele definitorii stilului gotic sînt completate de la o ţara la alta cu elemente specifice care ţin de tradiţiile popoarelor respective, aşa încît registrul ornamental specific stilului este foarte bogat.

Perfecţionarea mijloacelor tehnice de realizare aduce importante mutaţii calitative în aspectul si forma mobilierului. Ferăstraiele de debitat buşteni, care utilizau căderile de apă, asigură o calitate superioară scîndurilor, în comparaţie cu cele obţinute prin cioplire. Reinventarea rindelelor asigura realizarea suprafeţelor plane şi a unor finisaje superioare.

Se inventează noi principii structurale în construcţia mobilei (rama cu tăblie), care asigură efecte estetice deosebite şi uşurarea construcţiilor. Materialul lemnos principal utilizat. în construcţia mobilei a fost stejarul, care prin proprietăţile sale de rezistenţă şi prelucrabilitate asigura condiţii bune

de tăiere cu dalta şi ferăstrăul. În Germania de sud şi ţări le Alpilor s-a utilizat cu predilecţie lemnul de răşinoase, iar in unele regiuni ale Franţei, nucul.

Ornamentele sînt înregistrate in majoritate din natură, f i ind executate, în general, in relief plan şi mai rar iu relief complex (înalt).

Tăbliile sînt decorate în întregime în relief plan (fig. 2.3, a, d) sau cu motive care reproduc faldurile unor draperii (fig. 2.3, i). Ornamentele repeta-tive dispuse pe elemente de structură (fig. 2.3, e, f) au rolul de ancadrament general sau zonal. Torsadele capătă clin nou importanţă, fiind elementele verticale asociate arcurilor, cu efecte estetice deosebite.

Ornamentele inspirate din regnul vegetal sînt utilizate în forme dinamice de o mare varietate, regăsindu-se frunza de acantus în asociere cu iedera, frunza de viţă de vie. Stilizarea şi geometrizarea ornamentelor capătă un rol preponderent, fiind impusă, în general, de existenţa ogivei, construcţie geometrică de marc frumuseţe.

Un alt ornament important specific pieselor de mobilă înalte este crenelul, dispus in general pe cornişe, element de bază in identificarea stilului.

Din regnul animal ornamentele importante sînt : dragoni, himere, leul, calul, vulturul, porumbelul, peştele, iar cele inspirate de corpul uman sînt : sfinxul, • cavaleri, prelaţi, scene biblice etc.

Piesele de mobilier specifice stilului gotic sînt diverse, cuprinzînd aproximativ aceeaşi componenţă ca în zilele noastre :

Dulapul — cu pondere mai mare în Germania (fig. 2.4, a) era executat cu două uşi mari sau patru uşi şi brîu, cornişa decorată cu creneluri, tăbli i le decorate cu ornamente stilizate sau cu falduri

Bufetul — este înălţat pe picioare şi destinat păstrării veselei (fig. 2.3, a şi 2.4, b), are în general construcţia uşilor de tip ramă cu tăblie, pe care ornamentele sînt executate in relief plan.

Scaunele — au diverse forme şi dimensiuni. Cele mai impunătoare sînt cele specifice bisericilor (strana) cu un registru ornamental foarte bogat (fig. 2.3, d, i şi 2.4, j). Scaunele cu ladă (fig. 2.4, k) au şi rolul de depozitare. Diversitatea scaunelor pentru uzul general este mare, cuprinzînd : scaunele tip foarfecă (fig. 2.3, c şi 2.4, i), scaunele tip bancă (fig. 2.4, Ii) etc.

Mesele — sprijinite pe doi suporţi laterali (fig. 2.3, b şi 2.4, h) sau pe picioare (fig. 2.4, g), au placa groasă, masivă. În general, legătura între suporţii laterali se realizează printr-o traversă consolidată cu pană. Mesele de scris prevăzute cu placa rabatabilă (fig. 2.4, e) conţin în zona cadrului spaţii re zervate păstrării ustensilelor necesare.

Dresoarul— piesă de mobilă utilizată pentru depunerea veselei şi obiectelor preţioase, este frumos ornamentat (fig. 2.3, g şi 2.4, /) cu compartimente închise sau cu poliţe.

Tehnica de decorare principală utilizată este sculptura în relief plan, în Veneţia dezvoltîndu-se şi tehnica încrustaţiei cu fildeş şi sidef. Alte tehnici de decorare, cu areal restrîns de utilizare, au mai fost :

— în Lombardia — pictarea şi aurirea ;— în Spania — acoperirea cu piele de Cordoba imprimată cu ornamentele specifice.

Trebuie menţionat că goticul in Spania se manifestă printr-o decorare încărcată a suprafeţelor vizibile, dominînd rozetele, ornamentele geometri-zate si cele vegetale stilizate.

2.3.2. Renaşterea

2.3.2.1. Renaşterea în Italia

În timp ce in rostul Europei stilul gotic reprezenta simţămintele popoarelor care îl creau, în Italia acest stil nu a fost acceptat şi apreciat niciodată, fiind considerat un stil barbar. Italia, leagănul civilizaţiei europene, a rămas în continuare adeptă istoriei proprii, reluînd permanent ceea ce romanii au in i ţ iat , modificînd şi adaptînd totul la condiţiile social-istorice ale timpului.

Începînd cu secolul XII, atunci cînd în Europa se contura stilul gotic, în Italia se pun bazele unei dezvoltări deosebite a ştiinţei şi culturii, ca rezultat al urbanizării şi dezvoltării meşteşugurilor şi coincizînd cu descoperirea unor adevărate genii creatoare (Boticelli, Michelangelo). Marile familii aflate la conducerea oraşelor au finanţat şi susţinut tot ceea ce inventivitatea umană putea să creeze. Centrul motrice ăl Italiei devine Florenţa, unde familia bancherilor Medici a avut cel mai important rol în dezvoltarea oraşului în sine, asigurarea protecţiei şi încurajarea artelor, literaturii, creaţiei tehnice etc. Deţinătoare de importante capitaluri, familia Medici doreşte să schimbe cu totul înfăţişarea oraşului, devenind principalul fondator al construcţiilor care, şi în zilele noastre, constituie adevărate bijuterii ale arhitecturii lumii.

Mobila se adaptează noilor cerinţe şi gusturi, calitatea fiind clin ce în ce mai bună, ca rezultat al tehnicilor îmbunătăţite de prelucrare şi decorare a lemnului.

Soluţiile constructive noi (uşa cu tăblie, îmbinarea în cepuri coadă de rîndunică ascunse, îmbinarea la 45°) asigură posibilitatea unor noi principii de decorare a mobilei. Astfel, îmbinarea la 45° permite o continuitate a profi-lelor şi ornamentelor de ancadrament, faţă de stilul gotic la care, în general, profilele erau oprite. Îmbinarea la 45° asigură condiţii de prelucrare net superioare şi implicit calitatea execuţiei este mai bună.

Registrul ornamental al Renaşterii italiene este foarte bogat, avînd ca bază de inspiraţie ornamentele greco-romane. Complexitatea şi diversitatea ornamentelor folosite asigură mobilierului o estetică deosebită. Cu toate reţinerile referitoare la stilul gotic, unele influenţe sint uneori sesizabile în construcţia şi decorarea mobilierului. Ornamentele cu cea mai largă utilizare sînt cele vegetale : frunza de acantus, palmete cu volute, ghirlande, coşuri şi cornuri de abundenţă etc, uneori stilizate cu deosebit simţ artistic Ornamentele geometrice specifice greco-romanilor sînt. reluate (ovele, meandre, perle, volute, puncte de diamant, ciucuri, caneluri semirotunde etc), fiind executate cu o înaltă măiestrie artistică.

Cariatidele, atlanţii, amoraşii, măştile şi figurile groteşti, scenele istorice sau mitologice, constituie ornamente importante utilizate în decorarea construcţiilor, mobilierului şi altor obiecte de uz personal. Nu lipsesc nici ornamentele din regnul animal (centaurii, delfinii, vulturii, scoicile, picioarele de leu, solzii etc), care imprimă construcţiilor mişcare şi stabilitate.

Decoraţia policromă s-a realizat prin pictarea tăbliilor cu scene istorice sau mitologice, sau prin incrustaţie, marchetărie sau tehnica stucaturii.

Ornamentele noi (embleme, cartuşe, vase decorative, medalioane etc.) în combinaţie cu volutele, figurile omeneşti, frunzele de acantus etc completează registrul decorativ şi aşa destul de bogat.

Piesele de mobilier specifice Renaşterii italiene sînt de o mare diversitate.

Lada (fig. 2.5,. e) este caracterizată printr-un soclu mare şi profilat proeminent şi un capac masiv sculptat pe contur. Suprafaţa vizibilă a capacului este decorată prin sculptură sau intarsie, reprezentînd în general emblemele familiei. Pereţii, executaţi în construcţie ramă cil tăblie, sînt casetaţi, utili-zînd elemente profilate sau incrustaţii. Lada de tip sarcofag se sprijină pe picioare de leu, iar cea de zestre are soclul continuu.

Mobilierul de şedere este constituit din scaune, cu sau fără tapiţerie, a căror formă diversă este rezultatul personalităţii artiştilor şi a şcolilor pe" care le conduceau. În general, scaunul florentin (fig. 2.5, a, l) este caracterizat prin spătar drept şi o decoraţie bogată, regăsindu-se emblemele familiei. Scaunele tapiţate sau cu perne lasă liberă structura din lemn, bine gîndită ca formă şi decorare. Fixarea tapiţeriei se realizează cu ajutorul cuielor decorative din bronz, alamă sau aur (fig. 2.5, k). Canapelele, executate sub formă de bancă (fig. 2.5, c), păstrează linia canapelelor romane, ornamentaţia fiind mult mai bogată, materialul dominant utilizat în construcţie fiind lemnul.

Masa, asemănătoare meselor romane, cuprinde o placă fixată pe picioare strunjite legate prin traverse, constituind cadre de rezistenţă atît în partea superioară cît şi cea inferioară (fig. 2.5, f).

Dulapul, asemănător goticului, are în general patru uşi — două superioare şi două inferioare, constituind două corpuri distincte despărţite printr-o centură puternic profilată şi sculptată. Elementele verticale (pilaştrii, semi-atlanţii şi semicatiatidele) sînt masive şi bogat decorate. Cornişele sînt înalte (fig. 2,5, m), puternic profilate şi bogat ornamentate prin sculptură, incrus-taţie şi marchetărie.

Bufetul este conceput ca un dulap scund (fig. 2.5, j) cu două uşi realizate în construcţie ramă cu tăblie, cu soclul masiv sprijinit pe picioare scurte, strunjite sau labă de leu. Cornişa este sub formă de placă cu canturi profilate. În unele variante sînt prevăzute sertare, dispuse sub placă.

Comoda (scrinul), prevăzută cu mai multe sertare, este o creaţie florentină, folosită pentru păstrarea lenjeriei personale şi a celei pentru pat, bogat ornamentată, păstrînd linia arhitecturală a bufetului.

Patul, cu baldachin, este încadrat de patru coloane (canelate sau cu tor-sade) care susţin un coronament bogat decorat.

Secretairul (masa de lucru) are o placă, rabatabilă pentru scris şi este prevăzut la partea inferioară cu uşi sau brîu cu sertare.

Speciile lemnoase utilizate în construcţia mobilierului Renaşterii din. Ralia au fost : nucul, frasinul, stejarul, ulmul, bradul, tisa, plopul, pinul şi unele specii exotice, numai pentru intarsii şi incrustaţii.

Tehnica de decorare dominantă este sculptura în relief plan, complexsau ronde-bosse. Alte tehnici de decorare practicate : incrustaţia, stucatura,pictura.

2.3.2.2. Renaşterea în Franţa

Prima ţară din nordul Alpilor care a preluat cultura Renaşterii a îost Franţa. Iniţial preluarea a fost directă, mai tîrziu Renaşterea franceză s-a dezvoltat într-un spirit propriu de sine stătător, reuşind să aducă elemente noi, de mare importanţă în construcţia şi decorarea mobilei. Sint folosite aceleaşi materiale şi aceleaşi tehnici de decorare precum şi acelaşi registru ornamental, formele arhitecturale ale mobilei fiind specifice.

Mobilierul de şedere, scaunele (fig. 2.6, a, b, c, g, k) dobîndese un plus de comoditate. În general, picioarele sînt consolidate prin legături în H, iar cele din faţă printr-o legătura lată bogat decorată. Scaunele demnitarilor (jilţurile) erau puternic decorate, cu forme arhitecturale preluate din construcţii (fig. 2.6, g).

'Mobilierul de depozitare renunţă treptat la ladă, locul ei fiind preluat de dulapurile cu unul sau două corpuri, bufete şi comode (fig. 2.0, h, I, m, n). Suprafeţele se caracterizează printr-o bogăţie de ornamente plastice (hernieşi, cariatide, oameni cu trupuri de animale, plante) — suprafeţele verticale libere, lipsite de ornamente, nu erau acceptate.

Mesele se execută, în general, cu plăci de lungimi mari, fixate pe două picioare panouri sau pe mai multe picioare de tip coloană (fig. 2.6, d, e). Se practică şi construcţia meselor cu placă de extensie.

Canapelele (fig. 2.6, i) au fost mai puţin reprezentate în acest stil, ele fiind realizate cu două, trei şi patru locuri.

Patul baldachin (fig. 2.6, j) are în structură coloanele şi coronamentul, ca şi cel din Renaşterea italiană.

Cabinetul (fig. 2.6, f) este o piesă de mare importanţă, considerată piesa de mobilă la modă, fiind decorat cu ornamente incrustate.

2.3.2,3. Renaşterea în Spania

Spania, în care goticul francez a avut o mare influenţă, preia Renaşterea italiană, combinînd-o cu elementele de influenţă islamica şi bizantină, rea-lizînd mobilier cu forme arhitecturale şi ornamente originale. Aplicele metalice, tapiţeriile cu piele de Cordoba presată şi aurită, incrustaţiile cu pietre preţioase, sculptura în relief înalt şi ronde-bosse sînt ornamente dominante. Fixarea tapiţeriilor (executate din stofe colorate, pluş, piele aurită) se realiza prin cuie decorative cu floare rotundă sau ovală aparentă.

Scaunele, cu şi fără braţe (fig. 2.7, e, f, g, j, k, m), au construcţii şi decorări diverse datorită complexităţii elementelor de influenţă artistică. Legăturile picioarelor sînt puternic decorate.

Mesele (fig. 2.7, b, i) nu au pondere mare în componenţa mobilierului, ele fiind cu plăcile bogat colorate prin intarsii şi incrustaţii cu pietre preţioase. Picioarele strunjite sau cu torsade sînt legate între ele prin elemente din lemn sau fier forjat.

Canapelele (fig. 2.7, h, n), cu o construcţie mai rigidă, sînt decorate cu ornamente sculptate, tapiţeria fiind fixată prin cuie decorative.

Patul (fig"- 2.7, d) are capetele executate din elemente strunjite legate intre ele prin profite din lemn sau metal.

Ca ornamente definitorii ale st i lu lu i sint medalioanele sculptate, care reprezintă figuri de luptători - îmbrăcaţi in armuri metalice, grupaje de coifuri şi arme, blazoane. Medalioanele au forma ovală, dreptunghiulară sau pătrată, toate aplicate pe panouri în locul tăbliilor, fiind delimitate prin şipci profi late.

Cabinetul din Renaşterea franceză capătă o formă originală (fig. 2.7, c), f i ind constituit d i n t r - u n corp superior simplu, cu suprafeţe plane, sprijinit pe coloane prevăzute cu caneluri şi torsade. Legătura dintre picioare, aflată sub corpul superior, este de construcţie specială, fiind prevăzută cu stîlpi şi arcade. Decorarea suprafeţelor corpului superior este simplă, avînd la bază aplicele metalice realizate din meta le preţioase. Interiorul este, in general, căptuşit cu catifea sau pluş roşu.

2.3.2.4. Renaşterea în Anglia

Cu toate reformele înnoitoare ale vieţii economice, sociale şi politice, conservatorismul englez a întirziat mult apariţia elementelor Renaşterii în arhitectură şi mobilă. Colicul se consolidase cu adinei rădăcini in tradiţia autohtonă şi a permis infiltrările timide ale noului stil numai incepînd cu secolul XVI, sub Henric alVIII-lea. Abia sub regina Elisabeta, Renaşterea a reuşit să se impună şi în Anglia, continuînd sa se dezvolte pînă la mijlocul secolului al XVII-lea, după reguli proprii de construcţie şi decorare. Mobilierul Renaşterii engleze (stilul Elisabetan) este sobru, fără frontoane şi fără arcade. Influenţa italiană, germană şi flamandă se manifestă prin compartimentarea geometrică a panourilor pieselor de depozitare. Picioarele mobilierului erau, în majoritatea cazurilor, realizate prin strunjire, în formă de vase decorative, despărţite de profile adinei bogat sculptate, cuprinzînd frunza de acantus stilizată, adaptată suprafeţelor spaţiale.

Bufetul (fig. 2.8, i, k) este realizat dintr-un corp, sprijinit pe picioare strunjite, bogat decorate. Uşile sînt realizate în construcţie ramă cu tăblie, zonele centrale ale tăbliilor fiind decorate cu ornamente geometrice sau florale stilizate', încadrate cu şipci profilate. Zona de depozitare este complet închisă sau cuprinde şi poliţe (fig. 2.8, A), in cazul bufetului pentru veselă. Mesele sînt realizate cu plăci sprijinite pe cadre masive (fig. 2.8, a, b, c) — cazul meselor fixe, sau cu plăci sprijinite pe cadre uşoare - - cazul meselor extensibile (fig. 2.8, d, e). Picioarele strunjite se consolidează cu legături de formă

paralelipipedică sau cu elemente strunjite sub formă de mătănii aşezate cap la cap. Elementele finiale strunjite, dispuse pe legăturile cadrului central sau la colţurile plăcii, sînt orientate, in jos.

Scaunele au picioarele strunj i te (toate sau numai cele din faţă), legăturile inferioare f i ind drepte, sau strunjite in forma de mătănii aşezate cap la cap (fig. 2.8, f, g ). Spătarul netapiţat este constituit din legături traforate sau sculptate,cu elemente finiale s t run j i te orientale in jos. Tapiţeriile sînt fixate de schelet cu ajutorul cuielor decorative.

Patul, cu baldachin, este realizat după modelul italian (fig. 2.8, j), cu un coronament bogat decorat, sprijinit pe stîlpi strunjiţi, prevăzuţi la partea inferioară cu piedestale clasice, iar la partea superioară cu capitel ionic. Patul propriu-zis nu este legat de cei patru stîlpi.

Cabinetul (fig. 2.8, ti) este masiv, avînd corpul format din trei suprafeţe asamblate sub unghi diferit de 90°. Cornişa este profilată adînc şi decorată cu ornamente sculptate repetative, stilizate. Centura masivă înglobează sertarele şi asigură punctul de sprijin pe cei doi stîlpi groşi, strunjiţi şi sculptaţi. Spatele, realizat sub formă de ramă-cadru, consolidat de stîlpi prin legături, asigură structura de rezistenţă a construcţiei.

2.3.2.5. Renaşterea în Germania

Imperiul german, întins şi eterogen, nu reuşeşte să pună capăt luptelor interne pentru putere, care generează o stare de anarhie şi constituie o frînă în dezvoltarea economică şi socială. Germanii au rămas credincioşi st i lului gotic, ale cărui influenţe se resimt şi in zilele noastre. Cu toate acestea, pătrunderea Renaşterii este inevitabilă, chiar dacă aceasta se realizează începînd cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, mult mai tirziu decît în celelalte ţări europene.

În mobilă Renaşterea germană se dezvoltă pe două căi, specifice sudului şi nordului. Sudul Germaniei preia Renaşterea italiană, iar nordul preia Renaşterea nord-franeeză şi flamanda, aceasta avînd drept efect realizarea unei diversităţi mari de piese de mobilă.

La început transpunerea elementelor de. arhitectură in mobilă se face. cu stângăcie, mobila corp reproducând în miniatură faţadele unor construcţii. Odată cu venirea în Germania a artiştilor italieni şi francezi care lucrează la curţile princiare, piesele de mobilă primesc forme elegante.

Renaşterea germană se caracterizează, în general, prin masivitate, rectangularitate şi o decoraţie, in majoritate, realizată prin ornamente sculptate (fig. 2.9, a-i).

2.3.3. Stilurile baroculuiV

Perioada barocului începe la sfirşitul secolului al XVI-lea, reprezentînd o continuare a Renaşterii. Aceasta este perioada impunerii orînduirii capitaliste, perioadă a marilor descoperiri geografice, perioadă de sciziune în rîndul bisericii deţinătoare a puterii şi bogăţiilor. Se realizează trecerea la absolu-tismul monarhic.

Sistemul ornamental al barocului are ca suport elementele Renaşterii numai că peste formele echilibrate, logice, peste sobrietatea geometriei Renaşterii se suprapun detalii excesive de suprafeţe şi linii curbe, jocuri de umbre şi lumini, contraste de culoare, aur, forme şi volume pline de mişcare şi fră-mîntare. Structura constructivă este ascunsă de ornamentele care o acopăr, predominînd liniile curbe, pentru a scoate materia din încremenire.

Odată cu stilul baroc începe o nouă perioadă în confecţionarea mobilei, realizîndu-se mobila de curie, în manufacturi specializate amplasate pe lîngă curţile regilor şi ale marilor demnitari. Mobila de mare lux se adaptează ceremonialului de la curtea monarhilor. Suprafeţele mobilei se acoperă cu esenţe nobile (palisandru, mahon, abanos, nuc), cu incrustaţii în fildeş, sidef şi porţelan.

Simbolul stilistic al barocului este frunza de acantus, inspirat de pe capite-liul corintic al epocii elenistice.

2.3.3.1. Barocul în Italia

Barocul s-a născut în Italia, pe baza lucrărilor de pictură realizate de Michelangelo. La început mobilierul a fost de formă greoaie. Lada (fig. 2.10, e) pierde din importanţă transformîndu-se în

comodă, iar cele care se mai folosesc au forme cu suprafeţe bogat ornamentate şi capacul de formă neregulală.

Mobila realizată în Italia în prima jumătate a secolului al XVIII-.lea se caracterizează prin bogăţia motivelor decorative plastice, executate în stuc şi vopsite sau aurite. Mobila de şedere (fig. 2.10, a, c, d, f), cu scheletul reliefat plastic şi aurit, constituie piese de paradă. Mesele au plăcile realizate din marmură sau mozaic, sprijinite pe elemente portante puternice, reprezentînd lei, vulturi sau spirale ample de acantus.

Mobila barocului italian a constituit modele pentru toţi artiştii Europei occidentale, chiar şi în prima jumătate a secolului XVII. Formele greoaie ale barocului italian, întreţinut de biserica catolică, s-au menţinut pînă la sfîr-şitul secolului al XVII-lea, cînd a început importul de mobilă din Franţa.

2.3.3.2. Barocul în Franţa

În Franţa stilul baroc se mai numeşte, şi „stilul regilor francezi", coincizind cu perioada domniei celor mai vestiţi regi. Barocul francez poate fi împărţit in patru perioade distincte :

— barocul timpuriu — în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea (1610— 1643);— barocul de tranziţie — în timpul domniei lui Ludovic al XlV-lea (1643—1715);— Regence — stil de tranziţie — în timpul minoratului regelui Ludovic al XV-lea (1715—1723);— rococo (barocul tîrziu) — în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea (1723—1774).

Stilul Ludovic al XIII-lea— constituie o tranziţie între Renaştere şi baroc, artiştii reuşind să confere operelor lor specificul decorativ francez, cu toate influenţele care veneau din Italia.

Decorarea este greoaie, fiind vizibilă influenţa barocului flamand. Ornamentul dominant este cartuşul care decorează suprafeţele plane. 0 caracteristică importantă a stilului este torsionarea montanţilor şi mai ales a elementelor orizontale din structura scaunelor, fotoliilor şi meselor (legături, picioare). La mobila de şedere este specifică legătura în H, dintre picioare, la care se adaugă încă o legătură între picioarele din faţă. Se foloseşte tapiţeria fixă, cu cuie din argint sau aramă, cu floare decorativă. În general, mobilierul stilului Ludovic al XIII-lea este greoi, nefuncţional, stilul neprezentînd interes in producţia actuală de mobilă.

Stilul Ludovic al XlV-Iea. În anul 1667 se înfiinţează „Manufactura regală de mobilă a Coroanei" unde artistul Charles le B r u n reuneşte în jurul lui peste 800 meşteri şi artişti ai timpului. Printre ei se află şi ebenistul A n d r e (Ch a r 1 e s Boulle care reuşeşte să dea interpretări deosebite picturilor, realizînd ornamente de mare valoare pentru mobilă. Boulle perfecţionează tehnica marchetăriei, inlroducînd procedee cunoscute sub denumirea de „tehnica Boulle". Tehnica Boulle constă în realizarea unor desene pe suprafeţele mobilei prin incrustarea bucăţilor de materiale diferite (zinc, lemn colorat, baga). Prin decuparea plăcilor de zinc şi de baga rezultau două posi-bilităţi de constituire a desenului :

— efectul boulle — realizat din compoziţii metalice strălucitoare pe fond închis de baga ;

— efectul contreboulle — realizat din compoziţii închise din lemn colorat, dispuse pe zinc alb.

Toate aceste ornamente realizau împreună cu abanosul din structura mobilei efecte estetice deosebite. Protejarea şi fixarea compoziţiilor se realiza cu elemente de consolidare obţinute din bronz cizelat şi aurit.

Boulle îşi aplica tehnica de decorare la realizarea dulapurilor si comodelor.

Mobilierul stilului Ludovic al XlV-lea are un caracter pur decorativ, somptuos, cu dimensiuni şi forme largi, cu ornamentaţie bogată şi simetrică, realizată prin sculptură şi marchetărie. Tapiţeria, realizată cu

materiale scumpe (brocart, damasc, satin, piele, velur), completează, alături de finisajul prin aurire, somptuozitatea pieselor de mobilă.

, Speciile lemnoase utilizate la execuţia elementelor de structură au fost: nucul, părul, stejarul, abanosul şi alte specii exotice cu culori închise. Motivele decorative dominante sînt cele simbolice : soarele, măştile cu raze, două litere L întretăiate, embleme militare, ornamente vegetale (stejar, laur, măslin etc).

Mobilierul de şedere şi de odihnă (fig. 2.10, g, h, i, j) a avut o dezvoltare deosebită în acest stil, fiind bogat tapiţat şi ornamentat cu sculpturi frumos executate. Scaunul (fig. 2.10, g) are picioarele în consolă sau trunchi de piramidă, iar spătarul puţin înclinat in spate. Fotoliile clasice (fig. 2.10, i) au bra-ţele curbe în plan orizontal, terminate la capete cu volute, iar tapiţeria este prevăzută cu ciucuri. Fotoliile de odihnă (fig. 2.10, h) au braţele prelungite pe spătar, în partea superioară prevăzute cu două porţiuni proeminente pentru sprijinirea capului.

Patul de zi (fig. 2.10, j) sau canapeaua de odihnă este fără spătar, cu o singură tăblie laterală.

Mesele (fig. 2.10 l, m, p) sînt construite în două variante : masa consolă şi masa obişnuită. Masa consolă are, de obicei, placa din marmură ori mozaic, cu cadrul şi picioarele bogat ornamentate. Masa obişnuită este largă şi bogat ornamentală, susţinută pe patru picioare de forme diferite (fig. 2.10, k) : ba-iustri, trunchi de piramidă, picioare de căprioară sau lucrate ca un bust la partea superioară. Legăturile picioarelor şi cadrul sînt ornamentate simetric, dominînd liniile curbe, volutele în formă de S şi C.

Masa birou (fig. 2.10, n) este specifică acestui stil şi prevăzută cu opt picioare in consolă fixate prin legături in X- Sertarele au feţele curbe prevăzute cu ornamente plane. Ele sînt despărţite în plan vertical prin lezene in consolă, cu sculpturi proeminente.

Comoda (fig. 2.10, o), care înlocuieşte lada şi bufetul, a fost concepută de Boulle în diferite forme constructive şi arhitecturale, cu două sau mai multe sertare, puternic decorată cu marchetărie.

Stilul Regence. Stilul regenţei, denumit uneori rocaille, constituie o perioadă de tranziţie între grandoarea monumentală a curţii regelui Ludovic al XlV-lea şi farmecul liniştit al regelui Ludovic al XV-lea.

La mobilier (fig. 2.11) bogăţia marchetăriei din abanos, baga şi alte materiale începe să fie abandonată în favoarea suprafeţelor tratate liber, ornamentate cu furnire din lemn de palisandru, trandafir şi liliac. Ornamentele sculptate sînt mai fine şi în majoritate acoperite cu aur. Picioarele pieselor de mobilă sînt de forma piciorului de căprioară terminate în partea de jos cu o formă stilizată de copită, simplă sau combinată cu acanturi.

Ornamentele stilului Regence sînt preluate de la stilul Ludovic al XlV-lea, dominînd „motivul rocaille" alcătuit din scoici diferite.

Piesele de mobilier sînt diverse, cuprinzînd dulapuri, mese, comode, canapele pentru şedere (fig. 2.11, g) şi pentru odihnă (fig. 2.11, d), scaune, paturi etc.

Stilul Ludovie al XV-lea înlătură formele rigide, geometrice din construcţia mobilei, lăsind libertate liniilor curgătoare, asigurînd prin aceasta un plus de fineţe şi rafinament. Din punct de vedere istoric, stilul Ludovic al XV-lea reprezintă barocul tîrziu (rococo), aceasta fiind perioada de strălucire a barocului. Rococo este stilul de curte regală şi urmăreşte mai mult asigurarea unei comodităţi şi rafinament artistic decît efecte de măreţie ale monarhului. Culorile care domină sînt alb, albastru deschis, verde deschis, roz. Mobilierul şi interioarele sînt bogat aurite.

Tot ce goticul şi apoi Renaşterea au reuşit să realizeze referitor la simetrie, rococoul vrea să înlăture şi odată cu aceasta toate liniile drepte şi frinte.

Stilul Ludovic al XV-lea a prezentat şi prezintă mare interes în activitatea actuală şi viitoare de proiectare şi execuţie a mobilei, prin frumuseţea formelor, proporţiilor şi ornamentelor specifice. În timp, odată cu mutaţiile realizate în activitatea umană, piesele de mobilier şi-au modificat formele şi dimensiunile, adaptîndu-se cerinţelor funcţionale necesare omului modern, fără a-şi pierde din frumuseţe, dacă linia stilului nu este alterată.

O caracteristică importantă a stilului este aceea că scoate din nou în evidenţă structura lemnoasă a mobilei, chiar şi în cazul pieselor de mobilă de şedere şi odihnă (scaune, paturi, canapele), pentru a putea prezenta mult mai bine liniile curbe şi profilele bogate. Pentru a nu afecta frumuseţea formelor, sistemele de îmbinare sînt în majoritate ascunse, asigurîndu-se astfel continuitatea liniilor şi suprafeţelor curbe.

Speciile lemnoase utilizate cu predilecţie sînt : nucul, fagul, stejarul, paltinul, mahonul, palisandrul, migdalul, trandafirul, în culori naturale sau colorate (negru, auriu, roşu, roz. albastru, violet, verde deschis) şi acoperite cu lac. Tehnicile de bază în decorare sînt sculptura, intarsia, marchetăria, aurirea suprafeţelor, îmbinarea artistică a furnirelor.

Ornamentele specifice stilului sînt cochiliile de scoici, ghirlandele de flori şi frunze delicate, lujere cu frunze şi fructe, toate tratate liber şi fluent.

Piesele de mobilier specifice stilului Ludovic al XV-lea sint de o mare varietate, atît ca structură cit. şi ca formă (fig. 2.12).

Mobila de şedere şi odihnă cuprinde cele mai diverse piese. Scaunul (fig. 2.12, d) cu spătarul tapiţat ca şi fotoliul cu braţe (fig. 2.12, b) au picioarele curbate uşor în S, în formă de picior de căprioară, legate în linii fluente de rama şezut respectiv de spătar, legăturile dintre picioare (în H sau în X) fiind complet eliminate. Scheletul, vizibil, prezintă o construcţie continuă, neîntrerupta de îmbinările dintre elemente. Spătarele sint curbe, urmărind linia corpului omenesc. Forma spătarelor şi şezuturilor este inversă (ovală, rotundă, în formă de vioară etc), fiind tapiţate sau lucrate în împletitură de pai. bambus sau rogoz. Fotoliul „Bergere", piesă specifică stilului, are braţele curbe pline, tapiţate (fig. 2.12, k).

Canapelele, (fig. 2.12, c, e). au şezutul şi spătarul tapiţate, cu scheletul vizibil. Constructiv sînt realizate cu două locuri (marchize — fig. 2.12, e) sau cu trei locuri (fig. 2.12, c), fiind prevăzute cu perne cilindrice detaşabile.

Şezlongurile şi fotoliile canapea (fig. 2.12, f,j), independente sau alăturate, formează complexe de mobilă specifice stilului. Scaunul lung (fig. 2.12, f) este construit sub diverse tipuri.

Palul renunţă treptat la baldachinul cu coloane, păstrînd însă o consolă pe care se montează perdele sau draperii.

Mesele cuprind o varietate de forme şi construcţii, în general impuse de funcţiile utilitare pe care le îndeplinesc. Executate în construcţie simplă, fixă (fig- 2.12, h), în consolă (fig. 2.12, i) sau pentru scris (fig. 2.12, g), nu prezintă legături între picioare, acestea fiind legate de cadru prin linii continue. Legăturile cadru sînt bogat ornamentate, iar plăcile nu au canturi cu porţiuni drepte. Mesele în consolă au o legătură între picioare bogat sculptată.

Comodele sînt principalele piese de mobilă pentru depozitare. În general, suprafeţele care le mărginesc sînt curbe (fig. 2.12 a), legătura între suprafeţele frontale şi laterale realizîndu-se prin intermediul lezenelor bogat decorate. Suprafeţele sînt. continue atît în cazul construcţiei cu uşi cît şi cu sertare. Ornamentele din bronz aurit lucrările, de intarsie şi îmbinarea artistică a furnirelor se combină cu sculpturile aplicate în special pe lezene şi picioare. Comodele au. în general, două forme constructive : cu picioare înalte şi două sertare suprapuse şi cu picioare joase şi trei sertare, ultimele cu un volum de depozitare mai mare.

Stilul Ludovic al XV-lea, prin frumuseţea formelor şi ornamentelor, ră-mîne unul din stilurile principale, puternic implementate în cultura europeană şi mondială, spre care producătorii de mobilă şi-au îndreptat permanent atenţia.

2.3.3.3. Barocul în Germania

După instaurarea monarhiei în Prusia şi Austria, principii statelor germane şi regii au încurajat artele. Arhitecţii germani ca B a l t a z a r, N e u m a n n, Schlutter şi alţii creează o arhitectură nouă, bazată pe jocuri de suprafeţe în spaţiu, care se regăsesc şi in mobilă conferindu-i o vigoare şi un

patetism deosebit. Renaşterea şi barocul francez influenţează simţitor modul de gîndire în execuţia şi decorarea mobilierului baroc în statele germane şi Austria.

Mobilierul barocului german este masiv, greoi, cu ornamentaţie bogată executată în relief înalt. Soclurile şi cornişele masive sînt puternic profilate, după traiectorii drepte şi frînte, prezentînd în zonele centrale un ornament sculptat. Mesele au picioare masive, strunjite, cu profile adînci şi capiteliu superior.

Specific claselor înstărite, mobilierul barocului german nu urmăreşte funcţionalitatea ci fastul, prezentarea bogăţiei şi puterii. De aceea, datorită dezechilibrului realizat între ornamentaţie şi structură, stilul baroc german nu a prezentat interes în timp.

Barocul tîrziu (rococo) aduce în Germania o nouă viziune in tratarea ornamentaţiei mobilierului, influenţele franceze fiind vizibile (fig. 2.1.3). Dacă în prima parte a rococoului german mobilierul era exagerat de încărcat, aproape pierzîndu-se funcţionalitatea, spre sfîrşit exagerările iniţiale fac loc unor construcţii raţionale şi de bun gust.

Vitrinele şi dulapurile (fig. 2.13, a, f) păstrează formele barocului, dar ornamentaţia se simplifică lăsînd suprafeţe libere.

Mesele de scris (fig. 2.13, b, e) abundă în sertare de toate dimensiunile, iar mesele fixe şi cele în consolă (fig. 2.13, c, g) preiau linia rococoului francez, cu o simplificare a ornamentaţiei.

Ornamentaţia asimetrică, specifică barocului tîrziu, se regăseşte şi aici, liniile curbe, lujerele, ghirlandele fiind dispuse cît mai dezordonat.

2.3.3.4. Barocul în Olanda

Barocul în Olanda se dezvoltă într-o strînsă interdependenţă cu cel din nordul Germaniei.

Iniţial mobilierul era masiv conceput, în volume arhitecturale cu planuri de separaţie realizate de pilaştri, lezene, cornişe şi plăci intermediare şi decorate cu ornamente specifice. Renaşterii tîrzii.

Dulapurile masive sînt prevăzute cu sertare la partea inferioară, iar uşilesînt realizate în construcţie ramă cu tăblie, profilate adînc şi sculptate cuperle şi acanturi.

Masivitatea construcţiei se reduce, aşa încît în faza barocului tîrziu, mobilierul olandez capătă forme, structuri şi proporţii plăcute, motiv pentru care s-a menţinut mult timp în atenţia producătorilor de mobilă.

Vitrinele (fig. 2.14, a, c) au două corpuri distincte separate prin plăci orizontale. Corpul inferior conţine sertarele, preluînd funcţiile comodei (fig. 2.14, g, i), iar corpul superior prevăzut cu poliţe este închis cu uşi realizate în construcţie ramă cu sticlă.

Scaunele sînt realizate într-o diversitate de forme şi construcţii (fig. 2.14, b, d, f, h) cu spătare împletite sau tapiţate, sau cu spătare cu liră.

Comodele şi vitrinele rococoului olandez sînt şi astăzi pe piaţa mondială, ele prezentînd interes permanent.

2.3.3.5. Barocul în Anglia

Stilul baroc în Anglia părăseşte mobilierul masiv executat din stejar, trecînd spre mobilierul zvelt cu multe elemente strunjite (fig. 2.15). Mobilierul englez este mâi sobru, cu linii drepte dominante, fără extragere a profilelor, ornamentelor şi liniilor curbe. În cazul picioarelor se observă dominarea celor strunjite (în cazul celor realizate sub formă de S, acestea sînt. mai simplu decorate, mai suple, terminate printr-un papuc sau o formă simplă de labă).

Ornamentele geometrice centrale şi de ancadrament se regăsesc la decorarea suprafeţelor plane ale. uşilor şi feţelor de sertar (fig. 2.15, a, e, d, i). Spătarele scaunelor fotoliilor şi canapelelor pot fi

tapiţate (fig. 2.15, f) sau împletite din bambus (fig- 2.15, h, j. A), uneori chiar şi şezutul fiind împletit (fig. 2.15, b).

Barocul englez atinge apogeul in timpul reginei Ana, luînd denumirea de stilul Queen Anne, cînd mobilierul se caracterizează prin forme zvelte, curate, suple (fig. 2.16).

Spătarele scaunelor şi canapelelor sint traforate, conţinînd lire centrale, încadrate de elementele subansamblului spate, rezultat din prelungirea picioarelor (fig. 2.16, d, e, j). Formele lirelor ţraforate sint diverse, profilele fiind simetrice, constituite din linii curbe şi frînte.

Cabinetul (fig. 2.16, a) preia forma dulapului francez, iar măsuţa de toaletă cu oglindă (fig- 2.16, f) este o piesă de mobilă caracteristică stilului.

Suprafeţele pieselor de mobilă sînt acoperite cu ornamente la care se observă influenţele "artelor orientale, chinezeşti.

Perioada de sfîrşit a barocului (rococo) în Anglia are la bază lucrările sculptorului Thomas Chippendale, care a adaptat creaţiile sale din domeniul mobilei, gusturilor aristocraţiei engleze. Chippendale îmbină formele şi linia stilului rococo francez (Ludovic XV) cu elementele specifice englezeşti şi cur elementele orientale (chinezeşti), obţinînd efecte estetice şi decorative deosebite.

Scaunele şi canapelele au picioarele drepte sau uşor arcuite (fig. 2.17, a, b, j, k), terminate simplu sau sub forma de labă de. animale. Braţele sînt curbate, păstrînd linia specifică a barocului. Un efect deosebit îl realizează spătarele, asupra cărora artistul şi-a îndreptat toată atenţia, obţinînd, sub forma unor îmbinări de bare (fig. 2.17, c, k) sau bare şi panglici (fig. 2.17, o, b, /), efecte estetice plăcute.

Şezuturile de scaune sînt în formă de trapez.

Vitrinele păstrează linia barocului (fig. 217, e, f, h), cu cele două corpuri distincte, sticla uşilor fiind faţetă şi fixată în rame fagure.

Comoda (fig. 2.17, g) a fost preluată din barocul francez, cu o simplificare a formei şi în special a ornamentaţiei. Suprafeţele curbe ale plăcilor şi uşilor, din structura vitrinelor şi comodelor, sînt prezente şi aici ca şi în rococoul francez, german şi olandez.

2.3.4. Stilurile clasicismului

Descoperirea oraşelor romane Herculeanum şi Pompei de sub cenuşa Vezuviului, şi a mormintelor unor faraoni din Egipt, aduce un nou val în compartimentele de concepţie şi execuţie din arhitectură şi mobilă. Barocul, în special forma tirzie (rococo), foarte încărcat din punct de vedere al ornamentaţiei este abandonat, incercîndu-se reveniri la arta simplă greco-romană.

Roma devine centrul noului curent, începind cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar Italia primeşte cu reţinere aceste idei noi.

Noile tendinţe în proiectarea mobilei sint introduse în Franţa prin tinerii aflaţi la studii in Roma. Ideile simplificatoare, reluate de filosofie (Diderot, Jean Jacques Rousseau) şi promulgate în toate păturile societăţii franceze, devin dominante, favorizînd astfel implementarea rapidă şi profundă a lor şi in sectoarele producţiei de mobilă, aşa încît se poate spune că de fapt clasicismul s-a format şi dezvoltat în Franţa.

2.3.4.1. Ciasicismul în Franţa

Clasicismul francez cuprinde trei perioade distincte :

— perioada domniei regelui Ludovic al XVI-lea ;— perioada revoluţiei burgheze ;— perioada imperiului lui Napoleon.

Cele trei perioade istorice, diferite din punct de vedere al organizării şi principiilor socio-filosofice, s-au regăsit în mod diferit în arhitectură, arte plastice şi implicit in construcţia şi decorarea mobilei.

Stilul Ludovic al XVI-lea cuprinde două etape in dezvoltare :'

— prima etapă, caracterizată prin tendinţa de preluare a formelor şidecoraţiunilor din Roma antică ;

a doua etapă, caracterizată prin tendinţa de preluare a formelor şi decoraţiunilor din Grecia antică.

Se poate spune astfel că se instituie „clasicismul greco-roman'' pe baza realizărilor din perioadele Renaşterii şi barocului. Stilul Ludovic XV lasă clasicismului culorile deschise : alb, crem deschis şi vernil.

Mobila sti lului Ludovic XVI renunţă la liniile curbe, revenind la simetrie În construcţie şi ornamentaţie. Formele geometrice şi liniile drepte recapătă importanţă in definirea formelor şi ornamentaţiei pieselor de mobilă. Liniile fluente, continue, specifice barocului sînt abandonate, aşa încît noul stil prezintă structura constructivă a mobilei prin zone vizibile de îmbinare a elementelor.

Mobila stil Ludovic XVI are tendinţe spre forme miniaturale, logice, strict necesare. Ornamentele rezultă dintr-o îmbinare a motivelor antice romane şi greceşti cu cele. egiptene şi chinezeşti. Alături de meandre, capetele de berbec, vulturii romani şi cornuri ale. abundenţei, inspirate din antichitatea greco-romană, se mai folosesc pentru decorare tolbele cu săgeţi, torţele aprinse şi flori de cîmp aşezate în coşuri sau împletite în ghirlande şi coroniţe (fig. 2.18, k). Pentru cornişe, lezene şi cadre se utilizează ornamentele repe-tative.

Tehnicile de realizare a ornamentelor sint sculptura, marchetăria şi pictura pe lemn. Sculpturile sînt aurite mat sau patinate.

Picioarele mobilierului stil Ludovic XVI sînt. lungi, drepte şi uşoare, cu secţiune circulară sau poligonală, avînd forma de coloane care se subţiază în partea de jos. Canelurile longitudinale sau înfăşurate elicoidal, gulerele decorative şi profilele transversale sînt elemente specifice st i lului .

Spătarele scaunelor, fotoliilor şi capapelelor (fig. 2.18, a, b,f') sînt ovale, rotunde sau dreptunghiulare, totdeauna încadrate cu elemente sculptate sau profilate.

Cadrele de rezistenţă ale meselor, scaunelor şi fotoliilor sînt formate. din elemente drepte (fig. 3.18, a, j), uneori fiind folosite şi legături faţă curbate (fig. 2.18. b, f), sau pentru mesele mici chiar cadre ovale sau rotunde (fig. 2.18, i).

Comodele sînt realizate sub formă diversă, cu plăci dreptunghiulare sau semirotunde (fig- 2.18. r, d, e), realizate din marmură albă sau gri. Lezenele sînt puternic profilate şi sculptate, realizînd asamblări sub unghi de 45° cu pereţii laterali. Prin modificarea comodelor s-au realizat servantele, piese de mobilă cu lungimi mai mari, prevăzute cu sertare, poliţe etc.

Biroul cilindru (fig. 2.18, h) este o piesă de mobilă specifică stilului,prevăzut cu uşi laterale şi sertar central, despărţite prin lezene bogat ornamentate. Capacul este realizat sub formă de rulou sau uşă rabatabilă in sfert de cere.

Paturile (fig. 2.18, g), lucrate din lemn colorai, au capetele de obicei tapiţate, mărginite de, colonete sau statui, ca o prelungire a picioarelor.

Stilul Directoire reprezintă stilul de tranziţie între Ludovic al XVI-lea şi Empire, creat în perioada revoluţiei franceze şi a directoratului, cînd are loc o orientare a artelor plastice spre forme cît mai

simple şi severe, care să corespundă idealului de viaţă propagat de revoluţie. Are loc o trecere masivă spre folosirea ornamentelor, formelor şi structurilor romane. Perioada directoratului este scurtă, motiv pentru care acest stil nu s-a stabilizat. S-a urmărit în mod deosebit eliminarea decoraţiunilor exagerate şi somptuoase, care aminteau de monarhie. Mobilierul este simplu atît ca formă cît şi ca decorare (fig.

2.19) şi nu a menţinut interesul producătorilor de mobilă.

Stilul Empire. După instaurarea dictaturii militare a lui Napoleon şi după victoriile strălucite repurtate de acesta în acţiunea de constituire a imperiului, orientarea artelor are în vedere glorificarea puterii imperiale şi a victoriilor militare. Din această cauză, stilul Empire nu este un stil natural, ca rezultat al căutărilor artiştilor şi a tendinţelor artelor în evoluţia lor firească ; el este un stil artificial, realizat prin dogme şi direcţii impuse, comandate.

Stilul Empire readuce interesul şi preocuparea pentru latura artistică a mobilierului baroc, sărăcit în perioada directoratului, menţinînd linia constructivă şi motivele decorative antice greco-romane şi egiptene.

Ornamentele dominante sînt cele sculptate în ronde bosse (cariatide, atlanţi, capete şi picioare de lei, sfincşi), dispuse pe elementele de susţinere, precum şi ornamentele aplicate-realizate din bronz cizelat şi aurit. Pe suprafeţele plane se folosesc pentru ornamentare embleme cu arme şi litera N lucrată în bronz aurit, înconjurată cu ornamente sub formă de coroniţe. Lezenele şi picioarele sînt decorate cu palmete sculptate în relief plan sau realizate prin încrustaţie.

Mobilierul de depozitare are forme arhitecturale cu frontoane şi cornişe antice şi coloane cu capiteliu.

Mobilierul de şedere (scaune, fotolii) are spătarele gondolate (fig. 2.20, a, b, c), iar în cazul canapelelor braţele sînt inegale şi gondolate (fig. 2.20, d). Paturile (fig. 2.20, i) păstrează aceeaşi linie in execuţia capetelor, revenind baldachinul sub formă de cort militar.

Mesele dreptunghiulare (fig. 2.20, j) au patru picioare sub formă de ca riatide, între care sînt dispuse picioare sub formă de coloană, toate prinse pe tălpi masive legate longitudinal cu o traversă decorată cu vase ornamentale sau grupuri statuaro. Cadrul mesei este masiv şi decorat cu ornamente repetative (meandre, împletituri de flori şi frunze etc). Mesele rotunde sau ovale au plăcile susţinute pe picioare sub formă de coloane cu secţiune rotundă sau prismatică, consolidate prin legături sau plăci inferioare (fig. 2.20, e, k).

Dulapurile şi comodele (fig. 2.20 f) au suprafeţe plane cu lezene sub formă de coloane cu secţiune prismatică sau rotundă, iar picioarele sub formă de labă de leu. Suprafeţele plane sînt împodobite cu palmete, ghirlande, cununi de laur, figuri de sfincşi etc.

Speciile lemnoase utilizate sînt cele indigene (paltin, cireş, frasin) şi exotice (mahon roşcat, abanos, lămîi).

2.3.4.2. Clasicismul în Anglia

Sobrietatea antichităţii greco-romane a găsit în Anglia un teren prielnic, aşa încît noul curent, introdus în mobilă de fraţii A d a m (avînd la bază elementele structurale ale stilului Ludovic al XVI-lea adaptate specificului englez), s-a impus destul de repede. Mai tîrziu clasicismul englez a fost pre luat şi dezvoltat de alţi doi creatori de mobilă, George H e p p 1 e w h i t e şi T h o m as She r a t o n, aşa încît diversitatea pieselor de mobilă este foarte mare, păstrînd specificul concepţional al creatorilor săi.

Mobila Adam (fig. 2.21, a, b, c, d, e) foloseşte cu predilecţie ornamentele de provenienţă greco-romană, realizind o îmbinare între diferitele tehnici de decorare (sculptură, intarsie, pictură) pe aceeaşi piesă de mobilă.

S-a folosit cu predilecţie lemnul de mahon masiv sau în furnire, ornamentele fiind realizate din culori deschise, contrastante cu culoarea roşcată a fondului.

Influenţele stilului Ludovic al XVI-lea sînt vizibile prin forma picioarelor şi spătarelor scaunelor, unele piese fiind executate asemănător cu cele greco-romane (fig. 2.21, a).

Mobilierul pictat cu ghirlande şi medalioane este specific stilului, comodele şi dulapurile realizate de fraţii Adam constituind piese de inspiraţie pentru mulţi creatori de mobilă.

H e p p 1 e w h i t preia stilul continental Ludovic al XVI-lea, asociindu-i mai multe linii curbe (fig. 2.21, f, g, h, i, j, k). Ornamentaţia este mai re-strînsă, efectul estetic deosebit este realizat prin

forma ovală, rotundă sau parabolică a spătarelor scaunelor, fotoliilor, canapelelor. Hepplewhite a fost considerat un mare creator în arta mobilierului, stilul lui prezentînd interes şi în zilele noastre. Frumuseţea scaunelor, fotoliilor şi canapelelor este obţinută prin forma spătarelor, realizate prin traforare, sculptare sau prin aranjament de baghete sfrunjite. Mobila corp este dominată de liniile drepte şi de figurile geometrice ordonate (dreptunghi, pătrat), ornamentată cu elemente sculptate sau obţinute prin marchetărie şi pictură. Uşile cu sticlă păstrează rama fagure cu elemente faţetate.

Tapiţeria este realizată din stofe simple în dungi.

S h e r a t o n este autorul a noi piese de mobilier mult mai apropiate de trebuinţele umane din vremea sa. Caracteristic mobilierului Sheraton sînt liniile drepte (fig. 2.21, l, m). Mesele de lucru, biroul pentru dame. mesele de cusut şi pentru joc sînt piese de mobilă specifice stilului.

Ornamentaţia, mai mult plană, este realizată cu predilecţie prin lucrări de intarsie, culoarea fondului fiind cea specifică mahonului, specie cu cea mai largă utilizare.

2.3.4.3. Clasicismul în Germania

Sub influenţa revoluţiei burgheze din Franţa se pune capăt, în Germania, artei oficiale, de curte, îmbrăţişîndu-se noua orientare simplificatoare, cu influenţe antice.

În mediile burgheze se dezvoltă stilul Biedermeier, ca o interpretare germană a clasicismului. Concepţia şi realizarea mobilierului în clasicismul german are în vedere simplificarea formelor şi ornamentaţiei şi folosirea în construcţie a speciilor indigene (acoperite cu specii exotice), aşa încît să re -zulte un mobilier ieftin, accesibil păturilor largi ale burgheziei. Este folosit lemnul de cireş, frasin, par colorat în nuanţe maronii, atît sub formă masivă cît şi sub formă de furnir. Mahonul este folosit cu predilecţie sub formă de furnire.

Mobilierul stilului Biedermeier conţine aceeaşi structură a garniturilor ca şi cel din zilele noastre. Formele simple şi mai puţin ornamentate îl face foarte tehnologic, aşa încît stilul a păstrat interesul pînă în zilele noastre

Dulapul (fig. 2.22, c) este de construcţie simplă, paralelipipedică, pereţii laterali şi uşile sînt plane, neornamentate, realizate sub formă de ramă cu tăblie. În cazul tăbliilor false se utilizează şipci decorative pentru fixare.

Canapeaua (fig. 2.22, a) şi scaunele (fig. 2.22, b, e, g) au braţele şi spătarele arcuite uşor, executate din elemente curbate, sau sub formă de liră (fig. 2.22, f). Tapiţarea se realizează cu stofe vărgate sau înflorate.

Mesele cu plăcile dreptunghiulare, pătrate, rotunde sau ovale au picioarele drepte (fig. 2.22, a) sau curbate (fig. 2.22, f), fixate pe tălpi sau pe plăci. S-au folosit şi construcţii de mese cu picioare laterale sub formă de liră, legate prin traverse longitudinale.

Patul (fig. 2.22, h) foarte asemănător clasicismului francez dar mai simplu decorat, păstrează forma gondolată a capetelor.

Biroul (fig. 2.22, i) devine o piesă de mobilier utilă şi de aceea i se acordă o atenţie deosebită, rezultînd o diversitate constructivă. Linia generală este definită de existenţa sertarelor, cutiilor şi a corpurilor interioare.

Ornamentele dominante sînt cele de natură vegetală, stilizate (flori, frunze, coroane, rozete, crenguţe cu flori vii) şi mai puţin cele de origine animală (lebede, păsări, grifoni). Ornamentele aplicate din bronz se realizează din table ambutisate.

2.3.4.4. Clasicismul tîrziu în Franţa

Stilurile clasice dezvoltate în perioada clasicismului au creat, în toate ţările europene, „mobilierul zilelor noastre", urmărind, în general, formele simplificate, ornamentele strict necesare şi reduse ca dimensiuni, aşa incit să se poată obţine un mobilier mai ieftin, accesibil păturilor largi ale populaţiei. Tendinţa de tehnologizare a mobilierului s-a continuat pîna în zilele noastre, evoluind odată cu apariţia noilor tipuri de materii prime pe bază de lemn şi a altor materiale utilizate ca înlocuitori.

Modificarea formelor şi structurilor mobilei clasicismului a fost permanentă. După anul 1840 clasicismul este îndepărtat de pe linia modei, de către noul curent — „clasicismul tîrziu" sau noul rococo, curent apărut şi dezvoltat in Franţa in timpul domniei regelui burghez Louis Philippe. Stilul se încadrează aproximativ în perioada 1830—1860, căpătînd o răspîndire în aproximativ toate ţări le Europei, fiind regăsit sub alte denumiri (în Anglia se regăseşte sub denumirea de stilul Victorian).

Cea mai mare dezvoltare a stilului se realizează în Austria, unde stilul păstrează în faza iniţială influenţe din Empir şi Biedermeier, pentru ca mai tîrziu să se desprindă de acestea, devenind un stil de sine stătător, cunoscut sub denumirea de stilul Louis Philippe.

"Specificul arhitectural al stilului se caracterizează prin folosirea dimensiunilor mici în construcţie, prin combinarea liniilor drepte cu cele curbe şi prin părăsirea proporţiilor caracteristice clasicismului şi barocului.

Dulapul (fig. 2.23, a) de haine sau de vase este de dimensiuni mici, în general cu o uşă, la care domină suprafeţele plane. Decorarea înlătură ornamentele încărcate, realizate prin intarsii sau sculptură, mărginindu-se la realizarea unor ancadramente şi utilizarea unor ornamente aplicate.

Servanta (bufetul) utilizată pentru expunerea porţelanurilor se compune dintr-o comodă cu uşi la partea inferioară, peste care se aşază un corp superior deschis (cu poliţe), sub formă de raft. Legătura între cele două corpuri se face prin elemente masive arcuite sau din panouri decupate.

Comodele renunţă la sertare, folosind numai Uşile plane, fără ornamente realizate prin intarsie.

Mesele de scris (fig. 2.23, c) capătă importanţă deosebită, fiind prevăzute cu multe sertare aşezate atit sub cît şi deasupra plăcii. Picioarele revin la forma barocului, fiind suple, cu l ini i fluente şi se termină în forme stilizate.

Mobilierul de şedere şi odihnă (scaune şi canapele — fig. 2.23, b, d, e, g) părăseşte proporţiile specifice barocului, fiind dominat de linii întortocheate, capricioase, întrerupte, profilarea elementelor de structură domină ca tehnică de decorare. Mobilierul este mai greoi decît cel baroc, eu şezutul mai jos şi spătarele înalte — pe care se mai regăsesc influenţe ale s t i lu lu i englez Hepple-white. Tapiţeriile sînt realizate cu stofe cu modele florale, folosind culorile : cafeniu, albastru, vişiniu şi verde.

Măsuţele sprijinite pe un picior central (fig. 2.23, f), cu plăci rotunde sau poligonale, capătă o răspîndire deosebită. Piciorul central şi cele suplimentare slut bogat decorate prin sculptură, acestea fiind piesele de mobilă pe care se mai păstrează specificul rococoului.

2.4. STILURILE RUSTICE

Stilurile artistice create şi dezvoltate la curţile regale nu au fost accesibile maselor largi de oameni. Rezolvarea problemelor de confort în existenţa populaţiei s-a realizat prin execuţia unor piese de mobilier mai simple, mai puţin ornamentate, care urmăreau mai mult îndeplinirea rolului func-ţ ional decît, a celui estetic.

Se poate spune astfel, că în t imp au coexistat permanent două sti luri artistice : stilul de cur te şi stilul rustic.

St i luri le rustice sînt specifice fiecărei ţări şi, mai mult chiar, fiecărei zone sau regiuni geografice, cu elemente de interferenţă şi cu i n f l u e n t e difici l de descifrat şi departajat.

Formele constructive şi modul de ornamentare sînt simple şi specifice regiunii respective, nefiind agreate şi acceptate în alte regiuni.

Tradiţionalismul in aria rustică a avut şi mai are influenţe hotărîtoare asupra dezvoltării anumitor st i lur i rustice. Datorită acestui tradiţionalism, în timp, stilurile rustice nu au prezentat interes pentru producătorii de mobilă, deoarece cantităţile necesare de mobilier, fiind mai mici, nu erau rentabile.■ În plus, tendinţele de generalizare ale anumitor stiluri artistice nu au dat nici un rezultat.

Dezvoltarea localităţilor rurale şi ridicarea nivelului de cunoaştere al populaţiei a dus la îndreptarea atenţiei către stilurile artistice consacrate istoric, abandonîndu-se din locuinţe mobilierul rustic, rezultat al mutaţiilor survenite în preocupările, gusturile şi necesităţile oamenilor. Tendinţa per-manentă de urbanizare, de modificare a locuinţelor, a dus treptat la abandonarea stilurilor rustice, acestea rămînînd la faza de muzeu.

Producătorii de. mobilă au încercat, în timp, realizarea unor simbioze între stilurile rustice şi cele de curte, rezultînd produse mai mult sau mai puţin acceptate, dar care nu prezintă garanţia unui accepţiuni largi şi permanente.

Rezolvarea cerinţelor de mobilier rustic a rămas să se facă zonal, în ateliere mici, cu flexibilitate mare în schimbarea producţiei, acolo unde se cunosc. În amănunţime particularităţile specifice de formă şi ornamentale ale stilului rustic respectiv.

Tendinţele de impunere pe piaţă a stilurilor rustice franceze, germane şi flamande se păstrează şi în prezent, proiectanţii de mobilă încereînd să gîndească mobilier rustic, dar cu funcţiuni moderne, activitate destul de dificilă, dar nu imposibilă.

Rămîne deschisă permanent problema proiectării produselor noi,în concordanţă cu nevoile actuale ale oamenilor, prin reactualizarea stilurilor consacrate istoric, impunîndu-se prin aceasta un studiu permanent şi foarte atent al caracteristicilor care le definesc. Neostilurile sînt într-o permanentă transformare, fiind în totală corelaţie cu evoluţia vieţii şi a materiilor prime şi materialelor utilizate în construcţie.

Proiectanţii de mobilier neostil (stiluri istorice actualizate) trebuie să fie permanent documentaţi din punct de vedere al noilor tehnologii, al noilor utilaje, al noilor tehnici de decorare etc., impunîndu-se astfel realizarea unui sistem informaţional naţional sau internaţional, la care să aibă acces per-manent. De asemenea, ei trebuie să aibă la dispoziţie toate studiile referitoare la comerţul eu mobilă, la tendinţele modei în construcţia şi decorarea mobilei etc. Printr-o informare corectă şi permanentă, prin conceperea de produse noi, originale, prin participarea la tîrguri şi expoziţii cu aceste produse, se poate ajunge la eficientizarea producţiei de mobilă şi la creşterea prestigiului ţării.

Stilul Art Nouveau Design interior Art

Nouveau - Primul stil cu adevarat original al secolului XX, Art Nouveau nu se mai inspira din

trecut, intorcandu-se catre lumea naturala, curbele alungite si motivele vegetale fiind o

dominanta, alaturi de folosirea intensa a fierului forjat pentru realizarea de detalii si ornamente.

Liniile alungite, sinuoase, savant curbate sunt motivul cel mai intalnit, intr-o incercare de imitare

a siluetei unor plante agatatoare. Florile, frunzele si chiar semintele stilizate sunt definitorii

pentru acest stil, atat ca reprezentari pe tesaturi sau tapete, cat si in forma tridimensionala, in

ornamente si sculpturi. Are loc, dupa sobrietatea erei victoriene, o redescoperire a formei

feminine si a lemnelor exotice, sticlei colorate, argintului si pietrelor semipretioase.

 

Stilul Art Nouveau este considerat un 'stil total', deoarece si-a pus amprenta asupra tuturor

artelor vizuale, de la arhitectura, design interior si arte decorative, pana la moda, pictura,

designul afiselor si ilustratie. In general, stilul se caracterizeaza prin linii curbe, ondulate,

dinamice, fara sa se cada in excese ornamentale. Noutatea pe care a adus-o acest stil fata de

stilurile care l-au precedat a fost faptul ca s-a inspirat foarte mult din natura.

 

Pentru a obtine un look in acest stil de amenajare, sunteti pe drumul cel bun daca aveti o

podea parchetata - de preferat, un parchet in nuante mai inchise, patat de vreme. Peretii vor fi

fie varuiti in una dintre culorile dominante ale paletei, fie acoperiti cu tapet specific stilului, in

modele vegetale si linii curbe. Flori stilizate, in special crini si maci, frunze, muguri, pene de

paun, pasari si libelule - iata temele dominante pe care trebuie sa le cautati. Puteti opta fie

pentru scaune drepte, cu spatar inalt, in maniera lui Mackintosh, fie pentru mobilier cu linii usor

curbate si tapitat in modele florale stilizate. Asezarea placilor ceramice alterneaza pe cele albe

cu cele cu model; sunt in mod special dezirabile placile cu modelul usor iesit in relief. Pentru

iluminat, standardul perioadei este lampa Tiffany - acele lampi cu abajurul din sticla colorata.

Originalele sunt foarte costisitoare, insa mai toate magazinele de calitate va pot pune la

dispozitie reproduceri reusite, la un pret rezonabil. Sticla colorata este de altfel o alta pecete a

stilului ce apare pretutindeni, de la lampi si obiecte decorative, la panouri incastrate in mobilier

sau geamurile usilor.

Designul interior se remarca prin ornamentatii si texturi. Cele mai des intalnite forme de

ornamentatii si imprimeuri din acest stil sunt: flacara sau scoica, ierburile marine, coralii,

frunzele, plantele agatatoare, mugurii florali, paunii, florile stilizate, in special macii si liliacul,

carceii de plante, strugurii, crengile, ciulinii, pasarile, dragonii zburatori.

Mobilele sunt de obicei grandioase, scaune cu spatarul inalt, garderobe, cufere pictate,

dulapuri cu multe sertare, cu geamuri pictate. In general, piesele de mobilier au linii rotunde,

sinusoidale, elegante. Masutele sunt de obicei joase, in combinatie de sticla, lemn si metal.

Culorile au tente sobre, mai mult pale, violet, rosu, albastru, verde, maro. Gama de culori a

curentului Art Nouveau este destul de linistita si ponderata - predomina nuantele palide de

verde oliv, galben mustar si brun. Accentele violete, purpurii si albastru indigo completeaza o

paleta retinuta, care lasa loc liber de manifestare jocului exuberant al formelor.

Luminile – Corpurile de iluminat sunt adevarate opera de arta, lampi, veioze, lampadare si

candelabre realizate de artisti celebri. Unul dintre acestia este Louis Comfort Tiffany, cel care a

realizat tot felul de obiecte de iluminat cu abajurul pictat.

Accesoriile – obiecte de arta, ceasuri de perete, clante decorate la usi, ornamente din argint,

sticla, aliaje pe baza de cositor, oglinzi somptuoase cu rame de bronz sau lemn sculptat,

portelanuri, cutii de bijuterii, cufere pictate, vaze pictate.

Stilul Art Deco

Art Deco desemnează o mișcare artistică a începutului secolului 20 în artele decorative, arhitectura, sculptura, moda, decorări interioare și artele vizuale.Denumira stilului Art Deco este o abreviere din franceză denumirea Expoziției internaționale de Arte Decorative și industriale moderne, care a avut loc la Paris în 1925. (Exposition Internationale des Arts Décoratifs et Industriels Modernes) - expozitie imensă dedicată artelor decorative, in care erau expuse obiecte create de mari artişti, unicate, scumpe: exponate realizate din materiale rare, fildes, cristal, mobilier din lemn exotic, fotolii tapitate cu piele de sarpe sau rechin, vase incrustate cu pietre pretioase, scrumiere lucrate din marmura sau metal incrustat cu pietre pretioase, iar sticla, in forme gratioase de flori sau fluturi, era semnata de nume celebre (ca Lalique).

Deși mișcarea a primit nume doar în 1925, când era deja puternic conturată și definită, originea sa se găsește în perioada apogeului mișcării artistice Art Nouveau - perioadă numită în Franța, La Belle Epoque (intreruptă la inceputul secolului XX de industrializare si productia in serie).

Art Déco este un stil care continua luxul stilului "art nouveau" furnizand mobilier si obiecte unicate destinate cu precadere celor avuti. Acest stil s-a manifestat ca o explozie de strălucire, pe un fundal al clădirilor din beton, materialelor şi obiectelor ieftine si de proasta calitate, la care « functia construia forma ». Durata temporală maximă a stilului a cuprins perioada dintre anii 1912 - 1940 (cu diferite încercări ulterioare de revitalizare în anii postbelici 1950 -60 care au fost în mare parte nereușite). Cei mai importanti designeri art deco au fost francezii : Louis Majorelle, Andre Groult, Pierre Chareau si Jacques Emile Ruhlmann.

In stilul art deco s-au mai îmbinat şi idei din cubism, futurism, la care s-au adaugat influente exotice, orientale, africane, indiene. Acest stil se caracterizeaza prin foarte multe contraste. Este un stil cu forme geometrizate si ritm sacadat, linii caracterizate prin simetrie, efecte de stralucire prin aplicarea elementelor de sticla si feronerie.

Materiale - Predominante sunt combinatiile de metal, sticla, fier forjat si lemn.

Mobilier - Scaune tapitate cu piele, masute de cocktail, antichitati si mai ales mobila pictata, alaturarea unor elemente opuse, materiale fine cu materiale brute.

Lumini - Corpurile de iluminat egante, grandioase, in functie de marime incaperii.Sunt specifice lustrele, sfesnicele, candelabrele.

Forme - In general, in acest stil s-a mers pe geometrizarea formelor, cu foarte multe combinatii de linii drepte la mobile, unele dintre ele fiind rotunjite la colturi.

Culori - Nuante contrastante si culori luminoase, cu foarte multe imprimeuri pe tesaturi, care dau impresia de incarcatura.

Accesorii - Nuduri de femei, antichitati, ceasuri, statuete si sculpturi, obiecte din portelan, ornamente africane, motive decorative inspirate din trecut sau regiuni exotice, Egipt, America precolumbiana etc.

Stilul Bauhaus. Începutul s.XX s-a manifestat printr-o revoluţie nu doar în artele plastice ci şi în design.Deosebit de viabil a fost funcţionalismul manifestat în domeniul arhitecturii şi în arta obiectelor uzuale, devenit un stil internaţional, răspândit pretutindeni şi popular până în ziua de azi.

Stilul Bauhaus, aparut in Germania, dupa Primul Razboi Mondial,este un curent influent si popular in Europa,  ulterior si in Statele Unite.  Creatorul curentului si al "Scolii Bauhaus" a fost Walter Gropius, care l-a denumit unind in germana cuvintele  "a construi" si "casa".(Alaturi de Walter Gropius in randurile reprezentantilor Bauhaus erau si nume precum Paul Klee, Wassily Kandinsky). In 1919, cand economia Germaniei infrante isi revenea cu greu dupa razboiul devastator, arhitectului Walter Gropius i-a fost incredintata o sarcina aproape imposibila: sa conduca noua institutie care va ajuta la reconstruirea tarii intr-un stil nou, cat mai practic si mai simplu. Noua institutie a accentuat din start necesitatea unui stil "rational",în care vor fi eliminate elementele decorative şi oricare detalii “inutile”, predominând linii simple şi drepte, afirmând principiile functionalului. La Scoala Bauhaus se  punea accent pe design comercial si industrial, arhitectura, pictura, sculptura, grafica. Reflectând noile gusturi si tendinte sociale, Bauhaus-ul a oferit o simplitate foarte placuta, punand accent pe functionalitate, spatiu, igiena; fara elemente decorative si accesorii luxoase.

Cladirile in stil Bauhaus aveau acoperisuri plane, fatade drepte, forma cubica, fiind zugravite in alb, gri, bej sau chiar negru, in interior fiind folosite piese de mobilier functionale si simple, cu cat mai putine accesorii si decoratiuni.

Gropius a pus bazele noului curent Bauhaus pornind de la principiile enuntate in secolul XIX de catre William Morris, in special de la ideile Arts and Crafts, curent ce sustinea ca nu exista distinctie intre artele frumoase si creatiile practice. De la bun inceput Gropius a inteles ca noul curent trebuie sa se adapteze la necesitatile lumii industriale, iar un model bun trebuie sa fie reusit estetic si functional.

In 1933 regimul nazist a decis inchiderea Bauhaus.  Walter Gropius - alaturi de alti reprezentanti importanti ai gruparii - au emigrat in America. Noul curent s-a impus si in SUA, de aceasta data sub numele Stil International, o varianta americanizata, totusi relativ fidela celei europene. Arhitectura Bauhaus avea sa devina de preferat pentru uriasele cladiri din marele metropole.  

Reprezentanţii Bauhausului (Gropius,Maier,Mis van der Rohe) în anii 20-30 au afirmat principiul frumosului funcţional, consolidând fundamentul funcţionalismului – manifestat în arhitectură, interior, design al produsului al secolului XX. În atelierele Bauhaus-ului se creau noile imagini ale produselor: obiecte uzuale,textile,mobilier, Obiecte de iluminat.

„Filosofia” stilului se exprimă prin expresia: „forma e determinată de funcţie”.Forma mobilierului este laconică, practică, sobră, confortabilă, concordată cu proporţiile corpului uman.Tapiţeria constrânge bine căptuşeala moale. Pereţii au culoare deschisă, draperiile la ferestre – deasemenea.Cele mai populare sunt culorule: alb,negru, gri,metalic. Senzaţia de spaţiu e creată de ferestrele mari ca rame de plastic alb.Podeaua e acoperită cu un covor oval cu desen mărunt pestriţ.

În 1922-32 Le Corbuzie a construit 6 clădiri în care s-au cimentat ideile funcţionalismului, precum şi concepţia:”casa – e maşină pentru locuit” implementată inclusiv şi în designul interiorului şi mobilierului. În lucrările sale a fost elaborate multe detalii ale interiorului contemporan: ilumină ascunsă, mobilier din tuburi cromate, poliţe şi dulapuri în proiectare specială.El a propus mobilier din

oţel, fiind autorul a două tipuri de fotolii şi un şezlong cu detalii pliante. Una din cele mai caracteristice trăsături ale f-smului este universalitatea(fotoliul poate transformat în pat, iar măsuţa pentru reviste –în masă de prânz etc.)

Constructivismul

Constructivismul este o mi ș care artistică ce s-a născut înRusia la începutul sec.XX. Premisele artistice ale constructivismului au aparut în geometrizmul si angularitatea (cu multe unghiuri) prezente in pictura rusească, în inginerismul sculpturilor lui Tatlin, în suprematismul pictorului Kazimir Malevici, care tindea spre o totală abstracție geometrică. Kazimir Malevici teoretiza "conștiința cosmică" (P.D.Uspenski): "Pictura mea nu aparține numai Pământului, Pamântul a rămas în urmă ca o casă devorată de viermi." (Malevici)

Apariţia c-lui e considerată drept o reacţie firească vizavi de motivele florale ale stilului Art Nouveau, care au plictisit imaginaţia contemporanilor.Criza modernului spre sf. primului deceniu s-a soldat cu noi tendinţe spre forme raţionaliste, utilitare, funcţionale, eliberate de decorativismul romantic al stilului Art nouveau. Constructivismul era privit ca o nouă estetică, ca un efort de a armoniza arta cu producția industrială.Tehnica este tratată ca un „izvor” de frumuseţe. Artiști ai constructivismului:

Kasimir Malevich (1878-1935), pictor ucraineanPiet Mondrian (1872-1944), pictor olandezVladimir Tatlin (1885-1953), pictor rusAntoine Pevsner (1886-1962), pictor și sculptor rusMarc Chagall(1887-1985), pictor bielorusKonstantin Stepanovitch Melnikov (1890-1974), arhitect rusNaum Gabo (1890-1977), pictor, arhitect și designer rusAlexander Rodtschenko (1891-1956),pictor,grafician,fotograf și arhitect rusVarvara Stepanova (1894-1958), pictoriță, scenografă și textildesigner rusăGustav Klutsis (1895-1938), fotograf letonRudolf Jahns (1896-1983), pictor germanLászló Péri (1899?-1967), sculptor și pictor britanic de origine maghiarăVasiliy Yermilov (1894–1968), pictor și designer ruso-ucraineanPrintre promotorii noii mişcări erau maeştri renumiţi: Анри ван де Велде,

Петер Беренс, Герман Мутезиус, Вальтер Гропиус. Argumentarea teoretică a constructivismului a realizat-o arhitectul vienez Аdolf Lооs. În lucrările sale el a negat cu înverşunare orice decorativitate inutilă, aplicarea

ornamentului comparând-o cu săvârşirea unei crime. Principiul de simplitate se aduce la culme: piesele de mobilier devin pur şi simplu nişte obiecte pentru şedere, somn, lucru.Piesele se deosebesc prin funcţionalitate şi mobilitate. (Se folosesc nişe, lumină difuză).

Constructivismul românesc s-a grupat în special în jurul revistei Contemporanul condusă de Ion Vinea. Constructiviștii subliniau necesitatea unei concordanțe între artă și spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventează forme noi. Colaborator al revistei a fost Constantin Brâncu ș i . Curentele moderniste Deutscher Werkbund, Constructivist, Bauhaus ,De Stijl, International Style au caracteristici comune , influientandu- se unul pe celalalt , granitele fiind fluctuante , din aceasta cauza o delimitare exacta a fiecarui stil fiind destul de dificila.

Minimalismul

Minimalismul prezintă o mişcare în arte vizuale şi design, care s-a afirmat în perioada de după cel de al Doilea Război mondial.Designul minimalist a fost înfluienţat de către designul şi arhit. tradiţ. Japoneză. Cult.orientală a adus în Occident cultul formelor mici, funcţionalitatea maximă, contemplarea spaţiilor libere şi filozofia meditaţiei. Aceste caracteristice i-au adus stilului m-st o largă popularitate.El este apreciat nu ca mişcare autistică, ci ca un mod de viaţă.

Pe de altă parte m-smul este un ecou al funcţ-lui şi construct-lui,care au proclamat prioritatea utilitarismului asupra decorativităţii. Arhitectul Ldvig Mies van der Rohe a adoptat moto-ul minim-lui: " Mai puţin înseamnă mai mult”. Aceasta s-a dovedit a fi o reacţie la graţiozatatea excesivă a stilului modern.

Numărul de obiecte trebuie să fie minimal, dar fiecare are un rol funcţional(ob.pentru şedere,somn, hrană);minim textile, spectru coloristic redus; Instrument de zonare este „peretele pliant” (şirma) – element din int.japoneze.

Materiale – ecologice lemn, piatră, textile naturale, sticlă mată(plafoane sferice cu lămpi ascunse)

Forma – simplă, liniile drepte; înălţimea mică (25cm în loc de 45)

Culorile – deschise: (gri,bej, c.nisipului, dar şi negru), carwe accentuiează senzaţia de spaţiu liber, luminozitate;

Ferestre mari - fără draperii (sau cu dr. deschise de in, bumbac).

Toate atributele predispun spre linişte, calmare, meditaţie. Este popular şi în prezent.

Stilurile etnice

Noţiunea „Stil etnic” semnifică totalitatea trăsăturilor caracteristice culturii unui anumit popor, anumitei civilizaţii. Iar noţiunea „Stil etnic în interior” presupune prezenţa elementelor tradiţionale în designul interiorului.

In designul interior contemporan sunt foarte populare stilurile etnice . Un pic ”obosiţi” de interioarele “tehnologizate” oamenii regăsesc în aceste stiluri etnice echilibrul psihologic şi liniştea. Un loc deosebit printre ele le revine stilurilor orientale: chinez şi japonez, care impresionează publicul european prin eleganţă, funcţionalitate, disponibilitatea spre meditaţie, prin viziunea cu adevărat filosofică a problemelor de amenajare a locuinţei.

Stilul chinez

Stilul chinez , produsele din ţara exotică (fr.-„chinoiserie”) au provocat un adevărat agiotaj printre europeni încă prin sec.17-18, când în Olanda şi Anglia erau pe culmile modei obiecte din porţelan chinezesc şi mobilier tradiţional poleit cu lac.

Stilul chinez rezultă în mare măsură din concepţia filosofică milenară (făn-şui) despre existenţa omului în armonie cu lumea înconjurătoare şi cu propria lume interioară.

1.Concepţia dată a determinat încadrarea componentului vegetal în structura casei: într-o încăpere, lăsată fără acoperiş erau plantaţi copaci. Astfel era format complexul casă-grădină. Principiul dat era respectat cu stricteţe şi la construirea palatelor împărăteşti, şi la construirea locuinţelor modeste ale oamenilor săraci. Tradiţia aceasta a fost preluată cu mult succes şi de europeni folosind-o în amenajarea aşa numitelor grădini de iarnă în interioarele caselor celor avuţi.

2.O altă condiţie de amenajare a locuinţei, dictată de aceleaşi principii conceptuale, era prezenţa obligatorie a cinci elemente: apă, foc, pământ, lemn, metal. Doar împreună ele puteau asigura plenitudinea (împlinirea) sufletească, confortul, armonia, înţelegerea.

3.Una din trăsăturile difinitorii ale interioarelor chineze este decorativitatea, coloristica policromă, intensivă, contrastantă. Făn-şui dictează colorarea diversă a pereţilor, tavanului, podelelor . Ornamentica sofisticată se combină cu un

spectru vast de culori: aurie, roşie, verde, cafenie, albă, neagră. Culori ale fericirii sunt considerate cea aurie, roşie şi cafenie. Conform aceloraşi principii în casă trebuie să predomine lumina - izvor de energie pozitivă. Cea mai benefică este considerată lumina naturală, din care cauză alături de ferestre se instalau oglinzi, iar perdelele trebuiau să fie uşoare şi transparente.

Structra interiorului chinez este alcătuită din multiple module, secţii nu prea mari. Numărul obiectelor de mobilier – respectiv- nu este mare: scaun, taburete (lăcuite, aşezate ca etajera,utilizate la necesitate –pentru flori, servire, cioplituri din lemn,piatră, fildeş etc.), pat, masă pentru servire,măsuţă pentru ceai, canapea cu spătare din trei părţi (din lemn fără tapiţărie), mobilier de forme mininore pentru aranjarea feluritor accesorii decorative : suporturi pentru vaze,poliţe, lădiţe etc. Mobilierul are suprafeţe plane şi linii drepte, dar este lăcuit şi bogat decorat cu incrustaţie şi intarsie. La podea este aşternut un ţol (циновка – Сhine?) împletit din fibre vegetale.

Materialele folosite sunt: specii de lemn tare, cu intarsie de fildeş, sidef, scoici, cochilie (carapace)de broască ţistoasă, pietre, aramă şi alte metale semipreţioase, bogat decorate cu ornamente sculptate: plante, pagode, elefanţi, tigri, lei, fazani. Un material universal pentru felurite construcţii, mobilier, grilaje pentru ferestre, paravane etc. este bambusul.

Interiorul chinez este de neînchipuit fără vase de porţelan, în special, vaze pentru flori, pictate în stil naţional cu ornamente florale, dragoni, felinare, măşti. Întreaga ambianţă, coloritul specific este completat de „muzica vânturilor”, clinchetele de clopoţei şi aromele îmbătătoare tradiţionale, considerându-se că toate acestea au o influienţă purificatoare asupra stăpânilor. Фун-линь - <шепот ветра> или "музыка ветра" - знакомые всем китайские музыкальные подвески, прочно вошедшие в наш быт. Все чаще и чаще можно встретить такое мелодичное украшение в домах наших соотечественников. Но, к сожалению, мы привыкли видеть в подвесках всего лишь украшение. Фунь-линь применяются в фэн-шуй как очень мощный защитный элемент.

Stilul japonez

  Stilul japonez , după părerea designerilor se plasează la ora actuală printre stilurile cele mai solicitate. Interioarele acestui stil impresionează plin logică şi funcţionalitate, sobreitate şi spaţiu.Cartea de vizită a stilului japonez este minimalismul în mobilier şi decor (de fapt - lipsa decorului), simplitatea (până la ascetism) şi armonia. Acest lucru devine foarte firesc în Japonia cu suprapopulaţia ei teritorială: în condiţiile respective liniştea şi spaţiul sunt preţuite îndeosebi.

Locuinţa japoneză ca şi cea chineză este o continuare a naturii.Oamenii din ţara Răsăritului de soare au vizavi de natură o atitudine deosebit de tandră. În interior neapărat trebuie să fie prezent peisajul: el este imitat pe panourile coloristice de pe pereţi; priveliştea naturii se deschide panoramic prin ferestrele enorme.

O trăsătură distinctivă a interiorului japonez o formează corelaţia înte lumină şi umbră. Tradiţionala lampă „acari” – o construcţie dintr-o carcasă metalică şi hârtie de orez – accentuieză minunat jocul de umbre şi atmosfera de intimitate. Aranjarea obiectelor în interior se efectuează spre deosebire de europeni (la care ele se aranjează după perimetrul încăperii) - în jurul centrului, unde este dislocat obiectul principal al camerei: de obicei –copacul-pitic „bonsai”(atribut obligatoriu ).

Gama coloristică este determinată de predominarea nuanţelor terestre (galben) şi cereşti (albastru). De asemenea sunt agreate culorile deschise: culoarea laptelui, cremă şi bej. Mobilierul, pereţii,tavanul, podeaua, textilele (din

bumbac sau mătasă naturală ), ţolul pentru podea împletit din paie „tatami” etc. trebuiau să fie de aşa culori.

Principiile geometrice de organizare spaţială sunt: 1- plasarea volumelor pe orizontală; 2- suprafeţe, linii şi unghiuri drepte; 3 - zonarea interiorului prin intermediul paravanelor legere din sticlă mată ce imită hârtia de orez.

Mobilierul japonez, deşi e redus numeric, se deosebeşte printr-o rară originalitate. În locuinţă sunt doar câteva obiecte de mobilier – dar foarte select, de o eleganţă accentuată, confecţionat cu minuţiozitate , cu feronerie rafinată , lăcuit. Înălţimea meselor şi scaunelelor este mică, ceea ce provine de la obiceiul de a şedea la podea. Depozatarea obiectelor casnice se face în nişe şi dulapuri montate în perete, comode mici cu multiple sertare.

Apărut în Europa în sec.XIX, mobilierul japonez din start a provocat un viu interes al europenilor. Iar curentul artistic Art nouveau, care la Paris pe atunci de abea se înfiripa, urma să preia de la el multe din trăsături.

Accesorii caracteristice pentru stilul japonez sunt vase şi statuiete de porţelan, faianţă, aramă, săbii „de samurai”, evantaie ş.a. Un adevărat talisman al casei japoneze e considerată sculptura minusculă „năţcă”, cioplită din fildeş sau lemn, care ocroteşte, aduce noroc şi realizează toate visele şi dorinţele stăpânilor.

Stilul african

Stilul african.Acest stil etnic este cel mai exotic. Atmosfera specifică interiorului african este creată în primul rând prin obiecte de artizanat şi alte accesorii: statuiete sacrale de idoli, măşti ritualice ale şamanilor, vârfuri de suliţe, instrumente muzicale autohtone de tipul tamtamului, colţi, ghiare, blănuri de animale sălbatice, pene de păsări exotice, amulete, vase arhaice de lemn, lut şi ceramică, accesorii din fildeş, solzi de peşte, piele de broască ţistoasă, şarpe şi crocodil. Unele obiecte din lemn se confecţionează din specii preţioase: palisandru, santal, lemn roşu, copacul de cafea, lemnul negru - abanosul (acesta fiind comparat după duritate cu oţelul, iar după preţ – cu aurul; lui fiindu-i atribuite şi calităţi tămăduitoare ).

Altă caracteristică importantă a imaginii etnice ale acestui stil o constituie gama coloristică caldă ce aminteşte savana, atinsă de suflarea fierbinte a soarelui african: de la cărămiziu până la roşu aprins, de la galben până la cafeniu închis. Un loc aparte îi revine culorii negre, ce redă romantismul nopţilor întunecoase ale „continentului negru”. Ornamentica textilelor decorative imită peile şi blănurile animalelor: dungile de zebră sau tigru, petele de leopard sau girafă. Se întâlneşte broderia cu palmieri şi flori tropicale.

În decorul interiorului se folosesc piei de animale sălbatice, ţoluri din fibre vegetale, paravane din liane. Mobilierul este prezentat prin obiecte simple (scaune, mese, paturi ) împletite din materiale naturale, confecţionate din lemn de bambus sau rotang.

Stilul italian

Stilul italian se caracterizează prin eleganţă, lux, funcţionalitate, confort, calitate şi un înalt nivel estetic. Mobilierul şi accesoriile de interior italian sunt

apeciate la cel mai înalt nivel mondial.(Colecţii de mobilier de lux sunt prezentate în fiece an la expoziţia de la Milano).

În Italia s-au cimentat tradiţii milenare de construire a caselor şi vilelor suburbane, care şi pînă astăzi prezintă o sursă de inspiraţie pentru arhitecţii şi designerii contemporani.(Vilele celebrului Andreo Palladio – arhitect din Epoca Renaşterii sunt un exemplu superb în arta coordonării stilului arhitectural cu specificul landşaftului.)

O trăsătură caracteristică în construcţia casei este terasa – loc pentru odihnă la aer liber.

Interioarele au mostenit din Roma antica traditia de a acopei pereţii cu fresca sau mozaic. Imitaţia acestor tehnici constituie cel mai coloristic element al interiorului italian. Pereţii interiorului prezintă peisaje, portrete, tablouri cu natură statică, compoziţii abstracte, ornamente etc.

O mare atenţie în acest stil se acordă luminii şi culorii. Abundenţa de lumină naturală (ferestrele sunt foarte mari, uneori – până la podea), iluminarea electrică dispersată, difuză, folosirea sfeşnicilor de podea – toate acestea crează senzaţia de o atmosferă solară, caldă, de prezenţa permanentă a soarelui.

Coloristica interiorului este tratată cu originalitate: jocul culorilor şi nuanţelor este un moment caracteristic stilului italian. Principiul de bază fiind coloristica monocromă, cu predominarea nuanţelor pastelate, se admite întroducerea (ca accent contrastant) a unei careva culori apinse, de nuanţe calde.(De ex.într-un interior cu o coloristică alb-gri draperiile pot avea culoarea roşie).

Mobilierul. Se utilizează preponderent lemnul de specii scumpe cu nuanţe închise. Vechile tradiţii în construirea mobilierului, ce vin din Roma antică (măsuţe cu un singur picior) şi epoca Renaşteii (lada pentru zestrea miresei „cassone” decorată cu metale preţioase) sunt continuate în mobilierul contemporan de o înaltă calitate, originalitate şi mare lux.

În aspect constructiv sunt utilizate formele rigide, geometrice (patrate, dreptunghiuri etc). Unul din momentele de bază în mobilier îl prezintă dulapul montat în perete – mare şi încăpător (pezentând o soluţie utilă pentru italieni, care au garderobe de haine foarte numeroase). Dulapurile pot avea nu doar uşi de lemn, dar şi de sticlă mată. În mobilierul italian uneori se mai practică şi dulapuri decorate cu textile sau blană. Uneori ele se decorează cu elemente de feronerie fină.

Sunt caracteristice poliţele de metal sau lemn care se folosesc pentru păstrarea cărţilor , suvenirelor, forografiilor de familie. O mare atenţie se acordă interiorului de la bucătărie. Pereţii se acoperă cu teracotă ce imită mozaicul. În nişa din perete se păstează veselă şi suvenire.Tradiţionala măsuţă „madia” se foloseşte pentru păstrarea pânii. În dormitoare un specific italian se acordă prin utilizarea unei variante modernizate a lăzii „cassone”.

Un atribut important în interiorul italian îl prezintă designul textilelor: draperiile, feţele de masă, cuverturile, lingeria de pat etc. Diverse după factură şi culoare ele armonizează sau contrastează cu gama interiorului, creând o atmosferă de voie bună şi optimism.

Cu mult efect se utilizează in stilul italian accesoriile.Statuiete de marmoră în stil antic, sfeşnice de aramă. Sunt foarte agreate accesoriile din sticlă colorată şi incoloră de la Murano (insulă în laguna Veneziană, unde s-a format tradiţia de producere a obiectelor de sticlă încă de la sfârşitul secolului XIII) – care se mai numesc şi „sticlă veneziană”: vase „suflate” şi lucrate manual, oglinzi, pocale înalte cu picioruş subţire, mărgele etc. Se încadrează de minune în interioul de cel mai contemporan design obiectele de anticariat.

Stilul scandinav.

Stilul scandinav. Născut în zone friguroase, inspirat de fiordurile reci (golf ingust, intrat in adancul tarmului), stilul scandinav este un stil foarte grav, dar totodata este un stil democratic, practic si plin de căldură.

Scurt istoric.Traditia in designul nordic isi are radacinile la sfarsitul sec. XIX cand toate statele scandinave reflecta propria lor versiune a miscarii Arts&Crafts, bazata cu precadere pe mestesug. Au existat incercari de aliniere la criteriile impuse de arta industriala. (In anul 1915 ia fiinta Svenska Sjlodforeningen, structurata pe modelul Deutsche Werkbund).

Apogeul designului scandinav s-a produs la sf. anilor 1950 – inc. anilor 1960 .Tot atunci atinge apogeul concurenta cu designul italian. Si este foarte semnificativ faptul ca anume in acea perioada italianul Gio Ponti a declarat: “Scandinavii si-au castigat faima de creatori de mobilier asa cum elvetienii au facut-o în orologerie.” (“Il mobile italiano”, Milano 1958, pg.3). Italianul este cel care dadea tonul in dezvoltarea lui bel design italiano, considerand-o ca urmare a concurentei cu designul scandinav.

In anii ’90 s-a inceput un nou val in dezvoltare a stilului scandinav: arta de a crea produse si interioare a fost redescoperita de europeni iar succesul lui tine si in perioada actuala.Multi designeri scandinavi au contribuit popularizarii stilului. Designerul Alvar Aalto este un exemplu excelent a unei cariere de succes in acest domeniu. Este nu numai unul dintre cei mai remarcati reprezentanti al stilului respectiv, popularizat de lantul de magazine de produse interioare Ikea, dar si creatorul unor produse de renume international. (cel mai mare producator si distribuitor de mobila - Ikea - isi va deschide primul magazin din Romania in Bucuresti –magazin cu o suprafata de 24.000 de m2 in care se va putea alege produse de decoratiuni interioare si mobila de foarte buna calitate la preturi accesibile).

Stilul scandinav este o simbioză a cinci culturi ale tărilor nordice, precum Danemarca, Norvegia, Suedia, Islanda şi Finlanda. Influenţat de realitatea economică şi cea climaterică din acest colţ al lumii, stilul scandinav este astăzi mai modern ca oricând. Este o imagine a relaţiei speciale care există între popoarele nordice şi natură. El este cunoscut prin caracterul său minimalist, prin stilul său aerisit şi prin formele sale simple, prin eleganta liniilor aerodinamice , prin materiile prime naturale de foarte buna calitate, fiind marcat de sobrietate şi maximizarea spaţiului. 1. Iernile lungi si mohorate din tarile nordice si lipsa luminii naturale au

facut ca designerii scandinavi sa puna accent pe lumina si pe efectele

produse de corpurile de iluminat . Zilele scurte din Nord obligă la o astfel de atitudine Stilul scandinav acordă o mare importanţă luminozităţii - l uminozitatea este esenţială! si reprezinta elementul-cheie al stilului scandinav. Pe langa efectul de lumina produs de culoarea deschisa a peretilor si a mobilei, designerii scandinavi folosesc multe surse de lumina artificiala. Lampele si diversele corpuri de iluminat au, de regula, abajururi bogat ornamentate, pictate in culori vii pentru a intra in contrast cu nuantele de alb din locuinta si pentru a crea un efect modern, contemporan. Ele au structura metalica sau din lemn si abajurul confectionat din material textil, hartie sau sticla de Murano. Lămpile cu picior sau cele suspendate sunt folosite ca obiecte decorative si sunt plasate cat mai la vedere, capatand astfel o esenta artistică care înveseleste simplitatea liniilor pieselor de mobilier. Oglinzile inalte, care reflecta lumina, cu rame simple, din lemn, sunt alte elemente definitorii pentru stilul scandinav.

2. Culorile sunt în mare parte inspirate din natură. Aceasta este considerată de designerii scandinavi o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Ea furnizează, de asemenea, principalul material utilizat la decoraţiuni - lemnul natural, deschis la culoare, atat de abundent in tarile nordice. De aici denumirea de design organic.

Stilul scandinav este caracterizat prin culori foarte deschise si luminoase. Albul este preferat de designerii scandinavi datorita faptului ca are capacitatea de a da luminozitate camerei si de a o face sa para mai mare. Culorile predominante intr-o casa decorata in stil scandinav sunt: alb stralucitor, alb-vanilie, bleu, crem, bej, galben, roz, (Albastru polar, verde lichen...) verde, rosu, gri, toate in nuante foarte deschise si placute ochiului. Toate nuanţele acestor culori formează notele cromatice unui ansamblu care promovează tonurile zăpezii.Peretii scandinavi sunt vopsiti de regula in alb stralucitor si decorati cu tablouri viu colorate sau fotografii.

Perdelele si draperiile sunt si ele deschise la culoare, semitransparente, uni, cu modele geometrice sau florale. Ideea este ca acestea sa permita cat mai mult luminii de afara sa patrunda in locuinta.Moblierul este realizat din lemn deschis la culoare. Unele piese sunt confectionate in combinatie cu metal cromat sau fier forjat si sticla.

La fel de luminoasa si deschisa la culoare este si pardoseala, realizata din lemn, parchet laminat sau gresie. Podeaua, dulapurile şi mobilierul au o nuanţă de lemn deschis, adesea patinat cu o vopsea pală pentru a oferi mai multă luminozitate.

3.Se zice ca stilul scandinav este un stil în care lemnul este rege.

În decoraţiunile scandinave, principalul material utilizat este lemnul. In living si în bucătărie, in dormitoare, in birou - lemnul îmbracă toate încăperile casei. Această preferinţă pentru lemn se explică prin abundenţa acestuia în regiunea scandinavă. Lemnul - de obicei, stejarul, arţarul , pinul, ulmul - intră în compoziţia tuturor pieselor de mobilier şi a tuturor obiectelor de decoraţiuni. El compune masa, scaunele, băncuţele din spaţiul de relaxare, dulapurile, paturile, comoda si alte obiecte de mobilier. Ele sunt funcţionale, atractive şi confortabile.

Alte materiale naturale, precum pielea, piatra şi sticla sunt utilizate în combinaţie cu lemnul.

4. Stilul scandinav este sinonim cu funcţionalitatea, sobreitatea, puritatea liniilor, nobleţea materialelor, luxul simplu, minimalismul.

5. Mobilierul . Mobila, cu forme organice, este realizata din lemn deschis la culoare asociat cu metal cromat sau piele. Acest stil de amenajare este caracterizat de camere luminoase si confortabile, in care exista putine piese de mobilier, insa sunt foarte practice, cu diverse spatii de depozitare si sunt lucrate foarte minuţios .

Ca sa nu aglomereze prea tare o camera, designerii scandinavi s-au gandit la solutii pentru a face ca piesele de mobilier sa fie cat mai practice, adaugandu-le sertare originale, suporturi speciale pentru depozitare si alte accesorii inedite.

De asemenea, stilul scandinav mai este caracterizat de mobilierul vopsit in alb sau alte culori deschise la culoare si de canapele si scaune ce au tapiserii cu modele florale si geometrice. 6. Pardoseala. Stilul scandinav este caracterizat de podele sau parchet realizat din lemn de buna calitate, cu fibrele vizibile. Podelele sunt lustruite si protejate cu lac si nu sunt acoperite decat in mica masura de covorase.

7. Alte accesorii. Pe langa lampe si veioze originale, stilul scandinav este caracterizat de diverse obiecte decorative realizate din sticla colorata sau lemn. Vazele cu forme simple si in culori deschise si vii sunt elemente importante pentru acest stil. Acestea contin plante naturale sau artificiale de tipul crinilor, orhideelor sau cactusilor. Peretii sunt adesea decorati cu fotografii inramate sau tablouri reprezentand arta abstracta, realizate in tuse mai indraznete de culoare. Accesoriile sunt simple, fara ornamentatii excesive. Cele mai intalnite elemente sunt oglinzile, folosite pentru multiplicarea luminii naturale. Pentru decor, se folosesc flori naturale si lumanari parfumate. Atunci cand sunt folosite, covoarele prezinta dungi sau imprimeuri florale de mici dimensiuni. Alte accesorii sunt reprezentate de elementele din sticla si argint, create de mestesugari din Danemarca si Suedia. Stilul scandinav reflecta un design interior atemporal, elegant, proaspat si primitor.

Stilul rustic românesc.

Tradiţiile culturale ale strămoşilor noştri, cadrul de viaţă cotidiană, posibilităţile materiale şi tehnice, universul spiritual, sensibilitatea artistică au găsit exprimarea cea mai completă în modul de a-si asigura adapostul,de a-si amenaja spatiul de locuit.

Trăsăturile de bază ale arhitecturii noastre taranesti in primul rand sunt: , adecvarea *identificarea coordonarea * scopului de functionalitate cu ingeniozitazea şi expresivitatea mijloacelor de realizare, masura si armonia in stabilirea proportiilor, aplicarea decorului, eleganta liniilor si echilibrul volumelor, cu integrarea perfectă in peisaj.

Gospodariile sunt construite diferit, in functie de caracteristicile geografice, de ocupatie, de starea social-economica a celor care le locuiau. De exemplu, la munte casele aveau acoperisuri inalte, cu pante inclinate; la campie, in schimb, acoperisul imita pantele domoale ale reliefului; in regiunile pastoral-agricole, apar gospodariile cu o curte dubla, iar in cele cu sate imprastiate, unde ocupatia predominanta este pastoritul si cresterea vitelor, casele au ocol intarit.

Tipuri de locuinta

Bordeiul este cea mai veche forma de locuinta, ramasa din vremuri preistorice si cunoscuta in majoritatea tarilor europene. In regiunea de campie bordeiul era o prezenta obisnuita, fiind intalnit atat la taranimea instarita, cat si la conacele boieresti sau chiar la biserici. Cu timpul, ele au inceput sa fie folosite doar de oamenii saraci.

Casa , construita la suprafata solului , având unele particularitati diferite de la o zona la alta, de obicei era constituită din următoarele încaperi: t inda ( constituia camera de trecere) , camera de locuit (aici se afla de obicei vatra sau, la casele cele mai vechi, cuptorul), camara ( se depozitau uneltele de munca, alimentele si instrumentele folosite la industria casnica textila), casa mare (camera curata in care se pastrau cele mai frumoase mobile si tesaturi; era

folosita ocazional, de sarbatori, sau pentru oaspeti -rolul sau sarbatoresc este aratat si de faptul ca de obicei nu are sistem de incalzire), podul ( se pastrau in primul rand proviziile, lazile mari pentru cereale, putinile cu branza, tot aici se agata carnea pentru a fi afumata)şi pivnita (se depozitau fructele, butoaiele cu tuica sau vin, vasele cu muraturi si zarzavaturile). Viata de familie se concentra de regula in jurul incaperii in care se afla focul, care dadea caldura, cu ajutorul caruia se preparau alimentele si care asigura lumina in timpul noptii. La casele vechi in incaperea cu vatra locuia intreaga familie.Planificarea locuintei traditionale avea următoarea formulă: doua camere (camera de locuit şi casa mare) despartite printr-o tinda, in fundul careia se afla camara.Erau case şi cu un plan mai simplu: cu o camera de locuit si camara. Spatiul interior , echilibrat si armonios, nu este insa inchis in sine, izolat de exterior, ci prezinta o constanta deschidere, prin intermediul prispei . Element de arhitectura original, specific arhitecturii taranesti prispa, joasa sau inaltata, pe o latura sau pe 3-4 ale casei, cu foisor sau fara, domina si determina pozitia fatadelor, asigurand fluenta spatiilor interioare si exterioare. Prispa constituie un spatiu de adapost, dar si de munca. Ea are un rol foarte important in estetica locuintei, fiind, de regulă, frumos impodobita.Decoratii si motive decorativeLocuinta era un adapost şi trebuia sa ofere protectie si fata de fiintele nevazute care populau credintele taranilor,şi faţă de straini şi duşmani. De aceea, stresinile, ferestrele, usile, vatra si grinzile tavanului erau impodobite cu un decor cu caracter protector, superstitios.Decoratia cea mai bogata se intalneste la prispa si foisor, care era un loc ideal pentru sculptura. Motivele predominante sunt cele geometrice, insa apar si elemente florale, zoomorfe, numeroase simboluri legate de credintele trecutului.Materiale de constructieFolosirea materialor naturale de constructie, modul lor de imbinare si compunere difera de la o regiune la alta< se foloseste lemnul de brad, stejar, fag, (padurile imense care acopereau in trecut o mare parte din suprafata tarii constituiau principala sursa de materie prima pentru arhitectura taraneasca), dar si piatra, pamantul batut sau amestecat cu paie si pleava si folosit sub forma de bulgari sau coteleti, caramizile etc.Arhitectura populara este in primul rand (mai ales in regiunile mai inalte) o arhitectura a lemnului. (De aceea, din cauza perisabilitatii materiei prime, cele mai vechi monumente de lemn nu depasesc 400 de ani.Formele geometrice pure ale volumelor, peretilor si acoperisurilor, coordonate de subtilul dozaj al umbrei si luminii, de cromatica armonioasa – toate sunt elemente de legatura a omului cu natura. Casele, gospodariile, asezate la o oarecare distanta fata de ulita, se detaseaza ca puncte de interferenta a spatiilor naturale cu cele faurite de om, ca elemente care au implicat interventia creatoare a taranului asupra naturii.Organizarea interioruluiIntimitatea si caldura spatiului interior, trasaturi definitorii pentru ambientul caselor taranesti se realizeaza prin inaltimea redusa a camerelor si tavane cu grinzi,printr-un bogat si variat inventar de textile, mobilier si ceramica, pictura pe lemn şi ceramică, si sticla, piese de port, obiecte de uz casnic.

Interiorul locuintei taranesti este organizat in functie de patru repere compozitionale: coltul cu sistemul de incalzit si preparat hrana; coltul cu patul (patul este plasat in continuarea vetrei); coltul cu lavitele asezate in unghi, cu o masa în fata ; coltul cu dulapul cu vase. Centrul incaperii ramane liber; acest aranjament este dovada unei atente economii de spatiu. In Moldova, casele mai noi au doua paturi asezate paralel, iar lavitele imbinate la colt dispar.

Mobilierul tipic românescDainuind din cele mai vechi timpuri si existent pana in prima jumatate a secolului XX, mobilierul este format din următoaele piese (piesele de mobilier fiind de multe ori montate in pereti sau fixate in pamant, formand un schelet fixat): patul, masa, scaunele, lavitele, blidarele, coltarul, politele, culmea si lada de zestre.Caracteristica mobilierului romanesc este apreciata de simplitatea formelor si delicatetea decoratiilor, fiind evidenta preocuparea pentru adaptarea functiei lor dar şi pentru impodobire. Mobilierul era confectionat in general din lemn de Decoratia mobilierului infatiseaza o serie de motive, diferentiate pe marile zone etnografice, dupa cum urmeaza: in regiunea Bihor - siruri de semisercuri, in în Arges - simbolul soarelui (rozete, si cercuri concentrice), in zona Gorjului - linii drepte intretaiate, pe valea Bistritei - decor vegetal(florile şi brazii stilizati ), in Nordul Moldovei, - crestaturi, uneori cu prezente cromatice.

!!! decorat cu crestaturi ( in Transilvania, unde se resimt influentele apusene, apare si mobilierul pictat, motivele cele mai raspandite ale decorului pictat fiind motivele florale.)

La mobilierul sculptat, caracteristic Moldovei (dar regasindu-se si in Muntenia, Maramures, ) motivele ornamentale traditionale sunt : linia dreapta, punctele, spirala, dintii, rozeta, crucea, bradul. LaviteleLavitele (banci lungi, fara spatar) simple, confectionate din scandura de stejar sau fag, sunt cele mai vechi piese de mobilier, fiind folosite in cea mai mare parte a Romaniei, prezente si in vechile case boieresti . (Lipsite de cele mai multe ori de decoratii, lavitele se fixau in barnele peretilor). Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ele au inceput sa fie inlocuite (mai intai in Transilvania si apoi si in restul tarii) cu banci lungi cu spatar sau cu lada dedesubt, fiind destinate si pentru pastrarea hainelor si pentru dormit .

Patul.Este o piesa de mobilier , care deriva din lavita si apare in locuinta taraneasca destul de tarziu, in secolul al XIX-lea. În vechime pentru dormit erau folosite cuptoarele.

In casele traditionale, patul reprezinta punctul de maxima importanta decorativa a interiorului, datorita tesaturilor gupate şi expuse aici.

In locuintele cu doua incaperi si tinda centrala, paturile din "casa curata" sunt asezate paralel, de-a lungul peretilor, intre ele (langa peretele opus intrarii) aflandu-se masa inalta.

in casa taraneasca la sfarsitul secolului al XIX-lea există mai multe tipuri de pat. In Transilvania, ele sunt foarte inalte (la ele se ajunge cu ajutorul bancii din fata, folosita ca o treapta), iar in Moldova - mai scunde ; în Bucovina apare patul suspendat , fixat intre barnele peretilor si atarnat de grinda printr-o tija; un alt tip de pat, intalnit în nordl Moldovei se întâlneşte patul cu stalpi inalti la capete, amintind întrucâtva prin forma patul stil Renastere ; odată cu creşterea influienţei culturii orăşeneşti (la sf.sec.XIX) apare patul cu tablii, de factura oraseneasca.Mesele sunt de trei tipuri:

-masa înaltă cu patru picioare (cea mai răspândită) ;

- masa mica rotunda, de traditie orientala si balcanica, întâlnită în Moldova şi Oltenia , (frecventa utilizării lor este din ce în ce mai mică);

- masa de tip germanic, cu talpi laterale puternice si sertare dedesubt, raspandita in unele regiuni ca Marginimea Sibiului s.a.

Lada de zestreLada de zestre a indeplinit mult timp functia dulapului, pastrand hainele si alimentele. Ea ocupa un loc de cinste, fiind asezata la capul patului sau pe lavita.Cele mai raspandite lazi sunt confectionate din lemn de fag, stejar sau frasin, avand forme variate si decoratie bogata si originala. Lada de zestre era piesa cea mai fin decorata a mobilierului. Cu exceptia lazilor de tip brasovenesc, pictate, lazile de zestre erau impodobite cu crestaturi, unele din ele avand capac plan iar altele (în Transilvania) - bombat . Mobilierul sculptat, caracteristic Moldovei (dar regasindu-se si in Muntenia, Maramures, ) are motive ornamentale traditionale variate, de obicei geometrice: linii drepte, puncte, spirale , semicercuri, cercuri, cercuri si rozete concentrice, patrate, triunghiuri, romburi, zig-zag-uri, crucea,mai târziu apar motivele florale,simbolul solar, brazii stilizati. ScauneleVarietatea scaunelor este foarte mare. Scaunele joase se intalnesc pe tot teritoriul tarii. Scaunele lungi cu spatar (decor simplu, pictat) sunt sunt specifice in special Transilvaniei. Ele au inlocuit lavitele de colt sau bancile din fata paturilor inalte, fiind introduse in casa taraneasca destul de tarziu, la sfarsitul secolului al XIX-lea.

CulmeaCulmea este un element cu o veche traditie, specific in trecut intregii tari. Culmea era o bara de lemn fixata pe doua grinzi ale tavanului, deasupra patului sau in jurul sobei. Se mai intalneste si astazi in Moldova si unele zone ale Transilvaniei, Banatului si Olteniei.Folosita initial in scopuri practice, pentru uscat sau agatat hainele, culmea a capatat mai tarziu doar un rol decorativ.

Mobilierul fixat pe peretePiesele de mobilier fixate pe perete (polite, cuiere, blidare, coltare) ocupau un rol important si se foloseau pentru pastrarea vaselor de uz casnic si cu caracter decorativ.Politele erau scanduri fixate pe perete, fie deasupra usilor si ferestrelor, fie pe una din grinzile tavanului, fie direct pe perete. Avand marginile bogat decorate cu crestaturi, indeplineau o functie asemanatoare cuierului orasenesc.In Transilvania, in partea de sus a peretilor, sub grinzi, sunt fixate prin cuie de lemn cuiere pentru farfurii si ulcioare.In blidare (mici dulapuri confectionate din lemn de fag, de obicei deschise, cu rafturi, decorate cu crestaturi) sunt pastrate vasele de uz gospodaresc. Blidarul este asezat de obicei langa vatra, pentru ca el contine vasele necesare alimentatiei.Coltarul este un dulap cu o forma deosebita, cu sectiune triunghiulara, fixat, asa cum ii spune si numele, intr-un colt al incaperii, de obicei acela cu lavitele. In Transilvania coltarele sunt impodobite cu crestaturi simetrice, iar in Moldova sunt lipsite de decoratii.

= Piesele de mobilier erau puse in valoare prin petele de culoare pe care le aduceau tesaturile de interior, intalnite in toate casele romanesti.Tesaturile reprezinta elementul decorativ principal al interiorului, fiind asternute pe

mobile, fixate pe pereti, pe culme sau pe grinda. Tesaturile de lana sunt fixate pe perete in dreptul locului de dormit, mai ales in Muntenia, Oltenia, Dobrogea si Moldova, fiind tesute in tehnica chilimului. In Moldova si Oltenia, se aseaza pe perete, in dreptul patului sau al lavitelor laicere sau paretare compuse dintr-o singura foaie de alesaturi. In Moldova, Transilvania de nord, Banat, Oltennia, Muntenia si Dobrogea, pe pat, pe perete sau pe culme se pun scoarte formate din doua sau trei foi reunite.

Tesaturile de canepa, in , bumbac si borangic predomina in decorarea interiorului caselor din Transilvania (ponievi si fete de masa, stergare, chindee, lepedee de culme, foi de grinda etc.). In Moldova, incaperile caselor au pe pereti laicere si paretare vargate. Sobele au forme destul de complicate, cu profiluri, creneluri, arcade si nise. In Tara Vrancei, Bicaz si Suceava, incaperile sunt imbracate aproape in intregime cu laicere si paretare, vargate vertical si dispuse in registre orizontale. Pe lazile de zestre sunt asezate in teancuri tesaturile lucrate in casa. Deasupra patului se afla culmea, pe care se pun, alaturi de hainele de sarbatoare, tasaturi colorate si perne albe. Pe peretele longitudinal din fata se agata mici dulapuri, coltare si blidare.

Ceramica cu caracter ornamental are un rol important in impodobirea locuintelor din Transilvania, unde se agata de grinda, in cuiere sau pe pereti, blide, cancee, si oluri. O mare serie de vase de ceramica, ca d pilda oale, chiupuri, ulcioare, strachini sunt folosite ca obiecte de uz casnic.

Factorii care au determinat evolutia si diversificarea interiorului taranesc sunt : legatura organica intre spatiul de locuit si amenajarea acestuia, nevoia de confort care a dus la marirea spatiului de locuit (prin construirea altei incaperi, prin transformarea tindei sau a camarii in odaie de preparat hrana, prin construirea unei camari etc.); imbunatatirea conditiilor de dormit si de luat masa (introducerea patului cu saltele si a mesei dreptunghiulare inalte in locul celei rotunde joase); influenta arhitecturii culte, laice si religioase. Practicarea anumitor ocupaţii, legate în mare măsură de acelaşi mediu înconjurător, a determinat, de asemenea, modul de organizare a gospodăriei şi locuinţei

Stilul Art Nouveau Design interior Art

Nouveau - Primul stil cu adevarat original al secolului XX, Art Nouveau nu se mai inspira din

trecut, intorcandu-se catre lumea naturala, curbele alungite si motivele vegetale fiind o

dominanta, alaturi de folosirea intensa a fierului forjat pentru realizarea de detalii si ornamente.

Liniile alungite, sinuoase, savant curbate sunt motivul cel mai intalnit, intr-o incercare de imitare

a siluetei unor plante agatatoare. Florile, frunzele si chiar semintele stilizate sunt definitorii

pentru acest stil, atat ca reprezentari pe tesaturi sau tapete, cat si in forma tridimensionala, in

ornamente si sculpturi. Are loc, dupa sobrietatea erei victoriene, o redescoperire a formei

feminine si a lemnelor exotice, sticlei colorate, argintului si pietrelor semipretioase.

 

Stilul Art Nouveau este considerat un 'stil total', deoarece si-a pus amprenta asupra tuturor

artelor vizuale, de la arhitectura, design interior si arte decorative, pana la moda, pictura,

designul afiselor si ilustratie. In general, stilul se caracterizeaza prin linii curbe, ondulate,

dinamice, fara sa se cada in excese ornamentale. Noutatea pe care a adus-o acest stil fata de

stilurile care l-au precedat a fost faptul ca s-a inspirat foarte mult din natura.

 

Pentru a obtine un look in acest stil de amenajare, sunteti pe drumul cel bun daca aveti o

podea parchetata - de preferat, un parchet in nuante mai inchise, patat de vreme. Peretii vor fi

fie varuiti in una dintre culorile dominante ale paletei, fie acoperiti cu tapet specific stilului, in

modele vegetale si linii curbe. Flori stilizate, in special crini si maci, frunze, muguri, pene de

paun, pasari si libelule - iata temele dominante pe care trebuie sa le cautati. Puteti opta fie

pentru scaune drepte, cu spatar inalt, in maniera lui Mackintosh, fie pentru mobilier cu linii usor

curbate si tapitat in modele florale stilizate. Asezarea placilor ceramice alterneaza pe cele albe

cu cele cu model; sunt in mod special dezirabile placile cu modelul usor iesit in relief. Pentru

iluminat, standardul perioadei este lampa Tiffany - acele lampi cu abajurul din sticla colorata.

Originalele sunt foarte costisitoare, insa mai toate magazinele de calitate va pot pune la

dispozitie reproduceri reusite, la un pret rezonabil. Sticla colorata este de altfel o alta pecete a

stilului ce apare pretutindeni, de la lampi si obiecte decorative, la panouri incastrate in mobilier

sau geamurile usilor.

Designul interior se remarca prin ornamentatii si texturi. Cele mai des intalnite forme de

ornamentatii si imprimeuri din acest stil sunt: flacara sau scoica, ierburile marine, coralii,

frunzele, plantele agatatoare, mugurii florali, paunii, florile stilizate, in special macii si liliacul,

carceii de plante, strugurii, crengile, ciulinii, pasarile, dragonii zburatori.

Mobilele sunt de obicei grandioase, scaune cu spatarul inalt, garderobe, cufere pictate,

dulapuri cu multe sertare, cu geamuri pictate. In general, piesele de mobilier au linii rotunde,

sinusoidale, elegante. Masutele sunt de obicei joase, in combinatie de sticla, lemn si metal.

Culorile au tente sobre, mai mult pale, violet, rosu, albastru, verde, maro. Gama de culori a

curentului Art Nouveau este destul de linistita si ponderata - predomina nuantele palide de

verde oliv, galben mustar si brun. Accentele violete, purpurii si albastru indigo completeaza o

paleta retinuta, care lasa loc liber de manifestare jocului exuberant al formelor.

Luminile – Corpurile de iluminat sunt adevarate opera de arta, lampi, veioze, lampadare si

candelabre realizate de artisti celebri. Unul dintre acestia este Louis Comfort Tiffany, cel care a

realizat tot felul de obiecte de iluminat cu abajurul pictat.

Accesoriile – obiecte de arta, ceasuri de perete, clante decorate la usi, ornamente din argint,

sticla, aliaje pe baza de cositor, oglinzi somptuoase cu rame de bronz sau lemn sculptat,

portelanuri, cutii de bijuterii, cufere pictate, vaze pictate.

Contemporan

Stilul contemporan cuprinde toate tendintele de la sfarsitul secolului XX. Linii moi, forme rotunjite. Interioarele contin elemente neutre, dar si culori puternice si se concentreaza pe simplitatea liniei si a formei.Culori - interioarele se limiteaza la combinatii tone-sur-tone, cu palete de brun, crem si alb pur. Pete puternice de culoare se regasesc adesea pe zone de pereti, covoare si obiecte de arta.Iluminat - designul corpurilor de iluminat le transforma in obiecte de arta de sine statatoare. Lampile au linii drepte si finisaje metalice.Mobilierul - piese cu linii curate, siluete fine, suprafete fara sculpturi sau ornamente. Lemn in culori deschise, artar sau paltin, cu accesorii din vitralii, otel, nichel sau crom.Tesaturile naturale, cum ar fi matasea, lana sau bumbacul, sunt folosite pentru aspectul texturii si al nuantelor neutre. Totusi, modele viu colorate sunt intalnite in covoare sau perne.

Pentru a realiza o alaturare armonioasa de elemente cromatice, elemente arhitecturale si de design (mobilier, lumini, obiecte decorative etc.), cel mai bine este sa consulti un specialist ce va cristaliza intr-un concept unitar toate aceste informatii si idei si va crea o solutie unitara de amenajare, ce va avea la baza dorintele fiecarui membru al familiei si va tine cont atat de functionalitatea, cat si de estetica locuintei tale.

Stilul egiptean

Egiptul antic este leagănul primei civilizaţii.Pe parcursul a circa patru milenii aici s-a format o cultură de importanţă universală,s-a format un stil artistic deosebit,care până în prezent frapează omenirea prin măreţia sa, şi până în prezent inspiră oamenii de artă, insuflă idei creative designerilor.

Egiptenii sunt şi primii creatori de mobilă, bijuterii, artă aplicată,

ornamentică.