Stiati ca

126
Cea mai intrebuintata leguma din lume este ceapa. Mel Blanc, “vocea” lui Bugs Bunny, este alergic la morcovi. Macaitul ratei nu produce ecou. Un gandac de bucatarie poate trai cateva saptamani decapitat, murind insa de foame. Mai mult de 10.000 de pasari mor in fiecare an strivindu-se de geamurile cladirilor. Limba Balenei Albastre cantareste mai mult decat un elefant. Gainatul produs de o gaina pe parcursul vietii poate genera suficienta energie pentru ca un bec de 100W la lumineze timp de 5 ore. A existat o specie de cal care avea marimea unei pisici de casa. La nastere, crevetele este mascul, apoi, pe masura ce creste, devine femela. Un cameleon orb, este perfect capabil sa-si schimbe culoarea in concordanta cu mediul inconjurator. Elefantul este singurul animal cu 4 genunchi, si toti ursii polari sunt stangaci. In Florida, este interzis sa arunci ceva, dintr-o masina in miscare, exceptand apa si gainile vii. Leul este singura felina mare care poate toarce. Pestii de apa sarata beau apa, iar cei de apa dulce nu. Durata de viata a unei papile gustative este de 10 zile. Barbatii au de sase ori mai multe sanse sa fie loviti de fulger decit femeile. Sangele homarului este albastru deschis. Porcii nu pot sa se uite in sus. Spre cer. Inima unui crevete este in cap. Sobolanii si caii nu pot vomita. Dihorii dorm 20 ore pe zi. Melcii pot dormi 3 ani. Pana in varful Turnului Eiffel sunt 1.792 de trepte; 1 kg de lamai contine mai mult zahar decat un kg de capsuni; Hitler si Napoleon aveau fiecare numai cate un testicul; Crocodilul nou-nascut e de trei ori mai mare decat oul din care abia a iesit; Oamenii si delfinii sunt singurele specii care fac sex de placere;

description

Curiozitati

Transcript of Stiati ca

Page 1: Stiati ca

Cea mai intrebuintata leguma din lume este ceapa. Mel Blanc, “vocea” lui Bugs Bunny, este alergic la morcovi. Macaitul ratei nu produce ecou. Un gandac de bucatarie poate trai cateva saptamani decapitat, murind insa de foame. Mai mult de 10.000 de pasari mor in fiecare an strivindu-se de geamurile cladirilor. Limba Balenei Albastre cantareste mai mult decat un elefant. Gainatul produs de o gaina pe parcursul vietii poate genera suficienta energie pentru ca

un bec de 100W la lumineze timp de 5 ore. A existat o specie de cal care avea marimea unei pisici de casa. La nastere, crevetele este mascul, apoi, pe masura ce creste, devine femela. Un cameleon orb, este perfect capabil sa-si schimbe culoarea in concordanta cu mediul

inconjurator. Elefantul este singurul animal cu 4 genunchi, si toti ursii polari sunt stangaci. In Florida, este interzis sa arunci ceva, dintr-o masina in miscare, exceptand apa si gainile

vii. Leul este singura felina mare care poate toarce. Pestii de apa sarata beau apa, iar cei de apa dulce nu. Durata de viata a unei papile gustative este de 10 zile. Barbatii au de sase ori mai multe sanse sa fie loviti de fulger decit femeile. Sangele homarului este albastru deschis. Porcii nu pot sa se uite in sus. Spre cer. Inima unui crevete este in cap. Sobolanii si caii nu pot vomita. Dihorii dorm 20 ore pe zi. Melcii pot dormi 3 ani. Pana in varful Turnului Eiffel sunt 1.792 de trepte; 1 kg de lamai contine mai mult zahar decat un kg de capsuni; Hitler si Napoleon aveau fiecare numai cate un testicul; Crocodilul nou-nascut e de trei ori mai mare decat oul din care abia a iesit; Oamenii si delfinii sunt singurele specii care fac sex de placere; Persoanele dreptace, traiesc, in general, cu 7 ani mai mult decat persoanele stangace; Prima locomotiva cu abur avea “marea” viteza de 8 km/ora (trenurile moderne calatoresc

cu viteza de 500 km/ora;

 

2.

Al 2-lea fluviu al Europei (dupa Volga) si al 26-lea din lume, Dunarea izvoraste din Muntii Padurea Neagra (Germania) si se varsa in Marea Neagra in apropierea padurii Caraorman, care in limba turca insemna tot Padurea Neagra;

111.111.111 X 111.111.111 = 12.345.678.987.654.321; Un fulger contine suficienta energie ca sa prajeasca 160.000 de felii de paine. Din

nefericire, un fulger dureaza 1/10.000 dintr-o secunda, asa ca ti-e foarte dificil sa intorci felia de paine si pe partea cealalta;

Singura data din istorie cand a nins in Desertul Sahara a fost in 18 febr 1979;  Un om se naste cu 300 de oase, dar cand devine adult nu mai are decat 206 oase;

Page 2: Stiati ca

Pe insula Kildim din nordul Uniunii Sovietice, se afla un lac neobisnuit. El este alcatuit din 5 straturi de apa: apa dulce, apa putin sarata, apa sarata, apa de culoare rosie si apa saturata cu hidrogen sulfurat. Corespunzator fiecarui strat de apa, in acest lac traiesc cele mai felurite vietati: pesti de apa dulce, meduze, crustacee, pesti marini pitici, stele de mare etc;

Cea mai raspandita limba este chineza, vorbita de peste 1,1 miliarde de oameni. Abia urmatoarea este engleza, vorbita de aproximativ 800 de milioane de persoane. Pentru 330 din acestia, engleza este limba materna: circa 270 de milioane in SUA si 60 de milioane in Marea Britanie;

Cea mai mare perioada de gestatie detine elefantul asiatic: 600-760 de zile;  Un om face intr-un an aproximativ 2,5 milioane de pasi. Cea mai mare varietate a serpilor se afla in Tailanda, 179 de specii, dintre care 100 de

specii sunt veninosi; Daca ai calatorii de la un cap la altul al galaxiei noastre – Calea Lactee – cu viteza

luminii, ti-ar trebui 100.000 ani; Cea mai mare floare o are Rafalezia Arnoldi, care creste in padurile tropicale din sud-

estul Asiei pe insulele Filipine. Floarea ei are 3m circumferinta si cantareste 10 kg. Un boboc de floare e de 2-3 ori mai mare decat o capatana de varza;

China reprezinta 25% din populatia lumii; Cea mai rece temperatura din istorie de pe pamant a fost inregistrata in Antartica pe 24

August 1960. Temperatura masura atunci -127 de grade C; Femeile clipesc de aproape doua ori mai mult decat barbatii; Cand stranuti, toate functiile corpului se opresc, chiar si inima; Elefantii sunt singurele mamifere care nu pot sari; Brazilia este singura tara care a jucat in fiecare Cupa Mondiala; Marilyn Monroe a avut 11 degete la picioare; Exista un mic pestisor, inarmat cu un ac ascutit, care e unul din dusmanii cei mai

primejdiosi ai rechinului. Fiind inghitit de acest urias animal rapitor, pestisorul sparge cu acul pantecele rechinului si iese in libertate. Ca urmare, rechinul moare;

Recent, o serie de cercetari efectuate in bazinul Marii Adriatice au pus pe oamenii de stiinta respectivi intr-o mare deruta. Fara indoiala, nimeni nu ar putea crede ca exista o mare fara fund. Acest lucru nu este posibil. Ca urmare a cercetarilor intreprinse a fost gasita insa, in Marea Adriatica, o groapa uriasa, care, fiind cercetata la randul ei, a dus la descoperirea unor fenomene cu totul ciudate. Urmarita timp indelungat, s-a constatat ca in aceasta uriasa deschidere abisala de pe fundul marii dispar zilnic circa 30.000 de tone de apa. Cercetatorii au turnat, in repetate randuri, in apropierea acestei gropi, mari cantitati de vopsea, care, in mod firesc, ar fi trebuit sa reapare undeva, mai aproape sau mai departe, in raurile sau lacurile din insulele sau de pe tarmurile marii. Dar apa colorata de vopseaua turnata de cercetatori nu a reaparut nicaieri. Au fost aruncate in dreptul acestei gropi si mari cantitati de material plastic, dar si acestea au disparut fara urma. S-a presupus ca vopseaua, cat si bucatile de material plastic au fost absorbite de groapa. Pana in prezent nu s-a ajuns la nici o concluzie, ramanand doar parerea ca pe fundul Marii Adriatice se gaseste o groapa abisala uluitor de adanca;

 

Page 3: Stiati ca

3.

Daca iei orice numar, il dublezi, aduni 10, imparti prin 2, si apoi scazi numarul initial, raspunsul va fi 5;

Simtul de miros al unei furnici este la fel de puternic ca al unui caine; Brazilia este singura tara care a jucat in fiecare Cupa Mondiala; Energia unui uragan este egala aproximativ cu 500.000 de bombe atomice; Nimeni nu stie unde este ingropat Mozart; Palatul Buckingham are 602 de incaperi.  Un kilogram de uraniu are energie cat sase milioane kilograme de carbune; Cea mai mare temperatura de pe pamant a fost de +57 de grade C, in Death Valley,

California; Inima umana creaza destula presiune pentru a arunca sangele pe o distanta de 10 m; Ochiul unui strut este mai mare decat propriul sau creier; AUDI: Another Ugly Deutsche Invention; BMW: Brings Me Women; BMW: Break My Windows; FIAT: Failure in Italian Automotive Technology; FORD: Fix Or Repair Daily; FORD: Found On Road Dead; SAAB: Shape Appears Ass-Backwards; HYUNDAI: Hope You Understand Nothing’s Driveable And Inexpensive…; SUBARU: Screwed Up Beyond All Repair Usually; VOLVO: Very Odd Looking Vehicular Object; PORSCHE: Proof Of Rich Spoiled Children Having Everything; DACIA: Daca Ai Cap Ia-ti Alta; Daca iei orice nr. intre 1 si 9 si il inmultesi cu 9, suma celor 2 nr. din rezultat va fi

intotdeauna 9; Ai nevoie de 17 muschi pentru a zambi si 43 pentru a te incrunta;  In marele incendiu din Londra din 1666, jumatate din Londra a fost arsa, dar numai 6

oameni au fost raniti; Scaunul electric a fost inventat de un dentist; Cea mai folosita replica in filme este: “Let’s get out of here” (Sa plecam de aici); Toate lebedele din Anglia sunt proprietatea Reginei; Pinguinul este singura pasare care poate inota dar nu poate zbura; Viteza cu care zboara mingiile pe o masa de ping-pong este de aprox. 160 km/h; Winston Churchill a fost nascut intr-o toaleta a femeilor in timpul unui dans;  Amprentele ursilor koala nu se pot distinge de cele umane si pot fi confundate la locul

unei crime; Unii viermi se mananca pe ei insisi daca nu gasesc de mancare; Bufnita este singurul animal destul de prost incat sa atace un sconcs; Beethoven isi baga capul in apa rece inainte sa compuna. Hartia a fost inventata in sec. II de catre un eunuc chinez; In Peru nu exista WC-uri publice;

 

Page 4: Stiati ca

4.

Intregul nume al Los Angeles este: El Pueblo de Nuestra Serona la Reina de Los Angeles de Porciuncula;

Recordul pentru cea mai “ploioasa” zi a fost inregistrat in Reunion Island, in Oceanul Indian, pe 15 Martie 1952, unde au cazut 187 de cm de apa in numai 24 de ore;

Nisipul umed cantareste mai putin decat nisipul uscat; Pentru a inghiti sunt necesari 25 de muschi; Un om clipeste de aprox. 25 000 de ori pe zi. China reprezinta consumatorul de carne de porc numarul I pe plan mondial;

Din cele 206 de oase ale omului, 52 sunt aflate in picioare; Timp de 186 de zile nu se poate vedea soarele la Polul Nord; Un ceas stricat “are dreptate” de cel putin doua ori pe zi; Un hipopotam poate alerga mai repede decat un om; Inima unui arici bate de aproximativ 300 de ori pe minut; Inima unei balene albastre bate doar de noua ori pe minut; Detectorul de minciuni a fost inventat de John Augustus Larson in 1921. Prima carte de credit a fost inventata in 1950 de catre Frank M. Namara. China are mai multi cunoscatori de limba engleza decat SUA Fiecare om produce zilnic aproape 1.5 kg de gunoi, majoritatea fiind hartie. Cel mai lung rau din lume este Nilul, care are 6670 de km. Varza contine 91% apa. Dintii rozatorilor nu se opresc niciodata din crestere. In SUA., rosul este cea mai folosita culoare pentru masini. Zaharul a fost adaugat pentru prima oara intr-o guma de mestecat in 1869 de catre un

dentist. Inima unei femei bate mai repede decat cea a unui barbat. Daca nu poti sa mai vezi cu un ochi, iti pierzi aproape o cincime din toata vederea. Zilnic, omul uita 80% din tot ce a invatat in ziua respectiva. Gura Statuii Libertatii are 1 metru latime. Pisicile au 32 de muschi in fiecare ureche. Floarea cea mai aromata este cactusul american. Mirosul sau se simte la o distanta de 1

km. Mamiferul cu urechile cele mai mari este elefantul african; suprafata totala a urechilor

sale este de 8 metri patrati. Doctorul Merry Delabost, medicul-sef al inchisorii de la Bonne-Nouvelle, din Rouen,

este cel ce a inventat dusul, prin 1872, pentru a permite detinutilor sa aiba o mai buna igiena corporala. Era vorba de dusuri colective, dar sistemul de jetare a apei era individual.

Cand se simte amenintat de vreun dusman, ornitorincul, mamifer ce traieste in Australia, se scufunda rapid in apa, unde poate ramane nemiscat peste 10 minute, fara sa respire.

Sugativa a fost descoperita in Anglia in 1863, dintr-o intamplare, un muncitor uitand sa adauge clei in cazanul cu hartie cruda.

Singura pasare din lume ce canta si in timpul zborului este ciocarlia. In zborurile ei aproape verticale, te incanta cu trilurile asemanatoare unei soprane de coloratura.

Page 5: Stiati ca

Baikalul este cel mai adanc lac de pe glob(1742 m ) si cu cel mai mare volum de apa dulce (23 000 km cubi).

Porumbelul voiajor este animalul domestic ce poseda cel mai bun simt al orientarii; cand este transportat spre o destinatie oarecare intr-un vagon inchis si pe rute oricat de incalcite, el, odata eliberat, regaseste locul de unde a plecat, chiar si la o distanta de 2000 km.

Cea mai dulce planta din lume creste in Paraguay, se numeste Eupatorim Rebandinaum, si sucul obtinut din aceasta planta e de 300 de ori mai dulce decat zaharul.

Ghepardul este animalul terestru cel mai rapid, el putand sa atinga o viteza de 110 km/h. In anul 1570, flamandul Ortelius a publicat lucrarea intitulata Theatrum Orbis Terrarum

(continand 53 de planse cu 70 de harti), lucrarea fiind considerata a fi primul mare atlas universal.

Primul ascensor cunoscut a fost construit sub domnia lui Ludovic XVI, la Versailles, in 1703 si era folosit doar de rege personal.

Cu o temperatura constanta de 40,7 °C, lupul este mamiferul cu temperatura corporala cea mai ridicata.

In America de Nord creste un copac (pe care bastinasii il numesc “pomul dracului”), a carui coaja contine foarte mult fosfor, incat noaptea, langa tulpina lui, se poate citi ca in orice sala de lectura.

Bicicleta cu motor, botezata Motocyclette de catre inventatorii sai, francezii Eugene si Michel Werner, a fost expusa prima data la Salonul de la Paris din anul 1897.

In apele Oceanului Pacific traieste pestisorul Mixima care are 4 inimi, dispuse in organism cu functii separate: una pentru partea superioara a corpului si celelalte pentru organele digestive, muschi si coada.Poate trai mai multe luni fara hrana si se apara de dusmani, secretand substante “fumigene”, in care se ascunde.

5.

Intrebari fara raspuns

1. De ce “prescurtare” este un cuvant asa lung ?2. De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnatilor la moarte ?3. Care este sinonimul cuvantului ” sinonim” ?4. De ce nu exista mancare de pisici cu gust de soarece ?5. Daca nimic nu se lipeste de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie?6. Vreau sa imi cumpar un bumerang nou. Cum pot sa scap de cel vechi ?7. De ce localurile deschise non stop au incuietori ?8. Cum poate avea Donald nepoti daca nu are frati sau surori ?9. Adam avea buric ?10. Daca Superman este asa de destept, de ce isi ia chilotii peste pantaloni ?11. De ce nu castiga ghicitoarele la 6 din 49?12. Daca de la inot se slabeste, unde gresesc balenele?13. Daca uleiul de porumb se face din proumb, cum este cu uleiul de corp?14. Daca lipiciul superglue lipeste intr-adevar orice, de ce nu si interiorul tubului?15. Daca azi sunt zero grade si maine e de doua ori mai frig, cat de frig va fi maine?16. Primesti bani inapoi daca taxiul merge cu spatele?

Page 6: Stiati ca

17. De ce morcovii sunt mai portocalii decit portocalele?18. De ce Tarzan nu are barba?19. Oamenii casatoriti traiesc mai mult, sau doar li se pare?20. Cu ce viteza se deplaseaza intunericul?21. Un sofer care lucreaza pe masini de dezapezire, cum ajunge dimineata la servici ?22. Ce faci cand vezi ca un animal pe cale de disparitie manaca o planta pe cale de disparitie?23. Daca politia aresteaza un mim, ii spun ca are dreptul sa nu zica nimic?24. O broasca fara carapace este fara locuinta sau dezbracata?

 

6.

 o Stiati ca handbalul aparut in anul 1915 in Germania?o Stiati ca primul telescop fusese construit in 1672 de catre Isaac Newton?o Stiati ca primul somnifer a fost inventat de medicul roman Celsius?o Stiati ca cuvantul “ecologie” a fost creat de naturalistul german Ernst Haeckel, mare admirator si partizan totodata al lui Ch. Darwin (in 1866)?o Stiati ca primul ascensor de folosinta publica a fost inaugurat pe 23 martie 1857 la New York?o Stiati ca in anul 1802, farmacistul francez F. A. Descroisilles a inventat cafetiera, ce se numea la inceput cafeolette?o Stiati ca o persoana rade in medie de circa 15 ori pe zi?o Stiati ca inima femeii bate mai repede decat cea a barbatului?o Stiati ca dintii unui om sunt tari aproape ca piatra?o Stiati ca chinezii sunt cei ce au inventat cerneala, cu 2500 ani i.Ch? Ea era fabricata pe baza de funingine, lipici si diferite substante aromatice.o Stiati ca fasolea fusese importata din America in Europa in anul 1529 de Piero Valeriano pentru papa Clement VII?o Stiati ca diapazonul a fost inventat in 1711 de catre englezul John Shore?o Stiati ca anaconda este cel mai mare sarpe din lume (cel mai mare exemplar cunoscut masurand 11 m)?o Stiati ca inventatorul pianului este italianul Bartolomeo Cristofori, care in 1698 a creat un prim “cembalo a martelletti” (clavecin cu ciocanele), apoi, spre 1710, primul sau pianoforte, din care si azi se mai pastreaza un exemplar datand din 1720, la Metropolitan Museum din New York?o Stiati ca cea mai mare pasare este strutul din Africa, ce poate atinge 2,40 m in inaltime, cantarind pana la 150 kg?o Stiati ca circulatia pe dreapta in Europa a fost impusa in 1807 de Napoleon I, ca represalii impotriva englezilor, care introdusesera blocada continentala si care circulau pe dreapta?o Stiati ca cea mai mare scoica de pe planeta este tridacna, din Marea Bariera de corali, scoica avand pana la 1,5 m lungime si 300 kg greutate? Pescarii filipinezi o denumesc “carapacea mortii”, deoarece poate reteza cu valvele ei piciorul sau bratul unui om

STIATI CA…

 

Page 7: Stiati ca

7.

Thomas Edison are mai mult de 1.300 de inventii brevetate in SUA si in alte tari. El si-a stabilit o “fabrica de inventii”, un laborator industrial de inventii, in care si-a propus sa produca cate o inventie la interval de 10 zile. Intr-o perioada de 4 ani el a obtinut 300 de brevete, ceea ce inseamna o inventie la 5 zile!

Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului, era instructor al copiilor surzi. El a inventat telefonul ca sa-si ajute sotia surda si mama sa auda.

Alfred Nobel din Stockholm, Suedia, a brevetat dinamita in 1867. Cand primul serviciu de telefonie comerciala a fost introdus, o convorbire intre New

York si Londra costa 75 de dolari. Englezii au inventat primul “Tank” in timpul primului Razboi Mondial. Cuvantul “Tank”

a fost folosit pentru ca nu inseamna nimic si nu dadea nemtilor nici o idee despre ceea ce insemna masinaria respectiva.

Designer-ul Gabrielle “Coco” Chanel a introdus primul ei parfum in 1921. Ea i-a dat numele ei “Chanel No. 5.” Dupa cum a explicat, ea a sarit direct la numarul 5 pentru ca asta era numarul ei norocos. Ca mirosul sa aiba succes, l-a introdus pe piata la data de 5 mai. Chanel No. 5 a devenit cel mai bine vandut parfum din lume.

Johann Gutenburg a inventat tiparul in 1450 si prima carte tiparita a fost Biblia in limba latina.

Lipiciul dateaza din timpuri stravechi. Artistii combinau culorile cu oua crude, sange uscat si seva de plante pentru a face vopseluri lipicioase pentru picturile murale. Mai tarziu, egiptenii si altii au invatat sa faca lipiciuri mai puternice fierband oase de animale si piei.

Numerotarea caselor a fost intalnita prima oara in Paris in anul 1463. In Anglia, numerotarile nu au aparut pana in 1708, cand sistemul de numerotare a fost folosit pe o strada in London’s Whitechapel.

In 1656, un inventator olandez numit Christian Huygens, lucrand independent, a construit primul ceas cu pendul. Ceasurile cu pendul au ramas cele mai exacte mecanisme pentru masurarea timpului pana in secolul 20.

Cand Eleanor Abbott din San Diego s-a insanatosit de poliomielita in 1940, ea a inceput sa fabrice jocuri si activitati pentru tinerii bolnavi. Una din inventiile ei s-a numit “Candy Land”. Prietenilor ei tineri le-a placut jocul atat de mult incat ea a s-a angajat imediat la Milton Bradley Company unde a fost imediat acceptata. De atunci “Candy Land” a fost international acceptat ca fiind primul joc pentru copii.

In 1914, firma lui W.C. Coleman a introdus lanterna care a schimbat viata rurala americana si l-a facut pe Coleman celebru. Lanterna cu arc Coleman, cu o putere de 300 de lumanari, putea lumina la 300 de metri. Fermierii americani au putut sa lucreze pana tarziu in noapte, marind productia de mancare si haine in al doilea Razboi Mondial.

Primul pantof din lemn provine din Olanda. In Olanda este foarte multa apa, asa ca oamenii au avut nevoie de pantofi care sa le tina picioarele uscate in timpul muncii in aer liber. Pantofii au fost numiti “klompen” si au fost taiati dintr-o singura bucata de lemn. Azi, “klompen” sunt suvenirul preferat al turistilor care viziteaza Olanda.

Din 11 inventii patentate de Nikolai Tesla, pentru industria hidroenergetica, azi sunt in folosinta 9 dintre ele, neschimbate.

Jocul de carti a fost inventat de chinezi in 1120.

Page 8: Stiati ca

Clipsul sau “clema” de hartie a fost inventata de norvegianul Johan Vaaler in 1899. Din cauza ca norvegienii nu au avut legea patentului la acea vreme, el a trebuit sa calatoreasca in Germania unde a primit patentul in 1900. Americanii i l-au acordat in 1901.

Rusii cumpara skateboard-uri din Statele Unite – dar nu pentru distractie. Ei vad in asta un raspuns la nevoile de transport in tara, din cauza ca skateboard-ul este mai ieftin decat bicicleta, si ocupa spatiu mai mic. Primul skateboard a aparut la instructorii de scoala, pentru ca acestia sa-i poata invata pe copii cum sa le foloseasca.

Romanii au inventat felicitarea (vederea). Cateva exemple au fost gasite in sapaturile arheologice langa zidul lui Adrian, in Anglia. Una a fost o invitatie la o zi de nastere, alta a fost o cerere pentru ca cineva din Roma sa trimita soldatilor mai multi ciorapi si lenjerie in Anglia!

Umbrela a fost inventata de mai mult de 4000 de ani. Au fost dovezi ale existentei umbrelei in arta straveche in Asiria, Grecia, Egipt si China. Europenii de mai tarziu au facut umbrele din lemn sau oase de balena si acoperite cu vopsea in ulei.

 

8.

Ideea de examen de conducere a fost inventata in Franta. In 1893, soferii trebuiau sa dea un test de abilitate in conducerea si reparatia masinii.

In Marea Britanie ziua marului, stejarului, 29 mai, a fost ziua de nastere a Regelui Charles al II-lea si comemoreaza faptul ca el a scapat de soldatii lui Cromwell dupa batalia de la Worcester (3 septembrie 1651) ascunzandu-se intr-un stejar la Boscobel. Copacul de azi din Boscobel nu este cel care la adapostit pe regele Charles, ci a crescut dintr-o ghinda produsa de stejarul initial.

Stejarul si frasinul fac parte dintr-o veche traditie de prezicere a vremii. Daca stejarul infrunzeste inainte de frasin, va fi un an bogat, in cazul in care primul apare frunzisul frasinului, vara va fi rece si toamna nu va fi rodnica. Conform folclorului rural, verile britanice fiind de obicei umede, frasinul este primul care infunzeste.

Cea mai mare floare o are Rafalezia Arnoldi, care creste in padurile tropicale din sud-estul Asiei pe insulele Filipine. Floarea ei are 3m circumferinta si cantareste 10 kg. Un boboc de floare e de 2-3 ori mai mare decat o capatana de varza.

Cel mai stravechi arbore din lume e considerat un baobab, care creste in Africa rasariteana. Are 5000 de ani.

Un pom fructifer rar, avand originea in California, a fost cultivat in sera gradinii botanice londoneze. Prin altoire s-au obtinut simultan lamai, mandarina si 2 specii de portocale.

Cele mai mari frunze le are palmierul rafie de pe malurile Amazonului. Frunzele acestui palmier ajung pana la 22m lungime si circa 12m latime. 10 oameni se pot adaposti sub asemenea frunza.

Unde este cel mai inalt arbore de pe planeta noastra? Care este inaltimea lui? Se considera ca recordul in aceasta privinta este de 109 m, apartinand unui arbore ce creste in California. Insa s-a aflat ca tot in California a fost descoperit un arbore mai inalt – 112,3 m. Diametrul acestui gigant – 13,5 m. Varsta – peste 1000 de ani.

Page 9: Stiati ca

In pustiurile din Peru creste un cactus care poate sa mearga. In loc de radacini el are niste excrescente acoperite cu tepi ascutiti. Cand bate un vant puternic, cactusul se deplaseaza pe distante mari, luandu-si umezeala si hrana nu din sol ci din aer.

Baobabul poate trai pana la 5000 de ani! Urmeaza maslinul – 2000, stejarul – 1600, teiul – 1150, cedrul – 800, parul – 400, chiparosul – 350, ulmul – 335.

Pe tarmurile Marii Mediterane creste un arbore – busola – pinul de Alepo. Are inaltimea de 10-15 m. Trunchiul pinului este intotdeauna inclinat spre sud. Dupa acest semn poti determina punctele cardinale.Savantul indian Sing a supus unii arbusti din familia Potos, timp de o luna, unui tratament zilnic intre orele 5 si 6 dimineata. S-a constatat ca acesti arbusti au avut o crestere considerabila fata de altii carora le-au lipsit sunetele odihnitoare ale flautului. Sporul de 25 procente in inaltime, 50 procente in numarul de frunze si 30 procente in dimensiunea frunzelor, sunt cifre care demonstreaza influenta muzicii asupra cresterii acestor arbusti.Pe insula Madagascar se inalta copacul de paine, care e supranumit mama-padurii. Copacul atinge o inaltime de 20 de m, avand o circumferinta de peste 5 m.

Un botanist suedez a realizat un ceas cu totul original. Bazandu-se pe faptul ca unele specii de flori se trezesc si adorm la ora exacta, el a plantat flori intr-o ordine anumita. In acest fel, el a creat un ceas adevarat, florile caruia se trezesc pe rand, indicandu-i ora respectiva.

In Africa de Nord creste copacul necuratului. Scoarta lui contine un procent mare de fosfor, ceea ce il face sa lumineze. Noaptea poti citi sub acest copac.

Fructele culese in orele de dimineata sau de seara sunt mult mai gustoase decat cele culese la amiaza.

In padurile tropicale, unde nu se schimba anotimpurile, copacii nu au inele anuale. Cercetatorul american dr. Sheiton Applegate a ajuns la concluzia ca rechinilor nu le place

carnea umana. E o explicatie pentru faptul ca, in cele mai multe cazuri, rechinii care au atacat un om in largul oceanului, il parasesc dupa prima muscatura.

Se estimeaza ca pe glob mai traiesc in prezent circa 3.000 de urangutani si 1.500 de gorile.

Maimutele din peninsula Malaca au talent de pescar. Ele isi lasa coada in apa si, imediat ce s-a prins de aceasta un rac, o scot afara si se ocupa de captura.

Ariciul este aproape imun la otravuri, dovedind o rezistenta iesita din comun chiar si pentru lumea animala. Proba este cianura. Pisica moare dupa ce a ingurgitat un gram de cianura, ariciul insa rezista si la cinci grame. Explicatia este faptul ca vietatea tepoasa poate consuma si viperele renumite pentru secretia otravitoare ce ucide omul.

Zgomotul caracteristic al viezurului melivor este un strigat (zbierat) gros. Alte vocalizari sunt un sunet discordant in timp ce cauta hrana si un “latrat” aspru cand este suparat. S-a inregistrat un caz in care un viezure melivor a ucis un piton lung de 3 metri in Parcul National Kruger. El era vestit si pentru uciderea bivolilor prin muscarea testiculelor lor, pentru a sangera pana la moarte.

Confruntati cu agresori mai feroce, unii viezuri melivori nu s-au lasat speriati ci s-au prefacut morti.

In ciuda faptului ca este cea mai mica dintre vulpi, femecul are proportional cele mai mari urechi. Fenecul este de asemenea foarte agil. El a fost observat sarind la 70 cm in aer din pozitia stand in picioare si saltand 120 cm inainte pe orizontala.

Page 10: Stiati ca

 

9.

Vulpea cu urechi de liliac (Otocyon megalotis) din sudul Africii are urechi remarcabil de mari. Ea are 46-48 de dinti comparativ cu numarul obisnuit de 42 si se hraneste in principal termite.

Urechile mari ale fenecului ii permit sa auda animalele ce se misca la o distanta de pana la 1,5 km.

Balenele ucigase sunt printre cele mai mari animale de prada din lume. Desi balenele ucigase sunt vanatori fiorosi, daca ele sunt inconjurate de barci ele devin docile si usor de capturat.

Vaca trebuie sa bea pana la 70 de litri de apa pe zi pentru a furniza laptele necesar vitelului.

Multe mamifere incearca sa recunoasca gustul alimentelor sigure din gustul laptelui mamei.

Unele animale au regimuri alimentare diferite in diferite stadii de viata. Omida mananca frunze bogate in proteine pentru a-si construi celulele corpului, transformata in fluture bea nectar dulce pentru a primi energia necesara zborului.

Sarpele foloseste putina energie si poate rezista perioade lungi de timp fara sa manance. Se cunoaste un caz in care un piton captiv a rezistat 149 de zile fara sa manance si a pierdut numai 10% din greutatea corpului

Furnicarul marsupial a fost descoperit de colonistii albi in anii 1830. Numele popular i-a fost dat de aborigeni. Furnicarul marsupial este mamiferul terestru cu cei mai multi dinti (pana la 52), dar el foloseste putini deoarece striveste termitele cu cerul gurii osos si nu le mesteca. El are cel mai mare creier (raportat la dimensiunea corpului sau) dintre animalele marsupiale existente azi. Furnicarul mananca intre 10-20 mii de termite pe zi.

Exista peste 200 de specii diferite de animale marsupiale in Australia, Tasmania si Noua-Guinee. In America de Nord si de Sud exista aproximativ 75 de specii.

Cel mai mare peshte paranha, piraya, atinge o lungime de 60 cm, dar si speciile cu o dimensiune mai mica sunt la fel de periculoase. In America de Sud carnea tare si alba a pestelui paranha este o delicatesa si este foarte cautata de pescari.

In ciuda plangerilor pescarilor, oamenii de stiinta au calculat ca o foca de Groenlanda mananca in medie pesti in valoare de 15 dolari canadieni.In ciuda exploatarii sale de catre comerciantii de blanuri, foca de Groenlanda ramane cea mai numeroasa din Atlanticul de Nord.

Lupul cu coama scoate 3 feluri de sunete: un latrat lung din adancul gatlejului la intervale de aproximativ 7 secunde si auzit in principal in timpul noptii, un schelalait inalt si un marait adanc in timpul intalnirilor antagoniste. Fructul preferat al lupului cu coama este un membru al familiei Rosiilor Solanum Lycocarpum, cunoscut sub numele de Fruta Do Lobo (Fructul Lupului); se crede ca acesta ar ajuta la atenuarea atacurilor din partea viermilor uriasi de rinichi, parazit.

Spre deosebire de alti canini, blana lupului cu coama este lipsita de un strat inferior; acest animal mai este deosebit si prin faptul ca el sapa cu dintii si nu cu ghearele.

Cu o lungime de 25 mm stratul inferior de blana al vidrei marine este cel mai des dintre toate mamiferele.

Page 11: Stiati ca

Vidra marina este singurul animal carnivor care are 4 incisivi in maxilarul inferior. Acestea sunt orientati spre inainte si sunt folositi pentru a sparge cochiliile prazilor mici si a le goli de continut.

Vidra marina in general nu se scufunda la o adancime mai mare de 40 metri; totusi cea mai adanca scufundare confirmata a fost de 97 metri. De obicei o scufundare nu dureaza mai mult de 90 secunde, dar cea mai lunga scufundare inregistrata este de 4 minute si 25 secunde.

Vidra marina este extrem de neobisnuita in randul mustelidelor (familia nevastuicilor) prin faptul ca ii lipsesc glandele de miros aflate deobicei la baza cozii. Aceste sunt cele care dau altor vidre mirosul lor muscat caracteristic.S-au inregistrat pasari de prada care zboara la atitudini mai mari decat Everestul (8848m).

Desi penele de pasare sunt foarte usoare, impreuna ele pot cantari mai mult decat scheletul.

Pasarile cantatoare mici zboara cu aproximativ 25 km/h, pescarusii 35 km/h si unele rate cu pana la 70 km/h.

Multe pasari mici pot zbura cel putin 3000 km fara oprire. Mierla de Groenlanda zboara aproximativ 4100 km peste Atlantic pana la Nordul Africii

Cea mai mare pasare zburatoare cunoscuta a fost o pasare asemanatoare cu albatrosul, acum disparuta, care avea o anvergura a aripilor de pana la 7,6 m.

Cea mai mare anvergura a aripilor o are in prezent albatrosul calator, de 3,6 metri. Cele mai grele pasari care pot sa sustina zborul cu batai din aripi pentru perioade lungi de

timp sunt lebedele, care cantaresc pana la 15 kg si au o anvergura a aripilor de 2,5 metri. Un mascul de nurca matur tipic cantareste aproximativ un kg, in timp ce femela

cantareste doar 600 de grame. Nurcile nu au dusmani naturali in afara omului. E mai probabil ca numarul lor sa fie redus de boli, paraziti decat de pradatorii mari.

Nurcile traiesc langa apa; ele vaneaza atat pe uscat cat si in apa, dar vederea lor nu este perfect adaptata pentru nici una dintre aceste activitati.

 

10.

Acolo unde hrana si resursele sunt putine, nurcile, de obicei teritoriale din fire devin calatoare in cautarea unui habitat de calitate.

Cuiburile de nurci contin de obicei pana la 5 sau 6 pui dar relativi putini pui supravietuiesc si ajung la maturitate; masculii nu iau parte la cresterea puilor.

In Marea Britanie numarul gastelor de Canada a crescut cu 300 la suta intre anii 1953 si 1969.

Gastele de Canada au un stil neobisnuit de a-si creste bobocii. Cand micutii pui de culoare portocalie parasesc cuibul ei nu sunt ingrijiti numai de proprii lor parinti, gastile mature ingrijesc cu schimbul toti puii, care sunt tinuti laolalta intr-un fel de cresa.

Gastele de Canada au fost tinute la Versailles, resedinta curtii regale franceze, in apropiere de Paris, Franta in urma cu 300 de ani, si au fost aduse in Anglia in acelasi timp.

Page 12: Stiati ca

Un membru al familiei ciorii dintr-un oras din Japonia a fost filmat asezand nuci in calea camioanelor cand luminile de trafic erau rosii, apoi asteptand pana cand luminile devenea din nou rosii pentru a culege nucile sparte.

Casalotul este cel mai mare dinte cetaceele cu dinti. El este marea balena alba descrisa in romanul Moby Dick al lui Herman Melville.

Casalotii se scufunda mai adanc decat orice balena si pot sa ramana scufundati timp de pana la 90 de minute.

Ambra cenusie se gaseste in intestinele casalotilor si se crede ca este o forma de excrement; o bucata cantarind 421 kg a fost gasita intr-un mascul prins in Oceanul inghetat. Ambra cenusie a fost folosita de fabricantii de parfum pentru “fixarea” aromelor delicate.

Cererea pentru blana de jaguar a atins apogeul in anii 1960. Aproximativ 15000 erau ucisi anual in regiunea amazoana din Brazilia iar in 1968 s-au exportat in SUA peste 13500 de blanuri.

Numele de jaguar provine dintr-un cuvant al indienilor americani care insemna “ucigas care isi rapune prada dintr-o singura saritura”.

In civilizatiile precolumbiene, jaguarul era adorat ca zeu in Mexic, Guatemala si Peru. Jaguarul este singura felina care rage. Are o varietate de vocalizari, printre care

mormaituri, maraituri si grohaituri, si un mieunat bland in perioada de imperechere. Tigrii siberieni sunt cele mai mari feline din lume, cantarind cu peste 100 kg mai mult

decat tigrii bengalezi. Tigrii siberieni se inmultesc bine in gradinile zoologice si in lume exista mai multi in

captivitate decat in salbaticie. Tigrii siberieni au un apetit foarte mare, ei pot sa consume 50 kg de carne la o singura

masa. Hrana preferata a mangustei vargate sunt gandacii si larvele si pupele fluturilor. Ele sunt

extrem de galagioase, producand 10 tipuri diferite de sunete. Mangusta a devenit cunoscuta datorita lui Rudyard Kipling si a povestii sale despre Riki-

Tiki-Tavi o mangusta care invinge o cobra ucigasa intr-un duel. Cea mai mare specie de mangusta este mangusta egipteana (Herpestes Ichneumon) care

masurata de la nas pana la varful cozii poate depasi 1 metru. Simtindu-se foarte bine in apa, capibarele sunt scufundatoare excelente. Se cunosc cazuri

in care au ramas scufundate pana la 5 minute sub apa. Numele dat capibarei de catre un trib de indieni din America de Sud se traduce “stapanul

ierburilor”. Capibarele sunt pretuite ca ornamente de catre localnici, iar pielea este folosita pentru

fabricarea obiectelor din piele. In captivitate, femelele lemingului mare isi nasc primul cuib de pui la varsta de numai 14

zile. O pereche a produs 8 cuiburi in numai 167 de zile. Stramosii uriasi ai Tatuilor cu carapace, lungi de pana la 3 metri, au supravietuit pana

acum 20 000 de ani. Carapacele lor erau folosite uneori drept acoperisuri de oamenii acelor vremuri.

Tatuul are doua glande de miros sub coada sa, care produc o secretie galbena gretoasa – o masura eficienta de protectie impotriva pradatorilor.

Tatuul cu noua briie isi poate tine respiratia timp de pana la 6 minute, astfel incat poate traversa raurile pe jos.

Page 13: Stiati ca

 

11.

Partial datorita faptului ca numarul de braie de pe corpul sau variaza in functie de rasa, aceasta specie este cunoscuta si sub numele de tatuul comun cu nasul lung.

Coada cangurului este destul de puternica pentru a-i sustine intreaga greutate. Femela este de peste 30 000 de ori mai mare decat puiul de cangur nou-nascut. Exista aproximativ 50 de specii de cangur si canguri cu picioarele galbene. Numele familiei Macropodidal inseamna “picior mare”. Intre anii 1963 si 1966 s-au exportat in medie un milion de piei de cangur pe an in SUA.

In 1986 cifra a scazut la jumatate. Serpii sunt impartiti in 11 familii continand aproximativ 2 400 de specii. Cel mai mic sarpe – un sarpe de subteran – are lungimea de 15 cm, de 50 de ori mai mic

decat anaconda. Un sarpe anaconda captiv din Gradina Zoologica Basel din Elvetia a trait pana la varsta

de 31 de ani. Desi exista relatari despre animale care au fost stranse atat de puternic de sarpele

anaconda incat toate oasele din corp le-au fost rupte, in realitate se intampla foarte rar ca vreun os al victimei sa se rupa.

Animalele folosesc electricitatea pentru a supravietui. Impulsurile electrice sunt folosite pentru a transporta semnale de-a lungul nervilor pentru a transporta semnale de-a lungul nervilor pentru a coordona muschii. Unii pesti pot genera un surplus de electricitate pentru a-si prinde hrana, a-i alunga pe inamici si a-si gasi drumul. In Africa, de la Nil pana la Niger sau Zambezi, exista un somn care ca si tiparul electric, produce cantitati mari de energie electrica. Somnul electric produce descarcari de electricitate de pana la 350 de volti pentru socare prazii. El nu este inrudit cu tiparul electric si are aceasta abilitate in stare de completa izolare. Este un exemplu de evolutie paralela, dar somnul are coada pozitiva si capul negativ.Stiinta a stabilit, ca pestii au voce si auz. Dar intre ei se inteleg… in limba lor.

Un invatat a demonstrat recent, ca melodiile armonioase ce se raspandesc in apa, in forma de evantai influenteaza placut asupra pestilor si-i atrag spre mal.

Crocodilul nou-nascut e de trei ori mai mare decit oul, din care abia a iasit. Cel mai mare ochi este cel al caracatitei. Diametrul lui ajunge la 40-50 cm. In jungla sud-americana din Columbia a fost descoperita cea mai puternica otrava

naturala cunoscuta. Ea se poate gasi in pielea unei mici broaste. Otrava a fost denumita batrahotoxina.

Forma hidrodinamica ideala si greutatea specifica mica a delfinilor le permite sa se miste prin apa cu o viteza de pina la 50 km pe ora.

Delfinii respira aer si de aceea ies la suprafata o data pe minut.In imprejurari exceptionale, delfinii se pot afla sub apa pana la 6-7 minute.

Auzul fin al delfinilor se explica prin aceea ca ei sesizeaza undele sonore nu numai cu organul lor acustic, dar si cu tot corpul, mai cu seama cu pielea de pe cap.Exista un mic pestisor, inarmat cu un ac ascutit, care e unul din dusmanii cei

mai primejdiosi ai rechinului. Fiind inghitit de acest urias animal rapitor, pestisorul sparge cu acul pantecele rechinului si iese in libertate. Ca urmare, rechinul moare.

Page 14: Stiati ca

In lumea animalelor recordul la sarituri este detinut de antilopa cu labe negre care sare peste 12 m. Cangurul cenusiu sare peste 8 m, delfinul – 5 m, elanul – 4 m.

Un grup de cercetatori a stabilit ca ursii polari sunt dotati cu niste ochelari de soare naturali.

Ochii lor sunt aparati de un fel de membrana care are rolul de a atenua lumina orbitoare reflectata de zapezile vesnice ale nordului.

Una din cele mai curioase si rare maimute din lume este cea denumita mustata regala. Aceasta maimuta este atat de mica, incat incape intr-o palma, in schimb are niste mustati foarte mari.

Maimutica traieste in junglele braziliene si se hraneste cu fluturi, gandaci, arahide, banane etc.

Numai 10 minute sunt suficiente pentru o camila ca sa-si bea portia sa de apa de 125 litri. Ea rezista fara apa 14 zile, insa pierde 30% din greutate in acest interval de timp.

In nordul Australiei se intalnesc fluturi cu dimensiunea de 26 cm. Localnicii folosesc carnea lor. Se intelege ca fluturii nu sint vanati cu plasa, nici cu pusca, ci cu arcul si sageata.

Albinele nu vad culoarea rosie, in schimb pot vedea razele ultraviolete, invizibile pentru ochii nostri.

Coloniile de furnici se razboiesc intre ele si e vai de furnicile ratacite pe domeniul altei colonii.

Recunoasterea furnicilor straine se face dupa miros, deoarece – asa dupa cum au stabilit cercetarile – fiecare colonie isi are mirosul ei specific. Asa dar, furnicile straine care ratacesc sau cele care ataca o alta colonie sunt usor de recunoscut.

Cea mai lunga limba apartine mamiferului numit furnica. Capul ei seamana cu o trompa intinsa, insa limba-i lunga nu incape nici in aceasta cutie.

Deaceea limba furnicii nu-si ia inceputul din gura, nici din gatlej, dar e fixata de osul pieptului.

Albina e unica insecta domesticita de om.

 

12.

Pasarile aduc un folos nepretuit omului prin aceea ca, distrug insectele si micile rozatoare daunatoare. O forfecuta prinde intr-o vara pana la un milion de muste, musculite, tantari si paduchi de plante; un pitigoi mananca intr-o i insecte cu o greutate totala egala cu greutatea lui.

Un stol de 1000 de grauri cu puii lor pot sa nimiceasca intr-o luna 22 tone de lacuste, iar o cucuvea mananca intr-o vara 1000 de soareci de camp, facandu-se astfel o economie de o tona de cereale.

Cel mai mare fluture inregistrat este ochi de paun de noapte (Saturnia pyri) si are o avergura a aripilor de cca. 18 cm.

Cel mai veninos paianjen este vaduva neagra (Latrodectus tredecimguttatus) – a carui muscatura poate fi mortala daca nu este tratata. Acesta a fost inregistrat in apropierea localitatii C. A. Rosetti (in anul 1961) si pe insula Popina (1965).

Insula Popina este singurul loc unde gasim lacustra Isophya dobrogensis.

Page 15: Stiati ca

Cel mai mic peste semnalat, este un guvid (Knipowitschia cameliae), care a avut o lungime ce nu depasea 3.2 cm. A fost semnalat recent la Portita si nu s-a mai semnalat in alta parte a lumii.

Cea mai mare stiuca (Esox lucius) pescuita in Delta Dunarii cantarea 18 kg si peste 1 m lungime.

Cel mai mare crap (Cyprinus carpio) pescuit la Sfantul Gheorghe a avut o greutate de 48,5 kg, iar cel mai mare somn (Silurus glanis) pescuit in Delta Dunarii a atins greutatea de 400 kg.

Cel mai lung sarpe este sarpele rau (Coluber caspius) care atinge o lungime de 1,8 m. Cele mai longevive animale din Delta Dunarii sunt broasca testoasa de uscat (Testudo

graeca ibera) si broasca testoasa de apa (Emy obicularis ), care pot atinge cca 120 de ani.

 

13.

Care sunt cele mai mari orase ale lumii?A fost apreciat ca in jurul anului 2000, aproximativ 240 de orase vor avea peste 10 milioane locuitori. Printre cele mai populate se numara Ciudad de Mexico din Mexic, Sao Paulo di Brazilia si Tokyo din Japonia, orase ce vor avea cu siguranta peste 20 milioane locuitori.Care este cel mai mare continent?Asia, avand o suprafata de 44 milioane km patrati, este totodata si cel mai populat continent, avand 3 miliarde de locuitori.Cum a ajuns viata pe insule?O parte dintre ele erau candva legate de continent iar in momentul separarii, viata era deja prezenta pe acestea.Cealalta parte s-a nascut in mijlocul marii si al oceanelor in urma unor eruptii vulcanice(vulcani acvativi) sau cutremure.Pasarile de mare au transportat seminte prinse pe penele si picioarele lor sau le-au inghitit si apoi le-au eliminat prin excremente.De asemenea, unele animale si plante au fost aduse de curenti. In acest mod, pinguinii-imperiali ar fi putut fi adusi pe insulele Galapagos de curentul Humboldt.Insectele, molustele si reptilele au ajuns pe insule purtate de crengi sau bucati de lemn plutitoare. Astfel, soparlele ar fi putut coloniza anumite insule.Care este efectul Curentului Golfului (The Gulf Stream)?Acest curent cald porneste din Antile si traverseaza Oceanul Atlantic, aducand apele tropicale pana in Europa. Din acest motiv, tarmul nord-vestic al Europei nu prezinta formatiuni de gheata pe durata iernii. In schimb, zona de litoral a Statelor Unite si Canadei (zona situata la aceeasi latitudine) este blocata de gheturi.Ce s-ar intampla daca gheturile s-ar topi?In cazul topirii gheturilor planetei, care contin aproximativ 25 milioane de km cubi de apa, nivelul marilor si al oceanelor ar creste cu aproximativ 60 de metri si toate orasele aflate pe tarmuri s-ar scufunda.Care este cel mai rapid ghetar din lume?Ghetarul Quarayaq, din Groenlanda, poate parcurge pe zi, intre 20 si 24 m, fiind astfel cel mai rapid ghetar din lume. Ghetarii de munte sunt mult mai lenti.

Page 16: Stiati ca

Care este dimensiunea celui mai mare iceberg cunoscut?Descoperit in anul 1956, el se intinde pe o suprafata de 31 000 km patrati (echivalent cu o suprafata mai mare decat cea a Belgiei). Pe portiunea cea mai lunga masoara 330 km si aproape 300 km in partea cea mai lata. Acest aisberg s-a desprins dintr-o platforma de gheata din Antarctica.In ce emisfera se gasesc cele mai multe oceane?Marile si oceanele ocupa 89% din suprafata emisferei sudice, in timp ce uscatul ocupa numai 11%. In schimb, marile si oceanele ocupa 53% din suprafata emisferei nordice, fata de 47% cat reprezinta uscatul.Care este punctul oceanic cel mai adanc al planetei?Situat la 11.034 m, Groapa Marianelor din Oceanul Pacific este cel mai adanc punct oceanic. O bila din otel cu o masa de 1 kg aruncata in apa deasupra acestui punct face mai mult de o ora pentru a ajunge la fund.Cum treceau vechii navigatori din Oceanul Atlantic in Oceanul Pacific?Pentru a trece dintr-un ocean in altul, navele de odinioara trebuiau sa inconjoare capul sudic al Americii de Sud si sa strabata Stramtoarea Magellan sau sa treaca pe la Capul Horn. In prezent, ei strabat canalul Panama, deschis in 1914, ce traverseaza istmul Panama si leaga Atlanticul de Pacific.Care este originea numelui Oceanul Pacific? Numele oceanului se datoreaza lui Magellan, oceanul fiind explorat de acesta pentru prima oara in anul 1520. Venind din Atlantic, in urma traversarii stramtorii care astazi ii poarta numele, Magellan a ajuns intr-o mare atat de calma, incat a numit-o Pacifica.Care sunt dimensiunile Marii Bariere de Corali?Marea Bariera de Corali se desfasoara in larg pe aproximativ 2 500 km si urmeaza conturul tarmurilor din zona Queensland. Este separata printr-un canal a carui latime variaza intre 25 si 600 km de Australia si in total Marea Bariera acopera o suprafata de aproximativ 210.000 km patrati.Care este cea mai sarata mare din lume?Situata in mijlocul desertului Iudeea, Marea Moarta este cea mai sarata din lume, avand intre 288g si 325g de sare/litru de apa(in comparatie cu apa de mare care contine in medie 35g. Marea Moarta este atat de sarata, incat nici un peste nu poate trai in ea.Care este cea mai inalta cascada din lume?Situata pe un afluent al fluviului Orinoco din Venezuela, cascada Angel atinge inaltimea de aproximativ 1.000 m, fiind cu mult mai inalta decat cascada Victoria de pe Zambezi(Africa) de 108m sau cascada Niagara din Statele Unite ale Americii, de aproximativ 50 m.Care este cel mai adanc lac de pe planeta?Lacul Baikal din Siberia atinge adancimea maxima de 1.620 m si se intinde pe o suprafata de 31.500 km patrati, fiind astfel cel mai adanc de pe planeta. Cu toate acestea, el nu este si cel mai mare; locul intai este ocupat de Lacul Superior situat intre Canada si Statele Unite (82.700 km patrati).Care este cel mai lung fluviu din lume?Intinzandu-se pe parcursul a 7.000 km, fluviul Amazon din America de Sud este cel mai lung de pe glob. Fluviul isi are izvorul in muntii Anzi si se varsa in Atlantic. De asemenea ocupa locul fruntas la cel mai mare debit (200.000m cubi/s la varsare) si cel mai mare bazin hidrografic (peste 6 milioane de km patrati).Care este varful cel mai inalt al planetei?

Page 17: Stiati ca

Punct culminant al masivului Himalaya, varful Everest din Asia atinge 8.846 m (conform unor calcule recente). Acesta depaseste cu 235m, al doilea varf al lumii, K2, situat tot in Himalaya.Care este regiunea cea mai arida de pe glob?Desertul Atacama din N Republicii Chile(America de Sud) este cea mai arida zona de pe glob. Aici, media anuala a ploilor este aproape nula. Regiunea a cunoscut o perioada deosebit de secetoasa (aproape 400 ani) care s-a terminat in 1971.Care este cel mai mare desert de sare al planetei?Situat la o altitudine de aproape 3.600 m, pe intinsele podisuri ale Boliviei, desertul Salar din Uyuni este cel mai mare desert de sare, intinzandu-se pe 10.000 km patrati.Oamenii credeau odata ca strutul isi baga capul in nisip in caz de primejdieEi bine nu este adevarat, strutul nu isi baga capul in nisip. Acest mit a pornit de la faptul ca strutul care este o pasare si sta mai tot timpul cu capul pe jos, ciugulind, a creat impresia prin efectul de fata Morgana, ca si-ar ascunde capul.

14.

 Stiati ca…- Strutul nu este originar din Africa. Paleontologii au probe prin care pot demonstra ca este originar din stepele asiatice, in epoca Eocena (40-50 milioane ani), strutul a migrat din Asia prin Europa si a ajuns in Africa. Astazi este intalnit in salbaticie doar in Africa.- Cleopatra se pare ca a calarit un strut. Egiptenii antici antrenau struti pentru a trage care de lupta. Acum mai bine de 2000 de ani, regina egipteana Arsinoe a calarit pe sa un strut.- Un strut poate omori cu usurinta un om sau un cal. Cunoscuti ca luptatori de temut (uneori chiar si cei domesticiti), loviturile in fata cu puternicele picioare si talpile tari pot fi letale.- Povestile despre alimentatia ciudata a strutului sunt adevarate. In salbaticie strutul mananca plante, seminte, fructe, reptile, mici mamifere; el consuma aproape orice poate inghiti, inclusiv ceea ce nu este comestibil. Puii mananca aproape orice vad.- Strutul poate depasi un ghepard. Gheparzii pot atinge 113 km/h, dar obosesc repede. Un strut poate alerga cu o viteza de 70 km/h pe care o poate mentine aproximativ 30 de minute. Strutul e cunoscut ca cel mai rezistent animal terestru.- Un mascul in mod normal are cateva femele. Masculii poligami in mod normal au 3-5 femele. Ambele sexe clocesc ouale.- Cu un ou se pot servi pana la 15 persoane. Ouale de strut cantaresc intre 1,2 – 1,8 kg; unui ou, fiind egal in greutate cu aproximativ 30 de oua de gaina, ii ia aproape 90 de minute sa fiarba.- Un strut = 3 perechi de cizme. In urma sacrificarii unui strut adult pielea acestuia poate ajunge la 1,4 – 1,5 mp.- Strutul poate rage ca un leu sau ca un bou. Sunetele pe care acesta le scoate sunt asemuite ragetelor de leu. S-a adaptat in felul acesta pentru a indeparta eventualii atacatori.- Penele de strut ajuta la fabricarea masinilor si a calculatoarelor. Penele de strut si-au gasit intrebuintare, pe langa industria modei, in ultimul timp in aplicatii high-tech, inclusiv in industria constructoare de masini, unde se folosesc rolare din pene de strut pentru indepartarea prafului static, inaintea vopsirii automobilelor. Sunt de asemenea aplicatii in industria de computere unde penele sunt folosite pentru aceleasi calitati antistatice.

15.

Page 18: Stiati ca

Curiozitati despre strut:

- fuleul unui strut in alergare poate atinge 7 m?- creierul unui strut e de dimensiunea unei mingi de golf?- creierul unui strut e mai usor decat ochiul sau?- oul de strut e cel mai mare din lume, dar e mic in comparatie cu corpul sau?- strutul poate creste in inaltime pana la 2.75 m, si in greutate pana la 200 kg?- strutul e cea mai mare pasare din lume?- strutul e un adevarat “dinozaur”, el convietuind acum milioane de ani cu acestia?- o femela poate da pana la 80 de oua pe an, timp de aproximativ 40 de ani?- in salbaticie femela cloceste ouale ziua si masculul noaptea?- strutul poate creste intre 30 si 45 cm intr-o luna?- strutul este singura pasare cu doua degete la un picior?- un strut poate face o gaura in portiera unei masini?- strutii pot trai pana la varsta de 88 de ani?- strutul nu poate zbura?- strutul nu este o specie pe cale de disparitie?- in toata lumea sunt cel putin 2.000.000 de struti?- strutul ajuns la maturitate are cel mai avansat sistem de imunitate cunoscut de om?

 

16. 

Stiati ca…

- In anul 2700 i. Hr. egiptenii introduc calendarul bazat pe 365 de zile.- In anul 2400 i. Hr. in Mesopotamia se dezvolta sistemul de numeratie pozitional in baza 60. Numarul 60 este ales, probabil, ca o consecinta a listei mari de divizori ai acestui numar (adica 12 divizori).- Sumerienii utilizeaza un calendar solar de 360 de zile impartit in 12 luni.- In anul 1800 i. Hr. mesopotamienii alcatuiesc primele tabele de inmultire.- In anul 585 i. Hr. utilizand proprietatile de divizibilitate a numerelor, Thales din Milet (636 – 546 i. Hr.) prezice o eclipsa de Soare.- In anul 500 i. Hr. pitagorienii, lucrand cu numere reprezentate prin figuri, atribuie cate un sex fiecarui numar, cele impare sunt de sex masculin, cele pare, de sex feminin. Tot ei introduc notiunile de numar prim, numar compus, numere relative prime, numere prime perfecte, numere prietene (amiabile).- Un numar este PERFECT daca suma S a divizorilor sai (exceptand numarul insusi) este egala cu numarul dat N. Daca S > N, atunci numarul este SUPRAPERFECT, iar daca S < N, numarul este IMPERFECT.** Exemple de numere perfecte:6 = 1 + 2 + 3;28 = 1 + 2 + 4 + 7 + 14;496= 1 + 2 + 4 + 8 + 16 + 31 + 62 + 124 + 248.** Exemple de numere supraperfecte:

Page 19: Stiati ca

12 < 1 + 2 + 3 + 4 + 6;18 < 1 + 2 + 3 + 6 + 9;20 < 1 + 2 + 4 + 5 + 10.** Exemple de numere imperfecte:14 > 1 + 2 + 7;16 > 1 + 2 + 4 + 8;22 > 1 + 2 + 11.- Numerele prietene (amiabile) sunt numerele care au proprietatea ca fiecare este egal cu suma divizorilor celuilalt. Lui Pitagora ((570 – 500 i. Hr.) sau (580 – 496 i. Hr.)) i se atribuie gasirea primei perechi de numere prietene: 220 si 284.220 = 1 + 2 + 4 + 71 + 142;284 = 1 + 2 + 4 + 5 + 10 + 11 + 20 + 22 + 44 + 55 + 110.- In anul 440 i. Hr. Meton din Atena dezvolta conceptul de ciclu metonic, o perioada de aproximativ 19 ani, in care miscarea Soarelui si a Lunii observate de pe Pamant par a se suprapune. Acest ciclu sta la baza calendarelor grecesc si evreiesc.- In anul 300 i. Hr. Euclid (330 – 275 i. Hr.) prezinta o formula a numerelor perfecte si anume:2 p -1 . (2 p – 1 ), unde p si 2 p – 1 sunt numere prime.- In anul 230 i. Hr. Eratostene din Cyrene (275 – 195 i. Hr.) dezvolta o metoda de determinare a tuturor numerelor prime mai mici decat un numar dat: Ciurul lui Eratostene.- In anul 180 i. Hr. intr-o lucrare de astronomie Hypsicles introduce uzanta impartirii cerului in 360 de grade in matematica greaca.- In anul 46 i. Hr. Iulius Cezar introduce, la sfatul astronomului Sosinge, calendarul compus din trei ani de 365 de zile si un an de 366 de zile- In anul 100 d. Hr. Nichomachus din Gerasa (secolul 1 – 2) strange laolalta toate cunostintele vremii in domeniul teoriei numerelor. Sunt prezentate cele patru numere perfecte cunoscute: 6, 28, 416 si 8128.- In anul 250 d. Hr. intr-un tratat de matematica a chinezului Sun – Tzi (secolul 3) apare problema: “Sa se gaseasca un numar care impartit prin 3, 5, 7 sa dea resturile 2, 3, respectiv 4″, problema provenita din necesitatea intocmirii calendarului. In algebra moderna, o astfel de problema poarta numele de “lema chineza a restului”.

In anul 620 d. Hr.

o Indianul Brahmagupta din Ujain (598 – 660) a scris o lucrare care contine remarcabile cercetari asupra ecuatiilor diofantice.o Indienii folosesc regula lui 9 (daca numerele naturale se aduna, se scad, se inmultesc sau se impart fara rest, rezultatul este congruent modulo 9 cu numarul obtinut prin adunarea, scaderea, inmultirea sau impartirea resturilor impartirii la 9 a numerelor date) pentru verificarea corectitudinii operatiilor aritmetice.

In anul 1100 d. Hr. Jia Xien stabileste o metoda de constructie a triunghiului de numere numit mai tarziu triunghiul lui Pascal.

In anul 1150 d. Hr. Aciarya Bhaskara (1114 – 1185) in lucrarea “Giuvaerul unui sistem astronomic” rezuma cunostintele indiene ale vremii din domeniul algebrei si aritmeticii, concentrandu-se asupra ecuatiilor diofantice.

Page 20: Stiati ca

In anul 1200 d. Hr. Leonardo Pisano cunoscut sub numele de Fibonacci scrie lucrarea “Liber abaci”, considerata timp de doua secole cea mai competenta sursa de cunostinte in teoria numerelor.

Sunt prezentate criteriile de divizibilitate cu 2, 3, 5, 9.

In anul 1491 d. Hr.

o in lucrarile de aritmetica ale lui Filippo Calandri se introduce algoritmul de impartire cu un impartitor mai mare decat 12.o Leonardo da Vinci (15.04.1452 – 2.05.1519) anticipeaza construirea ceasului cu pendul, al carui mecanism utilizeaza principii de divizibilitate.

In anul 1536 d. Hr. intr-o lucrare de aritmetica a matematicianului Regius apare al cincilea numar perfect cunoscut: 33 350 336.

In anul 1575 d. Hr. intr-o lucrare de aritmetica este inclus primul rezultat cunoscut obtinut prin inductie matematica: suma primelor n numere impare este egala cu n la puterea 2.

In anul 1603 d. Hr. sunt gasite al saselea si al saptelea numar perfect. Acestea sunt numerele miliardelor si, respectiv, a sutelor de miliarde.

In anul 1621 d. Hr. aparitia in editie bilingva greaca – latina a ” Aritmeticii lui Difante”, reinvie studiul teoriei numerelor.

In anul 1623 d. Hr. Wilhelm Schickardt construieste prima masina de calculat capabila sa faca adunari si scaderi, iar ajutata de operator – inmultiri si impartiri. Visul matematicienilor de a putea utiliza o masina pentru efectuarea calculelor se apropie de realitate.

In anul 1635 d. Hr. Rene Descartes (31.05.1596 – 11.02.1650) descopera teorema, numita de urmasi a lui Euler, conform careia intre numarul varfurilor, muchiilor si fetelor unui poliedru convex trebuie sa existe relatia:

V – M + F = 2,unde V = numarul varfurilorM = numarul muchiilorF = numarul fetelor

17.

Aceasta relatie leaga proprietatile unui corp de o relatie numerica.

In anul 1636 d. Hr. Pierre Fermat (17.01.1601 – 12.01.1665) descopera o a doua pereche de numere prietene dupa cele cunoscute de lumea antica ( 220 si 284). Perechea descoperita este (17296 si 18416).

In anul 1640 d. Hr. Fermat formuleaza “mica teorema” a numerelor:

“Daca p este un numar prim, atunci orice numar intreg a numarul a p – a se divide cu p”.

Page 21: Stiati ca

In anul 1642 d. Hr. pe o manseta a unei lucrari de Diofante (325 – 409), Fermat afirma ca:

“Pentru toti intregii n mai mari decat 2, nu putem gasi trei intregi x, y, z astfel incat xn + yn = zn”.Continua Fermat:“Am descoperit o demonstratie remarcabila a acestei propozitii, dar nu-mi ajunge o singura pagina”.Astfel s-a nascut cojectura care avea sa framante cele mai stralucite mintii ale matematicii, timp de mai multe secole.

In anul 1656 d. Hr. studiile lui Hugens asupra cicloidei duc la crearea unui ceas precis si a unui cronometru.

In anul 1665 d. Hr.

o Apare lucrarea lui Blaise Pascal (19.06.1623 – 19.08.1662) “Tratat despre triunghiul aritmetic” urmare a careia triunghiul cu proprietatile cunoscute de multi inaintasi va purta numele lui Pascal.o Isaac Newton (25.12.1643 – 31.11.1727) descopera teorema generala a dezvoltarii binomului.

In anul 1671 d. Hr. Wilhelm Gottfried Leibnitz (1.071696 – 14.11.1716) concepe o masina de calcul care poate efectua operatii de inmultire si impartire.

In anul 1676 d. Hr. este data o solutie la marea teorema al lui Fermat, pentru n=4. In anul 1760 d. Hr. Leonhard Euler (15.04.1707 – 18.09.1783) utilizeaza functia f,

introdusa de el pentru a demonstra ca daca doua numere sunt prime unul fata de celalalt, atunci unul dintre ele, oricare ar fi acesta, divide diferenta obtinut prin scaderea unui din celalalt ridicat la functia f a primului.

Recent, aceasta teorema a devenit fundamentala pentru codurile moderne “open – key”.

In anul 1766 d. Hr. prin legea lui Johann Bode, “distantele la care se afla planetele fata de Soare sunt proportionale cu termenii sirului 3, 6, 12, 24, 48, 96″, se incearca legarea astronomiei de teoria numerelor.

Descoperirea, in anul 1836, a planetei Neptun va dovedi ca legea e gresita.- In anul 1770 d. Hr. Euler demonstreaza ca teorema lui Fermat este adevarata pentru n = 3.

In anul 1772 d. Hr. Christian Goldbach (8.03.1690 – 20.11.1764) emite ipoteza ca orice numar par mai mare decat 2 este suma a doua numere prime. Ipoteza nu a fost nici confirmata, nici infirmata pana in prezent.

Adrien Marie Legendre (18.09.1752 – 10.01.1833) afirma ca nu exista expresii rationale care sa furnizeze numai numere prime.

In anul 1790 d. Hr. ecuatiile de gradul al doilea cu coeficienti numere intregi si cu solutii in multimea numerelor intregi de forma

Page 22: Stiati ca

x2 – dy2 = 1 ( ecuatii Pell (John Pell (1.03.1610 – 12.12.1685)))capata o importanta deosebita in teoria numerelor.

In anul 1796 d. Hr. dupa ce studiaza numerele prime, Karl Gauss (30.04.1777 – 23.02.1855) enunta legea reciprocitatii resturilor patratice. Tot Gauss construieste cu rigla si compasul un poligon regulat cu 17 laturi.

In anul 1800 d. Hr. Gauss rezolva problema gasirii poligoanelor regulate construibile cu rigla si compasul, demonstrand ca aceste poligoane trebuie sa aiba 2p laturi sau , cand este un numar prim.

In anul 1801 d. Hr. marele Gauss demonstreaza ca fiecare numar natural este egal cu suma a cel mult trei numere triunghiulare.

Tot Gauss introduce notiunea de congruenta modulo p.

In anul 1830 d. Hr. intr-un tratat de algebra, George Peacock (9.04.1791 – 8.11.1858) face una dintre primele incercari cunoscute de formulare a legii fundamentale a aritmeticii.

In anul 1839 d. Hr. Gabriel Lame (22.07.1795 – 1.05.1870) dovedeste valabilitatea teoremei lui Fermat pentru n = 7.

In anul 1847 d. Hr. Ernest Kummel (29.01.1810 – 14.05.1893) introduce in teoria numerelor notiunea de ideal o generalizare a numerelor prime care face posibil ca teorema fundamentala a aritmeticii sa fie aplicata si numerelor complexe.

In anul 1850 d. Hr. matematicianul rus Pafnutie Lvovivici Cebasev (26.05.1821 – 12.08.1894) demonstreaza afirmatia lui Bertrand: ” Pentru orice n numar natural, n > 2, avem cel putin un numar prim cuprins intre n si 2n – n.”

• In anul 1860 d. Hr.

18.

o Nicollo Paganini, elev de 16 ani, uluieste lumea matematica, descoperind perechea (1184; 1210) de numere prietene. In ultimele secole se descopera multe perechi de numere prietene, toate foarte mari.o Sunt folosite cutia de viteza si capul divizor al strungului, inventii bazate pe rezultate al divizibilitatii numerelor naturale.

In anul 1909 d. Hr.

o S-au editat tabele cu numere prime mai mici decat 10 000 000 si cu cei mai mici divizori ai numerelor compuse mai mici decat 1000 000.o Incepe utilizarea in coduri numerice a proprietatilor numerelor prime.

In anul 1946 d. Hr. se naste calculatorul electronic. Inca de la inceput, puterea sa de calcul va fi utilizata in cautarea numerelor prime.

In anul 1959 d. Hr. W. Sierpinski (1882 – 1970) demonstreaza ca pentru n > 5, intre numerele naturale n si 2n avem cel putin doua numere prime.

Page 23: Stiati ca

In anul 1980 d. Hr. L. Adleman si R. Rumelig dezvolta o metoda noua si imbunatatita de testare a numerelor in vederea descoperii numerelor prime.

In anul 1985 Hugh C. Wiliams si Harvey Dumbar ajung la concluzia ca numarul format din 1031 de cifre de 1 este prim.

In anul 1996 d. Hr. cea mai celebra cojectura a istoriei este demonstrata! Andrew Wiles de la Institutul Isaac Newton din Cambridge da demonstratia completa a marii teoreme a lui Fermat.

• In anul 2000 d. Hr. Matematicianul american Nayan Hayratwala a lucrat simultan cu mai mult de 20 de mii de calculatoare de pe intreg globul si a obtinut numarul prim 2 6 972 593 – 1 fiind cel mai mare numar prim cunoscut. Pentru scrierea acestui numar sunt necesare doua milioane de cifre.

19.

Cuvinte lungi din limba romana:

ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE (25 de litere) este cel mai lung cuvant din DEX’98. Exista insa cuvinte mult mai lungi. Unii termeni medicali sau din chimie pot ajunge chiar la peste 30 de litere. Iata cateva exemple:- DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZA (36 de litere)- ENCEFALOMIELOPOLIRADICULONEVRITA (32 de litere)- GASTROPILORODUODENOJEJUNOSTOMIE (31 de litere)- DICLORDIFENILTRICLORMETILMETAN (30 de litere)

Cea mai lunga denumire de localitate din Romania ar putea fi:

- Statiunea Climaterica Sambata (27 de litere), un sat din jud. Brasov.- Cea mai lunga denumire de localitate din Romania formata dintr-un singur cuvant:Constantinesti (14 litere)- Cea mai scurta denumire de localitate din Romania:Ip (2 litere)

Cele mai lungi cuvinte alcatuite dintr-o singura silaba:

STREANG, TRUNCHI, CHIOMPI, GHIONTI, STRÂMTI, STRÂNGI, STRÂNSI, STRICTI, SCONCSI, SFINCSI, PROMPTI, STRÂMBI, SCHIMBI, SCHINGI, SCHIOPI, ZBENGHI (7 litere)Cel mai lung cuvant alcatuit doar din vocale:UIUIU (5 litere)Cel mai lung cuvant care contine o singura consoana:ACIOAIEI (8 litere)Cele mai lungi cuvinte care contin aceeasi consoana:CIOCOAICEI, LALAIELILE, LILIALULUI, LOAIALULUI (10 litere)

Page 24: Stiati ca

Cuvantul ULTRAREVOLUTIONAREI (19 litere) are toate cele 5 vocale principale repetate exact de 2 ori. Alte cuvinte cu aceeasi proprietate sunt: EUROOBLIGATIUNEA si SEMIAUTOPROPULSATEI

Cel mai lung cuvant care contine toate cele 5 vocale principale (a, e, i, o, u) doar o singura data:BILDUNGSROMANESC (16 litere)Cuvantul AUTOINSAMÂNTARILE contine toate cele 8 vocale din limba romana (a, a, a, e, i, i, o, u). Pare sa fie singurul cu aceasta proprietate.Cel mai lung cuvant care contine doar doua consoane diferite (fara a lua in considerare semnele diacritce):NEINTENTIONATEI (15 litere)Tinand cont de diacritice cele mai lungi cuvinte de acest tip sunt:ATRETOURETRIEI (14 litere) si TREIERATOAREI (13 litere)Cel mai lung cuvant care contine doar doua vocale:TRANSPLANT (10 litere)

Cele mai lungi cuvinte univocalice:

A – ABRACADABRANTA (14 litere)A – RASCRACANA (sau RASCRACARA) (10 litere)Â – ZGÂLTÂNÂND (10 litere)E – DEGENERESCENTELE, REGENERESCENTELE (16 litere)I – INDISTINCTIBILII (16 litere), INSCRIPTIBILII (14 litere)O – PROTOCROMOZOM, HODORONC-TRONC (13 litere), FOSFOROSCOP (11 litere)U – HURDUZ-BURDUZ (12 litere), GRUPUSCULUL, SCRUPULUMUL (11 litere)

Printre cele mai lungi cuvinte formate in intregime din alternari de vocale si consoane se numara:

CITOMEGALOVIRUSURILOR (21 de litere)IMUNOPOLIZAHARIDELOR (20 de litere)Cel mai lung cuvant care incepe si se termina cu o vocala, iar in rest nu contine decat consoane:INSPRECele mai scurte cuvinte care contin toate cele 5 vocale principale (a, e, i, o, u) sunt:OLEIAU, OUATEI, MOAIEU, NOAIEU (6 litere)AUROREI, BUBOAIE, BUTOAIE, OPIACEU, SEQUOIA, LUPOAIE, URSOAIE etc. (7 litere)

In DEX’98 sunt mentionate 11 cuvinte care nu contin nici una din vocalele uzuale (a, a, a, e, i, i, o, u). Aceste cuvinte sunt:

brr, hm, prr, pst, schwyz, ss, sst, st, st, tt, zvr

“C” este litera cu care incep cele mai multe cuvinte in limba romana. “Y” este litera cu care incep cele mai putine cuvinte in limba romana. Terminatii rare (in DEX’98):

Page 25: Stiati ca

Q – 0 cuvinteW – 4 cuvinte (LUDLOW, PARAFLOW, SHOW, SLOW)K – 15 cuvinte (cel mai lung ECOFEEDBACK)Y – 27 cuvinte (cel mai lung CHARDONNAY)

Consoana cea mai frecventa in cuvintele limbii romane este “R”, urmata de “T”.

• In afara literelor “Q”, “W” si “Y” care nu sunt specifice limbii romane, cea mai rara consoana in cuvintele limbii romane este “X”, urmata de “J”.

20.

Cele mai multe repetari ale aceleiasi litere intr-un cuvant:

A (6 ori) ABRACADABRANTA, AGRAMATICALITATEAA (5 ori) DARAPANATURAÂ (3 ori) BÂLDÂBÂC, BÂLTÂCAI, HÂTÂNÂND, ZGÂLTÂNÂNDB (3 ori) BAOBAB, BIBLIOFOB etc.C (4 ori) CASCADORICESC, CONCICLIC, COCSOCHIMICD (4 ori) DEZNADAJDUIND, DEZINDIVIDUALIZÂNDE (7 ori) DEGENERESCENTELE, REGENERESCENTELEF (4 ori) FIFTY-FIFTYG (3 ori) JOGGING, GROGGY etc.H (3 ori) CHIHUAHUA, CHA-CHA-CHAI (8 ori) INDIVIZIBILITATII, ININTELIGIBILITATIIJ (2 ori) JEJUN, DRAJONAJ etc.K (2 ori) KAMIKAZE, KAKI etc.L (5 ori) ALCALICELULOZELORM (4 ori) DINAMOMETAMORFISMN (5 ori) NONCONVENTIONAL, NONINTERVENTIONISTO (6 ori) ODONTOSTOMATOLOGIEP (4 ori) PU-PU-PUPQ (2 ori) QUIPROQUOR (5 ori) RADIOREPORTERILOR, REFRIGERATOARELOR etc.S (4 ori) SECESSIONISM, SUSTRASESE, SASTISISE etc.S (3 ori) SÂSÂISI, SUSOTISI, SUSUISI etc.T (6 ori) ANTICONSTITUTIONALITATET (3 ori) ATÂTATI, INTOTONATI, TÂTÂITI, TUTUITIU (6 ori) UZUFRUCTUARULUIV (3 ori) OVOVIVIPAR, VULVOVAGINITAW (2 ori) WILLY-WILLYX (2 ori) XEROX, EXOTOXINAY (2 ori) PLAYBOY, WILLY-WILLYZ (3 ori) VIZUALIZEZ, DEZORGANIZEZ, TEZAURIZEZ etc.

Cele mai lungi cuvinte in care fiecare litera se repeta exact de 2 ori:

Page 26: Stiati ca

ANGIONEFROGRAFIE (16 litere)CONCENTRATOARE, GANGLIONARILOR, MULTUMITORILOR (14 litere)CONCETATEANO, GLACIOLOGICA, INSANATOSITO, NEOTECTONICI, TRILATERALEI, CRIPTOPORTIC, MIRMECOCORIE (12 litere)AERISISERA, BASSEBALLE, CRANCENARE, GIGOLOULUI, INSISTENTE, OTOLITULUI, PROPTITORI (10 litere)

- Cuvantul COLPOCISTOPLASTIA pare sa fie cel mai lung cuvant (17 litere) in care fiecare litera se repeta de cel putin doua ori.

- Cuvantul RASCRACARA este un cuvant “piramida”: S apare o data, C de 2 ori, R de 3 ori si A de 4 ori.- Cuvantul ARBITRARIETATE este un cuvant “tetraedru”: 1 litera se repeta o singura data (B), 2 litere se repeta de 2 ori (E si I), 3 litere se repeta de 3 ori (A, R si T). Alte cuvinte “tetraedru” sunt COCONTRACTANTA si METAMATEMATICI.

Polindromul este cuvantul care citit de la coada la cap are un alt inteles. Printre cele mai lungi polindromuri se numara:

o 7 litere:ANIMATE – ETAMINA ACETONE – ENOTECA INAMORA – AROMANIAERATOR – ROTAREA MATLASA – ASALTAM ROLISOR – ROSILORLUTISOR – ROSITUL MARATON – NOTARAM MARISOR – ROSIRAMMARITOR – ROTIRAMMARINAR – RANIRAMo 6 litere:ANIMAL – LAMINA RAPORT – TROPAR ATASAT – TASATAMONEDA – ADENOM SATRAP – PARTAS ANALOG – GOLANALUCIDE – EDICUL ELERON – NORELE ALEVIN – NIVELAROBELE – ELEBOR ALUNUL – LUNULA CITARE – ERATICACINOS – SONICA ICUSAR – RASUCI AMARAT – TARAMAARAGAZ – ZAGARA TIMORA – AROMIT ADORAT – TARODALUCRAT – TARCULo Polindromuri cu nume geografice:ARARAT – TARARAALIMAN – NAMILAMANILA – ALINAMTIMIS – SIMITIRAN – NARIROMA – AMORLIMA – AMILNISA – ASINARAD – DARANIL – LIN

21.

Page 27: Stiati ca

Cele mai lungi cuvinte cu literele in ordine alfabetica:

ACINOS, AFINOR, AGHIOS, CHILOT, GHILOS, GHIORT (6 litere)

Cele mai lungi cuvinte cu literele in ordine invers alfabetica:

SOLIDA, SONICA, SPOLIA, SPONCA, TONICA, TROICA, TROMBA, TRONCA, URONIC, VOMICA (6 litere)

Cele mai lungi cuvinte alcatuite din doar 2 litere diferite:

PU-PU-PUP si ATATATA (= “atatata”, 7 litere)

Cele mai lungi cuvinte alcatuite din doar 3 litere diferite:

TELELELELE (10 litere) (forma de feminin plural articulat a adjectivului teleleu)TETE-A-TETE, PIRPIRIII, TITIRIRII, SISTISISI (9 litere)RECREERE, BIDIDIII, CICLICII, IFIFLIII, IESISESI, LALAIALA, LILIALII, BELELELE, LALELELE, LULELELE (8 litere)DANDANA, ALALALT, TASTATA, TINTITI, TARTRAT etc. (7 litere)

Cele mai lungi cuvinte cu toate literele diferite:

NESCHIMBATORUL (14 litere)PNEUMOGASTRIC (13 litere)Daca se tine seama de semnele diacritice atunci avem si:SUPRAINCALZESTI (15 litere)AUTOPERSIFLÂND, IMPLÂNTASERATI, PNEUMOGASTRICA, PROBLEMATIZÂND (14 litere)

Cuvinte cu cel mai mare numar de vocale consecutive (6):

ACIOAIEI, GREOAIEI, LIGHIOAIEI, VIOAIEI, ZMEOAIEI

Cuvintele cu cele mai multe consoane consecutive (5):

ANGSTROM, EDELSCHWEIN, GULFSTREAM, OPTSPREZECE, PORTSCHI

Singurul cuvant cu 4 consoane la sfarsit:

KITSCHSingurul cuvant cu 4 consoane la inceput:SCHWYZ

HEMISTIH este singurul cuvant care incepe si se termina cu litera “H”.

Page 28: Stiati ca

INZAVORI este singurul cuvant care incepe si se termina cu litera “I”.JIVRAJ este singurul cuvant care incepe si se termina cu litera “J”.XEROX este singurul cuvant care incepe si se termina cu litera “X”.

Cel mai lung cuvant terminat in:

G: OTORINOLARINGOLOG (17 litere)H: COMMONWEALTH (12 litere)J: ELECTROAPARATAJ (15 litere)P: OFTALMODIAFANOSCOP (18 litere)V: HIDROAMELIORATIV (16 litere)X: HIDROPNEUMOTORAX (16 litere)Y: HIGHFIDELITY (12 litere)Z: MICROELECTROBUZ (15 litere)

Grupuri de 2 litere rare (in DEX’98):

BH – doar in: ABHORACP – doar in: ECPAIADF – doar in: BRADFORDFD – doar in: TIFDRUCFH – doar in: SULFHIDRICGT – doar in: RAGTIMEHC – doar in: TRENCHCOATHF – doar in: POHFALAHP – doar in: PITCHPINETT – doar in: PORTTIGARETVM – doar in: RELEVMENTVS – doar in: DOSTOIEVSKIANVT – doar in: VTORIVZ – doar in: ZEVZECZJ – doar in: RAZJUDECAZT – doar in: AZTEC

ABCES este singurul cuvant care contine grupul de litere ABC PROMPT este singurul cuvant care se termina in MPT JAZZ ar fi ultimul cuvant din dictionarul limbii romane daca toate cuvintele ar fi scrise

invers. Urmatoarele cuvinte au literele dispuse simetric fata de pozitia lor in alfabet:

VIZARE, ZORILA, OFUL, RAZI, VAZE, VRIE

Cuvinte alcatuite din 2 parti identice (tautonime): BERI-BERI, BIGI-BIGI, DUM-DUM, TAM-TAM, TOM-TOM, WILLY-WILLY

Page 29: Stiati ca

Cele mai lungi tautonime interne: MICROMICRON, ANTIANTICORP, CUNICULICULTURA, CHINCHINA, COCHINCHINA, MATURATURA, SCUTURATURA, USTURATURA, VÂNTURATURA

Singurul cuvant din limba romana care are pluralul in “-a” este OUA Cea mai mare diferenta de litere intre forma de plural si singular o are substantivul OM –

OAMENI (4 litere) Exista cateva cuvinte care atat la singular cat si la plural se scriu si se pronunta identic.

Exemple: pui, ochi, rinichi, nume, codice, elice, spadice, pantece, torace, faringe, laringe, meninge, unchi, tei, baci, muschi, genunchi, ardei, arici, baietoi, broscoi, ciocoi, cobai, crai, holtei, lamai, licurici, pici, pusti, pisoi, pitigoi, politai, vraci, casoaie, spate, foarfece si numele de agent terminate cu sufixul “-toare” (ex. invatatoare, lucratoare, vrajitoare etc.)

Unele substantive nu au forma decat de plural: APLAUZE, BALE, CÂLTI, CONFETI, ITARI, MARUNTAIE, MOASTE, NURI, OCHELARI, REPRESALII, SALE, TAITEI, ZORI etc.

Singurele substantive feminine terminate in “-i” din limba romana sunt cuvantul ZI si numele zilelor saptamanii de LUNI pana VINERI.

Singurul substantiv feminin terminat in “-o” din limba romana este cuvantul CACAO

A DESFIDE, A DISCERNE, A CONVERGE, A DIVERGE, A ACCEDE, A CONCEDE sunt verbe care nu au forma de trecut

Adjective neregulate sunt in numar mic: JUNE, RAU, ROSU Substantive cu forme neregulate de plural sunt putine in limba romana: OM – OAMENI,

SORA – SURORI, NORA – NURORI, CAP – CAPETE Verbele neregulate sunt: A FI, A AVEA, A VREA, A DA (A PREDA), A LUA (A

PRELUA), A BEA, A MÂNCA, A STA, A STI, A LA, A USCA A DEVENI este singurul verb care nu poate functiona ca verb predicativ. El este

intotdeauna verb copulativ. A VENI si unele verbele terminate in -veni sunt singurele terminate la imperativ in -O

A DUCE si unele verbele terminate in -duce sunt singurele terminate la imperativ in -U

Recorduri in alfabetul Morse:

TARTAR – cel mai lung cuvant ce consta din alternari de puncte si linii ( _._._._._._. )IESISESI – cel mai lung cuvant ce consta doar din puncte ( ..,.,…,..,…,.,…,.. )TOM-TOM – cel mai lung cuvant ce consta doar din linii ( _,_ _ _, _ _, _,_ _ _, _ _ )PROTECTORATE si ELEVATORISTI – cele mai lungi palindromuri ( ._ _.._._ _ _ _._._._ _ _ _._.._ _. ) si respectiv ( .._……_._ _ _ _ _._……_.. )MOTOMODEL – cea mai lunga repetitie de linii (15) ( _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _…._.. )CATIHISISESI – cea mai lunga repetitie de puncte (22) (_._.._ _ ………………….)

Cel mai lung cuvant care poate fi scris de la tastatura folosind doar mana stanga:

Page 30: Stiati ca

RASCRACARASERA (14 litere), EXTRATERESTR(A, E), CERCETASEASCA, DESFERECASERA, EXTRAVAZASERA, RECERCETASERA (13 litere)

Cel mai lung cuvant care poate fi scris de la tastatura folosind doar mana dreapta:

KILOJOULULUI (12 litere, cu tastatura standard)POLUNOSNITA (11 litere, cu tastatura romaneasca)

Cel mai lung cuvant scris de la tastatura cu literele din randul de sus:

PERIURETERITEI (14 litere)

Cel mai lung cuvant scris de la tastatura cu literele din randul de mijloc:

GALFADA (7 litere)

Cel mai lung cuvant scris cu taste adiacente:

REDRESASE (9 litere)

22.

Cuvinte SMS:

Cel mai lung cuvant ce poate fi scris apasand doar o data pe tastele unui celular:ADAPTATA (8 litere)Cele mai lungi cuvinte ce pot fi scrise apasand exact de 2 ori pe tastele unui celular:BEHEHE, BUHUHU si NEBUNE (6 litere)Cel mai lung cuvant ce paote fi scris apasand exact de 3 ori pe tastele unui celular:COROLIFLORILOR (14 litere)

Cele mai lungi cuvinte cu litere din prima jumatate a alfabetului (A-L):

LICHEFIABILELE, CALIFICABILELE (14 litere)

Cel mai lung cuvant cu litere din a doua jumatate a alfabetului (M-Z):

PRONOSPORT (10 litere)

Cea mai lunga repetitie consecutiva de litere cu punct (i, j):

pojijii

Cel mai lung cuvant (10 litere) care contine doar consoane nazale (m si n):

AMENOMANIE

Page 31: Stiati ca

Cel mai lung cuvant scris cu litere scurte (a, c, e, m, n, o, r, s, u, v, x, z):

rascracaraseram (15 litere)

Cele mai lungi cuvinte scrise cu litere lungi (b, d, f, g, h, i, j, k, l, p, t, y):

digitifid (9 litere)bididiii, ififliii (8 litere)

CINCI este singurul numar cu atatea litere cate reprezinta Cele mai lungi cuvinte scrise cu litere care sunt si cifre romane (C, D, I, L, M, V, X):

IDILICII, CICLICII (8 litere)CIVICII, CIMILII, MICIMII (7 litere)

Cel mai lung cuvant alcatuit numai din note muzicale:

SIMILARE (8 litere)

Cel mai lung cuvant format din litere care sunt si simboluri chimice (B, C, F, H, I, K, N, O, P, S, U, V, Y):

CUVIINCIOSII (12 litere)

Cel mai lung cuvant format din indicative auto:

TRISILAB (8 litere – TR, IS, IL, AB)

Cuvinte care au cele 5 vocale (a, e, i, o, u) in ordine alfabetica:

AMETITORUL, ANTERIORUL, CAVERNICOLUL

Cuvinte care au cele 5 vocale (a, e, i, o, u) in ordine inversa:

BUCOVINEAN, BUTONIERA

Cele mai lungi cuvinte din primele 7 litere (A, B, C, D, E, F, G):

BAGEACA, DECADEA, DEGEABA, FAGACEE (7 litere)

Cele mai lungi cuvinte cu litere simetrice vertical (A, H, I, M, O, T, U, V, W, X, Y):

IMITATIVII, IHTIOTOMII (10 litere)Cuvinte simetrice vertical: AXA, ATATA, AVIVA, TIUIT, UIUIU, VATAV, ATATATA etc.

Cele mai lungi cuvinte cu litere simetrice orizontal (B, C, D, E, H, I, K, O, X):

Page 32: Stiati ca

COCCIDIEI (9 litere)

Literele H, I, N, O, S, X, Z prezinta simetrie de rotatie la 180 de grade. Acest lucru inseamna ca, intorcand foaia pe care sunt scrise cu susul in jos, literele raman neschimbate. Cele mai lungi cuvinte care contin litere cu simetrie rotationala sunt:

INNOISI, SOSONII, ZOIOSII (7 litere)

Cuvantul SOIOS prezinta simetrie rotationala. Intors cu 180 de grade ramane neschimbat. La un calculator de buzunar tastati urmatorul numar: 31907018. Acum intoarceti

calculatorul cu susul in jos. Apare cuvantul BIOLOGIE ! Numerele 71819173, 31907039 si 31907017818 dau nastere prin aceeasi metoda cuvintelor ELIGIBIL, GEOLOGIE si BIBLIOLOGIE.

Cuvinte care contin toate literele cu semne diacritice din alfabetul roman (a, a, i, s, t):

infatisand, imbratisand

Cele mai vechi atestari ale unor cuvinte romanesti apar in unele texte slavone:

abia (cca 863-867), cumatra (cca 869-885), agust (943)

Exista unele cuvinte iesite din uz, care in prezent se mai folosesc doar in unele locutiuni sau expresii. Printre acestea se numara:

ghes – a da ghesghiotura – cu ghioturaiama – a da iama (prin)izbeliste – de izbelistevileag – a da in vileag

Numele unor obiecte sau fiinte pot apare in unele expresii ca determinant pe langa un adjectiv:

racit cobzaindragostit luleabeat turtaprost batadestept focsanatos tunadormit busteangol puscaplin ochisingur cuc

23.

Page 33: Stiati ca

Care cuvant este scris INCORECT in toate dictionarele limbii romane?

Este cuvantul… “INCORECT” !

Care cuvant din limba romana are 3 silabe si 31 de litere?

Este cuvantul… “ALFABET” !

In cursul unei vieti de 70 de ani, un om rosteste peste un miliard de cuvinte. In DEX’98 si in editiile precedente lipsesc unele cuvinte destul de cunoscute, cum ar fi:

barja, bonus, ciao, cotatie, discheta, ecograf, fax, incresta, langos, maceta, pusi, raton, retardat, suzeta, unghera, zelot.

Urmatorul enunt este adevarat:

ACEASTA PROPOZITIE E ALCATUITA DIN TREISPREZECE CUVINTE SI SAPTEZECI SI CINCI DE LITERE.

Stiati ca…. Cel mai adanc lac de pe Pamant este Lacul Baikal, din Siberia? Acesta are mai bine de

1,7 Km adancime iar apa de aici reprezinta aproximativ 20% din apa “dulce” aflata in stare lichida de pe Pamant.

Cea mai mare viteza atinsa de vant pe Terra a fost de 513 Km/h? Acest lucru s-a intamplat in Oklahoma, in timpul unei tornade in Mai, 1999.

Cel mai adanc loc de pe Pamant (aproape 11 Km) se gaseste in apropiere de Insulele Mariane, in Oceanul Pacific?

Desertul la nivel global ocupa aproape o treime din suprafata de uscat a planetei? Aproape 97% din apa de pe Pamant se gaseste in oceane? Totodata, mai bine de 70% din

apa “dulce” se gaseste in calotele glaciare din Antarctica si Groenlanda. Locul cu cele mai multe precipitatii de pe Pamant este Lloro, in Columbia? Precipitatiile

ating aici valoarea medie de 13.000 mm anual. Cel mai secetos loc de pe Pamant este Arica, in Chile? Precipitatiile ating aici 0,76 mm

anual. In acest ritm, ar trebui un secol pentru a umple o ceasca de cafe. Cel mai lung fluviu de pe Pamant este Nilul, ce atinge o lungime de 6.695 Km? Cea mai joasa portiune de uscat de pe Pamant este tarmul Marii Moarte, care se gaseste la

400 de metri sub nivelul de referinta. Cele mai multe victime in urma unui cutremur s-au inregistrat in anul 1557 in China,

numarul de victime depasind 800.000? In 1976, tot in China, s-au inregistrat peste 260.000 in urma altui puternic cutremur.

Cel mai mare vulcan de pe Terra este Mauna Loa, din Hawaii. Acesta atinge 15,2 Km de la baza (care este sub nivelul marii) pana la varf?

Peste aproximativ 15 milioane de ani, Los Angeles va deveni o suburbie a orasului San Francisco?

Cea mai inalta cascada din lume este Angel, in Venezuela, atingand o inaltime de 979 metri?

Page 34: Stiati ca

In fiecare an cad pe suprafata terestra in jur de 1000 de tone de praf cosmic? Particulele de praf ridicate de vant in Africa pot ajunge pana in Statele Unite? La fel si

praful din China… In fiecare secunda, pamantul este lovit de peste 100 de fulgere? Numarul de fulgere ce au

loc in atmosfera este insa mult mai mare. Cea mai joasa temperatura inregistrata vreodata pe glob este de -89 grade C. Aceasta s-a

intamplat in data de 21 Iulie 1983, la Vostok in Antarctica? Cu toate ca in cea mai mare parte a timpului, cea mai mare temperatura de pe glob se

inregistreaza in Death Valley in California, recordul il detine regiunea El Azizia din Libia, cu o temperatura de 57.8 grade C? Aceasta temperatura a fost inregistrata in data de 13 Septembrie 1922.

• In urma exploziilor solare sunt expulzate in spatiu particule puternic incarcate energetic. Cand acestea intersecteaza orbita Pamantului si interactioneaza cu gazele atmosferice se formeaza aurorele Boreale sau Australe.

24.

Orbita de 248 de ani a planetei Pluto se intersecteaza cu cea a planetei Neptun si, din 1979 pana in 1999, Pluto a fost a opta planeta da la soare.

Stiati ca… Majoritatea planetelor din sistemul nostru solar au axa de rotatie aproape perpendiculara

pe planul orbitelor. Uranus insa are axa de rotatie aproape paralel cu acesta. Pana nu de mult se credea ca Titan este cel mai mare dintre satelitii sistemului solar dar

cercetatorii au aratat ca atmosfera lui este mai densa decat s-a crezut, Titan fiind de fapt putin mai mic decat Ganymede?

Pe Marte exista calote de gheata ce rezista pe tot parcursul anului, situate la ambii poli? De asemenea este posibila existenta ghetii si in interiorul planetei.

Cel mai inalt munte din Sistemul Solar se gaseste pe Marte? Se numeste Olympus Mons si atinge o inaltime de peste 24 Km.

Fortele de atractie dintre Pamant si Luna au determinat incetinirea vitezei de rotatie a Lunii si a Pamantului, fenomenul continuand si in zilele noastre? Din aceeasi cauza Luna se departeaza usor de Terra.

Fenomenul de flux-reflux este datorat fortelor gravitationale dintre Pamant si Luna? Topirea rapida a ghetarilor in Alaska poate determina literalmente inaltarea pamantului,

generand astfel puternice cutremure? Un observator situat la Polul Sud poate furniza fotografii la fel de clare ca telescopul

spatial Hubble la doar o fractiune din costurile acestuia? Rotatia planetei Venus este oarecum neobisnuita deoarece este foarte lenta (243 zile

pamantesti = o zi pe Venus) si in acelasi timp in sens invers fata de cea a celorlalte planete?

Mercur este a doua planeta ca densitate din sistemul solar dupa Terra. De fapt densitatea terestra se datoreaza in mare parte compresiei gravitationale; daca nu ar fi existat aceasta, Mercur ar fi fost mai dens decat Pamantul?

Coroana solara se extinde in spatiu pe milioane de km si este vizibila doar in timpul eclipselor, temperaturile atingand aici valori de peste 1.000.000 K?

Page 35: Stiati ca

Soarele reprezinta 99,86 % din masa intregului sistem solar?

• Pluto este mai mic in diametru decat cativa dintre satelitii din sistemul nostru solar?

25.

Curiozităţi legate de nuntă/rochii de mireasă

Prima rochie alba de mireasa a fost purtata de Regina Victoria si de asemenea, tot ea, a folosit pentru prima data panglica in nod, ca simbol al casniciei?

Tortul de nunta a fost initial o turta de grau pe care mirele o rupea si o arunca peste mireasa pentru a avea multi copii?

Aruncatul cu boabe de orez este o traditie din Orient, orezul fiind simbolul fertilitatii? Acest simbol a fost inlocuit de catre occidentali cu confetti si la noi cu boabele de grau.

Voalul alb era purtat de mireasa pentru a fi aparata de descantece, de vraji sau de deochi?… Singurul care avea voie sa ridice voalul miresei, dupa cununie, era mirele care in felul acesta isi dovedea protectia fata de aleasa lui.

Clopotele de nunta se trag pentru ca se crede ca zgomotul provocat de acestea alunga spiritele rele? De aici si legatul cutiilor metalice in spatele masinii mirilor.

< Luna de miere > este denumita astfel pentru ca, dupa nunta, mirii plecau departe de casa, timp in care consumau foarta multa miere, renumita de altfel pentru calitatile ei afrodisiace?

Mireasa este trecuta pragul casei in bratele mirelui pentru ca, in trecut, oamenii credeau ca duhurile rele ale unei case stau ascunse in pragurile usilor?

Primele invitatii de nunta din Europa au fost scrise de catre calugari pentru nobili? In jurul anului 1600 au fost inventate gravurile iar scriptele calugarilor au fost tiparite pentru a reproduce scrisul caligrafic. Cand exista o comanda mare de invitatii acestea se dadeau unui gravor dar cand numarul acestora era mic se scriau de mana.

Stiati de ce se poarta verigheta pe al patrulea deget de la mana stanga (inelarul)? Exact nu se stie originea acestei traditii dar sunt doua variante plauzibile.

1. Prima, din sec. XVII, cand la o ceremonie ortodoxa preotul a ajuns la cel de-al patrulea deget dupa ce primele trei le-a numarat ca fiind: in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.2. A doua varianta ne duce spre traditiile vechilor egipteni conform carora prin inelarul mainii stangi trece vena Amoris si care duce direct spre inima!

26.

Elefantii pot comunica intre ei la distante de 18 km si poate chiar si mai mult, prin infrasunete.

Un om face intr-un an aproximativ 2,5 milioane de pasi. Orasul german Ulm (Wurtemberg), pe Dunare, este locul de nastere al lui Albert Einstein.

In scoala, mediocru, dar cu o inteligenta deosebita, a devenit un renumit savant. A excelat prin teoria sa, a relativitatii, care a revolutionat fizica.

Page 36: Stiati ca

• Daca tipi timp de 8 ani, 7 luni si 6 zile, o sa produci suficienta energie pentru a fierbe o ceasca de cafea. (E greu de crezut ca merita sa faci asta)

Lichenul de piatra, o planta inferioara marunta, verde cenusie, fara radacina, frunze sau flori, care creste pe inaltimile muntilor, in locuri neumblate are o forta de vindecare foarte buna. Se prepara sub forma de decoct, pulbere, tinctura. Vindeca: dureri de gat, bronsita, pneumonie gripa, amigdalita, faringita cronica, ganglioni inflamati, slabiciune corporala, covalescenta, pancreatita, diabet, rau de masina, de avion, stari de voma, dureri de cap care apar dupa anestezii sau administrare de substante cu efect narcotic, diaree, dizenterie, tumori ale tubului digestiv, intoxicatii cu plumb, reduce senzatia de voma la gravide si are un aport de minerale esentiale pentru perioada de graviditate. Achizitionarea lichenului de piatra se poate face (din pacate cam rar) de la magazinele si farmaciile naturiste.

Persoanele dreptace traiesc, in medie, cu noua ani mai mult decat cei stangaci. Fluturii gusta cu ajutorul picioarelor. Ochiul strutului este mai mare dect creierul sau. Steaua de mare nu are creier. Vacile nu au dinti superiori. Sa mananci cu furculita era odinioara considerat a fi scandalos! Daca pastrati stiuletele de porumb in lapte la congelator, se va pastra pentru mult timp

avand aceleasi calitati. Momeala pentru crap trebuie sa contina neaparat substante aromatizante (vanilie, menta,

anason etc), zahar, ulei vegetal si proteine. Cea mai mare viteza atinsa de vant pe Terra a fost de 513 Km/h? Acest lucru s-a

intamplat in Oklahoma, in timpul unei tornade in Mai, 1999. Aproape 97% din apa de pe Pamant se gaseste in oceane? Totodata, mai bine de 70% din

apa “dulce” se gaseste in calotele glaciare din Antarctica si Groenlanda. Rosiile si ceapa sunt in lume cele mai folosite alimente naturale. Urmeaza bananele,

merele portocalele si pepenii. Germanii le mai spun la rosii fructul paradisului iar francezii fructul iubirii.

Pensatul sprancenelor devine nedureros daca in prealabil se anesteziaza arcada cu un cub de gheata.

Crapaturile mainilor dispar dupa cateva zile daca se freaca cu o jumatate de lamaie, se lasa cca 20 minute sa se usuce, se spala cu apa calduta, se usuca si se ung cu crema de galbenele.

Tratamentul indelungat cu mult Prednison duce la o decalcifiere puternica a oaselor Durerile reumatismale se diminueaza mult sau chiar dispar complet frectionand usor

locul dureros cu o lotiune obtinuta prin macerarea timp de 9 zile in jumatate litru de spirt medicinal a doua lingurite de sare de lamaie si doua lingurite sare fina de bucatarie.

Cateva picaturi de zeama de lamaie puse in nari desfunda nasul, fara sa dea dependenta. Tratamentul este cam neplacut dar sigur.

Polenul poate calatori prin aer cca 650 km. si poate ajunge la o inaltime de 3000 m. Moliile fug daca in dulap, pe rafturi sau atarnate printre haine se pun cateva pachetele de

frunze uscate de menta. Hainele vor capata si un miros discret de prospetime.

Efectul creste daca se pun si cateva pachetele cu coji de portocale.

Page 37: Stiati ca

Unica sculptura in granit moale din lume, datand de cca. 5200 ani, reprezentand capul unui astronaut cu casca, a fost descoperita in Romania.

Locul cu cele mai multe precipitatii de pe Pamant este Lloro, in Columbia? Precipitatiile ating aici valoarea medie de 13.000 mm anual.

Cel mai secetos loc de pe Pamant este Arica, in Chile? Precipitatiile ating aici 0,76 mm anual. In acest ritm, ar trebui un secol pentru a umple o ceasca de cafea.

Cea mai joasa portiune de uscat de pe Pamant este tarmul Marii Moarte, care se gaseste la 400 de metri sub nivelul de referinta.

Cea mai inalta cascada din lume este Angel, in Venezuela, atingand o inaltime de 979 m. In fiecare an cad pe suprafata terestra in jur de 1000 de tone de praf cosmic. Cea mai joasa temperatura inregistrata vreodata pe glob este de -89 grade C. Aceasta s-a

intamplat in data de 21 Iulie 1983, la Vostok in Antarctica. Cel mai lung fluviu de pe Pamant este Nilul, ce atinge o lungime de 6.695 Km. Cele mai multe victime de cutremur au fost in anul 1557 in China, numarul de victime

depasind 800.000? In 1976, tot in China, s-au inregistrat peste 260.000 in urma altui puternic cutremur.

Elicopterul a fost inventat in anul 1907 de francezul Paul Cornu. Primul zbor a durat doar cateva secunde.

Conform unui sondaj recent doar 10% dintre romani fac parte din patura instarita. Castravetii acrii vor avea un gust mai picant daca in borcan se presara printre ei cateva

cuisoare. O masca eficienta pentru tenul gras se obtine prin amestecarea unei lingurite de miere

naturala cu o lingurita de argila (din farmacii) si cu cateva picaturi de suc de lamaie. Se acopera fata cu compozitia obtinuta si se lasa 10 minute, dupa care se clateste cu multa apa minerala, se usuca si se aplica crema dvs obisnuita.

Portiunile decojite pe spate ale oglinzilor vechi se repara aplicand in locurile defecte, cu un adeziv transparent, bucatele de folie de aluminiu.

Prajiturile din albus de ou vor creste foarte frumos daca la baterea albusului se adauga si o jumatate de plic de praf de copt.

Pana in prezent, se pare ca cele mai lungi cuvinte anagramate au 15 litere si sunt: dactilografiere si radiotelegrafic.

Infarctul si stopul cardiac fac anual milioane de victime. S-a constatat ca o jumatate de aspirina luata zilnic protejeaza inima. Tot o protectie constatata de specialisti este consumul zilnic a cate un pahar (nu mai mult) de vin rosu, peste slab iar vara cate o halba de bere. Si o constatare importanta: sa fim grasi si activi este mai putin periculos pentru inima decat slabi dar lenesi. Deci: de cel putin trei ori pe saptamana de exercitii fizice usoare ca alergari, plimbari pe bicicleta, inot.

Limita maxima de colesterol din sange este de 200 mg/dl. (global) Fluturele monarh strabate in perioada migratiei 5000 km. intre Canada si Mexic.

• Prima locomotiva cu abur avea “marea” viteza de 8 km/ora (trenurile moderne calatoresc cu viteza de 500 km/ora.

27.

Page 38: Stiati ca

Periatul zilnic timp de cca 5 minute a intregului corp cu o perie uscata accelereaza metabolismul, arderea grasimilor si contribuie la slabirea persoanelor supraponderale.

Frisca batuta isi pastreaza consistenta daca la preparare pentru fiecare jumatate kg de frisca adaugati jumatate lingurita gelatina.

Varza murata prea tare se opreste din fermentatie cu 5-6 pastile de aspirina Nu trebuie sa puneti conservant in conserve caci le strica gustul. Puneti cateva pastile de

aspirina pisata deasupra, este mai eficace, nu strica gustul si este folositoare sanatatii. Patrunjelul este otravitor pentru pasarile de casa. Antidotul folosit este laptele acru sau

apa cu otet. Cel mai mare vulcan de pe Terra este Mauna Loa, din Hawaii. Acesta atinge 15,2 Km de

la baza (care este sub nivelul marii) pana la varf. Desertul la nivel global ocupa aproape o treime din suprafata de uscat a planetei. Cel mai modern tren din Romania se numeste Sageata Albastra si a fost dat in exploatare

la 17 ianuarie 2003. Nodulii provocati de injectii dispar prin aplicari de comprese reci cu sare grunjoasa de

bucatarie. Se uda cu apa o bucata de panza alba, se presara cu sare grunjoasa si se aplica pe locul cu nodulii.

Inima pompeaza peste 7000 litri sange pe zi, 2555 tone pe an cu 31,5 milioane batai. Mamaliga nu mai face cocoloase daca inainte de a pune malaiul la fiert il striopiti cu apa

rece. Cea mai mare colectie din Europa de icoane pe sticla se afla in muzeul de la biserica din

comuna Sibiel, muzeu fondat de preotul Zosim Oancea. Printre cele mai mari mamifere de pe pamant sunt elefantii, care, in pofida greutatii lor de

aprox. 4,5 tone, au un mers foarte silentios. Faxul a fost inventat in 1843 de Alexander Bain si a inceput sa fie utilizat de abia in

1964. In prezent, odata cu dezvoltarea internetului, cea mai folosita metoda de transmitere a informatiilor scrise este posta electronica (e-mail)

Kashmirul era denumit raiul. Acum poate fi numit iad. Pietrele de la rinichi se pot elimina consumand in fiecare dimineata cu doua ore inaintea

micului dejun, timp de 7 zile, cate un paharel de tuica cu suc de ridiche neagra. In anul 1962 lumea a fost in pericolul unui razboi nuclear. Hrusciov a hotarat ca U.R.S.S.

sa-si retraga rachetele nucleare din Cuba concomitent cu retragerea rachetelor S.U.A. din Turcia. Astfel pericolul izbucnirii unui razboi nuclear a fost indepartat.

Mierea de salcam naturala si mierea de padure (inchisa la culoare) nu se cristalizeaza (solidifica) niciodata.

Mahmureala de dupa un chef se rezolva consumand un ceai concentrat de menta. Menta mai este apreciata inca din antichitate ca un stimulator sexual. Mai este folosita pentru parfumarea branzeturilor.

Tablourile pictate in ulei se curata foarte bine cu o carpa moale muiata in albus de ou batut.

Consumarea in fiecare zi a unui pahar de zer de lapte, curata intestinele si pune metabolismul in miscare.

Foarte practic pentru slabit: spalatul in fiecare dimineata pana la brau cu apa rece. Tableta de ciocolata a fost inventata in anul 1933. Cerneala tipografica este un bun mod de protectie impotriva moliilor. Imbracamintea depusa spre pastrare, in saci de plastic, trebuie invelita in hartie de ziar.

Page 39: Stiati ca

Cu toate ca in cea mai mare parte a timpului, cea mai mare temperatura de pe glob se inregistreaza in Death Valley in California, recordul il detine regiunea El Azizia din Libia, cu o temperatura de 57,80 grade C. Aceasta temperatura a fost inregistrata in data de 13 Septembrie 1922.

Daca ai calatori de la un cap la altul al galaxiei noastre – Calea Lactee – cu viteza luminii, ti-ar trebui 100.000 ani. Viteza luminii, cea mai mare viteza cunoscuta, este de 300.000 km/sec.

Cartofii cruzi dati pe razatoare, amestecati cu putina miere, calmeaza durerile de stomac si de intestine.

S.U.A. au trimis doua vehicole teleghidate pe planeta Marte, pentru investigatii ample privind subsolul, solul si atmosfera acestei planete.

Lista oficiala de cuvinte, LOC 2000, realizata dupa DEX, cuprinde 536708 cuvinte cu 2-15 litere. Cele mai frecvente cuvinte au 10 litere iar cele mai rare au 2 litere.

Sughitul trece daca va tineti minile in apa foarte rece sau daca va intepati lobul urechilor cu unghia.

Un kilogram de uraniu are energie cat sase milioane kilograme de carbune. Oul, apreciat pentru gust, valoare energetica si lecitina este contra-indicat deoarece

galbenusul se afla in topul continutului in colesterol al alimentelor. Maioneza se poate face cu mai putine oua daca in ea se adauga cateva cuburi de cartofi

fierti, calzi si bine sfaramati. Ceaiul verde este bogat in substante active care asemeni vitaminelor franeaza procesul de

imbatranire si atenueaza efectele nocive ale razelor solare. Incidenta cancerului este mult mai mica la consumatorii de ceai verde Blugii Levi’s pot fi cumparati la automatele din statiile de metrou din Paris. Arahidele, cunoscute de cel putin 3500 ani, sunt originare din America de Sud; in Europa

ele au fost semnalate in scris prima data in secolul 15 si fac parte din familia leguminoaselor (sunt legume) si sunt inrudite cu mazarea.

Luna noastra se indeparteaza de Pamant cu 3 cm/an.

• Pentru pastrarea tenului fetei catifelat si tanar se aplica zilnic o solutie obtinuta prin mixarea a 500 ml apa distilata cu 50 gr. castraveti verzi taiati marunt si 50 gr aloe proaspata, curatata de coaja tepoasa. Solutia se pastreaza la frigider si poate fi folosita 7 zile.

28. 

Galaxiile calatoresc in spatiu si cateodata se ciocnesc, galaxiile mai mici disparand si fiind “mancate” de cele mai mari. Galaxia din Andromeda se indreapta spre galaxia noastra, Calea Lactee.

Daca ai calatori cu viteza luminii de la un capat la altul al galaxiei Calea Lactee, ti-ar trebui 100.000 ani ca sa termini calatoria.

Lumina este cel mai rapid lucru din univers si calatoreste cu 300.000 de km pe secunda. Daca stii culoarea unei stele, iti poti da seama de temperatura ei: cele rosii sunt mai reci,

cele cu temperaturi medii sunt galbene si cele cu temperaturile cele mai mari sunt albastre. Nu exista stele verzi!!!

Gaurile negre sunt invizibile. In ele nu exista timp sau spatiu si se crede ca ar fi poarta spre alte universuri; daca intri intr-o gaura neagra, vei simti ca esti turtit din parti si tras

Page 40: Stiati ca

de cap si de picioare. Dar nimic nu supravietuieste acolo, ci este sfaramat in mici particule atomice.

Luminii de la Soare ii ia 8 minute pana atinge Pamantul; daca Soarele s-ar stinge acum, in 8 minute am ramane in intuneric.

Cea mai apropiata stea de Pamant este Proxima Centauri aflata la 4,23 de ani-lumina, adica 25 de milioane de milioane de km distanta de Soare. Asta inseamna, ca daca am avea o nava spatiala care ar calatori cu 50.000 de km pe ora, ne-ar trebui 88.000 de ani ca sa ajungem la ea.

Unele stele sunt de 600.000 de ori mai stralucitoare decat Soarele nostru. Soarele nostru se indreapta cu 20 km pe secunda spre un punct in directia constelatiei Hercules. Gazele dintr-o pata solara sunt cu 1.650 grade C mai reci decat zonele inconjuratoare de pe Soare.

Cometa Haley se intoarce la fiecare 76 de ani. Planetele se invartesc in jurul Soarelui si in jurul axei proprii in sensul acelor

ceasornicului. Venus este planeta care se invarteste in jurul axei proprii contrar acelor ceasornicului. Pe Venus Soarele rasare la vest si apune la est. Venus este considerata sora geamana a Pamantului pentru ca amandoua au cam aceeasi marime, densitate si volum, este cel mai apropiat vecin al Pamantului. Dar Venus este cel mai fierbinte loc din sistemul solar dupa Soare si cel mai stralucitor obiect de pe cer dupa Soare si Luna.

Mercur orbiteaza Soarele mai repede decat orice alta planeta, in 88 de zile. Mercur, cea mai apropiata planeta de Soare, probabil are gheata la poli.

Luna noastra se departeaza de Pamant cu 3 cm pe an. Gravitatia Lunii este de 6 ori mai mica decat a Pamantului. De exemplu daca pe Pamant ai 42 de kg, pe Luna ai 7 kg.

 

29.

De unde vin numele planetelor?

o    SOARELE – Apollo era in mitologia greaca si romana zeu al luminii soarelui, al muzicienilor si poetilor. Soarele ca obiect se numea in mitologia greaca Helios.o    MERCUR – Pentru ca Mercur se invarteste atat de repede in jurul Soarelui, romanii l-au numit dupa zeul mesager. El era curier in ceruri, zeu al negotului, hotiei, al calatorilor pe mare si pe uscat. In mitologia greaca, Mercur este similar cu Hermes.o    VENUS – Venus este zeita romana a iubirii si a frumusetii. In mitologia greaca numele ei este Afrodita.o    PAMANT – Vine de la cuvantul latinesc “pavimentum” care inseamna pamant, tarana.o    MARTE – Marte este zeul roman al razboiului si tatal lui Romulus si Remus. In mitologia greaca este Ares. Numele celor 2 luni ale lui Marte sunt legate tot de razboi. Phobos inseamna frica si Deimos inseamna panica.o    JUPITER – Era considerat zeul luminii si al tunetului. In mitologia greaca el este Zeus si era seful tuturor celorlalti zei.o    SATURN – Era tatal lui Jupiter si zeu al sadirii si al recoltelor. In mitologia greaca el este Cronos, desi ca semnificatie se potriveste mai mult cu Demetra.o    URANUS – Era zeul intregului cer, tata al lui Saturn si bunic al lui Jupiter.

Page 41: Stiati ca

o    NEPTUN – Era zeul marilor si al oceanelor. I s-a dat planetei acest nume de la culoarea ei albastra. In mitologia greaca Poseidon era zeul marilor si al oceanelor.o    PLUTO – Era zeul care facea regulile in lumea mortii. Este un nume potrivit pentru cea mai intunecata, rece si departata planeta din sistemul nostru solar. In mitologia greaca este zeul Hades. Luna lui Pluto, Charon, are legatura tot cu lumea mortii. Charon este numele luntrasului care trece pe cei morti peste raul Styx, raul care delimiteaza lumea celor vii de lumea celor morti.o    LUNA – Si-a luat numele de la zeita Diana care mai este cunoscuta si sub numele de Luna. Ea era zeita luminii data noaptea de Luna si sora geamana a lui Apollo. In mitologia greaca ea este Artemis. Luna ca obiect, era numita in mitologia greaca Selena.o    METEOR – Vine de la cuvantul grecesc meteoron care inseamna femomen pe cer.

30.

Infractiuni si contraventii

pe scurt

3 luni – 2 ani

Tractarea unei remorci neinmatriculate/neinregistrate sau cu nr fals de inmatriculare/inregistrare

Organizarea/participarea, in calitate de conducator de vehicul sau de animale, la intreceri neautorizate pe drumurile publice

Blocarea cu intentie a drumului public, daca se pune in pericol siguranta circulatiei Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor avand urme de avarii,

fara documente de constatare eliberate de politia rutiera/de societatile din domeniul asigurarilor

Persoana autorizata de administratorul caii ferate care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata

Persoana autorizata de catre administratorul unui drum public sau de catre executantul unei lucrari pe partea carosabila, care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrarilor pe drumurile publice, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat victime sau pagube materiale

   6 luni – 2 ani

Conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale carei placute cu nr de inmatriculare/inregistrare au fost retrase

Conducerea unui autovehicul sau tractarea unui vehicul inmatriculat in alt stat care nu are drept de circulatie in Romania

Sustragerea, distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare a indicatoarelor, semafoarelor si amenajarilor rutiere

(sau amenda) Crearea de obstacole pe partea carosabila

Page 42: Stiati ca

  

6 luni – 3 ani

Conducerea cu permis necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul

Conducerea cu permis retras sau anulat Conducerea cand  exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata Conducerea fara drept de conducere in Romania Incredintarea cu stiinta a autovehiculului unei persoane: Care cu permis necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte

vehiculul Care are permisul retras sau anulat Careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata Fara drept de conducere in Romania Care sufera de o boala psihica Care se afla sub  influenta alcoolului sau stupefiantelor ori a unor medicamente cu

efecte similare acestora (sau amenda) Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau

reabilitare a drumului public fara autorizatie de constructie eliberata in conditiile legii (sau amenda) Amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare in zona

drumului fara autorizatie de constructie eliberata in conditiile legii Nerespectarea conditiilor din autorizatia de constructie, eliberata in conditiile legii

  1-3 ani

Punerea in circulatie/conducerea unui autovehicul  neinmatriculat/neinregistrat

  1-5 ani

Punerea in circulatie/conducerea unui autovehicul  cu nr fals de inmatriculare/inregistrare

Conducerea fara permis Conducerea  cu imbibatie alcoolica de peste 0,80g/l alcool pur in sange Conducerea sub influenta stupefiantelor ori a unor medicamente cu efecte similare

acestora Consumul de alcool, stupefiante sau medicamente cu efect similar, dupa producerea

unui accident care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea corporala a uneia sau mai multor persoane, pana la recoltarea probelor biologice ori pana la testarea pentru stabilirea prezentei acestora in aerul expirat

Page 43: Stiati ca

Instalarea de mijloace de semnalizare rutiera sau modificarea pozitiilor acestora (fara autorizatie)

      2-7 ani

Daca o persoana are imbibatia alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, sau se afla sub influenta stupefiantelor ori a unor medicamente cu efecte similare si:

Efectueaza transport public de persoane Efectueaza transport de substante sau produse periculoase Se afla in timpul instruirii practice a unei persoane in vederea obtinerii permisului auto Se afla in timpul examinarii pentru obtinerea permisului auto Refuzul, impotrivirea sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice sau testarii

aerului expirat Parasirea locului accidentului in urma caruia a rezultat uciderea/vatamarea

corporala a uneia sau mai multor persoane, daca accidental s-a produs ca urmare unei infractiuni, fara incuviintarea politiei care efectueaza cercetarea locului faptei

   3-7 ani

Lasarea fara supraveghere pe partea carosabila drumurilor publice a unui vehicul care transporta produse sau substante periculoase

    Indeplinirea defectuoasa sau neindeplinirea atributiilor de verificare tehnica ori inspectie tehnica periodica a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor, ori a celor referitoare la efectuarea unor reparatii sau interventii tehnice de catre persoanele care au asemenea atributii, daca din cauza starii tehnice a vehiculului s-a produs un accident care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane, se pedepseste conform legii penale. 

31.

Stiati ca… Autostrada Eisenhower din S.U.A. cere ca din fiecare cinci mile una sa fie dreapta. Aceste sectiuni drepte folosesc pe timp de razboi sau alte urgente.

Page 44: Stiati ca

Stiati ca… Podul Universitatii din Boston (pe Commonwealth Avenue, Boston, Massachusetts) este singurul loc din lume unde un vapor poate trece pe sub un tren care trece pe sub o masina care trece pe sub un avion.

Stiati ca… Pisicile au peste o suta de corzi vocale, pe cand cainii au doar in jur de zece. Stiati ca… Ochii nostri au intotdeauna aceeasi marime de la nastere, dar nasul si urechile

noastre nu se opresc niciodata din crestere. Stiati ca… David Prowse este actirul din costumul lui Darth Vader din “Razboiul

stelelor”. El a spus toate replicile lui Vader si nu a stiut ca urma sa fie dublat de vocea lui James Earl Jones pana cand a vazut filmul la cinema.

Stiati ca… Multi hamsteri clipesc doar cu un ochi pe rand. Stiati ca… In fiecare episod din “Seinfeld” apare un Superman pe undeva. Stiati ca… Dimensiunile lui Barbie daca ar fi fost vie: 39-23-33. Stiati ca… Februarie 1865 este singura luna inregistrata in istorie care sa nu fi avut o luna

plina. Stiati ca… Montpelier, Vermont este singura capitala de stat american fara vreun

McDonald’s. Stiati ca… Pentagonul din Arlington, Virginia are un numar de toalete dublu decat

necesar. Cand a fost construit in anii 1940, statul Virginia inca mai avea legi de segregatie care cereau toalete separate pentru albi si negri.

Stiati ca… Nici un cuvant din limba engleza nu rimeaza cu “month” (luna)

Stiati ca… Croazierul Regina Elizabeta a II-a se misca cu doar sase inci (2,5 cm) pentru fiecare galon (4,5 l) de diesel ars.

Stiati ca… Exista cate doua carti de credit pentru fiecare persoana din Statele Unite. Stiati ca… Isaac Asimov este singurul autor care sa aiba cate o carte in fiecare categorie

decimala Dewey. Stiati ca… Universitatea Columbia este cel mai mare proprietar din New York dupa

Biserica Catolica. Stiati ca… Urina pisicii straluceste la lumina neagra. Stiati ca… In a doua jumatate a anilor 1980 un calculator IBM nu era considerat suta la

suta compatibil decat daca putea rula Simulatorul de Zbor al lui Microsoft. Stiati ca… Primele masini Ford aveau motoare Dodge. Stiati ca… Leonardo Da Vinci a inventat foarfeca.

 

32.

Oamenii nu isi pot linge coatele. Un crocodil nu poate scoate limba. Inima unei crevete este ” gazduita ” in cap. Un studiu asupra 200 000 struti, timp de mai bine de 80 ani, nu arata

nici un caz unde s-ar fi vazut vreun strut ascuns cu capul in nisip. Porcii nu sunt capabili fizic sa priveasca cerul. Mai mult de 50% persoane, din lumea intreaga, n-au dat niciodata si nici

nu au primit vreodata apeluri telefonice.

Page 45: Stiati ca

Daca stranutati prea tare, va puteti rupe o coasta. Daca incercati sa va retineti un stranut, puteti cauza spargerea unei vene

in creier sau in ceafa si sa muriti. Daca, din forta, tineti ochii deschisi in timp ce stranutati, ar putea sa

iasa din orbite. Sobolanii se inmultesc atat de repede incat in 18 luni, un cuplu de

sobolani poate avea mai mult de un milion de descendenti. In fiecare episod din serialul TV SEINFELD, este un SUPER-OM (Superman)

pe undeva. Bricheta a fost inventata inaintea chibriturilor. 35% din cei care se folosesc de anunturile matrimoniale sunt deja

casatoriti. In lumea intreaga, 23% din problemele aparatelor xerox sunt cauzate de

catre cei care se aseaza pe aparat pentru a-si fotografia posteriorul. Pe durata medie de viata, o persoana care doarme poate inghiti 70

insecte si 10 paianjeni. Ca si amprentele digitale, amprenta limbii este diferita la fiecare

persoana. … si ca 75% dintre cei care citesc acest mesaj au incercat sa isi linga

coatele.

Este nevoie de o minte inteligenta pentru a intelege ca exista lucruri pe care nu le poti intelege cu mintea.

Din cantitatea imensa de informatie, primita de creier, doar 126 biti/secunda sunt receptionati in mod constient, restul fiind apanajul subconstientului?!

Matematicianul John von Neumann a calculat ca mintea umana poate inmagazina 280 de catralioane de biti de memorie?

In procesul comunicarii, 55% ii revine fiziologiei (limbajul corpului), 37% vocii (ritm si ton), si numai 8% cuvintelor purtatoare de informatie?

Daca mesajul non-verbal il contrazice pe cel verbal, oamenii au tendinta de a ignora cuvintele, tinand seama doar de limbajul non-verbal.

Einstein a afirmat ca “foarte rar gandea in cuvinte”, el atribuindu-si rezultatele exceptionale unei combinatii de imagini, emotii, intuitii si “sentimente musculare”?

Mozart isi scria intreaga opera muzicala in minte, auzind si perfectionand fiecare nota in parte, si abia apoi o asternea pe hartie?

Un studiu extraordinar de interesant a fost realizat de Moray, in 1969: subiectii care au participat la experiment purtau casti audio, in care se difuzau doua mesaje diferite, in acelasi timp. Ei au fost rugati sa se concentreze asupra unuia singur, de exemplu – cel furnizat de difuzorul de la urechea dreapta, si sa redea cu voce tare ceea ce auzeau; evident ca, dupa aceea, nu au putut da nici o informatie despre continutul mesajului auzit in stanga, ci doar lucruri vagi despre acesta – daca vocea era a unei femei sau a unui barbat.Mai departe insa, Moray a folosit subiecti carora le aplicase, anterior, socuri electrice, la auzul anumitor cuvinte. El a constatat ca acestia reactioneaza prin modificari fiziologice (modificarea rezistentei electrice a pielii, ESR) daca aceste cuvinte au fost introduse in mesajul furnizat de difuzorul stang, la care ei nu erau deloc atenti! Mai mult, au prezentat

Page 46: Stiati ca

aceleasi modificari ESR chiar si la sinonime ale cuvintelor cu pricina, ceea ce a demonstrat ca, in mod evident, subconstientul percepe si analizeaza toate aceste informatii si determina reactii conforme cu experienta anterioara, fara ca persoana sa fie constienta de ce se petrece cu ea.

 

33. 

Stiati ca… Eticheta cadavrului lui Lee Harvey Oswald (presupusul asasin al lui J.F.Kennedy) a fost vanduta la o licitatie in 1992 pentru 6.600 $

Stiati ca… Tantarii au dinti. Stiati ca… In 1980 un spital din Las Vegas si-a concediat angajatii pentru ca pariau cand

vor muri pacientii.

Stiati ca… Patru din cinci americani cred ca Biblia este Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu, dar mai mult de jumatate dintre acestia o citesc mai putinde o data pe luna?

Stiati ca… 1.000 de persoane renunta zilnic la fumat? Vrei sa afli cum? Prin moarte. Stiati ca… Sistemul arterial al balenei albastre este atat de mare incat si un leopard s-ar

putea tari prin el? Stiati ca… Sase din zece adolescenti cred in astrologi? Fii printre ceilalti patru care nu

cred! Stiati ca… Un institut de cercetare al termitelor din China cere oamenilor sa manance

termite? Datorita faptului ca aceste termite nu se imbolnavescniciodata, institutul considera ca acestea au valoare medicinala.

Stiati ca… Daca vei apuca varsta de 70 de ani, inseamna ca ai trait mai mult de 2 miliarde de secunde?

Stiati ca… Opt din zece americani spun ca sunt crestini, dar numai patru din zece stiu ca Isus a rostit Predica de pe Munte?

Stiati ca… Pentru atentia acordata jocurilor video se consuma tot atatea calorii cat pentru mersul pe jos cu 3,2 km/h?

Stiati ca… Majoritatea barbatilor petrec 3.300 ore din viata pentru a se barbieri? Daca nu ar fi barbierita, barba ar putea ajunge la 9 metri intr-oviata de om.

Stiati ca… Tantarii sunt de doua ori mai atrasi de culoarea albastra decat de orice alta culoare?

Stiati ca… Islanda vinde excedentul de electricitate Europei, folosind cel mai mare cablu electric subacvatic?

Stiati ca… In anul 3.000 I.Hr., egiptencele credeau ca venele dilatate erau dragute, drept pentru care le scoteau in evidenta colorandu-le cu vopseaalbastra?

Stiati ca… Viena este numit orasul valsului?

Page 47: Stiati ca

Stiati ca… Johann Strauss este autoruol a peste b500 devalsuri dintre care ” Dunarea Albastra”, “Povestiri din padurea vieneza”, “SANGE VIENEZ”, “VANTDE PRIMAVARA”?

Stiati ca… Johann Strauss fiul era descendent a nunei familii de muzicieni austrieci, tatal sau fiind dirijor, si compozitor?

Stiati ca… Iosif Ivanovici care a compus valsul “Valurile Dunarii”, si/a desfasurat activitatea in cadrul armatei, fiin ofiter, sef de muzica in Galatisi apoi in Bucuresti, scriind muzica pentru fanfara, muzica pentru pian si muzica vocala?

Stiati ca…In orice bazin de apa ne-am arunca privirea, fie el mare sau mic, dulce sau sarat, sudic sau nordic, in mod sigur vom intalni “alge”?

Stiati ca… Printre zecile si chiar sutele de mii de alge care traiesc in apele curgatoare, dar si mai multe in mari si oceane, putem intalni tot soiulse exemplare unice de alge?

Stiati ca… Planta numita “muma padurii”, cam 10 luni si ;e petrece sub pamant si aproape tot acest timp sapa sarguincios pamantul cu ajutorul tulpinelorsale albe?

Stiati ca…Veverita se vaneaza iarna, cand blana sa roscata de vara cedeaza lucul unei blani dese de culoare gri?

Stiati ca… Mila engleza are 1609,3m, iar cea asutriaca 7585,9m? Stiati ca… In comuna Remetea-Timisana cu 1450 de suflete romanesti, in anul 1928 n-a

fost nici o singura nastere?

 

34.

Stiati ca… Intr-un sat din Ungaria a fost o nunta care a durat 7 zile si 7 nopti in sir; au participat 550 de unguri, le-au cantat la ureche 80 delautari, s-au mancat: 20 de porci, 8 vitei, 4 vaci, 400 de gaini, 200 de gaste, cateva sute de kilograme de prajituri si s-a golit o pivnitaintreaga de lenti si bauturi?

Stiati ca… In Mexic sunt 300 de specii de insecte comestibile, care contin elemnete nutritive?

Stiati ca… Vechiul nume al Irlandei era “Erin”? Stiati ca… Compania “Salvatorii de Comori” a descoperit in 1985 argint in valoare de

100 milioane de $, pierdut cu 400 de ani in urma, o data cu vasulspaniol “Nuestra Senora de la Acocha”, naufragiat in apropiere de Key West?

Stiati ca… Blana vidrelor este alcatuita din 90000 de fire de par pe cm2? Stiati ca… Ucraineanul Mihail Masliuc a construit un tren de 15 vagoane si o locomotiva

Diesel, intreaga garnitura masurand…0,6mm; a reusit deasemeneasa-i “ofere” un tunel gaurind un fir de par; neobisnuita dexteritate a microconstructorului este pusa in prezent si in medicina unde elfrecvent confectioneaza “microace” folosite pentru cele mai fine operatii ale ochiului?

Stiati ca… Celebrul Zid Chinezesc se intinde pe o lungime de peste 6700km, drept pentru care se numeote in chineza “Wan Li Chang Gheng” adica “Zidul

Page 48: Stiati ca

lung de 10000 de li” (1 “li”=0,5 km)?In drumul sau spre glorie si eternitate traverseaza 5 provincii si 2 regiuni autonome, insumand dragonulinspaimantator, 180000000m3 de pamant presat, 60000000m3 de piatra si caramida?

Stiati ca… Unii cercetatori sustin ca un vultur plesuv african, vede un le1 de la 6km dostanta?

Stiati ca… Se presupune ca Egiptul dateaza inainte de 5000 i.Hr.? Stiati ca… Egiptenii aveau 5 feluri de bere, fiecare cu numele sau (baunduse dimineata,

la pranz si seara) dandu-le puteri sa construiasca piramide? Stiati ca… Panglicile albe, la egipteni inseamna doliu? Stiati ca… Cel mai mare portavion este de 300m 1i inalt de 20 de etaje? Stiati ca… Intrecut, japonezii aveau avioane ppline cu explozibil; aceste avioane erau

numite “KAMIKAZE” 1i aveau scopul de a nimici portavioaneleamericane-pilotul se sacrifica impreuna cu avionul?

Stiati ca… Insula “Fraser” este cea mai mare insula nisipoasa din lume, pe care traiesc cainii Dingo?

Stiati ca…In Evul Mediu, ora1ul Alba-Iulia era numit “Balgrad”? Stiati ca… Autorul romanului “Spuma zilelor”, publicat in 1947, este Baris Vian? Stiati ca… Ziua Nationala a Austriei este pe 26 octombrie? Stiati ca…O masina (THRUST S.S.C.)a devenit supersonica atingand 1224km/h,

parcurgand 8km, intr-un minut; recordul masinii supersonice este de1227km/h?

 

35.

Stiati ca… Stiati ca supravietuirea noastra depinde de arbori? Din 1950 Pamantul a pierdut peste jumatate din patura sa de arbori. Pentru a curata aerulde poluarea generata de masini si de industrie avem nevoie de o patura de arbori de marimea Statelor Unite. Prin distrugerea padurilor, HomoSapiens comite suicid.

Stiati ca… Stiati ca un arbore emana in jur de 100 galoane (378,53 litri) de umezeala in fiecare zi? Un acru (4047 metri patrati) de arbori poateabsorbi monoxidul de carbon produs de 50 de masini timp de 12 ore? Un acru (4047 metri patrati) de arbori de avocado pot produce 10.000 livre(3730 kilograme) de hrana delicoasa, iar un acru de bananieri 24.000 livre (8976 kilograme)?

Stiati ca… Stiati ca motivul distrugerii padurilor tropicale este cresterea mai ieftina a bovinelor pentru Statele Unite? Treizeci la suta din oxigenulmondial vine din padurile tropicale din Amazonia. Arborii purifica aerul pe care-l respiram, aduc ploaia, furnizeaza combustibil si adapostpentru oameni, animale, pasari si insecte, cherestea, hartie si locuri de munca pentru mii de oameni, frumusete nepieritoare si parfumimbalsamat. Poate cineva sa-si imagineze ceva mai frumos si mai benefic decat un copac?

Page 49: Stiati ca

Stiati ca… Stiati ca s-a estimat ca 90% din terenul agricol in Anglia este utilizat pentru cultivarea hranei pentru animale. Ca suficiente cerealepentru hrana animalelor sunt importate de Anglia in fiecare an din India si alte tari din lumea a treia care ar putea hrani 13.000.000 copiinevoiasi?

Stiati ca… Stiati ca Costa Rica a despadurit mai mult din suprafata sa decat oricare alta tara central-americana dar acum are mai multe Paduri Nationalesi zone protejate decat orice alta tara central-americana?

Stiati ca… Stiati ca bananierul in Orient este denumit Arborele Paradisului (Musa Paradisiaca)? Datorita costurilor atat de mici ale bananelor, exista otendinta sa se creada ca au o valuare nutritiva mica. Dimpotriva, are un continut bogat in potasiu si vitamina A si are mari cantitati defosfor, magneziu si vitamina C. In tarile tropicale bananele au jucat un notabil rol ca mijloc de subzistenta pentru milioane de oameni.

Stiati ca… Stiati ca poluarea, eroziunea, desertificarea, distrugerea padurilor, incalzirea globala, reducerea stratului de ozon, oricare din acestedezastre pot, necontrolate, sa duca la sfarsitul formelor de viata dezvoltate pana acum? Suntem pusi in fata tuturor si fiecaruia in acelasitimp. Cat de curand vor putea fi treziti oamenii pentru a acorda prioritate absoluta castigarii “Bataliei pentru Planeta”?

Stiati ca… Amidonul praf incheaga mai bine mamaliga? Dar trebuie amestecat foarte bine

Stiati ca… Momeala pentru crap trebuie sa contina neaparat substante aromatizante (vanilie, menta, anason etc), zahar, ulei vegetal si proteine)

Stiati ca… Granulele de hrana pentru caini si pisici, in diferite combinatii, pot fi o excelenta nada pentru pesti?

Stiati ca… In lipsa anasonului, coriandrul are acelasi efect benefic pentru atragerea ciprinidelor?

Stiati ca… Cubuletele de mamaliga se taie perfect daca lama cutitului se umezeste cu apa?

Stiati ca… Daca se umezeste firul de pescuit inainte de a se strange nodul, acesta se strange mai usor, mai uniform, mai bine, fara a slabi rezistentaacestuia?

Stiati ca… Daca pastrati stiuletele de porumb in lapte la congelator, se va pastra pentru mult timp avand aceleasi calitati?

Stiati ca… Zaharul vanilat poate fi secretul mamaligii perfecte? Stiati ca… Boabele de porumb se pastreaza foarte bine in frigider daca sunt acoperite cu

ulei? Stiati ca… Daca diametrul firului este prea mic in comparatie cu pestele din carlig este

bine sa va indepartati cativa metri de apa pentru carezistenta firului sa se “dubleze”?

Stiati ca… Vara, nada cea mai eficienta la pescuitul crapului este mamaliga amestecata cu cartofi si mazare fiarta?

Stiati ca… La pescuitul crapului este bine ca vantul sa bata din fata?

Page 50: Stiati ca

Stiati ca…Daca apa in care pescuiti are adancime mica este bine sa tineti lansetele cu varful cat mai ridicat pentru ca strunele sa nu se afunde innamol?

 

36.

Maimutele sau primatele fac parte din categoria celor mai inteligente mamifere de pe pamant. Au un vaz extrem de dezvoltat, sunt foarte bunecataratoare, avand degete in loc de gheare, fapt care le ajuta foarte mult la prins si la sarit din copac in copac.

In lume exista 233 de specii de primate: 172 de maimute propriu-zise si 61 de specii de pre-maimute, ultimele existand pe pamant de peste 70de milioane de ani. Cele mai cunoscute si mai interesante specii sunt maimutele mari (urangutanul, gorila si cimpanzeul), maimutele mici -cum ar fi gibonul si primatele (babuinul, mandrilul, maimuta urlatoare si tamarinul).

Urangutanul (sau Omul-padurilor in limba indoneziana) este un mamifer greoi si mare, cu blana roscata, care traieste in padurile ecuatorialedin insulele Borneo si Sumatra, in arhipelagul indonezian. Sunt animale arboricole, facandu-si culcusul numai in varful copacilor, unde sitraiesc aproape 90% din viata. Acesti uriasi ai arborilor ating greutati de peste 120 kg si o inaltime de circa 1,2 metri. Urangutanii suntvietati nesociabile (mai ales masculii), care se bat deseori pentru cuibul in care isi cresc puii. Micii urangutani se nasc o data la 8-9 anisi raman agatati de mama lor aproape 2 ani, pe langa care stau pana la 8 ani, cand parasesc culcusul.

Hrana de baza a “omului-padurilor” sunt in principal fructele, mai ales un soi anume de pepene salbatic. De asemenea, fiind animale omnivore,mananca si mici animalute, frunze, flori, termite sau larve de fluturi. Stiati ca urangutanul este cel mai mare mamifer arboricol din lume?

Gorila face parte, ca si urangutanul, din categoria maimutelor foarte mari, existand doua specii mai cunoscute: gorilele vestice si cele estice, ambele pe cale de disparitie, putine exemplare putand fi intalnite doar in cateva tari din centrul si vestul Africii (Uganda, Zair,Congo sau Rwanda). Mai mare decat celelalte maimute din familia ei, gorila adulta poate avea pana la 150 kg si o inaltime de 1,7 metri.

Traieste in grupuri numite haremuri, conduse de unul sau doi masculi dominanti, alaturi de 5-6 femele si mai multi pui, masculii fiindinlocuiti cand ajung la varsta de 12 ani.

Gorilele sunt vegetariene, hrana lor constand in plante, radacini, seminte si foarte multe fructe, pe care le gasesc la sol, fiind maimutele care traiesc cel mai mult pe pamant, si nu in copaci.

Gorila de munte, care traieste in zona vulcanilor Virunga din Uganda si Zair, este cea mai rara dintre speciile de maimute?)

Page 51: Stiati ca

Cimpanzeul este maimuta cea mai inteligenta, fiind favoritul studiilor asupra capacitatilor intelectuale, precum si al gradinilor zoologice.

Majoritatea cimpanzeilor traiesc in muntii si padurile din Africa, hranindu-se cu fructe, plante, deseori cu pui de mistreti sau puii altormici animale si, ocazional, cu termite. Este des intalnit in grupuri mari, fiind un mamifer foarte sociabil.

Stiati ca cimpanzeii inteleg foarte usor limbajul international al semnelor, existand exemplare care, invatate de oameni, pot vorbi cuacestia prin cel putin 200-300 de semne?

Babuinul (Papio Ursinus) este cea mai mare maimuta din familia primatelor din Noua Lume, fiind – in comparatie cu rudele amintite mai sus -un animal relativ mic: nu depaseste 35-40 kg si 60 cm inaltime. Babuinii traiesc in Etiopia, Somalia sau chiar Peninsula Arabiei, convietuindin grupuri mari, de pana la 200 de membri, impartiti in bande de cate 8-10 haremuri, conduse fiecare de un mascul. Hrana de baza este formatatot din plante, fructe sau pui de porc mistret. Masculul babuin este mai interesant ca studiu decat femela, el avand pielea capului, gatuluisi umerilor rosie, neacoperita de blana. Ajunge la maturitate la 7 ani si tine sub o comanda stricta toate femelele din harem, crescandadesea puii orfani.

Stiati ca babuinii, in captivitate, pot trai pana la 37 de ani?) Mandrilul este o ruda mai mica a babuinului, fiind intalnit in Africa Centrala si de Vest

(Camerun, Gabon sau Congo). Stiati ca mandrilul este cea mai colorata maimuta, avand nasul rosu inconjurat de diferite

nuante de albastru strident? Maimuta urlatoare – ca si gibonul (sau maimuta care canta) – este o specie de primate

care, dupa cum ii spune si numele, scoate niste suneteciudate in timpul imperecherii.

Stiati ca masculul maimutei urlatoare are limba roz si neagra pe margini? Floarea cea mai aromata este Cactusul american. Mirosul sau se simte la o distanta de 1

km. Elefantul african este mamiferul cu urechile cele mai mari; suprafata totala a urechilor

sale este de 8 metri patrati. Ornitorincul, mamifer ce traieste in Australia, cand se simte amenintat de vreun

dusman,se scufunda rapid in apa,unde poate ramane nemiscat peste 10 minute,fara sa respire.

Ciocarlia este singura pasare din lume ce canta si in timpul zborului.

….Floarea cea mai aromata este Cactusul american. Mirosul sau se simte la o distanta de 1 km.

….Elefantul african este mamiferul cu urechile cele mai mari; suprafata totala a urechilor sale este de 8 metri patrati.

….Ornitorincul, mamifer ce traieste in Australia, cand se simte amenintat de vreun dusman,se scufunda rapid in apa,unde poate ramane nemiscat peste 10 minute,fara sa respire.

Page 52: Stiati ca

….Ciocarlia este singura pasare din lume ce canta si in timpul zborului . ….Ghepardul este animalul terestru cel mai rapid, putand sa atinga o viteza de 110 km/h. ….Lupul este mamiferul cu temperatura corporala cea mai ridicata, 40,7 °C . ….Porumbelul voiajor este animalul domestic ce poseda cel mai bun simt al orientarii; el

regaseste locul de unde a plecat,chiar si la o distanta de 2000 km. ….Femela scorpion isi apara puii abia iesiti din ou, carandu-i in spate. Pana la prima

naparlire acestia au culoarea alba.

 

37.

….Liliacul-vampir traieste din Mexic pana in Paraguay. Noaptea ataca animalele si oamenii, provocandu-le rani. Actionand foarte repede, omul nici nu sesizeaza momentul musacturii. Incisivii si canini ii permit sa faca o gaura mica in pielea victimelor prin care ii sug sangele.

….Rafalezia Arnoldi este cea mai mare floare. Creste in padurile tropicale din sud-estul Asiei pe insulele Filipine, si un boboc este de 2-3 ori mai mare decat o varza. Floarea ei are trei metri circumferinta si cantareste 10kg.

Stiati ca cimpanzeii inteleg foarte usor limbajul international al semnelor, existand exemplare care, invatate de oameni, pot vorbi cuacestia prin cel putin 200-300 de semne?

Babuinul (Papio Ursinus) este cea mai mare maimuta din familia primatelor din Noua Lume, fiind – in comparatie cu rudele amintite mai sus -un animal relativ mic: nu depaseste 35-40 kg si 60 cm inaltime. Babuinii traiesc in Etiopia, Somalia sau chiar Peninsula Arabiei, convietuindin grupuri mari, de pana la 200 de membri, impartiti in bande de cate 8-10 haremuri, conduse fiecare de un mascul. Hrana de baza este formatatot din plante, fructe sau pui de porc mistret. Masculul babuin este mai interesant ca studiu decat femela, el avand pielea capului, gatuluisi umerilor rosie, neacoperita de blana. Ajunge la maturitate la 7 ani si tine sub o comanda stricta toate femelele din harem, crescandadesea puii orfani.

Stiati ca babuinii, in captivitate, pot trai pana la 37 de ani?) Mandrilul este o ruda mai mica a babuinului, fiind intalnit in Africa Centrala si de Vest

(Camerun, Gabon sau Congo). Stiati ca mandrilul este cea mai colorata maimuta, avand nasul rosu inconjurat de diferite

nuante de albastru strident? Maimuta urlatoare – ca si gibonul (sau maimuta care canta) – este o specie de primate

care, dupa cum ii spune si numele, scoate niste suneteciudate in timpul imperecherii.

Stiati ca masculul maimutei urlatoare are limba roz si neagra pe margini? Floarea cea mai aromata este Cactusul american. Mirosul sau se simte la o distanta de 1

km.

Page 53: Stiati ca

Elefantul african este mamiferul cu urechile cele mai mari; suprafata totala a urechilor sale este de 8 metri patrati.

Ornitorincul, mamifer ce traieste in Australia, cand se simte amenintat de vreun dusman,se scufunda rapid in apa,unde poate ramane nemiscat peste 10 minute,fara sa respire.

Ciocarlia este singura pasare din lume ce canta si in timpul zborului.

Stiati ca… In Franta secolului al XVIII-lea, regele Ludovic al XIV-lea obisnuia sa invite o multime de lume la petrecerile si sarbatorile pe care le tinea la palatul sau. Devenise, insa, din cale-afara de deranjat de faptul ca invitatii calcau in picioare pajistile si peluzele, strivind iarba si rupand florile. Astfel ca, intr-o zi, inainte de a mai face invitatii, il cheama la le pe gradinar pentru a discuta despre aceasta problema suparatoare. In cele din urma, hotarara sa puna, in diferite locuri, mici insemne care sa avertizeze: “Va rugam, nu calcati florile! Stati pe carare! Atentie la trandafiri!” Aceste insemne aveau darul de a-i indruma pe oaspeti, aratandu-le unde le era interzis sa paseasca si unde nu. In franceza respectivele insemne purtau numele de etiquette, adica “eticheta”. Cu timpul, cuvantul a ajuns sa denumeasca regulile pe care trebuie sa le respectam atunci cand ne aflam in situatii noi si deosebite. Astazi eticheta denumeste orice lucru care ne ajuta sa traim alaturi de cei pe care-i intalnim si cu care intram in contact zilnic.

Stiati ca… In trcut, scrisorile purtau peceti din ceara colorata pe care se imprimau sigilii personale, pentru a exista siguranta ca nu vor fi deschise pe drum.

Stiati ca… Nu se deschide niciodata o scrisoare adresata altcuiva Stiati ca… Nu se citeste niciodata corespondenta altcuiva decat cu permisiunea acestuia. Stiati ca… Nu se citeste niciodata o scrisoare in public, daca cineva ti-a adresat-o cu titlu

confidential. Stiati ca… Intotdeauna se scrie un raspuns de multumire atunci cand primesti un cadou,

iar cel care ti-l daruieste nu este langa tine pentru a-i multumi direct (de pilda cel care-ti trimite un pachet prin posta sau prin intermediul altcuiva, atunci cand nu poate veni personal). Raspunsul de multumire nu numai ca-i va transmite persoanei recunostinta ta, ci si confiramrea ca ai primit cadoul.

Stiati ca… Intotdeauna se scrie un bilet de multumire atunci cand ai fost oaspete la cineva acasa. (Exceptie: S-ar putea sa-ti petreci o noapte la prietenul tau cel mai bun. Nu e nevoie sa-i scrii un bilet de multumire pentru asta. Dar daca ai ramas pentru mai mult de o noapte sau prietenul tau este din alt oras si te-ai aflat acolo cu o ocazie speciala, atunci “multumirile” se impun.)

Stiati ca… Intotdeauna se scrie si trimite raspunsul cat se poate de repede – la o zi sau doua de la primirea cadoului sau de la revenirea acsa.

Stiati ca… Niciodata nu se renunta la trimiterea unui raspuns de multumire doar pentru ca a trecut o saptamana si-l consideri caduc.

Stiati ca… Niciodata nu se folosesc ilustrate special concepute, la care trebuie doar sa completezi spatiile albe. Aspectul lor impersonal ar putea sa nu exprime corect gandurile tale de multumire.

Fa-ti treaba asa cum se cuvine si vei descoperi ca oamenii stiu sa te aprecieze la justa ta valoare.

Incepe munca la timp si termin-o in perioada convenita

Page 54: Stiati ca

Vorbeste respectuos cu cel care ti-a oferit “slujba” si cu cei implicati in ea Concentraza-te asupra a ceea ce ai de facut Indeplineste-ti sarcinile asa cum ai promis Imbraca-te adecvat Nu renunta la un angajament doar pentru ca a aparut altceva mai distractiv Nu-ti chema prietenii doar pentru ca slujba e plictisitoare Nu folosi un limbaj urat Nu face lucrurile pe jumatate – munca depusa va “vorbi” in locul tau si-i va face pe

oameni sa te aprecieze intr-un fel sau altul.

  

38.

Stiati ca… Statuile Moai din Insula Pastelui din Pacificul de Sud, ajung sa cantareasca pana la 50 de tone.

Stiati ca… La Muzeul de Istorie a Artei din Viena se gaseste Tezaurul de la Sannicolau Mare, unul din cele mai consistente tezaure descoperite in Europa, insumand 23 de obiecte si cantarind peste 10 kg.

Stiati ca… Regiunea Stalin a fost o diviziune administrativ-teritoriala situata in centrul Republicii Populare Romane, intre 1950, cand au fost desfiintate judetele, si 1960.

Stiati ca… In 1961 la Timisoara a fost pus la punct MECIPT-1, primul calculator din Romania construit intr-o universitate.

Stiati ca… Se crede ca fosilele descoperite la Pestera cu Oase, in judetul Caras-Severin, sunt cele mai vechi ramasite europene ale unui om modern.

Stiati ca… Aproximativ 6 milioane de ani in urma a avut loc Criza messiniana, atunci cand Marea Mediterana s-a evaporat aproape complet.

Stiati ca… In Antichitate, teatrul grec s-a dezvoltat din cantecele si dansurile din cadrul ceremoniilor care aveau loc in cinstea lui Dionysos.

Stiati ca… IKEA este un acronim provenit de la Ingvar Kamprad (numele fondatorului societatii), Elmtaryd (numele fermei parintilor sai) si Agunnaryd (numele localitatii unde s-a nascut).

Stiati ca… Termenul de gaura neagra a fost inventat de omul de stiinta american John Wheeler in 1969 ca o descriere grafica a unei idei care are o vechime de peste 200 de ani.

Stiati ca… Premiul Herder este un premiu international cultural ce se acorda incepand cu anul 1965 unor personalitati marcante apatinand culturilor central si sud-est europene.

Ceasul de buzunar a fost inventat in jurul anului 1500 de catre Peter Henlein din Nurnberg, Germania.

Prima expozitie personala a pictorului Gheorghe Petrascu a avut loc la Ateneul Roman in 1900, unde a fost remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea si Alexandru Vlahuta, care i-au cumparat cate o lucrare.

Steaua cea mai apropiata de sistemul nostru solar, numita Proxima Centauri este la o distanta de circa patru ani lumina.

Page 55: Stiati ca

Constructia bisericii Sagrada Família a inceput in anii 1880; se estimeaza ca va fi terminata in 2026 cind se vor implini 100 de ani de la decesul arhitectului bisericii, Antonio Gaudi.

Pasarile au inima mai mare si mai puternica decat un mamifer de aceeasi marime. Marea Neagra este un rest din Marea Sarmatica, aceea care cu 50 de milioane de ani in

urma se intindea din centrul Asiei si pana in centrul Europei. In timpul vietii, Mihai Eminescu a publicat un singur volum, intitulat Poesii (1883) si

ingrijit de criticul Titu Maiorescu. Denumirea de dinozaur – care inseamna in greceste “soparla infioratoare” – a fost

folosita pentru prima data de catre Richard Owen, in anul 1841. Vulcanii noroiosi situati in Subcarpatii de Curbura, jud. Buzau sunt o rezervatie naturala

unica in Europa. In 1895 a fost inaugurat podul de la Cernavoda (foto), proiectat si construit de Anghel

Saligny, la acea vreme cel mai lung pod din Europa.

 

39.

Stiati ca… Cel mai vechi document scris in limba romana pastrat pana la noi este Scrisoarea lui Neacsu din Campulung. Ea dateaza din anul 1521 si este scrisa cu alfabetul chirilic.

Stiati ca… În anul 1616 inchizitia interzice opera lui Copernic considerand-o “eretica”. Stiati ca… Scriitorul Camil Petrescu, pasionat de fotbal, semna cronici sportive sub

pseudonimul N. Gramatic. Stiati ca… Pe virful Everest, apa fierbe la numai 69°C pentru ca presiunea aerului este

mai mica. Stiati ca… Aportul de vitamina C recomandat pentru un adult este de 60-100 miligrame

pe zi. Pentru fumatori este recomandat un aport crescut. Stiati ca… romanii numeau orele dinaintea amiezii ante meridiem si cele de dupa-amiaza

post meridiem. Stiati ca… Erele geologice ale istoriei Pamantului sunt: precambrian, cambrian,

ordovician, silurian, devonian, carbonifer, permian, triasic, jurasic, cretacic, tertiar si cuaternar.

Stiati ca… Isaac Newton a fost membru al Parlamentului Englez in perioada 1689-1690 si in 1701.

Stiati ca… Nicolae Grigorescu a realizat pictura interioara a bisericii Manastirii Agapia la numai 20 de ani.

Stiati ca… Denumirea Google este un joc de cuvinte de la “googol”, numarul urias scris ca un 1 urmat de 100 de zerouri.

 

40.

Page 56: Stiati ca

Ceasul de buzunar a fost inventat in jurul anului 1500 de catre Peter Henlein din Nurnberg, Germania.

Prima expozitie personala a pictorului Gheorghe Petrascu a avut loc la Ateneul Roman in 1900, unde a fost remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea si Alexandru Vlahuta, care i-au cumparat cate o lucrare.

Steaua cea mai apropiata de sistemul nostru solar, numita Proxima Centauri este la o distanta de circa patru ani lumina.

Constructia bisericii Sagrada Família a inceput in anii 1880; se estimeaza ca va fi terminata in 2026 cind se vor implini 100 de ani de la decesul arhitectului bisericii, Antonio Gaudi.

Pasarile au inima mai mare si mai puternica decat un mamifer de aceeasi marime. Marea Neagra este un rest din Marea Sarmatica, aceea care cu 50 de milioane de ani in

urma se intindea din centrul Asiei si pana in centrul Europei. În timpul vietii, Mihai Eminescu a publicat un singur volum, intitulat Poesii (1883) si

ingrijit de criticul Titu Maiorescu. Denumirea de dinozaur – care inseamna in greceste “soparla infioratoare” – a fost

folosita pentru prima data de catre Richard Owen, in anul 1841. Vulcanii noroiosi situati in Subcarpatii de Curbura, jud. Buzau sunt o rezervatie naturala

unica in Europa. În 1895 a fost inaugurat podul de la Cernavoda (foto), proiectat si construit de Anghel

Saligny, la acea vreme cel mai lung pod din Europa.

 

41.

Stiati ca… Facultatea de Medicina din Bucuresti a fost infiintata de Carol Davila in anul 1869.

Stiati ca… Rasul este la ora actuala cea mai mare felina din fauna salbatica a Romaniei. Stiati ca… Panza Danae a lui Rembrandt a fost serios distrusa la 15 iunie 1985 cand un

vizitator a stropit-o cu acid sulfuric si a taiat-o cu un cutit. Restaurarea s-a incheiat abia in 1997.

Stiati ca… Uniunea Africana este o uniune de 53 de state din Africa, bazata pe modelul Uniunii Europene.

Stiati ca… Pontificatul papei Ioan Paul al II-lea este al doilea ca lungime dupa Sfantul Petru si papa Pius al IX-lea, si la 9 iunie 2010 ar fi devenit cel mai lung pontificat din istorie.

Stiati ca… Statistica este o ramura a matematicii aplicate care cuprinde planificarea, rezumarea si interpretarea datelor. Teoria probabilitatilor joaca un rol critic in dezvoltarea teoriilor statistice.

Stiati ca… Limba romana este limba oficiala in Romania, Republica Moldova si Provincia Autonoma Voivodina.

Stiati ca… Vaticanul este un stat independent care numara doar 921 de locuitori si ocupa 0,44 km2.

Stiati ca… În lingvistica, linia La Spezia-Rimini este o isoglosa care separa limbile romanice estice de cele vestice in functie de modul de formare a pluralului substantivelor.

Page 57: Stiati ca

Stiati ca… Transcarpatia este regiunea ucraineana in care minoritatile au cea mai mare libertate, in ciuda faptului ca minoritarii rusi si romani sunt mai putini aici decat in alte regiuni.

Biserica Neagra din Brasov, monument de arhitectura gotica finalizat in anul 1477, poarta acest nume de cand a fost partial distrusa in incendiul din 1689

La Jocurile Olimpice de iarna din 1964, viitorul tensimen Ion Ţiriac a participat in echipa olimpica de hochei pe gheata a Romaniei.

În Pestera Ursilor descoperita in 1975 si situata in apropierea localitatii Chiscau, Bihor s-a gasit o cantitate impresionanta de urme si fosile ale ursului de caverna (Ursus Spelaeus) disparut acum 15.000 de ani.

Localitatea Carani din judetul Timis, in trecut Mercydorf, este singura asezare de pe teritoriul Romaniei care a fost infiintata de italieni.

Sfinxul din Bucegi prezinta o fata umana si mai pronuntata, daca este privit din partea opusa decat in mod obisnuit, in zorii zilei.

Cea mai mare colectie de vinuri din Europa, cu peste 1,5 milioane de sticle de colectie, depozitate intr-un complex de galerii de circa 250 km, se gaseste la Milestii Mici, in Republica Moldova.

Bricheta a fost inventata inaintea chibriturilor. Pe durata medie de viata, o persoana care doarme poate inghiti 70 insecte si 10 paianjeni. Exista o specie de musca: Cephenomia al carei zbor depaseste viteza sunetului ? Ea se

deplaseaza cu 1300 km/h. Singura tara din Europa cu o limba unitara -fara dialecte sau minoritati nationale este

Islanda.

 

42.

Stiati ca… Prima femeie din Europa care a fumat a fost regina Caterina de Medicis? Inconjurata de astrologi si prezicatori, ea fusese convinsa de acestia ca tutunul ii va revigora tenul

Stiati ca… Istoricii au stabilit ca, in ciuda renumelui sau de “bici al lui Dumnezeu”, temutul rege hun Attila avea o inaltime de numai 1,35m?!

Stiati ca… In 1952, Albert Einstein a refuzat sa fie presedintele statului Israel Stiati ca… Imparatul roman Commodus, cunoscut pentru cruzimea sa, a adunat intr-o zi

toti handicapatii, cocosatii, piticii si hermafroditii din Roma si le-a ordonat sa lupte in Colosseum, pana la moarte, in acest macel pierind mii de oameni

Stiati ca… In timpul celui de-al doilea razboi mondial, armata americana a incercat sa antreneze lilieci pentru a arunca bombe

Stiati ca… In timpul marii crize economice care a cuprins Germania la inceputul anilor ‘20, paritatea dolar- marca ajunsese sa fie 1 la 40 de milioane?

Stiati ca… In vechiul Babilon, socrii mici erau obligati sa-i aprovizioneze zilnic, timp de o luna, pe tinerii casatoriti cu mied (vin cu miere), lucru de la care provine celebra luna de miere

Stiati ca… In statul Ohio este interzis sa prinzi soareci daca nu ai permis de vanatoare

Page 58: Stiati ca

Stiati ca… In Evul Mediu, diamantele erau purtate in batalii, ca simboluri ale curajului Stiati ca… Prima persoana care a purtat un ceas de mana a fost regina Elisabeta I a Marii

Britanii, in anul 1571?

La revenirea pe Pamant, dupa o calatorie in spatiu de o luna, astronautii sunt mai inalti cu pana la 3 cm si mai slabi cu pana la 10 kg

Daca actuala rata de crestere a populatiei se mentine, in anul 3530 masa totala a corpurilor umane va egala pe cea a pamantului

O zi pe planeta Venus dureaza cat 243 de zile pe Terra Daca actualul ritm de incetinire a rotatiei Terrei se mentine, peste un milion de ani o zi

pamanteana va dura 32 de ore Obiceiul impodobirii bradului de Craciun isi are probabil originea la egipteni? Acestia isi

ornau casele, in cea mai scurta zi a anului (22 decembrie), cu frunze de palmier. Mai tarziu obiceiul a fost preluat de catre romani, primii care au inlocuit palmierii cu brazi.

Cel mai prolific monarh pe care l-a cunoscut istoria este faraonul egiptean Ramses al II- lea, care a avut 111 fii si 67 de fiice?!

Elicopterul a fost inventat in anul 1907 de francezul Paul Cornu.Primul zbor a durat doar cateva secunde.

Toti bebelusii se nasc cu ochii albastri. Dupa câteva ore de la nastere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung pâna la urma sa aiba ochi de alta culoare.

Creierul continua sa transmita semnale sub forma de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore dupa moarte.

Feniletilamina produce o usoara stare de visare si este produsa de catre creier în momentul care doi oameni sunt îndragostiti. Interesant de remarcat este faptul ca aceeasi substanta se regaseste si în ciocolata.

Stiati ca… Galaxiile calatoresc in spatiu si cateodata se ciocnesc, galaxiile mai mici disparand . Galaxia din Andromeda se indreapta spre galaxia noastra, Calea Lactee.

Stiati ca… Daca stii culoarea unei stele, iti poti da seama de temperatura ei: cele rosii sunt mai reci, cele cu temperaturi medii sunt galbene si cele cu temperaturile cele mai mari sunt albastre. Nu exista stele verzi…!!!

Stiati ca… Gaurile negre sunt invizibile. In ele nu exista timp sau spatiu si se crede ca ar fi poarta spre alte universuri; daca intri intr-o gaura neagra, vei simti ca esti turtit din parti si tras de cap si de picioare. Dar nimic nu supravietuieste acolo, ci este sfaramat in mici particule atomice.

Stiati ca… Daca ai calatori cu viteza luminii de la un capat la altul al galaxiei Calea Lactee, ti-ar trebui 100.000 ani ca sa termini calatoria.

Stiati ca… Unele stele sunt de 600.000 de ori mai stralucitoare decat Soarele nostru. Soarele nostru se indreapta cu 20 km pe secunda spre un punct in directia constelatiei Hercules. Gazele dintr-o pata solara sunt cu 1.650 C° mai reci decat zonele inconjuratoare de pe Soare.

Stiati ca… Au fost descoperiti pe Pamant mai mult de 2.000 de meteoriti. Unul dintre cele mai cunoscute cratere formate de un meteorit cazut pe Pamant este cel din Arizona, USA. Are 1.280 m diametru si 180 m adancime. El s-a format cu cateva sute de mii de ani in urma, cand un meteorit de 250.000 de tone si cu un diametru de 70 m a lovit Pamantul cu o viteza in jur de 60.000 km/h.

Page 59: Stiati ca

Stiati ca… Saturn este cat 9 planete Pamant si jumatate, incap 764 planete Pamant in interiorul lui. Se mai numeste si planeta inel pentru ca are cel mai mare si mai vizibil inel dintre toate planetele. Densitatea lui Saturn este mai mica decat a apei incat daca l-ai pune intr-un vas mare cu apa, ar pluti.

Stiati ca… Mercur orbiteaza Soarele mai repede decat orice alta planeta, in 88 de zile. Mercur, cea mai apropiata planeta de Soare, probabil are gheata la poli.

Stiati ca… Cometa Haley se intoarce la fiecare 76 de ani. Stiati ca… Luna noastra se departeaza de Pamant cu 3 cm pe an.

Merele, nu cofeina (cafeaua), sunt mai eficiente sa ne trezeasca dimineata. Adolescentii care consuma mai multe produse bogate in calciu decat majoritatea, sunt

mai supli. Cafeaua e benefica in prevenirea cirozei hepatice, conform unui studiu american. Studiul,

realizat pe un esantion de 125.000 de persoane, a scos la iveala ca 22% dintre cei care au consumat cate o cana de cafea zilnic au prezentat riscuri mai mici de dezvoltare a bolii.

Daca va lipseste pofta de mancare sau aveti probleme cu digestia, trebuie sa faceti o cura de zece zile cu suc de morcov. Morcovul contine o puternica concentratie de vitamina A, dar si alte vitamine si minerale, atat de necesare organismului uman. Morcovul este indicat pentru cicatrizarea ranilor facute de ulcer si pentru imbunatatirea vederii.

Carnea de peste are un rol foarte important, deoarece contine fosfor, substanta necesara bunei functionari a creierului, in special a memoriei. Femeile care vor sa slabeasca trebuie sa inlocuiasca carnea de porc cu cea de ton, cel putin de doua ori pe saptamana, deoarece are putine calorii.

Nautul este un inlocuitor foarte bun pentru cafea, boabele de naut prajite si macinate fiind un puternic stimulent digestiv si nervos. Pentru ameliorarea simptomelor racelii, specialistii in medicina naturista recomanda administrarea zilnica a doua pahare de apa de naut.

Popoarele care sunt mari consumatoare de iaurt nu cunosc o boala a civilizatiei moderne: constipatia. Aceasta produce intoxicarea organismului datorita neeliminarii toxinelor sau formarea de hemoroizi.

 

43.

Nu eliminati ciocolata daca vreti sa slabiti cateva kilograme, este concluzia unui studiu al unor medici nutritionisti francezi. Acestia au observat ca marii consumatori de glucide (substante care furnizeaza energia necesara organismului, regland senzatia de foame) erau cei mai supli, din totalul celor studiati. Glucidele se gasesc, pe langa ciocolata, in cereale integrale sau fructe.

Deoarece toamna se reactiveaza ulcerele si gastritele hiperacide, pentru a preveni aparitia durerilor de stomac, mancati zilnic cinci smochine. Sunt un bun remineralizant, deoarece contin magneziu si potasiu. Lupta contra oboselii si pentru refacerea organismelor slabite de tratamente contra cancerului.

Contrar ideii ca frigul distruge bacteriile, exista numerosi germeni care supravietuiesc in frigider. Unul dintre acestia este listeria, bacterie extrem de periculoasa pentru femeile

Page 60: Stiati ca

insarcinate, deoarece poate imbolnavi fatul sau nou-nascutul. Listerioza provoaca infectii rare, dar grave, si persoanelor in varsta sau celor cu rezistenta scazuta la infectii.

Stiati ca… Ceaiul este a doua bautura consumata in lume, cantitativ, dupa apa. Pe langa faptul ca hidrateaza, ceaiul are si alte beneficii asupra sanatatii, cum ar fi protectia impotriva bolilor cardiace si a cancerului, datorita antioxidantilor pe care ii contine.

Stiati ca… Cercetatorii americani au descoperit ca o substanta prezenta in compozitia vinului rosu, resveratrol, are efecte miraculoase in cazul persoanelor obeze si creste considerabil longevitatea.

Stiati ca… Cofeina pe care o contine cafeaua stimuleaza cresterea foliculilor din pielea capului barbatilor care au tendinta de a cheli, au descoperit cercetatorii germani. Cofeina blocheaza efectele daunatoare ale unei substante chimice din sange, dihidrotestosteron (DHT), produsa de hormonul masculin testosteron, ce distruge foliculii capilari, provocand chelirea. Intrucat nu se poate scapa de chelie band, pur si simplu, cafea (ar fi nevoie de 60 de cesti pe zi), specialistii vor sa faca acum medicamente antichelire pe baza de cofeina.

Stiati ca… Ciocolata, ale carei efecte pozitive cardiovasculare au fost deja demonstrate, este benefica si pentru creier, pentru ca imbunatateste circulatia sangvina cerebrala, este rezultatul a doua studii prezentate de medicii americani.

Stiati ca… Beneficiile unui anume compus din boabe de cacao sunt atat de mari, incat acesta poate rivaliza cu penicilina si anestezicele.

Stiati ca… Regimul alimentar mediteranean, bogat in uleiuri vegetale si peste, este la fel de benefic pentru persoanele care sufera de maladii cardiace ca si regimul alimentar foarte strict, sarac in grasimi.

Stiati ca… Trebuie sa zdrobiti usturoiul inainte de a-l gati sau manca, pentru a-i pastra proprietatile anticoagulante, utile in prevenirea bolilor cardiovasculare si a emboliilor (astuparea arterelor cu un cheag de sange). Alicina este enzima din usturoi care impiedica formarea trombilor de sange.

Stiati ca… Acum zece ani, soia era desemnata drept “alimentul-minune”. Expertii britanici sustin acum ca substantele chimice cu care este tratata soia blocheaza absorbtia mineralelor si scad fertilitatea feminina. Din cauza hormonilor vegetali continuti, femeile cu cancer mamar trebuie sa o consume cu moderatie.

Stiati ca… Grepfrutul va scapa de oboseala si dureri de cap. Beti zilnic timp de doua saptamani doua pahare cu suc de grepefrut. Dupa ce terminati aceasta cura o sa fiti mult mai energic. Asta fiindca fructul este una dintre cele mai importante surse de vitamina C.

Stiati ca… Lamaia este un bun remediu impotriva negilor. Astfel, lasati coaja a doua lamai sa stea intr-o cana de otet tare timp de opt zile si puneti pe neg, sub leucoplast, o bucata de vata imbibata cu aceasta solutie de doua ori pe zi. O sa scapati cat de curand de neg.

Macesele au un rol important in respiratia celulelor. Practic, ceaiul de macese ajuta organismul sa functioneze la paramentri normali. Fiindca este bogat in saruri minerale, ceaiul are un rol diuretic. Este recomandat in special persoanelor cu afectiuni hepatice si renale.

Uleiul de masline ajuta la vindecarea gastritei si a ulcerului. El poate fi folosit si ca laxativ, luand o lingura seara la culcare. Pentru entorse si dureri reumatismale se fac

Page 61: Stiati ca

frectii cu ulei de masline amestecat cu usturoi pisat. Folosit permanent, uleiul de masline ajuta la dizolvarea pietrelor din bila.

Uleiul de peste ajuta la cresterea rezistentei inimii si asta fiindca scade simtitor colesterolul. Totodata, ajuta la circulatia sangelui si incetineste procesul de imbatranire, distrugand toxinele din organism. Consumat cu regularitate, uleiul de peste linisteste sistemul nervos, ne ajuta sa dormim profund si sa facem fata stresului.

Mai multa vitamina C decat in portocale se gaseste in kiwi. Totodata, are toate tipurile de fibra, ceea ce ajuta la prevenirea cancerului si a bolilor de inima. Fiindca este bogat in cupru, kiwi ajuta la intarirea sistemului imunitar si la dezvoltarea creierului. De retinut ca toate proteinele, vitaminele si mineralele se gasesc in seminte si nu in pulpa fructului.

Datorita grasimilor pe care le contine, margarina mareste colesterolul. Asta aflam de pe site-ul elefantulverde.ro. Mai mult, ea favorizeaza “rotunjirea” taliei si a feselor. Daca mancati foarte des margarina, aveti toate sansele ca stratul de celulita sa se ingroase. In timp, creierul, inima si sistemul circulator au de suferit din cauza margarinei.

Sucul de ardei gras intareste unghiile si parul, deoarece contine siliciu. Este indicat si in colici intestinale, crampe si balonari. De asemenea, ajuta la curatarea petelor inchise de pe piele. Se bea in inghitituri mici, cu 30 de minute inainte de masa.

Mierea de albine zaharisita, pentru a-si reveni complet, se tine pe baia de aburi, dupa care se toarna intr-un alt borcan si se acopera cu capac sau celofan.

prima pudra de cacao fusese fabricata pentru prima oara de catre olandezul Coenraad Johannes Van Houten, la Amsterdam, in 1828.

soia contine 40% proteine si 20% grasimi, cu un procent ridicat de calorii, minerale si vitamine. In 500g faina de soia se gasesc 182 g de proteine, in timp ce, in aceeasi cantitate de carne de vaca se gasesc doar 90 g, la peste 80 g, iar la oua 56g.

Mierea de salcam naturala si mierea de padure (inchisa la culoare) nu se cristalizeaza (solidifica) niciodata.

 

44.

Stiati ca… De ce se zbate ochiul? Lipsa calciului din organism, a magneziului si potasiului provoaca aparitia unor spasme musculare necontrolate. Acestea mai pot fi cauzate si de o oboseala musculara si pot aparea atat la nivelul ochilor, cat si in alte zone ale organismului.

Stiati ca… Alimentatia deficitara si inaintarea in varsta sunt cele mai intalnite cauze ale ingalbenirii dintilor. Sucurile pe baza de indulcitori, ceaiul sau cafeaua baute in exces pot lasa semne pe dintii tai, vizibile nu imediat, ci in timp. De asemenea, un dinte caruia i-a fost extras nervul se ingalbeneste in timp, pentru ca el, practic, nu mai are viata. Ingalbenirea dintilor la copii se poate pune pe seama tratamentelor medicamentoase sau a ereditatii. La persoanele in varsta, si placa dentara poate ingalbeni dintii.

Stiati ca… Un calmant natural de sase ori mai puternic decat morfina este prezent in saliva umana, potrivit unei echipe de cercetatori francezi care a publicat un studiu in Proceedings of the National Academy of Sciences, informeaza newscientist.com. Substanta, botezata opiorfina, poate contribui la crearea unor calmante la fel de eficiente

Page 62: Stiati ca

ca si morfina, insa fara a crea dependenta, asa cum se intampla in cazul medicamentelor traditionale.

Stiati ca… Pentru o buna functionare, creierul nostru are nevoie de 13 vitamine, 15 minerale si peste 10 acizi. Pentru a-i furniza aceste substante este bine sa mancam peste gras (macrou, hering sau sardine), lapte si carne slaba. Glucoza, indispensabila creierului, se gaseste in cereale, legume si fructe.

Stiati ca… Pentru o buna functionare, creierul nostru are nevoie de 13 vitamine, 15 minerale si peste 10 acizi. Pentru a-i furniza aceste substante este bine sa mancam peste gras (macrou, hering sau sardine), lapte si carne slaba. Glucoza, indispensabila creierului, se gaseste in cereale, legume si fructe. Cei doi rinichi contin impreuna aproximativ doua milioane de nefroni, fiecare nefron fiind apt sa produca urina.

Stiati ca… Purtarea unei casti audio timp de o ora face sa creasca numarul de bacterii din ureche cu 700%.

Stiati ca… Testiculul stang este putin mai coborat decat cel drept, la 80% din barbati. Stiati ca… Ca si amprentele digitale, amprenta limbii este diferita la fiecare persoana. Stiati ca… Factorii care influenteaza aparitia acneei sunt: transpiratia, stresul, dieta

necorespunzatoare, igiena incorecta, ultravioletele, fumatul. Stiati ca… 75% dintre tinerii cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani au acnee. Spre 19 ani,

pielea se echilibreaza si acneea dispare spontan. Totusi, in 20% din cazuri, ea poate persista pana la maturitate sau toata viata.

75% dintre tinerii cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani au acnee. Spre 19 ani, pielea se echilibreaza si acneea dispare spontan. Totusi, in 20% din cazuri, ea poate persista pana la maturitate sau toata viata.

In medie, ovarele contin doua milioane de ovule? Fiecare ovul contine codul genetic al unui numar imposibil de determinat de generatii de fiinte umane.

Stiati ca osul hioid, aflat deasupra laringelui, sustine muschii limbii si este singurul os din organism care nu atinge nici un alt os?

Se cunoaste deja faptul ca inima continua sa bata dupa ce este scoasa din corp. Chiar daca este taiata in bucati, muschii inimii vor continua sa bata.

Atunci cand ne lovim intr-un anume loc din zona cotului resimtim o durere acuta. Aceasta se datoreaza faptului ca pe aici trece nervul cubital, pozitionat de-a lungul osului humerus. Se considera ca aceasta ar fi o scurta forma de paralizie.

In medie, stomacul digera o masa bogata in grasimi in 6 ore, in timp ce pentru o masa bogata in carbohidrati ii sunt necesare doar 2 ore. Durata medie a digestiei in intestinul subtire este de 3 pana la 5 ore. In intestinul gros mancarea este apoi digerata timp de 4 ore pana la 3 zile.

Diferenta principala dintre scheletul femeii si cel al barbatului consta in faptul ca ea are zona soldului marita pentru a putea naste.

Muschiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contracta in mai putin de o sutime de secunda.

V-ati intrebat vreodata ce s-ar intampla daca ati manca fiind asezati in cap? Ei bine mancarea s-ar duce in sus, deoarece muschii esofagului vor continua sa impinga mancarea catre stomac.

Un singur zigot contine toata informatia genetica necesara pentru crearea unui nou organism.

Page 63: Stiati ca

Stiati ca… primele parbrize de masina, aparute in anul 1899, erau in general foarte inalte, intrucat masinile din acea epoca atingeau adesea 2 m inaltime. Realizate din sticla obisnuita, ele erau considerate ca accesorii facultative.

Stiati ca… in anul 1849 are loc primul bombardament aerian cunoscut: “raidul” a fost realizat cu ajutorul unui balon fara pilot Montgolfier, care a aruncat bombe asupra Venetiei.

Stiati ca… in 1899, este construit primul autobuz, de catre G. Daimler, si este inaugurata prima linie de cale ferata electrificata din Europa, in Elvetia (linia Burgdorf-Thun).

Stiati ca… circulatia pe dreapta in Europa a fost impusa in 1807 de Napoleon I, ca represalii impotriva englezilor, care introdusesera blocada continentala si care circulau pe stanga.

Stiati ca… primul vas cu aburi care a trasersat Atlanticul a fost Savannah, o nava cu zbaturi, care a parcurs in anul 1819 traseul in timp de 31 de zile si 4 ore? Totusi, 87% din durata totala a calatoriei vasul a mers cu panzele intinse, lasandu-se propulsat de vant.

Stiati ca… Piramida lui Keops de la Gizeh avea, la inceput, 146 m (azi:138 m) inaltime, latura de 227 m si cuprinde 2521000 m(cubi) de piatra. Fetele piramidei erau placate cu placi slefuite din granit. A fost construita intre anii 3000-2500 i.e.n.

Stiati ca… Dupa lege autostrazile interstatatle din SUA trebuie sa aiba 2 km drepte din fiecare 10 km ca sa fie folosite pentru aterizare de avioane in caz de urgenta sau razboi.

Stiati ca… Colosul din Rhodos a fost o statuie uriasa din bronz, reprezentind pe Helios, zeul soarelui. Ea a fost realizata de sculptorul Chars din Lindos si a fost inaltata la intrarea in portul Rhodos de locuitorii orasului, intre anii 292-280 i.e.n. pentru a cinsti victoria lor asupra lui Demetrios Poliorketes. Statuia a disparut in anul 224 i.e.n., in urma unui cutremur. Din descriere, rezulta ca avea o inaltime de 32 de metri.

Stiati ca… Pantheonul din Roma este sigurul edificiu din acest oras care s-a pastrat in intregime inca din antichitate si care nu a fost restaurat de-a lungul timpului.

Stiati ca… Renumita Boca della Verita se afla in prima biserica construita in Roma, pe peretele uneia dintre intrari. Biserica este simpla si nu are icoane, insa este renumita pentru turla cu clopote. Legenda spune ca cel care minte si introduce mana in Boca della Verita va ramane fara ea.

 

45.

Renumita Boca della Verita se afla in prima biserica construita in Roma, pe peretele uneia dintre intrari. Biserica este simpla si nu are icoane, insa este renumita pentru turla cu clopote. Legenda spune ca cel care minte si introduce mana in Boca della Verita va ramane fara ea.

Din 1858 pana astazi, se cunosc putine erori majore pe marcile postale romanesi. Printre acestea se numara eroarea de culoare, 10 bani din 1879, precum si centrul inversat pe marca postala Recensamantul populatiei 1956.

Prima revista de filatelie din romania, intitulata sugestiv “Timbrophilo” a aparut la 1/13 ianuarie 1881.

Statul columbian Bolivar a emis cea mai mica marca postala din lume, in anul 1863, masurand 9.5 mm x 8 mm.

Page 64: Stiati ca

Cel mai rar timbru emis este Centrul British Guyana din 1856. Numai un exemplar exista in lume.

Cea mai scumpa marca postala din lume o reprezinta Eroarea de culoare Treskilling – 1855 Suedia. Aceasta a fost vanduta in 1966 la pretul de 1.429.000 lire sterline. Exemplarul s-a aflat un timp in colectia Regelui Carol al II-lea.

Marea Britanie este singura tara din lume care nu foloseste un nume pe marcile postale, ci afiseaza portretul monarhului din perioada respectiva.

Cele mai vechi inscrisuri de tipul cartii postale pot fi considerate tablitele inscriptionate gasite in Sumer, si, mai recent, cele de la Tartaria.

Prima emisiune de marci postale a aparut in Marea Britanie, la 6 mai 1840 (The Penny Black), afisand portretul Reginei Victoria. Brazilia a fost a doua tara care a emis marci postale, in 1843.

Prima carte postala romaneasca a fost emisa in 1873.

Stiati ca… porumbelul voiajor este “animalul” domestic ce poseda cel mai bun simt al orientarii; cand este transportat spre o destinatie oarecare intr-un vagon inchis si pe rute oricat de incalcite, el, odata eliberat, regaseste locul de unde a plecat, chiar si la o distanta de 2000 km.

Stiati ca… singura pasare din lume ce canta si in timpul zborului este ciocarlia. In zborurile ei aproape verticale, te incanta cu trilurile asemanatoare unei soprane de coloratura.

Stiati ca… cea mai mare pasare este strutul din Africa, ce poate atinge 2,40 m in inaltime, cantarind pana la 150 kg?

Stiati ca… gugustiucii sunt hraniti in primele zile de viata cu un lichid preparat in gusa parintilor.

Stiati ca… ochiul vulturului functioneaza ca un telescop, iar cel al pitulicei ca o lupa. Stiati ca… in migratia sa randunica arctica parcurge in fiecare an 35 000 km. Stiati ca… ochiul strutului este mai mare dect creierul sau. Stiati ca… in timpul migratiei, aripile pasarii colibri bat de 75 de ori pe secunda. Stiati ca… pinguinii pot ramane luni intregi intr-o obscuritate aproape totala, in largul

marii si sa revina fara nici o eroare la colonia lor. Stiati ca… un studiu asupra 200 000 struti, timp de mai bine de 80 ani, nu arata nici un

caz unde s-ar fi vazut vreun strut ascuns cu capul in nisip.

Orasul german Ulm (Wurtemberg), pe Dunare, este locul de nastere al lui Albert Einstein. In scoala, mediocru, dar cu o inteligenta deosebita, a devenit un renumit savant. A excelat prin teoria sa, a relativitatii, care a revolutionat fizica.

Pont des Arts, unul dintre podurile de pe Sena, a fost primul pod de fier construit in Paris in anul 1803.

Turnul Eiffel din Paris a fost construit in 1889 de catre inginerul francez Gustave Eiffel din peste 6300 de tone de fier de cea mai buna calitate.

Catedrala in stil gotic Notre Dame din Paris a fost inceputa in 1163 si terminata in cea mai mare parte in 1250.

Piramida de sticla din fata intrarii in muzeul Luvru (terminata in 1989) a fost proiectata de catre arhitectul american nascut in China, I. M. Pei.

Page 65: Stiati ca

Tower Bridge din Londra a fost singurul pod care se putea ridica de pe Tamisa in momentul cand a fost terminat (1894). Sir Horace Jones a proiectat podul si Sir John Wolfe Barry l-a construit.

Buckingham Palace in Westminster este resedinta oficiala londoneza a familiei regale. Interiorul palatului este deschis publicului numai in lunile august si septembrie cand regina este in vacanta. Fondurile stranse in aceasta perioada se folosesc pentru reconstruirea Castelului Windsor, afectat in 1992 de un puternic incendiu.

Turnul inclinat din Pisa face parte dintr-un grup de trei constructii deosebite, din care mai fac parte o catedrala si un dom care acopera o fantana careia i se atribuie un caracter sfant si miraculos, construite intre anii 1053-1272.

Numele real al faimosului Coloseum din Roma este Flavian Amphiteathre. Coloseumul era folosit in antichitate, printre altele, si pentru luptele intre lei si crestini. Acum este una dintre cele mai faimoase piese de arhitectura din lume.

Arcul lui Constantin din Roma a fost construit intre anii 312-315 pentru a comemora marea victorie asupra lui Maxentius. In prezent arcul este format din trei arce si patru coloane, avand si sculpturi elaborate pentru ornament.

 

46.

Stiati ca… porumbelul voiajor este “animalul” domestic ce poseda cel mai bun simt al orientarii; cand este transportat spre o destinatie oarecare intr-un vagon inchis si pe rute oricat de incalcite, el, odata eliberat, regaseste locul de unde a plecat, chiar si la o distanta de 2000 km.

Stiati ca… singura pasare din lume ce canta si in timpul zborului este ciocarlia. In zborurile ei aproape verticale, te incanta cu trilurile asemanatoare unei soprane de coloratura.

Stiati ca… cea mai mare pasare este strutul din Africa, ce poate atinge 2,40 m in inaltime, cantarind pana la 150 kg?

Stiati ca… gugustiucii sunt hraniti in primele zile de viata cu un lichid preparat in gusa parintilor.

Stiati ca… ochiul vulturului functioneaza ca un telescop, iar cel al pitulicei ca o lupa. Stiati ca… in migratia sa randunica arctica parcurge in fiecare an 35 000 km. Stiati ca… ochiul strutului este mai mare dect creierul sau. Stiati ca… in timpul migratiei, aripile pasarii colibri bat de 75 de ori pe secunda. Stiati ca… pinguinii pot ramane luni intregi intr-o obscuritate aproape totala, in largul

marii si sa revina fara nici o eroare la colonia lor. Stiati ca… un studiu asupra 200 000 struti, timp de mai bine de 80 ani, nu arata nici un

caz unde s-ar fi vazut vreun strut ascuns cu capul in nisip.

Orasul german Ulm (Wurtemberg), pe Dunare, este locul de nastere al lui Albert Einstein. In scoala, mediocru, dar cu o inteligenta deosebita, a devenit un renumit savant. A excelat prin teoria sa, a relativitatii, care a revolutionat fizica.

Pont des Arts, unul dintre podurile de pe Sena, a fost primul pod de fier construit in Paris in anul 1803.

Page 66: Stiati ca

Turnul Eiffel din Paris a fost construit in 1889 de catre inginerul francez Gustave Eiffel din peste 6300 de tone de fier de cea mai buna calitate.

Catedrala in stil gotic Notre Dame din Paris a fost inceputa in 1163 si terminata in cea mai mare parte in 1250.

Piramida de sticla din fata intrarii in muzeul Luvru (terminata in 1989) a fost proiectata de catre arhitectul american nascut in China, I. M. Pei.

Tower Bridge din Londra a fost singurul pod care se putea ridica de pe Tamisa in momentul cand a fost terminat (1894). Sir Horace Jones a proiectat podul si Sir John Wolfe Barry l-a construit.

Buckingham Palace in Westminster este resedinta oficiala londoneza a familiei regale. Interiorul palatului este deschis publicului numai in lunile august si septembrie cand regina este in vacanta. Fondurile stranse in aceasta perioada se folosesc pentru reconstruirea Castelului Windsor, afectat in 1992 de un puternic incendiu.

Turnul inclinat din Pisa face parte dintr-un grup de trei constructii deosebite, din care mai fac parte o catedrala si un dom care acopera o fantana careia i se atribuie un caracter sfant si miraculos, construite intre anii 1053-1272.

Numele real al faimosului Coloseum din Roma este Flavian Amphiteathre. Coloseumul era folosit in antichitate, printre altele, si pentru luptele intre lei si crestini. Acum este una dintre cele mai faimoase piese de arhitectura din lume.

Arcul lui Constantin din Roma a fost construit intre anii 312-315 pentru a comemora marea victorie asupra lui Maxentius. In prezent arcul este format din trei arce si patru coloane, avand si sculpturi elaborate pentru ornament.

Stiati ca… Sughitul trece daca va tineti mainile in apa foarte rece sau daca va intepati lobul urechilor cu unghia.

Stiati ca… Cafeaua este recomandata si pentru uz extern, impotriva mirosurilor neplacute lasate de usturoi, ceapa sau peste pe maini. In acest scop, trebuie sa ne masam palmele cu zat de cafea, pe care apoi il indepartam prin clatire.

Stiati ca… In fiecare zi se publica mai mult de 3000 de carti la nivel global in fiecare zi. Stiati ca… China va deveni in cativa ani natiunea cu cel mai mare numar de vorbitori de

limba engleza din lume! Stiati ca… In parlamentul britanic, care numara 650 de membri, sunt doar 400 de locuri?

Cine intarzie trebuie sa stea in picioare. Stiati ca… In anul 1962 lumea a fost in pericolul unui razboi nuclear. Hrusciov a hotarat

ca U.R.S.S. sa-si retraga rachetele nucleare din Cuba concomitent cu retragerea rachetelor S.U.A. din Turcia. Astfel pericolul izbucnirii unui razboi nuclear a fost indepartat.

Stiati ca… In apele Oceanului Pacific traieste pestisorul Mixima care are 4 inimi, dispuse in organism cu functii separate: una pentru partea superioara a corpului si celelalte pentru organele digestive, muschi si coada. Poate trai mai multe luni fara hrana si se apara de dusmani, secretand substante “fumigene”, in care se ascunde.

Stiati ca… Cea mai mare scoica de pe planeta este tridacna, din Marea Bariera de corali, scoica avand pana la 1,5 m lungime si 300 kg greutate? Pescarii filipinezi o denumesc “carapacea mortii”, deoarece poate reteza cu valvele ei piciorul sau bratul unui om

Stiati ca… Dracii-de-mare au peste 27,000 papile gustative. Stiati ca… Lipitoarea poate supravietui fara hrana timp de 2 ani.

Page 67: Stiati ca

Daca ai calatori de la un cap la altul al galaxiei noastre – Calea Lactee – cu viteza luminii, ti-ar trebui 100.000 ani. Viteza luminii, cea mai mare viteza cunoscuta, este de 300.000 km/sec.

Fotosinteza implica aproximativ saptezeci de reactii chimice distincte.

 

47.

Pentagonul are dublu numarul de toalete de care este nevoie. Cand a fost construit legea impunea bai separate pentru albi si negri.

Gradinile suspendate din Babilon, supranumite si Gradinile Semiramidei, dupa numele legendarei regine a Babilonului. Constructia era compusa din mai multe terase suprapuse, retrase succesiv, pe care erau amenajate gradini cu o vegetatie luxurianta. Gradinile au fost ridicate in coltul nord-estic al palatului lui Nabucodonosor, langa poarta zeitei Istar. La baza aveau forma unui patrat cu latura 123 m, inaltimea maxima fiind de 23 m.

Curcubeul este un fenomen optic şi meteorologic manifestat prin apariţia spectrului luminos atunci când lumina se refractă prin atmosfera suprasaturată de vapori de apă, de cele mai multe ori apărând după ploaie. Curcubeul ia forma unui arc roşu la exterior şi violet la interior. Secvenţa de culori e cea a spectrului luminii albe, adică: roşu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo şi violet. Lumina albă se separă în diverse culori (lungimi de undă) atunci când intră într-un strop de apă fiindcă roşul se refractă sub un unghi mai mic decât albastrul. La iesirea din strop, raza roşie părăseşte stropul sub un unghi mai mic decât unghiul de refracţie al razei albastre, iar separarea culorilor realizează curcubeul.

Un studiu efectuat de cercetatorii austrieci, Fabian Kanz si Karl Grosschmidt, a revelat ca majoritatea gladiatorilor romani erau vegetarieni, scrie revista Female First. Relicvele a 70 de gladiatori, gasite in Turcia, au fost supuse analizelor de laborator si nivelul ridicat de strontiu inregistrat a fost considerat o proba incontestabila a faptului ca gladiatorii mancau o mare cantitate de legume. Dovada ca regimul vegetarian, pe langa faptul ca mentine un bun tonus muscular, are o vechime de mii de ani si nu este doar o inventie a epocii moderne. Pentru a face fata antrenamentelor zilnice si pentru a-si invinge adversarii in lupte pe viata si pe moarte, vitejii romani consumau boabe de orz si elixire speciale, pe baza de esenta de frasin si otet, care avea rolul de a cicatriza rapid ranile capatate in arene.

In ziua de azi este ceva jignitor sa arati cuiva degetul mijlociu. Dar acum sute de ani gestul avea alta semnificatie. Inaintea bataliei de la Agincourt din 1415, francezii, anticipand victoria lor asupra Angliei, au decis sa le taie degetul mijlociu tuturor soldatilor luati prizonieri. Asta pentru ca fara degetul mijlociu le va fi imposibil sa mai traga cu arcul si astfel sa mai ia parte la vreo lupta pe viitor. Insa francezii au pierdut acea batalie iar soldatii englezi ii batjocoreau aratandu-le degetul mijlociu, pe care acestia intentionasera sa li-l taie.

Pestera Vantului este cea mai lunga pestera din Romania. Are 50 km. Diamantul se formeaza cand carbonul este supus unei presiuni si temperaturi deosebit de

mari. Un kilogram de uraniu are energie cat sase milioane de kilograme de carbune.

Page 68: Stiati ca

Stiati ca… Femeilor insarcinate le apar deseori pe fata pete pigmentare mai inchise la culoare, asa-numita masca a graviditatii. Ele apar datorita schimbarilor hormonale si dispar cu timpul.

Stiati ca… Femeile foarte stresate risca sa devina incapabile sa mai conceapa copii. Cercetatorii americani au descoperit in corpurile acestora niveluri mari de cortisol, un hormon care provoaca stresul si impiedica ovulatia. La pacientele amuzate inainte de fecundare s-a constatat o crestere cu 20-35% a ratei de reusita a sarcinii.

Stiati ca… In lunile august si septembrie se inregistreaza mai multe nasteri decat in celelalte luni. Aceasta inseamna ca femeile au ramas insarcinate in decembrie-ianuarie. Potrivit statisticilor, cele mai multe femei aleg sa ramana insarcinate in perioada de iarna, pentru ca in anotimpul rece pot duce mai usor sarcina si se pot odihni mai bine.

Stiati ca… In momentul primei respiratii un nou nascut trebuie sa inspire cam de cincizeci de ori mai puternic decat un adult.

Stiati ca… Mai mult de jumatate din greutatea pe care o are copilul la nastere este castigata in timpul ultimelor sase – opt saptamani de sarcina.

Stiati ca… Din punct de vedere fizic o femeie este apta de a naste treizeci si cinci de copii de-a lungul vietii.

Stiati ca… La scara mondiala, zece la suta dintre nasteri apartin fetelor intre 15 si 19 ani. Stiati ca… Greturile maternale sfarsesc in luna a 3-a sau a 4-a. Pentru stoparea

simptomelor de greata sunt indicati biscuitii sarati. Stiati ca… Femeile insarcinate nu trebuie sa ia vitaminele C si E sub forma de tablete,

deoarece sunt daunatoare, se arata intr-un studiu australian.. Stiati ca… Greturile din timpul sarcinii sint cauzate de hormoni.

Riscul ca femeile sa se imbolnaveasca de cancer pulmonar este cu 72% mai mare decat in cazul barbatilor.

Rata de sinucidere in cazul reprezentantilor sexului tare este de patru ori mai mare decat la femei.

Sansele ca o femeie sa sufere de alergii la anumite produse alimentare sunt de noua ori mai mari decat in cazul unui barbat.

Sansele ca un barbat sa aiba mai mult de 20 de parteneri sexuali de-a lungul vietii sunt de cinci ori mai mari decat in cazul femeilor.

Desi pielea lor este mai bronzata, barbatii au mai multe riduri decat femeile. De doua ori mai multe femei decat barbati renunta, dupa varsta de 30 de ani, la carne si

decid sa devina vegetariene. Riscul ca un bebelus de sex masculin sa fie adus pe lume cu deficiente mentale este cu

50% mai mare decat in cazul sexului feminin. In ceea ce priveste filmele porno, de trei ori mai multi barbati sunt amatori de astfel de

productii decat femei. Se poate vorbi de infertilitate, de incapacitatea de a concepe un copil abia dupa 12 luni de

viata sexuala. Obezitatea afecteaza fertilitatea, deopotriva la femei si la barbati.

 

48.

Page 69: Stiati ca

Stiati ca… In Hong Kong o femeie care-si prinde barbatul cu alta femeie e imputernicita de lege sa-l omoare. Daaar… numai cu propriile maini. Amanta insa, poate fi omorata in orice alt fel.

Stiati ca… In Bahrein, un ginecolog poate, legal, sa examineze organele genitale ale unei femei, dar ii e interzis sa se uite direct la obiectul examinat. Are voie sa vada folosind o oglinda. Oare arata altfel inversata?

Stiati ca… In Cali, Columbia, o femeie are voie sa faca sex numai cu barbatul ei, dupa lege. Si prima data cand se intampla, mama ei trebuie sa se uite, sa fie martora. !!!

Stiati ca… In Guram exista meseria de dezvirginator iar virginele platesc pentru privilegiul de a fi dezvirginate de meseriasul asta. Motivul? Legea din Guram interzice virginelor sa se casatoreasca.

Stiati ca… Mai mult de 50% persoane, din lumea intreaga, n-au dat niciodata si nici nu au primit vreodata apeluri telefonice.

Stiati ca… In Mexic fiica cea mica nu avea voie sa se marite, fiind obligata sa poarte de grija mamei varstnice?

Stiati ca… In santa Cruz, Bolivia, este ilegal unui barbat sa faca sex cu mama si cu fiica in acelasi timp.

Stiati ca… In Liban, e legal sa faci sex cu animalele, dar numai cu animalele femele. Cine se ia de animalele de sex masculin e pedepsit cu moartea.

Stiati ca… 35% din cei care se folosesc de anunturile matrimoniale sunt deja casatoriti. Stiati ca… peste 10% din bugetul Rusiei provine din impozitele puse pe comertul cu

vodca?

Cei mai tineri parinti din lume au trait in China si au avut 8 si 9 ani Daca statuia unei persoane calare are ambele picioare din fata ale calului in aer, atunci

persoana a murit in lupta. Daca doar un singur picior din fata al calului est eridicat atunci persoana a murit ca urmare a unei rani capatata in batalie. Daca toate picioarele calului sunt pe pamant, atunci persoana a murit de cauze naturale.

Ce au in comun Vestele antiglont, stergatoarele de parbriz, scarile de incendiu si imprimantele laser? Toate au fost inventate de femei.

sugativa a fost descoperita in Anglia in 1863, dintr-o intamplare, un muncitor uitand sa adauge clei in cazanul cu hartie cruda.

Pe coasta Cubei a fost gasita in anul 1937 o broasca testoasa gigant, cu o lungime de 4 m si in varsta de peste 500 de ani, ceea ce presupune ca traia inca de pe vremea cand Columb a descoperit America.

Descoperite de cercetatorul englez Alexander Fleming in 1928 si utilizate pentru prima data in 1941, purtand numele de peniciline, sulfamide, macrolide etc., sunt medicamentele care lupta contra micro-organismelor, ca bacteriile, salvand de-a lungul timpului milioane de vieti care altfel ar fi fost secerate de tuberculoza, sifilis sau pneumonie. Ele au fost obtinute la inceput chiar din acesti germeni, de exemplu din mucegai pentru penicilina, dar in prezent sunt produse cu ajutorul chimiei sau ingineriei genetice. Aceste medicamente antibacteriene sunt uneori prescrise in caz de infectii virale pentru evitarea suprainfectiei bacteriene, dar sunt inactive asupra virusilor.

Potrivit specialistilor in domeniul sanatatii, problemele provocate de dragoste sunt mai serioase decat se credea. Multe persoane se imbolnavesc cand iubesc sau atunci cand dragostea nu le este impartasita, ele putand recurge si la tentative de sinucidere. Un om

Page 70: Stiati ca

poate muri daca sufera o mare deceptie. Dezamagirile incercate in dragoste pot conduce la instalarea unor stari de disperare si la pierderea sperantei; din cauza dragostei, multi oameni pot ajunge intr-o stare de epuizare fizica avansata. In cazuri extreme, ei isi pot lua viata. Simptomele moderne ale “bolilor dragostei” pot include manii sau stari de depresie, crize de plans si insomnie.

In anul 1961 in Desertul Gobi a fost descoperit scheletul unei broaste testoase de dimensiuni uriase. Acesta a apartinut speciei Ankylozaur si atingea 2 m inaltime si 5 m lungime, considerent pentru care geologii au denumit-o “tancul catarator”.

Zaharina a fost descoperita de americanul Constantin Fahlberg, care lucra sub indrumarea profesorului Ira Remsen la Universitatea John Hopkins din Baltimore. El publica rezultatul muncii sale pe 27 februarie 1879.

chinezii sunt cei ce au inventat cerneala, cu 2500 ani i.Ch. Ea era fabricata pe baza de funingine, lipici si diferite substante aromatice.

BOMBA ZILEI – Coreea de Nord a testat prima bomba nucleara Ar putea urma noi incercari Baza nucleara de la Yongbyon foto:NBC Coreea de Nord a anuntat, luni dimineata, ca a efectuat o explozie nucleara subterana de incercare, in ciuda ingrijorarii comunitatii internationale si a avertizarilor ONU, scriu agentiile internationale de presa. Consiliul de Securitate al ONU, reunit de urgenta, luni, condamna ferm testul nuclear al Phenianului. In cadrul sedintei, SUA au prezentat un proiect de rezolutie care prevede sanctiuni pentru Coreea de Nord. Pe de alta parte, agentia de presa de stat de la Phenian a anuntat ca nu au existat scurgeri radioactive si nici pagube in urma testului pe care il considera un “eveniment istoric” care a adus “fericire armatei si poporului si va ajuta la intarirea stabilitatii tarii” Explozia de mare putere a avut loc la ora 04.36, ora Romaniei, la 385 de kilometri nord-est de Phenian. Potrivit informatiilor Departamentului militar sud-coreean, deflagratia a provocat un cutremur cu magnitudinea de 3,58. Directorul Centrului de cercetare seismica din Coreea de Sud a spus ca deflagratia a fost la fel de puternica cu explozia a 800 de tone de dinamita.

 

49.

Stiati ca… In Anglia, pe la 1500, bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care deveneau alunecoase pe vreme umeda. Pentru marirea aderentei in timpul mersului, se presara prin casa pleava. Reimprospatate succesiv, straturile de pleava amestecata cu apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea usii de la intrare, exista pericolul ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara din casa. Problema a fost rezolvata prin inventarea pragului.

Stiati ca… Bicicleta cu motor, botezata Motocyclette de catre inventatorii sai, francezii Eugene si Michel Werner, a fost expusa prima data la Salonul de la Paris din anul 1897.

Stiati ca… Inventatorul pianului este italianul Bartolomeo Cristofori, care in 1698 a creat un prim “cembalo a martelletti” (clavecin cu ciocanele ), apoi, spre 1710, primul sau pianoforte, din care si azi se mai pastreaza un exemplar datand din 1720, la Metropolitan Museum din New York?

Stiati ca… Primul ascensor cunoscut a fost construit sub domnia lui Ludovic XVI, la Versailles, in 1703 si era folosit doar de rege personal.

Page 71: Stiati ca

Stiati ca… Faxul a fost inventat in 1843 de Alexander Bain si a inceput sa fie utilizat de abia in 1964. In prezent, odata cu dezvoltarea internetului, cea mai folosita metoda de transmitere a informatiilor scrise este posta electronica (e-mail).

Stiati ca… Primul telescop a fost construit in 1672 de catre Isaac Newton? Stiati ca… Elicopterul a fost inventat in anul 1907 de francezul Paul Cornu. Primul zbor a

durat doar cateva secunde. Stiati ca… Servetelele nazale au fost initial facute ca bandaje in Primul Razboi Mondial. Stiati ca… Prima locomotiva cu abur avea marea viteza de 8 km/ora (trenurile moderne

calatoresc si cu viteza de 500 km/ora). Stiati ca… Diapazonul a fost inventat in 1711 de catre englezul John Shore?

Stiati ca… Navigatorul si descoperitorul portughez Vasco da Gama a murit in India. Stiati ca… In razboiul peloponesiac spartanii au luptat impotriva atenienilor. Stiati ca… Regele Ludovic I de Bavaria a transformat in secolul al XIX-lea Munchenul

intr-un oras al artelor. Stiati ca… Lucrarea lui Karl Marx, Capitalul, a aparut in anul 1867. Stiati ca… Batalia de la Hohenfriedberg din 1744 a fost castigata de regele prusac

Frederic cel mare (sau Frederic al II-lea). Stiati ca… Primul secretar de stat americancare nu s-a nascut in SUA a fost Henry

Kissinger. Stiati ca… Tarul Alexandru al II-lea a cazut victima in anul 1881 unui atentat cu bomba

pus la cale de gruparea anarhista ‘Vointa Poporului’ Stiati ca… Marea Britanie a recunoscut Afganistanul ca fiind independent politic in anul

1919. Stiati ca… Miscarea de rezistenta palestiniana se numeste Intifada. Stiati ca… In orasul european Strasbourg a aparut in anul 1605 primul ziar.

 

50.

In perioada dinter anii 1914 – 1916 a primului Razboi Mondial Romania a adoptat pozitia de neutralitate.

In anul 1977 Elisabeta a II-a a sarbatorit jubileul de argint al incoronarii sale ca regina a Marii Britanii si Irlandei de Nord.

Cea mai lunga perioada de guvernare a unui cancelar german a avut-o Helmut Kohl(1982 – 1998).

In cadrul conferintei de la Potsdan a fost stabilita in anul 1945, linia Oder-Nisse drept granita de rasarit a Germaniei.

Tortura a fost abolita in Anglia in anul 1638. Trupul regelui prusac Frederic al II-lea a fost readus 205 ani dupa moartea sa la Potsdam Flota ruseasca a nimicit flota otomana intr-o batalie navala pe 6 si 7 iulie 1700 in marea

Egee. 1n 1959 Hawaii a devenit cel de-al 50-lea stat federal al SUA. Ahmad Sah Durrani in anul 1747 s-a proclamat drep rege al Afganistanului.

Page 72: Stiati ca

In 20.08.1947 militienii sovietici au inconjurat sectorul sovietic al Berlinului cu sarma ghimpata.

Stiati ca… Ministrul francez al apararii Charles Hernu a trebuit sa se retraga din functie din cauza afacerii “Rainbow-Warrior”.

Stiati ca… In anul 1957 a fost infiintata la Roma, Comunitatea Economica Europeana. Stiati ca… In anul 1970 firma Oetker a adus pe piata prima pizza congelata. Stiati ca… Sub comanda generalului von Paulus a fost incercuita la Stalingrad Armata a

VI-a din cadrul Wehrmachtului german in 1943. Stiati ca… Tratatul Flotelor incheiat in anul 1922 intre Japonia, Franta, Marea Britanie si

Statele Unite ale Americii prevedea limitari ale inarmarii navale. Stiati ca… Bill Clinton a fost ales in anul1978, la varsta de 32 de ani, guvernator in statul

Arkansas fiind astfel cel mai tanar guvernator din istoria SUA. Stiati ca… Ungaria a pierdut prin Pacea de la Trianon aproximativ 2/3 din teritoriu. Stiati ca… Razboiul din Vietnam s-a incheiat in mod oficial la data de 30.04.1975 la ora

10.24. Stiati ca… In anul 1898 insulele Filipine au dobandit, cu ajutor american, independenta

fata de Spania. Stiati ca… Armata Rosie a fost intemeiata si perfectionata de Lev Trotki.

Egiptul a fost incorporat in Imperiul Roman in 30 i.Hr. Cel mai vechi document constitutional al Angliei se numeste Magna Charta. Vaclav Havel, critic al regimului comunist si ulterior laureat al Premiului Nobel a devenit

in decembrie 1989, presedinte cehoslovac. Bulgaria a fost condusa, din anul 1887, de Ferdinand I de Saxa-Coburg. Pentru a putea devenipresedinte federal, un german trebuie sa aiba varsta de 40 de ani. Gerhard Schroder a devenit cancelar federal german in anul 1998. Secretarul de stat american George Marshall a elaborat planul pentru reconstructia

Europei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Aristide Briand a impus in anul 1905, in Franta, separarea dintre Stat si Biserica. Ludovic al XIV-lea a avut cea mai lunga domnie din istorie. Generalul Augusto Pinochet a ajuns la putere in Chile in anul 1973 printr-un puci.

Stiati ca… Din anul 1815 elvetia nu a mai fost implicata in nici un conflict militar. Stiati ca… Pe 5.7.1945 generalul Alfred Jodl a semnat capitularea Wehrmachtului

german. Stiati ca… Albert Speer a fost singurul acuzat de la procesul de la Nurnberg care si-a

recunoscut vina. Stiati ca… Benazir Bhutto a fost prima femeie in fruntea unui stat islamic. Stiati ca… Charles August Lindbergh a reusit sa realizeze primul zbor individual non-

stop peste Atlantic in anul 1927. Stiati ca… Linia Maginot se numeste linia de fortificatii ridicata la granita franceza din

est, din 1929 pana in 1932. Stiati ca… Imperiul Maurya este primul mare imperiu indian ce a aparut in jurul anului

322 iHr.

Page 73: Stiati ca

Stiati ca… Regele Serbiei Alexandru I a fost ucis impreuna cu sotia sa, in anul 1904, in urma unui complot al ofiterilor.

Stiati ca… Imparatul roman Nero i-a invinuit pe crestini de incendierea Romei. Stiati ca… Potrivit traditiei, Voievodul Dragos din Maramures a fost primul intemeietor

al statului medieval Moldova.

 

51.

12 acuzati din procesul de la Nurnberg au fost condamnati la moarte prin spanzurare. Sculptorul atenian Fidias a realizat imensa statuie a lui Zeu din Olimpia. Tarul Rusiei Ivan al IV-lea era numit “cel groaznic”. Regele Atahualpa a fost ucis de Francisco Pizarro in secolul al XVI-lea in Peru. In anul 1993 Ronald Regan a aparut fotografiat invers pe coperta revistei Time. Revolta sclavilor condusi de Spartacus a avut loc in 73-71 iHr. Punctul de frontierea cu nume american, Checkpoint Charlie, a fost desfiintat in anul

1990. Pierre de Coubertin a infiintat Comitetul International Olimpic. Seful de stat indian Indira Gandhi a fost impuscat in 1984 de doi membri ai garzii sale

personale. Marc Antoniu se numea adversarul lui Cicero, care a si ordonat ucidera marelui orator

roman.

Stiati ca… Fundatia Oameni pentru oameni a fost infiintata de fostul actor Karlheinz Bohm.

Stiati ca… SUA a fost prima putere straina care a intervenit in 1950 in razboiul dintre Coreea de Nord si cea de sud.

Stiati ca… Regele hunilor Attila a murit in noaptea nuntii, langa sotie. Stiati ca… SUA si URSS au stabilit in anul 1987 prin tratatul INF, distrugerea tuturor

rachetelor cu raza medie de actiune. Stiati ca… Vasco da Gama este cel ce a descoperit in anii 1497/1498 calea maritima din

Europa spre india. Stiati ca… Medicul Josef Mengele a facut experimente pe oameni in lagarul de

concentrare Auschwitz, folosindu-se de detinuti. Stiati ca… Congresul de Pace din 1815 de la Viena, datorita negocierilor prelungite, i-a

fost data denumirea de Congresul dansant. Stiati ca… Presedintele american William Mc Kinley a fost impuscat in anul 1901 in

Buffalo si a murit la putin timp dupa aceea. Stiati ca… In Franta a fost infiintata in anul 1792 prima republica europeana din

timpurile moderne. Stiati ca… Regele persan Xerxe a provocat in anul 480 i.Hr. cel de-al doilea Razboi

greco-persan.

In anul 1918 a fost ucis tarul Nicolae al II-lea impreuna cu intreaga familie.

Page 74: Stiati ca

Luptatorul pentru drepturile omului Malcom X intre anii 1921 si 1963 a fost conducatorul organizatiei Black Muslims (Musulmanii nergri).

Conducatorul comunist de culoare Chris Hanis a fost ucis in in Africa de Sud in anul 1993.

In orasul Boston s-a ajuns din cauza cererii britanice referitoare la taxa pe transporturile de ceai, la o legendara Tea Prty.

In anul 1993 Ronald Regan a aparut fotografiat invers pe coperta revistei Time. In anul 1812 a condus Napoleon cumplita campanie din Rusia. In orasul Teheran a tinut, in anul 1979, ayatollul Khomeiny cetateni americani timp de

444 zile ca ostatici. Declaratia de independenta a SUA a fost adoptata la data de 4 iulie 1776. Numele civil al Papei Ioan al XXIII-lea era Angelo Giuseppe Roncalli. Intre 1839 si 1842 Afganistanul s-a opus cu succes anexarii la Indiile Britanice.

Stiati ca… Pe data de 20.01.1944 Royal Air Force a lansat 2300 de tone de bombe asupra Berlinului.

Stiati ca… Cela mai insemnat imparat din dinastia Hohenstaufer a fost Frederic Barbarossa I.

Stiati ca… Presedintele american Ronald Regen a dat ordinul pentru invazia americana in Grenada.

Stiati ca… Numele conspirativ al planuitului atentat impotriva lui Hitler, din 1944 era Operatiunea Walkiria.

Stiati ca… Aachen este primul mare oras german ocupat de trupele aliate. Stiati ca… Cocktailul Bloody Mary este denumit dupa regina Angliei, Maria I. Stiati ca… Eroul national francez din Primul Razboi Mondial, Philippe Petain a fost

condamnat in 1945 la moarte ca urmare a colaborarii cu Germania Nazista. Stiati ca… Ioan al III-lea Sobieski cine este considerat ultimul mare rege al Poloniei

medievale. Stiati ca… Mihail Gorbaciov a inlocuit in functia de sef de partid si stat pe Constantin

Cernenko. Stiati ca… Familia nobila din grupul francilor rasariteni Babenberg a stapanit in Evul

Mediu tarziu actualul teritoriu al Angliei.

 

52.

Omul politic german si cofondator al sociologiei moderne, Max Weber a murit in anul 1920.

Sultanul turc Osman I a pus bazele Imperiului Otoman. Initiala W din numele presedintelui american George W. Bush desemneaza prenumele

Walker. In 1932 tinuturile Hijaz si Nejd au fost reunite in regatul Arabia Saudita. Dupa atentatul la adresa lui Rudi Dutschke, pantofii sai au ramas in strada. Presedintele american Nixon a a oprit in anul 1973 campania din Vietnam. Istoricul antic Herodot a furnizat in opera sa, Istorii, primele informatii despre geto-daci.

Page 75: Stiati ca

Tribunalul International al ONU se intruneste in orasul Den Haag (Haga). Presedintele SUA Harry Truman a dat ordinul pentru lansarea bombei atomice asupra

Hirosimei. Cleopatra avea vrsta de 39 de ani atunci cand a murit.

Stiati ca… Trei landuri federale din Republica Federala a germaniei au apelativul “Freistaat” (regiune autonoma).

Stiati ca… Cuceritorul mongol Batu-han a fondat asa-numitul Hanat al Hoardei de Aur. Stiati ca… La comanda flotei ruse in iulie 1700 atunci cand aceasta a nimicit in Marea

Egee flota otomana se afla Contele Alexei Orlov. Stiati ca… Japonia s-a izolat de influentele culturale straine in anul 1939, dupa ce in anul

1938 deja interzisese crestinismul. Stiati ca… Canalul Panama a fost inaugurat in anul 1920 de catre presedintele american

Wilson. Stiati ca… Marinarii fenicieni au calatorit pentru prima data in jurul Capului Bunei

Sperante pe la anul 600 iHr. Stiati ca… Cele doua orase-stat grecesti Atena si Sparta au devenit, dupa victoria

impotriva persilor din anul 479 iHr, dusmani de neimpacat. Stiati ca… Pentru 60 de guldeni a cumparat Peter Minnewit Manhattanul de la Indieni in

anul 1626. Stiati ca… Marie Curie a fost prima femeie care a primit in anul 1903 Premiul Nobel. Stiati ca… Viena a devenit in anul 1611 resedinta Imperiului German.

In anul 1896, Filipine, colonie din Orientul Indepartat a inceput Razboiul de independenta fata de Spania.

Fiul tarului, a carui boala de sange a fost vindecata de Rasputin se numea Alexei. Timorul de Est a fost incorporat ca provincie a Indoneziei in anul 1976. Militantul american pentru derepturile cetateanului, Malcom X, a infiintat in anul 1963

Organizatia Unitatii Afro-Americane. Ultimul cancelar al Imperiului German care a facut cunoscuta cu de la sine putere,

abdicarea imparatului Wilhelm al II-lea a fost Printul Max von BadenMinistrul de externe german Walter Rathenau.

Orasul Atena a incheiat prin propria capitulare Razboiul peloponesiac in anul 404 iHr. In orasul Birmingham a avut loc a avut loc in anul 1998 cel de al 24-lea Forum Economic

Mondial la Nivel Inalt. Printesa austriaca Maria Antoaneta a fost casatorita cu Ludovic al XVI-lea. Langa orasul polonez Auschwitz era atarnat deasupra intrarii unui lagar de exterminare

lozinca “Munca elibereaza”. In anul 1952 a fost numit Akihito in mod oficial mostenitor al tronului Japoniei.

Stiati ca… In anul 1995 prim-ministru israelian Isaac Rabin a fost ucis in orasul Tel Aviv.

Stiati ca… Micul stat european Andorra din Muntii Pirinei este autonom din 1278. Stiati ca… Dupa calculul folosit in Occident, Revolutia din Octombrie a avut loc in

Noiembrie.

Page 76: Stiati ca

Stiati ca… Termenul hitlerist SA desemneaza prescurtarea de la Sturmabteilung (detasament de asalt).

Stiati ca… Acordul Europol a intrat in vigoare in anul 1998. Stiati ca… Rascoala condusa de Horea Closca si Crisan a avut loc in Transilvania in anul

1784. Stiati ca… Abraham Lincoln a fost primul presedinte republican al SUA. Stiati ca… Nicolae al II-lea este consemnat in analele istoriei drept ultimul tar al Rusiei. Stiati ca… Singura organizatie de tineret autorizata din RDG se numea Tineretul Liber

German. Stiati ca… Ghilotina a fost introdusa in Franta pentru a servi la executarea condamnatilor

la moarte in secolul al XVIII-lea.

 

53.

Catastrofa Aviatica de la Ramstein s-a produs in 28 august 1988. In Batalia Popoarelor de la Leipzig din anul 1813 au fost peste 100.000 morti si raniti. Omul politic Gamal Abdel Nasser a declansat in anul 1956 criza Suezului prin

nationalizarea Canalului Suez. Unitatea Spaniola care a sprijinit in cel de-al Doilea Razboi Mondial, Wermachtul

german in lupta impotriva URSS se numea Divizia Albastra. Frederic Barbarossa I provenea din dinastia Hohenstaufer. In orasul Birmingham a avut loc a avut loc in anul 1998 cel de al 24-lea Forum Economic

Mondial la Nivel Inalt. Fosta presedinta a Irlandei Mary Robinson a fost numita in anul 1998 Inalt Comisar ONU

pentru Drepturile Omului. Popularea Australiei cu condamnati albi a inceput in anul 1788Lumea Noua Americana a

fost denumita in 1507 dupa navigatorul provenit dintr-o familie florentina Amerigo Vespucci.

Dictatorul de origine germana Alfredo Stroessner a preluat puterea in Portugalia in anul 1954. 

 

Stiati ca… Sunt necesari circa 2,3 litri de apa pentru a gati macaroane si cam dublul acestei cantitati pentru a curata cratita.

Stiati ca… In ultimii 4000 de ani nici un animal nou nu a fost domesticit. Stiati ca… Bebelusii se nasc fara oasele genunchilor care apar abia la varsta de 2-6 ani. Stiati ca… Cel mai inalt punct din Pennsylvania este mai jos decat cel mai jos punct din

Colorado. Stiati ca… Nucsoara este extrem de otravitoare cand este injectata intravenos. Stiati ca… Trei monede de 25 de centi, patru de zece si patru penny inseamna 1,19 $. Dar

deasemenea inseamna si cea mai mare cantitate de bani in monede fara a putea da restul la un dolar.

Stiati ca… Cel mai comun nume din lume este Mohamed.

Page 77: Stiati ca

Stiati ca… Michael Jordan castiga mai multi bani anual de la Nike decat toti angajatii Nike din Malaysia la un loc.

Stiati ca… Nici o echipa din Liga Nationala de Fotbal American care joaca pe teren propriu pe un stadion acoperit nu a castigat vreun Superbowl.

Stiati ca… Prima toaleta vazuta la televizor a fost in serialul “Leave It to the Beaver”.

Stiati ca… In marele incendiu din anul 1666, jumatate din Londra a fost arsa, insa doar sase oameni au fost raniti.

Stiati ca… Lincoln Logs au fost inventati de fiul lui Frank Lloyd Wright. Stiati ca… Unul din motivele pentru care marijuana este astazi ilegala este ca in anii 1930

cultivatorii de bumbac au protestat impotriva fermierilor de canepa, ei considerand acest lucru competitie. Din punct de vedere chimic nu creeaza aceeasi dependenta ca nicotina, alcoolul sau cafeina.

Stiati ca… Singurele doua zile din an in S.U.A. in care nu au loc meciuri profesioniste de fotbal american, baseball, baschet sau hochei sunt cele dinaintea si dupa All-Star Gameul Ligii de Baseball.

Stiati ca… O singura persoana din doua miliarde traieste 116 ani sau mai mult. Stiati ca… Numele Wendy a fost facut special pentru cartea “Peter Pan”. Stiati ca… In Kentucky, 50 la suta din persoanele care se casatoresc pentru prima data

sunt adolescenti. Stiati ca… Servetelele nazale au fost initial facute ca bandaje in Primul Razboi Mondial. Stiati ca… Einstein nu a putut vorbi fluent pana la varsta de noua ani. Parintii lui credeau

ca ar putea fi retardat. Stiati ca… In Los Angeles exista mai putine persoane decat automobile.

Stiati ca… Omul poate mirosi cam 5% la fel de bine ca si cainii. Stiati ca… Doar 55% dintre americani stiu ca soarele este o stea. Stiati ca… Sunetul pasilor lui E.T. a fost facut de cineva care isi freca mainile in jeleu. Stiati ca… Un gandac de bucatarie poate trai cateva saptamani decapitat. Stiati ca… Majoritatea masinilor americane claxoneaza in nota la. Stiati ca… Populatia mondiala de gaini este aproape egala cu cea a oamenilor. Stiati ca… De fiecare data cand Beethoven se aseza sa compuna muzica, isi turna apa cu

gheata peste cap. Stiati ca… In 75% din familiile americane, femeile administreaza banii si platesc taxele. Stiati ca… O maimuta a fost odata judecata si condamnata pentru ca fumase o tigara in

South Bend, Indiana. Stiati ca… Cam 70% dintre americani merg la colegiu doar ca sa faca mai multi bani.

Stiati ca… In statul american Kansas este ilegal sa prinzi un peste cu mainile goale. Stiati ca… Unele paste de dinti contin antigel. Stiati ca… Sigmund Freud avea o mare frica de ferigi. Stiati ca… Millie, cainele de la Casa Albaa castiga de peste 4 ori mai mult decat

presedintele Bush in 1991. Si pe buna dreptate. Stiati ca… Excrementele de pasari reprezinta principalul export al statului Nauru, o

insula din Oceanul Pacific. Stiati ca… Exista mai multe pasari flamingo de plastic decat adevarate.

Page 78: Stiati ca

Stiati ca… Majoritatea rujurilor contin solzi de peste.

 

54

Curiozitati din categoria Cuvinte

VERNIER este numit dupa Pierre Vernier (1580-1637), matematician francez.

SRAPNEL este numit dupa Henry Shrapnel (1761-1842), ofiter de artilerie englez.

SILUETA este numit dupa Etienne de Silhouette (1709-1767), ministru francez de finante.

SAXOFON este numit dupa Antoine Josephe “Adolphe” Sax (1814-1894), creator de instrumente muzicale belgian.

SAVARINA este numit dupa Anthelme Brillat-Savarin (1755-1826), magistrat, gastronom si scriitor francez.

SANDWICH este numit dupa John Montagu, al 4-lea conte Sandwich (1718-1792), diplomat englez.

SADISM este numit dupa Contele Donatien Alphonse Francois de Sade (1740-1814), scriitor francez.

RENGLOTA este numit dupa Regina Claude a Frantei (1499-1524).

RECAMIER este numit dupa Jeanne-Francoise-Julie-Adelaide Bernard, Madame de Recamier (1777-1849), frantuzoaica care detinea un salon celebru la Paris.

PLATONIC este numit dupa Platon (c. 427-347 i. Hr.), filozof grec.

PATEFON este numit dupa Fratii Emile Pathe (1860-1937) si Charles Pathe (1863-1957), ingineri francezi.

PASCAL este numit dupa Blaise Pascal (1623-1662), matematician, fizician, filozof si scriitor francez.

MECENA este numit dupa Gaius Cilnius Maecenas (c.70-8 i. Hr.), om politic si istoric roman.

MAUSOLEU este numit dupa Mausol (377-353 i. Hr.), rege din Caria in Grecia antica.

MASOCHISM este numit dupa Leopold von Sacher-Masoch (1836-1895), romancier austriac.

MANSARDA este numit dupa Francois Mansart (1598-1666), arhitect francez.

Page 79: Stiati ca

MARGHILOMAN este numit dupa Mihail Marghiloman, prefect al politiei din Bucuresti intre 1861-1863.

MAHMUDEA este numit dupa Mahmud II (1784-1839), sultan otoman.

MAGNOLIE este numit dupa Pierre Magnol (1638-17175), botanist francez.

MACHIAVELIC este numit dupa Machiavelli (1469-1527), om politic, scriitor si istoric italian.

MACADAM este numit dupa John Loudon McAdam (1756-1836), inginer scotian.

LUDOVIC este numit dupa Ludovic al XIII-lea (1601-1643), rege al Frantei.

LAVALIERA este numit dupa Louise Francois de La Baume Le Blanc, ducesa de La Valliare (1644-1710), amanta regelui Ludovic al XIV-lea al Frantei.

KELVIN este numit dupa Sir William Thomson, lord Kelvin (1824-1907), fizician si inventator englez.

JOULE este numit dupa James Prescott Joule (1818-1889), fizician britanic.

JOBEN este numit dupa Jobin, palarier francez stabilit in Bucuresti la mijlocul sec. 19.

JACUZZI este numit dupa Roy Jacuzzi si Candido Jacuzzi (1903-1986), inventori americani.

JACARD este numit dupa Joseph Marie Jacquard (1752-1834), mecanic francez.

IULIE este numit dupa Gaius Iulius Caesar (100-44 i. Hr.).

HULIGAN este numit dupa Patrick Hooligan, hot si talhar de origine irlandeza.

HORTENSIE este numit dupa Hortense Lepaute (1723-1788), matematiciana si astronom franceza.

HERTZ este numit dupa Heinrich Rudolph Hertz (1857-1894), fizician german.

GOBLEN este numit dupa Gobelin, familie celebra de vopsitori de lana din Paris.

GHILOTINA este numit dupa Joseph Ignace Guillotin (1738-1814), medic francez.

GHERGHINA este numit dupa Johann Gottlieb Georgi (1729-1802), profesor de stiinte naturale si chimie rus.

GHERGHINA este numit dupa Johann Gottlieb Georgi (1729-1802), profesor de stiinte naturale si chimie rus.

Page 80: Stiati ca

GALVANIC este numit dupa Luigi Galvani (1739-1798), fizician si medic italian.

FUCSIE este numit dupa Leonard Fuchs (1501-1566), botanist german.

FILIPICA este numit dupa Filip II, rege al Macedoniei (382-336 i. Hr.).

FERMIU este numit dupa Enrico Fermi (1901-1954), fizician american de origine italiana.

DREZINA este numit dupa Karl Friedrich Drais, baron von Sauerbronn (1785-1851), inginer german.

DRACONIC este numit dupa Dracon (sec. 7 i. Hr. ), legiuitor atenian.

DOLOMIT este numit dupa Deodat de Dolomieu (1750-1801), geolog francez.

DOBERMAN este numit dupa germanul Friedrich Ludwig Dobermann (1834-1894).

DIESEL este numit dupa Rudolf Diesel (1858-1913), inginer german.

DERBI este numit dupa Edward Stanley, al 12-lea conte de Derby (1752-1834).

DECIBEL este numit dupa Alexander Graham Bell (1847-1922), inventator si fizician american.

DALIE este numit dupa Anders Dahl (1751-1789), botanist suedez.

CASANOVA este numit dupa Giovanni Jacopo Casanova de Seingalt (1725-98), aventurier italian.

CAMELIE este numit dupa George Joseph Kamel (1661-1706), farmacolog si botanist austriac.

BOICOT este numit dupa Charles Cunningham Boycott (1832-1897), proprietar irlandez.

ALEXANDRIT este numit dupa Alexandru I, tarul Rusiei (1777-1825).

NICOTINA este numit dupa Jean Nicot (c.1530-1600), ambasador francez in Portugalia.

AUGUST este numit dupa Octavianus Augustus (63 i. Hr.-14 d. Hr.), primul imparat roman.

AXEL este numit dupa Axel Paulsen (1855-1938), patinator norvegian.

ADIDASI este numit dupa Adolphe (Adi) Dassler (1900-1959), un cizmar german.

BAREM este numit dupa Bertrand Francois Barreme (1640-1703), matematician francez.

CRAI este numit dupa Karl (Carol cel Mare (747-814)), rege al francilor si imparat al Occidentului.

Page 81: Stiati ca

ALGORITM este numit dupa al-Horezmi (c.780-c.850), matematician arab.

Meteor vine de la cuvantul grecesc meteoron care inseamna fenomen pe cer.

Pana in prezent, se pare ca cele mai lungi cuvinte anagramate au 15 litere si sunt: dactilografiere si radiotelegrafic.

Biblia este tradusa in 2 233 de limbi.

Niciun cuvant in limba engleza nu rimeaza cu cuvintele month (luna calendaristica), orange (oranj, portocala), silver (argint, argintiu), sau purple (rosu aprins).

NEWTON este numit dupa Sir Isaac Newton (1642-1727), fizician, matematician si astronom englez.

Cuvantul JEEP vine din prescurtarea “General Purpose” vehicle (G.P.).

Sunt aproximativ 540,000 de cuvinte in limba engleza, cam de 5 ori mai multe decat erau pe vremea lui Shakespeare.

BATISTA este numit dupa Baptiste de Cambrai, un tesator din sec. 13 din Franta.

In razboiul civil din SUA dupa o batalie se afisau ranitii si mortii. Cand armata nu avea pierderi se afisa “0 killed” (0 morti) de acolo provine expresia O.K. Cel mai comun nume din lume este Mohamed.

Singura tara din Europa cu o limba unitara – fara dialecte sau minoritati nationale este Islanda.

In anul 1480, William Caxton publica primul dictionar bilingv englez-francez pentru “turisti”. Continea 36 de pagini.

Alfabetul limbii chineze contine peste 40 000 de caractere?

Cand englezii au ajuns in Australia au vazut un animal ciudat care sarea prin paduri. Au chemat un bastinas si l-au intrebat prin semne ce animal era acela. Cum bastinasul repeta “kan ghu ru” ei au adoptat acel nume pentru animal. Dupa mult timp cercetatorii au constatat ca bastinasul de fapt spunea “nu inteleg”.

Cel mai vechi dictionar cunoscut dateaza din anul 600 i.Ch. Gasit in Mesopotamia, e scris in akadiana, limba folosita de asirieni si de babilonieni.

PASTEURIZARE este numit dupa Louis Pasteur (1822-1895), chimist francez.

SALMONELA este numit dupa Daniel Elmer Salmon (1850-1914), medic veterinar american.