Stâi frumos, Meculâiţâ! Dacă veneai Sa nentu Cuza înainte de Sărbători, nu rămâneai cu cadourile în spinare. D'aia nu te-au luat copiii în seamă: barba iui Moş Crăciun nu-i neagră, e albă!

2 F U R N I C A Anul XIV, No . 99, Vineri 9 Ianuarie 1920

Minorităţile în Parlament 0 singură sărbătoare! Un singur sfînt! Pe gheneral l-or prubuluit — şi

după ce l-or prubuluit, l-or ţipat a-fară cătanele de strajă la blocul con-ziliului dirighent.

Şi-i ghine aşa — şi treaba mer'e oblu, iute şi de grabă!

Pin' să se astupe borta lăsată de generalul Averescu, dieta, ca să nu bage de seamă ficiorii că mărşăluiesc cu cocia împiedecată, a provocat de­claraţii de lealitate din partea foruj-lui minorităţilor.

Şi au venit pe rînd la prezidiu, cu documente scrise ga ta :

d. Inculeţ, care a vorbit lipove!-neşte din partea sovietului basara­bean ; i i

d. Brantsch, în nemţeşte, din par­tea saşilor din Ardeal ;

iun ungur, în limba lui Arpad, ca omagiu de supunere din partea celor rămaşi de pe urma regimului umanitar al Bestiilor Roşii; şi

d. Melicsohn, care reprezenta pe coreligionarii, aşezaţi la Chişinău, ai lui Kupferwasser şi ai celor-l-alţi pa­trioţi cari, trecuţi la Odesa pe cînd d. Inculeţ purta cravată roşie, îşi ţi­neau adunările la Robinat şi condam­nau pe parlamentarii romîni să cureţe c losete le sub lovituri de cnut.

Acesta, d. Melicsohn, a grăit în tr'un fel de moldovenească pe care nici d. Ciugureanu n'o putea urmări de cît cu dicţionarul ruso-romîn, în

, mână. Despre acest stâlp al Dumei, un ziar ovreiesc zice, în darea-i de seamă despre desbaterile din parla­ment, că a vorbit „în cea mai curată limbă romînească", afirmare, care, da­că n'a putut convinge nici pe Stam-bler, a făcut, din nou, indisolubilă legătura dintre d-nii Iorga şi Cuza pe chestia ştiută.

Interesul capital în şedinţa aceasta memorabilă, însă, nu '1-a prezintat „romînească impecabilă" a d-lui Me­licsohn, ceea ce, pentru seminţia lui Braunstein, ar fi să fie primordial— ci un substantiv, unul singur, rostit de d. Vlad, ca să lămurească o da-raveră din Ardeal :

—- Jidanii fac încurcăturile, a zis ministrul de finanţe — şi, d'atunci, trei zile şi trei nopţi s'au răsucit zia­rele evreieşt i :

— Jidanii! Auzi, dumneata: jidani! Care va să zică, di ja: jidani! Fru­mos : jidani, dija!

Pînă cînd, ca să scape de obse-siune, bietul d. Vlad a trebuit să se expl ice:

— Am zis jidani, nu ca ocară, ci supunîndu-mă lunui imperativ catego­ric al limbei.

Şi ovreii s'au potolit deocamdată, ca cel din anecdotă, care, mîncînd o palmă, întreba:

— E ,glumă, rogu-te?

Sărbători... Iar sărbători! D'abia s'a slîrşit Crăciunul de trei zile, lungi trei zile,

Şi hop şi sfîntul Vasile Ş'anul nou ! Păi să nu mori ? » Şi cînd crezi din chichion C'ai scăpat, se înfiinţează Grabnic şi Sfîntul Ion Şi cu Sfinta Bobotează!

Doctorul îmi prescrisese un regim de vegetale, Iod, urodonal şi lapte, L'am urmat doar zile şeapte,

Şi apoi interveniră invitaţii la sarmale, Cartaboşi, cîrnaţi şi vinuri, Şi vermuturi, drojdioare...

In şarmantele familii puteam să nu mă duc oare ? Şi m'am dus. Dar cîte chinuri

Nu au îndurat stomacul şi rinichii mei mart i r i ! Oh, n'acuz amfitrionii, oameni darnici şi subţiri,

Dar de vină nu's nici eu, Căci eu hotărît fusesem să fiu sobru şi cuminte.

Vinovat? E Dumnezeu! Sau, mai drept, e Calendarul

Care 'nscrie la pomelnic prea mulţi sfinţi, prea multe sfinte, Că 'n Decembre şi Ianuare e*ti silit să bei mereu,

Incepînd de la Crăciun, Şi să te 'ndopi cum în basme se 'ndopâ un căpcăun.

Sunt creştin, dar sunt dator Să dau un blam Sfinţilor ! Eu ştiu că sfinţii creştini

Se hrăneau prin sumbre peşteri cu ierburi şi rădăcini, Doar isvoarele din munţi

Adăpau pe patriarhii austeri, slabi şi cărunţi. N'admit acest ascetism,

Dar în numele acestor sfinţi, prea mulţi în Calendare, Nu aprob nici să se 'ndemne Jia orgii, la îmbuibare,

Mai pe şleau : la alcolism ! De aceea, daţi'mi voie

Să propun să se suprime sfinţii toţi din Calendar, Cînd creştinul, după datini, bea pahar după pahar. Să rămîie un sfînt însă, şi anume Tata Noie,

Să'l serbăm, dar nu 'n chip silnic, Fraţi creştini, doar p'ăsta... zilnic!

' Prinţul Ghiţă

— Ba, foarte serios. — Aşa, da. Căci o astfel de glu­

mă proastă n'aşi fi permis !

Nu ştiu, cuvînt cu cuvînt, ce zice textul Conferinţei în privinţa dreptur-lui minorităţilor religioase, fiindcă eu nu 'citesc Viitorul; dar se pare, jude­cind după veleităţile cari îşi fac drum în presa ovreiască de la noi, că, prin­tre clauzele din tratatul cu Austria, ar fi f i i n d una care, în statele „cu in­t e r e s e limitate", obligă pe localnici să zică lui Iţic, Jean — cum zice el „Cîmpineanu", lui Kakes.

Şi, dacă cum-va e aşa, atunci s u n t de părerea liberalilor, că condiţiile Tratatului ne ştirbesc suveranitatea n a ­ţională... /

Georges Nactigalescu

Furnica" 12 pagini 75 bani

M U C U R I D E I D E I — Originale. —

D e s p r e a s e m ă n a r e . De obicei semeni cuiva fără să

vrei. Ai cerut sau a cerut el per­misie ca să semănaţi ? Nu. Ase­mănarea e ca şi semănatul: unde cade sămânţa, acolo încolţeşte — dacă pământul e bun. Se zice : „Leit tată-său !" — chiar despre copii cari n'au nici o asemănare cu legitimul mame-si. Spun aşa, cred eu, numai aceia cari cunosc bine pe autorul mutrei noului născut.

Afară de cea fizică, asemăna­rea mai poate fi şi de moravuri. Cazul se manifestă foarte des subt eticheta f de „partid". Tot-

F U R N I C A 3

deauna apucătur i le „ ş e f u l u i " v o r fi copiate exact de supuşi i săi par ­t i zan i , m e m b r i a i p a r t i d u l u i . E o asemănare p r i n imitaţ ie. D o v a d ă mul te femei cinstite ca r i se 'mbracă l a fe l c u cocotele. Mot ivu l '? P o a l e l u n g i şi minte s c u r t ă ! — se zicea altădată,- azi însă , ambele s 'au scurtat şi se scurtează mereu d â n -du 'ş i întâ lnire spre ecuatoru l cor ­setului .

In t r 'un par t id pol i t ic , asemă­n a r e a de m o r a v u r i ţine loc de p r o g r a m . In care caz — veţ i pre­t inde dv . — p r o g r a m n u există !

P a r d o n ! N u ' m i aduc aminte să fi f i inţat v reodată o b a n d ă de boţ i a v â n d p r o g r a m tipărit . T o t u ş i e l există : a fura! N u m ă credeţ i , întrebaţ i b u g e t u l ţărei . O a r e fe­mei le f rumoase n u consti tue şi ele o b a n d ă care fură in imi le ne­noroci ţ i lor bărba ţ i rătăciţ i î n V l ă sia a m o r u l u i ? C e m a i a la b a l a : „ C i n e s 'aseamănă, s ' a d u n ă " . . . l a sindrof ie , hote l sau ch iar casă de „ r a n d e v u " .

D e obice i — c a să repet v o r ­bele cu car i a m început acest ar ­t icolaş — asemănarea se datoreşte tată lu i . A t u n c i , pent ru ce c o p i i i — cine s 'aseamănă m a i m u l t între ei ca oameni i c u b a r b ă şi copi i i ? — pentru ce copi i i se î n j u r ă n u m a i de m a m ă ?

R ă s p u n s u l tl las să v i ' l dea u n fabr icant b r u t a r : el s ingur poate se v ă expl ice cauzele car i f ac c a a l u a t u l şi coca să ia f o r m a t ipa ­ru lu i în care sunt puse ca să fie vârâte l a cuptor .

In t r 'un par t id , aş i jderea. A ţ i auzit c â n d v a u n m e m b r u î n j u r â n -du 'ş i c o l e g u l : „ Ş e f u l t ău de h o ţ ! " N u . Insul ta înt rebuinţată e aceeaşi pretut indeni : „ M a m a l u i de hoţ" M a m a u n u i pa r t id ? G r o z a v aş v rea s'o vă i i şi p 'asta : un p o l i ­t ic ian care se 'nsoară c a să dea naştere u n u i . . . par t id !

A s e m ă n a r e a , ceeace-i ş i ma i g r a v e de or ig ină d i v i n ă . C r e a t o r u l a dat p r i m u l exemplu . O a r e D u m ­nezeu n'a făcut pe o m d u p ă c h i ­p u l şi asemănarea sa ? R o g , consultaţ i B i b l i a .

T o ţ i semănăm, m a i m u l t sau m a i p u ţ i n ; n u toţi insă posedăm sinceritatea l u i P o p e ş c u . t j n pr ie ­ten înş t i in ţându ' l ;

— înainte de C r ă c i u n s'a m u t a t pe s t rada voast ră u n t ip care sea­m ă n ă g r o z a v c u tine.

A c e s t a a exc lamat i n d i g n a t : — C i n e o m a i fi şi dob i tocu '

ă l a ! *

Dacă cere meseria!

D u p ă terminarea „ r a p o r t u l u i " , d-nul prefect scoboară scara l a subso l , ca să treacă în inspecţie „ b e c i u l " pol i ţ ie i .

Sfintele Sărbă tor i au dat o re ­col tă î m b e l ş u g a t ă .

O sumedenie de ind iv i z i , p ă ­sări hrăpi toare de noapte, foşti ş i v i i tor i cl ienţi ai puşcăr i i lo r , stau a c u m a g r ă m a d ă , c l i p i n d d i n o c h i , p a r ' c ă supăraţ i de făş ia de l u m i n ă ce a intrat în p ivn i ţă odată c u d -nu l prefect, pe uşea r ă m a s ă des­chisă l a spatele său .

Z ă r i n d pe u n u l mic , p ipernic i t , b l â n d l a u i tă tură ca o m a i c ă sta-r i ţă t recută p r i n mul te , d - n u l pre ­fect, surpr ins , e x c l a m ă :

— Ia r t u ? . . . A s t a e a c incea oară . . .

— D o m n u l e prefect , m 'a adus de p o m a n ă : c i - că a m furat . D a r n u e a d e v ă r a t : comisaru l secţi i are necaz pe mine !

— B i n e . . . să z icem c ă e a ş a ! Ş i de r â n d u l ăsta îţi d a u d r u m u l , c u o condiţ ie : a şeasea b a r ă . . .

— D o m n u l e prefect , să fiu a l d r a c u l u i . . .

— - a c ă şi a şeasea oară fur i şi n u sunt probe contra ta , a tunc i . . .

— D o m n u l e prefect, să n ' a m parte de tata şi de m a m a . . .

•— . . .atunci te fac agent secre t ! — î l ameninţă d -nul prefect m u -tându-ş i p r i v i rea pe figura p u n ­g a ş u l u i de a lă tur i .

Cavaleria rusticană

A s t ă v a r ă , odată c u semănătur i le c â m p u l u i , a răsăr i t şi dragostea l u i pen t ru Ioana , f r u m o a s a sa tu lu i .

P â n ă târz iu in toamnă , i-a dat târcoale. F a t a , f u d u l ă , n ic i n u ' l a băgat în seamă ; ca toate zânele, aşteaptă s'o fure u n „ b o e r " dfeîa B u c u r e ş t i .

A sosit f r i g u . M a r i n , rebegit d'atîtea oftatur i inut i le , a lua t d r u ­m u l h a n u l u i , să se încălzească b â n d ţu ică şi j u c â n d popice .

M i e r c u r i seara, p r i m a z i de Cră­c i u n , s 'a întors m a i tur lac ca n i c i ­odată ; câşt igase trei part ide ; In fiecare pa r t idă b i l a l u i răsturnase n o u ă popice deodată .

Ş o s e a u a satu lu i e pustie. . . B a n u : M a r i n zăreşte l u m i n ă l a fe­reastra odăei în care ştie c ă doarme noaptea i u b i t a l u i . Se fur işează pe l â n g ă g a r d , sare 'n curte, se duce de se chiorăşte p 'un colţ de perdea ruptă .

F a t a t o c m a i să-ş i lepede c ă -m a ş e a . C u m sta c u spatele spre g e a m u l unde o sp iona adora toru l , a p u c ă poale le c u m â n a , r id ică . . . O l u n ă cărnoasă , s p l e n d i d ă c a o l u n ă p l i n ă de Iul ie , se prez intă p r i ­v i r i l o r lu i M a r i n , care ch ihotă en-t u s i a s m a t :

— H u u u , Ioanooo. . . ţ i se vede b i l a , f a !

— Ţ i n ' t e b ine , m ă M a r i n e , să nu ' ţ i dea p o p i c u j o c ! — răspunde fa ta f ă r ă să se 'ntoarcă , recunos­c â n d g l a s u l c e l u i d ' a f a i ă .

Vocea inîmil!

Junii , în funcţ ie de câ in i de v â nătoare, s 'au opri t l a răspântie ca să m i roasă cele d o u ă curente ale străz i lor cruce.

T r e c e tot so iu l de vânat , u n u m a i j igăr i t decât a l tu .

C o p o i i i n u d i s p e r ă : nasuri le în sus asp i ră . . . caută u r m a adevărată care duce l a c u l c u ş u l prepeliţei . . .

U i t e - o !... A p a r i ţ i a păşeşte nervos, sul î n -

tr 'o b l a n ă somptuasă. . . — C i n e - o fi?—şopteşte c o p o i u l

N o . 1. — C u m , n'o cunoşti r... S i n g u r

spuseşi ad ineaur i c 'ai dormi t l a L i l i !

— D a . . . dar c u m vre i s'o re­cunosc dacă n 'am văzut-o n ic io ­dată îmbrăcată ?

Nae D. Ţăranu

Colaboratorii permanenţi ai «Furnicai» s u n t : George Ranetti (Kiriak Napadar-ian, Contele de Tekirghiol, Jor j De-lamizil, Gheorghe Biciuşca, etc.) Ghiţă Rădulescu (fel de fel de pseudonime), Ion Gorun (Ion Grămăticu), AI. AI. H o d o ş (Sandy), I. Botez (August Prostu) şi N. D. Ţăranu (Nicolo Mascalzzonl, Nae Saltimbancu, Năiţă Idiotu).

Caricaturişti: A. Murnu şi F. Şirato.

JCITE... PENTRLi A L Ţ U !

Ţi-a fugit nevasta în automobil?... Lasă monşer, nu; mai fi trist: o fă se 'ntoarcă...

—- Dar dacă se strică automobilul ? Baen de P . Ş l r t t e

Anul XIV, No. 99, Vineri 9 Ianuarie 1920 F U R N I C A

PORCII IMPRESII DIN TIMPUL INVAZIEI

Censura urmare

Cînd, însă, s'au publicat informa­ţii cu adevărat turburătoare, cum a fost luarea Sibiului, ştire care şi acum 'şi aşteaptă confirmarea, Duca, de fri­ca celor suspecţi, a închis ochii - iar Valaori s'a ascuns după Arghirescu ca să mu'l vază Mavrodi.

Metoda aceasta de a vinde gazeta la mahala pe cînd administratorul du­ce proba la Censură, este excelentă

idar cu o condiţie: ca toate ziarele să se imprime în acelaş atelier, cu a-celeaşi mijloace technice, ca să poată apare în acelaş timp ; altfel, dacă se lucrează în tipografii diferite, ies la diferite ceasuri, aşa în cât,pe cînd vîn-zătorii uneia se întorc după ce'şi au desfăcut stocul, ai alteia abia pornesc pe piaţa supra-încărcată deja. De aci, necaz, concurenţă, invidie.

Şi aşa s-a întîmplat: administratorii ziarelor cari se imprimă în ateliere preistorice Inu'şi mai puteau plasa e-diţia, de aceea, cunoscînd metoda, luau un exemplar, de la ţigani, din foaia care avea să se vinză peste un ceas cu autorizaţia Censurei, şi de-deau fuga cu ea la Duca.

Arnăutul se înfuria ; Arghirescu trezit din somnolenţă, se răstea a lene, din ochi; Valaori, ca să se reco­mande, făcea gură, uitându-se în toate părţile ca să nu'l auză vre-un ziarist; iar Mavrodi, ridieîndu-sc pe amîndouă picioarele şi ştergîndu-şi mustaţa de oorş. lua atitudine de Jupiter tonans — pînă intra pe uşă administratorul denunţat şi'i băga în nas Viitorul, prins că se vinde de un ceas. Atunci, cu mîinile în buzunare şi cu ţigara în giiră, cabotinul se retrăgea în biu-rou, grav, plin de mălăieţ prestigiu ; (iîrboviceanu se uita pe furiş să vază ce sentiment vrea ministrul să ma­nifeste el — iar microkefalul logo­făt „se afunda în ridicul ca într'o baie.

Şi astă instituţie, cu hornunculii cari o exercitau, se crease ca să fie strajă la căpătîiul intereselor supre­me ale neamului primejduit!

Dar aşa nu putea să meargă mult. Ori 'cit de ridiculi erau ucenicii de

la Censură, aveau puteri de dictatori şi trebuia, într'un fel sau altul,

să se folosească de aceste puteri. Presa 'i lua peste picior; fie care gazetă eşia cum vrea •- - cu textul revizuit mai mult sau mâi puţin, dar at î t ; cele-l-alte chineserii absurde le lăsa pe seama neisprăviţilor. De aci, duşmănie de moarte între ziare şi func­ţionarii cretini cari ajutau excelenţei -să W facă Se W. Se instituise un

serviciu de spionagiu ca să vaza care merge la mahala înainte de a fi primit încuviinţarea lui Valaori. Şi se prin­dea în fie care zi cîte una -dar au­toritatea acestei inchizitoriale dregă­torii se topise aşa în cît nu se mai vorbia de Censură de cît cu senti­mentul Viu cu care, pe vremuri, se vorbia de Sînge Rece. Şi natural că arţagul cabotinului creştea în raport direct cu 'neputinţa Iui Duca. Ajun­sese treaba la un limbagiu, între zia­rişti şi censori, mai., sever de ciţ dia­logul ce se urma, cu bîta, afară,' între directori şi administratorii de ziare.

In stadiul acesta se găsiau lucru­rile cînd, după ce fusese prins în con­travenţie Viitorul, cel cu brişcă; şi Epoca, ajunsă, în timpul din urmă, să apară cu pagina întreagă albă, fiind că Mavrodi era de altă părere de cît Filipescu; şi Naţionalul, al cărui Ste-lian, totuşi, denunţa zilnic pe cei-1-alţi confraţi că nu se conformă obe­dient neroziilor lui Arghirescu; şi Adevărul, care isprăvise cu „şobola­nii" dar nu se lăsa încătuşat de Va­laori — în stadiul acesta erau lucru­rile cînd Blum, unul din detectivii de cari se slujia Mavrodi, descopere că Gazeta, ca să încerce imparţialitatea berecheţiior din strada biaconeselorj apare şi ea în condiţiile., obicinuite presei, adică fără să mai ducă co­municatul ca să'i censureze Duca punctuaţia. Şi, de unde pentru cele-l-alte ziare dedeau Catonii cîte două zeci şi patru de ceasuri pedeapsă, pe» care o revocau peste o oră, Gazetei 'i-au dat şapte zile. Se aştepta m i c r o bul la o rugăciune plecată, ca să ri­dice suspendarea, cum făcuse cu toată lumea. Gazeta, însă, 'i-a trimis o ţi-dulică în care'i spunea romîneşte: „Azi, stă în puterea dumitale să aibi două măsuri - şi te slujeşti de a-mîndouă. Mîine, puterea de censură poate să treacă în alte mîini" . .

Şi basta. Suferise prea multe pseudominis-

trul recunosc. Răbdase de la presă, eare'I făcea

răspunzător personal de toate imbe­cilităţile ipistaţilor de la Censură; răbdase de Ia Cartierul General, eare'I obliga să fie inept chiar cînd, după sfaturile Iui Blum, ar fi putut să fie altfel ; şi răbdase de la guvern, eare'I însărcina să censureze corespondenţa telegrafică a ziariştilor străini, şi cînd, după ştersături peste ştersături, au­toriza, în sfîrşit, un text, era pus să'l ceară 'napoi, pentru alte ştersături, tocmai de Ia Petersburg, unde era a-junsă depeşa la ora cînd îl censura pe dînsul Porumbaru aşa în cît, pe lingă toate ce!e-!-alte, primia zilnic cîte o vorbuliţă amabila şi de la te-legrafiştii moscoviţi.

Răbdase, dar, vitejeşte - şi tre­buia sa ră#$fle.

Ofcrafo m bine vtrîira « i Wfg№.

Dar o pedeapsă rostită de Ma­vrodi putea să fie ridicată de Bara-bulea, cum tina hotărîtă de Arghirescu ar fi putut fi ştearsă de Vasile Boarn,-bă, spre pildă ; de aceea, după sfa­tul lui Valaori, cazul trebuia compli­cat pînă la proporţiile unui conflict diplomatic, ca să capete, definitiv, deslegare de la consiliul de miniştri.

Norocul, dar, norocul care ajută pe îndrăsneţi cum se ţine pulberea de cîinii turbaţi, a ajutat pe marele mi­nistru să descopere taina, sc.isă pe toţi pereţii, cum că Gazeta se impri­mă în tipografia lui Svilocosici, sîrb de naţionalitate, dar mai romîu la su­flet de cît toţi şchipitarii de la Cen­sură, şi în tot cazul fecior de oameni cinstiţi, nu ca alţi... Cu acest document în mînă, şi în inimă cu 'nestinsa sete de răsbunare, s'a prezintat logofătul înaintea divanului.

—» Consulul general al unei puteri fctrăine, editînd un ziar romînesc, este o anomalie, domnilor miniştri, este o întreprindere care trebuie neapărat să aibă Ia temeiu mijloace „louches" a trăncănit mădularul guvernului şi a pus ziarul pe masa consiliului.

—- ,'Şi cine scrie Ia acest organ Iau-clteP a întrebat, indiferent, ministrul preşedinte, cu mina-i vicleană de pitice sans rire.

— Arhibald. Şi cine e străin acolo? a inter­

venit Morţun surîzînd mefistofelic. — - Svilocosici.

Şi pentru cine scrie? s'a ames­tecat, cu intenţie, Costinescu.

— .Pentru noi. — Contra cui? a iscodit ministrul

de externe. ; ! — Contra nemţilor. — Atunci e într'adevăr iouclie, a

opinat Alccu Constantinescu, machia­velic, netezindu-şi barbişonul cu a-fecţie.

— Şi ce măsuri propui dumneata? s'a informat Victor Antonescu.

S'o suprimăm definitiv. La auzul acestei inteligente sentin-

tinţe, ministrul domeniilor a clipit şiret din ochi; preşedintele consiliului a surîs cu înţeles; Morţun a făcut o mină sbîrlită par'că ar fi fost în faţa unui monstru; Radovici a rîs sgo-motos ; ministrul de justiţie a isbuc-nit în hohote; titularul de la finanţe 'şi înfăşurase barba în jurul braţu­lui şi trăgea ca să nu bufnească ; iar Porumbaru, cîştigat de veselia gene­rală, a râs cîteva minute pînă să-şi reia 'gravitatea şi să rostească osînda colegului său de la culte :

Lasă oamenii în pace, mon şer. De fandaxii d'astea stăm noi acuma!

Svilocosici bănuit şi Arhibald ser-vindu-se de mijloace louelie - nu pricepi că e piramidal! Poioleşte-te!

Arhibald (Aceste .note EU început In No. 89, au

urmat ji vor urna reglat ia fiewre număr.)

F U R N I C A

OM PREVĂZĂTOR

4* — Curaj!... Crăciunul l-ai trecut; noaptea asta, însă, sigur mori. — La ce oră, d-le doctor ?

- Da' de ce ? — Ca să 'ntorc ceasul: m i e teamă că siă şi mâine mă găseşti tot viu.

Des rit dr F . Şi r a l o

Maşina Cineva cere probabil, avea moti­

ve să poarte mânie tenorilor, sau şi mai probabil unui anume tenor oare­care, a inventai cunoscuta arţecdotă, destul de spiritual trasă de pa r : Un tânăr X, simţ in du-şi creertil cam îm­bâcsit de pânze tic păianjen, îi dă la reparaţie într'un atelier, sau institut, thio - terapeutico - ortopedic, ori cum dracu le mai zic?... Trec săptămâni, luni, dar tânărul nu mai vine să-şi răscumpere obiectul trecut acuma dc mult prin spălătoria chimică. Trece si dfrectorul institutului pe stradă şi-şi întâlneşte clientul : • Bine, -neuişef râie, de ce nu mai vii să-ţi iei în pri­mire creeruli spălat, reparat, ca nou?

Mersi, dragă, nu-mi mai trebuie. • Cuci aşa? Pâi acuma nu mai

suni slujbaŞ fa avi/i-, sunt triit.r la n p n i . . .

Autorul anecdotei o fi avut, zic* vr'un motiv de ura personală, la mij» ioc cu vr'un ,/cherchez la femme" oa­recare, căci se ştie încă de pc vremea trubadurilor, ca tenorii fac o concu­renţă pe cât de neleală pe atât de încoronată sau încornorată cu succes, aspiranţilor la favorurile femeniue, sau celor ce-şi închipuiesc a-şi fi a-sigurat pentru dânşii, cu un mijloc ori altul, monopolul, privilegiul sau escLuşivitatea unor astfel de favoruri. Amicul meu Bumbuleţ, Nac, însă, fără ca să-i pot bănui niciun fel dc interes personal în materie, îmi face adiniaorea (uite, acîi plecă dc-aicea) observaţia următoare:

Oamenii politici, înregimentaţi în partide disciplinate, sunt cei mai fericiţi dintre muritori ; nu ştiu dacă un tenor are «au o'fcŢe nevoie de creer, dar siiu pcrtinanienle, că daca odată tc-ai ' in%is ifjfr'iîh pMtlid politic Mfo

ciplinat, bagă de seamă că subli­niez - t e poţi scuti, pentru tot res­tul zilelor tale, de această sculă, ade­seori incomodă şi mai întotdeauna di­ficil de mânuit, la pofteşte dumneata odată cu mine la o şedinţă a Corpujr iilor legiuitoare (nu le zic nici Con­stituanţi, nici mai ales - Ca­mere ordinar-.', fiindcă eu fug de orice discuţii din cari unii pot să profite, dar cari nu folosesc nimănui), si iată ce vei vedea :

,,Se ridică, de-o pildă, d-1 Ion 1. C. Brătianu,- ca să vorbiască, fireşte. Imediat o sulă de deputaţi încep să aplaude. Iată o sută de căpăţâni în fericita postură de-a nu mai aveâ ne­voie să cugete. Fără a-şi fi dat cree­rtil la reparaţie, nici unul din aceştia nu mai simte nevoia imperioasă a acestui mădular, pe care acuma îl în­locuiesc toţi, cu deplin succes, cu pal* meU (regret că nu tftmt ale mele).—^

F U R N I C A

Cortina e ridicata şi spectacolul în­cepe: — „Domnilor... (aplauze pre­lungite şi îndelung repetate),,, depu­taţi (salvele de aplauze redublează)* Eu (,;ura! ura! trăiască!") sunt („făuritorul României mari, ura!")... sunt de părere („aşa. el aşa e!") că... („Bravo! bravo!"),., Ş'aşâ mai departe.

„Să rtu-mi băuuieşti, îmi spuse mai departe amicul meu Bumbuleţ, că eu a? avea ceva apropón t cu lebe-ralii, cum zice talentatul nostru con­frate Ghiţă Ciocănel ; căci şi în colo văd tot a ia : aceiaşi oameni, exact a-ceiaşi, toţi aceiaşi şi niciodată alţii, aprobă, aplaudă, aclamă, orice decla­raţii, opinii, etc. ale aceloraşi „băr­baţi de stat". . . Care va să zică: Faină maşina şi maşina asta parlamentară a dumitale (—Protestez! nu e a mea! eu sunt dintre ăia amnesfia(ii, fiindcă u'am votat!"— încerc eu să îngân; dar Bumbuleţ continuă inexorabil :)

Taină maşină! Aci omul nu mai e om, e rotilă la un ceasornic, şi fiindcă, după cum se ştie, nu s'au inventat încă 'două ceasornice cari să meargă la fel...

L-am dat pe Bumbuleţ dracului, şi pe uşă afară. Mai pe urină însă, când am stat să mă mai gândesc, cr i cât p'aci să mă reped după el, sa-i s t r ig :

- - Stai frate! Dar ce te faci cu independenţii?!

El însă era acum prea departe. Dar las' că-l întâlnesc eu mâine la cafenea, şi o sii desbatem şi chestiu­nea asta : „Ce te faci cu independen­ţii?"... Las' că-l înfund eu... Numai să nu mă înfunde ei pe mine.

Ceea ce se va vedea într'unul din cele mai apropiate numere ale stima­tei noastre reviste.

Ion Cârcotaşul

NEA IANCU FEMINIST

Brînzoiul Trei oameni, mai vîrtos, au ocupat,

pînă acuma, ca meseriaşi, scena po­litică în Romînia Marc, operă excluv sivă a lui Ionescu-Brăila: d. Fere-chide, ca prezident perpetuu al par­lamentelor liberale; d. Dura, ca mi­nistru de profesiune; şi d. Brînzăii, desemnat, pururea, să fie prefect la Argeş de cîte-ori eşia din nori steaua lui Dimancca.

Cu toate vicisitudinele opoziţiei de acuşica, d. Ferechide, bărbat de ca­racter, a rămas tot om al lui... Guen-ther; d. Duca, răstignit în fiecare şe­dinţă, continuă să fie un fel de sou-fre daideur în Camera căreia 'i-a dat naştere d. Văitoianu, generalul cu sa­bia ruptă.

Numai d. Brînzău, ardelean cu o-braz şi cu frenetică dragoste pentru neamulrornmcsc-, a doiîit din rînafyruit

f 1 I f • *

! \ %

;! •m

$ P i * • - t^Kth MfJ

— Frumos nas roşiu ai, dragă... Da 'nii'l mie să-mi fac buzele! Desen de. A . M u r n u

domesticităţii d-lui Viutilă Brătianu, pentru că partidul căruia 'i-a fost libert o viaţă întreagă, întîrzic, acum, să satisfacă aspiraţiile celor cari îşi puneau nădejdea în patriotismul, pers­picacitatea şi vrednicia d-lui doctor Creangă.

Şi d. Brînzău, ce! care fuge azi de liberali, a purces, două zeci de ani, Ia gară, în haine negre şi cu cali­cul în mină, însoţit de poliţaiu in ţinută de ceremonie, cînd era avizat că trec spre Florica coconii dinastiei.

Şi două zeci de ani, omul acela de caracter n'a respirat de cit prin plămînij celor cari domniau la Ri-teşti.

Şi două zeci ele ani a strănutat d. Brînzău cînd afla de la Dimancca că d. Brătianu are guturaiu.

Şi sunt de două ori două zeci de ani de cînd a zis Ronetti Roman :

Dccinil ţrS«SC cu oamenii, şi ciinii s'au stricat.

SrînzeVeanu

BRAŞOAVE artidul naţional ardelenes<- cel mai

numeros reprezentat în blocul parlamentar, este condus de d-nii Ma­ni u şi Goga.

Dacă „gogmnanii" lui Petrache Carp aii dispărut, avem azi „Gogâ-Manii".

hi politicii, precum în natură, ni­mic nu se pierde, totul se transformă ia infinit.

B Nicolae Iorga a primit, cu pri-• lejul serbării onomasticei salt,

din partea unui grup de vre-o sută de prieteni şi admiratori, un frumos dar: o minunată casă cu două caturi, lingă ministerul de externe, în va­loare de un sfert de milion.

Gazetele adversare blocului îl com­băteau deunăzi pe tgura că d. Nicoiac Itirga s'a aleV jB>*fenmle niuflăi cu

F U R N I C A

RAMAS DIN SĂRBĂTORI

— Măi cârciumarule, tu ieşti un ho ţ : vrei să'mi iei şi cămaşea! Dar ca să'mi iei cămaşea, mai întâi trebue să'mi iei vesta; şi decît să'mi iei tu vesta, mai bine o beau eu !

Dexrn dv A . Murnu

160'de voturi într'o Camera de peste 550 deputaţi.

Iată că acum d. Iorga realizează un record şi mai fericit: devine stăpîn, nu numai pe o singură Cameră, ci peste vrc-o 9 camere, plus grajduri şi alte dependinţe, graţie doar a 100

''• de voturi Şi credem că d-sa se va simţi mai

mulţumit în aceste nouă camere, mai puţin tumultoase decît Camera cea­laltă, unde nu va avea nevoie să a-gite clopoţelul spre a'şi afirma au­toritatea, şi cari nu pot fi disolvate decît prin vre-un cutremur de pămînt à la Lisabona, ori vre-un incendiu gro­zav, catastrofe contra cărora dealtmin-teri sunt asigurate.

In ceea ce ne priveşte, ne decla­răm şi noi satisfăcuţi că, după îm­proprietărirea ţăranilor, opinia publi­că a Romîniei nouă începe a recu­noaşte dreptatea unei împroprietăriri a intelectualilor acestei ţări.

S'a început cu unul din cei mai de seamă, à tout seigneur tout hoiir rieur. Să sperăm că o să vie rîndul şi nouă ăstora mai mărunţii decît d lorga să ni se ofere ca omagiu dacii nu măcar cîte-o cameră la otel gra­tuită pe viaţă, cel puţin câte un locşor de veci la cimitirul Pătrunjel !

TT n ziar parisian pretinde că a des-™ coperit că marele poet şi eroic patriot al Italiei Gabriele D'Anun-zzio ar fi de origină.. evreu din Ga-liţia şi că adevăratul său nume este Rappaport.

Bre, bre, ce'ţi-e şi cu unii gazetari cînd patima politică le conduce con­deiul !

Mâine-poimâine nu ue-ar surprinde dacă am citi că şi faimoasa lupoaică de la Roma, care a alăptat pe Ror mulusşi Remus, era în realitate o oare care Madani Lupii (Sura sau Rebeca) şi că împăratul Traian a fost un stră­moş al antreprenorului israelit al oc­tetului Traian din Iaşi

Adio, atunci, frumoasa versiune mi­tologică despre leagănul latinităţei: ea devine o legendă semitologică, şi va trebui cu toţii să lăsăm să ne crească perciuni. Chiar d. A. C. Cuza, care va deveni A. C. Cuşâr!

Dealtminteri, însuşi Cliristos, n'a fost şi el ovrei? N'am fi prin ur­mare în prea proastă campanie.

D omnul Ferechide nu se poate nici azi consola de manifestaţiile os­

tile, vehemente a căror victimă a fost, cînd, în Parlament, a căutat să apere politica liberala ptinînd înnainte Co­roana.

• Ce făcuşi coane Mişnle? îl în­treba ieri d. Jorjel Mîr... mîr... mîr-zescti (poreclit aşa fiindcă marile îu-tr'una la Cameră).

- Ce să fac monşer, am avut un moment de uluială: 'mi-ain închipuit că simt la club, ca joc o partidă de écarté, şi în mod fatal am scos pe Regele! Kifiak Napadarjan

Pâinea O telegramă din Iaşi aduse mai

deunăzi ştirea că paşnica populaţie a fostei Capitale, a r'amas fără pâine ; că mii de femei au manifes at !a Pri* mărie; că moara lo:a!ă „Dacia" care exporta făina clandestin, e instruită de Parchet şi că delegatul morii prins cu făina în sac şi însuşi morarul, sunt două tipuri cinice ejusdcm. fari-nae. Acum, în secolul cavalerilor de industrie şi al industriaşilor uecava-leri, ar trebui să reapară lunga si­luetă a Iui Don Quichotte, ca sYi se războiască aprig cu morile de vânt, dc apă, de aburi şi ele... coţeari.

Fapf este că modestele gospodine iar au început să se scoale de la i noaptea, nu ca să facă cozonaci cf coadă pe la brutării, pentru ca în zori să se întoarcă acasă eu mâinile g«afe, Bmî, «ti risaul de a reedita »

veche banalitate, propunem Sfântului Sinod să adune un nou conciliu la Niceea sau în vrc-o moară pustie şi ca să modifice rugăciunea „Tatăl nos :

t ru" suprimând din text cuvintele: „pâinea noastră cea de toate zilele".

„Tatăl nostru" este acum guvernul care pregăteşte legi draconice contra celor care speculează pâinea săractr-lui ca pe iertată să fie impietatea comparaţiei, - :. o damă de bordel, Căci s'au dus vremurile când era faţa şi trupul lui Cliristos sfânta pâine de care Erasm scria: dacă ţi-a căzut jos din mână, să n'o ridici decât în­genunchind şi sărutând-o. Astăzi, dacă nu te fereşti, brutarul ţi-o asvîrlă drept în nas când izbuteşti să ajungi până la sacrosancta lui tarabă. Dar,, vorba poetului : .

Hi pâinea cât de rea T»t mai bine'n ţara mea!

August Prostu

— Am înţeles, d-le doctor: fi dumneata ai petrecut noaptea singur! Desen c. r. f in i to

10 F U R N I C A

CUSUTE CU AŢA ALBA

Capitala a rămas câteva zile Iip-fcită de unul din farmecele ei cele mai caracteristice: a fost grevă la tram-vaele comunale. Bietul public pasa­ger, obişnuit să-şi facă poftă de mân­care cu aujtorul regulatelor asalturi cari le dădea la diferite staţii ale „Setebeului" — (tramvaiele comunale şi-au schimbat demult porecla în re­nume — a trebuit să se mulţumească numai cu drumul pe jos până acasă. Şi, cum, slavă Domnului, sunt des­tule cârciume dela Mercur şi până la Roata lumii, tot ceeac: oferea ca a-petît mişcarea în aer liber, strica a-peritivele. (Cine nu ştie astăzi că „aperitivele" sunt cel mai mare duş- . nian... al poftei de mâncare?)

Se înţelege dela sine că populaţia i lipsită de mijloace (de mijloace de transport, se înţelege) a suferit cel mai mult din cauza grevei dela S. T. B. Cunosc cetăţeni, respectabili pă­rinţi de familie, cari, — din cauza lipsei de tramvae - - n'au dat cu zilele pe-acasă. (E drept însă că o-dată ce ajungeau la domiciliul con­jugal era tram-vai de pielea lor!) Şi de data aceasta, tot săracii, pe cari s'au obişnuit să-i pingelească toată lumea, au rupt cele mai multe pingele, măsurând lungimea şinelor societăţei de tramvae. Săracii... săraci! N'au suferit, fireşte, funcţionarii statului şi cucoanele dumnealor, cari, caşi drep­turile slujbaşilor de a umbla în vehi­culele plătite de contribuabili, e r a u !

v e r e preţuri maximale la înmormân­tări, pentru ca lumea care nu se poate folosi de tramvaiul comunal, să poată recurge Cel puţin la un dric. (Puteţi să spuneţi ce Veţi voi, eu cred că guvernul a fixat aceste preţuri maxi­male la pompele funebre gândindu-se şi la propriul său interes).

Studiind lista preţurilor maximale şi constatând că o înmormântare de clasa I-a costă 3000 lei, nu voi face gluma răsuflată de a spune:

— Cum s'a scumpit viaţa, dom'le! Voi spune însă, că preţurile sunt

p re* sărate. Chiar faptul de a da „ortul popii" a ajuns astăzi un l u x . 3000 lei! Adevărat că ţi se oferă o călătorie la locaşul d e veci într'un dric „cu geamuri", confort care nu

pfee mai găseşte astăzi nici în trenu­rile generalului Macri dela C. F. R., dar io tuş , e prea scump!

Iată pentruce, nu m'aş mira dacă aş vedea îutr'o zi un mort pornind singur, cu coşciugul în spinare, spre Pătrunjelu, spre a evita familiei sale o cheltuială zadarnică!... (Ce Dum­nezeu, numai cu birja dacă s'ar duce, şi-ar mânca singur moştenirea!)

*** Pentntcă suntem la capitolul grevelor, trebue să adaug că a fost câteva zile, şi din aceeaş cauză, o complectă lipsă de trăsuri. (într'o după, amiază, n'am reuşit să găsesc după lungi căutări, nici cel puţin o trăsură de... unire, cu toată hotărirea adunărei dela Alba-Iulia.) Au pără-

• sit lucrul şi birjarii cu un cal, şi birî-ii cu doi cai, şi muscalii cu cauciuc,

p r i c i n a t a " isbucni la un moment dat , i n d i g n a t ă : ,

Bine, d r a g ă , ce Sunt eu de vină, dacă voi, birjarii, v'aţi p u s . . . în o r e v ă ! ?

mai mult sau mai puţin legitime. Dar*».-ce-are-aface! Vorba romanţei: Ladon-W1 f , s c a I " ^ r a cauciuc. _ na e auto-mobile! ' * I \nŢa ° S r e ? a c u & r a v e consecinţe

Faptul că tramvaele n'au circulat > f a a l e ; C a s a n u raer2 n i a i d ? P a r t c

un timp atât de îndelungat a fost resimţit şi de Ofiţerul stărei civile. Mult mai puţine căsătorii (provocate deobicei, mare parte din ele de dife­ritele... deraieri) mult mai puţini co­pii născuţi-morţi (rezultatul avortu­rilor provocate de înghesuială) şi mult mai puţine cazuri de deces (pentrucă odată cu lucrătorii dela Setebcu s'au s'au pus în grevă şi... stâlpii mortali clin strada Lipscani!...)

*** Greva dela tramvaie a atras după sine, ca o fatalitate şi greva dricarilor, cari au protestat cu energie că li se ia cea mai bună resursă de venituri. Nu mai rămânea decât ca să înceteze lucrul şi medicii, pentruca toţi cioclii să dea faliment,—faliment inevitabil!

Mărturisesc dela început că am a-pîaudat cu amândouă mâinile (fiindcă h'am mai multe, şi fiindcă n'am lăsat niciuna pe câmpul de luptă) măsurile cari s'au luat imediat împotriva am­belor acestor gr e ve. Mai întâi, pen r

tru a mulţumi pe dricari, guvernul a scos mitralierele împotriva lucrători­lor dela Setebeu; apoi, a impus se*

(nici n a ş avea cu ce) mă voi opri la vecinul meu Ghiţă Falcăprăjită, birjar, subţire (deşi nu muscal) cu a cărui nevastă m'am întâlnit alaltăeri pe calea Victoriei, în tovărăşia unui spilcuit cavaler, locotenent de cava r

lerie. i — Ce mai spui 'coană Mito? zic eu. — Mersi, domnule Sandy, îmi răs­

punde ea. Uite, aştept să treacă o tţtrăsură...

t u , care nu obişnuiesc să arunc paralele p e fereastră, (nici n'aveam vreuna la îndemână) ca să ajung acasă cu o jumătate de c e as de cicăleală mai de vreme, n'am stat să văd sfârşitul acestei şarade: „găseşte 'coana Miţa trăsură, ori nu găseşte?" şi mi-am văzut de drum.

Aceasta se întâmplă alaliăeri. Azi dimineaţă, am fost trezit de un zgo­mot neobişnuit, care venea dinspre fe­restrele amicului meu proprietar de birji Nae Falcăprăjită. Cred că era vorba de un agitat proces al cărui „fond" o alcătuia pricina pentru care madam' Falcăprăjită întârziase „pu­ţ in" dela masă. Nu ştiu dacă... argu­mentele de cari se servise nenea Nae fuseseră destul de solide, dar „im-

Sandy

P0PESCU & Comp. — Adaptări —

Hocturnă.

prima zi Prima zi de Crăciun de beţie fără scuză.

Când a intrat, in cârciuma cu obloanele lăsate era aproape în­tuneric, şi-afară ziuă ; când a ieşit, în prăvălie erea lumină; ardea lampa, afară... trecuse de miezul nopţii.

Vardistul din post îşi făcea con­ştiincios serviciul, plimbându-se de la un cap la cellalt al străzei, pe care se plimba şi crivăţul, unul şuerând a coabe, slujbaşul din ţignal.

Mucles, beat deabinelea, zăreşte becul aprins al unui felinar. Cre­zând că-i lampa cârciumei ce abia părăsise, se repede glonţ, bagă mâna'n buzunar...

— Cârciumar, mai dăm un pa­har ! — trânteşte el pe tejgheaua imaginară un leu de argint, unicul suvenir păstrat din timpurile bune dinnainte de război.

Moneda se rostogoleşte în beznă, după o clipă de acrobaţie îşi con­tinuă voiajul pe piatra seacă a caldarîmului.

Mucles mormăe — nu compli­mente — s'apleacă s'o caute...

Vardistul, care a isprăvit plim-barea'n sus, se'ntoarce ca s'o ur­meze şi'n jos.

Zărind pe Mucles curbat spie sol, îl întreabă ironic :

— Cauţi ziua de ieri vericule?... La anu o mai găseşti!

Apoi îşi vede de treabă. Omul turmentat îşi concentrează

tot alcolul în ochii lucitori ca două faruri... Uite ' l! . . . O pată rotundă ca de scuipat de om necăjit. „Fran-gu" lu i !

Mucles se'ntinde pe burtă, ca să'l ajungă mai bine...

Vardistul se'ntoarce în compania crivăţului care a răguşit d'atîta fluerat...

— Toţ aci, vericule ?... Somn uşor !

11

Şi trece înainte, cu regularitatea unei limbi de pendulă ce n'a păşit încă pragul ceasornicarului ca s'o repare.

Mucles strânge degetele şi le în­tinde mereu de par'(m l'a apucat delirum tremens.

Vardistul revine, '/după ce mai întîi a dat cu nasul de faţada gărei de Nord, limita până la care are dreptul să-şi plimbe autoritatea şi cişmele căptuşite cu cojoc.

— Tot n'ai plecat, omul lui Dumnezeu ?

Mucles nu'l cinsteşte măcar c'o privire, ocupat fiind cu suspome-nita mişcare a degetelor manei drepte.

— Ce faci, mă? . . . Ieşti nebun? Mucles se'ndoae cobză dela şeale,

ca să'i poată răspunde : — Ce fac ?... Uite, îmi păzesc

francu! Mulţumit, Mucles se'ntinde plă­

cintă la loc, vârîndu-şi mâinile în buzunarele paltonului.

Vardistul, ca să se convingă, s'apleacă şi el, bine-rău distinge moneda.

— Care va să zică, e-al tău francu ? — se'ndreaptă spaima bu-cătăreselor şi providenţa hoţilor.

— Al meu. — Ia-l şi pleacă. — L'aşi lua, dar nu pot sâ'l

apuc : mi sunt unghiile prea mici... azi mi le-a tăiat nevasta !

— Şi-acum, ce ai de gând să faci? — Aştept până mi-o creşte la

loc !—se'ntoarce Mucles pe partea cealaltă, obosit d'atîta vorbă.

Diverse.

Doi golani, plictisiţi de-a tot privi ordonanţele şi slujnicile cari profită de sărbători ca să se dea huţa tn leagănele depe maidanul de lângă cheiul Dâmboviţei, s'au rezemat de „fotografii â la minut" şi conversează :

— Să fie a dracului de viaţă, mă : când ţi-e scris să mori sărac, nici ăl de sus n'are ce'ţi face !

— El, nu ; dar tu ai putea face ceva...

— Ce? — De exemplu, să joci la lotărie. — Am jucat, monşer. S'a tras

la 15 Decembrie şi n'am câştigat nimic. Aşa am fost eu ursi t! Când omu are noroc, nici n'are nevoe

să joace : găseşte norocu pe stradă. — Aci ai tu dreptate ! Inchipu-

eşte'ţi că găseşti pe stradă un por­tofel cu zece inii de lei. Ce-ai face ?

— Aş publica la „mica publi­citate" un anunţ că dau doi poli recompensă celui care 1-a pierdut!

Ca şi'n cele mai bune fsmiiii!

Lacrimile în ziua de Crăciun sunt ca fasolea în ziua d e Paşti . Şi totuşi plânge... plânge... Pică­turile de apă distilată îi curg şi-roae urmând şanţurile sbârciturilor depe obraji — mici afluenţi ce vin de se varsă grăbiţi în matca flu­viului de subt nas. Din când în când un sughiţ tăetor o sgudue profund, din călcâe până'n ochii roşii d'atâta plâns.

Stă în curte, încredinţând jelania vântului ca s'o ducă mai departe.

Ţaţa Uţa, vecina ' din dreapta, o întreabă, svârlind vorbele pe deasupra ga rdu lu i :

— Da ce ai, soro ?... Ţi-a murit vr 'un copil ?

Femeia necăjită pune dig lăcră-milor, răspunde trist :

— Că mai bine ar fi murit, decit să mă facă de batjocură !

— Cine, fa ? — Lenuţa... fata mea a mai

mare... — Nu mai spune ! — Eu n'aş spune, da' a aflat

t o a t ă mahalaua. Inchipueşte'ţi, soro, c'a plecat în noaptea de Moş-Ajun cu bolindeţea şi nici până azi nu s'a întors.

Un sughiţ, de astădată neprevă­zut, vine tocmai la timp să-i înă­buşe vorbele în gâtlej.

Ţaţa Uţa caută s'o consoleze : — Lasă, soro, bun e Dumnezeu:

se'ntoarce ea ! Nemângâiata mamă oftează : — Numai de nu s'ar întoarce

singură... cum a făcut-o şi la Cră-ciunu t recut! N a e D. Ţăranu

Rezistenţa A ajuns funia de păr. Politica de

ceapcîn pe care a dus-o d. Brătianu ca să lase, lui Ionescu-Abrudeanul, pw tinţa de a face milioane din sudoarea frunţei... altora, ajunsese la punctul, unde, de o împingi, nu intră — şi de o tragi, nu iese.

Acum, ultimatumul trimis de Con­ferinţă, zicea, categoric, marelui Dalab-

Lama al partidului cu permisuri de export: ori pupi unde ai scuipat —-ori scuipi unde ai pupat.

Şi fiindcă „familia" nu poate sa scuipe în obrazul celor cari au bă­gat-o în rîndul oamenilor; şi, pe de altă parte, nu vrea să pupe unde au aruncat murdăriile — ţara a ajuns la buza prăpăstiei, acoio unde nici nu mai trebuie să-i dai brînci ca să cază în fundul genunei.

Iaca unde ne-a dus deşteptăciunea isnafilor cari svîntă cu furtişagul de cinci ani de zile; uit'-te unde am ajuns cu inteligenţa copăierului care face trăsătura de unire între Porcul şi Cel ce este Cel ce este. Iată, în sfîrşit, pe ce povîrniş ne-a împins ma-naful care credea că ajunge să'şi fi dat osteneala de a se naşte, ca să poată, căscînd, să strecoare neamul romînesc printre stîncile ce'i stăteau în cale.

Acum, cînd nu mai e nici un drum pe care să intrăm cu demnitate, acum mascaralele s'au retras ca să digere produsul banditismului, şi pun pe d. Mihalache să semneze înjosirea de veci a ţărei romîneşti — ca ticăloşii cari, ajunşi la aman, îşi trimit ne­vestele ca să ...trateze cu adversarul.

Ticăloşia d-lui Brătianu, care nc-a tiranisit cinci ani pentru ca, în sin­gurul moment cînd era necesar, să fugă şi să ne lase pradă ovreilor de la Paris — ticăloşia aceasta nu e nu­mai dovadă că mişeii cari ne-au gu­vernat erau simpli apaşi, fără con­ştiinţă şi fără pregătire —• ci e semn vădit, din nenorocire, că noi, cari 'i-am răbdat atîta amar de vreme, 'i-am meritat, de oare ce 'i-am lăsat să ne ducă, fără să protestăm, pînă. la marginea abisului, par'că am fi fost legaţi la ochi. ;

—* Cei de la Conferinţă nu ştiu, însă, că avem o zicătoare: „să nu'ţi dea Dumnezeu cît poate duce roma­nul" ; dar să afle, ceea ce se" vede că nu li se spusese pînă acum, că, adică, Romînia este stat beligerant, care'şi are Verdunul ei — că, cu tot atîtea titluri, ba cu jertfe relativ mai multe, ca şi aliaţii, nu primeşte să fie jude­cată de cît de pe principiile de e-chitate.

Altfel, acum ori după tratatul cu Austria, cu Porcu ori cu alt guvern, vom rezista, faptic şi cu temeiu, lat orice încercare a prietenilor de a se purta cu noi ca cu duşmanii.

Noi, cari ne-am bătut cu turcii pe vremuri, şi ardelenii cari au luptat cu ungurii, nu suntem din aluatul pe care sa,- 1 zmerească Maudel.

Să se ştie aceasta. Dacă nu, pro,-cesul răinîne în continuare.

Frătuţul

Furnica" 12 pagini 75 bani

POLITICA D-LUI COCEA

Cetăţeni, lăsaţi pe Averescu şi urmaţi-mă pe mine: eu sunt şeful adevăratei Ligi a Popo...rului!

Dtttn de k. M u r a u