Făt Frumos

21
Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, – în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miază-noaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Poveşti de Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul şi lăsase de moştenire fiilor şi nepoţilor ura şi vrajba de sânge. Cincizeci de ani, şi numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte şi suferinţe – împărat, ce-n viaţa lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soţiei lui tinere, nici la poveştile bătrâne şi glumeţe a ostaşilor înălbiţi în bătălie şi nevoi. Se simţea slab, se simţea murind şi n-avea cui să lese moştenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără – pat aurit, însă pustiu şi nebinecuvântat, – trist mergea la război cu inima neîmblânzită, – şi împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi şi rotunzi, – şi din ochii ei albaştri şi mari curgeau şiroaie de mărgăritare apoase pe o faţă mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, şi vine albastre se trăgeau pe faţa ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră şi o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împărăteasa se ridică în toată măreaţa ei statură, atinse cu buza ei seacă lacrima cea rece şi o supse în adâncul sufletului său. Din momentul acela ea purcese îngreunată. Trecu o lună, trecură două, trecură nouă, şi împărăteasa făcu un fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii.

description

În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, – în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miază-noaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei.

Transcript of Făt Frumos

Ft-Frumos din lacrimde Mihai Eminescu

n vremea veche, pe cnd oamenii, cum sunt ei azi, nu erau dect n germenii viitorului, pe cnd Dumnezeu clca nc cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pmntului, n vremea veche tria un mprat ntunecat i gnditor ca miaz-noaptea i avea o mprteas tnr i zmbitoare ca miezul luminos al zilei.

Poveti de Mihai Eminescu - Ft-Frumos din lacrim

Cincizeci de ani de cnd mpratul purta rzboi c-un vecin al lui. Murise vecinul i lsase de motenire fiilor i nepoilor ura i vrajba de snge. Cincizeci de ani, i numai mpratul tria singur, ca un leu mbtrnit, slbit de lupte i suferine mprat, ce-n viaa lui nu rsese niciodat, care nu zmbea nici la cntecul nevinovat al copilului, nici la sursul plin de amor al soiei lui tinere, nici la povetile btrne i glumee a ostailor nlbii n btlie i nevoi. Se simea slab, se simea murind i n-avea cui s lese motenirea urii lui. Trist se scula din patul mprtesc, de lng mprteasa tnr pat aurit, ns pustiu i nebinecuvntat, trist mergea la rzboi cu inima nemblnzit, i mprteasa sa, rmas singur, plngea cu lacrimi de vduvie singurtatea ei. Prul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cdea pe snii ei albi i rotunzi, i din ochii ei albatri i mari curgeau iroaie de mrgritare apoase pe o fa mai alb ca argintul crinului. Lungi cearcne vinete se trgeau mprejurul ochilor, i vine albastre se trgeau pe faa ei alb ca o marmur vie.

Sculat din patul ei, ea se arunc pe treptele de piatr a unei bolte n zid, n care veghea, deasupra unei candele fumegnde, icoana mbrcat n argint a Maicii durerilor. nduplecat de rugciunile mprtesei ngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umezir i o lacrim curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. mprteasa se ridic n toat mreaa ei statur, atinse cu buza ei seac lacrima cea rece i o supse n adncul sufletului su. Din momentul acela ea purcese ngreunat.

Trecu o lun, trecur dou, trecur nou, i mprteasa fcu un fecior alb ca spuma laptelui, cu prul blai ca razele lunii.

mpratul surse, soarele surse i el n nfocata lui mprie, chiar sttu pe loc, nct trei zile n-a fost noapte, ci numai senin i veselie, vinul curgea din butii sparte i chiotele despicau bolta cerului.

i-i puse mama numele: Ft-Frumos din lacrim. i crescu i se fcu mare ca brazii codrilor. Cretea ntr-o lun ct alii ntr-un an.

Cnd era destul de mare, puse s-i fac un buzdugan de fier, l arunc n sus de despic bolta cerului, l prinse pe degetul cel mic i buzduganul se rupse-n dou. Atunci puse s-i fac altul mai greu l arunc n sus aproape de palatul de nori al lunii; cznd din nori, nu se rupse de degetul voinicului.

Atunci Ft-Frumos i lu ziua bun de la prini, ca s se duc, s se bat el singur cu otile mpratului ce-l dumnea pe tat-su. Puse pe trupul su mprtesc haine de pstor, cme de borangic, esut n lacrimile mamei sale, mndr plrie cu flori, cu cordele i cu mrgele rupte de la gturile fetelor de-mprai, i puse-n brul verde un fluier de doine i altul de hore, i, cnd era soarele de dou sulie pe cer, a plecat n lumea larg i-n toiul lui de voinic.

Pe drum horea i doinea, iar buzduganul i-l arunca s spintece nourii, de cdea departe tot cale de-o zi. Vile i munii se uimeau auzindu-i cntecele, apele-i ridicau valurile mai sus ca s-l asculte, izvoarele i turburau adncul, ca s-i azvrle afar undele lor, pentru ca fiecare din unde s-l aud, fiecare din ele s poat cnta ca dnsul cnd vor opti vilor i florilor.

Rurile se cioriau mai n jos de briele melancolicelor stnci, nvau de la pstorul mprat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amuii pe cretetele seci i sure a stncilor nalte, nvau de la el iptul cel plns al jelei.

Stteau toate uimite pe cnd trecea pstoraul mprat, doinind i horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; i-n piepturile pstorilor tineri, rzimai c-un cot de-o stnc i c-o mn pe bt, ncolea un dor mai adnc, mai ntunecos, mai mare dorul voiniciei.

Toate stteau n loc, numai Ft-Frumos mergea mereu, urmrind cu cntecul dorul inimii lui, i cu ochii buzduganul, ce sclipea prin nori i prin aer ca un vultur de oel, ca o stea nzdrvan.

Cnd era-nspre seara zilei a treia, buzduganul, cznd, se izbi de o poart de aram, i fcu un vuiet puternic i lung. Poarta era sfrmat i voinicul intr. Luna rsrise dintre muni i se oglindea ntr-un lac mare i limpede, ca seninul cerului. n fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar n mijlocul lui, pe o insul de smarand, ncunjurat de un crng de arbori verzi i stufoi, se ridica un mndru palat de o marmur ca laptele, lucie i alb att de lucie, nct n ziduri rsfrngea ca-ntr-o oglind de argint: dumbrav i lunc, lac i rmuri. O luntre aurit veghea pe undele limpezi ale lacului lng poart; i-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cntece mndre i senine. Ft-Frumos se sui-n luntre i, vslind, ajunse pn la scrile de marmur ale palatului. Ptruns acolo, el vzu n boltele scrilor candelabre cu sute de brae, i-n fiecare bra ardea cte o stea de foc. Ptrunse n sal. Sala era nalt, susinut de stlpi i de arcuri, toate de aur, iar n mijlocul ei sttea o mndr mas, acoperit cu alb, talgerele toate spate din cte-un singur mrgritar mare; iar boierii ce edeau la mas n haine aurite, pe scaune de catifea roie, erau frumoi ca zilele tinereii i voioi ca horele. Dar mai ales unul din ei, cu fruntea-ntr-un cerc de aur, btut cu diamante, i cu hainele strlucite, era frumos ca luna unei nopi de var. Dar mai mndru era Ft-Frumos.

- Bine-ai venit, Ft-Frumos! zise mpratul; am auzit de tine, da de vzut nu te-am vzut.

- Bine te-am gsit, mprate, dei m tem c nu te-oi lsa cu bine, pentru c am venit s ne luptm greu, c destul ai viclenit asupra tatlui meu.

- Ba n-am viclenit asupra tatlui tu, ci totdeauna m-am luptat n lupt dreapt. Dar cu tine nu m-oi bate. Ci mai bine-oi spune lutarilor s zic i cuparilor s umple cupele cu vin i-om lega frie de cruce pe ct om fi i-om tri.

i se srutar feciorii de-mprai n urrile boierilor, i bur i se sftuir.

Zise mpratul lui Ft-Frumos:

- De cine-n lume te temi tu mai mult?

- De nime-n lumea asta, afar de Dumnezeu. Dar tu?

- Eu iar de nime, afar de Dumnezeu i de Mama-pdurilor. O bab btrn i urt, care umbl prin mpria mea de mn cu furtuna. Pe unde trece ea, faa pmntului se usuc, satele se risipesc, trgurile cad nruite. Mers-am eu asupra ei cu btlie, dar n-am isprvit nimica. Ca s nu-mi prpdeasc toat mpria, am fost silit s stau la-nvoial cu ea i s-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supuilor mei. i azi vine ca s-i ieie birul.

Cnd sun miaznoaptea, feele mesenilor se posomorr; cci pe miaznoapte clare, cu aripi vntoase, cu faa zbrcit ca o stnc buhav i scobit de praie, c-o pdure-n loc de pr, urla prin aerul cernit Mama-pdurilor cea nebun. Ochii ei dou nopi turburi, gura ei un hu cscat, dinii ei iruri de pietre de mori.

Cum venea vuind, Ft-Frumos o apuc de mijloc i o trnti cu toat puterea ntr-o piu mare de piatr; peste piu prvli o bucat de stnc, pe care-o leg din toate prile cu apte lanuri de fier. nuntru baba uiera i se smulgea ca vntul nchis, dar nu-i folosea nimica.

Veni iar la osp; cnd prin bolile ferestrelor, la lumina lunii, vzur dou dealuri lungi de ap. Ce era? Mama-pdurilor, neputnd s ias, trecea peste ape cu piu cu tot i-i brzda faa n dou dealuri. i fugea mereu, o stnc de piatr ndrcit, rupndu-i cale prin pduri, brzdnd pmntul cu dr lung, pn ce se fcu nevzut n deprtarea nopii.

Ft-Frumos ospt ce ospt, dar apoi, lundu-i buzduganul de-a umr, merse mereu pe dra tras de piu, pn ce ajunse lng-o cas frumoas, alb, care sticlea la lumina lunii n mijlocul unei grdini de flori. Florile erau n straturi verzi i luminau albastre, roie-nchise i albe, iar printre ele roiau fluturi uori, ca sclipitoare stele de aur. Miros, lumin i un cntec nesfrit, ncet, dulce, ieind din roirea fluturilor i a albinelor, mbtau grdina i casa. Lng prisp stteau dou butii cu ap, iar pe prisp torcea o fat frumoas. Haina ei alb i lung prea un nor de raze i umbre, iar prul ei de aur era mpletit n cozi lsate pe spate, pe cnd o cunun de mrgritrele era aezat pe fruntea ei neted. Luminat de razele lunii, ea prea muiat ntr-un aer de aur. Degetele ei ca din cear alb torceau dintr-o furc de aur i dintr-un fuior de o ln ca argintul torcea un fir de o mtase alb, subire, strlucit, ce semna mai mult a o vie raz de lun, ce cutreiera aerul, dect a fir de tort.

La zgomotul uor al pailor lui Ft-Frumos, fata-i ridic ochii albatri ca undele lacului.

- Bine-ai venit, Ft-Frumos, zise ea cu ochii limpezi i pe jumtate nchii, ct e de mult de cnd te-am visat. Pe cnd degetele mele torceau un fir, gndurile mele torceau un vis, un vis frumos, n care eu m iubeam cu tine; Ft-Frumos, din fuior de argint torceam i eram s-i es o hain urzit n descntece, btut-n fericire; s-o pori s te iubeti cu mine. Din tortul meu i-a face o hain, din zilele mele, o via plin de dezmierdri.

Astfel, cum privea umilit la el, fusul i scp din mn i furca czu alturi de ea. Ea se scul i, ca ruinat de cele ce zisese, minile ei spnzurau n jos ca la un copil vinovat i ochii ei cei mari se plecar. El se apropie de ea, c-o mn i cuprinse mijlocul, iar cu cealalt i dezmierd ncet fruntea i prul i-i opti:

- Ce frumoas eti tu, ce drag-mi eti! A cui eti tu, fata mea?

- A Mamei-pdurilor, rspunse ea suspinnd; m vei iubi tu acuma, cnd tii a cui sunt? Ea ncunjur cu amndou braele ei goale grumazul lui i se uit lung la el, n ochii lui.

- Ce-mi pas a cui eti, zise el, destul c te iubesc.

- Dac m iubeti, s fugim atuncea, zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui; dac te-ar gsi mama, ea te-ar omor, i dac-ai muri tu, eu a nebuni ori a muri i eu.

- N-ai fric, zise el zmbind i desfcndu-se din braele ei. Unde-i mum-ta?

- De cnd a venit se zbucium n piua n care-ai ncuiat-o tu i roade cu colii la lanurile ce-o nchid.

- Ce-mi pas! zise el repezindu-se s vad unde-i.

- Ft-Frumos, zise fata, i dou lacrimi mari strlucir n ochii ei, nu te duce nc! S te-nv eu ce s facem ca s nvingi tu pe mama. Vezi tu buile aste dou? Una-i cu ap, alta cu putere. S le mutm una n locul alteia. Mama, cnd se lupt cu vrjmaii ei, strig cnd obosete: "Sti, s mai bem cte-oleac de ap!" Apoi ea bea putere, n vreme ce dumanul ei numai ap. De aceea noi le mutm din loc: ea nu va ti i va bea numai ap n vremea luptei cu tine.

Precum au zis, aa au i fcut. El se repezi dup cas.

- Ce faci, bab? strig el. Baba, de venin, se smulse odat din piu-n sus i rupse lanurile, lungindu-se slab i mare pn-n nori.

- A, bine c mi-ai venit, Ft-Frumos! zise ea, fcndu-se iar scurt, ia acum hai la lupt, acu om vedea cine-i mai tare!

- Hai! zise Ft-Frumos. Baba-l apuc de mijloc, se lungi repezindu-se cu el pn-n nori, apoi l izbi de pmnt i-l bg n rn pn-n glezne.

Ft-Frumos o izbi pe ea i o bg-n pmnt pn n genunchi.

- Sti, s mai bem ap, zise Mama-pdurilor ostenit. Sttur i se rsuflar. Baba bu ap, Ft-Frumos bu putere, -un fel de foc nestins i cutreier cu fiori de rcoare toi muchii i toate vinele lui cele slbite.

C-o putere ndoit, cu brae de fier, o smunci pe bab de mijloc i-o bg-n pmnt pn-n gt. Apoi o izbi cu buzduganul n cap i-i risipi creierii. Cerul ncruni de nouri, vntul ncepu a geme rece i a scutura casa cea mic n toate ncheieturile cpriorilor ei. erpi roii rupeau trsnind poala neagr a norilor, apele preau c latr, numai tunetul cnta adnc ca un proroc al pierzrii. Prin acel ntuneric des i neptruns, Ft-Frumos vedea albind o umbr de argint, cu pr de aur despletit, rtcind, cu minile ridicate i palid. El se apropie de ea i-o cuprinse cu braele lui. Ea czu ca moart de groaz pe pieptul lui, i minile ei reci s-ascunser-n snul lui. Ca s se trezeasc, el i srut ochii. Norii se rupeau buci pe cer, luna roie ca focul se ivea prin sprturile lor risipite; iar pe snul lui, Ft-Frumos vedea cum nfloreau dou stele albastre, limpezi, i uimite ochii miresei lui. El o lu pe brae i ncepu s fug cu ea prin furtun. Ea-i culcase capul n snul lui i prea c adormise. Ajuns lng grdina mpratului, el o puse-n luntre, ducnd-o ca-ntr-un leagn peste lac, smulse iarb, fn cu miros i flori din grdin i-i cldi un pat, n care-o aez ca-ntr-un cuib.

Soarele ieind din rsrit privea la ei cu drag. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci i rotunde, faa ei de-o paloare umed ca ceara cea alb, minile mici i unite pe piept, prul despletit i rsfirat pe fn, ochii mari, nchii i adncii n frunte, astfel ea era frumoas, dar prea moart. Pe acea frunte neted i alb, Ft-Frumos presur cteva flori albastre, apoi ezu alturi cu ea i-ncepu a doini ncet. Cerul limpede o mare, soarele o fa de foc, ierburile mprosptate, mirosul cel umed al florilor nvioate o fceau s doarm mult i lin, nsoit n calea visurilor ei de glasul cel plns al fluierului. Cnd era soarele-n amiezi, firea tcea i Ft-Frumos asculta fericita ei rsuflare, cald i umed. ncet se plec la obrazul ei i-o srut. Atunci ea deschise ochii nc plini de visuri, i-ntinzndu-se somnoroas, zise ncet i zmbind:

- Tu aici eti?

- Ba nu sunt aici, nu vezi c nu sunt aici? zise el mai lcrmnd de fericire.

Cum edea el lng ea, ea-i ntinse un bra i-i cuprinse mijlocul.

- Hai, scoal, zise el dezmierdnd-o, e ziua-n amiaza-mare. Ea se scul, i netezi prul de pe frunte i-l dete pe spate, el i cuprinse mijlocul, ea-i nconjur grumazul i astfel trecur printre straturile de flori i intrar n palatul de marmur al mpratului.

El o duse la mpratul i i-o art, spuindu-i c-i mireasa lui. mpratul zmbi, apoi l lu de mn pe Ft-Frumos, ca i cnd ar fi vrut s-i spuie ceva n tain, i-l trase la o fereastr mare, pe care vedea lacul cel ntins. Ci el nu-i spuse nimica, ci numai se uit uimit pe luciul lacului i ochii i se umplur de lacrimi. O lebd i nlase aripile ca pe nite pnze de argint i cu capul cufundat n ap sfia faa senin a lacului.

- Plngi mprate? zise Ft-Frumos. De ce?

- Ft-Frumos, zise mpratul, binele ce mi l-ai fcut mie nu i-l pot plti nici cu lumina ochilor, orict de scump mi-ar fi, i cu toate astea vin s-i cer i mai mult.

- Ce, mprate?

- Vezi tu lebda ceea ndrgit de unde? Tnr fiind, a trebui s fiu ndrgit de via, i cu toate astea de cte ori am vrut s-mi fac sam. Iubesc o fat frumoas, cu ochii gnditori, dulce ca visele mrii fata Genarului, om mndru i slbatic ce i petrece viaa vnnd prin pduri btrne. O, ct e de aspru el, ct e de frumoas fata lui! Orice ncercare de a o rpi a fost deart. ncearc-te tu!

Ar fi stat Ft-Frumos locului, dar scump-i era fria de cruce, ca oricrui voinic, mai scump dect zilele, mai scump dect mireasa.

- mprate prea luminate, din cte noroace-ai avut, unul a fost mai mare dect toate: acela c Ft-Frumos i-i frate de cruce. Hai, c m duc eu s rpesc pe fata Genarului.

i-i lu cai ageri, cai cu suflet de vnt, Ft-Frumos, i era s plece. Atunci mireasa lui Ileana o chema i zise ncet la ureche, srutndu-l cu dulce:

- Nu uita, Ft-Frumos, c pe ct vei fi tu departe, eu oi tot plnge. El se uit cu mil la ea, o mngie, dar apoi, desfcndu-se de mbrorile ei, se avnt pe eaua calului i plec n lume.

Trecea prin codri pustii, prin muni cu fruntea nins, i cnd rsrea dintre stnci btrne luna cam palid, ca faa unei fete moarte, atunci vedea din cnd n cnd cte-o strean uria atrnat de cer, ce ncunjura cu poalele ei vrful vreunui munte o noapte sfrtecat, un trecut n ruin, un castel numai pietre i ziduri sparte.

Cnd se lumin de ziu, Ft-Frumos vede c irul munilor d ntr-o mare verde i ntins, ce triete n mii de valuri senine, strlucite, care treier aria mrii ncet i melodios, pn unde ochiul se pierde n albastrul cerului i n verdele mrii. n captul irului de muni, drept asupra mrii, se oglindea n fundul ei o mrea stnc de granit, din care rsrea ca un cuib alb o cetate frumoas, care, de alb ce era, prea poleit cu argint. Din zidurile arcate rsreau ferestre strlucite, iar dintr-o fereastr deschis se zrea, printre oale de flori, un cap de fat, oache i vistor, ca o noapte de var. Era fata Genarului.

- Bine-ai venit, Ft-Frumos, zise ea, srind de la fereastr i deschiznd porile mreului castel, unde ea locuia singur ca un geniu ntr-un pustiu, ast-noapte mi se prea c vorbesc c-o stea, i steaua mi-a spus c vii din partea mpratului ce m iubete.

n sala cea mare a castelului, n cenua vetrei, veghea un motan cu apte capete, care cnd urla dintr-un cap s-auzea cale de-o zi, iar cnd urla din cte apte, s-auzea cale de apte zile.

Genarul, pierdut n slbatecele sale vntori, se deprtase cale de-o zi.

Ft-Frumos lu fata n brae i punnd-o pe cal, zburau amndoi prin pustiul lungului mrii ca dou abia vzute nchegri ale vzduhului.

Dar Genarul, om nalt i puternic, avea un cal nzdrvan cu dou inimi. Motanul din castel mieun dintr-un cap, iar calul Genarului nechez cu vocea lui de bronz.

- Ce e? l ntreb Genarul pe calul nzdrvan. i s-a urt cu binele?

- Nu mi s-a urt mie cu binele, ci de tine-i ru. Ft-Frumos i-a furat fata.

- Trebuie s ne grbim mult ca s-i ajungem?

- S ne grbim i nu prea, pentru c-i putem ajunge. Genarul nclec i zbur ca spaima cea btrn n urma fugiilor. n curnd i i ajunse. S se bat cu el Ft-Frumos nu putea, pentru c Genarul era cretin i puterea lui nu era n duhurile ntunericului, ci n Dumnezeu.

- Ft-Frumos, zise Genarul, mult eti frumos i mi-e mil de tine. De ast dat nu-i fac nimica, dar de alt dat ine minte!

i lundu-i fata alturi cu el, pieri n vnt, ca i cnd nu mai fusese.

Dar Ft-Frumos era voinic i tia drumul napoi. El se rentoarse i gsi pe fat iar singur, ns mai palid i mai plns ea prea i mai frumoas. Genarul era dus iar la vntoare cale de dou zile. Ft-Frumos lu ali cai din chiar grajdul Genarului.

Ast dat plecar noaptea. Ei fugeau cum fug razele lunii peste adncile valuri ale mrii, fugeau prin noaptea pustie i rece ca dou visuri dragi; ci prin fuga lor auzeau miautele lungi i ndoite ale motanului din vatra castelului. Apoi li se pru c nu mai pot merge, asemene celor ce vor s fug n vis i cu toate aceste nu pot. Apoi un nor de colb i cuprinse, cci Genarul venea n fuga calului, de rupea pmntul.

Faa lui era nfricoat, privirea crunt. Fr de-a zice o vorb, el apuc pe Ft-Frumos i-l azvrli n nourii cei negri i plini de furtun ai cerului. Apoi dispru cu fat cu tot.

Ft-Frumos, ars de fulgere, nu czu din el dect o mn de cenu n nisipul cel fierbinte i sec al pustiului. Dar din cenua lui se fcu un izvor limpede ce curgea pe un nisip de diamant, pe lng el arbori nali, verzi, stufoi rspndeau o umbr rcorit i mirositoare. Dac cineva ar fi priceput glasul izvorului, ar fi neles c jelea ntr-o lung doin pe Ileana, mprteasa cea blaie a lui Ft-Frumos. Dar cine s neleag glasul izvorului ntr-un pustiu, unde pn-atunci nu clcase picior de om?

Dar pe vremea aceea Domnul umbla nc pe pmnt. ntr-o zi se vedeau doi oameni cltorind prin pustiu. Hainele i faa unuia strlucea ca alba lumin a soarelui; cellalt, mai umilit, nu prea dect umbra celui luminat. Era Domnul i sf. Petrea. Picioarele lor nfierbntate de nisipul pustiului clcar atuncea n rcoarele i limpedele pru ce curgea din izvor. Prin cursul apei cu gleznele lor sfiau valurile pn la umbritul lor izvor. Acolo Domnul bu din ap i-i spl faa sa cea sfnt i luminat i minile sale fctoare de minuni. Apoi ezur amndoi n umbr, Domnul cugetnd la tatl su din cer, i sfntul Petrea ascultnd pe cugete doina izvorului plngtor. Cnd se scular spre a merge mai departe, zise sf. Petrea: "Doamne, f ca acest izvor s fie ce-a fost mai nainte". "Amin!" zise Domnul ridicnd mna sa cea sfnt, dup care apoi se deprtar nspre mare, fr a mai privi napoi.

Ca prin farmec pieri izvorul i copacii, i Ft-Frumos, trezit ca dintr-un somn lung, se uit mprejur. Atunci vzu chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valurile mrii, care se plecau naintea lui, ntocmai ca pe uscat; i pe sf. Petrea, care, mergnd n urma lui i nvins de firea lui cea omeneasc, se uita napoia sa i-i fcea lui Ft-Frumos din cap. Ft-Frumos i urmri cu ochii pn ce chipul sf. Petrea se risipi n deprtare, i nu se vedea dect chipul strlucit al Domnului aruncnd o dung de lumin pe luciul apei, astfel nct dac soarele n-ar fi fost n amiezi, ai fi crezut c soarele apune! El nelesese minunea nvierii sale i ngenunche nspre apusul acelui soare dumnezeiesc.

Dar apoi i aduse aminte c fgduise a rpi pe fata Genarului, i ceea ce fgduiete voinicul anevoie o las nefcut.

Deci se porni i nspre sar ajunse la castelul Genarului, ce strlucea n ntunericul serii ca o uria umbr. El intr n cas fata Genarului plngea. Dar cnd l vzu, faa ei se-nsenin cum se-nsenin o und de o raz. El i povesti cum nviase; atunci ea-i zise:

- De rpit nu m poi rpi pn ce nu-i avea un cal asemene cu acela ce-l are tatl meu, pentru c-acela are dou inimi; dar eu am s-l ntreb n ast sar de unde-i are calul, ca s poi i tu s capei unul ca acela. Pn atunci ns, pentru ca s nu te afle tat-meu, eu te voi preface ntr-o floare.

El ezu pe un scaun, iar ea opti o vraj dulce, i, cum l srut pe frunte, el se prefcu ntr-o floare roie nchis ca viina coapt. Ea-l puse ntre florile din fereastr i cnta de veselie, de rsuna castelul tatlui ei.

Atunci intr i Genarul.

- Vesel fata mea? i de ce eti vesel? ntreb el.

- Pentru c nu mai este Ft-Frumos ca s m rpeasc, rspunse ea rznd.

Se puser la cin.

- Tat, ntreb fata, de unde ai calul d-tale, cu care umbli la vnat?

- La ce-i trebuie s-o tii? zise el ncruntnd sprncenele.

- tii prea bine, rspunse fata, c nu vreau ca s-o tiu dect numai ia-aa ca s-o tiu, pentru c-acu nu mai e Ft-Frumos s m rpeasc.

- tii tu c nu m mpotrivesc ie niciodat, zise Genarul. De- parte de-aicea, lng mare, ede o bab care are apte iepe. Ea ine oameni care s i le pzeasc un an (cu toate c anul ei nu e dect de trei zile), i dac cineva i le pzete bine, ea-l pune s-i aleag drept rsplat un mnz, iar de nu, l omoar i-i pune capul ntr-un par. Chiar ns dac pzete cineva bine iepele, totui ea-l viclenete pe om, cci scoate inimile din caii toi i le pune ntr-unul singur, nct cel ce-a pzit alege mai ntotdeauna un cal fr inim, care-i mai ru dect unul de rnd Eti mulumit, fata mea?

- Mulumit, rspunse ea zmbind. Totodat ns Genarul i arunc n fa o batist roie, uoar, mirositoare. Fata se uit mult n ochii tatlui su, ca un om care se deteapt dintr-un vis, de care nu-i poate aduce aminte. Ea uitase tot ce-i spusese tat-su. ns floarea din fereastr veghea printre frunzele ei, ca o stea roie prin ncreiturile unui nor.

A doua zi Genarul plec iari des-diminea la vntoare. Fata srut murmurnd floarea roie i Ft-Frumos nscu ca din nimica naintea ei.

- Ei, tii ceva? o ntreb el.

- Nu tiu nimica, zise ea trist i punnd dosul mnii pe fruntea ei, am uitat tot.

- ns eu am auzit tot, zise el. Rmi cu bine, fata mea; n curnd ne vom vedea iar.

El nclec pe un cal i dispru n pustiuri. n aria cea dogoritoare a zilei vzu aproape de pdure un nar zvrcolindu-se n nisipul cel fierbinte.

- Ft-Frumos, zise narul, ia-m de m du pn-n pdure, c i-oi prinde i eu bine. Sunt mpratul narilor.

Ft-Frumos l duse pn n pdurea prin care era s treac.

Ieind din pdure, trecu iar prin pustiu de-a lungul mrii i vzu un rac att de ars de soare, nct nu mai avea nici putere s se mai ntoarc-napoi

- Ft-Frumos, zise el, arunc-m-n mare, c i-oi prinde i eu bine. Sunt mpratul racilor.

Ft-Frumos l arunc n mare i-i urm calea. Cnd nspre sar ajunse la un bordei urt i acoperit cu gunoi de cal. mprejur gard nu era, ci numai nite lungi rue ascuite, din care ase aveau fiecare-n vrf cte un cap, iar al aptelea fr, se cltina mereu n vnt i zicea: cap! cap! cap! cap!

Pe prisp o bab btrn i zbrcit, culcat pe un cojoc vechi, sta cu capul ei sur ca cenua n poalele unei roabe tinere i frumoase, care-i cuta n cap.

- Bine v-am gsit, zise Ft-Frumos.

- Bine-ai venit, flcule, zise baba sculndu-se. Ce-ai venit? ce caui? Vrei s-mi pati iepele poate?

- Da.

- Iepele mele pasc numai noaptea Uite, chiar de-acu poi s porneti cu ele la pscut Fat hi! ia d tu flcului demncatul ce i-am fcut eu i pornete-l.

Alturi cu bordeiul era sub pmnt o pivni. El intr n ea i acolo vzu apte iepe negre strlucite apte nopi, care de cnd erau nu zrise nc lumina soarelui. Ele nechezau i bteau din picioare.

Nemncat toat ziua, el cin ce-i dduse baba -apoi, nclecnd pe una din iepe, mn pe celelalte n aerul ntunecos i rcoare al nopii. Dar, ncet, ncet simi cum se strecoar un somn de plumb prin toate vinele lui, ochii i se painjinir i el czu ca mort n iarba pajitii. El se trezi pe cnd mijea de ziu. Cnd colo, iepele nicieri. El i credea capul pus n eap, cnd vede ieind dintr-o pdure-n deprtare cele apte iepe alungate de un roi nemrginit de nari i un glas subire-i zise:

- Mi-ai fcut un bine, i l-am fcut i eu. Cnd se ntoarse cu caii, baba ncepu s turbe, s rstoarne casa cu susu-n jos i s bat fata, care nu era de vin.

- Ce ai, mam? ntreb Ft-Frumos.

- Nimica, zise ea, mi-a venit i mie toane. Asupra ta n-am nimica sunt foarte mulumit. Apoi intrnd n grajd, ncepu s bat caii, ipnd: Ascundei-v mai bine, bat-v-ar mama lui Dumnezeu, ca s nu v mai gseasc, ucig-l crucea i mnnce-l moartea!

A doua zi porni cu caii, dar iar czu jos i dormi pn ce mijea de ziu. Desperat, era s ieie lumea-n cap, cnd deodat vede rsrind din fundul mrii cei apte cai, mucai de-o mulime de raci.

- Mi-ai fcut un bine, zise un glas, i l-am fcut i eu. Era mpratul racilor. El mn caii-nspre cas i vede iar o privelite ca-n ziua trecut. ns n cursul zilei roaba babei s-apropie de el i-i zise ncet strngndu-l de mn:

- Eu tiu c tu eti Ft-Frumos. S nu mai mnnci din bucatele ce-i fierbe baba, pentru c-s fcute cu somnoroas i-oi face eu altfel de bucate.

Fata ntr-ascuns i fcu merinde, i-nspre sar, cnd era s plece cu caii, i simi ca prin minune capul treaz.

Spre miezul nopii se-ntoarse acas, mn caii n grajd, i ncuie i intr n odaie. Pe vatra cuptorului, n cenu mai licureau civa crbuni. Baba sta ntins pe lai i nepenit ca moart. El gndi c-a murit -o scutur. Ea era ca trunchiul i nu se mica deloc. El trezi fata, ce dormea pe cuptor.

- Uite, zise el, i-a murit baba.

- A! asta s moar!? rspunse ea suspinnd. Adevrat c acu e ca i moart. Acu-i miaznoaptea un somn amorit i cuprinde trupul dar sufletul ei cine tie pe la cte rspinteni st, cine tie pe cte ci a vrjilor umbl. Pn ce cnt cucoul, ea suge inimile celor ce mor, ori pustiete sufletele celor nenorocii. Da, bdic, mine i se-mplinete anul, ia-m i pe mine cu d-ta, c i-oi fi de mare folos. Eu te voi scpa din multe primejdii pe care i le gtete baba.

Ea scoase din fundul unei lzi hrbuite i vechi o cute, o perie i o nfram.

A doua zi de diminea i se mplinise lui Ft-Frumos anul. Baba trebuia s-i dea unul din cai -apoi s-l lase s plece cu Dumnezeu. Pe cnd prnzeau, baba iei pn n grajd, scoase inimile din cteiapte cai, spre a le pune pe toate ntr-un tretin slab, cruia-i priveai prin coaste. Ft-Frumos se scul de la mas i dup ndemnarea babei se duse s-i aleag calul ce trebuia s i-l ieie. Caii cei fr inimi erau de un negru strlucit, tretinul cel cu inimile sta culcat ntr-un col pe-o movil de gunoi.

- Pe acesta-l aleg eu, zise Ft-Frumos, artnd la calul cel slab.

- Da cum Doamne iart-m, s slujeti tu degeaba!? zise baba cea viclean. Cum s nu-i iei tu dreptul tu? Alege-i unul din caii iti frumoi oricare-ar fi, i-l dau.

- Nu, pe acesta-l voi, zise Ft-Frumos, innd la vorba lui. Baba scrni din dini ca apucat, dar apoi i strnse moara cea hrbuit de gur, ca s nu ias prin ea veninul ce-i rscolea inima pestri.

- Hai, ia-i-l! zise-n sfrit. El se urc pe cal cu buzduganul de-a umere. Prea c faa pustiu- lui se ia dup urmele lui, i zbura ca un gnd, ca o vijelie printre volburele de nisip ce se ridicau n urm-i.

ntr-o pdure l atepta fata fugit. El o urc pe cal dup dnsul i fugea mereu.

Noaptea inundase pmntul cu aerul ei cel negru i rcoare.

- M arde-n spate! zise fata. Ft-Frumos se uit napoi. Dintr-o volbur nalt, verde, se vedeau nemicai doi ochi de jratic, a cror raze roii ca focul ars ptrundeau n rrunchii fetei.

- Arunc peria, zise fata. Ft-Frumos o ascult. i deodat-n urm-le vzur c se ridic o pdure neagr, deas, mare, nfiorat de un lung freamt de frunze i de un urlet flmnd de lupi.

- nainte! strig Ft-Frumos calului, care zbura asemenea unui demon urmrit de un blestem prin negura nopii. Luna palid trecea prin nouri suri ca o fa limpede prin mijlocul unor vise turburi i seci.

Ft-Frumos zbura zbura necontenit.

- M arde-n spate! zise fata c-un geamt apsat, ca i cnd s-ar fi silit mult ca s nu spuie nc.

Ft-Frumos se uit i vzu o bufni mare i sur, din care nu strluceau dect ochii roii, ca dou fulgere lnuite de un nor.

- Arunc cutea, zise fata. Ft-Frumos o arunc. i deodat se ridic din pmnt un col sur, drept, neclintit, un uria mpietrit ca spaima, cu capul atingnd de nori.

Ft-Frumos vjia prin aer aa de iute, nct i se prea c nu fuge, ci cade din naltul cerului ntr-un adnc nevzut.

- M arde, zise fata. Baba gurise stnca ntr-un loc i trecea prin ea prefcut ntr-o funie de fum, a crei capt dinainte ardea ca un crbune.

- Arunc nframa, zise fata. Ft-Frumos o ascult. i deodat vzur n urm-le un luciu ntins, limpede, adnc, n a crui oglind blaie se sclda n fund luna de argint i stelele de foc.

Ft-Frumos auzi o vraj lung prin aer i se uit prin nori. Cale de dou ceasuri pierdut n naltul cerului plutea ncet, ncet prin albastrul triei Miaznoaptea btrn cu aripile de aram.

Cnd baba nota smintit pe la jumtatea lacului alb, Ft-Frumos arunc buzduganu-n nori i lovi Miaznoaptea n aripi. Ea czu ca plumbul la pmnt i croncni jalnic de dousprezece ori.

Luna s-ascunse ntr-un nor i baba, cuprins de somnul ei de fier, se afund n adncul cel vrjit i necunoscut al lacului. Iar n mijlocul lui se ridic o iarb lung i neagr. Era sufletul cel osndit al babei.

- Am scpat, zise fata.

- Am scpat, zise calul cel cu apte inimi. Stpne, adogi calul, tu ai izbit Miaznoaptea, de a czut la pmnt cu dou ceasuri nainte de vreme, i eu simt sub picioarele mele rscolindu-se nisipul. Scheletele nmormntate de volburele nisipului arztor al pustiilor au s se scoale spre a se sui n lun la benchetele lor. E primejdios ca s umbli acuma. Aerul cel nveninat i rece al sufletelor lor moarte v-ar putea omor. Ci mai bine voi culcai-v, i eu pn-atuncea m-oi ntoarce la mama, ca s mai sug nc-o dat laptele cel de vpaie alb a elor ei, pentru ca s m fac iar frumos i strlucit.

Ft-Frumos l ascult. Se dete jos de pe cal i-i aternu mantaua pe nisipul nc fierbinte.

Dar ciudat ochii fetei se-nfundase n cap, oasele i ncheieturile feei i ieise afar, pielia din oache se fcuse vnt, mna grea ca plumbul i rece ca un sloi de ghea.

- Ce i-i? o ntreb Ft-Frumos.

- Nimica, nu mi-i nimica, zise ea cu glasul stins: i se culc n nisip, tremurnd ca apucat.

Ft-Frumos ddu drumul calului, apoi se culc pe mantaua ce i-o aternuse. El adormi; cu toate acestea-i prea c nu adormise. Peliele de pe lumina ochiului i se roise ca focul i prin el prea c vede cum luna se cobora ncet, mrindu-se spre pmnt, pn ce prea ca o cetate sfnt i argintie, spnzurat din cer, ce tremura strlucit cu palate nalte, albe cu mii de ferestre trandafirii; i din lun se scobora la pmnt un drum mprtesc acoperit cu prund de argint i btut cu pulbere de raze.

Iar din ntinsele pustii se rscoleau din nisip schelete nalte cu capete seci de oase nvelite n lungi mantale albe, esute rar din fire de argint, nct prin mantale se zreau oasele albite de secciune. Pe frunile lor purtau coroane fcute din fire de raze i din spini aurii i lungi i nclicai pe schelete de cai, mergeau ncet-ncet n lungi iruri dungi mictoare de umbre argintii i urcau drumul lunii, i se pierdeau n palatele nmrmurite ale cetii din lun, prin a crora fereti se auzea o muzic lunatec o muzic de vis.

Atunci i se pru c i fata de lng el se ridica ncet, c trupul ei se risipea n aer, de nu rmneau dect oasele, c, inundat de o manta argintie, apuca i ea calea luminoas ce ducea n lun. Se ducea n turburea mprie a umbrelor, de unde venise pe pmnt, momit de vrjile babei.

Apoi pelia ochilor lui se nverzi se nnegri i nu mai vzu nimica.

Cnd deschise ochii, soarele era sus de tot. Fata lipsea i aievea. Dar n pustiul arid necheza calul frumos, strlucit, mbtat de lumina aurit a soarelui, pe care el acu o vedea pentru-ntia oar.

Ft-Frumos se avnt pe el i-n rstimpul ctorva gnduri fericite ajunse la castelul ncolit al Genarului.

De ast dat Genarul vna departe cale de apte zile. El o lu pe fat pe cal dinaintea lui. Ea-i cuprinse gtul cu braele ei i-i ascunsese capul n snul lui, pe cnd poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nisipul pustiei. Mergeau aa de iute, nct i se prea c pustiul i valurile mrii fug, iar ei stau pe loc. i numai ncet se auzea motanul mieunnd din cte apte capetele.

Pierdut n pduri, Genarul i aude calul necheznd.

- Ce e? l ntreb.

- Ft-Frumos i fur fata, rspunse calul nzdrvan.

- Putea-l-om ajunge? ntreb Genarul mirat, pentru c tia c-l omorse pe Ft-Frumos.

- Nu, zu, rspunse calul, pentru c-a nclecat pe un frate al meu, care are apte inimi, pe cnd eu n-am dect dou.

Genarul i nfipse pintenii adnc n coastele calului, care fugea scuturndu-se ca o vijelie. Cnd l vzu pe Ft-Frumos n pustiu, zise calului su:

- Spune frne-tu s-i arunce stpnul n nori i s vin la mine, c l-oi hrni cu miez de nuc i l-oi adpa cu lapte dulce.

Calul Genarului i nechez frne-su ceea ce-i spusese, iar frate-su i-o spuse lui Ft-Frumos.

- Zi frne-tu, zise Ft-Frumos calului su, s-i arunce stpnu-n nori, i l-oi hrni cu jratic i l-oi adpa cu par de foc.

Calul lui Ft-Frumos o nechez asta frne-su, i acesta azvrli pe Genarul pn n nori. Norii cerului nmrmurir i se fcur palat sur i frumos, iar din dou gene de nouri se vedeau doi ochi albatri ca cerul, ce repezeau fulgere lungi. Erau ochii Genarului, exilat n mpria aerului.

Ft-Frumos domoli pasul calului i aez pe fat pe acela al ttne-su. O zi nc, i ajunser n mndra cetate a mpratului.

Lumea-l crezuse mort pe Ft-Frumos, i de aceea, cnd se mprtie faima venirii lui, ziua-i muie aerul n lumin de srbtoare i oamenii ateptau murmurnd la faima venirii lui, cum vuiete un lan de gru la suflarea unui vnt.

Dar ce fcuse oare n vremea aceea Ileana mprteasa? Ea, cum plecase Ft-Frumos, s-a nchis ntr-o grdin cu nalte ziduri de fier, i acolo, culcndu-se pe pietre reci, cu capul pe un bolovan de cremene, plnse ntr-o scald de aur, aezat lng ea, lacrimi curate ca diamantul.

n grdina cu multe straturi, neudat i necutat de nimeni, nscur din pietri sterp, din aria zilei i din secciunea nopii flori cu frunze galbene i c-o culoare stins i turbure ca turburii ochi ai morilor florile durerii.

Ochii mprtesei Ilenei, orbii de plns, nu mai vedeau nimica, dect i se prea numai c-n luciul bii, plin de lacrimile ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ci ochii ei, dou izvoare secate, ncetase de a mai vrsa lacrimi. Cine-o vedea cu prul ei galben i lung, despletit i mprtiat ca creii unei mantii de aur pe snul ei rece, cine-ar fi vzut faa ei de-o durere mut, spat parc cu dalta n trsturile ei, ar fi gndit c-i o nmrmurit zn a undelor, culcat pe un mormnt de prund.

Dar cum auzi vuietul venirii lui, faa ei se-nsenin; ea lu o mn de lacrimi din baie i stropi grdina. Ca prin farmec, foile galbene ale aleilor de arbori i ale straturilor se-nverzir ca smarandul. Florile triste i turburi se-nlbir ca mrgritarul cel strlucit, i din botezul de lacrimi luar numele lcrmioare.

mprteasa cea oarb i alb umbl ncet prin straturi i culese n poale o mulime de lcrimioare, pe care apoi, aternndu-le lng baia de aur, fcu un pat de flori.

Atunci intr Ft-Frumos. Ea s-arunc la gtul lui, ns, amuit de bucurie, ea nu putu dect s ndrepte asupr-i ochii si stini i orbi, cu care ar fi vrut s-l soarb n sufletul ei. Apoi ea l lu de mn i-i art baia de lacrimi.

Luna limpede nflorea ca o fa de aur pe seninul cel adnc al cerului. n aerul nopii, Ft-Frumos i spl faa n baia de lacrimi, apoi, nvelindu-se n mantaua ce i-o esuse din raze de lun, se culc s doarm n patul de flori. mprteasa se culc i ea lng el i vis n vis c Maica Domnului desprinsese din cer dou vinete stele ale dimineii i i le aezase pe frunte.

A doua zi, deteptat, ea vedea A treia zi se cunun mpratul cu fata Genarului. A patra zi era s fie nunta lui Ft-Frumos. Un roi de raze venind din cer a spus lutarilor cum horesc ngerii cnd se sfinete un sfnt, i roiuri de unde rsrind din inima pmntului le-a spus cum cnt ursitorile cnd urzesc binele oamenilor. Astfel lutarii miestrir hore nalte i urri adnci.

Trandafirul cel nfocat, crinii de argint, lcrimioarele sure ca mrgritarul, mironosiele viorele i florile toate s-adunar, vorbind fiecare n mirosul ei, i inur sfat lung cum s fie luminile hainei de mireas; apoi ncredinar taina lor unui curtenitor flutur albastru stropit cu aur. Acesta se duse i flutur n cercuri multe asupra feei miresei cnd ea dormea -o fcu s vad ntr-un vis luciu ca oglinda cum trebuia s fie-mbrcat. Ea zmbi cnd se vis att de frumoas.

Mirele-i puse cma de tort de raze de lun, bru de mrgritare, manta alb ca ninsoarea.

i se fcu nunt mndr i frumoas, cum n-a fost alta pe faa pmntului.

-au trit apoi n pace i n linite ani muli i fericii, iar dac-a fi adevrat ce zice lumea, c pentru feii-frumoi vremea nu vremuiete, apoi poate c-or fi trind i astzi.