Stema

22
Stema Drape l

description

Stema. Partajul Poloniei. Drapel. Istoria :. - PowerPoint PPT Presentation

Transcript of Stema

Page 2: Stema

Istoria: Se apreciază de obicei că puterile

regionale au împărţit Uniunea Polono-Lituaniană datorită degenerării statului şi datorită nepriceperii polonezilor să-şi gestioneze problemele. Totuşi, cea mai neagră perioadă din istoria Poloniei şi punctul cel mai grav al degenerării statului a apărut în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în timp ce dezmembrarea statului a avut loc în timp ce Polonia arăta usoare semne de însănătoşire.

Page 3: Stema

De fapt, se poate vedea că ultimile două împărţiri au avut loc când reformele întăreau Uniunea Polono-Lituaniană, care devenea astfel o ameninţare pentru vecinii săi. Se poate spune că împărţirile nu au avut loc deoarece Polonia ar fi fost o ţară degenerată, slabă şi înapoiată ci mai degrabă pentru că încerca ca prin reformă să scape de slăbiciune şi rămânere în urmă.

Page 4: Stema

Mai trebuie spus că mai înainte de împărţire, Uniunea Polono-Lituaniană nu era o ţară complet suverană,. În zilele noastre s-ar fi spus că era de fapt un stat satelit al Rusiei, datorită faptului că ţarul Rusiei impunea persoanele agreate de el pe tronul polonez.

Vecinii Poloniei şi anume: Prusia,

Austria şi Rusia, au semnat o înţelegere secretă pentru menţinerea status quo-ului, adică să se asigure că legile poloneze nu aveau să se schimbe.

Page 5: Stema

Alianţa lor a fost cunoscută mai târziu drept "Alianţa celor trei acvile negre", datorită fatului că cele trei state foloseau acvilele negre pentru stema lor, spre deosebire de Polonia, care folosea simbolul acvilei albe.

Polonezii au încercat să alunge forţele

străine printr-o revoltă (Confederaţia de la Bar 1768–1772), dar unităţile lor armate, neinstruite şi prost comandate, nu au avut nici o şansă în faţa trupelor regulate ruseşti, fiind înfrângeri grave.

Page 6: Stema

Uniunea Polono-Lituaniană în momentul de maximă dezvoltare

Page 8: Stema

Pe 9 februarie 1772, acordul privind

împărţirea a fost semnat la Viena. O înţelegere preliminară între Rusia şi Prusia fusese semnată la Sankt Petersburg pe 6 februarie 1772. Mai devreme, în august, unităţi militare ruseşti, prusace şi austriece intraseră simultan în Polonia şi ocupaseră zonele asupra cărora căzuseră de acord să le revină. Pe 5 august a fost publicată declaraţia de ocupare, în condiţiile în care ţara era prea slăbită de luptele pierdute de Confederaţia de la Bar.

Page 9: Stema

Regimentele Confederaţiei, al cărui Stat Major a fost obligat să părăsească Austria după ce această ţară s-a alăturat alianţei Ruso-Prusace, nu au depus armele. Toate fortăreţele pe care le ocupau au fost apărate atât de mult cât s-a putut. A rămas faimoase apărarea oraşului Tyniec, care a rezistat până la sfârşitul lunii martie 1773, apărarea localităţii Czestochowa de sub comanda lui Casimir Pulaski şi apărarea Cracoviei, care a căzut pe 28 aprilie în faţa atacului ruşilor sub influenta generalului Aleksandr Suvorov, care a exilat întreaga garnizoană în Siberia

Page 10: Stema

Speranţele polonezilor s-au îndrepta către Franţa şi Anglia, dar ele nu au oferit un ajutor semnificativ şi nu au protestat când împărţirea s-a produs efectiv. Încercarea poloneză de a face faţă agresiunii externe a costat vieţile a aproximativ o sută de mii de luptători. Dar a fost o demonstraţie a reneşterii conştiinţei naţionale.

Tratatul de dezmembrare a fost ratificat pe 22 septembrie 1772. Frederick era extrem de mulţumit de succesul obţinut. Kaunitz era mândru că a reuşit să smulgă o aşa de mare bucată din trupul Poloniei

Page 11: Stema

Şi Ecaterina era foarte satisfăcută. Prin acest document diplomatic, Rusia intra în posesia acelei părţi a Livoniei care mai rămăsese până atunci în mâinile polonezilor, ca şi a acelei părţi din Rusia Albă care cuprindea ţinuturile Vitebsk, Polotsk şi Mscislav. Prusia lua Warmia şi Prusia Apuseană până la Netze, cu ţinuturile Pomerania, (dar fără oraşul Gdansk), ţinuturile Malbork, Chełmno, (fără oraşul Torun) şi unele districte din Polonia Mare. Austria a ocupat Zator şi Oświęcim, o parte a Poloniei Mici cu părţi ale ţinuturilor Cracovia şi Sandomir şi o mare parte din Rutenia, cu alte cuvinte, toată Gaqliţia, (dar fără oraşul Cracovia). Polonia a pierdut astfel 30% din teritoriu, (aproximativ 1.253.554 km²) şi cam patru milioane de locuitori. Cea mai mare parte a teritoriului şi a populaţiei a revenit Austriei.

Page 12: Stema

După ce au ocupat teritoriile menţionate mai sus, cele trei puteri au cerut regelui şi Seimului să fie de acord cu raptul teritorial. Regele a apelat la naţiunile Europei Occidentale pentru ajutor şi a tergiversat convocarea Seimului. Cum nu se vedea nici un sprijin de nicăieri şi când armatele celor trei ţări agresoare au ocupat Varşovia, impunând prin forţa armelor convocarea Seimului, a dispărut orice posibilitate de a alege vreo alternativă.

Senatorii care s-au opus cedărilor teritoriale au fost arestaţi de reprezentanţii ţarinei, şi au fost exilaţi în Siberia. Adunările locale au refuzat să trimită delegaţi în Seim. După multe încercări, au fost aduşi în Seim mai puţin de jumate din numărul obişnuit de reprezentanţi. Sesiunea acetui for conducător a fost prezidată de Cavalerul Ordinului de Malta Adam Lodzia Poninski.

Page 13: Stema

Pentru a împiedica dizolvarea Seimului şi pentru a favoriza ocupanţii, Adam Lodzia Poninski a luat măsura transformării lui dintr-un Seim obişnuit în Seim al Confederaţiei, unde se folosea aprobarea prin majoritate simplă. În ciuda eforturilor dramatice făcute de Tadeusz Rejtan, Samuel Korsak şi alţii pentru a împiedica legiferarea dezmembrării, ţelul trădătorilor a fost atins prin complicitatea lui Michael Radziwill şi a episcopilor Mlodzieyowski, Massalski, şi Ostrowski, oameni care ocupau funcţii importante în stat. Seimul a ales un comitet format din 40 de persoane care să se ocupe de toate problemele. Pe 18 septembrie 1773, comitetul a semnat în mod formal tratatul de cedare, ceea ce a dus la renunţarea oricăror pretenţii ale Poloniei asupra teritoriilor ocupate

Page 14: Stema

Rezultatele primei impartiri Rezultatul cel mai limpede a fost ca

Polonia a pierdut aproximativ 30 % din teritoriu si 35% din populatie,reducandu-se la niste dimensiuni care o faceau egala a Frantei.Pierderea controlului asupra cursului inferior al Vistului,ruta comerciala a Poloniei spre tarmul baltic si spre lume ,era o problema foarte grava.Situatia a fost inrautatita de faptul ca Prusia a profitat de negocierile de impartire ca sa smulga un acord comercial cu polonezii.

Page 15: Stema

In conditiile acordului ,asupra graului transportat pe cursul fluviului au fost fixate taxe prohibitive,care au avut rezultate dezastruoase pentru un comert aflat si asa in declin.Desi Polonia pastrase Danzigul,din cauza pierderii Prusiei de Vest,orasul a ramas izolat si lipsit de protectie.

Page 17: Stema

In ianuarie 1793 a fost incheat un al doilea Tratat de impartire intre Rusia si Prusia ,justificabil prin perocolele politice la adresa statelor invecinate care ar fi putut aparea in urma raspandirii ideilor revolutionare franceze in Polonia.Rusia avea sa primeasca Ucraina ,Podolia si jumatatea estica a Lituaniei,ceea ce insemna un total de 250 000 de kilometri patrati si 3 milioane de oameni.

In aprilie au fost formulate declaratiile publice prin care se anunta proiectul de impartire.Vestea a fost primita cu stupefactie de catre Confederatii din Targowica.

Page 18: Stema

Stanislas-August a fost convins de oferta unui cadou viitor de 34 de milioane de florini polonezi(de care avea nevoie sa-si achite datoriile) si a convocat ceea ce avea sa se dovedeasca a fi ultimul Seim din istoria republicii.

Inconjurat de soldati,Seimul a fost silit in primul rand sa aprobe toata legislatia din ultimii 5 ani.Constitutia din 1791 a fost dizolvata si inlocuita cu vechea constitutie,cu tot cu ,,Libertatile de Aur “.Apoi au fost prezentate tratatele de impartire dintre Polonia si Rusia si dintre Polonia si Prusia.

Page 19: Stema

Inainte de a fi dizolvat in octombrie 1793,Seimul a fost solicitat sa ratifice inca un tratat,o alianta defensiva intre Rusia si ce mai ramasese din statul polonez.Acest document a marcat intoarcerea Poloniei la vechiul statut de protectorat al rusilor.

Desi istoricii au fost suficient de opaci ca sa considere decisiva a doua impartire ,in momentul respectiv nu era inevitabila aparitia unei a treia impartiri la doar 2 ani dupa aceea.La sfarsitul lui 1793,Prusia ,cea mai lacoma dintre cele 3 puteri se declarase deja in favoarea unei a treia impartiri,de data aceasta totala.

Page 21: Stema

Date fiind caderea Varsoviei si exilarea regelui ,republica ajunsese in ,,extremis”.Ecaterina se decise.Spiritul revolutionar trebuia distrus o data pentru totdeauna in Polonia.

Negocierile dintre puterile impartitoare aveau sa fie lungi si minutioase.In conditiile in care Polonia urma sa fie ,,moarta pentru totdeauna,fara a mai putea fi readusa la viata vreodata”aceasta a treia impartire avea sa aduca in contact pentru prima oara frontierele celor trei puteri.

Sase luni mai tarziu,cand inca nu acceptase impartirea Federic Wilhelm a primit un ultimatum prin care i se cerea Cracovia sau sa se pregateasca de o confruntare militara.

Page 22: Stema

Pentru lamurirea tuturor,celo trei puteri au avut nevoie de aproape 2 ani.Tratatul final de impartire a fost semnat in ianuarie 1795 la SK.Petersburg de catre Rusia,Prusia si Austria.

Studenta:Filip Maria Alina gr.3

RISE anul II