Stefan Gheorghidiu

Constructia personajuluiŞtefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, îndeplinind totodată rolul de

narator. El consemnează la persoana întâi, în mod subiectiv, experienta proprie în raport cu două coordonate esentiale ale destinului său, iubirea şi războiul.

Tipul intelectualului lucid El întruchipează tipul intelectualui lucid, aflat în căutarea absolutului, care se autoanalizează în raport cu realitatea obiectivă a războiului şi cu cea interioară, a propriilor amintiri despre povestea de dragoste trăită alături de Ela.

Portretul acestuia prinde contur pe parcurs, prin acumulare de date esentiale asupra devenirii sale. Absolvent al Facultătii de Filosofie, Ştefan se simte familiar în lumea cărţilor, ale căror idealuri le transpune în viata de zi cu zi. Relatia cu Ela se fundamentează initial pe orgoliu, însuşi mărturisind ulterior: „Începusem să fiu totuşi măgulit de admiratia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri."

Portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare indirectă, care se desprinde din fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi relaţiile cu celelalte personaje. La aceasta se adaugă autocaracterizarea („Eram alb ca un om fără globule roşii”), dar şi procedee specifice romanului psihologic modern : autoanaliza lucidă („Simţeam din zi in zi, departe de femeia mea, că voi muri, căci durerile ulceroase - acum când nu mai puteam mânca aproape deloc - deveniseră de nesuportat. Slăbisem intr-un mod care mă despera, căci făcea o dovadă obiectivă că sufăr din cauza femeii, şi oricât aş fi vrut să ascund cu surâsuri rănile orgoliului meu, nu mai puteam izbuti, din cauza asta”), introspecţia („Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de atâta incordare, s-au rupt ca nişte sfori putrede”), monologul interior, fluxul conştiinţei.

Individul superior nu poate concepe iubirea decât în varianta sa ideală, ca pe o cale de cunoaştere a absolutului, prin unirea spirituală a două suflete-pereche: „Căutam o identificare şi o verificare a eului meu [ ... ]. Nu m-as fi putut realiza decât într-o dragoste absolută.” Idealist, el considera că iubirea reprezintă o regăsire a sinelui prin celălalt membru al cuplului, de la care niciunul dintre cei doi nu se poate abate. Aflat în prezentul frontului, el retrăieşte drama neîmplinirii erotice, căci povestea sa de iubire se află sub semnul incertitudinii.

Relaţia cu Ela: În relatie cu Ela, Ştefan dovedeşte o transformare sufletească şi comportamentală, de la iubire absolută, la drama dezamăgirii totale. Singura perspectiva însă, anume cea subiectivă a personajului-narator, limitează cititorul la a interpreta doar opinia acestuia, nelăsându-i femeii dreptul la replică. Personalitatea Elei se conturează doar prin prisma lui Gheorghidiu, el redând propria percepţie asupra acesteia.

Modalităţi de caracterizare: Portretul personajului este conturat în special prin caracterizare indirectă, prin prezentarea subiectivă a faptelor, vorbelor, atitudinilor sale. Pe parcursul romanului, el însuşi se autocaracterizează ca fiind un intelectual orgolios, însetat de absolut: „Nu m-aş fi putut realiza decât într-o dragoste absolută.". Desi gelos, neaga chiar si fata de sine. Un alt personaj, unchiul său, Nae Gheorghidiu, îl caracterizează în mod direct ca fiind lipsit total de „spirit practic", într-o lume în care domină puterea „paralelor"

Principalele modalităti de analiză psihologică utilizate de Camil Petrescu, monologul interior, introspectia şi retrospecţia, autoanaliza, memoria voluntară şi involuntară, conturează o imagine completă asupra unei conştiinţe unice a unui personaj memorabil, un intelectual superior, care aparţine unei lumi mediocre.