Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

9
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este un monument de bronz închinat primului domnitor al Principatelor Române Unite, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Statuia a fost amplasată în piaţa centrală a oraşului Iaşi, denumită simbolic Piaţa Unirii , locul unde s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii în anul 1859 , înainte chiar ca numele colonelului Cuza să fie câştigător în alegeri, unanim, şi la Iaşi şi la Bucureşti.

Transcript of Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Page 1: Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este un monument de bronz închinat primului domnitor al Principatelor Române Unite, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

Statuia a fost amplasată în piaţa centrală a oraşului Iaşi, denumită simbolic Piaţa Unirii, locul unde s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii în anul 1859, înainte chiar ca numele colonelului Cuza să fie câştigător în alegeri, unanim, şi la Iaşi şi la Bucureşti.

Istoricul realizării monumentului

După apariţia în anul 1902 a lucrării lui A.D. Xenopol "Domnia lui Cuza Vodă", noua generaţie a înţeles că adevărata istorie a ţării se scursese până atunci şi hotărâse să ridice

Page 2: Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

o statuie lui Alexandru Ioan Cuza în piaţa care a reprezentat întotdeauna la Iaşi tradiţia Unirii.

Iniţiativa ridicării unui monument în cinstea lui Cuza Vodă a aparţinut boierului Grigore Ghica-Deleni, urmaş al unei mari familii boiereşti cu moşii prin zona Hârlăului, "clasă ce nu avusese temeiu - după cum mărturiseşte A.D. Xenopol - de a fi mulţumită de domnia acestuia". Acesta citise opera lui Xenopol dedicată marelui domnitor, supă cum reiese din scrisoarea boierului către Xenopol, scrisă la începutul secolului al XIX-lea.

În anul 1904, s-a alcătuit un comitet de iniţiativă în acest scop alcătuită din: Dimitrie Greceanu, Petru Poni, A.D. Holban, Nicolae Iorga şi alţii, sub preşedinţia lui Grigore Ghica-Deleni. Acesta îi adresează o scrisoare deschisă lui Xenopol invitându-l să sprijine ridicarea monumentului.

A.D. Xenopol scria în "Istoria ideilor mele" că iniţial "subscripţia mergea foarte slab, deoarece era combătută de guvernul liberal, sub D. Sturdza, cel mai mare duşman al lui Cuza Vodă". Dimitrie A. Sturdza fusese anterior secretar particular al domnitorului, devenind apoi membru al grupului liberal condus de Ion C. Brătianu. Nici apelul făcut de către Grigore Ghica-Deleni pe lângă rege nu a avut succes, acesta sfătuindu-l să nu mai ceară bani de la stat pentru statuie şi să facă o donaţie privată.

Succedarea la putere a guvernului conservator nu a fost de mai bun augur pentru realizarea statuii, guvernul dispunând suspendarea subscrierii. "Se înredăcinase în gândul publicului că ridicarea unui monument întemeietorului României moderne era rău văzută de curte şi palat", scria Xenopol. Astfel, în timp de 6 ani de subscrieri, s-au adunat abia 70.000 de lei.

Statuia lui Cuza Vodă a fost contractată cu sculptorul italian Raffaello Romanelli (1856-1928). După cum povesteşte Xenopol, "norocul vru ca sculptorul italian, căruia comitetul se adresase pentru a executa statuia, să fie artist tot atât de mare, pe cât de desinteresat. El primi a executa monumentul pentru un preţ care depăşea cu puţin suma adunată". Romanelli era un sculptor agreat de Curtea Regală a României, el executând înainte şi Bustul regelui Carol I de la Castelul Pelişor.

Pentru realizarea monumentului, Romanelli s-a documentat, citind cărţi ale unor istorici români şi străini. "Pentru monumentul naţional care va fi ridicat la Iaşi mă documentez mereu, considerându-l una din acele lucrări de care un artist îşi leagă numele pentru posteritate", scria el.

Autorităţile au continuat să pună piedici în calea realizării monumentului, refuzând să permită amplasarea statuii în Piaţa Unirii şi oferind piaţeta din faţa actualului hotel Continental. Profesorii ieşeni Nicolae Iorga, A.D. Xenopol şi A.C. Cuza au mobilizat tineretul universitar, provocând o „mică revoluţie" pentru obţinerea amplasamentului din faţa „hanului Petru Bacalu", unde, pentru prima dată, s-a jucat „Hora Unirii". [1]

Page 3: Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

În cele din urmă, cu prilejul audienţei din anul 1910 a lui A.D. Xenopol la regele Carol I, soţia lui A.D.Xenopol a reuşit să-l înduplece pe monarh să subscrie şi el pentru construirea monumentului cu suma de 20.000 de lei "spre marele necaz al partidului liberal". Astfel, autorităţile locale au acceptat montarea statuii în Piaţa Unirii.

Dezvelirea monumentului

Serbările inaugurării statuii lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Ilustrată de epocă.

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza a fost dezvelită la data de 27 mai 1912 în prezenţa regelui Carol I, a principilor Ferdinand şi Carol. Regele Carol I a rostit cu acest prilej următoarele cuvinte: „Primul rege al României îşi îndeplineşte o sfântă datorie către primul Domnitor al ţărilor surori unite, aducând în faţa acestui monument prinosul de cinstire ce se cuvine memoriei lui Cuza Vodă, care vă rămâne de-a pururi nestinsă în amintirea poporului". [2]

Statuia a fost amplasată în Piaţa Unirii din Iaşi. În ziua dezvelirii au participat o mulţime de locuitori, mulţi în costume naţionale, s-au pavoazat clădirile din jur cu steaguri şi covoare populare, s-au ţinut discursuri înflăcărate de către mai mulţi istorici ai neamului românesc ca Xenopol şi Iorga. În numele sătenilor a vorbit Dumitru Solomon.

În „Evenimentul" din 14 iunie 1912, poeţii George Topârceanu şi Mihai Codreanu au publicat versuri ocazionale sub titlul "Odă la statuie", versuri adresate regelui Carol I, venit în Iaşi pentru a participa la inaugurarea statuii „domnitorului ţăranilor" realizată de către sculptorul Raffaello Romanelli.

Sire, Alteţe Regale,Va sta în cartea vremii, cu aurite slove,Ca Voi, prezentul falnic şi mândru viitor,Venit-aţi în cetatea cucernicei MoldoveSă salutaţi p-al ţării întâiul Domnitor..."

Finalul poemului se adresa lui Cuza Vodă:

Page 4: Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

(...)Mulţi voievozi purta-vor cununa asta încă,Dar Tu, pe soclul vremii, întâiul străluceşti,Căci Tu ai dus întâiul, pe umăru-Ţi de stâncăZidirea întregistă a Ţării Româneşti!".

Monumentul propriu-zis

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza este reprezentată în mărime supranaturală, fiind aşezată pe un soclu şi un piedestal de piatră albă de granit de Italia, având împreună 6,5 metri înălţime. Statuia este realizată din bronz şi are o înălţime de 3,5 metri. Domnitorul este înfăţişat în celebra sa uniformă de ofiţer şi învăluit de mantia princiară. O replică a statuii se află în Piaţa Unirii din Craiova.

În grupul statuar de la baza soclului sunt reprezentaţi în mărime naturală de către acelaşi sculptor: Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Nicolae Kretzulescu şi generalul Ioan Emanuel Florescu.

Statuia a fost consolidată în perioada 2006-2007 în cadrul reconstrucţiei întregului spaţiu al Pieţii Unirii. S-a realizat consolidarea soclului şi a statuii lui Cuza, pentru care s-a folosit un granit special, inexistent pe piaţa românească şi care a fost procurat de la o carieră din Ucraina. [3]

În prezent, statuia lui Cuza din Piaţa Unirii este locul unde se depun coroane de flori la toate marile sărbători naţionale, precum şi locul de întâlnire al ieşenilor cu ocazia marilor evenimente cu specific local.

Statuia lui Cuza Voda a fost gindita din 1904

Autor: Constantin OSTAPData publicarii: 30/07/2007

Page 5: Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Fericite vremuri cind iesenii faceau „revolutii" pentru amplasarea monumentelor Iasului in locurile istoriceste motivate!

Ca vechi iesean, m-am bucurat citind in „Ziarul de Iasi" din 23 iulie a.c. vestea ca „Piata Unirii (va fi) gata in citeva zile" si ca va fi finalizata „reabilitarea (?) statuii domnitorului". Ma nedumireste, insa, afirmatia: „Statuia este din 1906". De unde si titlul notelor de fata.

M-a preocupat istoria monumentelor Iasului si, de-a lungul anilor, am strins informatii despre fiecare statuie in parte, informatii pe care am incercat sa le comunic celor interesati si ei de aceasta problema prin note publicate in revistele si ziarele din Iasi. Revista „Cronica" mi-a facut cinstea de a publica o astfel de nota despre statuia lui Cuza Voda in numarul 3 (1277) din februarie 1992.

Eu imi intitulasem nota „Oda la statuie", dar textul meu, ceva mai „stufos" a fost reprodus cu titulatura „La inaugurarea statuii lui Cuza Voda", ca pretext pentru publicarea, sub titlul de mai sus, a versurilor ocazionale ale lui G. Topirceanu si Mihai Codreanu, aparute, pentru prima data, in „Evenimentul" din 14 iunie 1912. Erau adresate regelui Carol I, venit in Iasi pentru a participa la inaugurarea statuii „domnitorului taranilor" realizata de catre sculptorul Raffaello Romanelli. Evenimentul a avut loc in ziua de 27 mai 1912. De unde si inceputul acestei ode:

„Sire, Altete Regale,Va sta in cartea vremii, cu aurite slove,Ca Voi, prezentul falnic si mindru viitor,Venit-ati in cetatea cucernicei MoldoveSa salutati p-al tarii intiiul Domnitor...".Finalul se adresa lui Cuza Voda:„Multi voievozi purta-vor cununa asta inca,Dar Tu, pe soclul vremii, intiiul stralucesti,Caci Tu ai dus intiiul, pe umaru-Ti de stincaZidirea intregista a Tarii Romanesti!".

Atunci a rostit Carol I cuvintele care l-au apropiat si mai mult de cetatenii Iasului: „Primul rege al Romaniei isi indeplineste o sfinta datorie catre primul Domnitor al tarilor surori unite, aducind in fata acestui monument prinosul de cinstire ce se cuvine memoriei lui Cuza Voda, care va ramine de-a pururi nestinsa in amintirea poporului".

In „Curierul de Iasi" din 8 septembrie 1999 am publicat o nota cu titulatura: „Statuia lui Alexandru Ioan Cuza a fost gindita inca din 1904". Informatia o gasisem in dosarul nr. 229/1911 - Fond Primaria Iasi, unde s-a pastrat procesul verbal al „Comitetului pentru ridicarea statuii lui Cuza Voda" din 13 septembrie 1911. Se spunea: „Noi, fara a mai aminti aici felurite piedici ce am intimpinat in cursul celor 7 ani de cind am intreprins realizarea acestei idei a noastre etc.". Principala piedica era dorinta iesenilor de a amplasa aceasta statuie in Piata Unirii, in timp ce „autoritatile" (care se temeau ca amplasarea

Page 6: Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

statuii in zona centrala ar supara pe regele Carol I) au oferit piateta din fata actualului hotel Continental.

Atunci, N. Iorga, A.D. Xenopol si A.C. Cuza au mobilizat tineretul universitar, provocind o „mica revolutie" intru obtinerea amplasamentului din fata „hanului Petru Bacalu", unde, pentru prima data, s-a jucat „Hora Unirii". Audienta din 1910 a lui A.D. Xenopol la regele Carol I, care a donat atunci 20000 lei pentru acest monument, a determinat oficialitatile sa accepte montarea statuii in Piata Unirii.

...Fericite vremuri cind iesenii faceau „revolutii" pentru amplasarea monumentelor Iasului in locurile istoriceste motivate! A urmat momentul 1927, cind Monumentul Unirii din 1918 a fost amplasat judicios pe locul unde este acum statuia lui Eminescu (monument distrus in 1947 si refacut in 1999 pe un nou amplasament, in „Piata Natiunii"). Din pacate, in anul 2002, „autoritatile" n-au tinut seama de propunerea celor care au realizat Monumentul Unirii din 1600 (ecvestra Mihai Viteazul a sculptorului Ioan Buzdugan) de a amplasa acest monument semnificativ in spatiul de linga biserica Mitocul Maicilor, astfel ca monumentele „celor trei Uniri" - infaptuite in Iasi (1600, 1859, 1918) sa fie grupate, ca puncte de atractie turistica si ... patriotica. Tocmai realizatorul Primei Uniri (1600) a fost „ostracizat" intr-un colt obscur in partea de nord a orasului, exclus astfel din circuitul turistic.Se va repara, oare, aceasta greseala in anul 2008, cind Iasul va sarbatori 600 de ani de la prima atestare documentara (hrisovul lui Alexandru cel Bun din 6 octombrie 1408)?

Cu granit din Ucraina

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iasi, consolidata si restaurata dupa 100 de ani

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iasi, consolidata si restaurata dupa 100 de ani

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza si a grupului unor mari colaboratori ai sai in toate actele de fondare a Romaniei moderne, din Piata Unirii din Iasi, inaugurata in 1912, este supusa unor ample lucrari de restaurare si consolidare. Monumentul este unul dintre cele mai impunatoare si mai valoroase artistic pe care le are tara noastra. Opera a sculptorului italian Raffaello Romanelli, nu e doar expresia unui omagiu adus primului conducator al statului unitar roman, ci si una a continuitatii in gand si fapta, de vreme ce principalul contribuabil la subventionarea ridicarii grupului statuar a fost insusi Regele Carol I, care a participat si la dezvelirea ce a avut loc intr-o frumoasa luna mai de la inceputul veacului trecut. Consolidarea statuii se produce in cadrul reconstructiei intregului spatiu al Pietii Unirii. Probleme deosebite au survenit in ceea ce priveste refacerea mozaicului ce il figureaza pe Dragos cu Zimbrul, dar mai ales consolidarea soclului si a statuii lui Cuza, pentru care este nevoie de un granit special, inexistent pe piata romaneasca. De aceea, el va fi procurat de la o cariera din Ucraina si va fi folosit la consolidarea soclului statuii si

Page 7: Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

grupului statuar format din: Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, Nicolae Cretulescu si generalul Ioan Em. Florescu. Lucrari migaloase presupune refacerea statuii in bronz a domnitorului, incat termenul fixat prin contract cu firma Construct SA va fi depasit, iar costul lucrarilor a crescut, ceea ce a impus intocmirea unui act aditional convenit de municipalitate si firma constructoare.