INSTALA ŢII PENTRU CREAREA PRESIUNII ÎN INSTALAŢIILE INTERIOARE DE APĂ

La clădiri individuale sau la grupuri de clădiri cu un numar mic de obiecte sanitare, se prevad instalaţii de hidrofor, iar la ansambluri de cladiri, unde consumul de apă este mare, se prevăd staţii de pompare.

Determinand pentru alegerea soluţtiei folosite la staţia de ridicare a presiunii este, în special, variaţia consumului de apă în instalaţia interioară si regimul de funcţionare al reţelei publice (debitul şi presiunea acesteia).

Instalaţiile de hidrofor şi staţiile de pompare mici, care deservesc în general o sigura clădire, se amplasează într-o încapere de la subsol sau parterul claădirii respective. Instalatiile de hidrofor şi staţiile de pompare mari, care deservesc mai multe clădiri, se montează într-o cladire separată , care uneori adăpostesc şi alte echipamente tehnice, ca: centrala termică, postul de transformare etc.

Această soluţie prezintă avantaje economice şi îndepartează totodată o sursa de zgomot de clădirile locuite.

Încaperea în care se amplasează staţia de ridicare a presiunii trebuie sa fie ventilată, luminata si încalzita.

B. STAŢII DE POMPARE CU HIDROFOR

O înstalaţie de hidrofor este formată din următoarele părţii componente (fig. 29.1) : rezervorul-tampon 4, amplasat pe conducta de alimentare cu apă din reţeaua exterioară, pompa 1 cu motorul de acţiunonare, care aspiră apa din rezervorul-tampon şi o refulează în intalaţia interioară, recipientul de hidrofor 2, în care se înmagazinează o parte din apa refulată.

Fig. 29.1. Elementele componente ale instalaţiei de hidrofor: 1- elecropompă; 2- recipient de hidrofor; 3-compresor de aer; 4-rezervor-tampon; 5-conductă publica de

alimentare cu apă; 6- conductă de ocolire; 7- robinet cu plutitor; 8-aerisire; 9- întrerupătorul compresorului; 10- automat de presiune (presostat); 11- conductă de alimentare a instalaţiei interioare;

a-a – nivel minim de apă; b-b- nivelul maxim de apă.

TEHNOLOGIA LUCRARILOR DE INTALAŢII TEHNICO-SANITARE

de pompă, compresorul 3, cu ajutorul căruia se introduce aer comprimat in recipientul de hidrofor, aparatură de automatizare şi diverse armături.

În timpul funcţionării instalaţiei, pompa aspiră apa din rezervorul-tampon 4, alimentat la rândul sau din reţeaua exterioară 5 şi o refulează, cu presiune, în instalaţia interioară. O parte din cantitatea de apa refulată este consumată la armaturile de serviciu, iar diferenţa este acumulată în recipientul de hidrofor, unde, pătrunzînd cu presiune, comprimă perna de aer existentă. Îintr-o altă fază de funcţionare, cînd pompa este oprită, consumul de apă din intalaţie se asigură din rezerva conţinută in recipient şi, în această situaţie, perna de aer destinde o dată cu scăderea nivelului de apă. Pompa este pornita şi oprită automat de către un presostat 10, care conectează sau deconectează circuitul de alimentare cu energie electrică a motorului electic al pompei, atunci când se atinge în hidrofor presiunea minimă si maximă prevazută. Cu timpul, o parte din aerul conţinut în recipientul de hidroforse pierde, fie prin neetanşeitate, fie prin dizolvarea în apa.

Completarea aerului lipsă se face punînd în funcţiune, prin comandă manuală, compresorul. Aerul pătrunde în recipient printr-o conductă anume, racordată la partea superioară. Reducerea cantităţii de aer din recipient re drept consecinţă sporirea frecvenţei de pornire a pompei, iar la limită, în lipsa totală a aerului din hidrofor, funcţionarea pompelor va fi continuă atît timp cît nu se opreste consumul de apă din instalaţie. Rezultă ca rezervă de apă acumulată în recipient în timpul unei perioade de funcţionare a pompei, va fi mai mare cînd se sporeşte volumul de aer din hidrofor. Cantitatea de aer se verifică urmărind nivelul apei care este vizibil la sticla de nivel montată pe recipient. Prin proiect se stabileşte presiunea de pornire si de oprire a pompei, care trebuie reglată la presostat.

Presostatul posedă o membrană care se deformează elastic sub influenţa variaţiei presiunii din recipientul de hidrofor şi astfel se acţionează întrerupătorul care produce închiderea sau deschiderea circuitului electric de alimentare a motorului electric al pompei. Acest automat se montează de obicei pe o conductă de ½``, care se leaga fie direct la recipientul de hidrofor, fie la conducta de apă, de intrare sau de ieşire din recipient.

Rezervorul-tampon poate fi de tip închis (sub presiune) sau deschis (fără presiune).

Rezervorul-tampon deschis se execută, de obicei, din tablă ; este protejat împotriva coroziunii prin vopsire cu miniu de plumb. El este prevăzut cu o baterie de robinete cu plutitor, care închid accesul apei în rezervor cînd acesta sa umplut.

Pentru evacuarea apei, în caz de defectare a robinetelor cu plutitor, se prevede un preaplin racordat la reţeaua de canalizare a clădirii. La partea inferioară a rezervorului se leagă ţeava de racord la pompă şi o ţeava de golire.

INSTALAŢII PENTRU CREEAREA PRESIUNII ÎN INSTALAŢIILE INTERIOARE DE APĂ.

Rezervorul-tampon închis este de tipul recipientului de hidrofor cu perna de aer. Apa trece în mod obligatoriu prin recipient, iar şoculire produse la pornirea şi oprirea pompei sunt preluate de perna de aer.

Recipientul este racordat la un compresor pentru completarea periodica a pernei de aer.

Rezervorul-tampon, pompa, compresorul si recipientul de hidrofor se montează pe fundaţii din beton. Fundaţia la pompe şi compresor va avea o izolare din plută expandată, destinată a amortiza trepidaţiile.

Pentru ca pompele sa fie continuu amortizate , ele se montează sub nivelul apei în rezervorul-tampon deschis.

La rezervoarele-tampon închise nu se pune problema amorsării pompelor, deoarece acestea sunt permanent sub presiune.

O instalaţie de hidrofor poate conţine una sau mai multe pompe şi unul sau mai multe recipiente de hidrofor, dupa necesitate. Totodată însă este suficient un singur compresor.

Armaturile care se montează pe conductele de legătură din staţia de hidrofor sunt robinetele de închidere, clapetele de reţinere şi ventilele de singuranţă.

Robinetele de închidere sunt necesare pentru izolarea fiecarui aparat sau linii de legătură în parte , iar clapetele de reţinere au rolul de a opri scurgerea apei din instalaţia interioara înapoi în rezervorul-tampon , sau în reţeaua publică, după oprirea pompelor. Ele se montează pe conducta de refulare a pompelor şi le protejează totodată pe acestea împotriva şocurilor de presiune.

Ventilele de siguranţă protejează recipientele de hidrofor contra suprapresiunilor ce ar putea fi create de pompe sau compresor.

Pentru golirea apei se prevăd canale la rezervorul-tampon, recipientele de hidrofor, precum şi în punctele cele mai joase ale instalaţiile. Evacuarea apei de la presetupa fiecarei pompe se face printr-o pîlnie, amplasată lânga pompa şi printr-o ţeavă de ½`` sau ¾`` , care se determină la un recipient de scurgere.

La acelaşi recipient se poate dirija şi apa provenită de la preaplinul rezervorului-tampon. Nu este admis însă să se facă o legtura directă, prin intermediul conductelor de golire, între nstalaţia de alimentare cu apă şi reţeaua de canlizare, deoarece se creează pericolul de infectare.

Supravegherea bunei functionari a instalaţiei se asigură prin montarea unui manometru pe recipientul de hidrofor.

Toate armăturile de închidere, reglaj şi de siguranţă, precum şi manometrele şi sticlele de nivel trebuie să fie montate în poziţii uşor de manevrat, respective de citit. De asemenea, gura de vizitare a recipientului de hidrofor trebuie sa fie uşor accesibilă. Condensarea umidităţii din aer pe suprafeţele reci ale recipientului de hidrofor, a rezervorului-tampon şi a conductelor, nu pot fi împiedicată decât prin execuţia unei izolaţii termice.