St medii

Structura populației pe medii – urban/rural

Populația urbană vs Populația rurală

distincţia dintre populaţia urbană şi populaţia rurală impune numeroase probleme datorită dificultăţilor, care apar în precizarea limitelor ce separă cele două medii de viaţă.

Pentru caracterizarea unităților urbane

fie criteriul numeric (un anume număr de locuitori în circumscripţia de bază),

fie criteriul funcţional (un anume procent al activilor ocupaţi în activităţi non-agricole)

sau criteriul administrativ (anumite „trăsături" considerate urbane de către autorităţile din ţara respectivă)

sau o combinaţie de mai multe criterii.

Cel mai frecvent – criteriul numeric

numărul de locuitori, dar, şi în acest caz, comparabilitatea internaţională este dificilă, datorită variabilităţii pragului statistic, considerat fie la un nivel redus (200 locuitori în Suedia, 300 locuitori în Islanda), fie la un nivel foarte ridicat (5.000-12.000 în republicile foste sovietice, 10.000 în Spania, 40.000 în Coreea de Sud).

Criterii

serviciile statistice din numeroase ţări utilizează criterii complexe, precum densitatea rezidenţială, structura populaţiei active, migraţia zilnică a forţei de muncă sau prezenţa anumitor servicii considerate urbane.

Rezultă, aşadar, că pentru efectuarea unei analize complexe a populaţiei în funcţie de mediul rezidenţial, este necesară raportarea la definiţiile naţionale.

Concept

populaţie urbană, populaţia care trăieşte în zonele considerate urbane şi

populaţie rurală, populaţia care trăieşte în zonele apreciate ca fiind rurale, indiferent de criteriul utilizat.

Populaţia urbană

Creşterea continuă a numărului oraşelor şi, implicit, a populaţiei urbane poartă denumirea de urbanizare.

Deşi oraşul a apărut cu milenii în urmă, problema urbanizării este relativ recenta în istoria omenirii:

dacă în 1900, doar 10% din populaţia lumii trăia în mediul urban, acest procent este în jur de 50% la sfârşitul secolului XX

Urbanizarea

Creșterea numărului orașelor

Formarea sistemelor

urbane compelxe

Creșterea numărului populației urbane

Proporţia populaţiei urbane a crescut în mod deosebit în ultima jumătate de secol în statele subdezvoltate, această creştere fiind mai accentuată decât în statele dezvoltate.

Factorii urbanizării

Creşterea productivităţii în agriculturăMecanizarea lucrărilor şi îmbunătăţirea tehnologiilor agricole a dus la creşterea productivităţii în agricultură, fapt ce a determinat eliberarea unui procent ridicat al forţei de muncă din mediul rural, creând posibilitatea susţinerii de către o populaţie agricolă tot mai redusă a unui procent tot mai ridicat de populaţie non-agricolă.


Industrializare. Dependenţa industriei manufacturiere de sursele de materii prime şi energie a determinat localizarea fabricilor în anumite zone sau areale, iar multiplicarea sau dezvoltarea ramurilor industriale a dus la creşterea necesarului de forţă de muncă, creând astfel premisele apariţiei aglomeraţiilor umane.


Potenţialul pieţei. Dezvoltarea industriei uşoare a evidenţiat tot mai mult necesitatea existenţei unei pieţe de desfacere a produselor. Oraşele, mari consumatoare de bunuri de consum, au atras şi apariţia unor noi ramuri industriale, ramuri ce au necesitat un surplus de forţă de muncă.


Multiplicarea serviciilor. Activităţile terţiare s-au multiplicat datorită dezvoltăriicomerţului, a creşterii nivelului de viaţă şi implicit a nevoii de o mai bună organizare economica şi socială. Multe servicii, datorită varietăţii lor, tind să fie concentrate în oraşe.


Dezvoltarea transporturilor. Îmbunătăţirea căilor de comunicaţie, în afara faptuluică au încurajat expansiunea oraşelor de-a lungul arterelor majore, au facilitat mobilitatea populaţiei, dinspre zonele rurale spre cele urbane.


Atracţia socio-culturală. Oraşele, în special cele mari sau cele cu funcţii culturale, atrag populaţie numeroasă datorită facilităţilor sociale cinema, teatre, galerii, instituţii de învăţământ specializate.


Creşterea nivelului de educaţie. Oraşele au fost şi sunt în general privite ca deţinătoare de mari oportunităţi, unde succesul poate fi foarte facil. Pe măsură ce populaţia rurală devine mai informată asupra acestor posibilităţi, proporţia celor ce se îndreaptă spre oraşe creşte semnificativ.


Creşterea naturală. Expansiunea oraşelor este datorată atât imigraţiei (exod rural), cât şi creşterii naturale (sporului natural). Uneori, rata de creştere naturală din oraşe este mai ridicată decât în zonele rurale, deoarece cea mai mare parte a migranţilor sunt de vârstă fertilă, dar şi datorită îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi a creşterii bunăstării familiilor.

grad de urbanizare, nivel de urbanizare, rata urbanizării, indice de urbanizare.

Populația urbană / Populația totală

Rata urbanizării pe Glob, 1995 - 2000

Gradul de urbanizare – aspecte spațiale

Aceleaşi diferenţieri se înregistrează la nivel de ţări: statele dezvoltate prezintă valori cu mult deasupra mediei mondiale:

87% în Australia, Belgia şi Olanda, 76% în Japonia, 74% în S.U.A., 70% în Italia.

Există şi valori cu mult mai ridicate, dar acestea se referă la teritorii mici, precum: Malta, Singapore, Macao şi Hong Kong, unde un singur oraş concentrează cea mai mare parte a populaţiei.

Gradul de urbanizare

În statele subdezvoltate, rata urbanizării este în general mai scăzută, deşi în unele state mai mult de jumătate din populaţia totală este concentrată în oraşe: 83% în Argentina, peste 80% în Uruguay.

În anumite state ale Lumii a III-a, proporţia populaţiei urbane nu depăşeşte 10% (de exemplu, 9% în Niger şi Bangladesh, 7% în Uganda şi Tanzania, 6% în Mozambic, 5% în Rwanda, Bhutan, Nepal).

Evoluţia urbanizării pe plan mondial

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

1800 1820 1860 1880 1900 1920 1940 1960 1980 2000

городскоенаселение (млн.чел.)

Evoluţia urbanizării pe plan mondial

0

10

20

30

40

50

60

1800 1820 1840 1860 1880 1900 1920 1940 1960 1980 2000

Доля в населении мира (%)

Anul Efectivul populaţiei urbane

Rata urbanizării (%)

1800 29 milioane 3,0 %

1850 81 milioane 6,4 %

1900 224 milioane 13,6 %

1950 706 milioane 28,2 %

1995 circa 2,5 miliarde 45%

2000 circa 3 miliarde >50 %

2014 3,8 miliarde 53 %

Tabel 1. Evoluţia populaţiei urbane şi a ratei urbanizării la nivel mondial

более 50%

от 20 до 50%

менее 20%

http://td-architects.eu/projects/show/million-cities/

numărul aglomeraţiilor

cu circa 100.000 locuitori

era de aproximativ 45 în 1800, în 1990 depăşea 1.000.

oraşele cu 500.000 locuitori

1800 doar 7 la număr, respectiv 3 în Europa (Londra, Paris şi Istanbul) şi 4 în Asia (Beijing, Tokyo, Canton, Madras) ajung să depăşească 280 în prezent.

numărul aglomeraţiilor

Oraşele milionare, excepţionale în 1800 (doar Tokyo şi Beijing depăşeau cu puţin 1 milion de locuitori) sunt peste 100 în 1990, în timp ce unele aglomeraţii au devenit gigant, populaţia acestora depăşind 20 de milioane locuitori.

Urbanizare falsă

Lipsa locurilor de muncă şi a locuinţelor face ca rata şomajului să fie foarte ridicată, noii veniţi trăind în condiţii mizere, în cartiere insalubre la marginea oraşelor, numite bidon-villes-uri, favelhas-uri, barrios-uri sau shanty-towns-uri.

Expansiunea excesivă, necontrolată a marilor aglomeraţii a fost însoţită de o stagnare a celor mai multe centre regionale, în general, vechi, de mărime mică şi mijlocie.

Favelas din Rio de Janeiro

Populația rurală

In Lumea a III-a, cea mai mare parte a populaţiei rurale este ocupată în agricultură, însă, datorita productivităţii şi eficienţei reduse, mulţi dintre rurali nu pot să-şi asigure subzistenţa.

Activităţile artizanale şi comerciale completează activitatea agricolă; cu toate acestea însă populaţia non-agricolă reprezintă mai puţin de 10% din populaţia rurală totală.

Accesul la educaţie şi servicii de sănătate este adesea dificil, datorită lipsei de echipamente educative şi sanitare şi a personalului calificat.

St medii

Science

Transcript of St medii