St. Mary Romanian Orthodox Church, Saint Paul, MN The bulletin 2018 bulletin_362.pdf · omul are...
Transcript of St. Mary Romanian Orthodox Church, Saint Paul, MN The bulletin 2018 bulletin_362.pdf · omul are...
St. Mary Romanian Orthodox Church, Saint Paul, MN 854 Woodbridge Street, St. Paul, MN 55117
www.saintmarymn.org
Pari sh prie st :
Mircea
Vasiu
of f ice (651)488-5669
cel l (734) 497-4544
Emai l :
frmirceavasiu
@yahoo.com
Mântuitorul Iisus Hristos ne
cheamă neîncetat la sfintirea
vietii noastre, la mântuire.
Aceasta poate fi dobândită nu-
mai in Sfinta Sa Biserică, cu-
noscand si împlinind Cuvântul
lui Dumnezeu si împărtăsindu-
ne cu Sfintele Taine ale Biser-
icii.
In urma întrupării Mântu-
itorului ca om (rămânând în
acelşi timp şi Dumnezeu) şi
apoi a pogorârii Sfântului Duh,
cerul ne-a rămas deschis si,
astfel, harul si darurile Lui se
revarsă neincetat asupra si
spre sfintirea celor ce fac parte
din Trupul Mântuitorului Hris-
tos, din Biserică. Dar lucrările
văzute instituite de Hristos si
săvârsite de episcop si preot,
prin care, în chip nevăzut, se
impărtăseste credinciosului
harul Duhului Sfânt, se nu-
mesc Taine. Sfintele Taine
sunt lucrări văzute, pentru că
omul are suflet rational
înzestrat cu libertate si trup.
Prin aceste lucrări ni se
împărtăseste însă harul
nevăzut al Duhului Sfânt.
Partea văzută sau externă a
Sfintelor Taine o formează lu-
crurile, cuvintele si actele
slujbei, iar partea internă sau
nevăzută a Sfintelor Taine es-
te harul dumnezeiesc care se
împărtăseste prin partea
văzută.
(Cont. on page 3)
I MPORTANŢA SFINTELOR TAINE ÎN BISERICA
ORTODOXĂ
FEBRUARY 2018
The bulletin
S ACRAMENTS OF
THE ORTHODOX
CHURCH
One of the best-known pray-
ers of the Orthodox Church
speaks of the spirit of God being
"present in all places and filling
all things." This profound affir-
mation is basic to Orthodoxy's
understanding of God and His
relationship to the world. We be-
lieve that God is truly near to us.
Although He cannot be seen, God
is not detached from His creation.
Through the persons of The Ris-
en Christ and the Holy Spirit,
God is present and active
(cont.page 2) Click here for
CHURCH CALENDAR
SUNDAY SCHOOL
every Sunday
At 11:00am
MARŢIŞOR Dinner
& KIDS Talent show
page 6
The Parish Annual
General Assembly of
St. Mary Romanian
Orthodox Church, St.
Paul, MN, to convene
on Sunday,
February 11, 2018 at
11:30 am at social
hall.
in our lives. All our life and the
creation of which we are an important
part, points, to and reveals God.
There are special experiences in
our corporate life as Orthodox Chris-
tians when the perception of God's
presence and actions is heightened and
celebrated. We call these events of the
Church Sacraments. Traditionally, the
Sacraments have been known as Mys-
teries in the Orthodox Church. This de-
scription emphasizes that in these spe-
cial events of the Church, God discloses
Himself through the prayers and ac-
tions of His people.
Not only do the Sacraments dis-
close and reveal God to us, but also
they serve to make us receptive to God.
All the Sacraments affect our personal
relationship to God and to one another.
The Holy Spirit works through the Sac-
raments. He leads us to Christ who
unites us with the Father. By partici-
pating in the Sacraments, we grow
closer to God and to receive the gifts of
the Holy Spirit. This process of deifica-
tion, or theosis, as it is known by Or-
thodoxy, takes place not in isolation
from others, but within the context of a
believing community. Although the
Sacraments are addressed to each of
us by name, they are experiences
which involve the entire Church.
The Sacraments of the Orthodox
Church (Baptism, Chrismation, Com-
munion, Confession, Marriage, Priest-
hood, Holy Unction) are composed of
prayers, hymns, scripture lessons, ges-
tures and processions. Many parts of
the services date back to the time of
the Apostles. The Orthodox Church
has avoided reducing the Sacraments
to a particular formula or action. Of-
ten, a whole series of sacred acts make
up a Sacrament. Most of the Sacra-
ments use a portion of the material of
creation as an outward and visible
sign of God's revelation. Water, oil,
bread and wine are but a few of the
many elements which the Orthodox
Church employs in her Worship. The
frequent use of the material of creation
reminds us that matter is good and
can become a medium of the Spirit.
Most importantly, it affirms the cen-
tral truth of the Orthodox Christian
faith: that God became flesh in Jesus
Christ and entered into the midst of
creation thereby redirecting the cos-
mos toward its vocation to glorify its
Creator.
PAGE 2 THE BULLETIN WWW.SAINTMARYMN.ORG
S ACRAMENTS OF THE
ORTHODOX CHURCH
Scopul Sfintelor Taine fiind sfintirea om-
ului, harul pe care ele îl împărtăsesc este harul
sfintitor. Iar ceea ce produce harul în sufletele
credinciosilor, roadele speciale ale acestui har,
sunt efectele Tainelor. Desi, după natura lui,
harul dumnezeiesc este unul singur, totusi, prin
lucrarea pe care o implineste, se deosebeste de
la Taină la Taină. De pildă prin Sfântul Botez
ni se împărtăseste harul iertării păcatului
strămosesc si eventual al celor personale, pre-
cum si harul înfierii noastre. Prin Sfântul Mir
harul cresterii în Hristos. Ceea ce caracter-
izează si deosebeste o Taină de toate celelalte
Taine este harul special pe care îl împărtăsesc.
Taina Sfântului Botez ne încorporează in Hris-
tos si ne face mădular al Bisericii Sale. El ne
deschide usa spre celelalte Sfinte Taine.
Cele șapte Sfinte Taine, întemeiate de
Matuitorul nostru Iisus Hristos, sunt singurele
mijloace de împărtăşire a harului. Ele sunt
necesare oricărui creştin pentru mântuire și
sunt următoarele:
1. Botezul - este Taina prin care omul,
prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea
formulei botezului de către săvârşitor, intră în
starea harică, curăţindu-se de păcatul
strămoşesc şi devenind membru al Biser-
icii. Taina Botezului a fost instituită de Mântu-
itorul Hristos înainte de Înălţarea Sa la cer prin
cuvintele: „Mergând învăţa-ţi toate nea-
murile, botezându-le în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh!” (Matei 28. 19).
2. Mirungerea - este acea Taină prin
care noul botezat, îndată după botez, primeşte
harul Duhului Sfânt, spre a se întări şi spori în
noua viaţă dobândită prin Botez. „Iar cel ce
ne întăreşte pe noi… şi ne-a uns pe noi
este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit
pe noi.” (II Corinteni 1. 21- 22).
3. Sfânta Euharistie
(Împărtăşania) - este Taina prin care, sub
forma pâinii şi a vinului, creştinul se
împărtăşeşte cu însuşi Trupul şi Sângele
Domnului, prezente în mod real prin prefac-
erea elementelor la jertfa euharistică de la
Sfânta Liturghie. A fost instituită de Mântu-
itorul la Cina cea de Taină, atunci când
luând pâinea a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta
este trupul Meu…, apoi luând paharul şi
mulţumind a zis: Beţi dintru acesta toţi,
acesta este Sângele Meu, al legii celei
noi…” (Matei 26. 26-28).
4. Pocăinţa sau Mărturisirea - este
Taina prin care creştinul, căindu-se de
păcatele săvârşite şi mărturisindu-le
înaintea duhovnicului, primeşte de la
Dumnezeu, prin dezlegarea preotului,
iertarea păcatelor. Această Taină a fost mai
întâi făgăduită de Mântuitorul Apostolilor
Săi „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi
legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe
pământ, vor fi dezlegate şi în
cer.” (Matei 18, 18), iar după învierea Sa a
fost instituită ca Taină când a zis „Luaţi
Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele
se vor ierta lor; şi cărora le veţi tine, vor
fi ţinute”. (Ioan 20, 22-23).
5. Taina Preoţiei - este Taina în
care, prin punerea mâinilor episcopului şi
prin rugăciune, harul divin se pogoară
asupra unui candidat, sfinţindu-l şi aşezân-
du-l într-o treaptă a ierarhiei bisericeşti.
Cont. in pagina 4
I MPORTANŢA SFINTELOR
TAINE ÎN BISERICA
ORTODOXĂ
PAGE 3 THE BULLETIN WWW.SAINTMARYMN.ORG
PAGE 4 THE BULLETIN WWW.SAINTMARYMN.ORG
unor izvoare curate prin care curge puterea
sfintitoare a harului dumnezeiesc, sau si
asemenea unor stâlpi de neclintit pe care se
reazămă viata cea nouă, viata crestină.
După sfintii părinti ai Bisericii
Sfintele Taine sunt focul care încălzeste in-
imile, arde patimile si luminează sufletele si
rodeste spre un folos ; altoiul care nobilează
viata ; apa care spală întinăciunea patimilor
si păcatelor; pâinea duhovnicească ce
hrăneste sufletele noastre si doctoriile care
ni se dau spre întărirea trupească si su-
fletească, spre viată vesnică.
In mod deosebit, Sfintele Taine ne
impărtăsesc si întăresc in noi darurile
Sfântului Duh (Isaia XI, 2), adică dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunăta-
tea, facerea de bine, credinta, blândetea,
înfrânarea, curătia (Gal. V, 22—23). Iar aces-
te daruri sunt izvoare de sfintenie si de mâ-
ntuire celor ce vin la Hristos si rămân ai lui
Hristos (Efes. II, 5).
Sfintele Taine ne unesc cu Dumnezeu,
făcând din noi locasuri ale Părintelui Ceresc,
cum ne încredintează sfântul apostol, zicând
că : «suntem templu al Dumnezeului celui
viu, precum Dumnezeu a zis că : Voi locui în
ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei
vor fi poporul Meu» (2 Cor. VI, 16). Ele ne
unesc si ne înfrătesc pe unii cu altii, nasc în
noi viată nouă si buourie curată.
Dar noi suntem chemati nu numai sa
primim, ci să si lucrăm împreună cu darurile
Sfintelor Taine, ca ele să rodească în noi cât
mai bogat; să ne fie trepte ale desăvârsirii,
scări cu ajutorul cărora să urcăm de pe
pământ la cer, la viata cea neimbătrânitoare
si pururea vesnică (Ioan VI, 27 ; 1 Ioan II,
25).
Instituirea Tainei s-a făcut de Mântu-
itorul după învierea Sa din morţi: „Precum M-
a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe
voi” (Ioan 20, 21-23).
6. Taina Nunţii - Taina prin care un
bărbat şi o femeie, care s-au hotărât liber să
trăiască împreună, primesc prin rugăciunile
preotului harul divin care sfinţeşte legătura lor.
Familia a fost întemeiată de Dumnezeu în
Rai „Nu este bine să fie omul singur; să-i
facem ajutor potrivit pentru el” (Facere
2, 18).
7. Taina Sfântului Maslu - este acea
Taină în care prin rugăciunile preoţilor şi prin
ungerea cu untdelemn sfinţit se împărtăşeşte
creştinilor bolnavi harul vindecării de bolile su-
fleteşti şi trupeşti, precum şi iertarea de
păcate. Practicarea obişnuită a acestei Taine
este arătată la (Iacob 5, 14-15) „De este cineva
bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii
şi să se roage pentru dânsul, ungându-l cu
untdelemn întru numele Domnului. Şi
rugăciunea credinţei va mântui pe cel
bolnav… şi se vor ierta lui”.
Sfintele Taine au fost săvârsite de sfintii
apostoli si sunt săvârsite de urmasii lor legiuiti,
după cum bine citim în Sfânta Scriptură : «asa
să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori
ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui
Dumnezeu» (1 Cor. IV, 1). Deci nu oricare om
poate să fie slujitorul Sfântelor Taine, după cum
iarăsi aflăm din Sfiânta Scriptură, că Iisus
Hristos «a dat pe unii ca să fie apostoli, pe altii
prooroci, pe altii binevestitori, pe altii păstori si
învătători, spre desăvârsirea sfintilor, la lucrul
slujirii, la zidirea trupului lui Hristos» (Efes.
IV, 11—12; 1 Cor. XII, 28—30 ; Evr. V, 1—6).
Astfel Sfintele Taine, pe care le avem de
la Mântuitorul Iisus Hristos, ne sunt asemenea
2018 MEMBERSHIP (payed last month)
Tudor Elena
Posteuca Doru
Marinkov Ann
Radu Stefan,
Westervelt Ana,
Herea Carmen
Bortnov Prascovia & Alexandru
Olga Kabulia
Jerghiuţă Mircea & Loredana
Fibison David & Marilyn
Baurceanu Bogdan & Mihaela
Zamfirescu Anca
Ivans Veronica
Badea Liliana
Ann Bongard
Cornea Virginia
Anonymous $ 400- Pledge donation
House blessing – Bobotează $ 2,195 – Bobotează
Ann Marinkov $ 50 - Pledge donation
Georgia Omorean $ 25 - Pledge donation
Nicholas Manciu $ 40 - Pledge Donation
Elena Tudor $ 20 - Pledge Donation
Speranţa Teisanu $ 25
Ann Marinkov $ 65 - IMO Al Imbrone
Mary Zeimet $ 25 - IMO Al Imbrone
ABOUT THE CALENDARS /
DESPRE CALENDARE
Calendarele de perete $10 – se
pot procura de Epitropi în spate,
la lumănări (epitrop =
administrator al unui bun, în
special al unei biserici)
Pocket 2018 CALENDAR
(Eng&Rom) - $5
American wall calendar – are
FREE and are now available
from the Trustees = a layman who
takes care of the secular business
of running a church.
PAGE 5 THE BULLETIN WWW.SAINTMARYMN
.ORG
MONTHLY OFFERINGS
WWW.SAINTMARYMN.ORG
DATE, EVENT AND LOCATION
Feb. 25, 2018 (Orthodoxy Sunday) – 4 pm -
St. Mary Cathedral OCA, Minneapolis
March 04, 2018 (St. Gregory Palamas) – 4 pm
- St. George Greek OC St. Paul
LENTEN RETREAT on Film and Ortho-
dox Christianity by Mr. Bobby Maddex.
Why Watch? How to Watch? and
What to Watch on March 2-3 at St. George
Greek Orthodox Church. Bobby Maddex is a
Senior Editor of Salvo Magazine, Station Man-
ager of Ancient Faith Radio, host of the AFR
podcast “The Orthodox Moviegoer."
For details, www.stgeorgegoc.org
MEOCCA LENTEN VESPERS
PAGE 6 THE BULLETIN WWW.SAINTMARYMN.ORG
On 01/14, 2018 – donated by Feraru family IMO their father Marin –
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
On 01/28, 2018 – John Omorean IMO his grandfather Ion;
On 01/28, 2018 – donate de Liliana Badea pentru sănătatea familiei;
On 02/04, 2018 – donated by Ardeleanu family IMO their departed beloved-
Dumnezeu să-i odihnească în pace!
On 02/11, 2018 – donate de Liliana Badea în memoria surorii ei Valentina –
Dumnezeu s-o odihnească în pace!
If you want to donate candles for Holy Altar
please see the chart in “epitrop’s area” (pridvor –
pronaos) and sing up for a Sunday or Holyday.
CANDLES IN THE FRONT AND INSIDE THE ALTAR
1. SYNOD - General Assembly– Sunday, February 11, 2018 at 11:30 am.
Please come to this annual meeting where with discuss about all parish needs
(spiritual, administrative, economical …). Also, on this meeting, we will vote the new
parish council and this year we will talk/vote about making a parking lot on the prop-
erty (179 At Water) that we bought last year. Thank you and see you there.
2. LENTEN RETREAT (for adults & children) - Rugăciune si convorbiri duhovniceşti în Pos-
tul Mare - Saturday, March 17 cu Pr. Ioan Poptelecan from 9:30am to 2:30pm
A DONATION
FOR ALTAR
CANDLES IS
$ 50
COMING EVENTS
Organizaţia de Doamne vă invită la:
MARŢIŞOR Dinner & KIDS Talent show Sunday, March 4, 2018 at - 12:30 pm (at parish hall)
Din Program:
Program artistic pregătit de către copii
- Mâncare delicioasă pregătită de Organizaţia de
doamne a parohiei
Am săvârşit si anul acesta binecuvân-
tarea caselor cu Aghiasmă cu partici-
parea dvs. Lăsând la o parte distanţele,
acesta a fost un moment pastoral
extraordinar, în care am reuşit să revăd
credincioşii la casele lor si să ne rugăm
împreună pentru diferite nevoi.
Este un sentiment frumos si construc-
tiv, din punct de vedere spiritual, vazând
credincioşii doritori de a primi bine-
cuvântarea lui Dumnezeu prin apa
sfinţită si prin rugăciune, şi, în acelaşi
timp dorinţa lor de a ajuta Sf. Biserică.
Vă mulţumim pentru ospitalitatea
arătată.
Notă: Pentru cei care nu au fost
acasă si doresc să aibă casa bine-
cuvântată cu Aghiasmă vă rugăm
să mă contactaţi pentru a stabili o
programare.
@ 651-489-5618 or 734-497-4544
THE SCHEDULE FOR DUNAREA CHILDREN’S DANCE GROUP for F.O.N. will be as follow:
Next practices at 1pm:
February 25;
March 4, 11, 18;
April 1, 15, 22, 29
FUTURE EVENTS :
FON Review at the International Institute 1694 Como Ave - March 2018 …TBD
May 5, 2017 Festival of Nations at River Center Roy Wilkins Auditorium
Binecuvantarea Caselor de Boboteaza
PAGE 7 THE BULLETIN WWW.SAINTMARYMN.ORG
WINTER/SPRING 2018 CATECHISM CLASSES
The Minnesota Eastern Orthodox Christian Clergy Association (MEOCCA) announces the
Winter/Spring classes for the Cooperative Catechism program (free). This Introduction to
Eastern Orthodoxy will take place on Monday evenings 7-9pm starting January 8th and
running approximately 12 weeks. Classes are free and are held at St. George Greek
Orthodox Church in St. Paul, MN. If interested, please register at www.meocca.org.
PAGE 8 THE BULLETIN WWW.SAINTMARYMN.ORG
CONVOCAT ION
In compliance with the Constitution and By-laws of The Romanian Orthodox Episco-
pate of America (ARTICLE IX, SECTION 25), we hereby call to order:
The Parish Annual General Assembly of St. Mary’s, St Paul, MN, to
convene on Sunday, February 11th, 2018at 11:30 am at social hall.
The following agenda will be presented:
1) Invocation of the Holy Spirit.
2) Roll Call of the 2017 membership
3) Approval of the Agenda
4) Selection of two (2) tellers (to count the votes).
5) Reading of the minutes of the last meeting of the Parish Council.
6) Discussion and approval of oral reports given by the parish priest, Council & aux-
iliary presidents.
7) Financial Report for 2017 given by the treasurer and auditors.
8) Recommendations of the Parish Council.
9) Proposed Budget for 2018.
10) Election of the 2018 Parish Council.
11) End of the Assembly / Closing Prayer
St. John Dinner
Sunday, January 28 2018, conform to our tradition, we had St. John Dinner event
with participations of many friends of our parish.
We would like to thank our chairpersons Psa. Eugenia Cerghizan & Silvia Antonescu
(co-chair Felea & Grigore Family) and to all hard working volunteers for their help - pre-
paring and serving the food, set up the tables and cleaning after dinner. Thanks to all la-
dies who brought the delicious pastries for dinner.
May God bless all our hard workers and supporters for their unselfish service to the
Church. Therefore, from the bottom of our hearts we thank you all for your support.
WE WOULD LIKE TO HAVE YOU among us again next year.
DINNER SPONSORS: Tudor & Maria Felea ($220) and Nicolae & Marinela Grigore
($220) Family
TOTAL donations at St. John Dinner were $2,223. Thank you for your donations!
To all the donors many thanks and MAY GOD BLESS YOU abundantly with peace,
health and happiness!