Spre o reconceptualizare a invatarii bazata pe teoria activitatii

• Yrjo Engestorm este fondatorul si liderul Centrului pentru Teoria Activitatii si Cercetarea

Dezvoltarii la Universitatea din Helsinki, Finlanda. In esenta, el isi construieste munca teoretica pe

asa-numita abordare cultural-istorica a invatarii si dezvoltarii mentale, teorie a actvitatii care a fost lansata pentru prima data in Uniunea Sovietica in

anii 1920-1930 de Lev Vigotski.

Introducere

Orice teorie a invatarii trebuie sa raspunda la cel putin pantru intrebari centrale:• 1. Cine sunt subiectii invatarii – cum sunt definiti si

localizati?• 2. De ce invata ei – ce ii face sa depuna acest efort?• 3. Ce invata ei – care sunt continuturile si

rezultatele invatarii?• 4. Cum invata ei – care sunt activitatile-cheie din

procesele de invatare?

Dezvoltarea si principiile teoriei activitatii

• Prima generatie, concentrata in jurul lui Vigotski, a creat ideea de mediere;

• Michel Cole (1988) a fost printre primii care au scos in evidenta insensibilitatea profunda a celei de-a doua generatii a teoriei activitatii fata de diversitatea culturala;

• A treia generatie a teoriei activitatii trebuie sa dezvolte instrumente conceptuale de intelegere a dialogului, a perspectivelor multiple

• Teoria activitatii poate fi rezumata cu ajutorul a cinci principii:

a) Primul principiu consta in faptul ca un sistem de activitate colectiv, mediat de un artefact si orientat spre obiect, putand fi vazut in reteaua sa de relatii cu alte sisteme, este luat ca o prima unitate a analizei;

b) Al doilea principiu se refera la multitudinea vocilor sistemelor de activitate;

c) Al treilea principiu este istoricitatea;d) Al patrulea principiu este rolul centrat pe care il au

contradictiile ca sursa a schimbarii si dezvoltarii;e) Al cincilea principiu presupune posibilitatea unor

transformari largite in sistemele de activitate.

Invatarea prin expansiune – o noua abordare

Teoriile clasice ale invatarii se focuseaza pe procesele in care un subiect dobandeste cunostinte sau aptitudini vizibile, stabile si bine definite, deoarece exista un “educator” competent care stie ce trebuie invatat.

Multe dintre cele mai inedite tipuri de invatare in organizatiile de munca incalca aceasta predispozitie.

Teoriile clasice ale invatarii au foarte putin de oferit pentru cineva care vrea sa inteleaga aceste procese.

Dificultatile de invatare in ingrijirea pediatrica din Helsinki

• In Finlanda, serviciile de sanatate publica sunt finantate in principal din impozitare ( ex: pacientul plateste un onorariu nominal pentru o vizita).

• Problema structurala critica este folosirea excesiva a serviciilor spitalicesti de top.

• Pe ramura de pediatrie, serviciile medicale de top sunt reprezentate de Spitalul de Copii ( care isi incurajeaza pacientii sa nu foloseasca serviciile centrelor de asistenta primara).

• Din cauza preturilor in crestere, exista o mare presiune politica de schimbare a acestei diviziuni a muncii in favoarea utilizarii serviciilor de asistenta primara.

• Problema se manifesta cel mai acut printre copiii cu diagnostice multiple si neclare. Acestia sunt purtati adesea intre diverse institutii de asistenta medicala fara ca cineva sa aiba o privire de ansamblu si responsabilitate generala pentru traiectoria ingrijirii copilului.

Solutii:• Spitalul de Copii a decis sa raspunda presiunilor prin initierea

si gazduirea unui efort colaborativ de restructurare, printr-o metoda numita “Laboratorul de Depasire a Limitelor”.

• Au fost invitati medici, asistenti si angajati responsabili de ingrijirea medicala a copiilor din Helsinki, pentru a se intalni in cadrul a 10 sesiuni .

• Participantii au vizionat o serie de cazuri ale pacientilor care au fost inregistrate de catre cercetatori.

Provocarea educationala era dobandirea unei noi modalitati de lucru in care parintii si personalul medical sa planifice si sa monitorizeze impreuna traiectoria de ingrijire a copilului. Nu exista un model predefinit care ar fi rezolvat aceste probleme si nici un educator care sa detina raspunsul corect.

Cine si unde sunt subiectii invatarii?

Aceasta provocare educationala nu putea fi rezolvata prin formarea individuala a personalului medical si a parintilor pentru a adopta niste cunostinte si aptitudini noi. Problema era organizationala, a actiona asupra persoanelor individuale nu era o solutie. Pe de alta parte, nu exista un subiect colectiv care sa preia responsabilitatea pentru schimbare.Ordinele nu sunt de mare ajutor atunci cand conducerea nu stie ce ar trebui sa contina acest tip de directive.

In Laboratorul de Depasire a Limitelor au fost prezente cele 3 sisteme de activitate, anume : practicienii de la Spital, practicienii de la centrul de medicina primara si familiile pacientilor.

A fost prezentat cazul unui baiat nascut prematur cu simpome ale astmului, care a fost ingrijit la Spitalul de Copii incepand cu luna august. Pana in luna noiembrie, medicul lui primar nu a primit nicio informatie de la Spital cu privire la inceperea ingrijirii.

De ce invata ei – ce ii determina sa depuna acest efort ?

• PARTICIPAREA LA PRACTICI COLABORATIVE

Motivatia pentru invatare deriva din participarea la practici colaborative cu valoare culturala in care este produs ceva util. Totusi, motivatia pentru procesele riscante ale invatarii prin expansiune, asociate cu transformari majore in sistemele de activitate, nu sunt bine explicate prin simpla participare si achizitie graduala de competente.

• CONSTRANGERILE DUBLE GENERATE DE CERINTELE CONTRADICTORII In Laboratorul de Depasire a Limitelor li s-a cerut participantilor sa

articuleze cerintele contradictorii inerente in activitatile din munca lor prin prezentarea unei serii de cazuri inregistrate video ale unor pacienti cu probleme. In cateva dintre aceste cazuri, era prezenta si mama pacientului. Acest lucru i-a impiedicat pe participanti sa arunce vina asupra clientilor pentru probleme si a fost o aditie importanta la problema dublei constrangeri.

• CONSTIENTIZAREA SI ARTICULAREA CONTRADICTILOR Pe masura ce au fost articulate diferite aspecte ale acestor contradictii in

cadrul Laboratorului de Depasire a Limitelor, s-a observat printre participanti o mutare din pozitiile defensive initiale spre o determinare crescanda pentru a face ceva in legatura cu aceasta situatie.

Ce invata ei?

Ȋn extrasul 6, un medic de la spitalul de copii a folosit expresia „a lega noduri”. El a făcut referire la o discuţie anterioară din acea sesiune a laboratorului de depăşire a limitelor ȋn care cercetătorul a sugerat termenul de „activităţi ȋn noduri. Noţiunea de „activitate ȋn noduri” a servit ca o verigă ȋn apariţia unei configuraţii de concepte care urma să definească tiparul extins de activitate.

• Mai tȃrziu, ȋn şedinţa 4, un grup de lucru a prezentat propunerea lor pentru ȋmbunătăţirea comunicării dintre Spitalul de Copii şi centrele de sănătate, anume ca, pe parcursul ȋntregii luni, acea clinică să trimită rapoarte scrise pentru fiecare vizită a pacienţilor indiferent de următoarele termene, medicului personal.

• Propunerea a fost primită cu o serie de obiecţii, axate ȋn mare parte pe volumul excesiv de lucru pe care putea să-l genereze sistemul de rapoarte. Medicul-şef de la Spitalul de Copii s-a alăturat corului de obiecţii, folosind conceptul disponibil de traseu clinic pe post de garant al argumentului său.

• Ȋn a cincea ȋntȃlnire a Laboratorului de Depăşire a Limitelor, grupul de lucru a venit cu o nouă propunere. Ȋn timpul discuţiei, s-a făcut referire ȋn general la noua propunere ca fiind o „negociere a responsabilităţii pentru ȋngrijire”. A fost menţionat şi termenul „contract de ȋngrijire medicală”. Propunerea punea accent pe comunicarea şi negocierea dintre părinţi şi diverşi practicieni implicaţi ȋn ȋngrijirea copilului.

• Această propunere a primit un răspuns favorabil. A fost elaborată ȋn continuare ȋn cea de-a şasea şedinţă. Ȋn această ȋntȃlnire, „contractul de ȋngrijire medicală” a apărut pe post de concept central nou. Conceptul mai vechi de traseu clinic a fost şi el ȋmpreună cu noua idee de „contract de ȋngrijire”.

Sub auspiciile contractului de ȋngrijire, au fost create patru soluţii interconectate:

• Prima: medicul personal al pacientului este desemnat coordonator responsabil de reţeaua şi traseul clinic al pacientului dincolo de limitele instituţionale.

• A doua: de fiecare dată cȃnd un copil devine pacientul Spitalului de Copii pentru mai mult de o singură vizită, medicul de la spital şi asistenta responsabilă de copil ȋntocmesc un model de contract de ȋngrijire care include un plan de ȋngrijire a pacientului.

• A treia: dacă una sau mai multe părţi consideră necesar, va avea loc o negociere a ȋngrijirii pentru a formula un contract de ȋngrijire reciproc acceptabil.

• A patra: raportul de ȋngrijire este ȋnmȃnat celorlalte părţi ale contractului de ȋngrijire după ce are loc o vizită neplanificată a pacientului sau intervin schimbări ȋn diagnostic sau ȋn planurile de ȋngrijire.

Cum invata ei – care sunt actiunile cheie?

• Una dintre cele mai interesante tentative de abordare a problemei invatarii organizationale este cadrul ciclic de creare a cunostintelor al lui Nonaka si Takeuki ( 1995) – bazat pe conversia dintre cunostintele tacite si cele explicite.

• Modelul lor presupune patru miscari de baza in crearea cunostintelor:

• -socializare• -externalizarea• -combinarea• -internalizarea

• O problema principala a modelului lui Nonaka si Takeuki consta in presupunerea ca sarcina pentru crearea de cunostinte vine in mod neproblematic de undeva “de sus “.

• O actiune declansatoare cruciala in procesul de invatare prin expansiune este punerea conflictuala la indoiala a practicilor standard existente.

• A treia actiune strategica in invatarea prin expansiune este modelarea. Modelarea este deja implicate in formularea cadrului si a rezultatelor analizei contradictiilor si atinge apogeul in modelarea solutiei noi , a intstrumentului nou , a noului tipar de activitate.

Concluzie: importanta directionarii in dezvoltarea invatarii

• De obicei , avem tendinta sa descriem invatarea si dezvoltarea ca fiind procese vertical , tintite spre ridicarea oamenilor la niveluri superioare de competente . In loc sa reclamam aceasta perspectiva ca fiind invechita , ne este sugerat sa construim o perspectiva complementara , si anume una a dezvoltarii orizontale si laterale.Cazul discutat in aceasta lucrare ofera indicia consistente ale unei asemenea dimensiuni complementare .

• In particular , construirea conceptului de contract de ingrijire de catre participantii Laboratorului de Depasire a Limitelor este un exemplu util de invatare laterala semnificativa in dezvoltare.

• Formarea conceptelor a inceput, in cadrul sesiunilor de la Laborator , de la “ conceptul stiintific” propus de conducere: traseele clinice.In locul conceptelor obisnuite identificabile , el a fost confruntat prin cazurile inregistrate video si de parinti, care vorbeau despre copiii cu afectiuni multiple si despre ingrijirea fragmentata.Intalnirea a fost dificila, daca nu chiar conflictuala.

• Ceea ce a urmat a fost o miscare laterala.In loc sa incerce alipirea lumilor probabil incompatibile ale “conceptului stiintific” de trasee clinice cu cele ale experientei zilnice a pacientilor, un grup de practiceni a prezentat o serie de conceptualizari alternative.

• Aceasta miscare in lateral a pornit de la ideea slab articulate de rapoarte automate trimise de spital , pentru fiecare vizita a pacientului , catre centrul de sanatate pentru asistenta primara.

• Cei care au propus aceasta idee nu au renuntat .Ei au initiat o alta miscare laterala si au propus un nou concept:negocierea responsabilitatii pentru ingrijire care a fost intampinat mai favorabil

• Acest lucru a dus la o alta miscare laterala :formularea conceptului de “contract de ingrijire “.

• Incepand cu primavara anului 1998 , prin intermediul actiunilor de implementare a acestui concept , practicientii si parintii au acumulat experienta necesara pentru a aborda si transforma acest concept prin noi miscari laterale.