SPARTA SI MODELUL ARHAIC

Izvoarele istorice privitoare la aparitia statului spartan sunt extrem de sarace si cu totul nesigure.

Scriitorii eleni Xenofob, Platon si uneori chiar si Aristotel prezentau istoria spartei intr-un mod tendentios

Felul de viata apare in scrierile lor idealizat si astfel s-a creeat curentul literar ,,LACONOFIL".

Scrierile altor scriitori nu au ajuns la noi sau daca au ajuns sunt sub forma unor fragmente fara importanta.

Dispunem si de alte date despre vechea sparta prezentate de Herodot si de Tucidide care nu faceau parte din curentul laconofil si de aceea informatiile lor sunt de incredere.

Despre asezarea geografica a Spartei putem spune ca se afla situata in valea raului Eurotas si e cunoscuta sub numele de Laconia sau Lacedemonia.

Spree apus,deasupra acestei vai se inalta in terase abrupte lantul muntilor Taiget care atinge 3000 de metri, iar spre rasarit intalnim lantul muntilor Parnon mai putin inalti si cu pante line. Ambele lanturi muntoase se termina prin 2 peninsule prelungi si inguste ce marginesc golful Laconiei.

Granitele statului spartan au fost definitiv construite in a 2a jumatate a sec VII i.Hr,ocupa partea de S a Peloponezului spre malurile golfului,doar hotarul nordic era pe uscat care separa Laconia de Elida la NV, de Arcadia la N si de Argolida la NE.Sparta era asezata intr-o pozitie strategica deoarece granitele pe uscat ale spartei treceau prin locuri muntoase greu accesibile iar pe apa numai la SE si S pe litoralul golfurilor Laconiei si Meseniei existau locuri prielnice de ancorat.

Pe cursul mijlociu al fluviului erotas s-a format centrul politic si militar al statului spartan,,orasul Sparta"

Denumirile de Sparta si Lacedemonia se intalnesc atat in ,,Iliada" cat si in ,,Odisea".

Cele mai pretioase informatii le gasim la Herodot.El a intocmit o lunga lista cu numele regilor spartani,cu stramosul lor legendarul semizeul Heracle si cu fiul sau Hyllas si terminand cu lista regilor spartani din secolele IX-VIII pana in secolul V i.Hr.Intr-o anumita masura aceasta lista ne permite sa stabilim succesiunea diferitelor evenimente din istoria Spartei. Totusi ea trebuie pusa in balanta cu datele altor istorici greci de mai taziu deoarece acestia puteau consemna traditii istorice pe care Herodot sa nu le fi folosit in scrierea sa.

Sparta apare ca centru politic abia in secolul IX in timp ce patrunderea dorienilor in Peloponez a inceput cel mai tarziu in secolul VIII. De la patrunderea dorienilor in Peloponez si pana la injghebarea unui stat trainic in Sparta au trecut dupa spusele scriitorului Tucidide nu mai putin de o suta de ani. In cursul acestor conflicte indelungate, in Laconia a avut loc procesul de trecere la societatea impartita in clase si au format aparatul clasei dominante ale statului Spartan.

Cuceritorii dorieni care controlau intregul teritoriu al Laconiei s-au concentrat in secolul IX i.Hr. in valea fluviului Eurotas, mai favorabila din punct de vedere strategic, si s-au stabilit aici in cinci asezari. Din aceste asezari numite ,, sate “ s-a format centrul principal care a capatat numele de Sparta. Noua impartire nu se mai intemeia pe relatii gentilice ci era determinata de nevoile organizarii militar-politice, de supunerea populatiei agricole aheice si de aparitia statului.

La accelerarea procesului de diferentiere sociala in sanul societatii aheiene a contribuit mult si migratia dorienilor. Dupa toate probabilitatile aristocratia aheiana a intrat partial in componenta clasei dominante,nou formate a cuceritorilor dorieni.

Legendele istorice leaga supunerea hilotilor de perioada intretinerii maxime a luptelor sociale ce au durat cinci generatii. Rezulta limpede ca asupritorii a trebit sa depuna cele mai mari eforturi pentru asevirea populatiei agricole. Apropierea dintre aristocratia aheica si doriemi se pare ca a avut loc tocmai in aceste conditii. Acea parte a aristocratiei aheiene care a supravietuit si-a gasit loc de buna seama,pana la urma in phyliile dorice: invingatorii s-au unit cu o parte a paturii dominantea celor invinsi alcatuind o organizatie militara si politica aunica. Comunitatea aceasta, organizata militareste a impartit terenurile din valea fluviului Eurotas la diferite familii in loturi egale, fiecare familie avand asupra lor o stapanire ereditara. Totusi comuniatea spartanilor si-a pastrat dreptul de proprietar suprem, exercitand un control permanent si real asupra detinatorilor de loturi.

Populatia agricola supusa de spartani si care a capatat numele de hiloti era legata de aceste loturi de pamant si trebuiau sa le lucreze sub controlul unor imputerniciti speciali ai statului, spartanilor li se interzicea sa ramana prea mult timp pe loturile lor.

Cel de-al treilea element component al statului Spartan il consitituiau comunitatile autonome ale periecilor, care traiau in asezari mari, cu caracter intrucatva mestesugaresc si comerial, pe litoralul mairii si pe versantele occidentale ale muntilor Parnon, precum si in regiunea Skiritis, in partea de N a vai Laconiei.

Educaţia spartană se deosebeşte de cea din celelalte cetăţi. Tinerele fete practică sporturile, ca şi băieţii. Ele participă la procesiuni, dansează şi cântă în timpul ceremoniilor religioase, în faţa băieţilor.

Educaţia se caracterizează prin însuşirea unui devotament absolut faţă de stat. Cetatea este totul pentru cetăţean. Această concepţie se manifestă cu prilejul Jocurilor Olimpice, la care, între 720 î.Hr şi 576 î.Hr, din optzeci de învingători, patruzeci şi şase au fost spartani.

Această educaţie nu le asigură tinerilor însuşirea prea multor cunoştinţe. Este suficient să ştie să scrie şi să citească. Câteva versuri din Homer ,cânturi războinice (Tirteu), câteva poezii moraliste sunt suficiente. Prin contrast, în epoca arhaică, ea acordă un loc important muzicii, dansului şi cântului. Muzica este militară, flautul scandează mişcările de ansamblu. Cântecele şi oboiul acompaniază întotdeauna armata spartană. Toate acestea dispar brusc în 550 î.Hr., iar Sparta îşi consacră tot timpul unei educaţii pur militare ,al cărei scop este formarea hoplitului. Exerciţiile fizice, alergări, lupte etc., trec pe locul întâi. Ele fortifică trupul.

Pentru a ţine în ascultare marea masă a populaţiei supuse şi pentru a impune supremaţia statului spartan asupra celorlalte cetăţi greceşti, spartanii aveau nevoie de o armată bine organizată şi disciplinată. În acest scop, întreaga educaţie pe care ei o dădeau tineretului spartan avea un caracter militar, căutând să dezvolte în fiecare tânăr forţa, curajul, îndrăzneala şi dibăcia. Un loc important în cadrul acestei educaţii îl ocupau pregătirea militară şi exerciţiile fizice; în felul acesta, tânărul spartan era deprins încă de mic cu lipsurile şi greutăţile şi cu mânuirea armelor.

Această educaţie începea la vârsta cea mai fragedă. Încă de la naştere, copiii nou-născuţi erau cercetaţi de un sfat de bătrâni şi opriţi numai cei sănătoşi; cei debili sau cu defecte fizice erau omorâţi.

Până la vârsta de 7 ani, băieţii erau lăsaţi familiei, în grija mamei. La vârsta de 7 ani, băieţii erau luaţi din sânul familiei, grupaţi în formaţiuni şi încredinţaţi, pe cheltuiala statului, unui colegiu militar până la vârsta de 20 ani. Când băieţii au început pregătirea militară la vârsta de şapte ani, ei vor intra în tabere militare, numite Agoge. Agoge a fost conceput pentru a încuraja disciplina şi tenacitatea fizică, şi pentru a sublinia importanţa statului spartan.

Ei au fost pregătiţi să facă faţă greutăţilor, fiind în mod deliberat slab hrăniţi, pentru ai determina să se descurce să supravieţuiască în orice condiţii; erau încurajaţi să fure cele trebuincioase vieţii, şi dacă pentru acestea au fost prinşi, ei au fost pedepsiţi nu pentru furt, ci pentru faptul că a fost prinşi.

Plutarh ne povesteşte o întâmplare, caracteristică acestui tip de educaţie, în care un tânăr spartan a furat o vulpe pe care a ascuns-o sub mantia sa. Pentru a nu fi descoperit furtul a preferat să sufere în tăcere, cum animalul îi smulgea intestinele cu dinţii şi ghearele, până a murit. Băieţii au fost încurajaţi să concureze între ei, în jocuri şi lupte, pentru a li se mări capacitatea de rezistenţă.

Pe lângă pregătirea fizică şi mânuirea armelor, băieţii studiau cititul, scrisul, muzica şi dansul. Ei au învăţat să citească şi să scrie, nu din motive culturale, ci pentru a putea fi în măsură să citească hărţi militare. Le era permis să cânte numai în cor, solo-ul era interzis.

Vârsta de doisprezece ani a unui băiat a fost considerată ca fiind una de tineret (meirakion). Pregătirea fizică s-a intensificat, disciplina a devenit mult mai dură, băieţii primind şi alte sarcini suplimentare. Tinerii au avut voie să meargă doar desculţi, iar o tunică reprezenta îmbrăcămintea atât de vara cât şi de iarnă. La această vârsta băiatul spartan era obligat să-şi ia un mentor mai în vârstă de sex masculin, de obicei, un tânăr necăsătorit. Acesta era de aşteptat să joace, în viaţa băiatului, rolul unui tată, fiind şi un model pentru partenerul său mai tânăr.

La vârsta maturităţii, cea de 18 ani, tinerii au devenit membri de rezervă al armatei spartane. La ieşirea din Agoge tinerii erau împărţiţi în grupuri, unii dintre ei fiind trimişi în mediul rural, înarmaţi doar cu un cuţit şi forţaţi să supravieţuiască folosindu-se cu abilitate şi viclenie de pregătirea dobândită. Această etapă a pregătirii lor, numită Krypteia ,ce consta în misiunea de a omorî orice ilot pe care îl întâlnea, făcea parte dintr-o strategie mai mare prin care se urmărea să terorizeze şi intimideze populaţia formată din iloţi.

Informaţiile cu privire la educaţia fetelor spartane nu sunt generoase, dar ele se pare că au trecut printr-un ciclu destul de vast de educaţie formală, în linii mari similară cu cea a băieţilor, dar cu mai puţin accent pe pregătirea militară. În acest sens, Sparta clasică a fost unică în Grecia antică. În nici un alt oraş-stat femeile nu au primit o educaţie formală.

În acest timp, tinerii spartani erau obişnuiţi să ducă o viaţă aspră; astfel, erau obligaţi să poarte aceeaşi haină iarna şi vara, să mănânce prost, să fie biciuiţi fără să protesteze şi să fie disciplinaţi şi cu teamă faţă de şefii lor.

Educându-i astfel pe spartani, dându-le o pregătire militară deosebită, Sparta şi-a format o armată, care, deşi nu era prea numeroasă (circa 6.000 de oameni), era bine organizată şi disciplinată. Datorită acestei armate, Sparta a devenit statul cel mai întins şi mai puternic din Pelopones

Statul Spartan era in secolele IX-VIII i.Hr. dupa cum am vazut o mare organizatie militara, aceasta organizatie militara era condusa de doi regi-basilei,cei doi basilei se aflau in fruntea comunitatii spartane ca sefi militari supremi.

Autoritatea basileilor depindea de gerusie care era alcatuita din 28 de batrani care implinisera varsta de saizeci de ani. Aceasta institutie in conceptiile istoricilor de mai tarziu era o parte integranta din organizatia spartana, create de legendarul legislator Licurg, fapt care constituie un indiciu al vechimii ei.

Organul supreme al statului Spartan era adunarea poporului formata din toti spartanii majori egali in drepturi. Rolul adunarii poporului nu era atat de insemnat deoarece nu aveau initiative legislative. La aceste adunari luau cuvantul nmai basilei si marii demnitari iar restul participantilor isi exprmau acordul prin aclamatii, majoritatea o dobandea.

Caracterul militar al dominatiei spartane a contibuit in buna parte la mentinerea ramasitelor relatiilor caracteristice societatii ce a precedat pe aceea impartita in clase. O astfel de ramasita o constituia si totala dedicare a activitatii sociale care se constata in viata de toate zilele a spartanilor, fapt pt care implica absenta lor deplina din activitatea economica si transformarea lor efectiva intr-o clasa dominant miliara.

Un serios adversar al Spartei era orasul Argos, principalul centru politic al argolidei, care pastrase in cea mai mare masura mostenirea culturala a epoci miceniene. Acest oras ajunsese la apogeu pe vremea tiranului Pheidon care potrivit legendei isi extinsese influenta si autoritatea asupra intregii regiuni de NE a Peloponezului.

Al doilea si cel mai important adversar al Spartei a fost insa Messenia. Recentele descoperiri arheologice ne arata ca in epoca miceniana in regiunile de coasta ale Messeniei mai ales in cele apusene se aflau numeroase centre ce intretineau legaturi stranse cu Creta.

Dupa un alt izvor la sfarsitul razboiului cu Messenia in Sparta s-au rasculat asa numitii parthenieni (bastarzi) care faceau parte din cateoria populatiei lipsite de drepturi. Rascoala a fost reprimata iar rasculatii nevoiti sa paraseasca Sparta si sa plece tocmai pe tarmul de sud al Italiei, unde au infiintat colonia Tarent.

Uneori rascoalele acestora luau o amploare atat de mare incat statul Spartan nu era in stare sa le inabuse prin propriile sale mijloace, in astfel de situaii cerea ajutorul comunitatilor vecine din peninsula. Asa a aparut in Sparta tendinta unor relatii mai stranse cu o serie de orase din Peloponez. La randul lor aceste orase aveau tot interesul sa se apropie de Sparta carea avea inca de pe atunci reputatia unuia dintre cele mai puternice state militare ale Greciei. Urmarea a fost ca pe la mijlocul sec VI i.Hr a luat fiinta in Peloponez simahia cunoscuta in istorie sub numele de confederatia peloponeziaca. Desi ea a fost condusa de Sparta, membrii sai au continuat sa-si pastreze independenta iar spartanii intervenind numai rareori in chestiunile lor interne.

BIBLIOGRAFIE

Biblioteca cartea ,, GRECIA ANTICA”Istoria antica universal Conf.univ.dr. MIHAIL VASILESCU