ELENA ANDREEVNA: Nu mă pricep şi nici nu mă interesează. Numai

în romanele de idei eroii îi instruiesc şi-i lecuiesc pe ţărani. Ce-ar fi

aşa, deodată, să m-apuc să-i le-cuiesc sau să-i învăţ?

SONIA: Eu una nu înţeleg de ce să nu faci asta? Aşteaptă puţin şi ai să

te obişnuieşti. Ştiu că te plictiseşti de nu-ţi mai găseşti locul. Dar

plictiseala şi trîndăvia sînt molipsitoare. Uite, unchiul Vanea nu mai

face nimic, se ţine după tine ca o umbră, iar eu mi-am lăsat

treburile şi am venit să stau de vorbă cu tine. M-am lenevit, nu mai

pot lucra. Înainte, doctorul Mihail Lvovici venea la noi foarte rar, o

dată pe lună, era foarte greu să-l convingi, acum vine în fiecare zi.

S-a lăsat şi de păduri şi de medicină. Ne-ai vrăjit pe toţi, zău aşa!

Îmi pare bine că a plecat unchiul Vanea. Vreau să-ţi vorbesc.

Nu sînt frumoasă! Cînd o femeie nu e frumoasă, i se spune: „Ai ochi

minunaţi, ai păr minunat..." îl iubesc de şase ani, îl iubesc mai mult

decît pe mama, în fiece clipă îl aud, îi simt strîngerea mîinii şi sînt

cu ochii mereu la uşă, aştept şi mi se pare mereu că va intra. Şi după

cum vezi, caut mereu să-ţi vorbesc despre el. Acum vine în fiecare zi

aici, dar nu se uită la mine, nu mă vede... Dacă ai şti ce chin e ăsta!

Nu mai am nici o nădejde, nici una, nici una! O Doamne,

Dumnezeule, dă-mi putere să îndur... Toată noaptea m-am rugat...

Adeseori m-apropii de el, încep eu vorba, mă uit în ochii lui... Nu

mai am mîndrie, nu mai am putere să mă stăpînesc... N-am mai

putut răbda şi i-am mărturisit ieri unchiului Vanea că-l iubesc...

Toţi servitorii ştiu că-l iubesc... Toţi o ştiu. Și el nici nu mă vede.