Ministerul Educaţie din Republica Moldova

Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”

Facultatea Ecologie şi Protecţia Mediului

Catedra Management şi Securitate Ecologică

La disciplina ,,Ecologiea Generală’’

Tema: Starea şi protecţia solurilor. Starea solurilor.

Sursele de poluare a solurilor.

A efectuat: Bulican Dumitru

Coordonator:Valentin Aşevschi

Doctor conf.univ.

Chişinău,2013

Cuprins:

Introducere

Cpitolul 1. Solul.Caracteristici generale.

1.1. Starea ecologică a solurilor din Republica Moldova;1.2. Tipurile de sol din Republica Moldova ;

Capitolul 2. Degradarea solurilor în Republica Moldova;

2.1. Polurea solurilor;

2.2. Cauzele poluării solurilor;

2.3.Activitatea antropică. Impactul antropogen;

Capitolul 3. Fertilitatea.

3.1. Noţiuni generale despre fertilitate;

3.2.Indicatorii fertilităţii;

3.3.Restabilirea fertiliţăţii solurilor;

Capitolul 4. Eroziunea solurilor.

4.1.Tipuri de eroziune;

4.2. Formele de manifestare a eroziunii;

4.3. Categoriile eroziunii de suprafaţă;

4.4.Lucrări de combatere a eroziunii solurilor;

Capitolul 5. Masuri de ameliorare

Concluzie;

Bibliografie.

Introducere…

Solul este partea superficiala a scoartei terestre care permite dezvoltarea plantelor si animalelor. El s-a format de-a lungul timpului prin actiunea îndelungata si interdependenta a factorilor climatici si biotici asupra rocilor parentale. Spre deosebire de celelalte resurse naturale, solul este limitat ca întindere si are caracter de fixitate. O data distrus, el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce conditiile formarii lui.

Solul, ca si aerul si apa, este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celei de suprafata, cat mai ales a celei subterane.

Poluarea este deosebit de evidenta si in cazul solului. Deseurile de tot felul care nu au fost evacuate in ape si aer acopera uscatul tocmai in locurile aglomerate unde fiecare metru patrat este intens si multiplu solicitat, degradeaza terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, uratesc natura tocmai acolo unde este mai cautata pentru frumusetea ei. Inca o contradictie a civilizatiei: alaturi de capacitatea de a creea un mediu de viata acceptabil, chiar si in spatiul cosmic, sta rezolvarea precara a salubritatii solului. Dar deseurile solide constituie numai un aspect al problemei. Solul mai este supus actiunilor poluarilor din aer si apa.

Intr-adevar, solul este locul de intalnire al poluantilor. Pulberile din aer si gazele toxice dizolvate de ploaie in atmosfera se intorc pe sol. Apele de infiltratie impregneaza solul cu poluanti antrenandu-i spre adancimi, iar raurile poluate infecteaza suprafetele inundate sau irigate. Aproape toate deseurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la intamplare pe sol. De la mucul de tigara sau biletul de autobuz pana la autoturismul abandonat, de la picatura de ulei scursa din tractorul care ara campul pana la groapa de gunoi cu diverse deseuri, toate sunt poluari directe ale solului. In orase deseurile sunt inlaturate mai mult sau mai putin sistematic. Daca nu ajung in ape, sunt depozitate pe anumite terenuri, limitand poluarea la suprafete mai reduse, dar exista si pericolul infiltrarii in panza freatica.

Din cele 29 procente ocupate de suprafata terestra a globului, agricultura foloseste numai 6,4%, dar realizeaza 98% din productia agroalimentara consumata în prezent de cei 6,3 miliarde locuitori ai planetei noastre. Numai 2% din hrana se obtine din suprafata ocupata de ape (71%).

Problema polurii este destul de accelerată.În urma progresului tehnico-stiintific solurile sunt supuse degradarii considerabile: poluarea cu pesticide,prelucrarea incorecta a solurilor,nerespectarea asolamentelor,poluarea cu deşeuri toxice etc.toate acestea duc la o criza ecologica majora.Deci trebuie constientizat faptul ca soluţiile si implimentarea masurilor sunt necesare pentru ameliorarea solurilor.

SOLUL. CARACTERISTICI GENERALE

O dezvoltare economica avantajoasa se bazeaza pe principii durabile în ceea ce priveste toate componentele naturale: aerul, apa, solul, biodiversitatea, padurile si resursele subsolului. Fiecare din elementele enumerate mai sus joaca un rol foarte important în viata contemporana. Apa, care este considerata elixirul vietii, este foarte utila atît pentru natura cît si pentru om. Ea influienteaza dezvoltarea vegetatiei, solurilor, mentinerea vietii animalelor, etc.Tot ea contribuie la procesele exogene si modificarea reliefului. Aerul, care se întîlneste adînc în scoarta terestra, si foarte departe sus în atmosfera este si el extrem de folositor. Datorita lui putem trai si respira. Aerul, ca si apa, sunt necesare vietii si activitatii omului, dar totusi cel mai important rol în natura, îl joaca solul.

Solul are foarte multe difinitii, fiecare semnificînd ceva anume. Una din ele este urmatoarea:

SOLUL este materialul fragil si afînat care acopera într-un strat subtire toata suprafata scoartei terestre. Fara el, continentele ar fi lipsite de majoritatea faunei si florei. De aici deducem faptul ca solul depinde mult de forma de relief deasupra carei se afla.

Constructia de baza a formelor de relief este creata de catre forte ce actioneaza în interiorul Pamîntului. Aceste procese extraordinare produc zilnic schimbari în aceasta structura de baza, o deformeaza în mod continuu.

Natura terestra, componenta lumii vegetale si animale au evolutionat de la cele mai primitive forme pîna la asociatiile biologice contemporane. De la începutul revolutiei industriale, adica de la mijlocul secolului al XVIII-lea activitatea umana a avut si ea un rol important în modelarea suprafetei Pamîntului, cîteodata chiar cu efecte surprinzatoare. Continentele au ajuns la forma lor si în pozitiile actuale în urma miscarii placilor ce formeaza scoarta solidificata a Pamîntului, adica datorita placilor tectonice. În istoria de 4,6 miliarde de ani a Pamîntului s-au mai petrecut multe alte schimbari, pîna ce planeta noastra a capatat înfatisarea de azi. Concomitent a avut loc si formarea solului - pedogeneza.

Dar cum se formeaza solul însusi? Solul se formeaza la suprafata uscatului din stratul superior al rocilor pe anumite elemente de relief. Acest proces este foarte îndelungat si consta în interactiunea mai multor factori de pedogeneza cum ar fi: roca-mama, organisme vii (animale si microorganisme), clima, vegetatie, relief, ape freatice si de suprafata, timpul geologic.

Cel mai important factor în formarea solului este alterarea rocilor, care este conditionata de existenta a atmosferei. Rocile de la suprafata scoartei terestre, fiind supuse proceselor de dezagregare (care pot fi de trei forme: fizica, adica maruntirea; chimica: producîndu-se reactii chimice sub influienta apei de suprafata sau din roca, a bioxidului de carbon, a sulfului sau a oxigenului si dezagregarea biologica: adica efectul distructiv al diferitelor vietati; efecte majore pot fi produse si de influientele chimice ale unor organisme vegetale, cum ar fi unele alge si lichieni care produc acizi ce fac suprfetele rocilor mai poroase), se sfarîmiteaza în particule mai mici - nisip, praf, mîl - si astfel participa la formarea structurii si compozitiei chimice si mineralogice a solului.

Un alt factor extrem de necesar în formarea solului este clima. Ea conditioneaza formarea diferitor tipuri de soluri. Datorita climei, formei si înclinatiei planetei noastre Terra fata de suprafata ecliptica, pe glob se produc anotimpurile si se formeaza fisiile termice. Fisiile termice, numite si brîuri termice, la rîndul lor contribuie la formarea zonelor climaterice, biogeografice. În asa mod se creeaza zonalitatea naturala.

Datorita acestor zonalitati în fiecare regiune se formeaza anumite ecosisteme naturale, anumite biocenoze si anumite varietati de sol. De exemplu, solurile care se formeaza în conditii medii, reprezentative sau dominante în zona respectiva, se numesc zonale, automorfe, adica formarea lor nu este conditionata de anumiti factori specifici.

În cazurile cînd directia solificarii este conditionata de unele proprietati specifice ale rocilor materne (argile fine, calcare, etc.) se formeaza soluri litomorfe (conditionate de roca). În zonele cu un surplus mare de precipitatii atmosferice si unde apele freatice sunt prezente la adîncimi foarte mici, se întîlnesc solurile hidromorfe (conditionate de

umiditate). Prezenta sarurilor solubile în rocile materne sau în apele freatice conduce la formarea solurilor sanilizate, halomorfe (înfluientate de saruri). În depresiuni, în vai si în luncile rîurilor unde procesul de sedimentare este permanent în dinamica se formeaza solurile dinamomorfe (care se formeaza pe sedimente contemporane). Solurile care traverseaza arealele solurilor automorfe si se îmbogatesc cu parcele fine de argila si cu sescvioxizi (Fe2O3, Al2O3, etc), devin iluviale (de acumulare).

Alt factor important sunt organismele vii (indeosebi vegetatia si microorganismele) care si ele conditioneaza formarea diferitor feluri de sol.

Primele organisme la suprafata uscatului au fost algele monocelulare, care si astazi formeaza la suprafata solului pelicule sau pete verzi. Fiind autotrofe, adica avînd capacitatea de a asimila energia solara si a insusi elemente minerale din mediul înconjurator, ele produc prin fotosinteza substante organice. Aceasta materie prima se acumuleaza la suprafata rocilor, fiind partial descompusa de catre microorganisme în elemente minerale initiale (apa, CO2, elemente nutritive, etc).

Gratie stabilitatii conditiilor vitale pe care le asigura, solul este cel mai populat mediu de viata. Totalitatea animalelor ce traiesc în sol constituie pedofauna acestuia. Pedofauna este si ea la rindul ei împartita în trei categorii: microfauna-organisme ce nu depasesc lungimea de 0,2 mm, mezofauna- organisme ce au lungimi cuprinse între 0,2 si 8 mm, si macrofauna- organisme ce au lungimi de la 8 pîna la 80 mm.

S-a constatat ca pe o suprafata de un hectar de sol se contin aproximativ 3 tone de bacterii, 3 tone de ciuperci microscopice, 1,5 tone de actinomicete, 100 kg de alge, 100 kg de protozoare, 500 kg de rîme, 50 kg de nematode, 40 kg de artropode, 30 kg de moluste, 20 kg de serpi si rozatoare, etc. în fiecare cm cub de sol se gasesc pîna la 7-10 miliarde de microorganisme.

Dupa pieirea organismelor vii din sol, resturile vegetale si animale sunt transformate în humus. Acesta este o parte esentiala a materiei organice a solului, si cel mai important component al lui.

Humusul prezinta un amestec de substante organice foarte complicate. Unii chimisti considera ca humusul este cea mai complicata substanta pe planeta. Rolul de baza al humusului în procesul de solificare si în natura în genere consta în faptul ca el reprezinta o substanta conservata, un accumulator de energie solara, fixate în materia organica de generatiile precedente ale plantelor si animalelor. Aparitia humusului a stopat procesul de

mineralizare, de descompunere totala a ramasitelor organice. Humusul a facut posibila acumularea pe viitor a energiei solare, a contribuit la formarea solurilor primitive initiale, deci la aparitia pedogenezei. În continuare evolutia organismelor terestre, a asociatiilor vegetale si animale s-a produs concomitent cu evolutia solurilor, contribuind astfel la evolutia ecosistemelor naturale. Humusul contine diferite elemente si substante nutritive, ce asigura fertilitatea solului.

Prin fertilitate se întelege proprietatea solului de a asigura plantele cu substante nutritive (compusi ai elementelor chimice cu care se hranesc plantele), apa si aer necesare dezvoltarii normale în perioada de vegetatie. Deci, solul este format atît din substante organice, cît si din substante minerale.

S-a constatat stiintific ca în stratul de sol cu grosimea de un metru pe o suprafata de un hectar se contin în medie 290 tone humus, 15 tone azot, 19 tone fosfor, 204 tone potasiu, precum si o cantitate importanta de microelemente: cupru, zinc, mangan, molibden, etc.

1.1. Starea ecologica a solurilor din Republica Moldova

Trei pătrimi din teritoriul Republicii Moldova sunt acoperite de soluri cernoziomice. Niciun alt teritoriu din lume nu dispune de un procent atât de mare de cernoziomuri în raport cu celelalte tipuri de sol. Formarea acestei bogăţii naturale fără pereche a durat secole, milenii.

Numai zece la sută din pământul globului e cernoziom. Republica Moldova are un pământ fertil, bogat şi adeseori noi aproape făceam caz, că uite, avem soluri în unele raioane de la nord, unde stratul de cernoziom ajunge la 3 metri. Indiscutabil, pământul este cea mai mare avere a noastră, considerată încă de Docuceaev o mare minune a naturii. Cu toate acestea, avem şi locuri unde cernoziomul s-a împuţinat sau e pe cale de a dispare din cauza eroziunii şi din cauza intervenţiei omului, care nu totdeauna şi-a coordonat activitatea cu ştiinţa. Tendinţa spre gigantomanie care s-a manifestat în agricultura Moldovei sovietice a avut grave consecinţe de ordin ecologic. Nu erau rare cazurile, când mai întâi se construia întreprinderea, apoi se constata lipsa instalaţiilor de epurare. Puse în funcţiune, aceste întreprinderi au adus daune irecuperabile naturii. În multe privinţe, Moldova sovietică a fost un poligon experimental unional, fapt care s-a răsfrânt negativ asupra mediului ei ambiant. Astfel, complexe animaliere de câte 54 de mii de capete au împânzit în perioada respectivă republica, atingând cifra de 20 (!), pe când în Letonia, de pildă, exista numai unul. Un complex zootehnic de 54 de mii de capete poluează mediul în egală măsură cu un oraş de 500 mii de locuitori. Modova socialistă ocupa primul loc în fosta Uniune Sovietică şi în Europa la aplicarea pesticidelor, în medie câte16 kgde otravă curată la hectar. Ba chiar mai mult: pe ogoarele unde erau crescute culturi tehnice, zarzavaturi, erau introduse şi câte 40-50-80-100 de kilograme de pesticide la hectar. Un alt loc de frunte – iarăşi primul! – îl ocupam şi la aplicarea erbicidelor: la fiecare hectar de 12 ori (!) mai mult

decât media pe fosta Uniune. Aplicându-se orbeşte pesticidele, au fost distruse în mare parte microfauna şi microflora, care a încetat să mai lucreze pentru a forma solul.

Pământurile noastre rămân fără de humus care a scăzut simţitor până la un strat de 2-3 cm. S-a calculat, că o recoltă bună de porumb (27,2 chintale/ha) costă circa trei tone de sol pierdut. O suprafaţă de un hectar de sol la grosimea de15 cmcântăreşte circa 2000 de tone, sau1 cmcântăreşte circa133 kg. Pierderea a 20 de tone de sol la hectar înseamnă că la fiecare 7 ani se pierde1 cmde sol.

1.2. TIPURI DE SOL din Republica Moldova

În tara noastra resursele funiciare si de sol reprezinta 33,8 mii km 2, avînd urmatoarea structura pe categorii de folosinta: teren agricol- 75,5 %, paduri si plantatii forestiere- 12,5 %, alte categorii de terenuri- 12 %. Plantatiile perene- preponderent vii si livezi, care se supun cu regularitate lucrarilor si tratamentelor chimice, constituie 14,5 % din terenurile agricole. Astfel suprafetele supuse lucrarilor intensive ocupa aproape 2/3 din suprafata totala a tarii si 85,3 % din suprafata terenurilor agricole.

Dupa calitatile naturale, solurile Republicii Moldova fac parte din categoria celor mai valoroase din zona temperata.

Spatial, pe teritoriul Moldovei este pronuntata zonalitatea pe altitudine si pe latitudine. În nord-vestul Codrilor, la altitudinea de 300-400 m deasupra nivelului marii, în padurile de fag si carpen s-au format solurile brune de padure. La altitudinea de 200-250 m deasupra nivelului marii, în gorunisuri s-au format soluri cenusii de padure, iar în locurile mai joase - cernoziomurile care parca contureaza solurile cenusii si brune de padure.

Cele mai raspîndite soluri din Moldova sunt cernoziomurile, care ocupa 75 la suta din suprafata teritoriului tarii.

Penrtu Codri sunt caracteristice solurile brune de padure si cele cernoziomice. Zonalitatea pe latitudine este marcata bine de caracterul raspîndirii cernoziomurilor.

În nordul republicii predomina cernoziomurile tipice si levigate, în partea centrala se întîlnesc cernoziomurile podzolite si levigate, iar la sud sunt raspîndite cernoziomurile obisnuite si carbonatice. În luncile inundabile ale rîurilor sub vegetatia de lunca si de balta s-au format solurile intrazonale. Eroziunile au influientat la formarea solurilor cu diferit grad de eluviune. Sunt raspîndite soluri de toate profilurile, aluviale si deluviale. Dupa componenta fizico-chimica, solurile fertile constituie 80 de % din teritoriul republicii. Din

ele 63 % revin solurilor cu textura lutoasa, 15 % - usoare, argiloase-grele. 17 % din total sunt soluri luto-nisipoase si usor lutoase. Cele argiloase (grele) ocupa 1 %, cele luto-nisipoase 3 % , si solurile pietroase 1,5 %.

Profilul solului

Caracteristicile solului variaza de la o zona la alta în functie de numerosi factori, cum ar fi clima si altitudinea. În fiecare zona climatica predomina un tip de sol. În zonele calde se înzîlnesc solurile rosii (culoare rosie) si laterite (de culoare balbena), sarace în humus si saruri minerale. În stepe si deserturi solurile sunt cenusii sau brune. În zonele temperate, predomina cernoziomurile de culoare neagra si cu fertilitate ridicata, solurile brune si podzolurile legate de portiunile forestiere. Exista circa 720 de variatii de sol, fiecare din ele avînd ceva caracteristic.

Solurile cenusii albice (denumirea precedenta - cenusii deschise de padure) se întîlnesc fragmentar pe rocile luto-nisipoase, suportate de argile la adîmcimea de 150-200 cm. S-au format sub padure în majoritate carpinete-quarcete. Orizontul superficial ocric trece evident într-suborizont albic (cu SiO2 amorf), slab structurat. Spre adîmc acest suborizont trece în brun-roscat cu structura columnara sau prismatica si dura.

Solurile cenusii molice (denumirea precedenta -cenusii închise de padure) s-au format în conditiile padurilor de stejar cu învelis ierbos dezvoltat. Le este caracteristic un orizont A molic humnificat, cu structura grauntoasa mare, cu caracter eluvial slab pronuntat.

Solurile cenusii vertice se formeaza sub padurile de quarcete- carpinete, pe roci argiloase grele. Formarea profilului este influientata de componenta rocii materne. Are totodata particularitati vertice (nuante verzui, fete de alunecare, abundenta de argila fina).

Cernoziomurile se deosebesc prin caracterul acumulativ, bine humificat (la adîncimea de 80-100 cm continutul de humus depaseste 1%) structurat si afînat (molic). Regimul de umiditate - periodic percolativ si nepercolativ. Reactia solului este neutra sau slab alcalina. Cernoziomurile se formeaza sub paduri preponderant quarcete si cu învelis ierbos. Profilul cernoziomului are caracter molic relativ humnificat. Cernoziomul ca tip este reprezentat de 5 subtipuri - argiloiluvial, levigat, tipic, carbonatic si vertic.

Cernoziomurile argiloiluviale s-au format sub padurile de stejar cu învelis de ierburi bine dezvoltat, care contacteaza cu stepele mezofite. Orizontul de la suprafata este de tip molic, fara caractere de eluviere si doar slab pudrat cu SiO2. Orizontul B în partea inferioara are caracter iluvial cu continut mai ridicat de argila fina, structura poliedrica, tasat.

Cernoziomurile levigate se formeaza în conditiile stepelor mezofite ale zonei de silvostepa, dar se întîlnesc si sub paduri de stejar cu învelis ierbos. Profilul are un caracter general molic, levigat, adica lipsit totalmente de carbonati. Ca regula, prezenta carbonatilor (efervescenta) începe ceva mai jos de limita inferioara a orizontului B.

Cernoziomurile tipice reprezinta subtipul modal al tipului. Se formeaza în conditii de stepa, uneori cu pîlcuri de stejar pufos. Orizontul A este bine humificat, structurat si afînat. Orizontul B este de tranzitie, fiind mai slab humificat, cu structura grauntoasa mare si bogat în diferite forme de carbonati. Subtipul se divizeaza în doua: moderat humifere si slab humifere. Primele se formeaza sub stepele mezofite si xerofite cu pîlcuri de stejar pufos, iar ultimele se formeaza sub steeple xerofite cu comunitati de negara si paius.

Cernoziomurile carbonatice se formeaza în conditiile stepelor xerofite si doar partial cu pîlcuri de stejar pufos. Sunt slab humificate ca cele precedente, cu strustura mai putin stabila. Contin carbonati chiar de la suprafata.

Cernoziomurile vertice se formeaza în conditii de stepa, pe roci argiloase cu continut ridicat de argila fina. Orizontul A este molic, structurat, însa tasat, dur. Orizontul B, fiind si el în genere molic are caractere vertice - nuante verzui, structura bulgaroasa mare, fete stralucitoare. Dupa nivelul si continutul carbonatilor cernoziomurile vertice pot fi carbonatice, tipice sau levigale (caracter la nivel de gen).

Redzinele se formeaza pe calcare si marne, atît sub influienta asociatiilor ierboase de stepa, cît si de padure. Procesele pedogenetice se produc doar în stratul alterat de la supratata rocilor calcaroase. Profilul solurilor redzinice este tipul fara orizontul de tranzitie B. Orizontul superficial are caracter molic-humificat, structurat, uneori scheletic, suportat de roca. Redzinele se divizeaza în doua subtipuri: levigate si tipice.

Vertisolurile se formeaza în conditii de stepa si silvostepa, sub vegetatie ierboasa, pe roci argiloase grele (continut mare de argila fina). Procesele pedogenetice sunt conditionate de proprietatile specifice ale acestor roci, care în stare umeda gonfleaza, iar în stare uscata crapa. Solificarea se produce doar în stratul de la suprafata.

Astfel, solul prezinta un strat amestecat, de culoare cenusie închisa, uneori cu nuante verzui, avînd o structura bulgaroasa mare, cu fete de alunecare. Vertisolurile se divizeaza în subtipuri: molic si ocric.

Solurile cernoziomoide se formeaza în conditii de stepa si silvostepa, pe terenurile unde periodic sau permanent persista un surplus de umezeala. Pentru profilul acetor soluri este caracteristi orizontul A molic, bine humificat si structurat. Orizontul B are caracter hidric conditionat de pînza capilara sau nivelul ridicat al apelor freatice. Se divizeaza în doua subtipuri- levigate si tipice.

Mocirlele se formeaza în arealele cu exces de umiditate. Nivelul apei freatice se afla în profil, ajungînd pîna la suprafata. Solurile sunt mlastinoase, procesele pedogeneze au caracter anaerob. Mocirlele pot fi tipice, gleice si turbice.

Solurile turboase se formeaza în conditii permanent anaerobe, cînd ramasitele plantelor hidrofile se descompun prea putin si se conserveaza în sol sub forma de turba. Solurile turboase pot fi de doua feluri: tipice si gleice.

Soloneturile se formeaza în conditii de stepa, pe rocile argiloase care contin saruri solubile (NaCl, Na2SO4 etc.). Principalele caractere sunt conditionate de prezenta cationilor de Na care partial înlocuiesc în complexul absorbtiv Ca. Prezenta Na conduce la formarea humatului de Na, care, spre deosebire de humatul de Ca, este mai solubil si mai cafeniu. Structura devine bulgaroasa sau columnara. Profilul solonetului consta din orizontul A cu caracter solodizat-cenusiu deschis, lamellar, columnar. Grosimea profilului este relativ mica (50-60 cm).

Solonceacurile se formeaza sub influienta apelor fretice mineralizate. Evaporarea apei conduce la acumularea în profil si la suprafata solului a sarurilor solubile. Dupa nivelul apelor freatice se divizeaza în doua - molice si hidrice.

Solurile deluviale se formeaza la baza versantilor si în vai pe contul parcelelor neselectate, transportate de torentii de scurgere. Profilul acestor soluri consta din straturi de material solificat ( humificat, structurat) mai mult sau mai putin transformat de procesele pedogenetice actuale locale. Aceste soluri sunt foarte profunde, humificate si bine structurate. În functie de caracterul materialului initial solurile deluviale pot fi molice sau ocrice.

Solurile aluviale sunt cele mai tinere si se formeaza în luncile rîurilor pe depunerile aluviale recente. Ele se divizeaza în subtipuri-tipice, hidrice, vertice, si turbice.solurile aluviale pot fi salinizate, solonetizate, si gleizate.

Solurile de padure se formeaza în conditii de silvostepa si sub paduri de foioase însotite de un covor ierbos. Se caracterizeaza prin faptul ca stratul de sol are o grosime mica si contine o cantitate mica de humus. Solurile de padure se divizeaza în doua tipuri : cenusii de padure si brune de padure.

Solurile cenusii de padure se formeaza sub paduri de stejar, stejar cu artar, sau amestec de tei si frasin. Se evidentiaza doua subtipuri principale: cenusii tipice si cenusii-închise de padure. Profilul lor este bine evidentiat în orizonturi genetice. Grosimea solului variaza de la 40 pîna la 90 cm, carbonatii apar, ca regula, la adîmcimi de 120-150 cm, au o structura glomerulara-nuciforma. Contin substante în cantitati insuficiente, dar reactioneaza pozitiv la introducerea îngrasamintelor naturale si la cele chimice de azot.

Solurile brune de padure se formeaza sub padurile de fagsau de stejar. Au un profil slab diferentiat în orizonturi genetice. Culoarea lor este brun-deschisa uneori roscata, structura glomelurala, cu o compozitie mecanica usoara. Regimul hidric este suficient. Solurile nu contin carbonati si sunt favorabile pentru plantatiile de pomicole si soiurile de tutun aromat.

În tabelul de mai jos este reprezentata raionarea solurilor din Republica Moldova:

             

            Tipul de sol

 

    Mii ha

% din teritoriul   R.Moldova

1.Cernoziomuri podzolite si levigate, soluri cenusii si cenusii-închise de padure; silvostepa Platoului Moldovei de nord

   

    281,4

    

     8,32.Cernoziomuri tipice si levigate, cu portiuni de cernoziomuri podzolite de soluri cenusii-închise; Podisul prutului

  

   117,3

   

    3,53.Cernoziomuri tipice si levigate;pratostepa Baltilor    317,7     9,44.Cernoziomuri obisnuite si levigate, cu portiuni de cernoziomuri podzolite, soluri cenusii  si cenusii-închis de padure; silvostepa podisului Soroca

    

     64,0

   

    1,95.Cernoziomuri levigate, tipice si podzolite, soluri cenusii si cenusii-închise de padure; silvostepa podisului Rezina

 

   227,7

   

    6,76.Cernoziomuri tipice, levigate si obisnuite cu portiuni de soluri cenusii-închise de padure; silvostepa din sud-vestul Podisului Podoliei

 

   136,6

   

    4,17.Soluri brune si cenusii de padure; padurile de fag si stejar, carpen ale înaltimii Codrilor Centrali

 

      99,9

    9,0

8.Soluri cenusii de padure, cernoziomuri podzolite si levigate; paduri de gorun si carpen, stejar din Codri

 

   270,3

    8,0

9.Cernoziomuri levigate, tipice, obisnuite si solonetizate, cu portiuni de soloneturi si soluri cenusii; silvostepa din vestul Codrilor

    55,2     1,6

10.Cernoziomuri levigate si tipice cu portiuni de soluri cenusii; padurile de carpen din Codri

  116,1     3,4

11.Cernoziomuri obisnuite si levigate cu portiuni xerofite de padure, cernoziomuri compacte si solonetizate; silvostepa gîrnitelor de pe cîmpia Moldovei de Sud

  372,9    11,1

12.Cernoziomuri levigate si xerofite de padure cu portiuni de cernoziomuri podzolite si soluri cenusii-închise de padure;silvostepa podisului Tigheci

    61,0      1,8

13.Cernoziomuri obisnuite si carbonatice de stepa, cu amestec de ierburi si poacee; cîmpia Moldovei de Sud.

  

   354,2

 

    10,514.Cernoziomuri obisnuite, carbonatice sudice si soluri de lunca inundabila; cîmpia Nistrului inferior

   171,9     

      5,0

Astfel, Republica Moldova a fost împartita în patru provincii:

Provincia de silvostepa ce ocupa 38,8 % din teritoriul republicii. În aceasta provincie predomina cernoziomurile tipice si cele lavigate. Solurile cenusii de padure constituie circa 10 %. Suprafata solurilor hidromorfe, precum si a celor humice carbonate este neînsemnata.

Provincia de paduri a Moldovei Centrale (Codrii) ocupa 16 % din teritoriul republicii. Suprafata solurilor de padure constituie 40 %, a cernoziomurilor podzolite si celor lavigate - circa 30 %.

Provincia de stepa a Dunarii ocupa 34,7 % din teritoriul republicii. Genetic, tine de vegetatia de stepa. Aici predomina cernoziomurile obisnuite si cele carbonatice,pe alocuri se întîlnesc cernoziomuri xerofite de padure si cernoziomuri compacte.

Provincia de stepa ucraineana cu cernoziomuri sudice.

Capitolul: 2. Degradarea solului in Republica Moldova

Omul , pentru a-si întretine existenta la început, la etapele colectarii, strînsului si vînatului a folosit numai ,,darurile naturii", adica doar ceea ce producea natura, fara a folosi si influienta solul. Ulterior însa, la etapa vitaritului, prin pasunat, activitatea omului a influientat de-acum într-o anumita masura mersul natural al pedogenezei si starea solurilor. Vitele nimicesc partial învelisul ierbos, modifica bilantul masei organice, care conditioneaza formarea humusului, taseaza stratul superior, ceea ce conduce permiabilitatea si productivitatea solului. Însa în mod radical omul a modificat si a dereglat pedogeneza naturala odata cu trecerea la etapa agriculturii. Prelucrarea solului, chiar si cea mai primitiva, conduce la nimicirea totala a vegetatiei, a biocenozei naturale, la înlocuirea ei cu o anumita cultura. Prima sapatura sau aratura modifica structura naturala, morfogeneza solului. Trecerea la arat a fost urmata de distrugerea componentei stratului de la suprafata, de descompunerea rapida a ramasitelor organice, de modificarea bilantului elementelor nutritive si al mersului natural al proceselor pedogenetice. S-a redus ponderea masei recent sintetizate si a cantitatii elementelor biofile acumulate. În acelasi timp s-a majorat viteza descompunerii masei organice si eliminarii, împreuna cu recolta, a anumitor cantitati de elemente biofile. Aceste procese duc la scaderea reuervelor de humus (la dehumificare) si a elementelor nutritive.

În asa mod se produce degradarea solului, adica înrautatirea proprietatii fizice ale solului si reducerea potentialului lui de productivitate. În ultimile decenii aceste procese de degradare sunt însotite si de poluarea solului - introducerea în sol a diferitor deseuri si substante toxice.

Solul este este expus permanent procesului natural de eroziune ca rezultat al acţiunii factorilor de mediu ( apa, aer, temperatura ). Activitatea omului a condus la intensificarea pronunţată a eroziunii naturale datorita despăduririlor masive, pasunatului excesiv monocultuilor, etc. Cantitativ, intensitatea de eroziune se reflectă în volumul de detritus transportat de ape, ca rezultat al spalarii stratului de sol de pe terenurile naturale. La producerea eroziunilor participa mai multi factori:vîntul, apele, lipsa vegetatiei etc.

Alunecare de teren

2.1.Poluarea solului:

În scopul restabilirii si sporirii productivitatii, în sol se introduc îngrasaminte minerale si organice, diferite substante numite fertilizanti. Însa îngrasamintele minerale, de rînd cu

elemntele nutritive, mai contin si alte elemente si substrate ( asa-numitul balast ), iar gunoiul de grajd contine tot mai multe componente neorganice. Poluarea solului cu materiale dure are loc datorita difuzarii, raspîndirii diferitelor substante toxice, deseuri, care se deosebesc de componenta chimica a solului. S-a majorat cu mult volumul de deseuri de diferita natura, care nimerescîn solurile prelucrate. Folosirea nechibzuita a îngrasamintelor minerale, precum si a pesticidelor, a pelor de scurgere, conduce la poluarea chimica a solurilor, la acumularea în sol a substantelor toxice si modificarea componentei chimice initiale a solurilor.

O mare problema este poluarea solurilor cu deşeuri si cauza principal este progresarea gunoiştelor neautorizate.

În anii '70-90 în Moldova au fost folosite intens, deseori în mod nechibzuit, pesticidele si îngrasamintele minerale, ceea ce a conditionat poluarea solurilor cu diferite substante toxice, cu reziduri ale pesticidelor. Pe suprafete mari s-a produs poluarea solurilor cu nitranti. În solurile ocupate cu vii se acumuleaza cupru- metal greu toxic. De-a lungul soselelor se acumuleaza un alt metal greu toxic - plumbul. În împrejurimile oraselor si satelor se acumuleaza mari cantitati de diferite deseuri.

Cu toate ca în ultimii ani folosirea pesticidelor si fertilizantilor s-a redus, poluarea solurilor continua.

Cum se manifesta procesele de degradare?

Constructia geologica a teritoriului contribui la formarea regimului hidric cu exces de umiditate, la alunecari de teren, sporirea eroziunii si a gradului de mineralizare a apelor freatice.

Relieful are influenta, în special, asupra formelor si intensitatii manifestarii proceselor de eroziune si alunecare. Indicatorii de baza a reliefului sunt: gradul total de fragmentare a teritoriului; adâncimea bazei locale de eroziune; înclinarea medie, lungimea, caracterul abrupt si forma versantilor.

Clima. Pentru evaluarea pericolului eroziunii solurilor sunt importante datele privind caracterul precipitatiilor atmosferice. În cursul verii în Republica Moldova predomina ploile torentiale de intensitate mare, care provoaca eroziuni si alunecari de teren.

2.3.Activitatea antropica.

Factorii antropici principali de degradare a învelisului de sol sunt:

• antrenarea maxima a teritoriului în aratura;

• cota exagerata a culturilor prasitoare în asolamente;

• tasarea solurilor cu mecanisme grele;

• nerespectarea agrotehnicii antierozionale;

• taierea fâsiilor de padure;

• lucrarile efectuate pe directia versantului;

• amplasarea incorecta a retelei de drumuri;

• protectia insuficienta a solurilor cu covor vegetal;

• amplasarea nerationala a asezarilor umane si industriale;

Capitolul 3: Fertilitatea solului.

3.1.Notiuni generale despre fertilitate…

Fertilitatea solului este capacitatea solului de a pune la dispozitia plantelor verzi in tot timpul vegetatiei, in mod permanent si simultan, substantele nutritive si apa, in cantitate indestulatoare, fata de nevoile acestora si de a sigura conditiile chimice si biochimice necesare cresterii si dezvoltarii plantelor, in ansamblul satisfacerii si a celorlalti factori de vegetatie.

Activitatea umana poate dirija fertilitatea solului, in sensul cresterii acesteia, deplasând echilibrul ecologic in limite rationale, dar poate determina si o modificare drastica a fertilitătii pâna la transformarea terenurilor fertile in terenuri aride.

Eroziunea, spalarea solului, exploatarea prin supracultivare reprezinta factori care sunt responsabili pentru reducerea nivelului de fertilitate a unui sol.

Tipuri de fertilitate

1.Fertilitate naturala (initiala)_ ia nastere in mod natural si este specifica fiecarui tip de sol, depinzând de factorii fizici, chimici si biologici ai solului.

Fertilitatea unui sol podzolic = gradul de saturatie in baze si de cantitatea de aluminiu mobil.

Fertilitatea solurilor mlăstinoase = aprovizionarea cu K si P si de eventualele carente de Ca, Mg, B, Cu si Zn.

Fertilitatea unui sol organic alcalin = eventualele carente in Mg, B, Cu si Zn.

Un sol cu o fertilitate naturala foarte mica poate sa fie transformat intr-unul fertil, prin corectarea factorilor limitativi (pH-ul, regimul de apa din sol, continutul de saruri si ioni solubili etc.).

2.Fertilitate artificiala - apare ca efect direct datorat adaosurilor de ingrăsaminte, tehnicilor agricole utilizate pentru lucrarea solului, precum si ca efect secundar al activitătilor antropice legate de arderea combustibililor, evacuarea cenusilor zburatoare rezultate din industrii;

3.Fertilitate potentiala - reprezinta capacitatea solului de a pastra apa si substantele nutritive necesare plantelor, dar care, datorita unor factori nu pot fi puse la dispozitia plantelor in mod complet;

4.Fertilitate economica (efectiva)_ reprezinta suma dintre fertilitatea artificiala si fertilitatea naturala. Se poate vorbi despre o fertilitate economica doar când solul este cultivat si aceasta fertilitate se exprima prin nivelul recoltelor obtinute.

3.2. Indicatorii fertilitătii solului

Nivelul fertilitătii solului poate fi apreciat:

-indicatori biologici (activitatea microbiologica)

Indicatori fizico-chimici (textura, structura solului, compozitia chimica a solului, reactia (pH-ul) solutiei solului, continutul de saruri si ioni solubili, rezerva de materie organica, rezervele de elemente nutritive mobile, regimul de apa din sol, capacitatea de schimb cationic etc.).

Activitatea microbiologica

Intensitatea fenomenelor de transfer a substantelor nutritive intre sol, solutia solului si aerul din sol este dependenta de prezenta faunei si florei.

Poate fi pusa in evidenta prin cantitătile de organisme vii (biocenoza) care se gasesc in paturile superficiale ale unui hectar de teren: bacterii, ciuperci microscopice, alge, protozoare, miriapode, insecte, viermi etc.

In urma actiunii lor complexe se formeaza humusul.

Problema protecţiei solurilor în Republica Moldova nu este mai puţin actual decât ocrotirea apei, aerului şi altor factori naturali de importanţă majoră pentru sănătatea omului. Solurile Moldovei sunt apreciate ca unele dintre cele mai fertile din lume. Ele prezintă principala bogaţie naturală a ţării şi merită, necondiţionat, o atenţie permanentă a statului, instituţiilor de profil şi a fiecarui locuitor în parte

Pierderi mari de elemente nutritive din sol au loc ca urmare a proceselor de eroziune şi în anii secetoşi, când are loc descompunerea rapidă a substanţei organice şi frânarea procesul de humificare din cauza temperaturilor înalte şi lipsei de umiditate. Se poate afirma, fără riscul de a greşi, că solurile Moldovei se află într-o continuă stare de degradare, de sărăcire, stare care în mod firesc se reflectă şi asupra mediului rural.

Resursele financiare limitate ale producătorilor agricoli şi preţurile ridicate ale îngrăşămintelor constituie, în prezent, adevărate obstacole pentru îmbunătăţirea situaţiei existente.

Realitatea de astăzi, a unei productivităţi reduse a solurilor, nu trebuie interpretată numai ca un semnal de alarmă: această realitate trebuie să constituie un apel, o chemare către toţi cei implicaţi în redresarea agriculturii Moldovei.

Redresarea este nu numai necesară, dar şi posibilă. Este inadmisibil şi dureros în acelaşi timp ca Moldova să importe cantităţi din ce în ce mai mari de produse agro-alimentare. Ţara noastră are condiţii şi trebuie să devină în mod firesc exportatoare de produse agro-alimentare, aşa cum a fost în trecutul nu prea îndepărtat.

Cartarea agrochimică nu se mai face aproape de 20 de ani. Numai unele gospodării şi străinii care vin la noi în ţară să arendeze un teren mai fac această lucrare, pentru că aşa sunt ei obişnuiţi, nu pentru că i-ar obliga vreo lege. Trebuie să fim conştienţi că de acum încolo ne va fi mai greu, iar dacă nu ţinem cont de acest lucru, în câţiva ani vom intra în impas total.

Avem nevoie de cartare pentru a cunoaşte calitatea solului, apoi pentru a valorifica la maximum toate caracteristicile şi pentru a obţine producţiile cele mai bune. De asemenea, prin aceste studii putem da o prognoză de viitor pentru zona respectivă şi putem stabili care este modul cel mai adecvat de folosire a solului. Fără această cartare nu poţi să faci decât greşeli. Nu trebuie confundată cartarea chimică cu cea pedologică. Ştiind ce sol avem şi care sunt factorii restrictivi (secetă, îngheţuri, inundaţii etc.), putem să ne îndreptăm spre elementele nutritive, pH, humus, capacitate de schimb cationic, care se determină prin cartarea agrochimică şi influenţează direct planta. Pentru o evaluare corectă trebuie făcute ambele tipuri de cartări.

Cartarea pedologică trebuie să o facă fiecare gospodărie, iar cartarea agrochimică, logic ar trebuie să o facă fără plată firmele ce comercializează îngrăşăminte chimice, aşa cum o făcea companiile Moldagrochim şi Agrostoc.

Aplicarea îngrăşămintelor, de orice natură – minerale, organice, reziduuri orăşeneşti sau industriale, a amendamentelor pentru corectarea dezechilibrului nutritiv a solurilor reprezintă factorul determinant în menţinerea şi creşterea productivităţii solurilor Moldovei. Pentru mărirea efectului îngrăşămintelor, se impun organizarea unor

asolamente raţionale şi efectuarea la timp şi în condiţii optime a lucrărilor solului. Acesta nu poate fi realizat pe parcele mici, divizate pe structuri de proprietate amplasate răzleţ în teritoriu.

Rezinţa microbiană şi din substanţe humice propriu-zise ( acizi humici, acizi fulvici şi humină ).

3.3.Restabilirea fertiliăţii solului

Procesul restabilirii fertilităţii solurilor este studiat prin diferite metode. Principalele sunt cele ale bilanţului şi ale curbelor de optimizare a factorilor cercetaţi. Aceste metode în egală măsură sunt folosite pe larg atât în necesitatea măririi recoltelor culturilor agricole cât şi a restabilirii şi menţinerii fertilităţii solurilor.

Actualmente, procesul de stopare a degradării şi de sporire a fertilităţii solului este conceput ca o simplă lichidare a de citului de nutrienţi din sol, care sunt necesari pentru creşterea culturilor agricole şi se calculează reieşind din necesarul lor. Drept rezultat fertilitatea solului, la noi în ţară, nu a cunoscut până acum vre-o majorare esenţială şi stabilă

Motivele, că fertilitatea solului nu s-a îmbunătăţit, după părerea noastră sunt

următoarele:

1. În majoritatea cazurilor la evaluarea bilanţului materiei organice şi a nutrienţilor

nu se acordă atenţia cuvenită circuitului azotului în ecosistemul solului, presupunânduse că micro ora asimbiotică azot xatoare asimilează o cantitate nesemni cativă de

azot din atmosferă.

În realitate, microora asimbiotică xatoare de azot asimilează cantităţi

semnicative (40-50 kg/ha) de azot din atmosferă, stabilit ind, că cantitatea

de azot xat în sol în urma introducerii paielor poate atinge nivele de zeci de ori mai

mari decât cel arătat mai sus. S-a stabilit, deasemenea, că cantitatea de azot asimbiotic

acumulat depinde direct proporţional de volumul de resturi vegetale încorporate în

sol. De fapt, aportul de azot asimbiotic este evident, dacă analizăm procesul de

restabilire a fertilităţii solurilor degradate în cazurile când ele sunt lăsate în pârloagă. În acest caz vegetaţia, de regulă, este reprezentată de familia gramineelor şi nu putem să admitem că restabilirea fertilităţii se datorează azotului asimilat simbiotic (ca şi în cazul boboaselor). Reiese că fertilitatea solurilor nu s-ar îmbunătăţi dacă nu ar exista procesul de asimilare asimbiotică a azotului din atmosferă.

2. În actuala viziune procesul de restabilire a fertilităţii solului este conceput ca o simplă restabilire a bilanţului materiei organice în ecosistemul solului prin încorporarea ei în sol. Şi mai gravă este greşeala atunci când se administrează îngrăşămintele reieşind din recolta planicată.

Solul este este expus permanent procesului natural de eroziune ca rezultat al actiunii factorilor de mediu ( apa, aer, temperatura ). Activitatea omului a condus la intensificarea pronuntata a eroziunii naturale datorita despaduririlor masive, pasunatului excesiv monocultuilor, etc. Cantitativ, inntensitatea de eroziune se reflecta în volumul de detritus transportat de ape, ca rezultat al spalarii stratului de sol de pe terenurile naturale. La producerea eroziunilor participa mai multi factori:vîntul, apele, lipsa vegetatiei etc.

Vîndul spulbera de la suprafata solului particule si le transporta prin curenti de aer la mari distante, unde acestea cad din nou pe sol. Cantitatea spulberata de vînt poate fi uneori destul de mare. De exemplu, în urma unei furtuni de vînt poate fi dezgolit un strat de circa 25 mm în doar cîteva ore.

Actiunea apei este un alt mod de producere a eroziunii. Apa actioneaza fie la suprafata (de exemplu-prin ploi torentiale), prin îndepartarea particulelor fine ale solului, fie prin patrunderea în adîncime si dislocarea, transportul solului cu suvoaiele de apa la distante mari.

Dar, totusi, cauza principala a eroziunii consta în lipsa unei vegetatii care sa asigure stabilitatea solului, chiar daca aceasta s-ar limita doar la un covor de iarba întretinut permanent în stare vie. Împadurirea este cel mai eficient mijloc de obtinere a unei

rezistentela eroziune. În solul din preajma padurilor radacinile plantelor se întetesc, formînd o retea protectoare. Daca acest dens covor vegetal este îndepartatpentru a se face loc monoculturilor, capacitatea de rezistenta scade foarte mult.

Folosirea excesiva a pesticidelor poate avea de asemenea urmari grave în ceea ce priveste eroziunea solurilor.

Capitolul 4 . Noţiuni generale despre eroziunea solului:

Prin eroziune se înțelege degradarea solului sau a rocilor, caracterizată prin desprinderea

particulelor neconsolidate și îndepărtarea lor prin acțiunea ploii sau a vântului. Eroziunea poate fi combătută prin lucrări hidrotehnice, împăduriri etc.

Eroziunea solului este deplasarea particulelor de solid de la suprafața uscatului prin

acțiunea vântului, apei sau gheții sau ca urmare a acțiunii unor organisme vii (bioeroziune).

4.1. Eroziunea este de mai multe feluri:

• eroziune eoliană – îndepărtarea progresivă a fragmentelor de sol și roci prin

acțiunea vântului.

• eroziune fluvială- distrugerea progresivă a materialului din albia și din malurile unui râu. Stabilizarea malurilor se poate face prin plantarea de copaci.

• eroziune glaciară - îndepartarea progresivă a rocilor de bază, a solului și a altor

materiale de către ghețari.

• eroziune marină - îndepărtarea treptată a materiilor din alcătuirea zonei litorale de către mare.

• eroziune pluvială - eroziune areolară incipientă, rezultată prin izbirea solului, descoperit de vegetatie, de către picăturile de ploaie.

• eroziune termică - topirea unor bucăți de gheață încorporate în sedimentele de mal

sau de albie, ce antrenează particule de sol, creând denivelări, nișe de mal etc.

Cum apare eroziunea solului. Eroziunea solului se produce pe terenurile care au fost cultivate sau pasunate prea intens. Suprasolicitarea solului, apare, în conditiile în care anumite plante sunt cultivate an de an, dar nu se face fertilizarea si substantele nutritive nu sunt reintroduse în sol. Cultivarea intensa reduce fertilitatea pamântului si provoaca scaderea productiei la hectar. Este redusa, de asemenea, coeziunea solului, scazând astfel rezistenta lui la eroziune. Deteriorarea pasunilor se produce daca omul creste prea multe animale pe o suprafata data. Numarul prea mare de animale consuma vegetatia într-un ritm mai rapid, decât ritmul de regenerare naturala a acesteia, lasând în urma pamântul gol.

Eroziunea solului se produce în doua faze. În prima faza se sfarâma bulgarii de pamânt (masa coeziva a solului) în particule separate. În faza a doua, acestea sunt îndepartate de suvoiul apelor curgatoare si de vânt.

În zonele cu precipitatii abundente, picaturile de ploaie se lovesc de pamânt, cu o forta considerabila. În mod normal plantele absorb mare parte a acestei forte, dar daca vegetatia lipseste, picaturile de ploaie zdrobesc solul dezgolit. Particulele de praf sunt ridicate în aer si pot fi deplasate pâna la 1,5 metri.

Forta izbiturilor picaturilor de ploaie, taseaza solul formându-se o crusta compacta la suprafata acestuia. Crustele împiedica infiltrarea apei de ploaie în sol si în rocile de baza. În consecinta, cea mai mare parte a apei se va scurge pe suprafata pamântului.

Aceasta apa, denumita de specialisti scurgere de suprafata, poarta granulele de sol catre pârâuri si râuri. Sedimentele rezultate umplu albiile râurilor, micsorând astfel adâncimea lor, provocând inundatii. În cele din urma cantitati uriase de pamânt fertil ajung pe fundul marilor.

Eroziunea pe versanti. Eroziunea de suprafata se datoreaza scurgerii difuze pe versanti, a apelor din precipitatii, care spala un strat subtire de sol. În faza initiala acesta eroziunea este aproape imperceptibila. În cele din urma însa recoltele scad, deoarece solul devine mai putin fertil. Mult mai dramatica este eroziunea în adâncime, care, se produce mai ales, pe terenurile înclinate, unde scurgerea de suprafata se aduna în curenti, dupa o

ploaie puternica devin torenti si taie santuri adânci în pamânt denumite ogase, ravene, torenti.

Chiar cu o clima secetoasa pamântul neperturbat poate sustine o vegetatie bogata. Padurile si ierburile protejea-za împotriva eroziunii. Prin cultivarea terenurilor plate si taierea pomilor de pe pante, omul expune solul eroziunii cauzate de apa si vânt.

Cultivarea prea intensa de-gradeaza terenurile plate, destinate acum pasunatului. Cultivarea plantelor creste ritmul de pierdere al solului.

De pe coasta dealului se spala tot mai mult pamânt fertil si pasunatul permanent accelereaza procesul de ero-ziune. Peisajul aproape gol este încredintat de om oilor si caprelor, "cosasii pajistilor", pentru cura-tenie totala. În final, tot ce ramâne în locul pamântului fertil de odinioara, este desertul, dez-golit de sol si incapabil sa sustina vreo vegetatie.

Chiar cu o clima secetoasa pamântul neperturbat poate sustine o vegetatie bogata. Padurile si ierburile protejea-za împotriva eroziunii.

Prin cultivarea terenurilor plate si taierea pomilor de pe pante, omul expune solul eroziunii cauzate de apa si vânt.

Cultivarea prea intensa de-gradeaza terenurile plate, destinate acum pasunatului. Cultivarea plantelor creste ritmul de pierdere al solului.

De pe coasta dealului se spala tot mai mult pamânt fertil si pasunatul permanent accelereaza procesul de ero-ziune.

Peisajul aproape gol este încredintat de om oilor si caprelor, "cosasii pajistilor", pentru cura-tenie totala.

În final, tot ce ramâne în locul pamântului fertil de odinioara, este desertul, dez-golit de sol si incapabil sa sustina vreo vegetatie.

În regiunile uscate, cu terenuri plate, pricipalul agent de eroziune al solului este vântul. Solul nefixat, expus vântului, este adunat în creste si dune. Granulele miscate de vânt sunt sfarâmate, rezultând o pulbere fina, ridicata apoi în aer si purtata la distante mari.

Clima si eroziunea. În anii 1970 - 1980, foametea s-a abatut în repetate rânduri asupra unei parti a Africii, numita Sahel. Sahelul este o zona uscata, acoperita de ierburi care se întind de la est la vest, în nordul Africii, la sud de Sahara, cel mai mare desert din lume.

În anii 1950, precipitatiile în Sahel au fost mai intense ca de obicei, astfel s-a marit zona acoperita de pasuni. Locuitorii savanei sudice, dens populate, au început sa migreze catre Sahel. Animalele lor au pustiit pasunile, iar oamenii au taiat arborii, folosindu-i ca lemne de foc.

În anii 1970 - 1980 au urmat o serie de perioade secetoase si vegetatia din Sahel nu s-a mai putut regenera. Vânturile puternice au împrastiat solul arid, provocând eroziunea eoliana dezastruoasa a solului. Animalele au murit si oamenii au suferit de foame, deoarece întinderile acoperite odinioara de ierburi s-au transformat în desert sterp.

Planuri de viitor. Tragedia din Sahel, constituie un avertisment: solul nu este o resursa infinita. Astazi când populatia lumii este în continua crestere, fermierii trebuie sa gaseasca metode noi, prin care sa previna efectele nedorite ale eroziunii solului. Noile tehnici, majoritatea fiind adaptari ale metodelor traditionale, au fost puse la punct tocmai pentru a putea cultiva plante pe terenurile în panta si în regiunile cu sol mai putin fertil.

Cercetarea stiintifica poate veni în ajutor pentru o mai rationala si eficienta folosire a îngrasamintelor si insecticidelor care au un efect daunator asupra solului. Totodata se încearca înlocuirea acestora cu substante organice ecologice. Satelitii artificiali pot fi folositi în monitorizarea activitatii agricole, pentru a indentifica zonele în care solurile sunt administrate defectuos.

În functie de intensitatea producerii fenomenului, procesele de eroziune se clasifica în:- eroziune normala (geologica);

- eroziune accelerata (antropica).

Eroziunea normala - reprezinta procesul de desprindere, spalare, transport, ce are loc în conditiile în care, procesele de solificare, de acumulare a materiei organice si procesele de desprindere si transport (de dislocare a particulelor de sol) include si o discordanta, în sensul ca, procesul de acumulare, de formare a solului, este predominat fata de procesul distructiv al solului. Acest fenomen are loc în conditiile în care, factorii de mediu, de vegetatie, nu sunt modificati de interventia factorului uman (în consecinta, predomina elementele de acumulare).

Eroziunea accelerata - reprezinta procesul prin care, între rata de desprindere, de transport si rata de formare, de acumulare a materiei organice, se formeaza un dezechilibru, în sensul ca, volumul transportat (cantitatea de sol sau de roca transportata) depaseste volumul de acumulare (cantitatea de materie organica). De aceea, fenomenul de eroziune ce actioneaza asupra terenurilor (a solurilor) reprezinta un proces distructiv, de degradare a mediului, deoarece în situatia în care, nu se iau masurile corespunzatoare de atenuare a fenomenelor, poate conduce la disparitia orizontului de sol, al aparitiei rocilor si fundamentarii procesului de desertificare biologica.

Eroziunea accelerata, este o consecinta a interventiei brutale, nerationala a factorului uman asupra mediului de existenta a acestuia, materializat prin: defrisari masive, pasunat abuziv si excesiv, luarea în cultura a terenurilor cu pante necorespunzatoare, fara a se lua masuri de prevenire si conservare a solului.

În situatii specifice s-au introdus în cultura plante, ce asigura o mai slaba protectie a solului. Acest concept de eroziune antropica implica în mod explicit si factorul social-economic, ca element determinat în degradarea terenurilor, a solurilor, ca urmare a proceselor erozionale.

Conceptul de eroziune antropica, subliniaza, ca factorul uman poate si trebuie sa intervina în asemenea masura încât sa poata conduce la prevenirea fenomenului erozional, la atenuarea acestui flagel, în limite admisibile, tolerabile. Limitele adimisibile, tolerabile, reprezinta cantitatea de sol spalat, admisa, în asa fel încât, fenomenul erozional sa nu conduca la disparitia proprietatilor fundementale ale solului respectiv, sa nu degradeze gradul de fertilitate al acestuia, la degradarea însusirilor fizice si chimice ale mediului de sol.

Sub acest aspect, pornindu-se de la valoarea medie estimata a cantitatii de sol ce se poate forma si rata de sol ce se poate spala, s-a stabilit nivelul de toleranta T.

Se considera ca, în medie, pe suprafata de 1 ha., în decurs de un an, se poate acumula circa 10 tone de materie organica (to./ha./an). Pornindu-se de la acest nivel de referinta, deoarece pe terenurile în panta fenomenul erozional nu poate fi eliminat, s-a recurs la stabilirea anumitor limite ale pierderilor respective. Cantitatea medie admisibila, exprimata în tone/hectar/an, trebuie sa fie sub 6 tone. Acest nivel T se diferentiaza de la zona la zona, în functie de grosimea stratului de acumulare cu humus, în functie de riscul producerii fenomenului erozional.

Pentru conditiile tarii noastre, pierderile admisibile, se recomanda a fi între 5 - 6 tone, cu particularitati în functie de zona.

Pentru a se stabili corect, acest nivel trebuie sa se recunoasca în fiecare zona fizico-geografica, în functie de conditiile pedo-climatice, în functie de structura culturilor, de

cantitatea de materie organica ce se poate acumula în sol si coeficientul de transformare în humus. Acest coeficient se mai numeste si coeficient izohumic.

În functie de cantitatea admisibila a pierderilor de sol, se poate recurge la stabilirea strategiilor privind alegerea structurilor de cultura si a raportului acestora, a ponderii acestora în cadrul unui asolament a culturilor cu o foarte buna, buna sau slaba, de protectie a solului.

4.2. Formele de manifestare a eroziunii se clasifica în:

- eroziune de suprafata;

- eroziune de adâncime.

Eroziunea de suprafata - este un proces erozional ce se produce sub actiunea scurgerilor superficiale (de la suprafata pamântului).

În urma ploilor torentiale, scurgerile se produc sub forma unei pânze laminare, repartizata pe suprafata terenului. Ca urmare a acestor procese de scurgeri, odata cu suvoaiele de apa sunt antrenate particulele de sol si deplasate pe distante mai mari sau mai mici. Ca urmare a acestui proces, dupa un interval de timp, în functie de frecventa si durata ploilor torentiale care genereaza scurgerile de suprafata, în final, se conduce la spalarea totala a orizonturilor de acumulare cu humus si în final se ajunge la roca mama sau roca de fundare.

4.3. Eroziunea de suprafata se clasifica în mai multe categorii:

- erosiunea de gradul I (slaba);

- erosiunea de gradul II (moderata);

- erosiunea de gradul III (moderata catre puternica);

- erosiunea de gradul IV (puternica);

- erosiunea de gradul V (foarte puternica, excesiva).

Eroziunea de suprafata, desi se produce relativ uniform totusi, ca urmare a denivelarilor de teren, a obstacolelor întâlnite pe aliniamentul de ape scurse, au loc concentrari ale apelor scurse pe suprafata, iar forta distructiva, forta de eroziune a acestor scurgeri se amplifica si afecteaza strate mai profunde de sol, manifestându-se sub forma unor excavatii de diferite profunzimi si forme.

Formatiunile elementare ale eroziunii de suprafata, sunt:

- santulete (siroiuri), cu înaltimea (h) = 5 - 10 cm;

- rigole, cu înaltimea (h) = 10 -25 cm.

Caracteristicile fundamentale ale eroziunii de suprafata sunt:

- înaltimea (h) redusa, sub 20 - 25 cm;

- sunt formatiuni ce pot fi eliminate prin lucrari simple ale solului.

Eroziunea de adâncime - este forma cea mai avansata de manifestare a eroziunii solului si este cea mai distructiva.

Caracteristica fundamentala a eroziunii de adâncime, este:

- aceasta apare în urma scurgerilor concentrate;

Ca urmare a scurgerilor concentrate, forta de eroziune se amplifica, deoarece: Ec = (m x v2) / 2 (distructiva), este în functie de masa si viteza.

Sub aspectul arealului, eroziunile de adâncime ocupa o suprafata redusa, în limitele sectiunii respective, dar aceste formatiuni de adâncime, în functie de profunzimea si distanta dintre ele, pot avea consecinte foarte grave asupra zonei de manifestare.

Formatiunile erozionale de adâncime prezinta pericolul, ca se pot mainifesta simultan cu procesul erozional de suprafata si cu procesele de alunecari de teren, de unde rezulta deteriorarea excesiva nu numai a solului ci si a terenului.

4.4. Principalele lucrari agrotehnice, silvice si hidrotehnice folosite în combaterea eroziunii solului :

Împaduriri masive - sunt recomandate pe teritoriul agricol, în acele locuri unde terenul prezinta pante foarte mari, neutilizabile pentru nici un fel de trebuinta agricola, cu eroziune de suprafata excesiva, cu formatiuni ale eroziunii în adâncime foarte frecvente, pe terenuri alunecatoare foarte framântate sau pe nisipuri mobile.

o Perdele de protectie - sunt folosite în agricultura sub forma de plantatii în fâsii lungi, care se amplaseaza pe terenul agricol in scopul stavilirii (stoparii) eroziunii solului, regularizarii scurgerii apelor si reducerii vitezei vântului;

o Benzile de arbusti - aceste benzi au rol antierozional si pentru faptul ca sunt compuse din specii de talie mica, care nu dauneaza prin umbrire, pot fi aplicate cu succes în plantatiile de pomi si vita de vie. Pe lânga faptul ca protejeaza bine solul, ele joaca si un rol filtrant pentru scurgeri si regularizeaza în acelasi timp si scurgerea apelor de pe versanti. Ca si benzile din ierburi perene, ele se comporta ca niste benzi tampon. La

plantatiile viti-pomicole se pot aplica pe marginea din deal a canalelor de coasta sau a drumurilor de exploatare. Contribuie în mod eficace la retinerea zapezilor pe versanti.

Lucrari de amenajare hidrotehnica antierozionala. Lucrarile hidrotehnice si anume: canale de coasta, valurile de pamant, terasele au rolul de a dirija în mod rational scurgerea apei de pe versanti, micsorând viteza de scurgere, pâna sub limita vitezei de erodare a terenului si evacueaza apele pe caile dorite, de a retine total sau partial, dupa cum este cazul, apele de scurgere, contribuind astfel la ridicarea umiditatii în solurile uscate de pe versantii înclinati - pe scurt - de a atenua în mod direct influenta pantei în dezvoltarea proceselor de eroziune.

o Terasele - se aplica pe terenurile cu pante mai mari (peste 15 %), pe care urmeaza sa se planteze vita de vie si pomi, iar în unele cazuri chiar specii silvice de valoare în apropierea centrelor populate, iar pentru stavilirea eroziunii solului si pentru îmbunatatirea conditiilor de vegetatie se recomanda lucrari de terasare în trepte sau terase propriu-zise;

o Consolidarea debuseelor - se poate face numai cu anumite ierburi. Înainte de însamântare se îngrasa terenul cu gunoi de grajd bine fermentat, în amestec cu îngrasaminte chimice. Se mai poate îmbunatati aceasta cosolidare prin, traverse din brazde de iarba sau din benzi de arbusti late de circa 5 - 7 metri, sau chiar din beton, îngropate la nivelul terenului.

o Alte lucrari hidrotehnice de stavilire a eroziunii în adâncime - se refera la ravene si se refera la consolidarea vârfului ravenelor prin: plane înclinate, trepte sî console. Lucrarile transversale sunt sub forma de praguri si baraje. Conventional, sunt denumite praguri când au înaltimea de pâna la 1,5 metri, iar baraje, când sunt mai înalte. Au rolul de a provoca depuneri în spatele lor si de da fundului un profil longitudinal în trepte, cu panta între lucrari egala cu cea de proiectare. Prin depunerile formate în spatele acestor lucrari transversale se ridica cota fundului si deci, sunt consolidate atât fundul cât si malurile, care nu se vor mai surpa, având sprijinul de baza în aceste depuneri.

Profilul în trepte asigura micsorarea vitezei apei prin disiparea energiei curentului la fiecare cadere si prin pante de proiectare (panta de calcul) care este mai mica decât panta fundului pe care o avea canalul de scurgere pâna la executarea lucrarilor. Lucrarile transversale pe torenti por fi executate din lemn, lemn cu piatra, zidarie din piatra si din beton armat.

Agroterasele - un rol deosebit de important în prevenirea şi combaterea eroziunii solului pe terenurile agricole cu pante mai mari de 22% îl au agrotereasele. Terenurile agricole cu pante mai mari de 20% ocupă suprafeţe destul de mari în judeţele Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Mureş, Iaşi, Suceava, Bihor, Gorj etc. Agroterasele se pot forma treptat, folosind numai plugul reversibil. La început se delimitează faşiile şi desigur orintarea de-a lungul curbelor de nivel. Lăţimea lor diferă în raport cu mărimea pantei. Toate arăturile se fac

numai cu întoarcerea brazdei din deal în vale, deci în aval. După primul arat al fâşiei de teren, se formează în partea de jos o coamă, iar în partea de sus a fâşiei, un şanţ. Coama formată opreşte o parte din apă şi din sol, care se colmatează în faţa ei. După al doilea, al treilea, al patrulea etc. arăt, coama din partea de jos a fâşiei s-a înălţat din ce în ce mai mult. S-a colmatat de fiecare dată solul, încât fâşia s-a transformat în terasă, având la bază un taluz. La Staţiunea Perieni, într-o zonă de cernoziom foarte puternic erodat, după nouă arături executate pe fâşii cu lăţimea de 12-22 m şi pe pante de 15-22% s-au format agroterase. Panta s-a redus cu circa 20-40%, iar la partea de jos a fâşiei s-a format un taluz, care s-a înălţat faţă de nivelul iniţial cu 33-48%. Pe fâşiile de 12 m lăţime, devenite agroterase, s-a înregistrat o scădere a pierderilor de sol cu circa 60%. Fertilitatea solului a scăzut în partea de sus a fâşiei şi a crescut în partea de jos, unde solul s-a colmatat. În condiţiile climatice şi de sol asemănătoare cu cele de la Staţiunea Perieni se recomandă ca lăţimea agroteraselor, la panta de 15-20%, să fie de 25-30 de metri, la panta de 20-25%, lăţimea să fie de 20-25 de metri, iar la panta de 25-30%, lăţimea fâşiei să fie mai mică, de numai 15-20 de metri.

Capitolul 5 . Masuri de ameliorare

PENTRU A PUTEA TRĂI ÎNTR-UN MEDIU AMBIANT CURAT sI NEPOLUAT, TREBUIE SĂ RESPECTĂM NIsTE REGURI EXTREM DE IMPORTANTE:

SĂDIREA A CÎTOR MAI MULŢI POMI ŞI ARBUŞTI

PĂSTRAREA CURĂŢENIEI NU NUMAI ÎN APROPIEREA LOCUINŢEI NOASTRE, DAR sI ÎN ÎMPREJURIMILE LOCALITĂŢII ÎN CARE TRĂIM

RESPECTAREA CANTITĂŢILOR DE ÎNGRĂŞĂMINTE MINERALE SAU NATURALE, ETC

Concluzie general:

Interesul pentru poluarea mediului a crescut foarte mult pentru intreaga populatie a globului, a institutiilor si a organizatiilor diverse, unele polivalente, altele cu caracter specializat, orientate exclusiv pe problemele poluarii. Fara sol nu exista viata. Solul format de-a lungul milioanelor de ani poate fi distrus de eroziune in cateva zile. O treime din solul planetei este serios deteriorat, fapt ce are consecinte fatale asupra naturii. Poluarea este evidenta si in cazul solului care este cel de-al treilea factor important de mediu, ce trebuie protejat la fel ca si apa si aerul. Reziduurile de tot felul care n-au fost evacuate in ape si aer acopera uscatul, ambianta imediata de viata a oamenilor, tocmai in locurile aglomerate unde fiecare metru patrat este intens si multiplu solicitat, degradeaza terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, uratesc natura acolo unde este mai cautata pentru frumusetea ei.

Roca ce acopera pamantul a fost transformata de vant, ploaie si gheata in particule minuscule, ce pe baza dimensiunilor si calitatii sunt denumite nisip, argila sau mal.

Solul este locul de intalnire a poluantilor: pulberile din aer si gazele toxice dizolvate de ploaie in atmosfera se intorc in sol. Apele de infiltratie impregneaza solul cu poluanti antrenandu-l spre adancime, raurile poluate infecteaza suprafetele inundate sau irigate, aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la intamplare pe sol. Solul, ca si aerul si apa, este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celei de suprafata, cat mai ales a celei subterane. Poluarea este deosebit de evidenta si in cazul solului. Deseurile de tot felul care nu au fost evacuate in ape si aer acopera uscatul tocmai in locurile aglomerate unde fiecare metru patrat este intens si multiplu solicitat, degradeaza terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, uratesc natura tocmai acolo unde este mai cautata pentru frumusetea ei. Inca o contradictie a civilizatiei: alaturi de capacitatea de a creea un mediu de viata acceptabil, chiar si in spatiul cosmic, sta rezolvarea precara a salubritatii solului. Dar deseurile solide constituie numai un aspect al problemei. Solul mai este supus actiunilor poluarilor din aer si apa.

Intr-adevar, solul este locul de intalnire al poluantilor. Pulberile din aer si gazele toxice dizolvate de ploaie in atmosfera se intorc pe sol. Aproape toate deseurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la intamplare pe sol. De la mucul de tigara sau biletul de autobuz pana la autoturismul abandonat, de la picatura de ulei scursa din tractorul care ara campul pana la groapa de gunoi cu diverse deseuri, toate sunt poluari directe ale solului. In orase deseurile sunt inlaturate mai mult sau mai putin sistematic. Daca nu ajung in ape, sunt depozitate pe anumite terenuri, limitand poluarea la suprafete mai reduse, dar exista si pericolul infiltrarii in panza freatica.

Bibliografie:

1. ,,Ecologie şi Protecţia Mediului,, V.Aşevschi; Tatiana Dudnicenco; Dumitru Roşcovan, Chişinău 2007, Editura Foxtrot.

2. ,,Pedologie” A.Sanduleac,Chişinau 2007;

3. ,,Ecologie “ N.Cernova; A Bîlova, Chişinău 1994,Editura ,,Lumina”

4. ,,Poluarea Mediului Ambiant” Zamfir G. –Bucureşti,editura Junimea 1974.

5. WWW.google.md