Solul– mic îndrumar –

Îndrumarul de față este adresat adulților implicați în educația

copiilor, făcând parte dintr-o serie de materiale dedicate

grădinăritului în școli, pe care le puteți găsi și accesa de pe

site-ul www.scoaladingradina.ro

2

Ce este solul?

Solul este unul din cele trei resurse naturale majore, alături de aer și apă. Este unul din produsele naturii fără de care viața pe glob nu ar fi posibilă. Este atât de important încât planeta pe care locuim a primit numele acestuia: Pământ.

Solul este o combinație complexă de minerale, apă, aer, materie organică (rămășițele descompuse sau semi-descompuse a ceea ce au fost cândva forme de viață) și o varietate impresiontă de organisme. Acesta formează suprafața neinundată a Pământului, motiv pentru care i se mai spune „Pielea pământului”. Solul este capabil să suțină viața plantelor și a multor microorganisme, și este vital întregi vieți pe pământ.

Solul este format din trei componente principale: • mineralele care provin din roca deasupra căruia s-a format, • materia organică care provine din resturile plantelor și a animalelor care

folosesc solul și • organismele vii care locuiesc în acesta.

Proporția celor mai sus enumerate sunt importante în determinarea tipului de sol prezent, dar alți factori precum clima, vegetația, timpul și activitățile umane (precum agricultura, pășunatul, construcțiile ș.a.) sunt de asemenea importante în influențarea modului în care solul se formează și de tipurile de sol care sunt întâlnite în medii specifice.

Solul îndeplinește mai multe funcții importante în fiecare ecosistem, fie acesta natural sau antropic: • solurile sunt mediul principal de creștere a plantelor; • influențează atmosfera prin emisia și absorția gazelor și a prafului; • solurile formează habitate pentru diferite microorganisme (fungi, bacterii) sau

chiar animale (cârtițe, iepuri, șoarcei ș.a.); • solurile sunt un filtru natural pentru apă. Circuitul apei este direct dependent

de capacitatea solului de a o absoarbe, reține, elibera, altera și purifica; • solul este un mediu în care se reciclează nutrienți, astfel încât vietățile le pot

folosi la nesfârșit; • solul este mediul pe care omenirea și-a construit orașele și satele, cu toate

construcțiile adiacente acestora, deseori solul fiind și proveniența materialelor de construcție.

Solul este și mediul principal pe care se înființează grădina. Calitățile acestuia au un rol esențial în modul în care plantele vor crește. Așadar este important să se cunoască câteva lucruri despre sol înainte de a începe să-l lucrăm. Elemente precum fertilitatea, textura și pH-ul sunt indicatori importanți în a alege plantele potrivite pentru grădina de la școală. Așadar, mai jos sunt prezentate aceste elemente și câteva metode la îndemână de a le determina.

3

Fertilitatea solului

Fertilitatea solului se referă la abilitatea solului de a pune la dispoziția plantelor nutrienți și apă în proporții potrivite pentru creșterea, dezvoltarea și reproducerea acestora. Un sol fertil este bogat în nutrienți minerali precum: azot, potasiu, fosfor, calciu, sulf, magneziu, bor, clor, fier ș.a.. Pe lângă minerale acesta conține materie organică, aceasta îmbunătățind structura solului și ajută la o mai bună reținere a apei. pH-ul unui sol fertil poate varia între 5(foarte acid) și 8 (foarte alcalin), dar în general este mai stabil când tinde spre neutru, în raza 6,0 - 7,0, acesta fiind pH-ul preferat de majoritatea plantelor terestre.

Elementeul principal care conferă solului fertilitatea este humusul. Humusul este componenta organică a solului format prin descompunerea de către microorganisme a frunzelor, resturilor vegetale (lemnoase și ierboase) și resturilor animale. Denumit și „Aurul negru”, humusul se găsește în cantitate de până la 7% în partea superioară a solului (primii 30cm). Procentajul de humus dictează fertilitatea solului. Săpatul excesiv, plantarea unei singure specii pe aceeași suprafață (monocultură), suprapășunatul, lăsarea solului dezgolit (vezi Ghid Mulcire - www.scoaladingradina.ro/Resurse) și suprafertilizarea cu compuși de sinteză conduc la pierderea procentului de humus.

Cel mai important proces pe care îl poate face un grădinar pentru a avea plante sănătoase este să crească cantitatea de humus din sol. Acest lucru se poate face prin adăugarea de compost. Compostul maturat are deja proprietăți foarte asemănătoare humusului, dar nu are stabilitatea acestuia. Pe lângă adăugarea de compost este bine să se mulcească, să se practice rotația de cultură și să nu se calce pe straturi pentru a nu compacta solul. Astfel compostul va deveni în timp humus, devenind o parte integrată și permanentă a grădinii (vezi Ghid Compost - www.scoaladingradina.ro/

Resurse).

Fertilitatea solului este în strânsă legătură cu diversitatea de microorganisme care sunt întâlnite în acesta. Se estimează că într-un pumn de sol fertil se întâlnesc atâtea microorganisme câți oameni pe Pământ.

Înainte de înființarea grădinii se poate deduce fertilitatea solului prin observarea vegetației existente. Astfel plante precum: pelinul, lumânărica și angelica ne indică un sol sărac; iar plante precum: urzica moartă, trifoiul și știrul indică un sol bogat.

4

ProFilul solului

Pentru a putea observa profilul solului se sapă o groapă adâncă, de 50-100cm, cu tăietura fină și se examinează marginea gropii. Observând marginea se disting mai multe straturi de culori și texturi diferite, acest fapt însemnând și proprietăți diverse.

În partea superioară a profilului se întâlnește un strat de culoare închisă, acesta fiind solul fertil, cu conținut mai mare de humus față de straturile inferioare. Acest strat are un conținut ridicat de materie organică descompusă, microorganisme și râme, și reprezintă zona principală de creștere a plantelor. Stratul de sub

cel fertil este mai deschis la culoare și indică textura principală a solului respectiv. Sub acesta se pot întâlni mai multe straturi care indică materialul parental al solului.

textura solului

În sol există trei componente majore care alcătuiesc textura. Ele sunt clasificate în funcție de mărimea particulelor care o alcătuiesc, și anume: • nisipul, cu dimensiunea cea mai mare, • lut cu dimensiunea intermediară • argila care este cea mai mică.

Pentru a afla textura solului se sapă o groapă de aproximativ 15 cm și se recoltează un hârleț de pământ care poate fi testat în mai multe moduri.

Determinarea texturii solului se poate realiza prin formarea unei baghete de dimensiunea unui creion modelând în palme o bucată de sol. În cazul în care bila de sol se destramă și nu reușim să o modelăm în baghetă înseamnă că acesta are un conținut mare de nisip. Dacă reușim să modelăm solul într-o baghetă și încercăm să unim capetele baghetei astfel încât să obținem un cerc, iar bagheta are crăpături înseamnă că lutul este predominant. Iar în cazul în care din baghetă se obține un cerc lipsit de crăpături înseamnă că avem un sol predominant argilos.

5

Mai există o modalitate de a afla textura solului care implică luarea unei mostre de sol care urmează să fie pusă într-un borcan peste care se adaugă apă și se agită timp de 10-15 minute, astfel încât conținutul să se omogenizeze, după care pune borcanul într-un loc în care poate sta nederanjat timp de 2-3 zile. Datorită greutății diferite a particulelor, se vor sedimenta pe fundul borcanului prima oară nisipul, acesta se poate observa și măsura după 1 minut, urmat de lut, după 2 ore, iar când apa s-a limpezit, proces care durează 2-3 zile, se poate măsura argila.

Se măsoară cu rigla grosimea straturilor și se face un procentaj al celor 3 componente, după care se pot face determinările conform schemei de mai jos.

6

În funcție de rezultatele testelor se deduce textura, urmând a clasifica solul în una din următoarele categorii:

1. nisipos;

2. nisipo-lutos;

3. luto-nisipos;

4. lutos;

5. luto-argilos;

6. argilo-lutos;

7. argilos,

Determinarea texturii solului este importantă pentru alegerea legumelor care urmează a fi cultivate pe solul respectiv. Solurile cu textură ușoară nu au capacitate mare de reținere a apei, motiv pentru care necesită mai multă irigare, dar este foarte potrivit plantării rădăcinoaselor. Solurile mijlocii sunt potrivite majorității legumelor, cu puține excepții (precum Sparanghelul). Iar pe solurile grele se pretează a se planta legume cu rădăcini superficiale și cu pretenții ridicate față de apă, aceste soluri având o capacitate mare de reținere a apei.

Grafic 1 Tipurile de sol

7

Tipuri de sol Ușoare Mijlocii Grele

Texturi reprezentative

Nisipos, Nisipo-lutos Luto-nisipos, Lutos, Luto-argilos

Argilo-lutos, Lutos

Legume pretabile tipurilor de sol

Morcov, Păstârnac, Mazăre, Salată, Spanac, Fasole, Gulie, Sfeclă, Ridichi, Rubarbăr, Tomate, Sparanghel ș.a. Rădăcinoasele sunt potrivite acestor tipuri de sol.

Majoritatea legumelor pot fi cultivate pe aceste soluri.

Rubarbăr, Varză albă și roșie, Bob, Salată, Fasole, Broccoli, Varză de Bruxelles, Dovlecel și Dovleci. Plantele cu rădăcină superficială sunt potrivite acestor tipuri de sol.

DeterMinarea pH-ului solului

Pentru determinarea cu acuratețe a pH-ului solului se poate folosi un aparat special pentru măsurarea acestuia sau se poate folosi hârtie de pH și puțină apă distilată. Acestea pot fi achiziționate din magazine specializate sau online de pe site-uri de specialitate.

Se recoltează o mostră de sol, se cerne, după care se pune într-un recipient curat și se adaugă 100 ml de apă distilată (apa de la robinet nu este bună pentru acest test deoarece conține clor și alte urme de minerale). Se respectă proporția de 1:1. Se lasă 5-10 minute, timp în care se sedimnetează solul și apa rămâne la suprafață. Se îmbibă hârtia de pH în apă și după 30 de secunde se poate compara culoarea acesteia cu cele de pe hârtia martor din setul de pH.

De asemenea, se poate folosi și doar apa rezultată, dar în acest caz amestecul de apă și sol se lasă jumătate de oră, timp în care se amestecă de 4-5 ori, după care se filtrează (cu un filtru de cafea) lichidul într-un recipient transparent. Hârtia de pH se îmbibă în apa filtrată și se așteaptă 30 secunde până se produce reacția, apoi se

Tabel 1: Plante pretabile pentru diferite tipuri de sol

8

compară culoarea cu culorile martor din setul de pH. Această metodă, față de prima are rezultate mai precise.

În cazul în care nu dispuneți de hârtie de pH se poate apela la o metodă mai simplă, dar cu rezultate grosiere, din care se deduce doar dacă solul este acid sau alcalin, fără numere exacte.

Într-un recipient curat se pune o mostră de sol peste care se toarnă oțet de vin respectând proporția de 1:1. Dacă produce multe bule de aer la contactul cu oțetul atunci pH-ul solului este alcalin (pH >7).

Dacă nu se produce reacția cu oțetul se poate testa cu ajutorul bicarbonatului de sodiu:: se amestecă sol cu jumătate de pahar de apă distilată până se obține o pastă, după care se adaugă jumătate de pahar de bicarbonat de sodiu. Dacă pasta rezultată reacționează cu bicarbonatul producând bule de aer atunci solul are pH-ul acid (pH <7).

De asemenea, prin observarea vegetației existente se pot trage concluzii în legătură cu pH-ul solului. De exemplu, dacă este abundență de păpădie, ștevie, măcriș sau urzică se poate deduce că solul este mai acid. Dacă se întâlnesc plante precum ciumăfaia, opaița sau scânteiuța solul este alcalin.

9

ajustarea pH-ului

pH-ul solului este în continuă schimbare datorită fluctuațiilor de umidiate, temperatură și de prezența a diferitelor tipuri de organismele, variind pe parcursul anului cu valori de 0,5-1.

Ajustarea pH-ului solului din gradină se face în funcție de plantele care se doresc a se planta, dar pentru asta trebuie cunoscută valoarea exactă a acestuia, ceea ce se poate afla cu hârtia de pH sau cu un aparat de măsurare. Dacă solul este prea acid, acesta se poate corecta prin incorporarea în sol a unor amendamente calcaroase, iar în situația în care pH-ul este alcalin, scăderea lui se face prin adaos de sulf. Un element important care ajută la neutralizarea pH-ului este adaosul de compost (vezi Ghid Compost - www.scoaladingradina.ro/Resurse).

aCtivități Ce se Pot DesFășura Cu elevii:

Determinarea proprietăților de mai sus ale solului constituie activități pe care le puteți desfășura împreună cu elevii la discipline precum: Explorarea mediului, Științele naturii, Geografie, Fizică și Chimie. De asemenea poate fi o etapă a planificării grădinii, iar împărțiți pe echipe aceștia pot să determine, pH-ul, textura și profilul solului.

Bibliografie:

Ghid realizat de Asociația Română de Permacultură în cadrul proiectului „Educaţie pentru sustenabi-litate: Grădina ca o resursă pedagogică pentru o dezvoltare durabilă”, Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Text: Tudor PETRUȚIUFotografii: arhiva Asociației Române de PermaculturăGrafică: Andreea JURJ, MAKKAI BenceCorectură: Cătălina BACI

Asociația Română de PermaculturăStr. Septimiu Albini Nr 135 – 137, Ap 26Cluj – Napoca, CLUJcontact@scoaladingradina.ro

www.scoaladingradina.rowww.permacultura.ro

www.eeagrants.org

www.fondong.fdsc.ro

www.scoaladingradina.ro