Soldăţelul de jucărie(povestea nr. 23)Odată demult, într-o ţară îndepărtată, trăia un meşter foarte priceput în fabricarea jucăriilor mecanice, spre marca bucurie a copiilor. Jucăriile făcute de el erau minunate. Cel mai mult îi plăcea să facă soldăţei, pe care copiii îi foloseau bucuroşi ca să se joace de-a războiul şi ca să cîştige bătălii imaginare. Meşterului îi trebuia timp, nu glumă, ca să facă soldăţeii mecanici. Pînă reuşea să termine cîte unul, trebuia să-1 încerce de mai multe ori, ca să vadă dacă funcţionează fiecare piesă din care era compus. Aşa că îi testa, adică îi încerca pe fiecare în parte. în faza de încercare, soldăţeii îşi mişcau mîinilc, picioarele din calc afară de dezordonat şi erau foarte neastîmpăraţi. Făceau teribil de maregălăgie şi păreau cu toiul neeontrolaţi. Meşterul înţelegea că soldăţeii fac aşa pentru ca să arate că s-ar putea apăra şi singuri. Zîmbca pe sub mustaţă cînd îi vedea cum sunt în slarc să se mişte de jur împrejur, cum cad pe podea şi lac atîta zgomot.Odată,meşterul s-a hotărî! să Iaca un soldăţel care să arate mai bine dceît ceilalţi şi ia pus chiar un păr minunat. La lustruit în mod special, de strălucea, nu altceva. Meşterul a fost foarte mîndru cînd l-a vîndut unei familii care avea un băieţel căruia îi plăcea nespus de mult să se joace cu soldăţei mecanici. Dar, să vezi ghinion! Cum a scos băieţelul pe soldăţel din cutie ca să se joace cu el, s-a întîmplat că în loc să păşească sau să ia poziţie de luptă, soldăţelul a căzut pe podea şi s-a stricai. Băieţelul nu ştia cum să-1 repare. A slrîns bucăţile şi s-a străduit să le potrivească din nou laolaltă. Dar, de fiecare dată cînd reuşea cît decît să-1 facă la loc, soldăţelul cădea din nou şi se distingea, împrăştiindu-se în bucăţi pe podea. Pînă la urmă băiatul s-a enervat aşa de tare, că l-a luat şi l-a aruncat la gunoi. S-a săturat să tot încerce să-1 aranjeze la Ioc, să nu reuşească iar şi iar, dar mai ales s-a săturat să vadă că soldăţelul nu făcea nimic din 'ceea ce era de aşteptat să facă soldăţeii mecanici.Acum soldăţelul zăcea aruncat la gunoi, trist şi speriat. Simţea că ceva în interiorul lui fusese montat greşit, dar nu ştia ce puica să facă, pentru că nu era foarte sigur ce anume era greşit, fu noaptea aceea, cum stătea aşa bietul soldăţel în întuneric, i s-a arătat deodată ceva luminos. Pe măsură ce arătarea se apropia, se dovedea a fi o zînă minunată şi plină de strălucire. Cînd s-a apropiat destul de mult, zîna s-a prezentat zicînd: "Eu sunt zîna visurilor distruse"."Visuri distruse? Ce înseamnă asta?" a întrebat încetişor soldăţelul de jucărie."Nimeni nu mă poate repara pentru că nici chiar cu nu ştiu ce mi s-a stricat."."Păi nici nu este nevoie să ştii tu asta" i-a răspuns cu drăgălaşe nie zîna cea strălucitoare. Apoi l-a ridicat uşurel pe soldăţel şi a zburat cu el la meşterul de jucării. Zîna l-a rugat pe meşter să repare părţile stricate ale soldăţelului şi să-1 facă să se mişte aşa cum era de aşteptat de la oricare altă jucărie.Meşterul a fost foarte fericit să repare Ia loc pe soldăţel, pentru că lui nu-i plăcea ca jucăriile pe care le făcea să iasă defecte din mîna lui, sau să funcţioneze altfel dceît era programat să o facă. El l-a făcut pe soldăţel să funcţioneze bine din nou, astfel că atunci cînd îi răsuceai cheiţa mergea şi chiar rîdca. Mă rog, făcea tot felul de lucruri pe care asemenea jucării obişnuiesc să le facă. Cînd a fost gata, zîna l-a luat din nou

pe soldăţel în zbor şi 1-a dus înapoi la băieţel, punînclu-1 lîngă el în pat în timp ce dormea. A doua zi dimineaţa, cînd băieţelul s-a trezii, 1-a văzut cu mirare pe soldăţel şi i-a zis:"Ce cauţi aici? Doar eşti stricat!"Pe moment soldăţelul s-a temut că băiatul n-o să mai încerce să-l pună în funcţiune. Dar băiatul i-a răsucit cheiţa, şi a privit cum se mişca sol-dăţelul, exact aşa cum trebuia să se mişte. Băiatului nu-i venea să creadă. Răsucea cheiţa tar şi iar. Soldăţelul funcţiona de fiecare dată exact aşa cum trebuia. Băiatul era aşa de mulţumit de jucăria lui, că îl iubea pe soldăţel mai mult decît pe oricare altă jucărie. în camera lui, băiatul 1-a aşezat pe soldăţel în locul cel mai de cinste. Ori de cîte ori, îşi amintea de cele înlîm-plate mâi demult, băiatul îl întreba pe soldăţel: "Mă tot mir.ee s-a intîmplat atunci cu tine?". Soldăţelul zîmbea în sinea lui, pentru că el ştia luCiuri pe - care băiatul n-ar fi putut niciodată să le înţeleagă.