Caută bucuria, în orice situaţie te-ai afla…Posted on 16 februarie 2013by Solarris

De fapt, este cea mai binevoitoare acţiune pe

care o puteţi face faţă de ceilalţi. Asta, deoarece darul vostru este

necesar. Spiritul celorlalţi nu poate fi înălţat, decât dacă voi aveţi

încredere în darul vostru şi îl daţi, fără condiţii, lumii întregi. Gândiţi-vă

cât de goală v-ar fi viaţa, dacă cei din jurul vostru ar alege să renunţe la

darurile lor. Tot ceea ce consideraţi că este minunat în viaţă – muzica,

poezia, filmele, sportul, râsul – ar dispărea, dacă ceilalţi nu v-ar mai da

darurile lor. Nu vă reţineţi, ci daţi darurile voastre tuturor. Nu faceţi

greşeala de a crede că nu aveţi daruri de oferit. Fiecare dintre voi

are un dar. Însă nu comparaţi darul vostru cu darurile celorlalţi,

pentru că nu aţi putea face o evaluare corectă.

Darul vostru va aduce bucurie vouă înşivă şi aduce bucurie celorlalţi.

Dacă nu există bucurie în viaţa voastră, asta se întâmpla deoarece

voi nu vă oferiţi darul. Nu aveţi încredere în el. Nu faceţi în aşa fel

încât acest dar să se manifeste în mod activ în viaţa voastră.

Toate darurile sunt exprimări creatoare ale Sinelui. Ele revelează Sinele.

Ele dărâmă barierele separării şi le permit celorlalţi să ştie cine sunteţi

voi. A crea înseamnă a da forma unei conştienţe interioare. Această

conştienţă nu există în lume, în modul în care o exprimaţi voi. Voi o

exprimaţi într-un mod unic, autentic.

Această exprimare este proaspătă, cinstită, provenită din propria voastră

experienţă. O persoană creatoare nu primeşte îndrumări din afară. Ea nu

imită forme prestabilite. Ea asculta la ce spune vocea interioară. E posibil

ca să privească cu atenţie lumea. Chiar să o studieze şi să o analizeze.

Dar, apoi, ea interiorizează ceea ce vede. Preia totul şi îl prelucrează. Îl

priveşte în lumina propriei experienţe. Simte totul; îşi asuma totul. Totul

îi aparţine. Apoi, dă totul înapoi. Iar ceea ce dă înapoi este propria ei

viziune, perspectiva ei unică. Povestea ei.

Iar dacă este o persoană cinstită, ceilalţi îi vor răspunde – deoarece

povestea ei va fi şi povestea lor. Vor împărtăşi împreună aceeaşi viziune,

pentru o clipă, pentru o zi, pentru o săptămână sau chiar mai mult. Alţii îi

vor sprijini activitatea creatoare, sprijinul lor îi vor face munca mai

uşoară. Energia pe care o foloseşte va începe să se întoarcă înapoi la ea.

Se va simţi apreciată, pe plan emoţional şi financiar.

Probabil că aţi încercat acest lucru şi aţi cules roadele. Probabil că încă

vă luptaţi să vă manifestaţi darul. „Cu ce greşesc?” vă întrebaţi voi. „De

ce nu mă sprijină Universul?” Răspunsul este simplu. Fie că ceea ce

încercaţi să manifestaţi nu este darul vostru, fie nu credeţi suficient în

acest dar. „Păi de unde să ştiu?” vă întrebaţi voi. Intrebaţi-vă: „Fac eu

oare acest lucru deoarece îmi produce cea mai mare bucurie, sau

deoarece caut aprobarea celorlalţi?”

Dacă acţiunea voastră nu este făcută cu bucurie, ea nu va aduce

fericire nici vouă înşivă şi nici celorlalţi. E posibil să reuşiţi, sau să

nu reuşiţi – oricum fericirea nu va fi prezentă. Prosperă la toate

nivelurile numai ceea ce vine, cu mult entuziasm, din inima

voastră. Numai ceea ce iubiţi îi va atinge pe ceilalţi şi va aduce

preţuirea adevărată, aşa cum vă doriţi.

Preţuirea şi aprobarea sunt două lucruri complet diferite. Preţuirea este

o curgere naturală şi spontană de energie înapoi către tine, atunci

când alţii se simt conectaţi la tine şi la povestea ta. Nu poţi să faci

nimic pentru a grăbi aprecierea, decât să fii tu însuţi şi să spui

adevărul. Pur şi simplu, nu poţi controla ceea ce vine înapoi către

tine.

Când ai împărtăşit cu alţii în mod autentic, se întoarce întotdeauna ceva

esenţial. E posibil să nu arate aşa cum te-ai aştepta, deoarece ego-ul tău

nu caută preţuire, ci aprobare. Goana după aprobare se bazează pe

convingerea că tu nu eşti destul. Vrei ca ceilalţi să-ţi dea

dragostea care simţi că-ţi lipseşte în viaţă. Căutarea este inutilă.

Dacă te simţi gol pe dinăuntru şi cauţi să fii umplut din afară, ceilalţi se

vor simţi atacaţi. Ei vor simţi cererea ta de a fi apreciat ca pe o impunere.

Ei vor fi respinşi sau neacceptaţi. Apoi, se vor simţi încă şi mai goliţi,

respinşi şi abuzaţi.

Energia nu se poate întoarce la tine, decât dacă şi până când nu

emiţi energie. A emite o pretenţie nu înseamnă a emite energie.

Inseamnă a emite un vid care absoarbe energia celorlalţi. El strigă

către lume: „Am nevoie de aprecierea voastră deoarece eu nu mă

apreciez pe mine însumi.” Atâta timp cât nu te iubeşti şi nu te apreciezi

pe tine însuţi, ceilalţi nu-ţi vor primi darul, indiferent de cât de tare te

strădueşti să-l dai.

Emiterea de energie înseamnă a te lua pe tine însuţi în serios, dar nu

mult prea în serios; înseamnă a te evalua suficient, pentru a fi dornic să

împarţi cu ceilalţi. Nu înseamnă a-i ataca pe ceilalţi cu darurile tale.

Atunci când te aştepţi la foarte multe în privinţa modului în care oamenii

ar trebui să-ţi primească darurile, primirea lor devine aproape imposibilă.

Dacă-ţi preţuieşti darul, nu contează cum îl primesc ceilalţi. Chiar

dacă ei nu-ţi dau un răspuns pozitiv, nu te vei lăsa convins să nu-l

mai oferi, iarăşi şi iarăşi. Fericirea şi împlinirea personală provin din

legământul pe care-l faci cu tine însuţi. Acest legământ va fi testat tot

timpul.

Iarăşi şi iarăşi, Universul îţi va cere să oferi darul, chiar şi atunci când

eşti confruntat cu critica, scepticism sau aparenta lipsă de preţuire. Şi, de

fiecare dată când apare respingerea, vei fi confruntat cu întrebarea: „Să

mai fac asta încă o dată?”

Dacă darul este neautentic, mai devreme sau mai târziu vei înceta

să-l mai oferi; îţi va deveni clar că, atunci când îţi oferi serviciile,

niciodată nu primeşti ceea ce vrei să primeşti. Iţi va deveni clar că

oferirea acestor servicii este un mod prin care te pedepseşti. Aşa că vei

înceta de a te mai agresa pe tine însuţi, oferind un dar care nu te mai

reprezintă.

Pe de altă parte, dacă darul este autentic, vei învăţa din eşecul şi

respingerea aparentă. Vei învăţa să-ţi preţuieşti mai profund darul şi să-l

oferi într-un mod mai autentic. Treptat, vei înceta de a-i mai agresa pe

alţi oameni cu darul tău şi vei începe să creezi un mediu mai plin de

iubire în care darul să poată fi oferit şi primit.

Un dar autentic va creşte, pe măsură ce ai încredere în el. Nu

acelaşi lucru se întâmpla şi cu unul fals. Primul este darul

Spiritului şi este responsabilitatea ta să-l îngrijeşti pentru că el să

existe. Cel de-al doilea este ceva la care ego-ul tău se aşteaptă şi

care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să cedeze – dacă e să

apară adevăratele tale daruri.

Unul este cel care aduce preţuire, care adânceşte apropierea şi

legătura cu ceilalţi. Celălalt aduce aprobare sau respingere

amândouă însemnând izolare, durere şi umilinţă.

Prin urmare, întreabă-te: „Oare caut eu aprobare? Umblu după

mângâierea pe care nu vreau să mi-o acord mie însumi? Mă iubesc şi mă

preţuiesc chiar acum, sau caut dragoste care să vină de la alţii – pentru

că astfel să ştiu că totul este în regulă cu mine?” Întreabă-te: „Am eu

suficientă încredere în darul meu? Sunt eu prea puţin încrezător şi

ascund lumina din mine, sau sunt prea încrezător şi îi agresez pe ceilalţi

cu darul meu?

Răspunsuri cinstite la aceste întrebări vor anihila orice confuzie pe care o

aveţi în privinţa acestei probleme.

Paul Ferrini

Adevărata dăruire înseamnă o revărsare a iubirii talePosted on 23 decembrie 2012by Solarris

Adevărata dăruire înseamnă o

revărsare a iubirii tale. Atunci când dăruieşti în acest fel, nu simţi că eşti

sleit de puteri. De fapt, te simţi energizat, pentru că iubirea pe care o

dărui se întoarce la tine, prin recunoştinţa oamenilor pe care i-ai atins.

Nu face greşeala de a crede că nu ai nici un dar de făcut. Fiecare dintre

noi are ceva de dăruit. Darul tău aduce bucurie – ţie şi celorlalţi. El te

ajută să păşeşti înainte şi să te exprimi pe tine însuţi. El înlătură barierele

separării, te ajută să te conectezi cu ceilalţi şi să le permiţi celorlalţi să

afle cine eşti tu cu adevărat.

Poţi da numai ceea ce crezi că ai şi poţi primi numai ceea ce crezi că

meriţi. Dacă încerci să dai ceva ceea ce nu crezi că ai, ceilalţi vor simţi că

darul tău nu este sincer şi nu vor dori să-l accepte. Dacă încerci să

primeşti ceea ce nu crezi că meriţi, vei încărca darul cu atât de multe

condiţii, încât celorlalţi le va fi imposibil să ţi-l dea.

Astfel de încercări eşuate de a da şi a primi pot fi epuizante din punct de

vedere emoţional. De asemenea, ele îţi pot slăbi încrederea în sine, în aşa

fel încât, atunci când păşeşti în următoarea experienţă, te poţi aştepta la

un eşec. Este mai bine să o iei mai încet şi să fii cinstit cu tine însuţi.

După aceea, poţi fi cinstit şi cu ceilalţi.

Dacă nu crezi că ai darul, nu încerca să-l dai. Dacă nu crezi că meriţi

darul, nu încerca să-l primeşti. Aşteaptă până când eşti gata să dai darul

şi să-l primeşti – şi vei avea o şansă mult mai mare de a reuşi.

Poate credem că suntem generoşi faţă de ceilalţi – dar, atunci când ne

displace faptul că ei nu şi-au exprimat recunoştinţa, sau că nu ne-au făcut

şi ei daruri, trebuie să punem sub semnul întrebării propriile noastre

motive. Am dat noi oare în mod necondiţionat, sau am dat pentru a obţine

ceva în schimb? Ne-am simţit bine dăruind, sau am simţit că facem un

sacrificiu?

Numai sinceritatea cu care răspundem la aceste întrebări ne poate spune

dacă darul nostru a fost sau nu autentic. Dacă a fost, nu vom regreta.

Dacă regretăm, e mai mult ca sigur că darul nu a fost dat cu inima

deschisă.

Paul Ferrini

Natura ştie să se dăruiască, şi tuturor, şi cu decenţă. ~ Vasile Ghica

Iarna este modul naturii de a spune “Înalţă-ţi Spiritul”. ~ Robert Byrne

Binecuvântat este sezonul care adună toată lumea într-o conspiraţie de

dragoste. ~ Hamilton Wright Mabie

Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit.

Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi

bunăvoinţa, să oferi din plin, compasiune. ~ Calvin Coolidge

Crăciunul este perioada când ai dor de acasă – chiar dacă eşti deja acasă.

~ Carol Nelson

Cine nu poartă Crăciunul în adâncul inimii sale, nu îl va găsi sub nici un

brad. ~ autor anonim

Imaginea mea despre Crăciun, chiar dacă este învechită sau modernă,

este foarte simplă: să îi iubeşti pe ceilalţi. Dacă ne gândim bine de ce

trebuie să aşteptăm Crăciunul să facem acest lucru? Bob Hope

Mesajul real al Crăciunului este că noi toţi nu suntem niciodată singuri. ~

Taylor Caldwell

Dacă ceea ce primeşti îţi poate fi furat, cine are puterea să-ţi fure ceea ce

dăruieşti? ~ Antoine de Saint-Exupery

Lumea nu-ţi poate dărui ceea ce nu primeşte de la tine. ~ Friedrich von

Schiller

A dărui constituie o experienţă care îţi va transforma viaţa, chiar dacă nu

începi decât prin a-ţi dărui zâmbetul cu ceva mai multă generozitate. ~

Colin Turner

Cu cât avem mai puţin, cu atât dăm mai mult. Pare absurd, dar aceasta e

logica dragostei. ~ Maica Tereza

Luaţi decizia să dăruiţi oriunde v-aţi afla, tuturor celor cu care vă

întâlniţi. Atât timp cât veţi dărui, veţi primi. Cu cât veţi dărui mai mult, cu

atât mai mare va deveni încrederea voastră în efectele miraculoase ale

acestei legi a dăruirii. ~ Deepak Chopra

Nu contează cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire. ~ Maica

Tereza

Fericiţi sunt aceia care dăruiesc fără să-şi amintească şi primesc fără să

uite. ~ Ram Nath

Dacă darurile îţi sunt mici, recompensa îţi va fi pe măsură. Dacă dăruieşti

universuri întregi, recompensa îţi va fi imensă. ~ Richard Bach

Dăruieşti puţin atunci când dai ceva care îţi aparţine. Abia în momentul în

care te oferi pe tine însuţi dăruieşti cu adevărat. ~ Kahlil Gibran

Omul trebuie să fie conştient că binele pe care îl face nu e măsurat după

cât e de “mult”, ci după cât din dragostea lui Dumnezeu este pusă îl el.

~San Juan de la Cruz

Doamne, dă-mi ceea ce trebuie să dau, pentru a avea cu adevărat

de unde să dau, astfel încât să se simtă că Tu eşti cel care, prin

mine, dai…

Clipa magicăPosted on 12 decembrie 2012by Solarris

În fiecare zi – împreună

cu soarele – Dumnezeu ne oferă o clipă în care e posibil să schimbăm tot

ce ne face nefericiţi. Iar în fiecare zi pretindem că nu realizăm momentul,

ne străduim să credem că această clipă nu există, că ziua de azi e la fel cu

aceea de ieri şi va fi identică cu cea de mâine. Dacă am fi atenţi, am putea

descoperi clipa magică. S-ar putea ascunde în momentul în care băgăm

cheia în uşă, dimineaţa, în tăcerea de după cină, într-o mie şi unul de

lucruri ce ni se par identice. Această clipă există – atunci, toată puterea

stelelor ne pătrunde pentru un moment şi ne permite să înfăptuim

miracole.

Uneori, fericirea e o binecuvântare, dar de cele mai multe ori e o

cucerire. Clipa magică ne ajută să ne schimbăm, ne ajută să ne

urmăm mai departe visele. Vom suferi, vom traversa multe momente

dificile şi ne vom confrunta cu multe dezamăgiri, dar toate sunt pe cât de

tranzitorii, pe atât de inevitabile, iar la final vom fi mândri de ce am lăsat

în spatele obstacolelor. Cândva, în viitor, vom putea privi înapoi cu

mândrie şi credinţă.

Nefericiţi sunt cei care se tem să-şi asume riscuri. Poate că nu sunt

niciodată dezamăgiţi, niciodată deziluzionaţi, niciodată în suferinţă,

precum aceia care au un vis de urmat. Dar, când privesc înapoi – pentru

că întotdeauna privim înapoi – îşi vor auzi inima şoptind: „Ce ai făcut cu

miracolele pe care Dumnezeu le-a semănat pentru zilele tale? Ce

s-a ales de talentul pe care Cel Sfânt ţi l-a încredinţat? L-ai îngropat

adânc, într-un mormânt, de teamă că-l vei pierde. Aceasta îţi este

moştenirea: certitudinea că ţi-ai risipit viaţa“.

Nefericiţi sunt cei care aud astfel de vorbe. Pentru că atunci când, poate,

vor crede în miracole, aceste clipe magice ale vieţii se vor fi scurs deja.

Trebuie să ascultăm copilul care am fost, care încă trăieşte în noi.

Acest copil cunoaşte înţelesul clipelor magice. Îi putem înăbuşi

oftatul, dar nu-l putem reduce la tăcere [...]

Să fim atenţi la ceea ce copilul din noi încearcă să ne spună. Să nu ne

ruşinăm şi să nu-l înfricoşăm, deoarece se simte singur şi abia dacă se

face auzit. Să-l lăsăm să ia din când în când frâiele existenţei noastre.

Acest copil din noi spune că nici o zi nu seamănă cu cealaltă. Să-l facem

să se simtă iubit din nou. Să-i facem pe plac – chiar dacă asta ar însemna

să acţionăm într-un fel neobişnuit, chiar dacă ne-ar face să părem nebuni

în ochii altora. Amintiţi-vă că înţelepciunea oamenilor este nebunie în faţa

lui Dumnezeu. Dacă ascultăm copilul pe care îl purtăm în suflet, ochii ne

vor străluci încă o dată. Dacă nu pierdem legătura cu acest copil, nu

vom pierde nici contactul cu viaţa!

Paulo Coelho

Sentimentele – o cale către inimăPosted on 4 decembrie 2012by Solarris

Toţi vrem să ne simţim plini de pace, dar viaţa nu este întotdeauna

liniştită. Uneori se întâmplă ceva care ne ridică probleme sau ne aruncă o

provocare, iar noi trebuie să ne îmbrăţişăm întreaga experienţă. Asta

înseamnă să ne facem timp ca să simţim cu curaj, tot ceea ce simţim.

Negarea sentimentelor noastre nu va duce la pace. Sentimentele noastre

sunt acolo pentru un motiv anume. Ele sunt o cale către inimă.

Sentimentele puternice se ivesc atunci când trebuie deschisă uşa către

inima noastră.

Evoluţia ta spirituală nu se produce atunci când, aparent, eşti liniştit şi

mulţumit. Ea se produce atunci când devii mânios, trist, lacom, gelos,

critic, nerăbdător. Ea se produce atunci când îţi pierzi “masca spirituală”

şi-ţi dai seama că nu eşti un super-bărbat sau o super-femeie – ci doar o

fiinţă umană obişnuită, care învaţă cum să trăiască.

Paul Ferrini

Oamenii au în ei puterea de a schimba lumeaPosted on 1 decembrie 2012by Solarris

“Nu te întreba ce îi trebuie

lumii – întreabă-te ce te face să prinzi viaţă şi pune-te pe treabă.

Deoarece lumii îi trebuie oameni care au prins viaţă.” – Howard Thurman

Întreaga comunitate mondială a încercat de foarte mult timp “să facă

ceva” în legătură cu problemele sale. Nimic nu a adus consecinţe pe

termen lung. Rasa umană se comportă în continuare aşa cum s-a

comportat de secole. A FI ceva este soluţia. Aceasta este ceea ce

produce o schimbare de durată. Când ceea ce faceţi reflectă ceea ce

sunteţi – şi nu e doar o încercare de a crea ceea ce v-aţi dori să fiţi – veţi

şti că aţi produs o schimbare de durată în voi înşivă. Aşa ceva produce o

schimbare de durată în lume.

Nu puteţi “face” paşnici, puteţi doar “fi” paşnici. Nu puteţi “face” iubitori,

puteţi doar “fi” iubitori. Nu puteţi “face” uniţi, puteţi doar “fi” uniţi.

Căutaţi apoi să vă schimbaţi starea de A Fi. Nu căutaţi să schimbaţi

mai întâi lumea, căutaţi să schimbaţi mai întâi Sinele. Când veţi

realiza acest lucru, acţiunile voastre se vor schimba în mod

automat.

Nu veţi schimba lumea încercând să schimbaţi în primul rând lumea.

Lumea se va schimba schimbându-vă întâi pe voi înşivă. Trebuie să

hotărâţi mai întâi anumite lucruri importante referitoare la voi, să

ajungeţi la noi concluzii în interiorul vostru, legate de cine sunteţi, de

Dumnezeu şi Viaţa – şi apoi să începeţi să trăiţi acele decizii.

Acest proces interior poate să producă, de fapt, schimbări în lumea din

jurul vostru, deoarece lumea pe care o atingeţi este afectată de felul în

care o atingeţi. Cine Sunteţi şi Cum Sunteţi afectează lumea într-un

grad mult mai mare decât vă puteţi imagina.

Împlinirea de Sine – este motivul corect din care v-aţi angajat în ceea ce

sunteţi şi faceţi. Să duceţi Sinele la următorul nivel cel mai înalt. Să ştiţi

cine sunteţi cu adevărat şi să trăiţi această experienţă. Aceasta se

numeşte evoluţie. Aceasta e lucrarea întregii omeniri. Şi asta e

bucuria ei. Bucuria voastră constă în a deveni mai măreţi decât

sunteţi şi de a şti că sunteţi astfel.

Nu vă schimbaţi credinţele doar pentru că vreţi ca alţi oameni să şi le

schimbe pe ale lor. Schimbaţi-vă credinţele deoarece noile credinţe

anunţa mai exact cine sunteţi voi. Schimbarea din voi va acţiona ca un

catalizator şi va produce schimbare în ceilalţi. Şi asta nu pentru că

aţi căutat să produceţi schimbarea în ceilalţi, ci, mai probabil, pentru că

nu aţi căutat-o.

Oamenii nu se schimba pentru că li se spune să se schimbe. Oamenii îşi

pot schimba temporar comportamentul, deoarece li s-a spus asta… dar

atunci nu e o schimbare reală. E doar o schimbare de suprafaţă a

conduitei exterioare deoarece adevărul interior nu s-a schimbat. Imediat

ce puterea asupra lor nu mai e exercitată, comportamentul oamenilor

revine la ceea ce spune adevărul lor interior.

Schimbarea e un act de libertate, nu un act de supunere.

Supunerea nu înseamnă creaţie – şi creaţia este singurul act de evoluţie.

Nu căutaţi, deci, să schimbaţi lumea. Căutaţi “să fiţi schimbarea pe care

doriţi să o vedeţi în lume!” Decizia de a veni din pace şi iubire, în loc de a

încerca să ajungi la ele, răstoarnă totul. Schimbă complet axa experienţei

voastre. Plasează sursă a ceea ce vă doriţi în interiorul vostru şi nu în

afară voastră. Aceasta o face accesibilă pentru voi în orice moment şi în

orice loc. Aceasta e puterea autentică. Genul de putere care schimbă

vieţile şi schimbă lumea. Acest nivel de pace interioară completă şi iubire

totală pentru întreaga omenire poate fi atins într-o clipă – sau poate să vă

ia o viaţă întreagă. Totul depinde de voi. Totul depinde de cât de profund

îl doriţi.

Puteţi accesa orice stare interioară de A Fi pe care o doriţi, pur şi simplu

alegând-o şi chemând-o. În prezent, majoritatea stărilor voastre de a fi

sunt “reacţii”. Ele nu trebuie să fie astfel. Le puteţi face să fie creaţii.

Chiar acum, când intri în orice moment, rareori intri cu o stare de a fi

hotărâtă dinainte. Aştepţi până când vezi ce conţine şi ce aduce

momentul şi apoi reacţionezi prin a fi ceva. Poate vei ajunge să fii trist.

Poate vei ajunge să fii dezamăgit sau încântat.

Dar acum să presupunem că ai hotărât dinainte cum o să fii când intri în

acel moment. Să presupunem că ai hotărât să fii liniştit, indiferent cum va

arăta acel moment. Crezi că ar fi o diferenţă în modul cum vei trăi acel

moment? Sigur că DA.

Atunci când tu hotărăşti cum te vei prezenta, înainte că momentul să

apară, ai început să te îndrepţi spre putere. Ai învăţat să stăpâneşti

momentul şi acesta este începutul procesului de a deveni Stăpân pe viaţa

ta. Atunci când hotărăşti dinainte că starea ta interioară de a fi este

liniştită şi iubitoare, înţelegătoare şi plină de compasiune, iertătoare şi

plină de generozitate, indiferent de ce aduce momentul exterior, atunci

lumea exterioară îşi pierde puterea asupra ta. Poţi fi plin de pace,

indiferent ce face lumea exterioară – şi urmarea minunată a acestui lucru

este că ceea ce face lumea exterioară va fi foarte des afectată de ceea ce

eşti tu.

Insistând Să Fii cine eşti, indiferent de ceea ce e restul lumii, încet

lumea pe care o atingi se va schimba.

Femei, treziţi-vă frumuseţea interioară!Posted on 5 noiembrie 2012by Solarris

Voi aveţi idei preconcepute în legătură cu

felul în care ar trebui să arate corpul vostru, şi orice idee preconcepută

nu poate conduce decât la suferinţă. Corpul este cel care trebuie să fie.

Dacă aveţi deja o idee despre cum ar trebui să arate el, veţi suferi; de

aceea, renunţaţi la asemenea idei. Acesta este corpul pe care îl aveţi,

corpul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Folosiţi-l, bucuraţi-vă de el. Dacă veţi

începe să-l iubiţi, veţi descoperi cu uimire că el începe să se schimbe,

pentru că atunci când cineva îşi iubeşte corpul, el începe să aibă grijă de

el. El nu-l mai îndoapă cu alimente care nu-i sunt necesare, pentru că îi

pasă de el. Nici nu-l înfometează, căci ţine la el. El ascultă de cerinţele

trupului, de impulsurile sale, de dorinţele sale, de momentul în care apar

aceste dorinţe.

Când îţi pasă, când iubeşti, te pui practic în rezonanţă cu trupul tău, iar

acesta se armonizează automat. Dacă nu-ţi iubeşti corpul, acest lucru va

crea o problemă, căci atunci devii indiferent faţă de corpul tău, devii

neglijent cu el. Cui îi pasă de duşmanul său? Nu îl vei mai privi în faţă; vei

ajunge chiar să-l eviţi. Nu-i vei mai asculta mesajele, şi atunci vei ajunge

să-l urăşti şi mai mult.

Şi în realitate, tu eşti cel care a creat întreaga problemă. Corpul nu

creează niciodată nici un fel de probleme; mintea este cea care creează

probleme. Ideea că nu vă place propriul corp este o idee mentală. Nici un

animal nu suferă din cauza vreunei idei că nu-i place propriul corp… nici

măcar hipopotamul! Nimeni nu suferă – ele sunt perfect mulţumite, căci

mintea lor nu le creează asemenea probleme artificiale. Altminteri,

hipopotamul ar ajunge să gândească: “De ce oi fi arătând eu astfel?” Dar

lui nu-i pasă.

Renunţaţi la idealul abstract. Iubiţi-vă corpul aşa cum este, consideraţi-l

un cadou de la Dumnezeu. Bucuraţi-vă de el şi îngrijiţi-l aşa cum merită.

Faceţi exerciţii fizice, mâncaţi atât cât trebuie, dormiţi atât cât trebuie.

Luaţi toate precauţiile necesare, căci acesta este instrumentul

dumneavoastră, la fel ca şi maşina pe care o curăţaţi, la ale cărei semnale

sunteţi atenţi tot timpul, ca să vedeţi dacă nu este ceva în neregulă.

Aveţi grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Aveţi

grijă de corpul dumneavoastră, şi el va deveni frumos; chiar este! Este un

mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuşi cu

atâta eficienţă timp de 70 de ani sau mai bine. Indiferent dacă

dumneavoastră dormiţi sau sunteţi trează, dacă sunteţi conştientă sau nu

de el, el continuă să funcţioneze în tăcere.

Chiar dacă nu aveţi grijă de el, el tot funcţionează, având grijă de

dumneavoastră. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său.

Schimbaţi-vă atitudinea şi veţi constata că în şase luni corpul

dumneavoastră îşi va schimba forma. Este aproape la fel ca atunci când

un bărbat se îndrăgosteşte de o femeie: ea devine imediat mai frumoasă.

Până acum poate nu s-a îngrijit de corpul ei, dar din clipa în care un

bărbat se îndrăgosteşte de ea, ea începe să aibă grijă de el. Îsi petrece

ore întregi în faţa oglinzii… căci cineva o iubeşte! Acelaşi lucru se va

petrece şi cu dumneavoastră: iubiţi-vă corpul şi veţi vedea că el începe să

se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte

delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod violent, fără menajamente.

Schimbaţi-vă atitudinea şi veţi vedea ce se întâmplă!

Urâţenia nu are nimic de-a face cu trupul dumneavoastră. De altfel, nici

frumuseţea nu are prea mult de-a face cu corpul fizic. Frumuseţea şi

urâţenia corpului fizic sunt aspecte superficiale; adevărul vine din

interior. Dacă vă veţi transforma, devenind frumoasă în interior, veţi

începe să străluciţi. S-a întâmplat de multe ori: atunci când devine

meditativă, chiar şi cea mai urâtă persoană pare mai frumoasă.

Frumuseţea şi urâţenia fizică nu sunt foarte importante. Adevărul nu

poate proveni decât din interior.

Eu vă pot învăţa cum să deveniţi frumoasă în interior, şi aceasta este

frumuseţea reală. De îndată ce aceasta va ieşi la lumină, aspectul

corpului nu va mai conta prea mult. Ochii dumneavoastră vor începe să

strălucească de bucurie; faţa dumneavoastră va avea întipărită pe ea o

luminozitate aparte. Forma fizică va tinde să devină imaterială. Atunci

când graţia începe să curgă în interiorul fiinţei, forma sa exterioară îşi

pierde semnificaţia. De aceea, nu fiţi îngrijorată.

Meditaţi, iubiţi, dansaţi, cântaţi, faceţi din viaţă o sărbătoare, şi urâţenia

dumneavoastră va dispărea. Înălţaţi-vă fiinţa pe un plan superior, şi ceea

ce este inferior în ea va fi uitat, căci nu este decât ceva relativ. Dacă

puteţi aduce în fiinţa dumneavoastră o vibraţie superioară, este ca şi cum

aţi aduce într-o cameră în care arde o lumânare o lumină mai puternică:

lumina lumânării va trece pur şi simplu neobservată. Aduceţi la suprafaţă

frumuseţea din interior. Acest lucru nu este nici măcar prea dificil.

În ceea ce priveşte aspectul fizic, eu nu pot face prea multe pentru

dumneavoastră; eu nu sunt chirurg plastician. Poate că puteţi găsi vreun

chirurg plastician care să vă ajute, dar nu veţi realiza mare lucru. Poate

că veţi avea un nas mai scurt, cu o formă mai frumoasă, dar acest lucru

nu vă va face mult mai fericită. Dacă rămâneţi neschimbată în interior,

frumuseţea dumneavoastră exterioară nu va face altceva decât să scoată

şi mai tare în relief urâţenia dumneavoastră interioară, prin contrast.

Treziţi-vă frumuseţea interioară!

Fericirea este o alegerePosted on 9 septembrie 2012by Solarris

“Singura cale de a atinge starea de fericire

este iubirea în acțiune. Singura cale care conduce la suferință este teama

în acțiune .” ~ Don Miguel Ruiz

Eşti îngrijorat(ă) sau stresat(ă) în legătură cu ceea ce se petrece azi în

lume? Te întrebi dacă e corect să încerci să fii fericit(ă) din moment ce

alţii îşi pierd slujbele, casele sau chiar sunt ucişi în alte părţi ale lumii?

Dacă da, nu eşti singurul (singura).

Mulţi oameni spun că este foarte greu să menţină o atitudine pozitivă,

optimistă despre viaţa lor pentru simplul motiv că sunt bombardaţi

constant cu ştiri şi informaţii negative care accentuează cât de multă

suferinţă este azi în lume. Unii chiar ajung să se simtă vinovaţi pentru că

reuşesc să-şi îmbunătăţească calitatea propriei lor vieţi, gândindu-se că

alţii suferă pierderi mari şi se confruntă cu sărăcia cruntă.

Aceste dificultăţi pare că îşi au izvorul într-o lipsă a speranţei de a

îmbunătăţi viaţa celor care se află atât de departe de noi. Deşi suntem

profund mişcaţi de compasiunea faţă de ceilalţi, exagerarea în “suferinţa

empatică” ne face mai mult rău decât bine.

Calea fericirii

Realitatea este că această capacitate de a menţine propria fericire deşi în

jurul tău pare că întreaga lume se scufundă şi se dezumanizează, este o

importantă calitate prin care poţi acţiona spre binele comun. Iată de ce:

Pentru că “suferinţa empatică” face mai mult rău decât bine

Atunci când citeşti sau afli ştiri proaste, cum te simţi?

Atunci când te focalizezi pe ideea că întreaga lume se prăbuşeşte, că

există multă suferinţă şi tristeţe în lume, este foarte greu să nu fii

îngijorat, trist sau chiar deprimat. Şi chiar, ce poţi face tu din moment ce

eşti aşa de trist? Nu prea multe, asta e sigur. Este mult mai bine (şi

pentru ceilalţi) ca să fii fericit şi optimist!

Pentru că suferinţa ta nu ajută pe nimeni (nici măcar pe tine)

Dacă ai înceta să respiri, oare ar fi mai mult aer pentru ceilalţi? Acelaşi

lucru este valabil şi pentru propria ta fericire şi pace a minţii. Poţi să

găseşti măcar o ocazie în care atunci când erai trist, supărat sau furios, ai

ajutat astfel (prin starea ta negativă) pe cineva în a-şi dobândi fericirea?

Totdeauna dăruieşti celorlalţi doar ceea ce tu însuţi ai deja din plin. De

aceea este foarte bine să fii fericit!

Pentru că fericirea şi pacea ta ajută cu adevărat pe ceilalţi

Menţinerea unui cadru mental pozitiv şi fericit îţi permite să fii mult mai

eficient în a obţine ceea ce este important pentru tine în viaţă. Te ajută să

ai capacitatea de a servi pe ceilalţi, şi astfel ajuţi în a face lumea mai

bună, pentru toţi. De aceea este foarte bine să fii fericit!

Pentru că fericirea ia naştere din fericire

Împărtăşirea tristeţii nu diminueaza tristeţea celuilalt, dar împartăşirea

fericirii îl poate face pe celălalt fericit. Gândeşte-te puţin. Aminteşte-ţi

ultima dată când fiind cu cineva erai fericit. Cu siguranţă a fost un

moment frumos pentru tine, aşa-i? Fericirea era atunci pretutindeni, aşa-

i? Până la urmă, fiecare dintre noi dorim să fim fericiţi, şi suntem atraşi în

mod natural către acele condiţii si conjuncturi de viaţă care ne permit să

fim fericiţi. De aceea este foarte bine să fii fericit!

Pentru că atenţia ta hrăneşte

Atunci când, în mod conştient şi consecvent, îţi focalizezi atenţia spre a fi

fericit, cu siguranţă vei găsi mai multă fericire, şi mai repede! Aici nu e

vorba de cine ştie ce “magie”. Pur şi simplu aşa funcţionează mintea. Ea

ne aduce mai aproape aspectul pe care ne focalizăm atenţia. Şi din

moment ce vrem să fim fericiţi, atunci este esenţial să ne concentrăm

atenţia asupra activităţilor şi mai ales a gândurilor care contribuie la

fericirea noastră.

Pentru că obţinem o stare de bine

La prima vedere ăsta nu pare un motiv suficient de bun pentru a căuta

fericirea, dar gândeşte-te. Oare când obţii cel mai uşor un lucru? Oare

cum poţi să acţionezi cât mai eficient pentru a-ţi face viaţa mai fericită, şi

a face şi viaţa celorlalţi mai fericită? Este atunci când ai o stare de bine,

atunci când ai o stare pozitivă, atunci când ai energie, atunci când eşti

fericit. Aşa-i? Atunci dă-ţi voie să fii fericit!

Pentru că atunci când nu acţionezi, eşti distras (adică pierzi

timpul)

Cu atât de multe evenimente care au loc azi în întreaga lume, este foarte

uşor să fii distras, să uiţi de adevăratele scopuri. Fiind distras, uiţi să

acţionezi pentru atingerea scopurilor, şi te trezeşti că ai pierdut timpul

fără să obţii nimic.

Cel mai rapid mod de a-ţi transforma viaţa în bine este să acţionezi aşa

încât să te simţi mai bine. Ne simţim cel mai bine atunci când trăim în

armonie cu ceilalţi, când suntem fericiţi, când îi ajutăm. Aşa că descoperă

chiar azi ceea ce te face fericit, şi acţioneaza în consecinţă!

Pentru că ai dreptate

“Dacă crezi că poţi, sau dacă crezi că NU poţi, în ambele cazuri ai

dreptate“.

Acest faimos citat din Henry Ford o spune direct.

Gândirea nostră poate fi una dintre cele mai fundamentale limitări ale

capacitătii noastre de a fi fericiţi. Aşa că spune-o tare şi cu convingere:

este foarte bine să fiu fericit!

Pentru că asta eşti

Suntem făcuţi din esenţa celei mai pure fericiri, este deci natural să fim

fericiţi. Dar, undeva pe lungul drum al vieţii, am fost păcăliţi să credem

că trebuie să ne câştigăm dreptul la fericire, trebuie să merităm această

fericire.

“Fiecare dintre noi, indiferent de avere, poziţie socială, vârstă sau religie,

avem tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiţi şi împliniţi. Cea mai mare

minciună din civilizaţia noastră este cea care spune că eşti incomplet, şi

că îţi trebuie ceva din afara ta (ceva ce nu ai) pentru a fi fericit“.

Gurucharan Singh Khalsa

Fericirea este dreptul nostru dat prin nastere, este natura noastră, este

ceea ce noi suntem cu adevărat.

Pentru că poţi

Dacă poţi învăţa să-ţi menţii propria fericire, indiferent de ceea ce se

petrece în jurul tău, atunci poţi într-adevăr să îi ajuţi pe ceilalţi, poţi să

devii un izvor de fericire.

Renunţă la ideea complet greşită că tu nu poţi să faci mai nimic. Această

idee te blochează înca înainte de a face primul pas, aşa că nu îţi este de

niciun folos.

Conectează-te la ceea ce valorează cel mai mult pentru tine, descoperă-ţi

aceste preferinţe naturale. Găseşte moduri de a te împlini în aceste

direcţii. Astfel, te vei simţi împlinit şi îi vei putea ajuta şi pe alţii.

A fi fericit este cea mai bună cale de a trăi şi de a ajuta acestă

lume!

Viața ta – suma alegerilor făcute până în prezentPosted on 16 august 2012by Solarris

În fiecare zi, fiecare

dintre noi face o mulţime de alegeri care vor avea impact asupra vieţilor

noastre. Unele dintre acestea sunt de mică importanţă si ne vor influenţa

în următoarele câteva minute, ore, sau zile, în timp ce altele ne vor

schimba complet cursul vieţii. Unele alegeri sunt mai uşor de făcut, altele

mai greu. Unele ne vor conduce direct spre succes, în timp ce altele ne

vor aduce faţă în faţă cu eşecul. Unele vor părea cutremurător de

importante, în timp ce altele vor părea complet nesemnificative. Dar ce

trebuie să ştim neapărat este că fiecare alegere, importantă sau nu,

uşoară sau dificilă, pe care o luăm în mod individual sau colectiv, ne

modifică cursul vieţii. Calitatea alegerilor noastre va hotărî, dacă ne vom

lupta cu frustrările, sau vom trăi o viaţă extraordinară – viaţa visurilor

noastre.

Capacitatea noastră de a face alegeri implică anumite drepturi şi

libertăţi. Dacă putem alege, atunci putem determina ce decizii să luăm în

legătură cu corpurile, sănătatea, relaţiile, finanţele şi carierele noastre,

cu vieţile noastre sociale şi cu credinţele noastre spirituale. Opţiunea ne

permite să alegem, să selectăm, să decidem între posibilele căi de urmat.

Să mergem la dreapta sau la stânga. Să mergem înainte sau înapoi, să fim

fericiţi sau trişti, iubitori sau plini de ură, satisfăcuţi sau nemulţumiţi.

Alegerea ne dă puterea de a avea succes sau de a fi neîmpliniţi, să fim

buni sau extraordinari, să simţim plăcere sau durere. Putem alege

îngheţată cu ciocolată sau cu vanilie, putem munci sau ne putem juca,

economisi sau cheltui, putem fi responsabili de faptele noastre sau

victime. Putem fi ocupaţi sau nu, fideli sau nu, disciplinaţi sau leneşi.

Putem merge pe o cale care să ne reflecte sinele nostru superior, sau pe

una care să ne reflecte sinele nostru inferior, în final, noi suntem cei care

alegem.

Lucrul care ne face pe fiecare dintre noi speciali si ne deosebeşte de

toate celelalte forme de viaţă, este capacitatea de a ne cântări opţiunile şi

de a face alegeri conştiente, deliberate. Posibilitatea de a alege ar putea

fi cel mai de preţ dar al nostru. Când eram mai tineri, aşteptam cu

nerăbdare să ajungem la vârsta la care să nu mai trebuiască să facem

ceea ce ni se spune. Consideram că această capacitate de a face propriile

noastre alegeri era un dar nepreţuit. De-abia aşteptam ziua când nu va

mai fi nevoie să respectăm regulile părinţilor, care ne fuseseră impuse

timp de ani de zile, şi să ne conducem vieţile singuri. Aşteptam momentul

când deveneam liberi şi stăpâni pe propriile noastre destine, savurând

acel moment hotărâtor, când puteam alege când să ne trezim, când şi ce

să mâncăm, când să ne culcăm – şi când să nu facem toate astea. Ca

tineri adulţi, dreptul de a alege însemna libertate. Capacitatea de a

alege, presupunea posibilităţi nelimitate pentru a ne crea un viitor plin de

visele şi dorinţele noastre. Alegerea ne oferea speranţă. Ne promitea o

viaţă emoţionantă – o viaţă în care am fi fost liberi să gândim si să creăm

orice ne-am fi dorit. Ca tineri ce deveneau adulţi, am făcut alegeri pentru

că ne entuziasmau, pentru că ne simţeam bine, pentru că ofereau

promisiunea unei satisfacţii, sau a unei recompense.

Când suntem tineri e uşor să spunem: „O să-mi îndeplinesc visurile mai

târziu” sau „Anul viitor va fi anul meu de glorie”. Tinereţea îşi permite

luxul să creadă că „într-o zi” vom ajunge, în mod miraculos, la destinaţia

din visurile noastre. Apoi se întâmplă însă ceva. Ne maturizăm si

realitatea crudă îşi spune cuvântul: ziua pe care am tot asteptat-o, nu va

veni în mod miraculos. Prezentul nostru se bazează pe alegerile pe care

le-am făcut ieri şi pe cele de acum trei zile, trei luni, sau trei ani. Nu

ajungem să avem datorii enorme, din cauza unei singure cheltuieli

extravagante. Nici nu ne îngrăşăm cu zece kilograme, pentru că mâncăm

copios la o singură masă. Iar relaţiile noastre, bineînţeles că nu se încheie

peste noapte, în urma unei singure dispute mai aprinse. Suntem acolo

unde suntem, din cauza unor alegeri subconştiente nepotrivite pe care le

luăm absolut în fiecare zi şi care ajung să formeze realitatea în care ne

aflăm.

Dacă vrem să înţelegem mai bine cum am creat realitatea

prezentă, nu trebuie decât să vedem alegerile pe care le-am făcut

în trecut. Examinarea condiţiilor actuale ne va demonstra că am ajuns

unde suntem, în urma rezultatelor deciziilor luate ieri, alaltăieri si în

zilele anterioare. La fel, dacă vrem să vedem cum ne va fi viaţa în

viitor, trebuie să studiem alegerile pe care le facem astăzi. Poate că

nu ne-am gândit niciodată la viaţa noastră în acest mod. Dar, este cert că

viitorul va depinde de deciziile luate de noi, chiar în acest mo-

ment. Atunci, care este motivul pentru care cei mai mulţi dintre noi

petrec atât de puţin timp gândindu-se la alegerile pe care le fac? De ce,

de multe ori, nu ne uităm în ambele direcţii, înainte de a porni înainte şi

nu cântărim toate opţiunile posibile şi consecinţele acestora? Vieţile

noastre nu sunt un joc de noroc la care avem ghinion – şi nici nu sunt

astfel, din cauza părinţilor, a soţului, sau a şefului. Acest lucru are şi

avantaje si dezavantaje. Dezavantajul este că suntem singurii răs-

punzători de viaţa noastră. Avantajul este faptul că noi – şi numai noi –

avem puterea de a ne schimba vieţile – şi o putem face în orice moment.

Este destul de simplu: dacă vrem ca vieţile noastre să fie diferite, tot

ce trebuie este să facem alte alegeri. Cei mai mulţi dintre noi

continuăm să facem aceleaşi alegeri din obişnuinţă, din confort, teamă

sau lene şi apoi ne mirăm de ce nu obţinem rezultate diferite. Adevărul

este că suntem atât de ocupaţi de supravieţuire, încât nici măcar nu ne

dăm seama că alegerile şi acţiunile noastre nu ne conduc spre împlinirea

speranţelor şi a viselor. Suntem prea preocupaţi de rutina zilnică şi

preferăm să mergem pe calea cea mai uşoară, mai cunoscută, sau care

opune cea mai mică rezistenţă – chiar dacă ne conduce spre un loc în

care nu dorim, de fapt, să ajungem. Mulţi dintre noi se poticnesc în

fiecare zi, încercând să facă tot ce pot, fără a conştientiza si a avea

instrumentele necesare pentru a-şi schimba cursul vieţii. Apoi suntem

uimiţi când ne trezim si descoperim că, de ani de zile, luptăm pentru

aceleaşi scopuri si dorinţe si tot nu suntem acolo unde ne-am fi dorit.

Cei mai mulţi dintre noi au pierdut din vedere relaţia care există

între alegerile si acţiunile noastre si rezultatele acestora, în loc să

ne asumăm responsabilitatea pentru starea actuală a lucrurilor,

devenim specialişti în a-i acuza pe alţii, considerând că e vina lor,

atunci când vieţile noastre nu sunt atât de minunate pe cât ne-am

aşteptat. Am putea chiar arăta cu degetul spre alţii, în loc să vedem

alegerile pe care noi le-am făcut şi care ne-au dus exact în locul în care

suntem astăzi. Dacă nu suntem conştienţi atunci când facem

alegeri, nu vom face nimic altceva decât să repetăm tiparele din

trecut. Dacă vreţi să vă atingeţi ţelurile si să creaţi viaţa pe care o doriţi,

va trebui să faceţi alte alegeri, care să vă conducă spre acţiuni noi [...]

Calitatea vieţilor noastre este suma tuturor deciziilor noastre. Pentru a

lua decizii de calitate, trebuie să vedem limpede. Punându-ne întrebări în

legătură cu toate variantele posibile, devenim mai conştienţi şi putem

vedea mai clar eventualele rezultate ale acţiunilor noastre. Când vă

puneţi aceste întrebări pe parcursul procesului decizional, vedeţi imediat

daca decizia pe care sunteţi pe cale s-o luaţi este o expresie a părţii

voastre luminate sau a celei întunecate, dacă alegerea provine din

speranţele şi visele voastre, sau din temeri şi îndoieli. Aceste întrebări vă

oferă înţelepciunea necesară, pentru ca ce era înainte inconştient, să

devină conştient, pentru ca să puteţi alege cu toată puterea ce vine din

actul de a fi pe deplin conştient.

Toţi avem o flacără internă care este păstrătoarea forţei noastre vitale.

Fiecare alegere pe care o facem, ori aduce mai multă forţă, întărind,

aprinzând si hrănindu-ne flacăra, ori diminuează această forţă, micşorând

intensitatea flăcării şi reducându-i puterea. Atunci când focul interior este

viu, ne simţim puternici si încrezători. Avem puterea şi curajul de a spune

adevărul, ca si umilinţa de a cere ce ne trebuie. O flacără sănătoasă ne

umple minţile cu imagini clare şi cu inspiraţie şi ne oferă tăria de a ţine

cont de visele noastre şi de a le urma. Atunci când ne alimentăm focul din

interior, putem vedea cu foarte mare claritate şi putem acţiona fără să ne

abatem din drum. O flacără puternică ne împinge spre stări de conştiinţă

mai înalte, acolo unde sălăşluiesc iubirea de sine şi libertatea emoţională.

Însă atunci când flăcările sunt mici, suntem vulnerabili, firavi şi slabi.

Suntem temători, susceptibili si îngrijoraţi şi ne îndoim de propriile

noastre puteri. Atunci când flăcările nu au fost îngrijite şi hrănite, căutăm

cu disperare împlinire în lucrurile din exteriorul nostru, încetăm să mai

comunicăm cu ceilalţi, fiindu-ne teamă că nu merităm să fim iubiţi si

fericiţi. Atunci când flăcările noastre sunt slabe, nu avem un sistem

defensiv apt să lupte cu boala, îndoiala, grija, lipsa de apreciere faţă de

propria persoană, dependenţa sau critica. Atunci când flacăra noastră

este mică aşteptăm ca alţii să ne alimenteze focul, pentru că noi nu am

făcut-o. Un foc mic este slab si cade pradă dialogurilor negative continue,

care se infiltrează în minţile noastre.

Acum o să vă spun ceva care o să vă trezească la realitate: alegerile ne

influenţează comportamentul şi acţiunile. Fiecare alegere, ori pune lemne

pe focul nostru interior, ori îl stropeşte cu apă, diminuându-i astfel

forţele. Dacă vrem să strălucim în toată lumina noastră, dacă vrem să ne

exprimăm în mod autentic şi dorim ca forţa să ne propulseze scopurile în

lume, sarcina primordială trebuie să fie aceea de a ne menţine focul

interior – forţa noastră vitală – cât mai puternic.

Acceptă-ți sentimentele într-un mod responsabilPosted on 9 iulie 2012by Solarris

Negarea propriilor sentimente nu

înseamnă că acestea mor sau nu mai există, ori că energiile lor nu mai

operează în câmpul nostru energetic. Dimpotrivă, atât timp cât vor

rămâne nerezolvate, energia lor va rămâne în interiorul nostru,

continuând să crească şi să se amplifice la fel ca o drojdie. Ea va atrage

către sine toate vibraţiile similare din atmosferă, inclusiv a celorlalte

emoţii negative din interiorul corpului nostru. Aceste energii reunite

creează astfel un blocaj, care acţionează la fel ca un baraj ce împiedică

fluxul normal al apei şi care scurtcircuitează sistemul nostru energetic în

o mie şi unul de feluri, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu ni le

putem imagina. Dacă aceste sentimente rămân nerezolvate, procesul

continuă să se amplifice, iar efectele perturbatoare pot fi fără număr.

Dacă te afli în această situaţie, începe prin a recunoaşte aceste efecte şi

necesitatea schimbării.

Aceste sentimente nerezolvate nu pot fi considerate moarte şi îngropate,

întrucât energia lor continuă să fie vie, rezonând pe un anumit nivel al

fiinţei noastre. La un moment dat, ele se vor manifesta într-un fel sau

altul. De aceea, transformarea energiei lor negative într-o energie

pozitivă şi vindecătoare conferă un mare sentiment de eliberare

interioară.

Sentimentele sunt energie, deci pot fi sublimate. Altfel spus, vibraţia

lor poate fi transformată dintr-una negativă într-una pozitivă. Aceste

sentimente negative pot fi rezolvate pentru totdeauna. Procesul este

minunat, amuzant, terapeutic, vindecător şi generator de mari beneficii.

El îţi permite să intri în contact cu întregul tău potenţial adormit,

nerealizat, dar care îţi este inerent.

Care a fost prima ta reacţie atunci când ai aflat că TU ÎNSUŢI ai putea fi

cauza şi creatorul tuturor problemelor cu care te confrunţi, inclusiv al

tuturor bolilor tale? […]Este infinit mai puţin dureros să crezi că altcineva

este de vină pentru problemele tale de sănătate, sau pentru orice fel de

alte probleme. Din păcate, atunci când învinovăţim pe altcineva, apar

două dificultăţi. Pe de o parte, acuzarea altor persoane ne protejează

sistemul inconştient de supravieţuire. Ea ne permite să rămânem în zona

noastră de confort psihic, în care ne simţim în siguranţă. Din păcate, în

acest fel noi blocăm procesul creşterii noastre interioare, care ne-ar

putea elibera de condiţionarea noastră anterioară.

Pe de altă parte, dacă ne-am învăţat să dăm întotdeauna vina pe

altcineva, fără să ne asumăm vreodată responsabilitatea pentru

sentimentele, emoţiile şi gândurile noastre, noi sfârşim prin a nu ne mai

recunoaşte aceste trăiri care fac parte integrantă din fiinţa noastă. „Şi ce

dacă?”, te-ai putea întreba. Atunci când îi învinovăţim pe cei din jur,

nu putem învăţa din propriile noastre experienţe şi nu ne putem

maturiza psihic, proiectând astfel asupra altora puterea noastră

personală, respectiv voinţa şi libertatea noastră de a face alegeri.

Practic, noi îi lăsăm pe ceilalţi să fie responsabili pentru tot ceea

ce se întâmplă în viaţa noastră, nemaiavând la îndemână nicio

pârghie prin care să preluăm controlul asupra acesteia. De aceea,

dacă dorim să ne păstrăm aceste comori supreme, singurele care fac ca

viaţa să merite să fie trăită – puterea personală, autocontrolul, voinţa şi

libertatea de a face alegeri –, noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea

pentru propriile noastre sentimente, emoţii şi gânduri, inclusiv pentru

atitudinile şi reacţiile derivate din ele. În acest fel, noi vom deveni

singurii responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră.

Dacă vom depăşi nevoia de a-i învinovăţi pe ceilalţi, nu vom mai fi

o victimă a circumstanţelor exterioare ale vieţii. Altfel spus, vom

elimina din viaţa noastră tiparul victimei. Dacă vom înţelege că

toate greutăţile prin care trecem sunt rezultatul Legii Cauzei şi

Efectului, noi vom fi motivaţi să căutăm „cauzele” circumstanţelor

noastre actuale, astfel încât să putem schimba „efectele” lor, adică

situaţiile neplăcute în care ne aflăm.

Dacă profesorii nu ne-ar fi obligat la şcoală să învăţăm adunarea şi

scăderea, apoi înmulţirea şi împărţirea, crezi că am fi reuşit vreodată să

facem acest lucru pe cont propriu? Puţin probabil. Dacă vom deveni

conştienţi de faptul că fiecare provocare din viaţa noastră

reprezintă o experienţă din care putem învăţa ceva şi dacă ne vom

propune să facem tot ce ne stă în puteri pentru a depăşi toate

obstacolele care ne ies în cale, noi vom putea ieşi din actuala zonă

de confort psihic, ridicându-ne pe un nivel superior de conştiinţă.

Pe de altă parte, dacă vom rămâne în actuala zonă de confort psihic,

urmând calea minimei rezistenţe, noi ne vom bloca singuri progresul.

Reţine acest lucru: rămânerea în interiorul zonei de confort echivalează

cu blocarea creşterii spirituale.

Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ieşim din această

zonă de confort psihic, să ne asumăm responsabilitatea pentru

propriile noastre atitudini şi să ne lărgim orizonturile riscând să

facem un mic efort, sau chiar unul mai mare! Dacă vom accepta

acest risc şi vom păşi în afara zonei noastre de confort psihic,

procesul de creştere spirituală va începe automat.

Adeseori, acesta se dovedeşte neconfortabil, sau chiar dureros, dar

creşterea nu poate fi concepută fără acest disconfort. Pe măsură ce ne

vom acomoda cu noua situaţie, experienţele noastre vor deveni din ce în

ce mai puţin dureroase, din ce în ce mai puţin înspăimântătoare şi din ce

în ce mai confortabile. Partea cea mai interesantă este că noi putem să ne

continuăm creşterea spirituală chiar şi fără vreo senzaţie de disconfort.

Un alt motiv pentru care noi nu dorim să ne asumăm responsabilitatea

pentru propriile noastre gânduri şi sentimente (proces numit negare) este

acela că dacă am admite că NOI suntem cei care ne-am provocat singuri

toată această suferinţă, boala sau problemele cu care ne confruntăm, ar

însemna să recunoaştem că am greşit în toţi aceşti ani în foarte multe

privinţe. Noi preferăm să rămânem în starea de negare, întrucât ne

simţim atacaţi sau ameninţaţi. Foarte mulţi oameni nu sunt dispuşi să îşi

asume faptul că au greşit, întrucât îşi bazează identitatea pe un sistem de

convingeri incorecte, la care se rezumă însă întreaga lor filozofie de viaţă.

Dacă şi-ar asuma propriile greşeli, multe din aceste convingeri s-ar

prăbuşi, iar ei s-ar simţi extrem de vulnerabili. O astfel de experienţă

poate spulbera literalmente identitatea unei persoane, aruncând-o într-o

confuzie totală, care ar face-o să îşi piardă orice punct de referinţă. Din

cauza dezorientării, ea nu şi-ar mai da seama cine este şi încotro se

îndreaptă.

De aceea, decât să experimenteze un astfel de disconfort şi o astfel de

vulnerabilitate, foarte mulţi oameni preferă să revină la vechiul lor mod

de a fi, refuzând să privească în faţă realitatea. Ei nu sunt capabili să

recunoască faptul că ceea ce au căutat atâta vreme a fost maturizarea

spirituală, şi implicit spaţiul mai sigur pe care îl asigură aceasta.

Ceea ce foarte puţini oameni înţeleg este faptul că greşelile sunt permise,

că nu este nicio problemă dacă greşesc. Noi am crescut într-o societate

care ne-a programat să avem cu orice preţ dreptate. De aceea,

schimbarea acestei prejudecăţi poate părea extrem de înspăimântătoare

şi de dureroasă. Această ajustare atât de dificilă se datorează faptului că

mintea noastră este convinsă că trebuie să aibă cu orice preţ dreptate şi

să îşi justifice toate acţiunile.

Îngăduie-ţi să greşeşti. Acordă-ţi permisiunea să nu ai dreptate. Numai în

acest fel vei învăţa să îţi schimbi condiţionarea mentală. Dacă oamenii ar

putea să renunţe la convingerea subconştientă că trebuie să aibă cu orice

preţ dreptate, înlocuind cuvântul dreptate cu cuvântul corect, probabil că

tranziţia ar fi ceva mai uşoară. Poate că egoul nu s-ar mai simţi atât de

traumatizat la gândul că trebuie să renunţe să îşi mai justifice tot timpul

acţiunile şi să aibă în permanenţă dreptate. Ori de câte ori simţi nevoia să

ai dreptate cu orice preţ, pune-ţi întrebarea: „La urma urmelor, chiar

contează atât de mult?” De cele mai multe ori, dacă vei răspunde cinstit

la această întrebare, vei constata că răspunsul este: „Nu, nu contează

deloc!”

O altă întrebare pe care ţi-o poţi pune este cea pe care o recomandă dr.

Jampolsky în cartea sa: „Ce ai prefera: să ai dreptate sau să trăieşti într-o

stare de pace interioară?” Dacă vei ajunge să îţi spui cu sinceritate: „Nu

contează dacă am dreptate sau nu. Prefer să fiu liniştit şi împăcat”, sau

„Optez pentru starea de pace interioară”, vei ieşi automat din multe

situaţii sau momente neplăcute şi VEI TRĂI într-adevăr starea de pace

interioară, care este atât de plăcută.

“Dacă te decizi să nu mai fii o victimă, dacă îţi doreşti acest lucru cu toată

ardoarea, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să scapi de

sentimentul de vinovăţie. Dacă doreşti să îţi amplifici şi mai mult

capacitatea de a te schimba, va trebui să renunţi inclusiv la judecăţile

critice. Dacă simţi nevoia de a judeca cu orice preţ pe cineva, păstrează-ţi

judecăţile critice pentru singurul domeniu de care eşti cu adevărat

responsabil: cel al minţii, al corpului şi al inimii tale. Chiar şi atunci, ai

grijă să nu fii prea dur cu tine însuţi. Cel mai bine este să îţi recunoşti

propriile dezechilibre, să le ajustezi şi să mergi mai departe.” Aceste

cuvinte pline de înţelepciune îi aparţin autorului Ken Carey şi apar în

cartea sa, Terra Christa.

După cum ai constatat, totul se rezumă la asumarea conştientă a

propriilor gânduri, sentimente şi atitudini. Această asumare

permite o schimbare uriaşă, de proporţii dramatice, care îţi va

permite să devii stăpânul propriului tău sine, şi implicit al

întregului univers interior al acestuia.

În acest scop, este necesar să îți asumi într-un mod responsabil:

1. Propriile sentimente

2. Propriile gânduri

3. Propriile cuvinte şi

4. Propriile acţiuni.

Cum intenţionezi să devii responsabil de sentimentele, gândurile,

cuvintele şi acţiunile tale? Îţi reamintesc că starea de sănătate a

tuturor aspectelor vieţii tale depinde de conştiinţa ta. De aceea,

urmăreşte să devii conştient de ceea ce simţi, de ceea ce gândeşti,

de ceea ce spui şi de ceea ce faci. Dacă nu eşti conştient în aceste

patru domenii importante, viaţa ta poate fi comparată cu o navă fără

busolă şi fără cârmaci, împinsă de colo-colo de toate vânturile, fără nicio

direcţie bine stabilită şi fără capacitatea de a ajunge vreodată la

destinaţie.

[...]Dacă vei opta pentru renunţarea la vinovăţie şi la acuzaţii, tu îţi vei

începe practic călătoria către o mai mare responsabilitate. Această

responsabilitate este absolut necesară doreşti să renunţi la rolul de

victimă, să transformi cauzele care au produs efecte nedorite în viaţa ta,

să îţi descoperi puterea divină care îţi va permite să îţi controlezi în

totalitate viaţa şi să experimentezi rezultatele pe care ţi le doreşti cu

adevărat în viaţă.

Reţine: la baza problemelor tale nu stau niciodată factorii

EXTERIORI. Cauzele tuturor problemelor tale se află ÎN

INTERIORUL tău. Dacă vei înceta să mai cauţi răspunsuri în exteriorul

tău, tu vei începe să capeţi un control din ce în ce mai mare asupra

adevăratelor cauze ale dificultăţilor prin care treci, ale problemelor şi

obstacolelor cu care te confrunţi, şi te vei transforma astfel dintr-o

victimă a circumstanţelor exterioare într-un stăpân al propriei tale vieţi.

Cele şapte metode prin care poţi realiza acest lucru sunt:

1. RENUNŢAREA la vinovăţie şi acuzaţii

2. RENUNŢAREA la forţă şi la control

3. IERTAREA totală

4. IUBIREA necondiţionată

5. ACCEPTAREA cu recunoştinţă a dificultăţilor vieţii

6. ACCEPTAREA perfecţiunii absolute a tuturor fiinţelor şi a tuturor

situaţiilor

7. RECUNOŞTINŢA faţă de toate fiinţele şi faţă de toate situaţiile.

Prin acceptarea responsabilităţii pentru acţiunile şi pentru

comportamentul tău, şi prin asumarea conştientă a TUTUROR

sentimentelor, gândurilor (emoţiilor), atitudinilor, convingerilor şi

cuvintelor tale, tu îţi vei crea practic un mic paradis interior, în

care vor domni numai bucuria şi pacea interioară. Alegerea îţi

aparţine. Ce preferi? Să fii în continuare o victimă, sau să devii

stăpânul propriului tău destin?

Iubirea de SinePosted on 1 iulie 2012by Solarris

Astăzi, fii blând şi răbdător cu tine.

Când te trezeşti dimineaţa, fii deschis la ceea ce are ziua să te înveţe.

Atunci când ţi se iveşte în cale o încercare dificilă, adu-ţi aminte că scopul

ei principal este să te ajute să te iubeşti pe tine însuţi şi pe ceilalţi oameni

cu care îţi împarţi viaţa. Când mergi seara la culcare, închide ochii şi

revezi-ţi ziua. Vezi acele momente când ai experimentat teamă şi înţelege

felul în care lipsa ta de amabilitate faţă de ceilalţi izvorăşte din neputinţa

ta de a avea răbdare şi compasiune faţă de tine însuţi.

Iartă-te pentru că eşti aspru cu tine şi afirmă că eşti dispus să fii mai

blând. Dă-ţi seama că acesta este un proces. Nu-l poţi grăbi, sau face să

se întâmple. Poţi fi însă plin de bunăvoinţă şi îi poţi permite să se

întâmple. Poţi învăţa să inviţi pacea să vină în mijlocul fricii tale.

Nu te poţi “forţa” să te iubeşti pe tine însuţi, aşa cum nu te poţi forţa să-i

iubeşti pe alţii. Iubirea începe cu acceptare. Practică acceptarea – atunci

când devii conştient că eşti critic cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Fii doar

conştient şi acceptă ceea ce se întâmplă… nu te autopedepsi… şi apoi

îmbrăţişează-ţi experienţa cu afecţiune. Spune-ţi: “Văd că sunt critic – şi

asta înseamnă că sunt speriat”. A te accepta pe tine însuţi în fiecare

moment este o muncă spirituală. Este o practică permanentă. Din

nefericire, nu există scurtături. Iubirea lui Dumnezeu pentru tine merge

pe urmele iubirii şi acceptării tale de sine!

Paul Ferrini

Iubirea nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori!Posted on 21 iunie 2012by Solarris

Iubirea extinde libertatea.

Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească

limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime.

Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează

închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile.

Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea.

Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. A

iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o

altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum

un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este

parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin).

Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a

poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-

un singur fel. Aflând cine eşti! Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai

profund din tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Când eşti în contact cu

Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la

ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în

amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele este o fericire atât de mare încât

primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împărţi cu cineva, să o

dăruieşti cuiva.

A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Sinele este esenţa căutării spirituale. Cei

care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau

fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara

ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie,

poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă

agreabilă. Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele.

Cum ai putea să te mai agăţi de cineva când trăieşti această fericire? Poţi

să te bucuri împreună cu cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea.

Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu

tine! De aceea nu te cramponezi, de aceea respecţi şi încurajezi

libertatea.

Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci

atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui

stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Te agăţi de

celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine

eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar

trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă

persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a

trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit

posesia ta. Nu îi mai dai drumul. Te agăţi cu disperare deoarece relaţia

aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia

ta.

Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de

piciorul scaunului, şoptindu-le: “Eşti atât de important pentru mine. Te

preţuiesc atât de mult.” A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi

celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai.

Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o

altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi

ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se

oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi.

Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este

libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau

nu pe cineva. Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult

decât atât. Dacă poţi, o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea

ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în

mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi

protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier.

Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un

împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet:

poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce eu numesc

o relaţie minunată. Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă.

Aristocraţia autentică la nivelul ei cel mai înalt. Doi oameni care îşi oferă

reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară

nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este

întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva

şi gratuit.

Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu

energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea

a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic

în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge

iubirea ta o respinge, asta nu reprezintă nici un fel de problemă pentru

tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o

persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un

obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga

sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi.

Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai

curgă. Ei au încercat sau încearcă să blocheze iubirea. Dar iubirea care

nu se exprimă naşte monştri interiori! Energia care nu-şi urmează

cursul natural se transformă în contrariul ei. Chinezii ştiu asta de foarte

mult timp. Excesul de Yin începe să devină Yang excesul de Yang începe

să devină Yin. O apă a cărei curgere este blocată ştii ce devine? O

mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău.

Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu.

Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost

o iubire în mare parte imaginată; în spatele ei nu s-a aflat Sinele,

ci Eul. Eul are această particularitate: orice ar face, generează, într-un

final, suferinţă.

Revenind mai spre început, aceasta înseamnă că nu ştii cine eşti. Crezi că

eşti Eul. Nu eşti! Câtă vreme te vei identifica cu Eul, îţi va fi imposibil să

iubeşti cu adevărat. Nu vei putea fi un om fericit. Eul este limitat şi luptă

cu toate mijloacele pentru supravieţuire. Esenţa lui este frica. O

modalitate de a face faţă acestei frici este încercarea de a acapara. Se

agaţă de o persoană şi încearcă să pună stăpânire pe ea. Dar celălalt, în

adâncul lui, îşi doreşte să fie liber. Aşa începe lupta! Lupta nu este

întotdeauna pe faţă şi consecinţele ei (răni, vătămări grave) nu sunt

întotdeauna vizibile. Eul creează suferinţă. Iubirea creează libertate şi

bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de

asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai

avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii. Cereri pe care nu le-ai

exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate

acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Îţi aminteşti? Iubirea

este dăruire, împărtăşire.

În iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum

şi plângi, acesta nu e semnul că ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta.

Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată

iubirea reală!

Aflaţi cine sunteţi cu adevărat

“Dacă tu şi eu le vom insufla celor cu care intrăm în contact dorinţa de a-

şi valorifica toate comorile adânc ascunse în inimile lor, putem împlini

mult mai mult decât să schimbăm oameni.” (Dale Carnegie).

Efectul umbrei sau “de ce oamenii buni fac lucruri rele?”Posted on 14 mai 2012by Solarris

Umbra înseamnă întuneric şi secret. Umbra

reprezintă toate acele lucruri pe care nu vrem ca alţii să le vadă în noi.

Lucrurile pe care le ascundem, despre care minţim, nu numai către alţii,

dar mai ales către noi înşine. Umbra înseamnă tot felul de monştri care

ies din peşteri în miezul nopţii. Este acea latură intrinsecă, profundă şi

întunecată pe care fiecare din noi încercăm să o ascundem, pentru că ni

s-a spus de la o vârstă fragedă că nu sunt componente acceptabile ale

fiinţei noastre.

Pentru a deţine un aspect al sufletului, trebuie să experimentăm celălalt

aspect al sufletului, contrariul. Singurul moment când nu avem umbra

este atunci când stăm în întuneric.

[...]Umbra este construită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le

considerăm prea dureroase şi jenante pentru a fi acceptate. Aşa că, în loc

să le facem faţă, le reprimăm. Chiar acum, sute de milioane de oameni

trăiesc în negare în ceea ce priveşte umbra lor individuală. Şi cu toţii

suntem afectaţi de umbra colectivă, în mult mai multe moduri decât ne

putem imagina. Umbra colectivă se manifestă sub forma raului,

războiului, terorismului, a nedreptăţii sociale, a inegalităţii radicale în

sistemul nostru economic.

[...]Întreaga traiectorie a istoriei umanităţii este precum traiectoria

Titanicului: merge într-o direcţie nesigură şi în care nu se poate

supravieţui, dacă nu pentru noi, cel puţin pentru copiii noştri. Dintr-o

perspectivă arhetipală, fiecare dintre noi este căpitanul Titanicului.

Suntem tentaţi să spunem că e prea dureros, să fim distraşi, să spunem

că nu se întâmplă asta, să devenim cinici, furioşi şi să nu facem nimic.

Suntem provocaţi cu toţii, în acest moment: ”Nu fi precum căpitanul din

Titanic care se duce în cabina să se culce!” Tot ce se extinde se şi

contractă şi ceea ce creşte şi descreşte; oamenii se vor confrunta cu

umbra lor şi de la a trăi minunat va urma o fază de contracţie. Dacă nu ai

lucrat cu tine, nu ai intrat în interiorul tău şi nu te-ai autoexplorat, nu te-

ai curăţat interior şi nu te-ai dezintoxicat, vei avea probleme.

Umbra noastră se naşte când suntem foarte mici, înainte ca gândirea

logică să se dezvolte astfel încât să putem filtra mesajele pe care le

primim de la părinţii noştri, cei care au grijă de noi şi la cei din jur. Chiar

dacă avem cei mai buni părinţi, inevitabil ne vom ruşina pentru că am

arătat anumite “defecte” şi am primit mesajul că ceva legat de noi nu este

OK. Că ceva este în neregulă cu noi, sau că suntem răi: “De ce ai mâncat

toate astea înainte de cină?” (ne spunea mama adesea).

Aceste mesaje se fixează în subconştientul nostru, precum un virus în

computer, alterând percepţia noastră despre sine şi ranind simţul valorii

personale. Când suprimam aceste “defecte”, trăim în negare referitor la

cine suntem cu adevărat. Desigur, asta depinde de mediul în care trăim.

Dacă ai crescut într-o familie de muncitori, şi spui că vrei să cânţi la pian

sau să devii artist, aceste calităţi artistice nu vor fi bine primite şi e

posibil să trebuiască să le suprimi. Pe de altă parte, dacă creşti într-o

familie de artişti sau intelectuali şi spui că vrei să munceşti în construcţii,

sau să fii atlet, dorinţa ta ar putea fi percepută ca fiind negativă.

Încercăm din toată puterea să pretindem că nu suntem ceea ce uram. De

fapt, a dovedi asta este o sarcină foarte importantă pentru ego-ul rănit, o

sarcină despre care ego-ul crede că este vitală existenţei lui. Ego-ul rănit

trebuie să ascundă tot ceea ce considerăm că este inacceptabil în

legătură cu noi înşine. Pentru a îndeplini această sarcină, construieşte o

mască pentru a dovedi celorlalţi că nu suntem atât de deficienţi, inferiori,

lipsiţi de valoare şi de rai pe cât ne temem că suntem. Nimeni nu vrea să

admită că are nesiguranţele sale personale.

Pentru a le ascunde, creăm o “persona”, încă de la o vârstă foarte fragedă

şi începem să ne împachetăm într-un nou pachet care considerăm că o să

ne aducă dragostea, atenţia şi acceptarea după care tânjim. Creăm

“personaje” pentru a putea să avem sentimentul de apartenenţă. Mulţi

dintre noi au o viaţă publică şi o viaţă secretă.

Muncim din greu pentru a ne simţi bine cu noi înşine, şi o clipă mai târziu

facem ceva care să ne saboteze aceste sentimente bune. Purtam măşti

despre care credem că ne pot duce acolo unde dorim. Iar aceste măşti

poarta multe forme: agresorul, certăreţul, carismaticul, fată bună,

inteligentul, glumeţul, competitorul, seducătoarea, doamnă de fier,

personajul ”cool”.

Tu ce mască porţi?

Masca noastră devine închisoarea noastră. Dincolo de mască pe care o

arătăm lumii, ego-ul nostru rănit suferă. Părţile din noi care au fost

blamate de alţii şi acum de noi înşine sunt disperate să poată ieşi la

lumină, să fie eliberate, acceptate şi iubite că părţi valoroase din ceea ce

suntem. Când ne negăm pe noi înşine şi ne temem să ne exprimăm latură

întunecată, ea devine o forţă puternică, capabilă să ne distrugă viaţa

noastră şi pe a celor din jur. Asta este ceea ce numesc “efectul mingii de

plajă.” Lucrurile respinse trebuie ţinute în adâncurile conştiinţei noastre,

trebuie îngropate. Câtă energie ne ia să ţinem o minge de plajă sub apă?

Îţi iei sinele tău egoist, cel furios, cel care e mult prea bun, cel care nu e

bun de nimic, le iei pe toate, şi e ca şi cum ai avea 40 de mingi pe care

trebuie să le ţii sub apă. Ce se întâmplă când ţii acele mingi sub apă?

Când eşti tânăr, ai multă energie şi te poţi descurca cu multe mingi. Dar

apoi, într-un moment când nu eşti în punctul cel mai înalt al potenţialului

tău, când gardurile tale sunt la pământ sau când atenţia ta se îndreaptă

către un premiu pe care l-ai putea câştiga, dintr-o dată “boom”! Cineva

face ceva şi ce se întâmplă cu mingile? Ies la suprafaţă şi te lovesc în faţă.

Când nu te ocupi de umbra ta, acea parte iese la lumină şi ne afectează la

locul de muncă, în relaţiile noastre. Cu cât mai mult încercam să

suprimăm aceste defecte neacceptate în societate, cu atât mai mult ele

vor găsi moduri interesante de a se exprima. E ca şi cum am închide în

pivniţa pe cineva. Va vrea să iasă de acolo. Va face diferite lucruri, pentru

a ne atrage atenţia, pentru a îl recunoaşte şi a-l lăsa să iasă de acolo.

Aceste aspecte ale noastre care nu ne plac ies la lumina printr-un fel de

proces de detoxifiere. Trebuie să iasă la lumină, pentru a fi eliberate.

Când înţelegem pe deplin sufletul omenesc, înţelegem că este un teren al

ambiguităţii, contradicţiilor, paradoxului. Orice experienţă este rezultatul

contrastelor: lumina şi umbră, plăcere şi durere, sus şi jos, înainte şi

înapoi. Pentru a manifesta ceva, ai nevoie de energii contradictorii. Ai

nevoie de inamicii tăi, ca să fii cine eşti.

Sufletul uman este în mod simultan, divin şi diabolic, sacru şi profan,

sfânt şi păcătos. Când realizezi asta îţi dai seama că umbra este ceva

normal. Dacă ai numai adevăr, bunătate şi armonie pe de o parte şi

absenţa completă a contrariilor, în partea cealaltă, nu există impuls

creator. Suntem microcosmosul şi macrocosmosul. Asta înseamnă că

fiecare calitate pe care o vedem în altcineva există şi în noi. Avem toate

caracteristicile omeneşti posibile, indiferent dacă sunt active sau latente,

conştiente sau inconştiente. Nu există nimic din ceea ce putem vedea şi

percepe pe care să nu-l avem în noi. Sunt totul şi cuprindem în noi ceea

ce considerăm că e bun şi ceea ce considerăm că e rău.

Cum putem să ştim ce e curajul, dacă nu am cunoscut frică; cum să ştim

ce e fericirea, dacă nu am cunoscut tristeţea? Cum putem să ştim ce e

lumină, dacă nu am cunoscut întunericul? Toată viaţa se bazează pe

coexistenta acestor perechi de contradicţii. Umbra noastră se ascunde

întotdeauna de ea însăşi. Decât să ne confruntăm cu întunericul nostru,

mai bine proiectăm aceste calităţi nedorite asupra altora. Când facem

asta, sună cam aşa: “El e atât de egoist!”, “E atât de plin de sine!”,

“Oamenii ăştia sunt idioţi!”, “Ce ratat!”.

Frica de propria lipsa de valoare şi, în acelaşi timp, frica de lipsa noastră

de măreţie ne face să transferăm aceste defecte asupra altora. Ceea ce

proiectăm sunt bucăţi din întunericul şi vina proprie, pe care nu le-am

revendicat încă. Până când nu ne luăm înapoi tot ceea ce am proiectat pe

ceilalţi, lucrurile cu care nu putem să convieţuim nu ne lasă să trăim.

Fiecare primăvară e bucuria unui nou început!Posted on 9 aprilie 2012by Solarris

La fel ca şi natura, sufletul tău

trece prin cicluri necesare sau ar trebui să treacă. Aşa cum un copac are

nevoie să elibereze frunzele sale veştejite toamna pentru a începe un nou

ciclu primăvara, aşa şi tu ai nevoie să elimini tot ceea ce nu îţi mai este

de folos pentru tine, orice amintire dureroasă, orice sentiment negativ.

Ai fost de curând într-un parc? Ai văzut cât de puternică e forţa naturii

care se simte în fiecare copăcel înmugurit, în fiecare magnolie înflorită, în

fiecare ghiocel?

La fel ca şi natura, sufletul tău trece prin etape necesare sau ar trebui să

treacă. Aşa cum un copac are nevoie să elibereze frunzele sale veştejite

toamna pentru a veni primăvara, aşa şi tu ai nevoie să elimini tot ceea ce

nu îţi mai este de folos pentru tine, orice amintire dureroasă, orice

sentiment negativ; ai nevoie să ierţi şi să uiţi ca să poţi merge înainte;

trebuie să laşi deoparte trecutul pentru a intra în viitor; nu poţi simţi

primăvara în tine dacă te încăpăţânezi să rămâi în starea de toamnă. Ce

s-ar întâmpla dacă pomii ar dori să îşi păstreze frunzele, de teama că le-

ar putea pierde sau de necunoscut? Ar mai experimenta vreodată bucuria

înmuguririi noilor frunze şi flori primăvara?

Alege să îţi deschizi sufletul şi să faci curăţenie interioară; dă afară tot ce

nu îţi mai trebuie şi pofteşte înăuntru primăvara şi nu te înduioşa după

ultimele “frunze” – amintiri veştejite pe care încă le mai ţineai presate în

suflet ca într-o carte; nu folosesc nimănui, nici măcar ţie.

Autoanaliza

Pentru aceasta trebuie să priveşti însă înăuntru şi îţi trebuie poate mult

curaj. Puţini dintre noi avem timp sau chef să ne autoanalizăm. Unora le

este teamă pentru că se întreabă: “Oare ce voi mai găsi acolo? Ce

amintiri neplăcute?”. Şi preferă să privească oriunde în altă parte decât

în interior.

Nu poţi vedea însă şi nu poţi înţelege perfecţiunea luminii din tine până

ce nu ai văzut cum arată întunericul, adică până ce nu ţi-ai conştientizat

temerile, pentru că nu ar exista termen de comparaţie şi nu ai putea

aprecia extraordinarele daruri pe care le ai.

Elimină în această primăvară absolut tot ce nu te mai reprezintă; uită-te

în jurul tău, la obiecte, la oameni şi slujbă, apoi uită-te înăuntrul tău şi

decide ce vrei să faci cu amintirile urâte, suferinţele, sentimentele

negative ca ura, vinovăţia, teama sau resentimentele pe care le porţi cu

tine de ani buni. Hotărăşte că ai dreptul la tot ce e mai bun pentru tine şi

că meriţi cu adevărat să “înfloreşti” sufleteşte.

Meriţi să te iubeşti atât de mult încât să renunţi la a mai fi supărat, trist

sau deprimat. Ţi se cuvine tot binele din lume şi tu eşti prima persoană

care poate face acest lucru. Iubeşte-te aşa cum eşti, acceptă-te cu toate

aşa-zisele tale “defecte” şi ele vor părea mult mai uşor de eliberat.

Uită-te la natură şi învaţă de la ea! Tot ceea ce tu încerci să înveţi cum să

faci a fost mai întâi experimentat de natură într-un fel sau altul.

Iar data viitoare când te mai plimbi printr-un parc ia lecţii de la păsări, de

la copaci şi iarbă; învaţă de la magnolii cum să te deschizi şi fii prezent în

tot ceea ce ţi se întâmplă: nu mai trăi în trecut – regretând, sau în viitor –

făcându-ţi griji, şi restul va veni de la sine. Şi va veni…

Iertarea este o formă de a iubiPosted on 29 martie 2012by Solarris

Pentru a putea ierta, trebuie să fii

asemenea unui Părinte Arhetipal, adică să evoluezi în înţelepciune,

puritate şi forţă emoţională. Cred că cei care găsesc puterea de a se ierta

pot rămâne împreună oricât de mult doresc. Unde se află această putere?

Desigur, se află în iubire. Nu poţi ierta atunci când nu iubeşti, adică

atunci îi când nu ai acces la rezervorul de iubire dinăuntrul tău. În

termeni mai tehnici, nu ai acces la Sine. Când iubirea pentru celălalt este

blocată sau pare a se fi consumat, iertarea devine imposibilă. Oamenii pot

trăi zeci de ani blocaţi în dimensiunea iertării, dar foarte activi în

dimensiunea urii şi a resentimentului.

Ştii ce înseamnă asta? Ştii ce înseamnă să trăieşti hrănind ostilitatea din

interiorul tău? Ştii ce înseamnă să conţii ura? Să fii mistuit de aversiune

şi violenţă pentru ceva ce s-a întâmplat undeva în trecutul tău? Este ca şi

cum ai avea în casă un coş plin de gunoi de care refuzi să te desparţi,

chiar dacă gunoierii trec la fiecare trei zile pe strada ta [...].

A ierta este un fel de a te despărţi de trecut, un fel de a te elibera, aşa

cum pescarul se eliberează de peştii care putrezesc. Şi cum să te desparţi

de trecut dacă nu trăind total în prezent? A trăi în prezent înseamnă a

trăi în ceea ce este aici şi acum, nu în “ceea ce nu este”, compus din

“ceea ce a fost”, respectiv “ceea ce va fi”. Trăieşti în prezent atunci când

accepţi realitatea prezentă, ceea ce se întâmplă acum. Trăieşti în trecut

atunci când respingi realitatea prezentă, când amintirile te invadează şi

trăieşti în ceea ce s-a întâmplat atunci. Atenţie, acesta e un mod de a-ţi

irosi viaţa!

Nu aş putea descrie mai bine felul în care Prezentul, Sinele, Iubirea şi

Iertarea sunt interconectate. Când trăieşti în prezent, eşti conectat la

Sine, deoarece Sinele este un perpetuu aici şi acum. Fiind conectat la

Sine, ai acces la iubirea lui necondiţionată. Iertarea nu este decât o

formă de a iubi! Iertarea se manifestă natural când trăieşti în

prezent. Nu e nevoie de nici un efort, ea doar curge prin tine.

Singurul tău efort constă în a-i spune ‚La revedere” trecutului, aşa

cum un adolescent îşi salută copilăria, iar un adult îşi ia rămas-bun de la

adolescenţă.

Trecutul nu are altă funcţie în viaţa ta afară de aceea de a stoca faptele

existenţei pe care le-ai întâlnit. Poţi să fii sigur dacă ele sunt în totalitate

bune sau rele? De unde ştii că evaluările tale sunt cele mai bune? De

unde ştii că suferinţa pe care ai traversat-o nu a avut rostul să te împingă

spre o conştiinţă mai înaltă şi spre o viaţă mai bogată, capabilă să conţină

şi polul opus? Fii sincer şi recunoaşte când adopţi punctul de vedere

izolat al Eului, aprecierile nu pot fi corecte. Este ca şi cum ai privi pânza

timpului printr-o deschizătură de dimensiunea unei monede. Îţi poţi

măcar imagina complexitatea şi ordinul de mărime al cauzelor care

participă la crearea unui eveniment? De pildă, un eveniment numit

“suferinţa” ta? Şi atunci, ce rost are să rămâi agăţat de un eveniment din

trecut, ale cărui reverberaţii în timp nu le poţi cuprinde? Dacă nu te

desprinzi de trecut, nu ai cum să fii liber. Eşti ca un pilot care

rulează avionul pe sol, dar nu îndrăzneşte să se înalţe. Rămâi legat de

pământ. La un moment dat, va fi chiar periculos pentru tine, deoarece

pista are un capăt.

A ierta înseamnă a da drumul trecutului. Iertarea îţi permite să te înalţi

spre cer, adică să mergi mai departe de capătul pistei. Iertarea te

deschide spre noi orizonturi, inaccesibile celui ce rămâne la sol. Când te

înalţi, inima ta se dilată. Când ierţi, inima ta este suficient de largă

pentru a-l primi şi pe celălalt înăuntrul ei. Ataşamentul de trecut

îţi contractă inima. Cel care a greşit nu are loc înăuntrul ei, chiar

dacă între timp s-a schimbat, devenind un alt om. Deoarece tu

trăieşti în trecut, nu vei remarca asta. Pentru a observa

eventualele transformări, ar trebui să fii în prezent.

Cine este cel care aruncă piatra?

Separat de toată această analiză, dorinţa de a nu ierta indică dorinţa

de a judeca. Cine îţi dă dreptul să judeci? Cine îţi dă dreptul să

arunci piatra? A judeca înseamnă că tu ştii mai bine. Serios, chiar

dispui de o asemenea cunoaştere? Cunoşti din interior experienţa

celuilalt sau doar o interpretezi, trecând-o prin filtrele inevitabil limitate

ale minţii tale? A judeca înseamnă a decide că celălalt nu este într-un

anumit fel, anume cel pe care tu îl consideri dezirabil sau optim. În

relaţiile de cuplu sau de familie, se întâmplă frecvent, însă de unde ştii că

felul în care vezi tu lucrurile este şi cel mai bun? Poate că este cel mai

bun pentru tine. Dar de ce ar fi şi pentru celălalt? Cine îţi dă dreptul să

hotărăşti cum trebuie să fie celălalt?

Ştii de ce nu îl laşi pe celălalt să fie aşa cum este? Pentru că aşa cum este

nu se suprapune peste cum vrei tu să fie, iar asta te doare. Tot ce poţi

face este să încerci să suporţi durerea şi să-i comunici cum ţi-ar plăcea să

fie. Nu ai nici un drept să îl judeci şi să îl schimbi în sensul “bun” din

punctul tău de vedere. Viaţa lui îi aparţine lui. Ştiu, credinţa că viaţa lui

îţi aparţine ţie are o savoare aparte, la care nu poţi renunţa uşor. Dacă

nu-ţi place cum este celălalt, spune-i asta şi ajută-l să se schimbe dacă el

doreşte şi te solicită. Creează-i condiţiile pentru schimbare. Şi nu uita să

analizezi beneficiile pe care le ai tu din schimbarea lui. Fii onest. S-ar

putea ca cel care are nevoie de schimbare să nu fie el, ci să fii tu. Dacă nu

eşti suficient de matur, nu-ţi vei asuma această nevoie şi o vei proiecta

asupra lui. Nu cred că vrei să ştii cât de frecvent este acest mecanism de

apărare.

În spatele judecăţii ar putea sta propriile tale fapte din trecut

pentru care nu te-ai iertat. Nu eşti conştient de această

culpabilitate pe care o târăşti după tine şi apelezi la o modalitate

ingenioasă de a scăpa de ea. O atribui celuilalt! Vinovăţia

proiectată şi judecata formează un tot. Dacă cineva în jurul tău a

greşit, aceasta devine o oportunitate pentru tine de a te

descotorosi de ostilitatea pe care o conţineai, dar nu ştiai ce să

faci cu ea. Dacă se acumulase, “destinatarul” nu va înţelege nimic din

reacţia ta. Şi este normal, deoarece reacţia ta exagerată nu are aproape

nici o legătură cu el. Acest fel de judecată te poate antrena pe o spirală a

culpabilităţii. Iată cum: ai greşit undeva şi te simţi vinovat. Nu te poţi

ierta şi hotărăşti să te pedepseşti. Dar nu te poţi nici pedepsi, şi atunci

proiectezi vina asupra altcuiva şi îl pedepseşti pe el. Undeva, într-un colţ

al sufletului, realizezi că îl condamni pe nedrept şi te simţi culpabil. Şi de

aici totul se reia.

În opoziţie cu judecata, actul de a ierta este echivalent cu a refuza să

condamni, să sancţionezi şi să cauţi vinovaţi. În fond, cum îl va face

pedeapsa mai bun pe cel care a greşit? Şi ce alt mesaj transmite

pedeapsa, dacă nu acela că imperfecţiunile şi slăbiciunile îi sunt

inacceptabile, iar el nu este demn de a fi iubit?

Psihologic vorbind, un om care este pedepsit nu devine mai iertător. El

devine mai pedepsitor, pentru că asta e singura lecţie care i se predă. El

învaţă că la greşeală se răspunde cu pedeapsă şi că orice vinovăţie se

plăteşte. Acesta e circuitul legii. Legea se întemeiază pe frică. Iertarea se

întemeiază pe iubire. Dar iubirea nu poate exista în junglă. În junglă, e

nevoie de lege. Astfel a apărut civilizaţia! Cine priveşte atent, va sesiza

jungla imediat sub straturile civilizate ale omului modern. Este suficient

să le zgârii puţin. Provoacă-l puţin pe aproapele tău şi vei înţelege de ce

Iisus s-a gândit sǎ mai vina o dată pe pământ.

În comparaţie cu lipsa de lege, cu ilegalitatea, legea este un pas înainte.

Nu este un pas măreţ, deoarece legea întreţine frica şi este strâns legată

de răul pe care îl pedepseşte. Legea instalează dreptatea în lume. Însă

evoluţia conştiinţei nu se opreşte aici. Deasupra legii se află iertarea.

Iertarea instalează iubirea în lume. Acesta e un pas cu adevărat gigantic.

Când îl va face, omul îşi va fi recuperat verticalitatea spirituală. Până

atunci, impresia mea este că el continuă să meargă cocoşat, apăsat de

ameninţarea pedepsei.

Iertarea se naşte din înţelegere

Iertarea nu se va dezvolta niciodată din frică. În schimb, poate să apară

din înţelegere. Nu orice fel de înţelegere, ci acel tip de înţelegere numit

în filozofia budistă prajna. Prajna, înţelegerea sau înţelepciunea intuitivă,

îţi permite să sesizezi suferinţa lăuntrică a celui care a greşit. Îţi permite

să înţelegi durerea profundă a celui care insultă, loveşte sau ucide.

Această durere este întotdeauna prezentă, deşi cel mai adesea există în

afara conştiinţei făptuitorului, rămânându-i străină. Înţelegerea intuitivă

îl revelează pe cei incriminat ca pe un copil speriat şi privat de iubire

care încearcă prin toate mijloacele să supravieţuiască. Nu a avut şansa de

a deţine mijloace mai potrivite şi încearcă din răsputeri să facă faţă vieţii.

Este limitat şi acţionează înăuntrul acestor limite.

Mai ales dacă ai suferit în relaţia cu el, va fi greu să-1 vezi ca pe un copil

confuz, rătăcit sau înfricoşat. Eu ştiu asta chiar mai bine ca tine. Totuşi,

realitatea nu este alta. În faţa ta stă un copil în corp de adult care

înfruntă viaţa aşa cum ştie el. E adevărat, nu cu cine ştie ce succes. I-ar

merge mai bine dacă s-ar simţi sprijinit, înţeles şi acceptat cu tot bagajul

lui de frici. Un copil are o cunoaştere foarte redusă a lumii în care

trăieşte. Atunci când nu-şi modelează comportamentul după adulţii din

jurul lui, acţionează la întâmplare, prin încercare şi eroare. La modul cel

mai propriu, el nu ştie ce face. El nu s-a născut cunoscător, ci ignorant.

Merită pedepsit pentru asta?

Şi atunci, când Iisus spune: “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”, la ce

crezi că se referă? Eu cred că se referă la aceşti copii în trupuri de adulţi,

oameni ignoranţi din punct de vedere spiritual, cu care trebuie să ai

răbdare, lăsându-le timp să crească şi să se deprindă cu realitatea

sublimă a sufletului. Aşa cum un copil de un an nu poate fi pedepsit

pentru că nu ştie să vorbească fluent, nici un adult ignorant nu poate fi

pedepsit pentru că nu-şi manifestă spiritul. El nu ştie nimic despre spirit

şi are nevoie de timp pentru a învăţa. A-i acorda acest timp înseamnă a-1

ierta.

Iertarea bazată pe înţelegere discriminează între persoană şi

comportament, între cel care a greşit şi greşeală şi, la un nivel mai fin,

între Sine şi Eu. Dacă te vei putea concentra pe ceea ce încă mai este

nealterat şi curat, îl vei putea îmbrăţişa pe făptuitor şi vei sancţiona, dacă

este cazul, doar fapta. Însă pentru a face asta, e nevoie să fii conştient de

propria ta inocenţă. Nu poţi recunoaşte în afară decât ceea ce ai

recunoscut deja în interior. Dacă înăuntrul tău nu este lumină, lumina de

afară îşi va părea întuneric. Desigur, poţi pretinde că vezi lumina, însă nu

după mult timp faptele tale vor vorbi mai tare decât cuvintele tale.

Iertarea care vine din înţelegere revelează o inteligenţă intuitivă

extraordinară. Această inteligenţă nu are nici o legătură cu tonele de

informaţii şi cunoştinţe pe care unii le acumulează, cu tot felul de studii

aprofundate, masterate sau doctorate. Este o inteligenţă care creşte din

interior, tot aşa cum florile unui copac cresc dinăuntru spre în afară şi nu

are nici un rost să vii cu flori exterioare pe care să le lipeşti cu Superglue.

Cred sincer că toţi oamenii se nasc cu această inteligenţă intuitivă, ceea

ce nu este echivalent cu a afirma că este şi foarte răspândită. Ştiu că

ating o zonă sensibilă, dar nu am deloc sentimentul că şcoala o preţuieşte

şi o cultivă. Dimpotrivă, şcoala seamănă cu o linie de asamblare dintr-o

fabrică de roboţi, cele mai reuşite maşinării primind şi cele mai înalte

titluri. S-ar putea să te doară ceea ce citeşti, dar mă vei ierta, nu-i aşa?

Puterea de a ierta este conectată la puterea de a înţelege. Nu a

înţelege din exterior, aşa cum înţelegi citind dintr-o carte, ci a

pătrunde în psihologia celuilalt fǎră să te pierzi sau să uiţi de tine

însuţi. Această pătrundere intuitivă este un fel de punere la unison

cu gândurile şi trăirile lui, o rezonanţă cu lumea lui eternă care,

automat, îţi permite să ierţi. Aşa cum nu există foi de hârtie cu o

singură faţă, nici înţelegerea intuitivă nu există de una singură. Cealaltă

faţă a înţelegerii este iertarea.

Compasiunea fară înţelegere este periculoasă. Pe de altă parte,

înţelegerea fǎră compasiune nu este mai brează. În psihologie se apropie

de “egocentrism”. Putem să o mai numim viclenie sau şiretenie. Când eşti

foarte identificat cu Eul tău, ai puţine şanse de a înţelege. Este ca şi cum

ai merge pe stradă ţinând în faţa ochilor o oglindă. Când eşti foarte

preocupat de nevoie tale presante, de aspiraţiile tale, de aptitudinile tale

strălucite sau de suferinţa ta colosală, e dificil să-l mai vezi şi pe celălalt.

Cu atât mai puţin să înţelegi ce-l doare sau de ce anume se teme. A

înţelege înseamnă să ieşi din tine însuţi, să laşi Eul puţin deoparte aşa

cum laşi o haină în cabina de probă atunci când vrei să încerci o alta.

Însă, dacă eşti foarte ataşat de haină, nu te vei dezbrăca, ceea ce este OK

până la un punct. Mai exact, până la punctul în care vei fi întrebat dacă

poţi fi mai monoton decât atât.

Iertarea te face un om mai liber

La un nivel mai metafizic, actul de a ierta te eliberează din închisoarea

existenţei relative. A ierta înseamnă a nu mai respinge polul opus, ci a-l

accepta, a admite că realitatea are şi o latură întunecată necesară în

economia întregului. Polul opus, care e judecat şi respins, nu dispare din

realitate, ci continuă să te urmărească exact ca propria ta umbră. Poate

nu crezi, dar el este prietenul tău deghizat, cel care bate disperat la uşa

ta în speranţa că îl vei primi înăuntru. Polii opuşii când reuşeşti să-i

integrezi, fac să explodeze înlănţuirea dualităţii şi separării şi te invită

într-o lume nouă, aceea a absolutului. Unificarea polarităţilor naşte

interesantul paradox al eliberatului în viaţă (jivanmukta, în terminologia

hindusă), cel care trăieşte în Absolut, dar se manifestă în Relativ.

Polul opus, agresorul, mai are o funcţie: te ajută să faci curăţenie în inima

ta. Dacă nimeni nu ţi-ar sta în cale, dacă nimeni nu s-ar opune

dorinţelor tale, cum ai putea să iei cunoştinţă de ungherele

întunecate ale inimii tale? Iertând, inima ta devine curată. Este ca

o apă care pătrunde în cele mai mici ascunzişuri şi, în curgerea ei,

înlătură impurităţile, aşa cum ploaia, în căderea ei, “şterge de praf”

copacii şi florile.

Cel care se teme nu poate ierta. El nu poate spune: “Iată, sunt pregătit să

încep o relaţie nouă cu tine din acest moment.” Cum să fii pregătit dacă,

în relaţia cu cel care a greşit, nu te simţi în siguranţă? Îţi este teamă în

continuare şi atunci a nu ierta este strategia ta de apărare. Cum să faci

pentru a te simţi în siguranţă? Cum face cineva să fie sigur pe sine?

Răspunsul e conţinut în întrebare. O voi pune din nou, cu o modificare

minusculă: cum face cineva să fie sigur pe Sine? Observi diferenţa? Când

îţi conectezi Eul Ia Sine, sentimentul de securitate apare spontan şi o

dată cu el puterea de a ierta. Să nu uităm că Sinele iartă fară să pună

condiţii. El îşi permite acest lux deoarece trăieşte, sau mai bine zis este o

lume a completitudinii şi împlinirii.

“A întoarce şi obrazul celălalt” este gestul simbolic prin care îi semnalezi

agresorului tău faptul că l-ai iertat şi eşti disponibil pentru a începe o

nouă relaţie cu el, o relaţie proaspătă, ca şi cum l-ai întâlni atunci pentru

prima oară. Fără această capacitate teribilă de a trăi în prezent, în aici şi

acum, astfel încât viaţa şi relaţiile tale să fie în permanenţă înnoite, a

întoarce şi obrazul celălalt nu este decât o formă jalnică de masochism

sau slăbiciune interioară.

Iertarea te focalizează ferm în prezent. Este ca şi cum ai spune: “Ştii

ceva? M-am răzgândit. Nu te mai consider duşmanul meu. Hai să începem

relaţia noastră din acest moment.” Poate ai experimentat şi tu. Acesta e

un moment de magie, deoarece sufletul tău se extinde pentru a-l cuprinde

şi pe celălalt. Iar celălalt nu se poate împotrivi decât cu multă greutate,

deoarece, atunci când eşti iertat, te simţi iubit, iar iubirea, fie că o oferi,

fie că o primeşti, produce o plăcere grozavă. O senzaţie corespondentă

pentru acest gen de dilatare a sufletului este aceea pe care o faci când te

muţi într-o casă mai mare, cu grădină şi copaci. Dintr-o dată te simţi mai

liber. Acesta e adevărul gol-goluţ! Iertarea te face mai liber, în timp

ce reproşurile, critica, judecata, resentimentele, ura te limitează,

te închid în carapacea propriului Eu. S-ar putea să-ţi fie mai bine

acolo, dar eşti sigur că nu te vei sufoca?

Iertarea extinde şi oferă libertate, pe când lipsa de iertate

contractă şi construieşte ziduri.

În această lumină, dacă pentru tine libertatea face ceva parale, a ierta, şi

încă din abundenţă, este o treabă mult mai inteligentă decât a nu ierta.

Cei care fac paradă de libertatea lor, fie ea de a călători, de a se exprima

sau de a cumpăra aproape orice, dar sunt incapabili să ierte, sunt departe

de a fi liberi. Pur şi simplu nu văd zidurile închisorii în care trăiesc,

deoarece acestea sunt transparente.

În sfârşit, iertarea este terapeutică nu numai pentru cel care iartă (al

cărui suflet se extinde şi a cărui inimă se purifică), ci şi pentru cel care

este iertat. Din punct de vedere al mecanismelor psihologice, cel care

greşeşte are o mai mare nevoie de a fi iubit decât cel care nu greşeşte. Pe

cel care nu greşeşte îl poţi lăuda. Dar pe cel care greşeşte, ce rost are să-

l mai condamni şi tu? Este suficient că a greşit. Te vei duce la un om care

şchiopătează să-l critici pentru mersul lui? Crezi că nu-i e suficient faptul

că şchiopătează? Îl vei judeca pe un orb pentru că nu poate să citească?

Oare suferinţa de a nu vedea nu i-o fi de ajuns? Crezi ca ta îi va reda

vederea?

Dacă priveşti cu atenţie şi intuiţie, gradat ai acces la nivelul mai profund

al fricii şi neputinţei peste care s-a suprapus pentru a-l ascunde nivelul

agresivităţii manifeste. Nimeni nu agreă judecatsează pentru că se simte

puternic. Puterea reală se exprimă în acţiuni constructive. Puterea ireală,

aceea care provoacă suferinţe şi distrugeri, este o compensare disperatǎ

a fragilităţii lăuntrice. Acesta e nivelul care aproape că ţipă după iubire.

Iertarea umple măcar parţial acest gol. Este ca şi cum i-ai spune celuilalt:

“Ştiu că nu te simţi iubit. Îţi înţeleg durerea. Iată, în loc să te judec, am

hotărât să fiu alături de tine.” Pare foarte greu de acceptat, dar cel care

te agresează strigă după afecţiune. Lipsă afecţiunii îl doare atât de mult,

încât limbajul s-a pervertit şi se exprimă acum într-un mod pe care nimeni

nu-l mai înţelege.

Judecata îl slăbeşte pe celălalt, îi intensifică neajutorarea şi îi întăreşte

convingerea că nu merită să fie iubit. Iertarea îl face să se simtă acceptat,

îi dă voie să fie prezent în experienţa lui şi îi oferă un model de a se ierta

pe sine însuşi. Judecata îl stimulează să persiste în comportamentele lui,

iertarea îi dă puterea de a le schimba. Iertarea extinde spaţiul în care se

manifestă iubirea. Ceea ce, trebuie să recunoşti, e o veste bună pentru

toată lumea.

Cunoașterea de sinePosted on 17 martie 2012by Solarris

“Nu există cale mai bună de a ajuta pe cineva decât aceea de a-l

determina să se cunoască pe sine. Nu există cale mai bună de a ajuta pe

cineva să se cunoască pe sine decât aceea de a-l determina să fie

conștient de puterile cu care este înzestrat. Și nimic nu-l va ajuta mai

mult în trezirea acestor puteri latente decât realizarea vitală, pe deplin

asumată, a propriei sale apartenențe la viața divină infinită, față de care

trebuie să se deschidă și pe care trebuie să o lase să se manifeste în

interiorul său. Când suntem pe deplin deschiși către Spiritul divin infinit,

în noi se manifestă cea mai înaltă formă de înțelepciune… “

TU esti Minunat(a)!Posted on 10 martie 2012by Solarris

Acest moment, chiar ACUM, este

tot ceea ce poţi să cunoşti cu adevărat. Indiferent de ceea ce poate că ai

făcut în trecut, sau care sunt temerile tale în ceea ce priveşte viitorul, fii

recunoscător că te afli aici acum. Eşti minunat(a) şi meriţi să ştii cât eşti

de preţios pentru lumea din care faci parte. Onorează greşelile pe care le-

ai făcut, pentru că toată lumea face greşeli, însă cauta în ele lecţiile pe

care poate că ţi le oferă.

Există doar un singur TU. Nu contează cu câţi oameni te compari, sau cât

de mult încerci să-i mulţumeşti pe ceilalţi, nimeni nu poate vreodată să fie

cine este tu, aşa cum nici tu nu poţi să fii cine sunt ei. Onorează drumul

pe care l-ai parcurs, fii mândru(a) de persoana ta chiar în acest moment şi

fii recunoscător pentru că ai oportunitatea de a trăi o nouă zi.

Viaţa ta poate că nu va fi una uşoară, vei fi rănit, îi vei pierde pe cei pe

care îi iubeşti… starea ta materială, relaţiile, serviciul, casa în care

locuieşti şi aspectul tău fizic – toate se vor schimba în timp. Nu contează

ce se va întâmpla în viaţa ta, bine sau mai puţin bine, fii conştient(a) de

faptul că totul face parte din binele superior al planului pentru care te afli

aici. Fiecare dintre noi este creat în propria sa perfecţiune, exact aşa cum

suntem. Nu suntem la fel şi nu vom fi niciodată la fel. Adevărul meu poate

că nu este şi al tău, iar adevărul tău poate că nu este şi al meu. Respectă-

ţi convingerile, însă respectă şi credinţele celorlalţi. Învaţă să apreciezi

diferenţele pe care le observi la ceilalţi şi preţuieşte ceea ce poate că te

învaţă despre tine.

Dacă ai un vis, urmează-l, pentru că un vis rămâne doar un vis dacă nu

este urmat. Eşti demn(a) de măreţie, însă aceasta poate fi atinsă doar

dacă acţionezi pentru a o obţine. Nu lăsa niciodată pe nimeni să-ţi spună

că “nu poţi face asta”!

Fii curat în intenţiile tale. Fă fapte bune pentru că asta te face să te simţi

bine, nu pentru că societatea se aşteaptă ca tu să le faci. Fă lucrurile care

te pasionează.

Petrece timp în natură.

Iartă-i pe cei care te-au rănit, dar prima dată învaţa să te ierţi pe tine

însuţi/însăţi.

Fii bun cu tine însuţi/însăţi şi fii bun şi cu ceilalţi.

Mai presus de toate acestea, întreabă-te ce ai dori să auzi sau ce ai dori

să le împărtăşeşti celorlalţi dacă aceasta ar fi ultima ta zi pe acest

pământ.

În această zi, şi în cele care urmează, fie ca tu să vezi perfecţiunea din

persoană ta şi fie ca spiritul vieţii să-ţi umple inima cu pace şi bucurie!

Eşti minunat(a)!

Binele si rãulPosted on 4 martie 2012by Solarris

Binele si rãul au condus

dintotdeauna. Este trist sã constati cã aceste notiuni tin de latura noastrã

umanã si nu de cea divinã. Rãul s-a nãscut din fricã. Totul se întâmplã la

nivelul capului. Dacã tu consideri ceva ca fiind „rãu”, acesta devine rãu

în mod automat. De aceea se spune „devii ceea ce gândesti”. Dar

altcineva poate interpreta acest rãu ca fiind bine. Deci, acelasi lucru e

bine sau rãu în functie de felul în care îl percepe fiecare individ. În

realitate, tot ce este considerat „rãu” face parte din planul divin si

este permis pe pãmânt pentru a ajuta omul sã evolueze.

Binele si rãul sunt numai o nãscocire a fiintei umane. Câte ore pe zi stai

sã-ti dirijezi viata dupã bine sau rãu? De câte ori nu eziti sã faci ceea ce

ti-ar plãcea, din credinta cã e ceva rãu sau fiindcã te nelinisteste ce vor

spune sau vor gândi ceilalti? Faptul cã nu ai curajul sã realizezi ceea ce

ti-ai dori te face sã revii la vechile obiceiuri. Procedând astfel, accepti o

notiune de bine sau rãu venitã din exterior!

Toti vrem sã trãim în pace si armonie, fãrã sã ne fie teamã de nimic.

Singurele momente când omul trebuie sã plãteascã pentru ceva sunt cele

în care încalcã legile naturii, legile care guverneazã cosmosul. Efectul

produs de gândurile noastre nu poate fi numit nici pãcat, nici rãu. Este

vorba, pur si simplu, de legea cauzei si efectului, marea lege care ne

învatã si ne ajutã sã devenim mai constienti. Nu existã greseli; existã

numai experiente.

E timpul sã te opresti, sã încerci sã te privesti prin propriul tãu sistem de

valori. Corespunde el ambitiilor tale? Crezi în el cu adevãrat? Te face

fericit? Prezenta unui asemenea sistem de valori, principii, metode si

obiceiuri indicã faptul cã notiunile de bine si rãu au încã o mare putere

asupra ta. Ele ne limiteazã dorintele si dau nastere la dese conflicte

interioare. Ne împiedicãm singuri sã dorim ceva: „Nu trebuie, nu e bine”.

Este un sindrom al personalitãtilor puternice, al celor care nu vor sã tinã

cont de dorintele, de latura lor copilãreascã. Oamenii cu o personalitate

puternicã au o trãsãturã comunã: se supraestimeazã. Între altele, sunt

convinsi cã ei sunt mai „buni” în comparatie cu altii. Tot timpul vor sã-i

schimbe pe ceilalti. Sunt foarte influentati de propriile notiuni de bine si

rãu. De aceea le e foarte greu sã-i accepte pe ceilalti asa cum sunt.

Adevãrul – un alt concept al fiintei umane – e ceva foarte relativ. Adevãrul

e proportional cu gradul de dezvoltare al fiecãrui om. Fiecare este

convins cã detine adevãrul absolut. Fiecare om a atins un anumit nivel în

evolutia sa, deci adevãrul lui nu este mai putin bun decât al altuia.

Adevãrul urmãreste dezvoltarea persoanei în cauzã. În loc sã încercãm

sã-i schimbãm pe ceilalti, trebuie sã-i acceptãm asa cum sunt în adevãrul

lor. Fiecare nouã experientã ne învatã ceva, deci ne ajutã sã ne

schimbãm, sã evoluãm. Si tu vei trece prin multe schimbãri pe mãsurã ce

avansezi în viatã.

Dacã notiunile de bine si rãu sunt prea pronuntate, devii foarte rigid fatã

de tine însuti si fatã de ceilalti. Lasi sã treacã pe lângã tine ocazii

fantastice, care te-ar putea face sã trãiesti momente dintre cele mai

fericite. Esti atât de ocupat sã-i judeci si sã-i critici pe ceilalti, încât nu

esti atent la propria ta viatã, la ceea ce poti sã faci pentru tine. Ce se

întâmplã cu o persoanã ajunsã într-o asemenea situatie? Nu mai e în stare

sã se bucure de viatã si se simte tot timpul agitatã.

Dacã tu crezi cã ceva e bine si auzi pe cineva exprimându-si dezaprobarea

totalã fatã de acest lucru, nu te simti dezamãgit, frustrat? Nu te înfurii?

Nu încerci sã schimbi persoana respectivã? Asa cum procedezi cu ceilalti,

procedezi si cu tine. Cum reactionezi când îti dai seama cã ai fãcut ceva

„rãu”? Nu poti accepta, te superi pe tine însuti si nu încetezi sã te

învinovãtesti. Astfel actionezi împotriva legii dragostei care te învatã cã

trebuie sã te accepti asa cum esti.

Culegem si ceea de se ascunde în spatele faptelor noastre si ceea

ce le motiveazã, nu numai urmãrile actului în sine. Dacã recolta ta e

bunã, sãmânta pe care ai pus-o este cauza. Si tu stii asta. Cel mai bun

mijloc de a învãta sã-ti pãstrezi echilibrul este sã accepti cã esti atât de

perfect pe cât poti fi în fiecare moment al vietii tale.

Unii cred cã a fi perfectionist este o calitate. Dacã esti o persoanã

perfectionistã, înseamnã cã nu-ti accepti propria perfectiune.

Perfectionistul nu e niciodatã multumit. Îi e foarte greu sã se accepte pe

sine însusi. Niciodatã, nimic nu e suficient de bun. Fii o clipã atent la ceea

ce numesti „greselile” tale. În momentul în care ai înfãptuit asa-zisa

„gresealã” ai fost constient de ea? Sau ai realizat mai târziu cã, dacã

procedai altfel, ai fi obtinut rezultate mai bune? În momentul în care ai

actionat, ai fost convins cã fãceai ce e bine. Atunci, de ce te superi? Asa

se întâmplã cu fiecare dintre noi. În fiecare moment din viatã, fiecare om

face asa cum stie cã e mai bine. Aceasta înseamnã a vedea în fiecare om

pe Dumnezeu. Dumnezeu înseamnã Perfectiunea.

Pe mãsurã ce înveti sã fii propriul stãpân al vietii tale, vei fi tot mai putin

influentat de persoane, evenimente sau vibratii exterioare. Probabil ai

trecut prin anumite situatii când ti-ai spus: „Nu stiu ce m-a apucat, era

ceva mai tare decât mine”. Nu esti singurul care a trãit acest gen de

experiente. Stãpânirea de sine le va face sã disparã, încetul cu încetul.

Cel care se lasã condus de asemenea impulsuri nu trebuie judecat. E mai

bine sã acceptãm cã fiecare e atât de perfect pe cât poate fi în

fiecare clipã a existentei sale.

Fiecare zi din viatã îti oferã noi experiente, îti dã ocazia sã mergi mai

departe cãtre perfectiune. Când vei accepta aceasta în ceea ce te

priveste, o vei accepta si la ceilalti. Vei înceta sã mai critici, sã judeci, sã

condamni sau sã fii supãrat pe cineva, oricine ar fi acesta. Vezi, totul e

conceput pentru ca viata ta sã meargã spre mai bine!

Ce se ascunde în spatele proiecțiilor?Posted on 13 februarie 2012by Solarris

Proiecţia este un fenomen fascinant,

despre care cei mai mulţi dintre noi nu am învăţat în şcoală. El este un

transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient,

astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi

oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre sau a unor

părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste

trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni – din cauza unui mecanism

de apărare. De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă de

ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al propriei

noastre inferiorităţi. Bineînţeles că întotdeauna există o circumstanţă

care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici imperfecte din alţi

oameni activează anumite aspecte din noi înşine care cer să li se dea

atenţie. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni tot ceea ce nu ne

asumăm în ceea ce ne priveşte.

Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi. Imaginaţi-vă că aveţi pe

piept o sută de electrozi diferiţi. Fiecare reprezintă o trăsătură diferită.

Cele pe care le recunoaştem şi le acceptăm sunt izolate. Ele sunt sigure:

nu trece electricitate prin ele. Dar cele care nu ne plac, pe care nu ni le-

am asumat, nu sunt izolate. Prin urmare, atunci când vine cineva care

acţionează în virtutea uneia dintre aceste trăsături, acea persoană se

conectează direct la noi.

De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne place că o avem, vom atrage

oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba propriile noastre sentimente

de furie şi îi vom judeca pe cei care sunt furioşi. Întrucât ne minţim pe noi

înşine în privinţa propriilor noastre sentimente interioare, singura cale

prin care le putem găsi este să le vedem în alţii. Ceilalţi oameni ne

oglindesc emoţiile şi sentimentele ascunse, ceea ce ne permite să le

recunoaştem şi să le recuperăm.

În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa propriilor noastre proiecţii

negative. E mai uşor să examinăm lucrurile de care suntem atraşi, decât

cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu sunt insultată de aroganţa ta,

asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept propria mea aroganţă. Aceasta

se referă fie la aroganţa pe care o dovedesc acum în viaţă şi nu o văd, fie

la aroganţa pe care neg că aş fi capabilă să o dovedesc în viitor. Dacă

sunt jignită de aroganţă, trebuie să privesc mai atent toate perioadele din

viaţa mea şi să-mi pun următoarele întrebări: „Când am fost arogantă în

trecut? Sunt arogantă acum? Aş putea fi arogantă în viitor?” Bineînţeles

că ar fi o aroganţă din partea mea să răspund negativ la toate aceste

întrebări, fără să mă privesc cu adevărat, sau fără să-i întreb pe ceilalţi

dacă m-au văzut vreodată manifestându-mi aroganţa.

Până şi a judeca pe altcineva înseamnă aroganţă. Prin urmare, este clar

că noi toţi avem capacitatea de a fi aroganţi. Dacă eu îmi accept

aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa altcuiva. O voi observa, dar nu

mă va afecta. Electrodul care reprezintă aroganţa va fi izolat.

Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc emoţional, numai atunci când

te minţi pe tine însuţi sau urăşti un anumit aspect din tine.

În acest moment, mulţi dintre voi ar putea spune: „E ridicol. Eu nu doresc

să descopăr că sunt dezgustător sau arogant”. Trebuie să vă amintiţi că

există un dar în fiecare dintre aceste aspecte. Însă, pentru a primi acest

dar, trebuie mai întâi să le scoateţi la lumină, să vi le asumaţi şi să le

acceptaţi. Indignarea noastră referitoare la comportamentul celorlalţi

este legată, de obicei, de un aspect nerezolvat din noi înşine.

Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii,

când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am

spune nouă înşine.

Ne proiectăm asupra altora propriile defecte pe care le percepem.

Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi

judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Dacă în mod constant vă

bombardaţi cu gânduri negative, în acelaşi timp îi bombardaţi pe cei din

jurul vostru – verbal, emoţional sau fizic – sau pe voi înşivă, distrugând o

parte din propria voastră viaţă. Ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi nu este

accidental. În viaţă, voi nu creaţi întâmplări accidentale.

În această lume holografică, toţi ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna vorbeşti

cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator pentru cineva

care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu ai putea folosi

acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit, răspunsul va fi în mod

invariabil afirmativ.

Lumea este o oglindă uriaşă, care întotdeauna reflectă părţi din

noi înşine. Fiecare trăsătură este acolo dintr-un anumit motiv şi

toate trăsăturile sunt perfecte, în felul lor. Umbrele noastre sunt

adesea ascunse atât de bine, încât este aproape imposibil să le găsim.

Dacă n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar putea rămâne ascunse de noi

toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă deranjat de un anumit grup de

oameni, descoperă unde te asemeni lor.

Noi nu proiectăm asupra altor oameni numai trăsăturile noastre negative;

le proiectăm şi pe cele pozitive. Majoritatea oamenilor cu care lucrăm

proiectează geniul şi creativitatea lor, puterea şi succesul. Dacă vrei să fii

ca alţii, motivul este că ai în tine capacitatea de a fi ca ei. Atâta timp cât

negăm existenţa în noi înşine a unor anumite trăsături, continuăm

să perpetuăm mitul că alţii au ceva ce noi nu avem. Atunci când

admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a găsi încă un aspect al

nostru înşine.

Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile pozitive, cât şi proiecţiile negative.

Trebuie să ne debranşăm de la ceilalţi, să scoatem ştecherele şi să ne

branşăm la noi înşine. Până când nu suntem în stare să ne retragem

propriile noastre proiecţii, este imposibil să ne vedem potenţialul

real şi să trăim experienţa totalităţii lui cine suntem noi cu

adevărat.

Acolo unde vezi măreţie, vezi de fapt propria ta măreţie. Închide ochii şi

gândeşte-te la asta. Dacă admiri măreţia într-o altă fiinţă umană,

ceea ce vezi acolo este propria ta măreţie. E posibil să o manifeşti

într-un mod diferit, dar dacă măreţia n-ar exista înăuntrul tău, n-ai fi în

stare să recunoşti această calitate la altcineva. Dacă nu ai poseda această

calitate, nu ai fi atras de ea. Fiecare dintre noi vede oamenii în mod

diferit, deoarece fiecare proiectează asupra lor aspecte din el însuşi sau

din ea însăşi.

Există o vorbă care spune că ai nevoie de cineva pentru ca să te cunoşti

pe tine însuţi. Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place în noi

înşine. Dacă acceptăm aceste părţi din noi înşine, vom fi în stare să-i

vedem pe alţii aşa cum sunt, nu aşa cum îi vedem prin norul format de

proiecţia noastră. Există o altă vorbă care spune că cele trei mari mistere

ale lumii sunt: aerul pentru păsări, apa pentru peşte şi omul pentru el

însuşi.

Suntem în stare să vedem tot ce se află în faţa noastră în lumea

exterioară. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii şi să privim în

jur. Nu ne putem vedea pe noi înşine. Avem nevoie de o oglindă ca să o

facem.

Tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!

Iesirea din starea de negarePosted on 2 februarie 2012by Solarris

“Adevarul – dur, dar important – este ca nu te poti

vindeca, pana nu-ti recunosti suferinta, frica si rusinea. Nu te poti

vindeca, pana cand nu-ti mai ascunzi sentimentele negative si nu te mai

prefaci ca esti fericit atunci cand nu esti. Ca sa fii fericit, trebuie sa fii

autentic. Trebuie sa-ti dai masca jos si sa fii real. Trebuie sa iesi din

ascunzatoare.

Suferinta este un semnal de alarma. Prin urmare, sa-ti simti si sa-ti

recunosti suferinta reprezinta primul pas al procesului de vindecare.

Orice te impiedica sa-ti simti durerea si sa-i descoperi sursa este un act

de negare. Este o incercare de a ignora chemarea inimii si a sufletului

catre trezire si vindecare.

Toate dependentele/obsesiile sunt o forma de negare. Iti anesteziaza

durerea sau te ajuta sa scapi de ea. Atata vreme cat esti dependent, nu

simti profunzimea suferintei si nu esti motivat sa o vindeci.

Scoaterea mastii

Masca sau persona ta care te ajuta sa fii acceptat in societate. Te ajuta sa

pari normal si bine adaptat, chiar daca nu esti. Iti ascunde suferinta si le

arata oamenilor o versiune „editata” a fiintei tale. Acestia nu-ti vad frica

rusinea, tristetea, judecata de sine. Nu vad cat de mult te doare inima sau

cat de agitata iti este mintea. Cu alte cuvinte, masca iti ascunde aspectele

umbrei. Este ca machiajul sau fixativul de par. Iti ascunde cosurile si iti

aranjeaza parul, chiar si in acele zile cand nimic nu pare sa mearga cum

trebuie. Masca face ca totul sa arate mai bine decat este, astfel incat

umbra sa poata sta ascunsa.

Industria cosmetica profita enorm din stradania noastra de a nega umbra.

Oamenii isi fac operatii estetice (lifting facial, liposuctii, implanturi

mamare), deoarece nu se simt bine cu incretiturile si ridurile unui trup

imbatranit. Ei vor un trup perfect si o viata perfecta. Bineinteles ca

efortul de a gasi perfectiunea in trup sau in lume este sortit esecului.

Trupul imbatraneste si moare. Lumea este un loc instabil. Aici nu exista

siguranta.

Adevarata fericire nu poate fi gasita in exterior. Poate fi gasita doar in

interior. Poate fi gasita doar prin crearea unei relatii pline de iubire cu

tine insuti. Si poti crea o astfel de relatie, doar daca te accepti, cu negi cu

tot.

Asta inseamna ca trebuie sa te impaci cu umbra. Trebuie sa inveti sa vezi

si sa iubesti toate aspectele din tine – fizice, emotionale si mentale – care

nu sunt ideale sau nu pot fi usor acceptate, de tine sau de ceilalti. Trebuie

sa fii dispus sa privesti nu numai locurile unde trupul se lasa si capata

forme inestetice, ci si acolo unde inima sufera sau simte tristete. Trebuie

sa inveti sa-ti imbratisezi toate experientele – atat aspectele superioare,

pozitive, de lumina, cat si aspectele inferioare, negative, ale umbrei.

Masca si umbra

Este posibil ca oamenii sa-ti agreeze masca, dar sa nu vada, sa accepte

sau sa cunoasca ceea ce se afla in spatele ei. Nici tu s-ar putea sa nu

cunosti acea parte esentiala, mai profunda din

tine. Se poate sa fii deconectat de corpul tau emotional si de durerile

suferite de inima.

Umbra ta este inchisa in spatele mastii. Deoarece se desfasoara la nivel

subconstient, putini oameni o cunosc. De obicei, umbra se vede in

momentul in care un factor declansator face ca durerea noastra sa erupa.

Este ceva neasteptat si surprinzator. Devii martorul unor rani

nevindecare, de existenta carora nici nu stiai.

In mod inevitabil, relatiile noastre ne pun la incercare, facand vizibila

durerea din spatele mastii. Ca majoritatea dintre noi, probabil ca incerci

sa eviti aceasta eruptie a umbrei, intrucat nu vrei sa ai de-a face cu

propria durere sau cu durerea altor oameni. Societatea te recompenseaza

atunci cand porti o masca reusita si iti traiesti viata in spatele ei. Totul se

rezuma la „a face fata”. Trebuie sa arati bine, chiar daca nu te simti bine.

Trebuie sa negi umbra si sa nu te uiti la suferinta ta si la tiparele de

tradare de sine. Scoaterea mastii este, asadar, un act revolutionar. Este

primul pas din procesul de vindecare a suferintei si de unire cu umbra.

A iesi din carapace

Unii oameni nu-si creeaza niciodata o masca buna. Nu se conformeaza

prea usor regulilor. Atunci cand ceilalti ii critica sau ii judeca, o iau la

fuga. Se retrag intr-o carapace emotionala. Se ascund acolo si raman

invizibili, astfel incat nimeni sa nu-i critice, sa nu-i respinga si sa nu

incerce sa-i corecteze. Masca este creata pentru a obtine acceptare

sociala, prin faptul ca ne aratam numai partea „buna”, iar carapacea ne

ajuta sa ne izolam de ceilalti, ca sa nu ne injoseasca (sa spuna despre noi

ca suntem „rai” sau ca „gresim”) ori sa ne atace. Unii dintre noi ne cream

masti. Altii ne construim carapace. Uneori, le cream pe ambele, in acelasi

timp sau in momente diferite din viata noastra.

De obicei, cel care isi construieste o carapace nu are o viata sociala prea

activa. Nu simte ca ar vrea sa apartina unui grup. Prefera sa fie

independent si liber, decat sa riste pierderea acestei libertati,

conformandu- se ideilor si asteptarilor celorlalti. Atunci cand porti o

masca, ceilalti nu pot vedea cine esti cu adevarat. Le arati un sine fals.

Atunci cand te ascunzi intr-o carapace, oamenii nu se pot apropia de tine.

Te ascunzi de ei, pentru ca ti-e frica de critica si de respingere. Din cate

stii probabil, crearea mastii si a carapacei incepe de la o varsta foarte

frageda.

Acest prim pas din procesul de vindecare se refera la iesirea din orice

mecanism al negarii pe care l-ai adoptat de-a lungul timpului. Iti cere sa-ti

dai jos masca sau sa iesi din carapace. Iti cere sa te faci vazut, in fata ta

si a celorlalti, exact asa cum esti…”

In calatoria de vindecare, succesul inseamna transformare reala si nu

doar o modificare superficiala. Adevarata vindecare se produce din

interior catre exterior si se raspandeste in fiecare domeniu al vietii.

Relatia ta cu tine este transformata, deoarece ai invatat sa-i oferi iubire

copilului launtric. Ai invatat sa pastrezi o legatura cu el, sa fii sincer si

consecvent. Atunci cand frica iese la suprafata, stii cum sa o tratezi cu

compasiune. Cand apar judecatile, esti bland cu ele si ii trimiti iubire

celui care se simte nesigur sau nevrednic.

Intrucat ai creat o relatie de iubire cu sinele tau, in activitatea si relatiile

tale isi poate face loc adevarata fericire. Poti sa-ti recunosti, sa-ti cultivi si

sa-ti exprimi darurile creatoare. Poti sa te unesti cu dorinta inimii si sa

faci ceea ce-ti place, aducandu-le celorlalti inspiratie si bucurie. Poti sa

atragi si sa mentii o relatie caracterizata de respect si iubire cu un

partener care ia parte la viata ta si te insoteste in calatoria de vindecare.

Inveti sa-ti asculti calauzirea, sa-ti asumi riscuri pozitive si sa intri pe

usile deschise din viata ta. Poti simti cum viata ta se desfasoara din

interior spre exterior. Oamenii pe care trebuie sa-i intalnesti sunt atrasi

catre tine. Resursele si sprijinul de care ai nevoie se materializeaza fara

sa depui prea mult efort. Esti flexibil si te misti odata cu curgerea

universului. Ceea ce inainte era greu, acum devine simplu. Ceea ce era o

lupta, acum devine facil. Nu mai traiesti in lipsuri si sacrificiu, ci intru

bucurie si abundenta.

Iubirea ta pentru tine este atat de puternica si de solida, incat toti cei din

jurul tau o pot simti. Oamenii vin la tine sa-ti ceara calauzire, consolare si

sprijin. Oamenii care au aceleasi rani ca si tine apar la usa casei tale, la

usa biroului, a bisericii si a templului. In mod firesc si spontan, incepi sa

le dai altora, inapoi, toate darurile pe care le-ai primit in propria calatorie

de vindecare.

In mod formal sau nu, incepi sa slujesti binelui comun si planului de

vindecare a planetei. Iti indeplinesti misiunea, oricare ar fi ea. Iti asumi

scopul in viata si joci rolul unic pe care numai tu il poti juca. Darurile si

talentele tale, intelepciunea si forta ta sunt puse in serviciul omenirii.

Prin tine, altii se vindeca si descopera adevarul din ei insisi.

Intrucat ai devenit cel care ofera iubire propriei experiente, universul te

sprijina sa mergi mai departe, ca ghid spiritual pentru ceilalti. Tii in mana

torta iubirii neconditionate, cu incredere, indicand directia si luminand

calea pentru cei din jur. Vointa ta si vointa suprema a creatorului

universal devin una si aceeasi. Pe masura ce vindecarea se produce in

inima ta, raiul vine pe Pamant, iar pacea patrunde in lumea in care

traiesti.

Fie ca experienta ta cu aceasta Harta sa fie la fel de puternica si de

transformatoare, cum a fost pentru toti cei care au facut aceasta

calatorie.

Tu pentru ce te ridici dimineața din pat?Posted on 16 ianuarie 2012by Solarris

“Iată o întrebare simplă, chiar banală.

Dar dacă vrem într-adevăr să-i dăm un răspuns, mulți dintre noi s-ar

putea să ne trezim cu neuronii în ceață ori să evităm răspunsul. Aceasta

pentru că nu sunt mulți oameni care se ridică din pat cu pasiune sau cu

bucurie, cu gândul de a face încă un lucru util, bun, plăcut, frumos,

decent, măreț, grozav, unul care le poate aduce fericire celor din jur.

Așa cum alții nu se ridică din pat cu decizia de a-și face lor înșiși o zi

plăcută sau frumoasă. Unii sunt motivați doar de obișnuințe, de rutină, de

obligații și de multe alte trăiri negative, ce le coordonează inconștient

acțiunile, experiența, sentimentele și activitățile!

Dincolo de rutina care roade la fel ca viermele în mințile programate să

se trezească zi de zi cu unicul scop de a lovi pe cineva, de a mai face o

suferință pe undeva, omul scapă esențialul și se deconectează de la

capacitățile sale creative, constructive, de la puterea și frumusețea sa

naturală. În acest fel el își autoprogrameaza creierul și circuitele

neuronale pentru negativitate, pentru eșec, pentru suferința proprie și

pentru suferința altuia.

Posibilitățile extraordinare ale ființei, imposibil de accesat fără intenții

pozitive și decizii clare, luate la nivel conștient, rămân latente și

inexistente. Pentru un om poate fi deosebit de important să știe, să

definească, să decidă și să aleagă cărarea fiecărei zile, așa încât, în clipa

în care el a coborât din pat, să o facă cu un scop bun, dacă nu cu unul

fericit, măreț sau impresionant.

Să te ridici din pat în fiecare dimineață, gata să faci bine, gata să spui un

cuvânt capabil să creeze, să structureze ceva frumos în celălalt – iată un

scop demn de omul evoluat, a cărui conștiință diferă de conștiința

vibratorie a suratelor din lumea animală!

Să vrei să faci tot ce-i mai bun și seara, când te întorci în patul tău, să

privești cu mulțumire către faptele tale, să privești în ele ca într-o oglindă

chipul pe care-ți place să-l vezi la tine însuți. Iată esența frumuseții

umane!

Altfel pentru ce să te străduiești la coafor, la cosmetică și-n diferite alte

locuri pentru înfrumusețare, când chipul lăuntric se scufundă în propria-i

răutate, iar emanațiile sale energetice nu pot fi privite nici măcar de către

posesor? Pentru ce te ridici din pat dimineața, dacă inima-ți palpită,

învăluită în fumul gros al urii și al dorinței de a face rău? Toate locurile

destinate înfrumusețării fizice devin fantezii când frumusețea minții și a

inimii se topesc într-o uluitoare neglijență emoțională! Să ai un scop în

fiecare zi, dar unul aducător de pace, de unitate și de bine ție și celor din

jur înseamnă să trăiești cu sens.

Dar dacă ți-ai propus să distrugi pe cineva, să te bucuri de suferința lui,

examinează-ți conștiința, examinează-ți motivațiile și reține că acestea

devin, într-o bună zi, programele tale mentale. Rutina ta, ceea ce faci

pentru tine, ceea ce se înscrie în propriul tău inconștient, într-o zi vor

rodi.

Să fim atenți la semințele pe care le plantăm în suflet. Să ne îngrijim de

gândurile noastre cel puțin la fel de mult pe cât ne ocupăm de înfățișarea

fizică și, dacă avem ceva de investit, atunci nu putem investi în altceva

mai profitabil și mai minunat decât în propria curățare interioară.

Consecințele motivațiilor frumoase devin posibilitățile frumoase pe care

viața ni le deschide într-o zi, așa cum se deschid florile.

În fiecare seară să facem o incursiune prin ziua care a trecut, să privim

cinstit către noi înșine și să ne întrebăm dacă propriul chip interior ne

place cu adevărat. Dacă ne găsim pe noi înșine frumoși în fapte și în

gânduri, ne vom ridica din pat în ziua următoare cu bucurie și bucuria ne

va motiva să încheiem o altă seară ca niște ființe frumoase!”

Gânduri pozitive pentru fiecare zi din anPosted on 4 ianuarie 2012by Solarris

În această zi, voi face tot posibilul să văd

pacea care există pretutindeni și să accesez abundența frumuseții și

bucuriei prezente în fiecare moment. Acesta este Prezentul Etern pe care

îl doresc!

Voi face tot posibilul să las deoparte tot ce am învățat și cred că știu,

pentru a-i permite noii cunoașteri și noilor experiențe să îmi inunde ființa.

Voi face tot posibilul să fiu un magnet pentru adevărurile, imaginile,

muzica și cuvintele pozitive și miraculoase.

Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a-mi elibera mintea de energiile

negative care mi-au umbrit viziunea și mi-au distorsionat cuvintele și

acțiunile.

Voi crea o noua paradigmă, care să mă ajute să recunosc doar aspectele

pozitive din fiecare persoană, loc și lucru care mă înconjoară.

Îmi voi ridica Energia și Lumina la cele mai înalte frecvențe de iubire,

generozitate, caritate, compasiune, iertare și adevăr.

Îmi voi umple mintea cu gânduri și imagini constructive, care să mă ajute

să îmi continui evoluția personală, astfel încât să pot lumina și inspira

viețile altora.

Voi crea ceva nou în această zi și voi descoperi un loc pe care nu l-am mai

văzut niciodată.

Mă voi ambiționa să fac, sau măcar să încerc să fac, ceva ce nu mi-am

imaginat vreodată că aș putea face.

Voi fi amabil(ă) cu oamenii care îmi ies în cale și îi voi ajuta pe cei în

dificultate, oriunde și oricând mă voi afla în situații care îmi vor permite

să fac acest lucru.

Voi sta cât mai des în natură și voi atinge pământul, pentru a-i arăta

dragostea și recunoștința mea.

Îmi voi extinde iubirea către întreaga lume și către întregul cosmos,

împreună cu respectul și admirația mea smerită pentru strălucirea divină

a Forței Energiei Creatoare, care zămislește totul.

Voi iubi pentru că pot, voi dărui pentru că pot, voi fi

binevoitor/binevoitoare pentru că pot, voi fi smerit(ă) pentru că am toate

motivele să fiu și îmi voi rosti adevărul, pentru că este datoria și bucuria

mea să fac astfel.

Voi pune în valoare forța binelui și voi face tot posibilul pentru a restabili

ordinea în haosul lumii noastre.

Voi scrie o scrisoare unei persoane cu care nu am vorbit de ceva vreme.

Voi trimite un mesaj unei persoane pe care o iubesc din tot sufletul.

Voi scrie o poezie. Voi crea artă.

Voi cânta la chitară și din voce.

Mă voi oferi voluntar pentru a-i ajuta pe cei dragi și pe prietenii mei.

Voi mânca și voi bea sănătos, pentru a-i arăta trupului meu profunda mea

recunoștință pentru existența sa și pentru rolul pe care îl joacă în

protecția Sufletului și Spiritului meu.

Îmi voi recita mantrele și rugăciunile în orice moment în care mă simt

copleșit(ă) de gânduri care creează neliniște.

Voi asculta pe cineva care are rar ocazia de a fi auzit.

Voi fi conștient(ă) de respirația mea și de ritmul bătăii inimii mele.

Voi râde și mă voi ierta pe mine însămi/însumi, atunci când voi uita că am

făcut aceste promisiuni la începutul zilei, iar la sfârșitul zilei voi sărbători

și mă voi felicita pentru ceea ce am reușit să duc la îndeplinire.

Ce este claritatea?

In secolul 20 , Albert Einstein a spus ” Umanitatea necesita o noua

maniera de gandire, daca doreste sa supravietuiasca”. Citind aceasta

recent, m-am gandit ca umanitatea va necesita un angajament reinoit ,

pentru a castiga claritate pentru toate lucrurile conectate cu viata

fiecaruia, daca ei doresc sa prospere si sa mearga nestingheriti spre

viitorul lor.

Deci, ce este claritatea si ce trebuie clarificat? Claritatea este libertatea

fata de obscuritate. Este Lumina. Este Adevarul. Nu Adevarul Universal,

adevarul vostruautentic care se reveleaza voua insiva , cand intrebati de

buna voie si apoi risipiti orice intuneric sau umbra care a invaluit orice

parte a vietii voastre, cauzandu-va greutati, slabiciuni si stagnari,

proiectate adesea spre altii. De fiecare data cand voi clarificati o parte a

vietii voastre, va apropiati mai mult de sinele vostru autentic.Claritatea

este tot atat de aproape de voi la fel ca si lipsa claritatii. Ambele sant

disponibile pentru voi tot timpul. Voi santeti cel care alege si puteti alege

in mod potrivit doar cand ceva este banal, demodat sau de prisos si poate

fi clarificat si rectificat.

Totusi cautarea si gasirea claritatii , va poate perturba complet viata

voastra curenta, dar acesta este singurul mod pentru noile inceputuri si

un nou camp al posibilitatilor pentru ca viata voastra sa intre intr-un nou

ciclu al timpului. Este singurul mod in care cineva poate progresa sau

evolua. Iluminarea nu vine din minte, ea vine cand va confruntati iubitor

cu partea intunecata a naturii voastre si o aduceti in Lumina, prin

claritate.

Maestru Lao Tzu a spus: “Cunoscandu-i pe altii inseamna intelepciune ;

cunoscand Sinele este iluminare. Stapanindu-i pe altii cere forta ;

stapanind Sinele necesita putere”. Numai prin cautarea si castigarea

claritatii veti fi daruiti cu multe binecuvantari menite pentru voi in

aceasta viata si in destinul vostru adevarat. Claritatea este cel mai mare

aliat al vostru. Nimic nu este mai important decat sa o castigati, stiindu-i

imensele beneficii si folosind-o in legatura cu fiecare moment al vietii

voastre. Fara ea, sinteti prinsi in suferinta. Fara ea, santeti in afara

odihnei si integritatii cu voi si cu altii. Fara ea, nu va puteti alinia cu

pasiunile voastre, cu servirea voastra in lume, in acest nou ciclu al

timpului sau cu fluxul natural si curgerea Vietii. Fara ea, multumirea va fi

ceva pentru care intotdeauna veti lupta.

Claritatea este preambulul totalei vindecari si al TOTALEI ABUNDENTE.

Claritatea garanteaza conectarea fara cusur cu Creatorul, cu sufletul

vostru si cu instinctele voastre naturale, facand-o una din cele mai mari

forte din Univers.

Raspundem la intrebarea: ce este nevoie sa fie clarificat? Orice lucru cu

care relationati. Luati orice fateta a vietii voastre si clarificati-o.

1. Intotdeauna clarificati, cand sinteti in afara mintii voastre.

2. Intotdeauna clarificati in tacere.

3. Niciodata nu uitati ca claritatea trebuie sa preceada orice decizie sau

alegere pe care o faceti, ( nu luati o decizie si nu faceti o alegere fara ea).

4. Claritatea voastra nu poate fi gasita prin opinia, experienta sau

perspectiva altcuiva. Reconsiderati, reexaminati, realiniati si clarificati

totul inainte sa treceti pragul celui mai profund ciclu pe care umanitatea

a avut oportunitatea sa-l experimenteze vreodata.

Spaima si fricaPosted on 9 iunie 2009 by Solarris

De când ne naştem şi până murim ne este tot timpul frică de ceva. Frică

de moartea părinţilor sau persoanelor dragi nouă, frică de elementele

dezlănţuite ale naturii (tunete, fulgere, inundaţii, secetă, viscol), frică de

sărăcie, frică de despărţire, frică de singurătate, frică de înălţime şi spaţii

închise, frică de a nu place sau de a fi respinşi de societate şi am mai

putea enumera o grămadă de frici. Dacă privim cu atenţie tabloul vieţii

noastre, suntem veşnic într-o frică bolnăvicioasă. De fapt ce este frica? O

stare de conştiinţă modificată. Aici pe Terra, frica este instrumentul de

supunere a individului. Trăim toţi într-un sistem. Aparent un sistem creat

de oameni.

Este atât de bine pus la punct prin frică, încât funcţionează perfect de mii

de ani. Copiii când se nasc nu au frică de nimic. Merg spre foc, spre apă,

spre obiecte ascuţite, cu o lipsă de frică dezarmantă. Noi suntem cei care

prin sistemul de protecţie le introducem frica. Una este să îi înveţi

prevăzători şi alta să le bagi frica în sistemul de credinţe. Dacă

încearcă să iasă din sistem şi să nu se alinieze nicicum acestuia, încep

represaliile fizice, psihice, morale, făcute special să îţi inducă frica.

Energia fricii e ca o otravă lentă. Te învăluie treptat şi este suficient un

singur impuls ca să se declanşeze sistemul. Se ridică brusc tensiunea,

inima îţi bate în ,,ureche” şi te pomeneşti scuturat convulsiv. Tot timpul

îţi spui ,,nu fac asta sau alta pentru că mi-e frică” şi chiar ajungi să-ţi fie

frică şi de umbra ta.

Frica vine din necunoaştere şi din nestăpânirea situaţiilor de orice fel.

Dacă ştii că eşti creaţia lui Dumnezeu şi eşti ferm ancorat în asta, restul

este foc de artificii. Nu este nevoie să faci acte de bravadă prosteşti, dar

nici să trăieşti ca iepurele, tresărind la orice zgomot. Frica scurtează

viaţa, ca şi grijile. Energiile fricii (energii joase de altfel), grefate cu atâta

grijă pe rasa noastră, folosesc unei rase care are nevoie de ele pentru

supravieţuirea proprie.

Frica, la fel ca şi furia, sunt energii cu frecvenţe joase, puternice şi

distructive. În timp ce frica îţi mănâncă energia permanent, dacă îi

permiţi să se instaleze în mintea ta, furia te secătuieşte printr-o cedare

bruscă de energie. Într-un singur acces de furie se consumă de mii de ori

mai multă energie, decât în stare de echilibru. Evident că trăim într-o

mare de energie unde interacţionăm continuu.

Separarea prin distanţe sau pereţi este cea mai mare iluzie, fiindcă se

spune că unde îţi este gândul, acolo eşti şi tu. Şi aşa este.

Puterea gândului te influenţează de la zeci de mii de km. Aşa se explică

de ce sculându-te binedispus dimineaţa, te modifici şi devii furios sau

neliniştit dacă unei persoane dragi de dincolo de meridian i se întâmplă

ceva rău. Şi tot aşa se explică şi o stare proastă adunată de pe mijloacele

de transport, din birou, de pe stradă. Pleci bine merci, aduni prin empatie

energiile care sunt compatibile cu ale tale şi te întorci stresat la culme

sau stors de energie, sau disperat.

Suferim influenţele oamenilor din jurul nostru. Şi sunt oameni sensibili

care simt şi influenţele mediului (tristeţea copacilor şi a florilor), dar şi

influenţa armelor psihotronice. O să vă mai spun ceva ce cred că nu este

o noutate. Când ne lăsăm enervaţi de orice şi de oricine, cedăm

energie. Numai când rămânem calmi şi liniştiţi, nu cedăm energie. Dacă

întâlneşti persoane arţăgoase şi veşnic nemulţumite, sigur sunt în lipsă

mare de energie. Dacă prezenţa cuiva aparent calm şi liniştit te irită,

sigur eşti furat pe nesimţite de energie. Dacă cineva vorbeşte mult şi fără

rost, fără să-ţi spună nimic, este iarăşi furt de energie. Şi atunci când o

persoană te provoacă tot timpul la certuri, este tot furt de energie.

Furia te goleşte de energia negativă acumulată, dar şi de energia pozitivă

pe care o ai. Un om furios tot timpul face spărturi în propria aură precum

şi în aura celorlaţi. Prin stări de furie repetate este devastat întregul

organism şi bolile grave de rinichi, pancreas, sistem nervos, inimă sunt la

ordinea zilei.

Normal (dacă mentalul colectiv ne-ar ajuta) ar fi să rămâi permanent într-

o stare de echilibru şi bun simţ, să nu răspunzi la provocări modificându-

ţi starea de conştiinţă după oamenii din jur şi după mediu. Bălăcindu-ne

zilnic în stările de frică, mânie, furie, disperare, ale mentalului colectiv,

este imposibil să nu reacţionăm într-un fel. Si cu riscul de a ma repeta,

aici intervine – iar – Liberul Arbitru al fiecaruia.

Totuşi Marii Maeştri au reuşit să nu reacţioneze, lucrând tot timpul la

desăvârşirea lor şi apoi a celorlalţi. Noi însă ne străduim stupid să lucrăm

întâi la schimbarea altora şi apoi la cea personală! E cam ciudat, nu?

Durerea sufleteasca – sistemul perfect de avertizarePosted on 5 iunie 2009by Solarris

Orice durere a sufletului trebuie să fie privită ca un semnal de alarmă tot

aşa cum orice durere a corpului ne arată că ceva nu este în regulă cu

trupul nostru. Atunci cînd suferim, mă refer la suferinţele de ordin

sufletesc, trebuie să eliminăm nu numai durerea, ci şi cauzele care au

provocat-o.

Durerea în sine este doar un sistem de avertizare. Nu durerea este

inamicul! Nu trebuie să facem din ea ţinta principală a preocupărilor

noastre. Ea ne anunţă doar că ceva nu este în regulă cu sufletul nostru şi

mai ales cu mintea noastră. Nu durerea este adevărata problemă! Nu

asupra ei trebuie să ne focalizăm atunci cînd suferim, ci asupra

restabilirii armoniei şi sănătăţii sufletului prin „repararea” sau

dezvoltarea minţii.

Rareori ne gîndim să cercetăm cauzele mai adînci ale suferinţei. E ca şi

cum dacă ne-am înţepat într-un cui ruginit bandajăm rana fără să o

dezinfectăm sau chiar fără să scoatem cuiul. Aceasta duce la septicemie

şi moarte sigură. Modul în care îngrijim o afecţiune fizică trebuie să fie

adoptat şi în privinţa afecţiunilor sufleteşti.

Dacă te doare un dinte nu dai vina pe durere, ci pe o anumită dereglare a

integrităţii şi sănătăţii dintelui. Chiar dacă iei un algocalmin pentru a

ameliora durerea, cauţi în acelaşi timp să ajungi la dentist pentru a

rezolva adevărata cauză a problemei. Similar trebuie să procedăm în

privinţa tuturor durerilor sufleteşti. Ori de cîte ori suferim problema este

în primul rînd în structura minţii/mentalitatii noastre. Ceva nu mai este

sau nici nu a fost vreodată în regulă cu o anumită parte a minţii.

Eforturile noastre trebuie să fie orientate în direcţia însănătoşirii sau

dezvoltării acelei părţi a minţii din cauza căreia am ajuns să suferim.

Aceasta este adevărata cauză a suferinţei şi acesta este modul cel mai

înţelept de a acţiona. Rareori cineva se gîndeşte că are vreo problemă cu

integritatea minţii sale atunci cînd cineva sau ceva îl face să sufere. Ne

dăm seama de acest lucru abia mai tîrziu după ce ne mai liniştim. Abia

atunci spunem că a fost o prostie să suferim sau că am suferit din prostie.

Un om adevărat învaţă din propria sa experienţă şi de la un moment dat

încolo ştie că, dacă a ajuns să sufere înseamnă că ceva nu funcţionează

cum trebuie în mintea sa. În general vorbind, un om suportă să-l faci în

fel şi chip, însă foarte greu acceptă să-i spui că nu-i prea deştept, mai ales

atunci cînd suferă. Acceptându-şi limitările va şti cum să îndrepte

lucrurile. Dacă el consideră că durerea pe care o resimte se datorează

numai şi numai unor cauze exterioare, nu va avea şansa să se transforme,

să se îmbunătăţească şi, totodată, să se protejeze împotriva durerilor

viitoare.

Schimbarea in viata noastraPosted on 3 iunie 2009by Solarris

Cand invatam sa traim o viata

miraculoasa, totul se desfasoara fara efort pentru noi. Fiecare nevoie ne

este implinita si pasim in fluxul energiei universale. Vietile noastre sunt

lipsite de probleme, pentru ca tot ce era problematic inainte este acum

tratat in mod simplu. In primul rand, totusi, trebuie sa intelegem ca

miracolele nu au nimic de a face cu magia sau cu procese

supranaturale.Ele au de-a face cu schimbarea. Cand cerem un miracol,

cerem ca lucrurile sa fie diferite – si trebuie sa dorim sa ne vedem pe noi

si viata noastra dintr-o alta perspectiva. Crearea miracolului inseamna

schimbarea caii noastre. Putem face fata schimbarii?

Nu exista ordine de marime pentru miracole; unul nu este mai bun decat

celalalt. Fiecare miracol pe care il cream raspunde unui lucru pe care

dorim sa-l materializam in vietile noastre. Si asta implica schimbarea

realitatii curente. Astfel, pentru a materializa o slujba noua, cea pe care o

avem trebuie sa se schimbe. O noua relatie inlocuieste una existenta, sau

introduce pe cineva nou in viata noastra. Toate astea creeaza o schimbare

in realitatea noastra, care nu este mai buna decat ce aveam inainte – este

doar diferita. Inainte ca miracolele sa se poata intampla, trebuie sa ne

dorim schimbarea.

Majoritatea noastra se impotriveste schimbarii, pana in punctul in care

aceasta trebuie sa se intample. Chiar daca suntem intr-o situatie

inconfortabila, este cateodata mai usor sa stam cu ceea ce cunoastem

deja, decat sa deschidem usa necunoscutului. Daca nu ni se intampla

miracole, este pentru ca opune rezistenta in fata schimbarii care

trebuie sa se petreaca, pentru a da posibilitate miracolului sa se

intample.

Recunoastem nevoia de schimbare, atunci cand suntem pregatiti.

Asa ca nu exista un moment potrivit pentru schimbare – este ceva ce

facem cand ne simtim suficient de curajosi ca sa permitem

necunoscutului sa se desfasoare in viata noastra. Dorinta noastra de

schimbare nu este o promisiune ca totul va fi mereu minunat – s-ar putea

sa mai avem probleme si perioade de confuzie, dar atunci cand suntem

dornici, ne punem temerile deoparte si ii dam Universului ocazia sa

lucreze cu noi pentru crearea miracolelor pe care le-am cerut. Si acesta

ne schimba calea, in feluri pe care nici macar nu le putem imagina si

permite realitatii visurilor noastre sa se desfasoare in fata noastra.

Cum sa prinzi ego-ul in flagrant delictPosted on 28 mai 2009by Solarris

Urmăreşti cu sufletul la gură un film poliţist. Te bucuri când eroul pozitiv

face dreptate şi recunoşti că ţi-ar plăcea rolul justiţiarului. Nu eşti actor

şi nici nu trebuie să fii. A sosit momentul să intri în acţiune. E timpul să

îmbraci haina de detectiv al propriei vieţi şi să porneşti pe urmele ego-

ului.

Studiază-ţi portretul robot. Cine este ego-ul? Care este profilul lui

psihologic? Cum acţionează el? Ai toate şansele să răspunzi la aceste

întrebări abia din momentul în care accepţi că ego-ul există, îţi

guvernează viaţa, iar majoritatea deciziilor tale atârnă de sceptrul puterii

lui. Să nu crezi că vorbesc de un Al Capone invizibil. Ego-ul este prin

structură un maestru al deghizărilor şi ar putea să joace o mulţime de

alte personaje. Cum arată un asemenea infractor ascuns?

Se ştiu multe despre el, dar puţini se pot lăuda că l-au văzut. Extrem de

puţini. De ce? Pentru că cel pe urmele căruia ai pornit are metode de

operare foarte subtile. Este un şmecher uns cu toate alifiile. Un actor cu

biblioteca plină de statuete câştigate la Oscar. Un orator desăvârşit. Un

avocat infailibil şi, nici mai mult nici mai puţin, un cerşetor profesionist.

Da, da, citeşti bine: cerşetor. Mereu întinde mâna după faimă, laude,

aplauze, atenţie, energia ta şi ceva polemică, dacă nu-i cu supărare.

Dragă Sherlock Holmes, dă-mi voie să ţi-l prezint pe cel mai mare

impostor: mentalul tău (obişnuit)!

Vezi pe unde şi-a lăsat amprentele

Stii în sfârşit despre cine vorbesc. Şi totuşi… suspectul nu a fost încă pus

sub acuzaţie. Cu ce greşeşte ego-ul tău? Ţi-a furat viaţa! Te-a lipsit şi te

lipseşte în continuare de bunul tău cel mai de preţ: cunoaşterea de sine.

Te jefuieşte de fericirea autentică, durabilă, care nu-şi poate afla

rădăcinile decât în adâncul fiinţei tale. Cum reuşeşte asta? Simplu. El îţi

zice povestea lui şi tu o crezi… Ego-ul te învaţă să posezi cât mai mult,

dar inima ta simte să dăruiască totul. El găseşte întotdeauna ceva de

făcut, când ai putea să rămâi liniştit şi să te ocupi de sufletul tău. Este cel

mai zgomotos chiriaş. Cel mai lăudăros, dar şi cel mai văicăreţ. Critică,

dar nu suportă să fie criticat; vorbeşte mereu în numele tău, dar în

situaţiile delicate ia masca marelui inocent. Cel mai uşor poţi să-l

identifici după formula „magică” în care prezintă lucrurile. Orice subiect

se învârte în jurul cuvântului „eu”. „Eu” în sus şi „eu” în jos.

Ego-ul crede din răsputeri că el este răspunzător pentru toate acţiunile.

„Eu am văzut, eu am făcut, eu am auzit.” El ştie de toate şi de tot, când în

realitate nu face decât să proiecteze cele deja petrecute sau doar

închipuite peste cele prezente. Un fel de văl al trecutului şi imaginarului

peste chipul realităţii. Vina lui din punct de vedere spiritual? Nu te lasă

să-ţi vezi sufletul.

Foloseşte-l cu inteligenţă

Ai de rezolvat o adevărată dilemă. Descoperi că ego-ul este cea mai mare

piedică pe calea evoluţiei. Dar ştii prea bine că el este motorul acţiunilor

tale zilnice. Ce este de făcut? Poţi să pui cătuşele celui mai bun prieten al

tău? E drept că îţi fură timpul, îţi sugerează ce să alegi în fiecare

moment. Dar el te-a ajutat în şcoală, datorită lui te-ai făcut remarcat

printre amici şi tot ego-ul a alimentat din umbră succesele tale

profesionale. Cum să te porţi urât cu el? Te lasă inima? Doar a făcut

atâtea pentru tine. Cu ce e el vinovat că nu poate să-ţi dea fericirea? El

te-a asigurat că vei avea tot ce-ţi doreşti şi se străduieşte din răsputeri să-

şi onoreze angajamentele. Atâta poate el. Şi dacă privim lucrurile mai în

profunzime, chiar nu e vinovat. Ego-ul ţi-a promis marea cu sarea, dar tu

nu eşti obligat să-l crezi. Drama apare când te identifici cu el şi îi dai frâu

liber să-ţi conducă viaţa. Aici e problema.

O fi prietenul tău extraordinar, dar tu eşti mult mai mult. El nu este

neapărat un mincinos, însă nu poate duce în spate tot adevărul. E doar o

ceşcuţă care vrea să-ţi ofere oceanul întru înţelegere. Aşa cum spune un

mare înţelept: „E umbra care caută să înţeleagă substanţa din care

provine”. Este imposibil. Ca să scapi de ego, nu te mai baza doar pe

minte. Foloseşte-o la ce este ea bună şi atât. Când vrei să te întâlneşti cu

tine însuţi, fă-o să tacă, pentru că mintea este un simplu instrument. Ce-i

drept, genial! Dar pentru tine rămâne o simplă unealtă. Foloseşte-o ca

atare şi când nu ai nevoie de ea, las-o.

Utilizează pentru asta orice procedeu pe care îl ai la îndemână:

conştientizarea profundă a tot ce se petrece cu tine, anumite elemente de

artă obiectivă etc. Orice simţi că te ajută în această direcţie e foarte bun

pentru tine. (Dacă rezultatele încep să apară imediat, nu te lăuda cu

asta.)

File din dosarele secrete

Mintea nu e un obiect concret, nu poate fi atinsă cu mâna. E o

aglomerare de gânduri care gravitează în jurul unui ax volatil:

simţământul de „eu”. Este un roi de albine care zumzăie continuu în jurul

reginei-matcă: ego-ul. Tot efortul minţii este pentru a sluji şi a ţine cât

mai mult în viaţă senzaţia de individualitate. Simţământul de „eu” nu este

continuu. El apare şi dispare în fiecare moment. În timpul somnului

profund absentează pentru o perioadă mai lungă. Atunci nu mai ştii dacă

eşti director de firmă sau agent de vânzări şi pentru tine nici nu mai

contează. Abia la trezire îţi aduci aminte că ai o haină a personalităţii şi

din obişnuinţă o îmbraci. În fiecare zi. Dar tocmai pentru că nu este

permanent, ego-ul se străduieşte din răsputeri să creeze prin memorie

iluzia continuităţii propriei existenţe. Viteza cu care se petrece acest

fenomen este atât de mare, încât numai dacă te apleci cu mare atenţie

asupra sa îi poţi identifica mecanismul.

Ego-ul îşi arogă dreptul de autor pentru tot ce vine în contact cu el.

Oricând poţi auzi pe cineva lăudând-se: „Eu am pregătit cina în seara

aceasta.” Ochii îi strălucesc de satisfacţie şi nu-şi mai încape în piele de

mândrie. Dar cine a pregătit, de fapt, masa? Focul necesar preparării

alimentelor îi aparţine? Apa pe care a pus-o la fiert? Ingredientele pe care

le-a folosit sunt opera lui? Masa, scaunele, farfuriile şi tacâmurile, ştiinţa

de a pregăti o cină au fost inventate de el? Aerul pe care l-a respirat în

timp ce gătea, al cui este? Nici unul dintre aceste elemente nu îi aparţine.

S-ar putea lăuda totuşi că le-a combinat într-un fel personal, că a fost

inventiv. Cum vorbeşte omul despre asta? „Mi-a venit o idee genială.” sau

„Să vezi ce mi-a trecut prin minte.” Păi dacă ideea i-a venit, înseamnă că

nu o avea iniţial, deci nu era a lui. Asta înseamnă că nici măcar gândurile

nu sunt creaţia noastră, proprietatea noastră. Ele vin şi pleacă în funcţie

de rezonanţele pe care ni le generăm.

Te-ai întrebat vreodată cu ce se hrăneşte ego-ul? Cu orice, nu are

preferinţe. Critică, bârfă, laudă, polemică, scuze, minciuni, cunoaştere şi

recunoaştere, imaginaţie etc. Toate activităţile mentale îl hrănesc. Iar el e

băiat bun: papă tot. Uite-aşa face el rost de muşchi şi vitamine! Ori de

câte ori mintea ta lucrează, eu-ul este întărit, fortificat. Odată ce

zumzăitul gândurilor a încetat, ego-ul nu mai are de ce să se agaţe şi se

dizolvă de la sine. De aceea toate tradiţiile spirituale propun tehnici de

liniştire a minţii. Pentru ca ceea ce se află dincolo de ea să se reveleze,

natura ta profundă.

Pune lanterna pe el

În momentul când te-ai hotărât să porneşti la drum, ia în calcul şi

următoarele secrete aflate de la predecesori infinit mai înţelepţi decât

noi.

Nu te lupta niciodată cu ego-ul. Simplul fapt că îi dai atenţie nu face

decât să alimenteze mitul existenţei lui ca entitate separată. Mai degrabă

ignoră-l. Lasă-l să-şi facă numărul, dar nu te implica în nici un fel. Nici

pro, nici contra. O să moară de ciudă. El caută prin orice mijloc să-ţi

capteze atenţia, să-ţi fure.

Dacă vrei să-ţi prinzi ego-ul în flagrant delict, nu sunt necesare

intervenţiile în forţă. Are atâtea pile în instanţă, încât la câteva momente

după arestare este din nou liber. Trebuie să-i înţelegi căile prin care

acţionează, să-i dejoci planurile, să-i afli ponturile, să fii întotdeauna cu

un pas înaintea lui. Atunci nu vei mai avea altceva de făcut decât să-i bagi

în ochi lanterna conştiinţei. Ea singură va scoate la lumină adevărul

despre ego.

Mintea ne ajută să cunoaştem lumea, tainele Universului, dar dacă este

agitată ne împiedică să ne descoperim. Ea este puntea care ne poartă

spre cunoaşterea de sine, dar, aşa cum afirmă şi tradiţiile spirituale, doar

inima poate să o traverseze.

Obişnuieşte-te să-ţi focalizezi mintea mereu în zona din centrul pieptului.

Acolo te vei simţi cel mai aproape de tine. Când gândurile au luat-o razna,

reîndreaptă-ţi atenţia spre suflet. Răspunsurile pe care le aştepţi de atâta

timp, vor veni singure. Fundalul pe care se vor derula ele nu poate fi

decât starea de minte în inimă şi inimă în minte. Pentru echilibrul la care

vrei să ajungi practică mereu şi mereu exerciţiul de centrare. (Dacă vei

obţine rezultate rapide în urma realizării acestei tehnici, continuă! Ego-ul

este expert în fenomenul de moarte aparentă.) Orice investigaţie

profesionistă începe cu un studiu amănunţit. Orice studiu amănunţit se

bazează pe cercetarea atentă a datelor. Vrei să descoperi un infractor? E

important să ştii când şi ce lege a încălcat, dar şi mai important este să

vezi cu cine ai de-a face.

Gandurile noastre ne creeaza viitorulPosted on 14 mai 2009by Solarris

Fiecare dintre noi, inclusiv eu,

suntem responsabili de tot ceea ce se intampla in viata noastra, atat de

lucrurile bune, cat si de cele rele. Fiecare gand care ne trece prin minte

ne creeaza viitorul, fiecare vorba pe care o rostim construieste experienta

noastra. Noi suntem pe deplin responsabili de situatiile in care ne aflam,

dar uitam ca puterea sta in noi si dam vina pe alte persoane sau pe

conjunctura exterioara, atunci cand avem necazuri.Tot ceea ce credem

despre noi si despre viata devine adevarat pentru fiecare dintre noi.

Multi dintre noi nu-si dau seama de faptul ca exista un numar nelimitat de

variante de a gandi, din care avem posibilitatea sa alegem. Cand un om

alege sa gandeasca ca viata inseamna singuratate si ca nimeni nu-l

iubeste, isi creeaza premisele unei vieti singuratice si lipsite de iubire.

Dar daca doreste sa-si schimbe acest gand cu altul, mai optimist, de

exemplu: “exista dragoste peste tot in jurul nostru, iar eu sunt o persoana

iubitoare si demna de a fi iubita”, acest gand va deveni adevar pentru el

si va incepe sa iubeasca si sa fie iubit de cei din jur, pentru ca a ales

dragostea in locul singuratatii.

Multi avem idei preconcepute despre cine suntem si ne conducem viata

dupa reguli rigide, care nu ne apartin, dar nu constientizam acest lucru.

Inca de mici, am fost invatati ce anume sa credem despre noi, despre

altii, despre lume.

Daca am crescut printre oameni nefericiti, speriati, suparati, ne formam o

imagine negativa despre sine: “sunt o persoana rea, numai eu sunt de

vina, n-am voie sa ma supar” si asemenea credinte irationale vor pune

bazele unei vieti nefericite si pline de frustrari.

Cand devenim adulti, avem tendinta de a recreea aceeasi atmosfera

incarcata de emotii negative, cu care ne-am obisnuit din copilarie.

Deasemenea, in mod inconstient reconstruim in cadrul relatiilor noastre

personale acelasi tip de relatii pe care le-am avut noi cu parintii nostri

sau parintii nostri intre ei. Mai mult decat atat, obisnuim sa ne tratam pe

noi insine si sa ne pedepsim in acelasi mod in care am fost tratati si

pedepsiti de catre parintii nostri.

Ne incurajam si ne iubim in acelasi mod in care am fost iubiti si incurajati

in copilarie. Cat de des iti spui in minte: “doar tu esti de vina; ce prostie

ai facut”!, dupa modelul reprosurilor primite de la mama sau de la tatal

tau? Destul de des, nu-i asa?

Dar cat de des te incurajezi singur, atunci cand te-ai impotmolit: “ai sa te

descurci, intotdeauna te-ai descurcat, nu-ti face griji inutile!”

Daca v-ati recunoscut in exemplele prezentate, nu e cazul sa va invinuiti

parintii, ei nu au facut altceva decat sa va invete ceea ce au fost invatati

si ei, la randul lor. Ei nu va puteau incuraja intr-un mod care le era

complet necunoscut.

Daca doriti sa va edificati in aceasta privinta, intrebati-i ce fel de copilarie

au avut, ascultati-i cu compasiune si intelegere si aflati de unde provin

regulile lor rigide de viata. Veti intelege ca la randul lor si ei au fost

tratati in acelasi mod in copilaria lor si nu au nici o vina pentru educatia

rigida pe care au primit-o si pe care v-au dat-o.

Noi ne creem sistemul nostru de credinte in perioada copilariei, iar ca

adulti ne construim experiente care sa se potriveasca cu aceste credinte.

Cati dintre noi n-au trecut de mai multe ori prin acelasi gen de experiente

dificile de viata, doar pentru ca ele corespundeau credintelor noastre

disfunctionale? Ti s-a intamplat si tie, nu-i asa?

Toate aceste experiente nefericite sunt create de gandurile si credintele

tale formate in trecut si cand ai sa intelegi ca ele nu mai corespund

prezentului, ca acum este momentul sa alegi ceea ce crezi si ceea ce

gandesti , vei incepe sa-ti construiesti viitorul pe care il doresti si pe care

il meriti.

Trecutul nu are putere asupra ta decat daca tu ii permiti acest

lucru.

Poti alege sa te eliberezi de gandurile negre si de regulile rigide din viata

ta chiar acum, in timp ce citesti aceste randuri! Poti alege sa nu te mai

simti vinovat, sa nu te mai critici si sa te privesti ca pe o fiinta minunata,

care merita sa fie iubita si respectata pentru simplul motiv ca s-a nascut!

Incearca sa faci acest lucru chiar acum, si daca ai inteles ca tot ceea ce

se intampla in viata ta, este rezultatul modului tau de a gandi, ai inteles si

faptul ca viitorul tau sta in puterea ta, el este creat de gandurile tale,

care au devenit pozitive incepand de azi, chiar din acest moment.

Orice s-ar petrece în jurul tău, nu lua nimic personalPosted on 11 mai 2009by Solarris

Importanţa personală, sau faptul că iei lucrurile personal, este expresia

maximă a egoismului, deoarece noi facem presupunerea că totul este

despre mine. În timpul educaţiei noastre, a domesticirii noastre, învăţăm

să luăm totul personal, credem că suntem responsabili pentru tot. Eu, eu,

eu, întotdeauna eu!

Nimic din ceea ce ceilalţi oameni fac nu este din cauza ta. Este din

cauza lor. Toţi oamenii trăiesc în propriul lor vis, în mintea lor; ei sunt

într-o lume complet diferită de aceea în care trăieşti tu. Când luăm ceva

personal, facem presupunerea că lumea noastră este cunoscută de ceilalţi

şi încercăm să le impunem lumea noastră în lumea lor.

Chiar când o situaţie pare personală, chiar dacă ceilalţi te insultă

direct, aceasta nu are de-a face cu tine. Ceea ce spun ei, ceea ce

fac ei şi opiniile pe care le au sunt într-o directă legătură cu

legămintele pe care le-au făcut în minţile lor. Punctul lor de

vedere vine din toate programările pe care le-au primit pe

parcursul domesticirii lor. Dacă cineva îşi dă o părere despre tine şi

spune: „Hei, eşti cam gras!”, nu o lua personal, deoarece adevărul este că

acea persoană se confruntă cu propriile sentimente, credinţe şi păreri.

Acea persoană încearcă să-ţi trimită otravă doar dacă tu iei ca un afront

personal părerea ei, apoi preiei acea otravă şi devine a ta.

Când iei lucrurile personal, ca pe un afront, atunci te simţi ofensat, iar

reacţia ta este de a-ţi apăra credinţele şi de a crea conflicte. Transformi

ceva foarte mic în ceva exterior foarte mare, deoarece ai nevoie să ai

dreptate şi să-i faci pe toţi ceilalţi să înţeleagă că greşesc. De asemenea,

încerci din greu să ai dreptate oferindu-le părerile tale. În acelaşi mod,

orice simţim şi facem reprezintă o proiecţie a propriului nostru vis, o

reflexie a propriilor noastre legăminte. Ceea ce faci, ceea ce spui şi

opiniile pe care le ai sunt în concordanţă cu legămintele pe care le-ai

făcut, iar aceste păreri nu au nimic de-a face cu mine.

Orice ai gândi, orice ai simţi, ştiu că este problema ta şi nu este

problema mea, este modul în care tu vezi lumea. Nu este nimic

personal, deoarece tu ai de-a face cu tine însuţi şi nu cu mine.

Ceilalţi vor avea părerile lor în concordanţă cu sistemul lor de

credinţă, aşa că nimic din ceea ce ei gândesc despre mine nu este

cu adevărat despre mine, ci este despre ei.

Tu creezi un întreg tablou sau film în mintea ta, iar în acel film tu eşti

regizorul, tu eşti producătorul, tu eşti principalul actor sau actriţă.

Oricine altcineva este o actriţă sau un actor într-un rol secundar. Este

filmul tău. Modul în care tu vezi filmul este în concordanţă cu

legămintele pe care le-ai făcut cu viaţa. Punctul tău de vedere este

ceva foarte personal. Nu este decât adevărul tău şi nu al altcuiva.

Astfel, dacă te superi pe mine, ştiu că acest lucru te priveşte. Eu

sunt scuza pentru ca tu să te enervezi şi tu te enervezi deoarece îţi

este frică, deoarece te confrunţi cu frica. Dacă nu-ţi este frică,

atunci nu ai de ce să te enervezi pe mine. Dacă nu-ţi este frică

atunci nu ai cum să mă urăşti. Dacă nu-ţi este frică nu ai de ce să

fii gelos sau supărat.

Dacă trăieşti fără frică, dacă iubeşti, nu mai există nici un loc pentru

astfel de emoţii, fiind logic că tu te simţi bine. Când te simţi bine, totul în

jurul tău este bine. Când totul în jurul tău este excelent, totul te face

fericit. Iubeşti totul în jurul tău, deoarece te iubeşti pe tine, deoarece îţi

place modul în care eşti, deoarece eşti mulţumit cu tine însuţi, eşti fericit

cu viaţa ta, eşti fericit cu filmul pe care-l produci, eşti fericit cu

legămintele pe care le-ai făcut faţă de viaţă. Eşti împăcat şi eşti fericit.

Trăieşti într-o stare de beatitudine în care totul este minunat; în stare de

beatitudine tu faci dragoste tot timpul cu tot ceea ce percepi. Orice fac

oamenii, orice gândesc sau spun, nu o lua personal, nu o considera ca

fiind un afront. Dacă ei îţi spun că eşti minunat, ei nu o spun din cauza ta,

doar pentru a-ţi face plăcere. Tu ştii că eşti minunat, oricum. Nu este

necesar să-i crezi pe ceilalţi oameni care-ţi spun că eşti minunat. Nu lua

nimic personal, nu considera nimic ca fiind un afront.

Nu te aştepta ca oamenii să-ţi spună adevărul deoarece ei se mint pe ei

înşişi. Trebuie să ai încredere în tine şi să alegi în ceea ce să crezi sau să

nu crezi, când ţi se spun diferite lucruri. Când îi vezi pe ceilalţi oameni

aşa cum sunt, fără a o considera aceasta ca fiind un afront

personal, nu poţi niciodată să fii rănit de ceea ce ei spun sau fac.

Chiar dacă ceilalţi te mint este în regulă. Ei te mint deoarece le este frică.

Le este frică că tu vei descoperi că nu sunt perfecţi. Este dureros să-ţi

scoţi această mască socială. Dacă ceilalţi spun ceva, dar fac altceva, te

minţi pe tine însuţi dacă nu asculţi acţiunile lor. Dar dacă eşti sincer cu

tine însuţi, te vei salva de multe dureri emoţionale. Trebuie să-ţi spui

adevărul despre ceea ce ar putea să doară, dar să nu fii ataşat de durere.

Vindecarea se va produce şi este doar o problemă de timp până când

lucrurile se vor îndrepta şi pentru tine.

Dacă cineva nu te tratează cu dragoste şi respect, este un dar dacă

este îndepărtat de lângă tine. Dacă acea persoană nu pleacă de lângă

tine, atunci vei îndura cu siguranţă mulţi ani de suferinţă alături de el sau

de ea. A pleca, a te îndepărta poate să doară pentru o perioadă de timp,

dar inima ta se va vindeca. Apoi poţi alege ce doreşti tu cu adevărat.

Când îţi stabileşti ca obicei să nu iei lucrurile ca pe un afront personal,

vei evita multe supărări în viaţa ta. Supărarea, gelozia şi invidia vor

dispare, şi chiar tristeţea ta pur şi simplu va dispărea dacă nu vei lua

lucrurile ca pe un afront personal.

Întreaga lume poate să bârfească despre tine, dar dacă tu nu vei lua

nimic ca pe un afront personal, vei fi imun la aceasta. Cineva îţi poate

trimite otravă emoţională în mod intenţionat, dar dacă nu consideri

aceasta ca fiind un afront, atunci aceasta nu te va afecta. Când nu accepţi

otrava emoţională, aceasta devine şi mai rea pentru cel care a trimis-o,

iar pentru tine fără efect.

Scrie acest legământ pe o bucată de hârtie pe care să o pui pe frigider

pentru a-ţi reaminti din când în când: „Nu considera nimic ca pe un

afront personal.”

Pe măsură ce-ţi vei face un obicei din a nu considera nimic ca pe un

afront personal, nu vei mai avea nevoie să-ţi bazezi încrederea în ceea ce

ceilalţi fac sau spun. Tu vei avea nevoie să ai încredere în tine însuţi şi să

fii responsabil atunci când alegi. Nu eşti niciodată responsabil pentru

acţiunile celorlalţi; eşti responsabil doar pentru tine. Când înţelegi cu

adevărat aceasta, refuzând să iei lucrurile personal, poţi fi rănit cu greu

de către acţiunile sau comentariile jignitoare ale celorlalţi.

Dacă vei ţine acest legământ, poti călători în jurul lumii cu inima complet

deschisă şi nimeni nu te va putea răni. Poţi spune, „Te iubesc,” fără frica

de a fi ridiculizat sau de a fi respins. Poţi cere ceea ce ai nevoie. Poţi

spune da sau poţi spune nu, orice alegi tu, fără nici o vină sau de auto-

judecare. Poţi alege să-ţi urmezi inima întotdeauna. Astfel, chiar dacă te

vei afla în mijlocul iadului, tu vei avea starea interioară de pace şi de

fericire. Poţi să te menţii în starea ta de beatitudine, iar iadul nu te va

mai afecta deloc.

Iubesteste-ti umbraPosted on 6 mai 2009by Solarris

“Acolo unde exista multa lumina, umbra este adanca.” Goethe

Cum se face ca oamenii spun una si fac alta? Atunci cand sunt condusi de

conflicte si contradictii, care este cauza? Atunci cand valorizeaza

principiul binelui, cum se face ca uneori se comporta exact pe dos?

NLP (programare neuro-lingvistica) recunoaste faptul ca in mintile

noastre exista diferite parti. Fiecare parte poate avea propriile valori,

nevoi, dorinte si comportamente. Pentru ca unele parti isi au originile in

traumele copilariei, adesea ele scot la iveala rationamente si emotii

specifice unui copil. Aceasta explica de ce un om ajunge sa se comporta

ca un copil ranit atunci cand punctul sensibil i-a fost atins. In loc sa se

comporte responsabil si matur, ajunge la comportamente stranii si

irationale.

Comportamentele disfunctionale si ciudate sunt un indiciu ca

undeva mocneste un conflict intre diferite parti ale mintii.

NLP ofera multe tehnici pentru comunicarea cu aceste parti, pentru a afla

ce doresc si care este scopul lor. Daca intentia unei parti este acceptabila

din mai multe puncte de vedere, atunci integrarea si schimbarea devin

posibile. Cu toate acestea, cele mai dificile si problematice parti sunt si

cel mai greu de observat pentru ca reusesc sa se ascunda sub diferite

forme.

Exista parti care se ascund, sunt nemultumite si fumega adanc in cel mai

ascuns colt al mintii. Aceaste parti intunecate rareori vad lumina zilei.

Niciodata nu le este permis sa iasa la suprafata pentru ca ele

reprezinta ceea ce uram cel mai tare.

Astfel, existenta lor este negata si apoi proiectata in lume ca ceva

care ne va aparea separat, distant si indepartat. Din nefericire, aceasta

umbra nu sta fara sa faca nimic.

De unde stii ca ai o umbra ascunsa in mintea ta? Daca te gandesti ca nu

ai asa ceva, atunci probabil ca deja ai scos-o la lumina. Prin urmare nu ai

nevoie sa citesti mai departe. Cu toate acestea, cei mai multi dintre noi

au multe de castigat daca sunt capabili sa identifice aceasta parte

ascunsa, dar puternica, a mintii noastre. Atunci cind te gandesti la cele

mai inalte valori ale tale, fii atent la cele de care de indepartezi cel mai

mult.

Modalitati pentru a recunoaste umbra

1. Ce anume judeci cu cea mai mare asprime?

2. Ce comportamente negative urasti cel mai mult?

3. Ce valori nu vei adopta niciodata?

4. Ce este total inacceptabil in cartile pe care le-ai cititi ori despre

care ai auzit?

5. Ce situatii iti provoaca greata?

6. De cine iti place cel mai putin?

7. Ce nu ai face niciodata?

8. Ce urasti sau condamni cel mai mult?

9. Pentru ce anume merita cineva sa fie pedepsit?

10. Ce anume indreptateste razbunarea si represaliile?

Exista o lege spirituala care spune ca nu reusim sa vedem in lume decat

acele lucruri care exista si in mintea noastra. Cu cat mai mult te

indepartezi ori nu vrei sa-ti recunosti umbra, cu atat mai frica iti

este de faptul ca asa ceva ai putea fi chiar tu. Uneori, cu toate ca nici

nu te-ai gandit vreodata sa ranesti pe cineva, in mod neintentionat si

inconstient provoci durere si suferinta unei parti din tine si adesea chiar

corpului tau.

O femeie foarte frumoasa cunoscuta ca plina de bunatate, prietenoasa si

cu un comporament frumos a venit sa-mi ceara ajutorul in legatura cu o

forma ciudata de timiditate. Desi isi dorea cu nerabdare sa aiba o relatie

de cuplu adevarata, incercarile ei au dat gres din variate motive. Pentru

ca in mod invariabil ea nu reusea sa aiba o relatie adevarata a aparut

intrebarea: din ce motiv ori cu ce scop o parte din ea evita intimitatea si

adevarata apropiere?

Au fost usor de identificat rani mai vechi din copilarie. Un trecut cu

abuzuri emotionale si fizice au convins partea intunecata din mintea ei ca

intimitatea inseamna o posibila tortura. In mod straniu, am descoperit ca

acest model de gandire o putea conduce la situatii in care sa sufere din

nou sau, mai rau, sa provoace suferinta altora. Exista si studii care au

aratat ca victimele abuzurilor adesea devin “calai” abuzandu-i la randul

lor pe altii.

Pentru ca cea mai mare parte a mintii ei pretuia bunatatea – ea insasi

fiind supusa unui tratament generator de suferinta, orice fel de situatie

abuziva pentru ea era dezgustatoare. Prin urmare umbra ei a decis sa o

protejeze de orice astfel de situatie, impiedicand orice potentiala

apropiere – cu toate ca isi dorea foarte mult o relatie adevarata.

Aprecierea intentiei umbrei este primul pas catre vindecare. Ca si

presupozitia din NLP “Orice comportament are la baza o intentie

pozitiva”. Chiar si atunci cand rezultatul final cauzeaza suferinta,

este important de inteles ca aceasta parte a mintii actioneaza

urmarind ceva benefic.

Doar rationamentul si logica nu ne pot ajuta prea mult in astfel de

situatii. In mod ironic, cu cat rezisti mai mult umbrei, cu atat ii oferi

mai multa energie si putere. Atunci vor aparea contradictiile

ciudate dintre intentia si comportamentul tau.

Pentru ca nu este posibil sa indepartezi chirurgical aceasta parte a mintii

tale, cel mai bun mod de a o vindeca este acceptarea. Imbratiseaz-o

intr-un spatiu plin de iubire, inceteaza sa o mai judeci, sa o blamezi ori sa-

i opui rezistenta. Imbratiseaza-ti umbra.

Stephen Gilligan, autorul cartii “Curajul de a iubi” spunea: “Priveste in

oglinda la strainul care esti tu. Cand vei putea sa te iubesti si sa te

accepti ca pe un nonconformist incurabil, vei avea mai multa libertate sa

alegi comportamente mai congruente cu valorile tale.”

Tot ceea ce avem este rezultatul a ceea ce gandim.

Daca un om vorbeste ori se poarta rau,

durerea il urmeaza.

Daca un om vorbeste ori se poarta plin de puritate,

fericirea il urmeaza

ca o umbra care nu-l paraseste niciodata.

Buddha

Imbratisandu-ti umbra

1. Identifica situatiile in care comportamentul tau nu a fost conform

valorilor tale: actiuni de care nu esti mandru/a, de care iti este rusine sau

comportamente care in mod constant s-au intors impotriva dorintelor

tale.

2. Pentru inceput observa ca aceasta contradictie poate exista numai in

conditiile in care tu ai valori pozitive. Reincredinteaza-te ca dai ce-i mai

bun din tine pentru a-ti apara aceste valori, pentru a trai in acord cu ele

si pentru a le demonstra prin comportamentul tau. Oamenilor le este

permis sa faca greseli. Totul este sa inveti din ele si sa mergi mai departe.

3. Folosind lista cu cele 10 intrebari de mai sus, identifica opusul care se

ascunde in spatele valorilor tale pozitive. De exemplu daca pretuiesti

bunatatea, urasti cruzimea. Daca pui mare pret pe comunicare, vei uri

situatiile in care oamenii nu vor sau nu pot sa se exprime pe ei insisi.

4. Fa o scurta cercetare in propriul trecut pentru a observa daca gasesi

incidente in care ai experimentat aceste calitati negative – fie ca le-ai

manifestat, fie ca ai fost victima lor. Uneori originile lor se afla inainte de

perioadele pe care ti le poti aminti. Faptul ca tu ai o anumita valoare

poate fi dovada ca un astfel de incident a avut loc ori poate ca nu ai reusit

sa percepi acel incident intr-o lumina clara.

5. In eliberarea de emotii negative si convingeri limitatoare, te poate

ajuta sa-ti clarifici evenimentele din trecut utilizarea tehnicilor NLP ca re-

intiparirea evenimentului si revelarea unor perceptii pozitive si mai

precise despre ce anume a avut loc.

6. Cateodata viata doare. Oamenii buni au parte si de lucruri rele.

Aceasta pare adevarat daca ne limitam la a privi numai pe termen scurt

ori numai la pierderile suferite in prezent. Extinde-ti perspectiva pentru a

aprecia efectul global asupra intregii tale vieti, asupra a ceea ce se

numeste “calatoria sufletului” si asupra a ceea ai avut de invatat. Cum te-

au ajutat aceste lucruri sa evoluezi ori sa cresti? Chiar si atunci cand nu

este posibil sa stii exact raspunsul la aceasta intrebare, luand si aceasta

ca pe o posibilitate, umbra devine mai usor de acceptat.

7. Umbra ta reflecta o rana veche, adesea un model de comportament

cunoscut de la inceputurile timpului. Recunoaste acest model ca pe un

arhetip uman si gandeste-te la cat de importante ar putea fi invataturile.

Ce intelepciune ar putea gasi aici sufletul tau?

8. E nevoie de smerenie pentru a-ti accepta imperfectiunile, a-ti

recunoaste “nonconformistul incurabil” din interiorul tau, a-ti imbratisa

umbra si greselile pe care, poate, le-ai facut.

Te poti iubi pe tine insuti/insati indeajuns pentru a face aceasta?

Deepak Chopra: Cele 7 Legi Spirituale ale SuccesuluiPosted on 30 aprilie 2009by Solarris

Aceasta Lege este bazata pe faptul ca inteligenta naturii functioneaza cu

usurinta, fara efort si abandonand grijile. Acesta este principiul celei mai

mici actiuni, ale lipsei de rezistenta. Aceasta este principiul armoniei si

iubirii. Cand noi invatam aceasta lectie de la natura, ne vom indeplini cu

usurinta dorintele. Daca observati cum lucreaza natura, veti vedea ca

aceasta foloseste cel mai mic efort. Iarba nu incerca sa creasca , ea doar

creste. Pestii nu incearca sa inoate, ei doar inoata. Florile nu incearca sa

ingloreasca, ele doar infloresc. Pasarile nu incearca sa zboare, ele zboara.

Aceasta este natura lor intrinseca. Pamantul nu incearca sa se roteasca in

jurul axei sale ; este natura lui sa se roteasca cu o viteza uimitoare. Este

natura copiilor sa traiasca in fericire. Este natura soarelui sa

straluceasca. Este natura stelelor sa scanteieze. Si este natura umana

pentru a face ca visele sa se manifeste in forma fizica, cu usurinta si fara

efort.

In Stiinta Vedica , in vechea filozofie din India, acest principiu era

cunoscut ca principiul economiei de efort sau ” fa mai putin si realizeaza

mai mult”. In cele din urma, veti fi in starea in care nu faceti nimic si

realizati totul. Aceasta inseamna ca exista doar o slaba idee si apoi,

manifestarea ideii vine fara efort. Ceea ce se numeste “miracol” este

actualmente o expresie a Legii Celui Mai Mic Efort. Inteligenta naturii

functioneaza fara efort , fara frictiuni, spontan. Aceasta este non-liniara,

intuitiva, holistica si hranitoare. Si cand santeti in armonie cu natura ,

cand santeti stabili in cunoasterea Sinelui vostru adevarat, voi puteti

folosi Legea Celui Mai Mic Efort. Cel mai mic efort este cheltuit cand

actiunile voastre sant motivate de iubire, deoarece natura este mentinuta

intreaga de catre energia iubirii. Cand voi cautati puterea si controlul

asupra altor oameni, va pierdeti energia.

Cand voi cautati bani sau putere de dragul ego-ului , cheltuiti energie

vanand iluzia fericirii, in loc de a va bucura fericiti de acel moment. Cand

cautati bani doar pentru castigul personal, voi taiati curgerea energiei

catre voi si interferati cu expresia inteligentei naturii. Dar cand actiunile

voastre sant motivate de iubire, nu exista pierdere de energie. Cand

actiunile voastre sant motivate de iubire, energia voastra se multiplica si

se acumuleaza si surplusul energiei acumulate si bucuria , pot fi

canalizate pentru a crea orice doriti, inclusiv bogatie nelimitata. Va puteti

gandi la corpul vostru ca la un mecanism pentru controlarea eneregiei : el

poate genera , stoca si cheltui energie. Daca stiti cum sa generati, sa

stocati si sa cheltuiti energia intr-un fel eficient, atunci puteti crea orice

cantitate de bogatie.

Atentie la ego, acesta consuma cea mai mare parte din energie. Cand

punctul intern de referinta este egoul, cand cautati putere si control

asupra altor oameni sau cautati aprobarea altora, voi cheltuiti energie

intr-un fel pagubos. Cand acea energie este eliberata, ea poate fi

recanalizata si folosita pentru a crea orice doriti. Cand punctul vostru

intern de referinta este spiritul vostru , cand santeti imuni la la criticism

si nu va este frica de provocari, voi puteti folosi puterea iubirii si utiliza

energia creativ, pentru experienta afluentei si a evolutiei.

ACCEPTAREA

Exista trei componente ale Legii Celui Mai mic Efort – trei lucruri pe care

le puteti face pentru a aplica acest principiu : “faceti mai putin si realizati

mai mult”. Prima componenta este acceptarea. Aceasta inseamna pur si

simplu ca voi faceti un angajament: “Astazi voi accepta oameni, situatii,

circumstante si evenimente , asa cum se intampla ele.” Aceasta inseamna

ca eu voi sti ca acest moment este asa cum ar trebui sa fie, deoarece

intreg universul este asa cum ar trebui sa fie. Acest moment -unul pe care

il experimentati chiar acum – este culminarea tuturor momentelor pe care

le-ati experimentat in trecut. Acest moment este asa cum este, deoarece

intregul univers este asa cum este.

Cand va luptati impotriva acestui moment, voi va luptati actualmente

impotriva intregului univers. In loc de asta, voi puteti lua decizia ca

incepand de azi sa nu va mai luptati impotriva intregului univers,

luptandu-va impotriva acestui moment. Aceasta inseamna ca acceptarea

acestui moment este total si complet. Voi acceptati lucrurile asa cum

sant, nu cum ati dori sa fie in acest moment. Aceasta este foarte

important de inteles. Ati dori ca

lucrurile in viitor sa fie diferite, dar in acest moment trebuie sa acceptati

lucrurile asa cum sant. Cand va simtiti frustrati sau suparati pe o

persoana sau o situatie, amintiti-va ca nu reactionati din cauza persoanei

sau situatiei, ci din cauza sentimentelor voastre asupra persoanei sau

situatiei. Acestea sint sentimentele voastre si nu este vina cuiva. Cand voi

recunoasteti si intelegeti aceasta complet, santeti gata sa va asumati

responsabilitatea pentru cum va simtiti si sa o schimbati. Si daca puteti

accepta lucrurile asa cum sunt, santeti gata sa va luati responsabilitatea

pentru situatia voastra si pentru toate evenimentele pe care le vedeti ca

fiind cu probleme.

RESPONSABILITATEA

Aceasta conduce la a 2-a componenta a Legii Celui Mai Mic Efort:

responsabilitatea. Ce inseamna responsabilitatea? Aceasta inseamna sa

nu condamni pe nimeni si nimic pentru situatia ta si nici pe tine.

Acceptand aceasta circumstanta, acest eveniment, problema, atunci

responsabilitatea inseamna abilitatea de a avea un raspuns creativ la

situatie, asa cum este ea acum. Toate problemele contin semintele

oportunitatii si aceasta constientizare va permite sa luati un moment si sa

il transformati intr-o situatie sau un lucru mai bun. Odata ce ati facut

asta, orice asa-numita situatie suparatoare v-a deveni o oportunitate

pentru crearea a ceva nou si minunat si orice asa-zis tiran, v-a deveni

invatatorul vostru. Realitatea este o interpretare. Si daca alegeti sa

interpretati realitatea in acest fel, veti avea multi invatatori in jurul

vostru si multe oportunitati pentru a evolua.

Oricand va confruntati cu un torturator sau un tiran, invatator, prieten

sau dusman (ei toti inseamna acelasi lucru), amintiti-va : “Acest moment

este asa cum trebuie sa fie. Orice relatie ati atras in viata voastra la acest

moment este precis cea de care aveti nevoie in viata voastra la acest

moment. Exista un inteles ascuns in spatele tuturor evenimentelor si

acesta serveste evolutiei voastre.

LIPSA DE APARARE

A 3-a componenta a Legii Celui Mai Mic Efort este lipsa de aparare;

constiinta voastra este stabilizata in lipsa de aparare si voi ati renuntat la

nevoia de a convinge pe altii sau de a insista pe punctul vostru de vedere.

Daca observati oamenii din jurul vostru, veti vedea ca ei isi petrec 99,9 %

din timp, aparandu-si punctul lor de vedere. Daca renuntati la nevoia de a

va apara punctul de vedere, veti castiga in aceasta renuntare cantitati

enorme de energie , pe care anterior o pierdeati. Cand deveniti defensivi,

cand ii blamati pe altii si nu ii acceptati , viata voastra opune rezistenta.

De fiecare data cand intampinati rezistenta, recunoasteti ca daca fortati

situatia, rezistenta doar va creste. Nu doriti sa stati rigizi ca un stejar

inalt care cade dupa o furtuna. In loc de asta, doriti sa fiti flexibili , ca o

trestie care se inclina in timpul furtunii si supravietuieste. Incetati

complet de a va mai apara punctul vostru de vedere. Cand nu aveti nici

un punct de aparat, nu dati nastere la argumente. Daca faceti aceasta

constient – daca va opriti din lupta si rezistenta – veti experimenta deplin

prezentul, care este un dar.

Cineva mi-a zis odata :” Trecutul este istorie, viitorul este un mister si

acest moment este un dar. Iata de ce acest moment se numeste

“prezent”. Daca imbratisati prezentul si deveniti una cu el, veti

experimenta un foc, o stralucire, o scanteie de extaz pulsand in fiecare

fiinta simtitoare. Asa cum incepeti sa experimentati aceasta exultare a

spiritului in orice este viu, asa cum deveniti intim cu el, bucuria se va

naste in voi si veti scapa de teribilele obiceiuri si de povara defensivei, a

resentimentului si a ranirii. Numai atunci, veti avea inima usoara, veti fi

lipsiti de griji, bucurosi si liberi. In aceasta bucurie si libertate, veti sti ,

fara indoiala in inima voastra ca ceea ce doriti este disponibil oricand

doriti, deoarece dorinta voastra v-a proveni din nivelul fericirii si nu din

nivelul anxietatii si al fricii. Voi nu trebuie sa va justificati ; declarati

simplu intentia voastra catre voi insiva si veti experimenta implinirea,

incantarea, bucuria, libertatea si autonomia, in fiecare moment al vietii

voastre.

Faceti un angajament pentru a urma calea non-rezistentei. Aceasta este

calea prin care inteligenta naturii se dezvolta spontan, fara frictiuni si

efort. Cand aveti combinatia perfecta a acceptarii, responsabilitatii si a

lipsei de aparare, veti experimenta viata curgand fara efort, cu usurinta.

Cand ramaneti deschisi catre toate punctele de vedere – nu rigid atasat

de unul – visele si dorintele voastre vor curge cu dorintele naturii. Apoi,

puteti elibera intentiile, fara atasament si doar asteptati sezonul potrivit

pentru ca dorintele sa infloreasca in realitate. Puteti fi siguri ca atunci

cand sezonul este potrivit, dorintele se vor manifesta. Aceasta este Legea

Celui Mai Mic Efort.

Iubirea pentru noi insinePosted on 21 aprilie 2009by Solarris

Există studii care afirmă că bolile sunt semnalul de alarmă pe care corpul

nostru îl trage pentru a ne avertiza că nu ne iubim suficient. Mulţi dintre

noi visăm la sufletul pereche, la relaţia care printr-o dragoste totală şi

necondiţionată va umple golul dinăuntrul nostru şi ne va vindeca toate

rănile sufleteşti. Şi totuşi nesocotim întreaga viaţă pe cineva care este

foarte aproape şi tânjeşte mereu după iubirea noastră – ne ignorăm pe

noi înşine.

Lumea exterioară ne înşeală deseori aşteptările – pare a fi ameninţătoare

şi de neînţeles. Pe de altă parte, universal interior riscă să ne pară banal

sau insuficient de elevat. Dezamagiţi deopotrivă de interior şi de exterior,

ne refugiem uneori într-o fantasmagorică transcendenţă care sperăm să

fie mai prietenoasă. De fapt raportarea la interior şi la exterior sunt

interdependente. Nu putem avea un comportament just faţă de

exterior atât timp cât menţinem o atitudine distorsionată faţă de

noi înşine. Iubirea pe care ne-o refuzăm nouă le-o refuzăm în acelaşi

timp şi celorlalţi.

Rănile pe care ni le provocăm printr-o atitudine lipsită de iubire

faţă de noi înşine se vor reflecta şi în relaţiile cu exteriorul. A

refuza să te iubeşti înseamnă a nega (chiar şi inconştient) că toate fiinţele

merită iubirea ta – inclusiv tu.

Foarte multe din rănile noastre sufleteşti ni le provocăm noi înşine prin

felul nepotrivit în care ne privim. În momentul în care începem să ne

acceptăm şi să ne iubim aşa cum suntem, dispar brusc o parte din

agresiunile care ne obişnuisem să credem că vin din afară. Pentru

simplul motiv că violenţa exterioară are nevoie de mintea noastră

agresivă pentru a ajunge in interior, altfel singurul ecou pe care ni-l

trezeşte este compasiunea Dimpotrivă, o minte agresivă la adresa

propriei fiinţe ne poate răni în numeroase moduri: gânduri de neputinţă,

descurajare, sentimente de inferioritate, stări de revoltă, frici. Menţinute

timp îndelungat acestea ajung să ne pună în rezonanţă cu anumite

planuri care fac în cele din urmă ca aceste idei să fie întreţinute în mod

spontan. Astfel, agresiunea faţă de noi înşine creează breşa prin care

Universul ne răneşte.

Justa măsură în iubirea de sine este greu de dobândit. Oscilăm mereu

între mândrie şi disperare. Când universul nostru individual funcţionează

cum ne place, luăm asta drept un semn al valorii noastre personale şi un

motiv de mândrie. Când nu ne mai oferă suficiente satisfacţii considerăm

că nu merităm iubirea lui Dumnezeu şi ne lăsăm cuprinşi de tristeţe.

Astfel, val după val şi abis după abis, ne petrecem întreaga viaţă fară a ne

iubi vreodată cu adevărat. După numeroase treceri de la o extremă la alta

pare să se schiţeze o cale de mijloc: autocompătimirea – care nici ea nu

are de fapt nimic de a face cu iubirea de sine, ci dimpotrivă provoacă tot

atât de multe răni ca orgoliul sau neîncrederea în sine.

Există multe piedici în calea unei veritabile iubiri de sine. Blocajul cel mai

superficial constă în ideea preconcepută că “nu este necesar să mă iubesc

pe mine însămi”. Acesta este doar un pretext pentru teama de a

recunoaşte că nu suntem capabili să manifestăm această iubire. Fie că e

îndreptată spre exterior sau către propria persoană, dragostea

este întotdeauna o probă de nobleţe interioară. Implică curaj şi

dăruire. La nivel uman, cu excepţia fiinţelor cu înaltă viaţă spirituală,

rareori iubirea se prezintă în forma sa pură. Nu este aur, ci nisip aurifer.

De aceea o relaţie de iubire implică întotdeauna rabdarea de a alege fir

cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reuşim să-i convingem pe

ceilalţi că-i iubim, dar este imposibil să nu sesizăm cât de multe lacune

are încă această iubire. Aşa încât, în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, nu

ne mai străduim să ne amăgim că ne iubim, ci preferăm să argumentăm

că nu este necesar să o facem.

De cele mai multe ori trăim iubirea relaţională colorată sau invadată de

numeroase alte sentimente. Totuşi, în aspectul său ultim, iubirea nu este

doar un sentiment. A explora iubirea de sine înseamnă, printre altele, a

pătrunde în acel domeniu misterios în care iubirea există, dar este lipsită

de sentimentalisme. Aceasta este o lecţie fundamentală în lipsa căreia nu

ne putem maturiza cu adevărat din punct de vedere afectiv. Practic,

prima poveste de dragoste adevărată este cel mai uşor să o ai cu tine

însuţi, pentru că porneşti din punctul în care ajungi cu celălalt abia după

o relaţie de câţiva ani, când reuşeşti să spulberi multe dintre iluziile

perfecţiunii de la început. Şi cu toate că ţi-ai spulberat de mult iluzia

propriei perfecţiuni … de tine nu te poţi despărţi. Va trebui să mergi

împreună cu tine până la capăt.

Dincolo de orice sentimentalisme, iubirea este o căutare sinceră şi

continuă a binelui, armoniei, frumuseţii – pentru tine şi pentru cei pe care

îi iubeşti. Dacă această căutare nu există sau este sufocată de alte

tensiuni înseamnă că trebuie să cerni cu mai multă atenţie nisipul aurifer

al universului tău interior. Iubirea înseamnă răbdare, toleranţă… Este

încântător să înveţi toate acestea în interacţiunea cu ceilalţi, dar dacă

relaţiile pe care le-ai avut până acum nu ţi-au oferit această ocazie nimic

nu te împiedică să începi chiar acum, raportându-te la tine însăţi.

Primul pas ar fi să-ţi dai seama cât de mult te iubeşti cu adevărat. Pentru

asta ar trebui să înţelegi că există în tine un copil care are nevoie de

răbdare, de toleranţă, de încurajare, de dragoste, de tandreţe. I le acorzi?

Ţi se întâmplă să-i spui poveşti cu balauri despre tot felul de lucruri pe

care le va pierde în curând, despre ce puţine şanse are să reuşească? Se

numeşte pesimism şi copilul din tine este trist şi deprimat după ce aude

aşa ceva. Uneori îi explici în amănunt nenumăratele reuşite ale altora

care lui nu îi vor fi niciodată accesibile?

Acest comportament înseamnă invidie şi gelozie şi pe el îl face să-şi

piardă încrederea în sine. Îl stârneşti, promiţându-i mereu noi şi noi

plăceri – pe care e clar că nu i le poţi oferi la nesfâşit? Îi trezeşti astfel

pofta nemăsurată care îl face avid şi veşnic nemulţumit. Îi explici uneori

că ceilalţi sunt vinovaţi de eşecurile lui şi că ar trebui să le dea o lecţie?

În felul acesta îl înveţi ura, iar violenţa care o însoţeşte îl umple de răni

adânci. În plus ca să mai îmbunezi situaţia îi spui că nu contează câte

îndură, tot el este centrul universului? Orgoliul pe care il trezeşti astfel îi

alimentează complexele de inferioritate….

Toate aceste obiceiuri nefaste îi rănesc mult mai puţin pe cei din jur

decât pe cei care le practică. Dacă ţi se mai petrece uneori să te comporţi

astfel cu tine însuţi înseamnă că încă nu te iubeşti suficient.

Copilul are nevoie de dragostea ta. Tot restul – iubirea şi aprecierea

celorlaţi, satisfacţiile de tot felul - nu-l vor linişti decât pentru puţin timp.

Practic el va deschide ochii, va înţelege că nu a primit ce-i trebuia şi va

reîncepe să plângă. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlaţi,

reproşurile, ironia, violenţa, neîndurarea, tristeţea, nerăbdarea – toate

acestea sunt semne care îi anunţă pe ceilalţi că în tine există un copil

care plînge.

O relaţie de iubire între două fiinţe care nu ştiu aproape deloc să se

iubească pe ele însele este ca o punte îngustă către un abis. Fiecare

dintre ei speră că celălalt va reuşi miracolul să umple golul – să-i ofere

atât de mult încât să-l scutească de necesitatea de a se descoperi şi iubi

pe sine.

Atunci când nu mă iubesc pe mine însămi voi avea nevoie de tot

mai multe dovezi de iubire de la celălalt. Dacă nu mi le oferă, mă

voi considera îndreptăţită să mă supăr. Dacă mi le oferă din plin, dar

eu nu simt că merit cu adevărat atât de mult, voi gândi că pur şi simplu se

înşeală, că totuşi este o persoană naivă, iar dragostea sa va începe să mă

sufoce.

De fapt nu voi reuşi niciodată să primesc mai mult decât sunt capabilă să-

mi ofer eu.

Dimpotrivă, atunci când aducem în relaţiile noastre starea de împlinire pe

care o trezeşte veritabila iubire de sine, interacţiunea se stabileşte pe un

alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din

intercaţiunea cu celălalt o necesitate stringentă, dureroasă, ci de

revărsarea unui preaplin. În felul acesta “a dărui” şi ‘”a primi” dobândesc

o altă semnificaţie. Atunci când îl eliberezi pe celălalt de “obligaţia” de a

vindeca rănile pe care mi le provoc prin faptul că nu mă iubesc, îi las timp

pentru a savura iubirea

Despre frici si alte temeriPosted on 26 martie 2009by Solarris

Ce este exact frica? Este ceva la care suntem obligati sa ne supunem?

Este ceva de care trebuie sa scapam cu orice pret sau este ceva ce putem

folosi in avantajul nostru?

Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se

lasa cel mai greu definite. In cazul acesta, toata lumea stie ce este frica,

toti am simtit-o si totusi ne este foarte greu sa dam o definitie precisa,

pentru ca, de fapt, aceasta este o parte esentiala a problemei: e greu sa

infrunti ceva ce nu cunosti cu precizie.

Frica este, pana la un punct, un sentiment sanatos care ne determina sa

privim cu seriozitate consecintele actiunilor noastre, dar se poate

transforma foarte usor intr-o capcana care ne va limita existenta

impiedicandu-ne inaintarea catre obiectivele vizate si consumandu-ne

inutil energia intr-o „lupta cu fantasmele”. Daca vom reusi sa acceptam

faptul ca unicul lucru in fata caruia suntem lipsiti de putere este moartea,

ne va fi mult mai usor sa intelegem ca de fapt suntem in stare sa facem

fata la orice ni se poate intampla. Daca ar fi sa facem o mica analiza

pentru a incerca sa ne clarificam ideile, in primul rand este usor de

verificat faptul ca exista cel putin trei nivele, trei “paliere” ale fricii.

La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema specifica;

frica de a vorbi in public, frica de boli sau de accidente, frica de a fi

agresat, etc. Fiecare dintre noi are temeri specifice, care sunt de obicei

legate de experienta personala. Daca se analizeaza cu rabdare aceste

temeri, se constata insa ca in ciuda varietatii lor, aceste pot fi clasificate

in cateva “categorii” mai importante. Asa, se ajunge la temerile de nivelul

doi care, despartindu-se de specificul anumitor situatii, devin legate de o

anumita stare sufleteasca. La acest nivel “locuiesc” in sufletul nostru,

printre altele: frica refuzului, falimentului, dezaprobarii singuratatii,

s.a.m.d. Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter

integrator, cuprinzand diferite situatii cu care ne intalnim cotidian.

Refuzul, de exemplu, este refuz independent de forma prin care se

manifesta sau este exprimat, si confruntarea cu acesta poate induce

conditionari care ne vor influenta perioade lungi din viata. Varful

„piramidei” fricii, frica de „nivelul III” este, oricat de ciudat ni s-ar parea,

reprezentat de o unica angoasa: teama ca nu vom reusi – frica de esec, de

a nu face fata. Daca reflectati cu atentie, o sa descoperiti ca la baza

fiecarei temeri se afla convingerea ca nu vom fi in stare sa infruntam ceea

ce realitatea ne pune in fata.

Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine” ci numai in legatura cu o anumita

situatie. In plus, nu se raporteaza la momentul prezent, ci numai la viitor,

care poate fi apropriat sau indepartat. Cand ceva de care ne era teama se

intampla intr-adevar, noi nu ne mai luptam cu teama, ci chiar cu

problema pe care trebuie sa o rezolvam, ceea ce este cu totul altceva.

Frica este deci o imagine mentala pe care ne-o formam despre un

eveniment posibil a surveni in viitor, imagine formata plecand de la ideea

ca in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom fi capabili

sa facem fata. Frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform

careia daca ti-ai pierde servciul nu ai fi in stare sa infrunti situatia; frica

de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca esti fi bolnav, nu ai

sti cum sa te descurci; frica de singuratate se bazeaza pe aceeasi imagine

a neputintei de a-ti gasi un nou partener. Merita, deci, sa ne intrebam:

daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi

frica? Raspunsul este evident: de nimic. Prin urmare frica nu este altceva

decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o

anumita problema, o anumita situatie cu care inca nu suntem confruntati.

In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil

daca nu ar fi bine sa gasim un sistem prin care sa putem scapa de frica

odata pentru totdeauna. Eroare: in afara faptului ca frica este un

sentiment natural si sanatos care ne obliga sa punem atentie in ceea ce

facem si prin aceasta ne permite autoprotectia, trebuie sa admitem

cateva principii: atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi

mereu prezenta. Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne

obligam a ne misca numai in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce

este echivalent cu a ne autocondamna la „moarte” intelectuala si

spirituala. Independent de experienta si capacitatile pe care le

deprindem, de fiecare data cand vrem sa infruntam un domeniu care

pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand

domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica specifica va

disparea.

In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil

daca nu ar fi bine sa gasim un sistem prin care sa putem scapa de frica

odata pentru totdeauna. Eroare: in afara faptului ca frica este un

sentiment natural si sanatos care ne obliga sa punem atentie in ceea ce

facem , trebuie sa admitem cateva principii: atat timp cat suntem capabili

a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta.

Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne

misca numai in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce este

echivalent cu a ne autocondamna la „moarte” intelectuala si spirituala.

Independent de experienta si capacitatile pe care le deprindem, de

fiecare data cand vrem sa infruntam un domeniu care pentru noi este

necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand domeniul respectiv

devine parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.Cele spuse

mai devreme ne conduc catre un al doilea principiu. Actiunea este o

conditie neaparat necesara pentru anularea fricii. Aceasta este calea prin

care ne putem asigura dezvoltarea personala. Orice om pe care il invidiati

pentru curajul lui, v-ar putea confirma faptul ca s-a confruntat cu frica,

dar a ales sa o infrunte actionand.

Astfel ajungem la cel de-al treilea principiu. A infrunta o situatie de care

ne este teama este mult mai putin inspaimantator decat a trai cu o frica

ascunsa care ne poate „dinamita” increderea in propriile noastre forte.

Cu cat limitam mai mult existenta noastra pentru a „evita temerile”, cu

atat mai mult scade respectul fata de propria persoana. Este vorba de

exemplul clasic al strutului care isi ascunde capul in nisip. Ironia sortii

consta in faptul ca refuzand sa infruntam o anumita problema, evitam sa

ne expunem unui stres, unui consum nervos mult mai mare decat cel pe

care l-ar pretinde actiunea concreta…

Interesant este ca abia in momentul in care constientizam inevitabilitatea

mortii avem cele mai mari sanse de a trai o viata mai intensa si incarcata

de semnificatii, distrugand limitele pe care temerile noastre ni le-au

creat. Un vechi sfat al samurailor spune ca: „Atunci cand esti in lupta,

aminteste-ti ca oricum vei muri”V-ati intrebat vreodata care va este cea

mai mare teama? Poate ca da sau poate ca nu, insa fiecare o cunoaste zi

de zi! Dar ce este aceasta frica? Poate fi o stare de neliniste, provocata de

un pericol real sau imaginar sau pur si simplu lipsa de curaj. Credinciosii

se tem, in primul rand, de Dumnezeu pentru ca asa trebuie sa fie, pentru

ca nu-si pot explica de ce se intampla unele lucruri intr-un fel si nu in

altul, si pentru ca este Parintele nostru, al tuturora. Insa oamenii se mai

tem si de toate lucrurile rele care le-ar putea ameninta pacea zilnica. Sau

pot sa se teama si de ei insisi…

Este frica o calitate sau un defect? Depinde de fiecare. Depinde de felul in

care fiecare poate sa-si invinga propria frica, astfel incat acest defect sa

fie transformat in calitate. Ce este frica? Nu putem stii decat daca am

simtit-o; atunci am raportat-o la ceva, caci noi, oamenii, nu putem gasi

esenta emotiilor decat daca le-am trait vreodata in raport cu vreun lucru

izolat si efemer.Ne e frica de moarte. Dar moartea nu e decat un moment

in timp, o clipa nefericita care ni se pare ca vine sa ne ia totul. …De parca

am fi avut vreodata ceva.

Uneori ne e frica de viata. Ne e frica de ce ar putea sa ne pregateasca, si,

din nou, de ceea ce ar putea sa ne ia. Avem mereu senzatia ca atat de

multe lucruri sunt ale noastre, fara sa ne dam seama ca la numai un semn

al destinului am putea ramane goi, despuiati de toate acelea pe care eram

atat de siguri ca le avem. Dar cel mai tare ne e frica de timp. Scurgerea

aceasta infinita de secunde ne inspaimanta ingrozitor! Simtim cum totul

ne fuge printre degete, si, din nou, parca ramanem fara nimic. Si daca

toate astea s-ar intampla, ce ar ramane? Doar sufletul nostru, o entitate

pe care ne chinuim mereu s-o ascundem cat mai bine ca sa n-o gasim

niciodata. Prin moarte, prin viata, prin iubire sau chiar prin timp. Deci,

singura temere reala a omului e frica de sine.

Trebuie sa fie cea mai ingrozitoare intamplare sa fii legat timp de o

eternitate de singurul lucru de care iti este intr-adevar: frica! Si totusi,

cei mai multi dintre noi supravietuiesc.Unii oameni sunt dependenti de

frica pentru ca in unele activitati nivelul adrenalinei creste, iar

organismul se pregateste pentru o eventuala reactie, cum e in cazul

sporturilor extreme. Frica mai poate fi considerata si o forma de

suferinta. Nu ne place sa ne fie frica, dar totusi ea este cea care ne

protejeaza de pericol. Fobia apare atunci cand frica devine excesiva,

diferenta constand intre nivelurile acesteia, dar afecteaza profund

mentalitatea persoanei, prin exagerari, lipsa controlului actiunilor,

singurul remediu fiind obisnuirea mintii sa revina la normal.

Teama de moarte este ultimul stadiu al fricii. Ne este frica sa ne

indepartam de tot ceea ce este omeneste. Daca ar fi sa luam in

considerare si posibilitatea unei renasteri, termenul nu mai este asa de

dramatic, si vedem moartea ca pe o noua viata, dar iarasi apare teama de

viata viitoare. Cum des se spune, frica sta la baza tuturor religiilor. La

inceputuri, oamenii erau culegatori si vanatori, si pentru ca nu aveau

cunostinte multe despre lumea inconjuratoare, era normal sa apara

sentimental de frica. Shamanii si misticii au incercat sa explice lumea

folosind aspecte invizibile si de inteles cum ar fi spiritele, zeii, natura

insasi, soarele si luna, avand astfel posibilitatea sa prevada neasteptatul

venerand zei si spirite.

Mai tarziu au aparut filozofii si, bineinteles, religiile. In realitate, tuturor

ne este frica. De aceea avem tendinta de a ne pregati mereu pentru un

pericol viitor prin diferite metode.

Drumul de la ego la tine insutiPosted on 25 martie 2009by Solarris

Hai sa facem distincţia dintre încrederea în sine şi importanţa de sine.

Este diferenţa dintre rezonanţa profundă cu propriul suflet şi rezonanţa

cu personalitatea limitată, cu egoul nostru. Încrederea în sine este starea

normală a unui om echilibrat, în plin proces de autocunoaştere şi

dezvoltare interioară. Falsitatea care îi face pe oameni să-şi dea aere, să

pozeze, este starea naturală a celor dizarmonioşi, stăpâniţi de mândrie.

Lipsa încrederii în sine ne face să ne comportăm artificial. Orgoliul şi

superioritatea maschează, de fapt, un complex de inferioritate. Avem însă

o soluţie miraculoasă pentru dizolvarea unor asemenea complexe. Dacă

nu ne simţim siguri pe noi înşine, putem copia de la cei din jur unele

dintre calităţile pe care ne-ar plăcea să le avem şi să fim conştienţi de

starea pe care o trăim când jucăm acest nou rol. Făcând cât mai des acest

exerciţiu, o să observi că atitudinea „de împrumut” va deveni propria ta

natură.

Când nu avem încredere în noi înşine, este ca şi cum am spune că

Dumnezeu nu ştie ce face când ne înzestrează cu aceste calităţi.

Având atâtea daruri şi nefolosindu-le, suntem asemeni celui care

îngroapă în pământ o comoară, în loc să o sporească.

Lipsa încrederii în sine ascunde cel mai adesea lenea şi neasumarea

propriei existenţe, este o mască pentru ego-ul care face tot posibilul să ne

menţină într-o zonă foarte confortabilă.

Încrederea în sine este un mod de a adora însăşi Viaţa. Este primul pas

spre o transformare spirituală.

Cei care au încredere în sine intră întotdeauna în rezonanţă cu energiile

adevărului, succesului, armoniei , dreptăţii, dragostei şi liberului arbitru.

Încrederea în sine îndepărtează frica, incertitudinea, sentimentul

insuficienţei. Cine are încredere în sine este în mod conştient si activ în

legătură permanentă cu universul. Asupra celui care are încredere

deplină în el binefacerile existenţei se va revărsa neîncetat.

Georgiana Dăneţ