SOIA

SOIAI. GENERALITATI

Istoric, origine, importanta. Soia este una dintre cele mai vechi plante de cultura, originara din China, unde era cunoscuta inca din anul 2838 i.e.n. in America si Europa este cultivata mult mai tirziu, in anii 1829 si respectiv 1840.In tara noastra, soia se cunoaste din anul 1876, in Transilvania. Din 1913 este cultivata in campurile experimentale ale Scolii superioare de agricultura din Bucuresti si abia din 1930 este inclusa in temele de cercetare ale Institutului de Cercetari Agronomice. Cresterea considerabila a productiei si perfectionarea metodelor de prelucrare a semintelor de soia au dus la obtinerea unor cantitati mari de ulei cu o valoare nutritiva ridicata si la furnizarea de proteina, care permite obtinerea unor cantitati sporite de produse animale. Diferitele parti ale plantelor de soia se caracterizeaza printr-un continut ridicat in proteina (tabelul de mai jos).

Compozitia chimica a soiei in %(dupa Villax, 1963)ProdusulApaSubstante azotate GrasimiSubstante extractive neazotateCelulozaCenusa

Seminte12 39,017,023,04 5

Pin 1615,0 3,028,032 6

Paie147,02,040,02710

Masa verde754,80,212,062

Turte1143,06,029,056

Proteina din semintele de soia este mult superioara proteinei din cereale datorita unor amino-acizi de o importanta deosebita in alimentatia animalelor, cum sunt: lizina, metionina, triptofanul etc. Pe langa proteina, semintele de soia contin si cantitati insemnate de substante grase, saruri minerale (fosfor, potasiu) si vitamine (complex B, C, D, F). Alaturi de lucerna si trifoi, soia are o importanta din ce in ce mai mare, fiind considerata si din punct de vedere furajer ca o planta foarte valoroasa. Semintele sunt folosite in hrana animalelor sub forma de uruiala sau faina, cel mai adesea dupa extragerea uleiului. Soia se foloseste in ultimul timp intr-o proportie destul de mare si sub forma de masa verde (pasunata sau insilozata), datorita continutului ridicat in proteina si grasimi din toate partile componente ale plantei (tabelul de mai jos).

Compozitia chimica (proteine si grasimi) a nutretului verde de soia (dupa Enken,, 1959)Momentul recoltarii TulpiniFrunzePastai

Proteina %grasimi % Proteina % grasimi %Proteina %grasimi %

inceputul formarii semintelor10,82,618,26,1 14,02,3

Desi este bogat in proteine, fanul de soia are o valoare nutritiva mai mica decat a fanurilor de lucerna si trifoi, datorita tulpinilor care raman neconsumate. Atunci cand fanul de soia intra totusi in ratia animalelor, este mai economic sa fie folosit sub forma de faina. Inlaturarea deficitului de albumina digestibila in furajarea animalelor a impus in ultimii ani extinderea culturii soiei in amestec cu graminee anuale de nutret (porumb, sorg, iarba de Sudan), ceea ce a dus la obtinerea unor furaje complete si bine echilibrate.In timp ce porumbul produce, la o recolta de 250 q/ha masa verde, 8 400 unitati nutritive cu 274 kg albumina digestibila, soia, la aceeasi productie la hectar, produce numai 3 145 unitati nutritive, dar cu o cantitate mult mai mare de albumina digestibila (900 kg). La o unitate nutritiva in cazul porumbului revine o cantitate mica de albumina digestibila (cca. 31 g), in timp ce la o unitate nutritiva de soia cantitatea de albumina digestibila creste considerabil (cea. 285 g). Acest dezechilibru mare intre valorile nutritive ale acestor plante se corecteaza prin cultura lor in amestec; in acest fel, raportul intre albumina digestibila si unitatile nutritive se imbunatateste, apropiindu-se de raportul optim de 100 - 120 g albumina digestibila la o unitate nutritiva.Acest lucru este ilustrat si de rezultatele experientelor efectuate de Moga si Slusanschi (1964), la Statiunea experimentala Marculesti (tabelul urmator). Porumbul, sorgul, iarba de Sudan, pe de o parte, si soia, pe de alta parte, sunt componenti buni ai culturilor intercalate, pentru ca aceste plante extrag substante nutritive diferite din sol, se completeaza reciproc favorabil privind componenta in principii nutritivi si sunt consumate cu mai multa placere de animale atunci cand se administreaza ca amestec.

II. RASPANDIRE

Dintre leguminoasele anuale, soia cultivata atat pentru seminte cat si pentru nutret verde are cea mai mare raspandire, ocupand in total peste 21,7 milioane ha in anul 1961. Pana in 1938 - 1939, Manciuria, China si Japonia erau cele mai mari cultivatoare de soia. In prezent, aceasta planta se cultiva in diferite parti ale lumii, in special in zonele cu clima temperata, in ultimii ani, in S.U.A. se inregistreaza cea mai mare crestere a suprafetelor ocupate cu soia si cele mai mari productii obtinute. Astfel, in 1961, soia se cultiva in S.U.A. pe o suprafata de 10,6 milioane ha, cu o productie totala de 18,3 milioane tone, de peste 7 ori productia anului 1953. Atat suprafetele cultivate cu soia, cat si productiile ce se obtin pe unitatea de suprafata sunt in crestere, fapt ce atesta interesul fata de aceasta cultura. In tara noastra, suprafetele cultivate cu soia au inceput sa creasca, ajungand in 1937 la 100 000 ha. Productiile mici ce s-au obtinut datorita necunoasterii particularitatilor de cultura au facut ca ulterior aceasta suprafata sa scada pana aproape de lichidare. Din 1955 - 1956, cand dezvoltarea sectorului zootehnic a cerut cantitati sporite de proteina, cultura soiei s-a extins pe suprafete din ce in ce mai mari, mai ales in unitatile agricole de stat, care o folosesc in furajarea animalelor atat sub forma de seminte, cat si ca nutret verde. Astfel, de la 900 ha cultivate cu soia in anul 1964, unitatile agricole de stat vor ajunge ca in 1970 sa cultive soia pe o suprafata de peste 110000 ha.Productia de seminte de soia care s-a obtinut in anul 1966 in conditiile tarii noastre este cuprinsa intre 10 - 15 q/ha (tabelul de mai jos). In conditiile perfectionarii tehnicii de cultura, a cunoasterii in amanunt a particularitatilor biologice ale plantei, se pot realiza productii cu mult mai mari. Asa, de exemplu, in anii 1962 - 1964 statiunile experimentale agricole Livada, regiunea Maramures, si Podu Iloaie au obtinut 18 - 21 q/ha, respectiv 16 - 18 q/ha. In conditii de irigare, la Fundulea s-au obtinut 22 - 34 q/ha seminte.In conditiile anului 1966, unitatile agricole de stat, principale cultivatoare de soia, au obtinut pe suprafete relativ mari productii medii de 13 - 15 q/ha (tabelul de mai jos).

III. CARACTERE MORFOLOGICE SI BIOLOGICE

Soia apartine genului Glycine L. care are un numar de 25 specii, dintre care la noi in tara se cultiva Glycine hispida (Mnch.) Maxim.Aceasta specie cuprinde, de asemenea, mai multe subspecii, cea mai importanta si mai raspindita fiind ssp. manshurica Enk. Dupa E n k e n (1959), subspecia manshurica cuprinde mai multe varietati: communis, immaculata, flavida, ucrainca, viridis etc.Soia, Glycine hispida (Mnch.) Maxim , are radacina principala pivotanta care patrunde in sol pana la 1 m, uneori chiar pana la 2 m. Ramificatiile laterale ale radacinii principale patrund si ele in sol pana la 30 - 40 cm. Pe ele se formeaza marea majoritate a nodozitatilor. Tulpina, inalta de 50 - 200 cm, este dreapta, pentagonala sau cilindrica, uneori volubila. Pe tulpina si ramuri se gasesc perisori de culoare galbuie, bruna, albicioasa etc. Frunzele sunt trifoliate, cu foliolele si potiolul paros. Frunzele cad cand planta se apropie de maturitate. Stipele sunt mici. Florile sunt, de asemenea, mici si grupate cate 3 - 9 (uneori mai multe) in raceme scurte. Au culoare liliachie, alba-liliachie, alba-galbuie. Polenizarea este autogama, desi florile se deschid. Durata infloririi este de 18 - 27 zile, in functie de soi si de conditiile de vegetatie. Fructul este o pastaie usor curbata si acoperita cu perisori. Culoarea pastaii este galbena sau galbena-brunie. Pastaia este dehiscenta si contine 2-5 seminte de culoare alba, galbuie, maslinie, verde, cafenie, neagra etc. Masa a 1000 seminte la plantele din var. manshurica Enk. este de 120 - 230 g. Rasarirea este epigeica.

Plante exotice industriale - OrezulOrezul (Oryza saliva) este o planta din familia Gramineelor, cu tulpina dreapta de circa 1,5 m si frunze liniare, alungite. Are spicele mici si este cultivata din timpuri stravechi in Orientul indepartat (Japonia, China, India), precum si in insulele din Oceanul Pacific. Aceasta planta este cultivata si la noi inca din anul 1802 (prin aclimatizare), precum si in alte tari ca: S.U.A., Italia, Spania si unele tari din Federatia Rusa. Dupa cum se cunoaste, cultura orezului necesita multa caldura si umezeala. Se deosebesc doua tipuri de orez: orezul de balta sau inundabil si orezul de uscat sau irigabil.Orezul de balta se seamana pe ogoare cu posibilitati de inundare artificiala, deoarece majoritatea soiurilor necesita o mentinere continua a apei pe camp (de la semanare si pana la recoltare).Orezul de uscat se cultiva intr-un sol bine lucrat, a carui umezeala trebuie mentinuta prin irigare. De obicei, orezul de balta da recolte mult mai bogate in comparatie cu orezul irigat si ele pot ajunge pana la 6000 kg la hectar, chiar mai mult. Aceste recolte bogate se explica prin marea capacitate de infratire a orezului (20-40 tulpini la un bob) si de ramificarea in teren a acestei plante, inainte de insamantare, ogoarele se inunda, apoi apa se scurge si campul se ara si se inunda din nou pentru scurt timp. Semanatul orezului se face in teren malos, prin seminte sau prin plantarea rasadului.Dupa ce orezul a rasarit sau rasadul a prins radacini, ogoarele se inunda din nou si pe masura dezvoltarii plantelor, se continua procesul de inundare, in asa fel incat tot timpul sa se mentina nivelul apei pana la jumatatea paiului. Cu aproximativ doua saptamani inainte de recoltare, apa este eliminata definitiv din culturi. Inflorescenta orezului este un panicul ale carui spiculete sunt uniforme si asemanatoare cu cele ale meiului, in care se afla numai cate o floare ce da in final fructul bine-cunoscut. Bobul de orez este acoperit de mai multe invelisuri denumite popular pleava", care reprezinta circa 18-22% din greutatea bobului. Pleava se desface usor de pe bob, iar sub aceasta exista un alt invelis mai subtire al fructului propriu-zis. de culoare violeta sau uneori argintie. Boabele de orez se deosebesc intre ele in functie de:

forma si dimensiune, putand fi: alungite, ovale sau rotunde(acestea se determina pe baza raportului dintre lungimea si latimea boabelor);

consistenta boabelor, putand fi: fainoase, sticloase si semisticloase.

Din punct de vedere botanic, se cunosc circa 32 de varietati de orez, care se deosebesc prin urmatoarele caracteristici:

prezenta sau absenta aristelor" (mustatilor) pe spiculetele paniculului; culoarea invelisurilor florale ale aristelor, a invelisului seminal si a fructului;

forma si consistenta boabelor.

Soiurile selectionate de orez provin din Transcaucazia, Asia Centrala si Extremul Orient. Prezentam in cele ce urmeaza cateva dintre soiurile mai raspandite in regiunile amintite mai sus.Orezul din Transcaucazia este reprezentat de soiul Acula, varietatea Amaura, foarte cunoscut, care se caracterizeaza prin boabe mari, late si groase, albe, fainoase, care se umfla mult la fierbere. Calitatea sa este foarte pretuita la prepararea fierturilor si a umpluturilor pentru placinte si are un continut in pleava" de 20-21%. Dupa calitatea bobului, acest soi se mai aseamana si cu soiurile Vilchidjiri, Usa si Celeai. in stare nedecorticata, aceste soiuri apartin tipului I.Un alt soi, considerat foarte valoros, este soiul Sadri sau Sedii (de diferite varietati) de provenienta iraninana, care se caracterizeaza printr-un bob alungit si ingust, aproape complet sticlos, cu un continut mai ridicat in grasimi, care la fierbere isi pastreaza forma. Acest soi apartine tipului II.Orezul din Asia Centrala: soiul Arpa-saltcu bobul alungit, mare si sticlos. Cu acest soi se aseamana soiul Dugan-sali, ambele fiind incluse in tipul I de orez. Orezul din Extremul Orient: soiurile cele mai raspandite din aceasta regiune sunt soiurile japoneze. Din tipul I fac parte soiurile Hoccaido sau Puchedo, precum si soiurile Dihroa si Chendzo, caracterizate prin boabe scurte, ovale, de marime mijlocie, albe si sticloase. Din tipul II de orez amintim soiurile: Oobe si Cantori, ambele cu bobul rotunjit si sticlos.Dupa cum se cunoaste, orezul face parte dintre cerealele valoroase folosite in alimentatia omului, constituind in tarile asiatice din Orientul Apropiat si indepartat hrana zilnica a locuitorilor acestor regiuni. Trebuie sa mentionam, de asemenea, multiplele utilizari ale orezului, in marea majoritate a tarilor din toate celelalte continente ale lumii, datorate valorii sale gastronomice si nutritive.Pentru a sublinia aceste afirmatii, prezentam compozitia chimica a orezului decorticat si nedecorticat (in procente, raportat la subtanta uscata).

Denumirea substantelor componente Orez nedecorticat[%] Orez decorticat[%] Orez decorticat din Extremul Orient [%]

Apa12,42-14,6612,50-13,607,80-9,16

Substante azotoase 7,95-10,827,13-11,699,62-11,06

Grasimi1,90-2,201,00-1,200,62-1,74

Celuloza 8,74-12,220,10-0,40 0,39-0,58

Cenusa 4,68-7,011,24-1,800,78-0,92

Substante neazotoase 72,00-80,44 85,00-98,0076,20-88,36

Orezul decorticat, adica fara invelisurile florii, ale fructului si ale semintei, contine in cantitati reduse celuloza, grasimi si substante minerale. Acesta este bogat in amidon si substante minerale si contine proteine in cantitati mai reduse, fatalde alte cereale. Orezul fierbe mai usor, fata de alte cereale, iar in ceea ce priveste gradul de asimilare si calitatile sale gustative, este net superior.La stabilirea calitatii orezului trebuie sa se tina neaparat seama de continutul sau in boabe stricate si nedezvoltate. Sunt incluse in aceasta categorie boabele galbene, care capata aceasta culoare ca urmare a unei depozitari in conditii nefavorabile.Boabele de orez nedezvoltate pot fi de doua feluri:

verzi: sunt boabe recoltate in stare de maturitate incompleta, colorate in verde deschis;

cretoase: sunt albe, ca si creta, deformate de obicei datorita pozitiei nefavorabile in panicul. Prin strivire, aceste boabe se transforma usor in pudra.

Boabele rosii se formeaza la cateva varietati de orez. Acestea sunt de obicei admise in proportie de maximum 2%. in orezul din Extremul Orient se gasesc uneori boabe de orez glutinos (lipicios), cu miezul alb, fainos, a caror proportie nu trebuie sa depaseasca 5%. In general, pleava" de orez are o valoare furajera foarte scazuta. Aceasta contine substante azotoase pana la 4,4%, grasimi 1,42% si foarte putina vitamina B1. Continutul acestei vitamine in bobul de orez este de aproximativ 3,0 g la 1 g.In general cerealele, printre care si orezul, se depoziteaza fara ambalaj (varsate), in vrac, iar cand sunt pregatite pentru export se ambaleaza in saci de iuta. Cel mai modern mijloc de pastrare a orezului in vrac este depozitarea in silozuri. Acestea sunt constructii speciale, realizate din beton armat si utilate cu instalatii moderne de incarcare/descarcare si depozitare a orezului. Ele sunt amplasate in apropierea principalelor zone de productie si de morarit, denumite silozuri de linie. Exista de asemenea silozuri de mare capacitate, inzestrate cu instalatii speciale pentru curatirea, uscarea, depozitarea si incarcarea in vapoare a orezului destinat exportului. Acestea sunt denumite silozitri terminale. Orezul se prelucreaza in diverse sortimente: orez decorticat, polizat, poleit si glosat. Pierderile naturale in depozitele en gros pentru orez decorticat si ambalat in saci se estimeaza la 0,40%.Plante exotice industriale - BatatulBatatul (Ipomea batatas) este supranumit si cartoful dulce. Batatul este o planta perena, din familia Convolvulaceae, cu frunze mari, flori albe sau roz si tulpina lunga taratoare, cultivat pentru radacinile sale comestibile, bogate in amidon, vitamine si zahar. Radacinile sale se consuma in stare fiarta ca piure, coapte sau prajite, sub forma de cartofi pai, iar in unele tari se prepara diferite conserve . Aceste radacini comestibile care se dezvolta in pamant sunt foarte dulci, datorita continutului mare in zaharuri: circa 31% hidrati de carbon, din care circa 6% zaharoza. Datorita continutului mare in amidon, batatul este folosit in industria spirtului, industria alimentara, precum si in industria textila si a hartiei. In tabelul urmator prezentam compozitia chimica a radacinilor de batat (in procente).

Substanta uscata[%]Apa[%]Proteine[%]Amidon[%]Zahar total [%]Glucoza [%]Celuloza [%]

25,5774,432,2214,433,480,581,10

Mentionam ca batatul contine in cantitati apreciabile si vitaminele A, B si C. Din punct de vedere botanic, batatul sau cartoful dulce este o planta erbacee, anuala sau perena in functie de conditiile pedoclimatice in care se cultiva. Tulpinile sale sunt subtiri si taratoare, cu o lungime de circa 1-3 m, care pot ajunge pana la 8-10 m. Florile se aseamana cu cele de zorele, iar radacinile sunt subtiri si ajung pana la 1-2 m. Acestea se ingroasa din loc in loc, formand organele comestibile ale plantei. Datatul este de origine din America Centrala si se cultiva pe suprafete intinse in China, India, Japonia, in partea de sud-est a Asiei si in Africa. De asemenea, se cultiva si in sudul Rusiei, S.U.A., America de Sud si chiar in zonele mediteraneene ale Europei. Aceasta planta inlocuieste complet cartoful in regiunile subtropicale si tropicale. Soiurile cele mai mult cultivate sunt: Nancy Gold, Nancy Hali, Porto Rico, Georgia Red, Coastal Sweet, Lanfan, Ninhuan si altele. Recoltarea batalului se face toamna, in mod similar cu modul de recoltare aplicat in culturile de radacinoase. Tuberculii radacinosi trebuie recoltati cu atentie, intrucat acestia se rup foarte usor, produ-candu-se rani care ingreuneaza foarte mult pastrarea lor. Dupa recoltare, tuberculii se usuca timp de 10-12 zile in camere speciale, la o temperatura de 26-30C si o umiditate relativa a aerului de 80%. Dupa structura sa, batatul se apropie de alte radacinoase, insa se deosebeste de acestea prin existenta unor fascicule vasculare fibroase, pline cu un suc laptos, care strabat toata masa radacinii. Din compozitia sucului fac parte substante usor oxidabile, datorita carora batatul taiat se ingalbeneste repede, iar in atingere cu fierul se innegreste. De aceea, dupa taiere batatul trebuie gatit repede. Productia realizata de tarile care cultiva aceasta planta variaza de la 14 la 40 t pe hectar, in functie de conditiile climatice ale fiecarei tari cultivatoare. Amintim, de asemenea, ca productia mondiala a batatului se estimeaza la circa 38 mil. t anual. Depozitarea batatului se face in incaperi speciale curate, la o temperatura de 12-15C si o umiditate relativa a aerului de 85-90%, pe o perioada de circa 4-6 luni.Plante exotice industriale - NautulNautul (Cicer arietinum), denumit si mazarea berbecilor, este o planta leguminoasa caracterizata printr-o rezistenta foarte mare la seceta. Aspectul exterior al acestei plante se deosebeste de cel al mazarii prin forma frunzelor si a pastaii (care inchide in mod obisnuit doua boabe sau trei, mai rar o singura boaba).Boabele acestei plante se aseamana cu cele de mazare, deosebindu-se numai printr-o excrescenta caracteristica a embrionului in forma de cioc, care se aseamana cu capul de berbec. Pielita bobului este in general zbarcita, desi exista si seminte cu pielita neteda. Boabele sunt colorate in roz deschis, galben si foarte rar cafeniu.Prin compozitia lor chimica si calitatile gustative, boabele de naut se aseamana cu cele de mazare. Tulpinele acestei plante nu pot fi utilizate ca furaj, intrucat contin acid malic si oxalic, care pot imbolnavi animalele.Aceasta planta este cultivata in unele republici din Federatia Rusa, in Asia Centrala, India, Africa si unele tari din Europa ca: Spania, Italia si chiar in Bulgaria. Soiurile selectionate de naut sunt putine la numar si destul de slab dezvoltate. Dupa marimea bobului, nautul este sortat in trei clase de calitate ca si mazarea ( mare, mijlocie si mica).Nautul nesortat prezinta urmatorii parametri de calitate:

umiditate: pana la 20%;

continut in corpuri straine negre: maximum 8%;

continut in corpuri straine albe pana la 15%.

Ca si alunele si arahidele, nautul se poate consuma ca atare ca desert pregatit prin prajire sau poate fi utilizat in industria patiseriei si a cofetariei, precum si la fabricarea surogatelor de cafea.Prezentam in continuare conditiile de calitate pentru nautul sortat.Caracteristici tehnice(proprietati organoleptice):

aspect: boabe sanatoase, relativ uniforme ca marime, fara mucegai, neinfestate cu paraziti (adulti, larve sau oua);

culoare: galben-brun deschis;

miros: fara mirosuri straine.Proprietati flzico-chimice:

umiditate: maximum 14%;

corpuri straine: maximum 0,5%;

boabe cu defecte: maximum 1%;

boabe sparte: maximum 1%;

infestie (de carantina si de depozit): nu se admite.

Reguli pentru verificarea calitatii. Controlul calitatii se face pe loturi provenind de la acelasi furnizor, de aceeasi calitate si sortiment, in acelasi ambalaj si mijloc de transport. Verificarea ambalarii, marcarii si aspectului exterior se face pe minimum 5% din numarul total al ambalajelor.Prelevarea mostrelor. Se extrag probe elementare de circa 100 g din maximum 3% din numarul total al ambalajelor care compun lotul. Probele elementare se examineaza individual, verificandu-se omogenitatea (daca prezinta insusiri calitative aproximativ uniforme), precum si prezenta mucegaiului. Probele elementare se omogenizeaza, formandu-se proba compusa pentru determinari organoleptice si fizico-chimice.Metodele de control in laborator:

umiditatea: se examineaza prin deshidratarea probei in stare macinata la o temperatura de 105C timp de 4 ore;

continutul in corpuri straine: se stabileste prin separarea corpurilor straine, care se cantaresc si se raporteaza la 100 g;

calibrajul: se examineaza prin stabilirea clasei de calitate (mare, mijlocie sau mica), prin trecerea probei prin site cu ochiurile de 5-9 mm, in functie de sortiment.

boabe defecte: se observa cu atentie daca boabele nu sunt cariate", mucegaite, nedezvoltate, seci si sparte. Boabele constatate cu aceste defecte sunt separate si grupate (pe defecte), dupa care fiecare grupa se cantareste si se raporteaza la 100 g.

Ambalarea si marcarea. Boabele vor fi ambalate in saci de iuta noi sau curati, egalizati, care sa asigure integritatea produsului la transport si depozitare.Depozitarea boabelor de naut se va face in magazii uscate, dezinfectate si bine aerisite, la temperatura de 20C si umiditatea relativa a aerului de 75%. Marfa provenita din import va fi insotita in mod obligatoriu de un certificat de calitate si un certificat fito-sanitar, care vor atesta calitatea marfii livrate in concordanta cu conditiile fizico-chimice mentionate mai sus, precum si absenta infestiei (cu boli si paraziti de carantina si depozit).