Şocul anafilactic

Şocul anafilactic reprezintă o manifestare acută sistemică, gravă, de tip I (anafilactică), care survine la câteva secunde sau minute după ce organismul, anterior sensibilizat, vine în contact cu alergenul specific. Mult mai rar reacţia este de tip III sau IV(după înţepături de Hymenoptere) şi apare la 24 de ore sau chiar la 7-10 zile după contactul cu alergenul (cu manifestări clinice similare celor din boala serului). Cauze mai frecvente: înţepături de insecte (Hymenoptere, arahnoide), medicamente (mai ales în cazul administrării lor parenterale), seroprofilaxiile, investigaţiile cu substanţe de contrast etc. Se produce prin vasodilataţie brutală şi creşterea permeabilităţii vasculare, cu exsudaţie +/_ exocitoză discretă şi selectivă (eozinofile, PMN, limfocite).

Clinic, pacientul este anxios, cu tulburări ale stării de conştienţă, acuză acufene, vertij, dispnee, opresiune toracică, frison, anxietate, prezintă hiperemie facială sau generalizată, eventual paloare (la scăderea TA) sau tegumente marmorate, hipotermie sau febră tahicardie etc. Uneori tabloul clinic este mai puţin alarmant, frust, însă prezintă acelaşi potenţial grav evolutiv. Explorările de laborator: VSH scăzută, semne de "plasmoragie" (hemoconcentraţie), hipotensiune arterială leucopenie/leucocitoză, mai rar Tr scăzute (citopenie imun-alergică), CIC crescute sau normale, fracţiune C3 redusă sau nemodificată (ultimii parametri apar modificaţi în reacţiile de tip III).

Diagnosticul diferential se face în primul rând cu alte tipuri de şoc. Evolutia si prognosticul stării de şoc, fără tratament, sunt rezervate.Tratamentul se aplică de urgenţă, încă de la locul accidentului, apoi pacientul se

transportă într-un serviciu specializat, unde se aplică tratamentul de deşocare. Măsurile terapeutice sunt adecvate etiologiei şi gravităţii tabloului clinic. Pacientul se poziţionează corect (în Trendelenburg), iar pentru şocul survenit după înţepături, se aplică un garou proximal de locul înţepăturii + adrenalină administrată s.c., perilezional. Adrenalina se administrează ca medicaţie de elecţie, 0,3-0,5 ml s.c. i.m. sau i.v.(doar în caz de hipotensiune arterială şi în lipsa contraindicaţiilor majore), din sol.1%., repetat la 10-20 min., în caz de nevoie. Efectul apare rapid, în 1-2 minute. Se asociază perfuzii cu substanţe micro-şi macro-moleculare + HHC (100 mg "în bolus", apoi până la 1 g/zi, în perfuzie), ritmul şi cantitatea administrată fiind dependente de valorile TA. După tratamentul de "deşocare" se mai pot administra: alte preparate cortizonice (Urbason = metilprednisolon, 1g/zi, Prednison 1 mg/kg corp/zi, timp de 5-6 zile, Diprophos 1 f/lună), calciu gluconic (1-3 f/zi), Tiosulfat de sodiu (1-2 f/zi), vitamina C (1-2 g/zi), antihistaminice (prometazină, romergan, tavegyl, ciproheptadină etc.). Asociat tratamentului etiopatogenetic (de elecţie), se aplică tratamentul simptomatic şi cel al complicaţiilor (antialgice, sedative, oxigen, miofilin, depletive cerebrale, cardiotonice , traheotomie/traheostomie, etc.).

7. Alergia digestivă reprezintă cca 10-25% din totalul suferinţelor digestive şi este greu de individualizat. Prin definiţie, se exclud alergiile cauzate de medicamente şi aditivii alimentari (administrate per os).

1

Cauze mai frecvente: carnea de oaie şi vânat, scoici, stridii, raci, "fructe de mare"(consumate crude), lapte, ouă, căpşuni, piersici, citrice etc. Factorii favorizanţi sunt: consumul concomitent de alcool, condimente, alimente conservate; abuzuri alimentare (mai ales pe un fond psihic particular); o patologie digestivă preexistentă (enterocolite, hipo/aclorhidria gastrică, parazitoze, constipaţii, dismicrobism intestinal); endocrinopatii etc. Manifestările apar la nivelul stomacului, duodenului, colonului, apendicelui şi a regiunii ano-rectale (diferenţiindu-se greu de alte suferinţe cu aceeaşi localizare).

Formele clinice:- forme inflamator-congestive- forme pur funcţionale- forme complexe speciale (anafilaxia abdominală alimentară, sindromul solar alergic, alergia digestivă cronică)

Diagnosticul pozitiv implică: o anchetă alimentară minuţioasă, regimuri alimentare de eliminare, regimuri alimentare de provocare (eventual tranzit baritat + aliment posibil incriminat în alergie), test RINKEL (test alimentar individual ), endoscopie digestivă; eventual, se pot determina anticorpii antialimentari şi testul latex-histamină, tabloul sangvin etc. Testele speciale sunt mai degrabă de interes istoric: test Coca (tahicardie la administrarea alergenului); test Storck (trombocitopenie/citopenie în contextul amintit) ş.a.

Tratamentul are câteva obiective principale:- îndepărtarea/combaterea factorilor favorizanţi/cauzali (acolo unde sunt depistaţi);- adoptarea unui regim de viaţă raţional;- profilaxia unor noi episoade alergice.

Mijloacele utilizate sunt non-medicamentoase (în primul rând evicţiunea alergenului) şi medicamentoase, cu caracter etiologic şi patogenetic. Pe lângă evicţiunea alergenului depistat şi desensibilizarea nespecifică şi specifică, se aplică tratamentul bolilor asociate. Rezultatele sunt inconstante; de altfel, chiar spontan, toleranţa imunologică se poate restabili după evitarea alergenului alimentar. Medicamentele utilizate sunt antihistaminicele, preparatele de calciu, tiosulfatul de sodiu, şi mult mai rar cortizonicele, antibioticele etc.

2