socotinta inteleapta

2
Nici un lucru care se face după Dumnezeu, cu smerenie, nu este rău. Cu toate acestea sînt deosebiri între lucruri şi îndeletniciri. Tot ce este în afară de trebuinţa neapărată, adică tot ce nu ajută la mîntuirea sufletului, sau la viaţa trupului, i se face piedică celui ce vrea să se mîntuiască. Fiindcă nu mîncărurile, ci lăcomia pîntecelui este rea ; nu banii, ci împâtimirea ; nu grăirea. ci grăirea în deşert; nu cele dulci ale lumii, ci neînfrînarea ; nu dragostea către ai tăi, ci lenevirea de la cele bineplăcute lui Dumnezeu, ce se naşte de aci ; nu hainele trebuitoare pentru acoperire şi ferire de frig sau de arşiţă, ci cele de prisos şi de mult preţ ; nu casele, pentru a te apăra cu ai tăi de fiare şi de oamenii răi, ci cele cu două şi cu trei caturi mari şi mult costisitoare ; nu a avea un lucru, ci a nu-l avea spre trebuinţă neapărată ; nu a avea cei ce trăiesc în sărăcie cărţi este rău, ci a nu le avea spre citirea cea după Dumnezeu ; nu a avea prieteni, ci a avea pe cei ce nu sînt spre folosul sufletului ; nu femeia este un rău, ci curvia ; nu bogăţia, ci iubirea de argint ; nu vinul, ci beţia ; nu mînia firească dată spre osîndirea păcatului, ci întrebuinţarea ei împotriva semenilor noştri; nu a stăpîni e rău, ci a fi iubitor de stăpînire ; nu slava, ci iubirea de slavă şi slava deşartă care e şi mai rea decît acestea; nu a avea virtute, ci a- ţi închipui că o ai ; nu cunoştinţa, ci părerea că ai cunoştinţă şi, ceea ce e mai rău decît aceasta, necunoaşterea neştiinţei tale ; nu cunoştinţa adevărată, ci cunoştinţa mincinoasă ; nu lumea e rea, ci patimile ; nu firea, ci cele contrare firii; nu unirea în cuget, ci unirea pentru a face rău şi nu pentru mîntuirea sufletului; nu

Transcript of socotinta inteleapta

Page 1: socotinta inteleapta

Nici un lucru care se face după Dumnezeu, cu smerenie, nu este rău. Cu toate acestea sînt deosebiri între lucruri şi îndeletniciri. Tot ce este în afară de trebuinţa neapărată, adică tot ce nu ajută la mîntuirea sufletului, sau la viaţa trupului, i se face piedică celui ce vrea să se mîntuiască. Fiindcă nu mîncărurile, ci lăcomia pîntecelui este rea ; nu banii, ci împâtimirea ; nu grăirea. ci grăirea în deşert; nu cele dulci ale lumii, ci neînfrînarea ; nu dragostea către ai tăi, ci lenevirea de la cele bineplăcute lui Dumnezeu, ce se naşte de aci ; nu hainele trebuitoare pentru acoperire şi ferire de frig sau de arşiţă, ci cele de prisos şi de mult preţ ; nu casele, pentru a te apăra cu ai tăi de fiare şi de oamenii răi, ci cele cu două şi cu trei caturi mari şi mult costisitoare ; nu a avea un lucru, ci a nu-l avea spre trebuinţă neapărată ; nu a avea cei ce trăiesc în sărăcie cărţi este rău, ci a nu le avea spre citirea cea după Dumnezeu ; nu a avea prieteni, ci a avea pe cei ce nu sînt spre folosul sufletului ; nu femeia este un rău, ci curvia ; nu bogăţia, ci iubirea de argint ; nu vinul, ci beţia ; nu mînia firească dată spre osîndirea păcatului, ci întrebuinţarea ei împotriva semenilor noştri; nu a stăpîni e rău, ci a fi iubitor de stăpînire ; nu slava, ci iubirea de slavă şi slava deşartă care e şi mai rea decît acestea; nu a avea virtute, ci a-ţi închipui că o ai ; nu cunoştinţa, ci părerea că ai cunoştinţă şi, ceea ce e mai rău decît aceasta, necunoaşterea neştiinţei tale ; nu cunoştinţa adevărată, ci cunoştinţa mincinoasă ; nu lumea e rea, ci patimile ; nu firea, ci cele contrare firii; nu unirea în cuget, ci uni-rea pentru a face rău şi nu pentru mîntuirea sufletului; nu mădularele trupului, ci reaua lor folosire. Când vei socoti câştigarea banilor şi multul lor folos, ca pe-o amăgire vremelnică, vei cunoaşte că petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu, e altceva decât bogăţia. Gândindu-te la aceasta cu încredinţare şi cu ţinere de minte, nu vei suspina, nu vei plânge, nu vei învinui pe nimeni, ci pentru toate vei mulţumi lui Dumnezeu. Nu te vei clătina văzând pe cei mai răi ca tine rezemându-se pe bani şi pe socoteli, căci foarte rea patimă a sufletului este pofta, părerea şi neştiinţa.

Omul cu judecată, luând aminte la sine, cumpăneşte cele ce i se cuvin şi-i sunt spre folos. Acela cugetă care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului său şi care nu. Aşa se fereşte el de cele nepotrivite, care i-ar vătăma sufletul şi l-ar despărţi de nemurire.

Cu cât cineva are viaţa mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se grijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-ne de acestea ne vom înneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu, Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea, şi cum rătăcim în întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscân-du-ne pe noi înşine...

Vezi și ,,Filocalia 05, pg. 127-128,,