SOC.doc

25
Socul si fructele lui O planta pe orbita internationala Cercetari recente plaseaza socul in fruntea celor mai puternice stimulente ale sistemului imunitar. Fructele lui sunt un concurent redutabil al vaccinurilor antigripale In laboratoarele supersofisticate ale unei universitati medicale din Israel se fac experimente care ar putea influenta soarta omenirii. Subiectul cercetarii sunt niste... bobite negre- albastrui ale unei plante capabile sa neutralizeze cei mai periculosi microbi si sa mareasca extraordinar capacitatea naturala de aparare a organismului. Se pare ca aceasta planta are cu adevarat ceva special, pentru ca a declansat o desfasurare de forte fara precedent: sute de cercetatori de prima mana lucreaza de mai bine de zece ani la aceste studii care au capatat o coplesitoare importanta, in conditiile in care omenirea este tot mai amenintata de spectrul unor boli incurabile cum ar fi Sida si Sars, cancerul sau leucemia. Curios: un banal extract din fructele acestei plante devanseaza mult, ca eficienta, substantele chimice obtinute prin sintezele cele mai complicate. Despre ce planta este vorba? Ei bine, aceste studii se refera la o mai veche cunostinta a revistei noastre, care la noi in tara s-a impus ca remediu de prima mana in curele de slabire si de dezintoxicare rapida: socul. Ce au special aceste fructe de soc? Nu ne-ar ajunge paginile revistei pentru a consemna toate faptele experimentale si

Transcript of SOC.doc

Socul si fructele lui

O planta pe orbita internationala

Cercetari recente plaseaza socul in fruntea celor mai puternice stimulente ale sistemului imunitar. Fructele lui sunt un concurent redutabil al vaccinurilor antigripale

In laboratoarele supersofisticate ale unei universitati medicale din Israel se fac experimente care ar putea influenta soarta omenirii. Subiectul cercetarii sunt niste... bobite negre-albastrui ale unei plante capabile sa neutralizeze cei mai periculosi microbi si sa mareasca extraordinar capacitatea naturala de aparare a organismului. Se pare ca aceasta planta are cu adevarat ceva special, pentru ca a declansat o desfasurare de forte fara precedent: sute de cercetatori de prima mana lucreaza de mai bine de zece ani la aceste studii care au capatat o coplesitoare importanta, in conditiile in care omenirea este tot mai amenintata de spectrul unor boli incurabile cum ar fi Sida si Sars, cancerul sau leucemia. Curios: un banal extract din fructele acestei plante devanseaza mult, ca eficienta, substantele chimice obtinute prin sintezele cele mai complicate. Despre ce planta este vorba? Ei bine, aceste studii se refera la o mai veche cunostinta a revistei noastre, care la noi in tara s-a impus

ca remediu de prima mana in curele de slabire si de dezintoxicare rapida: socul. Ce au special aceste fructe de soc? Nu ne-ar ajunge paginile revistei pentru a consemna toate faptele experimentale si concluziile la care s-a ajuns in ultimii ani, legate de aceasta planta, in urma unor studii desfasurate in paralel, in zeci de spitale si institute. Extractele de fructe de soc sunt un puternic concurent al medicamentelor antivirale de ultima generatie, ajuta la vindecarea majoritatii bolilor degenerative, la prevenirea bolii canceroase, la combaterea tumorilor benigne, prelungesc tineretea biologica. In cele ce urmeaza, ne propunem sa facem o scurta si foarte necesara sinteza despre utilizarile acestei extraordinare plante, in tratarea si prevenirea bolilor:

Unde gasim fructele de soc

Acum, in miez de toamna, fructele socului (Sambucus nigra) pot fi gasite mai ales in zonele muntoase, pe vaile raurilor si paraielor, unde razele soarelui patrund mai greu, iar ciclul de vegetatie al acestei plante este intarziat. Cel mai frecvent intalnim socul in marginile de padure, in zonele limitrofe drumurilor forestiere, in taieturile de padure unde arborii de baza inca nu s-au regenerat si unde arbustii de talie mica se dezvolta luxuriant.

Recoltarea fructelor de soc

Se face prin taierea ciorchinilor cu boabe de pe ramuri. La trei-patru ore de la culegere, aceste boabe se vor prepara sau vor fi puse la frigider, unde se pot pastra 24-48 de ore. Daca nu se folosesc in stare proaspata, pentru preparate cum ar fi siropul, tinctura sau sucul, fructele de soc pot fi uscate, dar numai pe cale artificiala. Boabele se desprind de pe ciorchine si se pun in strat foarte subtire pe o soba sau pe un calorifer, care asigura o temperatura in jur de 40 de grade Celsius. Se lasa boabele sa se deshidrateze pana cand seamana cu stafidele. Atunci se depoziteaza in pungi de hartie, in locuri uscate si intunecoase.

Cele mai eficiente preparate din fructe de soc

Sucul proaspat

Se obtine prin zdrobirea boabelor de soc cu ajutorul mixerului electric, sau manual, cu ajutorul unei linguri de lemn. Dupa zdrobire, pasta rezultata se filtreaza printr-un tifon pus in doua, sucul obtinut fiind pus intr-o sticla curata si apoi depozitat la rece. Termenul de valabilitate al acestui suc in conditiile pastrarii la frigider este de maximum 48 de ore. Se administreaza 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, pentru tratarea constipatiei, a colitelor de putrefactie, pentru intarirea capacitatii de aparare a organismului.

Tinctura

Se obtine prin amestecarea sucului proaspat de fructe de soc cu alcool alimentar de nouazeci de grade. Intr-o sticla, se pun un pahar de suc de fructe de soc si un pahar de alcool alimentar, dupa care se agita bine amestecul pentru a se omogeniza. Ulterior, tinctura se pune la pastrare in sticla bine inchisa, la loc intunecos si rece. Termenul sau de valabilitate este de doi ani. Se administreaza 1-4 linguri pe zi, ca remediu forte in curele de slabire, ca detoxifiant in bolile cronice si degenerative, pentru sporirea rapida a imunitatii. Pentru o scadere rapida in greutate - in cazul persoanelor obeze sau supraponderale, schema de tratament este urmatoarea: in prima zi se ia o lingurita pe stomacul gol, la ora 18; in a doua zi se iau 2 lingurite la aceeasi ora s.a.m.d., pana in ziua a saptea, cand se ajunge la 7 lingurite luate o data. Se mentine aceasta doza vreme de 30 de zile. Aceasta crestere gradata a dozei este necesara pentru a nu aparea diareea sau colicile abdominale. Daca pe masura ce se creste doza apare totusi diareea puternica, se iau in completare (sublingual) 2-3 lingurite de pulbere de scoarta de stejar (Quercus robur) pe zi sau de iarba de coada-racului (Potentilla anserina), iar daca diareea persista, atunci se reduce doza sau chiar se intrerupe tratamentul. In cazul in care apare balonarea (fenomen rar la tratamentul cu soc), consumati zilnic 1-2 lingurite de chimen sau fenicul.

Pulberea

Se obtine prin macinarea cat mai fina a boabelor uscate cu rasnita electrica de cafea. Se administreaza 3-4 lingurite de pulbere pe zi, pe stomacul gol, fiind recomandata in tratarea avitaminozelor, a bolilor oculare, a diareei (fructele uscate au un efect opus extractelor proaspete), a colitei.

Siropul

La doua pahare de suc proaspat de fructe de soc, obtinut dupa metoda de mai sus, se adauga doua pahare de zahar brun si coaja rasa de la doua lamai. Se pune acest amestec pe foc si se lasa sa clocoteasca scurt, dupa care se toarna fierbinte intr-o sticla care va fi inchisa apoi ermetic. Se iau 4-5 lingurite din acest preparat pe zi, pentru un efect usor laxativ, tonic, vitaminizant si remineralizant.

Boli care se trateaza cu fructe de soc

Gripa, guturai, sensibilitate la epidemiile de gripa - vaccinurile antigripale cele mai sofisticate au acum o concurenta serioasa: tinctura de fructe de soc. Cel putin asa sustin cercetatorii, care au testat extractul pe zeci de tipuri de virusuri care produc gripa. Concluzia: substantele continute de fructele de soc blocheaza infectarea celulelor sanatoase de catre virusurile gripale si, ca atare, stopeaza

boala, atat in fazele incipiente, cat si in cele avansate. Actiunea fructelor de soc este deocamdata unica in lume, nici un alt medicament de sinteza sau natural neajungand la asemenea performante. Preventiv, in timpul epidemiilor de gripa care se fac deja simtite acum, la inceputul toamnei, se fac cure de doua saptamani, timp in care se iau 2-3 linguri de tinctura de soc pe zi. Daca gripa v-a "prins" deja, luati pe parcursul unei zile 2-4 linguri de tinctura diluata in apa, timp de 7-10 zile la rand. Vindecarea se va face mult mai rapid, iar in plus, vor fi mult diminuate anumite simptome, cum ar fi febra, durerile musculare, starile de slabiciune.

Obezitate, ingrasare - acum cateva luni, am vazut un caz care mi-a reconfirmat uimitoarea capacitate a tincturii de soc de a rezolva rapid acest tip de probleme. Pacienta, in varsta de 38 de ani, avea o greutate cu douazeci de kilograme peste cea normala, iar curele de infometare pe care le incercase dadeau rezultate mult prea lente, asa incat se descuraja si renunta la ele. In disperare de cauza, a apelat la o cura cu tinctura de fructe de soc, pe care a tinut-o vreme de trei luni neintrerupt. Inca din primele doua saptamani, a sesizat o puternica intensificare a tranzitului intestinal, precum si o eliminare a apei din corp, asa incat a scazut trei kilograme in greutate, aproape fara efort. A continuat tratamentul intens cu tinctura de fructe de soc si, pe langa faptul ca slabea la aceeasi cantitate de hrana consumata, de la un moment dat a inceput sa nu mai simta

acea nevoie imperioasa de a manca. A reusit in cele nouazeci de zile de tratament sa slabeasca aproape 15 kilograme, iar scaderea in greutate s-a corelat cu o extraordinara modificare in bine a trasaturilor fizice. Aspectul incarcat al tenului a disparut inca din primele saptamani, pielea a capatat un aspect luminos, intreg corpul castigand parca o noua tinerete. Schema de administrare folosita in acest tratament este cea prezentata mai sus, la modul de obtinere a tincturii de soc.

Constipatie, constipatie cronica, colita de putrefactie - se administreaza dimineata, pe nemancate, una-trei linguri de tinctura de soc, diluate intr-o cana de apa. Tratamentul se face vreme de patru saptamani la rand si se poate relua, la nevoie, dupa o pauza de 5-7 zile.

Herpes - atunci cand apar primele simptome ale unei eruptii herpetice (usoara febra, nervozitate,

usturime sau mancarimi), se ia cate o lingura de tinctura, diluata in jumatate de pahar de apa, din ora in ora, in total 3-4 doze. Se mentine tratamentul vreme de o saptamana. Anumite principii active din fructele de soc anihileaza mecanismul enzimatic prin care virusurile patrund in celulele sanatoase, stopand astfel boala ori grabind vindecarea. Un fenomen similar se petrece si in cazul infectiei cu temutul virus Hiv, despre al carei tratament vom vorbi in continuare.

Adjuvant in tratamentul infectiei cu Hiv - se fac tratamente de lunga durata cu tinctura de fructe de soc. Se administreaza 2-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, in cure de 45 de zile, cu o saptamana de pauza, dupa care se reia.

Pentru imbunatatirea vederii nocturne, adjuvant in tratarea bolilor oculare - se iau zilnic 3-4 lingurite de pulbere de fructe uscate de soc. Administrarea se face pe stomacul gol, in cure de 3-4 saptamani. Anumiti pigmenti (care dau culoarea neagra boabelor), vitaminele si mineralele din compozitia acestor fructe au un efect exceptional asupra ochilor.

Adjuvant in tratarea tumorilor maligne si benigne - o cura de treizeci de zile cu tinctura de fructe de soc, administrata cate 2 linguri pe zi, are efecte surprinzator de puternice, prin activarea sistemului imunitar, element extrem de important in tratarea acestei categorii de afectiuni.

Psoriazis, alergie cutanata, sclerodermie, boli de piele rezistente la tratamentele clasice - mai ales in lunile octombrie-noiembrie, cand multe boli de piele, cum ar fi psoriazisul sau sclerodermia, tind sa recidiveze sau sa se agraveze, cura cu suc sau tinctura de fructe de soc este cat se poate de binevenita. Se administreaza zilnic 1-2 lingurite de suc sau 3-4 lingurite de tinctura, pe o perioada de minimum patru saptamani.

Precautii si contraindicatii

Intrucat are un efect laxativ si purgativ puternic, tinctura din fructe de soc va fi administrata cu prudenta in doze mari (peste 2 linguri pe zi), pentru a nu accelera prea mult tranzitul intestinal. Cu exceptia cazurilor in care se foloseste tinctura de fructe de soc pentru slabire rapida sau contra constipatiei, este indicat sa se ia zilnic si cate una-doua lingurite de pulbere de cretisoara (Alchemilla vulgaris) sau de scoarta de stejar (Quercus sp.), pentru a tine sub control tranzitul intestinal.

Preparatele obtinute din fructele de soc proaspete, mai ales tinctura si sucul, sunt contraindicate in cazurile de diaree acuta si cronica, precum si in cazul colitei de fermentatie.

Persoanele care au un colon sensibil sau sufera frecvent de balonare ar fi bine sa consume in paralel cu preparatele din fructe de soc si anumite condimente cu rol carminativ si antiinflamator intestinal: seminte de fenicul, seminte de chimen, busuioc, menta.

Atentie la toxicitatea socului

Fructele de soc sunt foarte puternice ca remediu, fiind mai degraba medicament decat aliment. Si ca orice medicament ingerat in doze prea mari, poate da reactii adverse cat se poate de neplacute: voma, arsuri la stomac,

inflamarea gatului, dificultati in respiratie. Dozele periculoase sunt de 200 de grame de fruct sau de suc si de 300 de grame de tinctura pe zi.

(Tinctura de soc produsa de "Dacia-Plant" Sebes-Alba poate fi cumparata in magazinele cu produse naturiste din toata tara. Are o calitate de exceptie.)  

1. Cocktailurile din fructe si legume cresc imunitatea

Cocktailurile din fructe si legume cresc imunitatea

Sucurile din zmeura si mure previn imbatranirea precoce, iar cele din cartofi cruzi protejeaza mucoasa gastrica.

Cel mai bine este sa consumi sucurile de fructe si legume cu apa, pentru a mentine glicemia la valori normale. Specialistii atrag insa atentia ca anumite fructe sunt mai putin recomandate diabeticilor, din cauza continutului mare de glucide. Din aceasta categorie fac parte strugurii, din cauza glucozei, perele, deoarece contin multa fructoza, si bananele, pentru ca au amidon.

Fructe de padure. Afinele, zmeura, murele si coacazele sunt bogate in antioxidanti, substante care previn imbatranirea precoce si care previn aparitia cancerului, dar si vitamina C.

„Zmeura si murele contin acid elagic, cu efect anticancerigen, si trebuie consumate mai ales de copii si varstnici”, afirma Gheorghe Mencinicopschi. In cocktail pot fi adaugate si fructele de soc, dar mai intai trebuie sa le fierbi. „Fructele de soc sunt puternic laxative. Cinci-sase bobite de soc pot declansa stari de voma si diaree”, mai spune Mencinicopschi.

Citrice. Sucurile de portocale, grepfrut si lamaie contin multa vitamina C si fibre alimentare. Atentie insa la grepfrut, deoarece poate interfera cu anumite medicamente recomandate celor cu boli neurodegenerative.

Cartofi si varza crude. „Desi este o bautura cu gust neplacut, sucul de cartof crud intareste sistemul imunitar si protejeaza mucoasa gastrica. Cartofii se dau pe razatoare, se pun in tifon si se storc”, explica Gheorghe Mencinicopschi.

Aceleasi efecte benefice le are si sucul de varza cruda. Acesta este contraindicat insa celor care sufera de hipotiroidie (persoanele care au tendinta de gusa endemica), deoarece varza blocheaza functiile tiroidei. Ca sa scapi de gustul neplacut al acestor sucuri, le poti combina cu morcovi sau coacaze, mure sau citrice.

Pastarnac, patrunjel sau telina. Bauturile sunt revigorante si remineralizante. „Pastarnacul este o sursa de vitamina C si E si contine folat, care contribuie la formarea globulelor rosii. Tot vitamina C, dar si fier contine si patrunjelul. Telina poate contribui la scaderea nivelului de colesterol in sange si a tensiunii arteriale, diminueaza durerile arteriale, contine putine calorii si este o sursa buna de potasiu”, afirma specialistii americani in volumul „Mancarea si sanatatea”, publicat la Editura Reader’s Digest.

Dulceata de soc

Timp de preparare: 1 ora si 30 minute (complexitate redusa)

Ingrediente: 1 kg zahar 200 ml apa 1 lamaie 2 pliculete zahar vanilat o farfurie adanca cu bobite de soc (foarte coapte)

Mod de preparare:

Se pune la foc apa cu zaharul. Spalam bobitele de soc si le punem la scurs intr-o strecuratoare. Cand s-a topit zaharul, punem bobitele de soc, coaja de la o lamaie, zaharul vanilat si cateva picaturi de zeama de lamaie. Se fierbe la foc mic o jumatate de ora. Este recomandat sa se faca dulceata intr-un vas mai inalt pentru ca face spuma.Se pune fierbinte in borcane. Se inchid borcanele si se intorc cu capacul in jos. Se lasa la racit acoperite cu un prosop pana a doua zi.

Socata fara drojdie de bereReteta din categoria: Sucuri si compoturi de fructe

Trimisa de giorgiana pe 18 mai 2007 Prima pagina » Retete culinare Salveaza in cartea de bucate

Timp de preparare: 15 minute (complexitate redusa)

Ingrediente: 10-12 flori 1 1/2 kg.zahar 2 lamai mari 2 lingurite sare de lamaie dulceata de zmeura (facultativ) cateva boabe de orez

Mod de preparare: Se pun intr-un borcan de 10 l. zaharul, lamaile taiate in spirale si stoarse, sarea de lamaie, dulceata (facultativ),florile de soc,boabele de orez si apa, se amesteca bine pana se topeste zaharul. Se lasa la loc cald 7-8 zile, se trage in sticle, se fermenteaza mai tare daca sticlele se depoziteaza in camara,beci sau pivnita, inca doua zile.

Din categoria, ce mai facem bun cand ne ducem la bunica?, va prezin o reteta de

dulceata pur si simplu delicioasa, care mi-a "indulcit" copilaria :P. Tin minte ca se pregatea la noi acasa cantitati foarte mari din aceasta

dulceata si niciodata nu o apuca Craciunul :P , hai poate un borcanel sau doua, ratacite

printre altele cu dulceata/gem. Este un pic cam migaloasa, dar merita tot efortul. Merge

la clatite, orez cu lapte, dimineata pe o felie de paine prajit si un strat suptire de unt sau asa

ca atare, cand ai pofta de ceva dulce :P

Daca vreti sa o pregatiti, dati fuguta in gradina sau la vecini :D si adunati soc, este pe trecute si e pacat sa-l ratati. Acordati timp destul, cam o dupa-amiaza, invitati o prietena sau doua :D, sa va tina de urat cat luati toate bobitele de pe "florile" de soc. A, si nu va speriati daca vi se pateaza mainele, se ia foarte bine cu suc de

lamaie.

Ingrediente:- 2,5 kg bobite de soc- 1,5 kg zahar- sucul de la 2 lamaii- un pahar de apa, cca. 100 ml

Preparare: socul, dupa ce l-am cules din copac. Cu multa vointa si o prietena langa voi sa va ajute, in cazul meu mamaia, luati fiecare "floare" de soc si curati bobitele de pe ea. Le colectati pe toate intr-un castron mare. Dupa

ce ati terminat, turnati apa peste ele. Le spalati si le lasati la scurs intr-o strecuratoare.

Intr-o cratita mare si antiaderenta, turnati bobitele de soc, apa si zharul. Amestecati si

lasati asa pana se topeste tot zaharul. Dureaza cateva ore.

Dupa acest timp, asezati cratita pe aragaz, la foc mic, stoarceti si sucul de la lamai si lasati

sa fiarba. Luati spuma. Nu amestecati cu lingura prin dulceata, doar luati oala de toarte

si miscati-o stanga-drepta, prin miscari de roatatie. Doar aproape de final amestecati prin

dulceata cu lingura.

Ca sa va dati seama cand este gata dulceata, luati putin si turnati pe o farfurie. Dupa ce s-a racit, luati din sirop si picurati pe farfurie, daca

se formeaza din sirop bobite care nu curg, inseamna ca dulceata este gata.

Lasati-o in oala in care a fiert sa se raceasca.Si dupa turnati in borcane.

Spor la preparat, astept sa-mi spuneti daca ati pregatit-o si cum vi s-a parut.

Am sa mai revin si cu alte retete.

Gem de fructe de soc (cu sau fără pere)

Fructele de soc (ceea ce nu ştiam până relativ de curând) sunt la fel de sănătoase ca şi florile. Din ele se obţine un suc contra febrei. Din sucul lor se poate face jeleu (tot un fel de marmeladă). Eu nu am niciun aparat de extras sucul, aşa că am hotărât să le prepar aşa, după ce le-am curăţat în prealabil de pe mănunchiuri. Din prima mea recoltă, anul ăsta (fiindcă în anii trecuţi le-am ingnorat şi mi s-au ofilit în pom) am obţinut 2700g de bobiţe.Am hotărât să fac două variaţiuni pe aceeaşi temă cu următoarele ingrediente.

Varianta 1: Gem de soc cu iarbă lămâioasă şi vişinată

* 1500g bobiţe de soc* 1500g zahăr gelifiant* cantitatea corespunzătoare de Gelfix (cam două plicuri)* zeama de la 1-2 lămâi* puţin praf de ghimbir sau puţin ghimbir proaspăt dat pe răzătoare* o tijă de iarbă lămâioasă (tocată mărunt)* cam 150ml vişinată

Se amestecă tot (mai puţin vişinata), se dă în

clocot (când bolboroseşte şi se umflă) şi se mai fierbe 4-5 minute. Oala în care fierbe trebuie să fie doar pe jumătate plină. Riscă să refuleze. La sfarşitul fierberii se amestecă în ea vişinata, apoi se umplu borcanele, li se pun imediat capacele şi se lasă la răcit cu fundul în sus.

Varianta 2: Gem de soc cu pere

* 650-700g pere gata curăţate şi tăiate cubuleţe mici sau date pe răzătoare* cam 1200g bobiţe de soc* 1000g de zahăr* Gelfix, tot cam două plicuri* zeama de la 1-2 lămâi* o tijă de iarbă lămâioasă (tocată mărunt)

Se pregăteşte totul după acelaşi principiu. Vezi varianta 1.

Nota bene!1. Cantitaţile de fructe şi/sau zahăr sunt variabile după gust şi posibilităţi.2. Gelfixul conţine pectină. Cu cât intră mai mult în marmeladă, cu atât aceasta devine mai tare. Dacă marmelada pare prea lichidă se poate suplimenta la ochi şi se mai fierbe un pic. În orice caz, marmelada se gelifică atunci când se răceşte.

3. Zeama de lămâie are şi ea rostul ei în marmeladă.

Socul (Sambucus nigra)

Socul este un arbust a carui utilizare acopera si sfera alimentara si pe cea medicinala.

Aproape toata partile componente ale acestui arbust au proprietati tamaduitoare.

Cele mai utilizate sunt florile (diuretice, sudorifice, pectorale, usor laxative) si fructele (antinevralgice, laxativ, vitaminizant), urmate indeaproape de frunze (purgative si laxative) si scoarta (continut bogat de substante diuretice si anti-endematoase).

Socul este recomandat a fi intrebuintat in cazul transpiratiei abundente, racelii, gutei, starii gripale, reumatismului, bronsitei, starilor febrile, afectiuni ale rinichilor si vezicii urinare, obezitatii (efect laxativ + eliminare de toxine), in tratarea furunculozei, fluidifica puroiul, calmand durerile, vindecarea abceselor, arsurilor.

Socul a cunoscut de-a lungul timpului si cateva intrebuintari populare.

Astfel, socul era folosit in tratarea tusei si problemelor aparatului respirator (ceai din flori de soc), tratarea ranilor (frunze crude de soc), frigurilor (bobitele de soc, macerate in palinca), calmarea durerilor de stomac si a celor hepato-biliare (ceai din flori de soc).

Tratamente naturale cu soc:

Daca se beau 3 cani pe zi din ceaiul preparat din flori de soc, pacientul de poate vindeca de raceala, gripa, reumatism, bronsita. Daca pacientul bea o cana din acest ceai, seara inainte de culcare, ceaiul din flori de soc va avea un efect laxativ. Aceasta infuzie ajuta si la tratarea abceselor, arsurilor si umflaturilor, daca se utilizeaza ca bai , spalaturi si cataplasme.

Siropul de soc, preparat din fructe de soc, este in acelasi timp si aliment, si medicament. Siropul de soc este recomandat a fi utilizat pentru tratarea afectiunilor rinichilor, gutei, reumatismului, racelii. Tot cu duble proprietati sunt si compotul de soc, dulceata de soc, gemul de soc (aliment +medicament).

o farfurie (de supa) plina ochi de bobite de soc - spalate in prealabil, se pun de cu seara cu 500 g zahar sa stea. Daca va place aroma - taiati o lamaie/portocala bucati si amestecati cu fructele si zaharul.A doua zi se pun la fiert - de la primul clocot se lasa sa fiarba trei sferturi de ora. La inceput va face spuma - nu aruncati spuma - reamestecati-o cu fructele - da o savoare faina.Daca doriti o dulceata mai zemoasa lasati trei sferturi de ora la fiert amestecul.Daca o doriti mai densa - o puteti lasa si pana la o ora jumatate la fiert.De incercat se incearca luand putina zeama cu o lingura si se aseaza pe o farfurie - functie de cat de repede se intareste - stiti cum va fi - zemoasa sau mai densa.

Se aseaza in borcane cat e inca calaie (putin calduta), se pun capacele si se aseaza cu fundul in sus o ora.

Socata11 Iunie 2008

Categorie: Retete bauturi

 

Fratele meu a tinut sa fie amintit aici ca fiind autorul acestei minunate bauturi El e fericitul proprietar al unui balcon insorit asa ca a avut sarcina sa aiba grija de socata noastra, a facut 3 borcane de 5l si deja ne gandim sa pune tura a doua.

Se poate prepara si in extrasezon din flori uscate de soc pe care le pastrati in pungi de hartie la loc racoros. Doar ca atunci veti pune cu 2-3 flori mai multe, ca sa iasa asa aromata.

Terapia cu flori de soc este recomandata in combaterea multor afectiuni: digestive (au proprietati diuretice si laxative), respiratorii (raceala, gripa si bronsita), dermatologice, oculare, reumatice, cardiace sau de nutritie (in cura de slabire).

Ingrediente

10 flori mari soc500-600 gr zahar1 lamaie mare8 gr drojdie proaspata

Mai aveti nevoie de: un borcan de 5l

Preparare1. Se spala florile de soc si se pun pe fundul borcanului.

Se acopera cu zahar, apoi adaugati sucul de la lamaie si

coaja taiata felii. Se pune apoi apa cat sa acopere totul si se

lasa pana a doua zi.

2. A doua zi se umple borcanul cu apa rece, se

amesteca, se adauga drojdia (pentru a fermenta), se

acopera cu tifon si se lasa la loc cald si insorit pentru inca

2-3 zile (depinde cat e de cald si cat de acidulata doriti sa fie,

la noi au fost suficiente 2 zile).

3. In fiecare zi amestecati in borcan dimineata si seara

si gustati. Cand a ajuns la aciditatea dorita strecurati socata,

o puneti in sticle si o tineti la frigider. Se serveste rece.

GREEN GARDEN, FLOWERS, GIFTS, SEEDS, GARDEN,

GARDEN TOOLSMARȚI, 23 OCTOMBRIE 2007

Socata, din flori de soc uscate

Este nevoie de:

10 - 12 flori de soc uscate; 1,5 kg zahăr; 10 l apă 1 lămâie mare; 2 linguriţe de sare de lămâie; câteva boabe de orez (în loc de drojdie).

Într-un borcan mare din sticlă se pune zahărul, se stoarce bine lămâia apoi se taie lămâia fără zeamă în felii şi se pun în borcan, se adaugă florile de soc şi 2 -3 litri de apă, amestecându-se bine ca să se topească zahărul. Apoi se pune toată cantitatea de apă şi boabele de orez. (Se pun boabe de orez în loc de drojdie pentru că de obicei rămâne gustul şi mirosul de drojdie la socată. Iar boabele de orez grăbesc fermentaţia mai rapid decât drojdia).Se pune o farfurie la gura borcanului şi se lasă cam 6 zile după care se toarnă în sticle.Această reţetă poate fi făcută şi vara din flori proaspete dar în cazul acesta nu se pun mai mult de 10 flori.

Cum se face socata?

Ultima modificare: 2010-04-16 | Primul publicat: 2010-04-16

In jurul socului circula o multime de legende. Una dintre ele spune ca socul apara oamenii de prezenta raului si in special a vrajitoarelor. Cat din aceste legendele o fi adevarat nu vom sti niciodata. Ce stim insa cu siguranta e ca proprietatile terapeutice ale socului sunt folosite cu succes impotriva reumatismului, guturaiului, arsurilor si afectiunilor afectiunilor oculare.

Cum se prepara socata?

Socata Ingrediente socata:

1 litru apa 1 lingura de flori 120 g zahar sucul unei lamai.

Se pune apa rece intr-un borcan, impreuna cu zaharul, se amesteca, se adauga florile de soc, sucul (eventual si coaja) de lamaie. Apoi se acopera borcanul cu o panza subtire sau cu o farfurioara si se lasa pe masa de bucatarie sa fermenteze vreo trei zile, amestecandu-se cu o lingura curata de 3-4 ori pe zi. Cand incepe sa faca basicute pe

margine, limonada se trage la sticle care se tin la frigider. Ea trebuie consumata in cateva zile, ca sa nu fermenteze prea mult.

 

Limonada din flori de Soc - are o durata de pastrare mai lunga:

 Ingrediente:

1 kg zahar 10-12 inflorescente de soc mai mari (proaspete sau

uscate) 4 - 5 lamai sau un pachetel cu sare de lamaie 150 g zahar pentru caramel 8 l apa

Kilogramul de zahar se fierbe timp de 15 minute in 3 1 apa careia i s-a adaugat sarea de lamaie sau zeama unei lamai. In acest lichid acidulat, zaharul se transforma in glucide mai simple (glucoza, levuloza) care grabesc fermentarea, fara a adauga drojdie de bere (numai cu drojdiile salbatice care se afla pe inflorescente si in aerul din mediul inconjurator).

Solutia acidulata de zahar se toarna intr-un borcan cu o capacitate de 10 l, adaugandu-se restul de apa rece (5 l),

zeama de lamaie, coaja de la 1-2 lamai (pentru aroma) si florile de soc.

Pentru culoare, se caramelizeaza zaharul (maro deschis) si cand se formeaza putina spuma deasupra, se stinge cu 1-2 l din lichidul respectiv, care se lasa sa fiarba pana se topeste caramelul, apoi se toarna in borcan, amestecandu-se bine. Borcanul se acopera cu un tifon. Continutul lui se lasa 3-4 zile la fermentat, amestecand cu lingura, de 3-4 ori pe zi. Pentru ca fermentarea sa decurga mai repede (in doua zile), se adauga 10 g drojdie de bere frecata cu o lingurita de zaliar.

Fara drojdie de bere (numai cu drojdiile salbatice), sucul fermenteaza mai lent, in circa doua saptamani, si se poate pastra, la rece 3-4 luni. El se consuma ca o bautura alcoolizata.

In ambele variante (cu sau fara drojdie de bere), dupa ce lichidul devine putin sifonat, se strecoara prin tifon dublu, cu un strat subtire de vata deasupra, si se toarna in sticle, care trebuie astupate foarte bine cu dop de pluta legat cu sfoara, pentru a preveni expulzarea lui de catre gazele ce se formeaza in cursul fermentarii, care continua pana la epuizarea zaharului. Limonada obtinuta fara drojdie de bere are un gust mai placut. Gand se deschide sticla, ea spumeaza, ca o sampanie