Slavii

3
Slavii – origini, cultura, traditie La sfârsitul sec. V d.H. au loc primele incursiuni ale triburilor slave ale Antilor si Sclavinilor în Peninsula Balcanica. În ritualul de înmormântare cunoscut mai târziu la slavi, ei asezau corpul raposatului pe o sanie, indiferent de anotimp, fapt care dovedeste “coborârea” de odinioara a slavilor spre sud. Din cele trei ramuri ale slavilor (de vest – cehii, polonezii; de est –rusii, ucrainenii, belarusii, slovacii; de sud, slovenii, sârbii, slavobulgarii), numai ramura de sud s-a asezat în Imperiul Roman de Rasarit. Celelalte doua ramuri au ocupat teritorii lasate libere de migratorii germani sau de alt neam, în urma migratiilor spre Europa de vest si de sud. Mai primitivi decât germanii, slavii traiau în mlastini urât mirositoare si îsi ungeau fata cu funingine contra tântarilor. Germanii prindeau atâti robi dintre slavi, încât cuvântul “slav” a ajuns sa însemne “sclav”. Germanii, latinii si grecii nu puteau pronunta sunete “sl” decât daca intercalau un “c”: “scl”. Chiar si în româna veche “slav” se pronunta “leau” iar mai târziu “scheau”, la plural “schei”, forma întâlnita în toponime (Scheii Brasovului, cetatea Scheia etc.). în limba slavona, “slav” însemna “glorios”, de unde si cuvântul “slava” cu înteles de “glorie” în limba româna. Unii ardeleni pastreaza si acum pronuntia latina cu “scl” în loc de “sl” si zic “Sclava Domnului!”. În structura etno-lingvistica a popoarelor romanice apusene credintele religioase slave au influentat folclorul, datinile si obiceiurile românesti. De pilda, Nicolae Iorga sustine ca numele Craciun este numele unui zeu slav atestat la Novgorod, desi alti lingvisti au alte pareri. Tot asa, unii deriva numele Rusalii de al “Русалка” (rusalca) = strigoaica, fiindca la ortodocsi numele este dat unei sarbatori a mortilor. Zeii slavilor Perun era zeul tunetului. Comunica oamenilor prin stejarul sfânt. Avea statui de lemn, cu chip omenesc de argint si cu

description

ISTORIE

Transcript of Slavii

Slavii origini, cultura, traditie

La sfrsitul sec. V d.H. au loc primele incursiuni ale triburilor slave aleAntilor si Sclavinilorn Peninsula Balcanica. n ritualul de nmormntare cunoscut mai trziu la slavi, ei asezau corpul raposatului pe o sanie, indiferent de anotimp, fapt care dovedeste coborrea de odinioara a slavilor spre sud.Din cele trei ramuri ale slavilor (de vest cehii, polonezii; de est rusii, ucrainenii, belarusii, slovacii; de sud, slovenii, srbii, slavobulgarii), numai ramura de sud s-a asezat n Imperiul Roman de Rasarit. Celelalte doua ramuri au ocupat teritorii lasate libere de migratorii germani sau de alt neam, n urma migratiilor spre Europa de vest si de sud.Mai primitivi dect germanii, slavii traiau n mlastini urt mirositoare si si ungeau fata cu funingine contra tntarilor. Germanii prindeau atti robi dintre slavi, nct cuvntul slav a ajuns sa nsemne sclav. Germanii, latinii si grecii nu puteau pronunta sunete sl dect daca intercalau un c: scl. Chiar si n romna veche slav se pronunta leau iar mai trziu scheau, la plural schei, forma ntlnita n toponime (Scheii Brasovului, cetatea Scheia etc.). n limba slavona, slav nsemna glorios, de unde si cuvntul slava cu nteles de glorie n limba romna. Unii ardeleni pastreaza si acum pronuntia latina cu scl n loc de sl si zic Sclava Domnului!.n structura etno-lingvistica a popoarelor romanice apusene credintele religioase slave au influentat folclorul, datinile si obiceiurile romnesti. De pilda, Nicolae Iorga sustine ca numele Craciun este numele unui zeu slav atestat la Novgorod, desi alti lingvisti au alte pareri. Tot asa, unii deriva numele Rusalii de al (rusalca) = strigoaica, fiindca la ortodocsi numele este dat unei sarbatori a mortilor.Zeii slavilor Perunera zeul tunetului. Comunica oamenilor prin stejarul sfnt. Avea statui de lemn, cu chip omenesc de argint si cu mustati de aur. Corespunde zeuluiParjanava(Indra) din religia hinduista. Zaria(), (Aurora) era fiica luiPerun, zeita fecioara, simbol al renasterii. Pamntul-Mama(Mater Zemlia) a ramas pna azi adorat de slavi. ViteazulSvitagora ncetat sa ridice brul pamntului dar s-a cufundat s-a cufundat n pamnt si a pierdut. Si n folclorul romnesc se vorbeste degreul pamntului.Pamntul mama era luat martor la juraminte, fiindca nimeni nu putea fi att de drept si tacut. Duhul pamntului-mama era invocat n rituri de aparare. Svarog, zeul uscaturii si a secetei, temut de locuitorii stepelor. Chiar si n romna veche Sfarogit nseamna att de uscat de nu se mai poate fi umezit. Ca un zeu al cerului senin, fara pic de nor (de laSvar= luminos, senin si Bog = zeu) a avut doi fiiDaibog(datatorul de belsug) siOgon(focul).Daibogera soarele, care daruia caldura si lumina naturii si astfel se coceau roadele. n romna populara exista expresiaa primi sau a da pe Daibogadica gratis. Svantevitzeul razboiului, cu patru capete, avea un idol urias la Arkona. Bielobog(zeul alb) era duhul zilei si al binelui. Cernobog(zeul negru) era duhul noptii si al raului. Sclavii mai credeau n duhuri precum: Bereghinile,znele apelor (de la bereg = mal). Rusalcile,stafiile fecioarelor moarte nemaritate. Lesovoi, duhurile padurii (les = padure). Polevoi,duhurile cmpului (pole = cmp). Domovoi,duhurile casei (dom = casa) etc.Templele, idoli, preoti, jertfe Svantevit, zeul insuleiRugenavea un sanctuar laAnconaunde era statuia lui, nalta de opt metri. I se aducea jertfa anuala un crestin. Ca sa-l mbuneze I se aducea ca ofranda o placinta cu miere (Pirojka), rotunda si nalta ct un stat de om. Jertfa se aducea n cadrul unui ritual numitTreaba= obligatie sacra. De aici vine cuvntul romnesc treaba si numele trebnic dat mai trziu unei carti bisericesti cuprinznd slujbe. Nu sunt atestati preoti permanenti dar sunt pomenitiVolhvi(oameni mbracati n piei de lup) adica vrajitori si vraci.Sarbatorile Cele mai importante erau sarbatorile n cinstea zeuluiIarilo(iar = primavara). Iarilo venea odata cu nsamntarile de primavara si murea nainte de seceris. La echinoxul de primavara se pomeneau sufletele mortilor, ceea ce a dat la romni sarbatoarea mosilor de primavara. Aceasta papusa era numitaKupalode rusi siKaloiande bulgari, ritul trecnd si la romnii din sud. Slavo-bulgariis-au crestinat n ritul bizantin-ortodox pe la 864 d.H. iarrusiipe la 988 d.H. Calugarii Chiril si Metodiu au creat alfabetul chrilic, cu care au scris n limba slavona textele cartilor bisericesti traduse din greaca.Limba slavonaa fost folosita de romni ca limba de stat si biserica pna n sec. XIX. Aceasta influenta culturala a falsificat caracterul latin al limbii romne si romanitatea romnilor, pna n sec. XIX cnd limba si cultura romna s-au realizat sub influenta franceza.Influenta slavonase simte nsa si azi puternic n limba cartilor bisericesti folosite de Biserica Ortodoxa Romna n stilul si vocabularul limbajului ei teologic. Influenta culturala slavona a determinat n mare masura napoierea culturala a romnilor fata de Occident si pierderea specificului lor national n mare masura prin slavizare.