CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

Evoluţia exponenţială a activităţii economic-sociale, precum și modificările din ce în ce mai

frecvente ce au loc la nivelul gusturilor şi cerinţelor consumatorilor, accelerează introducerea noilor

tehnologii în producţie şi scurtarea duratei de viaţă a produsului. Apare deci necesitatea ca orice entitate

economică să se adapteze pentru a se dezvolta și pentru a funcţiona în mod corespunzător.

Dacă nevoia de adaptare la modificările care au loc în mediul socio-economic este evidentă, tot

atât de evident este faptul că aceste modificări trebuie sesizate, înțelese și, mai mult, este necesară

implementarea unor măsuri în timp util, creându-se condiţii pentru realizarea optimă a adaptării.

Între momentul când transformarea este cunoscută şi acela când sistemul economic este pregătit să

facă faţă, este necesar ca schimbările corespunzătoare să fi fost determinate, ca deciziile ce trebuie

întreprinse să fi fost stabilite. Toate acestea necesită timp şi informaţii. În acest interval de timp, mediul

economic nu stă pe loc, este într-o continuă evoluţie, astfel că entitatea economică (societate comercială,

regie autonomă, persoana fizică autorizată, etc.) riscă să fie tot atât de neadaptată şi nepregătită.

Anticiparea are aici un loc deosebit , iar aceasta nu poate fi realizată fără informaţie.

În acest proces complex, un rol deosebit revine cunoaşterii atât în momentul elaborării planificării

activității, cât şi în momentul când organele de control verifică modul în care aceste programe se

derulează. Analizei economice îi revine sarcina de a cerceta fenomenele şi procesele economico-sociale,

pentru a se descoperi structura, relaţiile de cauzalitate, factorii care le generează, legile formării şi

desfăşurării lor, şi pe baza acestora, formulează decizii privind activitatea de viitor.

Prin cunoaşterea post-faptică, curentă și previzională a activităţii economice, a rezultatelor şi

resurselor interne, a cauzelor care le-au generat, analiza economico-financiară constituie un instrument

important pentru cunoaşterea continuă a eficienţei utilizării resurselor umane şi materiale.

Studiul realităţii economice, prin prisma cauzelor care determină modificarea ei şi a efectelor

acesteia, poate evidenţia:

corelaţii între structura internă şi externă a fenomenelor şi proceselor economice;

corelaţii între structura cauzală şi structura spaţio-temporală; prin cunoaşterea

cauzalităţii acestora se poate pătrunde în esenţa fenomenelor şi proceselor economice.

Cercetarea în timp şi spaţiu a cauzelor şi efectelor din universul economic poate releva fenomene

de o anumită stabilitate, frecvenţă, descoperind astfel o serie de legităţi economice, statistice, care sunt

utile desfăşurării eficiente a activităţilor. Cercetarea relaţiilor cauză-efect este mult mai complexă decât

în alte domenii. Caracterul complex al analizei acestor relații rezultă din următoarele:

acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;

efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acţiuni;

complexitatea şi intensitatea cauzei poate determina nu numai intensitatea fenomenului, ci şi

calitatea lui;

în realitatea economică asistăm la o îmbinare a însuşirilor esenţiale cu cele neesenţiale, a celor

stabile, cu cele întâmplătoare.

Analiza economico-financiară este utilă conducerii agentului economic, pentru că descoperă

esenţa fenomenelor şi proceselor economice, cauzele modificării lor şi este în măsură să elaboreze

soluţii de prevenire, limitare şi înlăturare a cauzelor ce generează situaţii negative.

Pe lângă pregătirea şi fundamentarea deciziilor conducerii, analiza economică contribuie la

fundamentarea programelor de activitate a întreprinderii, la perfecţionarea indicatorilor economico-

financiare, armonizarea activităţii economice, controlul şi reglarea ei. Analiza economico-financiară

urmăreşte şi pune la îndemâna conducerii un instrument de cunoaştere şi revizuire periodică a

nivelurilor de echilibru în cadrul activităţii, descoperind factorii care o influenţează şi mărimea

influenţei lor.

Analiza economico-financiară impune cunoaşterea într-o foarte mare măsură stării întreprinderii şi

detectarea la momentul oportun a diferitelor cauze, efecte, probleme care generează schimbări aşteptate

sau nedorite în activitatea economică şi financiară a întreprinderii.

Folosirea ratelor reprezintă un mijloc de analiză şi stabilire a diagnosticului financiar, fiind

cunoscută sub denumirea de metodă a ratelor.

1.1. Abordări conceptuale

Cunoașterea gradului de independență economică și financiară, determinarea la momentul

oportun a cauzelor care generează schimbări în activitatea unei întreprinderi presupun diagnosticarea

financiară printr-un sistem de rate.

Principalul obiectiv în cadrul analizei pe baza ratelor constă în studierea succesivă a cel puțin trei

dimensiuni financiare ale întreărinderii: rentabilitate, lichiditate și structura financiară1.

Metoda ratelor constituie un instrument tradițional și larg utilizat în analiza financiară. Dacă

folosirea ratelor constituie un vechi mijloc de analiză, această metodă a cunoscut o actualizare și o

aprofundare a condițiilor de aplicare datorită acțiunii unor factori precum:

îmbunătățirea surselor de informații contabile și financiare care permit dispunerea de

baze de comparații mai fiabile când este vorba de interpretarea valorilor înregistrate de o anumită rată

pentru o întreprindere sau un grup de întreprinderi;

dezvoltarea aplicațiilor informatice, care a condus la o mai complexă analiză și la

accelerarea calculelor prin baterii de rate complete;

1 Georgeta Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresști, 2000, p. 189.

dezvoltarea metodelor statistice evoluate, care permit o exploatare mai eficientă a acestor

date și o analiză sistematică a bateriilor de rate, fie pe bază de serii cronologice, fie pe bază de date

înregistrate la un moment dat.

Analiza pe baza ratelor este procesul de calcul şi interpretare a raportului dintre două mărimi

comparabile din punct de vedere logico-economic. Pentru analiza economică şi financiară,

fundamentele economice ale metodei ratelor se găsesc în teoria economică privind eficienţa economică

care presupune realizarea unei comparaţii între două variabile, care se află fie în raport efect/efort (sau

invers), fie în raport de structură (efect/efect sau efort/efort)2.

De asemenea, ratele pot fi calculate prin:

o raportarea unui stoc la alt stoc;

o raportarea unui stoc la un flux;

o raportarea unui flux la un stoc;

o raportarea unui flux la alt flux.

Stocurile se referă la cantităţi fizice sau valori monetare exprimate la un moment dat. Fluxurile se

referă la cantităţi pe unitatea de timp. Raportarea unui stoc la alt stoc reprezintă, de regulă, o rată de

structură. Raportarea unui flux la alt flux reprezintă fie o rată de structură, fie o rată de rentabilitate.

Calculat ca raport între un stoc şi un flux, rata exprimă o durată. Raporturile între stocuri şi fluxuri,

când unităţile de referinţă (numărătorul şi numitorul) sunt identice reprezintă indicatori fără dimensiune

care exprimă un coeficient structural. Din contră, dacă unităţile de referinţă sunt diferite, rata calculată nu

este independentă de aceste unităţi.

Raportarea unui flux la un stoc reprezintă o rată de randament sau o rată ce reflectă un coeficient pe

unitate de timp ce se poate exprima sub formă de procente.

Ratele sunt mărimi care se exprimă prin număr, punctaj sau durată şi reprezintă instrumentele de

analiză utilizate pentru cunoaşterea anumitor fenomene economice şi financiare, istoric sau previzional,

precum şi a elementelor şi a factorilor care le determină.

Principalele metode de utilizare a ratelor, în funcţie de valorile de referinţă, sunt:

utilizare tendenţială, al cărei scop este de a furniza anumite informaţii despre întreprindere,

permiţând stabilirea evoluţiei în cursul unor exerciţii financiar-contabile succesive a ratelor

caracteristice alese, pe baza valorilor de referinţă interne;

utilizare normativă sau comparativă, care vizează o judecată a întreprinderii prin prisma politicii,

gestiunii şi rezultatelor sale, pe baza valorilor de referinţă externe menţionate mai sus;

utilizare statistică, metodă care consideră că modele de comportament care pot fi supuse unei

2 Calculat ca raport între un stoc şi un flux, rata exprimă o durată (exemplu - durata amortizării: (Imobilizări corporale brute/ Amortizare). Raporturile între stocuri şi fluxuri, când unităţile de referinţă (numărătorul şi numitorul) sunt identice reprezintă indicatori fără dimensiune care exprimă un coeficient structural. Din contră, dacă unităţile de referinţă sunt diferite, rata calculată nu este independentă de aceste unităţi. Raportarea unui flux la un stoc reprezintă o rată de randament sau o rată ce redă un coeficient pe unitate de timp ce se poate exprima sub formă de procente, cum este cazul raportului precedent care inversat exprimă nivelul procentual al amortizării.

analize statistice şi pot fi relevate de serii de rate, permiţând totodată testarea validităţii acestora ca

instrumente de previziune a situaţiei financiare a întreprinderii;

metoda analizei piramidale a ratelor, consecinţă directă a relaţiilor existente între diferite rate în

sistemul global care leagă ratele de activitate şi de rezultate. Aceasta presupune determinarea ratei

considerate cea mai caracteristică pentru activitatea întreprinderii, care constituie vârful piramidei (în

general această rată este rata rezultatelor). Al doilea etaj al piramidei este constituit din rate direct legate

de prima, care permit explicitarea acesteia şi care, la rândul lor, pot fi descompuse. Lanţul astfel

constituit permite o viziune sintetică asupra întreprinderii şi evidenţiază un sistem integrat de control

financiar.

Analiza prin rate nu se limitează la studiul comparativ şi evolutiv al unei serii de rate, ci

presupune şi respectarea câtorva reguli esenţiale:

definirea criteriilor pe baza cărora se va judeca întreprinderea (lichiditate, solvabilitate,

rentabilitate, eficacitatea gestiunii, etc.);

analizarea unei rate deja calculate înainte de a calcula una nouă, analiză care poate duce în mod

logic la o concluzie sau la calculul unei rate suplimentare, care să permit rezolvarea problemei;

stabilirea unei legături teoretice şi logice între diferitele rate utilizate;

analiza variaţiilor importante înregistrate de anumite rate pentru o întreprindere, înainte de a fi

comparate cu valorile înregistrate de aceste rate pentru alte întreprinderi.

Comparaţiile ratelor în timp şi spaţiu sunt utilizate pentru a obţine concluzii utile în procesul

decizional. Interpretarea ratelor trebuie realizată însă cu prudenţă, luând în considerare fiecare termen al

raportului. Trebuie, totodată, avut în vedere faptul că numeroşi factori pot influenţa rezultatele

interpretărilor: forma de proprietate, modul de organizare, caracterul activităţii, modalităţile de

înregistrare şi prelucrare contabilă a datelor. Principalul avantaj al ratelor financiare este acela că

permite compararea rentabilităţii şi riscul întreprinderilor de dimensiuni diferite.

Lista potenţialilor utilizatori este largă, ceea ce subliniază utilitatea ratelor în procesul decizional

intern, pentru managementul firmei, dar şi în cel extern pentru: proprietari, creditori, ofertanţi, potenţiali

investitori, bursa, autorităţile fiscale şi guvernamentale, cercetători, profesori şi studenţi, alte persoane

interesate de activitatea unei entăţi economice. În mod fundamental, ratele financiare servesc la:

evaluarea performanţelor managementului;

aprecierea stării de sănătate financiară a firmei;

realizarea unor predicţii privind situaţia şi performanţele financiare ale companiei;

efectuarea unor agregări şi prezentarea nivelurilor ratelor financiare, ca medii pe activităţi

economice specifice.

Pentru toate categoriile de analiză economică şi financiară (post-factum, curentă, previzională,

statică, dinamică, cantitativă, calitativă, micro şi macroeconomică etc.), ratele constituie corelaţii de

eficienţă economică fie a activităţii, fie a structurilor. În analiza diagnostic se recomandă construirea un

“tablou de bord” care să conţină un set de rate pertinente în raport cu obiectivele procesului decizional.

În literatura de specialitate din domeniul financiar, cât şi în activitatea practică sunt utilizate peste

100 de rate financiare. Unul dintre motivele proliferării acestora îl reprezintă faptul că ele servesc nu

numai scopului analizei financiare externe, ci sunt utilizate şi ca instrument de analiză şi evaluare

internă a întreprinderii. Managementul are nevoie de informaţii detaliate pentru a evidenţia şi remedia

problemele specifice ale întreprinderii. Însă analistul financiar utilizează informaţii cu caracter general,

fapt pentru care el se poate mulţumi cu indicatori financiari care preiau efectele altor rate sau care

evidenţiază situaţia unei anumite zone de analiză.

O rată este un element de sinteză, o cifră abstractă stabilită ca raport între doi indicatori economici

ai întreprinderii, cu o valoare informaţională şi operaţională mai mare decât a celor doi indicatori

consideraţi separat, ce poate fi exprimat fie sub form de coeficient, fie sub formă procentuală.

Metoda ratelor, pe lângă manevrabilitatea deosebit pe care o oferă în contextul complex evaluarea

forţelor şi disfuncţionalităţilor unei firme, a performanţelor unei activităţi. De asemenea, permite

realizarea unor studii comparative în timp şi spaţiu, aprecierea obiectiv a poziţiei şi performanţelor

diferiţilor agenţi economici.

Acest raport, pornind de la două mărimi semnificative, permite obţinerea unei noi informaţii

pentru utilizator. De aici şi importanţa felului în care se aleg aceste mărimi. Nu este suficient de a

raporta două cifre între ele pentru a obţine o informaţie relevantă, ci este absolut necesar ca între ele,

între numărător şi numitor, să existe o legătură logică, plină de semnificaţii, atât pentru analist cât şi

pentru decident. Mărimile ce se iau în considerare în construcţia indicatorilor se obţin fie din

documentele contabile, (din bilanţ, contul de profit şi pierderi), fie din alte evidenţe cu caracter operativ

sau statistic, ele având importanţa lor în sfera activităţii financiare microeconomice.

În funcţie de modul de calcul, ratele mai pot fi grupate şi astfel:

de structură, care exprimă componenţa nivelelor absolute sub forma unor ponderi,

calculate ca raport între nivelul absolut al elementului parte şi nivelul absolut al întregului, exprimate de

regulă în procente (de exemplu, rata activelor imobilizate care arată ponderea în total active a activelor

imobilizate);

de intensitate ce caracterizează atribuirea elementelor componente ale unui indicator față

de fiecare din elementele componente ale altui indicator, între cei doi indicatori existând o legătură

directă și mijlocită;

de corespondenţă, ce rezult din compararea nivelurilor absolute a două din

componentele unui indicator (de exemplu raportul dintre valoarea mijloacelor fixe productive şi a celor

neproductive).

1.2. SISTEMUL DE INDICATORI

1.2.1. Ratele de rentabilitate

Pentru întreprindere, performanţa se manifestă printr-un raport favorabil efectelor în raport cu

eforturile. Obţinerea profitului în fiecare exerciţiu financiar, precum şi un volum sporit al acestuia,

menţinerea poziţiei pe piaţa, sporirea continuă a averii întreprinderii reprezintă elemente incontenstabile

ale performanţei unei întreprinderi. Din sfera indicatorilor de performanţă, cel mai semnificativ este

rentabilitatea.

Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţei întregii activităţi

economico-financiare întreprinderii, respectiva tuturor factorilor de producţie utilizaţi şi a forţei de

muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi comercializare.Măsurarea

rentabilităţ ii este datăde un sistem de rate explicative, deeficienţă, determinate ca aport între efectele

economiceşi financiareobţ inute (acumulare brută, profituri, dividende etc.)şi eforturile depusepentru

obţ inerea lor (activul economic, capitalurile proprii etc.). Ratele de rentabilitate evidenţiază

caracteristicile economice şi financiare ale întreprinderilor, permiţând compararea

performanţelor industriale şi comerciale ale acestora. Ratele de rentabilitate măsoar ă rezultatele

obţinute în raport cu activitatea întreprinderii (rentabilitateacomercială) şi a mijloacelor economice

(rentabilitatea economică) sau financiare (rentabilitatea financiară). Din multitudinea de rate de

rentabilitate posibil de calculat menţionăm următoarele:

A. Ratele de rentabilitate comercială sau ratele marjelor beneficiare apreciază randamentul

diferitelor stadii ale activităţii întreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport între

marjele de acumulare şi cifra de afaceri sau valoarea adăugată.

a. Rata marjei comerciale. Această rată pune în evidență strategia comercială a întreprinderii. O

marjă comercială redusă impune cheltuieli generale riguroase. O marjă comercială sporită reclamă

cheltuieli generale sporite si o calitate superioară a produselor sau serviciilor oferite. Rata marjei

comerciale se calculează mai ales de către întreprinderile din sfera comercială sau pentru divizia

comercială din societăţile cu activitate mixtă.

Rata marjei comerciale =Marja comercială

Vânzări de mărfuri

b. Rata marjei brute de exploatare sau rata EBE măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare

independent de politica financiară, politica de investiţii, de incidenţa fiscalităţii şi a

elementelor extraordinare. Această rată indică aptitudinea proprie a activităţii de exploatare de a genera

profit. 

Rata marjei brute de exploatare =Excedent brut de exploatare

Cifra de afaceri

c. Rata marjei nete de exploatare pune în evidenţă eficienţa activităţii de exploatare.

 

Rata marjei nete de exploatare = Rezultatul exploatării

Cifra de afaceri

d. Rata marjei nete exprimă eficienţa globală a întreprinderii, respectiv, capacitatea sa de a realiza

profit şi de a rezista condiţiilor pieţei. Această rată este recomandată în analizele financiare privind

perioade scurte, dar și întreprinderi mici. Modificările rezultatului net pot fi determinate de activitatea

excepționale sau de activitățile de dezinvestire, astfel că pentru o întreprindere mare este de preferat o

analiză mai detaliată a rentabilității.

Rata marjei nete =Rezultatul net al exercitiului

Cifra de afaceri 

B. Ratele de rentabilitate economică măsoară eficienţa elementelor materiale şi financiare

alocate întregii activităţi a întreprinderii. Capitalurile considerate atunci când se analizează

profitabilitatea sunt cele angajate de întreprindere, în cadrul exerciţiului, pentru creşterea averii

proprietarilor şi remunerarea „furnizorilor” de capitaluri. Rentabilitatea economică a acestor capitaluri

investite apare ca o rentabilitate intrinsecă, ce nu ţine cont de modalitatea de procurare a

capitalurilor (proprii sau împrumutate). Este deci independentă de politica de finanţare promovată de

întreprindere. Rata rentabilităţii economice constituie un indicator important în aprecierea

performanţelor întreprinderii, în evaluarea modului de valorificare a capitalului investit, constituind

sursa de remunerare a resurselor astfel plasate, trebuind să se situeze cel puţin la nivelul costului

capitalului investit (orice depăşire concretizându-se în creşteri ale capacităţii de autofinanţare) şi trebuie

să fie obligatoriu mai mare decât rata dobânzii. Acest indicator constituie o referinţă a aprecierii alegerii

destinaţiilor de investiţie, comparându-se cu rezultatele generate de diverse alte posibilităţi de investire.

În funcţie de scopurile analizei se calculează mai multe rate de rentabilitate economică.

a. Rentabilitatea economică a activului total se determină astfel:

Rata rentabilității activului total =Rezultat economic

Total activ Rezultatul economic poate fi considerat fie excedentul brut al exploatării, fie rezultatul

exploatării.

b. Rentabilitatea economicăa activului economic se determină astfel:

Rata rentabilității activului economic =Rezultatul economic

Imobilizări brute+NFR global+Disponibilități

Rentabilitatea economică se consideră corespunzătoare dacă depășește 25%, astfel ca

întreprinderea să-și reînnoiască capitalurile în maxim 4 ani. De asemenea, rata rentabilității economice

trebuie să depășească rata inflației.

C. Ratele de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al

plasamentului financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii.

Rentabilitatea financiară (a capitalurilor proprii) remunerează proprietarii întreprinderii, fie prin

acordare de dividende către aceştia, fie sub forma afectării (majorării) rezervelor care, în fapt, reprezintă

o creştere a averii proprietarilor, prin încorporarea lor în capital, şi deci o creştere a valorii intrinseci a

acţiunii. Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a genera profit net prin

capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Rentabilitatea financiară este influenţată de modalitatea de

procurare a capitalurilor şi deci de structura financiară a societăţii. De aici se impune următoarea regulă:

rata rentabilităţii financiare trebuie să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piaţă, pentru ca

acţiunile să fie atractive pentru investitori.

a. Rentabilitatea financiară netă se determină astfel:

Rata rentabilității financiare nete =Rezultatul net al exercițiului

Capitaluri proprii

şi măsoară remunerarea capitalurilor acţionarilor aduse ca aport sau a profitului net lăsat la

dispoziţia întreprinderii pentru autofinanţare. Rata în aratată mai sus reflectă corelaţia dintre profitul net,

ca venit al acţionarilor, şi capitalurile proprii ale societăţii. Rentabilitatea financiară netă poate fi

descompusă rezultând astfel că rentabilitatea financiară este influențată de rata marjei nete de

acumulare, rotația activului total în cifra de afaceri și de rata globală de îndatorare.

b. Rentabilitatea financiară înainte de impozitare se determină astfel:

Rata rentabilității financiare înainte de impozitare =Rezultat curent înainte de impozitare

Capitaluri proprii

c. Randamentul capitalurilor proprii se determină astfel:

Randamentul capitalurilor proprii =Dividende

Capitaluri propriişi exprimă atingerea sau nu a obiectivelor acţionarilor unei întreprinderi, respectiv obţinerea unui

anumit nivel al de dividendului.

1.2.2. Ratele structurii financiare

A. Ratele echilibrului financiar

a. Rata de finanţare a imobilizărilor

Rata de finanţare a imobilizărilor = Capitaluri permanenteActive imobilizate nete

O valoare supraunitară semnifică faptul că activele imobilizate sunt finanțate din capitalurile

permanente. Această rată este echivalentul exprimat procentul al fondului de rulment exprimat in

valoare absolută.

b. Rata de investire

Rata de investire = Investiţie anualăValoare adăugată

Această rată face posibilă compararea creșterii întrepriderii în raport cu politica de investiții

promovată.

B. Ratele de lichiditate, solvabilitate şi îndatorare

Ratele de lichiditate sau de trezorerie măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv

solvabilitatea pe termen scurt. Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidităţilor

potenţiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilităţile potenţiale (datorii

rambursabile pe termen scurt), constituie o metodă rapidă şi uşor de utilizat pentru aprecierea gradului

în care întreprinderea face faţă obligaţiilor pe termen scurt. Totodată, caracterizând capacitatea de plată

a societăţii, ratele de lichiditate ilustrează şi posibilitatea de acces a întreprinderii la creditele de

trezorerie. Calculul lichidităţii se realizează cu ajutorul următorilor indicatori:

a. Rata lichidităţii (solvabilității) generale sau rata capacităţii de plată a ciclului de exploatare

reflectă măsura în care activele circulante se transformă pe termen scurt în lichidităţi, pentru a satisface

obligaţiile de plată exigibile. Lichiditatea globală se apreciază favorabilă atunci când rata lichidităţii

generale are o mărime supraunitară, cuprinsă între 2 şi 2,5.

Rata lichidității generale =Activ circulant

Datorii pe termen scurtLichiditatea generală are totuşi o marjă foarte mare de aproximarea deoarece este influenţată de un

număr foarte mare de variabile cum ar fi: natura sectorului de activitate, intensitatea sezonalităţii,

structura şi rotaţia activelor circulante etc.

b. Rata lichidităţii (solvabilității) reduse exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile

pe termen scurt din creanţe, investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilităţi. Valorile favorabile

sunt cuprinse între 0,8 şi 1.

Rata lichidității reduse =Creanţe + DisponibilităţiDatorii pe termen scurt

c. Rata lichidităţii (solvabilității) imediate sau rata capacităţii de plată imediată este cunoscută şi

sub denumirea de „rata rapidă” sau „test acid de solvabilitate”, potrivit teoriei economice nord-

americane. Rata exprimă capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor pe baza disponibilităţilor

existente. Teoria economică apreciază corespunzătoare o rată a lichidităţii imediate mai mare decât 0,3.

Rata lichidității imediate =Plasamente + lichiditățiDatorii pe termen scurt

Întreprinderile care nu dispun de suficient numerar şi nici nu-şi pot converti imediat o parte din

active în monedă, pentru a-şi onora plăţile ajunse la scadenţă, intră în starea de încetare a plăţilor,

adică începutul etapei de pre-faliment. Încetarea plăţilor poate fi determinată de o creştere economică

supradimensionată, dar şi de un management defectuos şi o slabă rentabilitate. Lipsa de lichiditate se

concretizează în plăţi restante, imposibilitatea rambursării la timp a creditelor şi a dobânzilor datorate,

dând naştere la blocaj în lanţ. 

d. Rata solvabilităţii pe termen mediu şi lung exprimă măsura în care întreprinderea poate achita

datoriile totale, adică o măsură a garantării datoriilor prin patrimoniu. Totodată, această rată reflectă

posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma, într-un termen scurt, în lichidităţi

pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile. Situaţia este considerată normală când valoarea ratei este

> 1,5 iar valorile acceptabile aparţin intervalului [1; 1,5].

Rata solvabilității pe termen mediu și lung =Active circulante+ active imobilizate

Datorii totaleGradul de îndatorare exprimă raportul între datorii şi capitaluri proprii, apreciindu-se ca fiind bun

când rata este de până la 60% pentru îndatorarea generală şi de până la 30% pentru îndatorarea

financiară. Pentru a fi considerate satisfăcătoare, ratele amintite trebuie să aibă valori între 60-100%

(cea generală) şi respectiv 30-70% (cea financiară).

Totodată, prin analiza acestor rate se caracterizează situaţia îndatorării societăţii în raport cu

resursele acesteia, precum şi sursele de finanţare rezultate din activitatea însăşi a întreprinderii. Aceste

surse reprezintă în fapt rezultate financiare ale societăţii, din care aceasta poate restitui datoriile sale.

e. Coeficientul total de îndatorare sau rata levierului:

Coeficientul total de îndatorare =Capital propriu

Obligații pe termen mediu si lungși exprimă gradul în care capitalurile proprii asigură finanţarea activităţii întreprinderii, entitatea

economică analizată depinzând într-o mare măsură de creditorii săi. Valorile favorabile sunt cele mai

mici decât 1.

f. Rata datoriilor financiare exprimă gradul de îndatorare pe termen lung. Întreprinderea mai poate

beneficia de credite bancare pe termen mediuşi lung dacă rata datoriilor financiare este mai mică de 0,5.

Rata datoriilor financiare =Datorii financiare (termen mediu şi lung)

Capitaluri permanente

g. Rata de imobilizare a capitalului propriu

Rata de imobilizare a capitalului propriu =Capital propriu

Active imobilizate

h. Rata de imobilizare a activului

Rata de imobilizare a activului =Activ imobilizat

Activ totalReflectă ponderea elementelor de activ aflate permanent la dispoziția întreprinderii în totalul

patrimoniului acesteia.

i. Rata independenței financiare

Rata independeţei financiare = Capital propriu

Capital străinÎn general, această rată trebuie să fie superioară sau cel puțin egală cu 1, în special din

considerente de risc și de cheltuieli financiare.

Desigur că acestea nu sunt singurele rate ale gradului de îndatorare care pot fi calculate. Astfel, se

mai pot calcula: rata capacităţii de împrumut, rata capacităţii de rambursare şi ponderea creditelor

curente în îndatorarea globală.

1.2.3.. Ratele privind rotaţia capitalurilor

Ratele privind viteza de rotaţie măsoară ritmul de reînnoire a elementelor patrimoniale, precum și

lichiditatea stocurilor și a creanțelor comerciale. Aceasta deoarece cifra de afaceri sau componentele

acesteia înglobează valoarea economică necesară pentru acoperirea tuturor cheltuielilor de fabricație,

dezvoltare, comercializare sau de stimulare a forței de muncă.

Aceste rate evidenţiază numărul de rotaţii efectuate de activele unei întreprinderi în decursul unei

perioade pentru a se putea realiza cifra de afaceri (coeficient de rotaţie) sau durata unui circuit

(exprimată în zile).

Ratele exprimate printr-un coeficient de rotaţie compară fluxurile înregistrate în contul de profit şi

pierdere cu soldurile posturilor bilanţiere. Ratele exprimate prin coeficienţi au putere informativă

redusă, fiind doar numere abstracte. Mai aproape de realitatea economică sunt duratele de rotaţie, care

se exprimă în număr de zile a unei rotaţii a elementului de activ sau pasiv.

a. Viteza de rotaţie a capitalurilor

Rotaţia de ansamblu a capitalurilor în raport cu cifra de afaceri se determină utilizând următoarea

relaţie şi se exprimă în prin numărul de rotaţii:

Viteza de rotaţie a capitalurilor =Cifra de afaceri

Active (Obligaţii) totalea1. Durata de rotaţie a capitalurilor

Durata de rotaţie a capitalurilor =Active (Datorii) totale x 360

Cifra de afaceri totalăb. Viteza de rotaţie a creanţelor

Viteza de rotație a creanțelor =Cifra de afaceri

Valoarea medie a creanţelor şi conturile asimilateb1. Durata medie a creditului acordat clienţilor

Durata medie de încasare a creanţelor =Valoarea creanțelor x 360

Cifra de afaceri x i%unde i% = ponderea încasărilor în cifra de afaceri inclusiv TVA

Aceasta arată numărul de zile de credit comercial pe care întreprinderea îl acordă clienţilor săi

pentru plata datoriilor.

c. Viteza de rotaţie a obligaţiilor către furnizori

Viteza de rotație a obligațiilor către furnizori =Consumuri proveninde de la terți

Datorii furnizori și conturi asimilatec1. Durata medie a creditului primit de la furnizori

Durata medie a creditului comercial =Valoarea creditului furnizor x 360Consumuri provenind de la terți

Aceasta arată numărul de zile de credit comercial pe care furnizorul îl acordă întreprinderii pentru

plata datoriilor. În concluzie, obiectivele analizei pe baza ratelor sunt foarte variate, dar scopul activităţii

este de a se obţine profit, o rentabilitate maximă posibilă, astfel că întreprinderea va trebui să-şi aleagă o

politică de investiţii şi comercială care să-i optimizeze rezultatele.

Pentru a caracteriza mai bine activitatea întreprinderii este necesar să se calculeze:

d. Viteza de rotaţie a stocurilor:

Viteza de rotaţie a stocului = Stocuri cuprinse în vânzări (fără TVA)

Stocul mediuAceastă rată ridică probleme tehnice datorate faptului ca evaluarea stocurilor ia in calcul adesea

impozitele indirecte. Pentru eliminarea oricăror erori de calcul se recomandă eliminarea acestora din

formula de calcul.

d1. Durata unei rotaţii a stocurilor

Durata unei rotații a stocurilor =Element de stoc x 360Cifra de afaceri x P%

Unde P% - ponderea componentei valorice corespunzătoare elementului de activ sau de obligaţie

în cifra de afaceri totală

1.3. ABORDARE CRITICA A INDICATORILOR: AVANTAJE ȘI LIMITE

Ratele sunt extrem de folositoare atunci când se apreciază situaţia întreprinderii la un moment dat,

precum şi atunci când se scot în evidenţă trend-urile reale şi cele potenţiale (previzionate). Astfel,

metoda este folosită atunci când analistul nu intră în detaliu şi, în consecinţă nu este obligat să recurgă,

în analiza sa, la informaţie extrem de diversificată şi amănunţită, ci, dimpotrivă, el se rezumă la a lua în

considerare numai indicatori selectivi, cu o mare putere de sintetizare şi generalizare a fenomenului

financiar.

În construcţia ratelor, esenţialul îl constituie căutarea acelor corelaţii (conexiuni) dintre mărimile

de calcul care, prin natura lor, sunt obiective şi logice. În calitatea lor de instrumente practice de lucru,

un astfel de gen de indicatori, servesc atât analizei, cât şi programării activităţilor ce urmează a se

desfăşura, având deci, în consecinţă, un rol deosebit în realizarea actului decizional microeconomic. De

aceea se şi apreciază că logica construcţiei lor prezintă o importanţă aparte, deoarece un astfel de

indicator se recomandă a fi, în primul rând, extrem de simplu, uşor de folosit, iar în al doilea rând,

interpretarea informaţiei pe care o oferă trebuie să fie indiscutabilă. În general o rată izolată nu prezintă

nici un interes. Aprecierea informaţiilor furnizate prin metoda ratelor nu poate fi dezvoltat decât dacă

analistul dispune de valori de referinţă externe sau interne pentru a avea un criteriu de comparaţie pentru

valorile obţinute pe baza datelor culese de la întreprinderea analizată.

În principiu, utilizarea metodei ratelor exprimă dorinţa de a determina praguri, norme, care să

permită aprecierea stării unei întreprinderi prin compararea valorilor ratelor calculate pentru

întreprinderea respectivă cu valorile de referinţă ale acelor rate. Valorile de referinţă respective pot fi

rezultate obținute prin calcule statistice, valori înregistrate de întreprinderi considerate etalon sau

obiective pe care conducerea întreprinderii doreşte să le atingă.

Cu toate acestea, mediul afacerilor nu poate fi supus unor norme şi praguri care să poată

reprezenta indicatori general valabili şi invariabili şi care să permită diagnosticarea stării, gestiunii şi

evoluţiei unei întreprinderi.

În primul rând, absenţa unor astfel de norme este rezultatul influenţei conjuncturii, care modifică

pragurile corespunzătoare valorilor optimale sau critice ale unor rate. Interpretarea unei rate nu poate fi

realizată fără să se ţină seama de performanţele anterioare ale întreprinderii şi/sau de perspectivele sale

viitoare. De aceea, se manifestată prudenţă faţă de referinţele sectoriale, în măsura în care se observă că

dispersia intrasectorială este adesea mai ridicată decât cea intersectorială.

Un alt doilea motiv pentru care metoda ratelor nu se poate genera norme absolute este faptul că

întreprinderile sunt supuse unor constrângeri sau oportunități de natură tehnică, financiară, comercială

ori de altă natură, a căror influență se manifestă prin diferențierea structurilor patrimoniale și a

condițiilor de realizare a echilibrului financiar.

Adesea indicatorii de performanță ai întreprinderilor pot fi explicați mai bine prin variabile de

politică financiară decât prin variabile sectoriale. Poate deveni deci periculos de a compara sistematic

ratele întreprinderii cu o valoare normativă, îndeosebi pentru întreprinderile care aduc inovații în

comportamentul strategic și metodele de gestiune.

Indicatorii calculați pe baza luării în studiu a unui eșantion de întreprinderi nu trebuie considerați

ca o referință normativă, ci trebuie utilizați doar ca punct de reper pentru a face o constatare la un

moment dat. Diferența dintre rata şi valoarea “normativă”, chiar dacă diferenţa este importantă, nu

trebuie interpretată fără a ţine seama şi de alte aspecte.

Valorile de referinţă externe pot fi:

norme sectoriale, corespunzând unor valori “satisfăcătoare” sau medii înregistrate de ratele

calculate pentru un grup de întreprinderi ce desfăşoară acelaşi tip de activitate sau activităţi

comparabile;

valori înregistrate de câteva întreprinderi comparabile, pentru a situa unitatea analizată în raport

cu concurenţii;

valori înregistrate de întreprinderile ce pot fi considerate ca etalon, ca model pentru activitatea

respectivă.

Valorile de referinţă interne pot fi:

valorile înregistrate în trecut pentru ratele respective şi evoluţia lor în timp, încercându-se

evidenţierea transformărilor financiare din întreprindere;

valori corespunzând obiectivelor stabilite de conducerea întreprinderii, încercându-se

determinarea convergenţei sau divergenţei valorilor efectiv înregistrate în raport cu aceste obiective.

Inflația induce puternice distorsiuni în soldurilor bilanțiere ale unei companii - valorile înregistrate

în contabilitate sunt deseori substanțial diferite față de valorile reale. Deoarece inflația afectează și

costul materiilor prime și al materialelor, profiturile sunt de asemenea afectate. O analiză comparativă a

ratelor înregistrate la aceiași firmă pe o anumită perioadă de timp, sau comparațiile realizate între firme

în perioade diferite de timp trebuie interpretată corect,ținând cont și de efectele inflației. De asemenea,

in perioade de inflatie pretul input-urilor evolueaza diferit de pretul outputurilor, generand de asemenea

distorsiuni in sistemul ratelor rentabilitatii.

O buna parte dintre firme intenţioneaza să aibă rezultate mai bune decât media pe ramură. Totuşi,

ca un obiectiv al unui nivel de performanță, firmele se pot concentra asupra ratelor înregistrate de

”leaderii” ramurii respective.

Factorii sezonieri generează de asemenea distorsiuni în analiza ratelor. De exemplu, rata de rotație

a stocurilor pentru o întreprindere cu activitate sezonieră, va avea valori diferite dacă se calculează

imediat înainte de deschiderea sezonului (când valoarea stocurilor este foarte mare) şi dacă se calculează

după incheierea sezonului (când stocurile se apropie de zero). Pentru a elimina aceste distorsiuni, se vor

folosi soldurile medii bilanțiere în calculul ratelor.

Metodele de evaluare contabilă folosite pot influenţa rezultatul comparaţiilor şi al interpretărilor.

Metodele de evaluare a stocurilor și metodele de contabilizare a deprecierilor, pot afecta soldurile

bilanțiere și distorsiona comparațiile efectuate între ratele unor firme cu acelaşi obiect de activitate, dar

cu diferențe mari în ceea ce priveşte metodele de evaluare folosite.

O întreprindere poate avea valori favorabile şi nefavorabile pentru diferite rate calculate, astfel că

este dificil de apreciat dacă firma este performantă sau nu, puternică sau slabă. Pe baza unor procedee

statistice pot fi folosite în analiză ”efectele nete” combinate ale tuturor ratelor. Multe instituții financiare

(bănci) folosesc aceste proceduri pentru a interpreta ratele de rotație sau de structură și, pe baza acestor

analize, clasifică firmele în funcție de probabilitatea lor de a întâmpina greutăți financiare. Analiza

ratelor este utilă, dar analiștii trebuie să țină cont de problemele care pot apărea și să facă ajustările

necesare. Metoda ratelor aplicată mecanic, fără un raționament bine fundamentat, este periculoasă, dar

folosită inteligent, poate aduce îmbunătățiri importante în operarea firmelor.

Întreprinderile mari fac parte de obicei din grupuri de firme care operează în diferite ramuri de

activitate, iar în astfel de cazuri este foarte dificil să fie dezvoltat un set semnificativ de rate pentru a le

compara cu valorile optime, deoarece acestea sunt stabilite de obicei în funcție de domeniul de

activitate. Metoda ratelor poate fi astfel folosită cu rezultate mai bune de către întreprinderile mici cu

activitate redusă la un domeniu decât de întreprinderile mari care operează în mai multe ramuri de

activitate.

Firmele pot apela de multe ori la tehnica ”aranjării bilanțului” (”window dressing”) pentru a face

ca situațiile financiare să arate ”mai bine” decât în realitate. De exemplu o firmă care contractează un

credit pe 12 luni la sfârșitul anului (luna decembrie), poate să păstreze acești bani sub formă de

lichidități până la începutul anului următor. Astfel lichiditatea imediată calculată pe baza bilanțului de la

sfârșitul anului va arăta o situație mai bună a firmei decâtîn realitate. Aceastăîmbunătățire este doar

temporară deoarece într-o lună va trebui începută rambursarea creditului, iar suma de bani împrumutată

va trebui cheltuită conform destinației pentru care a fost atrasă.

Considerăm că un sistem de rate bine construit și utilizat periodic poate avea beneficii mari pentru

conducerea unei entități economice. Astfel, observarea trend-ului ratelor utilizate poate da informații

despre evoluția mediul intern, dar și a celui extern al firmei. În acest fel, managementul companiei poate

fi cu un pas înaintea evenimentelor de pe piața și, mai mult, înaintea concurenților.

CAPITOLUL 2

PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂŢII COMERCIALE SI A MEDIULUI DE

AFACERI (REGLEMENTARI IN DOMENIU SI RESTRICTII LEGISLATIVE)

SC EXPED GROUP SRL este o societatea comenrcială cu capital privat integral românesc și a

fost înființată în anul 1993 în București, având unic asociat și director general un fost angajat al

ROMTRANS SA. Activitatea pe care o desfășoară în prezent societatea a început în anul 2003, când

asociatul unic a demisionat de la ROMTRANS.

SC EXPED GROUP SRL oferă servicii de transport de mărfuri în special pentru firmele care

importă sau export marfuri, acoperind tot mapamondul și toate formele de transport: rutier, feroviar,

naval și aerian. Prin rețeaua sa, compania oferă soluții de transport rutier de marfă în camioane de 20 t

cu prelată, pe diverse trasee rutiere.