Sinteze Curs Neuropsihofiziologie

1Daniela Androanche, Lucia Avasan, Iulian Chear, Mandalina Nitoi, Adrian Sima

NEUROPSIHOFIZIOLOGIE

Tematica cursului:

C1. Relatia psihic creier. Neuronul si celulele glialeC2. Sinapsa si biochimiaC3: Principalele segmente ale sistemului nervos central (SNC): maduva spinarii si trunchiul cerebralC4: Cerebelul si diencefalulC5: Teleencefalul (emisferele cerebrale)C6: Psihopatologia lobului frontal si a lobului parietalC7: Psihopatologia lobului temporal si a lobului occipitalC8: Tehnici de investigare a activitatii cerebrale- electroencefalograma, tomografia, RMNC9: Aspecte de principiu in aparitia tulburarilor de tip corticalC10: Mecanismele neurofiziologice ale perceptiei, atentiei si memorieiC11: Mecanismele neurofiziologice ale emotiei, inteligentei si gandiriiC12 : Mecanismele neurofiziologice ale limbajului - afazii


C1. Introducere in neuropsihofiziologie.

Obiectivele si scopul cursului:

1. Relatia psihic-creier2. Baza anatomica a SNC=neuronul

Insusirea si explorarea cadrului conceptual Abordarea raportului psihic-creier ca raportare adecvata a psihicului la datele anatomiei si

studierea creierului din perspectivele psihologiei.

Chiar daca definim in sens restrins sau larg neuropsihofiziologia, principalul obiect de studiu alacesteia este raportul psihic-creier.

Pincipala abordare epistemologica rezida in elucidarea pe baza experimentelor si clinicii a naturii siesentei raportului psihic-creier in jurul caruia in istoria gandirii stiintifice si filosofice au exist diferitecontroverse de-a lungul timpului.

Psihoneurofiziologia studiaza, de asemenea, baza neurofiziologica a tuturor proceselor psihice alecomportamentului si limbajului.

Modul de abordare si solutionare a problemelor raportului psihic-creier a fost conditionat atat deevolutia reprezentarilor cat si a testelor psihologice, dar si de perfectionarea tehnicilor si metodelor deinvestigare si de descriere anatomica a sistemului nervos.

Studierea raportului psihic-creier nu a fost posibila cat timp creierul era studiat ca unitate de sinestatatoare fara a tine cont de perspectiva psihologica sau psihicul era studiat in sine fara o raportareadecvata la datele anatomiei, fiziologiei, neurologiei si neurochirurgiei.

Ca urmare, neuropsihofiziologia studiaza raportul psihic-creier sub toate aspectele sale si in toatacomplexitatea sa, trebuind sa utilizeze si sa decanteze datele experimentale si clinice oferite de studiile peom si pe animale.

Neuropsihofiziologia nu este doar o disciplina experimentala ci si una functionala. Nu pot sainteleg functia pana ce nu parcurg fiziologia.

Sistemul nervos:

Etimologic denumirea provine din lat. sistema nervosu Coordoneaza activitatea organelor, musculara, Primeste si prelucreaza , integreaza la nivel superior, prin intermediul organelor de simt informatii

si elaboreaza reactii de raspuns Initiaza actiuni Este unic in ce priveste imensa gama de mecanisme de comanda si control Are rol important in mentinerea homeostaziei (echilibrului intern) si primeste milioane de biti de

informatie de la diferitele organe de simt Integreaza informatiile si le prelucreaza pentru a determina raspunsul adecvat din partea

organismului

Structura generala:

= 3 compartimente principale Compartimentul senzorial = receptorii senzoriali


Compartimentul motor = muschii efectori si glandele secretorii Compartimentul asociativ-integrativ

Elementul principal si esential al sistemului nervos este tesutul nervos, alcatuit din neuroniinterconectati prin axoni si dendrite, si celule gliale care sustin activitatea neuronilor, dar nu participa laprelucrarea informatiei.

Sistemul nervos este format din SNC = sistemul nervos central si SNP = sistenul nervos periferic

1. Sistemul nervos central SNC

SNC este responsabil de prelucrarea informatiei obtinute de la receptori si de genererea de raspunsuri.

SNC este alcatuit din

MADUVA SPINARII – protejata de coloana vertebrala ENCEFAL - protejat de cutia craniana

2. Sistemul nervos periferic

SNP este format din neuroni si nervi din afara SNC, care se gasesc la nivelul membrelor superioare siinferioare si al organelor interne.

SNP are doua componente:

SNP somatic si SNP vegetativ

2.1. SNP somatic este asociat cu

controlul voluntar al miscarilor prin actiunea muschilor scheletici si receptia stimulilor externi: chimici, termici, mecanici

- este format din fibre aferente si eferente

Aferente = afera (aduc) informatia (marile sisteme ale sintezei ascendente – caile sensibilitatiiprin maduva spinarii)

Eferente = nervii motori, fibre eferente (marile sisteme descendente – muschii scheletici,responsabili pentru miscarea voluntara, controlata a fiecarui segment de corp, sublimata inpraxie – adaptarea miscarii la specificul situatiei)

2.2. SNP vegetativ este autonom, gestioneaza activitatea inconstienta a diferitelor organeinterne: respiratie, activitatea cardiaca, digestia, dilatarea si constrictia pupilelor,etc

SNP are la randul lui 2 componente cu activitate antagonica si reflexa: SNP Simpatic si SNP Parasimpatic


Activitatea SNP vegetativ se realizeaza prin actul reflex, procesul fiziologic de raspuns la un stimulcare actioneaza asupra unui camp receptor prin care sistemul nervos raspunde activ si adecvat la stimuliiveniti din mediul intern.

Substratul anatomic al actului reflex este arcul reflex, alcatuit din:

receptor cale aferenta centrul nervos (situat la diferite niveluri) calea eferenta (duce raspunsul de comanda, reglare/autoreglare) si efectorul.

NEURONUL (celula nervoasa)

= impreuna cu prelungirile ei reprezinta unitatea anatomica functionala si trofica a sistemuluinervos.= singura celula dotata cu proprietatea de a conduce influxul nervos iar dimensiunile celuleivariaza intre 2µ – 134µ (microni).

Ca si celelalte celule ale corpului, neuronul urmeaza acelasi tipar somatic, fiind format din nucleu,citoplasma si membrana.

Din punct de vedere structural, un neuron tipic are 4 regiuni cu functii diferite:

corpul celular dendritele axonul, si terminatiile presinaptice

Nucleul:

Este inconjurat de o membrana dubla, nucleolema sau neurilema, care contine cromozomi simaterial genetic compus din catene de acid dezoxiribonucleic (AND) si acid ribonucleic (ARN)-46 de cromozomi. Fiecare regiune de ADN care produce o molecula functionala de ARNconstituie o gena , unitatea ereditatii , care determina aparitia unui caracter.

Cel mai important element celular, dupa dezvoltarea completa a sistemului nervos, nucleulneuronului nu sufera mitoze ( nu se divide) => neuronul matur este incapabil de reproducere.

Neurilema permite comunicarea intre interiorul si exteriorul nucleului prin intermediul porilor.

Citoplasma:

- Contine organite generale sau comune tuturor celulelor si organite specifice neuronului.

Organitele generale= mitocondrii – produc energie ,= lizozomi – raspanditi in dendrite, au enzime hidrolitice care actioneaza asupra proteinelor,hidratilor de carbon si acizilor nucleici pe care ii dezintegreaza


= aparatul Golgi, situat langa nucleu, primeste de la reticulul endoplasmatic proteine si lipide pecare le distribuie trebuintelor celulare – adica elaboreaza continutul veziculelor sinaptice= centrioli – se gasesc numai la neuronii tineri (viata intrauterina) si care se divid in viataintrauterina.

1. Organite specifice neuronului

Corpusculii Nissl, cu activitate de sinteza a proteinelor protoplasmatice ce servesc la refacereacelulei

Neurofibrile - grupuri de fascicule care patrund in dendrite si axon Neurotubuli – transporta constituenti in procesul de crestere Pigment galben Pigment melanic Enzime Metale: Zn – predominant in hipocamp; Cu – locus coeruleus; Fe – in substanta neagra;

Aproximativ 75% din masa Sistemului Nervos este alcatuita din celule nervoase, dintre care 35%celule nervoase si 40% celule nevroglice(mai poarta numele de celule gliale), 15% din masa creierului estereprezentata de masa intermediara necelulara (lichid extracelular), iar 10% de reteaua vasculara.

Membrana neuronala:

= partea externa a neuronului= formatiunea cea mai specializata, fiind polarizata, incarcata electric= din punct de vedere structural membrana este semipermeabila, permitand trecerea diferitelorparticule incarcate electric, ioni, dinspre exterior spre interior si invers.= Polarizarea distributia inegala a concentratiei ionilor, deci o polaritate diferita a interioruluicelulei fata de exterior, fapt de mare importanta pentru funcitonarea celulei nervoase.

Concentratia diferita de ioni in interiorul si exteriorul celulei determina o diferenta de potential sise numeste stare polarizata, iar distributia inegala a ionilor de o parte si de alta a membranei este data deprezenta porilor sau a canalelor ionice, de la nivelul membranei, precum si a permeabilitatii selective amembranei neuronale pentru diferiti ioni, cum sunt cei de Na+, K+, Cl-, Ca++. Permeabilitatea selectivaconsta in faptul ca porii membranei se eschid si permit trecerea dintr-o parte in cealalalta a ionilor doar inanumite conditii.

Calea cea mai simpla care permite micilor molecule solubile in apa sa traverseze membrana dintr-o parte in cealalalta este cea a canalelor proteice ce formeaza pori aposi ce permit miscarea moleculelorhidrosolubile.

Cei mai importanti ioni cu rol in polarizarea membranei sunt K+, Na+, Cl-, Ca++.Prin urmare, in stare de repaus exista concentratii diferite ale acestor ioni de o parte si de alta amembrane, ceea ce determina o stare polarizata cu o diferenta de potential de -65mV (potential derepaus)

Valorile potentialului de repaus sunt de aproximativ: -50mV pentru celuele usor excitabile ca neuronii vegetativi, -70mV pentru neuronii din SNC si


-90mV pentru fibrele musculaturii striate.

Pe masura ce potentialul transmembranar scade catre valoarea de +55mV, apare o crestere explozivaa permeabilitatii membranei, ceea ce permite ionilor de sodiu si clor sa intre in interiorul neuronului iarionilor de potasiu, sa iasa. Acest schimb rapid permite potentialului de membrana sa se deplaseze de la -65mV la +55mV in aproximativ ½ milisecunda, fapt ce creeaza potentialul de actiune.

Dupa ce potentialul de actiune atinge aceasta valoare, de +55mV, acesta scade rapid la -65mV,intorcandu-se la valoarea de repaus.

Impreuna cu o scurta perioada refractara in care membrana neuronului este inactiva, intreagasecventa dureaza 4 milisecunde. Cele mai importante dispozitive antrenate sunt canalele membranare(ionice) si pompele ionice.

In concluzie, orice factor care determina o crestere brusca a permeabilitatii membranei pentru ioniide sodiu de la exterior spre interior, produce o secventa rapida de modificare a potentialului demembrana, secventa care se numeste potential de actiune sau de polarizare. Aceasta modificare dureazafoarte putin, dupa care, potentialul de membrana se intoarce la potentialul de repaus.














In lipsa Na+ nu avem excitatie. Pierderile masive de electroliti sunt extrem de grave – la copiii mici poatesa apara decesul.

Structura membranei neuronale permite si propagarea potentialului de actiune (influx nervos) din punctulin care a luat nastere de-a lungul neuronului. Rata maxima de transmisie a influxului nervos este de 250impulsuri/secunda. Potentialele de actiune sunt de regula initiate in dendrite si sunt conduse spre corpulcelular si apoi axoni.

Viteza de conducere/propagare a influxului nervos variaza pentru fiecare fibra in parte intre 0,5 m/s si170 m/s. Viteza este mai mare in fibrele mielinice, iar fibrele aferente fusurilor musculare conduc influxulnervos cu o viteza de 75 m/s, in timp ce in fibrele responsabile pentru sensibilitate viteza este de 11 m/s.

Nervii micsti contin toate tipurile de fibre nervoase.

Prelungirile neuronului: axon si dendrite

Un neuron are de regula mai multe dendrite si un singur axon.

Dendritele:

= Scurte, arborizate, impreuna cu membrana neuronului reprezinta principala suprafata receptivaa neuronului.

Axonul:

= ia nastere dintr-o usoara ridicatura a corpului celular si este de obicei o prelungire unica, dedimesniuni variabile (cel mai lung axon se gaseste la nivelul nervului sciatic: 80cm – 90m) si desiapare ca fibra unica, poate da multiple ramuri fine.= Axonii mai mari, ai nervilor periferici sunt inchisi intr-o teaca de mielina, numita teaca Schwann,iar din loc in loc apar strangulatiile Ranvier.= Aproape de terminatie axonul se divide in ramuri fine care contin umflaturi specializate, numitebutoni terminali, sau terminatii presinaptice.= Cu ajutorul butonilor terminali neuronul transmite informatia suprafetei receptive, respectivdendritei sau corpului celular al unui alt neuron.

Celulele care transmit informatia aferent se numesc presinaptice, cele care o preaiau –postsinaptice

Grupurile de fibre mielinizate apar de culoare alba si formeaza substanta alba a sistemului nervos,iar cele nemielinizate, impreuna cu corpul celular, corespund substantei cenusii.

Numarul neuronilor este de 5x109 din care aproximativ 14 miliarde sunt in cortexul cerebral.Neuronii, in lipsa oxigenului, sufera o serie de modificari structurale ireversibile


Proprietatile neuronilor: Excitabilitatea Conductibilitatea Labilitatea = raspund la un numar de stimuli in unitatea de timp

Casificarea neuronilor

A. Dupa diferentele structurale, ale numarului si formei proceselor neuronale, = 3 grupe:

Neuroni unipolari – o singura fibra nervoasa ce se extinde de la corpul celular si poate danastere mai multor ramificatii; la scurta distanta de corpul celular aceasta fibra se divide in 2ramuri: una = dendrita, cealalalta = axon care intra in maduva spinarii sau creier;

Acest tip de celule predomina la nevertebrate si in sistemul nervos vegetativ. Neuroni bipolari = soma (corpul celulei) este ovoida, da nastere la 2 fibre nervoase, una

periferica, dendrita, alta centrala, axonul, care duce informatia catre SNC ; se afla in partilespecializate ale ochilor, nasului si urechii sau in ganglionii spinali, cu rol de a transmiteinformatii legate de tact si presiune.

Neuroni multipolari = SN vertebral( corpul medular anterior); cu un axon si un numar mare dedendrite.


















B. Din punctul de vedere al diferentelor functionale:

Neuroni motori – specializati in transmiterea impulsurilor de comanda si control de la creier lamaduva spinarii , la efectorii musculari sau glandulari. Gruparea lor formeaza marile sistemeeferente. Sunt specializati in elaborarea mesajelor de comanda si control si de raspuns lastimulii din mediul intern sau extern.

Neuroni senzitivi – aferenti transporta informatia de la periferie catre creier sau maduvaspinarii si pot avea in varf dendrite terminale specializate, iar alteori, dendritele lor suntasociate cu celulele receptoare localizate in piele sau in diferite organe. Sunt specializati inreceptarea informatiilor din afara sistemului nervos. Gruparea lor formeaza marile sisteme alesintezei aferente.

Neuroni intercalari sau de asociatie = interneuronii sunt localizati in interiorul creierului saumaduvei spinarii si stabilesc legatura intre neuronii motori si cei senzitivi.

C2. Celulele gliale

Corpul celulelor nervoase si axonii sunt inconjurati de celule gliale. Acestea se afla intr-o proportiede 10 pana la 50 de ori mai mare decat neuronii din sitemul nervos central. Celulele gliale nu proceseazainformatia dar au numeroase roluri :

servesc ca element de suport si sustinere al neuronilor, separa unele grupuri neuronale de altele doua tipuri de celule gliale ( oligodentrocitele din SNC si celule Schwan din SNP) formeaza

mielina care este o patura izolatoare ce acopera neuronii cei mai mari rol fagocitar inlaturand resturile neuronilor distrusi tamponeza concentratia ionilor de potasiu din spatiul extracelular si inlatura transmitatorii chimici eliberati in timpul transmisiei sinaptice rolul de protectie si nutritiv pentru celule nervoase

La nivelul SN al vertebratelor exista doua tipuri de nevroglii:I. microglia - fagocite care se mobilizeza dupa traumatisme, infectii si alte boli

II. macroglia - se compune din 3 tipuri de celule :a) Astrocitele

cele mai numeroase, cele mai enigmatice, situate intre tesutul nervos si vasele sangvine, iar altele fac contact cu vasele sangvine,

aceasta structura etansa formeaza bariera hematopoetica care are rolul de a stopapatrunderea substantelor toxice in sange

adera si inlatura din regiunea sinaptica anumiti neurotransmitatori, rol nutritiv, rol de ainaluta detritusurile neuronale ( resturi )

permeabilitatea inalta pentru potasiu, tamponand excesul acestuia in timpultransmiterii sinaptice, sunt responsabile si de formarea diferitelor cicatrici ca urmare aagresiunilor asupra sistemului nervos.

b) Oligodendrocitele asezate in siruri de-a lungul fibrelor nervose rol in formarea mielinei si mentinerea intergritatii neuronale


mielinizare la nivelul creierului si a maduvei spinarii ( Teaca de mielina protejezaneuronul, respectiv axonii neuronali).

c) Ependimul - celule epiteliale care formeaza o membrana care acopera partile specializate alecreierului si ventriculii cerebrali

Sinapsa si biochimia cerebrala

Sinapsa neuronala

Neuronii nu sunt interconectati fizic intre ei, legaturile interneuronale sunt alcatuite din elementereceptoare si elementele executive realizeaza si se prin intermediul sinapsei, un mecanism complex(denumirea de sinapsa a fost data in 1997 de Foster si Sherrington).

Neuronii nu se afla in contact direct, ci exista un spatiu, numit fanta sau spatiu sinaptic, iar pentruca impusul sa-si continue drumul de-a lungul caii sau fibrei nervoase ei trebuie sa parcurga acest spatiu.

Cercetarile histologice au aratat ca la locul de contat terminatiile celulare prezinta proeminente dediferite forme si marimi, forme inelare, veziculare si picioruse, denumite generic butoni sinaptici cu undiametru intre 0,5 - 2 microni si care realizeaza o suprafata de contact de aprox 2-4 microni.

Practic sinapsa poate fidenumita ca fiind jonctiuneafunctionala dintre doi sau maimulti neuroni si care reprezinta obariera fata de potentialul deactiune care se propaga catreterminalul axonal sau presinaptic.Din punct de vedere structuralsinapsa e alcatuita din: membrana presinaptica cu

vezicule caracteristice, cu undiametru 300-400 amgstromidenumite veziculepresinaptice

membrana postsinapticasituata in fata membraneipresinaptice.

fanta -spatiul sinaptic ( spatiuldintre membrane )

In fiecare buton terminal s-auevidentiat doua structuriimportante pentru functionareaexcitatorie sau inhibitorie asinapsei:1) vezicule care contin substanteneurotransmitatoare si care





Sinapsa neuronala













Sinapsa neuronala










odata eliberate inhiba sau excita neuronul postsinaptic2) mitocondriile care furnizeaza adenozin trifosfat (ATP) care asigura energia sintezeineurotrasmitatorului.

Transmitere sinaptica la nivelul sistemului nervos

Se efectueaza printr-o succesiune de neuroni sub forma de impuls nervos.Cu ocazia transmiterii interneuronale apare posibilitatea blocarii, schimbarea transminterii unui impulssingular in stimulii repetivi sau integrarii intr-un semnal complex. Toate aceste mecanisme apartin functieisinaptice.La nivelul unui neuron impulsul trece de la dendrite catre corpul celular apoi catre axon si terminatiileacestuia.Prin urmare sinapsele sunt tramsmisia dinspre neuronul care secreta neutrasmitatorul (neuronpresinaptic) spre neuronul asupra caruia actioneaza transmiterea (neuronul postsinaptic).Principiul conducerii intr-un singur sens prin sinapsele chimice, face ca sinapsa sa fie indreptata catre unscop specific in vedere executarii cu exactitate a miliardelor de functii motorii, senzoriale, mnezice, degandire etc.

Procesul de transmitere se numeste transmitere sinaptica. Se desfasoara: cand potential de actiune ajunge in regiunea presinaptica prin stimulare, produce migrarea unor vezicule din terminalul presinaptic catre membrama

neuronala cu care apoi se uneste si ulterior isi goleste continutul vezicular chimic in fantasinaptica.

Neuronul difuzeaza neurotransmitatori in fanta sinaptica, unde se combina cu receptorii sprecifici, de lanivelul membranei postsinaptice. Aceste molecule ale neurotransmitorului avand o configuratie care seadapteaza perfect configuratiei spatiale a moleculei receptoare.Interactiunea dintre neurotransmitator si receptor dureaza foarte putin si produce o schimbare inpermeabilitatea membranei, producandu-se astfel potentialul de actiune. Combinarea unei singuremolecule cu un singur receptor nu e suficienta pentru depolarizarea completa a membranei postsinapticesi in acest caz impusul nu poate tranversa bariera sinaptica iar informatia se pierde.Pentru producere transmisiei sinaptice este necesar sa ajunga in terminalul presinaptic impulsuri suficientde intense care sa stimuleaze eliberarea unei cantitati suficiente de neurotransmitator.Dupa combinarea cantitatii respective cu receptorii postsinaptici, membrana postsinaptica sedepolarizeaza permitand potentialului de actiune sa treaca de-a lungul neuronului postsinaptic.Prin urmare functia mecanismului postsinaptic este aceea de a elimina informatiile nerelevante si de arealiza transmiterea impusurilor doar la excitatia cu intensitate de prag. Prin acest mecanism evitandu-sesuprasolicitarea sinaptica.Astfel se poate spune ca frecventa impusurilor din neuronul presinaptic nu coreleaza mereu cu frecventaimpulsurilor din neuronul postsinaptic. Transmiterea impulsurilor sinaptice ale sistemului nervos se faceatat electric cat si chimic. Cu toate ca majoritatea sinapselor utilizeaza transmitatori chimici unele dintreacestea utilizeza calea pur electrica.Cu microscopul s-a demonstrat ca sinaplele chimice si electrice au morfologie diferita.La nivelul sinapselor electrice canalele ionice conecteza citosplasma celulelor presinaptice sipostsinaptice.


Sinapsele chimice - ele sunt separate prin fanta sau spatiul sinaptic.La nivelul sinapselor electrice agentul transmitator este ionic, iar la nivelul sinapselor chimice agentultransmitator este molecula de neurotransmitator adica agentul chimic.Sinapsele chimice mediaza actiuni inhibitorii, excitatorii si sunt implicate in majoritateacomportamnetelor complexe.In creier sinapsele electrice nu sunt caracteristice si sunt mai putin comune, ele nu au actiuni inhibitoriisau excitatorii au o viteza de conducere mai rapida si actiune stereotipa.Sinapsele chimice fiind mai complexe ele sunt mai flexibile si rezista la modificari mari fovorizandplasticitatea pentru memorie, invatare, miscare, si alte functii cerebrale.

Clasificare:1) Dupa natura terminatiilor sinaptice :

Sinapse axosomatice - frecvente in maduva spinarii si ganglionii spinali, Sinapse axodendritice – frecvente in scoarta cerebrala Sinapse dendrodendritice Sinapse axoaxonale

2) Dupa mecanismul de transfer Sinapse electrice Sinapse chimice

3) Dupa efectul produs la nivelul neuronului receptor: Sinapse excitatorii Sinapse inhibitorii Sinapse senzoriale receptoare Sinapse efectoare (efectorii) reprezentate de cele vegetative sau motorii la nivelul

glandelor si muschilor

La nivelul SNC avem sinapse chimice.

Biochimia cerebrala

In sistemul nervos sunt produse numeroase substante neurotransmitatoare fiecare neuroneliberand unua sau mai multe dintre aceste substante.In contrast cu cercetarea activitatii electrice a sistemului nervos studiile biochimice au inceput mult maitarziu.Un pas decisiv a fost realizat in 1900 de catre scoala engleza. S-a constanat ca stimularea electrica anervilor autonomi si a glandelor produce modificari caracteristice de tipul tahicardiei ( marirea frecventeicardiace) si hipertensiunii arteriale, modificari provenite prin injectarea extractului de glanda adrenala.Lucararile lui Dale si a colaboratorilor 1930 au demonstrat ca acetilcolina este o substantaneurotramitoare atat la nivelul ganglionilor autonomi vegetativi cat si la niveleul joctiunii dintre nervul simuchiul scheletic.


Neurotrasmitaorul este o subatanta fabricata de celula nervoasa care eliberata in spatiul sinapticca raspuns la o stimulare are efect specific, asupra altei celule. La nivelul sistemului nervos centralaceasta celula este reprezenata de neuron iar la perifierie poate fi reprezenata si de o celula secretorie.Prin urmare creierul poseda atat neuroni cat si neurotramnitatori astfel incat orice structura oricecompartiment are la baza atat un substrat anatomic cat si unul biochimic, astfel caile anatomice cerebraleinterconectate sunt definite nu numai de structura lor anatomica ci si de transmitatorii lor sinaptici.

Neurotransmitatorii se pot imparti in 2 grupe :a) cu molecula mica si actiune rapida implicati in majoritatea raspunsurilor prompte ale sistemului

nervos - transmit semnalele senzoriale spre centrii nervosi sau a celor motorii spre efector.Substanatele neurotransmitatoare cu molecula mica sunt putine, 8 tipuri, 8 substante, toatesunt amine si 7 aminoacizi sau derivati ai aminoacizilor : acetilcolina ( stimuleaza contractia muschilor scheletici) monoaminele sau aminele biogenice dopamina, norepinefrina ( noradrenalina ) epinefrina (adrenalina) serotonina, histamina.Aminoacizi: acidul gama amino butiric sau gaba si glicina sunt inhibitori, glutamatul si acidulaspartic sunt excitatori.Aceste substante sunt sintetizate in citoplasma butonilor sinaptici si inmagazinate in veziculelesinaptice, butonii terminali.Cand un potential de actiune ajunge in regiunea presinaptica el stimuleaza un numar de veziculepentru a migra si a se reuni cu membrana neuronala propriuzisa a celulei care delimiteaza sinapsasi prin deschiderea canalelor respective (ionice) elibereaza neurotransmitatorii in spatiul sinaptic.Dupa ce potential de actiune a trecut, restul moleculelor de neurotransmitatori sunt distruse deenzimele prezente la aceste nivel, iar altele sunt transportate din nou la nivelul butonului sinaptic.

b) un numar mare de neuropeptide care sunt moleule mari cu actiune lenta, sunt reprezentate depeptidele opioide enkefaline, endorfine, dinorfine . Neurohipofizare: vasopresina, oxitocina,tahichine reprezentate de substanta P, K, etc secretine, insuline, somatostatine, gastrine.

Acetilcolina ACH

este parasimpatico-mimetic singura subtanta transmitatoare, cu greutate moleculara mica, care nu este nici aminoacid si nici

derivat al acestuia localizare: este secretata de neuronii care se gasesc la nivelul multiplelor arii cerebrale dar in mod

specific de ariile piramidale mari din cortexul cerebral motor, in ganglionii bazali la nivelulneuronilor motori ce inerveaza muschii scheletici, neuronii preganglionari din SNV parasimpatic siunii neuroni postganglionari din SNV simpatic.

actiunea centrala a activitatii colinergice se manifesta asupra trezirii activitatii corticale sicomportamentale si in prelucrarea stimulilor aferenti. Trezirea corticala este produsa de


eliberarea acetilcolinei iar stimularea cailor reticulate mareste activitate cailor colinergiceascendente prin eliberare crescuta de acetilcolina.

ACH are efecte parasimpatico-mimetice in doze mici - efecte muscarinice si de facilitare atransmiterii sinaptice centrale si periferice sau nicotinice.

in doze mari efecte excitante cat si deprimante insotite de blocaj sinaptic tranzitoriu. de cele mai multe ori aceste sinapse au efect excitator dar si inhibitor pe unele terminatii

parasimpatice, de exemplu inhibitia cordului de catre nervii vagi. exista 2 sisteme colinergice majore :

-unul reticulat ascendent, o continuare a formatiunii reticulate din trunchiul cerebral-unul limbic situat pe hipocamp

Antagonistii ACH sunt atropina si scopolamina care inrautatesc capacitatea de a diferenta stimuliiluminosi de cei auditivi. Receptorii specifici sunt cei muscarinici si nicotinici.Din punct de vedere patologic o maladie grava - mistenia gravis data de reducerea catitatii de acetilcolina,prin reducerea numarului receptorilor colinergici la nivelul sinapsei nervi - muschi.Anul 1900 - a fost descrisa de neurologi acesata maladie si cacteristicile clinice. Boala autoimuna in carese produc anticorpi impotrva receptorilor nicotinici diminuand tranmiterea sinaptica si diminuand fortamusculara.In 1996 a fost izolata din venin de sarpe o alfabungarotoxina care duce la paralizie prin lezarea ireversibilaa receptorilor colinergici de pe placa terminala. Studiile experimentele au aratat ca blocajul cu toxinabotulinica se asociaza cu afectarea eliberarii de acetilcolina.In ultimii ani s-a acordat o atentie deosebita pentru relatia intre aceticolina cerebrala si dementa, unsimptom cheie fiind amnezia. Studiile post mortem au demonstrat o pierdere semnificativa a sintezeiacetilcolinei.

C3. Dopamina

Tirozina este convertită în L-dihidroxifenilalanină sau L-dopa, această enzimă joacă un rol important darlimitat în sinteza dopaminei și norepinefrinei.Până în prezent s-a stabilit că dopamina (DA) prezintă trei căi majore :

Nigrostriată, care pornește din substanța neagră a mezencefalului și ajunge la corpul striat dinganglionii bazali si nucleul amigdaloid.

Mezolimbică – pronește de la corpii celulari din apropierea substanței negre și se termină întuberculul olfactiv al sistemului limbic. Terminațiile dopaminergice corticale sunt extensii aleacestei căi.

Calea tuberoinfundibulată este o colecție hipotalamică densă de corpi celulari dopaminici ,implicați în controlul glandei pituitare, această cale este independentă de celelalte doua. Acestsistem inhibă eliberarea de prolactină din lobul anterior al glandei pituitare.

Agoniștii dopaminergici (antagoniștii sunt substanțele cu efect contrar celui al substanței de referință , iaragoniștii potențează, au același efect cu substanța de referință) sunt amfetamina și apomorfina, carereduc nivelul prolactinei.Medicamentele care blochează dopamina, în mod analog, determină creșterea prolactinei. S-a stabilit cadopamina este implicată in boala Parkinson, astfel, la decedații cu această boală s-a găsit o degenerare asubstanței negre, a striatului și implicit, a căilor care conțin dopamină. Tractul nigrostriat este reprezentatbilateral. Majoritatea medicamentelor antischizofrenice sunt antagoniști ai dopaminei.


Astfel, tratamentele prelungite cu neuroleptice in schizofrenie produc efecte extrapiramidalecaracteristice bolii parkinson, efecte care nu apar la toate neurolepticele. De ex: tioridazina dă efecteextrapiramidale mai mici.Explicația constă în faptul că intercțiunea DA-acetilcolină se află în circuitul extrapiramidal. Astfel, axoniidopaminergici care provin din substanța neagră formează sinapse în striat pe neuronii colinergici.Dopamina eliberată de terminațiile presinaptice are o acțiune inhibitorie asupra sinapselor colinergice(încărcate cu acetilcolină).În boala Parkinson, sau in cazul blocării dopaminei de neuroleptice sau alte substanțe se diminueazăactivitatea căii nigrostriate, neuronii colinergici nemaifiind inhibați și se declanșează o simptomatologieextrapiramidală datorată neuronilor colinergici supraactivi din striat, mai ales din nucleul caudal.Calea nigrostriată este implicată și în alte comportamente cum ar fi : alimentația și băutul (foame și sete).Efectele neurolepticelor de blocare a dopaminei pot fi ameliorate prin administrarea de medicamenteanticolinergice de tipul L-dopa.Lezarea căii mezolimbice duce la pierderea inhibării gândirii si la dominarea experientei conștiente lacreșterea fluxului ideatic și fantez ist.

Noradrenaliza (Norepinefrina)

Neurotransmițător postganglionar, al neuronilor simpatici, iar în SNC este neurotransmițătorul utilizat decătre celulele nervoase localizate in corpus (locus) coeruleus – nucleu al trunchiului cerebral.


Există două căi adrenergice majore:

1. ventrală (anterioară) – cu origine bulbară si pontină ce urcă în creier și inervează regiuneamezencefalică și formațiunea reticulată, iar de la acest nivel ajunge în hipotalamus și inervează toținucleii de la acest nivel

2. dorsală – cu originea in locus coeruleus care, pe măsura trecerii spre diencefal dă ramificațiitalamice și hipotalamice (talamencefal = diencefal+talamus)

Acțiune:

- Hormon suprarenal care produce vasoconstricție și crește implicit tensiunea arterială(hipertensiune), mediază excitația – demonstrat cu ajutorul amfetaminelor, care au efect destimulare a noradrenalinei (agonistică).

- Rol important în învățare și selectarea stimulilor importanți. Neuronii secretori de noradrenalinădin locus coeruleus din punte, trimit fibre nervoase controlând activitatea globală în general șitonusul muscular.

Adrenalina (Epinefrina)

Hormon al suprarenalei și mediator simpatic. Determină efecte similare noradrenalinei și efecteexcitatorii asupra simpaticului (SNVS)- vasoconstricție, stimularea inimii, bronhodilatație si are rolimportant în metabolism, stimulând catabolismul, glicogenoliza si hiperglicemia.

Serotonina (5-HT, 5-Hidroxitriptamina)

Este sintetizată la nivelul rafeului median al trunchiului cerebral, cu proiecții spre mezencefal și multiplearii nervoase spre hipotalamus si coarnele posterioare ale măduvei spinării.Calea ascendentă a serotoninei inervează formațiunea reticulată mezencefalică, hipotalamusul, striatul,amigdala, hipocampul, septul și cortexul cerebral.Corelatele comportamentale ale acestui transmițător au fost mai puțin studiate datorită lipseisubstanțelor sau medicamentelor care determina creșteri sau scăderi ale 5-HT.Un efect al creșterii nivelului de serotonină hipotalamică constă în diminuarea ratei alimentare , cele maipopulare medicamente pentru slăbire (benzedrina si fenfluramina - ponderas) acționează prin intermediulmecanismelor hipotalamice (creierul vegetativ – centrii foamei, setei, etc.).În 1969 s-a observat apariția unui grad de insomnie care a fost direct proporțională cu diminuareaserotoninei. Serotonina mediază inhibiția comportamentală astfel că diminuarea acesteia duce lacreșterea acțiunilor comportamentale manifestate prin hi peractivitate și hiperagresivitate.Gray în 1982 sugerează ca sistemul serotonic ascendent joacă un rol important în trăirea fricii și anxietățiiaccentuând inhibiția comportamentală. Consecințele creșterii serotoninei sunt mai putin studiate si maiputin clare, variatii mici ale serotoninei au efecte minore, in timp ce cresterile mari duc la un sindromcomportamental specific, manifestat prin tremur de repaus al capului si al membrelor anterioare șimișcări lente ale corpului in stare mobila.Serotonina actioneaza ca inhibitor al cailor de transmitere a durerii la nivelul maduvei spinarii si sepresupune ca are rol in controlul dispozitiei psihice.Un rol important în depresie îl joacă serotonina. Practic depresia este favorizată și cauzată deimposibilitatea transmiterii în sinapse a serotoninei, determinând stari depresive si tendință de suicid.Tratamentul cu fluoxetina reduce efectul acestei boli.


O cantitate redusă de serotonină a fost observată la pacieniți cu stări depresive și care au manifestattendințe de suicid.Pentru o mai bună observație a acestui fenomen s-au administrat unor subiecți sănătoși inhibitori aiserotoninei și a fost determinată artificial o stare depresivă a acestora.Studiile genetice au pus în evidență și ele, rolul serotoninei în depresie. A fost examinată din perspectivăgenetică relația dintre gena transportatoare a serotoninei și apariția depresiei, acțiune care a fost mediatăși ameliorată prin antidepresive.La unii subiecți au fost identificate gene care reprezentau de fapt copii ale genei transportatoare deserotonină (gena alelă) aceasta fiind principala cauză pentru care unii indivizi sunt mai predispuși in adezvolta depresii decât ceilalți.Deasemenea, disfuncțiile motorii, lapsusurile și apatia sunt asociate depresiei. S-a observat deasemeneaca 5-hidroximetanina joacă rol important în activitatea motorie, memorie si reținerea informațieisenzorial-perceptive.Căile colinergice, serotonenrgice, dopaminergice, adrenalinergice sunt magistrale majore aleneurotransmițătorilor, materializate prin axoni lungi. Deasemenea, aceste substanțe sunt secretate deanumiți neuroni specifici.În contrast, grupul aminoacizilor sunt constituenți celulari universali.Acțiunea lor este mai puțin clară și nusunt organizați în căi cu axoni lungi. Din distribuția și acțiunea lor farmacologică s-a dedus că au mai multo funcție modulatoare asupra altor neuroni.Dintre aminoacizi, glicina, glutamatul și aspartatul sunt 3 dintre cei 20 de aminoacizi comuni încorporați înproteina tuturor celulelor.Glutamatul și aspartatul sunt produșii ciclului Krebs. Sunt secretați de terminațiile presinaptice dinnumeroase căi senzoriale și în multe arii corticale. Are un rol excitator. Aspartanul are deasemenea un rolnesigur.Glicina este sintetizată din serină la nivelul sinapselor medulare și acționează ca inhibitor.GABA sau acidul gama-amino-butiric este sintetizat din glutamat , este prezent în concentrație mare înSNC, dar și în pancreas și glanda adrenală. Are deasemenea rol inhibitor și este secretat de terminațiiledin măduva spinării, cerebel (în special celulele Purkinje și cele cu coșuleț), ganglionii bazali, hipocamp,ariile corticale. Probe convingătoare atestă faptul că medicamentele anxioase (valiumul, de ex) au caefect facilitarea transmiterii acidului gama-amino-butiric. Acidul gama alfa, beta si gama dispune de 3domenii funcționale. Receptorii alfa și beta se leagă de barbiturice, în timp ce receptorii gama se leagă debenzodiazepine.Peptidele opioide, spre deosebire de neurotransmițătorii cu moleculă mică și acțiune rapidă - peptideleneuroactive, provin din procesul de secreție proteică și se caracterizează prin molecule mari și acțiunelentă.S-a sugerat că există neruotransmițători endogeni similari cu morfina. Plecând de la această ipoteză, Cubesi Kosterlitz, în 1975 au identificat două peptide morfinomimetice, în țesutul cerebral, pe care le-audenumit enchefaline.Ulterior au fost descoperite endorfinele cerebrale, iar Golstein și colaboratorii, în jurul anului 1979 auizolat din hipofiză și din țesutul nervos porcin o a treia grupă de peptide opioide, dinorfinele.


Enkefalinele:

Prin afirmarea lor specifică pentru receptorii opiacei, seamănă cu morfina dar efectul lor analgezic a fostgreu de determinat, datorită faptului că sunt scindați rapid. S-a demonstrat că există o strânsă legăturăîntre terminațiile enkefalice și modularea impulsurilor nociceptive.Enkefalina este stocată în terminațiile presinaptice, iar în condiții corespunzătoare ea este e liberată însinapsă, unde acționează asupra receptorilor opiacei (postsinaptici).Aceasta pare să fie baza analgeziei naturale.În anumite condiții sistemul poate deveni supraactiv, lucru demonstrat de soldații care continuă să lupteîn condițiile în care prezintă răni severe.Există, deasemenea, diferențe individuale în privița susceptibilității durerii, explicate prin densitatea pecare o prezinta aceste căi. Acupunctura poate stimula sistemul opioid endgen, propriu organismului, iarnaloxona, blochează analgezia indusă prin hipnoză.Deasemenea, s-a sugerat că sistemul endogen opiat, joacă un rol important în funcționarea normală acăilor de recompensare din creier.

Endorfinele

Termenul este derivat din endogen si morfină, se utilizează pentru a desemna unele peptide secretate decreier, cu acțiune opioidă.Aceste substanțe au fost relevate odată cu desocoperirea în creierul vertebratelor a receptorilor opiacei,care pot recepta aceste substanțe, prezenți în terminațiile presinaptice.Spre deosebire de enkefaline, endorfinele au o localizare mai limitată și în funcție de zona în care segăsesc, ele sunt stocate fie ca atare, fie sub formă acetilata inactivă.S-a presupus că endorfinele ar favoriza eliberarea hormonului diuretic, al celui de creștere și alprolactinei. În general au un rol în menținerea unui comportament normal, avand o distribuțieheterogenă, concentrația cea mai mare – în ariile legate de perceperea durerii si de comportamentulemoțional.Alterarea mecanismului care reglează homeostazia beta-endrofinelor produce semne și simptome deboală mintală.Substanță antagonistă cu înaltă specificitate pentru receptorii opioizi, naloxona (tratamentul dependențeide heroină) nu a dus la nicio ameliorare clinică a schizofrenicilor.Injectarea endorfinelor în lichidul cefalorahidian afecteaza numeroase procese fiziologice sicomportamentale.Beta-endorfina dă o marcantă stare catatonică, numita stare de inhibiție rigidă, sau imobilitate rigidăbeta-endorfinică. Catatonia este un simptom al schizofreniei - stare imobilă a pacientului pe o perioadăde la cateva minute la câteva zile.

Dinorfinele

A treia familie de peptide opioide endogene. Cea mai mare concentrație se găsește în hipotalamus și înhipofiză (lobul posterior al hipofizei)Cele 3 sisteme opioide, enkefalinele, endorfinele, și dinorfinele, nu sunt complet separate.Precursorii lor pot genera peptide diferite dar și identice, funcție de structura nervoasă sau glandulară darși de rolul pe care îl îndeplinesc.


Distribuția cerebro-spinală a peptidelor opioide este diferită si dublata de prezența receptorilor opioizicare asigură efecte inhibitorii asupra durerii si asupra reacțiilor somatovegetative și endocrine produse destres.

C4: Principalele segmente ale sistemului nervos central (SNC): maduva spinarii si trunchiul cerebral

Noțiuni introductive

În evoluția ontogenetică are loc formarea sistemului nervos din ectoderm, forma primară fiindreprezentată de tubul neural. Delimtările cele mai semnificative sunt considerate cele rezultate dindiferențierile anatomo-histologice și funcționale apărute în evoluția embriogenetică.

Astfel, se produce o primă delimitare între porțiunea posterioară a tubului neural, din care se va constituimăduva spinării și porțiunea anterioară veziculară.

În faza finală a embriogenezei, din această veziculă primară vor rezulta cele cinci formațiuni mari care, dejos în sus, sunt următoarele:

Din mielencefal se dezvoltă bulbul rahidian;19

Daniela Androanche, Lucia Avasan, Iulian Chear, Mandalina Nitoi, Adrian Sima







Din mielencefal se dezvoltă bulbul rahidian;19

Daniela Androanche, Lucia Avasan, Iulian Chear, Mandalina Nitoi, Adrian Sima







Din mielencefal se dezvoltă bulbul rahidian;


Din metencefal, respectiv din porţiunea anterioară a acestuia, se dezvoltă structurile punţii(puntea lui Varoli), iar din porţiunea posterioară se dezvolta cerebelul;

Mezencefalul – din porţiunea anterioră se dezvoltă pedunculii cerebrali, iar din cea posterioară,tuberculii cvadrigemeni.

Diencefalul din care se dezvoltă talamencefalul (compus din talamus, epitalamus, subtalamus şimetatalamus) şi hipotalamusul;

Telencefalul din care se vor dezvolta emisferele cerebrale.

Ventriculii cerebrali

În interiorul encefalului există patru cavitaţi situate în continuarea canalului ependimar numite ventriculi.Ei se formează în cursul dezvoltării embrionare prin dilatarea canalului ependimar. La adulţi, aceştiventriculi conţin lichid cefalorahidian (LCR) şi comunică cu canalul ependimar.

Ventriculul I si II sunt numiţi ventriculi laterali, situaţi în interiorul emisferelor cerebrale, fiind separaţi deo membrană numită septum pellucidum .

Ventriculul al III-lea este situat la nivelul diencefalului.

Ventriculul al IV – lea, este situat între trunchiul cerebral şi cerebel.

Trunchiul cerebral formează podişul ventriculului al IV-lea, iar cerebelul, tavanul acestei cavităţi.

Ventriculul III comunică cu ventriculul IV prin apeductul lui Sylvius, iar cu ventriculii I şi II, prin orificiileinterventriculare ale lui Monroe.

Maduva spinării

Din punct de vedere filogenetic este segmentul cel mai vechi al SNC, adăpostită de canalul vertebral, areca limită superioară un plan orizontal care trece pe marginea superioară a arcului posterior al atlasului ,iar ca limită inferioară un plan orizontal care trece prin discul separator dintre prima si a 2-a vertebrălombară.

Lungimea măduvei spinării este de aprox. 43 cm la femeie şi 45 cm la barbaţi, ea nu ocupă în întregimelugimea şi lărgimea canalului vertebral.

Meningele

Măduva este separată de pereţii osoşi ai cananlului vertebral printr-un spaţiu perimedular. Meningelespinal este cuprins între peretele osos şi duramater, un spatiu subdural.

Măduva spinării are următoarele regiuni:

- cervicală- toracică- lombară- coccigiană- sacrală


Nevraxul este invelit de 3 membrane care formeaza meningele. Partea din jurul maduvei spinării senumeşte meninge rahidian. Aceste membrane sunt dispuse dinspre exterior spre interior, in urmatoareaordine: duramater, arahnoida, şi piamater.Duramater rahidiană este o membrană fibroasă foarte rezistentă care captuşeşte canalul rahidian şisepară pereţii canalului rahidian printr-un strat de ţesut gras.

Arahnoida este o lamă conjunctivă formată din celule epiteliale care trimite spre piamater trabeculeconjunctive (prelungiri) spre piamater . Între duramater şi arahnoidă se află un spaţiu numit subdural.

Piamater este o membrană internă care aderă intim la suprafaţa medulară urmărind relieful ei şi este omembrană fibrovasculară conţinând vase ce hrănesc substanţa nervoasă.

În lungul măduvei spinării sunt două şanţuri care împart măduva în 2 jumătăţi simetrice – şanţul medianventral şi şanţul medial dorsal.

Ca şi configuraţie externă, măduva spinării are aspectul unui cilindru turtit antero-posterior, iar în dreptulregiunilor cervicale C3, C4, dorsala 1 şi 2 şi lombară, măduva prezintă 2 regiuni mai voluminoase,intumescenţa cervicală şi intumescenţa lombară, ce corespund plexurilor brahial şi lombar.

Intumescenţa lombară se termină cu conul medular care se continuă cu filum terminale - segmentrudimentar al măuvei spinării. Filum terminale prezintă un segment superior care este format din cele 3membrane meningeale, având pe faţa laterală câteva fascicule de fibre nervoase care reprezintărădăcinile nervilor spinali.

Din punct de vedere structural, măduva spinării este alcatuită din substanţa albă şi substanţa cenuşie, iardin punct de vedere al particularităţilor pe care le prezintă modul de dispunere al celor 2 substanţe, ceacenuşie este dispusă la interior, sub forma literei H sau fluture, având un caracter compact si substanţaalbă este situată la exterior.

Substanţa cenuşie este aşezată în regiunea centrală şi reprezintă o îngrămădire de neuroni care pot figrupaţi in 3 categorii: neuroni radiculari, intercalari şi coordonali.


Neuronii radiculari sunt neuroni motori, cu axoni mari, care intră în alcătuirea nervilor spinali.

Neruonii intercalari au dimensiuni variabile, axonii lor raman in substanţa cenuşie şi sunt în legatură cudendritele neuronilor radiculari, sunt neuroni de asociaţie.

Neuronii coordonali au axoni care

părăsesc substanţa cenuşie şi formează dendrite diferite şi cordoanele de substanţă albă.

Substanţa albă a măduvei spinării este formată dintr-un complex de fibre, în majoritate mielinice (culoarea albă),care sunt dispuse în cordoane. Unele dintre aceste fibre îşi au originea în interiorul măduvei şi se numescendogene, iar altele îşi au originea în neuronii din afara măduvei spinării şi se numesc fibre exogene.Fibrele lungi, de proiecţie, ies din măduvă şi ajung la diferite segmente ale encefalului.

Nervii rahidieni (spinali)

Sunt 31 de perechi .

Un nerv rahidian porneşte din măduvă prin 2 rădăcini: ventrală şi dorsală , ambele formeaza nervulrahidian (spinal).




















Fiziologia maduvei spinarii

Activitatea măuvei spinării este esenţială în ansamblul activităţii organismului şi în comparaţie cu scoarţacerebrală, măduva spinării este considerată segment de transmisie a informaţiilor.

Funcţia de conducere este asigurată de fibrele care alcătuiesc substanţa albă a măduvei spinării, fibre(fascicule) grupate în cordoane: anterioare, posterioare şi laterale (spre deosebire de substanţa cenuşiecare formează coarne laterale)

Functia de conducere este realizata de fibrele cu traseu ascendent si descendent:

Fibrele cu traseu ascendent:- iau naştere din ramurile lungi care au pătruns în măduvă prin rădăcinileposterioare ale nervilor spinali şi sunt căi senzitive ; căile senzitive au 3 neuroni pe traseul lor: primul seaflă în afara SNC (protoneuronul), respectiv în ganglionul spinal, al 2-lea neuron se află fie în măduvaspinării, fie în bulb, iar al 3-lea neuron, se alfă, pentru toate tipurile de sensibilitate, in talamus.Axonul acestui ultim neuron ajunge la scoarţa cerebrală, de partea opusă părţii de unde a pornit excitaţia.

Caile senzitive sunt urmatoarele:

Pentru sensibilitatea termică şi dureoasă şi pentru sensibiltatea tactilă grosieră- fasciulele spino-talamiclateral şi fasciulele spino-talamic anterior.

Pentru sensnibilitatea tactilă fină sau epicritică şi proprioceptivă conştientă, avem fasciculele spinobulbarGoll şi Burdach.

Pentru sensibilitatea proprioceptivă inconştientă – fasciculele spinocerebelos direct şi spinocerebelosîncrucişat Gowers si Flesching.

Acestea sunt căi sensitive ascendente.

Funcţia de conducere se realizează şi prin căi descendente, motorii, care conduc impulsuri nervoasemotorii din diferitele etaje ale encefalului spre efectori. Prin aceste căi descendente sunt conduseimpulsurile conştiente voluntare, prin fasciculele corticospinal sau piramidal direct şi corticospinal saupiramidal încrucişat (Se încrucişează la nivelul bulbului în decusaţia piramidală - pleacă din aria 4 a lobuluifrontal, conduc comenzi voluntare către efectori).

Fibrele extrapiramidale conduc impulsuri motorii inconştiente, involuntare – reprezentate de:fasciculele rubrospinal, cu originea în nucleul roşu – transmit impulsurile statokinetice şi ortostatice,fascicolul tectospinal cu originea în tuberculii cvadrigemeni prin care se transmit comenzi pentrumusculatura gâtului realizează actele reflexe necondiţionate iar fascicolul vestibulospinal – axoni aineuronilor vestibulari din bulb transmite informaţii legate de echilibru.

Fasciculul olivospinal pleacă din olivele bulbare şi transmite impulsuri de comandă prin nerviisomatoradiculari. Fascicolul reticulospinal, cu originea în substanţa reticulată din trunchiul cerebral,transmite impulsuri de reglare a amplitudinii reflexelor medulare.

Măduva spinării este într-o strânsă conexiune cu celelalte formaţiuni : bulb, punte, mezencefal, până lascoarţa cerebrală.


Funcţia reflexă a măduvei spinării:

Pe lângă cea de conducere, măduva spinării realizează şi o importantă funcţie de centru reflex şi decoordonare a acestor centri.

Reflexele medulare sunt de 2 tipuri: somatice şi vegetative.

Reflexele somatice sunt, la rândul lor, funcţie de numărul de neuroni care participă la arcul reflex:monosinaptice – simple, cele mai rapide şi

Polisnaptice (de ex. reflexul rotulian şi ahilean) - formate din unul sau mai mulţi neuroni intercalari(ex. reflexul de flexie).

Reflexele vegetative sunt reflexele sudorale, de vasodilataţie locală, de vasoconstriciţe, reflexedigestive, reflexe de micţiune, defecaţie si sexuale. (Mictiunea si defecatia – sfincter intern,involuntar, inconstient, si un sfincter, extern, voluntar – centrii corticali superiori = deschiderevoluntara)

Sunt 7 segmente cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale şi 1 coccigian

Greutatea măduvei spinării este de aprox. 30 g iar diametrul de aprox. 1 cm.

Trunchiul cerebral

Este compus din:

bulbul rahidian (medula oblongata) puntea (protuberanta lui Varolio) pedunculii cerebrali


Bulbul rahidian

Această formaţiune se află situată deasupra şi în continuarea măduvei spinării.

Superior ajunge până la nivelul punţii lui Varolio, având ca limită pe faţa anterioară un şanţ cu direcţietransversală – şanţul bulbo-pontin, unde se află originea aparentă a perechii a VI-a de nervi cranieni.

Pe linia mediană a bulbului se află o încrucişare de fibre = decusaţia priamidală.

Ca formă, bulbul are aspect de trunchi de con, cu următoarele dimensiuni: lungime = 3 cm, lăţime = 2 cmiar baza mică se află în continuarea măduvei, iar baza mare către punte.

Bulbul prezinta 2 feţe: o faţă anterioară, unde se disting 2 cordoane nervoase, piramidele bulbareanterioare, care conţin fibre corticospinale (motilitatea voluntară), care, în cea mai mare parte (80%) trecdin partea dreaptă în cea stângă şi invers, formând decusaţia piramidală.

Fibrele neîncrucişate (20%) trec direct în cordonul medular anterior unde formează tractul cortico-spinalsau piramidal anterior direct (motilitatea voluntară).

Pe această faţă, în partea sa superioară se găseşte o umflătură ovalară albicioasă, de 1,3 cm, şi alta de 5mm, care are un nucleu de substanţă cenuşie numit oliva bulbară. Pe părţile laterale ale acestor piramideîşi au originea diferiţi nervi cranieni.

Faţa posterioară (dorsală) are o structură diferită, în porţiunile inferioară şi superioară. Se delimiteazăastfel o suprafaţă triunghiulară, cu vârful în jos, suprafaţă care ia parte la formarea planşeuluiventriculului IV , care reprezintă o lărgire a canalului ependimar. În partea inferioară a ventriculului IV seaflă o bandă de substanţă cenuşie, numită obex.

Faţa laterală prezintă prelungirile cordoanelor laterale ale măduvei spinării şi nervii cranieni – originea loraparentă.

Structura bulbului

Asemănarea anatomică şi structurală a bulbului cu măduva spinării, se evidenţiază şi în modul dedispunere a substanţelor cenuşie şi albă. Spre deosebire de măduva spinării, datorită încrucişării piramialeşi a căilor ascendente senzitive, substanţa cenuşie este fragmentată în mai mulţi nuclei, formaţi prinfragmentarea coarnelor anterioare iau nastere nucleii motori, respectiv a cornelor posterioare iaunastere nucleii senzitivi si a coarnelor laterale iau nastere nucleii sensitivi.

Nucleii rezultaţi din fragmentare sunt nuclei echivalenţi, omologi coarnelor de subtanţă cenuşie dinmăduva spinării.

Nucleii motori sunt:

- Hipoglos XII- Glosofaringian IX- Vag X- Spinal XI

Nucleii senzitivi sunt:


- Nucleul solitar- Glosofaringian IX- O parte din nucleul senzitiv al trigemenului (V)- Vestibular cu aferente senzitive de la acusticovestibular VIII- Nucleii cohleari cu aferenţe senzitive de la nervii acusticovestibulari VII

Nucleii vegetativi:

- Nucleul solitar inferior - trimite fibre eferente visceromotorii sau secretorii către glandele salivareşi parotide prin nervul glosofaringian (IX)

- Nucleul dorsal al vagului (X) de la care pornesc fibre visceromotorii către cord, plămâni şi organeleabdominale.

Nucleii proprii bulbului – nucleul Goll situat în pirmaida bulbară posterioară şi nucleul Burdach(cuneiform) sau cuneat sau restiform. În aceşti nuclei se găseşte deutro-neuronuii pentru sensibilitateaproprioceptivă conştientă.

C5 Bulbul rahidian (continuare), Puntea, Mezencefalul

Axonii acestor neuroni realizeaza incrucisarea primiforma dupa care se plaseaza pe fata dorsala a fibrelorpiramidale formand lemnisculul median sau banda (panglica) lui Reil mediana care ajunge pana intalamus.

Nucleul olivar-oliva bulbara este o formatiune cenusie cu lungime de 1,4 cm si o latime de 6.7 mm si ogrosime de 2-3 mm. Nucleul care se ataseaza sistemului extrapiramidal participa la realizarea miscarilorinvoluntare si semiautomate.

Importanta este conexiunea acestui nucleu (olivo-bulbar) cu cerebelul, cu nucleul rosu, corpii striati simaduva spinarii (tine de sistemul extrapiramidal).

Nucleul vegetativ bulbar apartine parasimpaticului cranian si se gaseste anexat nucleilor nervuluiglosofaringian IX si nervului vag X. Acest nucleu este nucleul salivator inferior si din el pornesc fibre careintra in alcatuirea nervului glosofaringian si timpani terminal prin nervul mic pietros in ganglionul otic.

Al doilea nucleu parasimpatic se afla la originea vagului-nucleul cardiopneumoenteric, acesta daprelungiri vagului care se distribuie cordului, plamanului, si tubului digestiv pana la unghiul splenic.

In acest bulb intra si substanta reticulata bulbara alcatuita din celule motorii vegetative si de asociatieconcentrate in nucleul lui Roller si nucleii laterali.

Acest sistem al substantei reticulate formeaza un subsistem functional unitar cu cel din mezencefal sisimilar acestuia si anume substanta reticulata a trunchiului cerebral cu rol important in dinamicaactivitatii psihice si tonusul acesteia.

Substanta alba a bulbului este formata din fibre mielinice grupate sub forma de tracturi. Fibrelerespective se pot grupa in doua clase. O primă clasă se referă la fibrele de trecere prin bulb (tracturiascendente şi descendente), iar a doua clasă cuprinde fibrele proprii bulbului cu origini la acst nivel.Fibrele de trecere ascendente (fascicolul lui Goll, Burdach, tractul spinocerebelos dorsal şi ventral, tractul


spinotalamic anterior si latral) care provin din maduva spinarii. Fibrele de trecere descendente suntformate din tractul corticospinal lateral şi anterior, tracturile extrapiramidale rubrospinal, tectospinal,olivospinal, reticulospinal si vestibulospinal. Fibrele de asociaţie alcătuesc fasciculul longitudinal medial.

Fibrele proprii bulbului sunt descrise sub forma diferitelor grupări cum ar fi corpii restiformi (format dinfibre olivocerebeloase şi din fibreletractului spinocerebelos dorsal),juxtarestiformi (format din fibreledescendente ale radăcinii vestibulare şiale nervului acusticovestibular) şi fibrelearcuate interne si externe.

Funcţiile bulbului

Bulbul are urmatoarele funcţii:a) Funcţia decentr de integrare reflexăb) Funcţia de conducerec) Funcţia de reglare

a) Ca centru reflex, bulbul joacă un rolimportant în comanda şi controlulactivităţii principalelor organe interne. Lanivelul lui se găsesc centrii respiratori,cardiaci, vasomotori, digestivi (salivaţia,deglutiţia, suptul). Aici sunt si centrii unorreacţii de apărare (strănut, tuse, clipit,vomă) şi centrii de reglare a tonusuluimuscular.

Particularităţile centrilor bulbari:automatismul (cu independenţă funcţială)şi autoexcitabilitatea (pe bazamodificărilor chimice ale sângelui careajung la ei ).

b) Funcţia de conducere constă înmijlocirea transmiterii informaţiei întrezonele receptoare şi centrii superiori aiintegrării aferente (senzoriale ) pe de-oparte, şi centrii de comandă (motori) pede altă parte. Bulbul e traversat de fibreascendente şi descendente.

c) Funcţia de reglare a tonusului şidinamicii psihice se realizează cuprecădere prin intermediul substanţei reticulate.




Funcţiile bulbului









Funcţiile bulbului







Puntea

În procesul embriogenetic, din metencefal se dezvoltă două formațiuni: puntea și cerebelul. Puntea aparesi la mamifere dar forma cea mai dezvoltata se regaseste la om.

Se poate observa un paralelism între gradul de dezvoltare al scoarței cerebrale, al punții, și alformațiunilor neocerebeloase.

Dpdv al formei, puntea are un aspect cuboid, cu o înălțime de 26 mm și o grosime de 25 mm si 35 mmlatime.

Este dispusă transversal, deasupra bulbului, întinzându-se de la o emisferă cerebeloasă la alta.

Prezintă:

- O față anterioară străbatută pe linia mediana de șanțul bazilar, în interiorul căruia se situeazătrunchiul arterial bazilar iar pe marginile șanțului se reliefează doua umflături reprezentate depiramidele pontine (prelungiri ale piramidelor bulbare);

- o față posterioară cu formă triunghiulara, acoperită de cerebel, și constituie jumătatea superioarăa podișului ventriculului al 4-lea.

Puntea se află în continuarea bulbului, cu care o structură asemănătoare.

Prezintă doua fețe laterale care se continuă cu pedunculii cerebeloși mijlocii si doua margini, superioara siinferioara.

Puntea este delimitată prin cele doua margini, in sus de mezencefal, prin șanțul pontopeduncular și in josde bulb, prin șanțul bulbopontin.

În structura internă – dispoziția celor două tipuri de substanță este asemănătoare cu a bulbului: îninterior, sub formă de insule și nuclei, se află substanța cenușie, iar la exterior, dominantă este substanțaalbă.

În gorsimea punții se disting două segmente:

1- Anterior, numit picior și2- Posterior, numit calotă.

Pe linia mediană se observă o încrucișare de fibre numita rafeu. Acesta împarte puntea în 2 jumătățisimetrice.

Dpdv structural piciorul este alcătuit din substanță albă care este formată din 2 tipuri de fibre:

- longitudinale, corticopontine și corticospinale, care pornesc din scoarța cerebrală și se termină înnucleul punții sau merg spre bulb și măduva spinării și

- fibre transversale, care pornesc din nucleii punții , se încrucișează pe linia mediană și se termină înpedunculii cerebeloși mijlocii sau tracturile pontocerebeloase.

Substanța cenușie a piciorului este formată din nuclei sau insule de la care pornesc unele fibretransversale și la care se termină unele fibrecorticale(fibrele corticopontine).

Calota este formata din 3 tipuri de fibre.


Substanța albă este formată din fibre ascendente, care vin de la cornul posterior al măduvei spinării, adicăzona somato-senzitivă, de la nucleii Goll și Burdach și de la nucleii nervilor cerebrali și merg spre nucleiisubcorticali, talamus și tectum.

Este alcatuită din fibre specific pontine – fibrele cortico-pontino-cerebeloase - și fibre descendente, carevin de la scoarța cerebreală și cerebel – fibre cortico-spinale, cortico-nucleare și fibrele cortico-pontine,care se termină la nivelul nucleilor pontini, și pornesc de la cei 4 lobi cerebrali: tractul ponto-temporo-parieto-occipital și se termina in nucleii pontini.

Celelalte căi descendente formeaza tractul olivo-rubro-tecto-reticulo-spinal:

- Fibrele reticulare , care intră în compoziția intracerebrală a diferiților nervi cranieni și

- fibrele arcuate interne și externe, anterioare și posterioare, care pleacă din nucleii senzitivi, și trec înpartea opusă.

Corpul trapezoid

Este o formațiune specifică punții, situat intre picior si calotă, format din fibre transversale, pornite dinnucleul cohlear, care, încrucișând linia mediană, trece de partea opusă formând lemniscul lateral.

Corpul trapezoid reprezintă o partea a fibrelor auditive.

Fasciculul longitudinal medial are fibre ascendente si descendente și datorită legaturilor sale cu toținucleii nervilor oculomotori, acest fascicul este o cale importantă legată de mișcările de orientare aochilor, capului și gâtului.

Lemniscul medial sau panglica Reil este un fascicul vast, format din fibre ascendente și descendente, carepornesc de la nucleii senzitivi și ajung în talamus și tectum.

El are o poziție pontină centrală, iar pe partea laterală se adaugă fibrele acustice căpătând denumirea delemnisc lateral.

Substanța cenușie a calotei este reprezentată de nucleii unor nervi cranieni motori, senzitivi, vegetativi șiformațiuni proprii punții.

În punte își au originea perechile V. VI. VII de nervi cranieni

Substanța reticulată este situată în partea mijlocie a punții și se compune din fibre și celule așezatedezordonat, formând o substanță care se deosebește de cea albă și de cea cenușie și în care se distingnuclei mai mici.

Parțial, aceste fibre sunt organizate în tracturi motorii, ascendente și descendente, reticulo -spinal, spino-reticular, rubro-reticulat, și reticulo-reticulat.

Fiziologia puntii:

A. Funcția de conducere- Fibrele care asigură transferul informațiilor în sens ascendent și descendentB. Funcția reflexă- Ca și la maduvă, prin reflexe somatice și vegetative.


- Somatice: masticație, mimica feței (contracția mușchilor feței), mișcările de lateralitate a globiloroculari și tonusul muscular

- Vegeative: lacrimal, sudoripar, sebaceu, salivar, audio-palpebral si audio-oculogir.

Mezencefalul

Este situat intre punte si un plan care uneste comisura posterioara a creierului cu marginea posterioara acorpilor mamilari.

Este alcătuit din pedunculii cerebrali si coliculii sau tuberculii cvadrigemeni. Porneste din protuberanta,adica din punte si patrunde in emisferele cerebrale, avand o fata anterioara, una posterioara si doua fetelaterale.

Fata anterioara (bazala) este singura accesibila vederii, intre pedunculii cerebrali se afla o scobituratriunghiulara, cu baza in sus, spre corpii mamilari, numită fosă interpedunculară, sau intercrurală.

În profunzimea acesteia se găseste substața perforată, străbătută de vase sanguine, iar lateral, estemărginită de picioarele pedunculilor cerebrali.

Fața posterioară este invizibilă la adult, fiind acoperită d e cortul cerebelului și de lobii occipitali.

Pe această față se găsește lama cvadrigeminală, a tectului mezencefalic, cu cele 4 proeminențe rotunde,numite tuberculii sau coliculii cvadrigemeni, care se împart în coliculii cvadrigemeni superiori sauanteriori, și coliculii cvadrigemeni inferiori sau posteriori.

Bratele coliculilor cvadrigemeni superiori ajung la corpii geniculați, laterali, iar brațele coliculilorcvadigemeni inferiori ajung la corpii geniculati mediani.

Limita superioară este dată de talamus și epitalamus, iar cea inferioara este data de varful medularinferior al cerebelului si pedunculii cerebelosi superiori.

Fetele laterale corespund tegmentului mezencefalic si piciorului peduncular, iar intre picior si tegment seintinde santul lateral al mezencefalului.

În secțiune transversală mezencefalul este alcătuit din 3 etaje suprapuse

- etajul situat posterior de apeductul cerebral, numit tectum- etajul mijlociu, care continuă tegmentul pontin și se numște tegment sau calotă- etajul anterior, format din picioarele pedunculilor cerebrali.

Dpdv structural, din mezencefal se dezvoltă 2 formațiuni structurale principale, picioarele pedunculilorcerebrali si tegmentul sau calota, si tuberculii sau coliculii cvadrigemeni sau tectum.

Pedunculii cerebrali: limita dintre tegment și pedunculi este dată de substanța neagră, picioarelepedunculilor sunt alcatuite exclusiv din substanta albă, cu fibre lungi, descendente, și fibre geniculate,care leagă scoarța cu nucleii nervilor cranieni.

Tractul cortico-pontin, compus din fibre frontopontine , temporopontine si occipitopontine fac sinapsă înnucleii pontini, după care ajung în cerebel.


Tegmentul mezencefalic sau calota, reprezintă etajul mijlociu al mezencefalului, format din subst albă șicenușie. Subst cenușie este formată din subst cenușie centrală periapeductala, grupată in jurulapeductului, cu diferentieri nucleare si mase nucleare specificie mezencefalului. Printre acestea sunt:

- Nucleul trohlearului- Nucleul rosu Stilling- Subst neagra – locus niger – cea mai mare masa de subtanta nucleara, are forma de semiluna, iar

neuronii acestui nucleu se incarca cu pigment melanic incepand inca de la varsta e 4 ani. Activsubstantei negre este controlată de nucleii de bază și de scoarta cerebrala.

Toate formațiunile care alcatuiesc nucleul melanic al creierului mijlociu, impreuna cu nucleul dorsal alvagului, locus ceruleus, se incadreaza in sistemul nigro-striat și prezinta leziuni evidente in cazulparkinsonismului encefalic.

Din conexiunile pe care le are locus niger, deriva rolul important al acestei formatiuni in integrareaimpulsurilor senzoriale si reglarea miscarilor fine.

Nucleul rosu

Este cel mai mare nucleu dupa locus niger si este situat in partea superioară a tegmentului mezencefalic,ddesupraa substantei negre avand forma ovalară și culoare cărămizie, dat incarcarii cu fier si a bogateivascularizarii.

Dpdv functional are rol important in distributia functionala normala a tonusului muscular.

Separarea prin sectiune sau lezare a segmentului rosu de segmentele bulbare si de maduva duce laintensificarea exagerata a tonusului muscular, stare numita rigiditate, sau decerebrare.

Acet lucru dovedeste rolul inhibitor al nucleului rosu, asupra centrilor bulbari si medulari.

Nucleul trohlearului

Este aclatuit in neuroni motori si inerveaza un singur muschi

Nucleul oculomotorului III este situat in segmentul anterior al apeductului central.

Prin tectul mezencefalic, nucleii motori ai globului ocular se leaga functional de calea optico-auditiva, etc.

Nucleul interstitial Cajal, este situat in formatiunea reticulata a tegmentului si prin conexiunile sale cunucleii oculo-mototori, si nucleul interstitial, este considerat centrul subcortical ptr miscarile verticale sirotatorii ale globului ocular. Lezarea sa produce nistagmus vertical si paralizia de verticalitate.

In substanta cenusie a tegmentului sunt si alti centri mai putin importanti, cum ar fi nucleul intercrural,nucleul dorsal al tegmentului, substanta reticulata.

Substanta alba a tegmentului –

Printre nucleii substantei cenusii exista manunchiuri de fibre nervoase care au originea in talamus sihipotalamus, in etajul inferior al nebraxului sau in centrii mezencefalici. Exista fascicule ascendente, caresunt reprezentate de lemniscul medial, lemnisul lateral , fasciculul longitudinal , tractul cerebelo-


tegmental, dar si fascicule descendente, reprezentate de tracturile rubrospinal, tectospinal si tractulcentral al tegmentului.

Tectul (acoperișul mezencefalului)

Ocupa treimea dorsala, este situat posterior fata de apeductul cerebral si tegment.

Este format din lama trigeminala cu 2 tuberculi (coliculi) cvadrigemeni superiori si inferiori (cate 2).

Tuberculii cvadrigemeni superiori se situeaza in partea anterioara a lamei cvadrigeminale, si structural, secaracterizeaza printr-o alternare a straturilor de substanta alba cu cele de substanta cenusie:

- Stratul zonal- Stratul cenusiu superficial- Stratul optic (medular superficial)- Stratul cenusiu mijlociu- Stratul medular mijlociu- Stratul cenusiu profund

Intre cei 2 colicul (tuberculi) se afla comisura coliculilor superiori, iar deasupra ei se gaseste comisuraposterioara a creierului.

Bratele coliculilor superiori ajung la coliculii geniculati laterali. Coliculii superiori sunt formati din fibrederivate din calea optica - tractul geniculo-tectal.

Coliculii cvadrigemeni superiori primesc aferente de la corpul genicular lateral scoarta cerebrala, ariile 18-19, maduva spinarii, precum si fibre din tracturile vestibulo-spinal, reticular si.....

Dau eferente catre tractul tecto-nuclear ale carui fibre se distribuie catre nucleul oculo-motor III, catrenucleul facial VII, accesoriu XI, si catre tractul tecto-spinal, ale carui fibre se distribuie catre nucleii motoridin maduva spinarii.

Rolul functional al foliculilor cvadrigemeni superiori consta in reglarea automata a miscarilor oculare si acelor implicate in miscarile de orientare, la stimuli vizuali, si a fixarii obiectului in zona de perceptibilitateoptima. De aceea se mai numesc si optici.

Tuberculii-coliculii- cvadrigemeni inferiori – situati sub cei superiori, au forma ovala si sunt putin mai mici.

Structural, ei se compun din subst cenusie, dispusa in interior sub forma unui ganglion central, si dinsubstanta alba dispusa la exterior, alcatuind stratul zonal.

La nivelul coliculului cvadrigemen inferior se termina o parte din fibrele auditive, ale lemniscului lateral,(de aceea se mai numesc si coliculi auditivi). Intre cei 2 coliculi se afla comisura coliculilor inferiori.

Coliculii inferiori dau fibre eferente catre corpul geniculat medial, tuberculul inferior, superior, punte,bulb si maduva spinarii.

Fibrele tractului tecto-bulbar si tecto-spinal pleaca din coliculii superiori si inerveaza nucleii motori aiglobului ocular, precum si moto-neuronii din maduva spinarii.

Cu ajutorul fibrelor destinate nucleului facial, se realizeaza reflexul de clipire.


Functional, tuberculii cvadrigemeni inferiori sau acustici, se leaga de realizarea reflexelor motorii,neconditionate, la stimuli auditivi, si a reflexului de orientare care precede si faciliteaza perceptiaauditiva.

Formatiunile mezencefalice indeplinesc functii importante in distribuirea tonusului muscular si in relizareareflexelor de orientare si redresare.

Cerebelul

Este portiunea cea mai voluminoasa a mezencefalului, este un important centru integrativ, al impulsurilorstato-motrice, si al coordonarii si dozarii diferitelor miscari voluntare si reflexe.

Primeste aferente din aproape intreaga zona receptoare a organelor de simt care inregistreaza cele 2insusiri fundamentale: gravitatia si inertia.

Suprapunerea conexiunilor vestibulare proproioceptive si corticale impune o diviziune ontofilogenetica acerebelului in portiuni arhicerebeloase, paleocerebeloase si neocerebeloase.

Arhicerebelul – conectat cu nucleii vestibulari si constituit din:

- Lobul flocul nodular- Lobul nodulos ca formatiune vermiana

Paleocerebelul – este conectat cu maduva spinarii si este constituit din lobul central si patrulater anterior.

Neocerebelul este formatiunea cea mai voluminoasa si cea mai nou aparuta dpdv filogenetic, fiindconectat cu scoarta cerebrala. Este alcatuit din lobii: patrulater posterior semilunar posterior, semilunarinferior, gracilis, si diventer. La omul adult aceste limite nu sunt nete.

Cerebelul imita oarecum creierul mare, cu care prezinta o serie de asemanari si deosebiri

Asemanari:

- cerebelul este lipsit de emergenta nervilor cranieni- La suprafata cerebelul are un strate de subst cenusie – scoarta cerebeloasa- In interior, are o masa voluminoasa de substanta alba in mijlocul careia se afla o serie de nuclei

cenusii subcorticali (nuclei proprii cerebelului)- Dispune de functia de proiectie, de conexiuni cortico-subcorticale, si de reprezentari corticale ale

periferiei.

Deosebiri:

- Are circumvolutii mult mai inguste si mai ordonate, aproape paralele, fata de creierul mare- Scoarta cerebeloasa are o structura aproape uniforma- La nivelul scoartei cerebrale elementul cel mai caracteristic este celula piramidala, Bets, in timp ce

in cerebel celula caracteristica este Purkinje

Greutatea cerebelului este de aprox 130 g constituind a 8-a parte din greutatea creierului, 1/6 este vizibilala suprafata, iar suprafata lui este de aprox 1000 cm2


Cerebelul poate fi impartit in 3 portiuni: Vermisul, Emisferele cerebeloase, legate de bulb punte simezencefal si cei 3 pedunculi cerebelosi.

1. Vermisul- Portiune mediana cu un diametru de 4 cm, si o latime de 1 cm, are circumvolutii inelare care ii dau

aspect de vierme (de aici numele)- Subdiviziuni:

o Lingulao Lobul centralo Culmeno Decliro Falium (lama subtire)o Tubero Piramiso Uvulao nodulus

2. Emisferele cerebeloase (pereche)- brazdate de santuri adanci – aprox 5-6 mm, care impart emisfera in lobi si lobuli3. lobii si lobulii – unitatea morfofunctionala

Structura interna a cerebelului:

Cerebelul este alcatuit de substanta alba in interior si de cea cenusie la exterior .

Substanta cenusie (scoarta cerebeloasa) are o organizare stratificata si este alcatuita din 3 straturi, care,de la exterior spre interior sunt:

a. stratul molecular – alcatuit din neuroni stelati, sau celule in cosulet, si din multe fibrenervoase.

b. stratul ganglionar – alcatuit din celulele lui Purkinje (aprox 30 milioane), cu aspect de para,cu baza catre stratul molecular, asezate intr-un singur rand. Dendritele celulelor Purkinjesunt situate in stratul molecular, iar axonii lor ajung la nucleii cerebelosi si vestibularlateral, avand rol inhibitor. Axonii celulelor in cosulet sunt organizati si dau ramificatii catreaxonii celulelor lui Purkinje realizand astfel aprox 20.000 de contacte sinaptice.

c. stratul granular – format din corpul celulelor Golgi , din dendrite sub forma de gheare siaxoni indreptati in sus, divizati sub forma literei T , care fac sinapsa cu dendritele celulelorPurkinje, cu celulele stelate si cele in cosulet.

Substanta alba este formata din fibre mielinice, de asociatie, comisurale, si de proiectie.

Fibrele de asociatie – transmit informatia in interiorul aceleiasi emisfere cerebeloase, sau de la scoarta lanucleii cerebelosi profunzi

Fibrele comisurale – transmit informatia in zone simetrice dinc ele 2 emisfere,

Fibrele de proiectie – pot comunica si interactiona cu celelalte formatiuni din sistemul nervos central.

in subtanta alba exista 4 tipuri de nuclei, alcatuiti din subtanta cenusie, dispusi pereche, atat in vermis catsi in emisferele cerebeloase - nuclei proprii cerebelului:


- nucleii fastigiali – situati in vermis, de o parte si de alta a liniei mediane, in acoperisul ventricululuiIV. Au legatura cu tectum, cu nucleii vestibulari, cu substanta reticulata, si cu maduva spinarii.Primesc fibre din scoarta cerebeloasa a vermisului.

- nucleii globulari – situati in emisferele cerebeloase, stanga si dreapta, lateral fata de cei fastigiali siprimesc fibre din scoarta cerebeloasa de langa vermis.

- Nuceii emboliformi – asezati posterior de nucleii globulari, primesc fibre de la scoarta cerebeloasadin vermis

- Nucleii dintatati – formatiuni neocerebloase, cei mai mari, lateral de nucleii globulari, primescfibre de la scoarta neocerebeloasa si paleocerebeloasa, si de aici pornesc fibre catre nucleul rosu ,talamus, globus palidus

Pedunculii cerebelosi

Legaturile exterioare ale cerebelului se realizeaza prin intermediul pedunculilor cerebelosi reprezentatide: pedunculii cerebelosi inferiori, mijlocii si superiori

Pedunculii cerebelosi inferiori (corpii restiformi) leaga cerebelul de maduva si bulb prin:

Fibrele aferente:

- fasciculul spinocerebelos direct sau Flesching, care permite transmiterea rapida catrepaleocerebel a informatiei despre pozitia corpului in spatiu in timpul miscarii

- fibrele olivocerebeloase- fibrele reticulocerebeloase- fibrele din nucleii Goll si Burdach- fibrele din fasciculul vestibulo-cerebelos- fibrele nervilor cranieni V, IX si X.

Fibrele eferente:

- fascilulul cerebelovestibular- fasciculul cerebeloolivar

Pedunculii cerebelosi mijlocii:

- cei mai mari,

- leaga cerebelul de punte;

- au in alcatuire fibre ponotcerebeloase, care fac parte din circuitul cortico-ponto- cerebelos. Din nucleiipontini pleaca fibrele ponto-cerebeloase, care ajung la neocerebel, prin pedunculul cerebelos mijlociu.

Pedunculii cerebelosi superiori:

- Fibre eferente care pleaca din maduva, trunchiul cerebral, talamus, scoarta cerebrala- Fibre aferente care vin de la maduva, trunchi cerebral si scoarta.

Rolul cerebelului consta in reglarea fazica si tonica a diferitelor grupe musculare, atat in repaus cat si inactivitate, in pastrarea echilibrului in coordonarea miscarilor si pastrarea pozitiei corpului

Cerebelul este veriga esentiala in feedbackul kinestezico-motor:


- moduleaza sau faciliteaza transmiterea catre scoarta cerebrala a impulsurilor proprioceptive vestibularesi tactile

- centru integrativ important intre zona receptoare si cea motorie, asigura sinergia atat in miostatica cat siin miodinamica, integreaza toate miscarile legate de miscare si postura

Studiile anatomice, fiziologice si imagistice sugereaza ca cerebelul participa la organizarea functiilor deordin inalt, astfel studiile facute de Sherman pe 20 de pacienti cu leziuni cerebeloase au confirmatexistenta modificarilor functiilor neurologice si mentale. Modificari comportamentale au fost puse inevidenta la pacientii care prezentau leziuni la nivelul lobului posterior al cerebelului si la pacientii culeziuni la nivelul vermisului.

Aceste modificari se caracterizeaza prinafectarea:

- functiei executive de planificare

- mobilitatea fluentei verbale

- memoriei de lucru si a rationamentului abstract.

- tulburari in cunoasterea spatiala, in care poate fi inclusa si memoria spatiala,

- tulburari de personalitate, cu tocirea afectului, si un comportament dezinhibat necorespunzator.

- Deficite de vorbire, manifestate prin agramatism, si disprozodie (intonarea cuvintelor).

Leziunile lobului anterior al cerebelului produc modificari minore in excutarea functiilor spatio-vizuale.Constelatia acestor deficite se datoreaza disruptiei modularii cerebeloase date de afectarea circuitelorneuronale care leaga regiunea prefrontala , parietala posterioara, temporala superioara s cortexul limbic,de cerebel.

Diencefalul

Se compune din 2 formatiuni:

1. Talamencefal – reprez de talamus, metatalmus, epitalamus2. Hipotalamus

Comisura posterioara separa talamusul de mezencefal

Talamusul (corpul optic)

Topografie:

Pe fetele laterale, e situat in partea posterioara a ventriculului III ,

Lateral e delimitat de bratul posterior al capsulei interne, corpul si coada nucleului caudat,

Fata inferioara – separata de partea terminala a pedunculilor cerebrali prin regiunea subtalamica

Extremitatea anterioara – este mai mica decat cea posterioara si este inconjurata de capul nucleuluicaudat si partial de stalpii anteriori ai trigonului cerebral.


Extremitatea posterioara – mai voluminoasa si mai rotunjita , inconjurat de de stalpii posteriori aitrigonului crebral.

Pe partea interioara apar cei 2 corpi geniculati ai metatalamusului

Talamuslu prezinta la exterior un strat subtire de substanta alba iar in interior aglomerari de substantacenusie.

Lama medulara interna imparte substanta cenusie in 5 grupe nucleare: anterioara, posterioara, externa,interna si intralaminara.

In functie de legatura talamusului cu segmentele inferioare sau scoarta, nucleii talamici se impart in

- Nuclei de transmisie- Nuclei de asociatie

Dpdv functional talamusul este un mare centru senzitiv subcortical, el reprezinta o statie de intrerupereobligatorie ptr caile tuturor formelor de sensibilitate in drumul lor catre scoarta cerebrala , zonasuperioara de integrare a informatiei.

De la aceasta regula exista o singura abatere: caile olfactive – acestea se proiecteaza in cortex direct, faraa trece prin talamus.

Nu toate fibrele eferente au destinatie corticala, unele se termina in nucleii cenusii subcorticali (existanuclei cu proiectie corticala si nuclei cu proiectie subcorticala).

Exista deasemenea nuclei de asociatie, care fac legatura cu celelalte etaje din afara diencefalului -primescaferente de la aceste formaituni.

Intre nucleii talamici si nucleii subcorticali exista conexiuni numai intr-o singura directie, in directietalamo-nucleara

Caile mari ascendente se termina in nucleii cu proiectie corticala. Aceste cai transmit colaterale si sprenucleii cu proiectie subcorticala, impresionand atat scoarta cat si nucleii bazali.

Talamusul reprezinta practic o statie-releu pe traseul caii senzitive , este sediul ultimului neuron allantului ascendent al analizatorilor, care leaga un nucleu de scoarta cerebrala.

Consideratii clinice

Leziunile talamice produc urmatoarele tulburari neurologice (sindromul talamic):

- tulburari de sensibilitate contralaterale – hemianestezie, sau hemianalgezie, ptr toate tipurie desensibilitate. Sensibilitatea superficiala poate sa nu fie afectata serios, deoarece ea estereprezentata bilateral

- durerea de tip central – simptomul caracteristic. Caracter de arsura, poate iradia, in tothemicorpul opus.

- Miscarile involuntare apar sub forma unui tremur intentional datorita lezarii nucleilor laterl ventralsi al aferentelor lui.

- Ataxia – se observa la membrele inferioare, depinde de intensitatea tulburarii sensibilitatiiprofunde


- Tulburari de gust- Tulburari de vorbire – pot aparea prin lezarea cortexului si conexiunilor cu talamusul stang, cel

drept fiind legat mai mult de performantele neverbale.

Nucleii talamici intralaminari – par a fi implicati in atentia selectiva legata de zonele neocorticale si desistemul limbic.

- Tulburarile mnezice (memorie) – observate in leziunile unilaterale ale nucleului ventrolateral altalamusului. Scade capacitatea de a retine informatii noi.

- Tulburari ale emotiei – talamusul intervine ca factor modulator al proceselor afective- Dementa talamica – tulburare grava si profunda a functiilor intelectuale manifestata prin apatie,

indiferenta, uneori fenomene de agitatie, scaderea performantelor intelectuale, diminuareavorbirii spontane, tulburari de memorie , dezorientare temporospatiala. Se datoreaza leziunilorbilaterale ale conexiunilor talamo-corticale si ale circuitelor hipo-campo-talamo-cingulare.

Talamusul drept este in legatura cu functia vizuo-spatiala si somestezica, ce se dezvolta in perioadainitiala a invatarii.

C7 01.04

Metatalamusul:

- e alcatuit din cei 2 corpi geniculati, mediali si laterali

- corpii geniculati laterali se leaga de tuberculii cvadrigemeni superiori, la nivelul lor terminandu-setractusurile optice ale caror eferente ajung la scoarta occipitala, formand radiatiile optice

- corpii geniculati mediali se leaga de tuberculii cvadrigemeni inferiori , la nivelul lor facand sinapsa caileauditive din lemniscul medial; de la aceste formatiuni pornesc radiatiile acustice care ajung la ariileauditive primare din prima circumvolutie auditiva, respectiv girusul Heschl

Subtalamusul:- e reprezentat de frontiera diencefalo- mezencefalica compusa din nucleul subtalamic, zona incerta si campul luiForel- e o statie de legatura pt caile extrapiramidale cu corpii striati- distructia partii centrale a nucleului subtalamic provoaca dischinezii la nivelul membrelor inferioare, iar distructiapartii caudale, determina dischinezii la nivelul membrelor superioare

Epitalamusul:- e compus din glanda epifiza/ pineala cu necleii habenulari interni si externi si aparatul habenular- aceste formatiuni primesc fibre de la caile olfactive si coordoneaza miscarile capului si gatului in raport cu stimuliolfactivi- epifiza are aspectul unui con de brad, de unde are numele de glanda pineala si este situata deasupra tuberculilorcvadrigemeni anteriori, unde se leaga de habenule, sub recesul pineal se afla comisura posterioara iar sub ea segaseste apeductul lui Sylvius- epifiza involueaza dupa varsta de 7 ani, iar dupa 14 se calcifica. Este o glanda endocrina cu rol important indezvoltarea sexuala- hormonul pineal unanim recunoascut este melatonina, al carei precursor este serotonina, iar la om, activitateaacestei glande influenteaza ritmul circadian( alternanta zi-noapte) prin modificarea plasmatica a melatoninei


Hipotalamusul:- reprezinta partea ventrala a diencefalului care formeaza planseul ventriculului trei- e singura portiune a diencefalului care apare la suprafata- e delimitat de chiasma optica, de tractusurile optice si de spatiul perforat posterior, in care apar tuberculiimamilari( reprezinta portiunea mamilara a hipotalamusului)- zona bombata, dinaintea tuberculilor mamilari se numeste tuber cinereum, de care se prinde tija pituitara ahipofizeiHipofiza/ glanda pituitara:- e o glanda cu secretie interna, legata de hipotalamus atat topographic cat si functional

Nucleii hipotalamici se gasesc dispusi in apropierea ventriculului 3 si sunt impartiti in 4 grupuri: anterior, medial,lateral si posterior- grupele medial si lateral sunt simetrice astfel incat apar 6 grupe nucleare

Conexiunile hipotalamusului

Hipotalamusul este un important centru vegetativ nervos in legatura cu aparatul organo-vegetativ

- este o veriga intermediara intre talamus si scoarta cerebrala pe de o parte si cu sistemul vegetative pede alta parte

- are un rol coordonator asupra unor sectoare ale vietii vegetative ca: circualtia, termoreglarea, digestia,excretia si in coordonarea activitatii endocrine prin intermediul hipofizei

Funtiile hipotalamusului

- s-a relevat faptul ca are rol in controlul central al SNV, al functiilor vegetative si al celor endocrine

- e cel mai important centru subcortical de reglare a activitatii simpatice si parasimpatice in vedereasupravietuirii optime

- activ parasimpatica e elaborata de regiunile hipotalamice anterioara si medial. Stimularea acestorregiuni determinand bradicardie, vasodilatatie periferica, cresterea tonusului tubului digestiv, scadereatensiunii arteriale si cresterea aciditatii sucului gastric.

- activitatea simpatica e legata de hipotalamusul lateral si posterior. Stimularea acestor portiuni duce laintensificarea activitatii somatice si metabolice caracteristice stersului emotional, starilor de fuga si aagresivitatii; se exprima prin dilatatia pupilelor, tahicardie, cresterea tensiunii arteriale, piloerectie siinhibitia peristaltismului intestinal si al tonusului muscular al vezicii si intestinului

- dupa Hess ar exista o zona trofogena antero laterala a carei excitari produce somn, si o zonadinamogena, mediala si posterioara

- hipotalamusul are rol in reglarea activitatii SNV, reglarea sistemului cardio vascular, termoreglare,reglarea foamei optico-hipofizar, determina diabetul insipid= diabet fara cresterea glicemiei, caracterizatprin triada poliurie, polifagie, polidipsie (diabetul insipid apare ca urmare a distrugerii nuleilor supraoptici,a tractului supraopticohipofizar sau a intrgii neurohipofize).

Functia endocrina


- majoriatea hormonilor glandei pituitare anterioare, sunt controlati de neurohormonii peptidici ai hipotalamusului.Din grupa acestor substante hipotalamice care stimuleaza eliberarea neurohormonilor sunt: tireotropina,corticotropina, gonadotropina, hormonul luteinizant- toti acesti hormoni regleaza hipofiza anterioara iar hipotalamusul regleaza si activitatea metabolica,repectiv metabolismul glucidic, protidic, lipidic,, functia de reproducere, memoria, datorita legaturilorhipotalamusului cu sistemul limbic si elementele figuarte ale sangelui- memoria se pierde ca urmare a leziunilor corpilor mamilari, hipocampul fiind important in memoria descurta durata- pacientii cu leziuni ventro-mediale ale hipotalamusului prezinta tulburari ale inteligentei, pana ladementa si delir- apar si tulburari in zona sferei emotionale, furia, agresivitatea si teama reprezinta cele mai comunetulburari comportamentale care apar in cazul leziunilor hipotalamice ventro-mediale; ele apar si inanumite stari de normalitate in momentul in care exista un stimul de amenintare sau de restrangere ahranei- telencefalul are un rol important in reglarea acestui comportament- stimularea reginuii hipotalamusului posterior provoaca stari de groaza- in situatii normale, hipotalamusul determina un comportament adecvat, influetand intensificareafiecarui act comportamental

C5. Telencefalul

- la om, reprezinta segmentul cel mai pronuntat si cel mai evoluat, al SNC- e compus din 2 emisfere cerebrale, delimitate de fisura interemisferica- anatomic, emisferele sunt unite prin corpul calos= o banda masiva de substanta alba si comisura alba,anterioara si posterioara- in componenta emisferelor cerebrale intra formatiuni cu structura si functii diferite. In interior gasimventriculii laterali care trimit prelungiri catre lobul frontal, parietal, temporal si occipital- masa propriu zisa a emisferelor cerebrale e alcatuita din sistemul limbic, corpii striati, substanta alba sisubstanta cenusie sau scoarta cerebrala

Sistemul limbic:

- din punct de vedere filogenetic e cel mai vechi segment al emisferelor cerebrale- la om are forma unui inel, alcatuit din test cortical primitiv, in structura caruia intra structuri limbice siparalimbice*structurile limbice sunt reprez de hipocamp, amigdala, striatul limbic (constituit din tractusuriledopaminergice mezolimbice si nucleul acubens), nuclei talamici nespecifici, hipotalamus, corpii piriformi,septum, aria tegmentala a mezencefalului si fornixul* structurile paralimbice sunt girusul parahipocampic, girusul cingulat, polul temporal, insula, cortexulorbito-frontal caudal- hipocampul este implicat in achizitionarea datelor noi de memorie, in functia endocrina, in emotie si infunctia autonoma- functia principala se refera la memorie- desi hipocampul are numeroase sisteme aferente, el are un singur sistem eferent= fornixul, are setermina in corpii mamilari ai hipocampului- amigdala e implicata in memorie si emotie


- amigdala are numeroase aferente si eferente- rolul cel mai important este generarea afectului- contribuie la medierea cailor limbice finale comune somatomotorii si visceromotorii- ganglionii bazali au rol important in fuctia motorie si in coordonarea miscarilor extrapiramidale- talamusul este foarte complex din punct de vedere anatomic si functioneaza ca o statie releu pentrucaile nervoase senzitive- sistemul limbic se caracterizeaza printr-o bogata retea de conexiuni, primind impulsuri de lahipotalamus, nucleii talamici, iar o parte din informatiile senzoriale primite de la sistemul limbic sunt denatura olfactiva- sistemul limbic actioneaza ca o solutie tampon intre lumea externa si cea interna, eferentele sale ajung

in arii inalt specializate ale cortexului cerebral, dar si in partile instinctuale ale sistemului nervos dintrunchiul cerebral inferior, maduva spinarii si SNV- McClean sustine importanta hipocampului in acest mecanism- sistemul limbic al lobului temporal isi exercita rolul functional in principal prin proiectiile directe catrediencefal, mezencefal si maduva spinrii- lobul frontal reprezinta nivelul cel mai inalt de integrare a functiilor autonome- aceste arii corticale ( insula, portiuni din lobul temporal si parietal) sunt si ele incluse in sistemul limbic- in mod tarditional, sistemul limbic are rol important legat de memorie si emotii, dar si efecte asupraunor functii considerate a fi asociate cu reactiile de supravietuire a speciei- ariile din jurul sistemului limbic= paralimbice, au structuri histologice complexe, existand la om 5 strucurimajore: cortexul orbitofrontal caudal, insula, polul temporal, girusul parahipocampic si cortexul cingular,ele formand un inel sau limbus in jurul creierului, la baza- ariile limbice – septul, amigdala, cortexul piriform, hipotalamusul, hipocampul, nucleii talamicinespecifici, aria tegmentala mezencefalica, striatul limbic, au rol de integrare a impulsurilor olfactive, dereglare a functiilor vegetative( respiratorii, circulatorii, digestive, sexuale), de reglare a starilor emotional-afective si in reglarea atentiei-unele component ale sistemului limbic sunt incluse in mecenismele motorii.

Corpii striati/ nucleii bazali:

- in cadrul emisferelor cerebrale, substanta cenusie nu e dispusa numai la exterior formand scoartacerebrala, ci si in interior, formand un grup de nuclei cunoscuti sub numele de corpii striati sau nucleibazali- ei sunt situati la baza emisferelor cerebrale si sunt reprezentati de nucleul lenticular si nucleul caudat- nucleul lenticular e al doilea component din corpii striati, e asezat in plina substanta alba a emisferelorcerebrale, la suprafata corespunde groapei silviene si insulei si are forma de lentila biconvexa; e formatdin putamen(lateral) si globus pallidus (medial)- e separat de talamus prin capsula interna- globus pallidus are legatura cu necleii motori situati caudal cum ar fi nucleul rosu si oliva bulbara de lacare pleaca fibre catre maduva- din punct de vedere functional, corpii striati sunt implicati in distribuirea si modularea excitatiilorcorticale expediate diferitelor grupe de muschi, in coordonarea miscarilor involuntare si in franareaactivitatii motorii de la nivelul etajelor inferioare- nucleul caudat se gaseste pe partea superlaterala a talamusului, are forma de virgula, alcatuit din cap,corp si coada si se termina in nucleul amigdalian din lobul temporal


- corpul e separat de nucleul lentiform prin bratul anterior al capsulei interne- acesti nuclei, fiind situati pe traiectul cailor extrapiramidale, receptioneaza impulsuri de la hipotalamus,de la aria premotorie, de aici fiind trimise impulsuri catre nucleul rosu, substanta neagra, substantareticulata si nucleii nespecifici ai talamusului- cercetarile noi au pus in evidenta faptul ca circuitele care se formeaza la nivelul nucleilor bazali au rol ininvatare, iar lezarea lor produce tulburari ale dinamicii miscarilor si o diminuare a capacitatii de invatare

Substanta alba a emisferelor cerebrale se numeste si centrul oval – ea umple tot spatiul dintre scoartacerebrala, corpi striati si diencefal

- e alcatuita din 3 tipuri de fibre: de proiectie, comisurale si de asociere- fibrele de proiectie leaga zonele coricale cu corpii striati, talamus, cerebel, trunchiul cerebral si maduvaspinarii; unele sunt ascendente, iar cele descendente transimt informatii de comanda si control; eleformeaza magistralele senzorio-motorii ale nevraxului- fibrele comisurale asigura legatura anatomica si functionala a celor 2 emisfere facand posibilacoordonarea activitatii integrativ reflexe; se grupeaza in 5 fascicule: corpul calos, comisura albaanterioara, posterioara, fornixul sau trigonul cerebral (situat sub corpul calos si leaga cornul lui Ammon cucorpii mamilari) si lama septului pelucid care leaga corpul calos de fornix- fibrele de asociatie leaga diferitele zone ale aceleiasi emisfere

Capsula interna este alcatuita din fibre care vin din pedunculul cerebral catre scoarta sau care pleaca dela acest nivel catre etajele subcorticale; e alcatiuta dintr-un brat anterior si unul posterior

- bratul anterior se contiuna cu substanta alba a lobului frontal, cel posterior se afla intre talamus sinucleul lentiform

Scoarta cerebrala a emisferelor cerebrale:

- din punct de vedere filogenetic e formatiunea cea mai noua- la om reprezinta organul suprem al functiilor de comanda si control a organismului- suprafata sa e de aprox 2000 cm2 iar in structura sa intra arpox 18 miliarde de neuroni- in cortex intalnim neuroni, nevroglie, vase sanguine si fibre nervoase- din punct de vedere al distribuitiei neuronilor, in scoarta intalnim 3 regiuni: una slab stratificata numitaallocortex, este in hipocamp sau in cornul lui Ammon si in cortexul olfactiv, acest tip alcatuit din 1-2straturi, e diferit de tipul obisnuit cu 6 starturi si corespunde structurilor vechi filogenetice- celelalte 2 tipuri sunt mult mai stratificate, din ele fac parte *izocortexul, in care straturile suntdezvoltate in mod egal, acopera cea mai mare partea emisferelor la om si corespunde cortexului deasociatie; *ideocortexul reprezinta zona stratificata in care stratul 4 este fie dezvoltat intens fie absent, elcorespunde ariilor primare din clasificarea functionala. Cortexurile primare ca cel vizual, auditiv sisomestezic au abundenta de cellule granulare in stratul 4. Cortexul motor primar aria 4, nu are celulegranulare si nici stratul 4, ci doar celule enorme Betz care se gasesc in startul 5- cortexul ideotipic si cel izotipic apartin structurilor noi sau neocorticale dpdv filogenetic- intre allo si izocortex au fost individualizate si forme de trecere numite periallocortex si proizocortexcare formeaza o centura paralimbica cu 3 portiuni principale: girusul parahipocampic, insula,circumvolutia cingulara


- in structura allocortexului avem un strat extern sau granular format din neuroni mici cu functiesenzoriala si un strat piramidal cu neurni mari si mijlocii cu functie motorie- in structura izocortexului sunt 6 straturi:1. zonal sau molecular, alcatuit mai ales din nevroglie cu rol protector pentru straturile profunde siterminatiile nervoase2. granular este extern, alcatuit din celule mici, cu forme diferite, fiind legat de prelucrarea informatiilorsenzoriale transmise de nucleii talamici3. stratul piramidal extern e alcatuit din neuroni piramidali mijlocii4. stratul granular intern este alcatuit din celule ovoide mici cu dendrite scurte si bogat ramificate5. stratul piramidal intern este alcatuit din neuroni piramidali giganti alcatuiesc caile piramidale prin carese transmit mesajele de comanda si control pentru miscarile volutare6. stratul fusiform sau polimorf, format din celule fusiforme granulare si triunghiulareSub raport functional;

- straturile granulare integreaza informatii primite de la periferie denumite senzoriognostice- straturile piramiale realizeaza integrarea plurimodala a informatiei si de integrare a programelor de tipfinalist a impulsurilor de comanda si control

Ariile corticale- nu toata scoarta are structura asemanatoare, exista variatii stratigrafice, de grosime, devolum

- prin urmare exista diferente structurale, aceste zone au fost numite campuri corticale sau arii corticale- astfel, Brodman a descris peste 50 de arii iar Economo in jur de 100- dupa predominanta paturilor celulare din structura lor, unele arii au functie efectorie, iar altelereceptorie- celulele din straturile I, II si III se gasesc in aproape toata scoarta si sunt straturi de asociatie, astfel inlobul frontal gasim ariile 4 si 6 situate pe circumvolutiile frontale ascendente- in circumvolutia frontala a treia, se gasesc ariile 44 si 45 legate de coordonarea miscarilor in raport culimbajului articulat- in lobul parietal se gaseste aria 3 unde se termina aferentele pentru tact, termice si dureroase iarinapoia ariei 3, se gasesc ariile 1, 2 si 5 si 7, legate de activitatea senzoriala complexa- in lobul temporal, pe circumvolutiile transverse Heschl se gaseste aria auditiva primara 41, 42, si ariaauditiva secundara 22- la nivelul lobului occipital pe ambele buze ale scinzurii calcarine se afla aria vizuala primara 17, undeajung informatiile plecate de la nivelul retineiEmisferele cerebrale:- creierul e format din 2 emisfere cerebrale, dreapta si stanga- greutatea la 6 ani atinge aprox 85% din greutatea creierului adult, care la barbati e ~ 1380g, la femei~1250g- sunt strabatute de santul interemisferic sau santul sagital, in profunzimea caruia se gaseste corpul calos


Film hipotalamus, epitalamus…si alte filme de prezentare a creierului

http://www.youtube.com/watch?v=k2u6g0k1ej0

http://www.youtube.com/watch?v=D1zkVBHPh5c&list=PL61BE6AFA6D4ACD4B


C 8 08.04.2013

Fiecare emisfera prezinta o fata laterala, una mediala si o margine superioara. Marginea superioarasepara fata laterala de cea mediala si este o curba de la polul frontal la cel occipital.Marginea laterala tine de la polul frontal la cel occipital separa fata laterala de cea inferioara iar margineamediala separa fata inferioara de cea mediala.

FATA SUPERIOARA A EMISFEREI CEREBRALE

Suprafata exterioara a emisferelor cerebrale este brazdata de santuri ce separa anumite regiuni incircumvolutiuni. Santurile delimiteaza campuri largi a caror structura histologica este in stransa legaturacu functiile pe care le indeplinesc. Reprezinta legaturi si limite intre diferite zone functionale alecreierului.Cele mai importante santuri sunt santul lateral Sylvius si santul central Rolando.Suprafata exterioara a emisferelor cerebrale este divizata in lobi sau scizuri, aceste santuri numindu-seinterlobare.In interiorul fiecarui lob gasim santuri mai reduse ca adancime care delimiteaza o circumvolutie de alta,in cadrul aceluiasi bulb. Ele se numesc santuri intergirale. Circumvolutia se mai numeste si girus.


C 8 08.04.2013





C 8 08.04.2013





FATA INFERIOARA A EMISFERELOR CEREBRALEFata inferioara a emisferelor cerebrale se sprijina pe etajul orbital si temporal iar posterior pe cortulcerebelului. Este divizata de santul Sylvius in doua parti ce pleaca din unghiul lateral al spatiului prefrontalanterior, dupa care se indreapta spre marginea laterala.Se disting astfel o patrime anterioara presylviana si trei patrimi posteriore, retrosylviene.Patrimea anterioara sau lobul orbitar, este asezat pe tavanul orbitei. El are un sant orbitar median ceincepe in unghiul anterior al spatiului perforat anterior. In fata acestui sant se gaseste bulbul olfactivcontinuat de tractul olfactiv.

Un alt sant orbitar se afla catre exterior iar aceste santuri impart lobul orbitar in trei parti:

Circumvolutia orbitara mediala numita girus rectus. Aceasta se afla intre fisura interemisferica sisantul olfactiv

Circumvolutia orbitara laterala. Este situata in fata santului orbitar lateral si se continua cucircumvolutia frontala a treia

Circumvolutia orbitala mijlocie situata intre cele doua santuri

Partea retrosilviană a feţei inferioare se numeşte lobul temporooccipital. Aceasta are două şanţuri cudirecţie anteroposterioară numite şanţuri temporooccipitale lateral şi medial. Ele delimiteazăcircumvoluţiile temporooccipitală laterală (între cele două şanţuri) şi circumvoluţia temporooccipitalămedială (între şanţul temporooccipital medial şi marginea medială a hemisferei).

Circumvolutia temporo-occipital laterala este numita si lobul fusiformCircumvolutia temporo-occipital mediala sau hipocampu are o portiune anterioara mare iar in parteaposterioara trimite un pliu catre corpul calos, realizand marea circumvolutie limbica a lui Broca.Posterior, scizura hipocampica se intinde pana la scizura calcarina.

FATA LATERALA A EMISFERELOR CEREBRALE

Fata laterala a emisferelor cerebrale este cea mai importanta datorita centrilor corticali prezenti aici. Sesitueaza intre marginea superioara si cea laterala a emisferei.

Aceasta fata are trei santuri care o divid in patru lobi:

Scizura Sylvius sau santul lateral. Acesta este cel mai mare sant iar substanta corticala din spatelelui formeaza lobul insulei. In profunzimea ei se gaseste corpul striat si claustrul. Anterior, eldelimiteaza lobul orbitar de cel temporal.

Scizura Rolando sau santul central incepe din spatiul dintre prelungirea ascendenta si ramuraposterioara a santului Sylvius si se termina in spatele marginii superioare. Superior si inferior seafla cate o cuta de anastomoza ce leaga circumvolutia dinaintea santului central cu cea din spate.Pliul superior poarta numele de lobul paracentral iar pliul inferior de operculul rolandic.

Scizura perpendiculara externa este cel mai simplu sant al fetei laterale. Ea separa lobul parietalde cel occipital numai in portiunea superioara.


Cele trei santuri impart fata laterala a emisferei in patru lobi:

1. LOBUL FRONTAL2. LOBUL TEMPORAL3. LOBUL PARIETAL4. LOBUL INSULEI

LOBUL FRONTAL este situat inaintea santului central delimitat in partea de sus de marginea superioara iarjos de marginea inferioara a emisferei.

Fata laterala are doua santuri anteroposteriore: santul frontal superior si santul frontal inferior. Ele sebifurca in fata santului central si formeaza santul precentral.Aceste trei santuri delimiteaza patru circumvolutiuni frontale: circumvolutia F1 intre marginea superioarasi santul frontal superior, circumvolutia F2 Intre cele doua santuri, circumvolutia F3 sau cea a lui Broca(situata sub santul frontal posterior stang la dreptaci) si circumvolutia F4 sau frontala ascendenta,prerolandica sau precentrala intre santul precentral si cel central. In aceasta zona se afla celulelepiramidale Betz ce formeaza tracturile piramidale (fibrele corticospinale) ce conduc motricitateavoluntara..

LOBUL TEMPORAL este situat in partea mijlocie si inferiora a fetei laterale a emisferei si este delimitat insus de santul sylvian iar in jos de fata laterala a emisferei.

Fata laterala este impartita de doua santuri in trei circumvolutiuni: Circumvolutia temporala T1. Aceasta se continua cu lobul parietal si la acest nivel se afla zona

Hershel cu centrii auditivi primari Circumvolutia temporala T2 care se continua cu pliul curb Circumvolutia temporala T3 care se continua si spre lobul occipital.

LOBUL PARIETAL este situat deasupra santului sylvian si inapoia santului central. Aici gasim un santimportant intraparietal.

Circumvolutiunile parietale sunt: Circumvolutiunea parietala ascendenta Circumvolutiunea parietala superioara Circumvolutiunea parietala inferioara

Prima este prerolandiana si joaca un rol important pentru ca aici se afla centrul sensibilitatii generale.A doua are directie anteroposterioara si este cuprinsa intre marginea superioara a emisferei cerebrale sisantul intraparietal.Cea de-a treia se gaseste in spatele si dedesubtul santului intraparietal. In extremitatea acesteia segaseste pliul curb in care intra girus supramarginalis, pliul curb (girus angularis) si extremitatea partiala acircumvolutiunii temporale T2.Toate acestea formeaza pliul curb (lobul pliului curb).

LOBUL INSULEI este situat in profunzimea santului lateral, este inconjurat de un sant circular si catevasanturi scurte.


LOBUL OCCIPITAL reprezentat de portiunea de pe fata laterala a emisferei cerebrale, este impartit in treicircumvolutiuni:

Circumvolutia occipitala I paralela cu marginea superioara Circumvolutia occipitala II cuprinsa intre cele doua santuri occipitale Circumvolutia occipitala III cuprinsa intre santul occipital inferior si marginea externa a

emisferei.

FATA MEDIALA SAU INTERNA A EMISFERELOR CEREBRALE

Aceasta fata a emisferelor cerebrale este separata de fata similara a celeilalte emisfere prin coasacreierului mare. In profunzimea acesteia se gaseste corpul calos.

Santurile fetei mediale sunt trei: Scizura calosomarginala Scizura perpendiculara interna Scizura calcarina

Scizurile de mai sus impart fata mediala a emisferei in doi lobuli si doua circumvolutiuni.

Prima circumvolutiune este cea a corpului calos si se numeste girus cinguli. A doua este circumvolutiuneafrontala interna.Lobulii fetei mediale ai emisferei cerebrale sunt cuneusul si precuneusul. Primul are forma triunghiularaiar celalalt patrulatera.

FORMATIUNILE INTEREMISFERICE

CORPUL CALOS este o larga comisura intre cele doua emisfere a carei lungime ajunge pana la 8-10 cm,latimea 1 cm.anterior si 2 cm. Posterior si grosimea de 1 cm.. Are o fata superioara convexa, doua marginilaterale si doua extremitati.

Fata superioara este acoperita de o lama de substanta cenusie numita indusium griseum.Pe fata inferioara se insereaza septum pellucidum.Extremitatea anterioara sau genunchiul corpului calos se opreste cu trei centimetri inaintea lobuluifrontal.Extremitatea posterioara se mai numeste si spleniumul corpului calos.Corpul calos este format din fibre ce leaga cortexul celor doua emisfere cerebrale.

FORNIXUL SAU TRIGONUL CEREBRAL este o lama de substanta alba triunghiulara pe sectiune,asezata subcorpul calos si deasupra talamusului si ventriculului III. Anterior, fornixul se departeaza de corpul calos siaici se plaseaza septum pellucidum. Aceasta lama separa ventriculii laterali.

Fornixul are doua fete, doua margini si trei unghiuri.Fata superioara vine in raport cu corpul calos si formeaza o parte din ventriculul lateral.Fata inferioara vine in raport cu ventriculul III iar prin intermediul lui, cu nucleii talamici.Fornixul are doua tipuri de fibre: fibre longitudinale si transversale ce asigura legatura de la o margine lacealalta.


Mai prezinta trei unghiuri: unul anterior si doua posterioare.Comisura alba posterioara, formatiune emisferica, formata dintr-un fascicul de fibre ce leaga un lob dealtul, trece prin ventriculul III si leaga intre ei bulbii olfactivi.

METODE SI TEHNICI DE INVESTIGARE A ANATOMIEI SI FIZIOLOGIEI SISTEMULUI NERVOS

Intre gradul de cunoastere a anatomiei creierului si gradul lui de functionare exista o legatura indisolubilaiar pentru lamurirea problemelor ce se pun in legatura cu anatomia si fiziologia lui, se impune aplicareaunor metode de studiu din ce in ce mai perfectionate.

METODE SI TEHNICI FIZIOLOGICE

Cele doua forme de transmitere a informatiei (electrica si chimica), ofera doua seturi de investigari:

Stimularea si inregistrarea electrica Stimularea si inregistrarea chimica

STIMULAREA SI INREGISTRAREA ELECTRICA

Aceasta tehnica de investigare presupune ca prin stimularea electrica si prin mimarea activitatii naturale acreierului sa se inregistreze datele de operare ale acestuia.

Metodele folosite sunt:

STIMULAREA LOCALIZATA cand se folosesc electrozi cu un singur fir si tehnica electrozilorimplantati ce dau date importante legate de fiziologia creierului.

STIMULAREA PRIN UNDE RADIO si controlul fizic de la distanta a activitatii creierului precum sistudiile asupra comportamentului pun in evidenta specializarea functionala ale diferitelor zone alecreierului.

Explorarea diferitelor zone corticale si subcorticale ce apartin sistemului extrapiramidal, sistemului limbicsi diencefalic, a dus la inregistrarea comportamentelor senzoriomotorii si a starilor afectiv emotionale.

Potentialele evocate sunt sarcini electrice, evocate de un stimul luminos sau auditiv, ele sunt preluate decortex si cu ajutorul electrozilor pot fi inregistrate aceste manifestari.

- EEG (ELECTROENCEFALOGRAMA) are o larga aplicare in medicina, atat ca metoda de cercetare catsi ca metoda de investigare si de explorare functionala. Datele pe care le da aceasta metodaneinvaziva au o valoare diagnostica relativa pentru ca este lipsita de specificitate. Avantajeleacestui tip de examinare constau in faptul ca timpul de investigare e scurt, nu e invaziva, nuprezinta efecte adverse, nu produce senzatii neplacute si nu are contraindicatii, spre deosebire detomografia computerizata de exemplu.

EEG-ul, asa cum se inregistreaza in mod obisnuit, se realizeaza prin diseminarea electrozilor pe suprafatascalpului si reflecta activitatea corticala, adica activitatea milioanelor de neuroni si apare in doua variante:sincronizata si desincronizata.Prima varianta are o forma ondulatorie caracteristica, repetata, care poate fi identificata prin unde/s. Lasubiectii relaxati, EEG-ul este dominat de undele alfa si delta.

RITMUL ALFA are o frecventa de intre 8 si 12 cicli/s si o amplitudine ce variaza intre 25 si 100 microV.


O asimetrie de amplitudine ce depaseste cu 50% pe o parte fata de cealalta parte trebuie consideratapatologica.Uneori, amplitudinea ritmului alfa este mai scazuta pe emisferul dominant (stang la dreptaci).Amplitudinea undelor creste si descreste avand aspect de fusuri, cu durata de 1-3 s. Undele alfa seinregistreaza numai in conditii de repaus psihosenzorial. Subiectul sta relaxat, cu ochii inchisi, in linistedeplina.Orice stimul luminos, auditiv, efortul de atentie sau activitatea psihica produce disparitia undelor alfa,reactie numita reactie de oprire.Ritmul alfa releva fie stari fiziologice (ex: somnul si imaturitatea cerebrala), fie stari ce insotesc opatologie cerebrala determinata de coma, encefalite, hipertensiune intracraniana.

RITMUL DELTA este constituit din unde cu o frecventa de 0,5-3 cicli/s si o amplitudine de 50-100 microV.Pe EEG a adultului, in conditii de veghe, nu se inregistreaza in mod normal banda delta.Ritmul delta poate fi monomorf sau polimorf.Ritmul monomorf este alcatuit din oscilatii cu contur regulat, sinusoidal, cu o frecventa de 0,5-3 cicli/s siamplitudinea de 100 microV. El denota perturbari ale activitatii subcorticale.Ritmul polimorf are un contur si o frecventa neregulate cu o amplitudine mai mica de 100 microV. Ritmulacesta releva tulburari din activitatea bioelectrica a cortexului cerebral provocate de procese patologicesuperficiale.

RITMUL BETA este constituit din unde cu frecventa intre 15-25 cicli/s si amplitudinea de 10-30 microV.Sunt unde foarte neregulate, dispersate printre ritmurile alfa, fiind mascate de acestea, de aceea numaiprin suprimarea ritmului alfa pot fi puse in evidenta.Incidenta maxima a acestui ritm la nivelul regiunilor frontale si temporale dar mai ales la nivelul celeirolandice, determina punerea in evidenta a unei patologii la acest nivel.In timpul reactiei de oprire, ritmul beta se inregistreaza si la nivelul regiunii occipitale. In comparatie curitmul alfa, ritmul beta este mai putin labil si nu este influentat de un asa mare numar de stimulipsihosenzoriali.Excitatiile tactile duc la disparitia undelor beta, fenomen asemanator reactiei de oprire a undelor alfa laactiunea stimulilor luminosi.EEG-ul desincronizat nu are o activitate dominanta sau caracteristica ci consta in activari electriceneregulate. O inregistrare puternic desincronizata este caracteristica reactiei de trezire, de alerta si desomn cu vise.Anumite tipare EEG pot fi inregistrate si la nivelul structurilor subcorticale. Caracteristic pentru ritmulbeta este acela ca este un ritm de activitate, spre deosebire de ritmul alfa ce este un ritm de somn iarundele delta nu apar la adultul sanatos.

RITMUL TETA este alcatuit din unde cu frecvente de 4-7 cicli/s si amplitudini de 30-70 microV.Ritmul teta reprezinta ritmul dominant pe traseul EEG al copilului in jurul varstei de patru ani iar la adultdomina EEG-ul in primele faze ale somnului. Acest fapt denota ca ritmul teta inregistreaza activitateasubcorticala.Paroxismele de unde teta pe mai multe derivatii apar in cazul proceselor patologice situate in structuricerebrale profunde.Pe un EEG normal, undele teta nu trebuie sa depaseasca 10-15% din totalul undelor.


La un adult normal, in stare de veghe si cu excitanti psihosenzoriali suprimati, ritmul alfa si beta constituie90% din totalul oscilatiilor inregistrate. Apar si diferente inregistrate la EEG cu alfa sau beta ca ritmdominant.Starile emotive se insotesc de artefacte musculare foarte pronuntate sau fenomene vasomotorii cedetermina artefacte de asemenea.In starile de excitatii corticale sunt dominante ritmurile beta rapide iar in starile de inhibitii corticale suntdominante ritmurile alfa.

EEG-ul din timpul somnului difera dupa cele cinci stadii:

- Stadiul A corespunde perioadei de relaxare ce precede somnolenta si EEG-ul este caracterizat deun ritm alfa lent prin sectoare de unde teta si chiar liniste electrica

- Stadiul B corespunde stadiului de adormire, in aceasta faza traseul se aplatizeaza si seinregistreaza sporadic unde lente

- Stadiul C corespunde somnului superficial si pe EEG apar bufee de unde rapide; aceste unde suntgrupate in fusuri si se deosebesc de undele obisnuite alfa pentru ca au amplitudinea mai mare.

- Stadiul D corespunde fazei de somn usor si apar si undele lente alfa in afara de cele de la stadiul C,dar cu amplitudine mult mai mare pana la 300 microV

- Stadiul E corespunde fazei de somn profund, pe EEG, in locul fusurilor rapide, apar unde lente dinritmul alfa si rare unde de tip teta. Aici EEG-ul are aspect uniform si omogen iar somnul indus dehipnotice are aceleasi caracteristici ca si cel natural.

Exista mai multe forme de somn: somnul lent si somnul rapid sau paradoxal.

Somnul rapid este reprezentat in medie de 18-20% din faza totala a somnului si apare mai ales spredimineata. In esenta, acesta se caracterizeaza printr-o activitate electrica desincronizata, atat la nivelcortical cat si diencefalic, prin aparitia activitatii musculare pe electromiograma (EMG), prin miscareaglobilor oculari, prin vibratii ale ploapelor, hipertensiune arteriala, bradicardie sau tahicardie,o respiratieneregulata data de hiper sau hipoventilatie.

Psihopatologia lobului frontal si a lobului parietal(C9 22.04.2021)

PSIHOPATOLOGIA LOBULUI FRONTAL

Problema locului si rolului lobului frontal in anasamblul mecanismelor psihice a fost si continua sa fiecontroversata.

S-a creat o situatie paradoxala, deoarece aceasta regiune intinsa a emisferelor cerebrale a permis sa sedetermine primele zone precis delimitate ca specializare si functionare (ex Zona Broca) iar pe de altaparte, explorarile cu stimulare electrica, au pus in evidneta existenta altor zone , numite zone mute alecreierului. Astfel, pana in urma cu cateva decenii, rolul lobilor frontali era redus cu precadere la integrareamiscarilor voluntare si a vorbirii. Treptat insa, s-a conturat ideea ca lobul frontal nu este o formatiuneomogena nici d.p.d.v. functional, nici citoarhitectonic.


Gravitatea deficitelor care apar la acest nivel, depind de intinderea leziunii. Leziunile pe o singura parte aemisferei produc tulburari neinsemnate, spre deosebire de cele bilaterale care produc tulburari evidente.

Acest lucru arata ca in segementul anterior al creierului, fenomenul de dublare a functiilor este maiputernic decat in segmentul posterior.

Un alt criteriu este faptul ca un focar patologic, cu cat este situat mai posterior si mai profund, cu atatproduce tulburari mai severe, si mai individualizate

Un alt criteriu, in cazul leziunilor unilarerale este localizarea, tulburarile au un caracter mai pronuntatatunci cand focarul este situat in emisfera dominanta.

Dincolo de cauzele care produc o tulburare la acest nivel, este importanta localizarea, profunzimea,pozitia, anterior, posterior si nu in ultimul rand, emisfera – dominanta sau subdominanta.

S-a incercat o clasificare a tulburarilor care apar la acest nivel, si din aceasta perspectiva, exista tulburarimoleculare si tulburari molare.

Tulburarile de tip molar sunt acele destructurari care nu contin sau nu ating continutul unui singur procespsihic anume, ci, organziarea de ansamblu a comportamentului. Astfel, se produce o disociere intre cei 4vectori care definesc comportamentul:

1. Vectorul propensiv = ansamblul motivelor care imping la actiune2. Vectorul instrumental = ansamblul capacitatilor reale de care dispune subiectul ptr performarea

unei sarcini3. Vectorul evaluativ = feedbackul de la rezultatul actiunii la mecanismul central de comanda care

face posibila autoreglarea4. Vectorul circumstantial = reprezentat de ansamblul conditiilor restrictive si permisive, care

determina paramentrii externi ai actiunii

Disociere – comportamentul nu mai este in concordanta cu realitatea obiectiva

Tulburarile de tip molecular sunt acelea care vizeaza o anumita dimensiune sau proces psihic sau verigiale unui proces psihic. Ex. motricitate, articularea cuvintelor, sau: segmente

Tulburarile de tip molecular sunt:

1. Tulburari ale sintezei eferente2. Tulburari ale vorbirii3. Tulburari ale proceselor de cunoastere (perceptie, atentie, mnezice)4. T ulburari afectiv-emotionale

1. Tulburarile sintezei eferente, manifestate prin deficite motorii : la nivelul lobului frontal, in aria IV,in circumvolutia frontala ascentdenta se situeaza capatul cortical al analizatorului kinestezic. Aiciare loc integrarea modelului informational intern al schemei corporale, ca organziare dinamic-kinestezica (homunculus motor)In cadrul acestei scheme este reprezentat fiecare segment de corp, osteomuscular, la o adresa siun nr de cod precis, corespunzator importantei segmentului respectiv in realizarea miscarilor –centrul praxiei – Aeasta face posibila constientizarea fiecarei miscari, strict diferentiata, a fiecarui


segment de corp, si producerea independenta prin comenzi centrale corticale si voluntare. Laacest nivel, exista centri specializati in declansarea miscarilor voluntare – aici se formeaza fibrelecorticospinale sau piramidale care conduc motilitatea voluntara.

Leziunile localizate la nivelul acestor zone vor afecta in primul rand posibilitatea de efectuare amiscarilor voluntare, intentionate, cu un segment sau altul al corpului. In formele clinice slabe, incare se pastreaza posibilitatea efectuarii unor miscari, fenomenul poarta numele de hemipareza.

O a 2-a grupa de tulburari ale sintezei eferente, o reprezinta afectarea sintezei eferente printulburari numite apraxii.

La nivelul ariilor VI si VIII se inchide feedbackul kinestezic, mecanism de optimizare, de ajustare aactivitatii motorii, adica un mecanism de imbunatatire a caracteristicilor motorii: directia,amplitudinea, traiectoria, flexibilitatea, viteza, etc.

Leziunile situate la acest nivel in ariile premotorii, secundare, 6 si 8 produc tulburari care se referala finetea actului motor – aceste leziuni se numesc apraxii.

2. Tulburarile de vorbire se manifesta prin 3 forme: afazia motorie, perturbarea fluxului si dinamiciivorbirii, afectarea rolului reglator al cuvantului in cadrul comportamentului verbal.Leziunile de la acest nivel determina afazia motorie sau afazia Broca – la nivelul piciorului celei de-a 3-a circumvolutii a frontalei ascendente (lanivelul centrului vorbirii) produce afazia motorie sauafazia Broca. Perturbarea fluxului, ritmului, tempoului si dinamicii vorbirii, este produsa detulburari: vorbirea e sacadata, lispsita de expresivitate, modulatie, cu omitere de sunete.

Este afectat rolului reglator al cuvantului – bolnavul, ca urmare a leziunii ariilor propriu-zise si deleziuni la niv zonelor anterioare ale lobului frontal din emisfera dominanta, retine instructiunileverbale si comenzile, dar nu le poate integra.

Acest fenomen se numeste disocierea limbajului de actiune, se manifesta prin perseveratii(omisiuni) si atitudini impulsive.

3. Tulburarile proceselor de cunoastere. In leziunile intinse ale lobilor prefrontali apar tulburari alestructurilor si capacitatilor cognitive care vizeaza perceptia, memoria, si gandirea. Tulburarileperceptiei sau perceptive, vizeaza reducerea campului vizual, reducerea selectivitatii si mobilitatiiperceptive, reducerea activismului in explorarea stimuluilui/stimulilor, prin dezorganizareastrategiilor de inspectie, a verbalizarii, prin dezorganizarea, practic, a actiunilor perceptive.Astfel bolnavii cu leziuni prefrontale obtin prefromante slabe la testele perceptive. Acestetulburari ale perceptiei sunt de regula secundare, ele manifestandu-se .....................

Tulburarile de gandire din cadrul sindromului frontal ating diferite grade de dificultate, fiind de tipatat primar cat si secundar.

Printre cele mai semnificative sunt alterarile structurii categoriale sau conceptuale si operationale.Se vb de o destramarea a piramidei notiunilor, ca urmarea a blocarii operatiilor de abstraactizaresi generalizare. Astfel, bolnavii nu pot interpreta aforisme maxime, proverbe, nu sesizeazainadvertentele si absurditatile unor judecati, nu pot formula ipoteze, nu pot face deductii, nu potface predictii. Astfel, bolnavii coboara la un nivel intuitiv concret, orientandu-se dupa informatii de


suprafata fara a areusi sa depaseasca limitele perceptive ale unei situatii. Astfel, pacientul ramanela un nivel intuitiv concret, pierzindu-si discursivitatea si coerenta logica.

Tulburarile de gandire atrag tulburari si in sfera limbajului.

Tulburarile de memorie se instaleaza ca urmare a leziunilor de la niv lobului frontal, localiz antero-inferior.

Cel mai serios afectata este ecforarea sau reactualizarea si memoria imediata.

Cand suprafata de intindere a leziunii este foarte mare, este total compromisa atat ecforarea cat simemoria de lunga durata, aceste tulburari pot merge pana la amnezii.

4. Tulburarile sferei afectiv-emotionale.Tulburarile de ordin afectiv se caracterizeaza prin ingustarea registrului trairilor emotionale, seproduce o regresie a intregii vieti psihice, coborarea ei la un nivel slab diferential (al starilorafective), o disociere intre continutul si sensul trairii, si semnificatia stimulului.

Astfel, trairile bolnavului devin nespecifice, desfasurandu-se in sine, detasat de sarcinile si scopulactivitatii. Cel mai usor se destructureaza nivelul trairilor superioare conditionate socio-cultural.Bolnavul manifesta indiferenta, placiditate, exacerbarea, exagerarea tendintelor narcisiste, desupraevaluare, de autoadulare, euforie, exaltare afectiva nemotivata, Bolnavul manifesta lipsasimtului autocritic dezinhibitia comportamentelor instinctive: alimentar, sexual, manifestate prinbulimie, incontinenta, etc

Instabilitatea afectiva = trecerea brusca de la ras la plans, de la veselie la depresie fara un motivobiectiv.

Serios dezorganizata apare si sfera motivationala. Primul segment afectat este cel proiectivprospectiv, reprezentat de idealuri, aspiratii si absenta liniei de perspectiva. Astfel, sfera deinsertie a bolnavului in realitatea sociala se ingusteaza, prin dezorganziarea intereselor decunoastere a celor estetice, distractive, etc

Astfel, bolnavul nu simte imboldul interior de a se implica in desfasurarea unor evenimente, si nicicuriozitatea, atat de a afla cat si de a fi la curent cu evenimentele din jurul sau.

Pot fi afectate si alterate in sens hipo sau hiper, instinctele si structurile motivationale primare,biologice, astfel, poate aparea somnolenta, cu tulburari ale starii de constienta.

Ansamblul acestor tulburari poarta numele moria.

Astfel, comportamentul isi pierde caracterul adecvat, selectiv, devenind din multe p.d.v. bizar,stupid, bolnavul trece de la ras la plans, de la veselie la tristete, are un comportament dezordonat, atat in cadrul familial cat si in activitate. Astfel, bolnavii cu sindrom frontal sunt handicapati inrelatiile lor, in adecvarea propriilor atitudini, opinii, actiuni. Relatiile lor interpersonale devin lipsitede selectivitate si finalitate, puternic dezorganziat fiind si sistemul raspunderilor si indatoririlorfamiliale.

Tulburarile vegetative – termice, pilomotorii, vaso-digestive – alterari la nivelurilor ariilor 49, 10,11, 12, 13, 14, are arii care contin proiectii corticale vegetative.


PSIHOPATOLOGIA LOBUL PARIETAL

Ca si lobul frontal, lobul parietal e caracterizat de organziare complexa, heterogena, legata atat desensibilitate cat si de praxii si gnozii .

Sensibilitatea – proiectarea capatului analizatorului senzitiv, in ariile parietale 3, 1, 2 din parietalaascendenta = ariile sesnibilitatii primare, si ariile 5 si 7 ca arii secundare.

Capurile 39 si 40 au conexiuni cu lobul frontal, occipital, temporal, si au rol in integrareaaferentelor, care permit formarea imaginii corporale, la nivelul emisferei subdominante (dreapta).

In cazul emisferei dominante, aceste campuri mentin praxia si functia limbajului. Lobul parietaleste astfel centru de convergenta a informatiei de la toate modalitatile senzoriale, si detransformare a diferitelor coduri-imagine: vizuale, auditive, tactile, proprioceptive, in constructemintale de ordin superior. In interactiune cu lobul frontal, lobul parietal alcatuieste mecanismulprincipal de integrare a proceselor cognitive superioare: reprezentarea, imaginatia si gandirea.

Tulburarile produse de leziuni la ac niv sunt complexe, depind de localizarea, profunzimea siintinderea lor si constau in:

Tulburarea de sensibilitate, tulburarea ale orientarii in spatiu si a constructivitatii obiectuale, aleoperatiilor logico-gramaticale, tulburari ale operatiilor de calcul (sindromul acalculiei) si tulburariataxice, de echilibru, vestibulare, vizuale, de gust si trofice.

- Tulburarile de sensibiliate: apar contra-lateral, la fel ca si cele voluntare, in cazul lezariiparietale ascendente (campurile 3, 1, 2 unde este capatul cortical al analizei somestezice) siunde se definesc procesele senzoriale, de prelucrare a excitatiilor senzoriale.

Prin intermediul acestor modalitati obtinem informatii despre cele mai importante insusiri aleobiecteleor: duritate, forma, volum, asperitate,

Lezarea acestor zone produc tulburari ale sensibilitatii si perceptiei cutanato-tactile, injumtatea opusa de corp, = hemihipoestezie

In cazul leziunilor iritative pot apare crize jacksoniene senzitive, localizate sau extinse.

Tulburarile care afecteaza ariile 5 si 7 - adica sensibilitatea epicritica si discriminatorie - in acestcaz, bolnavul desi simte si realizeaza senzatia de atingere si apasare, nu poate recunoastefigura trasata pe suprafata pielii, nu poate discrimina. Deasemenea, nu poate localiza cuprecizie atingerea = alloestezie. Leziunile de la acest nivel determna tulburari in sferarecunoasterii obiectelor dupa pipait = astereognozie, desi pe cale vizuala le identifica. Nu recformele = amorfognozie, nu poate descrie un obiect fara sa-l poata vedea (asimbolie tactila),nu recunoaste textura si aspectul suprafetelor – ahilognozie

Agnozia tactila sau astereognozia are la baza modificari psihofiziologice complexe, alesensibilitatii, care constau in cresterea pragului senzorial, pierderea experientei tactile, si aoperatiilor logice de comparare, combinare = ingustarea atentiei, cu destramarea complexuluiinformational tactilo-perceptiv.


Acest asnamblu de tulburari duce la destramarea sau tulburarea severa a capacitatii delocalizare a segmentelor corpului, fenomen numit asomatognozie. Aceasta tulburare diferadupa localizarea leziunii la nivelul lobului parietal dominant, sau subdominant.

In cazul leziunilor parietalei drepte, tulburarile apar in hemicorpul stang, bolnavul nu-sirecunoaste parti ale corpului din partea stanga.

Aceste fenomene sunt instotite de anozoagnozie = bolnavul ignora deficitul, anozodiaforie =indiferenta fata de boala, agnozomenie, = bolnavul nu-si recunoaste apartenenta membrelorde partea stanga, si halucinatiile kinestetice.

Toate aceste simptome ce par ca urmare a leziunilor parietale a ariilor 39 si 40, pot fi incadratein Sindromul Anton Babinsky, iar in cadrul leziunilor parietalei stangi, a ariilor 39 si 40, si agilusului angular, apare Sindromul Gerstmann, caracterizat printr-o triada simptomatologica.Astfel bolnavul nu poate determina pozitia in spatiu, se manifesta prin agnozie digitala –imposibilitatea de a alege sau a denumi un deget, indiscriminabilitate dreapta stanga = leconfunda, Acalculie si agrafie pura.

Este o tulburare bilaterala – autotopo agnozie

In general triada sindromului Gerstmann .

Psihopatologia lobilor parietali (Curs 10 22.04.2013)

TULBURAREA ORIENTĂRII ÎN SPAȚIUOrientarea în spațiu este o caracteristică fundamentală si esentiala pt desfașurarea optimă acomportamentului, a activitatii și a adaptarii noastre la mediul inconjurator. Ea are la baza mecanisme siprocese psihofiziologice complexe.

Leziunile angulare si supramarginale realizeaza un sindrom caracterizat prin tulburari în perceptiaspatiului vizual. In aceste situatii bolnavul nu poate determina pozitia sa in spatiu, pozitia spatiului inrelatie cu el insusi, a obiectelor care vin in relatie cu el, si nu poate aprecia dimensiunile obiectului.

Orientarea presupune perceperea, diferentierea si evaluarea dimensiunilor obiectelor dupa formamarime si volum. Acest lucru se realizeaza pe baza celor 3 modalitati senzoriale ale perceptiei: tactila,kinestezica si vizuala. Orientarea presupune si evaluarea distantei dintre obiecte, a.i. se realizeaza o hartamintala a spatiului, in cadrul careia sunt plasate atat obiectele cat si raporturile dintre ele.

Aceste date presupun participarea mecanismelor integrative care se realizeaza la nivelul lobului parietal.

Deasemenea, orientarea in spatiu are si o caracterisitca conceptuala, bazata pe extragerea sigeneralizarea proprietatii obiectelor, dupa forma simetrie si proportionalitate. Prin intermediul acesteiase realizeaza operatiile mentala discursiva si anticipativa (operatii ale gandirii), cu determinarile generaleale spatiului.

Leziunile parietale superioare duc la dezorganizarea componentelor mintale ale orientarii in spatiu si aconceptelor spatiale. Prin urmare bolnavii intampina serioase dificultati in reglarea comportamentuluilocomotor, in concordanta cu aceste coordonate spatiale. Prezinta confuzii si ratari in tentativele lor deorientare si de plasare in ambianta obisnuita.


Lezarea circumvolutiilor postcentrale dau tulburari in perceptia tactilokinestezica a spatiului. Dacaleziunea este la nivelul parietalei posterioare bolnavii esueaza curent in producerea unor harti mintale,alcatuirea unor schite de locatii, prezinta dificultati in recompunerea obiectelor din partile componenteprezentate, construirea figurilor geometrice, a literelor si a cifrelor.

Praxia constructiva , praxia ideomotorie, praxia de imbracare, si schemele logico operationale devehiculare a simbolisticii spatiale sunt afectate.

TULBURAREA OPERATIILOR LOGICO-GRAMATICALEDevine evidenta in leziunile regiunilor inferioare ale parietalului, respectiv ariile 39, 40 din parietala stanga,asociate cu cele ale lobului temporal.

Ele se concretizeaza prin fenomene de agramatism, manifestate atat morfologic cat si sintactic, agrafie inproducerea careia intervine agnozia digitala, si dezorientarea dreapta-stanga (ca si la sindromulGestmann).

Semnificativa este afazia semnatica, in care bolnavul prezintă dificultati in a denumi obiectele. Ea are labaza disfunctia mecanismului de asociere intre imaginea obiectului vazut si semnul lui verbal stocat inmemoria de lunga durata.

TULBURAREA SEMNIFICATIEI DE CALCUL SI SINDROMUL ACALCULIEI

In leziunile lobului parietal asociate cu leziuni ale lobului occipital apar dificultati majore de calcul care aulegatura cu reprezentarile spatiale.

Dezorganizarea sintezelor spatiale, provenind din leziunile parietale, duc esi la afectarea capacitatii decalcul. Bolnavii nu pot face nici operatii aritmetice simple, indiferent de gradul de pregatire profesionala.

Intrucat orice calcul se circumscrie unor coordonate spatiale, destramarea acestora face imposibilarealizarea oricaror calcule.

Destramarea relatiilor matematice conjugate cu dezorganziarea structurilor seriale ale numerelor,caracterizeaza acalculia parietala.

TULBURARILE ATAXICE, DE ECHILIBRU, VIZUALE, OCULOMOTORII DE GUST SI TROFICE

Apar deasemenea in cazul leziunilor de la nivelul lobului parietal

TULBURARILE DE ECHILIBRU SI VESTIBULARE

Se manifestă prin tulburari ataxice (mersul de om beat, diferit de ataxia cerebeloasa) apare ca urmare atulburarii sensibilității profunde de interceptare a fibrelor cortico-ponto cerebeloase, sau a fibrelorcerebelo-talamo-corticale.

Tulburarile vestibulare se datoreaza faptului ca lobul parietal are un rol important in integrareasupravestibulara. Ele pot fi paroxistice senzoriale (care pot fi pur vestibulare sau optico-vestibulare) , sipermanente.

TULBURĂRILE VIZUALESe manifestă sub formă de hemianoxie omonimă contro-laterală. Debuteaza cu deficit in cadranul inferior (4cadrane ale campului vizual).


TULBURĂRILE DE GUSTApar ori de cate ori leziunea intereseaza partea posterioara a opelculului Rolandi.

TULBURĂRILE TROFICEPot interesa muschii (amiotrofii), tegumentele (edeme, vezicule sau hipersudoratie), fanerele (unghii striate,sfaramicioase, caderea parului, mai ales de pe brate).

Regiunile limbii, laringelui si faringelui au reprezentare bilaterala, pe amble emisfere, reprezentarea incadrul homuncusulului senzitiv, fiind situata cu capul in jos la nivelul lobului parietal si estedisproportionata ca intindere a reprezentarii creierului . Din acest motiv durerile la nivelul capului au operceptie si grad de traire mult mai intense. Acest homunuculus senzitiv (reprezentand harta a corpului)are omolog homunculus motor la nivelul lobului frontal, in ariile primare IV, VI, VIII (zona unde e situatainchiderea feedbackului motor).

Deasemenea, sensibilitatea vezicii urinare si a regiunilor rectale si genitale este localizata in portinueainferioara si mediana a girusului postcentral.

Regiunile fetei, trunchiului, si ale segmentelor proximale ale trunchiului, sunt conectate cu cele de parteaopusa (sensibilitatea este controlaterala), prin intermediul fibrelor comisurale care strabat corpul calos.

PSIHOFIZIOLOGIA LOBULUI TEMPORAL

Lobul temporal reprezinta o zona heterogena atat sub raport structural cat si functional.

Din punt de vedere structural, histologic, aici intalnim structuri filogenetice vechi, respectiv alocortex, cuorganizare mai simpla, dar si regiuni foilogenetice mai noi, neocortex.

Diversitate anatomostructurala va produce o diversitate si in sfera functionala a acestui lob.

S-a demosntrat ca alocortexul, prin hipocamp si amigdala coordoneaza functii viscerale, participa la reactiifundamentale afectiv-emotionale si motivationale, regleaza functia oroalimentara, si cea sexuala, si areun rol important in memoria de fixare a evenimentelor.

Neortexul termporal, zona mai nou aparuta, reprezinta capatul cortiacal al analizatorilor acustic sivestibular, aici avand proiectia fiecare cohlee (din ureche fibrele nervoase se proiecteaza pe ambeleemisfere cerebrale prin fibre acustice homo si heterolaterale).

Deasemenea, aceste formatiuni temporale au un rol important in limbaj si integrarea diferitelor procesepsihice.

Partea mai veche a alocortexului este zona de integrare a instinctelor. Partea mai noua – neocortex –zona temporala , are un rol important in integrarea diferitelor procese psihice, mai ales in limbaj.

Clasificarea tulburarilor zonelor temporale:

1. Tulburarile receptiei auditive – difera dupa cum sunt leziunile :a. iritative – nu este distrusa masa de substanta cerebrala

- halucinatii auditive de tipul acuferelor: vâjâituri, pocnituri, tiuituri (nu cele tranzitorii) , si- halucinatiile auditive, pot merge de la simple la complexe (compozitii, melodii, s.a.m.d.)


b. sau distructive- afectarea receptiei auditive difera ca profunzime, dupa localizarea concreta a leziunii, dupa

intinderea ei, si dupa afectarea uni sau bilaterala- la acest nivel se afla ariile primare 41 si 42 si ariile secundare 22- datorita proiectiei bilaterale a cailor auditive, lezarea unui singur lob temporal nu produce

tulburari evidente de auz, ci cel mult o moderata hipoacuzie la urechea opusa.- O incidenta mai mica in clinica au leziunile bilaterale care conduc la surditatea corticala

(centrala).

Surditatea corticala

O leziune la nivelul ariilor nervoase primare produce surditatea corticala, cea mai grava tulburare ceintereseaza analizatorul auditiv.

Se produce cand sunt afectate ariile 41 si 42 Brodman din circumvoluriile Hesher, bilateral (in ambeleemisfere).

Este suprimata total capacitatea de a avea senzatii auditive, tradusa prin pierderea auzului.

- Daca leziunile se produc la nivelul ariilor auditive secundare 22 , tulburarea are o incidenta maifrecventa in clinica, producandu-se agnozia acustica, afazia senzoriala (Vernike) amuzia, si afaziaamnestica.

a. Agnozia acustica

Tulburarea functiei calificate a analizatorului auditiv de a diferentia evalua si identifica sunetele verbale simuzicale, auzul, ca functie psihofiziologica, fiind conservat in limite aproximativ normale.

In procesul invatarii si elaborarii auzului verbal si muzical se constituie coduri specifice de comparare sievaluare a semnificatiei si functiei pe care sunetele particulare o au in cadrul seriilor logice structurate acuvintelor si melodiilor. Destramarea acestor coduri, din agnozia acustica, atrage dupa sine si tulburareaprocesului sintezei verbale de rang superior a cuvintelor si propozitiilor. Asemenea tulburari seinregistreaza sau apar in cadrul leziunilor la nivelul ariilor secundare ale auzului.

Astfel intregul complex al deficitelor care alcatuiesc sindromul afaziei senzoriale temporale are la bazadestramarea schemelor functionale ale auzului fonematic.

b. Afazia senzoriala

Se poate delimita in cadrul ei 2 grupe de tulburari:1 – tulburări ce tin de latura sonora a limbajului2 – tulburări care tin de latura semantica a limbajului

1. Tulburările care tin de latura sonora constau in incapacitatea de a desicrimina sunete si de a le relevasi a le identifica, incapacitatea de a identifica fonemele in cadrul cuvintelor, imposibilitatea de apronunta corect sunete verbale, fenomenul numit parafazie (dificultatea sau imposibilitatea de aefectua corect analiza componentei acustice a cuvintelor prezentate oral sau scris).


Bolnavii scriu fie cu foarte multe greseli: substituiri, omisiuni, dublari de litere, fie înșiră pur si simplugrupuri de litere si cuvinte la intamplare, pe care nu le pot desprinde, nici integra intr-un tot unitar.

Afazia Vernike senzoriala – limbajul isi pierde semantica si gramatica. Bolnavul emite un amalgam decuvinte, vorbește mult, prost si far rost , într-o salata de cuvinte ce dovedește absenta integrarii. Faceconfuzie intre cuvinte apropiate ca sunete.

2. Tulburarile care vizează latura semantica. In aceste tulburari are loc reducerea si pierderea capacitatiide intelegere a limbajului, a continutului informational al cuvintelor si propozitiilor, destramareaconturului, ceea ce duce la abolirea adresabilitatii obiectuale. In cel mai bun caz semnificația nu sepierde in totalitate, dar devine vaga, slab definita, extinzandu-se asupra intregului mesaj.

Legat de alterarea laturii semantice a limbajului, in afazia senzoriala este alterata si memoria verbala,avand loc o dezorganziare sistemica in interiorul careia cuvintele isi pierd caracterul combinatoriu cudeterminatii semantice specifice.Fara asemenea conexiuni este imposbil sa operam cu semnificatia cuvintelor detasate de obiectele pecare le desemneaza, iar functia de abstractizare si gernealizare a limbajului este aproape nula.Prin urmare, intelegerea adecvata a limbajului celor din jur si a propriului limbaj presupune o bunafunctionare si a memoriei verbale sistemice, integrata de conexiuni logico-gramaticale.Leziunile lobului temporal provoaca si dezorganizari in sistemul structurilor verbale astfel casindromul afaziei senzoriale se coreleaza si se conditioneaza reciproc, tulburarea structurii interne acuvintelor si cele ale memoriei verbale se interconditioneaza atat sub aspectul fixarii cat si sub cel alreactualizarii.Bolnavul are tulburări atat in memorarea cat si in reproducerea chiar si a unui numar mic (3-5) decuvinte.

Amuzia

Amuzia este dată de tulburarea functiei de integrare a structurilor muzicale, manifestată prindezorganziarea auzului muzical. Această tulburare este mai pregnanta cand leziunile se localizează lanivelul ariei 22 din emisfera subdominanta.

Afazia senzoriala nu este insotita de amuzie, nici invers.

In cazul amuziei alterarea codului indicilor de discriminare, identificare a inaltimii cuvintelor, a raportuluidintre inaltime si linia melodica, conduce la imposibilitatea bolnavului de a sorta sunetele dupa inaltime,de a le recunoaste identitatea melodica, a unor secvente sonore, și nici sa le reproduca.

Auzul se transforma intr-o sonoritate vag-difuza, lipsita de contur, din care bolnavul nu poate extrage niciideea, nici emotia, aude doar un zgomot de fond.

Afazia amnestică

Este o tulburare ce apare în cazul afectării segmentelor inferioare si mediale ale regiunii temporale – ariile21 si 37 - provocând afazia amnestica, afazia transcorticala senzoriala si afazia nespecifica.

Principalul caracter este acela că auzul fonematic ramâne mai mult sau mai putin conservat.


Acești bolnavi se descurca bine in sarcinile de discriminare si identificare a sunetelor, fonemelor, silabelor,dificultaitle apar in sarcinile de memorare a seriilor verbale, si in reproducerea seriilor de sunete.

Repetitiile nu ajuta in fixarea lor. Bolnavul incearca depășirea acestui deficit prin perseveratii, confabulatii– inventeaza alte cuvinte si inlocuieste, prin reproducerea unor cuvinte care nu au legatura cu cele dinserie.

Deasemnea, obtin performante mai slabe in memorarea propozitiilor simple.

Tulburarea caracteristica este modificarea ordinii de reproducere a cuvintelor: bolnavii inteleg relativ binesemnificatiile cuvintelor, totusi apar tulburari in realizarea sensului de ansamblu al discursului cat si inraportarea obiectuala a unor cuvinte.

Tulburări in recunoasterea vizuala

Leziunile temporale inferioare provoacă tulbrări in procesul integrarii percepțiilor vizuale complexe si....Kluver si Bussy, 1938 , constata ca ablatia lobului temporal determina un sindrom caracterizat printulburarea in invatarea si memorarea sarcinilor vizuale, prin exagerarea tendintei de a duce totul la gura(tendintei orale), prin indeferenta (placiditate), si hipersexualitate (dezinhibitie a sexualitatii).Rezulta de aici ca lobul temporal participa prin regiunile sale medio-inferioare la folosirea si integrareainformatiei vizuale si comportamental- instrumentale si la elaborarea (invatarea) unor patternuri noi, inraport cu noile solutii.Emisfera stanga joaca un rol important in recunoasterea si reglarea comportamentului in raport custimulii vizuali obisnuiti, cotidieni, iar emisfera dreapta, (subdominanta pentru dreptaci), se dovedeste a fidirect implicata in discriminarea si recunoașterea stimuilor vizuali mai putin obisnuiti.

Tulburări ale sferei afectiv-motivationale

Leziunile temporalei inferioare conduc la tulburări ale afectivitatii si motivatiei.

Tulburările afective se manifestă prin scaderea tonusului afectiv, emotional, reducerea agresivitatii siintensificarea emotiilor de spaima si de frica. Astfel, apar sau se manif tristete, teama de moarteiminenta, si sentimentul singuratatii.

Tulburări ale altor funcții psihice

Leziunile temporale stangi produc tulburări in sfera memoriei si reproducerii materialului verbal simbolicLeziunile temporale drepte produc tulburări severe ale proceselor de recunoastere.Lobectomiile temporale bilaterale – cu implicarea hipocampului – produc tulburări ale proceselor mnezicede durata.Leziunile hipocampice bilaterale determină cel mai mare deficit de memorieLobectomiile temporale drepte produc un efect mai putin sever decat cele localizate în partea stanga (ladreptaci)Bolnavii cu leziuni in temporala dominanta (stanga la dreptaci) si afazie senzoriala, desi pastreaza in maremasura capacitatea de apstractizare si generalizare, nu reusesc sa efectueze serii succesive de operatii siprezinta diferențe în realizarea sarcinilor si rezolvarea lor, in ordonarea logica a unor imagini si in sarcinilecare presupun calcul mintal.


In cadrul lezinilor temporale drepte apar tulburări semnificative in rezolvarea tipurilor de situatiiproblematice care reclamă operarea cu concepte figurate, cu scheme si relatiile spatiale.Aceste tulburări se accentueaza atunci cand leziunile temporalei drepte se asociaza cu leziuni la nivelullobilor parietali si occipitali.Tulburările vestibulare, apărute in cadrul lez la niv l temporali – t si in ac sfera – de echilibru: fie tranzitoriifie permanente, cu diminuari bruste, de scurta durata, a tonusului muscular.Se manifesta prin vertij, permanent sau paroxistic, cu senzatie de rotire sau deplasare in plan vertical.

Tulburările olfactiveSe manifesta prin hiposmii, parosmii, (scadere a capacității de a detecta mirosurile sau cresterea)halucinatii olfactive – epilepsia temporala.

Tulburările gustativeSunt tulburări care apar foarte rar, sub forma de halucinatii, insotite uneori de miscari oromasticatoriiinconstiente, care se manifestă in epilepsia temporala.

Tulburarea ritmului somn-vegheEste insotita fie de hipersomnii, uneori de tip narcoleptic, alteori cu aspect de mutism akinetic (mai rar).

Epilepsia temporalaTip de tulburare important, se manifestă in leziuni la nivelul lobilor temporaliApar halucinatii ce intereseaza toate zonele senzoriale.Simptomele paroxistice: sunt extrem de polimorfe, datorita particularitatilor morfo-functionale ale lobuluitemporal. Pot consta in:

- halucinații auditive, simple si complexe – de la simple vâjaituri, pana la voci, compozitii muzicale- halucinații vizuale complexe- Stari de vis cu alterarea constiintei, visuri referitoare la lumea exterioara- Tulburări paroxistice de vorbire

Bolnavul traieste ca in vis, scene din viata sa anterioara sau crede ca este in alta localitate, deseori arehalucintatii vizuale si uneori olfactive, alteori halucinatii vestibulare, stari depresive, anxietate, euforie,automatisme simple, care se manifestă prin miscari de sugere, masticatie, pana la acte motorii complexe,care presupun deplasarea chiar pe distante foarte mari, fara sa fie constient de aceste manifestari – intimpul crizei epileptice.

Bolnavul nu-si aminteste - amnezie retrograda a faptelor – apar si manifestări paroxistice ca transpiratiile,cresterea respiratiei, a frecventei cardiace, manifestări critice erotice.

FIZIOPATOLOGIA LOBULUI OCCIPITAL

Lobul occipital reprezinta a zecea parte din volumul total al creierului si cuprinde campuri arhitectonice cese dispun concentric in jurul scizurii calcarine. Pe langa aria 17 la care vin aferente de la corpul geniculatextern homolateral prin radiatiile optice.

Aria 17 cuprinde nucleul analizorului vizual de integrare primara a capacitatii vizuale.

Ariile 18 (peristriata) si 19 (prestriata) se gasesc in jurul ariei 17 si sunt arii secundare sau asociative.


Campul 19 are conexiuni cu campurile 17 si 18 homo si contralateral precum si cu ariile prefrontale 6 si 8.Aceste arii prin integrarea secundara, obiectuala si sintactica au rol in organizarea imaginii optice, insintetizarea perceptiilor si recunoasterea vizuala. La acest nivel se realizeaza si integrarea de tippropozitional discursiv, constand in perceperea relatiilor dintre obiecte.

Impreuna cu ceilalti 3 lobi, frontal, parietal si temporal; lobul occipital participa la integrarea si realizareamodalitatilor superioare de codificarie informatiilor cum este integrarea semnelor grafice din limbajulscris. Leziunile localizate la acest nivel determina tulburari de camp vizual cand leziunea se afla la aria 17sau sindrom psihovizual cand leziunea se afla la ariile 18 si 19, care iau forma unor tulburari agnozice,iluzii sau halucinatii.

Din perspectiva psihoneurologiei contemporane, sensibilitatea modala inalt specializata ca cea vizuala,este o functie integrata atat la nivel cortical cat si subcortical.

Astfel, leziuni la nivelul verigilor analizatorului vizual determina tulburari in sfera vizuala.

In veriga corticala, tulburarile de sensibilitate vizuala se realizeaza atunci cand leziunile se afla la nivelulnucleului analizatorului, aria 17.

In functie de intinderea leziunii, de situarea ei uni sau bilaterala, apar grade diferite ale tulburariI de campvizual.

TULBURARI DE CAMP VIZUAL

1. Leziunile partiale duc la ingustarea sau fragmentarea campului vizual. Aferentele cele maiimportante vin de la corpul geniculat lateral prin intermediul radiatiilor optice si se proiecteaza dinpartea superioara a retinei, campul vizual al retinei.

In partea posterioara a ariei 17 se proiecteaza majoritatea fibrelor musculare, astfel la nivelul buzeiinferioare a scizurii calcarine, sosesc informatii din partea superioara a retinei, deci campul vizualsuperior.

2. Lezarea occipitala bilaterala provoaca o hemianoxie bilaterala homonima, cu conservarea vederiicentrale.

3. Lezarea unei singure buze a scizurii calcarine determina o tulburare a campului vizual in toate cele4 arii ale cadranului.

4. Cecitatea corticala este rar intalnita datorita faptului ca leziunea trebuie sa cuprinda intreaga ariecentrala. Se manifesta prin: pierderea vederii totale, bolnavul nu distinge nici forma, nici culorile,reflexele de clipire la amenintare sunt abolite, pupilele si reflexele pupilare precum si papilanervului optic sunt normale.

5. Halucinatiile – reducerea acuitatii vizuale la bolnavi cu leziuni in aria primara. Se produce oreducere a conturului obiectelor, diminuarea contrastului dintre forma si fond, ceea ce face dificilaorientare in spatiu.

6. Tulburari majore in distingerea si recunoasterea obiectelor – tulburarea sensibilitatii cromatice.7. Tulburarea sensibilitatii luminoase - nu se poate face distinctia intre lumina si intuneric ( functia

de baza filogenetica cea mai veche). Afectarea ei apare ca un deficit major – leziuni la nivelul ariei17.


8. Tulburari ale perceptiei obiectuale – perceptia vizuala este una dintre formele cele mai complexe,cea mai bogata din punct de vedere informational.

9. Tulburari ale integralitatii si structuralitatii – apar datorita leziunilor de la nivelul lobului occipital,ariile 18 si 19. Leziunea unilaterala va produce o dezintegrare primara unilaterala a perceptiei.

10. Extinderea leziunii asupra zonei simetrice contralaterale duce la distrugerea structurii optice, adicaagnozie optica. In cazuri grave, bolnavul nu recunoaste nici cele mai simple culori. Agnozia pentruculori este definita ca o tulburare in identificarea culorilor in lipsa unei discromatopsii, degradariintelectuale sau afazii.

11. Agnozia spatiala se manifesta prin tulburari de perceptie, reprezentari si intelegere a spatiului.12. Tulburari ale perceptiei formei, dimensiunilor si miscarii obiectelor. Forma, marimea si miscarea

sunt insusiri particulare si pot suferi in conditii normale modificari, determinand iluzii.

Iluziile (fiziologice sau patologice) si halucinatiile vizuale sunt cele mai frecvente tulburari –metamorfopsii.

In cazul lor, pot fi subdivizate in 7 categorii:1. Denaturari ale marimii si formei obiectelor (macropsie si micropsie) sau par alungite, ascutite,

ovalare etc (dupa o singura dimensiune).2. Oblicizarea liniilor sau a dimensiunilor verticale sau orizontale3. Inversiunile- vedem ca in oglinda4. Alterarea conturului obiectelor5. Denaturarea culorilor obiectelor – acromatopsie6. Fragmentarea conturului obiectelor7. Tulburarea perceptiei miscarilor

si se mai adauga: teleopsia (obiectele sunt percepute mai indepartate si mai mici) pelopsia (obiectele sunt percepute mai mari si mai aproape) pierderea vederii stereoscopice (nu se vad in spatiu) perseveratiile (vedere multipla) poliopsia (se percep obiectele in mai multe pozitii si ipostaze)

13. Tulburari optico-geometrice – sindromul BalintApare in leziunile occipitale si cuprinde 3 simptome:

Paralizia psihica a privirii Ataxia optica Inatentia vizuala

Paralizia psihica a privirii se caracterizeaza prin dezorganizarea programelor executive ale miscariloroculare voluntare: explorare, inspectie a campului vizual extern cu conservarea mobilitatii oculare reflxe.Determina tulburari serioase de perceptie, apreciere a distantelor si reducerea campului vizual pana lacuprinderea unui singur obiect.

Privirea bolnavului vagabondeaza la intamplare si se fixeaza asupre unui singur obiect.

Ataxia optica inseamna pertubarea coordonarii optico-manuale si in dificultatea bolnavului in a apucaobiectele pe care le fixeaza cu privirea.


Inatentia optica – bolnavul e atent doar pe axa fixarii privirii.

Aceste simptome ce alcatuiesc sindromul Balint pun in evidenta rolul elementelor oculo-motorii inperceptia obiectelor care indeplineste 2 functii: de inspectie si de explorare a obiectelor.

14. Cecitatea psihica consta in imposibilitatea recunoasterii obiectelor si utilizarii lor, obiecte pe carebolnavul le percepe dar nu le poate desemna. Acest fapt e determinat de leziuni la nivelulemisferei subdominante si se manifesta in special in perceperea fizionomiei. Astfel, persoanefamiliare bolnavului devin pentru el straine. Bolnavul poate reproduce un obiect dupa un modeldar nu din memorie.Este afectat mecanismul de proiectare sau aplicare a in formatiilor pe baza paternurilor sauinformatiilor mnezice.

C12. Tulburari de tip cortical

Dezvoltarea functiilor psihice superioare este legata la om de dezvoltarea scoartei cerebrale. La omlocalizarea este absoluta, neexistand nicio functie reflexa care sa nu fie controlata si coordonata descoarta cerebrala.

Prin urmare, realizarea proceselor psihice nu poate fi conceputa in afara scoartei cerebrale. Ea reprezintanivelul integrativ cel mai inalt, unde se desavarseste prelucrarea semnalelor informationale care provinatat din mediul intern cat si din mediul extern organismului. La nivelul scoartei cerebrale se elaboreazaprocesele de finete, perceptii, reprezentari, scheme, concept, aspiratii, trairi emotionale, scopuri, etc.

Se realizeaza tot aici analiza critica a rezultatelor obtinute si modalitati de perfectionare, optimizare aactivitatii, practic, scoarta cerebrala este sediul unui mecanism informational care asigura asimilarea decatre individ, in cursul dezvoltarii ontogenetice, a experienței socioculturale. (retelele neuronale ale unuicopil de 5 ani sunt mai mari decat o intreaga retea de internet datorita micro, macro climatuluisociocultural). Scoarta cerebrala este organul care face posibila socializarea si umanizarea in planulpsihocomportamental a individului.

Prin urmare, afectiuni, difuze sau in focar, sau leziuni la nivelul scoartei cerebrale produc tulburari severeale unor procese psihice superioare, prin urmare, ale calitatii comportamentului specific uman.

In analiza tulburarilor de tip cortical se impun urmatoarele principii:

1. Localizarea si întinderea leziunii. Esentiala in introducerea unei tulburari psihocomportamentaleeste nu numai localizarea ci si intinderea leziunii. Localizarea va determina modalitatea tulburarii(de limbaj, gandire) iar intinderea ei se refera la gravitatea tulburarii.

2. Orice leziune, oricat de localizata sau circumscrisa ar fi, provoaca 2 tipuri de tulburari: primare =afectarea zonei propriuzise care participa direct la integrarea functiei afectate, si secundare =intreruperea unor circuite de suprimare a zonelor vecine sau a celor mai indepartate.

Leziunile la nivel cortical pot provoca tulburari psihocomportamentale specifice si nespecifice. Tulburrilespecifice unei anumite arii se refera la functii sezoriale, perceptive, de limbaj, motorii, iar cele nespecificesunt cele care se grupeaza in cadrul anumitor sindroame , se refera la agnozii, apraxii si afazii, amuzii,asimbolii.Apraxiile reunesc tulburarile capacitatii de a performa in mod adecvat activitatile motorii complexesubordonate unei intentii sau unui scop. Pentru indeplinirea unei sarcini sau atingerea unui obiectiv este


necesara elaborarea unui model actional motor adecvat si derularea lui dupa o schema logica . Acesteprograme includ miscari particulare ale diferitelor grupe de muschi, si fiecare miscare secventiala devinesubordonata schemei de ansamblu a actiunii ce trebuie performata. Astfel, cand se da comanda deexecutie trebuie activat programul de ansamblu si nu doar secventele izolate ale acestuia.

Apraxia apare ca o dezorganizare a acestei scheme, ca o consecinta a dezorganizarii acestei schemelogice de executie, fara a manifesta un deficit motor (fara a fi vorba de o paralizie). Bolnavul nu este instare sa realizeze actiunile cerute in vederea atingerii unui obiectiv sau unui scop. Dificultatea majora nuconsta in efectuarea miscarilor in general, ci in selectarea si insiruirea logica a acestora in timpulexecutiei, spre deosebire de o pareza sau paralizie unde exista o incapacitate totala sau partiala de aexecuta o activitate motoriei.

Se produce deci o perturbare in selectarea secventelor logice in timpul executiei, in conformitate cucerinta acelei activitati.

Pentru a se produce o apraxie este uneori necesara existenta a 2 sau mai multe leziuni localizate bilateral(pe amble emisfere). Deseori o leziune chiar daca e localizata in zona principala nu produce asemeneasindroame.

In general se disting 3 tipuri de apraxii: apraxia ideatorie, apraxia ideomotorie si apraxia motorie .

Apraxia ideatorie = imposibilitatea de a executa o serie de miscari complexe in vederea indeplinirii unuiact pentru ca bolnavul nu poseda formula miscarilor pe care trebuie sa le execute.

Apraxia ideomotorie = este de obicei unilaterala, bolnavul poseda schema miscarilor, poate executafiecare miscare in parte din cadrul formulei respective, dar nu poate indeplini actul ordonat, in seria logicade desfasurare a actiunii.

Apraxia motorie = inhibitie a initiativei motorii fara ca muschii respectivi sa fie paralizati. Se pastreazamiscarile fixate prin obisnuinta, a bea, a manca, etc. Aici intra si lipsa coordonarii muschilor buzei, limbii,laringelui in vederea obtinerii limbajului articulat.

Regiunea care produce apraxie se intinde din regiunea parietala pana la cea frontala, astfel a) si b) seproduc mai ales cand leziunea apare la nivel parietal; c) se produce cand leziunea are loc la nivelulpiciorului frontalei 2 si 3

Apraxia constructiva = lezarea lobilor parietali si circumvolutiile invecinate din lobul occipital. Bolnavulpierde capacitatea de a construi fiuguri geometrice din diferite segmente.

Apraxia de imbracare = imposibilitatea de a aplica asupra propriului corp formula spatiala de imbracare –leziune la nivelul parietooccipital subdominant – emisfera dreapta la dreptaci.

Agrafia este o forma de apraxie constructiva si este produsa de leziuni la nivelul frontalei 2.

Agnoziile sunt produse de afectiuni sau leziuni ale sistemelor sintezei aferente si mecanismul memorieiobiectuale = nerecunoastere unor obiecte. Se caracterizeaza prin dificultatea pana la imposibilitateabolnavului de a recunoaste obiecte externe sau parti ale propriului corp , in ciuda faptului ca functiasensibilitatii specifice este pastrata si structura de ansamblu a intelectului este bine conservata. Inagnozie este compromisa activitatea integrativa nu a zonelor de proiectie primara, ci a celor asociativesecundare. Astfel, nerecunoasterea poate avea la baza o destramare sau o blocare a modelelor


informationale individuale sau generlizate ale obiectelor la nivelul memoriei de lunga durata, precum sidisfunctii la nivel interpretativ. Prin urmare agnoziile nu sunt generate in exclusivitate de leziuni alecortexului cerebral. Daca imaginea psihica a obiectului perceput este rezultatul activitatii unitare aintregului sistem aferent si eferent, atunci lezarea oricarei verigi componente a acestui sistem poate aveaca efect pierderea capacitatii de recunoastere a obiectelor percepute (de exemplu nu recunoasteobiectule dupa pipait desi vizual le recunoaste).

AFAZIILE

Afazia subsumeaza ansamblul tulburarilor sistemului general al limbajului, ale posibilitatii de a exprimagandirea in cuvinte sau propozitii sau de a intelege, de a recepta ideile altora, exprimate in cuvinte saupropozitii, produse de leziuni localizate la nivelul scoartei cerebrale cu conservarea intacta a aparatelor deexecutie sau periferice – aparatul orofaringian : laringe, glota, buze, etc – Vom face o distinctie intre afaziisi alte tulburari de limbaj, de cauza sau origine periferica – o leziune la nivelul corzilor vocale poate ducepana la disfonii, afonii, etc., care nu tin de leziuni la nivelul scoartei cerebrale, ci la nivelul aparatuluiperiferic. Afaziile au origine la nivel cerebral.

Limbajul este o functie complexa cu organizare sistemica, presupunand interactiunea coordonata a maimultor verigi: executie, decodificare, engramare, combinare, etc. In cazul leziunilor cerebrale pot fiafectate partial sau total cateva verigi. In virtutea caracterului sau sistemic, afectarea chiar a unei singureverigi are repercursiuni negative asupra limbajului in ansamblu.

Una din cele mai acceptate clasificari (taxonomii) ale afaziei este urmatoarea: Afazia broca sau motoriesau expresiva; afazia vernike sau senzoriala sau receptive; afazia globala; afazia de conducere; anomia;afazia transcorticala motorie; afazia transcorticala senzitiva; afazia sindromului de izolare a vorbirii.

Afazia transcorticala, sau afazia Broca, are ca tulburare dominanta dezorganizarea functiei articulatorii. Incazuri grave, bolnavul nu poate emite sau scrie niciun cuvant. In afazia motorie cronica pacientii prezintaleziuni care se extind dincolo de aria Broca (aria vorbirii articulate la nivelul piciorului celei de a 3 acircumvolutii frontale ascendente). Ariile implicate sunt: portiunea posterioară a piciorului 3 şi porţiuneainferioară a circumvoluţiei centrale.

Afazia Vernike – cu deficit cognitiv, consta in tulburarea severa a capacitatii de decodare semantica acuvantului auzit. Deci o tulburare in intelegerea limbajului vorbit, scris si citit. Pacientii cu asemeneaafazie substituie sunetele, le inverseaza, cuvintele apar fonetic denaturate – parafazii (inlocuirea unuicuvânt cu altul apropiat, dpdv al pronuntiei dar cu sens diferit - ex: rață in loc de față) – agramatisme,greseli, vorbeste mult si prost, pana la ”salata de cuvinte”, spre deosebire de afazicul Broca, care nu poatearticula. Ariile in care apare – leziunea posterioara a primelor 2 circumvolutii temporale ale girusuluiangular si supramarginal si ariei 37.

Afazia anomica = dificultatea generala de a denumi obiecte in prezenta intelegerii auditive intacte, aexprimarii gramaticale corecte, a articularii conservate bune si a fluentei – cea mai usoara forma deafazie, reprezentand de multe ori punctul terminal al recuperarii in cazul unor afazii.

Afazia globala = leziuni extinse care cuprind aria Broca si Vernike cu efect prost asupra pronosticului.Pacientul are o vorbire seriala sau automata, si in general, aceasta afazie apare ca urmare a leziunilorcerebrale extinse pe ambele emisfere. De ex: la copii poate fi recuperata, dar in cazul unui infarct cerebraleste ireversibila.


Afazia de conducere = cand exista o intrerupere a cailor de comunicare dintre ariile Broca si Vernike –sindrom caracterizat prin limbaj spontan aproape normal, cu rare greseli parafazice si performantecognitive bune. In momentul in care pacientul este pus sa repete cuvintele, el va repeta la fel ca in afaziaVernike, inlocuind unele sunete. Leziunile sunt situate in operculul parietal posterior cu afecteareafsciculului arcuat, si afectarea insulei.

Pacientii care nu inteleg limbajul examinatorului prezinta ecolalie sau afazie transcorticala senzitiva.Studiile acutale au stabilit ca acest tip de afazie se intalneste la pacientii cu accidente vasculare cerebraleischemice, leziunea fiind cu preponderenta la nivelul liniei de demarcatie dintre lobul temporal si celoccipital, fara afectarea ariei Vernike propriu-zise. Apare deci in cazul leziunilor ischemice ale teritoriuluiarterei cerebrale posterioare fara a afecta aria Vernike.

Afazia transcorticală senzitivă apare deci în cazul lezării prin ischemie sau alte cauze ale teritoriului artereicerebrale posterioare de la nivelul joncţiunii temporooccipitale stângi la dreptaci, fără afectarea arieiWernicke.

Afazia transcorticala motorie = vorbire non-fluenta, repetitie intacta , afectarea intelegerii auditive, sitendinta de a persevera, de a repeta, si de a susbstitui sunetele si cuvintele. Aceasta simptomatologieapare la pacientii cu leziuni tumorale sau vasculare ischemice situate la nivelul ariei suplimentare. Apar caurmare a ocluziilor ramurei arterei cerebrale anterioare mai ales cand este afectata fata interna a lobuluifrontal. Afectarea bilaterala a arborelui vascular duce la abulie (= suprimarea vointei). Pacientul devineinert, fara dorinta de a misca, pana la mutismul akinetic (refuzul de a vorbi si a se misca)

In cazul leziunilor mixte, atat posterioare cat si frontale, cand se asociaza cu cea motorie, se producesindromul de izolare a ariei vorbirii. Aceasta situatie neobisnuita apare in intoxicatiile cu monoxid decarbon, in care, leziunile cerebrale pot produce izolarea ariei vorbirii. Bolnavul nu e capabil sa inteleaga,nici sa vorbeasc, ci doar sa repete automat unele cuvinte fara a le intelege sensul.

Amuziile sunt legate de structurile obiective ale muzicii: de receptie si de expresie.Amuzia expresiva – bolnavul nu poate reproduce melodiile cunoscute.Amuzia de receptie – leziuni temporalei Ia stangaci, iar Amuiza expresiva – leziuni frontale si temporaledrepte.Amuzia senzoriala sau de receptie – sunetele apar lipsite de identitate si intr-un flux nestructurat.

Asimboliile – alterari ale functiilor de simbolizare, in care sunt incluse alterarea operatiilor de decodificarea semnificatiei semnelor si alterarea operatiilor de combinare a semnelor in vederea obtinerii uneistructuri informationale, cu caracter generalizat abstract. Sunt alterate operatiile de calcul, decategorizare, si de elaborare a constantelor mintale. Trebuie considerate ca tulburari ale structurilorcognitive superioare, fiind afectata vorbirea. Sunt urmarea lezunilor unor zone diferite din lobii parietali,temporali, frontali, nu se subscriu unei functii psihice particulare, ci au caracter difuz. Se exprima prinsimptome ca: reducerea tonusului psihic (apatie) scaderea capacitatii de concentrare si de lucru,incetinirea ritmului si tempoului proceselor mintale si a reactiilor motorii externe, scaderea capacitatii deinvatare, scaderea potentialului intelectual general cu reducerea initiativei cu dezorganizareautocontrolului si autoreglarii comportamentului.

DIFERENTIEREA SI SPECIALIZAREA INTEREMISFERICA


Una dintre directiile principale prin care s-a realizat cresterea capacitatii informationale si adaptative acreierului este multiplicarea nivelelor integrative pe verticala si multiplicarea functiilor pe orizontala.

Pe baza investigatiilor psihologice, electrofiziologice si neurochirurgicale s-a formulat concluzia privinddominanta emisferica : o anumita functie apare integrata in mai mare masura in emisfera dominanta, pecand alte functii sunt integrate in cealalta emisfera, subdominanta sau nedominanta.

Statistic, la om dominanta este emisfera stanga iar subdominanta dreapta. Indicatorii primari aidominantei emisferice sunt dati de gradul de asimetrie functionala a celor 2 maini, a celor 2 picioare si acelor 2 ochi.

Se disting 3 situatii posibile:

1. Dominanta mainii drepte, a piciorului drept a ochiului drept – reglate de emisfera stanga,dominanta

2. Dominanta mainii stangi a piciorului stang si ochiului stang – emisfera dreapta e dominanta3. Relativa echivalenta functionala intre mana dreapta si stanga, etc ceea ce semnifica o slaba

asimetrie functionala intre cele 2 emisfere = ambidextri

Statistic, cea mai frecventa, peste 80% din populatie – dominanta emisferei stangi. Cea mai putinfrecventa este echivalenta functionala.

Dintre functiile mai puternic lateralizate , dupa efectul leziunilor emisferice unilaterale

- Praxia manuala- Praxia membrelor inferioare- Limbajul- Functiile de generalizare, abstractizare, simbolizare

Problema aflata incentrul cerecetarii – controversa:

a. daca lateralizarea si efectul de dominanta sunt predeterminate sau sunt dobandite in ontogenezab. cat de accentuata si transanta trebuie considerata aceasta specializare.

Exista o ipoteza in lumina principiilor economiei si redundantei in organziarea structural-functionala acreierului: asimetria functionala interemisferica este o realitate necesara, in acelasi timp orice conexiune,reflex conditionata noua este dublata, reprezentata si integrata in ambele emisfere (asimetria nu trebuieabsolutizata) = cele 2 emisfere interactioneaza si se completeaza reciproc in realizarea si integrareasistemului comportamental. Afectarea acestei interactiuni si izolarea celor 2 emisfere are ca efectdestramarea unitatii comportamentale si confuzia.

Observatiile asupra bolbnavilor cu leziuni de corp calos (interemisferic) duc la concluzia ca intregulcomportament se desfasoara ca si cum cele 2 emisfere sunt separate, independente de unde rezulta rolulconexiunilor interemisferice in sistematizarea, utilizarea in comportament a structurilor imagistico-intuitive si a celor formal abstracte. Putem vorbi, astfel, de structuri cognitiv rationale, structuriautomatizate si voluntare care au un rol extrem de important si care sunt rezultatul conexiunilorinteremisferice. Prin urmare, limbajul, avand o organziare unidimensionala, ce presupune o reteaneuronala larga si o schema logico-gramaticala operationala untiara, la nivelul lui sunt incluse zone din


toti lobii cerebrali. Astfel, pentru realizarea perceptiei limbajului oral sunt solicitate zonele auditive dinlobul temporal.

2. Actul vorbirii , punerea in functie a aparatelor motorii si conectarea cu schemele articulatorii reclamazonele motorii din lobul frontal in special din circumvolutia a 3-a , zona Broca. Leziunile la acest nivelafecteaza in primul rand capacitatea de a produce limbajul oral.

3. Actul citirii, reclama participarea zonelor primare integrative si asociative din lobul occipital si a celormotorii din lobul frontal, cu al celor auditive, in lobul temporal. Tulburarea citirii poate fi provocata fie delezuni la nivel motor fie la nivel auditiv, sau...

4. Constructiile semantice complexe confera limbajului functia generalizatoare, reclama participarea unorzone asociative de ordin superior situate la intersectia traseelor de comunicare.

Configuratia mecanismelor neurofiziologice nu este predeterminata ci se formeaza in cursul ontogenezei,specializarea diferitelor zone ale creierului este rezultatul invatarii si exercitiului, fiind mai pronuntata lacopii decat la adulti.

Lateralizarea in ceea ce priveste integrarea structurior limbajului este relativa, nu se poate sustine calimbajul se integreaza la nivelul emisferei dominante. Ambele emisfere conlucreaza in procesul deformare a sistemului limbajului si in realizarea actului si diferitelor laturi sau verigi ale comunciarii, ceeace se poate totusi afirma este faptul ca ambele emisfere nu au acelasi rol: emisfera dominanta realizeazastructurile verbale mai complexe, discursive, bazate pe transformari si combinatii, deductive sitransductive, iar cea subdominanta performeaza integrari mai simple, sprijinte mai mult pe imagine siexperienta (constructiva).

Sinteze Curs Neuropsihofiziologie

Documents

Transcript of Sinteze Curs Neuropsihofiziologie