SIMULAŢIA- EXCEPŢIE DE LA OPOZABILITATEA CONTRACTULUI FAŢĂ DE TERŢI

§ 1. CARACTERIZARE GENERALĂ

13. Noţiune. Simulaţia este o operaţiune juridică cu caracter complex care constă în încheierea şi existenţa concomitentă între aceleaşi părţi a două contracte: unul aparent sau public prin care se creează o situaţie juridică aparentă contară realităţii şi un alt act secret, care dă naştere situaţiei juridice reale dintre părţi, anihilând sau modificând efectele produse în aparenţă de contractul public.

In cazul simulaţiei, între aceleaşi părţi se încheie un act secret al cărui rol este acela de stabili raporturile reale dintre părţi (actul secret, contra înscrisul) şi care exprimă voinţa reală a acestora, precum şi un act public (actul ostensibil, aparent) al cărui rol este de a disimula faţă de terţi adevăratele raporturi dintre părţi şi care nu produce nici un efect între părţile simulaţiei (cu excepţia cazului când părţile au prevăzut şi producerea unor efecte subsidiare ale actului public prin chiar actul secret).

14. actul secret încheiat între părţi nu poate fi opus terţilor, deşi forţa sa obligatorie se menţine în raporturile dintre părţi.

15. Condiţiile simulaţiei:

a. contra înscrisul să fie un act secret. Este necesar pentru a fi în prezenţa simulaţiei ca actul care oglindeşte voinţa reală a părţilor să nu fie cunoscut terţilor. Contra înscrisul îşi pierde caracterul secret în toate cazurile când face obiectul unor operaţiuni de publicitate, cum ar fi înscrierea actului în cartea funciară, darea de dată certă, etc. In schimb, îndeplinirea formalităţilor fiscale (cum ar fi înregistrarea actului secret la organele fiscale în vederea stabilirii impozitului aferent), încheierea actului chiar în formă autentică, nu duc la pierderea caracterului secret al contra înscrisului.

b. contra înscrisul să fie contemporan cu actul public. Contemporaneitatea celor două acte trebuie înţeleasă în sensul că se referă la acestea ca la negotium şi nu ca la acte în sens material. Astfel, este indiferent dacă sub temporal înscrisul constatator al actului secret a fost redactat după actul aparent dacă existenţa sa ca negotium, era anterioară actului public. Cele două acte trebuie să coexiste în timp, fiind necesar ca actul secret, dacă a fost încheiat anterior să fie încă în vigoare între părţi la data perfectării actului public.

Nu poate fi vorba de simulaţie atunci când actul public a fost încheiat anterior actului secret. In acest caz poate fi vorba de un act secret menit să modifice sau să înlăture efectele actului public în condiţiile în care ambele acte exprimă voinţa reală a părţilor.

c. să existe intenţia comună a părţilor de a simula. Pentru a fi în prezenţa simulaţiei, este necesar ca între părţi să existe un acord simulator, ceea ce

presupune intenţia lor comună de a efectua o operaţiune complexă menită să ascundă terţilor adevăratele raporturi dintre ele. Acordul simulator implică reprezentarea atât a actului public cât şi a celui privat, precum şi a efectelor pe care acestea le vor produce.

§ 2. FORMELE SIMULAŢIEI

16. Fictivitatea (simularea consimţământului). Suntem în prezenţa acestei forme de simulaţie atunci când actul public exprimă o stare de fapt şi de drept care în realitate nu există. Actul secret prevede că actul public este inexistent sau că nu va produce nici un efect juridic. Realitatea este în acest mod complet disimulată faţă de terţi. Ex.: actul aparent de vânzare-cumpărare încheiat între A şi B reprezintă un act public menit să sustragă bunul vândut de la executarea silită pe care o pot începe creditorii vânzătorului A, în realitate, părţile prevăzând printr-un act secret că vânzarea - cumpărarea nu a avut loc.

17. Deghizarea. Acest caz de simulaţie presupune încheierea unui contract care dă naştere adevăratelor raporturi dintre părţi, contract pe care, pentru a-l ţine secret în tot sau în parte, îl îmbracă în forma unui alt contract. De regulă, prin actul public se ascunde natura actului secret (simularea cauzei actului juridic), cum este în cazul unei donaţii deghizată printr-un act public de vânzare-cumpărare (deghizare totală), putând însă să ascundă doar anumite clauze ale actului real (deghizare parţială), cum ar fi în cazul declarării în actul public al unui preţ mai mic decât cel real (simularea obiectului actului juridic).

18. Interpunerea de persoane. In acest caz de simulaţie, părţile actului aparent prevăd, într-o convenţie secretă, faptul că una dintre ele nu are calitatea de parte contractantă şi stabilesc cine este adevăratul contractant. De exemplu, părţile pot să încheie un act public de donaţie prin care să fie desemnat donatar o persoană interpusă pentru faptul că, datorită unei incapacităţi legale adevăratul donatar nu poate primi în mod public donaţia de la donator. Pentru a fi în prezenţa acestei simulaţii este necesar ca acordul simulator să existe între toate cele trei persoane participante la simulaţie. Simulaţia prin interpunere de persoane nu se confundă cu mandatul fără reprezentare. In cazul celui din urmă, o persoană numită mandatar încheie pe seama mandantului (fără a face cunoscută identitatea acestuia) un act juridic. Terţul care încheie actul juridic cu mandatarul nu are cunoştinţă de existenţa mandatului.

§ 3. SCOPURILE ŞI LIMITELE SIMULAŢIEI

19. Scopurile simulaţiei. Simulaţia este întotdeauna marcată de un scop abstract care constă în intenţia de a ascunde terţilor actul secret încheiat între părţi. Pe lângă acest scop abstract, părţile pot fi animate de o multitudine de scopuri concrete. Părţile pot să urmărească eludarea unei dispoziţii legale legate de plata unor taxe şi impozite (cazul fraudei fiscale), sustragerea unor bunuri de la

executare (frauda civilă) sau scopuri care nu presupun nimic ilicit, cum ar fi intenţia donatorului de a-şi ascunde adevărata identitate faţă de donatar.

20. Limitele simulaţiei sunt legate de scopurile pe care ea le urmăreşte. Dacă intenţia părţilor este aceea de a eluda o dispoziţie legală imperativă (cum ar fi cea care prohibeşte vânzările între soţi sau cea care impune părţilor contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică să declare preţul real) atunci sancţiunea este, de regulă, nulitatea absolută a întregii operaţiuni. Uneori, pentru restabilirea ordinii legale încălcate, nu este nevoie de o sancţiune atât de severă. In cazul nerespectării dispoziţiilor legale privind rezerva succesorală, sancţiunea aplicabilă va fi reducţiunea liberalităţii excesive. In fine, dacă simulaţia nu urmăreşte vreun scop ilicit, sancţiunea specifică a simulaţiei este inopozabilitatea faţa de terţi a situaţiei juridice rezultate din actul secret.

§ 4. EFECTELE SIMULAŢIEI

21. Efectele simulaţiei în raporturile dintre părţi. In raporturile dintre părţile simulaţiei, în concordanţă cu principiul voinţei reale şi cu principiul forţei obligatorii, va produce efecte actul juridic secret şi nu cel aparent. Aceleaşi efecte se vor produce şi în raport cu succesorii universali şi cu titlu universal ai părţilor. Prin excepţie, în situaţia în care simulaţia este realizată în scopul fraudării intereselor acestor categorii de succesori, efectele actului secret nu se vor produce faţă de ei, întrucât trebuie consideraţi terţi într-o asemenea situaţie. Tot terţi sunt consideraţi şi succesorii cu titlu particular, precum şi creditorii chirografari.

22. Efectele simulaţiei faţă de terţi. In raporturile faţă de terţi, actul secret nu poate avea nici un efect. In consecinţă, terţilor nu le va putea fi opusă decât situaţia rezultată din actul public, deşi aceasta nu corespunde realităţii. Actul secret, deşi cuprinde adevăratele raporturi dintre terţi, este inopozabil terţilor. In acest mod simulaţia reprezintă o excepţie de la opozabilitatea contractului faţă de terţi. Pentru ca efectele actului secret să nu se producă, este necesar ca terţii să nu fi avut cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului secret, adică să fie de bună-credinţă. In cazul în care au avut cunoştinţă de existenţa actului secret, în momentul încheierii simulaţiei, actul secret le va fi opozabil, pentru că în ce îi priveşte, şi-a pierdut caracterul secret. Cu toate acestea, se consideră că terţii pot să invoce efectele actului secret care sunt în favoarea lor. De exemplu, creditorul chirografar poate să invoce dispoziţiile actului secret din care rezultă că debitorul său nu a vândut de fapt imobilul proprietatea sa şi să treacă la executarea silită a acestuia. Rezultă că terţii beneficiază de un drept de opţiune între cele două acte. Dreptul de opţiune le este recunoscut numai sunt de bunăcredinţă şi au luat cunoştinţă de simulaţie într-un moment ulterior încheierii ei. In cazul în care sunt de rea-credinţă, le vor fi opozabile doar efectele actului secret. In ultimul caz, nici măcar nu mai suntem în prezenţa unei simulaţii, din moment ce actul secret poate să fie cunoscut de terţi.

23. Efectele simulaţiei în raporturile dintre terţi. In raporturile dintre terţi, se pot ivi situaţii în care unii dintre ei să aibă interesul de a invoca actul secret iar

ceilalţi actul public. Se consideră că vor avea câştig de cauză aceia dintre terţi care, cu bună-credinţă vor invoca actul aparent.

§ 5. Acţiunea în simulaţie

24. Noţiune. Caracterizare. Este acea acţiune prin care persoana interesată înlătură aparenţa creată de mecanismul simulaţiei. Ea prezintă următoarele caracteristici:

- poate fi exercitată de către orice persoană interesată să se constate existenţa actului secret, în scopul de a invoca în favoarea sa acest act sau de a-l ataca dacă nu îi este favorabil. Persoana interesată poate să fie o parte contractantă, faţă de care cealaltă parte refuză să execute actul secret, un creditor al uneia dintre părţi care doreşte să dovedească fictivitatea actului de înstrăinare a bunului debitorului său, etc.

- este o acţiune în constatare;

- este o acţiune imprescriptibilă;

- se deosebeşte de acţiunea prin care se urmăreşte executarea stipulaţiilor din actul secret sau desfiinţarea actului secret. Această acţiune este (spre deosebire de acţiunea în simulaţie) o acţiune în realizare, patrimonială şi de regulă prescriptibilă extinctiv.

25. Proba simulaţiei se face diferit după cum persoanele care invocă existenţa simulaţiei sunt părţi sau terţi:

- Părţile participante la simulaţie, pot proba actul secret numai prin act scris. Prin excepţie, se admite că dovada simulaţiei se poate face prin orice mijloc de probă (adică şi martori sau prezumţii) când: pârâtul consimte la administrarea unei asemenea probe; când există un început de dovadă scrisă; în cazul imposibilităţii morale a preconstituirii de probă scrisă; când consimţământul uneia dintre părţile actului secret a fost viciat prin dol sau violenţă; când suntem în prezenţa unei simulaţii ilicite menite să încalce dispoziţiile imperative ale legii; când actul public este fictiv. Părţilor le sunt asimilate în acest caz succesorii universali sau cu titlu universal.

- Terţii propriu-zişi pot dovedi existenţa şi cuprinsul actului secret prin orice mijloc de probă deoarece, faţă de aceştia, actul secret este un simplu fapt juridic. In toate situaţiile în care cel ce lasă moştenirea înstrăinează unui succesibil în linie dreaptă, cu titlu oneros, în schimbul unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului viager, se prezumă, că suntem în prezenţa unei donaţii deghizate scutite de raport succesoral.