[Publicat în Chemarea credinţei. Revista Patriarhiei Române pentru copii şi familia creştină, Nr. 30, iulie-august 2014, p. 22-23.]

BUNICUL, MARIA ŞI ICOANELE PRAZNICELOR ÎMPĂRĂTEŞTIIV. Ce dezvăluie Icoana Schimbării la Faţă?

Este 6 august, când se sărbătoreşte Schimbarea la Faţă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Maria este în vacanţă şi se află împreună cu bunicii ei într-un pelerinaj la mănăstiri. Azi au participat la Sfânta Liturghie, apoi măicuţele i-au invitat la agapă. Maria a fost impresionată de atmosfera mesei frăţeşti, dată de atitudinea binevoitoare a tuturor şi de solemnitatea rugăciunilor.

Înainte de a porni din nou la drum s-au retras pe o prispă răcoroasă destinată pelerinilor. Într-un colţ, câteva rafturi pline de cărţi şi reviste te îmbiau la un popas de lectură. Maria a început să răsfoiască una şi s-a oprit exclamând:

– Bunicule, uite icoana sărbătorii de azi! Cât e de frumoasă şi plină de lumină!

– Într-adevăr, Maria. Este o reproducere a icoanei Schimbării la Faţă pictată de Teofan Cretanul în secolul al XVI-lea, se află în mănăstirea Pantocrator din Muntele Athos.

– Te rog bunicule, hai să desluşim din înţelesurile ei … Îmi amintesc din cântările slujbei: În munte te-ai schimbat la faţă Hristoase Dumnezeule, şi pe cât au putut ucenicii au văzut slava Ta! (Condacul sărbătorii). Bunicule, muntele este locul descoperirilor lui Dumnezeu nu-i aşa?

– Da, Maria, iar aici este vorba despre Muntele Tabor. Dar hai să citim ce scriu sfintele Evanghelii despre întâmplare (Matei 17, 1-9, Marcu 9, 2-9 şi Luca 9, 28-36): Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage (Luca 9, 28). Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul (Luca 9, 29), şi a strălucit faţa Lui ca soarele (Matei 17, 2) şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind (Luca 9, 29), iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina (Matei 17, 2), albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul (Marcu 9, 2-3). Toate aceste comparaţii încearcă să surprindă în cuvinte iradierea de lumină necreată care izvora din trupul Mântuitorului, pe când era în munte, fiind martori Petru, Iacov şi Ioan.

– De ce a vrut Domnul ca ei să-L vadă astfel?– Schimbarea Sa la Faţă se petrece în contextul vestirii patimilor: De atunci a început

Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. (Matei 16, 21-22). Astfel că evenimentul are ca scop imediat pregătirea sufletească a ucenicilor pentru momentul jertfei de pe cruce, să nu uite în acele clipe dificile de pe muntele Golgotei, că Hristos cel răstignit este Dumnezeu şi Om.

– Bunicule, îmi place cum este înfăţişat evenimentul secvenţă cu secvenţă, ca o peliculă de film. Îl vedem pe Hristos, împreună cu cei trei ucenici aleşi, urcând şi coborând muntele.

– Da, deoarece icoana transmite fiecărui creştin care o priveşte mesajul că participarea la o cunoaştere mai adâncă a lui Dumnezeu presupune mai întâi un urcuş, adică un efort personal de a-L urma pe Hristos cu credinţă iubitoare.

– Spune-mi, te rog, cine sunt persoanele care stau în picioare alături de Mântuitorul?– Pe alte două piscuri ale muntelui se află profeţii Ilie şi Moise, dea stânga şi dea dreapta

Domnului, aplecaţi cu smerenie în faţa Lui. Relieful colţuros în trepte accentuează revărsarea de lumină dumnezeiască. În partea de jos, într-un puternic contrast, îi vedem pe cei trei apostoli căzuţi, copleşiţi de lumina dumnezeiască ce se revarsă peste ei.

– Bunicule, de ce profeţii au putut îndura vederea luminii dumnezeieşti, iar ucenicii au căzut la pământ, orbiţi?

– Într-adevăr, atitudinea ucenicilor arată răvăşire, feţele lor au o expresie de cutremurare. Ioan este întotdeauna reprezentat în mijloc, cu spatele la lumină, ca şi Iacob în partea dreaptă. Numai Petru stă întors cu faţa către Iisus, dar cu mâna ridicată să-şi protejeze ochii de strălucirea puternică a luminii necreate sau ca un gest ce însoţeşte dialogul cu Iisus. Dar răspunsul ţi-l oferă un alt element important al icoanei, aureola.

– Mântuitorul şi profeţii au aureolă, iar ucenicii, nu!– Da, aureola din jurul capului profeţilor semnifică sfinţenia lor, faptul că erau persoane

pline de harul Duhului Sfânt, ceea ce nu era valabil şi în cazul ucenicilor. De aceea n-au putut să stea netulburaţi la vederea intensei lumini dumnezeieşti. Să ne reamintim şi faptul că cei doi prooroci sunt singurele persoane din Vechiul Testament, alături de profetul Isaia, cărora Dumnezeu le-a permis să-L vadă: Moise pe muntele Sinai, iar Ilie pe muntele Carmel. Şi li s-a

arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus (Marcu 9, 4). Şi care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim (Luca 9, 31).

– Bunicule! Profeţii ştiau dinainte despre momentul jertfei de pe cruce! – Da, prin prezenţa lor aceştia întăresc legătura dintre cele două evenimente. Moise

întruchipează Legea … De aceea este pictat având Tablele Legii în mâini! El îi reprezintă pe strămoşii săi morţi şi aşteptarea eliberării de către Hristos din iad. Ilie vine în numele profeţilor pentru a mărturisi dumnezeirea lui Hristos, pe Dumnezeu, Care s-a făcut Om.

– Mai spune-mi despre Domnul Hristos!– Hristos binecuvântează cu mâna dreaptă, iar cu stânga ţine Evanghelia, care este

zugrăvită sub forma unei bucăţi de pergament răsucit numit filacteră. Expresia chipului arată calm şi smerenie. Modul propriu icoanei de a exprima slava dumnezeiască este albul strălucitor al veşmântului şi auriul. Alături de acesta, icoana mai întrebuinţează ca simbol al luminii necreate ce se revarsă din Domnul Vieţii, mandorla, ovalul acela ascuţit din care ţâşnesc raze.

– Da, bunicule! Îmi amintesc de mandorlă din icoana Înălţării! Dar oare ce gândeau ucenicii în momentele acelea?

– Experienţa îi uluieşte pe ucenici, dar îi şi bucură în egală măsură: Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una (Matei 17, 4). Propunând să construiască colibele, Petru doreşte să oprească timpul în loc … să rămână pururea cu Domnul Vieţii. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte (Marcu 17, 5-6).

– Cuvintele acestea îmi aduc în memorie Botezul Domnului!– Îţi mai aminteşti cum era zugrăvit Sfântul Duh în teofania Botezului Domnului? – În chip de porumbel, bunicule!– Aşa este. În icoana aceasta este redat prin figura geometrică în patru colţuri înscrisă în

mandorla Mântuitorului. Norul luminos îl reprezintă pe Sfântul Duh, iar Dumnezeu Tatăl nu se face văzut, ci doar auzit, ca şi la Botez. Deci are loc din nou o teofanie. Ca şi la Botezul Domnului, sărbătoarea Schimbării la Faţă ne introduce în taina lucrării Sfintei Treimi.

– După tot ce mi-ai explicat mă gândesc că experienţa ucenicilor, depăşeşte orice am putea să ne imaginăm. Și apoi ce s-a întâmplat?

– Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei. Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi (Marcu 9, 8-9). Finalul evenimentului ne aşează din nou în relaţie cu moartea şi învierea Domnului. Ucenicii Îl vor mai vedea în slavă doar după Înviere.

– Îţi mulţumesc, bunicule.