UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

BIODIVERSITATEA ȘI CONSERVAREA ECOSISTEMELOR

Nutriția organismelor simbionte - simbioza lichenică

Masterand: Grosan Ovidiu-Mihail

An universitar 2013-2014

  Lichenii alcătuiesc un grup taxonomic aparte, format din circa 10.000 de specii. Talul lor este

alcătuit din alge și ciuperci, aflate în relații de simbioză. Ciupercile din talul lichenilor aparțin în

majoritatea lor clasei Ascomycetes, iar algele sun tunicelulare, verzi sau albastre. La exterior

lichenii par a fi un singur organism, în realitate însā prezintă o conviețuire a douǎ organisme

- alga verde sau albastrǎ unicelularǎ și ciuperca pluricelularǎ.

            Lichenii reprezintă o individualitate atât din punct de vedere morfo-anatomic, cât și

fiziologic. În această simbioză atât alga, cât și ciuperca cresc mai bine decât în cazul în care cei

doi parteneri sunt crescuți separat.

Alga din asociația simbiotică aprovizionează ciuperca cu produșii rezultați în procesul de

fotosinteză. Pe lângă glucide, în cazul când partenerul autotrof este reprezentat prin alge albastre-

verzi, ciuperca preia și compusii cu azot și, la rândul ei, ciuperca furnizează algei apa și sărurile

minerale de care are nevoie, pe care le preia din substrat, direct din precipitații sau din vaporii de

apă existenți în atmosferă. Totodată, ciuperca protejează alga împotriva uscăciunii, permițându-i

să trăiască în condiții care îi sunt inaccesibile în stare liberă, în absența acestei simbioze.

            Lichenii reprezintă deci, organisme bine individualizate, în cadrul cărora cei doi

simbionți trăiesc într-o uniune durabilă, caracterizată prin relații extrem de complexe, a căror

natură nu este încă pe deplin elucidată.

Fig. 1 Secțiune intr-un lichen

Ei sunt extrem de rezistenți la frig și uscăciune, au un tal colorat în alb, roșu, portocaliu,

galben, verzui, albastru, negru și au înfățișări variate: în formă de frunze (Lobaria), cruste

(Xantoria), trompete (Cladonia), bărbi (Usnea), coarne (Cetraria). Legătura (simbioza) dintre

algă și ciupercă este atât de profundă și durabilă, încât organismul simbionților a suferit

modificări considerabile care le-ar pune în imposibilitate traiul separat.

Asocierea simbiotică între ciuperca și cianobacterii (sau alge) este unul complex. Partenerul

fungic este responsabil de cadrul structural al lichenul care este talusul. Partenerul

fotosintetizant intră în interiorul talusului și micosimbiontul facilitează schimbul de gaze și

disponibiitatea luminii pentru fotosimbiont. Celulele fotosimbiontului efectuează fotosinteza

și aportul de substanțe nutritive pentru micosimbiont. Partenerul fungic la rândul său, ajută

fotosimbiontul cu o absorbție superioară a apei și nutrienților și, de asemenea, ajută să

supraviețuiască în condiții de mediu extrem de nefavorabile ca o unitate.

Cercetări noi au scos la iveală că există totuși în această relație un profitor: ciuperca, ale cărei

hife se lipesc strâns de gonidii și emit mici ramificații, care pătrund în interiorul algei,

omorând gonidiile prin istovire. La licheni, alga ia de la ciupercă substanțele minerale și le

sintetizează cu ajutorul clorofilei, producând și o substanță hidrocarbonată specifică numită

licheină și aproape 500 de acizi specifici (lecanoric, cetraric). Amoniacul este preluat de

planta care îl introduce în circuitul vital dând bacteriei hidrați de carbon sintetizați de ea.

Cele mai multe specii de lichenii nu au mecanismele de a absorbi nutrienți din sol și astfel

depind de surse atmosferice pentru nutriție. Precipitații, ceață, rouă și absorbția gazoasă joacă

un rol important în nutriția lichenilor. Lichenii care cresc pe suprafețe de roci și de sol sunt

capabili de captarea nutrienților solubili din sursele respective.

Înmulțirea lichenilor se realizează în general pe cale vegetativă (fragmente de tal). Ciuperca

constitutivă se poate înmulți și asexuat prin spori, formând corpuri sporifere: apotecii

(frecvent) și peritecii. Apoteciile se prezintă ca niște mici discuri, cu diametrul de câțiva

milimetri, ce se prind de tal printr-un picioruș (podețiu). Culoarea apoteciilor variază, fiind de

obicei diferită de cea a talului pe care se formează. În apotecii se formează spori care eliberați

germinează, dând naștere la hife de ciupercă. Dacă aceste hife întâlnesc alga corespunzătoare,

vor da naștere unui nou lichen.

Lichenii crustoși contribuie la distrugerea ritidomului arborilor; lichenii foliacei și fruticuloși

sufocă plantele prin blocarea funcției stomatelor și asigură condiții optime pentru dezvoltarea

unor paraziți animali periculoși. Lichenii au proprietatea de a concentra în talurile lor o mare

cantitate de substanțe radioactive; în acest context animalele din regiunile polare care

consumă acești licheni concentrează la rândul lor doze însemnate de elemente radioactive care

devin periculoase în special pentru populațiile umane care se hrănesc cu carnea acestora.

BIBLIOGRAFIE

http://en.wikipedia.org/wiki/Lichen

https://microbewiki.kenyon.edu/index.php/Lichens

http://www.education.com/study-help/article/biology-help-lichens-where-fungi-mix/

Ahmadjian V. (1993). The Lichen Symbiosis. New York: John Wiley & Sons