Sărmana Albă-ca-Zăpada! După ce colindă pădurea, ajunse la o casă ciudată.

Ciocăni la ușă, dar nimeni nu-i răspunse, așa că prinse curaj și intră.

Cum înăuntru totul părea să fie murdar, fata se apucă de curățat.

Aranjă chiar și cele șapte paturi micuțe pe care le află acolo.

În cele din urmă, obosită de atâta dereticat, Albă-ca-Zăpada adormi. Pasămite, căsuța aparținea celor șapte pitici,

iar când aceștia se întoarseră de la lucrul în mină, rămaseră uimiți de curățenia pe care o găsiră.

Se uitară în dormitor și o văzură pe prințesă dormind.

În acest timp, la palat, regina cea rea privi în oglindă și întrebă:

– Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din țară?

– Albă-ca-Zăpada, răspunse oglinda.

Regina se înfurie și se decise să o ucidă ea însăși pe Albă-ca-Zăpada.

Când se întoarseră acasă, piticii o găsiră pe Albă-ca-Zăpada fără suflare, pe podea.

Se întristară peste poate și se hotărâră apoi să o pună într-un sicriu plin cu trandafiri și să o ducă în cel mai liniștit loc din pădure.

Se întâmplă ca un prinț să treacă pe acolo și, fermecat de

frumusețea Albei-ca-Zăpada, merse de îngenunche lângă sicriu

și o sărută. Atunci fata se trezi, ca prin minune, din somn.

Piticii se bucurară nespus să o vadă în viață, iar prințul o ceru de soție.

Cei doi se căsătoriră și trăiră fericiți până la adânci bătrâneți.