La sfârşitul Sfântului Botez, preotul se roagă Domnului pentru nou-luminatul creştin:

,,Cel ce ai dăruit robului Tău izbăvire de păcate prin Sfântul Botez şi i-ai dat înnoirea

vieţii, Însuţi, Stăpâne Doamne, [...] păzeşte într-însul nespurcată şi neîntinată haina

nestricăciunii, cu care s-a îmbrăcat.”1 Astfel, creştinul, curăţit de păcatul strămoşesc şi de

păcatele sale personale şi îmbrăcat cu luminoasa şi preacurata haină a harului lui Dumnezeu,

începe o nouă viaţă. Însă, din cauza patimilor care sălăşluiesc înăuntrul nostru, a înclinaţiei

noastre spre păcat şi a indolenţei noastre, această strălucitoare haină se înnegreşte, se

întinează, se strică şi ajungem să ne dezbrăcăm încet-încet, de harul lui Dumnezeu.

Iubitorul de oameni Dumnezeu însă, cunoscând neputinta noastră de a ne păstra

nestricată această dumnezeiască legătură, a rânduit mijloacele şi modurile prin care, chiar şi în

căderea noastră, să putem redobândi Dumnezeiescul Har, să ne îndreptăm şi să curăţim

îmbrăcămintea sufletului, pentru a deveni vrednici de Împărăţia Cerurilor. A rânduit adică

Taina Pocăinţei şi Spovedaniei, dând apostolilor Săi - şi prin aceştia şi urmaşilor lor, episcopii

şi preoţii - puterea de a ierta păcatele.

Dacă fără Sfântul Botez nu putem deveni mădulare ale Bisericii lui Hristos, fără

Sfânta Spovedanie este imposibil să moştenim Împărăţia Cerurilor. Este o rătăcire să credem

că respectarea unor anumite îndatoriri religioase, precum mersul la biserică, milosteniile şi

alte fapte bune, pot înlocui Taina Sfintei Spovedanii. Cuvântul Domnului este foarte clar.

Viaţa veşnică ne este dăruită prin iertarea fărădelegilor noastre. Iar iertarea nu se dă în nici un

alt mod decât numai în Spovedanie. Însă, pentru a primi iertarea în Taina Sfintei Spovedanii

nu este de ajuns numai simpla înşirare a păcatelor noastre. Este neapărat necesară pocăinţa

sinceră, însoţită de o adâncă simţire a păcătoşeniei şi a bolii noastre duhovniceşti şi de

zdrobirea inimii.

1 ***Molitfelnic, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1971, p. 33.