Bibliotheca indica

VII

NICOLAE ZBEREA

ÎN CĂUTAREA ABSOLUTULUI I

ediţie îngrijită, prefaţă şi indice de

LIVIU BORDAŞ

Biblioteca Pedagogică Națională Bucureşti

2000

2

CUPRINS Prefață Notă asupra ediţiei Arthur Schopenhauer

Tolstoi şi Schopenhauer

Paul Deussen

Eduard von Hartmann

Karl Gjellerup

Elementele filosofiei schopenhaueriene în opera lui Eminescu

Problema tragediei antice indiene

În căutarea absolutului. Pe urmele unui moldovean plecat în India la

mijlocul secolului al XIX-lea

Relaţiile culturale româno-indiene

Universalitatea simbolului din Meşterul Manole

Călătoria de studii în India

Poezia indiană de dragoste. Introducere

Din lirica indiană. Câteva poezii ale lui Induprakash Pandey

Indice

3

Sfântul şi colonelul Cu strania figură a lui Nicolae Zberea m-am întâlnit în martie 1992, la aproape doi

ani de la moartea sa. De mai mulţi ani mă fascina destinul vornicului Alecu Ghica, fiul mezin al logofătului Grigore Ghica-Herţanul despre care se crede că a fugit din ţară, în jurul anului 1834, fără a i se mai da de urmă. Abia în 1860 doi negustori greci din Calcutta l-au întâlnit la templul Jagannath din Puri unde ducea viaţa unui ascet "bramin". Această informaţie a fost descoperită de istoricul Emil Vârtosu (1902-1977), în 1962, într-o însemnare anonimă pe coperta interioară a unei cărţi păstrate la Arhivele Statului din Bucureşti. Înţelegând importanţa şi deschiderile acestui insolit document, Vârtosu a trimis un articol Secţiunii de Studii Orientale a Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice pentru a fi publicat în revista Studia et Acta Orientalia.1 Preşedintele acesteia, Petre Constantinescu-Iaşi (1892-1977),2 i-a cerut un referat lui Nicolae Zberea, care era membru al proaspetei secţiuni orientale.3

Zberea s-a pasionat de boierul moldovean, cu a cărui imagine a ajuns în scurt timp să se identifice. Dar abia din anul 1965 a început să culeagă informaţii, scriind în India, la templul din Puri şi căutându-i pe descendenţii din Bucureşti ai familiei Ghica.4 În arhivele private ale familiei nu exista nici un document despre boierul fugar, amintirile Ghiculeştilor erau destul de confuze şi contradictorii, iar la templul Jagannath nu se păstra decât o scurtă menţiune într-un manuscris despre istoria mănăstirilor (matha) afiliate templului.5 Conform acestei cronici, ajuns la Puri în 1858, Alecu Ghica ar fi devenit un fel de sfânt local cunoscut sub numele de Phalahari Baba, "părintele" frugivor, stareţ (mahant) al mănăstirii Phalahari Matha.

Sărăcia informaţiilor nu l-a împiedicat pe Nicolae Zberea, ba dimpotrivă, să contureze personalitatea lui Alecu Ghica, care de acum înainte va deveni eroul său. Rezultatul cercetărilor şi fanteziilor sale a fost prezentat într-o comunicare la Secţiunea de Studii Orientale.6 În octombrie 1969, Zberea pleacă – pe propriile speze – să studieze la Institutul Central de Limba Hindi din Agra, pentru o perioadă de şase luni. În India întreprinde noi cercetări la Puri şi Bhubaneshvar, fără a afla mai mult decât o vagă informație după care Alecu Ghica ar fi părăsit templul Jagannath ca să-şi sfârşească zilele la izvoarele Gangelui. Înaintea vizitei sale la Puri, Zberea încearcă să ajungă la Badrinath şi Kedarnath, dar în loc să ia obişnuitul drum al pelerinilor (yatra), se 1 E. Vârtosu, "Un roumain «brahmane» en Inde vers 1860", Studia et Acta Orientalia (București), V-VI, 1967, pp. 377-378. Nota 1 a fost redactată de N. Zberea. 2 Cf. scrisoarea lui P. Constantinescu-Iaşi din 28 august 1962 şi răspunsul lui N. Zberea din 10 octombrie 1962, Arhiva Nicolae Zberea, Dosarul Alecu Ghica, nr. 1a, 2 (în posesia noastră). 3 Asociația de Studii Orientale a fost înfiinţată la 3 octombrie 1956, la inițiativa lui Vlad Bănăţeanu şi Mihail Guboglu. Cuprinzând doar 31 de membri, ea nu a obţinut autorizaţia de a funcţiona independent, ceea ce i-a determinat pe membrii ei să ceară Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice, la 17 ianuarie 1958, transformarea într-o secţiune – a treia – a Societăţii. La începutul anului 1970, aceasta redevine un organism independent. Activitatea ei încetează practic în 1983, odată cu publicarea volumului XI al revistei Studia et Acta Orientalia. A fost reorganizată în 1990, cu numele Societatea de Ştiinţe Orientale «Mircea Eliade», dar numai pentru a intra într-o nouă hibernare. 4 Ing. Ferdinand Bartsch şi Elena Ghica, soţia nepotului de frate al lui Alecu Ghica. Cf. "Date furnizate despre Alecu Ghica", 6 pp. mss., Arhiva Nicolae Zberea, Dosarul Alecu Ghica, nr. 5. 5 Scrisoare de la Office of the Administration, Śri Jagannath Temple, Puri, din 24 decembrie 1965, 3 pp. dactilo, ibidem, nr. 3. 6 N. Zberea, "Pe urmele unui român plecat în India la mijlocul secolului al XIX-lea", comunicare prezentată în şedinţa din 24 februarie 1966 a Secțiunii de Studii Orientale, 11 pp. dactilo, ibidem, nr. 4.

4

improvizează în alpinist, angajează doi șerpaşi şi atacă Himalaya în manieră eroică. Însă după câteva zile este oprit de gheţurile ce blocau trecătorile munților.7 Toate aceste eșecuri nu-l descurajează pe cercetătorul român care, în lipsa datelor documentare, îşi folosește imaginația pentru a da viață eroului său.

Întors în țară, Nicolae Zberea ţine în anul 1971 o nouă comunicare la Asociația de Studii Orientale,8 în care amestecă datele istorice cu propriile-i ipoteze detective. Nu numai că folosește în mod abuziv puținele date cunoscute, dar şi inventează altele noi, încercând să romanțeze şi dramatizeze viața personajului său. Entuziasmul lui pentru cazul Alecu Ghica reușește să atragă şi atenția unor savanți mai serioși precum Sergiu Al-George, Arion Roșu,9 Mircea Eliade10 și Ioan Petru Culianu.11

La 11 septembrie 1973, la Paris, Eliade își nota în jurnal următoarele: "A[lexandru] R[osetti] a venit să mă vadă la sfârşitul după-amiezii. [...] Apoi mă întreabă dacă ştiu ceva despre un anume Al. Ghica. Acesta, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-a convertit la buddhism şi a plecat în India. Ajuns în Himalaya a fost admis într-un ashram şi a devenit chiar un fel de guru. Îi răspund că nu am auzit niciodată vorbindu-se despre asta nici la Calcutta şi nici în ashramurile din Himalaya pe unde am trecut. În cele din urmă aflu motivul unei asemenea curiozităţi: recent, A[lexandru] R[osetti] fusese vizitat de un oarecare Sbierea, un tânăr colonel pensionat înainte de termen şi care, cuprins de o adevărată pasiune pentru India, studiase sanscrita şi hindi. A reuşit chiar să ajungă în India şi să petreacă acolo câteva luni. La întoarcere, i-a relatat lui A[lexandru] R[osetti] că a regăsit urma lui Ghica. A descoperit că acesta, când şi-a dat seama că monahii din mănăstirea în care fusese primit voiau să-l ‘folosească’ (?), a plecat şi de atunci nu s-a mai ştiut nimic despre el. Nu mă pot impiedica să mă gândesc că A[lexandru] R[osetti] îmi povesteşte toate acestea cu speranţa de a afla mai multe despre misterioasa dispariţie a ‘Doctorului Zerlendi’."12

7 N. Zberea, "Călătoria de studii în India", comunicare prezentată la Asociația de Studii Orientale, 1970, 11 pp. dactilo, ibidem, nr. 8. Această întâmplare are multe asemănări (voite?) cu drumul spre Sikkim întreprins de Eliade în mai-iunie 1929 şi descris în capitolul "Când vine monsoonul" din volumul India, Cugetarea, Bucureşti, 1934; ediţia a doua, 1935; ediţie îngrijită de M. Handoca, Editura pentru turism, Bucureşti, 1991, pp. 95-99. 8 N. Zberea, "În căutarea absolutului. Pe urmele unui moldovean plecat în India la mijlocul secolului al XIX-lea", comunicare prezentată la Asociaţia de Studii Orientale, 1971, 22 pp. dactilo, ibidem, nr. 7. Această comunicare reia părţi din cele două anterioare pe care le detaliază şi amplifică. Un scurt rezumat al ei a fost publicat de Dan Sluşanschi, "Fişe pentru un dicţionar al orientaliștilor români", Tribuna României (Bucureşti), III, nr. 28, 1 ianuarie 1974, pp. 7-10. Fișa respectivă este, în mod eronat, însoţită de un portret al domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842). Rezumatul lui D. Sluşanschi a fost preluat, aproape fără nici o modificare, în Valentin Borda, Călători şi exploratori români, Editura Sport-Turism, București, 1985, pp. 182-183 şi Radu Ciuceanu, Autocraţie şi naţionalism. Destinul unei dinastii, Bucureşti, 2001, pp. 149-150. După moartea lui Zberea, textul comunicării a fost publicat de fostul său student Enric Becescu, sub forma unui foileton de 11 episoade, în suplimentul "Magazin de week-end" al ziarului Cotidianul (Bucureşti), III, nr. 238, 244, 250, 256, 262, 268, 274, 280, 285, 291, 297 (octombrie-decembrie), 1993, p. 2. 9 Cf. scrisorile lui Arion Roşu din 12 iulie şi 10 august 1974, Arhiva Nicolae Zberea, Dosarul Alecu Ghica, nr. 10a, 10b, precum şi răspunsul lui Zberea din 1 septembrie 1974, ibidem, caietul Corespondenţă nr. 2. 10 M. Eliade, Fragments d'un journal, II (1970-1978), traduit du roumain par C-tin Grigoresco, Gallimard, Paris, 1981, pp. 145-146. 11 I.P. Coulianu, "L’anthropologie philosophique", în C-tin Tacou, Georges Banu, Guy Chalvon-Demersay (eds.), Mircea Eliade, L’Herne, Paris, 1978, pp. 203-211 (209); "Eliade ou le refus du symbolisme…", 3e Millénaire (Paris), IV, nr. 13, 1984, pp. 89-93 (90). De asemenea, în alte câteva texte manuscrise, publicate postum. ["...în povestirile sale... "] (197?), în I.P. Culianu, Studii româneşti, vol. I, traduceri de Corina Popescu şi Dan Petrescu, Nemira, Bucureşti, 2000, pp. 264-292 (273); "Mircea Eliade necunoscutul" (1983), în I.P. Culianu, Mircea Eliade, ed. a II-a revăzută, traducere de Florin Chiriţescu şi Dan Petrescu, Nemira, Bucureşti, 1998, pp. 153-266 (217). 12 M. Eliade, Fragments d'un journal, op. cit. Această însemnare, ce apare în traducerile franceză şi engleză ale jurnalului, lipsește din dactilograma cu textul original. În ediția românească, fragmentul este

5

Al-George13 şi Culianu14 au încercat la rândul lor, fără prea mult succes, să dea de urmele realului "doctor Zerlendi". La fel ca în cazul lui Alecu Ghica, nimic concret nu s-a putut afla despre misteriosul yoghin ieșean, viața sa rămânând probabil pentru totdeauna învăluită în mister. Personal, am întreprins cercetări în arhivele din Iaşi, între anii 1992-1993, precum şi în India, între anii 1995-1998, fără a putea adăuga nimic semnificativ dosarului Alecu Ghica.15

*

La fel ca eroul său, și viaţa lui Nicolae Zberea are multe conuri de umbră. Cunoaştem prea puțin despre perioada anterioară pensionării sale din armată. S-a născut la 16 august 1908, în Bucovina, la Orhei, locul de baștină al lui Alecu Ghica. Studiază literele şi filosofia la Universitatea din Iași, obținând o dublă licență. Deşi făcea parte din generaţia lui Mircea Eliade, căile sale au fost altele. Dintre profesorii săi, se leagă mai ales de Ion Petrovici (1882-1972). Încă din tinerețe se pasionează de filosofia lui Schopenhauer, care îl va însoți toată viața. Timp de câţiva ani lucrează ca învăţător la Chişinău şi publică în revistele locale.16 În anul academic 1938-1939 îşi continuă studiile de filosofie la Universitatea din München. În Germania îl cunoaşte pe Arthur Hübscher (1897-1985), președintele Societății Schopenhauer, şi îl vizitează pe Helmuth von Glasenapp (1891-1963), pe care îl considera "ultimul din pleiada marilor indologi germani".

După ocuparea Basarabiei, la sfârşitul lui iulie 1940, se mută la Bucureşti, iar ulterior e numit inspector şcolar la Piteşti. Luptă în cel de-al doilea război mondial, purtând mereu în tolba de soldat pe iubiții lui autorii buddhişti. Căzut prizonier, e dus în Siberia, dar se întoarce cu batalioanele de voluntari mobilizate de sovietici şi luptă din nou până la capitularea Germaniei.

La sfârșitul războiului, întors la Bucureşti, rămâne în rândurile ofiţerilor armatei române şi se angajează în Partidul Comunist, în care are o rapidă ascensiune. Secretar al lui Emil Bodnăraş, colonel în serviciul de informaţii al armatei, membru al Statului Major, se menţine în anturajul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi al lui Chivu Stoica. Face câteva călătorii în Germania, probabil în misiuni de serviciu, ocazie cu care îşi reconstituie biblioteca pierdută în timpul războiului. Pe una dintre cărțile din noua sa bibliotecă, Das Buch Pubbenivasa. Vier buddhistische Wiedergeburtsgeschichten (1921), publicată de Paul Dahlke (1865-1928), promotor de frunte al neo-buddhismului, sunt însemnate locurile şi datele la care a fost citită, între 24 aprilie şi 9 mai 1946: Berlin, Bad-Oeynhausen, Baden-Baden, Freudenstadt (Schwarzwald), Villingen

tradus în addenda. M. Eliade, Jurnal, II (1970-1985), ed. de M. Handoca, Humanitas, București, 1993, pp. 529-530. Însemnarea lui Eliade despre "cazul Ghica" este plină de informații aproximative. La fel de aproximative sunt datele lui Culianu. După informațiile lui Eliade și Culianu, a scris și Dan Petrescu, "Tentatio Orientis interbellica", în idem, Tentaţiile anonimatului şi alte eseuri, Cartea Românească, București, 1990, pp. 37-92 (39-40). 13 M. Eliade, Fragments d'un journal, op. cit., p. 150; Jurnal, op. cit., p. 130. Eliade însă nu a recunoscut niciodată a fi urmat un model real. Vezi şi "Introduction by the author", în M. Eliade, Two tales of the occult, translated from the Rumanian by William Ames Coates, Herder and Herder, New York, 1970, pp. vii-xii (ix). 14 V. Ted Anton, Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu, ediție românească revăzută şi adăugită, traducere de Cristina Felea, Nemira, București, 1997, pp. 101-103. 15 V. studiul nostru, "Alecu Ghica, un «bramin» român la templul Jagannath", în curs de publicare. 16 În Școala basarabeană şi Viaţa Basarabiei. Din septembrie 1936, îl găsim ca membru în comitetul de conducere al revistei lunare Şcoala basarabeană, subintitulată "revistă de cultură pedagogică şi de apărarea intereselor învățătorești" și publicată de Casa Învățătorului din Chişinău, din aprilie 1933 până în octombrie 1938, iar apoi, cu întreruperi, până în februarie 1940.

6

(Schwartzwald), Sigmaringen (Schwartzwald).17 Printre diversele țări prin care călătorește se numără şi China, pe care o "cutreieră" în anul 1958.

În 1960, după optsprezece ani în armată, se pensionează pentru a se dedica studiului şi filosofiei. Pasiunea sa aproape monoideică pentru Schopenhauer îl îndreaptă tot mai mult înspre aprofundarea culturii indiene. Începe să studieze singur limba hindi, folosindu-se de manuale şi dicţionare ruseşti procurate de la Moscova18 şi de ajutorul prietenului său din Bucureşti, inginerul indian Hary Krishna. Mai apoi, începe să înveţe birmana şi sanscrita. Tot în aceeaşi perioadă devine membru al Asociaţiei de Studii Orientale, patronată de Academia Română. Din anul 1961 încearcă, fără succes, să obţină o bursă de la Societatea de Răspândire a Limbii Hindi (Nagari Pracarini Sabha) pentru a se perfecţiona în India.19

Când se înființează primul curs de limba hindi la Universitatea din Bucureşti, în anul 1965, Zberea se hotărăşte să obţină o diplomă pentru a putea preda la universitate. După multe încercări și grație prietenilor săi indieni, reuşeşte să studieze la Institutul Central Hindi din Agra în perioada octombrie 1969 - aprilie 1970. Cu această ocazie călătoreşte prin nordul, centrul şi estul subcontinentului, regăsind peisajele Carpaţilor în Himalaya şi principiile socialismului utopic în comunităţile sectei Radhaswami. În ultima sa călătorie prin India, înainte de a se întoarce în ţară, întreprinde şi cercetările despre Alecu Ghica al căror rezultat îl publică mai întâi într-o revistă de limba hindi.20 Articolul este însoţit de poza autorului şi de o notă biografică intitulată de redacţie "Nicolae Zberea - primul scriitor român în limba hindi". La Agra ţine trei conferinţe, dintre care două vor fi date tiparului.21

Întors în ţară, devine asistent la Secţia de limba şi literatura hindi a Universităţii din Bucureşti, unde participă la elaborarea dicţionarului hindi-român.22 Îşi ţine cursurile practice de hindi la Universitate, susţine mai multe conferinţe la Asociaţia de Studii Orientale sau la diverse congrese, traduce din hindi în româneşte sau din româneşte în hindi şi publică un număr de articole în reviste indiene. Cutremurul din 1977, când a trebuit să locuiască împreună cu soţia sa pentru mai multe luni într-un subsol, pare să-l fi afectat foarte mult. Se regăseşte colindând munţii. Duce o bogată corespondenţă pe tema confruntării între filosofia indiană şi ştiinţa modernă, cu profesori şi savanţi din India, recomandaţi de prietenii săi, prof. Induprakash Pandey şi prof. Vrajeshwar Varma. În 1983 devine membru al Societăţii Schopenhauer din Frankfurt pe Main,23 cu care corespondează frecvent asupra filosofiei lui Schopenhauer şi a tragediei antice. În ultima perioadă a vieţii a fost preocupat de două cărţi pe care plănuia să le scrie, 17 Das Buch Pubbenivasa. Vier buddhistische Wiedergeburtsgeschichten, herausgegeben vom Neu-Buddhistischen Verlag <Dr. Paul Dahlke>, Zehlendorf-West bei Berlin, 1921, pp. 7, 15, 121, 207, 233, 239, 267, 287. 18 Pe ultima filă a Manualului de limba hindi, anul I, întocmit de colectivul de specialişti al Institutului de Relaţii Externe al M.A.E. al U.R.S.S., Moscova, Zberea a făcut următoarea însemnare cu creion negru: "Manualul a fost trimis de colonelul Mrejeru M[ircea], ataşat militar la Moscova, la 11 mai 1960. Am început studiul Manualului la 1 octombrie 1960. L-am terminat la 31 decembrie 1961 = 1 an şi 3 luni (incl. l. birmană)." 19 Cf. corespondența cu ing. Hary Krishna, Arhiva Nicolae Zberea. 20 N. Zberea, "Puridham ka Phalahari Baba: Rumania ka Yayavar Alecu Ghica", Dharma Yug (Bombay - New Delhi), 19 iulie 1970, pp. 18-19. 21 În Samanvaya (1969-1970, pp. 70-73), anuar al Institutului Central Hindi din Agra, au apărut în limba hindi conferințele "Influenţa gândirii antice indiene asupra literaturii române" şi "Predarea limbilor sanscrită şi hindi în România". 22 Dicționar hindi-român, vol. I-IV, coordonatori P. Vidyasagar şi I. Petrescu, Universitatea din București, Facultatea de limbi romanice, clasice şi orientale, Secția de limba şi literatura hindi, București, 1973 - 1976. 23 V. "Mitglieder-Verzeichnis", în 64. Schopenhauer Jahrbuch, fur das jahr 1983, herausgegeben von Arthur Hübscher, Frankfurt am Main, 1983, p. 242. Alți membri români ai Societății Schopenhauer au fost, chiar de la început, Titu Maiorescu şi A.C. Cuza, iar în aceeaşi perioadă cu Zberea, Grigore Tănăsescu.

7

Schopenhauer şi discipolii săi şi Tragicul la grecii şi indienii antici. Nu a reuşit să încheie nici unul dintre aceste proiecte înainte de moartea care l-a surprins la sfârşitul lui mai 1990. Cenuşa rămăşitelor sale pământeşti a fost depusă la crematoriul din Bucureşti.

*

Arhiva manuscrisă a lui Nicolae Zberea e plină de surprize interesante. Ea ne dezvăluie un autodidact pasionat de Schopenhauer şi India, un ascet singuratic şi idealist, care în tinereţe s-a crezut misionarul unei noi religii, dar care a sfârşit decepţionat şi cinic, un bovaric al cărui "geniu" va rămâne mereu neînţeles şi, în fine, o cheie pentru tipologia marginalităţii în cultura română. Teancuri de caiete cu conspecte de lectură scrise în cerneală albastră şi roşie, mape cu notiţe mâzgălite pe orice petec de hârtie ce putea fi scris, jurnale cu gânduri intime şi disfuncţii existenţiale, corespondenţă în română, rusă, germană ori hindi, articole publicate în reviste româneşti sau indiene, precum şi altele ce şi-au aşteptat zadarnic publicarea.

Iată cum şi-a trasat el însuși itinerariul propriei vieţi: "Încă din adolescenţă am fost pătruns de tragismul condiţiei umane. Această intuiţie m-a făcut să-l îndrăgesc pe Schopenhauer, iar ideile lui să-mi apară ca un Zaubertrank din care am sorbit cu nesaț. Gândirea lui îmi apare, acum mai mult ca oricând, un miracol filosofic, cea mai artistică şi mai strălucită construcție ce s-a înălţat vreodată pe șantierul gândirii umane, cel mai sublim mesaj ce a fost vreodată adresat omenirii. Viziunea lui tragică m-a condus spre Charles Fourier şi apoi spre Karl Marx, căci ambii porneau de la imaginea răscolitoare a unei omeniri umilite şi obidite."24 Tulburătoare şi patetice sunt notele din cele două caiete ale jurnalului intitulat Göttesunterfall, ce acoperă ultimii paisprezece ani de viaţă (20 mai 1976 - 17 mai 1990). Cea din urmă concluzie a vieţii sale a fost maxima lui Schopenhauer: "O viaţă fericită este imposibilă. Singurul lucru cu putinţă este o viaţă eroică."

Deşi articolele lui Nicolae Zberea nu se disting printr-o deosebită originalitate, publicarea acestora se justifică prin valoarea lor informativă şi didactică, cât şi prin interesul istoric pe care îl prezintă "cazul" autorului lor. Cu timpul, interesul pentru tipologia acestui personaj va prevala poate asupra valorii contribuţiei sale la studiile româneşti de indianistică. Tânăra istorie a acestei discipline a înregistrat, aşa cum era şi firesc de altfel, o mulţime de autodidacţi şi diletanţi indofili. Câţiva dintre aceştia au devenit adevăraţi savanţi, iar destinele lor sunt destul de bine cunoscute. Povestea celorlalţi şi a urmaşilor lor de azi – cunoscuţi sau necunoscuţi – merită şi ea a fi scrisă. În această secvenţă narativă, "sfântul şi colonelul" reprezintă un cuplu care conţine în sinergia sa una dintre posibilele chei de lectură.

Studiile indiene nu au fost o disciplină favorizată de cultura comunistă. Din acest motiv şi datorită vitregiei generale a vremurilor aduse de regimul roşu, ele au fost văduvite de mulţi specialişti şi de eforturile lor, care continuă şi acum să rămână necunoscute. Pe de altă parte, numărul mare de opere nepublicate sau pierdute pe care l-a cunoscut indianistica românească în scurta sa existenţă ridică o gravă întrebare asupra lipsei eforturilor culturale recuperatorii.

Aşa de pildă, Sergiu Al-George (1922-1981) şi Arion Roşu (1924-2007) au tradus şi pregătit pentru publicare, încă din 1957, întregul corpus al celor mai vechi Upanişade. Această operă fundamentală nu a mai putut fi tipărită din cauza arestării lui Sergiu Al-George, la 18 decembrie 1958. Tot de la el au mai rămas nepublicate o serie de traduceri de imnuri vedice, conferinţe precum "Eros şi simbol în psihologia europeană şi indiană"

24 Scrisoare către Nina Moşoianu din 30 decembrie 1983, Arhiva Nicolae Zberea, caietul Corespondenţă no. 1.

8

(A.S.O., 4 martie 1972) sau "Rădăcinile tradiţionale ale gândirii lui Gandhi" (A.S.O., 2 martie 1973, în cadrul comemorării U.N.E.S.C.O.), cursul de filosofie şi civilizaţie indiană ţinut la Universitatea din București în anii universitari 1971/72, 1972/73 ş.a.25

Despre manuscrisele rămase în urma altor indianişti pare a nu se mai şti astăzi nimic. Probabil ele sunt definitiv pierdute sau au încăput pe mâini necinstite. Simpla lor înşiruire poate completa imaginea a ceea ce au lucrat specialiştii români în deceniile '50 și '60.

Theofil Simenschy (1892-1968): Rolul Indiei în istoria omenirii; Cugetări din literatura sanscrită (studiu şi antologie); Gramatica lui Pāṇini: sintaxa modurilor; Morfologia verbului în Rig Veda; Antologie buddhistă (Cele patru ieşiri ale lui Bodhisattva).

Aram M. Frenkian (1898-1964): La définition et la description chez Aristote et dans Tarka Samgraha d'Annambhaṭṭa (alături de alte manuscrise despre literatura şi filosofia greacă).

Vlad Bănăţeanu (1900-1963): Rabindranath Tagore; Kālidāsa şi opera sa. Anton Zigmund-Cerbu (1923-1964): un mare număr de studii și traduceri, rămase

la colegiul catolic Sacre-Coeur din Manhattanville, New York, pe care Mother O'Connor își luase sarcina să le publice într-un volum.26

Sergiu Demetrian (n. 1923): traducerea antologiei lui Sarvepalli Radhakrishnan şi Charles A. Moore, A Source Book in Indian Philosophy.

Arion Roşu (1924-2007): Elemente de gramatică sanscrită; traducerea operei Meghadūta a lui Kālidāsa.

Traian Costa (1926-1995): Viaţa şi activitatea indologică a lui Franz Bopp; Introducere în filologia indiană şi următoarele traduceri din sanscrită: Vikramorvaśī de Kālidāsa, Nala şi Damayantī, Amaruśataka de Bhartṛihari, o selecţie din gramatica lui Pāṇini (după Louis Renou), o antologie de sentinţe morale.

Sergiu Demetrian are, de asemenea, mai multe studii şi traduceri (Rāmāyaṇa, Mahābhārata, Viṣṇusahasranāma) care încă nu au văzut lumina tiparului.

Dacă un astfel de efort editorial, oricât de fastidios, ar fi fost întreprins şi în cazul acestor savanţi, indianistica românească ar fi astăzi mai bogată cu o întreagă colecţie de

25 Publicarea lor a fost anunţată şi în revista Asociaţiei de Studii Orientale. V. "Chronique d'activité de la Section d'études orientales", Studia et Acta Orientalia (București), I, 1957 [1958], pp. 400-401. Probabil, mai multe lămuriri despre soarta manuscriselor marelui indianist ar putea da directorul Institutului de Studii Orientale din Bucureşti, care-i poartă numele. 26 Reproduc aici textele din lista, nu lipsită de greșeli și repetiții, "Preliminary survey of Anton Zigmund-Cerbu mss.", redactată de elevul său Stephen C. Headley și comunicată lui Eliade într-o scrisoare din 3 aprilie 1969 (o copie a acesteia, trimisă de Eliade lui Arion Roșu, a fost donată de cel din urmă Institutului de Studii Orientale din București): Rgya gar skad du (text tibetan şi traducere franceză), Guhysamāja Tantra (text tibetan şi traducere franceză adnotată), "Kriyāsaṃgraha" (studiu), Texte tantrique de Tueng-hoang (introducere, text, traducere şi index), "Un rituel bouddhiste tantrique" (articol), Nang Naphamat. Les Mémoires d’une femme d’origine brahmanique, concubine royale à la cour du Roi de Siam au XIVe siècle (numai introducerea şi prefaţa), "R-préfixe en cambodgien" (articol). Urmează rapoartele prezentate la C.N.R.S. și la E.P.H.E., unde Zigmund-Cerbu îşi făcea doctoratul sub îndrumarea profesorului Jean Filliozat (titlurile lor fiind traduse în engleză, le redau în română): Rituri şi doctrine ale focului (homa) în canonul tibetan, Termeni de origine yoghină în ritualul Mahāyāna, Ru'ang Nang napamat ru' tamrap taw Si Chulalak (traducere şi studiu), Ritualuri tantrice de iniţiere şi desăvârşire, Limba Pa-pai din Yunnan, Essai sur la structure rituelle psychologique du bouddhisme tantrique (teză principală de doctorat), Nang Naphamat. Les Mémoires d’une femme d’origine brahmanique, concubine royale à la cour du Roi de Siam au XIVe siècle (teză secundară de doctorat), Un texte bouddhique utilisant l’oniromancie dans le diagnostic médical et ses implications morales, Āśrayaparāvṛtti et son application rituelle dans un texte bouddhique ésotérique de Toueng-Hoang, Le dieu du sol cambodgien dans les rites de construction, Mss. Pélliot-tibétain (Toueng-Huang) no. 337 (introducere, text, traducere şi index), Le yoga à six "membres" selon le cycle de la "Réunion secrète", Tantra de la Réunion secrète, XVIIIe chapitre (traducere).

9

studii şi traduceri. În acest spirit al recuperării eforturilor generaţiilor anterioare, se înscriu şi volumele de faţă pe care le oferim generozităţii noilor generaţii.

Liviu Bordaş

10

Notă asupra ediţiei Prezenta antologie a fost întocmită pe baza unei părţi din arhiva manuscrisă a lui

Nicolae Zberea, pusă la dispoziția noastră de către domnul George Anca, directorul Bibliotecii Pedagogice Naționale din București, căruia îi exprimăm aici mulțumirile noastre. Cele mai multe dintre textele antologate sunt inedite. Uneori forma lor nefinisată ne-a obligat să intervenim frecvent în text. Corecturile se limitează însă la îndreptări gramaticale, stilistice şi la ortografia termenilor sanscriţi. În câteva locuri am suprimat în mod tacit pasaje supărătoare sau oportuniste, dictate de contextul politic în care autorul lor scria. Manuscrisul articolelor publicate a fost confruntat cu textul tipărit. În transcrierea manuscriselor am respectat normele ortografice curente. Timpul şi interesul limitat nu ne-au permis să pregătim o ediție critică şi să adnotăm / corectăm eventualele inexactităţi comise de autor.

În primul volum am inclus următoarele articole și comunicări în limba română: 1. "Arthur Schopenhauer". Articol publicat în revista Școala basarabeană

(Chişinău), VI, nr. 5-6, mai-iunie 1938, pp. 3-7. Am reprodus textul manuscris din caietul Articolele mele, 13 pp.

2. "Tolstoi şi Schopenhauer". Articol publicat mai întâi în 1935, simultan în limbile franceză şi esperanto, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la moartea lui Schopenhauer. Nu am reuşit să identificăm locul primei apariții. Prezenta variantă în limba română a fost publicată în revista Școala basarabeană (Chişinau) V, nr. 5-6, mai-iunie 1937, pp. 1-8. Am reprodus textul manuscris din caietul Articolele mele, 17 pp.

În două note din 18 iulie 1980, autorul considera aceste articole drept "prea didactice şi pline de naivitate" şi îşi propunea să le refacă.

3. "Eduard von Hartmann”. Articol inedit, scris înainte de război, păstrat în manuscris, 43 pp., nedatat.

4. "Paul Deussen". Articol inedit, scris în mai 1932, revăzut şi îmbunătățit în februarie 1990. Nu am găsit decât varianta finală, cuprinzând 11 pp. dactilografiate. Prin testamentul său, datat 30 martie 1990, autorul şi-a lăsat lucrările mai tânărului prieten Cornel Sterian pentru a fi folosite şi eventual definitivate şi publicate sub propriul său nume. Textul de față pare a fi servit drept bază pentru schița "Paul Deusen – note biografice", publicată în volumul Paul Deuseen, Filosofia Upanișadelor, traducere de Cornel Sterian, Editura Tehnică, București, 1994, pp. 318-320 (Nicolae Zberea este menționat la p. 319).

5. "Karl Gjellerup". Articol publicat în revista Viața Basarabiei (Chișinău), IX, nr. 2-3, februarie-martie 1940, pp. 201-204. Se păstrează în manuscris, în caietul Articolele mele, 9 pp., şi într-o variantă ulterioară revăzută cuprinzând 6 pp. dactilografiate, pe care am redat-o aici. O versiune engleză, cu titlul "K. Gjellerup: A master of [artistic] expression of Indian thought", a fost publicată în revista Indo-Asian Culture (New Delhi), XIX, nr. 1, January 1970, pp. 30-33.

6. "Elementele filosofiei schopenhaueriene în opera lui Eminescu". Articol publicat în Școala basarabeană (Chişinău), VII, nr. 6, iunie 1939, pp. 27-32.

Aceste șase articole, împreună cu manuscrisul de la nr. 30, sunt trepte pentru o proiectată lucrare, Schopenhauer şi discipolii săi, al cărei plan exista încă din anii ‘30.

7. "Problema tragediei antice indiene". Articol inedit, 7 pp. dactilo., datat 1 iunie 1984. Reprezintă textul revăzut al comunicării "Tragicul la grecii şi indienii antici",

11

prezentată la Asociația de Studii Orientale, în ședința din 28 februarie 1981, ținută în Amfiteatrul Odobescu al Universității din București (înscrisă în ședința din 1 noiembrie 1980). Se păstrează atât în varianta manuscrisă (partea I-a, 14 pp.; partea a II-a, 7 pp.) cât şi în una dactilografiată (13 + 6 pp.). Varianta revăzută a fost tradusă în hindi, în două manuscrise datate noiembrie 1984 (10 pp.) şi martie 1985 (12 pp.). Autorul a lucrat la acest text, considerat lucrarea sa "capitală", până la sfârşitul vieții. A întrerupt lucrul din cauza bolii, la 10 februarie 1990, după ce "definitivase" primele două capitole. Cel de-al treilea a fost început doar în ciornă. Cuprinsul cărții era următorul: "Introducere" (viața e tragică); Cap. 1. "Problema tragediei antice indiene"; Cap. 2. "Tragedia antică greacă, tragedia antică indiană"; Cap. 3. "Tragismul condiției umane"; Cap. 4. "Sensul tragic la Bhāsa"; Cap. 5. "Geneza tragediei indiene"; "Concluzii"; "Bibliografie"; "Mic dicționar". Textul publicat aici reprezintă primul capitol al cărții, căruia i-am adăugat două pasaje din varianta revăzută a comunicării.

8. "În căutarea absolutului. Pe urmele unui moldovean plecat în India la mijlocul secolului al XIX-lea". Comunicare prezentată în anul 1970 la Asociaţia de Studii Orientale, 22 pp. dactilo. Prima parte a textului e varianta revăzută a unei comunicări anterioare, "Pe urmele unui român plecat în India la mijlocul secolului al XIX-lea", 24 februarie 1966, 11 pp. dactilo. Acesteia i-a fost adăugată o a doua parte, care prezintă în mod epic cercetările autorului în India. Textul final e datat 25 martie 1971. Autorul a trimis-o, în vederea publicării, lui Alexandru Rosetti, care a răspuns într-o notă din 2 februarie 1973: "«Pe urmele unui român ...». Interesant! Pentru a fi publicat, se impun revizuiri: prescurtări, corecţiuni!" Se păstrează şi o variantă în limba hindi (10 pp. dactilo), care a apărut într-un magazin indian, cu titlul, dat de redacţie, "Puridham ka Phalahari Baba: Rumaniya ka yayavar Alecu Ghica", Dharma Yug (Bombay - New Delhi), 19 iulie 1970, pp. 18-19. Într-un chenar, alături de articol, au fost publicate poza autorului şi nota biografică "Nicolae Zberea: Rumania ke pratham hindi lekhak". La 15 iulie 1987, ca urmare a solicitării Revistei române (ce apărea în limbile engleză, franceză, germană şi rusă), Zberea trimite textul pentru a fi publicat într-un "număr special consacrat relaţiilor spirituale, din trecut şi de azi, între România şi ţările Asiei (India, China, Japonia)", ce urma să apară în anul 1988. Nu a fost reținut. Fostul său student Enric Becescu l-a publicat, în foileton, în suplimentul Magazin de week-end al ziarului Cotidianul (București) III, nr. 238, 244, 250, 256, 262, 268, 274, 280, 285, 291, 297, (octombrie-decembrie) 1993, p. 2. Am reprodus aici textul final dactilografiat de autor. În Addenda am adăugat pasajele din prima variantă a comunicării la care autorul a renunţat.

9. "Relaţiile culturale româno-indiene". Comunicare prezentată la Colocviul Mihai Eminescu, organizat de Universitatea din Freiburg, la Iaşi, în 20-24 mai 1972. A fost citită de prof. Prabhu Dayal Vidyasagar, de la catedra de limba hindi a Universităţii din Bucureşti. Textul se păstrează într-o variantă dactilografiată însumând 6 pp., datate 18 mai 1972, şi în una ulterioară, reintitulată "Relațiile româno-indiene în trecut şi în prezent", 7 pp. dactilo, nedatate. Interesul autorului pentru acest subiect este mai vechi, probabil din perioada primelor preocupări pentru Alecu Ghica. În 1970 a ținut la Agra, în India, două conferințe pe teme asemănătoare (v. nr. 14). La 26-27 decembrie 1970, Asociația de Studii Orientale a organizat simpozionul Tradiții şi realizări ale orientalisticii românești. Participând în auditoriu, Nicolae Zberea a lăsat câteva însemnări despre conferințele lui Gheorghe Ivănescu ("Trecutul cercetărilor de indianistică în ţara noastră") şi Cicerone Poghirc ("B. P. Hasdeu orientalist"), încheind cu intenția de a scrie "o lucrare mult mai interesantă". Cea de-a doua variantă a comunicării a fost trimisă Revistei române la 15 iulie 1987. Am publicat textul primei variante, adăugând câteva pasaje noi din cea de a doua variantă.

10. "Universalitatea simbolului din Meşterul Manole". Articol inedit, 3 pp. dactilo, nedatate. O variantă în limba engleză a fost trimisă pentru a fi prezentată la All

12

India Comparative Indian Literature Conference, ținută la Delhi, în 5-7 ianuarie 1984. Vezi infra nr. 21.

11. "Călătoria de studii în India". Comunicare prezentată la Asociația de Studii Orientale, în anul 1970, 11 pp. dactilo.

12. "Poezia indiană de dragoste. Introducere". Text inedit, scris între 20 şi 31 octombrie 1989 ca prefață la o antologie de poezie hindi, alcătuită şi tradusă de fosta sa studentă Mihaela-Constanța Vasilescu. Se păstrează în două copii identice: prima, în manuscris (10 pp.), se numește simplu "Introducere"; cea de-a doua, dactilografiată (5 pp.), e intitulată "Referat de apreciere". Într-o "prefață" la referat (4 pp. mss.), titlul antologiei e menționat drept Din poezia indiană de dragoste. O "listă" a poeților antologați (2 pp. mss.) include 65 de nume. Se păstrează, de asemenea, dactilograma unei culegeri de poezie indiană, alcătuită de aceeaşi traducătoare, cu titlul Petale de lotus. Din poezia contemporană hindi și cuprinzând 22 de poezii. Antologia e precedată de un text al lui Nicolae Zberea, intitulat "Considerații şi concluzii asupra culegerii de poezii Petale de lotus" (4 pp. dactilo) și datat 7 octombrie 1988. Un volum cu titlul Petale de lotus. Din lirica indiană, antologie şi traducere de Mihaela-Constanța Vasilescu, a apărut în 1995, la Editura Safire din Chişinău (64 pp.). Acest volum conține 48 de poeme, dintre care numai 8 corespund celor din culegerea dactilografiată. Dintre numele poeților, 20 se regăsesc în lista antologiei a cărei prefață o pregătise Nicolae Zberea. Volumul îl menționează pe Zberea în calitate de lector şi include în chip de prezentare un fragment din "Considerații şi concluzii…" care a fost prelucrat de autor şi în partea a patra a "Introducerii".

13. "Din lirica indiană. Câteva poezii ale lui Induprakash Pandey". Traducere inedită, 3 pp. dactilo, datate 20 decembrie 1973, când au fost predate revistei Secolul 20 pentru a fi publicate cu ocazia Zilei Republicii India din 26 ianuarie 1974.

În cel de-al doilea volum am inclus următoarele articole și comunicări în limbile

hindi și engleză: 14. "Bharat aur Rumaniya ka samskritika sambandh". Articol publicat în anuarul

Institutului Central Hindi (Kendriya Hindi Samsthan), Samanvaya (Agra), 1969-1970, pp. 70-73. Cuprinde, probabil într-o variantă comprimată, conferințele "Influența gândirii antice indiene asupra literaturii române" şi "Predarea limbilor sanscrită şi hindi în România", ținute în 1970 la Institutul Central Hindi, respectiv la Societatea de Raspândire a Limbii Hindi (Nagari Pracarini Sabha). Textul e precedat de o notiță biografică a autorului. Cea de-a doua conferință se păstrează în manuscris (4 pp.) cu titlul "Rumania mem samskrit aur hindi bhasha ka adhyapan". O notă din 19 iunie 1970 precizează: "variantă întocmită de prof. Vidyasagar pe baza materialului meu".

15. "Patr". Scrisoare publicată în anuarul Institutului Central Hindi (Kendriya Hindi Samsthan), Samanvaya (Agra), 1970-1971, pp. 117-118, cu titlul redacției "Sri Zberea ka patr". E precedată de o scurtă prezentare a autorului, semnată de redacție.

16. "Romaniya mem hindi". Articol publicat într-un număr special al revistei Bhasa (Delhi): Vishva Hindi Sammelan ank, 1975, pp. 21-23, consacrat Congresului mondial de limba hindi, ținut la 10-13 ianuarie 1975. Revista e editată de Directoratul Central Hindi din Delhi.

17. "Paramatatva ke koj". Articol publicat în revista Dharma Yug (Bombay - New Delhi), 19 iulie 1970, pp. 18-19, cu titlul redacției "Puridham ka Phalahari Baba: Rumaniya ka yayavar Alecu Ghica". E însoţit de poza autorului şi nota biografică "Nicolae Zberea: Rumaniya ke pratham hindi lekhak". Se păstrează şi într-o variantă dactilografiată (10 pp.), însoțită de nota biografică (1 p.). Aceasta a fost predată la 26 martie 1970 rectorului Institutului Central Hindi pentru a fi trimisă revistei Dharma Yug, unul dintre cele mai respectate și populare magazine săptămânale ale epocii (editat de concernul The Times of India). Vezi şi supra nr. 8.

13

18. "Kamanita yayavar ke sath morce par". Articol publicat în revista Saptahik Hindustan (Delhi), 13 septembrie 1987, p. 11, un alt magazin săptămânal de top, editat de ziarul The Hindustan Times. În capul paginii redacția a adăugat supra-titlul "Ek videşi ka hindi lekhan", iar în partea de jos a ei a reprodus în facsimil ultima filă din manuscrisul articolului. În arhiva autorului se păstrează două variante în limba română intitulate "Pe front cu Pelerinul Kamanita" (2 pp.) și datate 4 decembrie 1985, respectiv 15 ianuarie 1986. Autorul a încercat să le publice în revistele Flacăra, Viața militară şi Magazin, dar nu au fost acceptate (din câte se pare, pentru că romanul lui Karl Gjellerup ar fi fost considerat "mistic"). Versiunea în hindi a fost expediată în India la 28 martie 1987, prin intermediul Ambasadei Indiei din București. Autorul nutrea de mai mulți ani speranța de a putea să exercite o influență pentru ecranizarea romanului (care fusese tradus în limba română în 1922).

19. "Manole Mistri ko kahani". Traducerea în limba hindi a baladei Meșterul Manole, publicată în Latinitas. Bulletin of Romanian Circle Mihai Eminescu (Delhi), nr. 8, Summer 1983, p. 12, revistă editată de George Anca pe lângă lectoratul de limba română al Universității din Delhi.

20. "K. Gjellerup: a master of [artistic] expression of Indian thought". Articol publicat în revista Indo-Asian Culture (New Delhi), XIX, nr. 1, January 1970, pp. 30-33, revistă editată de Indian Council for Cultural Relations. Se păstrează într-o copie dactilografiată cuprinzând 6 pp., pe care am reprodus-o aici. A fost trimis revistei la scurt timp după sosirea autorului la Agra. Vezi supra nr. 5.

21. "The universality of symbol in The Master Manole". Comunicare trimisă la All India Comparative Indian Literature Conference, ținută la Delhi, în 5-7 ianuarie 1984. Nu am reuşit să aflăm eventualul loc al publicării ei. Am reprodus textul dactilografiat de autor, 1 p. Vezi supra nr. 10.

Am mai identificat următoarele studii, articole şi comunicări, pe care nu le-am

inclus în această antologie (textul unora dintre ele nici nu a putut fi găsit): 22. "Congresul general al învăţătorilor de la Cernăuți", Școala basarabeană

(Chişinău) IV, nr. 7-8, septembrie-octombrie 1936, pp. 31-35. 23. "Școala bio-dinamică", ibidem, VII, nr. 3, martie 1939, pp. 13-19. 24. "Aspecte sociale în opera scriitorului hindi Premchand". Comunicare

prezentată în ședința din 1 iunie 1963 a Secțiunii de Studii Orientale a Societății de Științe Istorice şi Filologice. Cf. "Chronique de l'activité de la Section d’Études Orientales", Studia et Acta Orientalia (Bucarest), V-VI, 1967, p. 469. Nu am găsit textul comunicării.

25. "Originea şi trăsăturile caracteristice ale limbii hindi". Comunicare prezentată la sesiunea științifică a Secțiunii de Studii Orientale din 5-7 ianuarie 1964. Cf. "Chronique de l'activité de la Section d’Études Orientales", op. cit., p. 470. Nu am găsit textul comunicării.

26. "Asupra limbii birmane". Comunicare prezentată în ședința din 25 noiembrie 1964 a Secțiunii de Studii Orientale. Cf. "Chronique de l'activité de la Section d’Études Orientales", op. cit., p. 471. Nu am găsit textul comunicării.

27. "Realismul critic în literatura română". Conferință ținută în limba hindi la Institutul Central Hindi (Kendriya Hindi Samsthan) din Agra, în anul 1970. Cf. N. Zberea, "Călătoria de studii în India", publicată în acest volum. Nu am găsit textul conferinței.

28. "Literatura hindi. Renașterea şi curentele". Studiu inedit, dactilografiat, pp. 2-27 (lipsește prima pagină), nedatat. Reprezintă, probabil, materialul unuia dintre cursurile predate la Universitatea din București.

29. "Mitologia religioasă şi misticismul". Articol neidentificat, menționat de autor în caietul Note no. 4, în martie 1975.

14

30. Scrisoare despre filosofia indiană, în limba hindi, adresată profesorului Vidya Niwas Mishra (1926-2005) din Varanasi. A fost publicată de destinatar, împreună cu răspunsul său, într-o revistă indiană. Autorul nu a primit un extras şi nu cunoștea locul publicării ei. Cf. scrisoarea lui Nicolae Zberea către Enric Becescu din 23 aprilie 1979, în caietul Corespondență no. 1. Nu am găsit copia textului.

31. "Ideile de bază ale gândirii filosofice a lui Schopenhauer". Studiu inedit, nefinalizat, păstrat în manuscris (37+1 pp.), datat 26 ianuarie 1980.

32. "Problema karmei, a reîncarnărilor şi a justiţiei imanente". Scrisoare către prof. Kirti Swarup Ravat din Jaipur (viitor director al International Center for Survival and Reincarnation Researches din Faridabad), datată 10 iunie 1986. Se păstrează originalul în limba română (4 pp. dactilo) şi traducerea în hindi (6 pp. mss.).

33. "Tangențe ale materialismului dialectic marxist cu materialismul dialectic indian. Studiu comparat". Articol inedit, păstrat în manuscris, 13 pp. + anexă, 4 pp., datat 5 martie 1989.

34. "Marea cotitură în gândirea omenirii. O secvență din Marea Aventură Umană". Articol inedit, păstrat în dactilogramă, 12 pp., datată 1 iunie 1989.

35. "Parodia comemorării centenarului lui Eminescu". Articol inedit, păstrat în manuscris, 2 pp., datat 9 ianuarie 1990. Dosarul Corespondenţă cu Societatea Schopenhauer, vol. 2.

Lista este fără îndoială mai lungă. Deocamdată nu am găsit alte informații în Arhiva Nicolae Zberea sau în publicațiile pe care le-am consultat. Există semne certe că arhiva manuscrisă rămasă în urma lui a fost mult mai întinsă şi mai bogată decât ceea ce ne-a transmis spre consultare dl. George Anca. Această parte a arhivei cuprinde în special material ulterior trecerii sale în rezervă. Din perioada interbelică am găsit doar două caiete – şi acelea mutilate –, cuprinzând transcrierea câtorva articole, alături de însemnări de lectură. De asemenea, nu am găsit corespondenţă dinaintea anului 1961 şi nici jurnalul anterior anului 1976. Nu putem decât să păstrăm speranța că aceste date vor putea fi completate de cercetările viitoare.

L. B.

N.B. (10 ianuarie 2011) Textul prefeței și al notei asupra ediției au fost revăzute și, în câteva locuri, completate cu date noi.