Universitatea din Petroşani

Facultatea de Ştiinţe

Specializarea: FINANȚE ȘI BĂNCI

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator

Lector univ. dr. DRIGĂ IMOLA

Absolventă,

SEVASTRU EMILIA BEATRICE

Petroşani

2015

Universitatea din Petroşani

Facultatea de Ştiinţe

Specializarea: FINANȚE ȘI BĂNCI

PERFORMANȚELE ACTIVITĂȚII BANCARE.

STUDIU DE CAZ BCR VS BRD

Coordonator

Lector univ. dr. DRIGĂ IMOLA

Absolventă,

SEVASTRU EMILIA BEATRICE

Petroşani

2015

3

CUPRINS

INTRODUCERE 4

CAPITOLUL I 5

PREZENTARE GENERALĂ A ACTIVITĂȚII BANCARE ............................................ 5

1.1. Scurt istoric a activității bancare în România........................................................ 5

1.2. Tipuri de bănci ce activează în sistemul bancar Românesc ................................... 6

1.2.1. BNR. Rolul și locul ei în sistemul bancar Românesc ......................................... 6

1.2.2. Băncile comerciale – aspecte generale............................................................... 7

1.3. Tipuri de activități desfășurate de către bănci ....................................................... 8

CAPITOLUL II 10

PERFORMANȚA ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ ........................................................ 10

2.1. Definirea performanței în activitatea bancară ..................................................... 10

2.2. Indici și indicatori de calcul și apreciere a performanței în activitatea bancară ... 12

2.3. Factori de risc ai performanței bancare și managementul acestora ...................... 17

4

INTRODUCERE

Motto:

„O bancă este o instituţie care îţi împrumută bani,

dacă poţi dovedi că nu ai nevoie de ei”

Bob Hope1

De la apariția primei bănci, în sensul modern al cuvântului, în Amsterdam în 1609,

economia mondială, și mai ales piața bancară a început să prindă elan.

Dacă la început, banca se ocupa cu controlarea calității monedelor afle în circulație,

ulterior ea a început să-și lărgească activitatea, dând depunătorilor de monede certificate de

depozit, certificate care confirmau cantitatea și calitatea de metal prețios pe care banca o

ținea în numele său.

Putem spune că, astfel a apărut o nouă formă de monedă, cea scripturală,

certificatele de depozit, certificate care erau bazate pe încrederea pe care deținătorii o

aveau în bancă, acestea fiind utilizate apoi în activitatea de plată.

Prin întreaga lor activitate, prin serviciile pe care le prestează, băncile au un rol

hotărâtor în viața economică contemporană. Practic nu există domeniu al vieți economice

și sociale care să nu aibă tangență cu activitatea bancară.

Buna funcţionare a întregii economii este indisolubil legată de crearea unui sistem

bancar funcţional, performant, bine consolidat. În aceste condiţii, monitorizarea

performanţelor tuturor entităţilor economice a obţinut un rol din ce în ce mai important.

Această monitorizare devine vitală în condiţiile în care mediul financiar-bancar este supus

unei concurenţe înverşunate şi unor riscuri variate şi necunoscute care pot avea o influenţă

negativă asupra activităţii.

1 http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=b%E3nci

5

CAPITOLUL I

PREZENTARE GENERALĂ A ACTIVITĂȚII BANCARE

1.1. Scurt istoric a activității bancare în România

Prima bancă comercială modernă s-a înființat în Principatele Romane în anul 1865

și a funcționat sub numele de Banca României. Banca a funcționat ca bancă comercială

privată până la lichidarea acesteia de către regimul comunist în anul 1948.

În perioada 1931-1932, sectorul bancar a resimțit repercusiunile crizei economice

datorita relațiilor strânse avute cu sectorul industrial. Supravegherea bancară era aproape

inexistentă. Toate acestea au contribuit la colapsul unor bănci mari.

În vederea întăririi sistemului bancar, Parlamentul României a aprobat la data de 8

mai 1934 “Legea privind organizarea ți reglementarea comerțului bancar”.

La scurt timp după preluarea puterii de stat de către comuniști, prin Decretul Lege

nr. 197/1948, toate băncile românești și străine au fost lichidate, cu excepția Băncii

Naționale a României, Companiei Naționale a Creditului Industrial și a Casei de Economii

și Consemnațiuni, iar Legea bancară din anul 1934 a fost abrogată. Băncile ne lichidate ș-

au continuat activitatea în baza prevederilor Codului Comercial și a legilor lor specifice2.

În anii care au urmat, sistemul bancar românesc a fost organizat ca un sistem

bancar centralizat cu monopol de stat, sistem caracteristic unei economii centralizate. În

anii 70, într-o perioada de liberalizare economică, în România, s-a permis deschiderea

sucursalelor a două bănci străine: Manufacturers Hanover Trust și Societe Generale.

Începând cu data de 1 Decembrie 1990, o dată cu desprinderea activității

comerciale desfășurate până atunci de Banca Națională a României, activitate preluată de

Banca Comercială Română, Băncii Naționale a României i-a rămas numai atribuțiile unei

bănci centrale.

Stabilirea cadrului juridic, prin aprobarea de către Parlament a celor două legi

bancare, respectiv Legea nr. 33 privind activitatea bancară și Legea nr. 34 privind Statutul

Băncii Naționale a României, ambele intrate în vigoare la data de 3 Mai 1991, a

reprezentat pentru economia românească începutul organizării sistemului bancar pe

principiile economiei de piață.

2 Drigă Imola – Operațiunile instituțiilor de credit, note de curs

6

În baza noului cadru legislativ, sistemul bancar a fost organizat pe două nivele3:

- la vârf, Banca Națională a României, ca bancă centrală a statului roman, organ

unic de emisiune;

- la bază, societățile comerciale bancare.

În momentul de față, anul 2015, își desfășurau activitatea pe teritoriul României un

număr de 30 de bănci comerciale și 9 sucursale ale unor bănci comerciale străine4.

1.2. Tipuri de bănci ce activează în sistemul bancar Românesc

Sistemul bancar poate fi definit ca ansamblul societăților bancare și instituțiilor

asimilate lor care funcționează într-o anumită țară, relațiile de colaborare dintre ele,

inclusiv relațiile acestora cu ceilalți agenți economici din economia națională care

reprezintă clientela bancară5.

Componentele de bază ale sistemului bancar din România sunt6:

- Banca Națională a României;

- Băncile comerciale.

1.2.1. BNR. Rolul și locul ei în sistemul bancar Românesc

Banca Națională a României (BNR) este banca centrală a țării și instituția de

emisiune monetară a statului român, având un rol deosebit în menținerea stabilității

monedei naționale și încrederii publicului în sistemul bancar, precum și în asigurarea unei

concurențe loiale între bănci și încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte care să

sprijine dezvoltarea sectorului privat sănătos7.

Cu toate că o idee de lege privind înființarea unei bănci naționale a existat din anul

1861, de abia în anul 1880 a apărut și legea prin care normele de organizare și funcționare

a Băncii Naționale a României care urma să-și înceapă activitatea la 1 Iulie 1880, bazându-

se pe un sistem mixt de colaborare a capitalurilor particulare cu statul și având un capital

de 30 milioane le, din care 10 milioane de lei capital de stat.

3 Drigă Imola – Instituții bancare internaționale, note de curs 4 http://www.bnr.ro/Banci-comerciale-1333.aspx 5 Hoanță Nicolae – Bani și bănci, ed. Economică, București 2001, p. 85 6 Drigă Imola – Analiza și managementul riscurilor în activitatea bancară, ed. Universitas, Petroșani 2007,

p.21 7 Drigă Imola – Analiza și managementul riscurilor în activitatea bancară, ed. Universitas, Petroșani 2007,

p.25

7

Rolul băncii în sistemul bancar și-n economia țării a fost unul major, banca:

- S-a implicat în dezvoltarea și susținerea economiei prin volumul de credite

acordate;

- A contribuit la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului

monetar, prin renunțarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur;

- A acordat credite statului pentru echilibrarea bugetului, în perioadele de criză;

- În Războiul de Reîntregire a susținut financiar efortul de război al guvernului

român;

- A ajutat la unificarea monetară, după unirea din 1918.

Anterior anului 1990, BNR, îndeplinea atât funcții specifice unei bănci centrale, cât

și unele funcții specifice unei bănci comerciale.

Din 1990, BNR şi-a reluat titulatura iniţială, implicându-se în tranziţia de la

economia centralizată la economia de piaţă şi asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci

centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său

fundamental fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor8.

1.2.2. Băncile comerciale – aspecte generale

Dacă la început, banca se ocupa cu controlarea calității monedelor afle în circulație,

ulterior ea a început să-și lărgească activitatea, dând depunătorilor de monede certificate de

depozit, certificate care confirmau cantitatea și calitatea de metal prețios pe care banca o

ținea în numele său.

Pe măsura treceri timpului, băncile au început să acorde împrumuturi cu ajutorul

fondurile atrase de la depunători, contribuind la extinderea relațiilor de credit și de

finanțare a activităților comerciale, punându-se astfel bazele creditări bancare.

Astăzi activitatea principală a unei bănci constă în comerțul cu bani. Banca este

intermediarul care, pe de o parte, “cumpără” bani, suportând un cost sub forma dobânzii

plătite, iar pe alta parte, “vinde”, plasează banii adunați sub forma creditelor acordate,

obținând venituri sub forma dobânzilor încasate9.

Băncile comerciale se supun legislației naționale, a statului pe teritoriul cărora își

desfășoară activitatea, cu privire la sistemul bancar.

8 http://www.bnr.ro/Istorie-BNR-1052.aspx

9 Drigă Imola – Operațiunile instituțiilor de credit, note de curs

8

În România băncile comerciale se supun reglementărilor BNR, aceasta fiind

entitatea emitentă de reguli și norme bancare din România, tot ea fiind și cea care emite

autorizația de funcționare băncilor comerciale.

1.3. Tipuri de activități desfășurate de către bănci

Băncile comerciale desfășoară două mari categorii de activități și anume10

:

- Activitatea de creditare;

- Activitatea de atragere de lichidități.

Din punct de vedere al activității bancare, operațiunile de creditare reprezintă

componența cea mai importantă a operațiunilor de plasament, atât din punctul de vedere al

volumului de activitate cât și al participării acestor categorii de operațiuni la realizarea

profitului băncii.

Operațiunile de creditare, din punct de vedere al destinației, se grupează în două

categorii11

:

- Operațiuni de creditare a persoanelor fizice - fac parte din gama largă a

operațiunilor cu persoane fizice, operațiuni cunoscute în literatura de specialitate

ca Retail Banking, proces în care băncile lucrează cu un număr mare de

tranzacții de volum redus. Retail banking este adesea combinată cu wholesale și

corporate banking;

- Operațiuni de creditare a persoanelor juridice - în raporturile sale cu agenții

economici, banca are un rol activ în sprijinirea clienților săi, pentru desfășurarea

unei activități rentabile, prin păstrarea și fructificarea economiilor bănești din

cont, ca și creditarea activităților de producție, comercializare, prestări servicii,

comerț exterior, realizarea unor investiții productive sau gospodărești. În

general, creditul acordat de bancă firmei trebuie să satisfacă numai

nevoile temporare ale afacerilor, să suplinească lipsa temporară a capitalului

lichid a agenților economici deoarece în caz contrar ar degenera într-o simpla

vărsare de fonduri. Băncile comerciale ș-au diversificat tehnicile de creditare

pentru a răspunde solicitărilor întreprinderilor și pentru a face față cerințelor

dezvoltării acestora, în funcție de profilul și de posibilitățile lor de creditare.

10

Drigă Imola – Produse și servicii bancare, note de curs 11 CosticăIonela, Lăzărescu Sorin Adrian – Politici și tehnici bancare, note de curs

9

Atragerea de lichidității de pe piață financiar-bancară de către bancă se poate

realiza prin:

- Depozite la vedere și la termen;

- Împrumuturi de la banca centrală și de la alte instituții financiare.

Cea mai importanta formă de atragere a lichidităților este aceea sub forma

depozitelor la vedere și la termen de la clienți.

Depozitele la vedere (denumite în terminologia bancară conturi de disponibilități)

se caracterizează prin faptul că deponentul poate retrage oricând suma încredințată băncii

spre păstrare, beneficiind însă de o dobândă mai redusă, sau chiar fără a primi dobândă în

situația în care se va considera că banca este - aceea care face un serviciu clientului.

Depozitele la termen se caracterizează prin faptul că depunătorul poate retrage

suma depusă numai după un interval de timp prestabilit, dar el beneficiază de o dobândă

mai mare pentru că banca, nefiind amenințată de pericolul unei retrageri intempestive,

poate fructifica în propriul interes suma depusa de client12

.

Depozitele la vedere și/sau la termen se acordă atât persoanelor fizice cât și

persoanelor juridice.

12 Drigă Imola – Produse și servicii bancare, note de curs

10

CAPITOLUL II

PERFORMANȚA ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ

2.1. Definirea performanței în activitatea bancară

Termenul de performanţă, provenind din limba engleză de la verbul „toperform”13

,

presupune un nivel măsurabil al stabilităţii şi eficienţei activităţii bancare (din punct de

vedere decizional, legislativ, concurenţial), fiind adesea asociat cu reuşită, creştere, efort,

optimizarea raportului cost-beneficiu.

Performanţa, în activitatea bancară, poate fi definită ca fiind „nivelul măsurabil de

stabilitate a activităţii unei bănci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice

natură şi un trend normal de creştere al profiturilor de la o perioadă de analiză la alta”14

.

Performanța unei bănci este asigurată de întreg sistemul de management bancar,

sistem ce poate fi definit ca „ansamblul elementelor cu caracter decizional, organizatoric,

informațional, motivațional din cadrul băncii, prin intermediul căruia se exercită ansamblul

proceselor și relațiilor de management bancar, în vederea obținerii unei eficacități cât mai

mari”15

.

Pentru a avea o imagine cât mai clară a performanței, profesorii universitari

Verboncu și Zalman consideră că măsurarea ei trebuie să se facă ținând cont atât de

competitivitate cât și de avantajul concurențial, noțiunea de performanță fiind în viziunea

lor în legătură directă cu eficiența și eficacitatea, toate la un loc dând performanța mult

dorită.

Interdependența dintre performanță și avantajul competițional este redată în figura

următoare, figura nr. 2.1.

13Toperform - executarea unei sarcini. Prin substantivizare, devine „performance”- procesul îndeplinirii

sarcinilor; 14 Bătrâncea Ioan, Trenca Ioan, Bejenaru Aurel, Borlea Sorin Nicolae – Analiza performanţelor şi riscurilor

bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.374 15

Nicolescu Ovidiu – Sisteme, metode și tehnici manageriale ale organizației, ed. Economică, București

2000, p. 134

11

Figura nr. 2.1.

Interdependenţele dintre performanţe şi avantajul concurenţial

(Sursa: Verboncu Ion, Zalman Michael - Management şi performanţe, ed. Universitară, Bucureşti

2005, p.63)

Deoarece băncile activează într-un mediu de afaceri foarte riscant, performanța

bancară poate fi definită și drept „nivelul măsurabil de stabilitate al activităţii unei bănci,

caracterizat prin niveluri reduse ale tuturor categoriilor de risc şi o tendinţă generală de

creştere a profiturilor de la o perioadă la alta”16

.

Legătura dintre riscurile la care este expusă banca și profitul acesteia este redată

schematic în figura de mai jos, figura nr. 2.2.

Figura nr. 2.2.

Relaţia risc-profit pentru evaluarea performanţei unei bănci

(Sursa: Rădoi Mădălina-Antoaneta - Gestiune bancară, ed. Economică, Bucureşti 2009, p.270)

16 Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.53;

12

2.2. Indici și indicatori de calcul și apreciere a performanței în

activitatea bancară

Performanța în activitatea bancară se determină cu ajutorul a patru categorii de rate,

după cum urmează17

:

- Rate de profitabilitate;

- Rate de exploatare;

- Rate de structură;

- Rate de gestiune

Cei mai importanți indicatori de performanță bancară sunt cei calculați sub forma

ratelor de profitabilitate, și anume18

:

- Rata rentabilității economice;

- Rata rentabilității financiare;

- Efectul de pârghie;

- Rata profitului net;

- Gradul de utilizare a activelor.

Rata rentabilităţii economice (ROA – return on assets) se determină ca raport

între profitul net şi activul total al băncilor şi exprimă rentabilitatea utilizării activelor,

adică profitul net obţinut de o unitate monetară de activ19

. Mai este denumită şi profitul la

active.

Rata rentabilității economice se calculează cu ajutorul formulei

RE 100AT

PN (2.1.)

Unde:

RE - rata rentabilității economice

PN - profitul net al băncii

AT - activul total al băncii

17 Basno Cezar, Dardac Nicolae - Produse, costuri şi performanţe bancare. Ed. Economică, Bucureşti 2000,

p.105 18

Bătrâncea Ioan, Trenca Ioan, Bejenaru Aurel, Borlea Sorin Nicolae – Analiza performanţelor şi riscurilor

bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.380; Rotaru Constantin - Managementul performanţei

bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.80; Drigă Imola – Relații monetare și financiare, note de curs 19

Bătrâncea Ioan, Trenca Ioan, Bejenaru Aurel, Borlea Sorin Nicolae – Analiza performanţelor şi riscurilor

bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p. 382

13

Această rată, ROA, reprezintă o imagine de ansamblu a profitabilităţii unei bănci,

respectiv a rentabilităţii activelor bancare, adică, într-o exprimare mai precisă, la câte

utilizări ale activelor a fost înregistrat profit net. ROA „măsoară efectul capacităţii

manageriale de a utiliza resursele financiare şi reale ale societăţii bancare pentru a genera

profit”20

, fiind o expresie fidelă a eficienţei activităţii, ce exprimă în mod direct rezultatul

de îmbunătăţire a activelor, raportat la un volum de resurse date.

Dimensiunea acestei rate se situează, de obicei, între 0,5% - 1,6%. S-a constatat că

ROA înregistrează valori mai mici, de regulă subunitare, în cazul băncilor de dimensiuni

mari şi foarte mari. În cazul băncilor de talie mică şi medie, ROA înregistrează valori

supraunitare.

Acest indicator în cazul în care are21

:

- un trend ascendent poate semnifica atât înregistrarea unor rezultate pozitive, cât

şi asumarea unor riscuri mari, de forma unor politici agresive de plasamente.

- un trend descrescător trage un semnal de alarmă, în sensul că banca se confruntă

cu dificultăţi, înregistrează rezultate negative, având probleme în ceea ce

priveşte realizarea veniturilor.

Rentabilitatea financiară, respectiv ROE (Return to Equity) este definită prin

raportul dintre profitul net şi capitalurile proprii ale băncii. Mai este denumită şi profitul la

capital sau „rentabilitatea acţionarilor”.

Rata financiară este cea mai semnificativă expresie a profitului bancar din

perspectiva acţionarilor, care „măsoară rezultatele managementului bancar în ansamblul

său şi oferă o imagine asupra modului de folosire a capitalurilor aduse de acţionari, efectul

angajării lor în activitatea băncii”22

.

RF 100CP

PN (2.2.)

Unde:

RF - rata rentabilității financiare

PN - profitul net al băncii

CP - capitalurile proprii ale băncii

Considerat cel mai important indicator al performanțelor unei bănci, ROE poate

înregistra valori ce se situează între 10% și 30%.

20 Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.96; 21

Drigă Imola – Produse și servicii bancare, note de curs 22 Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.95;

14

Un trend în creştere poate fi înregistrat în cazul băncilor care apelează la

împrumuturi pentru susţinerea activelor, totodată, o valoare mare a ROE poate indica un

capital mic.

Efectul de pârghie (EM - equity multiplier) este un indicator sintetic care

evidențiază gradul în care utilizarea unor resurse atrase suplimentare duce la creșterea

rentabilității capitalului propriu. Efectul de pârghie mai este numit și efect de levier sau

multiplicatorul capitalului.

Efectul de pârghie se calculează ca:

EM = CP

AT (2.3.)

Unde:

EM – efectul de levier

CP – capitalurile proprii ale băncii

AT – activul total al băncii

Efectul de pârghie este un indicator de structură ce se exprimă în valori absolute și

„măsoară gradul în care atragerea şi utilizarea de noi resurse conduce la o creştere a

rentabilităţii capitalului”23

,

Valoarea efectului de pârghie este în general peste 10, în cazul băncilor mici și

peste 20 în cazul băncilor mari.

Valoarea multiplicatorului capitalului (a efectului de pârghie) se modifică direct

proporţional cu ponderea capitalului în totalul activelor bancare şi invers proporţional cu

ponderea capitalului în totalul pasivelor bancare. „Cu cât ponderea capitalului este mai

mare, cu atât banca se bazează mai puţin pe resurse atrase şi, astfel, riscul băncii este mai

mic”24

. Dacă ponderea capitalului este mai mică, acest lucru semnifică atât un risc bancar

mai mare, cât şi un efect de pârghie mai mare.

Valoarea efectului de pârghie se poate afla și cu ajutorul ratelor de rentabilitate

economică și financiară, rata rentabilității financiare fiind egală cu produsul dintre rata de

rentabilitate economică și efectul de levier/pârghie.

23

Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.97; 24Dardac Nicolae, Moinescu Bogdan - Politici monetare şi tehnici bancare, note de curs

15

RF = RE * EM (2.4.)

EM = RE

RF (2.5.)

Unde:

RF – rata rentabilitatii financiare

RE – rata rentabilitatii economice

EM – efectul de levier

Rata profitului (PM – profit margin) sau marja netă, cum mai este denumită,

reflectă profitul pe o unitate monetară din total venituri. Mărimea acestuia depinde în

primul rând de „raportul dintre veniturile şi cheltuielile băncii şi, în al doilea rând, de

structura veniturilor şi costurilor activităţii bancare”25

. Reprezintă, de asemenea, un

instrument important de analiză în momentul în care se urmăreşte reducerea costurilor

activităţii băncii.

Rata profitului se calculează ca raport procentual între profitul net și veniturile

totale

PM = 100VT

PN (2.6.)

Unde:

PM – rata profitului

PN – profitul net al băncii

VT – venitul total al băncii

Valoarea acestui indicator este influenţată de presiunea fiscală, de gradul de

concurenţă din sistemul bancar şi de performanţa băncii26

, banca fiind cu atât mai

profitabila cu cât marja netă este mai mare. Mărimea acestui indicator depinde de

presiunea fiscală, de gradul de concurență din sistemul financiar-bancar și de eficiența

activității băncii. În general, valoarea acestui indicator ar trebui să se încadreze în

intervalul 10-12%.

25 Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.98;

Basno Cezar, Dardac Nicolae - Produse, costuri şi performanţe bancare. Ed. Economică, Bucureşti 2000, p.

125

16

Gradul de utilizare a activelor (AU – Asset Utilisation) se calculează ca raport

procentual între totalul veniturilor și totalul activelor.

AU = 100AT

VT (2.7.)

Unde:

AU – rata utilizării activelor

VT – venitul total al băncii

AT – activul total al băncii

Acest indicator, gradul de utilizare a activelor, reflectă capacitatea unei bănci de a

obţine venit, mărimea acestuia depinzând de structura activelor şi de randamentele

plasamentelor efectuate, respectiv achiziţia de acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat etc.

În practica internațională, nivelul standard al gradului de utilizare a activelor este

de 10-12%27

.

La fel ca și în cazul efectului de levier, gradul de utilizare a activelor se poate

determina și cu ajutorul ratei de rentabilitate economică și a ratei profitului, între cele trei

existând relația conform căreia rata rentabilității economice este egală cu produsul dintre

rata profitului și gradul de utilizare a activelor.

RE = PM * AU (2.8.)

AU = PM

RE (2.9.)

Unde:

RE – rata rentabilității economice

PM – rata profitului

AU – rata utilizării activelor

Dacă RF = RE * EM și RE = PM * AU rezultă că

RF = PM * AU * EM (2.10.)

Unde:

RF – rata rentabilități financiare

RE – rata rentabilității economice

EM – efectul de levier

PM – rata profitului

AU – rata utilizării activelor

27 Drigă Imola – Instituții bancare internaționale, note de curs

17

Se observă faptul că între toți indicatorii de apreciere a performanțelor bancare

există o legătură și o interdependență, acești indicatori putând fi divizați în funcție de

elementele componente.

O reprezentare grafică a modelului de evaluare a performanțelor bancare este

realizată în figura de mai jos, figura nr. 2.3.

Figura nr. 2.3.

Model de evaluare a performanţelor bancare

(Sursa:http://www.ase.ro/upcpr/profesori/976/IC%202%20Indicatori_profitabilitate.pdf

2.3. Factori de risc ai performanței bancare și managementul

acestora

Activitatea bancară, ca orice activitate nu este lipsită de riscuri, astfel BNR, prin

regulamentul nr.18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul de administrare a activității

instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și

condițiile de externalizare a activităților acestora, definește majoritatea riscurilor ce pot

afecta activitatea bancară.

Aceste riscuri sunt prezentate schematic în figura următoare, figura nr. 2.4.

18

Figura nr. 2.4.

Tipologia riscurilor în activitatea bancară

(sursa: Drigă Imola – Analiza și managementul riscurilor în activitatea bancară,

ed. Universitas, Petroșani 2007, p.84)

Pentru a se putea lua cele mai bune măsuri de limitare și gestionare a riscurilor în

activitatea bancară, este recomandat să se urmeze următori pași28

:

1. stabilirea contextului. Este etapa fundamentală a oricărui proces de gestiune

eficientă a riscurilor, etapa teoretică și conceptuală a procesului de management

al riscurilor.

2. identificarea, analiza și investigarea riscurilor. Scopul acesteia este elaborarea

unui profil al riscului organizației care să poată fi testat la diferite scenarii.

Inițial, sunt identificate expunerile concrete la risc, sursele de risc, factorii de

28 Gorobeț Ilinca – Gestiunea riscurilor bancare, note de curs

19

influență. Riscurile identificate sunt evaluate conform metodologiilor stabilite în

etapa anterioară. Este stabilit nivelul riscului. Riscurile vor fi grupate în funcție

de impactul lor financiar și de probabilitatea de apariție. În final vor fi obținute

riscuri cu ranguri diferite de prioritate.

3. tratarea riscurilor, în baza datelor și a informațiilor de la etapele anterioare,

precum și a informațiilor aferente experienței organizației în gestiunea riscurilor,

sunt identificate și evaluate strategiile posibile de reducere și de eliminare a

riscurilor la care este expusă banca. Sunt elaborate și proiectate planuri și măsuri

concrete de atenuare a riscurilor. Aceasta este faza de documentare. Soluții

adecvate trebuie să fie dezvoltate pentru a permite realizarea următoarelor

obiective: reducerea probabilității de apariție a riscurilor; reducerea impactului

financiar al riscurilor; transferul riscului; reținerea și gestiunea riscurilor (sursa

de avantaj competitiv); eliminarea riscului.

4. implementarea și monitorizarea planului de gestiune a riscurilor. În baza planului

de gestiune a riscurilor, strategiile selectate sunt implementate în practică.

Totodată trebuie evaluate și performantele acestor implementări. Rezultatele

evaluărilor anterioare sunt procesate, raportate și analizate de către responsabili

și de către managerii de nivel ierarhic superior. Activitățile sensibile la risc

trebuiesc monitorizate continuu, iar rezultatele necesită a fi transmise la etapa

inițială.

Din multitudinea de riscuri la care este expusă activitatea bancară, riscurile

financiare sunt cele ce afectează cel mai mult performanța bancară, respectiv:

- riscul de credit;

- riscul de lichiditate;

- riscul de insolvabilitate.

Riscul de credit, sau mai bine spus riscul activității de creditare, reprezintă

probabilitatea ca băncile comerciale să înregistreze pierderi generate de starea de

insolvabilitate a clienţilor debitori. La nivelul ansamblului băncilor comerciale, acest risc

are un caracter sistemic, nivelul său nu rezultă din simpla însumare a nivelurilor riscurilor

de creditare cu care se confruntă componentele individuale ale sistemului bancar

comercial, el este rezultatul ,,sinergic”al efectelor propagate asupra întregului sistem29

.

Fiindcă principalul factor al riscului de credit îl constituie probabilitatea de

nerespectare a obligațiilor contractuale din partea persoanelor creditate, apărând astfel

29 Lala-Popa Ion, Dima Bogdan - Analiza Sistemului Bancar Comercial, ed. Mirton, Timişoara 2004, p. 214

20

creditele neperformante, banca, pentru a reduce acest risc și implicit pierderile cauzate de

el, trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune

acordarea împrumuturilor ți să depună toate eforturile pentru a-și încasa debitorii.

Tot în această direcție, de minimizare a pierderilor, se iau măsuri prudențiale, unele

stabilite de fiecare bancă în parte, altele stabilite de către banca centrala (BNR), măsuri ce

trebuiesc respectate de către toate băncile aflate în subordinea sa; dintre regulile stabilite de

banca centrală cu privire la activitatea de creditare putem aminti:

- limitarea creditării unui singur debitor;

- limitarea împrumuturilor mari acordate;

- constituirea de provizioane.

Gestiunea riscului de credit constă în utilizarea unor tehnici prin care banca poate

să diminueze (evite) pierderile sau poate să salveze creditul. Dacă la început limitarea și

gestionarea riscului de credit se realiza prin acreditive, contracte de asigurare a

obligațiunilor, obligațiuni cu opțiuni încorporate, astăzi dintre metodele de gestionare a

riscului de credit pot fi prezentate30

:

- diversificarea portofoliului de credite;

- diversificarea creditării în dependența de nivelul credibilității debitorului,

caracterul obiectului de creditare, calități de asigurare etc.;

- prolongarea termenului de creditare;

- clasificarea împrumuturilor întârziate și formarea rezervelor monetare;

- reabilitarea creditelor problematice;

- stabilirea unor limite privind mărimea maximală a creditului din punct de vedere

al debitorului și sumei acordate;

- asigurarea creditelor.

Riscul de lichiditate, în activitatea bancară, constă în probabilitatea ca banca să nu-

şi poată onora plăţile faţă de clienţi, datorită devierii proporţiei dintre plasamentele pe

termen lung şi a celor pe termen scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii31

.

Băncile trebuie sa studieze permanent gradul de lichiditate, să-și asigure permanent

starea lor de lichiditate, lichiditatea bancară putând fi definită ca fiind capacitatea unei

bănci de a efectua, în orice moment, plăți din conturile pe care titularii le au deschise la

bancă, la solicitarea acestora.

30 Drigă Imola – Produse și servicii bancare, note de curs; Gorobeț Ilinca – Gestiunea riscurilor bancare, note

de curs 31 Stoica Maricica – Management bancar, ed. Economică, București 2000, p.153

21

Factorul esențial al gestiunii riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt este

acela de a găsi căi de acces pentru bancă pe diferite piețe, care să-i permită o ajustare

rapidă a graficului de scadențe active-pasive cu minimum de cheltuieli.

În mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în32

:

- cedarea, ipotecarea sau gajarea titlurilor de creanță din portofoliul băncii fără a

suferi pierderi excesive;

- găsirea unor resurse noi cu costuri marginale inferioare randamentului mediu al

investițiilor băncii.

Riscul de insolvabilitate exprimă probabilitatea ca fondurile proprii ale instituției

bancare să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă,

banca ajungând în incapacitate de plată33

.

În vederea evitării riscului de insolvabilitate se pot lua măsuri de prevenire cum ar

fi următoarele34

:

- asigurarea unui nivel minim al capitalului;

- o gestionare corectă şi eficientă a lichidităţii;

- o politică de dobânzi echilibrată;

- respectarea unor norme clare, precise privind acordarea de credite;

- asigurarea garantării creditului;

- calculul şi analiza rate de acoperire a riscului (raport procentual între fondurile

proprii nete şi creditele acordate, ponderate în funcţie de gradul lor de risc).

32 Drigă Imola – Instituții bancare internaționale, note de curs 33 Drigă Imola – Analiza și managementul riscurilor în activitatea bancară, ed. Universitas, Petroșani 2007,

p.152 34 Drigă Imola – Operațiunile instituțiilor de credit, note de curs