Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr”...

16
S timaţi timişoreni Am juns la finalul unui nou an, un an bun, cu multe lucrări şi, implicit, unele dificultăţi, pentru că atunci când există un volum mare de muncă, pot apărea şi unele piedici, dar important este că le-am depăşit pe toate şi reuşim să aducem oraşul tot mai aproape de ţelul nostru comun: să redăm Timişoarei mândria şi strălucirea de altădată. Şi în anul acesta, dar şi în cel ce va veni, infrastructura va rămâne prioritatea noastră absolută, atât cea privitoare la reţele de utilităţi şi drumuri, cât şi cea pentru sănătate, educaţie securitate şi servicii sociale. Am finalizat noi obiective în toate domeniile, de la pasajul Michelangelo -cu o excepţională funcţionalitate, dar şi datele de alt aspect, modern şi plăcut zonei- la reţele de utilităţi, drumuri, până la reabilitări de unităţi de învăţământ şi din domeniul sănătăţii. Mai avem şi altele în curs de derulare, deoarece asigurarea unor condiţii civilizate pentru toţi timişorenii este un obiectiv prioritar pe care mi l-am asumat. Am investit masiv în sănătate şi educaţie în ultimii trei ani. Sigur că am fi dorit cu toţii să rezolvăm rapid toate problemele din toate domeniile, dar din păcate situaţia care exista a fost agravată timp de zeci de ani în care nu s-a făcut mai nimic şi nu putea fi remediată atât de repede pe cât ne doream. Erau activităţi spitaliceşti şi didactice care se desfăşurau în imobile insalubre, în clădiri ce nu aparţineau Primăriei şi, ca atare, nu se puteau face investiţii, dar se plătea chirie lună de lună, an după an. Situaţia este acum cu mult mai bună. Ştim că mai avem multe de realizat, dar drumul pe care mergem este drumul cel bun. Aşadar, suntem în stadiu foarte avansat cu investiţiile în întreaga infrastructură, în reţele de utilităţi şi drumuri. În mod special am făcut investiţii şi continuăm să lucrăm la fluidizarea circulaţiei prin închiderea de jur împrejur a inelelor de circulaţie 1 şi 4, esenţiale pentru circulaţia rutieră. Ştiu că aceste şantiere pentru modernizarea oraşului vă provoacă dvs. mult disconfort şi, de aceea, am amendat în repetate rânduri numeroase firme şi le vom mai sancţiona atunci când este cazul. Dragi timişoreni Am convingerea că, împreună, vom reuşi să depăşim toate obstacolele, ca şi până acum şi de aceea, cred că putem să privim cu optimism spre noul an 2016. Vă asigur că mă voi baza şi în continuare pe dvs., pentru ca, împreună, să valorificăm uriaşul potenţial al oraşului. Dar până atunci, vă doresc dvs. şi familiilor dvs: Sărbători fericite! Să vă fie casele pline de belşug şi bucurie, să aveţi parte de sănătate şi multe împliniri. Fie ca aceste sărbători să vă aducă bunăstare şi noroc, iar anul care vine să fie pentru noi toţi, mult mai bun decât acesta. Monitorul Primãriei Municipiului Timiºoara Serie nouã Anul XIV Nr. 151 GRATUIT decembrie 2015 www.primariatm.ro Sãrbãtori fericite! Infrastructura este prioritatea absolutã a administraþiei municipale Nicolae ROBU [email protected]

Transcript of Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr”...

Page 1: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

Stimaţi timişoreniAm juns la fi nalul unui

nou an, un an bun, cu multe lucrări şi, implicit, unele difi cultăţi, pentru că atunci când există un volum mare de muncă, pot apărea şi unele piedici, dar important este că le-am depăşit pe toate şi reuşim să aducem oraşul tot mai aproape de ţelul nostru comun: să redăm Timişoarei mândria şi strălucirea de altădată. Şi în anul acesta, dar şi în cel ce va veni, infrastructura va rămâne prioritatea noastră absolută, atât cea privitoare la reţele de utilităţi şi drumuri, cât şi cea pentru

sănătate, educaţie securitate şi servicii sociale. Am fi nalizat noi obiective în toate domeniile, de la pasajul Michelangelo -cu o excepţională funcţionalitate, dar şi datele de alt aspect, modern şi plăcut zonei- la reţele de utilităţi, drumuri, până la reabilitări de unităţi de învăţământ şi din domeniul sănătăţii. Mai avem şi altele în curs de derulare, deoarece asigurarea unor condiţii civilizate pentru toţi timişorenii este un obiectiv prioritar pe care mi l-am asumat. Am investit masiv în sănătate şi educaţie în ultimii trei ani. Sigur că am

fi dorit cu toţii să rezolvăm rapid toate problemele din toate domeniile, dar din păcate situaţia care exista a fost agravată timp de zeci de ani în care nu s-a făcut mai nimic şi nu putea fi remediată atât de repede pe cât ne doream. Erau activităţi spitaliceşti şi didactice care se desfăşurau în imobile insalubre, în clădiri ce nu aparţineau Primăriei şi, ca atare, nu se puteau face investiţii, dar se plătea chirie lună de lună, an după an. Situaţia este acum cu mult mai bună. Ştim că mai avem multe de realizat, dar drumul pe care mergem este drumul cel

bun. Aşadar, suntem în stadiu foarte avansat cu investiţiile în întreaga infrastructură, în reţele de utilităţi şi drumuri. În mod special am făcut investiţii şi continuăm să lucrăm la fl uidizarea circulaţiei prin închiderea de jur împrejur a inelelor de circulaţie 1 şi 4, esenţiale pentru circulaţia rutieră. Ştiu că aceste şantiere pentru modernizarea oraşului vă provoacă dvs. mult disconfort şi, de aceea, am amendat în repetate rânduri numeroase firme şi le vom mai sancţiona atunci când este cazul.

Dragi timişoreni

Am convingerea că, împreună, vom reuşi să depăşim toate obstacolele, ca şi până acum şi de aceea, cred că putem să privim cu optimism spre noul an 2016. Vă asigur că mă voi baza şi în continuare pe dvs., pentru ca, împreună, să valorifi căm uriaşul potenţial al oraşului. Dar până atunci, vă doresc dvs. şi familiilor dvs: Sărbători fericite! Să vă fi e casele pline de belşug şi bucurie, să aveţi parte de sănătate şi multe împliniri. Fie ca aceste sărbători să vă aducă bunăstare şi noroc, iar anul care vine să fi e pentru noi toţi, mult mai bun decât acesta.

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara

Serie nouã Anul XIV Nr. 151 GRATUIT decembrie 2015 www.primariatm.ro

Sãrbãtori fericite!

Infrastructura este prioritatea absolutã a administraþiei municipale Nicolae [email protected]

Page 2: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

SOCIETATE

Târgul de CrãciunPrimăria Municipiului Timişoara,

împreună cu Casa de cultură a municipiului, organizează şi în acest an Târgul de Crăciun, manifestare foarte apreciată de timişoreni. Târgul va fi deschis în perioada 1 decembrie 2014 – 7 ianuarie 2015. La această a IX-a ediţie a Târgului de Crăciun, căsuţele sunt amplasate în centrul oraşului, în Piaţa Victoriei, şi în piaţeta de lângă Şcoala Generală nr. 30, în zona

Soarelui. Printre atracţiile târgului este deja binecunoscuta şi îndrăgita iesle cu personajele Naşterii Domnului. De asemenea, sunt şi căsuţe în care se vor comercializa produse tradiţionale: cozonaci, turtă dulce, produse de sezon, cadouri: animăluţe de pluş, obiecte decorative şi ceramică. Târgul de Crăciun a devenit, de-a lungul anilor, unul dintre evenimentele marcante ale Timişoarei, iar Primăria

încearcă să aducă elemente noi, de poziţionare, ordonare şi interes, astfel încât această manifestare să fie una civilizată şi plăcută pentru timişoreni. Municipalitatea a achiziţionat şi căsuţe noi, care să le înlocuiască treptat pe cele proprii ale comercianţilor pentru conferirea unui caracter estetic unitar. Iar pentru comercianţii au fost impuse reguli stricte pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat şi în condiţii decente.

EVENIMENT Cea de-a IX-a ediþie se va desfãºura între 1 decembrie 2014 – 7 ianuarie 2015

Hristos, bucuria îngerilor ºi a oamenilor

Binecuvântat să fie Bunul Dumnezeu că, după călătoria duhovnicească din acest post, am ajuns azi cu toţii la peştera din Betleem să aducem închinare Pr uncu lu i I i s u s - Fiu l l u i Dumnezeu.

Iată, ne-am alăturat şi noi azi magilor, păstorilor şi îngerilor.

Ce sfântă comuniune aici, în această peşteră, unde s-a întâlnit Cerul cu pământul!

Ce mare har am primit azi, să fim alături de îngeri, să cântăm şi să-L slăvim pe Hristos împreună!

O, cât s-au minunat şi azi îngerii lui Dumnezeu văzându-L pe Hristos Prunc, chiar aici, în peştera altarului bisericii noastre!

Pregătind Jertfa cea fără de sânge, preotul zice cu evlavie: “Şi venind steaua, a stat deasupra unde era Pruncul”.

La acest praznic împărătesc suntem în faţa unei comuniuni cosmice: Pruncul Iisus adună în jurul Său lumea cerească prin îngeri, umanitatea prin păstori şi, prin stea, nemărginitul univers.

Toate I s-au închinat Lui!Aic i , în s fânta b i ser ică ,

Îi aducem şi noi azi cuvenita închinare, laudă şi mulţumire pentru că ne-a chemat la acest binecuvântat ospăţ cosmic.

Bucuria Naşterii Domnului a pătruns întreaga substanţă a creaţiei- de la cele din înaltul cerului, până la cele din adâncul pământului- coborându-Se

Hristos în peştera Betleemului. Toiagul păstorului din Betleem nu reprezintă altceva decât un axis mundi în jurul căruia s-a creat lumea.

Aici s-au auzit glasuri îngereşti: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” ( Luca 2,14).

Iată darurile cu care ne aşteaptă Hristos la acest praznic: pace pe pământ şi între oameni bunăvoire.

Aceste cuvinte îngereşti s-au auzit în urmă cu peste două mii de ani în Betleemul Iudeii.

O, cât de actuale şi necesare ne sunt şi astăzi! Câte războaie sunt pe pământ şi azi şi câtă vrajbă între fraţi!

Unde este pacea din lume şi unde este bunăvoirea dintre oameni?!

E atâta vrajbă între popoare, între oameni, între fraţi, între părinţi şi copiii lor!

Iată, ne cheamă azi Hristos Pruncul, aici, să ne împărtăşească din daruri le Sale- pacea ş i bunăvoirea.

Magii I-au adus aur, smirnă şi tămâie, iar Hristos ne aduce pace şi bunăvoire - darurile veşniciei.

Însă ne-a mai adus azi Hristos un dar de mare preţ: acela al naşterii întru veşnicie.

Nu suntem născuţi din piatră, ci din lacrimă de mamă şi har dumnezeiesc; lacrima şi harul sunt daruri veşnice.

Braţele tale, iubită mamă creştină, sunt corabia cu care ne treci tu pe noi- fiii tăi- pe marea lacrimilor, la limanul cel liniştit al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iubiţii mei, priviţi cât de bucuroasă este o mamă care-şi ţine pe braţele sale pruncul ei! De ce este oare aşa de bucuroasă?!

Pentru că ea ştie că pruncul ei seamănă cu Pruncul Mariei din umila iesle a peşterii din Betleem.

Prin ochii pruncului, mama

vede cerul; ochii pruncului sunt ferestre prin care mama vede umbra veşniciei.

De la acest Praznic, fiecare mamă creştină primeşte darul veşniciei, pe care te rog, iubită mamă creştină, să nu-l ucizi, să nu ucizi veşnicia!

Până la Naşterea lui Hristos, viaţa omului căzut “în latura şi umbra morţii” începea şi se sfârşea între două lacrimi: naştere şi moarte.

Cât este viaţa omului pe acest pământ?!

Cât o lacrimă!Romanul vieţii mele, sunt

convins că, poate fi scris pe faţa unei lacrimi.

Nu suntem legaţi de pământ pe veşnicie, căci pământul nu este altceva decât o frunză ce pluteşte pe lacrimile noastre în univers.

Pământul este singurul loc în univers unde a căzut o lacrimă a lui Dumnezeu şi l-a sfinţit cu lacrima Sa.

Să nu vărsăm pe el, iubite mame, sânge de copil, ci lacrimile pocăinţei.

Încă mai avem azi dreptul de a plânge, căci lacrimile pocăinţei sunt mugurii mântuirii noastre.

Înainte de a cădea în veşnicie, să cădem în Iordanul pocăinţei.

După cum marea sărută uscatul cu valurile sale, tot aşa omul Îl sărută pe Dumnezeu cu lacrimile pocăinţei. Lacrima face parte din limbajul non verbal al omului, lacrima fiind limba pe care o înţelege cel mai bine Dumnezeu.

Cu acest praznic, noi, creştinii intrăm în era nemuririi- naşterea nemuririi. Naşterea lui Hristos a transfigurat istoria şi toată creaţia Sa. Prin Naşterea Sa, Hristos a sfinţit timpul şi de atunci nici timpul nu mai moare, ci se odihneşte în veşnicie.

În zilele acestea au trecut prin

biserici şi pe la casele frăţiilor voastre colindători; ei au adus în inimile noastre bucuria Naşterii Pruncului Iisus.

Sfântul Apostol Pavel le scria Filipenilor aceste cuvinte pe care şi eu vi le adresez frăţiilor voastre astăzi împreună cu Apostolul: “Bucuraţ i -vă pururea întru Domnul! Şi iarăşi zic: bucuraţi-vă!” ( Filip. 4, 4), mai ales astăzi, căci “Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia- Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14).

Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera din Betleem.

Să aducem şi noi doxologii cu cetele cereşti Pruncului Iisus şi Maicii Domnului care s-a învrednicit să-L nască, să-L crească şi să ni-L dăruiască, prin voia Tatălui, spre mântuirea noastră.

Hristos a venit în lume să mângâie pe omul cel căzut, să-i lege rănile cele de moarte, făcute prin păcat şi să-l ducă pe om în casa Tatălui Său Cel Ceresc.

A venit în lume Hristos întru smerenie, Şi-a trăit viaţa pământească neîntinată ca a unui copil şi plină de dăruire ca a unui păstor Ce Şi-a dat viaţa pentru salvarea turmei Sale. De aceea va spune mai târziu Hristos: “De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor.”(Mt. 18, 3).

A umblat mereu pe cărările acestei lumi, căutându-Şi oile pierdute, rătăcite şi rănite de păcat. Şi dacă “vulpile îşi aveau vizuinile lor, păsările cerului cuiburi, Fiul Omului nu avea unde să-Şi plece capul.” (cf. Mt. 8 ,20).

Fără credinţă, în faţa tainei Întrupării am rămâne fără grai, nepricepând cum “cu totul a fost între cei de jos şi de cei de Sus nu S-a depărtat Cuvântul Cel necuprins”, că pogorârea lui Dumnezeu n-a

fost cu mutare din loc, ci naştere din Fecioară ( cf. Acatistului Buneivestiri).

Fecioara care “astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă-L naşte”, va rămâne neclintită chemării celei de Sus. Maicii Domnului i s-au dat cheile pământului.

Maica Domnului va fi alături de Pr uncu l Dumneze i e s c , apărându-L, fugind cu El în Egipt să-L scape de sabia lui Irod, dar împlinind întru toate cuvintele Fiului Său, chiar atunci când îi va spune că drumul Său pe acest pământ se va sfârşi pe Golgota.

Maica Domnului s-a bucurat şi a plâns împreună cu Fiul său, acesta fiind drumul mamei: între bucurie şi lacrimă.

M a i c a D o m n u l u i v a rămâne bucuria Apostolilor şi mângâierea tuturor celor înlăcrimaţi din această lume, Maica orfanilor şi a mamelor îndurerate.

Acum, l a a c e s t Pr a zn i c Dumnezeiesc vă trimit şi eu aceste cuvinte care să vă fie spre mângâiere şi spre sfântă aducere aminte că, în urmă cu mai bine de două mii de ani, pentru noi a venit Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să ne ridice din umbra morţii.

Adăugaţi la rugăciunile voastre milostenia, mângâierea şi ajutorarea fraţilor ce sunt în suferinţă şi în mari nevoi.

Nu lăsaţi casă nemângâiată azi, nimeni să nu fie azi trist, nimeni să nu mai plângă, ci să-L întâmpine cu bucurie pe Hristos –Bucuria noastră.

Rog pe Bunul Dumnezeu să-Şi reverse harul şi pacea peste ţara noastră şi peste toţi fiii ei.

Trăiţi iertându-vă, ajutându-vă şi iubindu-vă cu iubire sfântă!

† Ioanal Banatului

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara2

Page 3: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

COTIDIAN

Perdeaua forestierã a oraºului s-a îmbogãþit cu zece mii de noi puieþi

La începutul lunii noiembbie, printr-o acţiune de voluntariat s-au plantat zece mii de pomi care vor face parte din perdeaua forestieră a municipiului, puieţii fiind asiguraţi de municipalitate. Perdeaua de protecţie forestieră nord-vest a Timişoarei se întinde între str. Ovidiu Balea şi Calea Torontalului,

suprafaţa afectată acestui obiectiv fiind acum de aproape 18 ha. Extinderea Timişoarei în partea de vest şi faptul că se situează în plină câmpie a determinat realizarea unei perdele forestiere de protecţie în direcţia nord-vest, direcţie cu vânturi dominante. Din hărţile vechi reiese că, în trecutul

nu prea îndepărtat, în această zonă a existat o pădure. Pentru realizarea perdelei de protecţie, Primăria a demarat lucrările în toamna anului 2001, plantându-se până în 2004 o suprafaţă de 7 hectare. În toamna lui 2004, municipalitatea a extins perdeaua cu încă 3 ha. Iniţial, perdeaua forestieră

a fost gândită pentru a atinge aproximativ 50 hectare, realizându-se astfel un coridor verde până la Pădurea Verde, cu rol de protecţie, recreere, un mediu prielnic pentru dezvoltarea faunei si crearea unui microclimat favorabil in timpul verilor cu temperaturi ridicate. “De-a lungul timpului, această perdea a

beneficiat de foarte multe acţiuni de voluntariat al căror rezultat se vede. Un astfel de efort, puţin mai intens, am propus şi în acest an. Mulţumesc timişorenilor care s-au implicat, alături de noi, în această acţiune de plantare şi completare a perdelei forestiere”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

Noi amenajãri de spaþii ºcolareAu fost încheiate o parte din

lucrările de reparaţii şi amenajare pentru spaţiile de învăţământ la imobilul de pe str. Gh.Doja nr. 27. “Suntem foarte bucuroşi să fi finalizat fazele I şi II ale unui proiect mai amplu dedicat îmbunătăţirii condiţiilor şcolare la Liceul Grigore Moisil, unde infrastructura şcolară era necorespunzătoare. Aici am realizat amenajarea parterului şi a unei mansarde. Sunt opt săli de clasă realizate, patru la mansardă,

patru jos. Fiecare sală de clasă are vestiare, are locuri pentru materialele didactice, mobilierul este nou, parchetul la fel, absolut totul”, a declarat primarul Nicolae Robu. A fost realizat şi un nou sistem de încălzire şi nu se va mai face cu sobe cu lemne. Mai este de lucru la faţadă şi la demisol. “Faţada va fi şi ea realizată în faza a treia. Valoarea lucrărilor pentru primele două faze este de 1,6 milioane de lei, cu TVA. Firma care a executat lucrările este

Drufec SRL. În decembrie va fi gata şi demisolul. Aici vom avea amenajate spaţii foarte interesante, dedicate afterschool-ului: sală de mese, grupuri sanitare, o sală dedicate activităţilor sportive, un cabinet medical şi încăperi pentru depozitare”, a mai explicat primarul. Imobilul respectă normele PSI, iar în fiecare clasă sunt montaţi senzori de fum. După finalizarea acestei lucrări, la această şcoală mai fac ore după-amiază doar cinci clase a patra.

ETAPÃ O bunã parte din lucrãrile de la clãdirea de pe strada Gheorghe Doja a fost finalizatã

DEMERS O nouã invenþie timiºoreanã: Garda de mediu cetãþeneascã

Primarul Timiºoarei, Nicolae Robu, a anunþat cã va forma o Gardã de Mediu pe bazã de voluntariat. Este vorba de cetãþeni care doresc sã se implice ºi care vor fi puºi sã identifice locurile din oraº care polueazã. “Sunt mulþumit de relaþia pe care am avut-o cu Garda de Mediu care, în percepþia mea, se strãduieºte sã îºi facã datoria ºi sper sã asigurãm pentru Timiºoara un aer cât mai bun. Cred cã trebuie sã venim în sprijinul Gãrzii de Mediu, iar iniþiativa mea este de a înfiinþa un corp consultativ pentru

primar. Garda de Mediu Cetãþeneascã va avea ca atribuþii sã inspecteze oraºul ºi sã întocmeascã rapoarte pentru primar cu tot ce constatã în neregulã în privinþa mediului, de la polare pânã la locuri în paraginã. Garda de Mediu Cetãþeneascã va beneficia din partea Primãriei de suport logistic în limita posibilitãþilor. Cetãþenii care doresc sã facã parte din Garda de Mediu Cetãþeneascã sunt rugaþi sã completeze un formular la camera 12 a Primãriei ºi sã-l depunã împreunã cu un CV”, a declarat primarul.

Timiºorenii pot sã se implice

Apel la guvern pentru centura de sud a oraşuluiUna dintre marile probleme ale oraºului este centura rutierã de sud, care a fost inclusã pânã la urmã în Masterplanul General de Transport, deºi nu la proiectele prioritare. Primarul Timiºoarei, Nicolae Robu, vrea ca aceastã lucrare sã fie finanþatã de guvern, începând cu anul 2016. “Am trimis o adresã cãtre premier ºi cãtre ministrul Transporturilor, prin care cer ca centura de sud sã intre la finanþare în 2016. Este primul pas concret pe care îl

fac în acest sens acum, sã trimit o adresã în termeni respectuoºi. Sper ca de data aceasta demersurile mele sã fie tratate cu înþelegerea corectã a lucrurilor. Aºtept corectitudine din partea Guvernului Cioloº, din partea Ministerului Transporturilor, vizavi de Timiºoara, pentru cã guvernele anterioare au fost total incorecte faþã de oraºul nostru. Este timpul sã vedem ºi un guvern care se apleacã spre nevoile Timiºoarei la nivelul la care Timiºoara

meritã, pentru cã niciodatã nu am cerut favoruri, am cerut sã ni se dea ce ni se cuvine. A fost de-a dreptul scandalos sã se spunã de la Ministerul Transporturilor cã Timiºoara nu are nevoie de centurã. Dupã toatã presiunea pe care am fãcut-o, s-a ajuns sã fie trecutã centura în Masterplan, dar nu cu prioritate. Dacã nu facem demersuri, s-ar putea sã ne prindã anul 2050 tot fãrã ea”, a declarat primarul Timiºoarei.

SOLICITARE Timiºoara vrea ca lucrarea sã primeascã finanþare începând de anul viitor

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara 3

Page 4: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

RESPECTAREA LEGISLAŢIEI

ÎnnoirePo l i þ i º t i i l o c a l i d i n c ad ru l S e r v i c i i l o r O rd i n e P ub l i c ã , C i rcu laþ ie Rut ierã , Protecþ ia Mediului, Inspecþie Comercialã ºi Disciplina în Construcþii au participat în 23.10.2015, la proba fizicã de alergare organizatã periodic pentru poliþiºtii locali care acþioneazã în teren. Proba face parte din evaluarea anualã a fiecãrui poliþist local, alãturi de nota obþinutã la examenul anual de tragere cu pistolul din dotare, cât ºi testarea din punct de vedere profesional, din legislaþia în baza cãreia acþioneazã în teren. ªi de aceastã datã poliþiºtii locali au fost bine pregãtiþi, un procent de 97% din cei testaþi încadrându-se în baremuri le stabilite pe categorii de vârstã. Poliþiºtii locali care acþioneazã în teren trebuie sã fie într-o formã fizicã bunã, fapt pentru care ei sunt testaþi periodic. Tot pentru a fi mai bine pregãtiþi ºi dotaþi poliþiºtii locali care acþioneazã în municipiu, Direcþia Pol iþ ia Localã Timiºoara ºi-a reînnoit din aceste zile parcul auto cu opt noi autovehicule Dacia Logan. Noile autovehicule din dotare vor aduce un plus în patrularea din teren a poliþiºtilor locali, scopul final fiind acela de a asigura cât mai eficient un climat de liniºte ºi siguranþã pentru cetãþenii Municipiului Timiºoara.

Sancþiuni în ComplexPoliþiºtii locali aflaþi în patrulare noaptea, în jurul orei 04.00, în Complexul Studenþesc, au depistat douã persoane aflate sub influenþa bãuturilor alcoolice care au fãcut scandal ºi au deteriorat coºurile de gunoi de pe str. Socrates. Unul dintre t i ne r i a fost i dent i f i c at î n persoana lu i B. A l in , de 21 de ani, cu domiciliul în Brad - Hunedoara, a fost sancþionat cu 2000 lei conform HCL 371/2007 pentru deteriorarea coºurilor de gunoi. Acesta a declarat cã a recurs la acest gest, deoarece a fost supãrat cã a fost scos din clubul ATU, motiv pentru care s-a rãzbunat pe coºurile de gunoi. Celãlalt tânãr a refuzat sã se legitimieze, motiv pentru care a fost adus la sediul Poliþiei Locale în vederea stabilirii identitãþii ºi a fost identificat în persoana lui V. Sergiu, de 20 de ani, tot din Brad – Hunedoara. Acesta a fost sancþionat pentru refuz de legitimare cu 100 lei conform Leg i i 61/1991 repub l i c atã . Ulter ior acesta º i-a motivat faptele declarând cã din cauza alcoolului consumat a procedat astfel.

MonitorulTe informeazã

Poliţia Locală Timişoara vizitată de un grup de judecători din UEDirecþia Poliþia Locala Timiºoara a primit, recent, vizita unei delegaþii de judecãtori din Uniunea Europeanã, din Germania, Austria, Belgia ºi Polonia, care au venit la un schimb de experienþã la instanþele de pe raza Curþii de Apel Timiºoara, într-un stagiu organizat

în cadrul Programului de schimb de magistraþi, coordonat de reþeaua europeanã de pregãtire profesionalã a magistraþilor. Poliþia Localã Timiºoara s-a aflat printre instituþiile vizitate, deoarece este un punct de reper reprezentativ. În cadrul unui tur de

prezentare a instituþiei, magistraþii au avut ocazia sã vadã birourile, sãlile de pregãtire ºi testare profesionalã. Apoi, delegaþia a participat la o scurtã prezentare a activitãþii cu referire la modul de aplicare a legislaþiei, a proceselor verbale de constatare

a contravenþiei, de la aplicare ºi înregistrare pânã la contravenient sau instanþe de judecatã. Aceºtia s-au arãtat foarte interesaþi ºi de pregãtirea profesionalã a poliþiºtilor locali, de activitatea din stradã, atribuþii ºi modalitãþi de interacþiune cu cetãþenii.

REPER Magistraþii strãini au fost foarte interesaþi de activitatea poliþiºtilor locali timiºoreni

Poliţ işt i i local i din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră au depistat şi sancţionat încă un tânăr care a efectuat manevre prin derapaje, întoarceri bruşte pe loc, în scop de divertisment, în t imp ce se af la la volanul autoturs imului marca BMW, în parcarea Stadionului Dan Pălt inişanu. Cel în cauză de

numeşte S. Robert, are 20 de ani şi domiciliul în Timişoara. Acestuia i s-a întocmit proces-verbal de sancţionare conform HCL 371/2007 în valoare de 800 lei. De asemenea, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră au depistat şi sancţionat un tânăr care, în jurul orei 22.30, în t imp ce se af la la volanul

autoturismului marca Seat a efectuat derapaje controlate în scop de divertisment la intersecţia bd. Regele Ferdinand cu Vasile Pârvan. Cel în cauză de numeşte P. Ovidiu, are 22 de ani şi domiciliul în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi. Acestuia i s-a întocmit proces-verbal de sancţ ionare conform HCL 371/2007 în

valoare de 2000 lei. În ultimele luni poliţiştii locali au aplicat pentru efectuarea de accelerări şi frânări bruşte pe loc, efectuarea de derapaje, întoarceri bruşte în scop de divertisment, precum şi pentru turarea motoarelor în acelaşi scop un număr de 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 14300 lei.

Amenzi pentru manevre periculoase

Doi tineri autori de graffiti au fost prinºiPoliţiştii locali au depistat recent, în

jurul orei 02.30, în Piaţa Victoriei din Timişoara, doi tineri care desenau cu spray-urile tip grafitti cuvântul “ycre” pe pereţii clădirilor din centrul oraşului. Cei în cauză se numesc M. Răzvan, de 24 de ani, cu domiciliul în Vulcan - Hunedoara şi I. Florin, de 22 de ani, din Jimbolia - Timiş. Cei în cauză aveau asupra lor cinci spray-uri şi un marker. Aceştia au fost sancţionaţi cu câte 500 lei, urmând să fie traşi la răspundere şi cu privire la costurile refacerii pereţilor desenaţi. Primul dintre ei a mai fost depistat şi sancţionat de două ori, pentru că a desenat cu spray-uri pe pereţii clădirilor de pe bulevardul Eroii de

la Tisa şi pentru că a deteriorat mai multe indicatoare rutiere. Tinerii nu au negat şi au declarat că îşi vor asuma curăţarea pereţilor. Poliţia Locală Timişoara atrage atenţia că persoanele care se ocupă cu astfel de practici deteriorând clădirile municipiului şi creând un aspect inestetic acestora riscă, pe lângă sancţiunile în bani, să plătească pentru refacerea faţadelor acestora, conform legislaţiei în vigoare. Rugăm cetăţenii care observă situaţii în care tinerii desenează pe pereţii clădirilor, imobilelor de locuit, pe monumente, mobilier urban etc. să solicite sprijinul poliţiştilor locali la telefoanele 0256.968 sau 0256.246.112.

SANCÞIUNI Cei care deseneazã pe pereþi ºi pe indicatoare rutiere vor plãti ºi refacerea acestora

DECIZIE Instanþa a stabilit cã un taximetrist sancþionat cu 25.000 lei este bun de platã

Ca urmare a constatãrilor efectuate în teren, poliþiºtii locali din cadrul Serviciului Circulatie Rutierã au aplicat în ultima perioadã mai multe sancþiuni unui conducãtor auto care presteazã servicii de transport persoane în regim de taxi, deºi nu deþine niciun document în acest sens. Cel în cauzã, pe nume C. A., are 35 de ani ºi este din Timiºoara. Acesta a fost depistat în mai multe rânduri preluând persoane pentru a le transporta în municipiul Timiºoara în timp ce se afla la volanul autovehiculului cu numãrul

de înmatriculare TM 22 CER. Acesta a strâns în ultimii ani nu mai puþin de 18 sancþiuni contravenþionale, din care trei la Legea 38/2003 a taximetriei pentru cã nu deþine autorizaþie, fiecare de câte 25.000 lei. Deºi a contestat sancþiunile, în aceste zile instanþa a admis acþiunea Poliþiei Locale, stabilind cã este justificatã sancþionarea acestuia, conducãtorul auto fiind bun de platã. Sentinþa se referã la unul din procesele verbale de 25.000 lei contestate, celelalte urmând sã fie judecate în viitorul apropiat.

Un taximetrist - 18 sancþiuni

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara4

Page 5: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

Sistemul integrat de circulaþie prinde conturPROIECTE Aria peri-urbanã ºi cartierele periferice dispun de noi legãturi

A fost finalizat proiectul cu finanţare europeană: “Extindere r e ţ e a t ro l e ibuz Dumbrăv i ţ a ( a c c e s i b i l i z a r e a z o n e i p r i n extinderea reţelei de troleibuze Timişoara - Dumbrăviţa). Traseul pe care s-au făcut lucrări este pe DJ691, de la intersecţia str. I. I. de la Brad cu Calea Sever Bocu din

Timişoara până în Dumbrăviţa, la sensul giratoriu din intersecţia str. Petőfi Sandor cu str. Ghioceilor. Valoarea proiectului derulat în perioada 30.01.2013 - 29.11.2015 e s t e d e 1 7 . 2 2 8 . 6 9 4 , 1 4 l e i . Investiţia se înscrie în obiectivul municipalităţi i de real izare a sistemului integrat de circulaţie

ş i t r a n s p o r t î n m u n i c i p i u l Timişoara şi aria peri-urbană ş i îmbună tă ţ i re a gene ra l ă a t ra f icului urban. Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat cu Comuna Dumbrăviţa (Partener 2) şi cu Judeţul Timiş (Partener 3). Extinderea reţelei de troleibuze se face în scopul asigurării serviciilor

de t ranspor t în comun spre aşezările suburbane, respectiv Dumbrăviţa. Lucrările executate au avut ca rezultat extinderea reţelei de troleibuz cu 3.700 m, creşterea numărului de staţ i i de troleibuz cu 12 noi staţ i i şi realizarea unei substaţii de redresare. Primăria a realizat, cu

această ocazie, şi lărgirea drumului de ieşire din oraş. Noile staţii ale troleibuzului 14 sunt la: Kaufland, intersecţiile străzilor Petőfi Sandor cu Ferventia, cu Nicolae Balcescu, cu Franyo Zoltan şi cu Jozsef Atti la . Întoarcerea se face în sensul giratoriu de la intersecţia cu Ghioceilor.

Modernizãri de drumuri municipaleLEGÃTURI Extinderi de strãzi ºi amenjãri rutiere pentru fluidizarea traficului

Pe platoul din faţa stadionului “Dan Păltinişanu” a fost realizat un sens g i ra tor iu ş i au fos t executate lucrări pentru sport şi recreere. “Amenajarea proaspăt finalizată din jurul stadionului Dan Păltinişanu are patru piste de câte 2.25 metri lăţime fiecare: una pentru promenadă pietonală, una pentru plimbare cu bicicleta, una pentru dat cu rolele şi una pentru alergare. Atât pe circumferinţa interioară, cât şi pe cea exterioară, se vor planta salcâmi -sute!-, din 5 în 5 metri. Sper ca timişorenii să o aprecieze şi să se bucure de noua

amenajare”, a declarat primarul Nicolae Robu. Întreaga zonă se reconfigurează şi modernizează. Astfel, o important arteră rutieră s-a redeschis parţial. “Pe strada Podeanu sunt gata cele două sensuri giratorii. Totul e marcat în acea zonă, inclusiv locurile de parcare. Mergem în etape şi ceea ce se poate, facem”, a declarat primarul. Nu s-a putut avansa cu lucrările până când Enel nu termina de îngropat toate cablurile de curent electric. Strada Podeanu va avea patru benzi, trotuare, piste de biciclete şi o parcare cu

230 de locuri, valoarea lucrării fiind de 5,5, milioane de lei, alocaţi din bugetul local. Au fost finalizate, de asemenea, lucrările pe strada Gravril Musicescu, care are o lungime de patru kilometri. Valoarea lucrărilor la carosabil, trotuare, piste de bicicclete şi celelalte amenajări este de 6,2 milioane de lei fără TVA. Tot în domeniul drumurilor municipale, se doreş te a s f la tarea tuturor străzilor din oraş, fapt pentru care şi strada Edgar Quinet intră în lucrări. Strada are o lungime de 400 m, iar pe 240 m va fi introdusă şi canalizarea Şi zona sud-estică a municipiului, Calea Buziaşului, s-au finalizat ample lucrări, un sens giratoriu cu 4 intrări şi ieşiri pe sens, un drum de legătură Calea Buziaşului- str. Siemens cu o lungime de 297 ml, o parcare cu 300 locuri pentru autoturisme din care 19 locuri pentru persoane cu dizabilităţi, 68 locuri pentru biciclete, 2 drumuri interioare, zone verzi.

Racordul rutier la Inelul IV

Au demarat lucrările pentru a m e n a j a r e a In e l u l u i I V d e circulaţie, între străzile Măcin şi Constructorilor şi racordul la strada Demetriade - Etapa 1. Noul drum are o lungime de 1.660 m şi face parte din traseul Inelului IV de circulaţie al municipiului. Strada nu era amenajată, era un teren viran neîntreţinut, cu vegetaţie abundentă, iar pe alocuri cu depozite clandestine de deşeuri rezultate din construcţii, mai ales în partea nordică pe extensia străzii Constructorilor. Etapa I a proiectului implică realizarea

legătur i i rut iere între s t rada Constructorilor şi strada Măcin, ulterior amenajându-se şi racordul la strada Demetriade. Lucrările vizează: amenajarea carosabilului; a giraţiei la intersecţia străzilor M ă c i n , C o n s t r u c t o r i l o r ş i Demetriade, amenajarea spaţiului de siguranţă, trotuarelor, pistei pentru biciclişti şi a zonelor verzi. Apele pluviale colectate vor fi dirijate spre staţia de pompare, apoi vor fi descărcate în balta existentă. Valoarea lucrărilor este de 5.941.871,35 lei (fără TVA), iar durata de execuţie este de 8 luni.

La sfârºitul lunii noiembrie a fost finalizat ºi proiectul: “Extindere reþea troleibuz Ghiroda (accesibilizarea zonei prin extinderea reþelei de troleibuze Timiºoara - Ghiroda)”, pe traseul troleibuzului 11. Valoarea proiectului derulat în perioada 30.01.2013 - 29.11.2015 a fost de 3.994.333,55 lei. ªi acest proiect se înscrie în obiectivul de realizare a sistemului integrat de circulaþie ºi transport în municipiul Timiºoara ºi aria

peri-urbanã ºi îmbunãtãþirea generalã a traficului urban. Rezultatele atinse sunt: extinderea reþelei de troleibuz cu 7.500 m, creºterea numãrului staþiilor de troleibuz cu 10 staþii noi, realizarea a 2 substaþii de redresare ºi a 11 centre de alimentare. Noile staþii ale troleibuzului 11 sunt: Calea Dorobanþilor – DN 6 – strãzile: Victoria - Ialomiþa - Dunãrea - Calea Ghirodei - Turda - Palmierilor - ªtrandului.

Zece noi staþii pe traseul troleibuzului 11

EDILITAR MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara 5

Page 6: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

Avem “Sport Club Municipal Timiºoara”

SOCIETATE

PatinoarCons i l ier i i loca l i au aprobat alocarea sumei de 546.000 de lei pentru realizarea unui patinoar sintetic în Timiºoara, care ar putea sã ar putea sã fie amenajat în zona centralã a oraºului. “Este un patinoar foarte interesant, care va funcþiona cu cheltuieli minime ºi in timpul verii, pentru cã nu necesitã climatizare. Este un patinoar într-un concept modern, bazat pe un material plastic special, care poate fi folosit. Am înþeles cã oferã toate calitãþile ca ºi coeficient de alunecare, la fel de bine ºi in timpul verii ºi în timpul iernii. Deci noi, având acum ºi bani prevãzuþi în buget, vom da drumul rapid la procedurã, pentru ca ne încadrãm pe procedura de atribuire directã. Încã nu e stabilitã locaþia, dar Direcþia de Urbanism cautã acum”, a explicat primarul Timiºoarei.

SchimbãriÎn cadrul Consi l iului Local al Municipiului Timiºoara au avut loc câteva schimbãri. Astfel, au încetat de drept mandatele de consilier local ale domnilor Ciprian Cornel Jichici ºi Radu Þoancã, aleºi la data de 10 iunie 2012. Locurile care au rãmas vacante au fost ocupate, conform legislaþiei, de urmãtorii de pe lista electoralã, care au acceptat aceastã funcþie, Astfel, avem doi noi consilieri locali: Ioan Mateescu ºi Iulius Jugãnaru, care vor activa în Comisia II - pentru dezvoltare u r b a n i s t i c ã , a m e n a j a r e a ter itor iu lu i º i patr imoniu º i Comisia V -pentru culturã, ºtiinþã, învãþãmânt, sãnãtate, protecþie socialã, turism, ecologie, sport ºi culte.

Anunþ publicMunicipiul Timiºoara - Direcþia Tehnicã anunþã publicul interesat asupra depunerii solicitãrii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: “Retehnologizarea s istemulu i de termof icare d in Municipiul Timiºoara în vederea conformãrii la normele de protecþia mediului privind emisiile poluante în aer ºi pentru creºterea eficienþei în alimentarea cu cãldurã urbanã - Etapa a I I–a” , amp lasat în localitatea Timiºoara, judeþul Timiº. Informaþiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM Timiº, localitatea Timiºoara, Str. Liviu Rebreanu nr. 18-18 A, ºi la sediul Municipiului Timiºoara - Direcþia Tehnicã, b-dul C. D. Loga, nr. 1, în zilele de luni - joi între orele 08.00 – 16.30 ºi vineri între orele 8 - 14. Observaþiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Timiº.

MonitorulTe informeazã

OPORTUNITATE Noua structurã instituþionalã localã a fost înfiinþatã pentru susþinerea sportului

Consiliul Local a aprobat înfiinţarea unei noi structuri pentru a face posibilă susţinerea de către comunitatea locală a activităţii sportive. Astfel, s-a considerat oportună înfiinţarea unui club sportiv organizat ca instituţie publică, cu personalitate juridică de interes local şi de drept public a Municipiului Timişoara, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Scopul clubului sportiv îl constituie organizarea şi administrarea de activităţi sportive, cu consecinţă directă de dezvoltare a sportului de performanţă la nivelul municipiului Timişoara, selecţia continuă, pregătirea sportivă şi participarea sportivilor proprii la competiţii interne şi internaţionale, precum şi organizarea de competiţii şi evenimente sportive. Instituţia publică nou înfiinţată este “Sport Club Municipal Timişoara”, având adresa la sediul social în Timişoara, Aleea FC Ripensia, nr. 11(Sala Sporturilor

“Constantin Jude”). Sport Club Municipal Timişoara funcţionează pe durată nedeterminată, în structură polisportivă, având următoarele secţii sportive: a) baschet, b) handbal, c) rugby, d) sportul pentru toti, e) volei. Municipiul Timişoara a susţinut continuu şi a influenţat dezvoltarea sportului de performanţă timişorean, alocând anual din bugetul local contribuţii financiare prin contractele de asociere încheiate cu structuri sportive cu echipe de jocuri sportive şi secţii de discipline sportive individuale. În cadrul politicilor sportive locale, Timişoara a promovat cu prioritate ramurile/disciplinele şi probele sportive, asigurând condiţiile organizatorice şi financiare pentru dezvoltarea jocurilor sportive, cu mare priză la populaţie şi care au impact pozitiv în comunitate, precum şi a celor care sunt cuprinse în programul jocurilor olimpice.

Sănătatea şi educaţia sunt priorităţi ale Primăriei. Astfel, se investeşte masiv în unităţile spitaliceşti din subordinea Primăriei. Se lucrează la Spitalul de Copii, la 2 clininci ale Spitalului Municipal, a fost reabilitată Clinica de oftalmologie, iar Clinica de dermatologie şi o policlinică au fost mutate în spaţii noi, modernizate, amenajate şi dotate la standarde europene.

Urmează o nouă investiţie, fiind aprobată Documentaţia de Avizare a Lucrărilor şi realizarea obiectivului de investiţii “Reabilitare imobil Clinica ORL+ lift - Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă, bd. Revoluţiei nr.6 Timişoara”. Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara a solicitat Primăriei reabilitarea acoperişului şi a faţadei de la stradă a Clinicii ORL, deoarece tencuiala

este deteriorată, prezentând pericol pentru trecători. De asemenea, este necesară şi montarea unui lift pentru transportul pacienţilor operaţi, astfel încât să fie îndeplinite toate normele legale de funcţionare a unei unităţi de profil. În trecut a existat un lift de persoane în incinta Clinicii, actualmente demontat. Aceste lucrări sunt necesare pentru respectarea cerinţelor de autorizare

şi funcţionare a acestor unităţi spitaliceşti. Valoarea investiţiei este de 2,5 milioane lei, finanţarea se va face din bugetul local, iar durata de execuţie este de 9 luni. Marea problemă a spitalelor din Timişoara a fost faptul că funcţionau în mai multe imobile retrocedate pentru care se plătea chirie şi pentru care nu se puteau aloca, legal, fonduri publice.

Investiþii în spitaleLUCRÃRI Municipalitatea va reabilita Clinica ORL ºi va monta un lift la Oncologie

Spitalul Clinic Municipal de Urgenþã Timiºoara, aflat în subordinea Consiliului Local, a solicitat construirea ºi montarea unui lift pentru transportul pacienþilor operaþi la Clinica de Oncologie, astfel încât sã fie îndeplinite toate normele legale de funcþionare a unei unitãþi de profil. Datoritã faptului cã imobilul din strada Victor Babeº nr. 22 în care funcþioneazã Clinica de Oncologie are o structurã multietajatã, transportul pacienþilor operaþi se face cu targa, cu foarte mare dificultate din cauza

scãrii interioare de dimensiuni înguste. Ca atare , se impune intervenþ ia pentru construirea ºi instalarea unui lift, lucrãrile fiind necesare pentru respectarea cerinþelor de autorizare º i func tþonare a acestor un itãþ i spitaliceºti. Durata de realizare a investiþiei este de 7 luni, finanþarea provine de la bugetul local, iar valoarea este de aproximativ un milion de lei. Imobilul care gãzduieºte Clinica de pe strada Victor Babeº a fost recâºtigat, în cadrul unui îndelungat proces în justiþie.

Dotãri pentru servicii mai bune

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara6

Page 7: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

Municipalitatea doreşte să realizeze mai multe zone pentru practicarea sportului în cartierele oraşului, fapt pentru care au fost realizate Planurile urbanistice pentru zona sportivă şi de agrement Calea Buziaşului şi zona sportivă şi de agrement Calea Şagului. Zona sportivă şi de agrement prevăzută pentru cartierul Buziaşului va fi realizată pe terenul delimitat de străzile Nicolae D. Cocea, Atanasie Marinescu, Recoltei şi Legumiculturii. Va fi un mic complex sportiv, care va cuprinde un teren de rugby cu o tribună principală şi două secundare cu câte 5.000 de locuri fiecare, un teren multifuncţional şi o bază sportivă de înot cu două bazine, unul acoperit, iar celălalt în aer liber. Accesul se va face din Calea Buziaşului, prin intersecţia cu Intrarea Neptun şi intersecţia cu strada Matei Milo. Întreaga zonă este deservită de reţele de apă-canal, gaz şi electricitate. Suprafaţa de teren pe care ar urma să se amenajeze baza sportivă şi de agrement este de 53.542 de metri pătraţi şi aparţine municipalităţii. În cadrul lucrărilor, pe strada Legumiculturii se va realiza

un profil stradal care va conţine zona verde şi pietonală, strada Nicolae D. Cocea va fi extinsă cu 8m, iar pe strada Atanasie Marinescu se vor face locuri de parcare. Vor fi amenajate şi piste pentru biciclete. Etapa următoare este aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi identificarea sursei de finanţare. Zona în care se va realiza baza sportivă este una rezidenţială, fiind oportună amplasarea deoarece va deservi unul dintre cartierele aglomerate ale oraşului.

Amenajãri pe un hectar de teren viran

Viitoarea bază sportivă din Calea Şagului va fi amenajată pe o suprafaţă de aproape un hectar, în partea laterală a magazinului Dedeman. Conform Planului urbanistic întocmit pentru dezvoltarea infrastructurii sportive şi de agrement, vor fi amenajate un teren de tenis, un bazin de înot acoperit şi unul în aer liber. Bazinul descoperit ar putea avea o lungime de 25 m şi o lăţime de 12, iar cel

acoperit va fi de 35 m lungime pe 35 m lăţime. Terenul beneficiază deja de o serie de lucrări de infrastructură care se realizează odată cu amenajarea noului centru comercial: drumuri, parcări, mijloace de transport în comun. Realizarea bazei sportive este oportună şi pentru că în zona Şagului lipsesc astfel de facilităţi sportive. Terenul aparţine Primăriei şi este delimitat de străzile Paul

Constantinescu, de un lot privat pe care se ridică locuinţe, de o altă parcelă privată din fosta incintă a Dermatina şi un teren viran. Suprafaţa totală e de 9.747 mp, iar accesul se va face fie prin străzile existente, fie prin unele nou amenajate.

În Calea Aradului va fi campus de interes public

Consi l iul Local a aprobat schimbarea destinaţiei imobilului compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 26.998 mp din totalul de 31.312 mp, proprietatea publică a Municipiului Timişoara în care şi-a desfăşurat activitatea Liceul Tehnologic Agricol “Petru Botiş” de pe Calea Aradului nr. 56 din spaţiu pentru învăţământ în spaţiu-campus de interes public pentru desfăşurarea activitaţilor recreative, sportive, culturale şi funcţiuni complementare acestora. Gestionarea activităţilor ce se vor desfăşura se va face prin Direcţia Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale din cadrul Primăriei. Imobilul a trecut în domeniul public al municipiului

Timişoara în baza Protocolului predare-preluare nr. SC2000-001481/01.02.2001încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Primărie şi este compus dintr-un corp A- clădire şcoala S+P+2E, corp B- sală de sport, corp C+ corp D- centrală termică +atelier+spălătorie, corp I- ateliere, corp E-cantină P, corp F-post trafo P, corp H- cămin P+3E, corp G –magazii P, corp M - remiza tablă P (baracă metalică), seră şi teren construit şi neconstruit în suprafaţă de 31.312 mp. Prin Hotărârea Consiliului Local nr.65/2015, începând cu anul şcolar 2015-2016, activitatea Liceului Tehnologic Agricol “Petru Botis” a fost comasată cu activitatea Colegiului Silvic “Casa Verde” de pe Aleea Pădurea Verde nr.5. Unitatea şcolară rezultată în urma comasării are sediul la Colegiul Silvic”, iar sediul Liceului Tehnologic Agricol din Calea Aradului rămâne liber. Prin Hotărârea Consiliului Local nr.329/31.07.2015 s-a aprobat ca imobilul de 2 etaje al şcolii şi terenul aferent de 4314 mp din totalul de 31.312 mp să fie destinat activităţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş şi Casei Corpului Didactic.

SOCIETATE

Noi zone sportive ºi de agrement

Tarifele de parcare rãmân neschimbateConsiliul Local al Municipiului

Timişoara a aprobat pentru anul vi i tor tari fe le pentru parcarea autovehiculelor în parcările care sunt incluse în noul sistem Timpark. Astfel, în data de 28.10.2015, p r in adre sa cu nr. 6579 , SC Drumuri Municipale Timişoara S.A. a solicitat promovarea unui proiect de hotărâre pr in care

să se aprobe tarifele de parcare pentru anul 2016 propunând, în acelaşi timp, ca tarifele să rămâna neschimbate faţă de cele aprobate pentru anul 2013. Consiliul Local al Municipiului Timişoara, prin Hotărârea nr. 613/10.12.2013, a hotărât ca tarifele de parcare stabilite prin art. 2 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului

Timişoara nr. 63/26.02.2013 şi art. 2 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 418/30.07.2013, se vor aplica şi în anul 2014. Pentru anul 2015 tarifele aplicate pentru parcare pe raza municipiului Timişoara au fo s t t o t c e l e ap roba t e în anul 2014. Aşadar, pentru a l patrulea an consecutiv, în anul

2016 tarifele pentru parcarea în sistemul Timpark vor fi aceleaşi, la nivelul celor stabilite pentru anul 2013. Noul sistem Timpark a înlocuit începând din 2013 vechiul sistem de parcare pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, care astfel plătesc exact timpul de staţionare, într-un mod mult mai uşor, printr-un simplu sms.

DECIZIE În 2016, vom plãti aceleaºi sume pentru parcarea autovehiculelor în sistemul Timpark

URBANISM Au fost realizate planurile pentru zonele Calea Buziaºului ºi Calea ªagului

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara 7

Page 8: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

Hotărârile Consiliului Local votate în luna octombrie 2015, privind:

MEMENTO

stabilirea impozitelor şi taxelor locale în Municipiul Timisoara pentru anul 2016;trecerea din proprietatea Statului

Român în proprietatea privată a Municipiului Timişoara a terenurilor din Anexa 1;alipirea imobilelor - teren situate

în Timişoara, zona Calea Şagului, înscrise în C.F. nr. 439611, C.F. nr. 416913, C.F. nr. 428895 şi C.F. nr. 435756 Timişoara; dezmembrarea (dezlipirea)

şi ieşirea din indiviziune asupra imobilului (teren) cu nr. top. 18855-18856 înscris în C.F. nr. 417073 Timişoara (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 27727); menţinerea dreptului de

proprietate publică a Statului Român asupra construcţiei nefinalizate “Institutul Regional de Oncologie Timişoara” situată în Calea Torontalului şi terenul aferent;modificarea Hotărârii Consiliului

Local al Municipiului Timişoara nr. 444/12.09.2014 de aprobare a Regulamentului privind desfăşurarea licitaţiilor organizate pentru închirierea

bunurilor aflate în proprietatea publică sau privată a Municipiului Timişoara, aprobarea modelului cadru a contractului de concesiune şi incheierea de acte adiţionale la contractele de închiriere aflate în derulare;prelungirea duratei Contractului

de concesiune nr. 94/18.01.2005, încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 156/21.12.2004 - privind atribuirea directă printr-un contract de concesiune a unor bunuri către S.C. Administrarea Domeniului Public S.A.; neexercitarea dreptului de

preempţiune din partea Consiliului Local Timişoara, la intenţia de înstrăinare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă S.A.D 2, la preţul de 85.000 lei, situat în imobilul din strada Piaţa Traian nr. 2, Timişoara, jud. Timiş; neexercitarea dreptului de

preempţiune din partea Consiliului Local Timişoara, la intenţia de înstrăinare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă S.A.D 2/I, la preţul de 142.600 euro, situat în imobilul din strada Gheorghe Lazăr nr. 1, etaj parter, Timişoara, jud. Timiş;

neexercitarea dreptului de preempţiune din partea Consiliului Local Timişoara, la intenţia de înstrăinare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă - Spaţiu comercial, bar şi activităţi recreative etaj subsol, la preţul de 42.750 euro, situat în imobilul din strada Piaţa Unirii nr. 8; neexercitarea dreptului de

preempţiune din partea Consiliului Local Timişoara, la intenţia de înstrăinare a imobilului situat în Timişoara, strada Ştefan cel Mare nr. 4, etaj parter, ap. C.A.S , la preţul de 105.000 euro;suspendarea activităţii de vânzare

- cumpărare a locuinţelor din fondul locativ de stat;repartizarea ap. 60 din str. Miloia

bl. B1 sc. A şi a ap. 16 din str. Miloia bl. B10;aprobarea prelungirii contractelor

de concesiune a serviciului de iluminat public din Municipiul Timişoara; aprobarea Regulamentului

referitor la condiţiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată a Municipiului Timişoara în

vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii sau mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, modul de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum şi măsurile privind construirea de reţele de comunicaţii electronice în subteran; aprobarea “Studiului de

fundamenta re a dec i z i e i d e concesionare a serviciului de iluminat public din municipiul Timişoara”;modificarea si aprobarea Statului

de functii al Directiei Fiscale a Municipiului Timişoara;modificarea şi aprobarea Statului

de Funcţii al Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara; Regu lamentu l ap l i c ab i l

schimbului de locuinţe aflate în proprietatea Statului Român/Munic ip iu lu i Timi şoa r a , î n administrarea Consiliului Local al municipiului Timişoara; interzicerea organizării de

evenimente pe raza Municipiului Timişoara care aduc atingere ordinii şi liniştii publice;

aprobarea c lasamentului unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Timişoara, participante la competiţia organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi premierea acestora conform Hotărârii Consiliului Local nr. 363/27.08.2015;desemnarea membrilor din partea

Consiliului Local al Municipiului Timişoara şi din partea Primarului Municipiului Timişoara în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi ale unităţilor de învăţământ privat din Municipiul Timişoara, pentru anul şcolar 2015 - 2016; aprobarea Stud iu lu i de

Fezabilitate “Reorganizarea circulaţiei rutiere pe inelul I de circulaţie şi reproiectarea infrastructurii rutiere şi de transport public (Pasaj Piaţa Victoriei)”;aprobarea contribuţiei financiare

a Consiliului Local al Municipiului Timişoara la bugetul de venituri şi cheltuieli al Asociaţiei pentru Managementul Energiei Timiş pe anul 2015;

Anul 1989 a dus la căderea sistemului totalitar comunist în întreaga Europă;

Spre sfârşitul anului, îndeosebi în vestul României, populaţia aflase, de la posturile de televiziune externe (maghiare, iugoslave) şi emisiunile în limba română de la Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, de schimbările din Europa;

Aşa a fost posibil ca un eveniment aparent banal (evacuarea arbitrară a pastorului timişorean al Bisericii reformate László Tökés fixată pentru data de 15 decembrie 1989) să devină pretext pentru o revoltă populară în Timişoara, transformată apoi, prin radicalizare, în revoluţie;

În 15 decembrie s-au adunat în faţa casei parohiale mai mulţi enoriaşi care doreau să împiedice evacuarea pastorului;

Fiind o zonă extrem de circulată, aproape de centrul oraşului, mulţi locuitori ai oraşului se opreau pentru a afla ce se întâmplă; ei au îngroşat, astfel, iniţial involuntar, numărul celor adunaţi;

În data de 16, numărul celor adunaţi crescuse la circa 400 de persoane, majoritatea nemaifiind enoriaşi reformaţi, ci cetăţeni ai Timişoarei, de diferite etnii şi confesiuni; prin blocarea circulaţiei în zonă, situaţia s-a radicalizat;

După-amiaza se strigă pentru prima

dată “Jos Ceauşescu!”; a fost de ajuns această scânteie pentru a se declanşa revolta; în strigăte de “Jos Ceauşescu!” şi “Jos comunismul!”, demonstranţii s-au deplasat în diverse puncte ale Timişoarei pentru a chema oamenii la revoltă; au fost trimise trupe de Armată, Miliţie, Securitate pentru a dispersa mulţimea; demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare; au fost arestaţi 930 de persoane, dintre care 130 minori;

În după-amiaza de 17 decembrie, mulţimea s-a adunat din nou în centrul oraşului;

Informat că revolta nu a putut fi înfrântă, Ceauşescu a dat ordin să se deschidă foc împotriva manifestanţilor; ordinul a fost dus la îndeplinire, căzând primii martiri ai Revoluţiei din Timişoara;

În 18 decembrie, în faţa Catedralei, s-au adunat mai mulţi tineri şi copii care au început să cânte colinzi şi să strige lozinci anticomuniste; la un moment dat, a apărut un blindat din care s-a tras o rafală asupra tinerilor de pe trepte, secerând mai mulţi dintre ei;

În noaptea de 18/19, cu complicitatea conducerii Spitalului Judeţean, autorităţile au sustras o parte din cadavrele eroilor din morga spitalului, transportându-le la Bucureşti,

unde au fost arse la Crematoriu; alte cadavre au fost îngropate pe ascuns într-o groapă comună; pentru a se şterge toate urmele, documentaţia referitoare la aceste cadavre a fost distrusă;

În zilele următoare, rezistenţa nu a încetat; în 19 decembrie, muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă;

În 20 decembrie a izbucnit greva generală în toate fabricile timişorene; o masă de zeci de mii de oameni se îndrepta spre centrul Timişoarei în dimineaţa acelei zile; în faţa acestei situaţii, forţele armate s-au retras în cazarme;

Liderii revoluţionarilor timişoreni au prezentat autorităţilor comuniste o listă cu cereri din partea populaţiei, listă ce va deveni un real program revoluţionar;

În aceeaşi zi de 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarat primul oraş liber al României de către reprezentaţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică înfiinţată pe străzile însângerate ale Timişoarei; majoritatea arestaţilor au fost eliberaţi;

În 20 decembrie, oraşul Lugoj, din apropierea Timişoarei, s-a ridicat împotriva regimului comunist, căzând

Revoluþia din decembrie 1989, dupã 26 de aniREMEMBER Timiºoara i-a redat României demnitatea, cu sacrificii memorabile

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara8

Page 9: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

aprobarea cofinanţării costurilor aferente proiectului - “Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş - etapa II” - Municipiul Timişoara, prin utilizarea alocării disponibile din Axa 1 POS Mediu 2007 - 2013;aprobarea categoriilor de premii

şi modul de acordare a acestora, la Gala Excelenţei;aprobarea Planului Urbanistic

Zonal “Amenajare statie de distributie carburanti, împrejmuire si elemente de signalistica”, Calea Dorobantilor nr. 49/A, Timişoara;aprobarea Planului Urbanistic

Zonal “Construcţii pentru servicii şi comerţ”, Calea Aradului, C.F. 441533, Timişoara; aprobarea Studiu lu i de

Prefezabilitate “Reconfigurarea traseului de cale ferată pe teritoriul municipiului Timişoara prin introducerea liniilor C.F. în subteran”; încetarea prin reziliere a

Contractului de concesiune nr. SC2013-

35282 din 05.12.2013 încheiat între Municipiul Timişoara şi S.C. Retim Ecologic Service S.A.;respingerea Proiectului de hotărâre

privind majorarea cuantumului brut al salariilor pentru personalul din cadrul Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara;modificarea Regulamentului

pr iv ind reg imul finanţăr i lo r nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timişoara pentru proiecte de activitate sportivă şi aprobarea contractului de finanţare - cadru;privind supravegherea de către

Poliţia Locală Timişoara a zonei obiectivului Centru de comandă şi control, din cadrul Proiectului “Trafic management şi supraveghere video”, situat în Timişoara, str. Iuliu Maniu, nr. 29; neexercitarea dreptului de

preempţiune din partea Consiliului Local Timişoara la intenţia de înstrăinare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă SAD 5/B, situat în imobilul

din str. Badea Cârţan nr. 1, la preţul de 95.480 lei; prelungirea contractului de

delegare a gestiunii activităţii de curăţenie a WC-urilor publice din municipiul Timişoara şi a activităţii de curăţenie a Complexului Sportiv Bega, a Sălii Olimpia şi de curăţenie a imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea aparatul propriu al Consiliului Local şi al Primarului prin încheierea unui act aditional la contractul de delegare a gestiunii serviciilor încheiat cu S.C. Drumuri Municipale Timişoara S.A; înaintarea către Guvernul

României a propunerii de emitere a unei Hotărâri de Guvern privind trecerea din domeniul privat al Statului în domeniul public al Municipiului Timişoara a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, Piaţa Victoriei nr. 6, ap. II/2; aprobarea regulamentului de

funcţionare şi organizare a comisiei de analiză a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, a criteriilor de

eligibilitate şi selecţie pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de atribuire a unui spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă către asociaţii, fundaţii, ONG-uri, partide politice;protecţia atmosferei şi sănătatea

locuitorilor în Municipiul Timişoara;aprobarea modificării Hotărârii

Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 366 din 27.08.2015 şi aprobarea Statutului şi a Actului Constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “PĂDUREA BISTRA”;modificarea Hotărârii Consiliului

Local al Municipiului Timişoara nr. 319 din 09.07.2015 - privind desemnarea unor persoane care să reprezinte S.C. UBIT S.R.L. din partea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în calitate de asociat, în vederea desfăşurării şi finalizării inspecţiei economico - financiare demarate de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş.

CONSILIUL LOCAL

Hotãrârile de Consiliu Local pot fi consultate pe www.primariatm.ro sau la sediul Primãriei Timiºoara. ªedinþele Consiliului Local sunt publice ºi sunt transmise on-line pe www.primariatm.ro ºi la postul de radio West City Radio, pe FM 88,8 MHz.

ISSN 1453-8954

Buletin lunar editat de Primãria Timiºoara

LayoutVictoria MARTIN

Tel/fax: 0256/408.440

e-mail: [email protected]

www.primariatm.ro

Tiparul executat la SIGMA MEDIA.

Difuzare:S. C. DROP - MAIL MEDIA S. R. L. - D

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara

COMISIA I - pentru studii,prognoze, economie, buget,

finanþe, impozite ºi taxe

COMISIA II - pentru dezvoltareurbanisticã, amenajarea teritoriului ºi patrimoniu

COMISIA III - pentru administrarea domeniului

public ºi privat, servicii publiceºi comerþ, regii autonome ºi

societãþi comerciale

COMISIA V - pentru culturã,ºtiinþã, învãþãmânt, sãnãtate,

protecþie socialã, turism,ecologie, sport ºi culte

JUGÃNARU IULIUSMOªIU SIMIONOLTEANU RAMONA-ISABELAVESA VASILE-TEODORWOLF ELENA

BOGLUÞ DOREL – PCCIUHANDU OVIDIU – PDLDIMECA RADU DRAGOª – PNL - secretarHERZOG BOGDAN RADU – independent - preºedinteIDOLU IULIAN DANIEL – PSD

FOLICÃ PETRICÃ - GRIGOROIU GRIGOREMATEESCU IOANSANDU CONSTANTIN-ªTEFANSIMONIS ALFRED - ROBERT - PSD

GEANÃ NISTOR – PC - secretarORZA ADRIAN ROMIÞÃ – independentPETRIªOR ANDREI ROMULUS – PSDRUªEÞ VASILE – PNL – preºedinteSARACAN MARIA – PDL

BONCEA GEORGE FLAVIUS - independentSTOIAN FLORIAN - PNLJUMANCA ROMANIÞA ADINA DELIA- PSD - secretarTAROPA LUCIAN – PSD – preºedinteTÎRZIU ADELINA LARISSA – PDL

MonitorulComisiile Consiliului Local

COMISIA IV - pentruadministraþie localã, juridicã,

ordine publicã, drepturile omu -lui ºi probleme ale minoritãþilor

şi aici eroi ai Revoluţiei; În ziua de 21 decembrie, Ceauşescu, în megalomania sa fără leac, a organizat

un miting grandios la Bucureşti, cu scopul de a-l susţine şi de a înfiera aşa-zişii “huligani unguri” de la Timişoara; mitingul s-a transformat, însă, sub privirile pierdute ale dictatorilor, într-o mişcare anti-ceauşistă şi anti-comunistă;

În aceeaşi zi au început mişcări revoluţionare în cele mai mari oraşe ale ţării: Cluj, Sibiu, Arad, Târgu-Mureş, Caransebeş, Cugir etc.; deşi autorităţile au deschis foc împotriva demonstranţilor, românii nu mai puteau fi înfrânţi;

Era o chestiune de ore până la căderea sistemului, ceea ce s-a întâmplat vineri, 22 decembrie, 1989, la ora prânzului, o dată cu fuga soţilor Ceauşescu din Bucureşti;

În situaţia confuză care s-a creat, s-au format mai multe grupuri care au dorit să preia puterea; până în seara de 22 decembrie s-a impus grupul condus de Ion Iliescu şi Petre Roman, care s-au organizat în Frontul Salvării Naţionale, care şi-a asumat răspunderea de a duce România pe calea democratizării;

Ziua de 22 decembrie a fost declarată Ziua Victoriei Revoluţiei române; Începând cu seara de 22 decembrie, forţe neidentificate nici până astăzi, dar

declarate de noile autorităţi drept contra-revoluţionare şi fidele regimului comunist, au deschis focul asupra civililor şi unităţilor militare din mai multe oraşe, creând panică şi confuzie;

Teama de aceste elemente „teroriste” a justificat în ochii opiniei publice judecarea sumară a soţilor Ceauşescu şi executarea lor în ziua de Crăciun a anului 1989;

Schimbarea sistemului comunist era un fapt la sfârşitul lui decembrie, dar cu

mari sacrificii de a căror absurditate ne întrebăm şi astăzi: 1104 morţi, dintre care 162 înainte de 22 decembrie, iar 942 după 22

decembrie; 3352 răniţi, dintre care 1107 înainte de 22 decembrie şi 2245 după 22

decembrie. (Documentar realizat cu sprijinul asociaţiilor de revoluţionari)

Program special dedicat Revoluþiei RomânePrimãria Municipiului Timiºoara, î m p re u n ã c u a s o c i a þ i i l e d e revoluþionari, va marca printr-un program special, trecerea a 26 de ani de la Revoluþia Românã. Astfel, ca în fiecare an, manifestãrile vor începe din 16 decembrie ºi vor cuprinde lansãri de carte, expoziþii, proiecþii de filme. Consiliul Local Timiºoara se va întruni în ºedinþã festivã. 17 decembrie va fi ca în fiecare an în Timiºoara zi de doliu. Prin HCL nr. 112/14.12.1993 privind declararea zilei de 17 decembrie zi de doliu pe raza municipiului Timiºoara, toate instituþiile ºi autoritãþile publice de pe raza municipiului Timiºoara sunt obligate ca în ziua comemorãrii

sã arboreze drapelul de stat al României în bernã. Vor fi slujbe de pomenire a eroilor martiri, liturghie ºi parastase la lãcaºe de cult, precum ºi depuneri de coroane la monumentul din faþa Catedralei Mitropolitane, în Cimitirul Eroilor ºi Cimitirul Sãracilor. Va fi un moment de reculegere cu lumânãri în memoria eroilor - martiri ai Revoluþiei din Decembrie 1989 din Timiºoara pe treptele Catedralei Mitropolitane. În 20 decembrie 89 Timiºoara a devenit primul oraº liber de comunism din România, moment marcat an de an de sunetul sirenelor care ne pãstreazã viu în amintire acel moment. Manifestãrile de la Timiºoara se încheie cu un pelerinaj la Bucureºti.

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara 9

Page 10: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

TABEL CU DISPOZIŢIILE EMISE ÎN BAZA LEGII 10/2001 TRANSMISE PERSOANELOR ÎNDREPTĂŢITE ŞI RETURNATE DE POŞTA ROMÂNĂ

PAGINA CETĂŢEANULUI

Primar: NICOLAE ROBUAudienþe: luni, de la ora 10.00

e-mail: [email protected].:0256/490.363, cam. 113

Primãria Municipiului TimiºoaraB-dul C.D. Loga nr. 1, www.primariatm.ro

Viceprimar: DAN DIACONUAudienþe: joi, de la ora 10.00

e-mail: [email protected] Tel.: 0256/494.657, cam. 106

Secretar: IOAN COJOCARIAudienþe: miercuri, de la ora 10.00

e-mail: [email protected].: 0256/493.018, cam. 110

969 - Call Center

Direcţia de Evidenţă a Persoanelor: Director CONSTANŢA ŢECU

Audienþe: miercuri între orele 10.00-12.00; e-mail: constanþa.þ[email protected]; Tel.: 0256/225.179

Viceprimar: TRAIAN STOIA

e-mail: [email protected] Tel.: 0256/490.388, cam. 106

Direcţia UrbanismDirector SORIN EMILIAN CIURARIU

Audienþe: miercuri, de la ora 10.00; e-mail: [email protected]; Tel.: 0256/408.326, cam. 208

Direcţia EconomicăDirector SMARANDA HARACICU

e-mail: [email protected];Tel.: 0256/408.468 sau 0256/408.312, cam. 312

Direcţia DezvoltareDirector AURELIA JUNIE

Audienþe: luni, de la ora 9.00; e-mail: [email protected] Tel.: 0256/408.354, cam. 118

Direcţia ComunicareDirector ALINA PINTILIE

Audienþe: miercuri, de la ora 10.00; e-mail: [email protected];Tel.: 0256/408.440, cam. 102

Direcţia Fiscală: Director ADRIAN BODO

Audienþe: luni între orele 9.00-11.00; e-mail: [email protected];Tel.: 0256/408.101, cam. 12 et. 1

Director Direcţia de Mediu: ADRIAN AMEDEO BERE-SEMEREDI

Audienþe: luni de la ora 12.00; e-mail: [email protected]; Tel.: 0256/408.484, cam. 303 B

Direcţia Tehnică: Director CULIŢĂ CHIŞ

Audienþe: marþi de la ora 10.00; e-mail: [email protected];Tel.: 0256/408.480, cam. 208

Director Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară: MARIA STOIANOV

Audienþe: luni de la ora 9.00-12.00; e-mail: [email protected]; Tel.: 0256/220.583

Direcţia Poliţia Locală: Director DOREL COJAN

Audienþe: miercuri între orele 10.00-11.00; e-mail: [email protected]; Tel.: 0256/246.112

Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse:Director LAURA KOSZEGI

Audienþe: marþi de la ora 10.00; e-mail: [email protected];Tel.: 0256/408.388, cam. 230

Direcţia Şcoli, Spitale, Baze Sportive şi Instituţii Culturale

Director MIHAI COSTAe-mail: [email protected]; Tel.: 0256/408.310

1 656/13.05.2015 “KLINGER ALICE ANNIE, ISRAEL, 7 BET SHAMAI RAMAT GAN” “30.07.2015” “23.09.2015”

2 881/09.07.2015 “CIRITEL MIHAI, AUSTRALIA, 7 ARAFURA AVENUE LOGANHOLME, POSTCODE 4129, QUEENSLAND” “30.07.2015” “26.09.2015”

3 1201/25.09.2015 “AUGUSTIN LAZARESCU, STR. GENERAL DRAGALINA NR. 14, TIMIªOARA” “15.10.2015” “29.10.2015” “ EXPIRAT TERMEN DE PASTRARE”

4 1202/25.09.2015 “AV. MOISA CRISTINA, STR. EUGENIU DE SAVOYA NR. 13, TIMIªOARA” “15.10.2015” “29.10.2015” “ EXPIRAT TERMEN DE PASTRARE”

5 1204/25.09.2015 “MARIAN AURELIA, STR. VASILE ALECSANDRI, NR. 9, AP. 5, TIMIªOARA” “15.10.2015” “29.10.2015” “ EXPIRAT TERMEN DE PASTRARE”

6 1181/21.09.2015 “ARDELEAN ELVIRA, STR. CUTEZÃTORILOR, NR. 4, ET. 2, AP. 10, TIMIªOARA” “15.10.2015” “20.10.2015” “ EXPIRAT TERMEN DE PASTRARE”

7 1181/21.09.2015 “ARDELEAN ELVIRA ÎMPUTERNICITÃ PT. CRIªAN OTILIA, SLATINEANU MIHAELA, FUCHS OTTO DORIN, FUCHS OVIDIU STR. CUTEZÃTORILOR, NR. 4, ET. 2, AP. 10, TIMIªOARA”

“15.10.2015” “29.10.2015” “ EXPIRAT TERMEN DE PASTRARE”

Solicitãri de la cetãþeni ºi rãspunsuri:În numãrul trecut al ziarului, în Pagina cetãþeanului, a fost publicatã o sesizare, în numele dlui. Tofeni Radu, preºedintele Asociaþiei de proprietari str. Teatrului nr. 3, prin care se cerea înfiinþarea unei secþii de poliþie pe str. Herculane ºi desfiinþarea Pieþei Flavia. La solicitarea domnului în cauzã, facem precizarea cã nu el este autorul sesizãrii. În continuare publicãm solicitãrile ºi rãspunsurile.

Problema sesizatã: Repararea trotuarului de str. Sirius.

Rãspuns: Direcþia Tehnicã are în vedere solicitarea ºi lucrarea va fi executatã în funcþie de programul de reparaþii pentru drumuri ºi trotuare.

Problema sesizatã: Necesitatea unor mãsuri, deoarece nu sunt canale de scurgere a apei de pe trotuare pe strada Horia din str. Brateº pânã la str. Alexandrescu ºi nici borduri, iar apa din stradã intrã în curþile oamenilor. Strada este asfaltatã, dar nu are trotuare, borduri, guri de scurgere în canalizarea oraºului.

Rãspuns: Pe strada Horia s-au efectuat lucrãri de întreþinere ºi reparaþii la carosabil în anul 2013. Direcþia Tehnicã a Primãriei va avea în vedere sesizarea ºi va programa lucrãrile necesare.

Problema sesizatã: Sã fie refãcutã faþada clãdirii Piariºtilor de lângã Spitalul Copiilor prin chetã publicã.

Rãspuns: Clãdirea nu aparþine Primãriei, este proprietate privatã, iar municipalitatea nu poate organiza strângeri de fonduri în scop privat, deoarece nu îi permite legislaþia.

Problema sesizatã: Cetãþenii din zona strãzii Pavel Jumanca doresc un acces pietonal din zona rezidenþialã Pavel Jumanca - Lacului spre noul mall din Calea ªagului ºi spre Carrefour fãrã sã mai fie nevoie sã fie ocolite blocurile.

Rãspuns: Direcþia Tehnicã va verifica situaþia juridicã a terenului ºi va cãuta o soluþie pentru realizarea unui astfel de acces.

Problema sesizatã: Tramvaiul 2 sã aibã

câte un vagon, pentru a nu mai fi aºa aglomerat ºi mãsuri împotriva oamenilor strãzii din tramvaie.

Rãspuns: Am transmis solicitarea celor de la RATT, care vor analiza oportunitatea mãsurii. Regia de transport public stabileºte câte garnituri are un tramvai de pe o anumitã linie, în funcþie de numãrul cãlãtorilor de pe acea linie.

Problema sesizatã: Realizarea centurii oraºului, deoarece din cauza traficului greu se distruge asfaltul, care este de calitate proastã.

Rãspuns: Traseul centurii rutiere a Timiºoarei nu trece pe raza oraºului în totalitate, fapt pentru care lucrãrile trebuie efectuate în zone care au alþi proprietari, iar legislaþia nu permite Primãriei sã facã o astfel de investiþie pe terenuri care nu îi aparþin. Municipalitatea a fãcut numeroase demersuri de ani de zile la Bucureºti pentru realizarea centurii rutiere a oraºului.

Problema sesizatã: Mãsuri pentru reglementarea circulaþiei pe strada din faþa Spitalului de copii.

Rãspuns: Comisia de circulaþie analizeazã situaþia ºi va lua mãsurile care considerã cã se impun.

Problema sesizatã: Reclamatie referitoare la gunoaiele permanente de pe str. Iris. Aprecieri pentru tramvaiele reabilitate ºi pentru autobuzul electric.

Rãspuns: Se vor face verificãri ºi se vor lua mãsurile necesare. Cetãþenii care vãd cã se aruncã gunoaie pe domeniul public sunt rugaþi sã apeleze la Poliþia Localã pentru prinderea celor care fac astfel de fapte.

Problema sesizatã: Intrãrile dinspre Calea ªagului pentru Intrarea Cucului în numãr de 3 sunt nefinisate dupã mai multe lucrãri în zonã, lipseºte un container pentru gunoaiele menajere.

Rãspuns: Pentru intrãrile dinspre Calea ªagului pentru Intrarea Cucului se vor face verificãri ºi se vor lua mãsuri. Pentru un container pentru gunoaie menajere trebuie sã solicitaþi unul societãþii de salubritate RETIM.

Problema sesizatã: Amplasarea de toalete ecologice cum erau pe vremuri.

Rãspuns : Con fo rm HC L n r. 454/10.10.2014 au fost amplasate toalete ecologice în mai multe locuri din oraº, dupã cum urmeazã: Parc str. Cugir - 1, Parcul Bucovinei - 1, Piaþa Dacia/parcare - 1, Biserica Mehala - 1, Loc de joacã str. Macilor/Bogdãneºtilor - 1, Parc zona Blaºcovici - 1, Parc str. Lisabona/Mãslinului - 1, Parc Sf. Nicolae - 1, Parc Central - 2, Cimitir Calea ªagului/ str. Vulturilor - 1, Cimitir Calea ªagului/str. Clãbucet - 1, Parc Petofi/RATT - 1, Parcul Poporului - 1, Parc Piaþa Bihor - 1, Bd. Sudului/parc - 1, str. Prezan/parc - 2, zona Steaua/loc joacã - 2, Parcul Catedralei - 2, Statia Timiºoara Nord - 2, Calea Aradului/Institutul Agronomic - 1, Str. Albãstrelelor - 1, Calea Sever Bocu/ str. Câmpina - 1.

Problema sesizatã: O asociaþie de proprietari de pe str. Leonard solicitã ridicarea maºinii abandonate de câþiva ani pe domeniul public, Dacia roºie TM 86 BEA, din cauza cãreia proprietarii trebuie sã parcheze pe zona verde.

Rãspuns: Poliþia Localã a demarat procedura legalã pentru verificarea, anunþarea posibililor proprietari ºi mai apoi ridicarea autovehiculului.

Problema sesizatã: O asociatie de proprietari de strada Islaz cere sã fie curãþat oraºul de maºinile abandonate ºi de pe Calea ªagului ºi Islaz nr. 58.

Rãspuns: Poliþia Localã se ocupã de procedurile legale pentru ridicarea autovehiculelor abandonate pe domeniul public, numai anul trecut au fost ridicate de pe domeniul public 467 de maºini abandonate, iar cu un an înainte 421. Pentru adresele menþionate se fac verificãri în vederea demarãrii procedurilor legale.

Problema sesizatã: Dacã se vor demola garajele din zona Steaua ºi dacã se vor face locuri de parcare în locul acestor garaje.

Rãspuns: Deocamdatã, se demoleazã în zona Soarelui. Se analizeazã fiecare

locaþie în parte din fiecare cartier ºi se decide, în funcþie de planul urbanistic al fiecãrei, zone ce se demoleazã ºi ce se realizeazã, având în vedere ºi necesitãþile de parcare.

Problema sesizatã: Locatari din zona Freidorf sesizeazã cã de ani de zile nu se mai respectã zilele de curãþenie ºi tot timpul sunt scoase în stradã diverse obiecte casnice, de pildã pe str. Ardealul ºi altele. Se doreºte o prezenþã mai vizibilã în stradã a polþiºtilor locali ºi inspectorilor Primãriei.

Rãspuns: Depozitarea pe domeniul public a deºeurilor se sancþioneazã cu amendã, poliþiºtii locali intervenind în astfel de cazuri. Se vor face verificãri în zona menþionatã ºi de cãtre poliþiºtii locali ºi de cãtre inspectorii Primãriei.

Problema sesizatã: Când se va finaliza amenajarea Bãlþii Lãmâiþei, lucrare al cãrei termen a fost depãºit.

Rãspuns: Termenul final a fost decalat cu 90 de zile ºi este 11 februarie 2016.

Problema sesizatã: Trotuarele de str. Emanoil Gojdu sunt distruse de intemperii.

Rãspuns: Direcþia Tehnicã va introduce lucrarea în programul de reparaþii viitor.

Problema sesizatã: Verificarea asfaltãrilor pentru cã sunt de proastã calitate, cu denivelãri: Andreescu, Bacalbaºa, gurile de canal sunt sub nivelul asfaltãrilor cu 20 de cm.

Rãspuns: Se fac verificãri ºi se vor lua mãsurile corespunzãtoare.

Problema sesizatã: Desfiinþarea parcãrii de pe str. Lãmâiþei pe trotuarul dintre G. Sârbu ºi Ardealului.

Rãspuns: Poliþia Localã va lua mãsurile care sunt necesare.

Problema sesizatã: Locatarii de str. Constantin Dobrogeanu Gherea solicitã repararea trotuarelor ºi a rigolelor, deoarece la ploi torenþiale apa ajunge în curþile locatarilor.

Rãspuns: Direcþia Tehnicã va avea în vedere solicitarea în cadrul programului viitoarelor lucrãri edilitare.

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara10

Page 11: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

UTILE

...........................................................................................................................................................................

..........................................................................................................................................................................

...........................................................................................................................................................................

..........................................................................................................................................................................

..........................................................................................................................................................................

Primãria Timiºoara, împreunã cu tinePrimãria Timiºoara, împreunã cu tine

Cupoanele se pot depune sau trimite la adresa: Primãria Timiºoara, b-dul C.D. Loga nr. 1

Biroul Organizare Evenimente

Nume:.................................................................................................................

Adresã:...............................................................................................................

Vã rugãm sã completaþi taloanele cât mai citeþ ºi cu date reale. În caz contrar, taloanele ilizibile NU vor putea fi prelucrate. Vã mulþumim!

Sugestii ºi probleme legate de activitatea Primãriei

........................................................................................................................................................................

........................................................................................................................................................................

...................................................................................................................................................

Ce pãrere aveþi despre Monitorul Primãriei Municipiului Timiºoara?

Primãria Municipiului TimiºoaraB-dul C.D. Loga nr. 1 www.primariatm.ro

Numerele de telefon ale Primãriei Municipiului Timiºoara: 408.300/1,2,3,4,5,6,7,8

PROGRAM CU PUBLICULLuni-Vineri: 8.30-10.30Marţi, Joi: 14.00-16.00

SERVICIUL RELAŢIONARE DIRECTĂ CU CETĂŢENII (cam. 12)SERVICIUL PUBLIC DE LOCUINŢE ŞI UTILITĂŢI:

Biroul LocuinţeBiroul ChiriiCompartimentul Coşerit şi Compartimentul

Administrare Cimitire şi Pompe Funebre au sediul în P-ţa Traian, str. 3 August 1919, nr. 17. Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0256/433.211.DIRECŢIA FISCALĂ (B-dul Mihai Eminescu nr. 2B):

Biroul Consiliere Cetăţeni şi Registratură: Luni, Miercuri, Joi, Vineri între orele 8.30-16.00 şi Marţi între orele 8.30- 18.00

Biroul Evidenţă Contribuabili şi Încasări Bugetare - program casierie: Luni, Miercuri, Joi, Vineri între orele 8.30-16.00 şi Marţi între orele 8.30-18.00

Biroul Evidenţă Contribuabili şi Încasări Bugetare - program eliberări certificate de atestare fiscală: Luni, miercuri şi joi, între orele: 8.30-13.00 şi 14.00-16.00

- ghişeul nr. 1 - pentru persoane fizice: Marţi între orele: 8.30-13.00 şi 14.00-18.00

- ghişeul nr. 2 - pentru persoane juridice: Vineri între orele 8.30-12.00 şi între orele 13.00-14.00

Compartiment Impuneri Mijloace de Tansport Persoane Fizice şi Juridice

- Timişoara str. Aristide Demetriade nr. 1 - Iulius Mall, etaj I: Luni, marţi, miercuri, joi între 9.00-17.00 şi Vineri între 9.00-16.00DIRECŢIA PATRIMONIU:

Biroul Urmărire Venituri: Luni şi Vineri: 8.30-16.00 şi Marţi: 8.30-18.00 DIRECŢIA DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR TIMIŞOARA:

Telefoane: Înregistrări nou-născuţi: 0256/200.373; Căsătorii, Divorţuri: 0256/200.372; Decese: 0256/200.560; Eliberări certificate la cerere, schimbări nume: 0256/200.374; Eliberarea cărţilor de identitate: 0256/225.185, 0256/225.186.

Serviciul Stare Civilă Timişoara- Naşteri: luni, miercuri, vineri 8.30 - 13.00, marţi 8.30 -

18.30, joi 8.30 - 16.30;- Eliberarea certificatelor de naştere: luni, miercuri, vineri,

între orele 12.00 - 13.00; marţi: 14.30-18.30; joi: 14.30-16.30- Căsătorii: miercuri 8.30 - 13.00 depuneri cereri pentru

oficierea căsătoriei în ziua de vineri a săptămânii următoare, joi 8.30 - 16.30 depuneri cereri pentru oficierea căsătoriei în ziua de sâmbătă a săptămânii următoare

- Înregistrări decese: luni, miercuri, joi, vineri orele 8.30 - 16.30, marţi orele 8.30 - 18.30, sâmbătă 10.00 - 12.00

- Eliberarea certificatelor de stare civilă la cerere luni, miercuri, vineri 8.30 - 13.00, marţi 8.30 - 18.30, joi 8.30 - 16.30

- Divorţuri luni 8.30 - 13.00, marţi 8.30 - 18.30 CENTRUL DE COORDONARE PENTRU REABILITAREA CARTIERELOR ISTORICE DIN TIMIŞOARA:

Adresă: Piaţa Traian, str. Ştefan cel Mare nr. 2Tel.: 0256/435.436; Website: www.primariatm.ro/Actual-Sprijin financiar

pentru reabilitarea clădirilor istorice Program de consultanţă: Luni - Vineri: 8.00-14.00 Marţi - Joi: 8.00-14.00 şi 15.00-17.30

DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ TIMIŞOARA: Dispecerat non-stop: tel. 0256/246.112; 256/968Adresă: str. Avram Imbroane nr. 54

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ COMUNITARĂ (B-dul Regele Carol I (fost Tinereţii), nr. 10, Timişoara; Tel./fax: 0256/220.583, e-mail: [email protected])

Serviciul de Asistenţă Socială: B-dul Regele Carol I, nr. 10, tel./fax 0256/220.583;

Serviciul pentru Protecţie Socială a Persoanelor Vârstnice: Calea Sever Bocu, nr. 44A, tel. 0256/490.286 şi 0356/413.362, zilnic: 8.00 - 10.00;

Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice “Sf. Mihail şi Gavril” Calea Sever Bocu, nr. 44A, luni, miercuri: 8.00 - 15.00, marţi 8.00 - 19.00, joi 8.00 - 18.00, vineri 8.00 - 14.00;

Centrul de Zi Alzheimer: Str. Vasile Alecsandri, nr. 6, tel. 0256/434.736, zilnic 8.00 - 16.00;

Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei: str. Platanilor nr. 2, tel./fax 0256/214.572;

Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap: Calea Dorobanţilor nr. 11, tel. 0256/205.465; 0256/225.306;

Serviciul Centrul de Zi pentru Copiii cu Dizabilităţi “Podul Lung”: str. Cornelia Sălceanu nr. 17, tel. 0256/202.585;

Căminul pentru Persoane Vărstnice Timişoara: str. Inocenţiu Klein, nr. 25-29, tel./fax 0256/208.715.

Program de lucru modificat RELUARE În perioada S rb torilor de iarn , programul de

lucru al Direc iei Fiscale a Municipiului Timi oara se întrerupe din 17 decembrie 2015 pân în 11 ianuarie 2016

Exist i unele excep ii:

-Biroul Consiliere Cet eni i Registratur i Biroul Impuneri Mijloace de

Transport preiau i înregistreaz toate declara iile contribuabililor persoane

fizice/juridice;

-Biroul Eviden Contribuabili i Încas ri Bugetare încaseaz , în perioada de

suspendare a programului cu publicul, doar obliga iile constând în amenzi,

încasarea impozitelor i taxelor locale fiind reluat din 11.01.2016;

-Se vor elibera certificate de atestare fiscal privind impozitele i taxele locale i

alte venituri la bugetul local, în perioada sist rii programului, atât pentru

persoane fizice, cât i juridice doar pentru acele imobile pentru care nu este

necesar prelucrarea informatic a datelor patrimoniale i/sau nu este necesar

achitarea obliga iilor restante. Cererile de eliberare a certificatelor de atestare

fiscal pot fi depuse pân în 24.12.2015, activitatea de înregistrare a cererilor

fiind reluat din 04.01.2016. În cazul persoanelor fizice, certificatul de atestare

fiscal privind impozitele i taxele locale i alte venituri la bugetul local, va fi

eliberat în baza eviden ei pla ilor existente la data de 17.12.2015. Reamintim

cet enilor c certificatul de atestare fiscal este valabil i poate fi utilizat pe

toat perioada lunii în care se emite, astfel certificatele de atestare fiscal

eliberate în luna decembrie a anului 2015 sunt valabile pân la data de

31.12.2015 inclusiv.

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara 11

Page 12: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

SERVICII PUBLICEMonitorul12 Primãriei Municipiului Timiºoara

AQUATIM S.A.

Director Ilie Vlaicu

Adresã: Str. Gheroghe Lazãr nr. 11ATel.: 0256/201.370 Fax: 0256/294.753

e-mail: [email protected] non-stop: 0256/201.362

Internet: www.aquatim.ro

Compania Locală de Termoficare

COLTERMDirector Cristian Mircea

Adresã: Str. E. Joseph Lonovici, nr. 4Tel.: 0256/302.677, 0256/302.722

0256/302.611, 0256/302.665 Fax: 0256/294.753

Dispecerat non-stop: 0256/494.133 Internet: www.colterm.ro

S.C. Drumuri Municipale S.A.

Director Valentin MartânovAdresã: Str. Eternitãþii nr. 45

Tel.: 0256/215.003; Fax: 0256/215.007

e-mail: [email protected]: www.sdm-tm.ro

S.C. Horticultura S.A.

Director Andrei Drăgilă

Adresã: Str. E. Ungureanu nr. 5Tel.: 0256/498.667 Fax: 0256/498.667

Internet: www.horticultura.ro

S.C. Pieţe S.A.

Director Victor Ştefan

Adresã: Str. Ovidiu Balea nr. 2Tel./Fax: 0256/494.482

Dispecerat: 0256/494.482

S.C. Retim Ecologic Service S.A.

Director Marcel PetrişorAdresã: Str. Oituz nr. 3A

Tel.: 0256/499.537, 0256/293.529 (secretariat); Fax: 0256/499.499

Dispecerat: 0256/499.490, 0256/430.440, 0788/344.366

e-mail: [email protected]: www.retim.ro

Regia Autonomă de Transport Timişoara

Director Ioan Goia

Adresã: B-dul Take Ionescu nr. 56Tel.: 0356/803.700 - centrala

Tel. Relaþii cu Publicul: 0356/803.720e-mail: [email protected]

Internet: www.ratt.ro

Calitatea serviciilor, în dezbatere la AquatimMANIFESTÃRI Calitatea apei destinatã consumului sau siguranþa alimentãrii cu apã au fost subiecte expuse de specialiºti

Calitatea servicii lor a fost dezbătută la Aquatim în cadrul manifestărilor dedicate celei de-a XV-a ediţii a Săptămânii Calităţii Timişorene şi Timişene în luna noimebrie. Simpozionul „Calitatea servici i lor – mai mult decât tehnologie”, organizat în parteneriat cu filiala Timiş a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, a avut pe agendă subiecte legate de serviciile

prestate de Aquatim, cum ar fi calitatea apei destinată consumului sau siguranţa alimentării cu apă, expuse de specialişti. Au participat membri i AGIR Timiş, cadre universitare, studenţi, cercetători şi reprezentanţi ai instituţiilor publice. Sloganul european al Săptămânii Calităţii a fost: „Calitate – emoţie – inspiraţie”. Aquatim monitorizează continuu calitatea apei potabile,

începând cu procesul de tratare şi până la robinetele consumatorilor. În Timişoara, calitatea apei potabile se verifică zilnic, în laborator, prin testarea 22 parametri de calitate, înainte de pomparea în reţea. În reţeaua de distribuţie sunt stabilite, de comun acord cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş, mai multe puncte de control, de unde se prelevează regulat probe de apă,

pentru testare. Rezultatele acestui program de monitorizare sunt publicate pe site-ul Aquatim. Rezultatele monitorizării sunt publicate pe site-ul Aquatim, la secţiunea Clienţi - Buletin de analiză a calităţii apei potabile. Laboratorul Aquatim de control al calităţii apei este acreditat de către RENAR – organism naţional de acreditare, pe diverse standarde –, din anul 2011.

Aquatim, locul I în Topul Naþional al FirmelorPentru a treia oară consecutiv,

Aquatim a obţinut locul I pe ţară în Topul Naţional al Firmelor, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Societatea timişeană de apă şi canalizare a fost premiată la Bucureşti, pentru rezultatele financiare realizate în domeniul specific de activitate - industr ie , captarea, t ratarea şi distribuţia apei, la categoria întreprinderi mari. Topul naţional al f irmelor se face exclusiv pe

baza indicatorilor financiari, prin interclasarea topurilor judeţene, realizate de Camerele de Comerţ. Performanţa obţinută de Aquatim, al treilea an la rând, denotă eficienţa economică a societăţii. Compania este unul din investitorii majori din judeţul Timiş, în condiţiile în care preţul apei este printre cele mai mici din ţară. În ultimii 15 ani, compania a atras finanţări externe pentru realizarea unor investiţii de peste 50 milioane de euro în Timişoara,

în prezent fiind în curs de finalizare un program de 120 milioane de euro de modernizare a infrastructurii de apă şi canalizare în judeţ, din fonduri europene. Pentru perioada 2014-2020, Aquatim lucrează la un nou program investiţional, cu componentă nerambursabilă, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare al UE, în valoare de peste 150 de milioane de euro, fonduri direcţionate către localităţile mici şi mijlocii din judeţ.

DEZVOLTARE Operatorul de apã ºi canal a devenit unul dintre marii investitori ai judeþului

În grila de toamnã a seminariilor organizate de Fundaþia Aquademica a fost inclusã o nouã tematicã: anticorupþia în rândul operatorilor de alimentare cu apã ºi de canalizare, luând ca exemplu modelul german aplicat în Primãria din München. Printre mãsurile luate de autoritãþile germane se numãrã înfiinþarea unui birou anticorupþie la nivel de oraº, cu un program de funcþionare 24/24 ºi un numãr de telefon la care cetãþenii pot apela pentru a semnala acte de corupþie. Activitatea acestui birou se referã, printre altele, la organizarea de cursuri ºi campanii de informare adresate

atât instituþiilor publice, cât ºi operatorilor economici cu privire la acest subiect, precum ºi verificarea activitãþii muncitorilor de pe ºantiere, din punct de vedere al eticii ºi moralitãþii. În Germania se pune un accent deosebit pe instruirea cadrelor de conducere în lupta anticorupþie, acestea având rol de multiplicator ºi prevenþie în rândul echipelor de lucru. Deºi de-a lungul timpului au fost semnalate cazuri de corupþie ºi la nivelul instituþiilor publice germane, datoritã unor proceduri clare ºi riguroase acestea au reuºit sã reducã în mod considerabil numãrul acestora.

Anticorupþia, în discuþie la Aquademica

Specialiştii discută problemele serviciilor publice

ªedinþa semestrialã a Comisiei Calitate - Mediu din cadrul Asociaþiei Române a Apei, organizatã de Comitetul Teritorial Vest al ARA, în colaborare cu Aquatim, a avut loc recent la Bãile Herculane. La întrunire au participat reprezentanþi a 10 companii de apã din þarã, specialiºti în domeniul calitãþii ºi mediului. Agenda întrunirii a cuprins expuneri pe teme ce au vizat

aspecte din legislaþia europeanã privind calitatea apei destinatã consumului uman, provocãrile noi la care trebuie sã facã faþã laboratoarele de monitorizare a calitãþii apei potabile ºi gestionarea nãmolului rezultat de la staþiile de epurare. Pe parcursul ºedinþei participanþii au mai dezbãtut aspecte specifice activitãþii lor, cum ar fi cele referitoare la schemele

de intercomparare între laboratoarele companiilor de apã din þarã, dificultatea monitorizãrii la nivel local a metalelor grele prezente în apa uzatã, posibilitatea achiziþionãrii aparaturii de laborator la nivel regional, calitatea apei uzate deversate în emisar ºi lipsa staþiilor de preepurare sau epurare la unitãþile sanitare. În privinþa nãmolului rezultat din staþiile de epurare,

un alt subiect de interes pentru cei prezenþi, specialiºtii s-au referit, printre altele, la necesitatea organizãrii unei campanii de promovare la nivel naþional pentru utilizarea nãmolului în agriculturã. Nu în ultimul rând, specialiºtii prezenþi au propus un cadru de discuþii pentru viitoarea întrunire a comisiei, din primul semestru al anului 2016.

ÎNTÂLNIRE Reprezentanþii a 10 companii de apã din þarã, specialiºti în domeniul calitãþii ºi mediului, au analizat aplicarea legislaþiei europene

Page 13: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

Au fost desemnaþi câºtigãtorii concursului “Timiºoara peste o sutã de ani”. Juriul format din Cornel Secu, (preºedinte), Ioan Haþeganu, Gabriel Kelemen, Marius Criºan ºi Sorin Ciurariu,membri, a decis astfel: La secþiunea IDEI: Premiul I (500 lei) – Alexandra Albu (elevã la Colegiul Bãnãþean). Premiul al II-lea (300 lei) - Andrei Nedel (student, ªtiinþe Economice). Premiul al III-lea (200 lei) - ªtefan Sârbescu (inginer).

La secþiunea SCENARII (Dramaturgie): Premiul I (1.000 lei) - Gabriela Draºovean (funcþionarã) pentru piesa într-un act “CURSA DE ªOBOLANI”. Premiul al II-lea ºi al III-lea nu s-au acordat. La secþiunea FICÞIUNE: Premiul I (1.000 lei) - Corina-Lucia Costea (profesoarã) pentru “DIMINEAÞA DEVREME”. Premiul al II-lea (800 lei) - Adriana Carmen Musca (studentã) pentru “LA CEAS ANIVERSAR”. Premiul al III-lea (700 lei), ex

aequo, Radu Bene (biolog) pentru “DINCOLO DE ZID” ºi Olga Andreea Andrei (studentã) pentru “UN JURNALIST DE VIITOR”. Cei care doresc sã cunoascã conþinutul lucrãrilor câºtigãtoare, mai puþin piesa de teatru “CURSA DE ªOBOLANI”, care va fi prezentatã integral în HELION online (www.helionsf.ro) vor putea lua parte la ºedinþele Clubului Helion, unde vor fi citite toate lucrãrile de la secþiunile “IDEI” ºi “FICÞIUNE” ºi un

fragment din piesa de teatru. ªedinþele sunt miercuri la ora 17, în sala Orizont (Piaþa Sf. Gheorghe nr. 3, et. I, deasupra Bãncii Transilvania). Decernarea premiilor a fost programatã pentru ºedinþa Consiliului Local Timiºoara. Prima ediþie a concursului “TIMIªOARA PESTE O SUTÃ DE ANI” a fost organizat de Asociaþia Helion ºi Casa de Culturã a Municipiului Timiºoara. Viitoarea ediþie (ediþia a 2-a) a acestui concurs va

avea loc în anul 2017. Deocamdatã, la Suceava, tot la iniþiativa Helion-ului, în tandem cu ARCASF, s-a lansat concursul ROMÂNIA PESTE O SUTÃ DE ANI, având aceleaºi secþiuni ca ºi TIMIªOARA PESTE O SUTÃ DE ANI, dar cu premii mult mai mari. Informaþii despre concursul de la Timiºoara: http://www.helionsf.eu/ultima-ora-laureatii-concursului-timisoara-peste-o-suta-de-ani/

MonitorulPrimãriei Municipiului TimiºoaraCULTURĂ 13

D I P LO M AT I C A RT e s t e un proiect de arte vizuale care promovează creaţiile artiştilor vizuali profesionişti contemporani din ţările care, în prezent, au Consulate Generale sau Onorifice în Timişoara: Austria, Bulgaria, Cehia, Coreea de Sud, Estonia, Franţa, Germania, India, Italia, Macedonia, Moldova, Olanda

(Ţările de Jos), Peru, Serbia, Sp a n i a , Su e d i a , Tu n i s i a ş i Ungaria. Pavel Tichoň (Cehia) a creat special pentru deschiderea Diplomatic Art 2015, ediţia a 2-a, proiectul “United States of Cakeland”, cu cele 18 steaguri ale ţărilor prezente prin instituţiile lor consulare în Timişoara (alături de steagul României , ca ţară

gazdă) . Art i ş t i i invitaţ i au o bogată activitate profesională, fiind participanţi şi/sau premiaţi la importante manifestăr i în d o m e n i u l a r t e l o r v i z u a l e internaţionale contemporane. În expoziţii le Diplomatic Art 2015 sunt prezenţi artişti care au participat la diferite ediţii ale Bienalei de la Veneţia. Ediţia a

2-a se va încheia prin deschiderea unui nou “consulat” la Timişoara, o inedită “misiune diplomatică” prin proiectul artistic intitulat “Utopian Consulate of Mars”. De asemenea, România va f i prezentată la această ediţie prin doi autori de creaţii video-art. Pentru ediţia a 2-a DIPLOMATIC ART 2015, au fost programate 6

evenimente, cu un total de 46 de artişti din 24 ţări, fiind prezentate publicului aproximativ 100 de creaţii artistice (pictură, grafică, textile, instalaţie, performance, video). Detalii, imagini si alte in fo rmaţ i i , l a h t tp s : / /www.f a c e b o o k . c o m / Di p l o m a t i c .Art/?pnref=story şi/sau http://diplomatic-art.blogspot.ro/

EVENIMENT Organizatorul este Uniunea Artiºtilor Plastici, filiala Timiºoara (UAPT), iar finanþator este Consiliul Local

DIPLOMATIC ART, Timiºoara, ediþia a 2-a, 2015

EVENIMENT Organizatorii au anunþat câºtigãtorii secþiunilor “Idei” ºi “Scenarii”

Laureaţii concursului “Timişoara peste o sută de ani”

Renaºterea Timiºoarei în presa eleveþianãUn ziarist elveţian a realizat un

amplu şi documentat material despre Timişoara, el fiind interesat de evoluaţia oraşul Revoluţiei la peste două decenii. Pe lângă documentarea lamplă realizată la faţa locului, jurnalistul a avut şi o întâlnire cu viceprimarul Dan Diaconu. “Atunci când unul dintre cele mai importante cotidiane elveţiene alocă o pagina întreagă oraşului tău, de

două ori în ultima lună, bucuria şi mândria este imensă. Dacă ai avut şi o contribuţie la acest lucru, poţi fi cel puţin mulţumit. Iar atunci când prietenii ce trăiesc în Elveţia îţi trimit poza articolului care-i face la rândul lor mândri, parcă ziua e mai frumoasă. Vă invit să citiţi despre Renaşterea Timişoarei în reportajul lui Christophe Boillat, realizat împreună în luna septembrie

şi publicat în ediţia tiparită a cotidianului 24heures”, a declarat viceprimarul Timişoarei. Linkurile pentru aceia care doresc să vadă materialele în format electronic sunt următoarele: http://www.24heures.ch/monde/europe/resurrection-timisoara/story/28064057, http://www.24heures.ch/vivre/voyages/timisoara-revoltee-jusqu-bains-dhercule/story/27166223

REPORTAJ Un jurnalist strãin a realizat un impresionant material despre oraºul nostru ºi un interviu cu viceprimarul Dan Diaconu

GALERIA HELIOS: Expun artiºti din Peru, India, Italia, Olanda, Bulgaria, Tunisia, Suedia, Cehia, Serbia. Expoziþia este deschisã pânã în 25 noiembrie. GALERIA Primãriei: Expun artiºti din Belgia, Marea Britanie, Slovacia, Paraguay. Expoziþia artiºtilor din þãrile care în perioada interbelicã au avut consulate în Timiºoara este deschisã pânã în 7 decembrie. BASTIONUL THERESIA: Expun artiºti din Ungaria, Bulgaria, Spania, Moldova, Ungaria, Franþa, Macedonia, Suedia, Germania, Estonia, Olanda, Franþa, India, Italia, Macedonia, Estonia, Austria, Serbia,

Coreea de Sud, Spania, Cehia. Expoziþia este deschisã în perioada 25 noiembrie - 16 decembrie 2015. La Facultatea de Arte ºi Design: TARRVI LAAMANN (Estonia), “Woodcut” – workshop de gravurã. La AMBASADA, 27-28 noiembrie, ora 19, eveniment video, artiºti din Italia, Peru, Serbia, România, Tunisia, Franþa, Austria, Germania. GALERIA PYGMALION, vernisaj: vineri, 11 decembrie, ora 18, “Utopian Consulate of Mars” - video, instalaþie, performance, expoziþie deschisã în perioada 11 decembrie 2015 - 10 ianuarie 2016.

Program expoziþii - evenimente

Page 14: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

TIMIªOARA 2021 – ORAª CANDIDATla titlul de Capitalã Europeanã a Culturii 2021

TM2021 a intrat în competiþia pentru titlul de Capitalã Europeanã a Culturii în anul 2021

În data de 9 octombrie 2015, Timişoara a depus dosarul de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii la Ministerul Culturii, autoritatea responsabilă de procesul de preselecţie din România. Dosarul de candidatură a fost acceptat, alături de cele alor alte 13 oraşe candidate din România. În 10 decembrie 2015, Timişoara susţine candidatura în faţa juriului format din 10 experţi internaţionali şi 2 experţi români, în cadrul întâlnirii de preselecţie pentru adoptarea listei scurte a oraşelor candidate.

Dosarul de candidatură este un document tehnic, cu instrucţiuni de redactare stricte: format A4, 80 de pagini pentru a prezenta răspunsurile la cele 52 de întrebări prestabilite.

Scrierea dosarului, depunerea

acestuia, susţinerea candidaturii în faţa comisiei de evaluare sunt principalii paşi pe care Asociaţia Timişoara – Capitală Culturală Europeană i-a făcut anul acesta în cursa pentru râvnitul titlu european. Aceşti paşi nu ar fi fost realizaţi fără susţinerea întregii comunităţi locale, de la locuitori ai oraşului, la artişti, organizaţii civice, reprezentanţi ai industriilor creative, minorităţilor, mediului de afaceri, personalităţi şi instituţii de cultură, universităţi, dar şi oameni politici.

Ce înseamnã titlul de Capitalã Europeanã a Culturii

• Este o competiţie între oraşele din ţară sau un fel de “Olimpiadă culturală a Uniunii Europene”;

• Presupune construirea unor punţi de legătură între cultură şi societate, cultură şi mediul de afaceri, cultură şi clasa politică;

• Este un program ce se derulează

de 30 de ani, timp în care 52 de oraşe au deţinut prestigiosul titlu european.

Titlul de Capitală Culturală Europeană a fost conceput pentru a sprijini apropierea între popoarele Europei. Aceasta a fost ideea care a stat la baza lansării lui, în iunie 1985, de către Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene, la iniţiativa Melinei Mercouri şi a lui Jack Lang. Datorită numărului mare de vizitatori pe care i-a atras în fiecare an, titlul a câştigat din ce în ce mai multă notorietate în Europa şi are un impact cultural şi socio-economic remarcabil.

Începând cu 1985 până astăzi, 52 de oraşe au fost desemnate Capitale Culturale Europene, de la Stockholm la Genova, de la Atena la Glasgow şi de la Cracovia la Porto. De-a lungul anilor, acest eveniment a evoluat fără a pierde din vedere principalul său obiectiv: acela de a pune în evidenţă bogăţia şi diversitatea culturilor europene şi a trăsăturilor lor comune, de a promova o mai bună cunoaştere reciprocă între cetăţenii europeni şi de a încuraja un sentiment al apartenenţei la aceeaşi comunitate europeană.

Pregătirea unei Capitale Culturale Europene este o oportunitate pentru oraşul candidat de a se dezvolta în plan cultural, social şi economic, procesul contribuind la dezvoltarea urbană, a industriilor creative şi la promovarea imaginii oraşului respectiv în plan internaţional. Statutul de Capitală Culturală

Europeană generează sute de lucrări de construcţie şi restaurare, sute de evenimente culturale în anul în care oraşul respectiv deţine titlul, servicii pentru toate acestea şi, implicit, noi locuri de muncă şi intrarea oraşului în topul destinaţiilor turistice. Cu alte cuvinte, titlul conferă oraşului posibilitatea modernizării infrastructurii, a atragerii de noi investiţii, a dinamizării imaginii oraşului şi a întregii regiuni.

România va avea un oraş Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, alături de un oraş din Grecia şi unul dintr-o ţară candidată la statutul de membru al Uniunii Europene.

Ce ar însemna acest titlu pentru Timiºoara• Viaţa culturală ar renaşte;• Oraşul ar atrage investitori;• Oraşul ar deveni un pol de

atracţie pentru tineri;• Oraşul ar deveni o destinaţie

turistică de interes;• Produsele şi serviciile locale s-ar

dezvolta;• Infrastructura s-ar moderniza.

TM2021: SHINE YOUR LIGHT – LIGHT UP THE CITY!Shine your light – Light up your

city! / Luminează oraşul prin tine! Este conceptual şi sloganul sub care candidează oraşul nostrum la titlul european. Acesta ilustrează un oraş viu, ai cărui cetăţeni s-au implicat în derularea procesului de candidatură;

Programul cultural TM2021 este rezultatul dialogului permanent al Asociaţiei Timişoara-Capitală Culturală Europeană cu mai mult de 200 de artişti locali şi cu peste 5000 de cetăţeni în ultimii patru ani;

Programul artistic este conceput ca un proces de transformare care trece individul prin diferite etape – de la un cetăţean cu preocupări care se rezumă doar la propriul său context, la cetăţeanul care aduce schimbarea la nivelul comunităţii, oraşului, ţării şi chiar mai departe la nivelul continentului;

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara14

Page 15: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

ANIVERSARE

Acesta e împărţit în cinci linii de program principale, alături de ceremonia de început şi încheiere a programului de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021;

Reprezintă o oportunitate pentru Timişoara de a se dezvolta în plan cultural, social şi economic, procesul contribuind la dezvoltarea urbană, a industriilor culturale şi creative şi la promovarea imaginii oraşului respectiv pe plan internaţional;

Fi e c a r e l i n i e d e p r o g r a m reprezintă o etapă în călătoria de transformare a individului.

Candidatura a fost pregătită de Asociaţia Timişoara – Capitală Culturală Europeană împreună cu întreaga comunitate a Timişoarei, de la cetăţeni la artiştii şi organizaţiile din Timişoara, reuşind să surprindă “p u l s u l ” o r a ş u l u i . A s o c i a ţ i a a coagulat în jurul candidaturii susţinătorii proiectului, implicaţi activ în acest proces, şi anume: r ep re zen t an ţ i a i i ndus t r i i l o r culturale şi creative, studenţi, elevi, reprezentanţi ai minorităţilor, tineri creativi, organizatori de evenimente, dar şi reprezentanţi ai cartierelor şi

ai sectorului economic. Timp de secole, Timişoara a fost un

oraş luminat, un spaţiu al diversităţii, al multi- şi interculturalităţi i , precum şi al interconfesionalităţii. A fost produsul unui experiment, iar aceasta a dat naştere unor idei inovatoare, făcându-l un oraş al premierelor: în infrastructură - primul canal navigabil şi primul tramvai tras de cai din România; în ştiinţă - primul oraş din Europa cu iluminat electric stradal; în cultură - primul ziar publicat în România şi primul ziar german din sud-estul Europei, precum şi prima bibliotecă publică având o sală de lectură şi de împrumut de carte din Imperiul Habsburgic, Regatul Ungariei şi teritoriile româneşti.

În 2010, Timişoara a pornit spre drumul lung al candidaturii pentru

titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021. Acestă ambiţie a oraşului, care a început cu o declaraţie publică, s-a dovedit a fi în timp cel mai mare proiect de implicare civică a comunităţii locale după Revoluţia din 1989. Astfel, timp de patru ani, au fost testate trei concepte: rEVOLutionary, Channel of Cultures şi al treilea, sub care oraşul candidează pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021, Shine your light - Light up your city! (Luminează oraşul prin tine!).

Sloganul candidaturii, conceptul ş i programul cu l tura l propus reprezintă spiritul urbei aşa cum a fost descoperit ş i definit de timişoreni, fiind elementul central al candidaturii.

Propunerea Timişoarei pentru programul de Capitală Europeană a Culturii 2021 este ca fiecare timişorean să îşi găsească propria energie şi resursele interioare pentru a se implica în viaţa oraşului şi pentru a aduce o schimbare de bun augur atât în comunitate, cât şi la nivel european. De asemenea, îşi

mai propune să aducă un nou suflu de energie tuturor timişorenilor şi europenilor care îşi asumă valorile continentului, aspirând la un oraş dinamic pe plan cultural şi vizionar în plan politic, economic şi social.

Candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, Shine your light - Light up your city! (Luminează oraşul prin tine!), îşi propune să creeze o platformă comună de evenimente culturale şi artistice care să faciliteze regândirea oraşului în sensul implicării individuale şi colective în societate.

Prin intermediul programului artistic TM2021, ce a fost realizat împreună cu artiştii, operatorii cu l tura l i , ce tă ţen i i în cadru l atelierelor de lucru organizate de-a lungul celor patru ani de pregătire,

ne-am propus să transformăm locuitorii Timişoarei şi ai Europei în cetăţeni europeni, activi şi implicaţi. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei aflaţi în căutarea unei viziuni, care doresc să îşi ofere energia lor în slujba comunităţii pentru a transforma Timişoara într-un oraş în care valorile sunt respectate.

TM2021 – oraº candidat: ce s-a fãcut pânã acum

Scurt istoric al candidaturii Timişoarei

2010 – a n g a j a m e n t u l c i v i c ş i

aşteptările locuitorilor au condus la prima declaraţie despre candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii

2011- înfiinţarea Asociaţiei Timişoara

– Capitală Culturală Europeană, la iniţiativa Teatrului Naţional Timişoara şi cu sprijinul a 63 de membrii fondatori (instituţii de cultură, instituţii administrative, universităţi, personalităţi culturale, oameni de afaceri)

2012 - primul concept al candidaturii

“rEVOLutionary” şi dezbateri de idei privind programul cultural;

2013 - campanie de informare ş i

implicare a cetăţenilor;- lansarea programului Voluntar

Timi şoa r a 2021 ; Ambasador Timişoara 2021;

2014 - lansarea în dezbatere publică a

conceptului Channels of Cultures;- adoptarea Strategiei culturale

a Timişoarei pentru perioada 2014 – 2024;

- dezbateri şi ateliere de lucru privind accesibilitatea şi participarea l a c u l t u r ă a p e r s o a n e l o r c u dizabilităţi;

2015 - Consiliul Local al Municipiului

Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş votează garantarea sumelor necesare derulării programului pentru perioada 2017 – 2022 în cazul câştigării titlului de către Timişoara;

- Este adoptat conceptul final pentru candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021: “SHINE YOUR LIGHT – LIGHT UP YOUR CITY” (Luminează oraşul prin tine!).

Participarea comunităţii 2010-

2015Înfiinţarea Asociaţiei Timişoara

– Capitală Culturală Europeană: 12 iniţiatori civici locali, 63 de membri fondatori, 16 operatori culturali,28 personalităţi, lideri de opinie şi cetăţeni, 7 întreprinderi, 2 autorităţi locale;

112 membri în Asociaţie;160 de voluntari, începând cu

anul 2012, din care: 63% sunt elevi, studenţi, 35% sunt angajaţi din 15 domenii diferite;

1.100 contribuitori la concept şi programul cultural TM2021;

5.000 participanţi la campaniile noastre;

30,031 followeri pe Facebook, 119 foloweri Twitter şi 203 fani Instagram

ANUL 2015 – anul depunerii candidaturii

2 1 d e a t e l i e r e d e l u c r u : reprezentanţi ai industriilor culturale şi creative (design, publishing, IT, film, artele spectacolului, muzică), reprezentanţi ai organizaţi i lor active în grupurile de accesibilitate, studenţi, elevi, reprezentanţi ai sectorului social şi ai grupurilor

d e i m i g r a n ţ i , r e p r e z e n t a n ţ i ai minorităţilor, tineri creativi şi organizatori de evenimente, reprezentanţi ai cartierelor oraşului şi ai sectorului economic;

1200 de chestionare distribuite în vederea alegerii culorii şi acronimului candidaturii şi verificării urgenţelor o ra şu lu i p r in par t i c ipa rea l a evenimente din oraş;

Campania Timişoara în orice colţ de Românie: poveştile culturale ale Timişoarei de ieri şi de azi pe microsite-ul tminro.timisoara2021.ro;

Campania #TM2021 desfăşurată pe platforma Instagram.

PROGRAMUL AMBASADOR TIMIªOARA 2021Demarat în 2010, în prezent sunt

ambasadori ai proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021:

domnul Ioan Holender (fostul director al Operei de Stat din Viena şi preşedinte onorific al ATCCE);

d o m n u l A n t o n B r a u n (descendentul unei familii germane de constructori de instrumente muzicale, familie care s-a stabilit în Timişoara în a doua jumătate a secolului al XIX-lea);

d o a m n a A u r a Tw a r o w s k a (mezzosoprană de origine română, actualmente solistă a Operei de Stat din Viena)

De asemenea, parte a programului Ambasador Timisoara 2021 este şi Testimoniale pentru Timişoara 2021. În momentul de faţă, pe site-ul Asociaţiei pot fi citite peste 40 de testimoniale despre Timişoara:

• Dianne Reeves • Salao • Balázs Attila • Hans-Erich Bödeker • Marcu s Mi l l e r • Luc i an M. Vărşăndan • Renée Renard • Adriana Carcu • Cristian Tzecu • Felician Rosca • Andreea Miltnerova • Light in Babylon • Gheorghe Fikl • Maurice Aymard • Guillaume Perret • Rami Khalife – Aufgang • José Miguel Viñals • Johnny Bota • Ciprian Chirileanu • Levente

Kozma • Narcisa Brumar • Şoimita Lupu • Tito Paris • BaLaKo • Michael Freeden • Liv Warfield w/ The NPG Hornz • Petru Ilieşu • Gabriel Mălăncioiu • Georg Peetz • Octavian Sever Coifan • Suzana Fantanariu-Baia • Bogdan Roman • Asian Dub Foundation • Dan Negrescu • Willibald Steinmetz • Steph Kondert - The Ruff Pack • Robert Şerban • Daniel Malbert • Silviu Damşe •Victor Neumann • Mircea Ardeleanu Jr • Antonio Passarelli • Lucian Ban •

Fiţi ambasadorii proiectului Timişoara 2021

Share & follow:www.timisoara2021.ro www.facebook.com/timisoara2021euwww.twitter.com/timisoara2021www.Instagram.com/timisoara2021

LUMINEAZÃ ORAªUL PRIN TINE!SHINE YOUR LIGHT – LIGHT UP THE CITY!

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara 15

Page 16: Serie nouã Anul XIV GRATUIT decembrie 2015 www ......din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Bucuraţi-vă că, azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera

ISTORIA ORAŞULUI TĂU

Timiºoara între anii 1860 - 1918DEZVOLTARE Înaintea primului rãzboi mondial, Banatul avea cea mai densã reþea de cãi ferate din aceastã parte a Europei

Continuăm demersur i le de prezentare a istoriei oraşului nostru şi vă oferim, în cele ce urmează, date cuprinse în Istoria Timişoarei, volumul I, Manual opţional pentru elevii gimnaziilor timişorene, scris de prof. dr. Ioan Haţegan, cercetător ştiinţific I la Academia Română Timişoara şi prof.dr. Cornel Petroman.

Instituþiile ºi viaþa politicãDecretul imperial prin care Banatul

a fost încorporat Ungariei a fost urmat de un memoriu al sârbilor (1861) în care se cerea organizarea Voivodinei ca provincie autonomă. Solicitarea sârbească viza, însă, şi încadrarea unei părţi a Banatului (cu circa 170.000 de români), inclusiv a Timişoarei, în proiectata provincie. Pretenţiile sârbilor au atras protestul liderilor românilor timişoreni. Dar oricum, împăratul nu a aprobat cererile sârbilor, aşa cum în anul anterior respinsese solicitările românilor. În perioada cuprinsă între 1860 şi 1918, Timişoara a înregistrat progrese în domeniile: economic, demografic, cultural şi urbanistic, dar, în acelaşi

timp, şi o pronunţată tendinţă de maghiarizare, evidenţiată într-o primă etapă prin instalarea unor funcţionari de limbă maghiară sau filomaghiari în locul celor germani sau de alte etnii. Astfel, la un an după încorporarea Banatului la Ungaria, căpitanul de poliţie Petru Cermena era singurul român între funcţionarii mai importanţi ai oraşului, iar în anul 1900 două treimi din angajaţii serviciilor publice din Timişoara erau maghiari, cu toate că ponderea populaţiei de limbă maghiară era de mai puţin de o treime. Odată cu reîncorporarea Banatului la Ungaria, autorităţile maghiare dispun reînfiinţarea comitatului Timiş cu reşedinţa la Timişoara. Administraţia oraşului se reorganizează, conform legislaţiei de la 1848. Timişorenii îşi aleg un consiliu orăşenesc compus din 109 membri şi un nou primar, în acelaşi timp preşedintele consiliului, în persoana lui Iosif Weigl (1861-1867). Din 1880, Timişoara dobândeşte statutul de municipiu, care-i oferă o anumită autonomie. Alături de primar, funcţionarii superiori ai oraşului erau: comandantul(căpitanul)

poliţiei, prim-notarul (vice-primar) şi procurorul-şef. Consiliul municipal adoptă în 1887 un regulament în care stabilea-printre altele-principalele servicii ale municipiului, care erau: Procuratura, Pol i ţ ia , Comis ia Tutorală, Trezoreria, Serviciul Sanitar şi Serviciul Tehnic. Conform noului Statut de organizare a oraşului (1914), conducerea Timişoarei se exercita de către trei organism ale puterii. Primul se numea Congregaţia municipală (adunarea municipală). Aceasta era alcătuită din 112 membri aleşi şi tot atâţia virilişti (membri de drept, desemnaţi dintre principalii contribuabili) şi lua hotărâri de interes local, în baza legilor în vigoare. Cel de-al doilea era Consiliul Municipal (senatul), compus din pricipalii demnitari orăşeneşti: primarul, prim-notarul, prim-juristconsultul, comandantul poliţiei şi consilierii. Aceştia aplicau legile statului, ordinele guvernului de la Budapesta şi hotărârile congregaţiei. Al treilea organism îl constituia Notariatul, alcătuit dintr-un notar şef şi trei notari. În perioada 1860-1918, Timişoara a găzduit şi importante instituţii ale justiţiei, cum

au fost: Tribunalul regesc, ce avea în subordine tribunalele locale (Buziaş, Lipova, Recaş, Aradul-Nou, Vinga), iar din 1891 Judecătoria regească, ce-şi subordona instituţiile judecătoreşti din Timişoara, Lugoj, Biserica Alba, Caransebeş şi Pancevo. Nevoile societăţii moderne, dezvoltarea economică şi culturală a oraşului au generat noi instituţii menite să dezvolte şi să intensifice serviciile publice. La 8 iulie 1869 se dă în exploatare linia de tramvai tras de cai, iar trei decenii mai târziu se introduce tramvaiul electric. Se perfecţionează serviciile de poştă şi telegrafie, se inaugurează în 1879 reţeaua telefonică, aceasta câştigând până în 1910 mai multe mii de abonaţi. Se extind transporturile pe calea ferată. Tronsoanele de legătură între Timişoara şi Arad (1977), Timişoara şi Orşova (1876) se adaugă celui ce lega oraşul cu localităţile bănăţene: Cruceni (1887), Buziaş(1896), Sânnicolau Mare (1896), Radna (1897), Lovrin (1895), Variaş (1908), Nerău (1910)etc. Înaintea primului război mondial, Banatul avea cea mai densă reţea de căi ferate din această

parte a Europei. Ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi primele decenii ale celui următor se evidenţiază prin înfiinţarea unor instituţii şcolare, altele decât cele primare, ca de exemplu: Şcoala de Meserii (1882), Şcoala de Comerţ (1894), Gimnaziul real (1872), Şcoala de fete-gimnaziul(1886) ş.a. În toate şcolile de stat, limba de predare era maghiara. În acelaşi timp, în Timişoara, ca şi în întregul Banat, apar numeroase asociaţii. Fie că se numesc asociaţii, fie societăţi, cluburi, reuniuni etc., ele sunt expresia mişcării asociative ce cuprinsese această zonă a Europei. Ele se organizează fie pe criterii profesionale şi reunesc în rândul lor meseriaşi din diferite ramuri (croitori, mecanici, măcelari, morari, fierari, rotari etc.), fie sunt de natură socială (pentru ocrotirea copiilor, ajutor mutual, protecţie contra bolilor etc.), ori sportive (de tir, de ciclism, de şah, de educaţie fizică etc.) sau alte tipuri de asociaţii. Spre sfârşitul secolului se accentuează caracterul naţional al acestor asociaţii ce grupează acum meseriaşi, învăţători, elevi, studenţi, ţărani, de aceeaşi naţionalitate.

MonitorulPrimãriei Municipiului Timiºoara16