SENZATIILE OLFACTIVE SI GUSTATIVE IN

ABORDAREA EXPERIMENTALA

Serban Alina, Seria II, Grupa IV

SENZATIILE OLFACTIVE Pragurile olfactive

  Pragurile olfactive variaza între 12 grade de intensitate.

Pentru stimulii puternici olfactia poate functiona la parametri teoretici obisnuiti. Schimbarile minore în molecule pot modifica pragurile. Aceste modificari reflecta în primul rând alterarea solubilitatii.

Metodele de evaluare a pragurilor nu reusesc sa masoare solubilitatea si selectivitatea mucoasei nazale. Din acest motiv, pragurile olfactive, sunt influentate atât de nivelul solubilitatii cât si de numarul receptorilor olfactivi excitati.

În ciuda acestor dificultati si probleme se pare ca dintre toate formele de sensibilitate chimica cea olfactiva poseda acuitatea cea mai înalta.

Raportându-ne la concentratia moleculara, mirosul este de 10 mii de ori mai sensibil decât gustul, în schimb sensibilitatea diferentiala nu este atât de ridicata.

Valorile pragurilor absolute cunosc o variabilitate larga si dificultati de masurare. În general valoare pragului se determina în functie de distanta în cm dintre substanta-sursa si nas.

Marimea acestei distante variaza de la o substanta la alta. Valorile pragului absolut tind sa creasca pe masura trecerii timpului de expunere.

Cercetarile lui Steriver (1958), dupa S.S. Stevens (1989) au aratat faptul ca pe masura trecerii timpului de expunere pragul se va ridica la nivelul adaptarii concentratiei substantei stimul.

Expunerea la o concentratie adaptabila data va îngreuna mai mult perceperea valorii concentratiei scazute decât cea a concentratiei crescute. În acest sens olfactia implica vazul, gustul si simtul tactil.

Cercetarile de psihofiziologie olfactiva sugereaza ca durata de actiune a unui stimul adaptabil are o influenta redusa fata de concentratia stimulului. În ceea ce priveste pragurile diferentiale dificultatile de masurare sunt si mai mari.

Ceea ce se stie sigur este faptul ca nivelul pragurilor diferentiale depinde de gradul de concentratie al substantei ca si de specificitatea substantei.

Problematica pragurilor olfactive este indisolubil legata de identificarea mirosului. Olfactia este modalitatea senzoriala în sfera careia sub posibile discriminari calitative de nivel superior.

Acest lucru reiese din capacitatea oamenilor de a aprecia o varietate de arome, parfumuri fine sau chiar cele mai fine urme de miros.

Aceste discriminari calitative nu par sa implice în mod necesar o anumita abilitate de identificare a mirosurilor.

Experimentele au aratat ca persoane necalificate pot transmite în medie patru unitati de informatie, adica pot identifica 16 mirosuri fara eroare. În procesul identificarii, un rol important îl are memoria implicata în efectuarea unor asociatii între miros si denumirea sau eticheta lui.

Pentru un nespecialist mirosul de lamâie sau de trandafir s.a.m.d. îi apar din punct de vedere fenomenologic imposibil de analizat. Reiese ca mirosurile difera foarte mult de gusturi care sunt percepute într-o maniera analitica (sarat-acru, dulce-amar).

Experimentele au aratat ca femeile obtin rezultate mult mai bune decât barbatii în ceea ce priveste identificarea mirosurilor uzuale, incluzându-le si pe acelea care sunt considerate, atât de femei cât si de barbati, ca fiind mai usor identificabile de catre barbati

Investigarea experimentala a olfactiei este dificil de realizat iar laboratoarele de psihologie obisnuite nu dispun de aparatura specifica în acest domeniu.

Al. Rosca (1971) prezinta pe larg o serie de probe, aparate clasice în domeniu cum ar fi metoda Toulouse-Pieron, olfactometrul Zwaademaker, olfactometrul Elsberg-Lewy.

În laboratoarele moderne mai ales cele legate de industria parfumurilor sau în activitatile legate de combaterea traficului cu narcotice se utilizeaza procedee mai complexe cum ar fi camera olfactoriu sau detectoare de produse chimice numite osmofile („nasul artificial”).

TEHNICI, PROCEDEE, APARATURA

SENZATIILE GUSTATIVE

Gustul este unul dintre simturile chimice ce se bazeaza pe capacitatea limbii de a dizolva si de a recepta calitatile chimice ale stimulilor.

Limba are un aspect poros dat de cele patru tipuri de papile aflate pe suprafata ei.

Mugurii gustativi se gasesc la suprafata epiteliala a celor patru tipuri de papile.

Mugurul gustativ este o aglomerare de celule globulare aranjate sau dispuse ca o felie dintr-o portocala.

Deschizatura acestor celule care leaga mugurul gustativ de limba este denumita por gustativ. Cele patru gusturi de baza si-au dovedit utilitatea pentru descrierea experientei gustului si pentru organizarea datelor psihofizice (praguri, contrast, adaptare) si probabil ca vor continua sa domine gusturile psihofizice chiar daca va aparea un sistem mai util.

DIFICULTATI ÎN STUDIUL EXPERIMENTAL AL SENZATIILOR GUSTATIVE

La fel ca si în cazul sensibilitatii olfactive exista o serie de dificultati rezultate din variabilitatea factorilor care influenteaza sensibilitatea gustativa. În experimentele asupra sensibilitatii gustative trebuie sa tinem seama de urmatoarele particularitati:

stimularea concomitenta si a altor receptori (termici, de presiune, tactili, algici si în deosebi olfactivi) poate modifica senzatia de gust;

procedee si metode de stimulare si înregistrare cu un coeficient mai scazut de siguranta si cu dificultati de control a variabilelor implicate;

absenta unor criterii si parametri riguros-obiectivi de estimare a senzatiilor gustative;

existenta unor criterii subiective de evaluare ce tin de starile psihofiziologice interne ale subiectului precum si de alti factori subiectivi amintiti.

Pragurile absolute variaza în functie de:

metoda de administrare a excitantului, 

cantitatea solutiei utilizate,

marimea suprafetei stimulate a limbii.

Adaptarea la nivelul sensibilitatii gustative este foarte rapida. Spre exemplu, pentru sarat timpul necesar adaptarii este de 14-16 sec., pentru amar 47-50 sec.

Se impun urmatoarele particularitati ale adaptarii gustative:

adaptarea gustativa este proportionala cu intensitatea sau forta de actiune a stimulului;

viteza adaptarii difera pentru fiecare dintre cele patru modalitati de baza ale sensibilitatii gustative. Cea mai rapida adaptare este la dulce si apoi la sarat;

efectul adaptarii gustative nu se generalizeaza astfel încât nivelul sensibilitatii se pastreaza pentru alte categorii de stimuli sau chiar creste prin contrast.

TEHNICI, PROCEDEE, APARATURA

1. Procedeul degustarii este cel mai simplu si usor de realizat si de catre studenti în laborator. Subiectul în prealabil si dupa fiecare ilustrare îsi va clati gura cu apa distilata la 38ºC, facându-se o pauza de cca. un minut între degustari. I se va da subiectului sa soarba o cantitate mica de solutie care (Atentie! Nu se înghite). Subiectul este solicitat sa identifice, sa discrimineze, sa denumeasca substanta degustata sau sa descrie anumite calitati ale acesteia.

2. Procedeul stimularii punctiforme, metoda Touluse-Vaschide.

Se utilizeaza 60 de flacoane prevazute cu pipeta si se aplica cu picatura pe ariile gustative ale limbii. O problema în acest gen de investigatii este cantitatea de lichid care iriga papilele gustative întrucât picatura contine o cantitate uneori prea mare de substanta sapida. Din acest motiv se prefera utilizarea unei mici pensule îmbibata cu solutia respectiva. Evident fiecare flacon trebuie sa dispuna de propria pensula. O precautiune importanta a fost amintita ceva mai sus si anume explorarea ascendenta pornind de la stimulii cu o concentratie foarte scazuta întrucât începerea cu stimuli supraliminali produce efecte de mascare sau denaturare. O alta precautiunea este examinarea la cca. doua ore dupa masa. Astfel încât sa dispunem de un nivel mai ridicat al sensibilitatii gustative.

3. Aplicatoare gustative. Sunt aparate mai complexe care permit reglarea temperaturii substantei precum si identificarea temperaturii la suprafata limbii.

BIBLIOGRAFIE Introducere în psihologia experimentală,

Editura LivPress, Bucuresti, 2003, Editia a II-a, revizuita si adaugita;

A. Allen si Wainberg, Bronstein, 1950 în M. Golu, 1978;