Aspectele senzaţiei. Diferite feluri de senzaţii

A. a) Aspectul cognitiv, reprezentativ constă în oglindirea unui anume aspect al lumiiexterioare, tradus într-un specific al fiecărui organ senzorial. E vorba mai întâi deo caracteristică de ordin calitativ, dar şi de una intensivă, senzaţia putând avea ointensitate mai mare ori mai mică. Unii amintesc de extensiunea senzaţiei, easugerând şi o impresie de extensiune, întindere.b) Aspectul afectiv. Orice senzaţie are o tonalitate afectivă agreabilă sau dezagreabilă.Aceasta are ca efect unele reacţii ale organismului. Culoarea albastră favorizeazăo stare de calm, linişte. Roşul, dimpotrivă, este un excitant, iritant. Unelesenzaţii dureroase pot fi plăcute: muştarul, ceapa, usturoiul provoacă usturimi,dar sunt resimţite în mod agreabil.Datorită influenţei culorilor, astăzi se acordă atenţie modului de colorare a tencuielilor,preferându-se nuanţele palide şi calde: galben-deschis, bej, albastru paletc. Şi în întreprinderile industriale s-a renunţat la nuanţele negre, cenuşii, ţevile,aparatele fiind vopsite în culori deschise, tonifiante pentru a favoriza o bunădispoziţie a muncitorilor la locul de muncă.c) Aspectul motor, activ a fost reliefat mai sus. Variate mişcări permit producerea şidiscriminarea senzaţiilor.

B. Clasificări ale senzaţiilor. Din punct de vedere biologic, în funcţie de modul deexcitare a organelor de simţ, se deosebesc : a) tangoreceptorii, în cazul senzaţiilor cepresupun un contact direct al obiectului cu organul senzorial (senzaţiile de tact,temperatură, durere, gust) şi b) telereceptorii, când obiectele acţionează de la distanţăasupra simţurilor noastre (mirosul, auzul, văzul).

Această diviziune nu se referă însă la toate simţurile. O clasificare cuprinzătoare împarte senzaţiile în 3 grupe : a) exteroceptive, cele ce furnizează informaţii cu privire la obiectele exterioare nouă;b) interoceptive, privind modificări în starea internă a corpului; c) proprioceptive, referitoare la poziţia şi mişcarea corpului nostru.

Înainte de a trece la studiul senzaţiilor exteroceptive, care ne ghidează comportamentul în orice moment, să aducem câteva precizări cu privire la celelalte două categorii mai puţin cunoscute, deşi sunt şiele prezente tot timpul.

Senzaţiile interoceptive mai sunt denumite şi „organice", „viscerale" sau„cenestezice". Fr. Magendie le-a clasificat în 4 categorii:

a) Senzaţii traducând trebuinţe de funcţionare a organelor interne: foamea, setea, sufocarea.

Aceasta din urmă nu apare când lipseşte oxigenul, ci atunci când survine un excedent de bioxid decarbon. O persoană care ar fi introdusă într-o încăpere saturată de azot, dar fărăoxigen, ar muri repede fără a simţi ceva.

b) Senzaţiile legate de funcţionarea organelor (senzaţii discrete), pe care le simţim când respirăm ori când suntem atenţi labătăile inimii,

c) Senzaţii provocate de excese: impresia de îmbuibare, greaţă,oboseală, d) Senzaţii cauzate de stări patologice, de îmbolnăviri, dureri interne.

Colicile (durerile foarte mari) provocate de tulburări renale, hepatice, gastrice, intestinalesunt bine cunoscute. Totuşi numai anumiţi excitanţi provoacă durere: intestinele nusunt sensibile la contact, la tăiere, dar dau dureri insuportabile în cazul unor substanţe

putrede ce pot apărea într-o dereglare a chimismului digestiei. La fel, unele leziuniale inimii nu sunt însoţite de dureri, în schimb o creştere bruscă a afluxului de sângepoate provoca dureri foarte mari. Nici plămânul, nici ficatul nu dau semnale senzorialeîn cazul presiunii cauzate de o tumoare. Din această cauză cancerul pulmonarori cel de ficat poate fi observat foarte târziu (uneori întâmplător). în schimb,tulburările în circulaţia fierii ori atingerea pleurei sunt foarte dureroase.

În ansamblu, cenestezia nu cauzează senzaţii puternice, precise, dar ei i sedatorează o impresie generală de bunăstare ori de indispoziţie. Uneori, în vis sestrecoară unele senzaţii interne, difuze, care ziua sunt acoperite de impresiile dinexterior. Senzaţiile organice au un rol important în formarea conştiinţei de sine apersoanei, în sesizarea separaţiei dintre corp şi lumea exterioară.Unele stări patologice sunt însoţite de tulburări ale senzaţiilor viscerale:anestezii - când, de pildă, pacientul nu mai ştie dacă a mâncat sau nu; disestezii -bolnavul se simte greu ca de plumb ori, dimpotrivă, uşor ca un balon de săpun.

Senzaţiile proprioceptive pot fi împărţite în 3 categorii: a) somatoestezia (cunoaşterea poziţiei membrelor); b) kinestezia (informaţii despre mişcarea membrelor);c) senzaţiile de echilibru (ne fac deplin conştienţi de poziţia corpului în spaţiu);

Somatoestezia, ca şi senzaţiile de mişcare, se datorează unor organe senzorialeexistente în muşchi, tendoane şi ligamente. Ne dăm seama astfel de contracţia saurelaxarea musculară, deci de greutatea corpurilor, de poziţia membrelor şi diferitelemişcări.

Senzaţiile kinestezice au un rol hotărâtor în controlul mişcărilor, ele facposibile îndemânarea manuală şi cântatul la instrumente muzicale.

Senzaţiile statice (sau de echilibru) sunt provocate de excitarea organelor de simţaflate în canalele semicirculare ale urechii interne. Ele apar când intervine o accelerare în mişcările corpului şi ale capului; astfel, sesizăm orice schimbare de poziţie a lor. Nervul specific acestor senzaţii este nervul vestibular (ramură a nervului auditiv), care transmite excitaţiile la creierul mic.

Dacă unui porumbel i se extirpă un canal semicircular, se observă o relaxaremusculară generală şi o oscilaţie a capului în planul canalului lezat. Dacă i se extirpătoate canalele, nu mai poate nici sta în picioare, nici zbura. De asemenea, şoarecii cuun canal lezat nu se mai pot deplasa în linie dreaptă.

Cât priveşte senzaţiile exteroceptive, ele sunt mai variate şi au putut fi studiatemai amănunţit.