Semne prevestitoare ale morţii în credinţa populară

Moartea vine pe neaşteptate şi pe nepregătite, dar după spusele românilor, dă

anumite semne înainte să vină, fie la neamuri, fie celor apropiaţi celui ce va muri.

Pocnirea unor obiecte din casă: mese, scaune, paturi, grinzi etc. mieunarea mâţelor într-

un mod rău şi spurcat; cântarea cocoşească a găinilor; ragerea într-un mod neobişnuit a

vitelor, într-un timp nepotrivit; urlarea sau hăulirea câinilor; baterea ochiului de mai

multe ori sunt considerate astfel de semne1. Dacă omul este bolnav, nu mai mănâncă, se

întoarce cu faţa spre perete, vede unele lucruri pe care doar el le ştie, are gândul de a se

îmbrăca şi a merge de acasă pe câmp, îşi pierde încet cunoştiinţa, respiră greu, este semn

că sfârşitul îi este aproape, precum şi dacă are vise cu morminte, lumânări stinse sau vede

pe cineva în vis îmbrăcat în negru2. În aceste momente, familia este mereu aproape având

la îndemână o lumânare, vorbesc mereu cu el, îi dau tot ce cere şi îl spală şi îl schimbă

mereu. Când situaţia bolnavului se înrăutăţeşte şi mai mult, este chemat preotul să-l

spovedească şi să-l cuminece. În momentul când bolnavul dă semne de agonie, i se pune

lumânarea aprinsă în mână şi o carte de rugăciuni sau o cruciuliţă pe piept3.

În Orlat, şi în împrejurimi, tot din zona Transilvaniei, se presupune că de aceea se

pune lumânare în mâna mortului, pentru a nu se apropia necuratul de sufletului lui şi de a

merge curat în cealaltă lume.

III.1.a. Cântecul păsărilor

Cucuveaua este cunoscută în popor şi sub numele de pasărea morţilor. Cântarea

cucuvelei sau bufniţei mai ales ziua, pe casă, prin pomi sau în apropierea casei este

socotită semn de moarte. Ea cântă trei zile, sau o săptămână, sau o perioada mai lungă4.

Cucuveaua era recunoscută ca o pasăre aducătoare de rău şi moarte şi la alte

popoare, inclusiv la romani. Plinius ne spune: „Funebra şi mai cu seamă la auspiciile

publice urgisita cucuveică se ţine la locuri deşerte, nu numai dezolate, ci şi înfiorătoare şi

nestrăbătute. Un monstru nocturn, care nu se aude cântând, ci numai gemând. De aceea,

când se arată ea în oraşe, şi mai ales ziua, această împrejurare se consideră ca cea mai

1 Marian 2000, p. 7.2 Interviu.3 Bilţ 1996, p. 234.4 Interviu.

înfiorătoare prevestire”. „Se preface într-o pasăre urâtă, prevestitoare a unei scârbe mari,

cucuveica (buha) leneşă, care este o prevestire îngrozitoare pentru muritori !” .5

Alt semn al venirii morţii este cântarea cucului. Cucul este o pasăre misterioasă,

când îl auzi primăvara cântând, tradiţia spune că e a bine când răsună din partea dreaptă a

auzului sau din faţă şi e rău când îţi cântă în stânga sau în spate.

Găina care cântă cocoşeşte este un alt semn pe care poporul îl consideră

prevestitor de moarte. În tradiţia mai veche din Lăpuş era obiceiul să se măsoare distanţa

de la uşă la masă, dând găina peste cap şi dacă ajunge cu capul la piciorul mesei o tai, că

astfel se credea că va muri cineva din familie şi dacă o tai, potrivit credinţei populare, nu

va muri nimeni, iar dacă ajunge coada, îi tai coada cu foarfeca, tot din acelaşi motiv6.

III.1.b. Visele

Printre semnele pe care bătrânii le luau în considerare ca anunţând moartea se

numără şi visele, atunci când cineva din familie visează că se dărâmă ceva în casă sau pe

lângă casă, visează că ară, că vine apă tulbure (care mai înseamnă şi boală). Alte vise sunt

cele cu lâna neagră, sau alte semne cum ar fi dacă-ţi cade icoana sau oglinda din casă fără

să fie atinse7.

Când omul se visează cosind, secerând ori săpând în curtea casei sale sau în

grădina sa, oricând visează că i-au căzut dinţii sau măselele, ori că l-a împuns un bivol

sau un taur, sunt – în credinţa românilor – semne că va muri fie el, fie cineva apropiat din

familia lui; şi porcii în vis sunt, în credinţa populară, semne de moarte8.

Pe cei slabi de înger sau credinţa slabă îi face să creadă în aceste semne, ajungând

să se îmbolnăvească şi chiar să moară.

5 Marian 2000, p. 9.6 Interviu.7 Corniţă 1998, p. 21.8 Dobozi-Faiciuc 2001, p. 234.