Semne mai vechi cu 3000 de ani decît plăcuţele de la TărtăriaAutor: Ionel Grama

Intrebînd-o pe doamna Domniţa Raţiu, din Braşov, de profesie arhitect, de unde această pasiune pentru istoria străbunilor noştri geto-daci, Domnia Sa ne-a spus următoarele. „Am învăţat istorie din poveştile mamei, care a fost învăţătoare, şi am avut profesori minunaţi, într-un liceu cu prestigiu din Buzău, ca şi la Şcoala de Arhitectură din Bucureşti, dar mai ales am citit cu nesaţ revista Magazin istoric, încă de la primul număr. M-am apucat să scriu, pentru că informaţiile care mie mi s-au părut interesante au circuit redus şi aş vrea să împărtăşesc şi altora dintre cele aflate de mine“.

Doamnă Raţiu, ce v-a determinat să abordaţi acest subiect privitor la semnele şi scrierile geto-dacilor?Descoperirile făcute în numeroase zone din arealul locuit de strămoşii noştri ne fac să afirmăm că aici a existat, din timpuri străvechi, o populaţie sedentară numeroasă şi civilizată. Acele vremuri de pace se datorează matriarhatului, conducerii înţelepte a reginelor şi a marilor preotese ale cultului solar. Pacea şi traiul în siguranţă au făcut posibilă, de exemplu, uimitoarea cultură Cucuteni. Semnele găsite pe diverse materiale din acele timpuri erau, în mare măsură, folosite de adoratorii „Sfîntului Soare”, în cadrul ritualurilor cultului, sînt semne sacre (cf. Virgil Vasilescu - Semnele cerului). Acestea au evoluat fie spre ideograme, scrierea silabică şi apoi fonetică, scrisul fiind la început folosit doar de sacerdoţi, fie au fost materializate pe ii, vîlnice, fote, ştergare, încrustaţii în lemn, ouă încondeiate, pentru a conferi protecţie divină celor care le purtau sau le foloseau. Existenţa tradiţiei acestor activităţi ţărăneşti este o dovadă a continuităţii neamului românesc pe aceste meleaguri strămoşeşti. Nu se putea însă ca o asemenea civilizaţie evoluată spiritual să nu posede şi o scriere.

Există dovezi care atestă existenţa unor scrieri preistorice pe teritoriul ţării noastre?Existenţa unei scrieri preistorice în sud-estul european a fost semnalată prima oară în anul 1874, cînd Zsofia Torma (Sofia Turmă), din Orăştie, a întreprins săpături pe dealul de la Turdaş, lîngă Alba Iulia. Descoperirile, constînd din obiecte ceramice, figurine, fusaiole şi alte obiecte, incizate cu peste 300 de semne, au fost distribuite treptat muzeelor din Berlin, Mainz, München şi Cluj. In anul 1910, Marton Roşca a reluat săpăturile de la Turdaş, iar contribuţia sa constă în aranjarea şi publicarea materialului rezultat în urma săpăturilor Sofiei Turmă. Sînt incizii simple, pe care Iordache Moldoveanu le consideră ca fiind cu 3.000 de ani mai vechi decît cele de la Tărtăria. In 1961, la Tărtăria, Nicolae Vlassa descoperă trei tăbliţe cu inscripţii, cu semne mai evoluate, care, traduse fiind, redau viaţa unui sacerdot de la naştere pînă la moarte. Celebrul profesor arheolog italian Marco Merlini, directorul Prehistory Knowledge Project, membru al World Rock Art Academy Italia, împătimit de „miracolul” de la Tărtăria, a căutat şi a descoperit oasele găsite de Vlassa, împreună cu cele trei tăbliţe. După ce acestea au fost analizate şi datate la Departamentul de Geologie al Universităţii din Roma, profesorul Merlini a concluzionat: datarea e foarte veche, în jur de 7.300 de ani! Iar oasele i-au aparţinut unei femei în vîrstă de 50-55 de ani, căreia el îi atribuie un

rol religios, deoarece printre oase au mai fost găsite 23 de obiecte sacre, printre care o fusaiolă, nişte brăţări şi statuete de idoli, certificînd astfel existenţa marilor preotese. Acest sistem de scriere nu a fost nicidecum un proces efemer, limitat la o singură localitate, ci un fenomen larg răspîndit, apărut printr-o folosire îndelungată a simbolurilor grafice. Originile sale trebuie căutate în perfecţionarea cultului solar, religia „veche europeană”, cult deservit de preotese, prin specializarea sensului simbolurilor. Inscripţiile apar pentru prima oară pe obiecte de cult şi au avut un scop hieratic, nefiind deloc notarea unor tranzacţii comerciale ori administrative, ca în Mesopotamia.

Au confirmat specialiştii autenticitatea acestor descoperiri?Cercetătoarea americană, prof. Marija Gimbutas, consideră că această cultură, aparţinînd Neoliticului, formează vechea cultură europeană, pe care o situează între 7.500 şi 3.500 î.Hr., cu o populaţie „pre indo-europeană”, care cunoaşte apogeul dezvoltării sale între anii 5.000 şi 4.000 î.Hr. Cercetătoarea Ioana Crişan regăseşte în ţesăturile şi cusăturile româncelor toate semnele de pe tăbliţele de la Tărtăria. Prof. dr. arheolog Vasile Boroneanţ a descoperit nişte oase de animale care au pe ele o scriere necunoscută (subiect despre care am scris şi noi pe larg - n.a.). In 2009, în cursul lunii mai, o viitură a rîului Bistriţa, produsă în zona localităţii nemţene Fărcaşa, a scos la iveală urmele unui atelier neolitic de confecţionare a unor tăbliţe inscripţionate, asemănătoare celebrelor tăbliţe de la Tărtăria. Ele s-au adăugat celorlalte artefacte descoperite de prof. dr. în istorie Dumitru Ioniţă în punctul numit Vadu Rău, începînd cu anii ‘80. Opinia sa este că „o parte dintre aceste tabliţe sînt relativ identice cu cele descoperite de arheologul Nicolae Vlassa, în anul 1961, la Tărtăria, judeţul Alba, ce aparţin culturii neolitice Vinca, datate, pe bază de Carbon 14, ca fiind realizate în perioada 6.500- 6.000 î.Hr.”. Dl Ioniţă emite supoziţia că la Vadu Rău a existat în mod cert un atelier de confecţionare a acestor artefacte, ce se răspîndeau apoi într-o vastă arie geografică, ajungînd pînă în vestul actual al României. Dimensiunile tăbliţelor variază între 13,5 cm lungime, respectiv 7-8 cm lăţime. Este clar acum că scrierea a fost o caracteristică generală a Vechii Civilizaţii Europene din mileniile VI-V î.e.n. Arheologii de la Muzeul Judeţean Buzău au descoperit în zona aşezărilor rupestre din Munţii Buzăului o piatră gigant inscripţionată cu semne aparţinînd unei civilizaţii necunoscute - „Piatra însemnată”, după cum a fost numită -, care are forma unei ciuperci şi se află la Brotari, în comuna Colţi, zona cu celebrele aşezări rupestre Aghaton şi Fundul Peşterii, ce cuprind simboluri începînd din Epoca Bronzului şi pînă în perioada creştinismului timpuriu. „Sînt semne absolut ciudate, în formă de triunghi, steluţă sau pătrat, cu certitudine făcute de o fiinţă umană, care nu se regăsesc în nicio scriere cunoscută pînă la această oră”, a declarat Doina Ciobanu, directoarea Muzeului Judeţean Buzău, citată de Agerpres.

Au existat astfel de semne şi scrieri şi în alte zone ale Europei?Unul dintre cele mai vechi alfabete de pe teritoriul nostru este şi cel al plutaşilor de pe Bistriţa, aşa cum ni-l prezintă Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică. Pe la 1880, plutaşii de pe rîul Bistriţa foloseau 56 de semne pentru crestatul lemnelor. Dintre acestea, 13 sînt identice cu semnele din scrierea liniar B, iar 38 identice sau foarte apropiate de semnele alfabetului geţilor. Prin secolul al XIII-lea, secuii au folosit un alfabet cu 33 de semne, 28 dintre acestea fiind identice sau asemănătoare semnelor geţilor de pe tăbliţele de plumb. In Ardeal şi Ungaria s-a folosit, în secolele XV şi XVl, un

alfabet runic maghiar, „prelucrat” tot din alfabetele geţilor. Episcopul got Wulfila a „creat” şi el un alfabet, pe la mijlocul secolului al IV-lea e.n., pornind de la semnele geţilor. După un studiu de 20 de ani asupra Bibliei lui Wulfila şi lucrînd pe o xerocopie după Codex Argenteus de la Universitatea din Upsala, profesorul latinist Paul Găleşanu a ajuns la concluzia că această Biblie este primul document protoromân lingvistic şi literar din secolul al IV-lea, document al continuităţii noastre. Studiul asupra limbii folosite de Wulfila l-a condus şi la alcătuirea unui glossar de 200 de file, unde 700 de termeni sînt româneşti. Conform arheologului Cristofi Cerchez, litere şi semne dacice figurează şi pe cărămizile de la Slon, pe inelul Tezaurului de la Pietroasa şi pe gulerele de la cămăşile ţăranilor din Ardeal. Scrierea geţilor mai are semne comune cu alfabetul folosit în secolele VII-II î.e.n. în estul Spaniei (Tartesio/Turdetano), dar şi cu alfabetele folosite de tuaregi şi libieni, înainte cu multe secole de era creştină. Această cercetare a fost comunicată în aprilie 1994, la Societatea „Getica” Bucureşti, după care profesorul a prezentat studiul şi la cursurile de vară organizate de Fundaţia „Pro Patria” a MApN, moderate de indianistul George Anca. 32 dintre semnele folosite în scrierea geţilor pe tăbliţele de plumb sînt identice sau foarte apropiate cu semnele scrierii cretane liniar B din perioada 1500-1300 î.e.n. Alfabetul chirilic, folosit de români pînă pe la 1870, este în realitate o parte din alfabetele utilizate de strămoşii noştri geţi în urmă cu 2.500 de ani.

Ce importanţă au avut aceste semne şi scrieri în evoluţia geto-dacilor şi cum sînt ele cunoscute în lume?Paradoxal, dar scrierea este, de fapt, un regres al capacităţilor psihice şi intelectuale umane şi nu nu progres! Semnele sînt adevărate mantre ce dezvăluie concepte filozofice, acumulări energetice, ele pot da viaţă sau pot ucide! Rolul iniţial al semnelor a fost magic. Iniţiaţi care ştiau să desluşească scrierile arhaice autohtone s-au găsit la noi pînă prin timpul lui Brîncoveanu, iar frînturi din secretele lor mai răzbat pînă la noi, dar, pentru majoritatea cercetătorilor, aceste scrieri în limba română, arhaică, ţărănească, nici nu există! Este posibil ca multe mînăstiri din Ardeal să fi păstrat scrieri vechi, avînd ca suport diverse materiale, dar, ca urmare a prăpădului făcut de generalul Bukov în lupta catolicismului împotriva ortodoxiei şi a zamolxianismului care încă mai vieţuia, multe documente au fost definitiv pierdute. La Editura ART, a apărut, în 2009, Istoria scrisului, alfabete, hieroglife şi pictograme de Andrew Robinson, apărută în 1995 şi în 2007 la Londra, în care nu se scrie niciun cuvînt despre Tărtăria, iar despre alfabetul chirilic scrie că a fost inventat de Sfîntul Chiril la circa 827-869 şi că această scriere este cunoscută cel mai bine astăzi ca fiind alfabetul limbii ruse. Nu mă mai miră faptul că acest englez nu a aflat încă de Tărtăria, dacă nici măcar unii dintre istoricii noştri nu au aflat încă.

Ce le transmiteţi cititorilor revistei Lumea misterelor?Aş avea un îndemn, mai ales pentru cei tineri. Noi, românii, pentru că ne aflăm şi acum, ca mai mereu, la răscruce de drumuri şi de vremuri, trebuie să nu ne uităm rădăcinile, să ne iubim ţara şi neamul, un neam vechi, înţelept şi talentat, şi să fim convinşi că adevărul istoric, de foarte multe ori ascuns, este calea spre această iubire.