Selecţia hotărârilor pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în luna martie 2014

Domeniul

Hotărâri CJUE

Fiscalitate

Cauzele conexate C-606/12 şi C-607/12, Dresser-Rand - Articolul 17 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că, pentru ca expedierea sau transportul unui bun să nu fie calificate drept transfer către alt stat membru, bunul în cauză, după ce a fost prelucrat fizic în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul său, trebuie în mod necesar să fie returnat persoanei impozabile în statul membru din care a fost expediat sau transportat iniţial. Cauza C-204/13, Finanzamt Saarlouis - Având în vedere principiul neutralităţii taxei pe valoarea adăugată, articolul 4 alineatele (1) şi (2), precum şi articolul 17 alineatul (2) litera (a) din A şasea directivă 77/388/CEE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza uniformă de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7/CE, trebuie să fie interpretate în sensul că un asociat al unei societăţi civile de consultanţă fiscală, care dobândeşte de la această societate o parte a clientelei numai cu scopul de a o ceda în mod direct şi cu titlu gratuit către o societate civilă de consultanţă fiscală nou înfiinţată în care deţine majoritatea capitalului, pentru ca aceasta din urmă să beneficieze de clientela respectivă în vederea desfăşurării activităţii profesionale, fără însă ca această clientelă să intre în patrimoniul societăţii nou înfiinţate, nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte aferente dobândirii clientelei în discuţie. Cauza C-107/13, FIRIN OOD - Articolul 65, articolul 90 alineatul (1), articolul 168 litera (a), articolul 185 alineatul (1) şi articolul 193 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că acestea impun ca deducerea taxei pe valoarea adăugată realizată de destinatarul unei facturi întocmite pentru plata unui avans privind livrarea de bunuri să fie regularizată atunci când, în împrejurări precum cele din cauza principală, această livrare nu este efectuată în final, chiar dacă furnizorul rămâne obligat la plata acestei taxe şi nu a rambursat avansul. Cauza C-599/12, Jetair NV - Articolul 28 alineatul (3) din A şasea directivă 77/388/CEE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare şi articolul 370 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată nu se opun introducerii de către un stat membru înainte de 1 ianuarie 1978, în perioada de transpunere a celei de A şasea directive, a unei dispoziţii care modifică legislaţia sa existentă prin supunerea la plata taxei pe valoarea adăugată a operaţiunilor agenţiilor de turism referitoare la călătorii efectuate în afara Uniunii Europene. Un stat membru nu încalcă articolul 309 din Directiva 2006/112 prin faptul că nu asimilează prestările de servicii ale agenţiilor de turism unor activităţi de intermediere scutite în cazul în care aceste prestaţii se referă la călătorii efectuate în afara Uniunii Europene şi prin faptul că supune prestaţiile respective la plata taxei pe valoarea adăugată în cazul în care acesta supunea la plata TVA-ului prestaţiile respective la 1 ianuarie 1978. Articolul 370 din Directiva 2006/112 coroborat cu anexa X partea A punctul 4 din

această directivă nu încalcă dreptul Uniunii prin faptul că acordă statelor membre posibilitatea de a continua să impoziteze prestările de servicii ale agenţiilor de turism legate de călătoriile efectuate în afara Uniunii Europene. Un stat membru nu încalcă dreptul Uniunii, în special principiile egalităţii, proporţionalităţii şi neutralităţii fiscale, prin faptul că tratează agenţiile de turism, în sensul articolului 26 alineatul (1) din A şasea directivă 77/388 şi al articolului 306 din Directiva 2006/112, în mod diferit faţă de intermediari şi prin faptul că prevede o normă potrivit căreia numai prestaţiile agenţiilor de turism, iar nu cele ale intermediarilor, sunt impozitate atunci când se referă la călătorii efectuate în afara Uniunii Europene. Cauza C-366/12, Finanzamt Dortmund-West - O livrare de bunuri precum medicamentele citostatice în discuţie în litigiul principal, prescrise în cadrul unui tratament ambulatoriu împotriva cancerului efectuat de medici care îşi desfăşoară activitatea cu titlu independent într-un spital, nu poate fi scutită de taxa pe valoarea adăugată în temeiul articolului 13 secţiunea A alineatul (1) litera (c) din A şasea directivă 77/388/CEE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/92/CE, cu excepţia cazului în care această livrare şi prestarea îngrijirilor medicale principale sunt, din punct de vedere material şi economic, indisociabile, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere. Cauza C-464/12, ATP PensionService - Articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 6 din A şasea directivă 77/388/CEE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare trebuie interpretat în sensul că pot intra în domeniul de aplicare al acestei dispoziţii fondurile de pensii precum cele în discuţie în litigiul principal atunci când acestea sunt finanţate de persoana căreia trebuie să i se plătească prestaţia de pensie, economiile sunt investite potrivit principiului repartizării riscurilor, iar persoanele afiliate sunt cele care suportă riscul investiţiilor. Este lipsit de importanţă în această privinţă că contribuţiile sunt plătite de angajator, că cuantumul lor rezultă din contractele colective încheiate între organizaţiile patronale şi sindicale, că modalităţile financiare de restituire a economiilor sunt diversificate, că contribuţiile sunt deductibile în temeiul normelor aplicabile impozitului pe venit sau că acestora li se poate adăuga un element accesoriu de asigurare. Articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 6 din A şasea directivă 77/388 trebuie interpretat în sensul că noţiunea „gestionare de fonduri comune de plasament” în sensul acestei dispoziţii include prestările de servicii prin care un organism materializează drepturile persoanelor afiliate la fondurile de pensii prin deschiderea de conturi şi prin înscrierea contribuţiilor plătite în contul lor în sistemul regimurilor de pensie. Această noţiune include şi serviciile de contabilitate şi de informare referitoare la conturi, care sunt prevăzute în anexa II la Directiva 85/611/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), astfel cum a fost modificată. Articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 3 din A şasea directivă 77/388 trebuie interpretat în sensul că scutirea de taxa pe valoarea adăugată prevăzută de această dispoziţie referitoare la operaţiunile privind plăţile şi viramentele se aplică unor prestări de servicii prin care un organism materializează drepturile persoanelor afiliate la fondurile de pensii prin deschiderea de conturi ale acestor persoane afiliate în sistemul regimurilor de pensie şi prin înscrierea contribuţiilor persoanelor afiliate respective în contul lor, precum şi operaţiunilor care sunt accesorii serviciilor respective sau care formează împreună cu acestea o prestaţie economică unică.

Cauza C-139/12, Caixa d’Estalvis - A şasea directivă 77/388/CEE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/680/CEE, nu se opune unei dispoziţii naţionale care aplică achiziţionării majorităţii capitalului social al unei societăţi al cărei activ este format în principal din bunuri imobile un impozit indirect distinct de taxa pe valoarea adăugată, precum cel în discuţie în litigiul principal. Cauza C-151/13, Le Rayon d’Or - Articolul 11 secţiunea A alineatul (1) litera (a) din A şasea directivă 77/388/CEE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, precum şi articolul 73 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că o plată forfetară precum „suma forfetară pentru îngrijiri” în discuţie în litigiul principal constituie contrapartida prestaţiilor de îngrijiri efectuate cu titlu oneros de o instituţie de cazare a persoanelor în vârstă dependente în beneficiul rezidenţilor săi şi, pe acest temei, intră în domeniul de aplicare al taxei pe valoarea adăugată.

Libertatea de stabilire

Cauza C-375/12, Margaretha Bouanich - Articolele 49 TFUE, 63 TFUE şi 65 TFUE se opun legislaţiei unui stat membru în temeiul căreia, atunci când un rezident al acestui stat membru, acţionar la o societate cu sediul în alt stat membru, încasează dividende impozitate în ambele state şi când dubla impunere este reglementată prin deducerea în statul de reşedinţă a unui credit fiscal cu o valoare care corespunde cu cea a impozitului plătit în statul în care se află societatea care distribuie dividendele, un dispozitiv de plafonare a diverselor impozite directe până la concurenţa unui anumit procent din veniturile obţinute în cursul unui an nu ia în considerare sau ia în considerare doar parţial impozitul plătit în statul în care se află societatea care distribuie dividendele.

Politică socială

Cauza C-458/12, Lorenzo Amatori - Articolul 1 alineatul (1) literele (a) şi (b) din Directiva 2001/23/CE privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi nu se opune unei reglementări naţionale care, în cazul transferului unei părţi de întreprindere, permite cesionarului să se substituie cedentului în raporturile de muncă în ipoteza în care această parte de întreprindere nu constituie o entitate economică autonomă din punct de vedere funcţional preexistentă transferului său. Acest articol nu se opune unei reglementări naţionale care permite cesionarului să se substituie cedentului în raporturile de muncă în ipoteza în care acest cedent exercită după transferul părţii de întreprindere în cauză o putere de control semnificativă în raport cu cesionarul. Cauza C-595/12, Loredana Napoli - Articolul 15 din Directiva 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă se opune unei legislaţii naţionale care exclude, din motive care ţin de interesul public, o femeie aflată în concediu de maternitate de la o formare profesională care este parte integrantă a locului său de muncă şi care este obligatorie pentru a putea pretinde o numire definitivă pe un post de funcţionar, precum şi pentru a beneficia de ameliorarea condiţiilor sale de încadrare în muncă, garantându-i însă dreptul de a participa la următoarea formare organizată, dar a cărei dată este incertă. Articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2006/54 nu se aplică unei legislaţii naţionale care nu rezervă o anumită activitate numai lucrătorilor de sex

masculin, dar care întârzie accesul la această activitate lucrătoarelor care nu au putut beneficia de o formare profesională completă din cauza unui concediu de maternitate obligatoriu. Dispoziţiile articolului 14 alineatul (1) litera (c) şi ale articolului 15 din Directiva 2006/54 sunt suficient de clare, de precise şi de necondiţionate pentru a putea produce un efect direct. Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu. Cauza C-38/13, Małgorzata Nierodzik - Clauza 4 punctul 1 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE şi CEEP, se opune unei reglementări naţionale care prevede, în cazul rezilierii contractelor de muncă pe durată determinată încheiate pentru o perioadă mai lungă de şase luni, posibilitatea aplicării unui termen de preaviz fix de două săptămâni, indiferent de vechimea în muncă a lucrătorului, în timp ce durata preavizului în cazul rezilierii contractelor pe durată nedeterminată este stabilită în funcţie de vechimea în muncă a lucrătorului în cauză şi poate varia între două săptămâni şi trei luni, atunci când cele două categorii de lucrători se află în situaţii comparabile. Cauza C-190/13, Antonio Márquez Samohano - Clauza 5 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE şi CEEP, nu se opune unei reglementări naţionale care permite universităţilor să efectueze prelungirea contractelor de muncă pe durată determinată succesive încheiate cu profesori asociaţi, fără nicio limitare în ceea ce priveşte durata maximă şi numărul de prelungiri ale acestor contracte, din moment ce astfel de contracte sunt justificate de un motiv obiectiv, în sensul punctului 1 litera (a) din această clauză, ceea ce revine instanţei de trimitere să verifice. Cu toate acestea, revine deopotrivă acestei instanţe sarcina de a verifica în concret că, în litigiul principal, prelungirea contractelor de muncă pe durată determinată succesive în cauză ar viza efectiv acoperirea unor nevoi provizorii şi că o reglementare precum cea în discuţie în litigiul principal nu a fost utilizată de fapt pentru a satisface nevoi permanente şi durabile în materie de recrutare de personal didactic. Cauza C-167/12, C.D. - Directiva 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează trebuie interpretată în sensul că statele membre nu sunt obligate să acorde un concediu de maternitate în temeiul articolului 8 din această directivă unei lucrătoare, în calitatea sa de mamă beneficiară care a avut un copil datorită unui contract de reproducere umană asistată prin intermediul unei mame surogat, nici chiar în cazul în care aceasta poate să alăpteze copilul respectiv după naştere sau îl alăptează în mod efectiv. Articolul 14 din Directiva 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă coroborat cu articolul 2 alineatul (1) literele (a) şi (b) şi alineatul (2) litera (c) din această directivă trebuie interpretat în sensul că refuzul unui angajator de a-i acorda concediu de maternitate unei mame beneficiare care a avut un copil datorită unui contract de reproducere umană asistată prin intermediul unei mame surogat nu constituie o discriminare pe criterii de sex. Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu. Cauza C-363/12, Z - Directiva 2006/54/CE privind punerea în aplicare a

principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă, în special articolele 4 şi 14 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că nu constituie o discriminare pe motive de sex faptul de a refuza unei lucrătoare, în calitatea sa de mamă beneficiară care a avut un copil datorită unui contract de reproducere umană asistată prin intermediul unei mame surogat, acordarea unui concediu plătit echivalent cu concediul de maternitate. Situaţia unei astfel de mame beneficiare în ceea ce priveşte acordarea unui concediu de adopţie nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive. Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă trebuie interpretată în sensul că nu constituie o discriminare pe motive de handicap faptul de a refuza acordarea unui concediu plătit echivalent cu concediul de maternitate sau cu concediul de adopţie unei lucrătoare care se află în incapacitate de a purta o sarcină şi care a recurs la un contract de reproducere umană asistată prin intermediul unei mame surogat. Validitatea acestei directive nu poate fi apreciată în raport cu Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, însă directiva menţionată trebuie să facă, în măsura posibilului, obiectul unei interpretări conforme cu această convenţie. Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu.

Apropierea legislaţiilor

Cauza C-409/12, Backaldrin Österreich - Articolul 12 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/95/CE de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretat în sensul că, într-o situaţie precum cea în discuţie în litigiul principal, titularul unei mărci se expune decăderii din drepturile conferite de această marcă asupra unui produs pentru care aceasta este înregistrată atunci când, prin activitatea sau prin inactivitatea acestui titular, marca respectivă a devenit desemnarea uzuală a produsului în cauză doar din punctul de vedere al utilizatorilor finali ai acestuia. Articolul 12 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/95 trebuie interpretat în sensul că poate fi calificat drept „inactivitate” în sensul acestei dispoziţii faptul că titularul unei mărci se abţine să încurajeze vânzătorii să utilizeze în mai mare măsură această marcă pentru comercializarea unui produs pentru care marca respectivă este înregistrată. Pronunţarea decăderii din drepturile conferite titularului de o marcă nu presupune să se stabilească dacă, în cazul unui produs pentru care marca a devenit desemnarea uzuală în comerţ, există şi alte desemnări. Cauza C-512/12, Octapharma France - Directiva 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, astfel cum a fost modificată, şi Directiva 2002/98/CE privind stabilirea standardelor de calitate şi securitate pentru recoltarea, controlul, prelucrarea, stocarea şi distribuirea sângelui uman şi a componentelor sanguine şi de modificare a Directivei 2001/83/CE trebuie interpretate în sensul că plasma destinată transfuziei, rezultată din sânge integral şi care se prepară printr-o metodă care implică un proces industrial intră, în temeiul articolului 109 din Directiva 2001/83, în domeniul de aplicare al Directivei 2002/98 în ceea ce priveşte recoltarea şi testarea sa şi în cel al Directivei 2001/83, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/27, în ceea ce priveşte prelucrarea, stocarea şi distribuirea sa, cu condiţia să îi fie aplicabilă definiţia medicamentului conform articolului 1 punctul 2 din această directivă. Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2002/98, analizat în lumina articolului 168 TFUE, permite menţinerea sau introducerea unor dispoziţii naţionale care aplică în cazul plasmei care se prepară printr-o metodă care implică un proces industrial un regim mai strict decât regimul aplicabil medicamentelor numai în ceea ce priveşte recoltarea şi testarea sa.

Cauzele conexate C-29/13 şi C-30/13, Global Trans - Pe de o parte, o decizie având ca obiect o rectificare, efectuată în temeiul articolului 30 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat, a valorii în vamă a mărfurilor cu consecinţa notificării către declarant a rectificării impunerii privind taxa pe valoarea adăugată constituie un act atacabil, în sensul articolului 243 din Regulamentul nr. 2913/92. Pe de altă parte, având în vedere principiile generale referitoare la respectarea dreptului la apărare şi a autorităţii de lucru judecat, articolul 245 din Regulamentul nr. 2913/92 nu se opune unei legislaţii naţionale care prevede două căi de atac distincte pentru contestarea deciziilor autorităţilor vamale, atât timp cât această legislaţie nu aduce atingere nici principiului echivalenţei, nici principiului efectivităţii. Articolul 243 din Regulamentul nr. 2913/92 nu condiţionează admisibilitatea unei acţiuni în justiţie formulate împotriva deciziilor adoptate în temeiul articolului 181a alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat, de epuizarea prealabilă a căilor de atac administrative care pot fi exercitate împotriva acestor decizii. Articolul 181a alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat, trebuie interpretat în sensul că o decizie adoptată în temeiul acestui articol trebuie să fie considerată finală şi susceptibilă să facă obiectul unei acţiuni directe în faţa unei autorităţi judiciare independente chiar şi în cazul în care ea a fost adoptată cu încălcarea dreptului persoanei interesate de a fi ascultată şi de a formula obiecţiuni. În caz de încălcare a dreptului persoanei interesate de a fi ascultată şi de a formula obiecţiuni, prevăzut la articolul 181a alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat, revine instanţei naţionale sarcina să determine, având în vedere împrejurările particulare ale speţei cu care este sesizată şi în lumina principiilor echivalenţei şi efectivităţii, dacă, atunci când decizia care a fost adoptată cu încălcarea principiului referitor la respectarea dreptului la apărare trebuie anulată pentru acest motiv, are obligaţia să se pronunţe asupra acţiunii formulate împotriva acestei decizii sau dacă poate lua în considerare trimiterea litigiului în faţa autorităţii administrative competente. Cauza C-52/13, Posteshop SpA - Directiva 2006/114/CE privind publicitatea înşelătoare şi comparativă trebuie interpretată în sensul că, în materie de protecţie a comercianţilor, vizează publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă ilegală ca două fapte ilicite autonome şi că, pentru a interzice şi a sancţiona publicitatea înşelătoare, nu este necesar ca aceasta să constituie în acelaşi timp publicitate comparativă ilegală. Cauza C-132/13, Zentrale zur Bekämpfung - Articolul 1 din Directiva 2006/95/CE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune trebuie interpretat în sensul că respectivele carcase ale conectoarelor industriale multipolare intră sub incidenţa noţiunii „echipament electric”, în sensul acestei dispoziţii, şi trebuie, în consecinţă, să le fie aplicat marcajul CE în măsura în care integrarea acestora corespunzătoare şi conformă destinaţiei lor nu poate afecta în niciun caz conformitatea lor cu cerinţele în materie de siguranţă în raport cu care au fost controlate. Cauza C-314/12, UPC Telekabel Wien - Articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională trebuie interpretat în sensul că o persoană care pune la dispoziţia publicului pe un site internet obiecte protejate fără acordul titularului de drepturi, în sensul articolului 3 alineatul (2) din această directivă, utilizează serviciile furnizorului de acces la internet al persoanelor care accesează aceste obiecte, care trebuie considerat un intermediar în sensul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29.

Drepturile fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii nu se opun ca, prin intermediul unei somaţii pronunţate de o instanţă, să se interzică unui furnizor de acces la internet să permită accesul clienţilor săi la un site internet care publică online obiecte protejate fără acordul titularilor de drepturi, în cazul în care această somaţie nu precizează ce măsuri trebuie să adopte furnizorul de acces respectiv, iar acesta din urmă poate evita sancţiunile coercitive impuse pentru încălcarea interdicţiei menţionate făcând dovada că a luat toate măsurile rezonabile, cu condiţia însă, pe de o parte, ca măsurile luate să nu priveze în mod inutil utilizatorii de internet de posibilitatea de a accede în mod licit la informaţiile disponibile şi, pe de altă parte, ca aceste măsuri să aibă ca efect să împiedice sau, cel puţin, să facă dificil realizabile accesările neautorizate ale obiectelor protejate sau să descurajeze în mod serios utilizatorii de internet care au recurs la serviciile destinatarului aceleiaşi somaţii să acceseze obiectele respective puse la dispoziţia lor cu încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, ceea ce este de competenţa autorităţilor şi a instanţelor naţionale să verifice. Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu. Cauza C-565/12, LCL Le Crédit Lyonnais - Articolul 23 din Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE se opune aplicării unor norme naţionale de sancţionare în temeiul cărora, în cazul încălcării de către creditor a obligaţiei sale precontractuale de a evalua bonitatea împrumutatului prin consultarea unei baze de date adecvate, creditorul menţionat este decăzut din dreptul la dobânzi contractuale, dar beneficiază de plin drept de dobânzile legale, exigibile începând de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de obligare a împrumutatului la plata sumelor restante datorate, care sunt, în plus, majorate cu cinci puncte, în cazul în care, la expirarea unui termen de două luni de la această pronunţare, împrumutatul nu îşi plăteşte datoria, dacă instanţa de trimitere constată, într-o situaţie precum cea din cauza principală, care implică exigibilitatea imediată a capitalului împrumutului restant datorat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată de către împrumutat, că sumele care pot fi percepute efectiv de creditor ca urmare a aplicării sancţiunii decăderii din dreptul la dobânzi nu sunt în mod semnificativ inferioare celor de care ar putea beneficia acesta dacă şi-ar fi respectat obligaţia de verificare a bonităţii împrumutatului. Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu.

Libera circulaţie a persoanelor

Cauza C-456/12, O - Articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, într-o situaţie în care un cetăţean al Uniunii a început sau şi-a consolidat o viaţă de familie cu un resortisant al unui stat terţ cu ocazia unei şederi efective, în temeiul şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la articolul 7 alineatele (1) şi (2) sau la articolul 16 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, cu modificările următoare, în alt stat membru decât cel al cărui resortisant este, dispoziţiile acestei directive se aplică prin analogie atunci când cetăţeanul Uniunii menţionat se întoarce, cu membrul familiei sale vizat, în statul său membru de origine. În consecinţă, condiţiile de acordare a unui drept de şedere derivat resortisantului unui stat terţ, membru al familiei acestui cetăţean al Uniunii, în statul membru de origine al acestuia nu ar trebui să fie, în principiu, mai stricte decât cele prevăzute de directiva menţionată pentru acordarea unui drept de şedere derivat în favoarea unui resortisant al unui stat terţ, membru al familiei unui cetăţean al Uniunii, care şi-a exercitat dreptul de liberă circulaţie stabilindu-se în alt stat membru decât cel al cărui resortisant este. Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu. Cauza C-457/12, S - Dispoziţiile Directivei 2004/38 privind dreptul la liberă

circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora nu se opun ca un stat membru să refuze acordarea dreptului de şedere unui resortisant al unui stat terţ, membru al familiei unui cetăţean al Uniunii, atunci când cetăţeanul menţionat este resortisant al respectivului stat membru şi are reşedinţa în acest stat, dar se deplasează periodic în alt stat membru în cadrul activităţilor sale profesionale. Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că acordă unui membru al familiei unui cetăţean al Uniunii, resortisant al unui stat terţ, un drept de şedere derivat în statul membru al cărui resortisant este acest cetăţean atunci când cetăţeanul menţionat are reşedinţa în acest stat, dar se deplasează periodic în alt stat membru în calitate de lucrător în sensul respectivei dispoziţii, în condiţiile în care refuzul acordării unui astfel de drept de şedere are un efect disuasiv în privinţa exercitării efective a drepturilor pe care respectivul lucrător le are în temeiul articolului 45 TFUE, ceea ce revine instanţei naţionale să verifice. Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu.

Transporturi

Cauza C-222/12, A. Karuse - Noţiunea „vehicule utilizate de serviciile de întreţinere a drumurilor”, care figurează la articolul 13 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 şi (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului, vehicule care pot fi scutite de utilizarea unui tahograf, include vehiculele care transportă materiale la locul unde se desfăşoară lucrările de întreţinere a drumurilor, cu condiţia ca transportul să fie în totalitate şi în exclusivitate în legătură cu realizarea lucrărilor respective şi să constituie o activitate accesorie acestuia. Revine instanţei naţionale sarcina de a verifica, ţinând seama de toate elementele pertinente în cauza principală, dacă această situaţie se regăseşte în speţă. Cauza C-628/11, International Jet Management - Articolul 18 TFUE, care consacră principiul general al nediscriminării pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate, este aplicabil unei situaţii precum cea în discuţie în litigiul principal, în care un prim stat membru solicită unui operator de transport aerian titular al unei licenţe de operare acordate de un al doilea stat membru obţinerea unei autorizaţii de a efectua curse în spaţiul aerian al primului stat membru pentru zboruri private neperiodice din ţări terţe către acest prim stat membru, în condiţiile în care o astfel de autorizaţie nu este impusă operatorilor de transport aerian titulari ai unei licenţe de operare acordate de primul stat membru menţionat. Articolul 18 TFUE se opune unei reglementări a unui prim stat membru care impune, sub sancţiunea amenzii în caz de nerespectare a acesteia, ca un operator de transport aerian titular al unei licenţe de operare acordate de un al doilea stat membru să obţină o autorizaţie de a efectua curse în spaţiul aerian al primului stat membru pentru zboruri private neperiodice dintr-o ţară terţă către acest prim stat membru, în condiţiile în care o astfel de autorizaţie nu este impusă operatorilor de transport aerian titulari ai unei licenţe de operare acordate de primul stat membru menţionat, şi care subordonează acordarea acestei autorizaţii prezentării unei declaraţii care să ateste că operatorii de transport aerian titulari ai unei licenţe de operare acordate de acest prim stat membru fie nu doresc să efectueze aceste zboruri, fie nu sunt în măsură să le efectueze Cauza C-17/13, Alpina River Cruises - Un serviciu de transport maritim care constă într-o croazieră care începe şi se termină, cu aceiaşi pasageri, în acelaşi port al statului membru în care este efectuată se încadrează în noţiunea „cabotaj maritim” în sensul Regulamentului (CEE) nr. 3577/92 de aplicare a principiului

liberei circulaţii a serviciilor la transporturile maritime în interiorul statelor membre (cabotaj maritim). Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu.

Cooperare judiciară în materie civilă şi comercială

Cauza C-548/12, Marc Brogsitter - Acţiunile în răspundere civilă precum cele în discuţie în litigiul principal, de natură delictuală în dreptul naţional, trebuie totuşi să fie considerate ca aparţinând „materie[i] contractual[e]”, în sensul articolului 5 punctul 1 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, în cazul în care comportamentul reproşat poate fi considerat o neîndeplinire a obligaţiilor contractuale, astfel cum acestea pot fi stabilite ţinând seama de obiectul contractului.

Agricultură

Cauza C-155/13, Società Italiana Commercio - Articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 341/2007 privind deschiderea şi modul de gestionare a contingentelor tarifare şi de instituire a unui regim de licenţe de import şi certificate de origine pentru usturoi şi anumite alte produse agricole importate din ţări terţe nu se opune, în principiu, unor operaţiuni prin care un importator, titular al unor licenţe de import cu scutire parţială de taxe vamale, cumpără o marfă în afara Uniunii Europene de la un operator, el însuşi importator tradiţional în sensul articolului 4 alineatul (2) din acest regulament, dar care şi-a epuizat propriile licenţe de import cu scutire parţială de taxe vamale, apoi i-o revinde după ce a importat-o în Uniune. Totuşi, astfel de operaţiuni constituie un abuz de drept atunci când au fost concepute în mod artificial cu scopul esenţial de a beneficia de tariful preferenţial. Verificarea existenţei unei practici abuzive impune instanţei de trimitere să ia în considerare toate faptele şi circumstanţele speţei, inclusiv operaţiunile comerciale anterioare şi ulterioare importului în cauză.

Neîndeplinirea obligaţiilor

Cauza C-61/12, Comisia/Lituania, Cauza C-639/11, Comisia/Polonia - Întrucât interzice înmatricularea autoturismelor cu volanul instalat pe partea dreaptă şi/sau solicită, pentru înmatricularea autoturismelor al căror sistem de direcţie este situat pe partea dreaptă, noi sau înmatriculate anterior într-un alt stat membru, ca volanul să fie mutat pe partea stângă, Republica Lituania/Polonia nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 2a din Directiva 70/311/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la sistemul de direcţie al autovehiculelor şi al remorcilor acestora, al articolului 4 alineatul (3) din Directiva 2007/46/CE de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective şi al articolului 34 TFUE. Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu.

Cetăţenia Uniunii

Cauza C-322/13, Ulrike Elfriede - Articolele 18 TFUE şi 21 TFUE se opun unei reglementări naţionale care conferă dreptul de a utiliza, în procedurile civile desfăşurate în faţa instanţelor unui stat membru care au sediul într-o anumită entitate teritorială a acestui stat, o altă limbă decât limba oficială a statului menţionat numai cetăţenilor acestuia din urmă domiciliaţi în respectiva entitate teritorială. Comunicatul de presă este disponibil pe site-ul www.curia.europa.eu.