Secţia de terapie intensivă

Secţia de terapie intensivă este secţia în care se află la tratament pacienţii cu un risc mare pentru viaţă deaceia este necesar de o amenajare şi cerinţe deosebite comparativ cu alte secţii.

Unul din cerinţe, este ca secţia de terapie intensivă, să se afle în vecinătate cu sala de operaţii. Deasemenea trebuie să fie amenajată în aşa fel ca asistenta medicală/nursa de la postul ei să cuprindă cu vederea toate saloanele. Pentru aceasta saloanele sunt despărţite cu pereţi de sticlă. În aşa fel asistenta medicală/nursa fiind la post sau în unul din saloane poate urmări ce se petrece în celelalte saloane.

Terapia intensivă este în primul rând urmărirea şi monitorizarea permanentă a funcţiilor vitale cât şi executatea de urgenţă a tuturor prescripţiilor medicale şi urmărirea efectului terapeutic în urma administrării medicamentului. Pentru a putea efectua acest lucru, fiecare salon este înzestrat cu cele mai moderne aparate necesare electrocardiografe, videomonitoare care înregistrează temperatura corpului, tensiunea arterială, pulsul ş.a.m.d

Deasemenea secţia de terapie intensivă este obligatoriu amenajată cu aparatură pentru alimentare centralizată cu oxigen.

Secţia de terapie intensivă este formată din sala de reanimaţie unde se face terapia de reanimare din momentul internării persoanei până la ameliorarea stării lui. Sala de reanimare este amenajată cu aparatură pentru alimentare centralizată cu oxigen, semnalizare acustică, respiratoare de diferite mărimi, cardiostimulator, instalaţii Rentghen mobile, un complect de instrumente, sisteme de transfuzie a sângelui, frigidere, în care se păstrează sânge, plazmă şi substituenţi ai plazmei.Înafară de sala de reanimare secţia de terapie intensivă este formată din 8 saloane. În 7 saloane (cu 2 paturi, în unele secţii sunt saloane si de o persoană) se află pacienţii care necesită supraveghere permanentă, respiraţie artificială, transfuzii masive de sânge, conectarea rinichiului artificial şi altele. Saloanele deasemenea sunt înzestrate cu conductă de oxigen.

În fiecare salon, înafată de patul funcţional şi aparatura necesară se află o măsuţă specială individuală pentru fiecare pacient cu instrumente sterile şi medicamentele necesare pentru pacient pe parcursul a 24ore.

Salonul cu 6 paturi este predestinat pentru pacienţii care au depăşit starea de criză.

Activitatea asistentei medicale/nursei în secţia de terapie intensivă Principiul de muncă al asistentaei medicale/nursei în saloanele de terapie intensivă se deosebeşte de principiul de lucru al asistentaei medicale/nursei din secţii terapeutice. Viaţa pacienţilor în stare gravă

din secţia de terapie intensivă, adesea depinde de faptul cât de rapid se acordă asistenţa medicală de urgenţă în caz de diferite acutizări şi cât de încrezută este în acţiunile sale.În secţia de terapie intensivă asistenta medicală/nursa trebuie :

- să ţină permanent sub supraveghere pacienţii, starea lor generală, starea tegumentelor şi mucoaselor, frecvenţa pulsului, tensiunii arteriale

- să anunţe rapid medicul despre orice agravare a stării pacientului- să acorde asistenţa premedicală de urgenţă pânî la sosirea

medicului, în caz dacă se tulbură brusc respiraţia, circulaţia sangvină sau perde cunoştinţa

- execută urgent şi competent prescripţiile mediculuiAsistenta medicală/nursa care lucrează în secţia de terapie intensivă trebuie să execute într-o perioadă scurtă de timp o mulţime de proceduri din cele mai variate, să pregătească instrumentele şi să efectuieze procedurile care privesc îngrijirea pacienţilor gravi. Trebuie să posede la perfecţie mezodele complexe de combatere a tulburărilor de ritm cardiac prin intermediul terapiei electroimpulsive să asocieze în acelaş timp capacităţile de a/m de gardă, a/m de fizioterapie şi a/m de anesteziologieSă aibă aşa pregătire pentru a începe aşa măsuri de reanimaţie ca: respiraţia artificială, masajul indirect al inimii şi difibrilarea inimii.

Este absolut necesar ca asistenta medicală/nursa care lucrează în secţia de terapie intensivă să posede şi nişte calităţi aparte specifice cum ar fi:

- capacitatea de a lua promt decizii- calităţi morale deosebite - rapiditate- tezistenţă- autocritică- sănătate perfectă- abilităţi perfecte de comunicare (cu pacientul, rudele)- calităţi perfecte de lucru în echipă

şi desigur calităţi generale ca:- competenţă- profesionalizm- o bună organizare- răbdare - bunătate - toleranţă şi multe, multe alte calităţi fără care pur şi simplu este imposibil de activat într-o secţie atât de responsabilă cum este secăia de terapie intensivă.

Resuscitarea cardio – respiratorie

Oprirea respiraţiei(stopul respirator) şi oprirea inimii(stopul cardiac), adică încetarea atât a funcţiei respiratorii, cât şi a funcţiei cardiace, duce la stopul cardiorespirator(sau sincopa cardiorespiratorie), care corespunde cu moartea clinică. Oprirea într-o primă etapă a respiraţiei(stopul respirator) fără oprirea funcţiei cardiace, adică cu prezenţa pulsului bun la artera carotidă, permite pe un interval variabil(3 – 10minute sau chiar 12 minute) ca reanimarea respiratorie să aibă succes. Stopul cardiac este urmat invariabil şi de stopul respirator în 20 -30 de secunde. Din punct de vedere practic, înseamnă că există reanimare respiratorie fără masaj cardiac, în opriri accidentale ale respiraţiei cu hemodinamică(circulaţie sangvină) păstrată, dar nu există masaj cardiac fără respiraţie artificială, pentru că odată cu stopul cardiac se opreşte rapid şi respiraţia. Moartea clinică începe odată cu stopul cardiac, care determină şi oprirea circulaţiei cerebrale. Moartea clinică este un proces reversibil şi victima poate reveni complet la o viaţă normală dacă i se acordă primul ajutor competent în timpul util. Moartea clinică(interval în care se poate începe resuscitarea cardiorespiratorie cu unele şanse) durează 3 – 4 minute(potrivit afirmaţiilor doctorului C. Ionescu numai 30 - 90 secunde). Orice întârziere în acordarea primului ajutor eficient duce, după acest interval, datorită lipsei de oxigen în creer, la moartea biologică, adică la moartea definitivă, ireversibilă a victimei(leziuni ireversibile în creer şi alte organe, midriazăfixă şi cornee opacă, apariţia petelor cadaverice).

Semnele morţii clinice- oprirea mişcărilor respiratorii, toracice şi abdominale,- încetarea bătăilor inimii,- absenţa pulsului la artera carotidă,- paloarea extremă(sau cianoza) tegumentului,- midriază, sau globul ocular imobil,- pierderea cunoştinţei,- relaxarea completă a musculaturii, inclusiv a sfincterelor, ceea ce

duce la pierderi necontrolate de urină şi materii fecaleManevrele de resuscitare încep cu:

a) eliberarea căilor aeriene superioare(gura, nas, orofaringe). Fără căi aeriene libere, permeabile, efortul de reanimare devine inutil.

Eliberarea căilor aeriene este suficientă deseori pentru ca victima să – şi reia respiraţia(fără să mai fie nevoie de respiraţie artificială).Manevrele prin care se poate obţine eliberare căilor respiratorii se pot executa prin: Poziţiile diferite în care este aşezată victima. Hiperextenzia capului şi luxaţia anterioară a mandibulei

împreună cu baza limbii pentru degajarea orificiului glotic. Curăţirea orofaringelui, aspiraţia, întroducerea unei pipe Guedel

Tehnica respiraţiei artificialePentru respectarea timpilor folosiţi în resuscitarea cardiorespiratorie se foloseşte formula: HELP-ME, ceia ce în limba engleză înseamnă ajută – mă! H – hiperextensia capuluiE – eliberarea căilor respiratoriiL – luxaţia(proiectare mandibulei) înainte P – pensarea nasuluiME – se referă la masajul extern al inimii şi se aplică în toate cazurile în care stopul respirator este urmat de cel cardiac

Respiraţia „gură la gură”-Salvatorul trage aer în piept(inspiraţie profundă), -îşi reţine respiraţia în inspiraţie profundă(apnee voluntară)-aplică repede cu gura larg deschisă, buzele peste gura întredeschisă a victimei şi insuflă cu putere aerul din plămânii săi în căile respiratorii ale victimei. Circumferinţa buzelor sale să acopere buzele victimei, pentru a împedica pierderile de aer la comisurile bucale,-Salvatorul se ridică, face o noua inspiraţie(în acest timp lasă liber nasul şi gura, aerul ieşind astfel din plămânii victimei), apoi insuflă din nou aer în plămânii victimei, repetând această succesiune de 14 – 16 ori pe minut(când există şi stop cardiac concomitent se instituie şi masajul cardiac) Uneori tehnica respiraţiei artificialăe „gură la gură” nu poate fi aplicată din anumite motive:-gura victimei nu poate fi deschisă,-există leziuni care intersectează cavitatea bucală,Fracturi ale mandibulei,-gura salvatorului este mai mică decât a victimei.Atunci se fsce respiraţia „gură la nas” (ca tehnică se păstrează în linii mari timpii de lucru descrişi la metoda „gură la gură” ) Mandibula este susţinută cu palma, iar salvatorul aplică gura sa pe nasul victimei, întroducând pe această cale aerul în plămânii victimei. Cu obrazul său, slvatorul acoperă gura victimei. Alte metode de respiraţie artificială

- Respiraţie gură la mască,- Respiraţie gură la sondă- Respiraţie cu aparate simple, portabile(balon Ruben, trusă

Ambu,trusă Ranima etc.). - În unităţi spitaliceşti-ventilaţia mecanică controlată.

Masajul cardiac extern (resuscitarea cardiorespiratorie)Reanimarea stopului cardiac se face obligatoriu şi paralel cu respiraţia artificială, deoarece stopul cardiac este urmat invariabil şi de stopul respirator în 20-30 sec.După constatarea opririi activităţii inimii, prima măsură este masajul cardiac extern, combinat cu respiraţia artificială.

- se aşază victima rapid în decubit dorsal pe un plan dur(pe sol, duşumea), dacă este în pat va fi deplasat la marginea patului, unde este un plan dur, sau se poate întroduce sub torace o scândură, o planşetă etc.) Dacă victima este la sol, salvatorul se aşează în jenunchi.

- Unii autori recomandă ca la începutil reanimării oricărui stop cardiorespirator să se încerce stimularea inimii, prin aplicarea unei singure lovituri uşoare cu pumnul de la o înălţime de 20 -32 cm. în mijlocul regiunii presternale. În caz de insucces, se trece imediat la respiraţie artificială şi masaj cardiac.

- Respiraţia artificială„gură la gură”-conform formulei HELP(v.t.r.a) (vezi tehnica respiraţiei artificiale)

- După 1-2 insuflări de aer—5-6 compresii cardiace- După 5-6 compresii se întrerupe şi se face rapid o respiraţie,

Repetând această succesiune, se obţine un ritm de 14-16 respiraţii pe minut şi 60-70 compresiuni sternale pe minut. Tehnica masajului cardiac:

se aplică transversal podul palmei uneia din mâini(de obicei stânga) pe 1/3 inferioară a sternului, iar cealaltă palmă(dreapta) se suprapune perpendicular pe prima,

cu cele două mâini suprapuse şi cu braţele întinse, ajutându-se de greutatea corpului, salvatorul exercită presiuni ritmice asupre sternului,

fiecare compresiune va fi bruscă şi scurtă(aproximativ o secundă) şi va exercita o presiune verticală a sternului spre coloana vertebrală, în aşa fel ca sternul să fie înfundat cu aproximativ 5-6 cm.

se apasă numai cu dosul palmei, degetele fiind ridicate pentru a se evita comprimarea coastelor(se pot rupe). După fiecare compresiune sternul este lăsat să revină în poziţia iniţială, fără să se ridice mâinile de pe sternul victimei.

1) Dacă este un singur salvator se fac:- două insuflări urmate de 12-14 compresii sau, mai recent se

recomandă să se execute: - trei insuflări rapide, urmate de 15 compresii sternale2) Dacă sunt 2 salvatori, unul face o insuflare pulmonară urmată de 5

compresii sternale, executate de celălalt.3) Dacă sunt 3 salvatori este bine ca al treilea salvator să ridice

picioarele victimei cu 30-40 de grade mai sus de planul orizontal pentru a creşte cantitatea de sânge care va iriga organele cele mai importante: creierul, ficatul şi rinichii.Sau montează o perfuzie dacă este cadru medical

- la copiii mici, cu 1-2 degete, în ritm de 80-100 de compresii pe minut.