1

Colegiul de Construcţii din Chişinău, Biblioteca Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova Departamentul Informaţional Biblioteconomic,

ULIM Secolul XXI - secolul comunicării:

aspecte etico-morale

Materialele conferinţei ştiinţifico-practică

din 29 noiembrie 2007

Chişinău, 2008

2

CZU 027(082) S 40

Director publicaţie: Valeriu PELIVAN

Redactori responsabili: Ludmila Corghenci, Tatiana Ambroci

Colegiul de redacţie:

conf. univ., dr. Lidia Kulikovski, conf. univ., dr. Nelly Ţurcan, Tamara Cuhal, Natalia Zavtur

Machetare computerizată: Lorina Beşelea

Volumul a fost recomandat pentru publicare de către Consiliul Profesoral al Colegiului de Construcţii din Chişinău şi Biroul

Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

„Secolul XXI – secolul comunicării: aspecte etico-morale”, conf. ştiinţifico-practică (2007,; Chişinău). Materialele conferinţei ştiinţifico-practică „Secolul XXI – secolul comunicării: aspecte etico-morale”; 29 noiemb. 2007 Chişinău / dir. publ.: Valeriu Pelivan; red. resp.: Ludmila Corghenci, Tatiana Ambroci; col. red.: Lidia Kulikovski, Nelly Ţurcan. Tamara Cuhal [et al.]. – Ch.: UASM, 2008. – 86 p.

Antetit.: Colegiul de Construcţii din Chişinău, Asoc. Biblitoecarilor din Rep. Moldova, Departamentul Inf. Biblioteconomic ULIM. – Bibliogr.la sfârşitul art.

100 ex. ISBN 978-9975-64-135-7

027(082) S 40

ISBN 978-9975-64-135-7 © BCC, 2008

3

SUMAR

Ludmila Corghenci, Tatiana Ambroci Argument Valeriu Pelivan Colegiul de Construcţii din Chişinău la 75 de ani

Tamara Cuhal Biblioteca Colegiului de Construcţii- un laborator de muncă intelectuală

Tatiana Ambroci Biblioteca Colegiului de Construcţii: 75 de ani de activitate în sprijinul comunităţii

Ludmila Corghenci

Comunicarea pe orizontală şi verticală în instituţia bibliotecară şi în comunitatea profesională

Lidia Kulikovski

Umorul – un remediu de îmbunătăţire a comunicării interpersonale şi instituţionale

Tatiana Coşeriu Ecuaţia culturii structurilor info-documentare – comunicarea instituţională

Natalia Zavtur Etica comunicării bibliotecarului cu beneficiarii Natalia Cheradi

Relaţiile Publice ca o formă specifică de comunicare în bibliotecă

4

Gutiera Doni Comunicarea în bibliotecă: realitatea socială şi instituţională

Elena Stratan

Aspecte de comunicare electronică în instituţiile info-documentare: cazul Bibliotecii ştiinţifice USB „Alecu Russo”

Tatiana Ambroci Bibliotecile din învăţământ – zone de comunicare intensă Ala Vlasov

Competenţa comunicativă – cheia succesului în activitatea bibliotecii de colegiu

Autorii materialelor incluse în culegere Imagini de la lucrările conferinţei

5

ARGUMENT

Conferinţa, organizată la 29 noiembrie 2007, în incinta Bibliotecii Colegiului de Construcţii din Chişinău, prin eforturile echipei bibliotecarilor de la colegiul nominalizat şi de la Departamentul Informaţional Biblioteconomic al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, sub egida Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova, a fost prilejuită de următorii factori:

§ comunicarea, drept proces de interacţiune, a devenit o condiţie indispensabilă funcţionării eficiente a instituţiei bibliotecare; § un bibliotecar, bun profesionist, nu poate fi conceput azi în afara procesului de interacţiune, cel din urmă manifestându-se atât în cadrul comunităţii servite, cât şi a celei profesionale (cunoştinţele, competenţele şi deprinderile în domeniul comunicării fiind importante în contextul edificării Societăţii Informaţionale şi a Cunoaşterii); § necesitatea fundamentării ştiinţifice a procesului; § importanţa creării unui spaţiu de comunicare instituţional şi individual adecvat cerinţelor Societăţii Informaţionale şi a Cunoaşterii.

E de menţionat şi faptul, că această Conferinţă a fost organizată cu prilejul consemnării a 75 de ani de la constituirea Colegiului şi a Bibliotecii Colegiului de Construcţii din Chişinău, instituţie cu experienţe reprezentative la capitolul conceptualizării şi implementării procesului de comunicare profesională. Comunicările prezentate în cadrul Conferinţei au confirmat prezenţa şi afirmarea în comunitatea profesională (dat fiind participarea cu comunicări a reprezentanţilor din biblioteci universitare, naţionale, publice, de colegiu etc.), a unei viziuni complexe, multiaspectuale a fenomenului „comunicarea instituţională şi individuală”. Astfel, au fost abordate aspecte teoretice şi experienţe reprezentative vizavi de domeniile: concepte şi modele ale comunicării în instituţiile bibliotecare;

6

formele comunicării între instituţii şi bibliotecari; bariere în comunicare şi eficientizarea comunicării, prezentări şi ascultări eficiente; comunicarea în cadrul echipelor profesionale etc.

Mesajul Conferinţei ar putea fi formulat după cum urmează: comunicarea devine pentru instituţiile bibliotecare, pentru personalul acestora, mai mult decât un instrument pentru dezvoltare şi ascensiune, ea devine o nouă filosofie a existenţei Bibliotecii şi Bibliotecarului.

Prezenta lucrare, înserând textele comunicărilor prezentate în cadrul Conferinţei, îmbină organic elementele unui suport didactic, a unui volum de cercetare ştiinţifică în domeniul comunicării, precum şi a unui material de caracter promoţional asupra experienţelor reprezentative. Prezenta lucrare are drept grup-ţintă managerii instituţiilor bibliotecare, fondatorii acestora, în mod deosebit personalul, implicat nemijlocit în procesul de interacţiune. Echipa de lucru este recunoscătoare tuturor celor, care au fost implicaţii în procesul de pregătire şi realizare a prezentului material. În mod deosebit sunt apreciate contribuţiile Direcţiei Colegiului de Construcţii din Chişinău, care a făcut posibilă materializarea ideii de editare a lucrării.

Ludmila Corghenci

Tatiana Ambroci

7

COLEGIUL DE CONSTRUCŢII DIN CHIŞINĂU LA 75 DE ANI

Valeriu PELIVAN, Director al Colegiului de Construcţii

Colegiul de Construcţii din Chişinău este una din cele

mai vechi instituţii tehnice din Republica Moldova, fondat în anul 1932. Absolvenţii noştri au confirmat utilitatea specialităţilor, dobândite prin intermediul Colegiului, în sute şi mii de clădiri şi edificii în republică şi peste hotarele ţării.

Colegiul de Construcţii este o instituţie acreditată de stat, care asigură învăţământul profesional non-universitar (mediu de specialitate) de profil în construcţii, având drept scop pregătirea specialiştilor de caracter aplicativ pentru economia naţională. Colegiul oferă instruire la 7 specialităţi: „Construcţii civile, industriale şi agricole”; „Alimentarea cu căldură, gaze şi ventilaţie”; ”Tehnologia materialelor şi articolelor de construcţii”; „Designul interior”; „Tehnologia prelucrării lemnului”; „Evaluarea imobilului”; „Cadastru şi organizarea teritoriului”.

Toate specialităţile propuse sunt foarte solicitate şi necesare pe piaţa muncii. În ultimii ani, în cadrul concursului de admitere sunt prezentate dosare cu medii destul de înalte, atât la buget, cât şi la contract, iar contingentul de elevi înmatriculaţi sunt cu un nivel de pregătire destul de bun.

La moment colegiul dispune de o infrastructură modernă, care se completează şi se perfecţionează continuu, inclusiv: bloc de studii cu săli bine amenajate, laboratoare de

8

informatică cu calculatoare conectate la internet, atelier şi laborator specializat, bibliotecă ştiinţifico – tehnică, sală de lectură cu 52 de locuri şi dotată cu 4 calculatoare, conectate la reţeaua on-line, sală sportivă, terenuri sportive la aer liber, cămine bine amenajate, cantină, serviciu medical.

Activitatea acestei instituţii este bazată pe un colectiv de o înaltă ţinută profesională, axat pe conţinuturile instruirii raliate la exigenţele economiei de piaţă şi a învăţământului modern.

Colegiul de Construcţii din Chişinău promovează cele mai noi tehnologii educaţionale, informaţionale şi profesionale, formând buni profesionişti pentru economia ţării. Venind la Colegiul de Construcţii, tinerii îşi asigură un viitor luminos, obţinând şansa maximă de a fi amplasaţi în câmpul muncii şi de a deţine o profesie nobilă, utilă şi necesară.

9

BIBLIOTECA COLEGIULUI DE CONSTRUCŢII- UN LABORATOR DE MUNCĂ INTELECTUALĂ

Tamara CUHAL Director adjunct pentru Activitatea Didactică Colegiul de Construcţii

Colegiul de Construcţii a ajuns în această toamnă la o frumoasă aniversare - 75 ani de la fondare. Împreună cu Colegiul îşi sărbătoreşte aniversarea şi Biblioteca instituţiei, care pe parcursul anilor şi-a demonstrat statutul de laborator al muncii intelectuale, de centru de informare şi documentare pentru elevi şi corpul didactic, fiind cea mai importantă verigă în desfăşurarea procesului educaţional în instituţia noastră.

Activez în colegiu mai bine de 30 de ani, şi în această perioadă de timp am urmărit cu satisfacţie ascensiunea Bibliotecii noastre, care prin activitatea rodnică şi prodigioasă, prin colecţia bogată şi valoroasă, prin calitatea serviciilor oferite beneficiarilor, şi, nu în ultimul rând, graţie colectivului competent de bibliotecari, au adus Biblioteca pe primele locuri în cadrul diferitor concursuri republicane. Acest fapt este confirmat de numeroasele diplome şi menţiuni, care s-au păstrat în arhiva Colegiului, o parte din ele fiind demonstrate în cadrul acestei conferinţe.

Când este vorba de Biblioteca Colegiului de Construcţii, majoritatea persoanelor care au vizitat-o, fie în cadrul unor comisii, vizite de documentare etc. menţionează, în primul rând, colecţia bogată şi diversă de documente: manuale de specialitate, care acoperă toate disciplinele de specialitate predate în colegiu, fie şi în puţine exemplare, dar unele titluri fiind doar în colecţia bibliotecii noastre; un bogat fond de carte beletristică, cognitivă, metodică, ce contribuie la desfăşurarea cu succes a orelor educative, a activităţilor extraşcolare, dar şi la atragerea spre lectură a tinerilor; un divers

10

fond de ediţii periodice de specialitate - un suport real pentru disciplinile de specialitate.

Aceste fonduri de documente din colecţia Bibliotecii au fost formate graţie eforturilor şi strădaniilor bibliotecarilor, care au ştiut unde să găsească cartea şi cum să o aducă cât mai rapid la dispoziţia profesorului sau elevului, care o solicită.

De altfel, în bibliotecă lucrează 4 bibliotecare cu o vechime în muncă de peste 25 de ani, astfel demonstrând o fidelitate profesiei şi instituţiei noastre, mai rar întâlnită în ziua de azi, ţinând cont de remunerarea insatisfăcătoare şi condiţiile de lucru nu tocmai cele mai bune. Toate bibliotecarele au susţinut atestarea. Astfel pentru 3 bibliotecare – Malina Liuba, Apetri Elena şi Mihalachi Tamara - au fost conferite gradul de calificare II, şi Tatianei Ambroci - gradul de calificare I. La acest compartiment Biblioteca colegiului pare a fi unica dintre bibliotecile similare din republică, unde toţi bibliotecarii deţin grade de calificare.

Biblioteca Colegiului a devenit în ultimii ani un loc de întâlnire pentru bibliotecarii de colegiu din republică, în aceste spaţii fiind organizate diferite reuniuni profesionale de nivel naţional. Aceste întruniri au fost organizate cu contribuţia Tatianei Ambroci, care în calitatea sa de membru al Biroului Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova, dar şi de preşedinte al secţiunii „Biblioteci de colegiu„, a scos din anonimat bibliotecile de colegiu, înviorând activitatea profesională a acestora şi antrenându-le în acţiuni de formare continuă.

Prin activitatea sa în diferite comisii ABRM, prin participarea la diferite întruniri de nivel naţional şi internaţional, şefa Bibliotecii a contribuit mult şi la promovarea imaginii Colegiului de Construcţii, direcţia instituţiei apreciind mult acest lucru.

Nu pot să nu menţionez şi faptul, că Biblioteca colegiului este prezentă cu suportul informaţional şi documentar, dar şi cu susţinerea morală, la toate acţiunile extraşcolare şi didactice, organizate în instituţie, acest lucru demonstrând relaţiile de colaborare şi cooperare cu toate structurile de învăţământ, cu diriginţii, cu cadrele didactice etc.

Biblioteca Colegiului de Construcţii constituie un prilej de mândrie pentru administraţie, mai ales că activitatea acestei structuri a fost înalt apreciată de toate comisiile, inclusiv şi de Comisia de Evaluare Academică şi Acreditare.

Un deziderat rămâne modernizarea serviciilor, informatizarea - un proces ce ţine de viitorul apropiat. În acest sens,

11

direcţia va depune efort pentru a acoperi cheltuielile ce ţin de dotarea bibliotecii cu un SOFT, cu alt echipament tehnic pentru a răspunde cerinţelor de edificare a Societăţii Informaţionale şi a Cunoaşterii. Sperăm că în viitorul apropiat Biblioteca Colegiului de Construcţii va putea să-şi demonstreze în faţa colegilor de breaslă de la alte instituţii catalogul electronic, bazele de date proprii, pagina web şi alte servicii, pe care le va oferi prin intermediul tehnologiilor informaţionale.

Le doresc colaboratorilor Bibliotecii cu prilejul acestui eveniment festiv succese, creativitate, entuziasm şi ascensiune în cariera profesională.

12

BIBLIOTECA COLEGIULUI DE CONSTRUCŢII: 75 DE ANI DE ACTIVITATE ÎN SPRIJINUL COMUNITĂŢII

Tatiana AMBROCI Şef al Bibliotecii Colegiului de Construcţii

Anul 2007 marchează aniversarea a 75 ani de la înfiinţarea Bibliotecii Colegiului de Construcţii din Chişinău, eveniment ce s-a produs în octombrie 1932. Este un prilej de a realiza o privire retrospectivă asupra activităţii bibliotecii, insistând cu predilecţie asupra unor momente de referinţă din viaţa acesteia. Prin prezentul material reliefăm câteva detalii, care în viziunea noastră, prezentă interes pentru mediul profesional.

Istoria Bibliotecii nu poate fi separată de istoria Colegiului de Construcţii, deoarece momentele de glorie, succes sau criză a instituţiei de învăţământ, şi-au pus amprenta şi pe activitatea ei. Pot fi identificate trei etape distincte în istoria bibliotecii, determinate de circumstanţele istorico-funcţionale:

Prima etapă ţine de perioada 1932-1945, despre care deţinem date sumare, preluate din presa periodică de epocă: § octombrie, anul 1932 – anul fondării Tehnicumului – şcolii

speciale tehnico-industriale - prin eforturi generale ale unor oameni cărturari, printre care se numără şi Leonid Komarniţchi, cel ce a condus această instituţie în perioada interbelică;

§ anul 1933 – vizita Ministrului Secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933) şi redactor şef la ziarul „ Viaţa Basarabiei”, Pantelemon Halippa. Domnia sa a fost ales membru de onoare al acestei instituţii;

§ septembrie, anul 1940 – Tehnicumul îşi schimbă denumirea în Tehnicum Electromecanic şi de Construcţii;

13

§ noiembrie, anul 1944 – restabilirea denumirii de Tehnicum Comunal de Construcţii şi Energetică printr-o decizie a Comisariatului Norodnic al RSSM;

(Cu părere de rău, nu deţinem informaţii despre fondurile Bibliotecii în această perioadă).

În anul 1945 începe a doua etapă în dezvoltarea Bibliotecii, confirmată de informaţii demonstrate documentar, cu referinţă la colecţia bibliotecii, conducătorii instituţiei, care au contribuit la buna desfăşurare a activităţii acesteia: § octombrie, anul 1945 – Biblioteca Tehnicumului Comunal de

Construcţii şi Energetică îşi începe activitatea cu o colecţie de 503 exemplare, dintre care: 488 sunt manuale, 5 exemplare – beletristică; toate documentele erau în limba rusă;

§ după război instituţia nu avea spaţii stabile, studenţii audiind ore de curs în clasele unei şcoli de pe strada Ilinopoliskaia. Din anul 1946 instituţia activează într-o clădire de la intersecţia străzilor Chilia şi Lenin. Ulterior a fost mutată în spaţiile ne-finisate ale Teatrului de Operă şi Balet, actualmente - Teatrul Naţional „M. Eminescu”, după care şi-a continuat activitatea timp de 15 ani într-un edificiu de pe strada Kievului, actualmente - 31 august 1989. Din anul 1964 Biblioteca Tehnicumului de Construcţii activează în actualele spaţii;

§ sursele de completare ale bibliotecii în această perioadă sunt: colectura pentru biblioteci, donaţiile instituţiilor similare din Lvov, Kiev, Dnepropetrovsk, Moscova, Leningrad etc., serviciul „Cartea prin poştă”;

§ în Moldova nu se edita carte de specialitate în domeniul tehnic, literatură autohtonă în limba română, ceea ce a generat absenţa surselor respective din fondurile bibliotecii;

În anul 1991 începe a treia etapă în dezvoltarea Bibliotecii, când în baza Tehnicumului de Construcţii se organizează Colegiul Industrial şi de Construcţii, generând schimbări radicale în sistemul educaţional, în programele de învăţământ, precum şi în direcţiile de dezvoltare ale bibliotecii. Pe de o parte, criza economică ce s-a declanşat în anii 90 a avut repercusiuni grave asupra bibliotecii şi personalului. Este vorba despre reducerile de personal, reducerea bugetului pentru achiziţii, întreţinere şi salarii, ne-achitarea la timp a salariilor, declanşarea grevelor de protest etc. – toate acestea influenţând negativ activitatea Bibliotecii.

Dar pe de altă parte, anume în această perioadă, biblioteca şi-a completat masiv colecţia cu carte în limba română, provenită din

14

donaţii din România, dar şi din partea instituţiilor info-documentare din republică, concomitent efectuând şi o triere a fondurilor de documente în baza cadrului de reglementare în vigoare.

Manifestând un interes deosebit pentru cartea de valoare, biblioteca şi-a constituit în ultimii 15 ani o bogată colecţie de documente: fond de referinţe, fond de beletristică, fond de manuale de specialitate. Printre ediţiile rare ale bibliotecii putem menţiona: ediţia a II-a a Marii Enciclopedii Sovietice, apărută în anii 30-40 ai sec. XX, Enciclopedia Tehnică în 20 volume (editată în anii 20-30 ai secolului trecut) ş.a. La sfârşitul anului de învăţământ 2006-2007 colecţia bibliotecii constituie 88790 volume, dintre care: 41375 sunt manuale, 12332 – volume cu beletristică, din numărul total 38110 volume fiind în limba română.

Ceea ce dă prestigiu bibliotecii noastre în rândul utilizatorilor interni şi externi, este fondul de literatură cognitivă şi didactică în sprijinul procesului educaţional, pentru specialităţile: Design Interior, Cadastru şi Organizarea Teritoriului, Tehnologia Prelucrării Lemnului şi Evaluarea Imobilului. Acest fapt a fost remarcat şi de Comisia de Evaluare şi Acreditare, care a apreciat prezenţa în colecţia bibliotecii Colegiului de Construcţii a unor titluri de carte valoroasă, unica obiecţie ţinând de numărul mic de exemplare.

În afară de cărţi, Biblioteca a achiziţionat de-a lungul anilor publicaţii seriale, însumând peste 100 titluri. În anul de studiu 2006-2007 Biblioteca a fost abonată la 42 titluri de ziare şi reviste.

În anul 2008 Direcţia Colegiului a acoperit financiar abonarea pentru 42 titluri de seriale.

Principalele realizări ale Bibliotecii Colegiului în perioada menţionată: § anii 1972-1973 - în spaţiul bibliotecii au fost organizate 2

seminare republicane pentru perfecţionarea bibliotecarilor din instituţiile medii de specialitate; în cadrul unui concurs republican, consacrat jubileului de 50 ani de la crearea URSS, biblioteca a ocupat locul I şi titlul “Bibliotecă excelentă”;

§ anul 1992 - participarea la Conferinţa Internaţională de la Moscova, organizată de către Centrul Inform-Sistem;

§ anii 1993-1994 – obţinerea grantului Fundaţiei Soros Moldovam în mărime de 1000 dolari SUA, pentru procurarea cărţii de specialitate;

§ anii 1994-1995 - introducerea disciplinei de studiu “Bazele culturii informaţionale”;

15

§ finisarea re-clasificării fondurilor conform CZU; § anul 1997 - organizarea Mesei Rotunde pentru bibliotecarii de

colegiu (din republică) cu genericul “Biblioteca de colegiu în contextul Sistemului Naţional de biblioteci”;

§ anul 1998 - seminarul Republican pentru bibliotecarii de colegiu privind elaborarea Regulamentelor noi de organizare şi funcţionare a Bibliotecii;

§ anii 2001-2002 – completarea fondului de carte românească cu conţinut socio – uman (graţie Proiectului Fundaţiei Soros Moldova „Dezvoltarea colecţiilor Bibliotecii”);

§ anii 2002-2003 – re-stabilirea relaţiilor de colaborare şi cooperare cu Biblioteca de informaţie tehnologico-ştiinţifică, cu Centrul de Informare ONU şi Biroul de Informare şi Documentare al Consiliului Europei;

§ anii 2003-2004 - organizarea concursului declamatorilor de poezie „Închinare lui Ştefan cel Mare şi Sfânt”; renovarea spaţiului intern al bibliotecii (jaluzele la geamuri, mochetă, mobilier, schimbarea sistemului termic, reparaţii curente etc);

§ anii 2004-2005 - organizarea mesei rotunde pentru bibliotecarii din colegiile republicii cu genericul “Biblioteci de colegiu: orientări, realizări, tendinţe”; Dotarea Bibliotecii cu un computer Pentium IV, conectat la internet;

§ anii 2005-2006 - atestarea cadrelor bibliotecare: Ambroci T.- gradul de calificare I; Apetri E., Malina L., Mihalachi T.- gradul de calificare II; organizarea seratei muzical-literare „ Împreună facem lumea mai bună”, împreună cu echipa Semnal Junior de la Radio- Moldova; lansarea cărţii „Poezie şi matematică” de Procopie Raicev cu participarea poetei Galina Furdui şi a autorului; organizarea expoziţiei de lucrări în arte plastice a elevilor de la specialitatea Design, cu genericul „ Cupola patrată”;

§ anii 2006-2007 - coparticipare la organizarea atelierului profesional “ O profesie pentru profesii” în cadrul Conferinţei anuale ABRM la Departamentul Informaţional Biblioteconomic, ULIM; instalarea în Sala de Lectură a 3 computere unite la reţeaua locală şi Internet; activităţi culturale, gen „Tinere talente de la Colegiul de Construcţii la Biblioteca Ovidius”; prezentarea “Regulilor de alcătuire a referinţelor bibliografice” în cadrul şedinţei Consiliului Profesoral (Power Point); organizarea mesei rotunde pentru bibliotecile de colegiu la Conferinţa anuală ABRM, Bălţi; Topul

16

Bibliotecarilor: „Cel mai bun bibliotecar al anului 2006” - T. Ambroci;

§ anii 2007-2008 - săptămâna ONU la Colegiul de Construcţii (expoziţii de documente ale Centrului ONU, concursul ziarelor de perete, conferinţă ştiinţifică); lansarea campaniei “A citi e la modă”; 16 expoziţii de carte beletristică; simpozioane literare în baza creaţiei scriitorilor M. Sebastian, M. Eliade şi P. Coelio.

Biblioteca oferă o gamă variată de servicii, printre care

enumerăm: elaborarea bibliografiilor la cerere, în special, pentru acreditarea specialităţilor; întocmirea fişierului expoziţiilor de documente; acces gratuit la colecţia de documente, ce depăşeşte 80000 exemplare; acces la consultarea a peste 100 titluri de ediţii periodice; organizarea activităţilor cultural-informaţionale şi ştiinţifice; împrumut interbibliotecar la cerere; asistenţă şi consultanţă în căutarea informaţiei din cataloagele alfabetic, sistematic şi o serie de fişiere tematice; sprijin în utilizarea cataloagelor electronice on-line; oferă 52 locuri şi condiţii optime de lectură şi studiu în Sala de Lectură; acces la 3 staţii de lucru pentru utilizatori cu conectare la reţeaua Internet; asigură asistenţă de specialitate pentru bibliotecile de colegiu la cerere.

Conlucrarea şi cooperarea cu alte tipuri de biblioteci din municipiu şi din republică nu poate decât să sporească randamentul bibliotecii, asigurând o continuă modernizare. În acest context ţinem să menţionăm, că biblioteca Colegiului de Construcţii colaborează cu toate tipurile de biblioteci din Sistemul Naţional atât în scopul schimbului de documente, de informaţii de specialitate, precum şi în scopul organizării unor activităţi comune.

Rămâne o dorinţă a colectivului bibliotecii - dotarea ei cu un soft de bibliotecă, ce ar permite desfăşurarea procesului de informatizare, prin efectuarea computerizată a catalogării documentelor nou achiziţionate, aceasta din urmă facilitând găsirea mai rapidă a informaţiilor de către utilizatori. La moment aceste obiective se realizează, mai mult manual, graţie profesionalismului înalt al bibliotecarilor Bibliotecii.

Pentru anii viitori, obiectivele strategice de modernizare a bibliotecii prevăd procurarea unui soft de bibliotecă şi amplificarea procesului de informatizare; dotarea în continuare a bibliotecii cu computere pentru utilizatori şi bibliotecari, cu un printer, scaner şi xerox;

17

De-a lungul anilor, Biblioteca Colegiului de Construcţii a cunoscut o dezvoltare continuă, graţie strădaniilor permanente depuse de slujitorii devotaţi ai acestui lăcaş de cultură, instruire şi educaţie: Beiu P (1945-1959); Serdiukova M (1959-1970); Vasilieva L. (1970-1974); Panica A. (1974-1979); Daici S. (1979-1986); Malina L. (1986-1992); angajaţii din prezent: T: Ambroci, T. Mihalachi, E. Apetri.

Beneficiind de susţinerea cadrelor didactice, structurilor de învăţământ, a oamenilor cu experienţă, adevăraţi profesionişti din colegiu, Biblioteca organizează permanent activităţi de promovare a culturii scrise, a tradiţiilor, valorilor naţionale şi universale. Spaţiile funcţionale au devenit mult prea mici pentru fondurile de documente şi numărul mare de utilizatori.

Biblioteca ocupă 375 m2 în total, în structura acesteia funcţionând două servicii: Împrumut la Domiciliu şi Sala de Lectură (cu 52 de locuri). Consemnarea a 75 de ani de existenţă a Bibliotecii Colegiului de Construcţii reprezintă un prilej de bucurie pentru noi, dar şi o modalitate de conştientizare a rolului important al acestei structuri în cadrul instituţiei de învăţământ, fapt susţinut de administraţia colegiului, de cadrele didactice, de elevi şi studenţi şi alte categorii de utilizatori ai bibliotecii.

Chiar dacă în contextul economic actual bibliotecile par a trăi o criză, între necesitatea supravieţuirii şi modernitatea visată de mâine, există totuşi loc pentru speranţă!

18

COMUNICAREA PE ORIZONTALĂ ŞI VERTICALĂ ÎN INSTITUŢIA BIBLIOTECARĂ ŞI COMUNITATEA

PROFESIONALĂ

Ludmila CORGHENCI

În loc de introducere: Comunicarea există ca fenomen peste tot în jurul nostru. Comunicarea este o condiţie indispensabilă dezvoltării individuale, dar mai ales celei profesionale. Ion Ovidiu Pănişoară, doctor în ştiinţe ale educaţiei la Universitatea din Bucureşti specifică: „Prin comunicare, omul modern se analizează pe sine, îi analizează pe cei cu care se află în interacţiune şi – în ultima instanţă – poate găsi un mod propriu de investigaţie a lumii (nota L.C.: mai ales a profesiei) care îl înconjoară”. (4, cop. 4). În prezent se observă un interes chiar exploziv pentru comunicare (inclusiv în comunitatea noastră profesională), orientarea ţinând de eficientizarea procesului (azi este importanţă comunicarea, dar mai ales o comunicare eficientă). Ce înseamnă o comunicare eficientă ? Acest model de management porneşte de la premisele (1, p. 730): § necesităţile şi ţelurile angajaţilor şi conducerii sunt aceleaşi; ele

trebuie să fie reunite pentru a forma un cadru conceptual unic; § orice diferenţă de opinii între conducere şi angajaţi se datorează

neînţelegerilor care apar din cauza că metode de comunicare nu a fost suficient de bună;

§ conflictele de muncă pot fi soluţionate prin îmbunătăţirea comunicării.

În acest sens trebuie să urmărim (referindu-mă la managerii superiori şi funcţionali, reprezentanţii organelor de dirijare administrativă şi profesională în domeniu, fiecare bibliotecar în parte) integrarea într-un demers de profesionalizare a comunicării, proces cerut de către societatea contemporană. Este vorba despre o fundamentare, conceptualizare ştiinţifică a fenomenului comunicare în instituţie şi comunitate, analizând şi sintetizând, reflectând, implementând. Comisia ABRM „Formare profesională continuă. Etică şi deontologie” a conştientizat acest lucru – drept rezultat fiind considerată şi prezenta Conferinţă, reflectată în programul activităţii pentru anul 2007 al Comisiei.

19

Preliminarii: § definiţii: prezentarea termenului „comunicare” sub forma unei

aglomerări conceptuale, fiind văzut drept parte integrantă a unui număr mare de ştiinţe: psihologie, filosofie, sociologie, pedagogie, management etc.; Definiţiile pun accentul pe diferite componente: vorbire, limbaj; interacţiune, relaţie; proces de transmitere; legătură, unire; mijloc de influenţă etc. (3, p. 17). Definiţiile comunicării pot fi împărţite: definiţii de natură empirică, instrumentală (descrierea comunicării prin componentele sale) şi definiţii de natură analitică (descrierea acesteia dincolo de activitatea strictă de transmitere-receptare a unui mesaj).

Credem, că orientarea preponderentă pentru comunicarea eficientă (ori calitatea fenomenului) solicită îmbinarea organică a ambelor aspecte: componentele comunicării şi funcţionarea acestora în context (indivizi, comunitate, instituţie etc.);

§ funcţii: funcţiile (înţelegere şi cunoaştere; relaţionări consistente; influenţă şi persuasiune (convingere); formarea competenţei de comunicare) şi principiile comunicării susţin întreg edificiu al fenomenului, un principiu de bază fiind: „Nu putem să nu comunicăm !”;

§ forme: literatura de specialitate distinge o varietate de forme ale comunicării, clasificate în baza a 6 criterii: după criteriul partenerilor (inter-intra personală, între grupe); după statutul interlocutorilor (verticală şi orizontală); după codul folosit (verbală, nonverbală etc.); după finalitatea actului comunicativ (accidentală, subiectivă, instrumentală); după capacitatea autoreglării (lateralizată, ne-lateralizată); după natura conţinutului (referenţială, metodologică, atitudională);

Comunicarea verticală şi orizontală – perspectivă organizaţională şi de comunitate:

Dat fiind deţinerea de către fiecare dintre noi a statutului de angajat, membru al unei echipe, conştientizarea fenomenului comunicării pe verticală şi orizontală devine deosebit de importantă. Astăzi este preţuit acel profesionist, care pe lângă deţinerea cunoştinţelor şi deprinderilor, ştie să le gestioneze: implementare, organizare, şi mai ales transmiterea/comunicarea cunoştinţelor şi deprinderilor profesionale (biblioteca care învaţă).

20

Comunicarea verticală în organizaţie: Se efectuează în două direcţii:

§ comunicare ascendentă (mesaje de jos în sus); Este foarte importantă în condiţiile amplificării lucrului în echipă, necesităţii identificării şi valorificării creativităţii; Se practică mai pasiv, mai lent în biblioteci; Impediment: existenţa persoanelor „filtru”; dar mai ales - structura ierarhică predominantă în instituţiile info-documentare, care nu face faţă cerinţelor Societăţii Informaţiei şi a Cunoaşterii. Recomandare: îmbinarea elementelor de structură bi-modală (ierarhică+plată), care amplifică comunicarea, creativitatea, puterea decizională a bibliotecarilor (experienţa Departamentului Informaţional Biblioteconomic (DIB) ULIM).

§ comunicare descendentă (mesaje trimise de sus în jos); Este mai funcţională din motive lesne de înţeles: oferă posibilitatea de a monitoriza şi de a controla performanţa instituţiei. În cazul bibliotecilor universitare zonele de comunicare frecvent funcţionale sunt: fondator – director bibliotecă – organe de dirijare profesională în bibliotecă – manageri funcţionali – personalul bibliotecii (câte verigi, intermediari, câte ieronări !);

Cazul DIB ULIM: Sistemul de comunicare descendentă este analogic celui universitar: Consiliul Coordonator DIB (statut de Senat); comisii de profil (catalogare şi clasificare, dezvoltarea resurselor documentare şi informaţionale – statut de Consiliu Educaţional); ŞOFAM (şedinţa operativă a managerilor funcţionali – gen „ora decanilor”). Acest sistem mai include: adunări, şedinţe cu întreg personalul ori alte metode utilizate. Există mai multe canale care asigură receptarea mesajului „sus-ului”: intranet (comunicare electronică internă – ţine şi de comunicarea ascendentă); aviziere, e-mapa BibINs, briefing de echipă (în cazul politicilor noi sau modificărilor, programelor anuale, probleme de personal etc.).

Comunicarea verticală în comunitatea profesională: La capitolul comunicare descendentă sunt folosire eficient

pârghiile Consiliului Biblioteconomic Naţional (CBN), Biroului ABRM. Dar există loc pentru mai multă consistenţă. Orientări în

acest sens: relaţionări consistente la nivel de sinteze între CBN, centrele biblioteconomice şi reţele de biblioteci (de ex.: difuzarea anuală a unei sinteze gen „Activitatea CBN în anul ...”); Biroul ABRM şi unele reţele de biblioteci (de ex., colegii, şcolare, publice); organele de dirijare profesională departamentale şi reţelele concrete (de ex., Consiliul Director al Bibliotecilor din instituţiile de învăţământ

21

superior şi mediu de specialitate). Comunicarea profesională descendentă între Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi bibliotecile subordonate poate fi calificată chiar drept inexistentă. CBN nu este prezent în NET. Pagina WEB ABRM nu este insotita de un chestionar/fedback, care ar facilita comunicarea.

Comunicarea descendentă în comunitatea profesională ar putea fi îmbunătăţită şi prin implementarea briefing-urilor de echipă (subiecte de comunicare: proiecte legi, regulamente şi hotărâri, elaborate de echipe; politici şi programe etc.). Insistăm asupra acestui mod de comunicare din următoarele motive: îmbină elemente de comunicare pe verticală cu cea pe orizontală; îmbină formulări explicite de documente, poziţii cu dezbateri, prezentări opinii; asigură elemente de feedback (reacţii, comentarii ale bibliotecarilor-participanţi).

Comunicarea ascendentă este slab pronunţată, fiind limitată la răspunsuri, informaţii, scrisori adresate. În unele cazuri specificăm chiar lipsa funcţionării acestei comunicări (ex.: scrisoarea Comisiei Management al Biroului ABRM către filialele ABRM). Funcţionarea insuficientă a acestui gen de comunicare este determinată, în primul rând, de dezinterezul, lipsa iniţiativei, pasivitatea profesională, dar posibil că ar putea fi reliefate şi motive privind accesul comunităţii la informaţia profesională, la subiectele pentru discuţii. Oricum, „josul” (reţele, biblioteci concrete, bibliotecari) trebuie să fie mai insistent, mai implicat în soluţionări profesionale.

Comunicarea orizontală în comunitatea profesională: Se referă la comunicarea de la egal la egal (de la director la

director, de la manager funcţional la manager funcţional, de la bibliotecar la bibliotecar). Acest tip de comunicare facilitează împărtăşirea şi înţelegerea unor fenomene, metode şi probleme, amplifică dorinţa personalului de a-şi împărtăşi informaţia.

Comunicarea la nivel de director-director în comunitatea profesională este efectuată atât la nivel oficial, câr şi în baza relaţiilor inter-personale (buni colegi, buni profesionişti).

Comunicarea managerilor funcţionali, a altor categorii de personal al bibliotecilor poartă un caracter sporadic, fiind lipsă unele pârghii permanente (gen: grupuri, întruniri etc.). Menţionăm la acest capitol iniţiativa DIB ULIM: iniţierea în anul 2003 a ciclului de ateliere cu genericul „Biblioteca universitară: aspecte organizaţionale şi funcţionale”; grup-ţintă a atelierelor: manageri funcţionali, bibliotecari din serviciile achiziţii, relaţii cu publicul, bibliografic). ABRM, comisiile acesteia, organizează ateliere, mese rotunde cu destinaţie similară,

22

informaţia fiind promovată prin intermediul paginii WEB (www.abrm.md).

Problemă: Pentru a comunica (mai ales pe orizontală) trebuie să ai dorinţa, dar şi posibilitatea să o faci. În comunitatea noastră însă nu există , ori este foarte nepronunţat ceea ce se numeşte spaţiu de comunicare profesională. Este vorba despre un mediu, în care argumentele să fie auzite şi dezbătute fără ca să existe poziţii privilegiate sau defavorizante. Ce presupune crearea unui asemenea spaţiu ? Aş înşirui în acest sens următorii factori: lideri (îi avem ? îi promovăm? îi respectăm ?); formarea culturii de comunicare (să ne formulăm explicit mesajele, să ne auzim unii pe alţii; să difuzăm mesajele, să respectăm poziţiile profesionale, chiar dacă acestea diferă de ale noastre etc.); cunoaşterea şi utilizarea metodelor relevante de comunicare; utilizarea eficientă a tehnicilor şi tehnologiilor informaţionale (de ex., ţinerea unui forum profesional: de către cine ?). Toţi bibliotecarii deţin adrese electronice ? Poate e necesară o campanie profesională cu un astfel de generic? În acest sens poate ar fi necesar şi un ciclu de acţiuni de instruire pentru bibliotecari, acceptând principiul formării formatorilor.

Este important să ne implicăm toţi în crearea acestui spaţiu de comunicare: organe de resort, fondatori, organe de dirijare administrativă şi profesională, dar mai ales fiecare bibliotecar care se respectă pe sine şi profesiunea pe care o practică.

Comunicarea trebuie să devină – atât pentru instituţie, cât şi pentru fiecare angajat, un instrument de dezvoltare a profesionalismului, o filosofie a instituţiei şi a bibliotecarului.

Referinţe bibliografice:

1. Armstrong, Michael. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Codecs, 2003. 872 p. ISBN 973-8060-60-5.

2. Dinu, Mihai. Introducere în teoria comunicării. Bucureşti, 1993. 244 p.

3. Gavreliuc, Alin. De la relaţiile interpersonale la comunicarea socială. Iaşi: Polirom, 2006. 267 p. ISBN 978-973-46-0408-1.

4. Pănişoară, Ion-Ovidiu. Comunicarea eficientă. Iaşi: Polirom, 2004. 344 p. ISBN 973-681-606-0.

23

UMORUL – UN REMEDIU DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A COMUNICĂRII INTERPERSONALE ŞI INSTITUŢIONALE

Dr. Lidia KULIKOVSKI

Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun,

iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să deţină în comun aceste lucruri.

Comunicarea e un mod de a exista al comunităţii. John Dewey

Raportând, aceste spuse ale lui J. Dewey, la comunitatea noastră profesională, mă întreb: cum comunică/există domeniul nostru profesional? Cum împărtăşeşte gândurile, sentimentele, ideile şi experienţele? Pentru că a comunica înseamnă exact procesul de împărtăşire a ceea ce avem în domeniul nostru. A comunica înseamnă a susţine procesul prin care înţelegem şi transmitem sensurile propriilor noastre valori şi convingeri.

Modul în care ne exprimam, atitudinile faţă de noi înşine şi de profesia pe care o împărtăşim, o profesăm, se realizează prin interacţiunea cu ceilalţi membri ai acestei profesii şi aI membrilor societăţii. Noi avem în societate un stereotip – de breaslă tăcută, conservatoare, plicticoasă. Aceste caracteristici determină şi stereotipia că bibliotecarii sunt proşti comunicatori.

Comunicarea eficientă depinde de mulţi factori/abilităţi – abilitatea de a asculta, abilitatea de a exprima constructiv emoţiile, abilitatea (mai rar întâlnită la bibliotecari) de a menţine o varietate larga de opţiuni comunicative, abilitatea (tot cam rar întâlnită la noi, bibliotecarii) de a manevra relaţiile cu cei cu care comunici, abilitatea de a gestiona emoţiile celor, cărora te adresezi. Aceste abilităţi formează competenţa socială. Cum s-o îmbunătăţim? Cum s-o dezvoltăm? O putem îmbunătăţi, dezvolta şi anima cu ajutorul umorului. Umorul are o atracţie universală, indiferent de categoria profesională din care face parte comunicatorul, sau receptorul spre care este adresat mesajul.

Specialiştii în reclamă afirmă, că reclamele premiate la festivalurile internaţionale de publicitate, în proporţie de 80% sunt reclamele cu umor, iar restul sunt cele care beneficiază de bugete de execuţie foarte mari. De ce ? Ei şi răspund - Pentru că umorul vinde. Umorul atrage atenţia publicului, îl relaxează, îl face să ţină minte reclama şi să-i fie simpatică. În general, toată lumea cedează, până

24

la urmă, la umor. E o reţetă veche de când lumea. Rar o să refuzi o comedie sau un partener de drum cu umor, aşa cum nu poţi spune despre o carte că nu-ţi place, fiindcă autorul are prea mult umor (Codin Caradimu, 2007).

Acest exemplu ar trebui să ne sugereze şi nouă, bibliotecarilor, ceva. Reclama este cel mai dezvoltat, abil şi eficient instrument de comunicare între o instituţie şi utilizatorii produselor sale. Într-o lume a stresului oamenii pledează pentru modul de comunicare amuzant. Exemplu reclamei umoristice demonstrează că oamenii o preferă, şi chiar şi plătesc pentru ea.

Umorul este un ingredient important al comunicării sociale. Nu credem că în tagma noastră, a bibliotecarilor, putem găsi vre-o situaţie de comunicare interpersonală sau instituţională, în care să nu întâlnim situaţii vesele, amuzante. Glumele, replicile amuzante, anecdotele, epigramele sunt prezente în interacţiunile sociale susţinute de specia umană şi au impact mare asupra calităţii interacţiunilor umane.

În relaţiile de comunicare pot apărea, însă, în anumite momente, diverse blocaje (cauza: percepţii, gânduri, identităţi, convingeri asupra valorilor sau a ruşinii). Ele influenţează negativ mesajele pe care le primim sau le transmitem. O comunicare, un dialog cu şeful, sau susţinerea unei prezentări, comunicări, poate fi o experienţă dificilă atât în faţa câtorva oameni, cât şi în faţa unei săli arhipline.

Cum putem depăşi sincopele în relaţiile inter-personale? Unii specialişti afirmă, că umorul ar putea fi, iar după noi chiar este, de o utilitate importantă în diminuarea ruşinii. Ruşinea este emoţie neproductivă, care are influenţe paralizante asupra individului. Utilizarea umorului în comunicarea cu ruşinoşii asigura un cadru confortabil şi eliberant pentru ei. Una dintre teoriile umorului este chiar teoria „eliberarea prin umor”. Aceasta se referă la energia eliberata prin utilizarea umorului, precum şi la actul de a renunţa la barierele şi de a râde, care are un efect de eliberare asupra omului. In consecinţa, râsul ajută la eliberarea emoţiilor acumulate şi la descărcarea tensiunii, depăşirea stării emoţionale de ruşine, de neîncredere în sine, de frica de reacţia celorlalţi.

La fel eliberant este rolul umorului în managementul delegativ (activitatea de tutoriat sau mentoring) - aria unde poate fi cu succes utilizat umorul, pentru că relaţia de mentoring se bazează pe o comunicare eficientă între tutore sau mentor şi angajat. În această activitate umorul nu trebuie să fie ironic, nici sarcastic şi nici

25

batjocoritor. O doză temperată de umor la momentul potrivit, în contextul solicitant, îi poate oferi angajatului o distanţare în raport cu situaţia ce-l preocupă, sau în raport cu soluţia pe care o propune. Umorul salvator, şi totodată productiv, nu poate fi planificat de către mentor. El apare în comunicarea cu angajatul, în condiţii şi contexte propice, spontan, simplu şi are rolul de a destinde atmosfera. Umorul poate fi folosit pentru a orienta angajatul spre o nouă perspectivă asupra procesului de muncă sau asupra conţinutului pe care-l dezvoltă, percepându-le altfel şi conştientizând că nu este singularizat în dificultatea pe care o are.

„Umorul spontan – este marele umor” - susţine Val Panaitescu (8). Umorul mic sunt glumele, bancurile, anecdotele, comicsuri-le, epigramele, fabulele, caricaturile – instrumente foarte utile în susţinerea unei comunicări eficiente. Oamenii utilizează umorul mic şi umorul mare în practica de toate zilele - în relaţiile manager-colaborator, în relaţiile profesionale şi personale, respectiv în toate activităţile de comunicare – dezbatere, dialog, prezentare.

Criteriile care stau la baza evaluării unei dezbateri, unui discurs sunt: argumentarea, organizarea, stilul (maniera de prezentare). Alături de aceste criterii menţionăm importanţă elementelor, care sporesc persuasiunea discursului. Umorul este unul dintre elementele, care influenţează şi sporeşte valoarea unui discurs. Chiar dacă utilizarea umorului, ironiei pentru a exemplifica şi a evidenţia greşelile denotă un nivel superior de analiză şi argumentare, umorul nu trebuie să ţină locul argumentării.

Conform The Internet Encyclopedia of Philosophy (11), umorul are patru funcţii: pune în contrast două idei neconcordante; (implică superioritate faţă de unul din partenerii de dialog; destinde atmosfera în rândul celor din public; modelează mediul (stabileşte legătura de încredere cu publicul). Toate aceste funcţii sunt utilizate în dezbateri, discursuri, dialog, mai puţin fiind recomandată utilizarea umorului ca superioritate faţă de parteneri.

Alături de aceste 4 funcţii, utilizate şi în procesul instruirii, în prezentări se mai utilizează şi alte elemente de fineţe, care sporesc comunicarea cu cursanţii: limbajul nonverbal (mimica, privirea, gesturile) şi paraverbal (tonalitatea, ritmul vocii); observarea semnalelor nonverbale ale grupului pentru a detecta acordul sau dezacordul în cadrul audientei; utilizarea într-o manieră pozitivă a glumelor, bancurilor, sau a istorioarelor hazlii; încheierea prezentării prin trucuri elegante şi originale, umoristice.

26

Utilizarea umorului ca instrument al succesului este o abilitate – cheie pentru formatori şi aduce multiple beneficii:

• maximizează efectul prezentării; • domină şi depăşeşte tracul; • foloseşte emoţiile într-un mod constructiv; • adaptează mai repede formatorul la audienţă; • îmbunătăţeşte atitudinea audientei faţă de mesajele, pe care

le transmite formatorul; • motivează şi inspiră audienta; • diversifică şi animă metodele folosite; • amplifică aspectul ludic al prezentării.

Umorul este important şi prin alte aspecte: în primul rând, efectul lui - umorul îl face pe recepţioner sa accepte mult mai uşor mesajul; în al doile-a rând umorul face mesajul mai memorabil. Comunicarea înseamnă mai mult decât ceea ce spunem, înseamnă şi cum spunem acel lucru. Comunicarea constă în a vorbi şi a asculta, precum şi în acţiunea de a destăinui reciproc gânduri şi sentimente interioare (aşa numitul „feedback)”. Un comunicator bun, excelează în toate domeniile de activitate profesională – relaţii cu publicul, serviciul de referinţe, informaţii la telefon, serviciul personal, relaţii cu presa. Comunicarea înseamnă a transmite eficient şi conştient un mesaj. Însă comunicatorul mesajului nu are un control asupra modului, în care receptorul mesajului va înţelege ce i se transmite. Doar când receptorul înţelege mesajul primit, putem vorbi de o comunicare eficientă.

O exemplificare: Ion şi Gheorghe ies de la biserică. Ion se întreabă dacă poate să fumeze în timp ce se roagă. Gheorghe răspunde, "De ce nu întrebi preotul?". Şi Ion se duce la preot şi-l întreabă: "Sfinţia ta, pot să fumez când mă rog?". Preotul îi spune: "Nu, fiule nu se poate. E o lipsă de respect pentru religia noastră." Ion se întoarce la prietenul lui şi-i spune ce i-a spus preotul. Gheorghe spune: "Nu mă miră. Ai pus întrebarea greşit. Ia să încerc şi eu." Şi Gheorghe se duce la preot şi îl întreabă : - "Sfinţia ta, pot să mă rog în timp ce fumez?" La care preotul răspunde : "Bineînţeles fiule. Bineînţeles."

Alt exemplu privind cum răspunsul pe care-l primeşti depinde de întrebarea, pe care o adresezi sau de faptul, ce mesaj pui în întrebarea adresată: La BM se lucrează la elaborarea unui proiect. Zarvă mare, gălăgie, agitaţie. Elena are nevoie de câteva zile de concediu. Concediu? Acum? Nici în ruptul capului – răspunde şeful.

27

Eşti într-un proiect ! Tatiana, însă, merge la şef, comunică ce rezultate are până acum, ce trebuie să mai facă şi cum se gândeşte să facă şi în încheiere întreabă şeful: Pot să lucrez la proiectul ăsta în concediu? Da, bineînţeles, - răspunde şeful, - numai vii cu sarcina realizată!

Sau un alt exemplu: Un om foarte gras stătea în faţa unei biblioteci pentru copii. O bibliotecară îl observă că stă cam mult, gândindu-se că-şi aşteaptă copilul. Se apropie de el şi-l întreabă: - Nu va supăraţi, aşteptaţi un copil? Replica bărbatului gras: - Nu...aşa sunt eu mai gras!

Alături de sporirea atenţiei, umorul are proprietatea de a asigura memorabilitatea conţinutului în procesul comunicării, de a mai declanşa emoţii pozitive, favorabile comunicatorului, procesului de comunicare în general.

Comunicarea trebuie întotdeauna să ţină cont de receptor. Comunicarea umoristică, însă, alături de faptul că trebuie să fie un proces normal şi natural, ca orice proces de comunicare, să depindă de interlocutor, aşa cum cer legile comunicării, trebuie să depindă şi de moment. Un banc, o poantă spusă ne la locul lor, face mai mult rău comunicării decât bine - umorul nu poate fi forţat. Dacă conţinutul şi audienţa sau persoana/receptor nu se potriveşte cu umorul, mai bine nu încercăm.

Exemplu de comunicare la administraţia BM (cunoscut de fiecare care, măcar odată, a fost în biroul directorului general):

Directorul (pe masă 2 telefoane) vrea s-o cheme pe directorul adjunct (pe masa ei iarăşi 2 telefoane): - Ileana-a-a-a-a... (secretara) Mai tare: - Ileana- a-a-a-a-a... Apoi încă mai tare, pe toată clădirea: - Ilean-a-a-a-a-a-a... Ileana deschide uşa biroului: - Da, doamnă director? - Cheam-o pe dna Câşlaru...

A comunica cu umor, prin umor într-o branşă, în care se comunică doar foarte serios, este un avantaj al instituţiei, a persoanei care o practică. Este, însă, şi foarte dificil să găseşti poanta necesară, adecvată contextului, pe gustul grupului, individului, totdeauna proaspătă şi originală. Umorul este un gen dificil, care ridică aşteptări destul de mari din partea audienţei.

28

Oameni din teatru recunosc, că e mai greu să faci comedie decât sa faci dramă. Răzvan Capanescu, arătând că spre deosebire de dramă, în care este vorba de trăiri intense şi care se face cu alte mijloace, susţine că umorul de calitate, care este memorabil şi atinge acele resorturi emoţionale pe care vrei sa le atingi, este mai greu de făcut, pentru că merge pe acea linie fină pe care există întotdeauna riscul să cazi, cu mare uşurinţă, în vulgar, în burlesc etc.

Dacă, aşa ca la bibliotecă, lucrezi după reguli, politici reglementatoare, nu ai cum să fii original. Oricum, când trebuie să vorbeşti unui grup, exploatezi specificul grupului, vezi cum abordează situaţia, cum se comportă la o glumă, un banc. Astfel îţi poţi da seama cum poţi aborda umorul în relaţia cu ei. Dificultatea de a aplica umorul reuşit constă în faptul, că trebuie să-l faci pe placul publicului căruia i te adresezi, iar pentru aceasta trebuie să cunoşti foarte bine segmentul de audienţă. Umorul poate fi utilizat cu succes doar dacă îi creezi un stil personal. În domeniul nostru profesional toţi recunosc stilul umoristic al directorului Bibliotecii Naţionale Alexe Rău – fin, uşor sarcastic, filosofic, gândit; şi al directorului BM „B. P. Hasdeu” – spontan, vesel, ironic, de situaţie, uneori destul de sarcastic. Doi oameni – două stiluri.

Umorul, oriunde este utilizat, pe scena teatrului sau pe scena vieţii, cere un singur lucru - să fie de calitate. Calitatea e măsura în care e receptat, apreciat de receptori. Dacă înţelege, prinde poanta şi râde la glumă, ai siguranţa că e de calitate. Important e să construieşti, pe întregul parcurs al comunicării puncte de atracţie memorabile. Specialiştii spun, că cel mai greu este să-i abordezi şi să-i faci să râdă pe categoriile de oameni cu venituri scăzute. Dacă raportăm profesiunea noastră la venituri, atunci trebuie s-o înscriem în această categorie. Nu e uşor, spun aceeaşi specialişti, pentru că ei nu prea au motive de râs şi sunt şi greu de convins. Sunt de acord că au prea puţine motive de râs, dar nu sunt de acord că bibliotecarii nu râd.

Umoristul rus Mihail Zadornov vine cu un argument forte. El a făcut o concluzie din multele observaţii, pe care le analiza după fiecare seară de umor. El spune următoarele: Cel mai bine râd locuitorii oraşului Novosibirsk. Pe locul doi se situează cei de la Sankt Peterburg. Cei care nu ştiu a râde sunt moscoviţii. Umoristul lămureşte rezultatele obţinute în felul următor: oraşul Novosibirsk este creierul academic al Rusiei – adică oameni cu un potenţial cognitiv sporit; în oraşul Sankt Peterburg oamenii foarte mult citesc – au un potenţial perceptiv, emoţional şi cognitiv foarte înalt; aceste

29

caracteristici sunt obligatorii pentru a recunoaşte umorul, a practica umorul şi râde de situaţiile umoristice. Iar la Moskova oamenii nu citesc, deci, nu ştiu a râde... Aşa cum, noi bibliotecarii, citim mult, ne putem clasa în categoria oamenilor care râd, care pot utiliza umorul în activitatea lor şi în orice proces de comunicare. Studiile au demonstrat că oamenii care au un simţ al umorului dezvoltat sunt mai fericiţi, mai optimişti, au încredere în forţele proprii, gestionează mai bine problemele cu care se confrunta. Pe deasupra, oamenii cu simţul umorului, prezintă un risc scăzut de a suferi de stres sau depresie. Poate aceasta ne ţine, pe noi, bibliotecarii, pe linia de plutire?

Nu este niciodată prea târziu pentru bibliotecar, ca pentru orice om, să înceapă să-şi dezvolte simţul umorului. Este important ca instituţia să-i încurajeze, să le cultive aceasta calitate. Simţul umorului este o calitate care se învaţă, iar instituţia îi poate ajuta pe angajaţi să se deprindă să adopte o atitudine relaxată, optimistă vizavi de viată, de profesie şi de situaţiile de zi cu zi. Cum? Managerul poate fi un prim model pentru ei:

• făcând glume, amuzându-se împreună, relatându-le povestiri amuzante din experienţa proprie, făcând haz de micile incidente şi greşeli ale angajaţilor;

• încurajând orice încercare a angajaţilor de a fi amuzanţi şi lăudând-ui ori de cate ori reuşesc;

• utilizând umorul în activitatea de zi cu zi şi învăţându-i să folosească umorul şi în relaţiile cu ceilalţi, în afara instituţiei, să împărtăşească cu colegii şi cu prietenii lucrurile sau situaţiile care li se par amuzante;

• creând un mediu care să le faciliteze contactul cu umorul – la bibliotecă este foarte uşor – avem în colecţii cărţi şi reviste umoristice, CD-uri cu filme de comedie etc., recomandaţi-le ! Dar bineînţeles, trebuie să ai acest simţ al umorului. Chiar

dacă nu toţi angajaţii îşi vor dezvolta simţul umorului, la nivel de utilizare în procesele de muncă, de comunicare, cel puţin ei vor fi mai abordabili, mai abili, mai optimişti, mai veseli, vor reacţiona pozitiv la orice tentaţie umoristică.

Se cunoaşte, că caracteristicile native ale persoanei reprezintă un prim determinant al comunicării interpersonale şi instituţionale. Prima este inteligenţa. Inteligenţa nativă se reflectă în capacitatea de a formula obiective eficace şi atractive pentru ceilalţi, în capacitatea de a atrage şi a convinge pe ceilalţi să se implice în derularea proceselor de muncă necesare. Mai recent s-a

30

demonstrat prin numeroase studii că succesul social, adică şi cel de a comunica eficient, nu este al celor cu cel mai înalt coeficient de inteligenţă, dar al celor care au un coeficient de inteligenţă emoţională ridicat. Inteligenţa emoţională se reflectă în conştientizarea propriilor emoţii şi în capacitatea de a le stăpâni, în motivaţia interioară de a evolua (dublată de iniţiativă şi optimism), capacitatea de a înţelege emoţiile şi sentimentele altora, în capacitatea de a stabili relaţii pozitive, de a coopera şi a colabora cu ceilalţi, de a rezolva conflicte, de a capta atenţia. Acestea sunt şi caracteristicile unei persoane cu simţul umorului.

Esenţială este considerată şi o altă calitate - charisma - mai puţin abordată în managementul comunicării. Prin charismă se înţelege abilitatea unei persoane de a inspira sau a amplifica implicarea altor persoane în derularea anumitor acţiuni. Umorul este una din componentele esenţiale ale charismei.

Umorul este o foarte consistentă sursă de toleranţă, insuficient însă luată în seamă susţine într-unul dintre eseurile recent publicate în „Despre bucurie în Est şi în Vest”, Andrei Pleşu.

Într-un interviu realizat de Marius Chivu (10), la întrebarea Este umorul un dat natural sau poate fi educat? A. Pleşu răspunde: ”Mă tem, că, într-o foarte mare parte, umorul ţine de natură, de firea omului. Unii, pur şi simplu, nu au umor. În măsura în care se poate spune despre mine că am umor, cred că acesta este o trăsătură a naturii mele. Dar exercitarea umorului este, în cazul meu cel puţin, o strictă formă de politeţe. Îmi place să bine-dispun oamenii şi mi se pare esenţială pentru dialog şi bună-convieţuire (sublinierea noastră) o anumită formă de bună dispoziţie. Într-o atmosferă de bună dispoziţie - nu de veselie isterică sau de chicoteală infantilă - omul este şi tolerant, şi creativ. De aceea cred că umorul este una din cele mai preţioase stări lăuntrice pe care poţi să le ai (sublinierea noastră). Din păcate nu reuşesc asta tocmai cu cei apropiaţi. Când ies în lume tind să devin morocănos. Fie din epuizare, fie dintr-o insuficienţă interioară... Regret asta. E una din înfrângerile vieţii mele private”.

Parafrazându-l pe acelaşi Andrei Pleşu, cu referire la acelaşi interviu, sunt sigură că, dacă umorul ar deveni o virtute obligatorie pentru a deţine o funcţie în bibliotecă (el se referea la politicieni), lucrurile ar merge mult mai bine în domeniul biblioteconomic. Pentru că umorul este acel combustibil util, care te motivează, îţi reduce din nesiguranţă, din incertitudini, din dubiul de sine pe care orice om normal îl are.

31

Deci noi, bibliotecarii, trebuie să utilizăm umorul şi în virtutea statutului nostru profesional – bibliotecarilor li se cere competenţă socială ridicată, umorul fiind o componentă a acestei competenţe. Capacitatea menţionată contribuie la sporirea popularităţii, la spiritul de conducere şi la eficienţă în relaţiile interpersonale. Cei care excelează în aceste abilităţi, se descurcă bine în tot ceea ce înseamnă interacţiunea pozitivă cu ceilalţi, aceştia sunt adevărate vedete pe plan social şi profesional.

Aşa cum umoristul Mihail Zadornov afirmă, că oamenii care citesc mult au simţul umorului şi convinşi fiind, că anume cartea este principalul mesager al ideilor -consultaţi sau chiar citiţi sursele, care m-au inspirat în abordarea acestui subiect (a se vedea Referinţele bibliografice).

Referinţe bibliografice:

1. Goleman, Daniel. Inteligenţă emoţională. Bucureşti: Ed. “Curtea veche”, 2007. 432 p.

2. Constantin, Maria. De ce trebuie luat în serios umorul în publicitate www.bizwords.ro/ştiri/advertising/1636

3. Kulikovski, Lidia. Biblioteca şi epigrama. In: Amuzament cu abonament. Epigrame. Sel. de Ion Diviza şi A. H. Frişcu. – Ch.: Ed. Epigraf, 2007. 120 p.

4. Kulikovski, Lidia. Caricatura ca test instituţional şi individual. In: Bibliomania. Caricatură de Alex Dimitrov. Ch.: Ed. Epigraf, 2007. 112 p.

5. Hoffding, Harald. Humorul ca sentiment vital. Iaşi: Ed. Inst. European, 2007. 235 p.

6. Hodgkinson, Tom. Ghidul leneşului: mic tratat pentru leneşii rafinaţi. Bucureşti: Ed. Nemira, 2006. 320 p.

7. Manual de umor alternativ. Bucureşti: Ed. Nemira,1999. 160 p.

8. Panaitescu, Val. Humorul. Sinteză istorico-teoretică: (în 2 vol.). Iaşi: Ed. Polirom, 2004. 1008 p.

9. Kierkegaard, Soren. Opere. Din hârtiile unuia încă viu. Despre conceptul de ironie, cu permanenta referire la Socrate. Bucureşti: Ed. Humanitas, 2006. 504 p.

32

10. Pleşu, Andrei. Umorul este, în cazul meu, o strictă formă de politeţe: [interviu cu omul de cultură şi politic] / interviu realizat de Marius Chivu . In: Dilemateca, 2007, Nr 8, P. 37-39.

11. The Internet Encyclopedia of Philosophy. www.lep.utm.edu/h/H2

12. Diffrent Types of Verbal&Written Umor. http://library.thinkquest.org/J002226F/types_of_humor.htm

33

ECUAŢIA CULTURII STRUCTURILOR INFODOCUMENTARE – COMUNICAREA INSTITUŢIONALĂ

Tatiana COŞERIU

Omul este o fiinţă socială. El are nevoie de a comunica, de a se exprima. Comunicarea este o acţiune care construieşte relaţii şi formează parteneriate de durată.

Structurile infodocumentare sunt instituţiile, care asigură viabil comunicarea. Prin comunicare, biblioteca demonstrează necesitatea sa în societate, comunitate, dezvoltă cultura, promovează valorile.

Stereotipul „biblioteca este locul unde se ia şi se restituie cartea” e deja depăşit. Societatea Cunoaşterii redimensionează şi extinde rolul bibliotecii şi a produselor informaţionale şi documentare. Schimbarea este esenţială şi inevitabilă, care inerent şi implicit se datorează unei bune comunicări instituţionale.

Parafrazând cuvintele lui Ion Stoica privind Biblioteca şi societatea putem menţiona, că prin comunicare se „pun în acţiune mijloace specifice, o anumită calitate a participării umane, o entitate particulară, aşa cum se manifestă ea în complexul socio-cultural din care face parte”. Astfel, comunicarea reflectă cultura şi gândirea membrilor instituţiei.

Comunicarea şi cultura sunt elemente indispensabile vizibile prin servicii, produse bazate pe viziune, misiune, strategii şi politici manageriale. Mesajul instituţiei este recunoscut de comunitate prin felul de a oferi informaţia.

Potrivit lui M. Dufrenne, comunicarea pleacă nu de la un sistem de semne, ci de la o ecuaţie elementară în filosofia omului. Ca actor, ca generator de cultură şi comunicare, omul realizează conceptual funcţiile instituţiei. Pentru a înţelege mai bine acest aspect să examinăm câteva repere abordate în cercetările ştiinţifice (1, p. 273)

Teoria comunicării a lui Habermas este prezentată în studiile „Preliminarii la o teorie a competenţei comunicative” (1973), „Teorie a acţiunii comunicative” (1981). Autorul cercetează comunicarea, plecând de la o bază sociologică: comunicarea satisface în societate nevoia de coordonare. El distinge mai întâi de toate comunicarea pură – vorbitorii îşi pot exprima opiniile oricând, şi apoi comunicarea instituţională – vorbitorul trebuie să se încadreze într-un cadru normativ (1, p. 273)

34

Georg Meggle în lucrarea sa „Concepte fundamentale ale comunicării” (1981) arată trei tipuri de teorii ale comunicării:

§ teorii empirice – concentrate asupra studiului comunicării în corelaţie cu parametrii sociali, culturali;

§ teorii normative – concentrate asupra studiului comportamentului comunicativ;

§ teorii raţionale – concentrate asupra formulării de criterii. Rezultatele cercetărilor efectuate în acest domeniu semnifică

delimitarea acţiunii comunicative. A apărut posibilitatea conceperii societăţii ca o „comunitate comunicativă”. Acţiunea comunicativă este o interacţiune socială structurată de norme ce stabilesc comportamente şi comunicare (1, p. 273)

Teoria comunicării consideră comunicarea ca fiind modalitatea de legătură în spaţiu şi timp între un „obiect-sistem” şi mediul extern, ca sursă generatoare de semnale purtătoare de informaţie sau ca „transfer de informaţie de la sistem sursa (emitent) la un sistem receptor (destinatar) (1, 3). Potrivit acestei accepţiuni, comunicarea devine nu numai un atribut al omului, ci şi al sistemelor fizice şi biologice, la nivelul cărora se realizează procese de reglare. Noţiunea de comunicare prin această optică devine ca relaţie şi ca proces.

Relaţia se defineşte ca legătura informaţională între doi termeni: sursa sau emitentul şi receptorul sau destinatarul. Calitatea în sine a comunicării este determinată de capacitatea de recepţie şi prelucrare a destinatarului. Omul dispune de cea mai complexă capacitate de recepţie şi prelucrare-decodare.

Ca proces, comunicarea se referă la ansamblul operaţiilor de codare-recodare-decodare, ce se aplică asupra alfabetului de baza (la nivelul sursei) şi alfabetului-cod (la nivelul destinatarului) şi la succesiunea mesajelor, care se transmit între emitent si destinatar. Procesul de comunicare se caracterizează prin frecvenţă şi periodicitate, prin amplitudine sau intensitate, prin natura substanţial calitativă a semnalelor şi prin conţinutul mesajelor.

Noile paradigme ale comunicării sunt ilustrate de teoria psihosociologică – Şcoala de la Palo Alto, de antropologia comunicării – Ray Birdwhistell şi de pragmatica lingvistică – Ch.S. Peirce, E. Benveniste, J. Austin. Teoria comunicării elaborată de Şcoala de la Palo Alto subliniază esenţa comunicării, care constă în procese relaţionale şi interacţionale, iar orice comportament uman are valoare comunicativă.

35

Un rol decesiv în gîndirea comunicaţională au avut curentele fondatoare.

Modelul cibernetic defineşte comunicarea în acelaşi timp ca proces, dar şi ca rezultatul acestui proces. Abraham Moles numeşte această abordare ca schemă canonică a comunicării. Schema Emiţător-Canal-Receptor semnifică legătura spaţio-temporală şi transferul de coduri comune. Această reprezentare s-a născut într-un cadru tehnic al mesajului telegrafic. Fiind analizată, shema canonică a făcut obiectul apariţiei mecanismului de întoarcere numit retroacţiune (feed-back). Esenţa ciberneticienilor constă în interesul de circulaţie a informaţiei în ansamblul societăţii. Un rol central în cibernetică (teoria sistemelor generale) a avut Norbert Wiener, care fundamentează comunicarea organismelor umane şi neumane (maşini). În lucrarea Cybernétique et Société, apărută la Paris în anul 1971, autorul scoate în evidenţă rolul comunicării: “A trăi eficient înseamnă a trăi cu o informaţie adecvată. Astfel, comunicarea şi reglarea privesc esenţa vieţii interioare a Omului, chiar dacă ele se referă la viaţa lui în societate...” (2, p. 26). Modelul cibernetic adesea se confundă cu analiza sistemică. Abordarea sistemică are în vizor concepţia, conform căreia lumea constă din elemente interdependente care interacţionează şi au un scop identificat.

Modelul empirico-funcţionalist cuprinde principiile libertăţii de informare şi al liberalismului economic cu caracter de propagandă şi aplicarea mijloacelor de informare în masă. Iniţiatorii curentului sunt Paul Lazardfeld, Carl Hovland şi Harold Laswell. Cercetătorii pun accentul pe acţiunea de comunicare, pe rolul mijloacelor de informare în masă şi pe teoria influenţei. Abordarea a fundamentat teorii privind descrierea obiectivă, sistematică şi cantitativă a conţinutului comunicării şi efectul ei. Printre aceste teorii este şi teoria înţepăturii hypodermice – teoria manipulării maselor, care presupune că mijloacele de informaţie în masă au o influenţă directă asupra oamenilor.

Metoda structurală şi aplicaţiile ei lingvistice completează modelele menţionate mai sus.

În anul 1928, Roman Jakobson a distins rolul şi funcţiile limbajului în procesul de comunicare:

§ funcţia referenţială; § funcţia expresivă sau emoţională; § funcţia conativă; § funcţia faptică;

36

§ funcţia metalingvistică. Un aport considerabil îl are sensul cuvintelor, care pot

determina aspectele cognitive (fondate pe cunoştinţe obiective) şi aspectele afective (fondate pe experienţă şi sentimente personale).

Limba este necesară pentru socializare şi este expresia acestei socializări. Diferenţele tind să frontalizeze toate sensurile date de cuvântul „semnificaţie”:

§ pentru unii semnificaţia prezintă o reflectare a obiectului sau a face o relatare discretă;

§ fiecare găseşte corespondenţa între semn şi obiecte, fenomenele reprezentate în realitate şi utilizarea semnelor ca substituire a fenomenelor care le prezintă;

§ semnificaţia materializează relaţiile sociale între indivizi, ea introducând noţiunea de comunicare şi înţelegere.

Aspectele psihosociologice ale comunicării sunt oferite de către psihologul francez Jean-Claude Abrice. Pentru el comunicarea reprezintă ”ansamblul proceselor, prin care se efectuează schimbul de informaţii şi de semnificaţii între persoane aflate într-o situaţie socială dată”. Psihologul fixează câteva repere pentru analiza comunicării (3, p. 181).

§ ca fenomen de interacţiune, comunicarea implică o serie de raporturi în care partenerii de comunicare încearcă să se influenţeze reciproc;

§ comunicarea este un act social – este imposibil să nu comunici;

§ comunicarea nu se rezumă doar la expresia verbală, ci reprezintă un sistem care utilizează canale multiple;

§ comunicarea are întotdeauna o finalitate implicită sau explicită;

§ comunicarea ca proces de interacţiune este direct influenţată de contextul social şi cultural în care se derulează;

§ comunicarea trebuie să funcţioneze ca un sistem circular, elementul central al acestei reglări fiind feed-back-ul;

Comunicarea ca act, sistem, cod sau mijloc stă la baza organizării şi dezvoltării sociale, influenţând raporturile pe orizontală şi verticală între oameni - intervenind chiar în aspiraţiile lor intime, dar şi în cunoaşterea realităţii.

La sfârsitul secolului trecut a început sa se contureze un model al comunicării din perspectiva psihologiei organizaţional-manageriale. Acest model, păstrând elementele clasice ale

37

comunicării (participanţi şi procese), pe de o parte, accentuează rolul factorilor psihoorganizaţionali experienţiali şi contextuali ce reprezintă nu doar mediul de desfăşurare al comunicării, ci însăşi materia ei primă, iar pe de altă parte, defineşte factorii eficienţei comunicării instituţionale. Aceştia din urmă sînt reprezentaţi de următoarele competente:

§ competenta cunoaşterii (abilitatea de a înţelege mediul comunicaţional instituţional);

§ competenta senzitivităţii (abilitatea de a intui corect sentimentele celorlalţi membri ai instituţiei);

§ competenta deprinderilor (abilitatea de a analiza corect situaţiile instituţionale şi a gestiona eficient mesajele instituţiei);

§ competenta valorilor (abilitatea asumării responsabilităţii pentru eficienţa comunicării).

Comunicarea indivizilor este identitatea lor personală şi invers, identitatea instituţiei nu poate fi constituită altfel decât în mod comunicativ.

Cultură – comunicare sunt cauze şi efecte, intenţiile şi acţiunile instituţiei. Această ecuaţie defineşte modelul inteligent al organizării şi funcţionării. Structurile infodocumentare au “mâna liberă” (autonomie) de a alege drumul său, cimentând rolurile şi relaţiile sociale prin comunicare şi cultură.

Referinţe bibliografice:

1. Marga, Andrei. Raţionalitate. Comunicare. Argumentare. Cluj Napoca: Dacia, 1991. 235 p.

2. Miege, Bernard. Gândirea comunicaţională. Bucureşti: Cartea Românească, 1998. 315 p.

3. Sălvăstru, Dorina. Psihologia educaţiei. Iaşi: Polirom, 2004. 157 p.

4. Stoica, Ion. Informaţie şi cultură: Sinteze. Reflecţii. Atitudini. Bucureşti: Ed. Tehnică, 1997. 227 p.

38

ETICA COMUNICĂRII BIBLIOTECARULUI CU BENEFICIARII

Natalia ZAVTUR

Respectarea eticii în comunicarea bibliotecarului cu beneficiarii este o necesitate obiectivă. Ea rezidă, pe plan general, din recunoaşterea principiului moral al stimei pentru om, pe plan profesional - din conştientizarea rolului bibliotecii ca instituţie socială, de comunicare.

Etica comunicării prevede onorarea în relaţiile cu oamenii a principiilor, normelor, regulilor morale aşa ca: ascultarea interlocutorului, manifestarea interesului pentru înţelegerea mesajului, utilizarea unui limbaj adecvat, exprimarea pozitivă, folosirea tonului binevoitor, manifestarea răbdării, tratarea cu politeţe etc.

Comunicarea este un act bilateral, de aceea respectarea eticii trebuie să fie reciprocă, atât din partea bibliotecarilor, cât şi din cea a beneficiarilor. Totuşi, responsabilitatea o poartă bibliotecarii din simplele motive : bibliotecarii dirijează toate procesele ce se produc în bibliotecă, inclusiv comunicarea,, în plus, funcţia comunicativă este propice instituţiei bibliotecare.

Nu se poate spune că specialiştii de bibliotecă nu respectă etica. Prin însăşi natura muncii pe care o exercită, ei nu pot proceda altfel. În plus, mulţi şi-au ales profesia din dragostea de a lucra cu oamenii. Contează şi faptul că în colectivele de bibliotecari predomină sexul feminin, doamnele atribuind comunicării multă sensibilitate.

Cu toate acestea aspectul etic al comunicării bibliotecarilor continuă să rămână o problemă, îndeosebi de aceea că se mai înregistrează abateri de la normele etice, dar mai ales că există condiţii prielnice pentru provocări de natură morală. Este vorba despre schimbările ce s-au produs în ultimul timp în comportamentul uman.

Beneficiarii nu mai sunt acei de altă dată. Complexitatea cerinţelor informaţionale, afluxul informaţional determină stări psihologice dificile ale beneficiarilor, aşa ca : tensiuni, nervozitate, nerăbdare, anxietate etc.

Exact în aceeaşi situaţie se află bibliotecarii, starea lor fiind determinată şi de alţi factori : condiţii nefavorabile de muncă, salarizare proastă, ponderea mare a activităţilor de rutină etc.

39

Totodată ambele părţi sunt negativ influenţate de demolarea valorilor în societate, cele etice fiind restrânse sensibil.

Deci, povara morală a bibliotecarilor este dublă. Ei suportă condiţia dură a beneficiarilor şi a sa proprie, or atunci când aceasta devine cu totul apăsătoare forţa de rezistenţă scade. Au de suferit beneficiarii, ei devenind sfera descărcării emoţiilor bibliotecarilor.

Cum poate fi asigurată funcţionalitatea eticii comunicării, îndeosebi în condiţii puţin favorabile? Credem, o recomandare cu caracter general ar fi aceea de a acţiona activ şi concret pe acest tărâm. (Trebuie să recunoaştem că difuzarea Codului etic al bibliotecarului din Republica Moldova sau câteva prelegeri cu privire la etică susţinute în colectiv nu sunt suficiente pentru a determina comportamentul civilizat al specialiştilor bibliotecii).

În continuare vom puncta unele direcţii şi măsuri, importante din punctul nostru de vedere privind asigurarea funcţionării eticii în comunicarea de bibliotecă.

Mai întâi, atenţionăm că educaţia etică a lucrătorilor bibliotecii trebuie să se efectueze în raport cu cerinţele organizaţionale. Aceasta înseamnă că gândirea etică a bibliotecarilor trebuie să fie orientată spre aşteptările bibliotecii în legătură cu intervenţia etică în muncă. Atunci se va înţelege de ce este solicitat comportamentul etic, de ce etica este indispensabilă exercitării funcţiilor bibliotecarului.

Propunem un model logic care reflectă influenţele eticii comunicării asupra performanţei bibliotecii (a se vedea Anexa).

Asemenea logică poate fi urmărită analogic şi în alte activităţi cu aspect etic, aşa ca : luarea deciziilor, soluţionarea conflictelor, evaluarea personalului etc.

Educaţia etică interferă cu cea profesională. Cunoaşterea menirii profesiei bibliotecarului, cerinţelor pentru exercitarea ei plasează beneficiarul în centrul preocupărilor profesionale, implicând totodată şi cultivarea unei atitudini etice faţă de el. Educaţia profesională trebuie să persiste mereu, mai ales cu tinerii angajaţi.

O direcţie importantă de afirmare a eticii este dezvoltarea culturii organizaţionale. Îndeosebi ne referim la determinarea valorilor. Acestea în mod direct influenţează atitudinea şi comportamentul bibliotecarilor cu beneficiarii. De exemplu, dacă beneficiarul este considerat o valoare prioritară, bibliotecarii îl vor trata cu multă atenţie. Efectul va fi şi mai mare dacă valorile vor fi exprimate în noţiuni definite aşa ca : „Beneficiarul este partenerul nostru”, „Beneficiarul întotdeauna are dreptate”, „Biblioteca este a

40

beneficiarilor”, etc. Alături de aceste sintagme-valori bibliotecarii nu vor manifesta superioritate, vor fi politicoşi, vor răspunde tuturor cerinţelor informaţionale ale beneficiarilor.

Din sistemul de valori ai organizaţiei fac parte şi valorile morale propriu-zise. Acestea sunt cele mai semnificative pentru manifestarea eticii. Comunicarea va fi mai favorabilă dacă bibliotecarii se vor alinia unor astfel de valori morale ca : onestitatea, dreptatea, egalitatea, respectul demnităţii umane, bunătatea, amabilitatea, empatia etc.

O altă cale de sprijinire a eticii comunicării este însuşirea cunoştinţelor privitoare la psihologia beneficiarilor. Majoritatea abaterilor etice apar anume datorită neglijării acestui factor. Beneficiarii sunt trataţi la fel, însă ei diferă ca construcţie psihologică, caracter, educaţie. Dacă ne referim la comunicare vom observa că unii se exprimă liber, iar alţii nu-şi pot formula clar gândul, unii sunt discreţi, pe când alţii dau năvală cu cuvântul.

O mare dificultate o prezintă beneficiarii cu deficienţe psihice.

Biblioteconomista T. Sokolova (3) evidenţiază patru categorii de beneficiari din această tagmă. Prima o constituie oamenii cu maladii psihice. Cu ei bibliotecarii trebuie să fie cât mai răbdători, să evite provocarea unor explozii emotive, în caz de necesitate să apeleze la serviciile de urgenţă. Mai ales e necesar, ca bibliotecarii înşişi să nu manifeste agresivitate, pentru că ar putea să-şi pună propria siguranţă în pericol.

La a doua categorie se referă beneficiarii “răsfăţaţi”, oameni psihic sănătoşi, dar având insuficienţă de educaţie şi lipsa deprinderii de a se controla.

A treia categorie o reprezintă oamenii predispuşi spre boli psihice, aflaţi la hotarul dintre starea sănătoasă şi boală.

Din a patra categorie fac parte persoanele cu „emoţii tocite”, care se caracterizează prin insuficienţă de sensibilitate. Acestea pot provoca stări de ieşire din fire oricui ; pentru bibliotecari ei sunt o adevărată sfidare morală [3, 38].

Specialiştii de bibliotecă au nevoie de cunoştinţe psihologice pentru a identifica apartenenţa beneficiarilor la anumite tipuri psihologice, a cunoaşte manifestarea acestora, a selecta modelele corespunzătoare de comportament cu ei.

Nu mai puţin contează cunoaşterea psihologiei bibliotecarilor. În comportamentul oamenilor se reflectă diverse însuşiri psihice, cum ar fi : temperamentul, caracterul, atitudinea,

41

starea nervoasă, capacitatea de concentrare, particularităţile de sex, vârstă, etc.

Să ne referim, de exemplu, la atitudinea bibliotecarilor faţă de beneficiari. Dacă bibliotecarii susţin că nu primesc satisfacţie de la comunicarea cu clienţii lor, că ar dori să contacteze cât mai puţin cu ei, sau îi califică ca persoane ne-educate, rele, e clar că vor crea un mediu duşmănos de comunicare, în care nu va exista loc pentru etică.

Multor bibliotecari le sunt proprii calităţile nefavorabile, caracteristice fiinţei umane, si anume : brutalitatea, asprimea, indiferenţa, îngâmfarea, afişarea simpatiilor şi antipatiilor, etc.

Unii cercetători abordează în publicaţii problema trăsăturilor negative ale bibliotecarilor.

Autoarea S. Ezova atenţionează asupra invidiei, calitate ce se reflectă nu doar asupra colegilor, dar şi asupra beneficiarilor. Aceştia din urmă sunt invidiaţi pentru tinereţe, frumuseţe, gust, erudiţie, bunăstarea materială. Invidia se strecoară din expresiile folosite de bibliotecari : „Tinerilor le aparţine viitorul” (ironic), „Se consideră foarte deştepţi”, „Uită-te cum s-a împopoţat”, „Nu din sărăcie şi-a cumpărat o asemenea blană” [2, 72].

T. Sokolova, autoarea nominalizată anterior, atrage atenţia asupra unei astfel de calităţi ca agresiunea. Este semnificativă reflecţia ei pe marginea originii agresiunii bibliotecarului. Cu referire la surse în psihologie, ea susţine că această calitate este determinată de aşa-numitul fenomen „epuizare psihică” (în traducere directă – „ardere psihică”),care se caracterizează prin apariţia la om a sentimentului pustietăţii interioare. El este specific lucrătorilor din sfera comunicării ca rezultat al contactului fluent cu alţi oameni, deoarece, „nimic pentru om nu prezintă o povară atât de mare şi o provocare atât de puternică decât alt om [3, 40].

„Epuizarea psihică” se manifestă prin apatie, indiferenţă, decepţie, încrederea că alţii te folosesc, închipuirea că toţi sunt vinovaţi etc. Ca rezultat, apare agresiunea, tendinţa spre ceartă sau violenţă.

Din cele spuse nu vom trage concluzia că e firesc ca după o experienţă îndelungată bibliotecarii să devină agresivi.

Probabil, este nevoie de o profilactică timpurie a stresului, de fortificare a sănătăţii personalului de bibliotecă. Pentru aceasta trebuie să se studieze constant lumea virtuală a specialiştilor bibliotecii, să se apeleze la cunoştinţele psihologice.

42

O cale importantă de fortificare a eticii comunicării este documentarea eticii. Avem în vedere reflectarea principiilor, normelor, regulilor etice în coduri şi ghiduri scrise. Ar fi bine ca fiecare bibliotecă să aibă elaborate regulile proprii ale comportamentului bibliotecarilor, iar bibliotecile mari şi codul etic/deontologic al lucrătorilor. Publicaţiile în domeniul eticii trebuie sa fie incluse în colecţia literaturii de specialitate.

Considerăm necesară profesionalizarea bibliotecarilor în domeniul comunicării. Universitatea de Stat din Moldova pregăteşte pentru biblioteci specialişti în Ştiinţe ale comunicării cu specializarea în biblioteconomie. Această concepţie se sprijină pe recunoaşterea bibliotecii ca instituţie de comunicare şi urmează modele europene.

Probabil şi în sfera practică formarea continuă trebuie să se desfăşoare pe această direcţie. Într-un modul de instruire în domeniul comunicării cu siguranţă s-ar înscrie şi astfel de discipline ca: Etica comunicării în bibliotecă, Psihologia comunicării de bibliotecă.

Se impune controlul respectării eticii. Evident, acesta nu va fi de natură administrativă. Ca atare controlul vine în contrazicere cu principiul libertăţii eticii. Însă, odată ce într-un cadru organizaţional etica este subsumată obligaţiunilor profesionale şi de serviciu, este o componentă a culturii organizaţionale, ea nu poate fi lăsată la întâmplare. O comisie pentru etica în bibliotecă ar putea urmări respectarea codului etic sau regulilor de comportament, interveni în soluţionarea conflictelor de natură personală, acorda bibliotecarilor consultanţă privind dilemele etice, examina plângerile.

În unele ţări astfel de comisii funcţionează la nivelul conducerii Asociaţiei Bibliotecarilor (în Marea Britanie – Comitetul pentru disciplină, în Croaţia – Consiliul de observare, în Şri-Lanca – Comisia pentru disciplină, etc.). Scopul lor este de a urmări respectarea Codului Etic al Bibliotecarilor, aplicându-se, totodată, sancţiuni de tipul : excluderea din asociaţie, mustrarea, preîntâmpinarea, îndrumarea, judecata profesională de onoare, etc. [1].

În concluzie : asigurarea funcţionalităţii eticii este o sarcină complexă, dar ea poate fi realizată dacă problema este considerată importantă, există o viziune clară asupra ei, se acţionează cu scop precis, sistematic.

43

Referinţe bibliografice :

1. Библиотечная этика в странах мира. Санкт-Петербург, 2002. 156 с. 2. Езова, С. А. О зависти чёрной и зависти белой. В : Науч. и техн. б-ки, 2003, № 9, с. 70-76. 3. Соколова, Т. Войну легче предотвратить чем выиграть: Агрессия как фактор конфликтогенности. В : Библиотечное дело, 2003, nr. 2, с. 37-40

44

RELAŢIILE PUBLICE CA O FORMĂ SPECIFICĂ DE COMUNICARE ÎN BIBLIOTECĂ

Natalia CHERADI

Pe măsura democratizării vieţii sociale, pe de o parte, şi a dezvoltării economiei de piaţă, pe de altă parte, importanţa Public Relations (PR) sporeşte. Succesul oricărei organizaţii este într-o continuă dependenţă de măsura, în care este recunoscută de diverse categorii de cetăţeni, ale căror opinii influenţează proiectele guvernamentale, soluţionarea problemelor sociale, susţinerea unor instituţii care au importanţă asupra dezvoltării regionale şi a ţării în ansamblu.

Toate acestea se referă în deplină măsură şi asupra bibliotecilor, care trebuie să-şi planifice şi să-şi orienteze activitatea în vederea afirmării unei imagini favorabile. Numai bibliotecile de largă publicitate au şanse să beneficieze de susţinerea financiară din partea structurilor administrative şi de afaceri, să conteze pe diverse propuneri din partea editurilor şi librăriilor, precum şi participarea la proiecte de cercetare şi desfăşurarea unor programe culturale.

Majoritatea lucrărilor de specialitate din domeniu subliniază că PR sunt, în primul rând, o activitate practică şi anume, o practică de comunicare. Astfel că, pentru însuşirea acestei practici sunt suficiente cunoaşterea unor strategii şi tehnici specifice, însoţite de formarea unor deprinderi. În publicaţiile de specialitate agentul PR este prezentat drept un practician, înarmat cu o metodologie precisă, desprinsă din abstractul teoretic (3) .

Elemente pentru o definiţie a Relaţiilor Publice (PR): § PR sunt o formă specifică de comunicare interumană; Când

spunem „specifică” înţelegem că există trăsături particulare care diferenţiază PR de alte forme de comunicare şi în special de jurnalistică;

§ PR sunt o formă specifică de persuasiune. Şi propaganda şi publicitatea (advertising) sunt forme de persuasiune. PR se diferenţiază de ele, pentru că nu se manifestă „agresiv”;

§ PR formează, promovează şi menţine imaginea unei organizaţii; Cuvântul imagine este un cuvânt-cheie în PR şi chiar s-ar putea spune, că este principalul lor obiect de activitate. Departamentul sau agenţia PR este „vocea” organizaţiei;

§ PR nu vinde, profitul său constă în bunăvoinţa (good willing) publicului; Scopul esenţial al comunicării PR este câştigarea

45

simpatiei publicului pentru organizaţia pe care o serveşte. În felul acesta departamentul sau agenţia PR este, în acelaşi timp, şi „urechea” organizaţiei;

§ PR sunt un mediator între o organizaţie şi publicul său existent sau potenţial; PR prelucrează mesajul brut al organizaţiei, potrivit aşteptărilor şi preferinţelor publicului (3).

Relaţiile publice, în opinia lui P. Marinescu, ar putea fi definite astfel: „Relaţiile publice reprezintă managementul comunicării pe baza interesului public” (3). În ansamblul de comunicări ale unei organizaţii relaţiile publice sunt orientate către interesul public, ceea ce nu înseamnă, că relaţiile publice ignoră interesele organizaţiei.

În lucrările de specialitate sunt descrise următoarele instrumentele utilizate pentru realizarea activităţii de relaţii publice:

§ publicitatea: este instrumentul de relaţii publice, care acoperă lansarea mesajelor prin intermediul mijloacelor de informare în masă cu cele mai mici costuri relative. Relaţiile cu presa sunt unul dintre elementele fundamentale ale relaţiilor publice şi se desfăşoară prin intermediul dosarelor de presă, comunicatelor de presă, discursuri, conferinţe de presă;

§ lobby: lobby-ul are ca scop influenţarea deciziilor puterii – Preşedinţie, Guvern, Parlament etc. – prin mijloacele specifice relaţiilor publice, pentru luarea în discuţie a unor probleme de interes public sau pentru adoptarea unor decizii;

§ organizarea de evenimente publice: este costisitor, dar este unul dintre cele mai importante instrumente de relaţii publice. Atât instituţiile publice, cât şi organizaţiile de afaceri şi cele non-profit, acordă o atenţie specială acestui tip de comunicare şi cheltuie adesea o bună parte din bugetele de relaţii publice pentru organizarea de conferinţe, seminarii, celebrări aniversare, expoziţii, concursuri, lansări de carte etc.;

§ identitatea imaginii organizaţionale: conţine o serie de elemente de tipul logo-ului (logo-urilor), culori, caractere (formatele de literă), tipul de hârtie folosită etc., care apar pe materialele de comunicare: papetăria, broşurile, formularele oficiale, cărţile de vizită, pagini web etc.;

46

§ consultanţa: este unul dintre instrumentele, de care depinde în cea mai mare măsură succesul planului de relaţii publice. Este vorba de serviciile de consultanţă pe care managerii de relaţii publice le acordă celorlalţi manageri ai organizaţiei şi superiorilor ierarhici;

§ afacerile publice: există ţări în care se utilizează parteneriatele dintre firmele de relaţii publice şi organizaţiile non-profit, care iniţiază campanii de strângere de fonduri;

§ relaţiile cu liderii de opinie: au în vedere promovarea unor politici publice. Acest tip de relaţii se bazează pe influenţele pe care pot să le aibă anumite persoane la nivel politic, social, economic (1;2;3;4;5).

Tehnologia creării evenimentelor PR. O campanie PR, de

regulă, se reduce la următoarele acţiuni: determinarea informaţiei ce trebuie difuzată şi a publicului, pentru care e destinată această informaţie; valorificarea acestei informaţii prin crearea unor evenimente concrete; răspândirea informaţiilor cu privire la evenimente către public. Metodologia creării evenimentelor evidenţiază 5 metode: crearea intenţionată (premeditată); întâmplătoare; planificată; alăturată; inventată (6).

Crearea intenţionată a evenimentului – scopul principal al acestei metode ţine de cucerirea atenţiei publice, mai concret - a publicului ţintă. Modele de evenimente create intenţionat: competiţia; concursul (de exemplu: organizarea concursului fotoreporterilor din comunitate, concursul desenelor efectuate de copii, concursul produselor, a bibliotecilor, bibliotecarilor, concursul pentru cea mai bună idee etc.9; crearea unei inovaţii (inventarea unui nou produs, a unei tehnologii noi, crearea unei acţiuni, scrierea unei cărţi); acţiuni de importanţă socială (de exemplu, toate tipurile de acţiuni în lupta contra SIDA, cu analfabetismul, poluarea mediului, cu infracţiunile, cu alcoolismul etc., contribuţii la construcţia unor noi biserici, şcoli, monumente, organizarea unor festivalurilor, concerte, mitinguri; campanii de reduceri de preţuri, de oferire a cadourilor); conferinţe.

Evenimente întâmplătoare – sunt evenimentele care au decurs de la sine, dar au fost utilizate în scopurile PR-ului. Adesea, astfel de activităţi sunt reprezentate de anumite neplăceri sau probleme. Cel mai important este ca dimensiunea lor să permită atragerea spre ele a publicului, iar conţinutul lor să nu afecteze imaginea. La categoria evenimentelor întâmplătoare se referă: accidente rutiere, evenimentele care au atins interesele organizaţiei,

47

decesul vreunui membru din administraţia organizaţiei (dacă organizaţia este mare), vizita unei personalităţi marcante.

Evenimente planificate – sunt cele ce au loc în cadrul planului tradiţional al organizaţiei. Uneori înfiinţarea unei noi filiale sau lansarea unui produs sau serviciu nou pot fi interesante nu doar pentru angajaţii bibliotecii, dar şi pentru un public mult mai larg. Exemple de evenimente planificate: deschiderea (inaugurarea) unui nou oficiu, centru sau filială; lansarea unui nou produs sau serviciu; finisarea elaborării sau implementării unei noi tehnologii; lansarea unui proiect; finisarea unui proiect; organizarea expoziţiilor, saloanelor, târgurilor de carte etc.

Evenimente alăturate – sunt evenimente care se alătură la un obiect cunoscut. Un astfel de obiect poate fi: o persoană, clădire, un eveniment public etc. Exemple de evenimente alăturate:

§ întâlnirea directorului organizaţiei cu o persoana renumită; vizita organizaţiei de către o astfel de persoană;

§ înmânarea publică a unui cadou (diplome) unei celebrităţi; § sponsorizarea unei celebrităţi; § sponsorizarea restaurării unei clădiri renumite; § dăruirea unui tablou renumit muzeului; § procurarea unei clădiri binecunoscute; § organizarea unei acţiuni publicitare în apropierea unei

clădiri renumite; § participarea într-un anumit mod la sărbători naţionale,

oraşului etc.; § participarea la un eveniment public; § interviul unei persoane marcante care vorbeşte ceva despre

organizaţia noastră.

Eveniment inventat – este un eveniment nou creat. Exemple de evenimente inventate:

§ relatare (articol în ziar, carte, film, emisiune radio) despre organizaţie, activităţi, servicii etc.;

§ relatare despre un angajat interesant; § istoria organizaţiei; § idee originală; § întâmplare inventată; § interviu cu un specialist.

Activitatea cu mass-media. PR-ul conţine foarte multe

tehnologii de difuzare a informaţiei. Le vom analiza pe cele mai

48

răspândite. Informaţia poate fi difuzată prin sursele mass-media. Acest tip de activitate de obicei este numită Publicitate (pablicity). În agenţiile de presă informaţiile trebuie prezentate sub forma de comunicate de presă (Press release). Comunicatele de presă sunt rezumate ale datelor despre un program sau subiect, asupra căruia se insistă de a atrage atenţia mass-media. Ele au un format standard de prezentare. Principalul component al comunicatelor de presă – ştirile la subiect (4).

Este necesar de a cunoaşte cum trebuie de comunicat cu reprezentanţii mass-media. Aceste relaţii se deosebesc mult de relaţiile de comunicare dintre oameni. Acest tip de comunicare are reguli proprii, care trebuie respectate pentru a avea succes. Chester Burger, specialist american în domeniu, recomandă respectarea următoarelor 10 reguli în comunicarea cu jurnaliştii:

1. trebuie de vorbit din punctul de vedere al publicului, şi nu al organizaţiei; nu trebuie de utilizat limbajul specializat;

2. trebuie de spus „eu” şi nu „noi”, atunci când e posibil; 3. dacă nu doriţi să faceţi o oarecare afirmaţie, atunci n-o

faceţi. Nu trebuie să vorbiţi ceva ce nu este destinat publicului şi publicării;

4. anunţaţi la început cel mai important amănunt, fapt, informaţie;

5. nu intraţi în discuţie aprinsă cu reporterul. Reporterul caută o informaţie interesantă. Dacă el vă întrerupe, aceasta nu este o brutalitate, ci un procedeu ce semnifică că reporterul nu este satisfăcut de răspuns;

6. dacă întrebarea conţine o ofensă sau poartă un caracter de atac, sau pur şi simplu conţine cuvinte care nu vă sunt plăcute, atunci nu repetaţi aceste cuvinte, nici chiar negându-le. Jurnaliştii adesea au tendinţa de a pune cuvintele în „gura” intervievatului;

7. dacă jurnalistul pune o întrebare directă, atunci el are dreptul la un răspuns desfăşurat şi nu la un simplu „da” sau „nu”;

8. dacă cineva nu ştie răspunsul la întrebare, atunci trebuie să răspundă: „eu nu ştiu, dar o să mă interesez pentru dumneavoastră”. Însă, dacă se va răspunde simplu: „eu nu ştiu”, uneori pare că este o evadare de la răspuns. Se poate de răspuns: „eu am să vă fac cunoştinţă cu cineva care va putea răspunde la întrebarea dumneavoastră”.

49

Trebuie de explicat jurnalistului de ce la întrebarea respectivă nu se poate de răspuns;

9. Vorbiţi adevărul, chiar dacă acesta poate dăuna; 10. Nu exageraţi faptele şi evenimentele (6).

Metode de scriere a articolelor PR. Articolele PR se

divizează în 3 tipuri de bază: articol eveniment; articol opinie; articol istorie interesantă. Articolul opinie – este un interviu obişnuit sau părerea unui specialist privind o problemă actuală. Articolul istorie interesantă relatează despre un eveniment important din trecut, prezent sau viitor. Articolul eveniment are aprecierea maximă în presă, articolul opinie – mai puţină apreciere, articolul istorie poate fi apreciat diferit, în dependenţă de conţinut. De asemenea, trebuie să fie pregătit câte un discurs aparte pentru fiecare angajat (membru al echipei).

PR intern în cadrul organizaţiei (corporativ). Acest tip de PR

de obicei se utilizează pentru îmbunătăţirea activităţii organizaţiei. Cu ajutorul acestui tip al PR obţinem o atitudine responsabilă, operativă şi productivă a angajaţilor. Modele tip ale PR-ului inter-corporativ:

§ editarea unui ziar intern. În acest ziar sunt expuse scopurile organizaţiei, succesele, strategiile ei, se povestesc istorii despre angajaţii şi concursuri ce au loc între lucrători;

§ întâlnirile dintre şefi şi angajaţi într-o atmosferă neoficială; § concursuri între angajaţi; § dependenţă directa dintre succesele organizaţiei şi sporirea

salariilor. Utilizarea metodelor PR inter-corporativ contribuie la

ridicarea nivelului de satisfacţie a salariaţilor, dezvoltarea sentimentului de fidelitate.

Imaginea pozitivă a bibliotecii se formează întâi de toate prin calitatea servirii utilizatorilor, prestării serviciilor, evitării conflictelor dintre bibliotecă şi utilizatorii ei. Pentru afirmarea bunei reputaţii şi a atitudinii favorabile faţă de bibliotecă a instituţiilor administrative locale, organizaţiilor neguvernamentale, mass-media, partenerilor şi concurenţilor bibliotecii, un rol important are activitatea bibliotecii în vederea stabilirii unor relaţii publice eficiente.

50

Referinţe bibliografice:

1. Coman, Cristina. Relaţiile Publice. Principii şi strategii. Iaşi: Polirom, 2001. 135 p.

2. Managementul relaţiilor publice în administraţia publică din Republica Moldova. Departamentele de RP şi comunicarea on-line // www.moldova.org/download/rom/578/

3. Marinescu, Paul. Managementul instituţiilor publice //http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM

4. Sullivan, M. Un Birou de presă responsabil: ghidul unui iniţiat // http://usinfo.state.gov

5. Ашервуд, Б. Азбука общения, или Public Relations библиотеки. М.: Либерея, 1995.176 p.

6. Использование методов PR в бизнесе //

www.vuima.ru/pr.html

51

COMUNICAREA ÎN BIBLIOTECÂ: REALITATE SOCIALÂ ŞI INSTITUŢIONALĂ

Gutiera DONI

Lumea informaţiei este lumea cunoaşterii, lumea de mîine, un viitor pentru care lucrează deja milioane de oameni şi în care vor trăi miliarde de oameni. Cele mai multe soluţii pentru a apropia, nu pentru a împăca, nevoile cu resursele şi aspiraţiile cu posibilităţile, urmează încă a fi găsite. Dar provocarea este imensă şi, abia acum, se ridică la măsura adevăratului potenţial al minţii umane

Obiectivul unei biblioteci, unui centru de informare şi de formare, centru cultural şi social este de a oferi acces la orice tip de informaţie pentru oricine, oricând şi oriunde. Nu se poate discuta despre performanţele unei biblioteci, fără a gândi la eficientizarea şi rentabilizarea activităţii de informare şi documentare. Gestiunea unei biblioteci, relaţia dintre factorii decizionali, utilizatori şi bibliotecari se înscrie într-o realitate socială şi instituţională aflată într-un proces continuu.

Mecanismul de comunicare este un instrument complex de lucru în societate. Relaţiile inter-umane, bazate pe înţelegere, respect reciproc, sunt cheile succesului in activitatea profesională. Comunicarea are o importanţă deosebită în orice mediu, fie social ori instituţional. Ea stă la baza adoptării deciziilor de conducere, asigurării personalului cu informaţia necesară realizărilor obiectivelor, care la rândul său determină coeziunea şi unitatea de acţiune în muncă. Comunicarea este un mijloc puternic de influenţă a comportamentului uman, o modalitate de reglare a relaţiilor, generând un climat psihologic agreabil, un nivel înalt al culturii organizaţionale.

Comunicarea reprezintă procesul de transmitere a informaţiilor, ideilor şi atitudinilor sau a emoţiilor de la o persoană la alta sau de la un grup la altul prin intermediul unor mijloace. Definită ca o relaţie între un emiţător şi un receptor, ea poate fi explicată, în termeni biblioteconomici, prin funcţia de transmitere a informaţiei dinspre bibliotecă spre utilizatori. Sistemul bibliotecă, relaţionat cu informaţia deţinută, va influenţa sistemul receptor - utilizatori, care, în ansamblul educaţional, urmează trendurile instrucţionale şi curriculare.

Biblioteca privită ca un sistem complex de activităţi şi fluxuri, respectă pe deplin atributele modelelor de comunicare socială: funcţia sa euristică conduce spre punctul de convergenţă al

52

activităţilor, respectiv comunicarea informaţiilor şi a documentelor. Informaţia, motor al progresului, a devenit indispensabilul societăţii, fără de care ne-am cufunda în sufocare şi întuneric. Consumatorii de informaţie solicită tot mai mult lărgirea spectrului informaţional, al cărui conţinut devine tot mai complex şi mai condensat.

În efortul de a depăşi problemele, provocate de diferite medii, biblioteca caută soluţii, idei şi opţiuni. Pentru a fi viabile, ele trebuie să fie „validate” de către specialişti din domeniul biblioteconomic ori cele adiacente. În acest context comunicarea instituţională devine un instrument eficient utilizat de către instituţii întru: § reuşită în activităţi; § crearea şi promovarea unei imagini favorabile; § traversarea cu succes a unei situaţii de criză; § crearea unui climat favorabil; § asigurarea calităţii resurselor informaţionale, puse la

dispoziţia utilizatorului. Prin urmare, indiferent de latura cu care se prezintă,

comunicarea instituţională este un fenomen complex care poate fi definită ca expresie sintetică a opiniilor şi mijloacelor, interacţiunilor şi este chemată să servească interesele instituţiilor şi ale comunităţii în general. Raportul comunicaţional realizat între individ – instituţie - societate se modifică permanent. Dinamismul său se datorează nu numai flexibilităţii obiectivelor, modalităţilor şi strategiilor de comunicare utilizate, ci şi schimbărilor psiho-sociale manifestate in societate în raport cu gradul de percepţie şi soluţionare a problemelor cotidiene. Iată de ce procesul comunicaţional este supus in permanenţă ajustării instituţionale.

Comunicarea instituţională funcţionează având la bază un sistem de reguli şi norme, care intervin în reglementarea diferitor tipuri de situaţii: § comunicarea este inevitabilă sau noncomunicarea este

imposibilă; § comunicarea se dezvoltă pe două planuri: conţinut şi relaţie;

primul - oferă informaţie, iar cel de-al doilea oferă informaţii despre informaţii;

§ comunicarea este un proces continuu; § comunicarea este ireversibilă; § comunicarea implică procese de acomodare şi ajustare a

comportamentelor.

53

În acest fel se poate ajunge la detensionări ale unor stări conflictuale şi găsirea unor soluţii de compromis.

Identificarea situaţiilor particulare (drept exemplu pot servi conflictele de munca intr-un anumit sector de activitate), gruparea unor astfel de situaţii în funcţie de gravitatea şi similitudinea lor, pentru a fi ulterior posibil soluţionate, reprezintă o responsabilitate majoră a comunicării instituţionale.

Altfel spus, stabilitatea unei situaţii conflictuale sau chiar a unui context neconflictual, este un prim pas spre creşterea gradului de comunicare instituţională, spre folosirea corespunzătoare a diferitor comportamente, atitudini, reguli, care pot guverna aceste situaţii. Cu cât omogenitatea instituţională este mai mare, cu atât fluxul informaţional va fi mai coerent, iar comunicarea instituţională se va realiza intr-un grad ridicat.

Fluxul informaţional ascendent şi nevoia acută de sintetizare, necesită existenţa unor activităţi de organizare informaţională, a unei planificări a informaţiei şi prin urmare a unui management informaţional. S-au creat noi profesii legate de transferul de informaţii, iar biblioteca a devenit un spaţiu tehnologic, o importantă structură info-documentară.

Relaţionarea funcţiei „utilizatori” cu cea a managementului de bibliotecă a căpătat statut de implicaţie biunivocă: biblioteca modernă trebuie să-şi reconsidere conceptele şi competenţele, mijloacele şi modalităţile de acţiune.

Promovarea instituţiei bibliotecare se realizează prin valoarea colecţiilor de documente, prin calitatea resurselor informaţionale şi serviciilor, puse la dispoziţia utilizatorilor. Sistemul complex al activităţilor şi fluxurilor împlinesc misiunea bibliotecii de a răspunde cerinţelor complexe de studiu, informare şi documentare, precum şi scopul major de comunicare şi transfer de informaţii.

54

ASPECTE DE COMUNICARE ELECTRONICĂ ÎN INSTITUŢIILE INFO-DOCUMENTARE:

cazul Bibliotecii Ştiinţifice US „Alecu Russo”, Bălţi

Elena STRATAN

Pentru orice organizaţie cea mai importantă resursă o reprezintă oamenii, iar toate elementele necesare funcţionării sale se bazează pe comunicare. Apariţia noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţii a determinat o reconsiderare a modului de conducere a organizaţiilor şi de desfăşurare a activităţilor din cadrul acestora. Pentru a rămâne competitive, instituţiile infodocumntare trebuie să adopte tehnologii noi, acestea oferind diverse facilităţi în ceea ce priveşte mesageria electronică, gestiunea electronică a documentelor, reuniunile electronice de grup etc.

Comunicarea eficientă a informaţiilor şi gradul de accesibilitate/disponibilitate al acestora în instituţiile infodocumentare este procesul, care alimentează cultura organizaţională, conferindu-i conotaţii manageriale pertinente. O politică a comunicării se defineşte indubitabil prin comportamentul tuturor angajaţilor instituţiei.

Harold D. Lasswell, cercetător american în domeniul comunicării, a elaborat cea mai cunoscută formulă, care se rezumă la faptul că actul de comunicare poate fi corect descris dacă răspunde la următoarele întrebări: Cine? - Ce spune? - Prin ce canal? - Cui? - Cu ce efect? Răspuns: Cine? - Biblioteca; Ce spune? - Furnizează informaţii; Prin ce canal? - Prin mijloace specifice de reflectare a colecţiilor de documente şi informaţii; Cui? - Utilizatorilor; Cu ce efect? - Cercetare, documentare, informare. Punerea în practică a acţiunii de comunicare presupune alegerea din cadrul unor varietăţi de mijloace pe cele mai relevante. Principalele suporturi de comunicare scrisă (scrisori, rapoarte, manuale, buletine informative, postere) şi orală (telefon, conferinţe, întâlniri, discursuri) sunt influenţate/secundate/configurate consistent de mediile electronice (fax, teleconferinţe, video-conferinţe online, Web, Forum, chat, messenger etc.), comunicarea electronica creând aşa-numitul spaţiu virtual.

Comunicarea virtuală a devenit o necesitate, asigurând următoarele: în acelaşi timp, în acelaşi loc, mai multe protocoale ne pot conecta cu o multitudine de spatii: e-mail, comunităţi virtuale, WWW, conferinţe electronice etc. Reţelele de calculatoare reprezintă în prezent suportul principal pentru realizarea comunicaţiilor în

55

majoritatea instituţiilor infodocumentare. Realizările tot mai importante în acest domeniu, Internetul si Intranetul, au schimbat PC-ul dintr-un instrument individual, într-unul colectiv, calculatorul configurând/amplificând global conceptul de comunicare/difuzare/ şi partajare a resurselor informaţionale între membrii echipei vs de realizarea misiunii şi obiectivelor instituţiei.

Selectarea/aplicarea modurilor/suporturilor de comunicare eficiente este o preocupare importantă în agenda managementului personalului Bibliotecii Ştiinţifice a USB “Alecu Russo” (BŞU). Elocvente în acest sens sunt mijloacele computerizate utilizate/implementate în BŞU vizând spaţiul de comunicare profesional/virtual: Internet Explorer; Site-ul Web; poşta email Outlook Express; Programul de transmitere a mesajelor Roman Net Send (chat bibliotecar); Intranet bibliotecar Mapa Generală, TeleInformaţii, prezentări Power Point.

§ Site-ul Bibliotecii http://libruniv.usb.md Pagina Web a unei biblioteci este un instrument necesar informării şi documentării, conferă bibliotecii o nouă funcţie de centru informaţional la distanţă, on-line, cu adevărat util şi necesar fiecărui utilizator.

Site-ul Bibliotecii este formă cea mai eficientă de comunicare/promovare a serviciilor/ofertelor instituţiilor bibliotecare, precum şi a informaţiilor referitoare la oamenii care lucrează în ea. Configurată într-o nouă concepţie, BŞU îşi face prezenţa pe Web, în ciberspaţiu, propunând o interfaţă primitoare, prietenoasă şi accesibilă, un meniu variat conform rubricilor: Prezentare; Structură/servicii; Periodice; Catalog Electronic (care înglobează şi fulltextele din colecţia Biblioteca Virtuală, cursuri universitare, programe (circa 80 titluri); Publicaţiile Bibliotecii elaborate în colecţiile: Materialele conferinţelor, Bibliographia Universitas, Personalităţi universitare bălţene, Universitari bălţeni, Scriitori universitari bălţeni, Promotori ai culturii, Cultura informaţională. În acest compartiment poate fi consultată e-revista de biblioteconomie

56

şi ştiinţa informării Confluenţe bibliologice (2005-2007). Rubrica Informaţii/Noutăţi reflectă/monitorizează evenimentele informaţional-bibliotecare produse în Bibliotecă, avize, serialul activităţilor culturale. Prin compartimentul Feedback, constituit din Cartea de vizită, Forum-ul Bibliotecii şi serviciul „Întreabă bibliotecarul”, pot fi adresate întrebări bibliotecarului, iniţiate şi desfăşurate discuţii profesionale în cadrul Forum-ului, făcute însemnări în Cartea de vizită. Prin site-ul Bibliotecii relaţia dintre bibliotecar - client devine una virtuală, realizându-se un dialog virtual plenar, un spaţiu de legătură interactiv. Pentru detalii: http://libruniv.usb.md

§ Programul de transmitere a mesajelor Roman Net Send (workgroup)

Facilitarea comunicării personalului angajat are loc prin utilizarea de către bibliotecarii universitari a unui nou serviciu electronic de transmitere/furnizare a mesajelor - ROMAN Net Send. ROMAN NetSend este un serviciu de comunicare în timp real (Chat), practic instantaneu, similar cu comunicarea orală. Prin intermediul Chat-ului bibliotecar cei 79 angajaţi ai Bibliotecii comunica online prin text,

sunet, in timp real /semnalează ştiri, anunţuri, informaţii utile, întrebări şi răspunsuri şi alte necesităţi de serviciu, pot realiza un feed-back relevant. Programul de mesaje/semnale “fulger” ROMAN Net Send este acceptat de echipa Bibliotecii ca un mijloc indispensabil, ce acoperă efectiv necesităţile profesionale, fiind un instrument util de comunicare în grup. ROMAN Net Send facilitează trimiterea de

mesaje din partea unei persoane către unul sau mai mulţi membri ai grupului şi oferă posibilitatea tuturor membrilor grupului de a comunica între ei cît mai rapid, indiferent dacă este vorba de simple mesaje, noutăţi sau date vitale pentru activitatea profesională (expedierea textelor, fişierelor, dispoziţiilor, ordinelor, avizelor, recepţionarea informaţiilor, datelor statistice, convocarea

57

şedinţelor de producere, agenda Consiliilor etc.). Conform unui sondaj aplicat personalului Bibliotecii, 72 % din angajaţi apreciază acest mediu de comunicare ca fiind foarte util pentru munca în echipă.

§ Intranet bibliotecar: Mapa Generală BŞU Conceptul de Intranet bibliotecar: Mapa Generală (MG) prevede comunicarea în reţea a personalului Bibliotecii. Mapa Generală, mapă cu documente pentru uzul tuturor bibliotecarilor, ei având astfel posibilitatea să efectueze schimb de informaţii şi documente, tot aici fiind plasate planuri, rapoarte, liste de literatură, noutăţi. MG reprezintă pagina oficială a Bibliotecii/ plasată pe biroul electronic al fiecărui calculator (loc de muncă al bibliotecarului) şi oferă acces la: Politicile Bibliotecii, planuri, rapoarte de activitate, fişe de post, Cadru de reglementare, procese-verbale, sugestii, bibliografii, articole, comunicări Power Point, felicitări, avize şi acordă angajatului facilităţi de a se informa/comunica/instrui şi de a răspunde exigenţelor Societăţii Informaţiei şi a Cunoaşterii. Conţinutul MG este creat şi gestionat de utilizatori - bibliotecari ai Bibliotecii (pentru 79 angajaţi sunt disponibile 45 PC). Angajatul Bibliotecii îşi gestionează şi o pagină personală Portofoliul , ce înglobează un CV electronic cu foto, experienţa profesională, participarea la conferinţe, stagii, simpozioane, diverse comunicări, personalia, bibliografia etc. Conform unui sondaj cele mai solicitate fişiere sînt: Director,

58

Comenzi, Azi important, Asistenţă de specialitate, Confluenţe bibliologice, Decizii, Regulamente, Pagina angajatului, Comunicări. Baza de date este accesată zilnic de 85 la sută din angajaţi; o dată pe săptămînă-14; rareori- 5. Avantajele Intranetului: păstrarea informaţiilor în locuri sigure si uşor accesibile; aceleaşi informaţii asupra unui subiect sînt disponibile tuturor membrilor autorizaţi din grup, indiferent de locul în care aceştia se află; plasarea de informaţii care se pot accesa de către orice persoană din grup. Intranetul Mapa Generală ocupă primul loc în topul utilizării mediilor electronice în cadrul activităţii informaţional-bibliotecare.

§ Internet Explorer. Outlook Express (Poşta electronică)

Posta electronică (e-mail), utilizat de managerii superiori şi funcţionali în activitatea profesională, reprezintă un mediu electronic internaţional relevant, prin care bibliotecarii pot interacţiona cu colegii, profesorii, atât la nivel local, cât şi global. Comunicarea prin e-mail are avantajul de-a expedia simultan texte şi fişiere alăturare (texte, poze etc.) Astfel legătura cu colegii bibliotecari este rapidă, comodă, practică. Outlook Express, la care sunt conectaţi toţi managerii Bibliotecii, asigură legătura cu rectoratul, decanatele, catedrele universitare, cu colaboratorii Universităţii privind colaborarea vis-a-vis de dezvoltarea colecţiilor de documente (cercetarea ofertelor de achiziţie), fişierelor cu liste bibliografice de publicaţii nou achiziţionate, e-buletine informative (Intrări recente, e-buletine Donaţii), servicii bibliografice de informare DSI şi SDC, promovarea cursului Bazele culturii informaţionale (repartizarea sarcinii didactice, monitorizarea îndeplinirii programului), realizarea conceptelor bibliotecare Noul Beneficiar, Promotorii cărţii, Agenţie bibliografică universitară, Zilele Bibliotecii la Facultate, Zilele de Informare, Zilele Catedrelor, activităţi culturale etc.

§ Teleinformaţii Conceptul Teleinformaţii,

program televizat de vizionare a videoclip-urilor pentru clienţii, bibliotecarii, vizitatorii Bibliotecii înglobează elaborarea slide-urilor/colajelor informaţional-tematice a manifestărilor culturale şi promoţionale

59

(evenimente remarcabile ale ştiinţei şi culturii, sărbători tradiţionale, naţionale, zile şi manifestări internaţionale, comemorative şi profesionale) desfăşurate la BŞU USB, omagierea bibliotecarilor, universitarilor bălţeni, prezentări ale bibliotecilor şi a altor instituţii informaţionale etc. Sistemul Teleinformaţii funcţionează pe tot parcursul programului de lucru al Bibliotecii, anual fiind derulate circa 100 slide-uri.

Impactul utilizării mijloacelor computerizate în comunicare: amplificarea performanţelor grupului, optimizarea procesului de colaborare la nivelul instituţiei, reducerea efortului de a aduce mai multe persoane intr-un singur loc, dirijarea si partajarea informaţiilor, gestionarea relaţiilor cu clienţii.

Monitorizarea selectivă a efectuării procesului de comunicare profesională, secundată de suporturi electronice, reflectă tendinţa instituţiilor infodocumentare de a se integra într-un tipaj virtualizat, explorând facilităţile online, contribuind la virtualizarea bibliotecii, a bibliotecarului şi a utilizatorului.

Referinţe bibliografice:

1. Managementul resurselor umane. Emilian Radu (coord.) Bucureşti : Editura ASE, 2003. 565 p. ISBN 973-94-362-X.

2. Stratan, Elena. Experienţe ale comunicării manageriale. In: Magazin bibliologic, 2005, Nr 3-4, p. 100-101; www.bnrm.md/publicatii.

3. Stratan, Elena. Managementul instruirii // Confluenţe biblilogice, 2006, Nr 3, p.36-38; http://libruniv.usb.md.

4. Ursachi, Ioan. Management. Bucureşti : Editura ASE, 2001. 304 p. ISBN 973-594-046-9.

5. http://www.geocities.com/conanbibliotecarul/Bibliotecile_in_ciberspatiu.doc

6. http://www.bcub.ro/continut/unibib/studiu_caz_bibl_geografie2005.php

60

BIBLIOTECILE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT – ZONE DE COMUNICARE INTENSĂ

Tatiana AMBROCI

Nu există act de învăţare, de educare, de instruire, de informare şi documentare, în care să nu fie implicată comunicarea. Comunicarea inter-umană în general, şi pe domenii, diferitele ei aspecte, devine un subiect tot mai des abordat de specialiştii în comunicare, sociologie, pedagogie, psihologie, informare etc. Cea mai simplă definiţie a comunicării – şi cel mai frecvent întâlnită – este cea de mijloc de transmitere a ideilor, o întâlnire a minţilor în scopul de a transmite informaţii, de a forma convingeri, de a da naştere unor emoţii sau de a induce comportamente. Comunicarea este procesul de trimitere, receptare şi interpretare a mesajelor, prin intermediul căruia relaţionăm unii cu alţii şi cu lumea înconjurătoare.

Se pot distinge patru mari categorii de scopuri ale procesului de comunicare:

§ achiziţionarea de informaţii § procesarea de informaţii § generarea de informaţii § diseminarea de informaţii Informaţia este materialul de bază, cu care operează

comunicarea, ceea ce trebuie transmis, difuzat mai departe; reprezintă „unitatea de operare” sau „celula” care face comunicarea să existe. Căci, dacă nu ar fi informaţie, ce ar fi de comunicat? Aşa cum vom vedea mai departe, informaţia îmbracă mai multe forme şi influenţează în mod direct caracterul comunicării.

La un alt nivel al discuţiei, separat de cel al modurilor de comunicare, se diferenţiază patru nivele de comunicare:

a) comunicarea verbală, b) comunicarea nonverbală, c) comunicarea paraverbală, d) metacomunicarea sau mixtă.

Învăţământul este, prin excelenţă, un domeniu puternic, comunicant la toate nivelurile, astfel bibliotecile ce aparţin acestor instituţii, îşi orientează permanent activitatea spre pedagogia modernă a comunicării, pentru care relaţia instructiv-educativă este o relaţie de comunicare, ce reprezintă o parte constructivă şi vitală a procesului educaţional. La fel comunicarea constituie una dintre condiţiile fundamentale ale bunei desfăşurări a procesului de învăţământ

61

Instituţiile de învăţământ, inclusiv bibliotecile, au fost întotdeauna, sunt şi vor fi, zone de comunicare intensă. Statisticile bibliotecilor din învăţământ sunt o mărturie a suprasolicitării acestora la indicatorul de vizite total, vizite în medie a utilizatorilor, înregistrate în perioadele premergătoare sesiunilor de examene, dar şi în celelalte perioade ale anului de învăţământ. Din această perspectivă, imaginea bibliotecii de învăţământ este cea a unei instituţii indispensabile procesului de învăţământ, o instituţie fără utilizarea căreia nu se poate aspira la absolvirea unei facultăţi, această zonă fiind şi de o intensitate comunicativă intensă.

Unul din factorii principali în crearea imaginii bibliotecii este personalul, care intră în relaţie directă cu publicul. Această categorie de personal trebuie să aibă o pregătire specială de natură psihologică şi didactică, vizând modul de prezentare şi de comunicare inter-personală.

Posedarea aptitudinilor de comunicare de către bibliotecari, dar şi de utilizatori, contribuie la evitarea situaţiilor de conflict şi de stres, atât de des întâlnite în ultimul timp, din motivul nivelului scăzut de comunicare civilizată în general al oamenilor din Republica Moldova, şi a tineretului, în special.

Problema competenţelor comunicaţionale didactice ocupă un loc central în demersul educaţional, dat fiind faptul că, în faţa şcolii stă sarcina pregătirii tineretului studios pentru auto-informare permanentă, ce ţine de tehnica muncii intelectuale şi educarea culturii informaţionale, acestea din urmă constituind obiectivul de bază şi misiunea bibliotecii din învăţământ.

Cunoaşterea tehnicilor şi metodelor noi de predare (predarea fiind un act de comunicare intensă a cadrului didactic, în postura căruia poate fi şi bibliotecarul, şi elevul/ studentul) permite bibliotecarului a le utiliza în procesul comunicării în grup, în cadrul diferitor activităţi informaţional-ştiinţifice, orelor de cultură informaţională sau în predarea altor discipline, în activităţile de consultanţă şi asistenţă informaţională şi documentară.

Problema competenţelor şi aptitudinilor didactice, inclusiv comunicaţionale ale bibliotecarilor din învăţământ, vizează dpuă direcţii de manifestare: măiestria didactică şi măiestria educaţională. Or, problema dată este un subiect de discuţie de mai mulţi ani, inclusiv şi în mediul profesional biblioteconomic. Astfel, această categorie de bibliotecari aşa şi n-au demonstrat organelor ierarhic superioare că deţin aceste competenţe şi că pot pretinde la statutul de cadru didactic.

62

A avea competenţe comunicaţionale didactice inseamna a avea cunostinte de specialitate temeinice (premisa necesara, dar nu si suficienta), dar si a avea capacitatae de a le "traduce" didactic sau, altfel spus, posibilitatea de a sti "ce","cat", "cum", "cand", "in ce fel", "cu ce", "cui" de a oferi.

Randamentul comunicarii didactice nu se reduce la stapanirea continuturilor verbale. Pentru contemporaneitate, mai este necesar a sti sa explici, sa etalezi clar in fata utilizatorilor un anumit continut, sa clarifici si sa rezolvi metodic sarcini didactice.

Pedagogii antici incepeau intai de toate prin a intriga, prin provocarea nevoii de sens, fara sa se raspunda pe deplin, astfel incat fiecare lamurire suscita un nou secret. Este o metodă pedagogică, care lasa elevul mereu insetat, constient ca nu era demn de a cunoaste. Pentru o comunicare eficientă individuală şi în grup, fie că este vorba de o prezentare de documente, o activitate educativă, un discurs sau o oră de cultură informaţională, bibliotecarul trebuie să deţină aceste cunoştinţe şi abilităţi comunicative psihologice şi didactice, acestea din urmă mizând pe reacţia ascultătorilor. Pentru a trezi interesul ascultătorilor nu este suficient a formula tema original, sugestiv şi o introducere captivantă, or interesul trebuie menţinut pe parcursul întregului discurs. aşa cum procedează cadrele didactice în procesul de predare.

Baza comunicării didactice o constituie prezentarea orală, care are trei componente majore, fiecare având contribuţii reale la eficienţa comunicării: mesajul, audienţa, vorbitorul.

Mesajul (sau prezentarea propriu-zisă), din punct de vedere al conţinutului, trebuie pregătit anterior. Acest fapt presupune atât redactarea, cât şi organizarea materialului. În primul rând, trebuie stabilite temele/tema ce vor fi abordate în prezentare. Pasul următor îl reprezintă alcătuirea bibliografiei, căutarea de informaţii relevante pentru subiectul respectiv. Acest proces trebuie să fie unul organizat şi structurat pe criterii de relevanţă. Informaţiile necesare alcătuirii unei prezentări orale nu provin, în mod obligatoriu, numai din cărţi; ele pot fi date de experienţa personală, de studii de caz, interviuri cu diverse persoane, articole de ziar etc. De aceea, în procesul de structurare a bibliografiei pentru o lucrare/prezentare este bine ca materialele informative să fie clasificate în funcţie de sursă, în dosare diferite. O organizare eficientă a materialului documentar constituie o condiţie importantă a unei lucrări de calitate. Este bine ca, în prezentările orale, discursul să fie pregătit anterior.

63

Pentru ca prezentarea să fie un succes, nu se va citi lucrarea deja redactată. Se vor face scheme, care să structureze discursul şi care să-l ajute pe vorbitor, fiind pentru uzul exclusiv al acestuia şi conţinând ideile principale ale expozeului, reperele tematice. Este vorba despre o hartă a prezentării. Adiţional, se pot pregăti şi folosi scheme destinate audienţei, al căror rol este dublu: a) de a facilita înţelegerea mesajului prin vizualizarea structurii logice sau a unor aspecte importante ale acestuia; b) de a ajuta prezentatorul, lăsându-i un spaţiu mai mare de creativitate (având deja structura mesajului schematizată pentru public, vorbitorul se va focaliza mai puţin pe conţinutul comunicării şi mai mult pe modul de prezentare a acesteia).

Audienţa constituie un element important în succesul/insuccesul unei prezentări orale. De aceea, este bine ca înaintea unei prezentări, autorul să ia în calcul caracteristicile celor cărora urmează a li se adresa. Câteva dintre aspectele care trebuie avute în vedere sunt1[4]:

§ vârsta membrilor audienţei; § genul (masculin sau feminin); § nivelul de educaţie; § preocupările; § convingerile religioase; § sistemele de valori; § motivul pentru care asistă la prezentare; § ceea ce ştie audienţa despre vorbitor; § ceea ce ştie audienţa despre subiectul prezentării; § profesiile celor ce alcătuiesc audienţa; § aşteptările celor ce asistă la prezentare; § circumstanţele în care s-a constituit audienţa.

Orice prezentare trebuie orientată şi structurată după caracteristicile audienţei, căreia i se adresează.

De asemenea, atenţia audienţei trebuie câştigată în primele minute şi apoi menţinută. Există câteva procedee standard în acest sens, care variază în funcţie de structura audienţei şi de personalitatea vorbitorului. În aşa situaţii se recurge la procedee psihologice şi didactice, printre care enumerăm:

§ coparticiparea ascultătorilor prin utilizarea cuvântului „ noi”, excluzând „eu” sau „voi”, ce duce la distanţarea de publicul ascultător;

64

§ împărtăşirea sentimentelor proprii; § recurgerea la exemple cunoscute de public din cele citite,

vizionate, audiate, trăite; § argumentarea psihologică prin fapte ce se referă la

interesele publicului, la respectarea drepturilor, a demnităţii acestora etc.

Aceste procedee psihologice se utilizează în auditorii mai puţin pregătit. Se mai recurge la:

§ expunerea informaţiei sau materiei sub formă de problemă, la rezolvarea căreia participă tot auditoriul;

§ utilizarea procedeului întrebării retorice, care, în fond e tot o rezolvare a unei probleme

În cazul când se rosteşte în public întrebarea, ascultătorii sunt impuşi de a găsi răspunsul respectiv şi fiecare îl formulează în gând, aşa cum poate. Un aspect specific al întrebării retorice este dialogul socratic, esenţa căruia rezidă în faptul că întrebările formulate de vorbitor pot fi confirmate sau infirmate. Menţinerea interesului, evitarea monotoniei pot fi realizate prin utilizarea diverselor materiale ilustrative. Utilizarea umorului este un procedeu tactic cu un mare efect psihologic, care contribuie la întregirea conţinutului, restabilirea atenţiei, la înviorarea atmosferei.

În menţinerea atenţiei audienţei, un rol important îl au creativitatea vorbitorului şi atitudinea sa. Creativitatea este un element care poate fi evidenţiat de instrumentele menţionate anterior: glumele, întrebările. Atitudinea este cea care facilitează, în primul rând, contactul direct cu vorbitorul. De aceea este bine, pentru a evita tracul, oratorul să selecteze câteva persoane din auditoriu, cu care să stabilească un contact vizual susţinut.

Vorbitorul (bibliotecarul în postură de profesor, prezentator, moderator etc.) trebuie să mai deţină o serie de abilităţi: claritate (vocabular adecvat temei, pronunţare corectă şi completă a cuvintelor); acurateţe (vocabular bogat); empatie ( să fie deschis în comunicare şi să manifeste amabilitate şi prietenie); sinceritate; atitudine (evitarea mişcărilor bruşte, poziţie nici încordată, nici relaxată, ţinerea vocii sub control); contact vizual; înfăţişarea (ţinută, vestimentaţie); postură ( poziţia corpului); vocea (volumul); viteza vorbirii; pauzele de vorbire.

În orice circumstanţe de comunicare este bine să se folosească o ascultare eficientă, ceea ce înseamnă ( 10 sfaturi pentru o ascultare eficientă):

1. Încetează să vorbeşti – nu poţi asculta în timp ce vorbeşti;

65

2. Uşurează situaţia vorbitorului – ajută-l să se simtă liber să vorbească;

3. Arată vorbitorului că vrei să-l asculţi – privirea şi comportamentul să denote interesul; nu citi notiţele, corespondenţa sau ziarul în timp ce vorbeşte cineva; ascultă pentru a înţelege, nu pentru a te opune;

4. Renunţă la gesturi care distrag atenţia – nu mâzgăli, nu bate „darabana” cu degetele, nu umbla cu hârtii;

5. Pune-te în situaţia vorbitorului – încearcă să vezi din punctul lui de vedere;

6. Fii răbdător – acordă destul timp, încearcă să nu întrerupi, evită să pleci în timp ce altul vorbeşte;

7. Nu te înfuria – furia poate duce la interpretări greşite; 8. Nu fi dur în dispute şi critici şi nu te impune ca

atotcunoscător – această poziţie îi face pe oameni mai defensivi, tăcuţi sau furioşi;

9. Pune întrebări – acest fapt îl încurajează pe vorbitor, îi arată că îl asculţi, că poţi şi vrei să-l ajuţi să-şi dezvolte / încheie demonstraţia;

10. Încetează să vorbeşti – primul şi ultimul sfat, deoarece celelalte depind de acesta. În acest context aş aduce la cunoştinţă publicului prezent

câteva reguli de fluenţă a conversaţiei, vorba fiind despre un ghid de circulaţie pe autostrăzile neuronale: § ai verde în primele 30 de secunde când vorbeşti. Toţi te

ascultă cu atenţie, sunt dispuşi şi implicaţi în ceea ce le comunici;

§ ai galben între 30 şi 60 de secunde. Ascultătorii îşi doresc, probabil, să cam termini, astfel încep să nu mai fie atenţi 100%, rotindu-şi ochii spre lucruri mai interesante. Dacă zăresc ceva la orizont, îi poţi pierde;

§ ai roşu după un minut. Ar trebui să spui ceva super-interesant ca să menţii atenţia ascultătorilor, or cu fiecare secundă care trece peste un minut, ascultătorii devin tot mai agitaţi;

§ ai voie să treci pe roşu doar în rarele cazuri, când auditoriul manifestă interes pentru discursul tău.

Sub aspect etic comunicarea didactică a bibliotecarului include: cultura vorbirii; cunoaşterea profundă a temei, competenţă în domeniul discutat; corectitudine în exprimare; exactitatea celor expuse; retorica, forţa vocii, plasticitatea ei - sunt noţiuni de tehnică a

66

vorbirii, pe care trebuie să le deţină neapărat bibliotecarul din învăţământ, care apare frecvent în faţa utilizatorilor în postură de profesor, consultant sau moderator.

Pentru cultura vorbirii se impune respectarea următoarelor condiţii:

§ necesitatea lecturii permanente în limba maternă a operelor artistice de valoare;

§ consultarea permanentă a dicţionarelor explicative pentru precizarea sensului cuvintelor noi întâlnite;

§ antrenarea permanentă prin susţinerea discursurilor scurte în faţa unui auditoriu mic;

§ îmbogăţirea vocabularului; § pregătirea serioasă de acasă.

Fie că este vorba de apariţia bibliotecarului în faţa unui auditoriu în scopuri didactice de predare-învăţare a unei discipline, de organizarea unei activităţi în bibliotecă cu caracter consultativ, informativ, educativ, cultural sau ştiinţific (conferinţe, simpozioane etc.) - bibliotecarul trebuie să fie calm şi bine dispus, acestea fiind transmise celor din faţa sa, astfel câştigând atenţia şi disponibilitatea publicului. Contează mult gesticulaţia, mobilitatea şi alte aspecte ce ţin de limbajul non-verbal.

Vă aduc la cunoştinţă un experiment al savanţilor de la Universităţile Sterling şi Edinburg, care au propus unui grup de voluntari să asculte două comunicări cu durata de o oră fiecare, prezentate de către două persoane: unul dintre ei cu o dicţie perfectă, vorbind fără pauze, fluent, pe când al doilea permanent - se oprea, folosind sunetele „ mmmmm”, „ ăăăă” şi „ a-a-a”.

La sfârşitul experimentului ascultătorii trebuiau să reproducă maximum din informaţiile ascultate. Spre mirarea savanţilor, ascultătorii au reţinut 55% din comunicarea formatorului cu o dicţie bună şi 62% din comunicarea celui cu regresii în vorbire. Rezultatele acestui experiment pun la îndoială cursurile de arta a vorbirii, elocinţă, retorică, pe care tind să le însuşească mulţi politicieni, prezentatori radio TV şi reprezentanţi ai altor profesii comunicaţionale. Însumând cele menţionate mai sus voi conchide că:

§ trebuie de ţinut cont de atitudinea publicului şi starea lui psihologică;

§ publicul trebuie electrizat prin conduită şi dispoziţie bună; § comunicarea trebuie axată pe realitate, să se respecte

consecutivitatea, accesibilitatea şi trebuie de încadrat

67

activ publicul ascultător în discuţii, acestea fiind cele mai efective metode didactice.

De ce nu se produce uneori comunicarea dorită? Eficacitatea comunicării didactice depinde de:

§ nivelul dezvoltării psihice ale tinerilor; § participarea lor activă în procesul comunicării; § calităţile transmisiei şi structurarea logică a conţinutului

emis; claritatea, precizia, plasticitatea exprimării; § cunoaşterea nivelului de cunoştinţe şi a vocabularului

elevilor pentru a sincroniza comunicarea cu nivelul experienţei de cunoaştere şi lingvistice al acestora;

§ codificarea şi decodificarea mesajului; § feed-back.

O dificultate în comunicarea didactică poate fi încărcătura prea mare de informaţie, care depăşeşte capacitatea de cuprindere şi de reţinere a elevilor şi studenţilor. De aceea este important de a determina nivelul maxim de informaţii, care ar putea fi recepţionaat în condiţii optime şi într-o durată de timp.

Bibliotecarul, implicat în comunicarea didactică, trebuie să manifeste dragoste şi respect faţă de copii şi tineri, faţă de om in general, dragoste pentru profesiune, încredere în viaţă şi în puterile proprii, să posede un spirit înalt de dreptate, de apreciere obiectivă şi nepărtinitoare, voinţă, fermitate, perseverenţă în îndeplinirea sarcinilor ( art. 1, 2,3,4, 16, 17 ale Codului Etic al Bibliotecarului din R. Moldova). Profesorul Gh. Cartianu afirma: „... trebuie să munceşti, să te gândeşti mereu la ceea ce te frământă, să fii exigent cu tine însuţi, să-ţi fii cel mai aspru judecător, să nu fii superficial, să-ţi placă deplin ceea ce ai făcut, să nu renunţi, să lupţi, să lupţi, să lupţi mereu...”. Iar Dorin Pavel, supranumit „ arhitectul apelor”, era de părere că în profesie nu trebuie să spui niciodată „nu pot” sau „ nu am timp”, căci „... trebuie să ai timp când ţi-o cere profesia”.

Bibliotecarul trebuie să dovedească un orizont larg de cultură generală, capacităţi de a expune clar şi sistematic cunoştinţele şi informaţiile din domeniul literaturii şi artei, din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, să fie bine orientat în evenimentele social-politice, să stăpânească teoria instruirii şi a educaţiei, metodele de predare, să-şi cultive capacităţi şi aptitudini pedagogice, să dovedească mult tact pedagogic, răbdare, echilibru intelectual, creativitate şi simţul umorului.

În plan profesional, comunicarea este o componentă indispensabilă a reuşitei în carieră. În acest context, actul

68

comunicării devine mai mult decât un element inseparabil de existenţa noastră – un instrument de promovare al propriilor calităţi, abilităţi şi cunoştinţe.

Şi, în concluzie, aşi vrea să amintesc câteva reguli de comportament în comunicarea cu oamenii, enunţate de Dale Carnegie în cunoscuta sa carte „ Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi cum să deveniţi influent” (2):

§ Nu criticaţi. Nu condamnaţi. Nu vă plângeţi; § Fiţi drepţi şi sinceri în aprecieri; § Stârniţi în ceilalţi o dorinţă vie; § Manifestaţi un interes sincer faţă de cei din jur; § Zâmbiţi; § Reţine-ţi că numele cuiva este pentru el cea mai dulce

muzică, ce-i poate mângâia auzul; § Fiţi un bun ascultător. Încurajaţi-i pe ceilalţi să vorbească

despre ei însăşi; § Comunicaţi în aşa fel încât interlocutorul să se simtă

important şi fiţi sincer în tot ceea ce spuneţi; § Respectaţi părerile interlocutorului. Nu-i spuneţi niciodată

că greşeşte; § Dacă greşiţi - recunoaşteţi-o primul şi susţineţi-vă vina cu

convingere; § Daţi-vă silinţa să vedeţi lucrurile din perspectiva celuilalt; § Arătaţi înţelegere faţă de ideile şi dorinţele celuilalt.

Iată cele mai bune sfaturi în arta delicată a relaţiilor inter-umane. Pare atât de simplu şi evident însă, de ce oare, 90% din oamenii de pe acest pământ nu ţin seama de ele în 90 % din cazuri?

Referinţe bibliografice:

1. Anghel, P. Stiluri şi metode de comunicare. Bucureşti: Aramis, 2003. 208 p. ISBN 973-8473-18-7.

2. Carnegie, Dale. Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent. Bucureşti: Curtea veche, 2000. 245 p. ISBN 973-97817-4-8 .

3. Cerghit, I. ş.a. Didactica. Bucureşti, 1993.147 p. ISBN 973-30-2654-9.

4. Cerghit, I. Sisteme de instruire alternative şi complementare: Structuri, stiluri şi strategii. Bucureşti: Aramis, 2002. 319 p. ISBN 973-85939-4-8.

5. Ciobanu, O. Comunicare didactică// www.ase.ro.

69

6. Competenţă didactică - perspectivă psihologică. Bucureşti: ALL Educaţional, 1999. 176 p. ISBN 973-684-016-6.

7. Iosifescu, Şerban. Introducere în comunicarea formaţională. În: Formarea formatorilor. Proiectul de reformă al învăţământului preuniversitar: Componenta „Management şi Finanţare”, Bucureşti, 1998.

8. Jinga, I. Educaţia şi viaţa cotidiană. Bucureşti, 2005. 271 p. ISBN 973-30-1915-1.

9. Плохой хороший оратор. В: Здоровье, 2007, nr. 11, с.14.

70

COMPETENŢA COMUNICAŢIONALĂ – CHEIA SUCCESULUI

ÎN ACTIVITATEA BIBLIOTECII DE COLEGIU

Ala VLASOVA

Comunicarea are origine biblică, această afirmaţie fiind argumentată prin următorul extras : „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu ” (Ioan.1.,1)

Comunicarea competentă este cheia succesului în orice activitate. Comunicăm pentru a transmite ideile, sentimentele, emoţiile, părerile, pentru a coopera, pentru a putea munci, pentru a ne socializa. Comunicăm informaţii, atitudini, sentimente, emoţii, idei. Comunicăm pentru a informa, a convinge, a impresiona, a determina acţiunea cuiva. În procesul de comunicare există cineva care iniţiază comunicarea, emite un mesaj şi altcineva, căruia îi este destinat mesajul. Mesajele se pot transmite oral şi scris, prin intermediul limbajului verbal (cuvinte), al limbajelor nonverbale (care folosesc ca mod de exprimare a altceva decât cuvintele) şi al limbajului paraverbal, care este o formă vocală de limbaj nonverbal (tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, pauzele dintre cuvinte). S-a constatat că omul se exprimă în proporţie de 7% prin limbaj verbal, de 38% prin limbaj para-verbal şi 55% prin limbaje non-verbale. Despre comunicarea inter-umană se obişnuieşte să se spună că omul comunică în permanenţă şi că, uneori, vorbeşte. Sensul acestei afirmaţii este legat de multitudinea de posibilităţi, pe care le are omul pentru a comunica. Succesul comunicării depinde în mare măsură de corelaţia trăsăturilor individuale ale persoanei cu modul specific de a comunica. De exemplu: o persoană are o părere bună despre sine, este încrezătoare, doreşte să influenţeze pe alţii şi crede că o poate face. Comunică într-un mod convingător, încredinţat în sine, clar şi concis. Cei care ascultă răspund încrederii şi clarităţii sale prin acordarea de atenţie sporită la ceea ce se spune. Din faptul că este ascultată cu atenţie, persoana câştigă mai multă încredere în sine şi va obţine succes. Formarea deprinderilor de comunicare Pentru a ne bucura de succes în comunicare este necesar de a forma deprinderi de comunicare.

71

Deprinderea este o abilitate care poate fi formată, dezvoltată şi perfecţionată. Fiecare individ are capacitatea înnăscută de a folosi diverse limbaje pentru a comunica. Dar pentru a atinge un nivel de competenţă necesar, trebuie de însuşit anumite deprinderi, comportamente şi tehnici specifice care pot fi învăţate, practicate, evaluate şi perfecţionate. Formarea deprinderelor de comunicare presupune două faze:

§ de conştientizare, care are ca scop recunoaşterea şi definirea necesităţii de formare sau de perfecţionare a deprinderii;

§ de acţiune, care se concentrează asupra acţiunilor necesare formării şi perfecţionării deprinderii.

Faza de conştientizare – se referă la dezvoltarea înţelegerii mai bune a sinelui şi a relaţiilor inter-umane şi implică auto-analiza, auto-evaluarea performanţelor. Această fază este orientată pentru conştientizarea modului propriu de comunicare. Ea este deosebit de importantă, deoarece până nu recunoaştem nevoia de perfecţionare, nu vom depune efort să ne perfecţionăm. Capacitatea, dorinţa de observaţie şi analiză ne va permite să înţelegem relaţiile de comunicare şi să depunem efort (dacă va fi nevoie) pentru schimbarea de atitudini şi comportament (schimbarea fiind ceva ce nu aparţine tendinţelor naturale ale omului).

Faza de acţiune ţine de dezvoltarea capacităţii de a comunica mai bine, cuprinzând perfecţionarea înţelegerii comunicării altora şi îmbunătăţirea modului de exprimare personal. Aici ne formăm sau perfecţionăm deprinderile de a determina sensul şi sentimentele conţinute în mesaje, de a asculta, de a vorbi convingător, de a înţelege sentimentele celorlalţi faţă de mesaj şi faţă de noi, învăţăm să facem prezentări persuasive în faţa unui auditoriu, învăţăm să compunem mesaje de convingere, să întocmim un raport sau o propunere, o notă. În formarea acestor deprinderi trebuie să urmăm 5 paşi obligatorii:

§ evaluarea nivelului de competenţă (evidenţierea punctelor slabe va constitui elementul de motivare pentru introducerea schimbării);

§ învăţarea deprinderii, asimilarea cunoştinţelor; § analiza deprinderii – se bazează pe studiul de caz,

punând la dispoziţie exemple concrete de manifestare a deprinderilor de comunicare corecte;

72

§ practicarea deprinderii – se desfăşoară prin exerciţii, care asigură practicarea celor învăţate;

§ aplicarea deprinderii – constă în transferul cunoştinţelor în viaţa reală.

Aşa, dar, pentru obţinerea succesului în comunicare este necesară dorinţa de a o face bazată pe convingerea necesităţii competenţei în comunicare şi pe deprinderea unui efort conştient de auto-cunoaştere, de analiză, de învăţare şi practicare. Tehnici de comunicare Tehnicile de comunicare sunt foarte importante. Cineva poate să ştie o mulţime de lucruri, dar dacă nu poate să le comunice, toată ştiinţa lui nu valorează nimic. Primul lucru, care ţine de tehnică în comunicare, este puterea de convingere. A deţine puterea de convingere înseamnă: a fi stăpân pe informaţiile pe care le comunicaţi; a fi în cunoştinţă de cauză; a fi sigur; a fi perfect inteligibil; a fu un expert. Al doilea aspect de tehnică se referă la specialitate, subiect, cunoaşterea acestuia. Este necesar de a deţine bagajul necesar de informaţie despre subiectul particular, pe care vreţi să – l trataţi. Nu veţi putea apare în faţa celorlalţi ca deplin stăpân în domeniul abordat, dacă nu sunteţi convins de acest lucru.

Al treilea element este vocea şi modul în care este folosită. Nu se vorbeşte cu voce monotonă. În discurs trebuie să fie prezentă o cadenţă. Şi nu mai puţin importantă este mobilitatea: succes în comunicare are acea persoană, care se plimbă, apelează la intonaţie ritmică şi întră în contact vizual cu auditoriul.

Al patrulea aspect ţine de continuitatea sau implicarea, intensitatea actului de comunicare. Intensitatea mesajului poate fi susţinută prin mimica feţii şi cu ajutorul gesticulaţiei. Gesticulaţia, în momente bine alese, pentru scoaterea în evidenţă a unei idei poate fi o metodă extrem de eficace. Un vorbitor care se mişcă, denotă siguranţă de sine şi aplomb, dar numai atâta timp, cît vorbeşte tare şi menţine contact vizual cu auditoriul.

Putem conchide, că reuşita actului de comunicare este direct proporţional cu persoana dumneavoastră. Iar bibliotecarilor, cu respect de sine şi de profesiunea pe care o practică, le sugerăm următoarele. Credeţi în dumneavoastră! Convingeţi-vă că sunteţi cel mai capabil orator din lume! Rămâneţi voi înşivă. Pregătindu–vă bine, manifestându-vă individualitatea în actul comunicării, neapărat veţi obţine succes. Dar pentru a obţine succes, sunt trei condiţii

73

esenţiale: experienţă, experienţă, experienţă. Nu există o altă metodă alternativă, care să se substituie acesteia. Forme de comunicare

Putem specifica comunicarea internă şi externă. În cadrul instituţiei de învăţământ de succes se bucură

comunicarea prin mesaje scrise de natură informaţională şi promoţională: avize, afişe, infirmaţii, liste informative, bibliomozaic, dosare de referinţe. Procesul de comunicare are loc şi prin intermediul documentelor: expoziţii de carte, zile informative, zile ale catedrei.

Comunicarea orală include: activităţi culturale (serate, dispute, conferinţe, dezbateri), ore educative de dirigenţie, lecţii de predare-învăţare, comunicarea cu cadrele didactice din structurile instituţiei de învăţământ (prin intermediul secţiilor, catedrelor, în cabinete de specialitate etc.).

Pentru bibliotecari contează mult comunicarea externă – cea realizată în mediul profesional, cu colegii din alte instituţii, cu furnizorii de carte, cu diferiţi parteneri.

Ideea de reper promovată de noi - biblioteca de colegiu este ea însăşi un spaţiu de comunicare prin funcţiile ei de informare, formare, instruire. Activitatea în bibliotecă presupune o comunicare complexă, care îmbină organic diverse forme. Se realizează o serie de legături comunicaţionale între bibliotecari, între bibliotecari şi beneficiari, între bibliotecari şi furnizorii de informaţie sau partenerii externi, realizându-se un lanţ informaţional cu conexiuni multiple.

În procesul de comunicare „emiţător individual - receptor individual” am putea evidenţia următoarele forme de comunicare:

§ dialogul – este o formă de comunicare între două persoane. Dialogul face parte din conversaţia pentru obţinerea informaţiei sau pentru informare, pentru schimbul de păreri;

§ conversaţia – o formă de comunicare între doi sau mai mulţi emiţători-receptori, fiind particulară sau generală. Conversaţia se caracterizează prin interacţiune.

În comunicarea „emiţător individual - receptor colectiv” evidenţiem aşa forme de comunicare, ca:

§ lectura colectivă – practica lecturii unui text, a fragmentelor din operele literare ale scriitorilor, cu eventuale analize critice, comentarii , dezbateri;

74

§ discursul – e o formă de comunicare publică, în faţa unui auditoriu. Spre deosebire de lectura colectivă, discursul presupune o creaţie a vorbitorului şi îi exprimă opiniile, convingerile;

§ conferinţa – este o expunere făcută în public, având scopul de a informa, de a instrui, de a omagia. Conferinţa are un subiect ştiinţific, literar şi se adresează fie unui public avizat, fie unui de ordin general;

§ prezentarea culturală – este un scurt discurs public, rostit cu prilejul unui eveniment - lansare de carte, vernisaj, expoziţie, etc.;

§ dezbaterea – o formă de comunicare în care se urmăreşte prezentarea, soluţionarea unei probleme de interes general prin discuţii, deliberări şi analize amănunţite.

Aceste forme de comunicare se utilizează efectiv la Biblioteca Colegiului Tehnologic din Chişinău. Factor activ de comunicare este dialogul bibliotecar-cititor. Bibliotecarul evită exersarea meseriei sale într-un mod impersonal. El stabileşte o relaţie de parteneriat cu utilizatorii şi foloseşte comunicarea documentară respectând particularităţile acestora. Analiza activităţii Bibliotecii reliefează următoarele forme, specifice procesului de comunicare „bibliotecar – utilizator”:

§ conversaţii (asupra diverselor teme general-umane: probleme de etică, de morală, de estetică; de ex.: „Scara de valori etico-morale”, „Moda-proces social-uman” şi altele);

§ conferinţa (include mai multe forme de comunicare; de ex.: în cadrul campaniei „A citi e la modă” cu genericul „Lectura în universul tinerilor” Biblioteca a pregătit conferinţa „Scriitorul şi filozoful M. Eliade”. Conferinţa a inclus componentele: comunicare asupra datelor biografice şi a activităţii scriitorului, filozofului şi istoricului M.Eliade; expoziţia de carte „M. Eliade: între sacru şi profan”; analiza romanului de dragoste „Maitreyi” de M. Eliade cu lectura unor fragmente din text);

§ dezbaterea (de ex.: „Lectura în rândurile tinerilor: argument pro şi contra” şi altele).

75

În loc de concluzii În realizarea procesului de comunicare Biblioteca de Colegiu se confruntă cu diverse dificultăţi, între care: număr mic de lucrători (adesea fără studii în domeniu); volumul complex de sarcini, care sunt realizate în lipsa unor structuri funcţionale specializate (achiziţii de documente, evidenţa şi prelucrarea acestora, catalogarea, lucrul cu fondurile învechite şi altele), lipsa de experienţă; ne-încadrarea bibliotecarilor de colegiu în procesul de instruire continuă; frica bibliotecarilor de a vorbi în public.

Pentru obţinerea succesului este necesar să însuşim şi să aplicăm arta comunicării, să respectăm regulile de comunicare:

§ comunicarea trebuie să aibă loc fără încetare şi prin orice mijloace;

§ comunicarea trebuie să fie simplă şi clară pe înţelesul tuturor;

§ comunicarea trebuie să acţioneze la nivel emoţional. Un bibliotecar trebuie să mai reţină, că o bună comunicare

presupune: § ordonarea gândurilor înainte de a le comunica; § formarea / anticiparea întrebărilor şi răspunsurilor; § să ştii să asculţi; § să nu acaparezi discuţia; § să exprimi corect, clar şi logic ideile; § să nu creezi o impresie proastă prin limbaj , tonalitate ,

gestică, mimică: § să foloseşti un limbaj adecvat domeniului discuţiei, stării

emoţionale a interlocutorului, cadrului de desfăşurare a dialogului ;

§ să intervii cu întrebări şi să răspunzi întrebărilor pentru a fi activ în comunicare;

§ să accepţi că ceilalţi pot avea opinii diferite . Dumnezeu i-a propus lui Solomon să –şi exprime orice

dorinţă. Gândindu–se Solomon a spus: aş dori să devin judecător înţelept pentru poporul meu. Bine Solomon , - a zis Dumnezeu, - o să te fac cel mai înţelept dintre toţi oamenii. Dar aşa cum nu te-ai gândit la viaţă lungă, sănătate, bogăţii, putere -- ţi le dăruiesc adăugător. Solomon a primit acele daruri de care nu conta.

Să credem şi noi, că dacă vom păstra în comunicare un comportament corect ne vom elibera de frica comunicării în public, ne vom controla emoţiile, în orice situaţie vom fi politicoşi şi binevoitori, vom manifesta interes sincer, vom însuşi iscusinţa

76

de a asculta, vom fi înşine şi naturali în comportare. Atunci vom obţine „splendoarea existenţei umane”.

Referinţe bibliografice:

1. Craia, Sultana. Teoria comunicării. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de mâine, 2000. 315 p.

2. Dobrescu, Emilian, M. Sociologia comunicării. Bucureşti: Editura Victor, 1998. 256 p.

3. King, Larry. Secretele comunicării. Bucureşti: Editura AMALTEA, 2002. 157 p.

4. Pryor, P. Marketingul serviciilor de construcţii. Bucureşti: Codecs, 2005. 125 p.

5. Palii, Alexei. Cultura comunicării. Chişinău: EPIGRAF, 2005. 296 p.

77

AUTORII MATERIALELOR INCLUSE ÎN CULEGERE:

Ambroci, Tatiana – şef Bibliotecă, Colegiul de Construcţii,

Chişinău ambrocit@yahoo.com Cheradi, Natalia – director adjunct, Biblioteca Ştiinţifică,

Academia de Studii Economice cheradi@library.ase.md

Corghenci, Ludmila – director adjunct, Departamentul

Informaţional Biblioteconomic ULIM lcorghenci@ulim.md

Coşeriu, Tatiana – dr., director adjunct, Biblioteca Municipală

„B.P.Hasdeu” tcoseri@hasdeu.md Cuhal, Tamara – director adjunct Asistenţă Didactică, Colegiul

de Construcţii, mun. Chişinău Doni, Gutiera – şef serviciu, Biblioteca Centrală,

Universitatea de Stat din Moldova Kulikovski, Lidia – conf. univ., dr., director general al

Biblitoecii Municipale “B.P. Hasdeu” kulikovski@hasdeu.md Pelivan, Valeriu – director, Colegiul de Constrrucţii, mun.

Chişinău Stratan, Elena – şef serviciu, Biblioteca Ştiinţifică a

Universităţii de Stat „Alecu Russo”, Bălţi stratan.elena@usb.md

Vlasova, Ala – şef, Biblioteca Colegiului Tehnologic, Chişinău Zavtur, Natalia – lector superior, Catedra Biblioteconomie şi

Asistenţă Informaţională, Universitatea de Stat din Moldova

78

IMAGINI DE LA LUCRĂRILE CONFERINŢEI

79

80

81

82

83