Sebastian Brant

-date despre autor-

Sebastian Brant (scris si Brandt), se naște în anul 1457 sau 1458 în Strassburg

(astăzi Strasbourg, Franța) în familia hangiului Diebold Brant și a soției sale, Barbara,

(născută Picker), și moare pe data de 10 mai 1521 în același oraș. A fost un scriitor și

autor de poeme satirice alsacian, cunoscut cel mai bine pentru opera sa, Das Narrenschiff,

ce poartă și numele de Corabia nebunilor. Aceasta a apărut în anul 1494 și este cea mai

vestită operă literară de proveniență germană din secolul al XV-lea.

El este cel mai mare fiu al familiei, având încă doi frați. Brant își pierde tatăl de

mic și este crescut de mama sa, de la care se presupune că ar fi moștenit o fire

schimbătoare și sensibilă. Aceasta, văzându-i setea pentru învățătură, muncește pentru a-i

oferi o educație particulară.

În 1475 se înscrie la Universitatea din Basel, unde devine adeptul unui umanism

conservator sub tutela mentorului său, teologul Johannes Heynlin von Stein, și își

primește diploma de bacalaureat. Deși era înteresat de sfera umanistă, inițial studiază

filozofia la Universitatea din Basel, dar la scurt timp renunță pentru a urma cursurile

facultății de drept. În 1477 își primește diploma de licență iar în 1489 obține titlul de

doctor în drept canonic și civil. În paralel continuă să studieze autorii latini. Predă dreptul

și poezia între 1484 și 1500, în timp ce profesa deja în domeniul său. O perioadă a fost și

editor pentru unele publicații. După absolvirea universității, publică un manual de

introducere în studiul dreptului, traduce poezia lui Virgiliu și operele complete ale lui

Petrarca, punând bazele umanismului în Basel.

În 1489 se căsătorește cu Elisabeth Bürgis din Basel, fiica unui meșteșugar, cu

care are șapte copii. Dorindu-și ca cel mai mare fiu al său, Onophrius, să devină un

umanist, îl învăță latina încă de mic iar la vârsta de șapte ani îl înscrie la universitate.

Din 1492 ocupă funcția de decan a universității și atrage atenția în cercurile

umaniste cu poeziile sale scrise în limba latină și greacă, poezii ce prezintă ideile sale

politice și religioase, dar editează și lucrări ecleziastice și de drept.

Alegerea lui Maximilian I (ce îl numeste pe Brant consilier regal) drept împărat îi

dă și lui și altor compatrioți speranța de a îl vedea drept conducătorul tuturor națiunilor

creștine. Ei mai sperau că vor vedea Biserica devenind principala putere conducătoare pe

partea spirituală. Brant visează, în mod special, la o întoarcere a puterii imperiale în

Germania și la o întărire a statului.

El îi trimite împăratului Maximilian I mai multe petiții prin care cere luarea unor

măsuri de respingere a atacurilor turcilor asupra Vestului. Când Brant realizează că

împăratul nu face față situației, în 1504, trimite o scrisoare prietenului său umanist

Konrad Peutinger din Augsburg, în care scrie că rolul de Împărat poate la fel de bine fi

ocupat de altcineva dacă nemții nu vor fi în stare să îndeplinească rolul care le fusese

atribuit de către istorie. În aceeași ordine de idei, în 1492, îl laudă pe Ferdinand al II-lea

de Aragón pentru că reușește să îi cucerească pe mauri și să unifice Spania. Fiind un

înfocat susținător al naționalismului cultural, Brant consideră că este necesară o reformă

morală pentru siguranța Imperiului împotriva amenințării armatei turce.

El este dezamăgit când, în 1499, Basel se alătură Confederației Suedeze și se

hotărăște să se întoarcă în Strassburg. Geiler von Kaisersberg, faimosul preot din

Strassburg care folosește opera lui Brant, Corabia nebunilor, drept bază pentru câteva

dintre slujbele sale, îl recomandă acum pentru poziția vacantă de consilier juridic al

orașului. Poetul acceptă oferta, iar doi ani mai târziu este numit secretarul orașului, dar în

tot acest timp își continuă munca de editor.

Brant a fost un umanist și un conservator convins, un adept ferm al catolicismului,

iar cu trecerea timpului a devenit din ce în ce mai pesimist cu privire la viitorul Sfântului

Imperiu Roman, mai ales dupa anul 1517.

Față de principala mișcare religioasă a timpurilor sale, Reformarea, păstrează o

atitudine de indiferență pasivă. Își serveste orașul în mod repetat în calitate oficială,

ultima dată fiind în 1520, ca purtător de cuvânt al unei ambasade. El a fost nevoit să se

prezinte în fața lui Carol V, ce fusese proaspăt ales rege, pentru a obține pentru

Strassburg confirmarea vechiilor privilegii.

Fiind extrem de pios și un bun cunoscător a literei de lege, Brant și-a folosit

cunoștințele despre clasici pentru a păstra morala socială și ordinea politică. Aceste

preocupări ale sale își fac simțită prezența în diversele opere produse, nu numai cele pe

care le-a scris ci și în numeroase alte lucrări pe care le-a revizuit pentru editurile locale.

Se spune că ajunsese să editeze o treime din numărul total de cărți publicate în Basel la

acea vreme.

Ca jurist, Brant a scris o lucrare de un real succes, intitulată Expositiones (1490),

un manual introductiv de drept care a apărut deseori, în edițiile de mai târziu împreună cu

replica dată cărții lui Giovanni Battista di Gazalupis intitulată De Modo Studendi in

Utroque Jure (1467; Despre studiul dreptului civil și canonic). De asemenea, a editat

lucrarea intitulată Decretum Gratiani (1493), una dintre lucrările de căpătâi ale dreptului

canonic.

Brant a scris despre diverse domenii: drept, religie, politică (sprijinindu-l pe

Maximilian împotriva fracezilor și a turcilor) și etică (adaptări ale aforismelor lui Cato,

Faceto și Freidank). A tradus în germană Liber faceti (1496) și Dicta Catonis (1498) și a

publicat Bescheidenheit (1508) de Freidank într-o formă extinsă și adaptată.

Pe lângă opera sa despre prostie, în perioada petrecută în Basel mai scrie, în

principal, versuri în latină. Un volum de poezie devoțională, In laudem Marie Carmina

(Cântece în cinstea Sfintei Maria), apare în 1494, urmat de Varia Carmina (Varii poeme)

în 1498. Volumul din urmă reproduce multe dintre colecțiile anterioare, dar conține în

plus versurile create de Brant pentru ediții ale propriilor lucrări sau pentru cele ale

prietenilor și cunoștințelor. Se mai păstrează poemele despre meteori, nașteri ciudate și

alte curiozități naturale. Brant le privea drept semne divine ce aveau consecințe asupra

Sfântului Imperiu Roman și a urmărit să influențeze oponia publică, prin discutarea

acelorași evenimente în germană, cu ajutorul câtorva ilustrate trimise Împăratului

Maximilian I.

Deși conservator în ceea ce privește ideile sale religioase, ca majoritatea

unamiștilor nemți, Brant observă abuzurile bisericii, iar Das Narrenschiff a fost un mod

bun de a ușura calea Reformării Protestante.

A fost dificil de anticipat longevitatea și fenomenalul succes al Corabiei

Nebunilor. Astăzi Brant este cunoscut doar datorită poemului său didactic, alegoric,

satiric și moral, publicat pe 11 februarie 1494 de către Johann Bergman von Olpe și a

cărui popularitate nu s-a limitat pe teritoriul Germaniei. Ilustrat cu xilogravuri, a fost

publicat în șase ediții doar în timpul vieții. Ediția originală prezintă în 112 capitole scurte,

o adevărată taxonomie o nebunilor, fiecare reprezentând o slăbiciune umană.

Scrisă în vers burlesc, această operă a influențat lucrări franceze și engleze pe

lângă cele nemțești. Chiar dacă Brant a folosit un limbaj popular, Corabia Nebunilor a

fost prima operă germană ce a fost adoptată de literatura vestică.

Având forma unei alegorii, Corabia nebunilor prezintă o corabie plină de idioți ce

se pornește spre tărâmul proștilor numit Narragonia. Brant nu continuă în mod sistematic,

multe descrieri fiind introduse fără nicio legătură cu ideea principală. Cu toate acestea,

lipsa de unitate care rezultă are avantajul său, pentru că permite poetului să evidențieze

tot felul de probleme sociale, politice și religioase. În această operă Brant critică puternic

principalele vicii și slăbiciuni ale timpurilor sale. Nu doar slăbiciunile în sensul obișnuit

al cuvântului sunt satirizate, ci și infracțiuniile și viciile, care sunt percepute ca nebunii,

în conformitate cu modul de gândire medieval; de aceea sunt prezenți și cămătarii,

cartoforii și cei ce preacurvesc. Tot aici sunt incluși și infractorii, bețivii, preoții ce au un

comportament neadecvat, călugării libidinoși, cei ce cheltuie fără măsură, judecătorii ce

iau mită, femeile bârfitoare și cele voluptoase. Tot aici Brant introduce un personaj fictiv,

Sfântul Grobian, pe care îl descrie drept sfântul protector al oamenilor grosolani și

vulgari.

Deși considerat părintele satirei de moravuri, mulți indică predecesori ai lui Brant,

cum ar fi Nigel cu Wireker (circa 1190) și Canterbury cu Speculum stultorum, care ar fi

scris opere ce aveau același scop: dezvoltarea morală a semenilor și regenerarea bisericii

și a imperiului.

Brant este o figură de tranziție, înrădăcinată în Evul Mediu, dar reflectând deja

unele aspecte din noua perspectivă introdusă de Renaștere.