Scurt istoric al asistentei medicale n Romnia

Scurt istoric al asistentei medicale n Romnia

Fr ndoial c de-a lungul evolutiei multimilenare a omului, practica medical, n imensa majoritate a timpului, a mbrcat caracterul unei asistente de medicin general.

De altfel, de la vraciul sau samanul triburilor arhaice pn la medicul secolelor XVII-XVIII, metodele si mijloacele medicinei au fost (2) cele ale medicinii general, utiliznd tratamente privind medicina intern, interventii de mic chirurgie si de igien.

Diferentele subaspectul asistenteii medicale, ntre urban si rural au fost extrem de pregnante, ruralul beneficiind, aproape n toate trile pn n secolele XVIII-XIX, de o medicin popular, empiric, dominat n bun parte de misticism si magie. La noi, n cele dou principate, nceputuile creerii unor formatiuni medico-sanitare teritoriale se leag (3) de epoca regulamentelor organice puse n aplicare n 1831 n Tara Romneasc si n 1832 n Moldova.

Aceste regulamente organice prevedeau nfiintarea unor organe sanitare superioare Comitetului Carantinelor, care se transform n Comisii de snqtate care functionau pe lng Ministerul treburilor din luntru (Ministerul de interne), avnd ca sacin conducerea central, pe ntreg teritoriul fiecrui principat, a problemelor sanitare. Ca servicii sanitare exterioare principatele sunt mprtite n regiuni sanitare numite ocroguri, 6 pentru Muntenia si 5 pentru Moldova, avnd fiecare un medic, un chirurg si 10 moase, ncadrare cu totul insuficient spre a face fat asistenti medicale. Aceste servicii se ocupau de prevenirea si combaterea epidemiilor si au initiat msuri de combatere a bolilor venerice, a rabiei si a pelagrei.

Este interesant de mentionat c aparitia organizrii sanitare n rural trebuie strns corelat cu epidemia de cium din 1828-1829, epidemie nsotit de masiva epizotie a bovinelor. Msurile luate au primit asemenea dimensiuni nct pot fi socotite ca fiind prima campanie sanitar la noi. n acest sens s-a ntocmit un plan pentru revizuire si curtenie general care s-a pus n lucrare sub privigherea a treu generali, prin ofiteri, functionari de carantin si medici, cu ajutorul boierilor si clerului (4).

Chiar dac epidemia a fost stvilit o parte din personalul implicat n combatere a fost mentinut avnd un dublu scop: ocrotirea snttii oamenilor si a vitelor. Neexistnd personal suficient n Spitalul strjii pmntesti din Bucuresti, mai multi ostasi au fost instruiti n mestesugul felceriei; la Craiova au fost instruiti agenti veterinai, iar medicul orasului a instruit ctiva tineri n tainele vaccinrii antivariolice la sate; la Bucuresti mamosul Iosef Sporer preda cursuri pentru pregtirea moaselor.

n 1834 n Adunarea obsteasc se prezint Proiectul de regulament pentru nvtturile n seminare si tinerea lor n bun rnduial care prevedeau ca n anul IV, elevilor din seminarii s li se predea lectii de vaccinatie si de medicinveterinar.

n 1853 prin Legiuirea pentru ntinderea asezmintelor sanitare si mbunttirea serviciului sanitar se prevedea ncadrarea fiecrui judet (n total 33 judet n cele 2 Principate) cu un medic, un chirurg si un felcer. {i n aceast situatie, ncadrarea rmnea la fel de nesatisfctoare, neputndu-se realiza nici mcar vaccinrile. Acest fapt l-a obligat pe Iacob Felix, n 1859 s scrie: asistenta medical prin comunele rurale exist numai de nume.

Acelasi lucru l putem afirma si despre Ardeal si Banat. Cele dou acte legislative promulgate pe timpul Mariei Tereza - Planum regulationis in re sanitatis din 755 si Generalum normativum in re sanitatis din 1770 prevd att reglementarea activittii medicale, ca^t si ncadrarea fiecrui judet cu un medic doctor n medicin si a fiecrei coune fie cu medic, fie cu un chirurg. Din nefericire, n secolul al XVIII-lea acoperirea cu medici a ruralului n Ardeal si Banat rmne extrem de deficitar.

Toate aceste timide, dar ludabile ncercri de a asigura organizarea unei asistente medicale n rural, trebuie socotit ca o etap initial sau etapa primelor norme ale organizrii asistentei medicale din mediul rural. Adevratul nceput al asistentei medicale n mediul rural are loc, ns, ntre anii 1855-1885, interval ce constituie etapa organizatoric a medicinii romnesti sau epoca lui Carol Davila.

Carol Davila ajutat de N.Kretzulescu si Iacob Felix reusesc, dup Unirea Principatelor din 1859, s reorganizeze si sunifice serviciile sanitare civile si militare din Principate, s ntemeieze nvtmntul medical si farmaceutic superior romnesc, s fixeze cadrul organizatoric modern al medicinii romnesti, pregtind epoca de creatie stiintific medical la noi.

Una din cele mai importante realizri o constituie nfiintarea n 1862 a 33 de posturi de medici de arondisment, dintre care - dat absenta cadrelor, nnu au fost ocupate dect 17 (toate n [ara Romneasc). Obligatiile acestor medici erau: -s dea tuturor bolnavilor ajutor medical-s dea locuitorilor srmani, dorobantilor si grnicerilor (si familiilor lor) medicamente necesare din farmacia portativ, fr a avea dreptul s primeasc o plat de la acestia -s efectueze vaccinarea si revaccinarea antivariolic-s ntocmeasc acte medico-legale, s fac revizia sanitar a scolilor, cazrmilor, hanurilor si crciumilor-s previn epidemiile, s combat, s combat sarlatanismul medical, s alctuiasc statisticile sanitare si s acorde chiar asistent veterinar-s acorde o atentie deosebit misiei morale si civilizatoare.

n 1874 apare prima lege sanitar romneasc, avnd ca raportori pe doctorii I.Felix si A Tatu, legea constituind un vdit progres fat de legislatiile anterioare, avnd o conceptie modern n problemele de sntate public prin accentul deosebit acordat igienei si profilaxiei.

Legea din 1874 este simtitor ameliorat prin modifirile ce i se aduc pe parcurs. Astfel n 1881 se dispune nfiintarea spitalelor rurale, prin care se introduce n viata satelor o asistent medical calificat si ntr-o oarecare msur chiar specializat. Tot n 1881 legea mai prevede folosirea periodic a ambulantelor militare ca ambulante rurale.

Modificarea din 1892 mai prevede nfiintarea unor servicii de control sanitar, declararea obligatorie a bolilor infectioase si obligativitatea autoittilor administrative de deschide, chiar si n rural, spitale n timpul epidemiilor. n 1894 apare regulamentul pentru serviciul sanitar de judet, conform cruia fiecare plas si chiar fiecare comun trebuia s aib un agent sanitar. Acest post urma s fie ocupat de subchirurgi, iar n lipsa lor de fosti sanitari din armat si vechi infirmieri din spitale.

n 1904 apare Regulamentul pentru serviciul sanitar rural, care reglementeaz atributiile agentilor sanitari si a moaselor. n acelasi timp, n temeiul legii comunelor rurale se nfiinteaz infirmeriile rurale, avnd ca obiective izolarea bolnavilor contagiosi si eventual acordarea asistentei la nastere. Ultima completare este adus n anul 1907, cnd legea asistentei sanitare a stenilor prevede nfiintarea a 32 spitale rurale si a unor azile de pelagrosi si tuberculosi, ca si luarea unor msuri de combatere a pelagrei si tuberculozei.

n acelasi an - 1907 - Ion Cantacuzino preia conducerea Directiei generale a serviciului sanitar, pentru ca dup trei ani, n 1910, mpreun cu Vasile Sion s elaboreze noua lege sanitar care trebuie socotit o lege cu un caracter modern, tehnic si tinnd seama de probleme majore ale snttii publice.

Sub aspectul asistentei medicale n rural, legea Cantacuzino din 1910 prevedea:-construirea Casei snttii publice rurale, avnd ca scop realizarea unor lucrri necesare salubrittii publice la sate;-fixarea razei unei circumscriptii sanitare rurale la 15.ooo de locuitori, cu dispensar, salon de izolare, locuint pentru medic si moas;-nfiintarea de farmacii portabile;-intens activitate de educatie sanitar.

Legea, ns, pe de o parte prea pretentioas pentru acele timpuri, iar pe de alt parte, n mare msur, nenteleas si mai laes sabotat de autoritti si chiar de medici, a fost prea putin aplicat n practic.

Mai trebuie mentionate eforturile profesorului N.Manolescu, care n perioada februarie 1903 - decembrie 1904, ct timp a functionat ca Director general al serviciului sanitar a obtinut fonduri pentru nfiintarea a aproximativ 1200 infirmerii rurale cu 5700 paturi (5). Adept inflcrat al infirmeriilor rurale si al bilor comunale, el porneste la actiunea nfiintrii acestor infirmierii tinnd seama de situatia extrem de precar a populatiei rurale n ceea ce priveste starea sanitar a acesteia: o mortalitate general de 26,3% si o durat medie de viat n jur de 30 de ani. La o populatie rural de 5.016.919 locuitori la nceputul anului 1903, existau 129 medici de plas, revenind la 1 medic 38.890 persoane, iar n unele judete situatia se prezenta si mai grav, existnd 1 medic la 40.50.000 de locuitori. De aceea, n 1904 ca o solutie de rezolvare momentan a problemei, N.Manolescu a promovat ideea nfiintrii infirmeriilor rurale, avnd ca scop izolarea bolnavilor contagiosi si asigurarea asistentei de urgent n caz de nasteri si accidente, activitatea medicului urmnd a fi secundat de oficianti sanitari si moase de clasa a II-a, recrutate din rndul moaselor empirice si instruite 3 luni.

Ideea infirmeriilor rurale a fost mult criticat, motiv pentru care dup 1904, cnd profesorul Manolescu prseste Serviciul sanitar, majoritatea acestor infirmerii au fost desfiintate, desi obiectiv vorbind- cu toate deficientele acestora- ele au fost utile, constituind premize reale pentru dezvoltarea ulterioar a unor cabinete medicale n mediul rural

PAGE 3