Scrisoare Mircea Eliade

1
25 iulie 1968 Dragă prietene, M-am bucurat că am primit scrisoarea ta la o zi înainte de plecarea noastră spre Europa. (Cum era adresată acasă, şi nu la Universitate, ci era recomandată – în cel mai bun caz o citeam în octombrie, deci e foarte probabil că ţi-ar fi fost înapoiată „adresantul plecat fără adresă“). Mă bucur că ţi-a plăcut ce-am mai scris în ultima vreme. Mă bucur, mai ales, că vei publica (sper, curând de tot) un volum de poeme. Inutil să-ţi mai spun cu câtă nerăbdare îl aştept. M-au surprins (trebuie să recunosc: plăcut) acele câteva articole publicate despre scrierile mele, vechi sau noi, în revistele din ţară. Mă socoteam de mult un scriitor român uitat, deşi niciodată nu m-am îndoit că voi fi redescoperit postum. Într-un anumit sens, interesul pe care mi l-au arătat anumite reviste între sept. 1967 şi martie 968 mă tulbura: mi se părea că ghicesc în el un avertisment al morţii apropiate. Din fericire, „interesul“ a dispărut tot atât de neaşteptat pe cât a apărut – şi eu mi-am venit în fire şi m-am întors la treburile mele (printre care, ţin să subliniez, literatura românească se numără în frunte. Vei primi curând, de la Paris, pe adresa ziarului la care colaborezi, o lungă povestire: Pe strada Mântuleasa). Prezintă, te rog, omagiile mele soţiei tale. Te îmbrăţişează, de foarte departe, bătrânul tău Mircea Eliade.

description

Scrisoare de la Mircea Eliade pentru Radu Gyr

Transcript of Scrisoare Mircea Eliade

25 iulie 1968 Drag prietene,

M-am bucurat c am primit scrisoarea ta la o zi nainte de plecarea noastr spre Europa. (Cum era adresat acas, i nu la Universitate, ci era recomandat n cel mai bun caz o citeam n octombrie, deci e foarte probabil c i-ar fi fost napoiat adresantul plecat fr adres). M bucur c i-a plcut ce-am mai scris n ultima vreme. M bucur, mai ales, c vei publica (sper, curnd de tot) un volum de poeme. Inutil s-i mai spun cu ct nerbdare l atept. M-au surprins (trebuie s recunosc: plcut) acele cteva articole publicate despre scrierile mele, vechi sau noi, n revistele din ar. M socoteam de mult un scriitor romn uitat, dei niciodat nu m-am ndoit c voi fi redescoperit postum. ntr-un anumit sens, interesul pe care mi l-au artat anumite reviste ntre sept. 1967 i martie 968 m tulbura: mi se prea c ghicesc n el un avertisment al morii apropiate. Din fericire, interesul a disprut tot att de neateptat pe ct a aprut i eu mi-am venit n fire i m-am ntors la treburile mele (printre care, in s subliniez, literatura romneasc se numr n frunte. Vei primi curnd, de la Paris, pe adresa ziarului la care colaborezi, o lung povestire: Pe strada Mntuleasa).Prezint, te rog, omagiile mele soiei tale. Te mbrieaz, de foarte departe, btrnul tu Mircea Eliade.