ŞCOALA ŞI FAMILIA

factori de educaţie permanentă pentru integrarea copilului în societate

Luminiţa Filip -profesor discipline tehnice

Motto:Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, nici slujbaşi buni, nici

cetăţeni buni şi, prin urmare, nici stat bine organizat, bine cârmuit şi păstorit. -Ion Heliade

Rădulescu

Istoria societăţii omeneşti cunoaşte o lungă perioadă în care familia deţinea, aproape

exclusiv, rolul de educator social al copilului. Complexitatea sporită a societăţii actuale a dus la

diferenţierea factorilor educativi si la specializarea lor

Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi în primul rând prin caracterul său. Sănătatea fizică şi

psihică a copiilor şi tinerilor se află în pericol deoarece familia, şcoala, anturajul şi audiovizualul

– cele patru medii de viaţă curentă ale copilului – înregistrează un declin.

Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare,

ci şi de a stimula calitatea de om Şcoala este punctul de pornire al orientării şcolare şi

profesionale prin acţiuni de informare asupra posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare

a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a criteriilor după care elevii îşi decid

viitorul . In şcoala de azi, strategiile didactice trebuie adaptate încât să se asigure copiilor

capacităţi necesare învăţării permanente.

Metodele şi conţinuturile trebuie să răspundă atât intereselor, nevoilor şi cerinţelor

individuale cât şi celor de grup. In acest context, profesorul are rolul de a-i ajuta pe elevi să devină

răspunzatori de propria formare. In timpul lecţiilor trebuie creată o atmosferă de lucru care să

stimuleze disponibilităţile spre acţiune, într-un cadru psiho-pedagogic afectiv pozitiv. Aceasta

poate fi realizată prin abordarea interdisciplinara a conţinuturilor, prin antrenarea elevilor în

activităţi de învăţare prin cercetare, prin cooperare, folosind cu precădere metode de predare activ-

participative interactive. Lecţiile cu abordare interdisciplinară a conţinuturilor răspund

preferinţelor cât mai multor elevi şi le permit o manifestare deosebită a personalităţii.

Activităţile extracurriculare –sunt o necesitate in modelarea personalităţii copiilor in

cadrul procesului instructiv-educativ percepute din ce in ce mai mult ca o necesitate în modelarea

1

personalităţii. Ca o continuare firească a orelor de curs, activităţile extracurriculare pot realiza

obiective prioritare ale procesului instructiv-educativ

Pentru o comunicare – profesor- elev este necesar in primul rând să se instaureze in clasă

climatul unei comunicări reale, adică la care subiectul să participe altfel decat prin metoda

interogativă: tocmai în acest sens comunicarea se bazează pe exprimarea liberă

Profesorul trebuie sa faciliteze exprimarea , s-o încurajeze printr-o atitudine de ascultare

deschisă. In acest sens , un principiu de bază este ca profesorul să manifeste toleranţă faţă de

greşeli, căci dorinţa de a comunica este mai importantă decât corectitudinea exprimării la un

moment dat. Relaţia profesor-elev trebuie să fie una de comunicare biunivocă, un dialog real,

sincer, deschis. Comunicarea depinde de stilul educatorului, dar şi de elevii ce intră în relaţie cu

el. Creditarea sub aspect moral, afecţiunea, sinceritatea, sunt uşor simţite de elev, care dă drumul

sufletului şi minţii să zboare. Ca să formăm comportamentul pe care îl dorim la copil trebuie să-i

fim exemplu. Actul comunicării e un demers ce nu ia niciodată sfarşit. Respectându-ne partenerii

aşezaţi în bănci, interesele şi opiniile lor, fiind sinceri cu noi şi cu ei în tot ce facem, fiind drepţi

şi corecţi cu toţii ne vom afla intr-o firească şi fericită comunicare.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic,

intelectual, moral şi estetic. Ca prim factor educativ, familia este cea care ar trebuie să dezvolte

spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Tot în familie se formează cele mai

importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în

vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea,grija faţă de unele lucruri încredinţate. Uneori părinţii

uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât

dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. Cea mai mare

dorinţă a tuturor copiilor este de a li se da atenţie, de a desfăşura activităţi împreună cu părinţii. În

acelaşi timp, pentru majoritatea părinţilor, a ajunge să-i înţeleagă pe copii, reprezintă o lucrare de

o viaţă întreagă, pentru că fiecare copil este diferit în modul lui unic. Una dintre cele mai

importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este

orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei

şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă

sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere.

2

Între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin

şedinţe şi lectorate cu părinţii.

Educaţia elevilor în şcoală nu are sorţi de izbandă fără o colaborare strânsă cu familia.Cu

părere de rău se constată în ultima vreme o depărtare a familiei de şcoală, o scădere a interesului

părinţilor pentru rezultatele şcolare.

Părinţii sunt ingrijoraţi de viitorul copiilor dar, in acelaşi timp nu mai au rabdare să le

acorde atenţie. Şcoala trebuie să convingă familia ca ea să devină un participant activ în procesul

de instruire-educare. Influenţele pe care familia le exercită asupra copilului sunt directe sau

indirecte, determinand in mare masura dezvoltarea personalitatii acestuia. Modelul moral-civic

propus de şcoală (un comportament civilizat, demn, tolerant, bazat pe cinste, corectitudine,

prietenie) găseşte un răspuns pozitiv în familiile unde aceste valori sunt puse la loc de cinste.

Aşadar e o sarcina a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să

dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia

de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor..

În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă

acelaşi scop – formarea personalităţii umane integrale şi armonioase. Până la cuprinderea într-o

unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu înscrierea într-o unitate

de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a

familiei nu este de neglijat.

Căile perfectei colaborări constau, în primul rând, în cunoaşterea permanentă, de către

şcoală şi familie, a problemelor ridicate de educarea copilului.

Bibliografie

1.Şerbănescu, D. – Exemplul în educaţia copiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967;

2. Stoian, M. – Abecedarul părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;

3. Nica, I. , Ţopa, L. – Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1974.

3