Scoala de alpinism de iarna “EVEREST” pentru incepatori23 - 26.02.2012 , Balea Lac

M-am tot gandit ce titlu ar fi mai potrivit pentru acest jurnal, ce mi-a placut cel mai mult la aceasta experienta de viata traita cateva zile la scoala de alpinism de iarna. Poate “Chemarea muntelui” este cel mai reprezentativ si pentru mine personal, la fel cum probabil este si pentru Fane Tulpan.

Mi-a placut mult micul filmulet de prezentare al palmaresului lui: http :// www . youtube . com / watch ? v = zLyPGgivze 4& feature = youtube _ gdata _ player .

Simt ca dupa prea multi ani, muntele m-a chemat la el si m-a reprimit cu mare drag, si mai ales, mi-a aratat cat de deosebiti sunt oamenii muntelui, oameni care simt aceeasi chemare si se simt la fel de liberi pe munte ca mine.

Asadar instructorul nostru in aceste 4 zile urma sa fie Fane, un om deosebit care m-a impresionat foarte mult si ma bucur enorm ca l-am cunoscut cu aceasta ocazie. Ne-a impartasit din experienta lui proprie din diverse expeditii cu foarte multa deschidere si mai ales m-au impresionat sfaturile intelepte pe care ni le-a dat si care m-au pus pe ganduri. Initial cand am venit la scoala ma gandeam cu sfiala ca as vrea sa ajung si eu pe Everest odata, cumva, candva... poate e imposibil, dar poate nu. Speranta moare ultima. Insa el ne-a explicat ca cel mai important lucru este totusi sa respectam muntele. Si mai ales siguranta personala este pe primul loc pe munte!

„Nu contează pe ce vârfuri ai urcat. Dacă nu respecŃi muntele, natura, turiştii/alpiniştii întâlniŃi pe traseu nu ai înŃeles nimic din ce înseamnă munte. Orice vis poate deveni realitate, este important să nu uităm să visăm. Astfel avem pentru ce trăi, indiferent despre ce e vorba: munte, casă, familie, locuri exotice. Când plecăm din această lume, nu luăm nimic material cu noi, doar ce-am văzut şi trăit putem duce dincolo. Fiecare om în viaŃă are un vis mai greu sau mai uşor de realizat... un „Everest” al lui. “ (http :// sibiu 100. ro / index . php ? page = articol & sursa = articole & id =2966& titlu = Teodor _ Tulpan _-_ lupta _ cu _ % EEn % E 3 l % FEimile )

Eu indraznesc sa visez chiar la EVEREST. :) Dar sa incep cu inceputul. Din intamplare, cu o saptamana inainte de a incepe cursurile, am aflat

de aceasta scoala de alpinism si am zis ca trebuie sa merg. I-am trimis un mail lui Fane si apoi l-am sunat. M-a suprins placut cat de deschis a fost Fane si la telefon, cat de natural si prietenos a vorbit si a ramas ca o sa vin la scoala. Conditia era sa am echipament individual: piolet, coltari, ham si sac de dormit mai gros. Eu nu aveam nimic din toate acestea si totusi in 3 zile am reusit sa le imprumut pe toate de la oameni deosebiti, mai mult sau mai putin cunoscuti insa impartasind aceeasi pasiune - muntele. Acest lucru m-a impresionat foarte mult, cum un prieten pe care de abia il cunosc de cateva zile mi-a facut rost de piolet - te marcheaza astfel de lucruri orice ar fi, si te pune pe ganduri, iti dai seama ce e de fapt important in viata. Aceasta mi se pare o alta supriza placuta la oamenii iubitori de munte - si anume ca se ajuta intre ei.

Asadar plecam din Bucuresti joi dimineata cu masina spre Balea Cascada - locul de intalnire. Trebuia sa ajungem in jur de ora 12, ceea ce am si reusit. Vremea era superba. Ne-am intalnit cu totii destul de repede, sicronizare perfecta. Am urcat cu telecabina - privelistea era de vis.

Iata si echipa : 10 elevi dornici de aventura si Fane

Pe o vreme superba si peisaje de vis pornim pe primul drum de la telecabina - spre Refugiu Salvamont , care ne va fii casa si masa timp de 4 zile. Fane ne prezinta regulile casei: unde sa punem echipamentul, bagajele, unde vom dormi. Imi place de el ca e foarte gospodar. Ne spune si de unde sa luam lemne, cum se face focul, ca mai trebuie taiate lemne. Culmea e ca lumea se imbulzeste sa incerce sa taie lemne, sa vada cum e. Se vede ca suntem generatie tanara ce traieste la oras si in viata lui nu a aprins un foc in soba. :)

Sala de mese este si livingul, un loc cald si primitor unde toate lucrurile sunt bine aranjate si la locul lor. Mi-au placut steguletele luate de pe Himalaya.

Mâncam rapid ceva şi apoi ieşim pe panta de langa refugiu, spre Şaua Doamnei.Urmeaza prima lectie si anume mersul pe zăpadă în urcare, coborâre şi traversare cu şi fără piolet.

Mersul fara coltari: spre deal, spre vale si in traverseu

Apoi urcam in Saua Doamnei unde exersam alunecările şi opririle. Privelistea de sus era superba, depresiunea Fagaras se vedea foarte clar, vremea era promitatoare.

Odată ajunşi în şa începem să exersăm alunecările şi opririle in caz de cadere. Ne dăm drumul pe spate, pe lateral, cu capul în jos, etc.. Încercăm diverse scenarii posibile într-o situaŃie reală. Ideea de baza e sa ne proptim cat de repede putem cu burta pe sol, cu “gherutele” infipte in zapada ca o pisicuta. Am reusit sa executam opririle mai mult sau mai putin corect.

Franare prin metoda pisicii :)

Pioletii se odihneau, nu ne erau de folos in zapada mare si pufoasa de deasupra. Insa s-a adeverit a fii un loc de joaca minunat si ne-am distrat copios.

Cand a inceput sa se lase seara am inceput sa simtim si frigul. Asa ca am coborat rapid catre refugiu visand la un ceai cald sau vin fiert, dupa preferinte.

Unii repeta coborarea sincron :) se apropia Dragobetele ;)

A doua zi vremea ne-a jucat o festa, nu mai era la fel de senin sus la Balea, insa in jos se vedea superb tot podisul. Degeaba am mai asteptat soarele sa iasa, nu l-am mai vazut deloc la fata urmatoarele 3 zile.

Urcam de la Refugiul Salvamont catre Saua Doamnei.

Incepe si vanticelul. Ne echipam, ne punem coltarii (unii dintre noi pentru prima data - a fost noutate si pentru mine). Ne impartim pe 3 echipe sa ne legam in coarda si incepem urcusul.

Exersam mersul sincron legati in coarda precum şi asigurarea coechipierilor de coardă care inca mai au de urcat, cu ajutorul unui piolet înfipt în zăpadă, carabinieră şi semicabestan. Pe traseu te poti asigura si de stalpi sau copaci eventual, atunci cand te opresti pentru o mica pauza.

Punct de regrupare in traseul spre Varful Paltinu.

Pe varful Paltinu (2398 m) e vijelie mare . Ii asteptam pe toti sa ajunga.

Poza de varf. Deoarece vremea se inrautateste ne hotaram sa ne intoarcem la refugiu. Din pacate nu mai putem continua drumul spre Saua Caprei sa facem un traseu mai lung. Pe primul loc se afla siguranta noastra si nu trebuie sa uitam acest lucru. Pe munte intotdeuna trebuie sa stii cand sa te retragi, si asta nu inseamna ca ai pierdut.

“ Nu este o intrecere cu muntele, cu natura, ci o intrecere cu noi insine. Fiecare vrea sa vada cat de mult poate „intinde coarda”, de multe ori lasand deoparte confortul si siguranta caminului. Eu n-am privit muntele ca pe un varf sau un colt de stanca, ci ca pe un loc unde te simti bine, te reculegi, un templu accesibil oricui deschis sa primeasca si soare si furtuna. “(sursa:http :// sport . hotnews . ro / stiri - extrem -5373500- teodor - tulpan - romanul - everest - salvamont - principala - lipsa - este - cea - oamenilor - munte . htm )

Coborare o face fiecare dupa cum se simte mai bine, cu fata sau cu spatele. Era un vant puternic deja care te biciuia pe fata si eu am ales coborarea cu spatele.

Seara s-a lasat cu distractie la Cabana Paltinul - am baut un vin fiert care ne-a mers la suflet dupa viscolul de afara. Apoi ne-am intors la Refugiu unde am jucat septica si wist, sah, am ascultat muzica. Atmosfera a fost destinsa si prietenoasa, distractia in toi , cand apare si vulpita la geam. Bineinteles a devenit vedeta serii, i-am dat sa manance si ne-am pozat cu ea.

Dimineata ne-am trezit cu voie buna, insa vremea nu a fost de partea noastra. Era un viscol cum nu am mai vazut si se punea chiciura peste tot.

A fost o “adevarata” placere mersul la toaleta afara dimineata. Dupa lectia de dimineata despre noduri, amaraje si altele, si tot asteptand degeaba sa se

imbunatateasca vremea, ne hotaram sa plecam pe partea sudica, adica dincolo de tunel, sa vedem cum e vremea acolo.

Trecem din judetul Sibiu in judetul Arges prin tunel. Vremea de obicei e mai buna pe partea sudica decat pe cea nordica, insa nu si de data aceasta.

Oricum si prin tunel este interesant, sunt tot felul de formatiuni de gheata, pe alocuri uscat, in alte locuri gheata si pe jos. Facem poze si ne distram.

Alegem sa ramanem oarecum adapostiti sub parapetii de dupa tunel, si sa exersam amarajele.

Asigurarea in 3 puncte (3 ancore \ pitoane). Pentru exemplificare noi am folosit 3 pioleti. Foarte importanta e rasucirea buclei (in doua locuri cel putin - In caz ca cedeaza un piolet sa nu sara coarda in gol). Se mai poate face amaraj din doi pileti pusi in cruce (in “T” ) , legati cu un anou, sau din schiuri, ambele ingropate in zapada.

Dar cel mai frumos a iesit amarajul de tip para in zapada - e haios,nu? :) Doar ca necesita ustensile - lopata, plus pioleti sau bete (minim 3) de pus in partea de sus, sa nu taie coarda toata zapada. Chiar a tinut foarte bine.

Unii au incercat sa faca ingerasi in zapada. :) (tot un fel de amaraj - sigur nu cazi ca esti deja pe pamant)

Dupa terminarea exercitiilor mergem inapoi prin tunel spre judetul Sibiu. Avand in vedere vremea, ne-a propus Fane sa ne gandim si ce adapost ne-am face daca am

ajunge la capatul puterilor, intr-un loc necunoscut si vreme rea. Se numeste bivuac in zapada, se poate face in diverse feluri, pentru o persoana sau mai multe, mai mic sau mai mare, mai la suprafata zapezii (care necesita folosirea unei pelerine/folii sau ce ai la indemana sa te acoperi) sau sapat adanc in stratul de zapada inferior, foarte bine tasat. Puteai sa faci in forma de evantai, “Y” - cu camere separate, sau ca un “dom” - se largea camera principala in mijloc

Noi am ales sa facem in zapada, in forma de “L” oarecum, cu o intrare mai mica (holul si livingul) ce se largeste in partea dreapta - acesta era dormitorul pentru cei trei “mamuti” - noi fiind echipa mamutilor (Costina era imbracata de la Mammut si faceam noi glume ca ea se lupta cu mamutii si noaptea in vis) :)

Bivuacul in zapada a fost de vis. Ne-am impartit pe 4 echipe (cate 2 sau 3 oameni pe echipa) si ne-am apucat de sapat in zapada. A fost o munca istovitoare dar a meritat.

In bivuac ne-am simtit extraordinar, afara viscolea si la noi inauntru nu se simtea nimic din vantul de afara si nici sunetele de afara nu se auzeau. Era un adapost perfect. Dupa ce ne-am bagat in sacii de dormit ne-am simtit ca la un hotel de 5 stele. Costina, pusa pe sotii, i-a trimis un sms lui Fane: " Ce vreme caniculara, vrem o iarna glaciara. Costina si mamutii :) “ Ea avea de fapt un super sac de dormit pentru -28 °C si bineinteles ca ii era cald si bine. Fane a venit curios sa vada cum ne simtim fiecare in “casuta” lui.

Noi ne-am distrat copios pana la 1 noaptea, am ras pe rupte si ne jucam cu lanternele (echipa mamutilor era cea mai vesela, e clar). Dupa care am adormit ca pinguinii pana dimineata. Dimineata am tinut sedinta foto in bivuac si nu ne mai venea sa plecam. Dar mirosul de cafea ne-a ademenit inapoi la refugiu.

La refugiu luam micul dejun si mai vorbim despre metode de acordare de prim ajutor si in ce consta de fapt munca salvamontistilor. Ne-a prezentat dispozitivul tip Peeps pentru detectarea victimei îngropate de avalansă si cum arata o sonda. Precum si ca nelipsita dintre uneltele individuale este lopata cu coada telescopica.

Facem si poza de grup inainte de a parasi cu parere de rau casuta noastra de suflet pentru 4 zile. Se pot vedea in partea de sus din fundal steguletele aduse de Fane din Himalaya care au rolul de a binecuvanta locul si oamenii ce trec pragul refugiului salvamont. Vantul cand le bate raspandeste pacea, compasiunea, puterea si intelepciunea muntelui.

Inainte de a pleca vizitam hotelul de gheata. Apoi coboram cu telecabina si ne uitam cu tristete in sus la maretul Fagaras. Sper sa ne revedem

cat de curand! Jos ningea ca in povesti. Ne luam ramas bun in parcarea de la Balea Cascada, poza de grup, imbratisari … Dar revenim cu siguranta si la vara caci prea a fost frumos! Simt o imensa bucurie in suflet, chiar daca plecam.

“Care este cea mai mare bucurie pe care ati trait-o in viata?Teodor Tulpan: Bucuria de a ma trezi dimineata pentru o noua zi este mare. Stiu ca pot face

orice, oriunde si oricand. Orice este posibil, trebuie doar sa incerci. Bucuria de a visa si de a avea puterea sa reusesti. Sunt bucuros si pentru acest interviu pentru ca am cu cine imparti ceva din mine, experienta mea, momentele si impresiile mele. Sunt bucuros cand cunosc oameni, locuri noi, cand ploua, cand zbor cu parapanta, cand merg pe munte. Sunt bucuros si cand sunt trist, caci altfel nu as stii ce-i frumos si bine. Ma gandesc ca pana la urma, fiecare are un "Everest" in viata. Eu am fost pe unul. Acum imi caut altul.http :// sport . hotnews . ro / stiri - extrem -5373500- teodor - tulpan - romanul - everest - salvamont - principala - lipsa - este - cea - oamenilor - munte . htm )

Cu drag,Zelma Ivan