Teoria regionalismului educativ este considerata de I.C. Petrescu ca expresie a

pedagogiei romanesti; spre aceasta teorie a fost condus de metoda monografica proprie

sociologiei promovata de Dimitrie Gusti. Ele si-au pus amprenta asupra realitatilor din

tara noastra.

Conditiile politice din anii ’40 n-au permis extinderea in practica scolara a

principiilor regionalismului educativ. Raportat la epoca, regionalismul educativ se

dovedeste a fi deosebit de centrat pe problemele scolii romanesti, oferind solutii

originale, care desi vroiau sa se pastreze in limitele unei pedagogii nationale, se integra

pe deplin in spiritul novator al primei jumatati din secolul nostru.

Cercetarea operei lui I.C. Petrescu ne ajuta pe deoparte, sa cunoastem mai bine

scoala romaneasca in anii ’20 si ’30, iar pe de alta parte, ne ofera numeroase sugestii

pentru pastrarea legaturii scolii noastre cu specificul realitatilor din tara noastra.

b). Putinta fiecarui copil, prin conditiile diferentiale ce i se creaza – de a se

dezvolta propriu, dupa puterea de vointa si aptitudinile sale.

I.C. Petrescu desprinde tendinta generala a epocii: “ principiul selectiei dupa

aptitudini este principiul fundamental de organizare a scolii democratice ”. Prin

mijlocirea unei astfel de scoli – se putea instaura o noua ierarhie sociala, in fiecare

cetatean sa ocupe locul pe care-l merita.

Grupand elevii dupa afinitate, punandu-i in situatia de a lucra impreuna fiecare

alegandu-si liber activitatea – ofera educatorului posibilitatea de a cultiva atat “ spiritual

de comunitate “, cat si capacitatile creatoare.

Obiectivele fundamentale ale scolii democratice erau instruirea diferentiata intr-o

scoala in care aveau acces copii din toate categoriile sociale. Ocupandu-se de scoala

romaneasca asa cum era organizata in vremea sa, I.C. Petrescu considera ca fiind

intemeiata inca din 1864, pe principii imprumutate din occident, slujind cu prioritate

interesele lumii urbane. Ea nu raspundea cerintelor reale ale societatii romanesti in care

dominanta era polulatia rurala.

“ Straina cu sufletul poporului, educatia nu avea nici un ecou in viata satului,

deoarece nici un ecou din viata satului nu rasuna in scoala”. O adecvare a educatiei la

realitatile societatii romanesti presupunea intoarcerea scolii cu fata catre sat si adaptarea

a doua principii:

1). Principiul regionalismului educativ

2). Principiul programei minimale si al comunitatilor de munca

Cele doua principii sunt abordate in scrierile sale “ Regionalismul educativ

“ (1931) si “ Contributii la pedagogie romaneasca “, cu subtitlul semnificativ “ Satul –

temelia satului “ (1931). I.C. Petrescu se indeparteaza mult de conceptia lui G.G.

Antonescu, integrandu-se in orientarea sociologica, regionalista si ruralista promovata de

Dimitrie Gusti, Simion Mehedinti si Constantin Radulescu-Motru.

Intemeindu-se pe cercetarile sociologice axate pe metoda monografica, I.C.

Petrescu considera ca si Gusti ca traind in conditii sociale, juridice, politice diferite de ale

Introducere.................................................................................................................pag. 2

Cuprins.......................................................................................................................pag. 3

Cap. 1. Pedagogia - stiinta de sine statatoare.............................................................pag. 4

Cap. 2. Dimitrie Gusti - monografii, proiecte, cercatari, reforme, studii,

viata intelectuala a salutului (scoala, caminul cultural).....................pag. 9

Cap. 3. Stanciu Stoian - studii, proiecte, programe, metode, cercetari,

concluzii.............................................................................................pag. 19

Cap. 4. I.C. Petrescu - scoala activa, scoala experimentala,

regionalismul educativ.......................................................................pag. 32

Cap. 5. Aspecte ale relatiei sociologie-pedagogie in tema aleasa.

Concluzii, consideratii................................................................................................pag.

38

Rezumatul ideilor tratate............................................................................................pag. 47

Bibliografie................................................................................................................pag. 48

Sunt " sase subcapitole (" fete ") ale capitolului privind continutul educatiei, in

manualul nescris al pedagogiei populare folclorice. Mediul formative, mediul educogen

au in centrul lor doua comunitati de viata rustica: satul si familia sateasca.

Ele isi pierd treptat din rusticitatea initiala, dar nu si din vigoarea lor. Educatia

este aceea care-l salt ape om la treapta conditiei umane, in ridica din biologic la

umanitate.

Invatarea este pentru popor, o munca: munca de invatare; poporului nu-i sunt

straine convingerile privitoare la modul cum trebuie sa se desfasoare aceasta munca, ca

ea trebuie sa tina seama de varsta si de particularitatile de comportare, ca rezultatele se

ating treptat. Educatia populara foloseste aproape toate metodele cu care opereaza scoala:

a). Aratarea lucrului ce trebuie facut si cum trebuie facut;

b). Explicarea, “ sfatul “

c). Intrebarea si raspunsul

Poporul a creeat in legatura cu aceasta “ metoda “, ghicitoarea – exercitiu spiritual

ce incita si ascute mintea. Metodologia activitatii educative, constituie un bogat tezaur

din care agentii, pot allege si-si pot alcatui fiecare stilul propriu. Folclorul primeste de la

scoala dar va si da. Fondul, esenta umanitatii in popor se afla si va ramane.

Cap. 4. I. C. Petrescu

- scoala activa

- scoala experimentala

- regionalismul educativ

Fenomenul educativ, pentru a fi prins in complexitatea si unitatea lui, trebuie sa

fie considerat atat transversal, in structura lui, cat si longitudinal, in dinamica lui

temporala.

Educatia dupa parerea lui Stanciu Stoian trebuie sa se faca dupa cerintele

societetii, nu dupa cele ale statului, care sunt trecatoare. El considera satul “ ca un mod

de a fi al umanitatii…ca o misiune umana proprie “.

Pedagogia a aparut si s-a constituit in epoca de ascensiune a burgeziei; de aceea

burgezii au tot interesul sa sustina ca tot ceea ce s-a creeat in aceasta perioada istorica

este pedagogia insasi valabila pentru toate timpurile si toate locurile.

Pareri asemanatoare asupra istoriei pedagogiei gasim si la pedagogii brghezi

romani.

Principalele izvoare in domeniul istoriei pedagogiei sunt documentele nepublicate

si documentele publicate.

Prima categorie este socotita a fi cea mai de pret. Din ea fac parte materialele de

arhiva referitoare la problemele legate de invatamantul public. Sunt planuri de

invtatamant si programe in care gasim conceptia oficiala despre educatie si invatamant.

Tot din categoria materialelor nepublicate fac parte inscriptiile de pe

monumentele vechi, acestea fiind de o deosebita importanta; pe atunci nu exista tiparul.

Pe teritoriul Daciei, asemenea izvoare sunt singurele existente.

Din randul materialelor publicate fac parte, manualele scolare si materialul

didactic ajutator. Studierea lor urmareste in ce masura invatamantul este la nivelul

stiintei, care este punctual de vedere al continutului si al metodelor de predare.

Presa pedagogica, furnizeaza un bogat materiall faptic care poate conduce la

concluzii interesante. In operele multor scriitori cum ar fi Creanga, Caragiale,

Delavrangea, Vlahuta, Sadoveanu, etc. gasim fapte si observatii interesante din acest

punct de vedere. Studierea monografica a operelor pedagogice ocupa un loc aparte.

Actiunea educativa este exercitata prin scoala si prin alte institutii. Pedagogia

populara cuprinde urmatoarele aspecte:

puna la dispozitie fiecarui grup ceea ce-i este necesar. Acorda o atentie deosebita unei

bune organizari a activitatii caminelor culturale.

“ Stiinta, nu se face batand din picior, nu poate lua fiinta prin decret ministerial si

prin ordin, ci numai prin stimulare si prin organizarea initiativei particulare cu ajutorul

satului”

Prieten si fost profesor al lui Gusti - Philipide

Serviciul social, afirma Dimitrie Gusti urmarea realizarea unei opere de

pedagogie sociala, urmarea educatia si influentarea mentalitatii si a sufletului taranului,

astfel ca el sa se poata ridica la bunastarea si la gradul de cultura pe care le merita prin

marile insusiri pe care le arata. Sistemul lui Gusti, a imprimat multe erori metodei sale.

N-a putut arata ca ceea ce constituia o frana puternica in dezvoltarea societatii de

atunci, era oranduirea sociala caracterizata prin inegalitate si exploatare. Un rol pozitiv

insa au avut scolite taranesti, echipele studentesti, caminele culturale, serviciul social,

care au contribuit la ridicarea nivelului cultural al maselor populare. Actiunea de

cunoastere si actiunea culturala depusa de un colectiv bine inchegat au o deosebita

valoare pedagogica atat pentru membrii colectivului cat si pentru grupul social asupra

caruia se exercita.

De o deosebita valoare pedagogica este educatia tineretului intelectual, educatia

culturala a satelor. Multe aspecte metodologice si tehnice din lucrarile lui Gusti pot fi

folosite si-n cercetarile actuale din colectivitatile rurale.

Stanciu Stoian, asemenea lui Gusti, trateaza in lucrarile sale regionalismul

educativ ( localismul educativ ), idee care s-a afirmat in pedagogia romaneasca. El este

un principiu de integrare si atasare la viata reala. Ca si Gusti, Stanciu Stoian aminteste de

infiintarea scolilor superioare taranesti, ale caminelor culturale, ale muzeelor. Comparativ

cu Dimitrie Gusti, Stanciu Stoian sesizeaza inegalitatile dintre oameni; el vorbeste de

accesul egal la invatatura pentru “ fii satului “.

b). Putinta fiecarui copil, prin conditiile diferentiale ce i se creaza – de a se

dezvolta propriu, dupa puterea de vointa si aptitudinile sale.

I.C. Petrescu desprinde tendinta generala a epocii: “ principiul selectiei dupa

aptitudini este principiul fundamental de organizare a scolii democratice ”. Prin

mijlocirea unei astfel de scoli – se putea instaura o noua ierarhie sociala, in fiecare

cetatean sa ocupe locul pe care-l merita.

Grupand elevii dupa afinitate, punandu-i in situatia de a lucra impreuna fiecare

alegandu-si liber activitatea – ofera educatorului posibilitatea de a cultiva atat “ spiritual

de comunitate “, cat si capacitatile creatoare.

Obiectivele fundamentale ale scolii democratice erau instruirea diferentiata intr-o

scoala in care aveau acces copii din toate categoriile sociale. Ocupandu-se de scoala

romaneasca asa cum era organizata in vremea sa, I.C. Petrescu considera ca fiind

intemeiata inca din 1864, pe principii imprumutate din occident, slujind cu prioritate

interesele lumii urbane. Ea nu raspundea cerintelor reale ale societatii romanesti in care

dominanta era polulatia rurala.

“ Straina cu sufletul poporului, educatia nu avea nici un ecou in viata satului,

deoarece nici un ecou din viata satului nu rasuna in scoala”. O adecvare a educatiei la

realitatile societatii romanesti presupunea intoarcerea scolii cu fata catre sat si adaptarea

a doua principii:

1). Principiul regionalismului educativ

2). Principiul programei minimale si al comunitatilor de munca

Cele doua principii sunt abordate in scrierile sale “ Regionalismul educativ

“ (1931) si “ Contributii la pedagogie romaneasca “, cu subtitlul semnificativ “ Satul –

temelia satului “ (1931). I.C. Petrescu se indeparteaza mult de conceptia lui G.G.

Antonescu, integrandu-se in orientarea sociologica, regionalista si ruralista promovata de

Dimitrie Gusti, Simion Mehedinti si Constantin Radulescu-Motru.

Intemeindu-se pe cercetarile sociologice axate pe metoda monografica, I.C.

Petrescu considera ca si Gusti ca traind in conditii sociale, juridice, politice diferite de ale