Scânteia As - scanteia.npcr.rocare au avut suficient timp să compare ambele sisteme: CAPITALIST -...

ASEG

SOCIAGALIT

© C

AȚIA

TATE

O P Y R I G H

MILITȘI PRO

H T A S .

TANȚOGRE

ScNr. 6

S C Â N T E

ILORES SOC

cânt6 - dece

I A ‐ W W

PENTCIAL”

teiaembrie

W W . S C A N

TRU PA”SCÂN

As2009

N T E I A A S

ACE, NTEIA

O C I A T I E

A”

E . R O

A. 1. Drumul s

2. Românii

3. Revitaliz

4. Situatia e

5. Adevarul

6. După 20zis-a ”cond

7. De ce cre

8. Imperiul

9. Foametea

10. Învăţăm1987………

11. Mascara

12. ScrisoarTismăneanu

13. Întîlnireşi Partidul C14. Scrisoar

15. De prim

16. Taxa de

17. Caracter

18. Români

B. Stânga Ia)Cuba 1) Cuba îi ce

2) Declaraţie

3) Discursul Adunarea Ge4) Reflectiile

b) Turcia

1) Cinstirea m

2) Clemenţă

3) Inițiativă p

4) Capitalul s

c) Spania

1) O mostră

d) Venezuela

1) Hugo Chapartidelor de

2) Agresiunil

spre Socialism

au aflat ce-i

area votului

economica, s

l despre crăc

0 de ani. Podamnare a c

esterea efecti

avansează…

a, adevarata p

mintele revolt………………

ada magistra

re deschisă au……………

e dintre PartidComuniştilorre de la un ve

m presa come

e moștenire…

ristica epocii

ia azi - imagi

Internaționa

ere lui Obama

e celor cinci la

ministrului deeneral a ONUe lui Fidel Cas

martirilor ……

pentru cei vin

pentru fondare

si fascismul at

de democratia

a

avez Frias propstînga ………

le împotriva V

CUPRI

m este soluți

democratia?

……………

ociala si poli

iunul de altă

oziţia Asociacomunismul

ivelor in Afg

………………

problema a o

tei muncitori………………

turii maculat

adresată de Je………………

dul Comunişr din Grecia –eteran………

entarii………

………………

i contrarevol

inea stării de

ală

semnale de sc

a redictarea se

e externe Brun………………stro …………

………………

novaţi de tortu

ea Partidul So

taca pe munci

a spaniolă ……

pune înființar…………........

Venezuelei……

INS

ia …………

?……………

………………

itica a Roma

ădată ………

ației Scântelui”…………

ghanistan? …

………………

omenirii……

lor de la Bra………………

te……………

ean Maurer l………………

ştilor(Nepece– KKE………

………………

………………

………………

luţionare 198

e rău…………

chimbare.......

entinţei ….……

no Rodriguez ………………

…………………

…………………

ură?…………

ocialist al celo

itorii de la TE

………………

rea Internațion......................

………………

……………

………………

………………

aniei ………

……………

eia faţă de a……….........

………………

………………

………………

asov din anu…………….

…………….

lui Valentin ………………

erişti)- P.C.(N……………

……………..

………………

………………

89-2009…....

………………

......................

………………

Parrilla la …………………

………………

………………

......................

or Asupriți …

EKEL ………

………………

nalei a V-a a ......................

………………

…. 3

…... 4

….. 4

… 5

….. 6

șa ..

7

….. 9

…. 10

…. 10

ul .

11

.. 12

…

15

N.) ….

16

... 17

…. 18

… 20

.. 20

… 21

...... 24

…… 24

….. 25

…... 28

…… 32

...... 33

… 33

….. 34

….. 35

......

35

…. 36

AMIPEEG

SOCI

ScNr.

© cowww

ASOCIAȚIILITANȚILENTRU PAGALITATEPROGRE

IAL”SCÂN

cânteia 6 - decem

2009

pyright As. Sc.scanteiaascoc

IA LOR

ACE, E ȘI S

NTEIA”

As mbrie

cânteia ciatie.ro

Scânteia As –Nr. 6 decembrie 2009 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI

PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”

| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 3

1. Drumul spre Socialism este soluția!

În condițiile în care Occidentul a început să dea primele semne, timide e drept, de revigorare, deși nimeni nu poate spune cu precizie cît de consistentă este acea revigorare și dacă nu este cumva o fluctuație pozitivă pe o curbă tot descendentă, în condițiile în care Eurostat anunță o crestere economică de 0,2% la nivelul UE în trimestrul al 3-lea comparativ cu cel precedent, în aceste condiții România nu dă nici un semn de redresare, anunțînd, dimpotrivă, o scădere de 0,7% pentru aceasta perioadă, și de asemenea una de 7,4% pe primele nouă luni ale anului. Șomajul urcă în continuare amenințător, și deși el este încă departe de cifra de 10% din SUA sau de înspăimîntătoarea cifră de 20% din fosta vitrină turistică a Occidentului, Spania, totuși pentru o țară, per ansamblu mai slab dezvoltată, lovitura dată de această creștere este cruntă. În România cred că se poate vorbi de o întoarcere a marii crize din 1929-1933, criză marcată, dupa cum știm prea bine din lecția de istorie, nu numai de foamete și lipsuri de tot felul ci și de eroicele lupte și vărsări de sînge ale muncitorilor de la Lupeni sau Grivița. Se propun tot felul de explicații, se invocă dependența României de exporturile în UE, faptul că am intrat în criză mai tîrziu decît alții, Ilie Șerbănescu, desi ne-marxist, invoca foarte bine DEZINDUSTRIALIZAREA la care a fost supusă România în ultimii 20 de ani- "Nu poți să ai consum fără producție, import fără export, hipermarketuri fără fabrici și mașini fără șosele", dar imaginea de ansamblu este foarte clară - țara o ia, cu mare viteză, în jos. Pe acest fond - iată și primul protest muncitoresc de amploare, greva generală organizată de angajații de la metrou pe 17 noiembrie. Precedată de mitinguri și greve de avertisment, această grevă se vrea un semnal nu doar pentru lipsurile nemaipomenite cu care se confruntă angajații de la metrou dar și pentru cele cu care se confruntă straturi tot mai largi de angajați, precum și față de marea nedreptate de a avea și categorii care, în mijlocul mizeriei generalizate, dau semne că ar duce-o exact contrar curentului general. Pozitia noastra, a comunistilor, este simplă: consideram că nu se poate vorbi de cereri nejustificate din partea salariaților atîta vreme cît "elitele" economice și politice ale acestei țări se bucură deja de venituri nejustificat de mari, care depășesc cu mult pe cele ale oricărui salariat "obișnuit". Nu în rîndurile celor care solicită o mărire cu 20% a salariului pentru 2010 se află adevarații oameni rapaci ai acestei țări, ”domnilor” politicieni, ci în rîndurile chiar ale voastre și acoliților voștri, capitaliștii, patronii români sau străini, în rîndurile chiar ale voastre, care nu o data ați scandalizat presa și opinia publică cu veniturile voastre demne de niște oligarhi veritabili. Suntem de partea muncitorilor de la metrou și nu numai atît, dar chemăm

întreaga țară, toate categoriile defavorizate, să fie alături de ei, mergînd pe principiul solidarităpții muncitorești - nu poate fi liber muncitorul care nu este alături de lupta pentru libertate a tovarașului și fratelui său. Greva angajatilor de la metrou trebuie sa fie un moment de demonstrare a solidarității - între muncitorii din diverse ramuri, între angajații din sectorul privat și cei din sectorul public, între angajatii care muncesc fizic și cei care muncesc intelectual. Diviziunile, dezbinarile precum cele între muncitorii propriu-zisi și intelectuali au facut mult rău cauzei salariaților în trecut și vor continua, daca vor continua sa se manifeste, să o facă și în prezent. Să spunem cu toții: DA protestului muncitorilor de la metrou, tuturor protestelor muncitorilor și NU celor care vor încerca, probabil, sa-i ridice pe profesori și funcționari contra muncitorilor și invers. În ce privește campania electorala și celebra deja "criza politica", noi avem un mesaj foarte simplu de transmis celor care așteaptă un mesaj de la noi, comuniștii : nu am susținut pe NIMENI dintre candidații oficiali în primul tur, nu am sustinut pe NICIUNUL din "marile" nume ale oligarhiei angajate în această nouă bătălie pentru împărțirea prăzii, dupa cum nu susținem nici vreuna din taberele angajate în această farsă de prost gust "uite guvernul, nu e guvernul". Dacă a fost să susținem pe cineva în turul doi l-am susținut pe cîștigător, Traian Băsescu, din două considerente: unu – a salvat Mausoleul Eroilor Patriei și Socialismului de la dărîmarea sa de către cei de la PSD aflați la guvernare, Guvernul Adrian Năstase, cu aprobarea tacită a președintelui de atunci Ion Iliescu și, doi – a chemat la referendum poporul să se pronunțe într-o problemă concretă, chiar dacă nu cea mai importantă, ”ce fel de parlament să avem?”. Pe noi ne-ar fi interesat mai mult un referendum cu întrebarea – ce fel de societate doriți să construim, socialistă sau capitalistă? Răspunsul la această întrebare ar da răspunsul la întebarea , ”credeți că România merge într-o direcție bună sau greșită?”, pusă în multe sondaje de opinie realizate de diferite instituții specializate și la care majoritatea celor chestionați au răspuns, ”România merge într-o direcție greșită!”. Ceeace este interesant este că nimeni nu a analizat în mod serios - care este această direcție greșită? O spunem noi – direcția greșită în care merge societatea românească este DRUMUL CU OCHII ÎNCHIȘI SPRE CAPITALISM. Este necesar ca mass-media și intelectualitatea progresistă să-și îndrepte atenția și spre acei asa-ziși "nostalgici", de fapt oameni cu capul pe umeri, care au avut suficient timp să compare ambele sisteme: CAPITALIST - de dinainte de 1948 si dupa 1989 și, SOCIALIST - între 1948 și 1989 , și să ofere poporului informații obiective care să-l lumineze și nu să-l deruteze, mai ales celor tineri, supuși în mod sistematic unui bombardament informațional de sorginte anticomunistă revanșardă.




Sperăm ca votul nostru pentru domnul Traian Băsescu să fie de bun augur și să-l determine ca în mandatul său de încă cinci ani să convoace un referendum cu întrebarea – Considerați că drumul pe care ar trebui să mergă România este spre Socialism sau Capitalism? Cui îi e frică de răspunsul poporului la această întrebare? Nouă nu. Democrația, de care actuala clasa politică, pro-capitalistă, face atîta caz, se construiește cu voința poporului iar voința poporului nu se manifestă decît prin vot, un vot dat în cunoștință de cauză în cadrul unui referendum. Cîte referendumuri ( incluluv tot felul de alegeri) au organizat guvernanții post-decembriști în care poporul să aibă în față toate opțiunile politice? Niciunul! Halal democrație! Petre Ignat

2. Românii au aflat, după 20 ani, ce‐i democrația?

Petre Ignat Au trecut cei 20 de ani preziși de ”oracolul de la Dămăroaia” Silviu Brucam, pentru ca ”românii să afle ce-i DEMOCRAȚIA”. Au aflat ei oare? Iată întrebarea ce se află pe buzele majorității analiștilor și ziariștilor de tot felul în această perioadă, bineînțeles pe lîngă tema favorită a sfîrșiturilor de an de după anul de grație, 1989. Răspunsurile sunt de cele mai multe ori confuze, mulți încercă să dea răspunsuri de parcă ar vrea să se scuze:” că nu așa arată adevărata democrație”, ”că românii au înțeles greșit democrația” ” că democrația este altceva”, fără să meargă mai departe și să explice de fapt ce ar fi trebuit să înțeleagă românii din acest cuvînt atît de mult invocat în ultimii 20 de ani? Este ”Democrația” substitut al termenului de ”Sistem social”? așa cum reiese din fraza ” am înlocuit un sistem comunist(socialist) cu Democrația”, frază ce se regăsește în scrierile mai tuturor formatorilor de opinie și politicienilor postdecembriști. NU! spunem noi comuniștii de astăzi. Opusul Sistemului Socialist este Sistemul Capitalist și nu Democrația. Opusul Democrației este Totalitarismul. Democrația este un termen care exprimă relația care există dintre cei care conduc o societate(polis) și cei care sunt

conduși. Dacă cei care conduc într-o societate sunt rezultatul voinței membrilor societății exprimată printr-un vot, atunci avem de-a face cu o societate democratică iar dacă conducătorii ajung la conducere prin violență, abuz sau alte mijloace(lovitură de stat, revoluții, ”voința divină”, moștenire etc) avem de-a face cu o societate totalitară. Democrația are caracter de clasă, ca sa-i citez pe părinții marxismului. Istoria cunoște democrații caracteristice sistemelor: sclavagist (grec, roman), feudal, capitalist și socialist dar și totalitarisme caracteristice acelorași sisteme. Cea mai autentică democrație s-a aflat în Comuna primitivă. Principiile care guvernau relațiile sociale în Comuna primitivă vor guverna și societatea comunistă preconizată de Marx, cu deosebirea că societatea comunistă va beneficia de progresele sociale și materiale înfăptuite în perioada întinsă pe mii de ani a ființei umane organiztă în diferite feluri de comunități( ginți, triburi, state, imperii, națiuni). Este astăzi România un stat democratic? Da, este un stat democratic de tip capitalist în care politicienii ajung la conducerea statului cu ajutorul banilor(capital) detinuți de capitaliști, capitaliști care sunt principalii beneficiari ai distribuției veniturilor în societate. Societatea capitalistă este societatea care favorizează o minoritate( capitaliștii și înlții funcționari ai statului) în defavoarea majorității populației formată din muncitori, țărani și funcționarii( intelectualii) de rind, pe cînd societatea socialistă asigură o mai echitabilă repartizare a veniturilor către toți membrii societății în funcție de aportul adus, împiedicînd totodată într-o mare măsură venituri nemuncite prin eliminarea marii proprietăți particulare, individuale sau de grup. Dacă ar fi trăit probabil că Brucan ar fi mulțumit de prezicerea sa – românii sunt lămuriți ce-i cu Democrația, o simt pe pielea lor, problema este dacă sunt și mulțumiți. Sondajele de opinie sunt relevante: românii erau "foarte fericită" şi "destul de fericită" înainte de 1989 în proporție de 72%. Nu mai e nimic de spus.

3. Revitalizarea votului Preşedintele Băsescu, care este vîrful de lance (otrăvită) al Dreptei, are meritul de a fi revitalizat participarea la vot, după o scădere consecventă care, în lipsa Referendumului, ar fi ajuns lîngă 20 % sau chiar mai jos. Saltul fenomenal -care în 6 decembrie a atins 57 %-




demonstrează cea mai importantă caracteristică a Poporului Dac: interes politic permanent şi dinamic al tuturor cetăţenilor, aceasta în ciuda anti-presei "romîne", care în fiecare zi şi în fiecare ceas din perioada 22 decembrie 1989 - 6 decembrie 2009 a militat agresiv şi iresponsabil împotriva Reginei vieţii societăţii - Politica. Doar două lucruri au fost pozitive în viaţa societăţii romîneşti în cei 20 de ani ai Contrarevoluţiei: cele două Referendumuri propuse de Preşedinte; la ambele Poporul şi-a exprimat atitudinea fermă, dîrză, ameninţătoare la adresa clicii politice contrarevoluţionare. Votul hotărîtor a aparţinut maselor populare, căci BURGHEZO-MOŞIERIMEA, CU TOATE SLUGILE EI ŞI CU INFRACTORII, NU POATE DEPĂŞI 3-5 PROCENTE; zecile de procente prezente la vot aparţin claselor sociale fundamentale: Ţărănimea şi Muncitorimea. Acestea, batjocorite şi distruse de Contrarevoluţie, au votat pe cei mai puţin periculoşi, care pot să dispară evident oricînd, reprezentaţi de Preşedintele Traian Băsescu. Cei 80 % dintre votanţi, Ţărani şi Muncitori, nu puteau vota pe exponentul celui mai reprezentativ grup de dreapta, care se pretinde -vulpoi predicator- a fi ... de stînga ! Dacă nu erau TOATE GĂŞTILE peceriste de partea lui Geoană, acesta nu putea -şi nici nu trebuia !- să aibă mai mult de 30 % ! Am votat Băsescu, dînd peste nas neruşinării de a spune că eşti de stînga cînd tot ce ai făcut este de dreapta, de extremă dreapta ! Preşedintele va fi, iarăşi, Preşedinte. Să nu uite însă că l-au retrimis la Cotroceni Ţăranii şi Muncitorii acestei ţări care au O SINGURĂ IUBIRE - SOCIALISMUL ! Iar Domnia Sa, preşedintele defăimător al Comunismului, trebuie să-şi facă "mea culpa" precizînd expres şi repetat că i-a vizat, în celebra tristă condamnare a "Comunismului", pe PECERIŞTI, pe CIOCOII PECERIŞTI. Ei şi numai ei trebuie să fie condamnaţi, ca şi practicile lor. Sperăm ca în al doilea mandat, Preşedintele să se lumineze, amintindu-şi cele învăţate în P.C.R., la studii de stat şi la cele politico-ideologice: masele populare au rolul hotărîtor. Jos Capitalismul ! Moarte Imperialismului ! Trăiască Socialismul ! Prof. Gheorghe UNGUREANU, Preşedintele Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) 6 decembrie 93 Publicat de Biblioteca PC(N)

4. Situatia economica, sociala si politica a Romaniei

Criza economica mondiala se amplifica pe fiecare zi ce trece, iar Romania incepe tot mai mult sa resimta aceasta recesiune economica, la care marii economisti de la nivel mondial nu reusesc sa-i gaseasca antidot. Iar cel mai tare se va resimti aceasta criza la nivelul companiilor din Romania. Pe de o parte cele care au contractate credite pentru dezvoltare sau acoperirea altor nevoi de lucru, se vor trezi in fata imposibilitatii de a restitui aceste imprumuturi, concomitent cu ingreunarea posibilitatii de plata a furnizorilor, mai ales in cazul celor care au de facut plati in valuta. Cum pe fondul crizei economice, este de asteptat ca si solicitarile de creditare din partea companiilor adresate bancilor sa scada, se contureaza astfel tabloul complet al uncei crize financiare, care va arunca in faliment extrem de multe companii din Romania. Efectul este unul de recul, pentru ca, creditorii care in conditii normale ar fi fost de acord sa acorde mai multe termene de gratie partenerilor lor de afaceri de la care au de incasat bani, fiind acum in conditii de criza economica sub presiunea creditorilor lor, vor pune o presiune si mai mare pe debitorii lor, sa li se plateasca banii, iar reactia va fi una in lant, intrucat extrem de multe companii nu vor gasi resursele necesare sa isi achite datoriile scadente, si vor lua, din pacate, calea falimentului. Falimente care vor lasa pe drumuri extrem de multi romani. Nu poti astfel sa nu te gandesti ca, daca in finalul anului 2007 ne plangeam ca nu gasim forta de munca suficienta in Romania, este posibil ca la finalul anului 2009, mult mai devreme decat anticipam, pe fondul crizei economice, sa regasim un nivel al somajului in crestere in tara noastra. Intrebarea care se pune este: va fi capabila Romania in 2009, care mai este si an electoral, sa gaseasca managerii si resursele care sa scoata tara din una din cele mai mari crize economice ale ultimului secol? Raspunsul, pe care de altfel guvernantii ni-l transmit indirect prin actiunile lor, este ca NU pot si nu stiu cum sa administreze o astfel de criza, nu stiu cum sa stabilizeze piata si nu stiu cum sa asigure populatiei locurile de munca. Iată că toate sindicatele au înţeles în sfârşit că numai luptând împreună vor reuşi să facă ceva în ţara asta. Numai luptând împreună vor reuşi să îngenuncheze clasa politică avida de putere, cea care i-a dus cu zăhărelul pentru prea mult. Pe 5 noiemebrie 2009 a avut loc cel mai mare protest in strada organizat vreodata in tara noastra: 1 milion de romani nemultumiti de masurile anti-criza, dar si de Legea salarizarii unice vor sa arunce in aer Romania. Institutiile statului (Direcţii Financiare Primării Consilii Judeţene Case




de Pensii Spitale Şcoli) explodeaza din cauza ca au fost umflate artificial in ultimii ani si acum nu mai pot fi sustinute financiar. Din pacate asa este pentru ca social-democrata, liberala sau populara, urmatoarea guvernare va trebui sa evolueze intr-un scenariu impus, cu constrangeri de acum din ce in ce mai dure impuse de FMI care, in primul rand, vrea sa fie sigur ca-si vede banii inapoi, cu dobanzi cu tot. La fel si Uniunea Europeana. Iar solutiile posibile nu tin de o ideologie anume: banii vor trebui adunati de la populatie, mult mai rapid si in proportie cu mult mai importanta decat pana acum in conditiile in care banii din imprumuturile externe, angajate inconstient in fel de fel de proiecte menite sa finanteze campanile electorale, nu au mai ajuns acolo unde trebuia: la populatie. Si asa banii care trebuiau sa ajunga la populatie dar s-au dus cine stie unde, vor trebui platiti tot din populatie, print axe si biruri din ce in ce mai mari. Am ajuns aici dupa ce, in primavara, presedintele Traian Basescu ne asigura, cu fermitatea sa caracteristica si vocea netremuratoare macar de umbra unei indoieli, cum ca criza economica ne va ocoli, problemele fiind doar rezultatul mintilor bolnave ale unor ziaristi angajati de moguli pentru a-i distruge imaginea si denigra Romania. Acum, in plina criza politica, economica si sociala, domnia-sa pune Romania in fata unei alte crize, cea a premierilor, absolut nemotivat si fara perspective reale de rezolvare, altele decat intrarea intr-o urmatoare alta criza cu alegeri anticipate in final, dublata de un foarte probabil scandal pe baza de referendum pentru modificarea structurii Parlamentului si apoi a Constitutiei. Intre timp, pierdem carti, oportunitati si perspective. Povestea cu comisarul european este doar una dintre ele, caci, cel putin la Bruxelles, canalele politice sunt suprasaturate de mesaje profund contradictorii pe tema "noi suntem adevaratii parteneri legitimi de dialog". Fiecare dintre jucatorii care construiesc haosul din Romania are grija sa transmita acest tip de mesaje, ridicole si destructive. Dupa ce presedintele Traian Basescu a anuntat ca va dizolva Parlamentul daca va castiga un nou mandat, iar propunerile sale pentru postul de premier vor fi respinse de doua ori de catre Legislativ, PSD si PNL au declarat ca sunt pregatite pentru anticipate. Astfel, in loc de o gandire comuna orientata catre binele poporului, o atitudine pozitiva pentru atenuarea efectelor crizei economice, politicienii romani arata ca nu le pasa si arunca tara intr-o criza politica, criza ce va adanci efectele crizei economice care deja face ravagii in Europa si in lume. Preluat de pe internet. Felicitam autorul

5. Adevarul despre crăciunul de altădată

Într-un fel, bucuria Crăciunului era chiar mai mare în comunism, deoarece îl ajuta pe om să se rupă de realitatea de zi cu zi Vintilă Mihăilescu, antropolog Între Moş Gerilă comunist şi Moş Crăciun de azi nu e mare diferenţă din cauza desacralizării sărbătorii Naşterii Domnului, spune antropologul Vintilă Mihăilescu. Director al Muzeului Ţăranului Român el spune că tradiţiile creştine au fost diluate de ateism şi de consumerism. Vintilă Mihăilescu pune accentul pe fondul sărbătorii craciunului Adevărul: Cum era perceput Crăciunul de către români în perioada interbelică? Vintilă Mihăilescu: Crăciunul era, alături de Paşte, una dintre sărbătorile de reper din calendarul societăţii, îndeosebi a celei ţărăneşti. Era o sărbătoare a bucuriei. Crăciunul a fost totdeauna perceput ca o sărbătoare de petrecut în familie, o sărbătoare a casei, cel puţin în prima zi. Cum, în mod tradiţional, sărbătoarea are trei zile, celelalte două erau alocate vizitelor făcute unor rude. Adevărul: Cum se colinda în acele vremuri la oraş? Dar în mediul rural? Vintilă Mihăilescu: La oraş se colinda pe cartiere sau mahalale. Spre centru veneau cete de ţigani, iar la casele boiereşti, colindători de la ţară, din diverse regiuni. În mod normal, cei care colindau erau copiii, organizaţi în cete mai mici sau mai mari, pe categorii de vârstă. Repertoriul la oraş nu era prea vast şi cuprindea colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun“, adesea şi troparul praznicului transformat tot într-un colind. Colindătorii primeau mere, nuci sau colaci şi, mai rar, bani. Se mai puteau asculta colinde prin marile biserici, ce dispuneau de coruri ample care dădeau concerte. Adevărul: Ce cadouri îşi ofereau românii atunci? Vintilă Mihăilescu: Nebunia cadourilor nu era atât de mare. Toate erau mai discrete, mai delicate în acea vreme. Este drept că nici oferta nu era atât de mare, nici asediul prin reclame atât de agresiv. Se ofereau jucării, obiecte de îmbrăcăminte, cărţi... Adevărul: Ce se vindea mai bine în prag de Sărbători? Vintilă Mihăilescu La oraş, cel mai bine se vindeau produsele alimentare, îndeosebi cele necesare preparării mesei de Crăciun şi dulciurile de tot felul. Apoi, desigur, jucăriile. Adevărul: Pe masa de Crăciun se găseau aceleaşi bucate din carne de porc?




Vintilă Mihăilescu: Cam aceleaşi bucate, numai că erau mult mai mulţi aceia care şi le preparau singuri. Şi destui erau aceia care, mai ales prin cartierele mai mărginaşe şi în mahalale, îşi tăiau propriul porc, crescut peste an sau cumpărat acum. Cei mai săraci sau cu familie mai mică se mulţumeau şi cu jumătate de porc. Adevărul: Se împodobeau oraşele pentru Crăciun? Vintilă Mihăilescu: În acea perioadă, numai centrul era ceva mai împodobit, iar împodobirea venea mai ales de la vitrinele comercianţilor. Adevărul: Ce a adus şi ce a schimbat Moş Gerilă în viaţa românilor? Vintilă Mihăilescu: Moş Gerilă a constituit până la un punct o ideologizare a lui Moş Crăciun. Copiii o simţeau numai în parte şi numai după o anumită vârstă. Bineînţeles că se strecurau mici doze nocive de propagandă. Dar Moş Gerilă era mai mult pentru instituţii, iar Moş Crăciun rămăsese pentru acasă. Dar nu se poate spune că Moş Gerilă „a schimbat ceva în viaţa românilor“. Cel mult le-a creat o reacţie interioară de respingere, din cauza caracterului uzurpator. Adevărul: Exista bucuria Crăciunului în perioada comunismului? Vintilă Mihăilescu: Da, îndeosebi pentru oamenii credincioşi, în legătură cu Biserica şi cu viaţa ei spirituală. Dar şi pentru ceilalţi, care vedeau petrecerea Crăciunului ca pe un act de rezistenţă subterană la asaltul ideologic al Partidului Comunist. Perioada comunistă i-a învăţat pe cei mai mulţi să fie duplicitari. Mai fiecare sărbătorea Crăciunul în familie, cu tot ce implica aceasta din punct de vedere tradiţional: brad, cadouri, mâncare. Într-un fel, bucuria Crăciunului era chiar mai mare, deoarece îl ajuta pe om să se rupă de realitatea de zi cu zi. Adevărul: Ce sechele a lăsat perioada de dinainte de’89 în credinţa faţă de naşterea lui Iisus? Vintilă Mihăilescu: Perioada lui Ceauşescu a contribuit mult la secularizarea societăţii româneşti, la depărtarea oamenilor de învăţătura creştină şi de trăirea profundă a acestei învăţături. Societatea contemporană adânceşte cu alte mijloace, dar la fel de susţinut, această secularizare. În fond, între Moş Gerilă al perioadei comuniste şi Moş Crăciun al zilelor noastre nu este prea mare deosebire. Amândoi sunt la fel de depărtaţi de evenimentul minunat pe care îl constituie Crăciunul: Întruparea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în vederea mântuirii omului. Adevărul: Cum este Crăciunul autentic românesc? Vintilă Mihăilescu: Crăciunul autentic românesc ar trebui să fie Crăciunul autentic creştin, cu alte cuvinte cel petrecut după rânduiala Bisericii, în cuviinţă, cu decenţă, cu bun-

simţ, dar şi cu implicare spirituală, cu bucurie şi cu generozitate. „Moş Gerilă era mai mult pentru instituţii, iar Moş Crăciun rămăsese pentru acasă” Preluat din ziarul Adevarul din 24 12 2008

6. După 20 de ani Poziția Asociației Scânteia față de așa zis‐a ”condamnare a comunismului” făcută de Preşedintele României Traian Băsescu în Parlamentul României la 18 decembrie 2006

Asociația Scânteia îşi manifestă dezacordul total faţă de condamnarea unei întregi perioade, de mai bine de 4 decenii, din istoria României. Nu suntem şi nu putem fi de acord cu declararea drept criminal a unui regim politic bazat pe ideile socialismului ştiinţific, şi nici cu declararea drept criminal a unui partid politic care, încă de la înfiinţarea sa în 1921, a luptat cu consecvenţă pentru cauza celor ce muncesc, a celor mulţi, asupriţi de o burghezie “oligarhică” coruptă şi prădătoare. Nu putem fi în nici un caz de acord nici cu condamnarea ideologiei comuniste, care a stat la baza acestui regim şi acestui partid pe care le condamnă cu atâta uşurinţă în discursul său, prezentat în faţa parlamentului României, luni 18 decembrie, preşedintele Traian Băsescu. Referirile la “leninism” şi la “marxism” din discurs sunt o dovadă clară că asta se urmăreşte. Da, au existat pete negre pe paginile istoriei regimului comunist care a existat în România vreme de peste 4 decenii. Au existat oameni care au suferit pe nedrept, oameni arestaţi abuziv, oameni ucişi pentru opoziţia lor faţă de o anumită conducere sau linie politică a partidului şi statului. Dar nu înţelegem nicidecum de ce domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul Vladimir Tismăneanu au o memorie istorică atât de scurtă şi nu realizează, sau se fac că nu realizează, un lucru elementar: printre aceşti oameni care au suferit s-au aflat şi comunişti. De ce domnul preşedinte Traian Băsescu nu îşi manifestă regretul şi faţă de oameni ca Lucreţiu Pătrăşcanu, Vasile Luca, Ana Pauker şi Teohari Georgescu şi alţii ca ei, oameni care au cunoscut şi ei temniţele “comunismului”, oameni care au suferit la fel de mult ca Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Paul Goma şi alţii, oameni care au plătit chiar cu viaţa pentru dezacordul lor faţă de linia oficială. Cu ce sunt victimele comuniste mai nevrednice decât cele anti-comuniste în




ochiii istoricilor oficiali? De ce nu îşi cere domnul preşedinte Traian Băsescu scuze şi faţă de aceste victime? S-a făcut vreo cercetare serioasă şi în privinţa lor? Pe urmă, nu înţelegem deloc de ce dumnealui a vorbit atât de des de “partizanii din munţi”, de ce s-a referit atât de des la ei ca la nişte eroi? Să nu fi ştiut domnia sa că printre aceşti “partizani” şi “eroi ai rezistenţei” s-au aflat şi mulţi legionari, deci fascişti? A ajuns preşedintele unui stat “democratic” să mulţumească fasciştilor? Orice regim îşi persecută într-un fel sau altul adversarii politici. Regimul comunist nu a făcut excepţie. Dar nici regimul burgezo- moşieresc care a condus România până la instaurarea celui comunist nu a făcut excepţie. Se cunoaşte brutalitatea deosebită cu care regimul burghezo-moşieresc a reprimat toate încercările celor mulţi de a-şi cuceri, prin luptă, dreptul la o viaţă mai bună. Se cunoaşte modul în care diferitele guvernări de dinainte de 1945 au înăbuşit în sânge grevele munictoreşti şi răscoalele ţărăneşti. Domnul preşedinte Traian Băsescu a amintit despre “răscoalele ţărăneşti” reprimate de comunişti în perioada 1949-1962, adică în perioada colectivizării. Ce fel de răscoale or fi fost, noi nu ştim şi nici marea majoritate a acestei ţări nu ştie. De fapt, putem fi siguri că nici marea majoritate a studenţilor de la istorie n-au auzit despre ele. Dar să admitem că au existat răscoale împotriva politicii de colectivizare a agriculturii. Trebuie să admitem că în procesul de colectivizare s-au făcut într-adevăr numeroase excese. Dar, ne întrebăm, câţi oameni au fost ucişi atunci şi câţi în 1907? În 1907 au murit mii de oameni! Sate întregi au fost distruse cu artileria! În martie 2009 se vor împlini o sută de ani de la acest masacru. S-a gândit domnul preşedinte Traian Băsescu să deschidă un muzeu naţional în cinstea celor ce au murit atunci? S-a gândit domnul Băsescu să condamne pe cei care au tras atunci? Să declare criminal guvernul liberal de atunci? Şi de ce nu se aminteşte nimic de răscoala din 1888, reprimată cu o cruzime înfiorătoare de armată, tot la ordinele unui guvern “democrat”? Pe urmă preşedintele a vorbit de politica de represiune faţă de muncitori. A amintit de grevele din 1977( din Vlea Jiului) şi 1987( dela Braşov). Dar, întrebăm încă o dată, câţi oameni au murit atunci şi câţi au murit în 1918, la greva tipografilor? Îi amintim noi: peste o sută! Sau cu prilejul reprimării grevelor de la Galaţi-1916, Lupeni-1929, Griviţa-1933? Răspuns: mult mai mulţi decât în toate grevele care au avut loc între 1945-1989 la un loc. Mult mai mulţi! Preşedintele a vorbit de asemenea de represiunea faţă de opozanţii politici? Ce să mai zicem însă de IC. Frimu, erou-martir al clasei muncitoare din România, care a murit în închisoare, nu după ani de detenţie ci după numai câteva săptămâni ! Când se întâmpla asta? În 1919, deci cu mult înainte de victimele politice ale Partidului Comunist! Şi atunci, de ce nu ia în considerare preşedintele formarea unei comisii care să investigheze crimele regimurilor “democratice” care au condus România până la “bolşevici”? Să lăsăm crimele comise în timpul dictaturii carliste, a dictaturii militaro-legionare din 1940-1941, sau în timpul dictaturii antonesciene. Acestea au fost oricum condamnate, deşi în mod selectiv, fară a se spune practic nimic de comuniştii omorâţi în timpul acestor dictaturi. Să

le lăsăm la o parte, cu toate că domnul preşedinte Traian Băsescu pare să admire în mod deosebit pe “partizanii” legionari care au luptat “eroic” cu “comunismul” (în treacăt merită spus că “eroii” domniei sale au terorizat de multe ori nu doar pe comunişti, ci şi populaţia paşnică a satelor). Ce-ar fi însă să se cerceteze serios crimele comise într-o perioadă aşazis “democratică” a României, perioadă cu care elita de azi se mândreşte atât de mult? Ce-ar fi să propună preşedintele alcătuirea unui manual şcolar despre Holocaustul capitalist? Ce-ar fi să propună domnul Băsescu înfiinţarea unui muzeu al crimelor “democraţiei burgheze”, adică a plutocraţiei care a condus ţara din 1866 până în 1938? Ce-ar fi să condamne domnul preşedinte nu numai pe Lenin, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, ci şi pe Brătianu, cel care a tras în muncitorii din două ţări, în muncitorii români în 1918 şi în muncitorii unguri în 1919? Liderii comunişti sunt condamnaţi pentru că ar fi tras în popor, în schimb un om care a dat ordin să se tragă în propriul popor şi într-un alt popor este considerat erou naţional! (şi întreaga clasă politică îl consideră aşa, nu doar liberalii, “urmaşii săi” cum îi alintă mass-media). Suntem oare o ţară în care există criminali veneraţi, adulaţi! Asociației Scânteia se opune condamnării “comunismului” şi “leninismului” nu din motive pur personale, ci din motive principiale. Pe noi nu ne poate lăsa indiferenţi scopul real al condamnării, cel de a demonstra că nu poate exista opoziţie legitimă la capitalism, că toţi cei care luptă împotriva capitalismului sunt nişte criminali. Membrii asociației Scânteia noastre înţeleg foarte bine acest lucru şi cheamă toate forţele realiste ale intelectualităţii să acţioneze pentru restabilirea adevărului istoric. Da, suntem de acord că regimul comunist a făcut victime. Dar, întrebăm noi, cine a făcut mai multe victime, în România şi în lume, comunismul sau capitalismul? De la Marx şi Dickens încoace capitalismul a făcut mult mai multe victime decât socialismul. Orice cercetare serioasă şi obiectivă va demonstra acest lucru. Iar noi nu vom înceta, prin mijloacele de care dispunem, să arătăm poporului adevărata faţă a capitalismului, adevărata faţă a imperialismului capitalist! În declaraţie se afirmă că regimul de dinainte de 22 decembrie a fost ”ilegitim şi criminal”. Înseamnă că toate actele şi deciziile “statului socialist” sunt ilegitime, inclusiv actele care atestă profesia de “comandant de navă” a domnului preşedinte? Înseamnă că fostul ambasador Cornliu Mănescu a condus Adunarea Generală a ONU ca reprezentant a unui stat “ilegitim şi criminal”?; semnătura de pe Actul final al Conferinţei de la Helsinki este ilegitimă?; dar relaţiile diplomatice a celor peste 150 de ţări ale lumi cu România au fost de susţinere a unui regim “ilegitim şi criminal”?; dar vizitele atâtor şefi de stat în România, mai ales a marilor puteri, SUA, Franţa, Marea Britanie, URSS sau China, au fost de susţinere a „regimului ilegitim şi criminal”, nu? deci şi ele trebuie condamnate( ce absurditate!) şi exemplele ar putea continua.




Oare nu recunoaşterea unui stat de către celelalte state şi instituţiile internaţionale(ONU, OSCE, GATT, NATO etc) îi dă acesteia legitimitatea? Există vreun stat sau organizaţie care nu a recunoscut statul nostru socialist? NU. Şi atunci de unde ilegitimitatea? Faţă de propunerile domnului preşedinte Traian Băsescu cerem ca ele să fie completate cu următoarele propuneri: - la propunerea alcăturii unui manual al “Crimelor Comunismului” să se adauge “şi a “Crimelor Capitalismului”. Aceasta pentru a da posibilitatea tinerei generaţii, şi nu numai, de a compara şi a vedea care “au fost mai răi”!;

-să se renunţe la a mai critica “marxismul” şi “leninismul”. Să se critice pe acei care au făcut crime în numele comunismului, individual şi în raport de prevederile legale existente la data săvârşirii acestora;

-să onoreze cu monumente şi victimele regimului burghezo-moşieresc de până în 1945( unde este monumentul tipografilor ucişi în 1918 din Piaţa fostului Teatru naţional, sau a greviştilor din 1933 dela fostele Ateliere “Griviţa Roşie”?) Ceeace este revoltător pentru noi este faptul că această declaraţie a fost rostită în clădirea construită de acel “regim ilegitim şi criminal”, “Casa Republicii” azi “Palatul Parlamentului”. Câtă indecenţă! RUŞINE!! Suntem convinşi că adevărul, până la urmă, va birui şi va ieşi la lumină, în ciuda tuturor obstacolelor care-i stau în cale.

20 12 2009 Președinte Petre Ignatencu

7. De ce creșterea efectivelor în Afghanistan?

de Shamus Cooke traducere de pe: www.workerscompass. org Anunțul președintelui Obama că va trimite un plus de 30 000 de soldați în Afganistan- și rugile sale către aliați să mai trimită un plus de 10 000 - vor avea efecte dramatice asupra societății americane și internaționale. Speranța că alegerea lui Obama va schimba radical politica externă a SUA a fost spulberata. Acest act al său va pune pe gînduri milioane de americani care erau pînă acum dispuși să acorde președintelui circumstanțe atenuante. Anunțul va

trimite de asemenea unde de șoc în rîndul armatei – mulți soldați și familiile lor au rămas tăcuți în legătură cu un război din care speră ca președintele Obama îi va scoate trimitîndu-i acasă. Ei nu prea văd rostul morții într-un război fără sens. Este deci probabil că moralul va continua să se deterioreze. Motivele din spatele acestei creșteri a trupelor - Al Qaeda, "distrugerea teroristilor", etc.- au puține șanse să mai prostească mulți oameni, cu excepția mass-mediei. Această propagandă a "războiului cu terorismul" se bazează pe aceleași sloganuri ilogice ca pe vremea lui Bush, și venind din partea lui Obama asemenea cuvinte sună în mod special bizar, aducîndu-ne aminte de un biolog evoluționist obligat să susțină creaționismul. Obama este obligat să spună o mare minciună pentru că adevărul este prea aspru. Dacă el ar fi vorbit fie și în mod indepărtat de adevăratele motive ale războiului, atunci opoziția publicului ar fi fost totală și bugetul său militar de 660 miliarde dolari pentru 2010 ar fi provocat demonstrații de masă. În realitate, războiul din Afghanistan a reprezentant doar o modalitate convenabilă pentru corporațiile americane de a pune mîna mai bine pe zona plină de resurse a Orientului Mijlociu. De exemplu, la scurt timp după invadarea Afganistanului ni s-a spus că Irakul era o adevarată "bomba cu ceas", iar acum Obama ne asigură ca Pakistanul e adevarata amenințare, și să nu uităm Iranul! Dacă ne gîndim la bugetul militar menționat deasupra, aceste țări sunt amenințări la adresa noastră în același fel în care un purice este o amenințare la adresa unui elefant! Cine beneficiază cu adevărat de pe urma războiului din Orientul Mijlociu? Pînă acum, fabricanții americani de arme (Boeing), companiile petroliere (Exxon, etc.) și marile bănci, ca Citigroup, care domină și finanțele țărilor cucerite. Corporațiile care se ocupă cu ”reconstrucția" țărilor „eliberate”, gen Halliburton, iubesc și ele războiul în mod deosebit, la fel ca mulțimea de "contractanți privați", specializați în gatit mîncare (vezi din nou Halliburton) pînă in trupe de mercenari (Blackwater). Numeroasele corporații americane care exportă peste hotare sunt și ele beneficiare ale războiului, din moment ce o țara dominată le oferă o piață de monopol pentru vînzarea bunurilor lor, sau capacitatea de a construi maganzine acolo unde nu existase înainte nici unul. Acestea sunt forțele care conduc politica externă a lui Obama și ele preferă să vadă popoarele american si afghan sîngerînd reciproc decît să îngăduie pătrunderea vreunui competitor, cum ar fi China sau Rusia, care să beneficieze de resursele și piețele țării. Cu siguranță SUA nu duc în Afghanistan un război cu terorismul, iar Al Qaeda și "geniul rău" Bin Laden nu își dirijează luptătorii din peșteri. Majoritatea covîrșitoare a celor care luptă cu trupele americane nu sunt "extremiști islamici" (altă frază devenită șablon), ci oameni simpli, înfuriați de trupele de ocupație care le intră în case, care-i fac să aștepte la puncte de control, care-i rețin în mod




arbitrar și-i duc în centre de detenție, unul din ele este cel de la baza aeriană Bagram, care le ucid membrii de familie. Da, multi afghani sunt adînc religioși, dar prezența forțelor americane este cea care "radicalizează" religiozitatea lor. Islamul nu este eminamente violent, dar orice ocupație militară fără discuție că este.. Cei care doresc să pună capăt acestor războaie trebuie să înceteze să se mai bazeze pe sistermul corporatist bi-partit și să înceapă să se organizeze independent. Mișcarea împotriva războiului a fost puternică în timpul lui Bush nu numai datorită furiei publice dar și pentru ca cei din fruntea Partidului Democrat care conduceau organizațiile de front gen MoveOn si altele își pierdeau timpul în manevre cinice. Cand Obama a devenit președinte, liderii acestor grupuri au jucat un rol cu totul distructiv în mișcarea anti-război, în unele cazuri abandonînd lupta de tot și luînd și fondurile cu ele. Această dezorganizare a mișcării, coroborată și cu iluziile pe care mulți le mai aveau în Obama, a avut ca efect slăbirea organizării. Dar decizia lui Obama de sporire a trupelor poate avea tocmai efectul dorit. Demonstrații se vor organiza în primăvară și pînă atunci este timp suficient să te alături grupurilor/coalițiilor locale. Demonstrațiile de masă sunt foarte eficiente deoarece ele arată participanților puterea acțiunii colective și dezvăluie de asemenea natură anti-democrația a statului. Mai important, marșurile mari au rolul de a arăta soldaților americani că ei vor avea sprijin public dacă refuză în mod colectiv să lupte, sau in mod individual, în aceste războaie ilegale. Războiul din Vietnam s-a terminat în mare parte datorită faptului că atît de mulți soldați au refuzat să mai lupte și au demonstrat împotriva războiului. Ei au găsit acest curaj în mare parte datorită masivului sprijin popular de acasa. Demonstrațiile de masă nu se organizează singure. Va fi nevoie de oameni obisnuiți, lucrînd împreună, pentru ca ele să devină realitate, sub lozinca: ADUCETI TOATE TRUPELE ACASA ACUM! SA SE PUNA CAPAT RAZBOAIELOR SUA IN ORIENTUL MIJLOCIU!

8. Imperiul avansează

Noul Imperiu Cotroman Romano-German a realizat un mare pas înainte, de un pericol fără precedent pentru multele popoare ale Europei -transformată într-un lagăr sclavagist- şi în primul rînd pentru ţările mici şi mijlocii, care devin astfel noile colonii ale vechilor imperii, reunite acum sub un singur manechin.

Poftitorii la drepturi imperiale despotice au reuşit să înfrîngă ori să păcălească vigilenţa unor popoare demne -care se exprimaseră anterior împotriva imperiului- şi astfel s-a deschis calea nimicirii statelor şi chiar a multor popoare europene, inclusiv prin trădarea intereselor naţionale de către conducerile unor state, cum este cazul Romîniei, unde Poporul nu a fost întrebat nimic, hotărîrea fiind luată de găştile peceriste erijate în "partide" parlamentare... Atît de mare a fost pofta cotropitorilor de a-şi realiza imperiul, că nu s-au sfiit să împingă în faţă, ca propunere pentru preşedinte-"imperator" chiar pe cel mai mare dintre fasciştii lumii contemporane, Tontu Bler; doar şiretenia a determinat deturnarea acestei numiri dezastruoase, fiind în final desemnate persoane "şterse" ca să nu bată prea tare la ochii popoarelor care, de-acum, vor avea un supraşef de stat şi un ministru de externe, guvern suprastatal, apoi, desigur, armată, poliţie, "justiţie", toate imperiale, într-un cuvînt, cum ştim: POARTA COTROMANĂ ! Trădătorii maselor populare din toate încă "statele" europene -unde se numesc social-democraţi, socialişti şi chiar ... comunişti !- uniţi şi dornici de putere şi-au impus voinţa lor de menşevici peste jumătatea de miliard de locuitori ai bătrînului continent. Mai mult pe http://pentrusocialism.blogspot.com/

9. Foametea, adevărata problemă a omenirii

Există peste 1 miliard de persoane înfometate Foametea afectează, în prezent, 1,02 miliarde de persoane - aproape o zecime din populaţia mondială -, potrivit Raportului FAO, Agenţia ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie, care a fost dat publicităţii la Roma. "Nici o ţară nu este cruţată şi, ca întotdeauna, ţările cele mai sărace - şi populaţiile cele mai neajutorate - sînt cele care suferă cel mai mult", specifică Jacques Diouf, directorul general al FAO, într-un raport elaborat în comun cu Programul Mondial Alimentar (PMA), care a fost prezentat cu două zile înaintea Zilei Mondiale a Alimentaţiei. Cea mai mare parte a persoanelor malnutrite se află în regiunea Asia-Pacific (642 de milioane), urmată de Africa subsahariană (265 de milioane), de America Latină (53 de milioane) şi de regiunea care cuprinde Orientul Mijlociu şi nordul Africii (42 de milioane). În ţările dezvoltate, 15 milioane de persoane suferă de foame. Documentul prezentat ieri subliniază că această tendinţă se înregistra chiar şi înaintea crizei economice mondiale, care a făcut ca numărul celor înfometaţi să treacă dincolo de un miliard.




După succesele în domeniul combaterii foamei, din anii '80 şi de la începutul anilor '90, numărul persoanelor malnutrite a început să crească în 1995, ajungînd la 1,02 miliarde anul acesta, ca urmare a efectului combinat al preţurilor ridicate ale hranei şi a crizei financiare mondiale, afirmă FAO. "În lupta împotriva foamei, accentul ar fi trebuit să se pună pe creşterea producţiei de alimente", a declarat Jacques Diouf. "Este de bun-simţ faptul că ar fi trebuit să se acorde prioritate agriculturii, însă s-a întîmplat exact invers", a mai spus acesta. În 1980, 17% din ajutorul acordat de ţările donatoare a fost destinat sectorului agricol, cifră care a scăzut la 3,8% în 2006 şi care a crescut uşor abia în ultimii 3 ani, a afirmat Diouf într-un interviu acordat pentru AP Television News. FAO, care găzduieşte un summit mondial consacrat alimentaţiei luna aceasta, afirmă că producţia de alimente trebuie să crească cu 70% pentru a hrăni populaţia proiectată, de 9,1 miliarde de persoane în 2050. Pentru hrănirea acestei populaţii, ţările sărace vor avea nevoie de 29,8 de miliarde de euro pe an ca ajutor pentru agricultură. În prezent, acest ajutor este de 7,9 miliarde de dolari. Potrivit FAO, săracii care locuiesc în zone urbane se confruntă cu greutăţi mai mari pentru a face faţă recesiunii mondiale, avînd în vedere că scăderea exporturilor şi reducerea investiţiilor externe directe au condus la creşterea şomajului urban. Zonele rurale trebuie să facă faţă problemei pe care o va reprezenta întoarcerea unei părţi a acestei populaţii urbane la ţară. Soluţia, dupa părerea noastră, este sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare şi a celor sărace să-şi dezvolte propria producţie agricolă potrivit tradiţiilor proprii, punînd la dispoziţie în mod gratuit sau la un preţ neînrobitor a ultimelor cuceriri ale ştiinţei şi practicii agricole din ţările dezvoltate dar adaptate la condiţiile pedoclimatice ale acestora. Să nu se impună în aceste ţări culturi şi specii de animale care nu sunt specifice acestora ci să fie sprijinită cercetatea pentru ameliorarea culturilor şi speciilor de animale proprii acestor ţări. Într-un cuvînt, să se acţioneze pentru încurajarea autosatisfacerii din punct de vedere al asigurării hranei pentru sine de de către fiecare ţară în parte, dacă nu integral atunci cel puţin în cea mai mare parte. Petre Ignat

10. Învățămintele revoltei muncitorilor de la Brasov din anul 1987

Revolta muncitoreasca de la Braşov din 15 noiembrie 1987 poate fi considerată una legitimă din punctul de vedere al muncitorilor, legitimă împotriva abuzurilor conducerii de

fabrică, dar ea nu poate fi totusi considerata episodul eroic al luptei populare anticomuniste pe care vor anticomunistii să îl considere. Însuşi conducătorul PCR şi al Statului român din acel an, Nicolae Ceauşescu, le-a dat dreptate muncitorilor. Orice lupta muncitoreasca impotriva abuzurilor conducerii, fie ca e vorba de abuzuri ale patronilor sau ale directorilor, este, conform doctrinei comuniste, un pas înainte în vederea dezvoltării conştiinţei de clasă a muncitorilor. Dar în acelaşi timp nu orice luptă valorează în mod egal din punctul de vedere al dezvoltării acestei conştiinţe. În istoria muncitorimii române sunt lupte muncitoreşti cu o valoare mult mai mare - Bucureşti 1918, Lupeni 1929, Griviţa 1933, ba chiar şi Galaţi 1916, când s-a pus problema opoziţiei muncitorilor faţă de intrarea României în primul război mondial imperialist. Şi de aceea este din punctul nostru de vedere absolut DE ÎNŢELES de ce forţele anticomuniste de azi fac atâta agitaţie pe tema zilei de 15 noiembrie 1987 dar ignoră complet ziua de 13 decembrie 1918 cand au murit PESTE O SUTA de muncitori, sau momentul 6 august 1929( Lupeni), când au murit peste 20 de muncitori. De ce e de înţeles? Pentru ca aceste crime s-au făcut în timpul guvernării unor "eroi" ai cauzei anticomuniste - Ion IC Bratianu respectiv Iuliu Maniu. Deci este logic din punctul lor de vedere să se concentreze pe ”paiul” dn ochii comuniştilor în loc să vadă bârna din proprii lor ochi "democratici". În concepţia noastră protestele de acum 22 de ani de la Brasov nu pot fi considerate ca având aceeaşi importanţa cu cele din 1918 şi 1929, sau chiar cu cele din 1888, cand au avut loc pentru prima oară, în România, proteste muncitoreşti de mare amploare, la Bucuresti si la Galati. Şi asta nu doar din cauza numarului NUL de victime omeneşti( morţi ) înregistrat atât la Braşov cât şi în Valea Jiului în 1977, sa ne amintim ca si atunci nu numai ca nu fusese omorât nici un muncitor protestatar, dar liderul lor, Constantin Dobre, a fost supus extrem de crudei masure represive de a fi trimis... la scoala de partid Stefan Gheorghiu, dupa cum precizează istoricul academician prof. Dr Florin Constantiniu in lucrarea sa "O istorie sincera a poporului român". Numar nul de victime care ar trebui de altfel să le dea de gândit celor care susţin că regimul de la noi ar fi fost "mai dur" decât în Ungaria, Polonia sau URSS dupa moartea lui Stalin - daca ar fi fost asa cum se face ca acolo au fost omorati muncitori in 1956, 1962 sau 1970, pe cand la noi NU??? Dar si din cauza ca în dezvoltarea conştiinţei muncitoreşti este important nu numai protestul, acţiunea revendicativă în sine, ci şi URMARILE sale. Dacă un protest duce la întărirea conştiinţei anticapitaliste a muncitorilor, dacă el duce la accelerarea pătrunderii ideilor marxiste în rândul lor, atunci el valoreaza mult mai mult decat altele care nu duc la aşa ceva, şi infinit mai mult decât altele care îi ÎNDEPĂRTEAZĂ pe muncitori de la anticapitalism şi marxism, îndreptându-i în schimb împotriva SINGUREI orânduiri care le-a îmbunătăţit în mod real situaţia - cea




socialistă întemeiată pe marxism-leninism. Protestele din 1888, 1918, 1929, 1933 care i-au apropiat pe muncitori de adevarata lor salvare valorează mult mai mult decat cele din 1977 sau 1987 care i-au indepartat de ea. Nemuţumirile muncitorilor de la Braşov au fost legitime, dar elementele anticomuniste infiltrate în randul lor, profitând şi de lipsa unei propagande marxiste temeinice în fabrici, i-au DEZORIENTAT pe muncitori, deturnând protestul şi abătându-l pe o cale ce s-a dovedit mai târziu contrarevoluţionară. În loc să sustină REFORMAREA IN SENS MARXIST a regimului comunist - prin REDUCEREA PRIVILEGIILOR directorilor de fabrica şi altor oficiali ce-şi meritau prea puţin primele suplimentare, aceste elemente infiltrate i-au îndemnat pe muncitori sa înlocuiasca un rău cu UN RAU SI MAI MARE. Căderea comuniştilor ( pcr-işti) şi instaurarea "democraţiei" subordonate banului au tras IN JOS muncitorimea din Braşov şi pe cea din întreaga ţară. Muncitorii au pierdut cea mai mare parte din ce castigasera in perioada socialista. Multe fabrici s-au inchis, ( ce mai este Fabrica de autocamioane din Braşov şi câţi muncitori mai are), altele s-au „privatizat” iar patronii au instaurat de multe ori un regim sclavagist împotriva angajatilor. Munca nu mai este respectată aşa cum era, fie chiar şi insuficient, atunci. Ziarele anunţă sute de mii de „disponibilizări” din rândul muncitorilor, inclusiv în Braşov. Aceasta sa fie "libertatea" pe care o doreau muncitorii de la Brasov acum 22 de ani? Nu credem de loc acest lucru. Prin urmare credem ca avem dreptul sa le cerem anticomuniştilor extrem de vocali din zilele noastre: nu mai ridicati in slavi un protest care nu merita nici pe departe sa fie ridicat în slăvi, aşa cum merită acele proteste din timpul guvernărilor DUMNEAVOASTRA, si pe care încercati in fel si chip sa le treceti sub tacere. În ce ne priveşte pe noi, comuniştii, suntem datori să tragem învaţăminte din protestele muncitoreşti care au avut loc nu numai la noi dar şi în alte ţări socialiste, pentru că atunci când socialismul se va întoarce să existe o încredere reală între muncitori şi conducerea de partid şi stat, încredere care să prevină pe contrarevolutionari să mai înşele încă o data, cu consecinţe catastrofale, pe cei ce muncesc. Este nevoie de mai mult egalitarism in salarizare, de mai multă participare a muncitorilor la luarea de decizii, de o mai buna legătură a partidului cu masa de muncitori nemembri de partid. Partidul trebuie să-şi păstreze rolul conducator dar nu trebuie să înăbuşe glasul celor fără de partid, ci, dimpotriva, trebuie de multe ori să se comporte ca un SERVITOR al acestora, mai ales cand ei formeaza marea masă. De asemenea partidul trebuie sa fie ALĂTURI de muncitori atunci când aceştia se ridică la luptă din motive legitime, ei trebuie sa vadă că partidul este de partea lor în disputele pe care le pot avea cu şefii. Considerăm că din acest punct de vedere, noi comuniştii români şi cei din alte ţări est-europene avem destule de învaţat din experienţa Revolutiei Culturale Chineze, când conducerea comunistă a incurajat lupta muncitorilor şi altor elemente împotriva birocratiei metamorfozate intr-o "burghezie rosie". Lupta maselor cu „burghezia roşie” nu duce intotdeauna la

restauratie capitalista, dar pentru aceasta e nevoie ca masele sa vada ca partidul este alături de ele. Radu M Florian

11. Mascarada Magistraturii Maculate

Greva mascată a magistraţilor a fost validată, aprobată – şi, pe cale de consecinţă, deducem că a fost chiar iniţiată – de însuşi Consiliul Superior a Magistraturii, care este forul conducător al Magistraturii. De aceea, suntem îndreptăţiţi să vorbim nu doar de magistraţi – fie ei mulţi sau puţini care „protestează“ –, ci de instituţia ca atare, Magistratura cu M mare, care a comis o grevă autentică, sub paravanul pervers al cuvîntului mai inocent, „protest“! „Protestul“ magistraţilor a stîrnit vehemente reacţii pro şi contra. Cele pro sunt vădit neîntemeiate. De ce? Pentru că sunt puţine şi pentru că aparţin, îndeobşte, celor care fac parte din clanul magistraţilor. Dar, în primul rînd, pentru că însăşi manifestarea acestei acţiuni a fost îmbălsămată sub titlul benign de „protest“, ceea ce dezvăluie întregul tertip avocăţesc specific acestei categorii profesionale. Magistraţii nu au voie să facă grevă, aşa că s-au ascuns, inutil, sub pulpana cuvîntului „protest“, care cuvînt nu are nici măcar funcţia frunzei de viţă de pe statui: nu acoperă fariseismul, ipocrizia deşănţată a magistraţilor. O dovadă suplimentară a acestei mascarade de „protest“ este şi faptul că deşi, în 28 septembrie, fusese declarat încheiat, pînă azi, 2 octombrie, existau judecătorii – cum este, de exemplu, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – care încă nu îşi reluaseră activitatea!

Pentru că nu mai aveau voci autorizate şi cu prestigiu care să-i apere, magistraţii au apelat la timbrul nou şi lacrimogen al proaspetei preşedinte – ca numire în funcţie, nu altfel! – a Asociaţiei Magistraţilor din România (A.M.R.), d-na Mona Pivniceru. Lamentatio pro domo Şi cine comite „protestul“? Magistratura, cotată în toate sondajele de opinie ca cea mai coruptă instituţie a Românei. Elocvent este şi avertismentul dat recent de Olanda, prin acuza adusă Justiţiei din România. Doamna judecătoare Mona Pivniceru, care a înlocuit-o pe Viorica Costiniu la conducerea A.M.R., ar face bine să-şi amintească de alţi componenţi ai Consiliul Superior al Magistraturii, care nu aveau ce căuta acolo: procurorii Alexandru Ţuculeanu şi Ilie Picioruş şi judecătoarea Maria Huza, preşedinta




Tribunalului Bucureşti; adică mastodonţi ai corupţiei – aşa cum am demonstrat în studiul de caz Armaghedonul magistraţilor! Şi doamna Pivniceru se vaită, ipocrit, că sunt discreditaţi şi discriminaţi, că preşedintele ţării, unii din mass media şi o parte a opiniei publice atentează la prestigiul şi imaginea magistraţilor. Numai că actuala şefă a A.M.R. i-a preluat nu doar şefia deţinută de Viorica Costiniu, ci şi fariseismul acesteia, căci iată ce declara ea, conform articolului lui Cristian Mihai Chiş, Prostituate in roba: „Pe cînd conducea oficial A.M.R., Viorica Costiniu a înaintat C.S.M. două propuneri de modificare a Legii privind statutul magistratului. Una se referea la eliminarea prevederii potrivit căreia constituie abatere disciplinara exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, cealaltă la înlăturarea răspunderii patrimoniale a magistraţilor în cazul săvîrşirii de erori judiciare sau pentru sentinţe invalidate de C.E.D.O.“ Aşadar, Viorica Costiniu se văicărea şi ea de denigrarea şi discriminarea la care sunt supuşi magistraţii – pronunţînd la Realitatea TV faimoasa frază „Magistraţii sunt obligaţi să se prostitueze juridic“ –, dar avea grijă să se preocupe de scutirea magistraţilor de răspunderea materială la care îi obliga legea, pentru sentinţele date greşit! Doar magistraţii, ţiganii şi maghiarii se mai vaită în ţara asta de discriminare şi denigrare: magistraţii au devenit, în cvasitotalitatea lor, corupţi; ţiganii ne-au compromis grav pe plan internaţional prin aproprierea şi impunerea abuzivă a făcăturii „rom/rrom“; maghiarii vor secesiune teritorială ca să facă stat în stat, ca în enclava Nagorno-Karabah. Şi, atunci, să nu-i discriminezi, adică să nu stai cu ochii pe ei, ca să vezi ce potlogării fac?! Dar, curios, ex-judecătoarea Maria Huza şi prietenul ei politic, ex-premierul Theodor Stolojan, – pătrunşi de adierea modernă a multiculturalităţii – i-au botezat copiii ţiganului penalist Bercea Mondialu’, care, constant, a scăpat de puşcărie prin grija deosebită a magistraţilor şi politicienilor corupţi (cf. * „Maria Huza a văzut puţa lui Judecatoru’ şi ploconu’ lu’ tat-su“, în Academia Caţavencu, 14 dec. 2005)! Cînd o veţi băga pe actuala avocată Maria Huza la puşcărie, împreună cu finul ei, Bercea Mondialu’, atunci să cereţi salarii mari şi respect din partea opiniei publice, d-nă preşedintă Mona Pivniceru! Şi, apropo de salarii şi de răspunderea materială a magistraţilor: i s-a reţinut vreunui magistrat din salariul său partea ce-i revenea ca obligaţie din sumele cu care a fost amendat statul român pentru sentinţele date greşit de magistraţi?! Daţi-ne măcar un singur caz! Lipsa de rol activ a Magistraturii Mai mult. Ex-judecătoarea Maria Huza, ex-preşedinta Tribunalului Bucureşti, a avut impertinenţa să dea Ministerul Justiţiei în judecată ca să îi plătească din urmă – din 2000 încoace – sporul de salariu pentru corupţie, deşi ea reprezintă simbolul patologiei politico-juridice. Ea a fost iertată pentru corupţia ei personală de către Consiliul Superior al Magistraturii, prezidat de Dan Lupaşcu, acelaşi Lupaşcu care, deşi Huza fusese învinuită oficial, el a favorizat-o pe Huza pentru a nu fi dată afară – motiv pentru care, culmea, a fost acuzat chiar de către A.M.R.! – şi care, acum, la recenta şedinţă de pomină a C.S.M., îl apostrofa pe

preşedintele Traian Băsescu că „nu ştie să conducă şedinţa“! Iar lacrimogena Mona Pivniceru vrea prestigiu şi să i se „repereze onoarea“ de magistrat denigrat de presă şi de preşedintele României. Prestigiul se dobândeşte prin competenţă profesională şi rectitudine morală – ceea ce la magistraţi nu se găseşte nici măcar cît negru sub unghie. Şi dacă cinste nu e, nici prestigiu nu e! Abordând problema luptei anticorupţie, la bilanţul D.N.A. din 6 februarie 2007, preşedintele Traian Băsescu «a amintit de contractele de energie, care nu s-au desecretizat, şi de constatarea sa că nici un corp de control nu le-a luat vreodată la verificat, întrucît „oameni din actuala Putere refuză să vadă aceste lucruri“. După ce a trasat, sugestiv, indicaţiile de acţiune pe care le-a considerat potrivite, Băsescu a încheiat prin a cere anchetatorilor DNA „să nu obosiţi în lupta anticorupţie“, şi a conchis că „actuala Putere se află în situaţia de a rata şansa de a da românilor un stat modern“ în privinţa luptei anti-corupţie» (cf. Răzvan Savaliuc, „Şo pe energie!“, în Ziua, nr. 3849, 7 februarie 2007). Asta, apropo de „băieţii deştepţi“ – cum sunt alintaţi astfel de presă, deşi, de fapt, trebuie să li se zică «infractorii cu „gulere albe“», deoarece fac escrocherii cu energia electrică ieftină, produsă de hidrocentrale, pe care o cumpără ieftin de la stat şi o revînd scump… tot statului! Ce au făcut magistraţii – recte procurorii, căci şi ei sunt magistraţi – pentru a dezvălui corupţia, la indicaţia imperioasă şi mobilizatoare a şefului statului?! Nimic pozitiv. Dimpotrivă, ei au intrat şi mai mult în simbioză cu alţi „băieţi deştepţi“, numiţi, totuşi, „rechinii imobiliari“, demascaţi, spre cinstea presei, într-o mulţime de articole – spre ocara magistraţilor, care au dovedit o totală „lipsă de rol activ“. Căutaţi, pe motorul Google expresia „rechinii imobiliari“ şi veţi găsi nenumărate materiale de lectură, dar şi de revoltă. Toate cazurile – tranşate în instanţele de judecată! – numite, generic, „cumpărarea de drepturi litigioase“ nu sunt decât escrocherii patente, ca şi revînzarea energiei electrice. S-au sesizat, din oficiu, Parchetele, la vreunul din cazurile acestea? Niciodată. A dat vreun judecător o sentinţă în defavoarea unui „rechin imobiliar?“ În nici un caz. De ce? Fiindcă nu i-ar mai fi ieşit banii murdari care „i se cuveneau“ din acea escrocherie, la care şi-a adus contribuţia, din plin, cvintetul rapace şi reprehensibil format din: 1) „rechinii“ în speţă, 2) funcţionari ai primăriilor şi cei de la cadastru, 3) avocaţi, 4) procurori, 5) judecători. Corupţii şi-au tras salarii mari anti-corupţie În pledoaria-i plîngăcioasă, preşedinta A.M.R. perora oţios despre independenţa justiţiei şi despre separaţia puterilor în stat. De la Montesquieau încoace numai despre asta se vorbeşte. Dar, în ciuda celor două doctorate ale sale, d-na judecător a uitat să mai precizeze că respectivele principii invocate – independenţa şi separaţia – sunt concepute şi gîndite exclusiv pentru a se asigura echilibrul Puterilor în stat şi controlul lor reciproc. Or, din praxis-ul juridic postdecembrist, Magistratura a dovedit că a vrut şi a reuşit




să devină stat în stat. Apoi, din păcate, în loc să se analizeze competenţa şi probitatea fiecărui individ în parte, magistraţilor li s-a acordat, de-a valma, la grămadă, inamovibilitatea şi, ca urmare, şi-au luat-o-n cap! Pe de o parte, magistraţii au revendicat creşterea permanentă a salariilor pentru a nu fi corupţi – ceea ce revine la a spune că au recunoscut, implicit, că sunt pe deplin coruptibili! –, iar, pe de altă parte, după ce au obţinut, anual, creşteri salariale exorbitante, şi-au mărit şi mai mult salariile pe cale judecătorească inventînd tot felul de sporuri – dintre care sporul pentru corupţie este cel mai hilar şi mai autoacuzator, deoarece corupţia a cuprins, totuşi, ca o metastază, întreaga societate tocmai din cauza lor. În consecinţă, Puterea Justiţiei a devenit incontrolabilă de către celelalte două Puteri – Legislativul şi Executivul – tocmai pentru ca Justiţia a devenit Ju$tiţi€! Adică Injustiţie. Adică Legea a fost înlocuită de Fărădelege, Dreptatea de Nedreptate, Binele de Rău. Or, Sine Iustitia, nulla libertas – „Fără dreptate, nu există libertate“! Ca atare, nu ne trebuie o asemenea independenţă a Justiţiei, manevrată de magistraţi corupţi. Mai este Presa a patra Putere în Stat?! Se spune, insistent, că „presa este a patra putere în stat“. În principiu, aşa şi este, într-un stat de drept. Numai că România nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş! Adică inversat. Şi asta tocmai din cauza magistraţilor, care au inversat valorile: în locul Legii, ei aplică Fărădelegea. În toate mass media se află o veritabilă arhivă publică referitoare la cazurile de corupţie. Dar în nici un caz dintre cele semnalate de presă magistraţii – adică judecătorii şi procurorii – nu s-au sesizat, nu au declanşat şi nu au finalizat soluţionarea corectă a situaţiei, fiindcă nici un semnal dat de presă nu a fost luat în consideraţie. Pe cale de consecinţă, presa a fost compromisă aproape în totalitate: scrie, vorbeşte, dar degeaba. E-adevărat, există o excepţie notabilă: ziarul Cotidianul a făcut plîngere penală contra preşedintei Tribunalului Bucureşti, Maria Huza, ca urmare a actelor de corupţie comise de aceasta, cu consecinţa cunoscută, reamintită mai sus. Dar Cotidianul nu a reuşit decît să o dea afară din Magistratură, nu şi să o bage la închisoare, cum era cazul. În restul semnalărilor făcute de presă, nu s-a luat nici o măsură de către autorităţile abilitate ale statului! Şi A.M.R.-ista şefă, d-na Pivniceru – care are curajul să pretindă, nici mai mult, nici mai puţin, că „Legea unică de salarizare este o lovitură de stat deghizată juridic“ –, se lamentează şi de faptul că presa, în genere, denigrează Magistratura. NU! Presa nu denigrează Magistratura, ci o descrie în toată murdăria ei. De fapt, nu în toată, deoarece încă nu prea ştie cît de maculată este Magistratura. De aceea, trebuie să afle cît mai multe din secretele tenebroase care maschează corupţia din Magistratură tocmai pentru a-şi recîştiga poziţia de a patra putere în stat. În privinţa aşa-zisei denigrări a magistraţilor, trebuie să revin asupra problemei. Există, totuşi, afirmaţii făcute de către unii ziarişti, care par a fi denigratoare la adresa magistraţilor, dar ele nu sunt calomniatoare, ci realiste,

poate doar exprimate într-un limbaj mai dur. Pe de altă parte, unii publicişti mai fac greşeala să scrie sau să spună că mulţii magistraţi, pe lîngă faptul că sunt corupţi, sunt şi „tîmpiţi, imbecili“ etc. M-am mai referit la această greşeală a lor, ultima oară în articolul «Becali la „beci“», subintitulat „Scrisoare întredeschisă domnului Nicola Popa, preşedintele Î.C.J.C.“, la care, fireşte, acesta nu mi-a răspuns. Dar e cazul să revin. Magistraţii au doar circumstanţe agravante Într-adevăr, greşesc profund cei care afirmă despre un magistrat (judecător, judecătoare, procuror) că este „tâmpit/ă". Dar ei greşesc nu în sens absolut, adică nu pentru că respectivul magistrat nu ar fi, realmente, tâmpit – de la natura lui maternă –, incult – de la facultatea lui de drept postdecembristă –, sau corupt – ca produs al „sistemului ticăloşit“ –, ci pentru că, atribuindu-i calificativele de „tîmpit“ şi/sau de „incompetent“, îi acordă, ipso facto, circumstanţe atenuante. În sensul afirmaţiei lui Iisus Hristos: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!" Nu este, însă, cazul aici: adică magistraţii nu trebuie iertaţi sub nici un motiv, căci ei ştiu ce fac! Chiar dacă, în genere, noi am fost învăţaţi să gândim în termeni precişi, riguroşi conceptual, totuşi, am învăţat la matematică şi puţină dialectică a gândirii: am învăţat şi despre raţionamentele „plauzibile", iar la logică am învăţat despre pseudo-silogisme, numite şi sofisme. Juriştii, în plus, au ca disciplină de învăţământ şi retorica – pentru a-i învăţa arta vorbirii convingătoare, cu argumente corecte, dar şi plauzibile, arta convingerii ascultătorului că el, juristul – avocatul, judecătorul, procurorul –, are totdeauna dreptate. Iar când nu are dreptate, recurge la sofisme, ca să-l păcălească pe fraier. Aşadar, chiar dacă ar fi realmente tîmpiţi şi inculţi, postul de magistrat inamovibil îi califică, automat, ca super-competenţi, super-oneşti, iar dacă greşesc, atunci nu mai au nici o circumstanţă atenuantă, atunci ei trebuie pedepsiţi exemplar cu maximum de pedeapsă: 25 de ani închisoare, iar la proxima revizuire a Constituţiei trebuie să se introducă – special pentru magistraţi – pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberaţi pentru „bună purtare“. Aceasta, în cazul cînd nu vor putea fi admise celelalte amendamente la Constituţie, pe care le propusesem în articolele anterioare, îndeosebi prezumţia de vinovăţie a magistraţilor. Oricum, actuala Putere şi-a „ratat şansa de a da românilor un stat modern“ – cum anticipase d-l preşedinte Traian Băsescu, iar asta, în primul rînd şi aproape exclusiv, din cauza magistraţilor, nu a presei. Dar, pe lîngă expresia măgulitoare de a fi „a patra putere în Stat“, presa a fost caracterizată şi printr-o sintagmă mai puţin academică: presa este „cîinele de pază al democraţiei“. Dar, după modul cum este ignorată, în primul rînd, de către Magistratură, dar şi de către celelalte două Puteri, Legislativul şi Executivul, „presa tinde să se transforme dintr-un cîine de pază într-un căţel de companie“ – cum remarcase, ironic, d-l prof. dr. Mihai Miron, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.




Cuvîntare rostită la aniversarea a 10 ani de apariţie a revistei CURENTUL INTERNAŢIONAL 2 octombrie 2009, Pojorâta Bucovina, România

Colonel (r.) Vasile ZĂRNESCU

12. Scrisoare deschisă adresată de Jean Maurer lui Valentin Tismăneanu

Motto: "Cu proşti, miştocari şi oameni dezangajaţi civic nu iese vreodată o democraţie" Ion Gheorghe Maurer Stimate domnule profesor Tismăneanu, Vă adresez această Scrisoare Deschisă în speranţa că veţi înţelege că aducerea în discuţie a fostului premier comunist Ion Gheorghe Maurer, în contextul zilelor noastre, nu are absolut nici o relevanţă. Simplul fapt că atît domnul Johannis, cît şi tovarăşul Maurer sînt germani şi unul a fost prim-ministru, iar celălalt este propus pentru această funcţie, nu mi se pare semnificativ nici din punctul de vedere al perioadelor în care au trăit sau trăiesc cele două personaje, perioade profund deosebite una de alta, şi nici din punctul de vedere al destinelor individuale. Forţaţi o paralelă, sub titlul "Miracolul german", din care, personal, nu înţeleg nimic, în afară de ceea ce frazele scurte o spun ad-litteram, citez: "Membrii aparatului de partid găsiseră, la rîndul lor, un domn străin şi eficient, pe Ion Gheorghe Maurer. Îl aclamau drept juristul pragmatic, marxistul luminat sau diplomatul înnăscut. Toate trei s-au dovedit a fi "mituri" sau "fără Maurer, cinicul perfect, Ceauşescu nu ar fi venit la Putere, iar dezastrul "Epocii de Aur" nu s-ar fi produs cu o asemenea monstruoasă intensitate". Nu înţeleg ce legătură au aceste afirmaţii cu domnul Johannis sau cu germanitatea celor doi, ca să nu mai vorbesc de plasarea afirmaţiilor în România de azi, zguduită de toate crizele posibile: financiară, economică, socială şi politică. Aşa cum, din cîte mă pricep eu la botanică, merele cu perele nu prea se potrivesc, nici dezastrele sau succesele celor două epoci, cea "De Aur" şi cea "post-revoluţie" (unde "revoluţie" este un termen cu totul şi cu totul extravagant - nu este locul aici să dezvolt noţiunea de "revoluţie" versus "lovitură de stat, cu victime umane") nu au nimic în comun. Depăşind, însă, neînţelegerea asupra consistenţei de fond a paralelei dumneavoastră, îmi permit să-mi exprim anumite gînduri. Să începem.

"Dezastrul, de o monstruoasă intensitate", performat de "Epoca de Aur" a României şi pus exclusiv în cîrca lui Maurer, denotă cel puţin o naivă înţelegere a istoriei acestei ţări în contextul expansiunii comunismului în Europa de Răsărit prin acţiuni hegemonice ruseşti. Oricum, numai de naivitate nu vă pot acuza. Nu-mi rămîne altă alternativă decît să consider că scrieţi şi gîndiţi la comandă politică. Plastic exprimat: aţi devenit un matroz sub comanda căpitanului de vas, care, parcă, din perspectiva mea, nu vă onorează. V-aş reaminti că menirea intelectualului de elită este independenţa faţă de conjuncturi politice sau de interese economice efemere. Este libertatea exprimării gîndului onest al acestuia în căutarea adevărului (fie el şi absolut, utopic vorbind), fără parti-pris-uri, în funcţie exclusiv de convingerile sale. Este, în fond, dependenţa acestuia faţă de propriile sale valori. Acestea sînt, în realitate, valorile dumneavoastră? Aţi devenit chiar atît de visceral în a urî tot ce este legat de "Epoca de Aur"? Să mă întreb dacă nu cumva un istoric de talia dumneavoastră începe să aibă probleme cu cunoaşterea şi interpretarea trecutului, că viitorul oricum este mai predictibil? Şi, dintr-una într-alta, cu ce drept sau motivaţie sînteţi atît de înverşunat pe România comunistă? Să fim serioşi, nici dumneavoastră, şi nici eu nu avem dreptul să facem multe comentarii, dintr-un simplu motiv: amîndoi am avut şansa să nu fim obligaţi să mîncăm prea mult salam cu soia, aşa cum o făceau cei mulţi, şi, pe deasupra, ne-am mai şi pus picioarele pe spinare şi ne-am autoexilat prin ţări străine atunci cînd am considerat, fiecare din motivele lui, că nu mai merită să trăieşti în România. "Revoluţia" am trăit-o amîndoi prin intermediul presei şi Televiziunii şi nu ne-a şuierat nici un glonţ pe la ureche. Măcar Petre Roman a fost pe baricade. Deci, domnule profesor, de la birou, din vîrful pixului şi cu fundul la cald, parcă nu sînteţi suficient de îndreptăţit să daţi verdicte despre oameni, destine şi epoci, astfel încît să vă mai şi considere lumea credibil. Nu scuipă atîta venin familiile cu copii omorîţi la revoluţie, omorîţi nu în luptă dreaptă, ci mişeleşte de nişte politruci cu ifose şi viziuni demente, viitorii democraţi de astăzi, cît scuipă pseudo-intelectualii portdrapel născuţi din neantul de după. Nici eu, nici dumneavoastră, şi nici mulţi alţii pe care îi desconsider profund (pe mine, inclusiv, cel puţin din acest punct de vedere) nu am avut curajul să-i scuipăm în faţă pe cei pe care i-am găsit vinovaţi în comunism. De ce? Pentru că, pe româneşte, am făcut pe noi de frică. Pentru că am crezut că avem de apărat ceva personal, mai presus decît interesul comunităţii. În aceste condiţii, eu nu-mi permit să deschid gura prea mult. Am fost laş, am mîncat rahatul, acum rămîn demn, cu destinul meu cu tot, şi-mi văd de treabă. 322=254, déjá-vu. Déjá-vu cînd, dacă îmi permiteţi întrebarea? Bănuiesc că găselniţa dumneavoastră alegorică de identitate între 322 şi 254 se bazează pe numitorul comun care a coagulat parlamentarii români în demersul lor, în a-l răsturna pe domnul preşedinte Băsescu. Indiferent de motivul acestei coagulări, demersul în sine este profund democratic şi constituţional. Ce vă deranjează în chestia asta? Ar trebui, ca istoric şi critic social, să fiţi mîndru cînd, în România, unde mămăliga explodează atît de greu, se

S

pdllsrîîA(ddcmpc CŞaş DoetwnPvas Aepfioffc CJR

LîC

Scânteia As –N

produc astfeldemocraţiei. egitimitatea egitimitatea p

speriat de fapromâneşte, "sîngrijorat de sîntors cu 20-3Adică, în total(eventual mindreptate şi adumneavoastrconfruntărilor majoritatea popuţin, cam aşace motiv s-a fo

Chiar sînteţi cŞi că restul sapriori. Poate şti. Nici eu nu

Dacă domnul ordine. Dacă 3exprima dorintrebuie respectwhat"? Care enici una. Să înParlamentul nvotat, ar fi o aavea nişte proschimbă preşe

Ar mai fi mulesenţă, rămînepersonalitate cfacil de aura ncomplete, ca

omisiune, arunfoarte complefost tatăl meu cu el" - mi se p

Cu salutări, JEAN MAURReprodus din z

13. ÎntîComunPartiduKKE

La mijlocul luîntîlnire întComuniştilor(N

Nr. 6 decembrie

l de mişcărSau, ne a

Parlamentulupreşedintelui aptul că "the mstăpînul este soarta preşedin0 de ani în urlitarism, undenoritar) şi nuar mai fi, înă, m-aş rezumdemocratice

oate şi trebuiea scrie în manormat majorita

convins că domsînt tîmpiţi? Oor fi şi mai hoştiu.

Băsescu con30%-40% dinţa şi susţineretată. Dacă nu,este problemancep acum să nu sînt legitimaberaţie. Dar, sobleme cu săredintele. Sau, p

lte de spus, de, însă, gustulce se vrea obdegajată de Pare devin, dencă o imagineexe, într-o epo

în comunismpare, de data a

RER ziarul Tricolo

îlnire dinniştilor(Neul Comun

unii noiembrietre reprezeNepecerişti)

e 2009

ri. Este, în apucăm acumi şi a parlaales. Cred, ma

master is jeopîn pericol".

ntelui Băsescurmă, de unde, trebuia să meu cu cel carn plus, şi mma la poziţiadin Români

e să decidă penualul democratea).

mnul BăsescuOr fi, dar nuoţi, dar nici as

nvinge la alegn populaţia cu ea faţă de Băse, va ieşi altcina? Din punctfac speculaţii

mi pentru că, ds-ar părea că dritul în altă bpoate, mă înşe

dar aş dilua pl amar că o mbiectivă sînt cPutere şi, prine cele mai mue deformată asocă nebună, a

mul românesc.asta, mie "déjá

orul

tre Partidepeceriştniştilor din

e a avut loc pentanţii par

- P.C.(N.),

final, dialm să cont

amentarilor, vai curînd, că sardized", adic Or, dacă su, însemnă că, de fapt, aţi pergi cu cel pure, poate, ar majoritar. În a de observatia şi aş admieste minoritateraţiei (indifere

u este cel maiu aveţi de unsta nu aveţi de

geri, atunci edrept de vot

escu, atunci aceva preşedintetul meu de vei de ce Băsescde fapt, 70% dumneavoastrbarcă, în caz el.

prea mult textminte strălucitcontaminate an verdicte scuulte ori, falsesupra unei peraşa cum cred. "Vinovat şi á-vu"!

dul ti)‐ P.C.(Nn Grecia ‐

pentru prima ortidelor: Pa, singurul p

A

| © copyr

ectica testăm versus sînteţi că, pe sînteţi ă v-aţi plecat. uternic

avea locul

tor al ite că e. Cel ent pe

i bun? de şti

e unde

ste în îşi va ceasta e. "So edere, cu sau nu au

ră veţi că se

tul. În tă şi o atît de urte şi e, prin rsoane d că a la zid

.) şi ‐

oară o artidul partid

comdin ÎntdenScîCo194noizisde ucicapţarinc DecomP.Chtt

ASOCIAȚIA M

right As. Scân

munist înregisn Grecia – KK

tîlnirea a avnumire adîncînteia fiind d

omunist Romîn48 – 1989) cui, socialiste,

se-i „Revoliţitrădătorii din

idă pe Conpitalismului raă dependentă

capabilă să se

espre această municatul C.(N.) aflat latp://pentruso

MILITANȚILOR

nteia - www.sc

strat legal din KE.

vut loc la Cc înrădăcina

denumirea orgn care a conduu rezultate deoconstrucţie î

ii din decembn acest partidnducător şi apace, cu consă de finanţa mautogestionez

întălnire puPartidului

a adresa : cialism.blogs

R PENTRU PACPROGRES SOC

canteiaasociati

România şi P

Clubul restauată in conştganului de prus România tiosebite în conîntreruptă brubrie 1989”condd care nu s-au

să arunce secinţele care mondială şi imze.

uteţi afla mai Comuniştil

spot.com

CE, EGALITATCIAL”SCÂNTE

ie.ro 16

Partidul Comu

urant „Scîntetiinţa româniresă a Partiduimp de 41 de nstruirea unei utal în urma dusă şi execu

u sfiit ,chiar, ţara în brase văd astăzi

mperiul europ

multe detalilor(Nepeceriş

E ȘI EIA”

unist

eia”, ilor, ului ani( ţări aşa

utată să-l

aţele – o

pen,

ii în şti)-




14. Scrisoare de la un veteran

Stimați Tovarăși! Sunt U.T.C.-ist din 1944 si membru P.C.R.din 1947.Fac parte dintr-o familie care a intrat in miscarea muncitoreasca revolutionara in 1903, a dat partidului 7 ilegalisti si un erou al Diviziei Tudor Vladimirescu. După prăbușirea socialismului de stat(!) am restudiat toate lucrările de bază a marxism-leninismului, căutînd eventualele cauze ideologice a acestei prăbușiri. M-am convins din nou, ca toate tezele de baza, pricipiile al acestei ideologii sunt valabile si astazi, dar a trebuit să constat, că in practica partidelor comuniste, mai ales dupa ce au devenit partide de guvernamant s-au strecurat grave abateri de la această ideologie și aceste abateri,chiar și crime. au fost unele dintre cauzele prabusiri. Cu toate acestea afirm cu convingere, că este nevoie de reconstituirea Partidului Comunist din România, dar într-adevar a unui partid nou, care se delimitează de greșelile vechiului partid, și condamnă crimele săvîrșite în numele ei de către conducători sau la îndemnul coducătorilor. Altfel există pericolul că noul partid să nu fie într-adevăr nou și să repete greșelile și abaterile celui vechi. De un astfel de partid nu e nevoie!. Sub aspectul aratat mai sus documentele programative ale Noului Partid Comunist nu sunt destul de convingatoare. Cel mai bine elaborat, clar și convingător este declarația de intentie. În preambulul Declaratiei, înaintea precizației "Cine suntem?" trebuie arătat de ce este nevoie de un Partid Comunist nou, arătînd convingator în ce mocirla a ajuns țara, în ce nenorocire trăiește poporul dupa 20 de ani de dominatie capitalistă și a "economiei de piață liberă". Dupa aceasta ar trebui să urmeze"Delimitarea". Dupa parerea mea aceasta delimitare ar trebui sa se refere cel putin la urmatoarele probleme: 1) Ce parere are noul partid despre industrializarea fortata a tarii , mai ales cu industria grea si de armament,care a dus la mai intii la stagnarea, iar mai tarziu la scaderea nivelului de trai? Răspuns. Industrializarea este necesara ptr dezvoltarea independenta a țării. Orice drum nou , revoluționar are o doză mare de sforțare. Totul e ca dozajul efortului să nu dea peste cap sănătatea societății, ceeace, credem noi, s-a și întîmplat înainte de 1989. 2) Ce atitudine are noul partid fata de colectivizarea rapida a agriculturii, mai ales prin constrangere? R. O greșeala! Nu s-a ținut cont de sfatul lui Stalin de a face pașii în această direcție cu răbdare si înțelegere. S-a

forțat timpul și din o acțiune necesară și utilă dezvoltării s-a ajuns să fie neacceptată tocmai de cei de la care trebuia un sprijin decisiv, țăranii. 3) Ce punct de vedere are noul partid comunist despre atitudinea adoptată de vechiul P.C.R. față de fostul C.A E.R. mai ales in privința diviziunii muncii între țările membre ale acesteia? R. Corectă din prisma necesitații dezvoltarii armonioase a țării, a independentei și suveranității sale. 4) Ce atidudine adopta noul partid față de cultul personalitații și față de dictatura personală a lui Ceaușescu? R. Cultul personalitarii a fost exagerat si a adus daune imaginii Partidului Comunist ca partid democratic. Nu trebuiau schimbate regulile conducerii colective din timpul lui Dej. Trebuie să se vadă care este diferenșa dintre publicitatea făcută unei persoane, conducător în cazul nostru, si cultul acesteia. Conducatorilor nu trebuie să li se facă publicitate pzitivă pentru a fi cunoscuti? Trebuie doar să fie criticați și eventual înjurați? 5) Care trebuie sa fie raportul dintre conducerea colectivă si raspunderea personala a liderilor de partid? R. Fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale. Ce se ințelege prin lideri, conducatorii sau membrii organelor de conducere? Conducătorii spunem noi. Ei îți pun semnătura pe deciziile organelor colective și răspund , de multe ori personal. Este anormal ca un conducător să semneze o decizie cu care nu este de acord. 6) Primul secretar(sau secretarul general) al Partidului trebuie sa fie conducator sau mediator in colectivul de conducere operativa a noului partid, care voteaza numai dacă în colectiv apare balotaj? R. Conducator al organului de execuție a hotărîrilor de partid. Dacă sunt mai multe păreri este bine ca, conducatorul să nu sugereze inainte care este soluția pe care o susține pentru a nu influenta decizia colectivului și numai în caz de balotaj el decide, dupa un proces de mediere între parți, care este soluția finală cu care este de acord și pe care o va semna, asumîndu-și răspunderea. 7) Pentru evitarea dictaturii personale a primului secretar(sau al secretarului general) trebuie sau nu limitata ca de cate ori poate fi reales aceeasi persoana in aceeasi functie? R.Suntem pentru limitarea numărului de mandate. 8) Pentru păstrarea caracterului democratic al vieții de partid trebuie sau nu să aibă fiecare membru dreptul de critică al oricărui organ sau conducător, și daca nu primește răspuns, să repete critica și în afara cadrului organizat al partidului?! R. Corect. Critica si autocritica nu trebuiesc limitate.




9) Cum priveste noul Partid practica de ingrădire a drepturilor minorităților naționale și încercarea de a asimila forțat a acestora? R. Toti cetațenii sunt egali in fața legii. Cei care au originii etnice diferite au dreptul sa-si prezerveze identitatea dar nu în dauna identitatii nationale a țării în care locuiesc. Pentru noi comunistii identitatea socială este cea mai importanta, calitatea de om, de muncitor, de proletar. Identitatea etnică sau religioasa este o problema personală a fiecaruia. 10) Pentru garantarea egalitatii reale ale minoritatilor nationale este nevoie sau nu a unui cod amanuntit ale acestor drepturi in domeniului invatamantului, ale culturii si al folosirii limbii materne in viata publica locala? R. Orice drepturi sunt precedate de îndatoriri iar prima îndatorire a unui cetățean al unei țări este sa respecte constituția acesteia care prevede egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor țării indiferent de etnie. Unitatea unei țări este dată de cîteva elemente principale: limba oficială, steagul și imnul, ele trebuiesc respectate necondiționat de orice cetățean al țării în care locuiește în mod voluntar. 11) Care este pozitia noului Partid privind interesele nationale si internationale ale proletariatului? R. Interesele nationale ale proletariatului sunt de ordin identitar, de dezvoltare comunitară în interiorul statului român iar cele internaționale sunt lupta comună pentru drepturile celor ce muncesc cu brațele și mintea si eliminarea exploatarii omului de catre om pe tot globul prin crearea unei noi societați, superioare, societatea socialista. 12)Ce parere are noul partid in privinta Partidului Aliantei Socialiste(P.A.S.)? R. Este un partid care se revendică din PSM, se consideră socialist, militează , spune el, ptr. o societate socialistă, nemarxistă. 13. În Statut trebuie stipulat că alegerea tuturor Organelor de Conducere trebuie facuta prin vot secret si dintre mai multi candidati, decat numarul posturilor!.Dictatura proletariatului trebuie sa fie reglementat de legi, asa incat sa nu se repete abuzurile din trecut! R. Trebuie redefinit termenul de dictatura plecand de la originea romana a cuvantului ce a avut o conotație pozitivă. Istoria cunoaște dictaturi pozitive și dictaturi negative. Dictatura este un mod de conducere a unei comunități statale și nu un sistem politic. Dictatura proletariatului nu este altceva decît democrația socialistă unde puterea este exercitată DE și ÎN FAVOAREA majorității cetățenilor unei țări reprezentată de proletari, de muncitori și țărani, mult mai mulți decît capitaliștii, întotdeauna. 14.Din programul partidului trebuie eliminat termenul"Socialism multilateral dezvoltat" , fiindca aceasta

este o ficțiune(parca ar exista socialism unilateral desvoltat) R. Aveti dreptate, este un nonsens, socialism înseamnă și multilateral dezvoltat. 15. Este bine, ca programul precizeaza libertatea vietii religioase ale membrilor, dar totodata trebuie precizat ca respinge orice incercare de a impune vreo conceptie si cult religios, de exemplu obligativitatea frecventarii orelor de religie in scoli. Prevederea, ca e posibil ca lumea sa fi fost creata de o fiinta e absurda, nestiintifica si o concesie neprincipiala fata de biserica. R. Nu se spune ființă ci ,,ar putea fi o entitate”. Este o afirmație la care s-a renunțat între timp. 16. Si in fine, comunismul ca scop al Partidului este foarte abstract. Ar fi nevoie de un program minim, in care sa fie formulate scopuri mai concrete R. Scopul este construcția unei societati socialiste, premisă pentru accederea la o societate comunistă. Societatea comunista va apărea ca o consecință a unei dezvoltarii foarte ridicate a societatii socialiste si nu creată mecanic. Cu stima tovaraseasca,un veteran. R. Mulțumim că ne-ati dat posibilitatea să vă răspundem. O precizare, cînd vorbim de greșeli sau crime trebuie să le și arătăm care sunt acestea. Cînd vorbim de crime vorbim de crime presupuse sau confirmate de către instanțele judecătorești? Cînd acuzi de crimă nu înseamnă că ea si a existată.

15. De prim presă‐comentarii

1.Ziarul "Adevărul" scrie ceva interesant: cică scandalul sexual cu Monika Lewinsky l-ar fi costat pe Bill Clinton Premiul Nobel pentru Pace (?!). Aşa o fi. A instaurat plăvanul ăsta o pace în Iugoslavia mai ceva ca-n cimitir. Prin urmare, dacă el nu-şi băga trabucul în păsărica lu' Monika, treaba era ca şi aranjată, Nobelul era al lui. N-avea să-l ia el, ci adjunctul lui, la fel de criminal, Al Gore. Ce înţeleg, oare, americanii ăştia prin PACE? Cu cît omori mai mulţi oameni, eşti mai pacifist? Nota: Lui Obama i-au dat inainte ca nu cumva sa faca o boacana mai tarziu si nu o sa se mai poata. Au invatat ceva din patania asta a lui Clinton. Comentariu: Premiul Nobel pentru pace este o afacere politica, de clasa. Sunt recompensaţi, de regulă, cei care sunt propuşi de diferite instituţii din statele capitaliste cu pondere semnificativă în luarea deciziilor la nivel global. Se ştie că cei care atribuie premiul nu fac lista de propuneri ci primesc o listă de propuneri din care sunt nevoiţi să aleagă. Printre premianţi au strecurat şi cativa din fostele ţări comuniste dar numai dacă au avut o atitudine




anticomunistă, Soljeniţîn, Walesa, Gorbaciov, sugerându-se că socialismul şi comunismul reprezintă o ameninţare la adresa păcii în lume şi cei care luptă împotriva sa sunt adevăraţi ,,arhangheli” ai păcii ceeace este un mare neadevăr, din contră tocmai capitalismul inperialist este factorul principal declanşator al războaielor care au produs imense pagube materiale şi multe milioane de morţi din rândul oamenilor. Dacă dăm ca exemlu, cele două războaie mondiale din sec.XX şi e suficient de edificator. În concluzie „Prin politizare excesivă şi anticomunistă, Premiul Nobel s-a descalificat...” cum aprecia revista România Mare într-un articol, cu care şi noi suntem de acord. Redăm un extras di acest articol: „Premiile Nobel pentru literatură sînt, de mai multă vreme, în pericol să îşi piardă prestigiul din cauză că nu se mai respectă criteriile obiective de apreciere. Nu este prima oară cînd desemnarea laureatului se face prin partizanat politic. Albert Camus a primit premiul după ce s-a despărţit de comuniştii francezi. Alexandr Soljeniţîn a cîştigat competiţia după ce a părăsit URSS, gestul său fiind exploatat propagandistic la maximum. Au mai fost şi alte compromisuri, dar, cel puţin în cazul scriitorilor pomeniţi mai sus, opera lor chiar merita să fie recunoscută. A altora, însă, ridică mari semne de întrebare. Cum este şi consacrarea scriitoarei Hertha Müller, originară din România. Ea s-a născut în 1953, lîngă Timişoara. În 1987 a emigrat în RF Germania. Cărţile sale se remarcă prin militantism în favoarea modului de viaţă burghez. Din această perspectivă, autoarea prezintă maniheist acelaşi conflict stereotip, comunism-anticomunism. Hertha Müller nu este preocupată de condiţia umană în tragismul ei, ci de condiţia activistului anticomunist. De aceea, literatura ei nu are originalitate şi strălucire. De altfel, autoarea nu se sfieşte să declare că ea scrie literatură fiindcă nu are altă preocupare. De aici şi primitivismul polemicii pe care o poartă cu trecutul apropiat. Hertha Müller nu are aspiraţii înalte şi nu plănuieşte să pună umărul la crearea unei lumi superioare. "Aş înnebuni dacă ar trebui să trăiesc în România", mărturiseşte ea. Şi asta spune totul despre Weltanschauung-ul ei.”

2.Din „Gîndul": "DIFERENŢĂ. Şantierul, locul unde democraţia mai mult rău face. 1987: Pasaj Unirii, gata în 34 de zile. 2009: Pasaj Băneasa, un haos de doi ani şi jumătate". Şi atunci, de ce l-aţi mai împuşcat, mă, pe Ceauşescu? Apropo de Pasajul Băneasa: haosul nu e de 2 ani şi jumătate, ci de 6 ani, iar vinovaţii sînt cei 3 primari generali ai Capitalei: Băsescu, Videanu, Oprescu. Comentariu: Diferenta dintre capitalism şi socialism, dintre economia de piaţă si economia unitară, centralizată si de stat este aceea că cel puţin în construcţii, ritmul de construire este mult mai rapid. Oare cât ar trebui statului capitalist, zis democratic, să construiască un obiectiv de marimea Casei Poporului sau Canalului „Dunăre Marea Neagră”? Secole? Doar un stat socialist în România poate garanta posibilitatea reducerii decalajului faţă de statele dezvoltate economic.

3.Presa care face analiza perioadei când la conducerea satului se afla Partidul Comunist - Adevărul, Jurnalul Naţional etc.- insistă pe faptul că aceasta a avut 50 de ani. Este un neadevăr evident ce poate fi demonstrat de un elev de clasă primară care a invăţat să scadă şi să adune. Datele istorice, certe, arată că Partidul Comunist a accedat la putere, prin reprezentanţi săi, odată cu formarea primului Gevern de după Insurecţia armată de la 23 August 1944 dar nu se poate spune sub nicio formă că au preluat atunci şi puterea. De la acest moment se împlineau puţin peste 45 de ani în decembrie 1989. Acelasi lucru se poate spune despre 6 martie 1945 cînd a fost instaurat Guvernul dr.Petru Groza, care nu poate fi considerat guvern comunist întrucît dr. Petru Groza nu era comunist ci preşedintele formaţiunii politice „Frontul Plugarilor” iar din el(Guvern) făceau parte şi reprezentanţi ai liberalilor şi ţărăniştilor. Nici după victoria în alegerile din noiembrie 1946 nu putem susţine faptul ca PCR a preluat puterea în România întrucît şeful statului era Regele Mihai. Se poate afirma cu deplin temei, comuniştii au preluat puterea deplină în România după abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 şi proclamarea Republicii Populare Române. Deci de la 1 ianuarie 1948 s-a înstaurat, cu adevărat, regimul comunist în România iar pînă la 22 decembrie 1989 au trcut aproape 41 de ani şi nu 50 cum se afirmă cu obstinaţie pentru prostirea poporului şi mai ales a generaţiei tinere. Minciuna stă cu „Democraţia la masă”?!

4.Interesant interviul luat raperului Puya şi publicat in ziarul Jurnalul National din 23 noiembrie 2009 cu un titlu foarte sugestiv „Românii funcţionează doar sub dictatură”. Extragem doar o întrebare şi răspunsul aferent: Jurnalul Naţional -Dacă ţi s-ar oferi ocazia să conduci o zi ţara, care ar fi primele schimbări pe care le-ai face? Puya - Aş dizolva toate partidele politice şi aş instaura o dictatură. Încep să cred că românii nu funcţionează decât în felul ăsta. De 20 de ani partidele politice se ceartă pentru putere, în timp ce noi nu avem străzi, spitale şi minorităţile ajung să fie pe locul 3 în Parlament. Miniştrii se schimbă la lună şi principala lor grijă e cine conduce. E clar că cineva trebuie să fie şeful, ca să putem să ne ocupăm liniştiţi de adevăratele probleme. Nici nu mă mai interesează care din ei e, pentru că oricum doctrinele politice sunt la mişto, de aia şi trec aşa uşor de la o idee la alta. ...” Comentariu: La o intrebare de genul „Tu cea-i face dacă..?” răspunsul nu poate fi decît cel care duce la cuvîntul „dictatură”. Nu poţi face ceva daca nu conduci iar a conduce înseamnă a da dispoziţie(ordin), a controla dacă se execută cum trebuie şi a sancţiona dacă nu se execută. Ori pentru cei indisciplinaţi, „liberi” cum îşi spun ei, aceasta este dictatură. Se poate oare progresa fara un asemenea mod de a conduce? Cred că ar trebui insistat mai mult pe conotaţia cuvîntului „dictat”, din care derivă „dictator”, „ dictatură”. La origini, Imperiul Roman, cuvîntul avea o conotaţie pozitivă. Legea, care este imperativă, nu este oare un dictat? Aplicarea ei nu se face prin „dictat-ul” judecătorului?




Mai mult pe: http://www.jurnalul.ro/stire-mass-media/puya-romanii-functioneaza-doar-sub-dictatura 5.În ziarul Gazeta de Olt din 17 noiembrie apare ştirea că fostul Preşedinte al României Nicolae Ceauşescu va avea o statuie în centrul oraşului Scorniceşti. „Statuia va fi făcută de un sculptor din Bucureşti care a trăit în Franţa. Va fi un bust şi va fi amplasat în centrul oraşului. Motivul amplasării unui astfel de monument în oraş este pur istoric: a fost un preşedinte al ţării şi noi credem că merită o statuie” spune nepotul fostului preşedinte Emil Bărbulescu iniţiatorul acestui demers. Comentariu: Subscriem acestui demers şi-l felicităm pentru iniţiativă. Nu înţelegem de ce se ataşează cu obstinaţie termenul de „dictator” lui Nicolae Ceauşescu cînd se ştie că a fost Preşedintele României şi Secretar General al PCR? În România nu a existat funcţia de Dictator ci doar în Imperiul Roman si avea o conotaţie pozitivă.Oricăt s-ar strădui anticomuniştii să-l arate „în negru” nu vor putea reduce din meritele sale în dezvoltarea României, probele sunt prea multe şi evidente. Este timpul să fie apreciate la adevărata valoare. Amplasarea unei Statui în localitatea natală este un prim pas. 6. Eram mai fericiti in socialism Jurnalul Naţional a publicat la 30 octombrie 2009 articolul „Fericirea şi satisfacţia românilor în prezent, comparativ cu perioada de dinainte de 1989”. Citam cîteva fraze semnificative: „Cât de fericită şi mulţumită este, în prezent, populaţia în vârstă de peste 38 de ani (adică cei care au trăit ca adulţi şi înainte de 1989) faţă de perioada comunistă?” (...) „Proporţia populaţiei care se considera "foarte fericită" şi "destul de fericită" înainte de 1989 era de 72% (din care 12% "foarte fericită"), faţă de 21% ponderea celor care se considerau "nu prea fericiţi" (19%) şi "foarte nefericiţi" (doar 2%). Aceiaşi oameni se consideră "fericiţi" în prezent în proporţie de 47% (4% "foarte fericiţi") şi "nefericiţi" în proporţie de 51% (7% "foarte nefericiţi").” „Adica azi sunt cu 30% oamenii mai puţin fericiţi decît atunci, iar cei total nefericiţi sunt de aproape 4 ori mai mulţi! Totalul celor nefericiţi este azi 51%, in comparatie cu 21% inainte de 1989. Deci avem de peste doua ori mai multi nefericiti acum”(...). „În mod similar, şi satisfacţia sau gradul de mulţumire al oamenilor faţă de felul în care trăiesc este semnificativ pozitivă ca percepţie când ne referim la ce era înainte de 1989, comparativ cu situaţia prezentă. Astfel, felul în care trăia populaţia este apreciat ca "foarte mulţumit" şi "mulţumit" de 77% (16% "foarte mulţumit") faţă de 20% ponderea celor care consideră că erau "nemulţumiţiî şi "foarte nemulţumiţi" în acea perioadă (doar 3% "foarte ne-mulţumiţi").” Comentariu : Un sistem politico-social care a multumit 77% din populatie este clar ca a fost unul binefacator, chiar daca perfectibil. Pe de alta parte, un sistem ulterior,

care aproape a înjumătăţit numărul de oameni fericiţi, a dublat proporţia celor nefericiţi şi l-a triplat pe cel de foarte nefericiţi nu se poate numi, în niciun caz, un regim superior, dezirabil, în folosul poporului. Iată cum, în ciuda numeroaselor probleme asociate cu ceauşismul, regimul dinaintea lui decembrie 1989, mult mai just si echitabil decît cel de azi, a fost capabil de performanţe umane net superioare celui de azi, în care domină consumerismul şi inegalităţile sociale. Pentru a supravieţui şi a progresa omenirea trebuie să redefinească concepţiile despre viaţă, să echilibreze relaţia dintre plăcere şi necesitate, să facă lucrurile pentru că trebuie şi nu că ii place. Să trăim pentru a fi(oameni, fericiţi) şi nu pentru a avea (averi, putere).

16. Taxa de moștenire (death tax ) ‐ sursă revigorată la bugetul statului

În actuala situație de criză, guvernele la toate nivele din SUA, au găsit de cuviință sa readucă în prim plan o taxă care era în aer și care se dezbatea în Congres din anul 2006.

Ea este taxa de moștenire ( “death tax” sau “inheritance tax”). Guvernele locale, statale și federale, preferă să mărească această taxă fiindcă ea nu afectează direct pe cei ce muncesc și care plătesc o serie întreagă de taxe funcție de statul în care sunt rezidenți.

Această taxă afectează pe cei care sunt beneficiarii unor bunuri dobândite după moartea deținătorului legal al acestor bunuri.

Mai departe pe: www.alternativaromaniei.com Nota: Salutam cu bucurie aparitia recenta a acestui blog realizat de tovarasul nostru Adrian Cosereanu, membru al Asociatiei Scanteia si al Partidului Comunistilor si-l recomandam tuturor celor care doresc sincer o alternativa viabila pentru capitalismul care se construieste in Romania. Informatiile postate pe el denota o munca laborioasa si bine documentata, FELICITARI!

17. Caracteristica epocii contrarevoluționare 1989 – 2009

După războiul imperialist anti-democratic, victorios (vremelnic), din decembrie 1989, în care am căzut victimă a celor 80.000(!) de militari străini -care ne-au ocupat clandestin ţara, fără declaraţie de război- şi a monstruoasei trădări a întregului PCR –care şi-a asasinat conducătorul- și




a instituit, probabil îndelung şi minuţios pregătit, un complex program de tîmpitizare a tuturor şi a fiecăruia, program început chiar din 22 decembrie, de la ora 12,00, cînd au apărut la televizorul naţional măscăricii contrarevoluţionari, reprezentanţi ai PCR, care s-au pretins victime ale regimului democrat. Primii asupra cărora a avut succes deosebit fenomenul tîmpitizării au fost activiştii PCR, urmaţi de întregul moloz de 3.800.000 de pecerişti, toţi devenind duşmani înfocaţi, desăvîrşiţi ai Socialismului şi ai doctrinei comuniste, iubitori devotaţi ai Capitalismului poreclit „economie de piaţă” şi ai Imperialismului; nici un pecerist nu s-a ridicat întru apărarea Socialismului şi nici a propriului partid ! Mai mult pe: http://pentrusocialism.blogspot.com/

18. România azi imaginea stării de rău

„Este necesar să se analizeze cu discernămînt epoca construirii socialismului ( 1947-1989)pentru a se găsi adevărata cale a ieşirii din dezastrul de astăzi.” Ziarul Jurnalul Naţional publica in serial un sondaj realizat de CURS sub genericul „20 de ani DEGEABA”. O iniţiativă binevenită, chiar dacă imperfectă şi uneori tendenţioasă, care a generat şi comentarii pro şi contra, mai ales pe internet fiindcă acolo comentatorii îsi pot ascunde identitatea. Redăm mai jos pasaje din articolele pe care le considerăm mai semnificative, unele comentarii ale cititorilor şi aprecierile noastre, cît mai sintetic posibil. Începem cu capitolul din sondaj grupat sub titlul „Romania azi imaginea starii de rau” publicat in data de 3 noiembrie 2009 sub semnătura Dr. Dorel Abraham - Sociolog CURS Iată pe scurt pasajele semnificative: Motto: „Când se gândesc la România de astăzi, conaţio-nalilor noştri le vin în minte cuvinte precum nesiguranţă, sărăcie, şomaj, corupţie, mafie, criză, anarhie, minciună.” Subscriem Publicăm azi un nou capitol din sondajul CURS realizat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, respectiv imaginea "României de azi" comparativ cu imaginea "României de dinainte de 1989". Dacă majoritatea celor intervievaţi asociază imaginea României de azi cu "o stare de rău", imaginea României de acum douăzeci de ani este însoţită de simbolurile perioadei şi "o stare de bine".

„.. rezultatele prezentate nu trebuie privite ca o redare fotografică sau iconică a realităţilor, ci ca o percepţie colectivă, reprezentativă, exprimată în imagini comune, supusă influenţelor datorate memoriei selective, modelelor culturale şi mentalităţilor din prezent. CE A FOST "RĂU" ŞI CE A FOST "BUN" ÎN PERIOADA COMUNISTĂ? În centrul imaginilor pozitive se situează, după opinia noastră, ceea ce oamenii consideră că a fost bun şi regretă, pentru perioadele analizate. În ceea ce priveşte imaginile negative, acestea ar avea ca elemente definitorii ceea ce oamenii percep că a fost cel mai rău (şi resping) pentru perioadele respective. Astfel, din analiza datelor, despre populaţia din categoria de vârstă de peste 38 de ani, cu experienţă de viaţă semnificativă pentru cele două perioade, se observă că aceasta situează în centrul răului din perioada comunistă aspectele legate de îngrădirea libertăţii (19%), de lipsuri existenţiale (foamete, lipsa alimentelor) şi de condiţiile grele de locuire (frig, întuneric cauzat de desele întreruperi ale curentului electric etc.). Alte rele care ţin de abuzurile de diferite feluri şi de propaganda regimului ocupă ponderi mai mici (6%, respectiv 3%). Totuşi, o pondere semnificativă a acestei categorii de populaţie (30%) nu a ştiut sau nu a dorit să declare care a fost cel mai rău lucru în perioada comunistă. Nici întrebarea referitoare la ce regretă cel mai mult din perioada comunistă (Ce a fost bun şi a rămas de domeniul trecutului) nu primeşte răspuns din partea a 30% din populaţia intervievată (Graficul "Care credeţi că a fost cel mai rău lucru pentru dvs. în perioada comunistă?"). Este vorba de dorinţa de uitare sau de dezinteres sau neîncrederea faţă de studiul problemei?

Cei mai mulţi respondenţi (43%) au indicat ca lucruri bune, din perioada comunistă, pe care le regretă şi pentru că nu mai sunt, diferite aspecte legate de siguranţa cetăţeanului, stabilitatea locului de muncă, mai puţină violenţă şi violuri mai puţine etc. Valorile comunismului (exprimate prin cuvinte-cheie ca apropiere între oameni, egalitate, omogenitate, proprietate socialistă) sunt indicate de 6% din totalul eşantionului, iar 4% apreciază şi regretă situaţia economică a ţării din




perioada comunistă. Unul din zece respondenţi declară că nu regretă nimic din acea perioadă. (Graficul "Ce regretaţi (dvs. personal) din perioada comunistă?").

CINE ŞI CE CONSIDERĂ CĂ A FOST CEL MAI RĂU LUCRU ÎN COMUNISM? Lipsa alimentelor/foametea este considerată ca fiind cel mai rău lucru întâmplat înainte de 1989, în procente mai ridicate, de cei cu studii sub liceu, care sunt căsătoriţi sau au o altă situaţie civilă, nu au un loc de muncă, dar au pe cineva care în prezent munceşte în străinătate, sunt romano-catolici de altă naţionalitate decât cea maghiară şi română şi locuiesc în Transilvania. Îngrădirea libertăţii pare a fi afectat mai degrabă pe persoanele de gen masculin, de vârstă medie (31-55 ani în prezent), cu studii medii şi superioare, necăsătorite, ocupate, aparţinând altor culte decât cea ortodoxă şi romano-catolică, rezidente în Bucureşti. Cei care spun, în procente uşor mai ridicate comparativ cu restul, că în perioada comunistă nu a fost nimic rău sunt persoane cu studii sub medii sau medii, necăsătorite, neocupate şi au altă religie decât ortodoxă sau romano-catolică. CINE ŞI CE REGRETĂ DIN PERIOADA COMUNISTĂ? Siguranţa cetăţeanului este regretată în procente uşor mai ridicate de persoanele cu studii medii de altă religie decât cea ortodoxă sau romano-catolică, în timp ce persoanele cu studii superioare, care au altă situaţie civilă (nu sunt nici căsătoriţi, nici necăsătoriţi), sunt maghiari şi locuiesc singuri, regretă în procente uşor mai scăzute decât restul acest aspect de dinainte de 1989. Valorile comunismului le lipsesc mai degrabă celor de altă etnie decât română sau maghiară care locuiesc în Transilvania. Cei care nu regretă nimic din perioada comunistă sunt, mai degrabă, persoane cu studii superioare, necăsătorite, care aparţin cultului romano-catolic şi locuiesc în Muntenia. Ce zic cititorii de pe internet

1. de ce va mirati?

de un roman asta au vrut unii in dec 89? asta avem, asa ca ciocu, mic.

2. Modelul de ANONIMUL | 3/11/2009 07:43:41 Un alt aspect evident: În cei 20 de ani nu a răzbit (reuşit) niciun MODEL care ar trebui urmat şi care să fie promovat într-un fel de toată lumea! Este model Elena Udrea, sau Macovei, sau Ritzi ? (promovate de Băsescu şi blamate de parlament). Este model Vanghelie ? (lăudat de mulţi profesori şi simpatizanţi PSD, dar blamat de "extremiştii" din PD). Este model Iohanis sau Patriciu ? (promovaţi de PNL, dar blamaţi tot de "curaţii" PD-işti!). Este model Vadim ? (care astăzi scuipă pentru ca mâine să lustruiască), este model Becali ? Aici este BUBA!

3. Ce va mira ? Asta e adevarul. de duru Cind imoralitatea si banul conduc aceasta este cosecinta.Au fost multe idiotenii inainte de 89 dar dupa s-a declansat dezastrul. Inainte aveam speranta acum ne uitam prostiti la hotia si mirlania care pare ca a invins.Sa discutam despre capitalism sau comunism ? Nu are sens.Nici inainte de 89 nu a fost comunism nici dupa 89 nu este capitalism. La noi nu este nici un sistem La noi este anarhia neamurilor simpatice. Respectul vizavi de OM nu exista, important e sa o duca bine clanul meu Pe restul poate sa-i ia d r a c u. Mai nea mai lasati-ne in pace cu idiotenia de ,,securo-comunisti".

4. Capitalism(citeşte Democraţie) am vrut capitalim avem de Marius | Romania este sortita pt asa ceva.. din 1989 cand , cativa oameni au daramat "comunismul" impunand intregului sistem Democratia!! dar o mare greseala am facut`o noi toti, prin simplul fapt ca nu am stiut sau nu am fost bine informati ce inseamna democratia asta... Perceputa gresit s`a ajuns la asta .. asta am vrut asta vom avea!! foarte trist dar asta e trebuie sa suportam !

5. Nu imi vine sa cred... de EU, tata'lor Am intrat din intamplare sa citesc si eu pe diferite site-uri cateva noutati, economice si politice. Din intamplare am dat si de ziarul dvs. si sincer nu imi vine sa cred ce citesc. Ceea ce incercati dumneavoastra este strigator la cer; numai simpla idee ca, in comunism oamenii au trait mai bine pentru ca aveau un loc de munca stabil, toti eram egali, etc; ma face sa cred ca duceti o campanie de dezinformare si de readucere a vechilor comunisti la putere. Singurul lucru pe care nu l-am regasit in enumerarea dvs este L.I.B.E.R.T.A.T.E.A., cea pentru care destui oameni au murit la revolutie, cea pentru care zeci si poate sute de mii de oameni




au suferit in timpul regimului comunist unii dintre ei fiind inchisi in lagare sau inchisorile comuniste (Aiud, Poarta Alba). Nu am decat o promisiune de facut dvs.' si anume faptul ca este pentru ultima data cand mai citesc acest ziar care ridica in slavi C.O.M.U.N.I.S.M.U.L. sau N.E.O.C.O.M.U.N.I.S.M.U.L.

6. Suntem liberi? Glumeşti „EU,tata lor” de Andreea Se tot vorbeste ca acum avem libertate. Unde este libertatea fratilor? Acum este sclavie pura. Suntem oamenii bancilor , si asistam neputinciosi la jaful pe fata. Romania nu mai produce nimic, suntem in faliment , am placat de pe 0 si am ajuns la datorii externe de miliarde . Muncim ca sa traim de pe o zi pe alta . Unde este libertatea de care se vorbeste Va referiti la libertatea de a va uita la TV, libertatea de a va exprima opiniile , etc ...pai oricum nu asculta nimeni. Asa ca intreb iar despre ce libertate vorbiti????Ca eu nu vad altceva decat inrobire ....

7. sa-i faceti sa inteleaga

de ioana Explicati oamenilor ca nu voi sunteti cei care considera „perioada ceausista” una mai buna, ci persoanele care sunt chestionate. si sincer, ar trebui sa fie foarte clar ca nimeni nu isi doreste sa se intoarca la acea perioada, ci doar sa vada PROGRES, EVOLUTIE. atat!

Ce zicem noi Relele sunt evidentiate de cei puţini, benficiari ai revoluţiei iar cele bune( cei care regretă acea epoca) sunt evidenţiate de cei mulţi, de cei care suferă. Se vorbeşte de Libertate, că s-a cîştigat libertatea dupa 1909. Ce fel de libertate şi cîţi beneficiază de ea? Libertatea de a nu asculta de părinţi, de profesori, de şefi, de autorităţi? Libertatea de a minţi în voie? Libertatea de a muri în voie? Acolo unde sunt legi nu putem vorbi de libertate. Legile sunt imperative, adică obligatorii. „Sunt liberi aceia care respectă întocmai legile” spunea recent la un post de radio marea actrita Olga Popescu Bitanescu. Pentru Andreea(pct 4) Afirmaţia ta „am placat de pe 0 si am ajuns la datorii externe de miliarde” este adevărată dar este necesară precizarea că, pentru a ajunge la acel „0” poporul a făcut mari eforturi şi sacrificii şi nu s-a făcut de la sine ci în urma aplicării unui program menit să ducă acolo, program elaborat de PCR-ul condus de Nicolae Ceauşescu. Acel ZERO semnifică SUVERANITATEA şi INDEPENDENŢA deplina a României. Acest lucru s-a realizat atunci şi este unic în istoria neamului romanesc(dac). De aici trebuie plecat în analizarea regimului comunist de pană în decembrie 1989. Suferinţele îndurate de poporul român(dac) în această perioadă sunt

mult mai mici în comparaţie cu alte bătălii duse , în mii de ani, pentru atingerea aceluiaşi deziderat. Este necesar să se analizeze cu discernămînt epoca construirii socialismului pentru a se găsi adevărata cale a ieşirii din dezastrul de astăzi.

Scânteia As – Nr. 6 decembrie 2009

B. Stânga internațională


B. Stânga Internaționlă a) Cuba

B.a.1. Cuba îi cere lui Obama semnale de schimbare Preşedintele Parlamentului cubanez, Ricardo Alarcon, aflat într-o vizită oficilă în Venezuela cu ceva timp în urmă, a cerut Statelor Unite semanale de schimbare faţă de America Latină cu eliberarea celor cinci antiterorişti deţinuţi şi arestarea a doi binecunoscuţi terorişti. Într-o alocuţiune în faţa Adunării Naţionale a Venezuelei, Alarcon a afirmat că preşeditnele Barack Obama poate, trebuie şi are obligaţia morală, politică şi juridică de a-şi exercita autoritatea cosntituţională şi să pună în libertate pe cei cinci activişti antiterorişti. Ramon Labanino, Fernando Gonzalez, Antonio Guerrero, Gerardo Hernandez şi Rene Gonzalez sunt în închisoare pentru că au cules informaţii de la grupurile extremiste din Statele Unite pentru a împiedica actele teroriste contra ţării lor. Numai Obama, care a vorbit de un nou început în relaţiile cu Cuba, trebuie să înceapă de aici, să nu facă vreo confuzie, pentru că n-ar însemna decât să confirme aceeaşi politică de terorism, a subliniat Alarcon. Preşedintele Adunării Naţionale a Cubei i-a cerut lui Obama, în loc să promoveze războaiele şi să construiască baze militare, să trimită semnalul pe care popoarele latinoamericane îl aşteaptă: să-i elibereze pe cei cinci şi să-l închidă pe Posada Carriles şi Orlando Bosch teroriști autentici. El a reamintit că aceşti doi terorişti, de origină cubaneză, au participat la atentate ca distrugerea unui avion civil cubanez în 1976, au săvârşit diverse crime în Venezuela şi America Centrală, iar Posada a ordonat punerea de bombe la Havana. Totuşi, a precizat Alarcon, la cinci ani de la cererea pe care a făcut-o Venezuela de extrădare a lui Posada pentru asasinarea a 73 de persoane în atentatul avionului cubanez, se propune judecarea lui pentru un delict minor, ca acela de a fi minţit pe un funcţionar de la departamentul de emigrări. Adunarea Naţională a Venezuelei şi-a exprimat soldiaritatea cu cei cinci activişti antiterorişti cubanezi, primindu-l pe Alarcon şi familiile celor cinci antiterorişti. Preşedinta parlamentului, Cilia Flores, a atras atenţia asupra incongruenţei că cei cinci sunt deţinuţi într-o ţară

care se prezintă ca lider al luptei antiteroriste mondiale şi încarcerează tocmai pe cei care luptă contra acestui flagel.Nu tăcerea va stinge lupta pentru libertate a celor cinci eroi, nici trecând sub tăcere nu se va câştiga bătălia, a spus Flores, dând cuvântul rudelor celor cinci antiterorişti şi preşedintelui parlamentului cubanez. B.a.2. Declarație celor cinci la redictarea sentinței Dragi fraţi şi surori din Cuba şi din lume, Am stat peste 11 ani în închisoare fără să se fi făcut dreptate la nici una dintre instanţele sistemului judiciar american. Trei dintre noi am fost duşi la Miami pentru a ni se dicta din nou sentinţele la ordinul Curţii de Apel din Atlanta, care a decis că sentinţele noastre fuseseră dictate în mod eronat. Fratele nostru Gerardo Hernandez, care ispăşeşte două condamnări pe viaţă plus 15 ani, a fost în mod arbitrar exclus de la acest proces de re-dictare a sentinţei. Situaţia lui continuă să fie principala nedrepatate în cazul nostru. Guvernul Statelor Unite cunoaşte falsitatea acuzaţiilor care i s-au adus şi injustiţia comisă cu condamnarea lui. A fost un proces complex, foarte discutat în fiecare detaliu, la care am participat împreună cu avocaţii noştri. N-am cedat nici o o clipă de la principiile noastre, de la demnitatea şi onoarea noastră, apărându-ne constant nevinovăţia şi demnitatea Patriei noastre. La fel ca în momentul arestării noastre şi cu alte ocazii în aceşti ani lungi, şi acum am primit propunerea de a colabora cu guvernul Statelor Unite în schimbul unor sentinţe mai blânde. Am respins din nou asemenea propuneri, lucru pe care nu-l vom accepta niciodată în nici o împrejurare. La rezultatele acestor audieri de re-dictare a sentinţei a contribuit munca echipei de avocaţi şi solidaritatea indestructibilă a voastră a tuturor. Ca un fapt semnificativ, guvernul Statelor Unite, pentru prima dată după 11 ani, s-a văzut obligat să recunoască că nu am adus nici o atingere securităţii naţionale. Şi tot pentru prima dată, procuratura a recunoscut public că existenţa unei puternice mişcări internaţionale care sprijină imediata noastră eliberare afectează imaginea sistemului judiciar al Statelor Unite în faţa comunităţii internaţionale. Se confirmă din nou caracterul absolut politic al acestui proces.




Noi cei cinci suntem pedepsiţi pentru delicte care n-au fost dovedite niciodată. Deşi trei dintre sentinţe au fost reduse parţial, injustiţia se menţine faţă de toţi. Teroriştii cubano-americani continuă să se bucure de o totală impunitate. Repetăm: Toţi cinci suntem nevinovaţi! Suntem profund emoţionaţi şi recunoscători pentru solidaritatea constantă pe care ne-o acordaţi, atât de hotărâtoare în această bătălie indelungată pentru justiţie. Împreună cu voi vom continua până la victoria finală, care va fi cucerită numai cu întoarcerea celor cinci în Patrie. Antonio Guerrero Rodriguez Fernando Gonzalez Llort Ramon Labañino Salazar Miami, 8 decembrie 2009 B.a.3. DISCURSUL MINISTRULUI DE EXTERNE BRUNO RODRIGUEZ PARRILLA LA ADUNAREA GENERALĂ A NAȚIUNILOR UNITE LA TEMA „NECESITATEA DE A SE PUNE CAPĂT BLOCADEI ECONOMICE, COMERCIALE ŞI FINANCIARE IMPUSĂ CUBEI DE STATELE UNTIE ALE AMERICII New York, 28 octombrie 2009 Domnule Preşedinte, domnilor reprezentanţi permanenţi şi delegaţi, Alexis Garcia Iribar s-a născut în Cuba, în provincia Guantanamo, cu o cardiopatie congenitală. La vârsta de 6 ani, după amânări succesive şi apariţia unor complicaţii, a trebuit să fie operat la 9 martie 2009, pe cord deschis, pentru că guvernul Statelor Unite interzice companiilor americane NUMED, AGA şi Boston Scientific să vândă Cubei dispozitivele Amplatzer şi Embolization Coil pentru cateterism pediatric care înlocuiesc chirurgia. Aş putea cita şi alte 12 cazuri, copii cu vârste cuprinse între 5 luni şi 13 ani, toţi trataţi cu procedură similară în ultimul an şi jumătate, dintre care 2 după 20 ianuarie. Copiii cubanezi care suferă de leucemie limfoblastică şi resping medicamentele obişnuite nu pot fi trataţi cu produsul american „Elspar”, creat tocmai pentru cazuri de intoleranţă. Ca urmare, speranţa lor de viaţă se reduce şi cresc suferinţele. Guvernul american interzice companiei Merck and Co. să-l furnizeze Cubei.

Nu s-a reuşit achiziţionarea unui Aparat Analizator de Gene, indispensabil pentru studierea orginii cancerului de sân, de colon şi de prostaată, echipament pe care-l fabrică Applied Biosystem (ABI). Lactalis USA, furnizor de lactate, a fost amendată cu 20 000 de dolari de guvernul american. De la alegerea Preşedintelui Obama, nu a avut loc nici o schimbare în aplicarea blocadei eocnomice, comerciale şi financiare contra Cubei. Se menţine intactă. Continuă să fie o politică absurdă care provoacă lipsuri şi suferinţe. Este o încălcare masivă, flagrantă şi sistematică a drepturilor omului. În Convenţia de la Viena din 1948, apare clasificat drept un act de genocid. Este inacceptabil din punct de vedere etic. Blocada este un act arogant şi incult. Recent, guvernul american a interzis ca Orchestra Filarmonică din New York să concerteze în Cuba. Artiştii cubanezi nu pot primi remuneraţia pentru spectacolele lor în faţa publicului american. Cum oare creaţia artistică poate fi considerată o crimă? Microsoft a blocat accesul Cubei la Windows Live pentru că, aşa cum se poate citi la deschiderea instrumentului, aşa este „pentru utilizatorii din ţările supuse embargoului Statelor Unite”. Tot aşa se întâmplă cu paginile web „Cisco System”, „SolidWorks” şi „Symantec”. Blocada restrânge lărgimea de bandă şi posibilitatea de conectare a Cubei. Se interzice conectarea noastră la cablurile maritime de fibră optică care trec pe lângă coastele noastre. De ce guvernul Statelor Unite interzice fluxul liber de informaţii şi accesul la noile tehnologii? Dar aceste interdicţii, inumane şi improprii acestei epoci, se aplică nu numai Cubei, ci şi ţărilor pe care Dv. le reprezentaţi aici. Philips Medical a sistat furnizarea pieselor de schimb contractate pentru aparatura medicală cumpărată, în valoare de 72,7 milioane dolari, instalată în Cuba şi Venezuela. De asemenea, a mai fost amendată cu suma de 200 000 de dolari. Este o companie din Ţările de Jos căreia guvernul american îi aplică, extrateritorial, blocada. Hitachi a declarat că nu poate vinde Cubei un Microscop de Transmisie Electronică, indispensabil la studiul anatomiei patologice, iar Toshiba a declarat acelaşi lucru în legătură cu o Cameră Gamma, echipamente de Rezonanţă Magnetică şi Ultrasunete de Înaltă Precizie. Acestea sunt companii japoneze cărora Statele Unite le aplică blocada. Companiei Sensient Flavors, din sectorul alimentar, guvernul american îi interzice să exporte în Cuba, deşi este o companie înregistrată şi cu sediul în Canada.




Siemens, compania germană, a refuzat să ne vândă un transformator de 125 MVA, după cum a spus, din cauza „obligaţiei de a respecta anumite reguli ale Statelor Unite”. O filială a sa din Danemarca, nu a putut furniza echipamentele pentru o fabrică de ciment în Cuba din cauza interdicţiei americane. Companiei Australia and New Zealand Bank Group (ANZ), cu sediul în Australia, i s-a aplicat o amendă de multe milioane pentru că a efectuat tranzacţii cu Cuba. Reprezentanţii Statelor Unite mint atunci când afirmă că blocada este o problemă bilaterală. Aplicarea extrateritorială a legilor blocadei, ca legea „Helms-Burton” şi torricelli, contra statelor aici reprezentate, este o gravă violare a Dreptului Internaţional, a Cartei Naţiunilor Unite, a libertăţii comerţului şi navigaţiei. În ultima perioadă, s-au aplicat măsuri de blocadă contra a cel puţin 56 de ţări. Deci revine Adunării Generale să se ocupe de această problemă. 76% dintre americani, conform recentelor sondaje realizate de instituţii din această ţară, se opun blocadei. A ignora voinţa de schimbare şi a o menţine este antidemocratic. În timpuri de şomaj şi criză economică, companiilor americane le este interzisă piaţa cubaneză. Li se interzice să investească în Cuba. Companiile din lume nu au concurenţă americană în Cuba pentru că guvernul Statelor Unite o interzice. Ce rău ar fi dacă americanii ar putea avea acces la produsele cubaneze? Cui i-ar dăuna să se creeze noi locuri de muncă în porturile americane ca urmare a dezvoltării relaţiilor comerciale normale dintre cele două ţări? De ce americanii nu pot avea acces la medicamentele cubaneze de ultimă generaţie pentru tratarea cancerului sau diabetului şi la tehnologiile de a le fabrica disponibile în Cuba? De ce compania Bacardi, care a plătit lobby-ul care a impus Legea Helms-Burton, evită concurenţa şi-i obligă pe americani să cumpere, mai scump, o imitaţie proastă de rom cubanez? De ce o havană trebuie să fie de neobţinut şi exotică în această ţară? Preşedintele Statelor Unite a părut prizonier al trecutului când la 11 septembrie a prelungit cu încă un an aplicarea blocadei invocând „interesul naţional al Statelor Unite” şi bazat pe Legea de Comerţ cu Inamicul din 1917, aplicabilă numai în situaţii de război şi în vigoare numai pentru Cuba. Nici o persoană serioasă nu poate susţine că Cuba este o ameninţare pentru siguranţa naţională a singurei superputeri. Toată forţa noastră stă în cea a dreptului, a adevărului şi raţiunii. Să înceteze includerea Cubei pe lista nelegitimă a presupuselor state care patronează terorismul, care este suportul anumitor măsuri de blocadă, şi să se semneze libertatea celor Cinci Eroi antiterorişti cubanezi pe nedrept încarceraţi în această ţară. Cuba a deschis spaţiul aerian şi aeroporturile la 11 septembrie 2001, pentru ca orice avion american să aibă

unde să aterizeze şi a oferit plasmă şi personal sanitar; apoi antibiotice şi echipamente contra antraxului şi a reînnoit o ofertă generoasă de medici când uraganul Katrina a devastat New Orleans. Cuba este o ţară ospitalieră care-i invită pe americani s-o viziteze, intelectualii, academicienii şi oamenii de ştiinţă să coopereze şi să dezbată teme care să ne îmbogăţească, artiştii să întindă punţi, iar companiile americane să facă comerţ şi să investească. Domnule Preşedinte, Toţi l-am aplaudat, zilele trecute, pe Preşedintele Obama când a spus de la această tribună: „Dreptul Internaţional nu este o promisiune goală (...) Nici o ţară nu poate încerca să domine altă ţară.” Nu este şi nici nu poate fi acceptabil pentru comunitatea internaţională ca cei care guvernează la Washington să-şi aroge autoritatea de a aplica măsuri economice coercitive şi legi extrateritoriale contra statelor suverane. Preşedintele Obama are ocazia istorică de a conduce schimbarea politicii faţă de Cuba şi eliminarea blocadei. Chiar are facultăţile executive care să permită acest lucru, şi să modifice substanţial aplicarea măsurilor de blocadă prin „licenţe generale”, dispense sau waivers, excepţii umanitare sau raţiuni de interes naţional, chiar dacă nu se modifică legile care stabilesc interdicţiile. Cine se plânge, şi dezaprobă pe bună dreptate egoismul şi insensibilitatea dreptei conservatoare, cum a făcut Preşedintele Obama în Congres, pentru că „...un om din Illinois şi-a pierdut asigurarea medicană în timpul chimioterapiei...şi moare din cauza asta (...) O femeie din Texas rămâne fără asigurare în timp ce trebuia să sufere o operaţie de dublă de extirpare a sânilor”, n-ar putea, dacă are o etică elementară, să interzică copiilor cubanezi bolnavi de cancer sau inimă să primească medicamentele şi aparatura medicală. Blocada cotnra Cubei este , folosind cuvintele senatorului Edward Kennedy despre reforma în domeniul sănătăţii, „o problemă morală” care pune la încercare „caracterul” Statelor Unite ale Americii. Domnule Preşedinte, Este cert că Cuba achiziţionează volume importante de produse agricole din Statele Unite. Totuşi, reprezentanţii Statelor Unite mint atunci când afirmă că această ţară este un partener comercial al Cubei şi trec sub tăcere faptul că aceste operaţiuni se realizează cu încălcarea normelor din sistemul internaţional de comerţ, cu plata în numerar şi anticipat, fără acces la credite private, sub interdicţia de a transporta mărfurile cu nave cubaneze, cu proceduri oneroase şi discriminatorii şi cu ameninţări permanente de sechestrare a transporturilor. Nu se poate numi comerţ operaţiunile care sunt lipsite de o minimă reciprocitate




pentru ca Cuba să poată exporta produsele sale în Statele Unite. O ţară care blochează pe alta nu poate fi un partener comercial. Este o ruşine că reprezentanţii guvernului Statelor Unite mint atunci când afirmă că această ţară este principalul donator de ajutoare umanitare pentru Cuba. Datele pe care le folosesc sunt false. Amestecă, în cifre fanteziste şi rău voitoare, volumul presupuselor licenţe pentru operaţiuni care nu se realizează, cu ajutorul pe care emigranţii cubanezi rezidenţi acolo îl trimit, prin efortul lor propriu, familiilor. Guvernele succesive americane au urmărit şi hărţuit Organizaţiile Neguvernamentale care trimit ajutoare umanitare în Cuba, şi, ca urmare, jumătate din acestea au renunţat s-o mai facă. Acum mai puţin de un an, când Cuba a fost devastată de trei uragane care au provocat pierderi echivalente cu 20% din PIB, guvernul lui Bush a răspuns cererii noastre că firmele americane ne vor vinde în mod excepţional materiale de construcţii, acoperişuri pentru repararea celor distruse şi vor acorda credite private. Domnule Preşedinte, Delegaţii Statelor Unite, la diverse reuniuni, au făcut aluzie la paşii pe care le-au făcut guvernul pentru a demonta cele mai brutale restricţii pe care le-a aplicat George W. Bush la călătoriile emigranţilor cubanezi şi la trimiterea de ajutoare familiilor, precum şi la reiniţierea convorbirilor bilaterale în materie migratorie şi de trimiteri poştale directe. Aceste acţiuni sunt pozitive, dar extrem de limitate şi insuficiente. Realitatea este că nici măcar nu s-a ajuns la situaţia care exista până la începutul anului 2004, când Statele Unite permiteau un anumit nivel de schimburi academice, culturale, ştiinţifice, sportive cu contra-partea cubaneză, schimburi care azi continuă să fie interzise. Unele propuneri vagi în domeniul telecomunicaţiilor sunt pur şi simplu inaplicabile, atâta timp cât nu se elimină alte restricţii în vigoare şi nu încetează practica de furt a fondurilor cubaneze rezultate din operaţiuni în acest domeniu, blocate în bănci americane, sub executarea unor decizii ale unor judecători venali care încalcă legile propriei ţări. Restabilind dreptul de a călători în insulă a rezidenţilor de origină cubaneză, rezultă cu atât mai evidentă absurditatea de a interzice americanilor să călătorească în Cuba, singurul loc interzis pentru ei de pe planetă. Cetăţenii americani, care plătesc impozite, nu au libertatea de a călători în Cuba deşi Constituţia acestei ţări garantează această libertate. Americanii nu au dreptul să primească informaţii la prima mână despre Cuba. Reprezentanţii Statelor Unite au menţionat şi un declarat spirit nou în relaţia cu ţara noastră. Cuba a răspuns cu o deplină coerenţă cu disponibilitatea istorică de a trata direct cu Statele Unite. Preşedintele Raul

Castro Ruz, aşa cum a făcut înainte Comandantul Şef Fidel Castro Ruz, a reiterat disponibilitatea de a dialoga asupra tuturor chestiunilor şi de a negocia toate problemele bilaterale, pe baza respectului şi a egalităţii suverane şi fără a aduce vreo lezare a independenţei şi autodeterminării. Am spus clar că nu vom negocia treburile noastre interne şi nici ordinea noastră constituţională. Suntem în aşteptarea răspunsului din partea guvernului Statelor Unite despre propunerea de agendă, prezentată de Cuba în luna iulie, pentru a începe un dialog bilateral, pe care am anunţat-o la 28 septembrie în această sală. Domnule Preşedinte, Blocada economică nu şi-a atins şi nici nu-şi va atinge scopul de a înfrânge decizia patriotică a poporului cubanez. Dar provoacă lipsuri, ne îngrădeşte potenţialul de dezvoltare şi dăunează serios economiei noastre. Este, fără nici o îndoială, obstacolul fundamental în calea dezvoltării economice a ţării. Costul ei este foarte dificil de calculat. Numai daunele economice înregistrate în mod riguros şi conservator, ating sute de miliarde de dolari, la valoarea actuală şi scăzută a acestei monede. Reprezentanţii americani au spus că lipsurile noastre se datorează eşecului sistemului nostru. Ei mint, poate mai mult din ignoranţă decât din rea credinţă. Graţie sistemului nostru am rezistat 50 de ani şi ne-am dezvoltat, depăşind blocada. Dacă au convingerea că sistemul nostru nu funcţionează, de ce au nevoie atunci de blocadă? În condiţiile unui adevărat război economic şi o virulentă manipulare mediatică, sub efectele schibărilor climatice şi ale crizei economice globale, Cuba construieşte o operă socială şi culturală de umanism profund şi de solidaritate. Poporul nostru îşi propune că meargă înainte, în mod suveran, pentru a ne rezolva problemele şi a ne perfecţiona modelul nostru politic, economic şi social în cadrul socialismului. Noi cubanezii avem tot dreptul de a o face fără blocade, fără presiuni străine, fără fonduri de milioane cu care guvernul american plăteşte subversiunea, fără amestecul extern în deciziile pe care numai nouă ne revine să le luăm. Acesta este scopul rezoluţiei pe care o propunem spre adoptare şi pe care am onoarea s-o prezint. Sprijinirea acesteia este un act contra agresiunii şi a folosirii forţei. Este un act în favoarea păcii, a dreptului şi speranţei. Este un act de justiţie faţă de eroicul popor al Cubei care azi îi aduce un omagiu lui Camilo Cienfuegos, tânărul şi veselul Comandant din Sierra Maestra, de la care am învăţat că loialitatea faţă de cuceririle noastre sacre şi convingerile noastre profunde reprezintă singurul drum spre victorie. Vă mulţumesc.




B.a.4. Reflectiile lui Fidel Castro 14 decembrie 2009 Dragă Hugo, Astăzi se împlinesc 15 ani de la întâlnira noastră din Aula Magna a Universităţii din Havana, la 14 decembrie 1994. Cu o seară înainte te aşteptasem la scara avionului care te adusese în Cuba. Luasem cunoştinţă despre ridicarea ta cu arma contra guvernului pro-iancheu din Venezuela. În Cuba ajunseseră veşti despre ideile tale pe când stăteai în închisoare şi, la fel ca noi, te consacraseşi adâncirii gândirii revoluţionare care a dus la răscoala din 4 februarie 1992. În Aula Magna, în mod spontan şi transparent, ai dat frâu liber ideilor bolivariene pe care le purtai, şi care te-au condus, în condiţiile specifice ţării tale şi epocii noastre, la lupta pentru independenţă Venezuelei contra tiraniei imperiului. După efortul lui Bolivar şi a celorlalţi coloşi care plini de vise au luptat contra jugului colonial spaniol, independenţa Venezuelei era numai o ridicolă aparenţă. Nici un minut din istorie nu seamănă cu altul; nici o idee sau eveniment uman nu paote fi judecat scos din propria epocă. Atât tu, cât şi eu, am plecat de la concepte care au evoluat de-a lungul mileniilor, dar au multe în comun cu istoria îndepărtată sau recentă în care divizarea societăţii în stăpâni şi sclavi, în exploatatori şi exploataţi, în opresori şi oprimaţi a fost întotdeauna antipatică şi odioasă. În epoca actuală constituie cea mai mare ruşine şi principala cauză a nefericirii şi suferinţei fiinţelor umane. Când productivitatea muncii, sprijinită de tehnologie şi ştiinţă, s-a multiplicat de zeci de ori şi în unele aspecte de sute şi mii de ori, asemenea diferenţe atât de nedrepte trebuiau să dispară. Tu, eu, şi cu noi milioane de venezuelieni şi cubanezi împărtăşim aceste idei. Tu ai plecat de la principiile creştine pe care ţi le-au inoculcat şi un caracter rebel; eu, de la ideile lui Marx şi tot cu un caracter rebel. Există principii etice universal recunoscute care sunt valabile atât pentru un creştin, cât şi pentru un marxist. De la acest punct de plecare, ideile revoluţionare s-au îmbogăţit permanent cu studiul şi experienţa. Este bine să semnalăm că prietenia noastră sinceră şi revoluţionară a apărut când tu nu erai Preşedintele Venezuelei. Nu ţi-am cerut niciodată nimic. Când mişcarea bolivariană a obţinut victoria la alegerile din 1999, petrolul valora mai puţin de 10 dolari barilul. Îmi amintesc bine pentru că m-ai invitat la instalarea ta în funcţie.

Sprijinul tău dat Cubei a fost spontan, aşa cum a fost întotdeauna cooperarea noastră cu poporul frate al Venezuelei. În plină Perioadă Specială, când URSS s-a dezagregat, imperiul şi-a înăsprit blocada brutală contra poporului nostru. La un moment dat preţurile combustibilului au crescut şi aprovizionarea noastră era îngreunată. Tu ne-ai asigurat aprovizionarea comercială sigură şi stabilă. Nu putem uita că după lovitura politică împotriva Revoluţiei Bolivariene din aprilie 2002, şi strălucita ta victorie în faţa lovituri petroliere de la finele aceleiaşi luni, preţurile au crescut la peste 60 de dolari barilul, ne-ai oferit furnizarea de combustibil şi facilităţi de plată. Bush era deja Preşedintele Statelor Unite şi a fost autorul acelor ilegale şi trădătoare acţiuni contra poporului Venezuelei. Îmi amintesc ce mult te-a indignat când mi s-a pretins să plec din Mexic ca o condiţie ca să aterizeze în această ţară greu încercată, unde tu şi eu asistam la o conferinţă internaţională a Naţiunilor Unite la care şi el trebuia să participe. Revoluţiei Bolivariene nu i se va ierta niciodată sprijinul dat Cubei tocmai când imperiul îşi imagina că poporul nostru, după aproape jumătate de secol de rezistenţă eroică, va cădea din nou în mâna lui. La Miami, contrarevoluţia cerea trei zile de permisie pentru a omorî revoluţionari, de îndată ce se va fi instaurat guvernul de tranziţie în Cuba cerut de Bush. Au trecut 10 ani de cooperare exemplară şi rodnică între Venezuela şi Cuba. ALBA s-a născut în această perioadă. Eşuase ALCA – promovată de Statele Unite – dar imperiul este din nou în ofensivă. Lovitura de stat din Honduras şi instalarea a şapte baze militare în Columbia, sunt fapte recente care s-au petrecut după venirea la putere a noului Preşedinte al Statelor Unite. Predecesorul său reinstalase deja Flota a IV-a, după jumătate de secol de la terminarea celui de-al doilea război mondial şi nu mai era nici Război Rece, nici Uniunea Sovietică. Sunt evidente intenţiile reale ale imperiului, de data aceasta, sub surâsul amabil şi faţa afro-americană a lui Barack Obama. Daniel Ortega a explicat ieri cum lovitura din Honduras a determinat slăbirea şi poziţia membrilor Sistemului de Integrare Centro-americană. Imperiul atrage spre sine forţele de dreapta din America Latină pentru a lovi în Venezuela şi cu ea în statele din ALBA. Dacă din nou va pune stăpânire pe mari resurse de petrol şi gaze din Patria lui Bolivar, ţările anglofone din Caraibe şi altele din America Centrală vor pierde condiţiile generoase de import pe care azi le oferă Venezuela revoluţionară. Acum câteva zile, după discursul rostit de preşedintele Barack Obama la şcoala militară de la West Point, pentru a




anunţa trimiterea a 30 000 de soldaţi la războiul din Afganistan, am scris o Reflecţie în care calificam ca ”gest cinic” acceptarea Premiului Nobel pentru Pace când deja adoptase această decizie. La 10 decembrie, rostind la Oslo discursul de acceptare, a făcut afirmaţii care constituie un exemplu a logicii şi gândirii imperialiste. „...sunt responsabil pentru desfăşurarea a mii de tineri să lupte într-o ţară îndepărtată. Unii vor omorî. Alţii vor fi omorâţi”, a afirmat, încercând să prezinte ca pe un „război just” brutalul măcel pe care-l face în acea ţară îndepărtată unde majoritatea celor care pier sunt locuitori fără apărare din satele unde explodează bombe lansate din avioane fără pilot. După aceste fraze, rostite printre primele, dedică peste 4 600 de cuvinte ca să prezinte măcelul de civili ca război just. „În războaiele de azi – a afirmat el – mor mult mai mulţi civili decât soldaţi.” A fost depăşit milionul de civili ne-combatanţi care au murit deja în Irak şi Afganistan şi la frontiera cu Pakistan. În acelaşi discurs îl elogiază pe Nixon şi Reagan, ca personaje ilustre, fără să amintească că unul a lansat peste un milion de tone de bombe asupra Vietnamului şi celălalt a făcut să explodeze prin mijloace electronice gazoductul din Siberia sub aparenţa unui accident. A fost atât de puternică şi distructivă explozia încât monitoarele echipamentelor pentru testele nucleare au înregistrat-o. Discursul rostit la Oslo diferă de cel de la West Point, pentru că cel rostit la academia militară era mai bine elaborat şi declamat. În cel din capitala Norvegiei, faţa oratorului exprima că este conştient de falsitatea cuvintelor pe care le rosteşte. Nici momentul şi nici circumstanţele nu erau aceleaşi. Oslo se află în apropiere de Copenhaga. În acest punct are loc deosebit de improtanta Conferinţă asupra Schimbării Climatice unde ştiu că tu şi Evo vreţi să participaţi. În acel loc se duce în aceste momente bătălia politică cea mai importantă din istoria omenirii. Acolo se poate aprecia în toată magnitudinea cât rău a făcut capitalismul dezvoltat omenirii. Azi, omenirea trebuie să lupte cu disperare nu numai pentru justiţie, ci şi pentru supravieţuirea speciei. Am urmărit îndeaproape reuniunea ALBA. Vă felicit pe toţi. M-am bucurat mult vâzând atâţia şi atâţia prieteni dragi elaborând idei şi luptând uniţi. Vă felicit pe toţi. Hasta la victoria siempre! Te îmbrăţişez, FIDEL CASTRO RUZ 14 decembrie 2009.

2. OBAMA NU ERA OBLIGAT LA UN ACT CINIC 9 decembrie 2009 În paragrafele finale ale unei Reflecţii intitulate „Bat clopotele pentru dolar”, elaborată acum două luni, la 9 octombrie 2009, am făcut o referire la problema schimbării climatice la care capitalismul imperialist a împins omenirea. „Statele Unite – spuneam, referindu-mă la emisiile de carbon - nu fac nici un efort real. Acceptă numai 4% reducere faţă de anul 1990”. În acest moment, savanţii cereau un minimum care oscila între 25 şi 40% pentru anul 2020. Imediat am adăugat: „În dimineaţa zilei de azi, vineri 9, lumea s-a trezit cu ştirea că „Obama cel bun” din enigma explicată de Preşedintele Bolivarian Hugo Chavez la Naţiunile Unite, a primit Premiul Nobel pentru Pace. Nu împărtăşesc întotdeauna poziţiile acestei instituţii, dar mă văd obligat să recunosc că în aceste momente a fost, după judecata mea, o măsură pozitivă. Compensează reversul pe care l-a suferit Obama la Copenhaga când Rio de Janeiro a fost ales ca sediu al Jocurilor Olimpice şi nu Chicago pentru 2016, ceea ce a provocat atacuri furibunde ale adversarilor de extremă dreapta.” „Mulţi au fost de părere că nu şi-a câştigat încă dreptul de a primi asemenea distincţie. Vrem să vedem în decizie, mai mult decât un premiu pentru Preşedintele Statelor Unite, o critică la adresa politicii genocide pe care au urmat-o nu puţini preşedinţi ai acestei ţări, care au împins lumea la răscrucea la care se află azi; un îndemn la pace şi la căutarea de soluţii care să ducă la supravieţuirea speciei.” Era evident că-l observam cu atenţie pe Preşedintele negru ales într-o ţară rasistă care suferea de o profundă criză economică, fără să-l judec dinainte după unele din declaraţiile sale de campanie şi condiţia sa de şef al executivului iancheu. La aproape o lună, în altă Reflecţie pe care am intitulat-o „O istorie SF”, scriam următoarele: „Poporul american nu este vinovat, ci victima unui sistem nesustenabil şi ceea ce este mai rău: incompatibil deja cu viaţa omenirii.” „Obama cel inteligent şi rebel care a suferit umilinţe şi rasismul în copilărie şi tinereţe înţelege, dar Obama cel educat şi angajat cu sistemul şi cu metodele care l-au adus la Preşedinţia Statelor Unite nu poate rezista tentaţiei de a face presiuni, de a ameninţa şi chiar de a-i înşela pe ceilalţi.” Imediat am adăugat: „Este obsesiv în muncă; poate nici un alt Preşedinte al Statelor Unite n-ar fi capabil să se angajeze la un program atât de intens ca acela pe care şi-l propune să-l realizeze în următoarele opt zile.”




Analizez, aşa cum se poate vedea în acea Reflecţie, complexitatea şi contradicţiile îndelungatului turneu prin Sud-estul asiatic şi întreb: „Ce vrea să abordeze ilustrul nostru amic în turneul său intens?” Asesorii lui declaraseră că va vorbi despre toate cu China, Rusia, Japonia, Coreea de Sud, etc., etc. Este evident deja că Obama pregătea terenul pentru discursul pe care l-a rostit la West Point la 1 decembrie 2009. În ziua respectivă s-a folosit din plin. A elaborat şi ordonat cu grijă 169 de fraze destinate să atingă fiecare din „clapele” care-l interesau, pentru a obţine de la societatea americană sprijin la o strategie de război. A adoptat poze care ar face să pălească Catilinarele lui Cicero. În acea zi am avut impresia că-l ascult pe George W. Bush; argumentele sale nu se deosebeau cu nimic de filozofia predecesorului său, cu excepţia unei frunzuliţe: Obama se opunea torturilor. Şeful principal al organizaţiei căreia i se atribuie actul terorist de la 11 septembrie, fusese recrutat şi antrenat de Agenţia Centrală de Inteligenţă pentru a lupta contra trupelor sovietice şi nici măcar nu era afgan. Opiniile Cubei condamnând acel act şi alte măsuri adiţionale au fost proclamate în aceeaşi zi. De asemenea am avertizat că războiul nu era calea pentru a lupta contra terorismului. Organizaţia „Talibanilor”, care înseamnă student, a apărut din forţele afgane care au luptat contra URSS şi nu erau inamice ale Statelor Unite. O analiză onestă ar conduce la adevărata istorie a faptelor care au dus la acel război. Astăzi nu sunt soldaţi sovietici, ci trupele Statelor Unite şi NATO cele care cu sânge şi foc au ocupat ţara. Politica care i se serveşte poporului Statelor Unite de noua administraţie este aceeaşi a lui Bush, care a ordonat invazia Irakului, ţară care n-avea nimic de-a face cu atacul Turnurilor Gemene. Preşedintele Statelor Unite nu suflă un cuvânt despre sutele de mii de persoane, inclusiv copii şi bătrâni nevinovaţi, care au murit în Irak şi Afganistan şi milioanele de irakieni şi afgani care suferă consecinţele războiului, fără nici o legătură cu actele petrecute la New York. Fraza cu care-şi încheie discursul: „Dumneazeu să binecuvânteze Statele Unite”, mai mult decât o dorinţă, părea un ordin dat Divinităţii. De ce a acceptat Obama Premiul Nobel pentru Pace când deja decisese să poarte războiul în Afganistan până la ultimele consecinţe? Nu era obligat la un act cinic. Apoi a anunţat că va primi Premiul în ziua de 11 în capitala Norvegiei şi că va merge la Conferinţa de la Copenhaga pe 18. Acum trebuie aşteptat alt discurs teatral la Oslo, un nou compendiu de fraze care ascund existenţa reală a unei superputeri imperiale cu sute de baze militare instalate prin

lume, 200 de ani de intervenţii militare în emisfera noastră, şi peste un secol de acte genocide în ţări ca Vietnam, Laos sau altele din Asia, Africa, Orientul Mijlociu, Balcani şi în orice parte a lumii. Acum problema lui Obama şi a aliaţilor săi bogaţi, este că planeta pe care o domină cu pumn de fier li se descompune în mână. Este bine cunoscută crima comisă de Bush la adresa omenirii ignorând Protocolul de la Kyoto şi amânând timp de 10 ani ceea ce trebuia făcut cu mult înainte. Obama nu este un ignorant; cunoaşte aşa cum cunoştea şi Gore, pericolul grav care-i ameninţă pe toţi, dar ezită şi se arată slab faţă de oligarhia iresponsabilă şi oarbă a acestei ţări. Nu acţionează ca Lincoln, pentru a rezolva problema sclaviei şi a menţine integritatea naţională la 1861, sau ca Roosevelt, în faţa crizei economice şi fascismului. Marţi a aruncat o piatră timidă în apele învolburate ale opiniei internaţionale: administratorul EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului), Lisa Jackson, a declarat că ameninţările la adresa sănătăţii publice şi bunăstării poporului Statelor Unite care înseamnă încălzirea globală, îi permit lui Obama să adopte măsuri fără să ţină cont de Congres. Nici un război care a avut loc în istorie n-a reprezentat un pericol mai mare. Ţările cele mai bogate vor încerca să arunce pe spatele celor sărace povara de a salva specia umană. Trebuie să li se ceară sacrificiul maxim celor bogate, un maximum de raţionalitate în folosirea resurselor, şi un maximum de justiţie pentru specia umană. Este probabil că la Copenhaga cel mult să se obţină un minimum de timp pentru a ajunge la un acord angajant care să servească într-adevăr la găsirea de soluţii. Dacă acest lucru se obţine, Conferinţa ar însemna măcar un progres modest. O să vedem ce se întâmplă! FIDEL CASTRO RUZ 9 decembrie 2009 Ora 12:34 pm 3. ISTORIA NU POATE FI IGNORATĂ 6 octombrie 2009 La 1 octombrie s-a sărbătorit a 60-a aniversare a Republicii Populare Chineze. În această zi istorică din anul 1949, Mao Zedong, ca lider al Partidului Comunist din China, a prezidat în Piaţa Tienanmen prima defilare a Armatei Populare şi a poporului chinez. Soldaţii victorioşi purtau armele cucerite în luptă de la invadatori, oligarhi şi trădătorii patriei.




Terminându-se al doilea război mondial, Statele Untie, una din puterile care a suferit cele mai puţine pierderi materiale în conflict, monopoliza arma nucleară, peste 80% din aurul lumii şi se bucura de o dezvoltare industrială şi agricolă considerabilă. Revoluţia victorioasă într-o ţară imensă cum este China, în anul 1949 a alimentat speranţa unui mare număr de ţări colonizate, dintre care multe nu vor întârzia să se scuture de jugul impus. Lenin prevăzuse faza imperialistă a capitalismului dezvoltat şi rolul care le revenea în istoria lumii luptei ţărilor colonizate. Triumful Revoluţiei din China confirma acea previziune. Republica Populară Chineză a fost creată în anul 1948. La prima aniversare a victoriei chineze erau prezenţi reprezentanţii URSS, ţară care a contribuit cu peste 20 de milioane de vieţi la bătălia contra fascismului; cei din Republica Populară Chineză, care fusese ocupată de Japonia, şi combatanţii vietnamezi care, după ce luptaseră contra japonezilor, se confruntau eroic cu încercarea francezilor de a coloniza din nou Vietnamul cu sprijinul Statelor Unite. Nimeni nu-şi imagina pe atunci că la mai puţin de patru ani de la acea dată memorabilă, fără nici o legătură decât cea a ideilor, în îndepărtata Cuba se producea asaltul asupra Cazărmii Moncada, la 26 Iulie 1953, şi după abia nouă ani de la eliberarea Chinei a triumfat Revoluţia Cubaneză la 90 de mile de metropola imperialistă. În lumina acestor evenimente am urmărit cu interes deosebit a 60-a Aniversare a Revoluţiei Chineze. Este cunoscută prietenia noastră cu această ţară cu o cultură milenară, cea mai veche civilizaţie cunoscută de om. În secolul XIX, zeci de mii de cetăţeni chinezi au fost trimişi în ţara noastră ca semi-sclavi, înşelaţi de negustorii englezi. Mulţi dintre ei s-au încorporat în Armata de Eliberare şi au luptat pentru independenţa noastră. Legăturile noastre cu China pleacă, totuşi, de la ideile marxiste care au inspirat Revoluţia cubaneză şi au fost capabile să depăşească încercările dificile ale divizării dintre cele două mari state socialiste, care au făcut atât de mult rău mişcării revoluţionare mondiale. În zilele grele ale dispariţiei URSS, atât China, cât şi Vietnam, Laos şi Coreea au menţinut relaţii frăţeşti şi solidare cu Cuba. Erau singurele patru ţări care împreună cu Cuba au ţinut sus drapelul socialismului în zilele întunecate în care Statele Unite, NATO, Fondul Monetar şi Banca Mondială impuneau neoliberalismul şi jefuirea lumii. Istoria nu poate fi ignorată. În ciuda contribuţiei enorme a poporului Chinei şi a strategiei politice şi militare a lui Mao în lupta contra fascismului japonez, Statele Unite au ignorat şi izolat guvernul ţării celei mai locuite de pe planetă şi a privat-o de dreptul de a participa la Consiliul de Securitate

al Naţiunilor Unite; a interpus flota de război pentru a împiedica eliberarea Taiwanului, o insulă care aparţine Chinei; a sprijinit şi furnizat resturile unei armate al cărei şef trădase toate acordurile semnate în lupta contra invadatorilor japonezi în cursul celui de-al doilea război mondial. Taiwanul a primit şi mai primeşte încă cel mai modern armament de la industria de război americană. Statele Unite nu numai că au privat China de drepturile ei legitime: au intervenit în conflictul intern din Coreea, au trimis forţele care în fruntea unei coaliţii militare au avansat sfidătoare în apropierea punctelor vitale ale acestei ţări mari, şi au ameninţat cu folosirea armelor nucleare contra Chinei, al cărei popor a contribuit atât de mult la înfrângerea Japoniei. Partidul şi poporul eroic al Chinei n-au ezitat în faţa ameninţărilor grosolane. Sute de mii de combatanţi voluntari chinezi cu un energic contraatac au făcut să dea înapoi forţele yanchee până la limitele actuale ale celor două Corei. Sute de mii de luptători internaţionalişti chinezi şi un număr egal de patrioţi coreeni au murit sau au fost răniţi în acel război sângeros. Mai târziu, imperiul yancheu a omorât milioane de vietnamezi. La 1 octombrie 1949, când s-a proclamat Republica Populară, China nu poseda arme nucleare şi nici tehnologia militară avansată de azi, cu care nu ameninţă nici o ţară. Ce ar spune acum Occidentul? Marea presă din Statele Unite a fost, în general, ostilă. Principalele sale organe scrise îşi intitulau editorialele cu fraze ca: „...slab interes pentru ideologie”, „...un spectacol de putere”, „China comunistă celebrează cei 60 de ani cu Show Militar.” Totuşi, nu a fost posibil să fie ignorată lupta. Prin toate mediile se reitera ideea că era o demonstraţie a puterii. Ştirile mai ales se centrau pe imaginile paradei militare. Nu-şi ascundeau admiraţia pentru ampla transmisie a paradei pe care televiziunea chineză a oferit-o opiniei publice internaţionale. N-a trecut neobservat, ci mai degrabă a fost un motiv de uimire faptul că China a prezentat 52 de noi tipuri de armament, între care ultima generaţie de care de luptă, vehicole amfibii, radare, avioane de explorare şi echipamente sofisticate de comunicaţii. Mediile de presă au subliniat prezenţa rachetelor intercontinentale DF-31, capabile să lovească cu focoase nucleare ţinte situate la 10 000 km distanţă, precum şi rachete cu rază medie şi cele de apărare anti-rachetă. Cele 151 de avioane de vânătoare, bombardiere grele, mijloace moderne de observaţie aeriană şi helicoptere i-au surprins pe avizii căutători de ştiri şi pe tehnicienii militari. „Armata chineză posedă acum majoritatea armelor sofisticate care fac parte din arsenalurile ţărilor




occidentale”, a fost o declaraţie a Ministrului Apărării chinez pe care presa occidentală a scos-o în evidenţă. Cele 500 de vehicole blindate şi cele 60 de care civile care au defilat prin faţa Mausoleului au provocat un impact profund. Tehnologia avansată era o dovadă incontestabilă a capacităţii militare dezvoltate, care acum câteva decenii a plecat de la zero. De nedepăşit era factorul uman. Nici o ţară occidentală dezvoltată nu putea atinge nivelul de precizie şi organizare arătat de China în această zi. Cu un anume dispreţ s-a vorbit despre ofiţerii şi soldaţii care merg cu 115 paşi de gâscă pe minut. Diferitele forţe care au defilat acolo, bărbaţi sau femei, au făcut-o cu o ţinută şi o eleganţă fără pereche. Oricine ar putea să nu creadă că mii de fiinţe umane au fost capabile să ajungă la o organizare atât de perfectă. Atât cei care defilau pe jos cât şi cei care defilau în vehicole au trecut prin faţa tribunei şi au salutat cu precizie, ordine şi marţialitate dificil de atins. Dacă asemenea cetăţeni păreau rodul disciplinei militare şi a rigorii practicii, peste 150 000 de cetăţeni din enormul stup uman de civili, bărbaţi şi femei tinere în imensa lor majoritate, au surprins prin capacitatea lor de a atinge masiv nivelul de organizare şi perfecţiune obţinut de compatrioţii lor înarmaţi. Începutul ceremoniei şi salutul trupelor de către Şeful statului şi Secretar General al Partidului Comunist, a fost o ceremonie impresionantă. S-a putut aprecia enorma identificare dintre conducere şi popor. Discursul lui Hu Jintao a fost scurt şi precis. În numai 10 minute a exprimat multe idei. În acea zi l-a depăşit pe Barack Obama la capacitatea de sinteză. Reprezintă, atunci când vorbeşte, de aproape de cinci ori mai multă populaţie decât Preşedintele Statelor Unite. Nu trebuie să închidă centre de tortură, nu este în război cu nici un alt stat, nu trimite soldaţii la peste 10 000 km distanţă pentru a interveni şi omorî cu mijloace sofisticate de război, nu posedă sute de baze militare în alte ţări, nici flote puternice care să brăzdeze toate oceanele; nu datorează miliarde de miliarde de dolari, şi în toiul unei crize financiare colosale oferă lumii cooperarea unei ţări a cărei economie nu este în recesiune şi creşte continuu în ritmuri înalte. Ideile esenţiale transmise de Preşedintele Chinei: „În ziua de azi, acum 60 de ani, după peste un secol de bătălii sângeroase purtate de la începutul istoriei contemporane, poporul chinez a reuşit, în fine, să obţină victoria revoluţiei chineze şi preşedintele Mao Zedong a proclamat chiar aici, în faţa lumii, fondarea Republicii Populare Chineze, ceea ce a permis poporului chinez să se ridice de atunci şi ca naţiunea chineză, care are o istorie de civilizaţie de peste 5 000 de ani, să intre într-o nouă eră de dezvoltare şi progres.”

„Dezvoltarea şi progresul obţinut în şaizeci de ani ai Noii Chine a arătat pe deplin că numai socialismul poate salva China şi că numai reforma şi deschiderea pot permite dezvoltarea Chinei, a socialismului şi a marxismului. Poporul chinez are încrederea şi capacitatea de a-şi construi bine ţara şi să dea lumii contribuţia datorată.” „Vom adera ferm la principiile de reunificare paşnică...” „...vom continua să muncim, împreună cu diferitele popoare ale lumii, pentru a da un impuls cauzei nobile a păcii şi dezvoltării omenirii şi construirea unei lumi armonioase bazată pe pace durabilă şi prosperitate comună.” „Istoria ne-a arătat că drumul pe care înaintăm nu este lin niciodată, dar că un popor unit care îşi ia destinul în propriile mâini va învinge, fără nici o îndoială, toate dificultăţile, creând continuu mari epopei istorice.” Sunt răspunsurile lapidare la politica belicoasă şi ameninţătoare a imperiului. FIDEL CASTRO RUZ 6 octombrie 2009 Ora 5:35 pm

b) Turcia

B.b.1. Cinstirea martirilor Pe 4 noiembrie 1994, în timp ce ținea o pancartă a Partidului Comunist marxist-leninist din Turcia-MLKP, tînărul de 18 ani, activist și militant proletar, Erdal Balci, a fost ucis cu brutalitate de forțele armate ale regimului din Turcia, țară membru NATO și candidată la integrare în UE, regim considerat de mișcările de stînga ca fascist. Sîngele său a ajuns să lumineze calea celor dedicați revoluției și socialismului, ca un vrednic urmaș al lui Mustapha Suphi (martir comunist ucis impreuna cu 14 tovarasi in noaptea de 28-29 ianuarie 1921), a lui Deniz Mahir, Irfan Celik, Adil Can, Hayrabet Honca, tovarasului Huseyin. MLCP dă o mare importanță cinstirii martirilor săi, iar unul dintre aceștia este si tovarasul Ali Bugun, care a fost detinut in mai multe inchisori din Turcia si Kurdistanul de Nord si care si-a dobandit libertatea in Siria in 2003. El si-a luat in serios sarcina de a întări legăturile internaționale ale MLKP pe care l-a popularizat în Orientul Mijlociu, traducînd în arabă publicații de partid, faăa a lăsa pe nimeni să-și dea seama cît de bolnav era in realitate. MLCP nu uită să comemoreze nici pe liderii mișcării comuniste internationale. Mișcarea revoluționară comunistă nu-i uită niciodata pe Marx, Engels, Lenin si Stalin, pe purtătoarea de cuvînt a mișcării femeilor proletare Clara Zetkin, pe Rosa Luxemburg, pe militantul antifascist Georgi




Dimitrov, pe Ernesto Che Guevara, spiritul liber si innoitor al omenirii, pe Bobby Sands, simbol al rezistenței din închisori, pe Carlo Giuliani, simbol al luptei antiimperialiste, pe bravii lideri ai popoarelor Orientului Mijlociu George Habash si Abu Ali Mustafa, pe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu exponenții comunismului naționalist. A-i comemora pe martiri inseamna totodata a incerca sa devii ca ei. Poate ca nu oricine poate deveni un Marx sau un Engels, dar fiecare poate să contribuie la progresul mișcării prin însușirea teoriei marxiste. Poate că nu oricine poate fi un Stalin, dar prin susținerea luptei maselor asuprite fiecare poate juca un rol decisiv în eliberarea lor. Fiecare trebuie sa gaseasca in el insusi puterea de a organiza o luptă așa cum a facut Hasan Ocak. Fiecare trebuie sa fie gata să se sacrifice pentru ideile sale după modelul lui Ali Haydar Gocer. Ne vom atinge scopul daca nu vom uita de viețile, luptele și idealurile inaintașilor, pe care să le transmitem generațiilor viitoare.. Trebuie să ne apărăm valorile în același fel în care tricourile cu Che purtate în toata lumea luptă împotriva imperialismului. Trebuie sa le punem in centrul vieții noastre. Faptul ca MLCP nu si-a uitat niciodata martirii si i-a pus in centrul luptei sale impotriva fascismului și imperialismului explică și nivelul atins de noi astăzi, ne-a dat nouă astăzi aceasta vointă de neinfrant. Text preluat de pe site-ul http://www.mlkp.info B.b.2. Clemență pentru cei vinovați de tortură? Autorităţile din oraşul Bursa, Turcia, au decis că nu este nevoie ca poliţistul care l-a torturat pe militantul de stînga, comunist, Ender Bulhaz Anturk, să fie urmarit penal întrucat tortura nu i-a cauzat moartea. Ender Bulhaz Akturk a fost arestat la Bursa pe 18 martie sub acuzaţia ca ar fi omorît un poliţist şi este bănuit că ar fi membru al Partidului Comunist marxist-leninist din Turcia- MLCP. El a fost supus unor grele torturi cînd se afla în arestul politiei. Timp de doua zile nici nu s-a admis oficial că el ar fi deţinut, iar cînd a apărut în faţa Curţii s-a constatat că a fost torturat. Două din spitalele la care Akturk a fost tratat au confirmat folosirea torturii în rapoartele lor. Conform lui Akturk el a fost supus următoarelor tipuri de tortură: cu apă presurizată, strappado, cu gheata, lovire cu pumnii precum şi aşa numita "tortură Guantanamo". Iar cînd a fost adus în faţa instanţei a fost supus unei tentative de linşaj, datorită căreia a fost ţinut aproximativ 10 ore în interiorul clădirii. Astfel de manifestări faţă de militanţii de stînga şi în special comunişti sînt fregvente, se pare, în Turcia, ţară ce vrea să convingă UE să o primească în răndurile sale. Organizaţiile, aşa-zis, de apărare a drepturilor omului, occidentale nu-şi

dau silinţa să ia o atitudine fermă de condamnare a cestor fapte petrecute în ţări capitaliste sau apropiate acestora( cînd e vorba de comunişti,în principal) aşa cum o fac cînd e vorba de acelaşi gen de fapte( de multe ori inventate sau exagerate ) petrecute în ţări cu regimuri democrate de orientare comunistă, socialistă sau antioccidentale(SUA) cum sînt: Coreea de Nord, Cuba, Venezuela, Iran, Turcia etc. Sau fostele ţări socialiste din spaţiul sovietic. Fără să se afirme concret dar se pare că în mass-media procapitalistă se respectă „tacit” deviza enunţată de fostul prim-ministru britanic, Winston Churchill, imediat după al II-lea Război Mondial, şi anume „orice crimă împotriva comuniştilor este scuzabilă”. B.b.3. Inițiativă pentru fondarea Partidul Socialist al celor Asupriți Pe 7 noiembrie 2009, cu prilejul celei de-a 92-a aniversari a Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, s-a proclamat in Turcia si Kurdistanul de Nord nasterea unui nou partid- Partidul Socialist al celor Asupriti- ESP. Declaratia de fonjdare a ESP a fost prezentată la o conferință de presă ținută la Istanbul, de purtatorul de cuvant Mukkades Erdogdu Celik, alaturi de care se aflau numerosi reprezentanti regionali ai noului partid. Purtatorul de cuvant l-a descris astfel: "Noi venim din mijlocul luptei si vom continua pe linia luptei legitime. ESP aspiră la educarea politică a milioanelor de oameni asupriți si la organizarea a sute de mii. ESP se va feri de închistare, de vanitate si sectarism. Cunostințele intelectualilor sunt importante pentru ESP. ESP va lupta pentru conducerea luptei muncitorilor si a oamenilor muncii.” În declarație s-a vorbit și de problemele cu care se confruntă muncitorii, oamenii muncii, națiunea asuprită a kurzilor și alte naționalităț si religii asuprite din Turcia si Kurdistanul de Nord și intreaga regiune. Declaratia a mai evidentiat faptul ca socialismul este soluția si prezinta astfel scopurile luptei ESP: "Partidul Socialist al Asupritilor considera ca datoria si scopul sau de a fi sunt luminarea maselor, trezirea constiintei de clasa, unirea si organizarea maselor ca o armata politica, transformarea lor in subiectul si vointa luptei pentru putere impotriva capitalului si dictaturii sale..." "ESP este partidul unit al popoarelor noastre în lupta de a duce mai departe steagul lăsat noua de Mustapha Sufi, Etjem Nejat, Mahir, Deniz, Ibrahim spre socialism." S-a mai arătat în plus ca ESP luptă împotriva răspîndirii de false iluzii și false soluții cum ar fi parlamentarismul, și că luptă pentru ca legitimitatea să fie egală cu legalitatea”... "ESP va arăta că închistarea, birocratismul și parlamentarismul nu sunt solutii. Intelegerea luptei se va baza pe constientizarea




legitimității." ”ESP va căuta să uneasca forțele progresiste și revoluționare nu pe baza intereselor de grup ci pe aceea a intereselor de ansamblu ale luptei de clasă. În declaratie se mai arata ca ESP "va căuta de asemenea să învețe de la mase, de la forțele antifasciste, revoluționare și mișcarea patriotică kurdă, de la forțele revoluționare și progresiste din întreaga lume, va participa la fronturi și acțiuni comune cu antifașcisti, revoluționari și grupuri sau partide patriotice kurde daca așa cer interesele generale ale luptei." La conferinta de presă au mai ținut discursuri numeroși reprezentanți ai orașelor unde ESP are organizații, între care Fethyie Ok, din partea orașelor kurde.. Ongun Yucel a declarat ca ESP va sustine lupta pentru socialism ca soluție pentru masele de oameni asupriti si se va intari in acest proces. S-au mai aflat acolo reprezentanti ai organizatiilor democrate si progresiste, ai partidelor, sindicatelor precum si scriitori, toti salutand fondarea ESP. Printre ei s-a aflat si Kemal Bulbul, secretarul general al Fundatiei Alevi Bektasi precum ski Dursun Yildiz de la DTP, care au promis ca "intotdeauna vor sustine ESP in lupta sa din fabrici, din cartierele muncitoresti, de Newroz, de 1 Mai si cu prilejul comemorarii masacrului de la Gazi din 1995, din Istanbul. ESP este asteptat sa joace un rol important in intarirea luptei politice in noua perioada si activizarea politica a maselor, precum si ca forta coordonatoare in acest proces. Traducere din www.mlkp.info International Bulletin 88 B.b.4. Capitalul si fascismul ataca pe muncitorii de la TEKEL In capitala turciei, Ankara, muncitorii de la TEKEL rezista de mai multe zile in numele clasei muncitoare impotriva capitalului si guvernului. Politistii i-au lovit cu bastoanele pe muncitori, le-au batut familiile pana ce acestea au lesinat si i-au atacat pe studentii care au blocat traficul in sprijinul muncitorilor. Muncitorii din industria tutunului continua sa reziste fara sa le pese de gazele lacrimogene, bombe, tancuri, furtunurile cu apa si scuturile politistilor sau de frigul iernii si scandeaza puternic sloganul "Nu exista frica ci numai rezistenta". Barbati si femei lupta cu hotarare pentru drepturile lor strigand; "Rezistenta e singurul drum spre victorie". Protestele sociale si sprijinul pentru rezistenta muncitorilor sunt in crestere. Incepand cu 15 decembrie 2009, 12 000 de muncitori TEKEL de la aproximatkiv 40 de companii din diverse provincii ale tarii s-au adunat la Ankara, in ciuda si a conducerii colaborationiste a sindicatului Turk-Is.

Consiliile muncitoresti si comitetele de rezistenta sunt cele care iau deciziile iar rezistenta se intareste dupa fiecare atac al politiei si fiecare arestare. Miile de muncitori aflati in lupta de la TEKEL sunt azi mandria clasei muncitoare din Turcia si Kurdistanul de Nord. Lupta de clasa bazata pe contradictia dintre munca si capital isi gaseste expresia in identitatea lor de clasa, atitudinea lor de clasa si rezistenta lor. De o parte capitalul, statul burghez, mass-media burgheza, guvernul, de cealalta clasa muncitoare, oamenii muncii, organizatiile de masa, tinerii si toti cei asupriti. Iar la mijloc, ca de obicei, atacurile si lacrimile de crocodil are partidelor ce sustin regimului si mass-mediei burgheze. Rezistenta muncitorilor TEKEL inseamna unitate si fratie, lupta unita a muncitorilor de toate natiunile si credintele religioase. Dupa valul de linsaje rasiste si otravire sovinista impotriva poporului kurd este de o importanta istorica, sociala si politica faptul ca muncitorii feroviari, pom[pierii si muncitorii TEKEL lupta uniti, fara a tine seama de faptul ca sunt kurzi, turci, arabi, circazieni ori lazi, ca scandeaza aceleasi lozinci si vin cu aceleasi revendicari, pentru munca, libertate si fratie. In conditiile unui razboi de negare si anihilare purtat impotriva poporului kurd se doreste ca diversele parti ale clasei muncitoare sa nu actioneze conform interesului de clasa ci sa fie luate de valul sovinismului, dar aceasta rezistenta arata ca muncitorii nu doresc asta. Aceasta rezistenta este rezultatul furiei acumulate impotriva saraciei si somajului aduse de criza. In rezistenta muncitorilor TEKEL vedem ca femeile lupta in primele randuri. Sotiile si famiile muncitorilor au luat parte la rezistenta cu o mare hotarare si un deosebit militantism. O alta sursa de putere si motivatie pentru muncitorii de la TEKEL a fost trecutul lor, traditia si experienta de lupta a muncitorilor din industria tutunului manifestate in diverse perioade. Rezistenta muncitorilor TEKEL a primit sprijin din numeroase parti. Organizatiile revolutionare si progresiste DISK (Confederatia Sindicala a Muncitorilor Revolutionari), KESK (Confederatia Sindicala a angajatilor din sectorul public), organizatii de masa, organizatii si platforme ale tineretului studios, ale femeilor si-au demonstrat solidaritatea cu aceasta. Sloganul- "Muncitor, angajat, umar la umar spre greva generala" arata drumul pe care muncitorii trebuie sa-l urmeze in viitorul apropiat. Sa sustinem deci lupta muncitorilor TEKEL, sa sustinem fratia muncitoreasca impotriva atacurilor capitaliste, sa sprijinim rezistenta care a devenit un exemplu pentru proletariatul din toata lumea. Partidul nostru MLCP cheama avangrda proletariatului din toate tarile sa sustina aceasta rezistenta, manifestandu-si solidaritatea in piete si in fabrici. Traiasca unitatea si lupta muncitorilor! Traiasca internationalismul proletar! Preluat si tradus de pe site http://www.mlkp.info 20 dec 2009




c) Spania

B.c.1. O mostră de democratia spaniolă Am primit un mesaj de la tineretul militant comunist grec un apel la solidarizare cu tineretul basc din Spania confruntat recent cu un atac dur politic si judiciar prin arestare multora dintre ei, și la care aderă și secțiunea de tineret a Asociației Scânteia și a Partidului Comuniștilor. Reproducem acest mesaj : ” A fi tineri și independenț-iști nu e o crima” În legatură cu atacul politic și judiciar întreprins împotriva mișcării basce de tineret prin arestarea a 34 de oameni, noi, diversele mișcări ale tineretului, dorim să declarăm: Acesta nu este un atac îndreptat doar împotriva unei anumite organizații. Printre cei arestați s-au numărat reprezentați ai unor organizații feministe, ele unora de apărare a celor fără adăpost... reprezentanții unor mișcări diverse și a caror țel este făurirea unei alternative naționale și sociale pentru Tara Bascilor. Vedem din nou că statul spaniol nu respectă drepturile civile și democratice. Noi cerem respectarea lor, inclusiv a dreptului de a apăra o alternativă independentă și socialistă pentru Tara Bascilor. Cerem oprirea acestui atac continuu împotriva tineretului basc și cerem garanții pentru a ne putea dezvolta proiectele fără primejdia represiunii și cu respectarea drepturilor noastre politicer și civile. Noi, semnatarii acestui manifest, convocăm o conferință si o demonstrație viitoare pentru a arăta lumii că refuzăm acest atac, ne exprimăm solidaritatea cu cei arestati si cerem eliberarea lor. Manifestul tineretului basc! În urma atacului poliției au fost arestati 34 tineri basci. Față de această provocare mișcările basce de tineret declară că acest atac nu este îndreptat asupra unei anumite organizații, ci împotriva poporului basc. Printre cei 34 sunt reprezentanti ai mișcării feministe, ale celor fără case, ale mișcării pentru o altă politică privind locuințele și ai altor reprezentanți al mișcărilor care au drept scop construirea unui nou proiect național și social pentru Tara Bascilor. Majoritatea deținutilor reprezintă o mișcare de tineret care se organizează dinamic pentru a oferi țării o schimbare socială si politică. Din nou statul spaniol nu respectă drepturile omului. Cerem respect pentru toate proiectele care se referă la viitorul Tarii Bascilor, inclusiv pentru acelea care militează pentru o Euskal Herria (Tara Bascilor...) independenta si socialistă. Cerem oprirea acestor atacuri continue impotriva tineretului basc si cerem garanții pentru a ne putea dezvolta

compromisul nostru politic fără a afecta drepturile politice și civile.

d) Venezuela

B.d.1. Hugo Chavez Frias propune înființarea Internaționalei a V‐a a partidelor de stînga

Președintele venezuelean Hugo Chavez Frias a lansat recent la Caracas un apel international în vederea crearii unei Internationale a V-a a partidelor de stînga și a mișcărilor sociale cu orientare de stînga din întreaga lume, pentru a face față cu mai cu spor provocărilor aduse cu sine de criza globală a capitalismului.

Șeful Statului venezuelean a făcut acest anunț în cadrul unei conferințe la care participă peste 50 de organizații internaționale cu orientare de stînga, ce s-a desfasurat la Caracas între 19 și 21 noiembrie.

Chavez a mai precizat în același context că își asumă responsabilitatea în fața întregii lumi, prin lansarea acestei inițiative, întrucat este timpul ca sa creeze o a V-a Internatională, pe care o consideră o necesitate în lumea de astăzi.

Mai mult decat atat, Chavez a insistat ca aceasta a V-a Internationala nu trebuie sa fie doar o simpla întălnire, ci toți doritorii trebuie sa fie in stare să creeze un proiect cu adevarat nou, al unei stîngi adevărate, doritoare sa lupte împotriva imperialismului și a capitalsmului. El a precizat că ar fi necesar ca această nouă Internatională să funcționeze fără împuneri și va trebui, mai presus de toate, să accepte diversitatea.

Reprezentanti ai mai multor formatiuni cu orientare socialista din America Latina si-au exprimat deja, în aceste zile, sprijinul pentru initiativa venezueleană, între acestea: Miscarea catre Socialism (MAS) din Bolivia, Frontul Eliberarii Nationale, Farabundo Mart, (FMLN) din El Salvador, Frontul Sandinist pentru Eliberare Nationala (FSLN) din Nicaragua si Alianta Tarii din Ecuador.

Alte mici partide de pe continent, dar si din jurul lumii si-au anuntat sprijinul. Dintre acestea: Propunerea pentru o Societate Alternativa (PAS) din Chile, Noua Alternativa Nationala (ANN) din Guatemala, si Alianta Socialista din Australia, printre altele




Pe continentul european si-au anuntat dorinta de a contribui: Blocul Socialist din Portugalia, Partidul german ,Die Linke, și Partidul Stîngii, Gauche, din Franța.

Un reprezentatnt al Partidului Comunist Cubanez a declarat la Caracas că această inițiativa este ”excelente”.

Se așteptă cu interes ca poziția statelor socialiste recunoscute ca Republica Populara Democrata Coreeana, Cuba, Republica Populara Chineza sau Republica Socialista Vietnam.

Din România, Partidul Comuniștilor a primit cu real interes stirea dar încă un a luat o pozitie oficială.

La finele Conferintei desfasurate la Caracas s-a adoptat o Rezoluție conform careia este în plan crearea unui Comitet Pregatitor in vederea convocării unei Conferinte Globale a tuturor Partidelor de Stanga din intreaga Lume la Caracas, in aprilie 2010.

Petre I.

B.d.2. Agresiunile împotriva Venezuelei s‐au multiplicat

Veștile despre o posibilă agresiune externă împotriva Venzuelei, care pășește pe drumul socialismului bolivarian sub conducerea Președintelui Hugo Chavez, s-au înmulțit îngrijorător în ultimul timp.

Preşedintele venezuelan este ferm convins că Statele Unite şi Columbia pregătesc o operaţiune militară împotriva Venezuelei, asa cum a declarat recent într-o conferință ținută la Caracas. Potrivit acestuia, teritoriul Columbiei ar urma să fie utilizat pentru intervenţia militară, pregătirile

pentru invazie desfăşurându-se pe insulele Curaçao şi Aruba.

„Am datoria să alertez comunitatea internaţională, în special ţările din America de Sud”, a subliniat Chavez. „Agresiunile împotriva Venezuelei s-au multiplicat, iar pregătirile sunt evidente”.

Preşedintele venezuelean a subliniat că nu vor sta dezarmaţi, nu vor fi pasivi, în cazul în care se vor intreprinde operaţiuni militare împotriva țării sale. Relaţiile între Venezuela şi Columbia s-au deteriorat în ultima perioadă după ce Columbia și SUA au încheiat un acord care permite armatei americane să utilizeze şapte baze militare situate pe teritoriul columbian.

După ce a primit recent Premiul Nobel pentru pace, președintele SUA, Barack Obama, dorește neapărat să-și arate virtuțile de mare ”pacificator” ,în continuare, după suplimentarea cu 30 000 de soldați a trupelor din Afganistan, masînd alte trupe la granița Venezuelei pentru că, nu-i așa, această țară tulbură ”pacea” țării sale prin atitudinea sa ”rebelă” față de ea.

Asociația de Prietenie Româno-Venezueleană ”Simon Bolivar” este preocupată de situația periculoasă de la granița Venezuelei cu Columbia și speră ca ”Omul Păcii”, recent încoronat, să nu dezlănțuie cîinii războiului în America Latină.

Petre Ignatencu vicepreședinte al Asociației de Prietenie Româno-Venezueleană ”Simon Bolivar”.

Scânteia As - scanteia.npcr.rocare au avut suficient timp să compare ambele sisteme: CAPITALIST -...

Documents

Transcript of Scânteia As - scanteia.npcr.rocare au avut suficient timp să compare ambele sisteme: CAPITALIST -...