Scepticismul

Este ultimul cuvânt al ințelepciunii antice disperate din cauză că nu a putut să rezolve problema vieții pe căile rațiunii pure. El trădează oboseala înteligenței în fața speculațiilor abstracte si a necontenitelor controverse. A cunoaște adevărul aparține lui Dumnezeu, a-l studia aparține omului. Așadar sunt două feluri de înțelepciune:cea divină care constă în a cunoaște; și cea dea doua, cea umană care constă în a căuta adevărul si de al cerceta.

Scepticismul nu reprezintă atât o şcoală filosofică, cât, mai degrabă, o sensibilitate filosofică, un mod de viaţă, caracteristic etapei elenistice a filosofiei antice greceşti şi celei romane. Este vorba de o atitudine generală în confruntările asupra cunoaşterii, care s-a pronunţat asupra problemei posibilităţii elaborării de concepţii coerente şi semnificative asupra lumii şi vieţii. Denumirea acestei orientări filosofice provine de la termenul grecesc skeptikos – cel care examinează, care analizează.

PRINCIPALII REPREZENTANTI AI SCEPTICISMULUI

Pyrrhon din ElisFondatorul scepticismului este considerat Pyrrhon din Elis, acesta s-a născut în Peloponez, la Elida în 365 î Cr și a murit la vârsta de 90 de ani. A fost contemporan cu Zenon și Epicur. Izvoarele filozofice ale lui Pyrrhon sunt în special Democrit, Protagora și Școlile socratice minore. A fondat a patra școală care nu a cunoscut o extindere și nici o durată prea mare. Nu a lăsat nici o scriere filozofică. Doctrina a fost expusă de un ucenic al sau, Timon. Sistemul inițiat de el numit scepticismul universal sau filozofic, iar uneori numit pyrronism, s-a ciocnit foarte violent de dogmatismul stoicilor si al epicurianilor care credeau ferm in valoarea stiinței. Pe aristotelici i-a impins spre ecletism. Dar în chip deosebit i-a adus pe platonicieni împingîndu-i spre sistemul numit *probabilism*. Ca şi Socrate, a fost până în jurul vârstei de 40 de ani sculptor şi pictor, ca şi acesta s-a consacrat ulterior filosofiei şi nu a lăsat nimic scris. La filosofie a ajuns ascultând un yoghin indian în timpul participării între 334 şi 323 î.Cr. la expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia, când a intrat în legătură cu filosofii indieni. Informaţii despre el şi filosofia sa ne-au parvenit de la urmaşii săi, mai ales de la Anaesidemos din Cnosos, care a formulat celebrele argumente sceptice de îndoială cu finalitate etică în privinţa posibilităţii oricărei cunoştinţe certe, numite tropi (gr. tròps – mod, fel, modalitate, dar sensul acestui termen în contextul scepticismului este de motiv de îndoială). Prin aceşti tropi se urmărea abţinerea de la orice afirmaţie sau negaţie, adică suspendarea judecăţii (èpohé). 

1

Cei zece tropi sceptici sunt:1. Nu putem cunoaşte nimic cert datorită deosebirilor dintre animale şi, mai ales, dintre organele lor de simţ. Ca urmare a acestor deosebiri, ele percep diferit aceleaşi obiecte şi nu putem şti care percepţii sunt adecvate şi care nu.2. Nu putem cunoaşte nimic cert datorită deosebirilor existente intre oameni. Orice om este alcătuit din trup şi suflet, dar se deosebeşte de ceilalţi din ambele puncte de vedere. Datorită acestor deosebiri nu putem şti opiniile cui sunt adevărate şi ale cui false.3. Nu putem cunoaşte nimic cert datorită faptului că fiecare simţ percepe altceva şi altfel decât celelalte. S-ar putea să existe şi alte proprietăţi ale obiectelor pe care nu le putem percepe întrucât nu avem organe de simţ adecvate lor. Deci nu putem să ştim dacă imaginile pe care ni le transmit simţurile sunt corespunzătoare obiectelor lor.4. Nu putem cunoaşte nimic cert datorită faptului că oamenii percep diferit în funcţie de dispoziţii, vârstă, stări afective, boli etc. Astfel, mierea este dulce pentru indivizii sănătoşi, dar amară pentru cei bolnavi de ficat etc.5. Nu putem cunoaşte nimic cert datorită faptului că oamenii percep lucrurile diferit în funcţie de poziţiile, distanţele şi locurile unde se află obiectele pe care le percep. Astfel, un turn pătrat văzut de la distanţă pare rotund, o corabie văzută de departe pare mică, dar de aproape mare etc.6. Nu putem cunoaşte nimic cert datorită faptului că oamenii percep lucrurile diferit în funcţie de amestecuri. Astfel, un sunet izolat pare diferit de acelaşi sunet auzit într-un context de sunete etc.7. Nu putem cunoaşte nimic cert datorită constituţiei obiectelor percepute. Astfel, pilitura de argint pare albă, dar fiecare părticică din care este alcătuită este neagră etc.8. Nu putem cunoaşte nimic cert datorită relaţiilor dintre lucruri. Un lucru perceput individual pare diferit de acelaşi lucru perceput în ansamblul relaţiilor în care este integrat.9. Nu putem cunoaşte nimic cert datorită rarităţii sau frecvenţei mari a lucrurilor. Astfel, soarele este mai spectaculos decât o cometă, dar întrucât aceasta apare mai rar îi acordăm mai multă atenţie. Dacă apa ar fi rară, iar aurul frecvent ca pietrele scara valorilor umane ar fi diferită etc.10. Nu putem cunoaşte nimic cert întrucât cunoaşterea este influenţată de regulile de viaţă, obiceiuri, credinţe, legende, opţiuni filosofice etc.

Nici asupra cauzelor lucrurilor nu ne putem pronunţa cu certitudine. Aenesidemos din Cnosos a formulat opt tropi prin care a susţinut că orice

2

explicaţie cauzală este numai probabilă.Concluzia acestor subtile analize gnoseologice este că trebuie să ne îndoim de orice cunoştinţă întrucât nu ne putem pronunţa cu certitudine asupra nici uneia.Ca şi în cazul stoicilor, finalitatea analizelor filosofice ale scepticilor este etică. În spiritul epocii lor, ei căutau să întemeieze cel mai înţelept mod de viaţă. Şi ei recomandau ataraxia ca formulă de viaţă pentru atingerea fericirii, dar dacă stoicii o întemeiau ontologic ei o întemeiază gnoseologic.

ArceliasArcelias (315-241 î Cr.)a împins Academia pe panta scepticismului academic. S-a bucurat de cinste și de un succes enorm; a câștigat tânara nobilime romană cu ocazia venirii la Roma în 155 a faimoasei ambasade grecești formată din filozofi, din care făcea și el parte. A ținut cu această ocazie două discursuri răsunatoare. Intr-o zi a ținut la Roma un discurs excepțional de frumos întru preamărirea dreptății, demostrând că ea stă la baza întregii vieți civile. A doua zi a ținut un alt discurs și mai convingător decât cel dintâi, în care demonstra că dreptatea variază în funcție de epoci și popoare și că adesea vine în conflict cu ințelepciunea. Spunea printre altele:*dacă romanii ar voii să fie drepți, ar trebuii să restituie altora ceea ce le aparține și să se întoarcă acasă în mizerie, dar în cazul acesta ar fi prosti; astfel încât înțelepciunea și dreptatea nu se pot împăca.*

Sextus EmpiricusSextus Empiricus, filosof, astronom și medic grec (sec. II-III). A trăit în Alexandria și la Atena și a condus școala sceptică în perioada 180-210 la care a fost succedat de Saturninus. Este împreună cu Pyrrhon și Enesidem principalul reprezentant al scepticismului. Ii datorăm Hipotipozele pyrrhoniene și Contra savanților. Enesidem și Sextus Empiricus reprezintă o ultimă expresie a scepticismului în lumea clasică. Ca medic el a primit numele de Empiricus, deoarece în medicină urma metoda observației, spre deosebire de Galenus care voia ca medicul să fie filosof, medicina aparținând de filosofie. A fost elevul lui Menodotos din Nicomedia. Vederile lui Sextus în ciuda numelui erau mai degrabă metodiste decât empiriste. Nu a scris nimic foarte original, iar stilul său era simplu și clar. Importanța lui consta în faptul că prin intemediul lui s-a transmis cea mai mare parte din ceea ce știm despre scepticismul grec, și mai ales învățătura orală a lui Pyrrhon din Elis, răspunsurile lui Sextus și argumentele în legătură cu diversele poziții exprimate acolo sunt de asemenea interesante. Motivația scepticismului pyrronian nu era doar epistemologică, cât și etică și practică. Ea se referea la căutarea fericirii,

3

care înseamnă aici eliberarea de neliniștea sufletească și pe de altă parte implica evitarea paraliziei mentale.Sextus susținea cu tărie că oamenii trebuie să trăiască în conformitate cu legile naturale și sociale, nu pentru că s-a putut dovedi că asemenea legi sunt adevărate sau justificate ci pentru că , procedănd astfel, este posibil să ne trăim viața netulburați. El însuși spunea: prin scepticism ajungem mai întâi la suspendarea judecății și apoi la eliberarea de neliniște.

Termenul, sceptic este acela care refuză să-și dea adeziunea la credințele în general admise, ba chiar refuză să formuleze judecăți, deci să afirme sau să nege ”existența “ obiectelor care corespund reprezentărilor sale.

Hagel a facut foarte clar distincție între:

1:scepticismul antic : care consta în a te indoii de realitatea lumii exterioare și a crede totuși în realitatea unei lumi spirituae, în existența lui Dumnezeu;

2:scepticismul modern : care consta în a nu crede decât în simțurile tale, în a afirma doar realitatea lumii materiale și a te îndoi de existența lui Dumnezeu.

SCEPTICISMUL IN ANTICHITATE

Atitudini sceptice au fost exprimate de mai mulți presocratici și au fost

dezvoltate de sofiști. Argumentele clasice afirmă că simțurile pot să ne

înșele și că experții se contrazic între ei. Dupa Diogene Laertios, scepticii

încercau să răstoarne dogmele tuturor școlilor dar ei nu enunțau nici una.

Aristotel nu a luat în mod serios îndoielile scepticilor, în cartea a IV-a a

Metafizicii discută și respinge unele poziții sceptice iar în tratatul său de

psihologie”Despre Suflet” crede că punctele de vedere ale scepticilor nu

sunt susținute întrun mod serios.

SCEPTICISMUL MODERN

Scepticismul modern a început în secolul al XVI-lea, atunci când a crescut

interesul pentru cunoaștere și pentru scepticismul pyrrhonian antic grec.

Apogeul scepticismului secolului al XVII-lea apare în Dicționar istoric și

critic a lui Pierre Bayle.

Locke a propus o cale de a evita scepticismul, admițând că nu putem avea

o cunoaștere reală dincolo de intuiție și de demonstrație, dar susținând că

4

nimeni nu e atât de nebun încât să se îndoiască de faptul că focul e

fierbinte, că pietrele sunt solide etc. și că experiența înfrânge

scepticismul.

Scepticismul lui David Hume a fost cuprinzător. Susținea că singura cale

care ne poate duce dincolo de experiența imediată și anume cunoașterea

de tip cauzal, nu se bazează pe nici un principiu rațional.

Primul efect al crize sceptice din secolul al XVIII-lea a fost

apariția criticismului.

ARGUMENTELE SCEPTICISMULUI GLOBAL SI CRITICA LOR

Cele mai importante argumente generatoare de scepticism sunt:

Argumentul dovezii

-Scepticii spun că orice judecată este indemonstrabilă, pentru că orice

dovadă adusă în sprijinul enunțului ar avea nevoie ea însăși de o dovadă

care trebuie la rândul ei demonstrată și așa mai departe la infinit, intrând

într-un regressum ad infinitum (regres la infinit) - fiecare pas cerînd logic

un alt pas.

-Criticii acestui argument susțin că există judecăți evidente prin ele

însele, care n-au nevoie să fie dovedite și care folosesc la demonstrarea

altor judecăți. La un moment dat putem respinge un element care până

atunci fusese o presupoziție considerată adevărată, dar acest lucru nu

este un motiv pentru pierderea încrederii cognitive, cunoașterea se poate

îmbunătăți nu trebuie să ajungem la defetism.(opinia celui care nu crede

in reusita unei actiuni)

Argumentul echilibrului

-Scepticii spun că orice argument s-ar folosi în sprijinul unui enunț,

întotdeauna este posibil de găsit sau de construit argumente pentru

contrariul lui. Argumentele pro și contra se găsesc în echilibru iar o

persoană rațională nu are mai multe motive să creadă că enunțul este

adevărat decât să creadă că opusul lui este adevărat.

-Criticii acestui argument susțin că nu este adevărat că ambele seturi de

argumente sunt la fel de bune, de convingătoare, de valoroase. Cu toate

că ar putea exista două fețe ale aceleiași situații, de cele mai multe ori,

una iese învingătoare din motive întemeiate, logice.

5

Argumentul definiției

-Ca răspuns la afirmația dogmaticilor că definițiile servesc pentru

înțelegere și pentru învățătură, scepticii susțin că un obiect nu poate fi

definit decât dacă este cunoscut în prealabil, prin urmare, definiția lui nu

adaugă nimic la cunoașterea lui. În acest sens, Sextus Empiricus dă

următorul exemplu:

”Cineva, dorind să afle de la altcineva, dacă a întâlnit un om călare pe un cal și urmat de un câine, ar trebui să pună întrebarea astfel: «O, animal dotat cu rațiune și muritor capabil să-și însușească știința, ai întâlnit oare pe un animal dotat cu râs, cu unghiile late, capabil să-și însușească știința politicii, așezat pe șalele unui animal muritor și nechezător, târând după sine un animal patruped lătrător ? ”

-Scepticii susțin că nu se poate defini totul, că trebuie să acceptăm și

lucruri nedefinite și astfel, definiția nu este necesară.

ESTETICA SCEPTICILOR

Scepticii spuneau că deși frumosul și arta există, nu poate exista o

cunoaștere adevărată a lor și au atacat în special teoriile literaturii și

muzicii. Contra teoriei literaturii, scepticii susțineau că utilitatea poeziei

este redusă și e chiar dăunătoare pentru că încețoșează mintea. În

perioada elenistică, teoria literaturii era denumită „gramatică” iar

teoriticienii „gramatici” (de la grámma, „literă”). Scepticii considerau

„gramatica” imposibilă, inutilă și dăunătoare.

Imposibilă- după următorul raționament: considerau că teoria literaturii

înseamnă fie cunoașterea tuturor operelor literare fie a unora. Dacă este

cunoașterea tuturor operelor, atunci ar trebui să fie cunoașterea unui

număr infinit de opere și pentru că noțiunea de infinit depășește

capacitatea noastră de înțelegere,

acestă știință reprezintă o imposibilitate. Dacă este cunoașterea doar a

unor opere, atunci nu e știință.

Inutilă – recunoșteau faptul că anumite opere literare cu caracter

educativ pot fi utile într-o măsură dar nu necesită explicațiile

teoreticienilor iar operele care necesită explicații, care cer să fie

elucidate nu servesc nici unui scop.

Dăunătoare – printre operele literare sunt unele perverse, demoralizante

și dăunătoare; orice teorie care se ocupă de astfel de opere devine și ea

cu necesitate dăunătoare.

6

Muzica era privită ca o forță puternică și folositoare de

către pitagoricieni și stoici pentru că se credea că ea dă curaj soldaților,

potolește mânia, stârnește bucuria sau îi alină pe cei suferinzi. Pentru

sceptici, această forță era o iluzie atâta timp cât existau oameni asupra

cărora muzica nu avea efect. Dacă există oameni care sub influența

muzicii încetează să fie triști sau mâniați, explicația constă în faptul că

muzica doar le distrage atenția, imediat ce sunetele nu se mai aud,

oamenii recad în tristețe sau mânie.

PARADOXUL SCEPTICISMULUI

Atunci când scepticul global afirmă că oamenii nu știu nimic se naște

paradoxul scepticismului: adică dacă într-adevăr oamenii nu știu nimic,

atunci scepticul nu poate ști că oamenii nu știu nimic.

Paradoxal este totusi acel drum lung și inutil intr-un anumit punct în care

perspectiva unei fraze Literare este interpretată metaforic dar și invers .

Ca sceptic, afirmația de -oamenii nu stiu nimic- se referă asupra

complexelor de idei universale în comparație cu evenimentele locale -

considerate a fi o problemă majoră de calcul-.

CÂTEVA CITATE DESPRE SCEPTICISM

Scepticismul este caria inteligenţei.(Victur Hugo)

Scepticismul este o infirmitate, nu o sursă de vanităţi.(Octavia Paler)

Scepticismul este eleganţa anxietăţii.(Emil Cioran)

Scepticismul este neîncrederea în cauză şi efect.(Waldo Emerson)

Scepticul nu este cel care pune la îndoială, ci cel care investighează sau cercetează, prin opoziţie cu cu cel care afirmă şi crede că a găsit.(Miguel de Unamuno)

7