arlatanul i bolnavul

Grigore Alexandrescu

arlatanul i bolnavul

La un negutor mareCrui vederea-i slbiseFr nici o invitareUn doctor vestit venise.

Cnd zic vestit, se-nelege c nimeni nu-l cunotea,ns avea atestateNumai n aur legate,Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,Prin ri care niciodatNu au figurat pe hart,Dar care cu bun seam el nici le-ar fi prsit,De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav de lecuit.

Bunul ptima l crede,Doctorul vreme nu pierde,Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,Apoi dup ce i spune din partea lui IpocratC are s az astfel o sptmn deplinntinde mna... pe mas era un frumos rubin,Inel de form antic, vechi suvenir printesc;Doctorul l ia, se duce, i ca s v povestescMai pe scurt, el vine iar a doua -a treia zi,i nencetat, totdeauna, la orice vizit nouLu cte unul-douDin lucrurile mai scumpe cte n cas gsi.

Cnd se-mplini sptmna, pe bolnav l dezleg:"Uite-te, cum i se pare, i cum vezi?" l ntreb."Cum vz? rspunse bolnavul, mprejurul su privindi din averile sale nimica nemaivznd.

Cum vz? nu tiu, frate, att numai pot s zicC din ce vedeam odat acum nu mai vz nimic."Cunosc patrioi politici, care-aa exploatezSimplitatea popular, i ei singuri profitez.