Sankt Petersburg — „fereastra spre

Europa“ a Rusiei „Mi-i dragă opera ta, Petre, / Cu armonii de zid şi pietre! / Severu-i

chip eu i-l iubesc, / Al Nevei curs împărătesc, / Granitul ţărmilor cu trepte.“ — ALEKSANDR SERGHEEVICI PUŞKIN.

IN celebrul poem al lui Puşkin închinat oraşului Sankt Petersburg, din care am citat parţial mai sus, cititorul află nu

numai cine a fost întemeietorul acestui oraş, ci şi care este poziţia lui geografică, şi anume în nordul îndepărtat, acolo unde fluviul Neva se varsă în Marea Baltică. Probabil că vă întrebaţi cum s-a născut această metropolă a lumii într-o zonă nordică, mlăştinoasă.

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, dezvoltarea Rusiei era împiedicată de faptul că ţara nu avea ieşire la mare. Visul tânărului ţar rus, Petru cel Mare, era să-i deschidă Rusiei o „fereastră spre Europa“, adică o ieşire la mare. Spre sud, accesul la Marea Neagră era blocat de Imperiul Otoman. Prin urmare, Petru şi-a îndreptat atenţia spre nord, unde teritoriul udat de apele Mării Baltice se afla sub stăpânirea Suediei.

Ca să-şi împlinească visul, în august 1700, Petru a declarat război Suediei. Deşi primele sale acţiuni militare nu au avut succes, el nu a renunţat. În noiembrie 1702, Petru i-a forţat pe suedezi să se retragă din regiunea lacului Ladoga. Din acest lac, cel mai mare din Europa, izvorăşte fluviul Neva care se varsă în Marea Baltică, la numai 60 km depărtare. Suedezii s-au baricadat într-o fortăreaţă de pe o mică insulă aflată în apropiere de locul în care izvorăşte Neva. Petru a reuşit să cucerească această fortăreaţă de pe insulă, schimbându-i numele în Şlissel’burg.

Mai târziu, suedezii aflaţi în fortăreaţa Nienşanţ, situată în apropiere de locul de vărsare al Nevei în Marea Baltică, au ţinut piept atacurilor ruşilor. Însă în mai 1703, garnizoana suedeză de aici a fost înfrântă. Această victorie le-a asigurat ruşilor controlul asupra întregii delte a Nevei. Imediat Petru a început înălţarea unei fortăreţe pe insula Zayachi din apropiere, cu obiectivul de a apăra

D

gura de vărsare a Nevei. Astfel, la 16 mai 1703, cu 300 de ani în urmă, Petru cel Mare a pus prima piatră la temelia fortăreţei care în prezent e cunoscută sub numele de Fortăreaţa Petru şi Pavel (fortăreaţa Petropavlovsk). Aceasta este considerată data întemeierii oraşului Sankt Petersburg ce poartă numele sfântului-ocrotitor al ţarului, şi anume apostolul Petru.

Ridicarea unei capitale

Spre deosebire de multe capitale ale lumii, Sankt Petersburg a fost de la bun început construit cu scopul de a fi o impresionantă capitală. Deşi oraşul se afla în nordul

îndepărtat — situat la aceeaşi latitudine cu actualul oraş Anchorage (Alaska) —, Petru şi-a continuat în mod neabătut proiectul de construire. Lemnul a fost adus din zona lacului Ladoga şi din Novgorod. O modalitate prin care Petru a obţinut pietrele necesare lucrărilor de construcţie a fost impunerea unei cote: fiecare rus care venea cu marfă în Sankt Petersburg trebuia să aducă şi un anumit număr de pietre. Mai mult, Petru a interzis construirea caselor de piatră, mai întâi în Moscova, iar apoi pe tot teritoriul imperiului său. Astfel, cioplitorii în piatră rămaşi fără loc de muncă au venit să lucreze în Sankt Petersburg.

Construirea oraşului se desfăşura într-un „ritm excepţional de rapid pentru acea vreme“, se arată în The Great Soviet Encyclopedia. În scurt timp s-au construit canale de scurgere, stâlpi de fundaţie, străzi, clădiri, biserici, spitale şi birouri guvernamentale. În anul în care a fost întemeiat

oraşul, construcţia a început la un şantier naval, numit Amiralitatea, care cu timpul a devenit „cartierul general“ al flotei ruseşti.

În 1710 s-au început lucrările la Palatul de vară, o reşedinţă de vară pentru ţari. În 1712, Sankt Petersburg devine capitala Rusiei, multele ei birouri guvernamentale mutându-se de la Moscova aici. Primul palat de piatră, care poate fi admirat şi azi, a fost terminat în 1714. Palatul a fost construit pentru primul guvernator al oraşului, Aleksandr Menşikov. În acelaşi an au început lucrările şi la Catedrala Sfinţilor Petru şi Pavel, în interiorul fortăreţei cu acelaşi nume. Turla impunătoare a bisericii este un semn distinctiv al oraşului. S-a construit şi un Palat

de iarnă pe malurile Nevei, însă a fost dărâmat şi reconstruit de câteva ori. Mai târziu a fost ridicat actualul Palat de iarnă, care are aproximativ 1 100 de încăperi. Acest măreţ palat a devenit centrul oraşului şi găzduieşte binecunoscutul muzeu de artă Ermitaj.

Primul deceniu de existenţă a oraşului Sankt Petersburg a fost marcat de o dezvoltare uluitoare. Se spune că până în 1714 în oraş au fost deja înălţate aproximativ 34 500 de clădiri!

Construirea de palate şi de clădiri uriaşe a continuat fără întrerupere. Multe clădiri ale oraşului sunt o mărturie a puternicei influenţe exercitate de religie asupra istoriei Rusiei.

Un exemplu în acest sens îl constituie Catedrala Kazan, care are formă semicirculară şi o colonadă frontală. În mare parte, datorită aspectului impresionant al catedralei, strada Nevski Prospekt — strada principală din oraş, pe care se află catedrala — a ajuns să fie considerată una dintre cele mai frumoase artere din lume. Mai târziu s-au început lucrările la Catedrala Isaakiev. Pentru a întări structura, în terenul mlăştinos pe care a fost construită catedrala s-au înfipt aproximativ 24 000 de stâlpi de susţinere. Cupola ei uriaşă a fost poleită cu 100 kg de aur pur.

Construirea clădirilor în zonele periferice ale Sankt Petersburgului a fost o altă sarcină impresionantă. Lucrările la Marele Palat, o reşedinţă a lui Petru, au început în 1714 în orăşelul Peterhof, în prezent Petrodvoreţ. Între timp, în orăşelul vecin Ţarskoe Selo, actualmente Puşkin, s-a ridicat luxosul Palat al Ecaterinei, soţia lui Petru. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, s-au construit alte două palate impresionante în cele două suburbii din sud ale oraşului, Pavlovsk şi Gatchina.

Frumuseţea acestui oraş nou-construit a fost mult sporită de sutele de poduri ridicate peste numeroasele canale şi cursuri de apă care-l străbat. Astfel, Sankt Petersburg a fost adesea descris drept „Veneţia Nordului“. Arhitecţi francezi, germani şi italieni au colaborat cu talentaţii lor colegi de breaslă ruşi pentru a realiza „unul dintre cele mai frumoase şi mai armonioase oraşe din Europa“, cum este descris Sankt Petersburgul în The Encyclopædia Britannica.

Dârzenie în faţa vitregiilor vremii

Duşmanii lui Petru nu aveau de unde să ştie cu câtă dârzenie urmau să-şi apere ruşii „fereastra spre Europa“. Iată ce se spune în cartea Peter the Great — His Life and World: „Din ziua în care Petru cel Mare a pus piciorul în zona gurii de vărsare a Nevei, regiunea şi oraşul care a fost înălţat aici au rămas întotdeauna ale ruşilor“.

Într-adevăr, aşa cum arăta cartea citată mai înainte, „de-a lungul secolelor, nici unul dintre marii cuceritori care au venit în Rusia cu armate uriaşe — Carol al XII-lea, Napoleon, Hitler — n-a reuşit să cucerească portul lui Petru de la Marea Baltică, nici chiar armatele hitleriste, care au asediat oraşul timp de 900 de zile în cel de-al doilea război mondial“. În timpul acelei

lungi blocade, au murit în jur de un milion de locuitori ai oraşului. Mulţi au pierit din cauza frigului şi a foametei din iarna 1941–1942, când temperaturile au ajuns până la 40 de grade sub zero. (Această valoare a temperaturii coincide pe scările de temperatură Celsius şi Fahrenheit.)

În 1914, când a izbucnit primul război mondial, numele oraşului a fost schimbat în Petrograd. Apoi, în 1924, după moartea primului conducător al Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin,

oraşul a primit numele de Leningrad. În cele din urmă, în 1991, o dată cu destrămarea Uniunii Sovietice, oraşul şi-a reprimit numele iniţial, Sankt Petersburg.

Contribuţii aduse umanităţii

În 1724, cu un an înainte ca Petru să moară la vârsta de 52 de ani, a fost fondată printr-un decret al ţarului Academia Rusă de Ştiinţe, iar în 1757 în oraş s-a înfiinţat Academia de Artă. Aici au studiat pictorii ruşi ai secolului al XIX-lea Karl Briullov şi Ilia Repin, ei ajungând să se bucure de o reputaţie mondială.

În 1819 a fost fondată Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, iar cu timpul s-au înfiinţat multe alte instituţii de învăţământ superior. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, fiziologul rus Ivan Pavlov, câştigător al premiului Nobel, a introdus conceptul de reflex condiţionat. Tot aici, chimistul rus Dmitri Mendeleev a întocmit tabelul periodic al

elementelor, cunoscut şi sub numele de tabelul lui Mendeleev.

Viaţa culturală a oraşului a ajuns şi ea în atenţia lumii. În 1738 a fost fondată o academie de dans care, în cele din urmă, a devenit Baletul Mariinski, un balet de renume mondial. În scurt timp, o mulţime de săli de balet şi de concerte, precum şi teatre înfrumuseţau oraşul. În Sankt Petersburg au locuit şi compozitori celebri, printre care şi Piotr Ilici Ceaikovski, cunoscut pentru compoziţiile sale muzicale nemuritoare, cum ar fi muzica de balet Frumoasa din pădurea adormită, Lacul lebedelor şi Spărgătorul de nuci, precum şi celebra sa uvertură 1812.

Tot în Sankt Petersburg s-au format o mulţime de poeţi şi scriitori ruşi celebri. Tânărul Aleksandr

Sergheevici Puşkin a devenit „cel mai mare poet [al Rusiei] şi întemeietorul literaturii moderne ruse“, cum e considerat de mulţi. Replica rusă la operele lui Shakespeare sunt operele lui Puşkin care au fost traduse în limbile de largă circulaţie; una dintre aceste scrieri traduse în multe limbi este şi oda închinată oraşului în care s-a stabilit scriitorul, odă din care am citat în introducerea articolului. Alt scriitor de valoare care a trăit în acest oraş este Fiodor Dostoevski, despre care The Encyclopædia Britannica spune că „e considerat, în general, unul dintre cei mai mari romancieri care au trăit vreodată“.

Prin urmare, se poate spune că, indiferent ce a primit oraşul Sankt Petersburg de la Europa în perioada modestului său început, el a dat înapoi cu generozitate însutit. De-a lungul anilor, locuitorii săi au îmbogăţit, fără îndoială, cultura universală.

Nu reuşeşti să vezi totul

În general, cei ce vizitează Sankt Petersburgul îşi dau seama că sunt atât de multe de văzut, încât nu ştiu de unde să înceapă. În faţa aceleaşi dileme se află şi când vizitează

Ermitajul. S-a calculat că, dacă un vizitator ar sta numai un minut în faţa fiecărui obiect expus, i-ar trebui câţiva ani ca să viziteze sutele de încăperi ale muzeului.

Pentru unii turişti cea mai mare atracţie a Sankt Petersburgului sunt spectacolele de balet. De exemplu, sala celebrului Teatru Mariinski, impresionează cu candelabrele sale de cristal bogat ornamentate, înconjurat de ziduri şi faţade interioare strălucitoare, poleite cu aproape 400 kg de aur. În această ambianţă

poţi viziona probabil unul dintre cele mai bune spectacole de balet din lume.

Până şi numai o plimbare prin acest oraş de aproape 5 milioane de locuitori aduce o mare satisfacţie, întrucât poţi admira elegantele clădiri de pe malul Nevei. Călătoria cu splendidul metrou din oraş, unul dintre metrourile aflate la cea mai mare adâncime din lume, poate fi o experienţă culturală încântătoare. Peste 2 milioane de persoane călătoresc zilnic cu metroul, care se întinde pe o distanţă de 98 km, având mai mult de 50 de staţii. Există staţii ce pot fi considerate unele dintre cele mai frumoase

staţii de metrou din lume. În 1955, când a fost dat în folosinţă metroul, ziarul The New York Times descria staţiile lui drept „palate subterane ale secolului al XX-lea“.

Într-adevăr, e aproape imposibil să nu fii impresionat de oraşul Sankt Petersburg — de spectaculosul mod în care a fost el construit şi în care s-a dezvoltat, precum şi de moştenirea de veacuri lăsată frumosului, artei, culturii, învăţământului şi muzicii. Indiferent de domeniile lor de interes, turiştii vor fi probabil de acord cu cele spuse într-o lucrare de referinţă care a

descris oraşul Sankt Petersburg drept „unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei“.