Şam. Wooôtrâ D I R E C T O R : O C T A V I A N G O G A

ANUL XI 18 IANUARIE

In ÎIPPCf n i imăr* - ^ n u ' lichidărilor de Ociavian Goga; Imagini provin» a t - C D l l l U I l l d l • c i a k d e T e o d o r M u r ă ş a n u . „Magyar Globus" de

Virgil P. Râmniceanu ; Sicriul lui Despot*Vodă de Horia Teculescu; Cronica politicei interne: Inovajii şi reîntoarceri de Alexandru Hodoş; Cronica politicei externe: Reia» fiunile franco*italiene de V. P. R.; Gazeta rimată: Budapesta—Bucureşti de Ion Opincă; însemnări: Mareşalul Joffre, Crăciunul bolşevic, Fleacuri constituţionale, Oameni politici maghiari, Alegerile partiale, Arendaşii Melpumenei, „Meşterul Manole" in ungureşte,

Presa şi viata privată, etc. etc.

CLUJ REDACŢIA ŞI A D M I N I S T R A Ţ I A : STR. REGINA MARIA N o . 35

32 P A G I N I UN EXEMPLAR 10 LEI

Anul lichidărilor

E un vechi obicei cronicăresc să proiectezi lumină în pragul anului nou, să îniinzi o punte strălucitoare pe deasupra vremii mo­horâte şi să*i dai deaproapelui tău credinţa în ziua.de mâine. Acest narcotic menit să descreţească frunţile o clipă trecătoare, e practicat şi de oamenii politici, cari la astfel de ocazii ridicându*se, cum s'ar zice, peste valul de patimi, privesc lucrurile de sus şi deschid pers* pective pentru viitor.

La alte vremuri mai puţin complicate decât cele de azi m'am supus şi eu de bună voie ritualului consacrat. Urmând reţeta din bătrâni, am făcut un tablou succint al trecutului şi fixându*mi o formulă a situaţiei am încadrai«o în optimism căldicel, silindu'mă să le prevestesc cetitorilor viaţă senină şi izbânda marilor aşteptări. Acum însă, nici nu încerc o asemenea operaţie, fiindcă la paiul unui muribund îmi repugnă leacurile băbeşti şi fiindcă prăvălirea spre prăpastie nu poate fi privită cu surâsul pe buze.

Starea de lucruri în care a fost împinsă ţara îi cere unui om cinstii, în împrejurările actuale, sau tăcerea sumbră a desnădejdii, sau vorba răspicată a unei crude sincerităţi.

Avem motive s'o preferim pe cea din urmă.

*

Ar fi, în adevăr, o încercare extrem de interesantă ca cineva în cadrul larg al unei cărţi să despice evenimentele anului trecui şt pipăind viaţă politică a României în toate palpitările ei, să iragă con» cluziile necesare.

Dacă ar fi să prindem înlr'un mănunchiu fenomenele înrudite din acest răstimp, dându-ne seama că nu e vorba de manifestări singulare, ci de sbuciumarea organică a marelui tot, lichidarea legen* delor ar părea titlul cel mai potrivii pentru a caracteriza psihologia anului care s'a scurs. Dărâmări continue de clădiri mincinoase în min* tea bietei mulţimi, iată ce s'a petrecut aici în vremea din urmă. Fiecare prăbuşire a lăsat un gol în suflete şi ceva amar în cerul gurii. LuaţUle pe rând poveştile pe care le*a sdrenţuit realitatea î Incepefi de pildă cu lozinca răsunătoare a „democraţiei", de care ue*am împiedecat necontenit zece ani dearândul la gazetă ori în dis* cursurile atâtor bipezi politici. Cum s'a evaporat mirajul ei mistic de odinioară... IntrebaţM pe Măria Sa Poporul, care plăteşte azi cu bafai grei experienţa de laboratoriu a veleităţilor noastre „democratice" şi veţi vedea că s a săturat pâna în gât, ori dacă vreji să admiraţi consecvenţa, cetiţi la gazetă teoria... „personalităţilor", cea mai proas* pătă invenţie pentru tămăduirea tuturor relelor. Mergeţi mai departe cu un pas şi priviţi mitul de ieri, brodat pe adagiul: „Să vie arde» lenti", împotriva căruia în coloanele Ţării Noasire s'a protestat pe multe mii de pagini... Treceţi în revistă câteva clipe numai figurile de epopeie ale d»lor Boilă şi soţii, ca să înţelegeţi de ce mlaştini a fost înghiţit frumosul basm... Cine mai vrea ţărănism? Să ridice mâna! Cămăşuţa d*lui Mihalache se scurtează politiceşte zi cu zi, nu e departe ceasul când nu se mai vede albul ei de sub scuriëica neagră, menită să ocrotească o burghezie de recentă dală... Legende răsuflate, grămezi de scrum pe Care le sufla vântul, haine ieşite la soare şi pline de praf, iată ce flutură azi peste ruine ! Mai adăugaţi undeva într'un colţ şi legenda regenfii, căreia i se cântau osanale, pentru ca într'o dimineaţă de vară, peste anahronismul ei îngropat în glume şi 'n noroi, profilul noului Rege să se înfigă biruitor în conştiinţa publică*.

Da, a fost un an al lichidărilor. , S'âu năruit atâtea speranţe împrejur, s'au auzit uruituri • surde

din atâtea părţi, că edificiul întreg îţi dă impresia penibilă că se cla* tină şi cade pe noi... Lumea e despoiată sufleteşte, apostolii de ieri s'au transformai în vameşi odioşi, protestarea înăcrită scoate capul pe la colţuri de stradă, chipul galben şi stors al ţăranului se ridica plin de înlunerec, ca o ameninţare în faţa noastră. Nu mai e nicio rânduială aici, niciun sistem de gândire ori de guvernare, ierarhia valorilor a căzut, adjectivele noastre au obosit, d. Mihail Popovici ţine loc de primnriinisiru... Să râdem sau să plângem, cinstiţi cetă* ţeni, nu suntem oare în vremuri de Apocalips? Cine ar mai putea veni cu vechea urare de anul nou la astfel de cumplite zile şi la asemenea osândă?...

Mă gândesc în această groaznică dărăpănare, ce om sau ce nenorocire, ce accent de jale sau ce muşcătoare ironie, ar putea reflecta mai aproape de. adevăr haosul în care ne plimbăm ca nişte lunatici de dimineaţa până seara? Mi se pare că se înseilează Ja* bloul, da, iată#l pe omul*simbol chemai cu rostul lui să încarneze

2

situaţia 1 E el, Iuliu Maniu, preşedintele celor o sută delà Bla}, fost locatar în palatul Cantacuzino, şef de guvern şi de partid... Àzi călătoreşte în surghiun fără ţintă şi fără adresă, prin occidentul pe care l'a descoperit la şaizeci de ani... Buzunarele*i sunt doldora de demisii în alb, marea glumeşte cu ele pe Coasta «de Azur... Acasă a rămas stăpân peste destinele noastre omul care râde, dom* nul Mironescu, fiindcă nimic nu poate personifica mai sguduifor o tragedie, decât rictusul inconştienţei în pragul unei case mortuare.

*

Cele spuse însă aici nu sunt decât un prolog de dramă. Ar trebui acum abia să încep zugrăvirea şi să fac bilanţul,

codificând în cifre'ruina. Ar trebui să urmeze capitole colorate despre mizeria adâncă de pretutindeni, despre obida funcţionarilor tăiaţi la măruntaie, despre anarhizarea crescândă a maselor. Şi aşa mai departe... Oameni şi partide, răspunderi de ieri şi neputinţe de azi, măciniş de vorbe într'o vreme rodnică de fapte, ar trebui să vie pe rând, filă după filă, tot atâtea săgeţi otrăvite smulse din inima noastră.

Toate aceste însă cad acum şi e bine să cadăl Pe deasupra hecatombei informe de iluzii dărâmate, o privire

tăioasă şi încrezătoare se uită departe, cunoscând par'că taina vremurilor!

E Regele! Cu toţii avem ochii aţintiţi la El. » Luaţi seama I De*acolo va

vorbi în curând soarta Ţării !

OCTĂVIĂN GOGA

3

Imagini provinciale Florile Soarelui

Mirezme tari de fân usca! la soare au inundai văzduhul, ca o muzică ne mai auzită. M'am dus pe urmele lor, cu sufletul deschis, cu ochii mari, cu urechile atente.

Legănări de vânt, ca tot atâtea mişcări de evantaie domoale, rni*au lovit fafa şi mi*au încâlcit părul pe frunte.

Miriştile proaspete sirăluciau în soare ca un pod de aur înfipt în dealuri, prăbuşit în văi saii pierdut în albastrul dulce al zărilor...

Ochii mi*au rămas mângâiaţi de această lumină moale cu mi* ros de cucută şi flori de dovleac^ Apoi în ritmul paşilor, cari îi purtau méreu mai departe şi le ridicau în ferestre tot alte şi alte icoane, m'am apropiat de*un golf de porumburi, strălucind în imense culori de safir. Cât ţinea câmpul în larg şi în lung nu era ţipenie de om. Numai ierburi şi" câmp, numai târâituri şi freamăte uşoare, numai sboruri de lăcuste şi foşnete de tulei. Mi*am împlântat lumina ochi* lor în aceste frumuseţi fugare, mi*am înfipt tuburile urechilor în muzica sgomolelor şi mUam lăsat sufletul să se adape din dulceaţa lor fără seamăn. Şi în această clipă m'am simţit isbit deodată de arătarea lor... Era o mare de fete rotunde şi galbene, îndreptate foate spre soare. Căutăturile lor mute şi vrăjitoreşti păreau că*i cer* şese ceva minunii rotitoare de foc gigantic, deacolo, din înspăimân* iătoarele- depărtări. Şi toate se întindeau spre lumina lui, ca la o poruncă, sau ca la o comandă mai presus de fire. Corolele gal* bene, aprinse, în nemărginirea câmpului mut şi sublim de tăcut, pă* reau tolatâtea milioane de aureole ale unor sfinţi înfipţi în pământ, încercând zadarnic să se smulgă din înţepeneală şi întinzându*fi cu amărăciune braţele înainte... Şi apoi din nou tabloul s'a schimbat, şi ele acum păreau o legiune de fecioare cochete, şi hârjonitoare. Milioane de ochi picuraţi cu lumini şi vicleşug păreau că*şi aruncă

4

,asupra*mi reflectoarele de vrajă, urmărindu*mă şi alungându*mă multă vreme, şi pe mari depărtări, până când un linţoliu de imense funin* jgini s'a coborît pe neobservate peste nemărginirea de sus şi cea de igos, cuprinzându'le, întunecându*le, amestecându*le şi înecându*le spe toate.. . şi pe mine cu ele la olalfă... .

îngălbenite

Galbenul miriştilor a avut ceva din agerimea şi sănătatea lu* minii de soare viu şi împărătesc. Mi*am purtat umbra peste nesfâr* pitele lui covoare, şi paianjenişul de rugi cu tentacule de mure coapte m'a ispitit mereu mai adânc în tăcerea sfântă a câmpului.

Dar curând au apărut sémne de rugină şi îmbolnăvire pe plopii şi sălciile din marginea livezilor... Când m'am dus să le cer* «cefez, ziua avea reflexe tari de lumină şi de viată. Descoperirea însă mi*a fost sguduiioare şi neuitată. De prin lanuri .aliniate şi Crescute .geometric, cu armate de păpuşoi, cu drapele de cânepi şi cu lam* pioane de floarea soarelui, mi s'a părut că o lume întreagă şi*a îndreptat ochii spre locul de unde am început să caut de jur împre* jur, cet într'o strigare după ajutor. Din ziua aceea privirile adesea mi le*a umbrit câte o lacrimă uşoară şi involuntară.

Pe urmă a venit şi inevitabilul desnodământ. Ce iureş de cu* loare galbenă! Ce danss şi ce risipă de praf de aur în cele mai capricioase nuanţe...

Şi a rămas, ca după un orcan de nimeni văzut şi simţit, pe păduri, pe grădini, pe copaci, pe flori, pe pomi ş i . . . pe ierburi...

Şi*am auzit târâitul gângăniilor mirate şi ele de apocaliptica schimbare, prin care, în câteva dimineţi dearândul, am început să mă plimb grăbit şi cu gesturi de fantomă.

Ochii mi s'au mărit în orbite şi lumina scăzută sus, o des* •coperiam cu spaimă mereu mai mulfăpe jos, peste lumea neagră <le jos.

Scuturarea şi căderea foilor galbene, cele atât de cântate de poeţi şi gugulite de copii, a fost actul firesc şi de încheere, ca în orice dramă.

. . . Şi când am înţeles în toată realitatea crudă, unde se co* fcoară atâta lumină şi atâta frumuseţe neprihănită, în câteva nopţi suflefu*mi s'a răsucit des în aşternut, cu scormoniri de îndoieli şi -cu întrebări fără rost... Şi nu ştiu nici astăzi, cum m'am pomenit pe buze cu versurile : „Era lumina, care luminează în întunerec... şi întunerecul nu o a cuprins pe e a ! . . . " Le repet în şoapte şi mă uşurez.

Un copilaş cu ochii mari

Se furişa până la mine în fiecare zi. Nu ştiu, dacă o făcea <de dragul meu, sau mai mult de cel al minunăţiilor mele. Sta uluit, ascultând vocile hăului prin pâlnia de metal. Se uita cu ochii mari

5

la cutia patefonului. Cu degetujele grase şi crude pipăia placa, se uita atent pe la spatele aparatului, admira forma acului şi gusta me* lodiile maşinei, cu groază, cu plăcere.

Cu timpul s'a făcut tot mai îndrăzneţ şi a început a*mi în* toarce foile revistelor deschise pe masă. Urmăria cu poftă ilustra* tiunile...

La despărţire nu. rămânea niciodată talismanul prieteniei: un măr, o smochină, o felie de tortă, o portocală. Le apuca cu sfială, cu mulţumire şi o tulia sprinten, cu picioruşele goale, prin praf, prin noroi, sau prin zăpadă, după cum se nimerea anotimpul..

Intr'o seară cu ger şi cu prăpăstii de ningere multă, m'am întors târziu'delà oraş. Mă aştepta nerăbdător. In căldura din ca* meră, i*am pornit maşinile cu minuni.

Când s'a pregătit de plecare, i*am scos*o şi i*am dat«o: a carte cu chipuri pentru potrivirea lui. A prins*o cu amândouă mâl* nile, ca pe o comoară şi s'a uitat la ea, cu ochii mari şi limpezi, ca la altă minune...

Nicio strălucire a privirii lui pentru darurile de până acum nue am putut'O asemăna cu această lumină.

TEODOR MURĂŞANU

6

„Magyar Globus" D. Raoul Chélard, fost redactor în biroul presei din ministerul

<*de afaceri străine delà Paris şi însărcinat cu misiuni speciale în Un* zgâria, unde a trăit atât înainte cât şi după război un lung şir de •de ani, a publicat acum câteva zile, în editura Bossard, un foarte interesant studiu intitulat „Responsabiliie de la Hongrie dans la guerre mondiale. — Souvenirs personnels et documents inédits".

Acelaş autor a scos la iveală şi alte lucrări despre Ungaria. Astfel în 1891, La Hongrie Contemporaine, în 1896, La Hongrie Millénaire, în 1905, La Crise Hongroise şi alte trei sau patru, şi anunfăapropiata aparifie a încă două studii: „Souvenirs intimes d'avant Trianon" şi „Responsabilité de la Hongrie dans la préparation du •bolchévisme en Russie".

D. R. Chélard pretinde că „ungurii din clanul Tisza au inven* lat, stipendiat, hrănit, documentat, instruit şi dresat, mai întâi la Viena, apoi în Elveţia, pe apostolii, protagoniştii şi provocatorii revoluţiei bolşevice". Deşi în volumul, pe care îl avem înaintea noastră, nu documentează această afirmaţie, făgăduind că o va face în volumul ce va apare în curând, afirmaţia sa ne apare* întemeiată, dacă o punem în legătură cu rolul deosebit pe care l'au jucat în Rusia, în anii 191T—1918 şi mai târziu, prizonierii unguri, trecând aproape ioti în lagărul bolşevic şi ajutând la întronarea şi menţinerea regi* mului. Ei n'au fâcut*o, de sigur, -— căci monarhia auslro*ungară era încă în viată, — decât după indicajiuni şi ordine exprese primite delà Budapesta. Dar aventura lui Béla Kun? întronarea regimului tolşevic în Ungaria nu s'a făcut oare cu consimţământul, dacă nu a. întregei naţiuni, cel pujin a claselor diriguitoare?

Dar nu despre rolul pe care l'au jucat politicianii unguri în promovarea bolşevismului vrem să vorbim în rândurile acestea, ci să analizam cartea scriitorului francez, în care conchide, că contrar celor ce se crede, războiul cel mare a fost opera Germaniei, în corn* pliciiaie cu Tisza. A fost o conspiraţie maghiaro*prusiană, pe care se £trădueşie s'o desvăhiie opiniei franceze, pentru că „mâini active, interesate şi experte se slrăduesc în momentul de faţa, de a trage

7

cu buretele peste marea crimă, cu scopul de a şterge orice urmă jenantă, în speranfa unei eventuale revizuiri a tratatelor".

In acest moment, — scrie d. Chélard, — se pledează nevino*-văţia Ungariei. Campania procedează după regulele publicităţii comerciale: să se afirme fără dovezi, însă să se afirme mereu. Se caută să se creeze astfel o credinţă colectivă, care să impuie prin? massă. Cu alte cuvinte: minciuna, care prin repetarea ei la infinit ia aparenţa adevărului. Se contează pe marele generos care este timpul, generator al uitării, pe memoria scurtă, lipsa de judecată şi-bizantinismul mulţimilor, behăitul turmei din care clarvăzătorii nu îndrăznesc să se excludă, de teamă să nu fie trataţi drept ereficL Se scontează ignoranţa tinerelor generaţii, însă mai ales arta consu*-mată a, politicianilor maghiari de a încurca textele, de a camufla evenimentele, de a denatura faptele. Ce înseamnă la urma urmei„ o minciună în plus?

Pentru pacea lumei, pentru onoarea adevărului şi justiţiei n'ar trebui însă să intervină uitarea, cu atât mai mult, cu cât dacă în alte ţări autorii războiului au fost goniţi delà putere, în Ungaria moşie» nitorii, partizanii şi adepţii lor, îşi continuă activitatea sugând mă*-<iuva ţărei şi persecutând cu ură oarbă pe toţi cari văd clar în jurul lor»

Obiectul grijei lor sunt minorităţile maghiare, pe care Trianonul li le*a răpit. Ei n'au lacrimi decât pentru aceşti fraţi pierduţi, cari poate regretă mai puţin regimul lui lîsza decât se crede. In ce pri* veste însă pe maghiarii din interior, pe care îi tiranizează, şi pe acei,, aproximativ 100.000 cari, - exilaţi, frăesc în mizerie în ţări străine,, ar fi bine ca ei să fie consultaţi înainte de a se face cea mai mică concesie ideii de revizuire.

* * *

Să procedăm cy metodă. Studiul d*lui R. Chélard cuprinde-multe lucruri interesante. El nu poate fi analizat în cadrul unui sin» gur articol. In cel de faţă, pentru a dovedi cât de bine cunoaşte autorul francez poporul maghiar, în mijlocul căruia a trăit un sfert de secol, să arătăm care*i sunt părerile asupra acestui popor, pe care,, pentru a*l putea caracteriza mai bine, îl împarte în : magnaţi, nobi* lime mijlocie, burghezime şi ţărănime.

Despre cei dintâi are cea mai proastă părere, şi spre a*i carac­teriza invoacă pe împăratul bizantin. Léon VI Filosoful (886—911),, care spunea* despre maghiari că erau falşi, perfizi, avizi, făţarnici,, bănuitori, adesea sperjuri, soldaţi excelenţi, cu condiţie să fie menţi»-ţinuţi sub disciplină de fier, bravi, mândri, însă uşor transfugi în* interes personal, deci coruptibili. „Maghiarii de azi, — spune d.

* In .Tactica*. — Articolele 41, 42, 4 4 - 5 9 , 61, 62, 65, 66, traduse de ptof. Marczali în limba maghiară în „Enchisidion Fontium Hisioriae HongarorumV Budapesta, 1901.

a,

Chélard, — în clasele care au rămas dominante, n'au pierdut nimic -din caracterul strămoşilor lor".

In partea superioară a piramidei socialç s'au păstrat mai bine instinctele cuceritorilor din secolul al X*lea. Acolo întâlnim cele mai autentice specimene ale vechiului maghiar pur*sânge, după cum ni*l •descrie Léon V I : — „Castele maghiare, — scrie dânsul, — s'au născut odată cu stabilirea proprietăţii agrare individuale, anterior căreia nu exista decât gradajia militară. Fiecare maghiar purta „bastonul de mareşal" în raniţa sa. Bravura şi meritul dădeau gradele care ade* sea deveneau ereditare. Cu ocazia repartiţiei printre diferitele triburi a teritoriilor cucerite, jumătate din teritorii rămăsese libere, fiind atri* buite regelui, care se servea de ele pentru a dota pe demnitari şi pe •credincioşii săi. Aceasta a fost originea înaltei aristocraţii".

Ea, de sigur, nu s'a păstrai curată, amesteeându*se, atât pe vremea regilor de origine maghiară, cât mai ales în urmă, sub regii -de origine străină, şi mai târziu sub Habsburgi, cu sânge străin, ceeace a schimbat întru câtva ideologia ancestrală, însă „nu manie* Tele, nici instinctul de a domina". In orice caz, titlul de conte face şi azi mare impresie în Ungaria. In toate guvernele există conJL Există chiar un partid de con{i, de mari latifundiari, strălucind prin -egoismul, aviditatea de pământ, gustul lor pentru fast şi perfecta lor inutilitate, ceea ce nu împiedică să „fi existat şi excepjii, frumoase exemple de desinteresare şi de curaj, cari au dat blazoanelor deco* lorale strălucirea de odinioară".

Pentru a sprijini proasta părere, pe care o are despre arisfocra* |ia maghiară, d. Chélard mai citează, printre altele, următorul pasaj din cartea „ Az Uj Magyarorszâg" (Noua Ungarie), apărută în anul 1888 la Budapesta, având drept autor pe un oarecare Griinwald Béla:

„Aristocraţia noastră este lipsită de un caracter fix şi serios; sufletul ei, întunecat de aviditate şi sete de pământ, nu oglindeşte decât sentimente servile. CJaeliuindu*şi veniturile în străinătate, expe* rienta ne arată, că tofi aceşti prinţi, conji şi baroni maghiari, trăgând din moşiile lor venituri incomensurabile, n'au sacrificat nicicând o lefcae pentru progresul natiunei".

Despre nobilimea mijlocie — gentry — părerea d*lui Chélard nu este mai bună, cu atât mai mult cu cât aceasta, ne*amestecându*se cu alte popoare, a moştenit şi păstrat aproape intacte toate calităţile şi defectele maghiarilor de pe vremea împăratului Leon:

— „Dela înălţimea piramidei sociale să coborâm acum o ireaptă mai jos. Ne vom găsi în lumea maghiară de sânge*pur, fără amestec străin, care n'a cunoscut de cât pe „Magyar Globus", în lumea mobilimii mijlocii şi mici, care n'a voiajat niciodată, na avut contact cu lumea dinafară, a petrecut zece secole în cele patru ziduri ale sale? uscându*şi sufletul în mijlocul bârfelilor de provincie şi tiranizându*şi şerbii". Rezultatul? Un mic tiran local, moros, petrecăreţ, gelos, bârfitor, avar, mărginit, megaloman şi xenofob, al «cărui tip a fost numit în Ungaria „tâblabiro". Acesta este convins

9

că tara sa este cea diniâi din lume, neîntrecută în frumuseţi şi. bunătăji de nicio altă Jară, şi că, dacă popoarele vecine nu*i dat* loată consideraţia pe care o merită, cauza nu este decât invidia şi gelozia".

Judecata acestuia este de o subiectivitate înmărmuritoare. In* capabil de a face abstracjie de sine însuşi, ochelarii maghiari au ărmas încrustaţi pe ochii săi. Să menţie dominaţia castei sale este culmea patriotismului său. In acest scop ar putea da foc Europei întregi. In fiecare ungur de „rasă" dormitează un tâblabirô, mai. mult sau mai puţin aparent, după gradul său de cultură".

Autorul trece apoi la burghezia „maghiară". Aceasta, din; punct de vedere al sângelui şi al originei, nu există. „Maghiarul,, în fond războinic, nomad şi pastoral, a manifestat întotdeauna o adâncă repulsiune în contra vieţii aglomerate". Oraşele au fost fondate de germani, fiind prevăzute cu tot felul de privilegii. Ele erau sustrase administraţiei comiialense, fiind direct supuse regelui,, păsfrându*şi obiceiurile şi limba, ceeace făcu să se constituie o burghezie germană, străină de sufletul natjunei.

„S'au creiat astfel în stat o multitudine de mici state exfra* nationale, egoiste, desinferesându*se, mai mult sau mai pujin, de afacerile tării, preocupate numai de interesele lor locale, simtindu*se superioare Ungurilor şi celorlalte popoare convieţuitoare, prin originea, lor mai civilizată, şi cultivând legături asidue cu patria lor de origine".

Abia mai târziu, după 1867, a început maghiarizarea acestei burghezii, creihdu*se un corp hibrid, care nu este nici „carne nici peşte". Există astfel maghiarul german, maghiarul evreu, maghiarul" armean, în majoritate mascaţi sub nume de împrumut. Samoil Schwarlz a devenit Szénâssy Sândor, Hosenschlitz : Huniâdy,.. Miiller: Molnâr, Roth: Râkoczy şi Weiss: Fehér.

Despre elementul evreiesc spune, că este adânc încrustat, însă nu contopit cu aşa zisa burghezime ungurească. Germanizant când* burghezia era germană, s'a dat repede de partea maghiarilor, când aceştia au hotărât °s'o naţionalizeze. Evreul a ştiut să devină util; maghiarului, traficând, vânzând, cumpărând, făcându*se indispensabil atât în oraşe cât şi „seniorului", incapabil să*şi realizeze recolta. Personaj legendar : evreu} nobilului, der Hausjud (a hâzi zsido)r. ocupându*se de afaceri mercantile, infime sau inavuabile."

Cu fot antisemitismul afişat azi în Ungaria, „Israel este mereu; rege", Jehovah ne având decât să încrunte din sprâncene, pentru-ca bătrânul „Isfen" să se ascundă sub pământ. Antisemitismul este eticheta unei butelii, în care se amestecă alte afaceri de către: alţi evrei...

Părere bună are d*l Chélard numai despre ţărănime. El" afirmă însă, că aceasta nu mai este de sânge curat maghiar, amesie* cându*se cu popoarele alogene, fiindcă popoarele se amestecă în păturile de jos mai mult de cât sus, mai ales la popoarele cu caste cum sunt Ungurii. Jos, te simţi egal, ori de unde ai veni.

10

A fost mare amestecătură de sânge şi de rase în clasele de jos. Enclavele şi insulele maghiare, confundându*se la periferii cu focarele alogene, ţăranul maghiar a primit aporturi de sânge străin, •cari au lipsit mai ales castei rigide a nobilimei mijlocii.

„Oricum ar fi — scrie autorul francez — zece secole de sclavie au apăsat asupra lui, plătind cu sânge şi cu sudoare greşe* Iile şi fanteziile seniorilor. Soldai viteaz, ca în primele timpuri, s'a lăsat decimai pe câmpurile de luptă, scăpând adesea delà pieire patria sa şi chiar Austria. Aceste încercări şi acest amestec de sânge l'au purificat de necurăţenile naturii sale asiatice".

Sincer patriot, chestiunea naţionalităţilor îi este însă indiferentă ţăranului maghiar, care îşi baie joc de politica de dominaţie a seniorilor. Dictonul lui „a politika az urak hunczutsâga" (politica este perversitatea domnilor) o dovedeşte. Multe trăsături ancestrale s'au păstrai în această populaţie rurală; astfel cultul calului, gustul ostentaţiei, al culorilor strigătoare, dragostea de petreceri, de dansuri, a vechilor arii bătrâneşti, un oarecare număr de obiceiuri, de legende, de zicale şi de proverbe de origine păgână, necesitatea de a lenevi după o trudă încordată la munca câmpului, o ospitalitate largă şi abundentă, şi mai ales spiritul vechei discipline militare a strămoşilor.

* * *

Aceste patru caste, nu clase sociale, care nu s'au amalgamai şi nu se vor amalgama niciodată, formează împreună najiunea ma* ghiară, „o planetă solitară, navigând în spaţiu, fără a se sinchisi de alţii; planetă favorizată de „Isien", Dumnezeul naţional; planetă în jurul căreia totul poate să se prăbuşească, numai maghiarul să trăiască bine şi să fie stăpân în ţara lui. Este teza lui „ Magyar Globus", ifiguraţie a microcosmului maghiar, având drept deviză: „Extra Hungariae non est vita et si est vita non est i/a".

V. P. RÂMNICEANU

11

Sicriul lui Despoi-Vodă Despot e o figură de r o m a i n .

Mihail Eminescu.

Dascălul Simeon sc opri din scris, auzind clopotele, şi porni spre biserică.

Ingenunchiând lângă strana dreaptă, începu să numere şiragul de mătănii, murmurând: „Tu, Doamne, .ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii; fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu, inimă curată zideşte în mine, Dumnezeule, pune în mine duh nou şi statornic".

Adâncit în gânduri, târziu băgă de seamă că rămăsese singur în biserică. Sărută icoana şi, făcându*şi cruce, ieşi. Era un amurg: umed de Noemvrie. Se opri în uşa bisericii, văzând cerul frământat de nori prevestitori de iarnă. Apoi privi jocul frunzelor alungate de­vant. Frânturi din Ecleziast îi veniau în minte : „Toate lucrurile sunt înfr'o necurmată frământare ; ochiul nu se mai satură privind şt urechea nu oboseşte auzind... nimic nu e trainic sub soare, totul e deşertăciune şi goană după vânt.. . Cine ştie dacă sularea omului merge în sus şi dacă suflarea dobitocului se coboară în pământ? Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se. întorc în ţărână..."

Prinse din sbor o frunză, apoi se îndreptă spre chilioară. Inlăuntru era frig şi de*abia se mai vedea, că amurgise dea*-

binelea. Aprinse 6pai}ul şi se aşeză la nfasă, ca s'aştearnă ma» departe pe hârtie întâmplările vremii.

Zărind pe masă frunza veştedă, luă Liturghierul lui Macarie şi o aşează la fila 22, alături de întâia frunză din primăvară. Căci

12

aşa*şi făcuse obiceiul, să răbojească anii de călugărie, îngemănând, în filele cărţii, îniâia frunză din primăvară cu ultima frunză de toamnă. *

Oftă adânc, apoi, apucând pana, începu să scrie: — Sfăfuifu*s'au, în taină, boierii tării să*l omoare pe Ştefan*

\ Vodă, fiul lui Petru*Rareş, că nu mai puteau suferi fără*omenireâ 'şi răutăţile Iui. Dormind el în cort, lângă Ţufora, au tăiat pânzele şi \pe întuneric s'au repezit asupra*i, omorîndu*l cu multe rane. Luna

epfemvrie, anul Domnului 1552. Àpoi au ridicat Domn pe Ion oldea şi i*au hotărîl de soţie 'pe Ruxandra, sora lui ,Ştefan*Vodă

c l omorîf. ' Primind ştire boierii pribegi de moartea lui Ştefan*Vodă, au

ale$ Domn pe Petrea Stolnicul şi»i ziseră Alexandru Vodă, pore* clil şi Lăpuşneanu.

: Acesta porni cu ajutor leşesc spre (ară, în vreme ce Joldea mergea spre Suceava, să facă nuntă cu Ruxandra. Şi lăindu*i calea lui Joldea, la Şipote, Alexandru*Vodă l'a prins, i*a tăiat nasul şi l'a dat la călugărie.

Iar în rădvanul care*l ducea pe Joldea, s'a aşezat Alexandru* Vodă, alături de Domnija înlăcrămată, care, cu groaza'n suflet, nu înţelegea mai nimic din vârtejul întâmplărilor.

Ajungând la Suceava, fu întâmpinat de boieri şi aşezat în scaun. Apoi se cunună cu Doamna Ruxandra, făcând nuntă mare. Iar ca semn al izbânzii, zidif*a mănăstirea Slatina, întru lauda lui Dumnezeu, şi mânăsfirea Pângărati, mai mult de frică decât de voe hună, că i se arăta mereu în vis sfântul Dimitrie, îngrozindu*l să*i facă biserică pe acel loc. Arătatu*s'a pe cer şi o stea comată, semn neliniştitor pentru jară.

După al nouălea an de domnie, pripăşilu*s'a la curtea lui Vodă Lăpuşneanu un bărbat tânăr şi oacheş, Ion Vasilic, ce*şi zicea Iacob Eraclid, arătându*se din neamul Despotilor şi rudă Doamnei Ruxanda. Alexandru Vodă Ta primit cu dragoste.

După câteva luni a început să înveţe româneşte şi, stând mereu de vorbă cu boierii, le câştigă încrederea. Bun la sfat şi cu mintea luminată, frumosul pribeag ispiti pe boierii slabi de înger şi nemulţumiţi de domnia lui Lăpuşneanu. In mare faină, s'a înţeles * cu o seamă de boieri, cum ar putea s'apuce domnia tării, ademe* nindu=i cu vorba că e urmaş al lui Ştefan cel Mare.

Pomenirea marelui Voevod aprinse suflete boierilor, împrăştiind în ele încredere şi nădejdi. Zilele lui Alexandru*Vodă erau numărate. Aflând, însă, ştire de planul străinului, puse de*l otrăvi în taină.

Iacob Ëraclid, simţind cum se aprinde sângele în el, a bănuit că e otrăvit şi a alergat în grabă la doftori. Scăpând cu viată, a fugit în Ţâra Muntenească şi de acolo în Ardeal, la Braşov.

In Casa Sfatului din Braşov erau adunaţi fruntaşii Saşilor. Judele Braşovului îi chemase să le înfăţişeze doi străini, veni}i din

13

Ţările Româneşti. Unul rugise de prigonirea lui Mircea Ciobanul, altul de teama lui Lăpuşneanu.

Erau doi cărturari pribegi. Cel înalt şi gârbov, care sta adân* cil pe gânduri, era Coresi ; iar celălalt, Despot, tânăr, frumos şi cu privirea ageră, vorbia aprins de locurile pe unde a petrecut. Pârgarii Braşovului îl priviau cu multă luare aminte şi bănuială, când le vor* / bia de Roma, de curtea lui Carol al V*lea, de Melanchton de/ Wiilenberga, de Danemarca, Svedia, Prusia şi Polonia, de originea; familiei sale care mergea, în închipuirea lui, până la eroii lui Omeri trecea prin'Hercule până la Iupifer. J

— Şi de ce crezi, Măria Ta, jude al Braşovului, că Valahii nu vreau să primească învăţăturile lui Luther? întrebă Despot.

— Eu cred că învăţăturile vremurilor noi, în limba lor, vor fi primite, spuse Coresi. /

— Să'ncercăm mai întâi a le da cărji româneşti, încheie judele Braşovului. Şi Coresi se tocmi cu Saşii să rămână la Braşov.

Despot rămase mâhnit, văzând ca oamenii Jştia nu pot înţelege planurile sale mari, de*a răspândi învăţăturile reformatiunii în Ţările Româneşti. Şi aşa rămase. Firea potolită a lui Coresi plăcu Saşilor, iar faja de îndrăsneala celuilalt, arătară neîncredere.

Despot, descurajat de neisbândă, mai rămase câteva vreme la Braşov, unde avânturile lui înaripate au găsit suflete de plumb. Simtindu-se urmărit de Lăpuşneanu, fugi înfr'o noapte, slobozit peste zidul cetăjii de un prieten. Rătăci multă vreme, răbdând osteneală şi foame, până ce nimeri în hotarul Ţării Leşeşti, la curtea unui nobil bogat, Albert Laski. Arăfându*i şi acestuia din ce neam mare se trage, îl hotărî să»i dea un a jutor de 10 mii de galbeni, ca să poată ajunge cu oaste în Moldova, unde*l aşteaptă tara.

Pornind cu oaste spre Moldova, Despot şi Laski sunt învinşi de Poloni, cari vin în ajutorul Moldovenilor.

Având inimă mare, Despot nu pierdu nădejdea şi trimise după ajutor la Ferdinand, în Ţara Ungurească. Cu ajutorul primit delà Ferdinand, îşi adună o oaste de vre*o 2000 de oameni, în frunte cu Anton Săcuiul. Apoi, ca să poată pregăti mai pe ascuns îm* potriva lui Lăpuşneanu atacul, Laski răspândi vestea că Despot e bolnav.

In grabă îl şi închise pe Despot într'o cămară de faină şi se arăta lumii mâhnit şi cu voe rea.

Umblând mereu trist, într'una din zile Laski se înfăţişă în haine negre şi cu totul posomorât, mărturisind către tojî, că Despot a murit. Şi se văifa că el rămâne păgubaş dcatâfia bani câ}i a cheltuit cu Despot.

Laski,făcu pregătiri pentru înmormântare. Porunci de se aduse un sicriu, pe care în taină mare, noaptea, îl băgă în cămara ascunsă unde era Despot.

Când îi deschise capacul, Despot s'aşeză zâmbind în sicriu. Laski, înfiorat de îndrăsneala, îi spuse: „Mai bine ar fi să n'ai niciodată parte de el!"

14

Despoi tresări. Apoi ajută lui Laski să pună în sicriu o piatră grea şi să*l închidă cu cuie. Smoliră bine sicriul şi, ferindu*se de orice bănuială a servitorilor, la miezul nopţii, îl luară şi*t aşezară în sala cea mare. Despot se ascunse repede în cămara tăinuită. Laski împodobi sicriul şi aprinse la căpătâi două lumânări.

A doua zi, vrând Laski să crează loji că a murit Despot, a trimis cuvânt şi scrisori în toate părţile, dând ştire de moartea, iui. fii vestea se întinse repede. Aflând şi iscoadele lui Lăpuşneanu se grăbiră să vadă înmormântarea. y A treia zi adunafu^s'a mulţime mare, şi preoţii, co multă jale,

au îngropat acel sicriu negru. Şi văzând cu ochii lor cum a fost înmormântat, iscoadele lui Lăpuşneanu au alergat, ducând veste bună, că Despot a murit.

\ Lăpuşneanu, crezând aceste cuvinte cu adevărat, a dăruit pe vestitori şi bucurându*se că a scăpat de vrăşmaş, a slobozit osiile pe acasi. Primind ştire Laski că Lăpuşneanu şi*a împrăştiat oastea, s'a grăbit să*l lovească pe neaşteptate. Şi s'a dus la cămara de taină unde teta închis Despot, strigându-i să se scoale din morţi.

îndată a ieşit Despot, râzând, apoi, cu ostile adunate în pripă, Irecuraj Nistrul.

Slujitorii lui Lăpuşneanu aflând, au alergat, spunând că Despot a intrat în ţară şi»l înconjoară fără veste. Lăpuşneanu, ştiind că Despot a murit, n'a crezut şi a tăiat capul vestitorului, învinuindu*l că aduce zadarnic spaimă ţării. Venind un slujitor după altul cu aceeaş ştire, Lăpuşneanu, deşteptat ca dintr'un somn, a adunat o seamă de oameni şi a ieşit înaintea lui Despot, la Verbia, pe Jijia.

Lăpuşneanu a fost învins, oastea lui s'a împrăştiat, iar Despot a mers la Suceava, unde i-au ieşit înainte boierii şi vlădicii. După izbândă, Despot a pus să fie zugrăvită pe păreţi, în Uliţa Tatărască, bătălia aceasta. Dar după moartea lui a fost astupată cu var..

Lăpuşneanu şi*a adunat oastea împrăştiată, pe Prut, la Huşi, dar a fost din nou biruit şi a fugit la Ţarigrad.

Inforcându'Se Despot la Suceava, se arăta tuturor blând şi cu cuvinte dulci, întărind şi îmblânzind pe boieri cu nădejdi de bine. El le spuse boierilor, că vrea să scape ţara de tirania Turcilor; le amintea că sunt din neam răsboinic, coborîtori din vitejii Romani cari au făcut să tremure lumea; că în curând va face ca Dunărea să fie hotarul Moldovei şi că va dobândi în puţină vreme, şi Ţara Românească şi Ţara Grecească. Şi cu aceasta — zicea Despoi — ne vom face cunoscuţi lumii întregi ca adevăraţi Romani şi coborî* lori din aceia, şi numele nostru va fi nemuritor, şi vom fi iarăş icoana părinţilor noştri... „'

* . » * *

Mare fu bucuria boierilor la auzul cuvintelor lui Despot. Nu le mai spusese nimeni astfel de vorbe despre originea lor şi niciodată sufletul lor n'a tresărit de*aiâia bucurie.

15

— Suni creştin şi nu voi găsi plăcere niciodată să vărs sângele creştinilor, le spunea Despot*Vodă; nu vreau să daţi bir nimănuia nici să vă învoiţi a fi supăraţi de nimeni.

— Se deschid vremuri noi pentru Moldova, Dumnezeu nu ne va mai uita de aci înainte, îşi ziceau boierii.

Dar scurtă bucurie... Ostaşii cari l*a slujit pe DespOt trebuiau plătiţi, cu câte*un galben de cap, şi bani în visterie nu erau, iar delà norod nu se puteau strânge, că era sărăcie şi iarnă grea.

Poruncit«a atunci Despof*Vodă să ia policandrul şi sfeşnicele/ de argint, dăruite de Alexandru Vodă pentru Mitropolie, şi şă le strice, făcând din ele bani pentru plata ostaşilor. /

Cu această faptă nelegiuită, stricând odoarele bisericilor, închi* nate lui Dumnezeu a intrat Despot în ura ţării. /

Mai mare fu nedumerirea boierilor când au auzit, că Despot a mărit cu 10 mii de galbeni birul ţării şi c'a primit delà Ţarigrad steag de domnie nouă şi o sabie scumpă. Nu trecuse doar multă vreme de când le spusese, că n'are altă dorinţă decât a slobozi /ţara de tiranie şi că se va război zi şi noapte cu necredincioşii şi plăs* famaţii de Turci. /

Văzându*se aşezat în domnie, Despot se schimbă cu ş fotul : din blând se făcu cumplit, din milostiv, apucător şi lacom, puţind pe ţară mari nevoi şi făcând răutăţi şi tiranii. Pe Laski l*a răsplătit .cu 10 mii de galbeni şi cu cetatea Hotinului, pe Anton Săcuiul cu aur, argint, haine scumpe cu soboli şi cu săbii ferecate.

Dar vrăşmăşiile creşteau pe fiecare zi. Vrajba cu Ion Sigismond, prinţul Ardealului, porni pentru ce*

tăţile Ciceu şi Cetatea de Baltă, pe cari le pretindea Despot, ame* ninţându*l că, de nu i le va da şi, le va ţinea în pieptul lui ascunse, le va scoale el din piept Apoi şi vrăşmăşia lui Petru al IWea din Muntenia o câştigă Despot, râvnind şi la tronul lui.

In trufia lui mare, zicea că i sau coborât din cer două cununi de aur, şi*l ispitea chiar gândul s'ajungă împărat la Ţarigrad.

Cu cât se măriau planurile lui Despot, cu atât creştea şi ura ţării împotriva lui, mai ales că se'nconjurase numai cu străini. Sfet* nicii tainici erau: Dumifraşcul Bulgarul, frate adoptiv, şi episcopul eretic Ion Lusinski. La Cotnar a făcut Saşilor biserică, şcoală şi bibliotecă, adunând aici dascăli eretici din Ţara Nemţească. Şi mai urât ajunsese acum Despot pentru greutăţile ce făcea ţării, că din lăcomie a scos dare nouă: câte un galben de fiecare casă.

Ne mai putând boierii suferi apăsările, s'au jurat în taină să fie la un cuvânt, să*l scoată din domnie. In fruntea boierilor s'a pus Tomşa Hatmanul. El s'a înţeles cu Vişnoveţki Rufeanul, care era gafa să ia domnia, îndemnat şi de Laski, care /intrase în vrajbă cu Despot.

Simţind Despot că e urât de ţară şi părăsit de prieteni, era în grije mare. De grabă a pornit cu oaste spre Hotin, să ia cetatea. Piaşoţki, pârcălabul lui Laski, îi predă cetatea, dupăce Despot îi făgăduise că*l lasă slobod să plece.

16

Şi umblând Despot prin jurul Hotinului, a aflat nemulţumirea care fierbea în tară. îndată l*a încunjural mulţime de oameni, siri* gânduri să le ridice darea de*un galben de casă. Potolind strigătele, Despot a-spus, că pricina greutăţilor sunt boierii Bărnov şi Motoc şi doi vlădici, că din sfatul lor s'a scos darea nouă şi de vor "Voi, el îi va da pe aceştia pe mâna lor, să*i omoare. Şi aşa, abia cu multe cuvinte s'a aşezat mulţimea de Jărani, făgăduindu*le că le va face pe pofta lor. După o lună, s'a întors la Suceava, neîndrăsnind să treacă Nistrul spre a se război cu Laski şi cu Vişnovetki, care erau în Camenita.

Sim}indu*se primejduit din toate părjile, ca să*şi întărească si* iuaţia, Despot s'a logodit cu fata palatinului leşesc Martin Sbo* rovschi.

» Adunând din {ară pasări, vânat şi peşte, la curie se făceau mari pregătiri de nuntă. Măcar că Despot avea o Grecoaică la sine, •care*i> născuse o fată.

In vremea asta s'a mai răspândit vestea în fără, că Despot e •de neam slugă şi că numai prin viclenie a ajuns să se cheme aşa-,

v Văzând boierii că Despot îşi ia şi Doamnă de altă lege, că umple t a r a de străini şi de eretici, că nu merge niciodată' la biserică,

-petrecând în timpul slujbei, că desbracă bisericile de argint, că*şi bate joc de credinţa pravoslavnică, schimbând paraclisul din palatul domnesc în capelă lutherană, că jefuieşte }ara şi calcă obiceiurile tării, s'au sfătuit cu episcopii să nu lase legea cu iotul de batjocură şi să scoată din domnie pe acest risipitor de lege.

Mai îndârjiţi erau boierii Bărnov şi Motoc, auzind de fagă* •duiala făcută de Despot norodului la Holin. Apoi, înlr'una din zile •chemându*i Despot la masă, nebunul delà curte, Telegeci, s'a răstii la ei cu sabia. Au râs boierii de această fapiă, dar au pătruns în* ^elesul ei.

Cu mare tăcere şi taină, au otrăvii pe Episcopul cu muiere, Lusinski sfătuitorul lui Despot, îngropându*! afară din târg.

In preziua nuntii, când toată curtea era pregătită de petrecere, s'a adus ştire că Tătarii au trecut Nistrul şi pradă }ara. îndată a şi trimis Despot oastea, punând cârmuitori pe Ilie Toroman şi pe Ştefan Tomşa. Dar la Nistru nu era niciun Tătar.

Odihnindu*se oastea noapiea înir'un sat, în zori de zi, Moldo* venii au năvălit peste ostaşii străini ai lui Despot şi i*au tăiat pe loji. Boierii, întorcându*se delà Nistru, au ales Domn pe Ştefan Tomşa.

închis în cetate, cu 656 de soldaji, în mare strâmtoare, Despot mai avea o nădejde : ajutorul ce i*ar veni delà socrul său. Pus*a Tomşa 4 tunuri la poarta cetăţii şi ostaşii au început a da năvală, <iar Despot sç apăra vitejeşte.

Mai bine de trei luni s'a apărat Despot în cetate. In vremea asia multă moarte s'a făcui în tară. Copila lui Despot a fost sugru* mată în leagăn, iar mama ei dusă la mănăstire. Tomşa a început a baie mai tare cetatea cu ajutor venii din Ardeal, delà Sigismond. Dar Despot se ţinea bine.

17

Pânăce într'o zi, bănuind de vicleşug pe polcovnicul Pelru Devan, a pus de l*a omorît, trezind astfel furia ostaşilor, cari se sfătuiră să*l omoare pe Despot, şi strigau făţiş, că vreau să închine cetatea. Mult s'a rugat Despot de ei, să nu*l lase, că*i vine ajutor delà socrul său.

Dar zadarnică i*a fost rugămintea, că pedeslrimea a început să, descopere încuietorile porţii, ce erau astupate cu pământ şi piatră* Despot îşi vedea sosită pierirea. .

Atunci, chemă pe cei mai credincioşi soldaţi şi le împărţi o cunună scumpă de aur, ce*o păstra ascunsă. Ei se plecau, cu la* crimi în ochi, mulţumind pentru bucăţile de aur frânte din cunună. Deodată cu ele se destrăma şi visul de mărire al lui Despot.

Fără nici o şovăire, se'mbrăcă în hainele domneşti, şi încăle* când pe*un cal alb cu podoabe scumpe, după orânduiala domnească, porni din cetate cu alai, spre Areni, unde era adunată ţara. In drum i*a venit poruncă delà Tomşa să descalece şi să meargă pe jos.

Ajungând înaintea lui Tomşa, stătu drept, în vederea tuturora, ascultând neclintit înfruntările ce i ie făcea, pentru fărădelegile ce*a pătimit ţara, mustrându*l că şi*a râs de lege, desbrăcând bisericile.

Şi'ndaiă l'a lovit cu buzduganul, frântindu*l la pământ. Iar gloatele s'au repezit, sfârâmându*i trupul, şi un Tătar i*a tăiat capul, ducându'l lui Tomşa. Pielea capului a fost smulsă, umplută cu pae şi trimisă la Ţarigrad, iar trupul fu aruncat într'o groapă. Era în 5 Noemvrie, anul Domnului 1563, împlinind Despot 40 de àni

Lui Dimilrie, fratele lui Despot, Tomşa i*a tăiat nasul, dar apoi au fugit împreună în Polonia, de frica lui Lăpuşneanu, care venise spre ţară.

Din porunca lui Lăpuşneanu a căzui şi capul lui Tomşa, iar Dimilrie a fost prins şi adus în ţară. Doamna Chiajna puse să-i taie capul şi*i ceru călăului să UI aducă la ospăţul unde se prăsnuia cu boierii răpunerea ereticului Despot.

Călăul îl aruncă sângerând pe masă, iar Chiajna îl scuipă în faţă, numindu-1 „Domn al Valahiei", căci şi acesta râvnise la tron. Apoi, înfigând în ochi şi în gură câte o lumânare, le aprinse, amin­tind de candelabrul batjocorit de Despot.

Iar trupul frânt al lui Despot a fost desgropat, din porunca lui Lăpuşneanu, pus într'un sac şi spânzurat în bătaia vântului şi în prada corbilor.

Aşa se sfârşi Despot Vodă, care a fost înmormântat fără să moară şi a murit fără să fie înmormântat.

HORIA TECULESCU

18

Cronica politicei interne — Inovaţii şi reîntoarceri —

Guvernarea naţional*ţărănisfă» timbrată din naştere cu peceta aventurii, a înscăunat în România*întregilă regimul inovaţiilor neferi* cite. Dl mareşal Averescu, cel din urmă dintre bătrânii înţelepţi ai |ării, ne face să întrezărim, prin manifestul publicat deunăzi, posibi* litatea unei reînjoarceri spre ceeace am pierdut.

Viaţa noastră publică se desfăşoară, de doi ani încoace, subt semnul nemilos al desamăgirii. Buna mulţime delà noi, înşelată de perspectiva unor prefaceri miraculoase, a ascultat cântecul răguşit al sirenelor electorale, a pus ştampila pe roată, şi s'a dat, cu ochii închişi, pe mâna demagogiei fără răspundere. Ce nu făgăduiau şme* cherii vânători de voturi ? Ieftinirea traiului, ştergerea dărilor, împâr* 4irea pământului, sporirea lefurilor şi iertarea păcatelor.

Un dicton vechi franţuzesc zice, că mai*binele e duşmanul bi* nelui. In sufletul mulţimilor stă totdeauna la pândă ispita de a în* cerca o formulă nouă. Fără această predispoziţie înăscufă a psiholo* jjiei colective, progresul aşezărilor politice n'ar mai fi cu putinţă, iar profesioniştii votului universal ar rămânea fără clientelă.

In mijlocul popoarelor tinere, lipsite de dureroasa experienţă a •decepţiei, se întâmplă însă prea adeseori, ca farmecul noutăţii să fiç cu totul factice. Cetăţeanul român, oricărei clase sociale i*ar aparţine, şi orice revendicări ar avea de formulat, plăteşte acum pe propria-i piele pripeala prea încrezătoarei, majorităţi. Nu numai, că partidul •dlui Iuliu Maniu nu şi*a respectat angajamentele luate în opoziţie, <lar, printr'un joc drăcesc al întâmplării, a reuşit să atingă rezultate •de*adrepful prolivnice celor trâmbiţate.

Tendinţa reformatoare nu i*a lipsit, nu*i vorbă. Dimpotrivă, oriunde a crezut că poate distruge o instituţie existentă, oriunde a simţit că pofte trage profit de pe urma vreunei schimbări, oriunde a avut de stricat ceva, s'a aşternut la lucru cu o adevărată furie revoluţionară. Dar, din nefericire, toate inovaţiile sale au dat greş. Ele Ji'au slujit decât pentru căpătuirea foarte grăbită a câtorva partizani înfometaţi, producând, în schimb, pretutindeni desgusl, anarhie şi

19

pagubă. In special, finanţele sfatului s'au resimjif de pe urma acestor bâjbâieli prin întuneric, aşa că astăzi buzunarul fiecăruia se întoarce pe dos, pentru a scăpa tara de faliment. Tuturora ni se cer sacrificii. Fiecare plătim câte ceva din improvizaţiile costisitoare ale unei câr­muiri pornite să facă tabula rasa din fot ce*a găsit.

Socoteala au făcuf*o pe îndelete oamenii de cifre. Noua lege administrativă, misiunile în străinătate, consiliile de administraţie ale regiilor autonome, comisioanele şi concesiunile se ridică, anual, la. câteva zeci de miliarde. Scump ne tine aşa numita democratizare a Rorriâniei'întregife. Scump, şi nu face! Ar fi timpul să revenim de unde am plecat.. .

Această perspectivă o deschide cuvântul sobru şi cumpătat al şefului partidului poporului, care, adresându*se tării, nu se grăbeşte să promită nicio fericire, nu se angajează la nicio minune, ci măsu*-rând cu gând cinstit întinderea crizei în care ne găsim, îşi ia asupra sa o unică obligaţie de slujitor onest al tării: Aceea de a*şi continua munca întreruptă acum trei ani şi jumătate.

Iată manifestul d-lui mareşal Averescu, Jn întregimea lui: — „Criza în care se sbaie }ara de trei ani şi care merge fot

crescând se datoreşfe faptului, că guvernele de la 1928 încoace au părăsit programul cu care a guvernat partidul poporului în anii 1926-şi 1927, cu rezultate recunoscute asfăzi de toată lumea, de bune.

De aceia şi pentru viitor partidul poporului crede că salvarea stă în revenirea la acel program, care se reduce la următoarele două formules

a) Restabilirea orânduelii în toate ramificatiunile aparatului statal,, fără prigoniri sau represiuni. Astfel se va reînvia liniştea în tară şi se va redobândi încrederea străinătăţii.

6) Restabilirea situajiunii financiaro*economice, prin următoarele măsuri, care în marea lor parte erau pe cale de aplicafiune în 192?'„ şi anume:

1. Reducerea chelluelilor generale al stalului la ceia ce erau în 1927, prin suprimarea risipii şi restrângerea treptată a multor chelfueli, de cari ne putem lipsi, fără daună pentru funcţionarea nor* mală a mecanismului statal.

Urmările acestei măsuri ar fi reducerea treptată a impunerilor* cari azi au trecut de marginile puterii fiscale a populatiunii, păstrând însă bugetul realmente excendenfar, astfel cum au fost bugetele dim 1926 şî 1927.

2. Restabilirea nivelului exportului în aşa fel ca balanja co*-mercială să redevie activă, cum a fost în 1927.

3. Măsuri practice, în continuarea proectehr din 1927, pentru-sporirea produc}iunei şi deci şi a veniturilor atât ale statului, cât şh ale particularilor.

4. Aplicarea, de acord cu Banca Naţională, în continuarea* proectului din Mai 1927, a măsurilor necesare pentru scoborârea generală a nivelului dobânzilor.

20

5. Regularea în mod împăciuitor a conflictului de azi dintret-debitori şi creditori cu ajutorul unei Case de Amortizare.

Spectacolul care ni se ofere nu*i de loc banal. Nu se întâmplă în fiecare zi, ca un partid politic sau un fost conducător al treburilor!

publice să vină şi să declare: Dacă voi fi chemat mâine la cârmă,,, nu făgăduiesc altceva, decât să restabilesc situaţia pe care am lăsaf*o când am părăsii puterea. Partidul poporului, prin glasul d*lui mareşal Averescu, nu*şi ia un alt angajament. El spune atât : In. vremea când am avut asupra mea responsabilitatea guvernării, am. ţinut ordinea în tară fără brutalităţi inutile; am stabilizat cursul leului-fără împrumuturi împovărătoare; am înregistrat succese în politica externă fără interminabile călătorii diplomatice plătite din punga tării;, am realizat excedente bugetare fără să arunc asupra sărmanului > contribuabil impozite insuportabile ; am restabilit ordinea la căile ferate fără d. Stan Vidrighin; am pus în valoare avujia sfatului fără» s'o concesionez străinilor; am sporit exportul fără să prirnejduiesc preţul producţiei agricole; am asigurat''României o epocă de linişte şi prosperitate, fără să iau aiere de reformator, fără să mă oblig s'o* europenizez în două luni, şi fără s'o expun la riscurile vreunei t aventuri.

Dacă s'ar fi urmat înainte pe aceasfă cale, n'am fi ajuns unde suntem. Nu ne»ar fi bătut mizeria la uşe şi n'am fi fost cuprinşi de teribila boală morală a descurajării. Ă intervenit, însă, nenorocitul1

N intermezzo nationaHărănisf. Administraţia a reformata d*l Romulus» Boilă, politica externă a aranjat*o d*I Ion Lugojanu, bugetele le*a> ticluit d*l Mihai Popovici, noul plan de reconstrucţie economică a ieşit din capul d*lui Virgil Madgearu, iar pe deasupra tuturor, ca un adevărat Demiurg de lege nouă, a sfat d*l Iuliu Maniu, bărbatul cel mai fecund din câţi i*a .fost scris neamului nostru să scoată Ia? iveală...

In asemenea împrejurări, o întoarcere la stările din 1922 apare ca un adevărat ideal. Infrebaji pe orice trecător, care se furişează amărât prin mulţime cu necazurile lui prezente, dacă n'ar consimt»;, la această revenire a vremurilor de*alunci...

S'ar zice, că cea mai mulţumitoare schimbare ar fi în momen» -tul de fată aceia, care ar reda României tot binele, pe care, în do* rinta unui mai»bine îndoielnic, majoritatea cetăţenilor ei n'a voit să*l prejuiască. Am scris, la începutul acestor rânduri, că trăim astăzi subt semnul nemilos al desamăgirii. Dacă ar fi nurhai afâf, n'ar fi încă aşa de rău. Dar ne găsim în plină ispăşire a unei regretabile erori. D. mareşal Averescu are, deci, perfectă dreptate când vede singura solutje mântuitoare în continuarea unei politici de realităţii, care a fost pusă la încercare şi care a dat roade fericite.

ALEXANDRU HODOŞ*

21

Cronica politicei externe —- Relaţiunile franco*iraliene ~

Ca popor latin, nutrind în acelaş timp sincere şi reale simpatii pentru Italia, — căreia de altfel îi datorăm recunoştinţă pentru con* fribuţia conducătorilor Piemontului la unirea Principatelor, — nu putem decât să regretăm atitudinea politică de azi a Italiei, cu atât mai mult cu cât, din 1883, când România a intrat în legături de alianţă cu puterile centrale, politica noastră externă a fost mereu aceiaş cu a Italiei.

Ne obişnuisem cu ideia, că interesele noastre sunt identice cu interesele surorei noastre mai mari întru latinitate, şi că ne putem bu* cura de sprijinul ei ori de câte ori aveafh nevoe. Azi însă constatăm, că comunitatea de interese nu mai există, în aparen|ă cel puţin, şi vedem, cu părere de rău, cum Italia luptă pentru revizuirea trata* lelor şi actualelor frontiere.

Cauza primordială a acestei îndepărtări a Italiei de aliaţii éi fireşti, alături de cari a luptat în marele răsboi, stă în nedreptatea ce i s'a făcut cu ocazia tratativelor de pace, când, neţinându*se seamă de convenfia delà Londra, prin care, în Aprilie 1915, Franţa, Anglia şi Rusia îi recunoşteau drepturi imprescriptibile asupra Dalmaţiei, această provincie a fost înglobată în sfatul Sârbilor, Croaţilor şi Slo* venilor. Tot atât de mulf a indispus Italia şi faptul, că Societatea Naţiunilor nu i*a acordat mandatul asupra nici uneia dintre coloniile germane, deşi nici o ţară nu avea atunci şi nu are astăzi mai multă nevoe de teritorii, în care să*şi poată revărsa surplusul său de populaţie.

Nemulţumirea Italiei este deci explicabilă, cu atât mai mult cu cât, şi delà încheierea tratatelor încoace, nu s'a făcut din partea alia*

22

jilor, în special a Franţei, ceiace Irebuia penfru a micşora, cel putin, această nemulţumire, dacă nu a*o înlătura cu totul.

Dl Aristide Briand a dus o politică de apropiere fa}ă de Ger* mania, crezând că astfel va procura tării sale şi Europei securitatea de care e atâta nevoe. Ghidat de această idee, ministrul care con* duce politica externă a Franjei a neglijat cu totul să se apropie de Italia, zicându*şi că, dacă posedă siguranţă din partea Germaniei, Franţa nu are nevoe să mai facă concesii şi Italiei. À fost in* fluentaf în această politică, de sigur, de putina simpatie de care se bucură în Franţa orice regim de suprimare a unora dintre libertăţile publice, nejinând seamă de faptul că fiecare popor are dreptul să*şi aleagă regimul care corespunde mai bine intereselor şi înclinajiunilor sale, şi uitând că înaintaşii săi, fot atât de democraji caşi conducătorii de azi ai Franfei, încheiaseră, acum vre*o 40 de ani, o alianţă intimă cu Rusia Jarisfă, al cărei regim era incomparabil mai reacţionar, în orice caz mult mai antipatic decât actualul regim fascist. Dl Briand a căutat să se apropie de Germania, n'a reuşit însă, penfrucă apropierea aceasta nu este posibilă în cadrul tratatului delà Versailles, atât timp cât există perspectiva ca acest tratat să poată fi revizuit.

Când Stresemann a inaugural politica delà Locarno nu se pu* sese încă pe tapet chestiunea revizuirii şi nu exista încă această perspectivă. Ea s'a pus abia în anul 1926, şi în mai puţin de patru ani, a făcut, trebue s'o recunoaştem cu toată sinceritatea, progrese îngrijitoare. In Anglia, d. Lloyd George, şeful partidului liberal, este categoric penfru revizuire, partidul laburist de asemenea, deşi ri'o spune azi pe fafă, având răspunderea puterii. Chiar din partidul con* servafor se aud din ce în ce mai multe glasuri, sus{inând*o. Nu vorbim de presa lordului Rothermere, dar şi alte ziare conservatoare, Observer şi Daily Telegraph au publicai de curând articole revizio* nisle, semnate de oameni de seamă din partid.

De asemenea în Franţa, unde până mai eri nimeni nu vroia să audă de revizuire, au început să se schimbe părerile, în fata perico* lului unui nou război. La congresul din toamnă al partidului radical şi radicaksocialisf, azi la putere, s'a auzit glasul unui deputat ple* dând pentru revizuire, iar cunoscutul ziarist Gustave Hervé, directorul ziarului ulfra*na{ionalisf La Victoire a începui o campanie susţinută în acest sens, spunând că mai bine o revizuire prin bună înţelegere, decât grozăveniile unui război.

Dar în Germania? Succesul repurtai de nationaUsocialiştii lui Hitler în alegerile din Septembrie se explică tocmai prin faptul că au sus}inul şi sustin revizuirea tratatelor. In timpul campaniei electorale s'au auzit chiar miniştri, spunând că Germania trebue să lupte pentru revizuire. «Acum de curând s'a pornit o campanie, chiar din sânul partidului populisl al cărui membru este d. Curlius, pentru înlăturarea dsale delà ministerul de externe şi înlocuirea cu un revizionist. După ce a obţinut evacuarea teritoriilor ocupate, este evident că Germania păşeşte azi cu hotărâre spre scopul ei final: înlăturarea tratatelor.

23

Şi foaie acestea, penfruce ? Penlrucă Italia, prin glasul autorizat al dlui Mussolini, s'a declarat categoric de partea acelora cari luptă centru revizuire.

* * Aşa fiind, este ceit, penfru cine are ochi să vadă, că politica

ministrului de externe francez n'a dat rezultatele dorite. Insfrăinân* •du-şi Italia, n'a putut să se apropie nici de Germania, tocmai din această cauză. A promovat în schimb progresul ideii de revizuire şi -ce e mai rău, a dat posibilitate să se constitue acel bloc al revizio* nişfilor, care formează un permanent pericol penfru viitoarea pace a Europei.

In asemenea împrejurări, care poate să fie concluzia ? De sigur, •este foarte penibil pentru un bărbat politic de falia dlui Briand să recunoască că a greşit. De altă parte însă, esfe şi mai penibil, şi pe­riculos în acelaş timp, să persevereze înfr'o asemenea greşeală, cu atât mai mult cu cât, înfru nimic n'ar scădea marele prestigiu, de •care ministrul de externe al Franţei a ştiut să se înconjoare, dacă la momentul oportun, adică azi, ar schimba politica sa, apropiindu*se •de Italia.

Pe această cale, va putea ajunge de altfel mai de grabă şi mai sigur la scopul pe care îl urmăreşte cu atâta perseverenţă — apro* pierea de Germania. Aceasta, lipsită de sprijinul pe care îl dă azi Italia, cea mai puternică şi bine înarmată din grupul revizionist, va •trebui să*şi dea seama că nu are, deocamdată cel puţin, altă posibi* lifafe decât să se resemneze, renunţând la politica de revizuire.

Ar dispare astfel, pentru mulfă vreme, acest spectru sinistru al revizuirii, ameninţând pacea Europei. Pericolul n'a pufuf să câştige am* ploarea pe care o are astăzi, decât în mod excluziv din cauza reia* ţiunilor încordate existând între Franţa şi Italia. Fără acestea, propa* ganda ridicolului lord Rolhermere şi străduinţele Ungariei n'ar fi avut cel mai mic răsunet şi n'ar fi putut să neliniştească pe nimeni, nici să pericliteze pacea europeană.

Dl Briand trebue deci, să çaule terenul pe care să se poată apropia de Italia, al cărui regim fascist nu poate şi nu trebue să constitue un obstacol.

După cum Delcassé, marele său înaintaş, a găsit acum treizeci de ani feren de împăcare, fot astfel trebue să*l găsească şi dsa astăzi. Atunci Italia se găsea într'o alianţă îndreptată contra Franţei; s'au putut fofuş înlătura toate neînţelegerile. De ce n'ar putea azi să le «nlăfure dnii Mussolini şi Briand, mai ales că aceste neînţelegeri nu sunt atât de mari încâf să nu poată fi înlăturate?

Ei vor trebui dealtfel s'o facă, penlrucă esfe, în definitiv, sin* gura posibilitate de*a asigura penfru mulţi ani pacea Europei şi de*a sfabili o atmosferă care să îngădue dlui Briand să*şi realizeze proecful său pan*european, permiţând în acelaş fimp tuturor statelor europene să lupte cu succes împotriva crizei economice, în care ne sbafem «cu toţii.

*

24

Interesele României, nu numai recunoştinţa şi simpatia, ne leagă* aproape indisolubil de Republica franceză, a cărei politică frebue s'o» urmăm, atât timp cât ea apără tratatele actuale şi prin urmare grani* ţele stabilite prin aceste tratate. Ce am putea noi să şi căutăm înt lagărul revizionist? Prezenţa noastră acolo n'ar putea fi dorită, dar nici nu ne*ar folosi la nimic. Alături de Franţa, prin urmare, frebue să luptăm şi noi, urmând*o în acţiunea de*a păstra tratatele şi de*a asigura pacea.

Această atitudine nu implică însă din partea României ca, în. împrejurări ca cele de acum, — să nu-şi spună sincer părerea şi să nu caute, prin cuvântul său, să influenţeze politica ce "o ducem în> comun. Alături de ceilalţi aliaţi ai noştri din Mica înţelegere, alătur» de Polonia, fiind cu foţii direct interesaţi în cauză şi ameninţaţi de politica de revizuire, avem nu numai dreptul, dar şi datoria s'o facem.

Uza*vor însă conducătorii politicei noastre externe de acesf drepf? îşi vor face ei datoria? Să sperăm, că dacă cei de azi nu vor găsi curajul necesar, îl vor găsi conducătorii de mâine. Aceia vor trebui să-1 găsească, penfrucă prietenia franco*italiană este o absolută necesitate şi o garanţie sigură pentru pace. Fără ea, afmos» fera din Europa se va tulbura din ce în ce, nelăsând popoarele să-ş» vadă în linişte de nevoile lor, iar rezultatul final va fi, mai curând sau mai târziu, — un nou război, şi mai mare de cât cel trecut.

V. P. R.

G A Z E T A R I M A T A

B udapesia^B ucureşti — Reminiscenje şi actualităţi —

Poveştile de^odinioară, Ades îmi place să le*ascult, In umbra lor întunecată Vad suferinţe de demult: Eram studenfi la Budapesta, — Mansarda ţi-o mai aminteşti? — Luptam cu cartea ungurească Şi ne visam la Bucureşti...

Neam regăsit, apoi, cătane; Noi am trecut peste hotar, Ghiulucă, chiar în ziua»aceea S'a prezentat ca voluntar. Acestea*s lucruri îngropate, De ce să le mai răscoleşti? El a rămas la Budapesta, Noi am pornit spre Bucureşti...

26

Târziu, când ne-am întors acasă, Tu căpitan, eu doar sergent, Ghiulucă ne>a ieşit 'nainte Cu tot Consiliul dirigent. Dar n'am putut să ne 'nfelegem In treburile*ardeleneşti, El se 'ntorcea din Budapesta, Iar noi veneam din Bucureşti...

Ii înjura pe cei din (ară, Zicea că sunt tâlhari şi hofi, Ţigani spurcaţi, fără ruşine, Şi grecotei fanariofi... — „Mi mir de tine, om subţire, Ce cauţi tu printre Popeşti? Când ait trăit la Budapesta, Cum să te mufi la Bucureşti?"

Istoria*acum se cam repetă. Ghiulucă, bietul, mazilit, In grabă a plecat din tară; Din nou, pe drum, ne*am despărţit. Dar soarta ştie und 'te duce Când tiga fost dat să pribegeşti: El a pornit spre Budapesta, Eu am rămas la Bucureşti...

ION OPINCĂ — Dascăl şi fecior de popă —

27

Î N S E M N Ă R I

Redacţionale. — Revista „Ţara M>a» stră" intrând în al Xl'lea an al existent

,fei sale îşi continuă apari/ia săptămânală regulată, urmărind mai departe linia dreaptă a atitudinei sale clare şi categorice. Muljumim cu acest prilej tuturor celor cari ne*au sprijinit, şi adresăm aici un ultim apel prietenilor rămaşi in urmă cu plata abonamentului pe anul 1930. Dăi* nuirea acestor restante, constituie unica diRcultate cu care revista „Ţara Noastră" a avut de luptat în ultimul timp.

Mareşalul Joffre. ~- După o eroică şi,inutilă rezistenţă împotriva morţii, în» vingătorul bătăliei de pe Marna s'a stins,

înconjurat de iubirea înduioşată a poporu» •lui francez, a cărui eternă recunoştinţă o «câştigase în ceasuri nespus de grele. Ma» weşalul Joffre nu mai este. împotriva ma*

relui mister al nefiinţei nu se poate caş» liga nicio biruinţă.

Omul era simplu ca înfăţişare, sobru în gesturi şi zgârcit la vorbă. Un exemplar tipic de burghez din Franţa, turnat dintr'o bucată, precis şt echilibrat. Un cetăţean conştiincios şi un patriot înflăcărat. O ju» decată limpede, cuprinzătoare, pe care nicio îngrijorare a momentului nu era în stare s'o turbure.

însuşirile omului au slujit de minune soldatului. Nimeni altul, decât acest Joffre calm şi clarvăzător, n'ar fi ştiut să ţină piept, fără s㻺i piardă cumpătul, avalan» şei teribile de fier şi de foc, prăvălită de ofensiva germană la începutul lunei Sep» tembrie a anului 1914. Nimeni altul n'ar fi reuşit s㻺i păstreze sângele»rece nece» sar, nu numai pentru a supraveghia ca retragerea să nu se schimbe într'o deban»

28

dadă, ci pentru a întrezări tot timpul po* sibilitatea unei victorii mântuitoare; pentru •a profita de cea dintâi greşală a adver* «arului şi pentru a coordona într'o supremă încordare puterile combative ale unei ar* mate greu încercate, redându*i încrederea 4n ea însăş.

E mai presus de orice îndoială, că vie* ioria delà Marna nu s'ar fi putut smulge fără vitejia dârză a soldatului francez, a cărui vioiciune de spirit şi al cărui orgo» liu national i*au îngăduit să treacă, spre complecta stupefacţie a comandamentului german, delà demoralizarea primelor în* frângeri de*adreptul la atacul vijelios al unei uluitoare conlra«ofensive. Dar mo» -meniul posibil al acestei minuni a fost -ales de mareşalul Joffre, care a ştiut să se folosească, în cele mai prielnice con* .dijii strategice, de calităţile nepreţuite ale trupelor pe care le comanda.

S'a încercat, ce»i drept, să se micşo» reze meritele învingătorului delà Marna, atribuindu»se altora paternitatea iniţiativei. Dar faimosul ordin de zi din 6 Septem* rie, — opt rânduri lapidare bătute la ma* fina de scris, — stă mărturie pentru a lămuri adevărul: — „In clipa când începe o luptă, hotărâtoare pentru mântuirea (arii, găsesc necesar să reamintesc tuturor, -că nimănui nu*i este îngăduit să mai pri* vească înapoi. Toate sforţările trebuiesc folosite pentru a ataca şi a respinge pe duşman". Aşa începe ordinul de zi, care poartă semnătura lui Joffre.

Ilustrul general a fost întrebat el însuş, odată, cine a câştigat bătălia de pe Marna. — „Nu ştiu cine>a câştiga/*o, ştiu însă ciţje ar fi avut răspunderea, daca bătălia ar & fost pierdută". Nimic mai adevărat. De aceea, numele lui Jorrre -va rămâne pentru totdeauna legat de miracolul delà Marna, care a mântuit Franja, pregătind victoria finală. «

Steagurile îndoliate ale României s'au plecat cu pietate de*asupra mormântului proaspăt al marelui ostaş.

Crăciunul bolşevic. — Republica ru* sească a Sovietelor se găseşte în stare de război cu doctrina creştină. Vântul pustiilor al reîntoarcerii la păgânism, suflă de*asupra stepelor pravoslavice de altădată. Tovarăşii! Staîin a dat poruncă să se pună lacăte grele la uşa bisericelor, a trimis pe preoji în fa[a plutoanelor de execuţie şi a pus pe foc sfintele Scripturi.

Pentru discipolii urei de clasă, blândul Isus n'a fost decât un primejdios contra* revoluţionar...

Iată de ce, potrivit ordinelor drastice ale comisarilor poporului, în Rusia nu s'a fnai (inut anul acesta sărbătoarea Naşterii Domnului. Printr'un simplu decret, Crăciu* nul a fost declarat inamic al marximului şi complice al reactiunii împotriva dictaturii proletariatului. Pedepse exemplare au fost instituite pentru toţi cetăţenii Republicei Sovietelor, cari vor mai îndrăzni să rămână credincioşi vechilor tradiţii.

Mujicii, cari au săvârşit imprudenta de a aprinde o luminare în pomul de Crăciun, au fost imediat arestaţi. Cei cari au fost surprinşi făcându*şi cruce, au fost deportaţi în Siberia. Cei cari au fost dovediţi că {in icoane în casă, au fost împuşcaţi fără milă. Bolşevismul nu şi»a pus în gând să distrugă numai biserica creştină, pe care o bănuieşte că ar dori reîntoarcerea ţarismului: Bolşevismul are o răfuială cu Dumnezeu însuş 1

Tovarăşul Stalin nu ştie, pe semne, că lupta aceasta împotriva eternei puteri a spiritului, au mai încerCai'O şi alţii, dar loji au eşit înfrânţi din ea. Tovarăşul Stalin vrea să*i facă 'pe toţi ruşii liber*cugeiători, cu sila. Tovarăşul Stalin nu cunoaşte pu» terea de rezistentă a credinţei.

Rusia Sovietelor alunecă pe povârnişul păgânismului. Nu va fi, oare, acesta sfâr* şitul ei?

Fleacuri constituţionale. — In cursul călătoriei de studiu, pe care a întreprins»o peste granijă la o vârstă destul de înaintată, d. Iuliu Maniu n'a putut rezista ispitei de

29

» vorbi' delà distantă opiniei publice roma» neşti, prin intermediul presei din Viena.

Vechi reminiscenţe; de pe vremea stă» pânirii pajurei cu două capete, l'au condus In redacţia ziarului Neue Freie Presse, unde a explicat, cu foarte încurcate argu» mente, că guvemuUersatz al dlui G. Miro» nescu irebue să continuie a sta la postul său, iar Parlamentul cu demisiile în alb nu poate să fie dizolvat, până la împlinirea unei legislaturi complecte, pentrucă... pen» irucă M. S. Regele Carol al II»lea a fă» găduit în repetate rânduri, că va domni în mod constituţional. Suntem, adică, amenin» Jaji să mai suportăm încă doi ani, până în 1933, regimul de lacomă nepricepere al boililor, hateganilor şi dobreştilor, pe ale căror experte mâini a fost lăsată România de astăzi. Tristă perspectivă... Să nu permită oare, Constituţia izgonirea netrebnicilor sluji» lori şi mântuirea (arii năpăstuite?

Da' de undei D. Iuliu Maniu recurge şi de data aceasta la o răstălmăcire a ade» vărului, debitând cu o importantă gravitate cele mai evidente nerozii. Un obicei înră» dăcinat de mediocru advocatei provincial, deprins cu fel de fel de şiretlicuri uzate. Cum adică? Dacă, într'o bună zi, — pe care toată (ara o aşteaptă cu nerăbdare, — Suveranul va trimite la plimbare de-abine» lea pe surâzătorul d. G. Mironescu, va săvârşi un act anticonstituţional? Şi dacă, mai in urmă, ca o consecinţă logică a unei schimbări reale a regimului, va semna de» creţul de dizolvare a actualelor Corpuri lc» giuiioare, alese pe vremea Regentei, însem» nează că va nesocoti Constituţia?

Aşa are aerul să spună d. Iuliu Maniu. Dar noi ştim, că lucrurile stau cu totul dimpotrivă.

Guvernarea nafional'tărănisiă, născută din cea mai impudică practică a demago­giei fără răspundere, a dus (ara până la marginea prăpasiiei, lăsând în urmă cele mai întristătoare semne ale risipei, ale im» becilitltii şi ale anarhiei. O ceată de ex­ploatatori ai navitătii populare, cucerind puterea prin făgăduinji mincinoase, s'a con»

stituif într'un consorţiu pentru exploatare» averii publice, cu pre(ul ruinei economice a României. Milionari proaspeţi au răsărit peste noapte, într'o vreme când mizeria:, baie la uşa fiecăruia. Cârmuită de oameni, fără scrupul, lipsiţi de orice autoritate mo» rală, incapabili şi profitori, biata Jară iroz»-neşte din toate încheieturile, ameninţând să ne acopere pe to(i subt dărâmături...

Ce reguli constituţionale s'ar împotrivi oare unei solufii mântuitoare? Salus ReW publicae suprema lex! Interesul suprem de existentă al unui popor nu se poate îm» piedica de câteva paragrafe.

Din fericire, însă, Constituţia noastră nu reprezintă niciun obstacol pentru rezolvarea, firească a crizei în care ne găsim. M. S. Regele, concediind surogatul de guvern al" dlui G. Mironescu şi dizolvând Parlamen­tul boililor, hateganilor şi dobreştilor, nu va face altceva decât să uzeze de prerogativele sale — strict constituţionale.

Iar cât despre părerea dlui Iuliu Maniu, ce-àr fi, dacă ne»am învoi cu to}ii să. n'o mai cerem?

Oameni politici maghiari. — într'o editură delà Budapesta a apărut nu demult o lucrare voluminoasă, cuprinzând, în or» dine alfabetică, biografia tuturor oamenilor politici, cari au jucat un rol în viata pu»-blică a Ungariei între anii 1914—1929-Autorul căr(ii se numeşte Boros Laszh, iar titlul aceleia sună astfel: Magyar Politikusok.

Răsfoind de curiozitate paginele volumu»-lui, nu fără oare care mirare am dat peste numele dlui Alex. Vaida, tradus, fireşte, în Vajda Sândor, şi trecut cu deplină linişte în şirul politicianilor maghiari. Surprinde­rea noastră a fost destul de mare, nu fiind» că»l socotim pe fostul colaborator del* Reichspost un bun exclusiv al natiunet române, ci pentrucă l'am ştiut în toată, cariera sa până la 1918, complect înfeudai cercurilor politice din Vieua. Aşa se pare, însă, că d. Alex. Vaida a fost un fel de iepure, nu de două, ci de trei hotare.

30

In 1916, d. Alex. Vaida se declarase în reviste Oesterreichische Rundschau : român habsburgic. Dl Boros Laszlo îl consideră, pe deasupra, şi om politic ma* ghiar. Băltetă personalitate^ a mai fost şi ilustrul medic curant al băilor din Karlsbad !

Alegerile parfiale. — Guvernul se pre* găteşte de luptă pentru alegerile parţiale delà -sfârşitul acestei luni. Ca să fie sigur de .reuşită, a trimis la Caras pe d. Aurel Dobrescu, fostul prieten al delicventului Tiberiu Vornic. Bănăţenii, cari căutau de* «lult un om de*o cinste exemplară ca să*l irimiiă în Parlament, îl vor îmbrăţişa cu •căldură.

La Bihor va candida d. C. Teianu, secretarul general al ministerului de finanje, care a descins la Oradea cu un acreditiv •de 30 milioane pentru plata lefurilor rămase in restantă, şi a anunţai din bună vreme că*şi va păstra slujba de astăzi şi după ce va fi ales.

Cu asemenea mijloace îşi închipuie par* iidul na{ional*(ărănist că va evita inevitabilul său eşec electoral. Se va vedea, dacă so* coteala de*acasă se va potrivi cu cea... •din urnă!

Arendaşii Melpomenei. — Teatrul National şi Opera Română din Cluj au fost date în concesiune pe X ani dlor M. Sorbul şi C. Pavel, punându*li*se la dis* pozi(ie gratuit o minunată clădire, decoruri şi costume agonisite cu trudă, iar pe dea* supra•••O sUbvenfie de 25 milioane pe an. In schimb, fericiţii arendaşi îşi iau obligajia să ofere publicului din Cluj un număr de 200 spectacole pe stagiune, fiind răsplătiţi astfel cu o recompensă naţională de apro* ximariv 125 mii lei pentru fiecare repţe* zentajie, dată într'o sală pentru care mi plătesc nicio chirie, ş i . pe care primăria . oraşului o încălzeşte şi o luminează pe chel» iuiala sa. In afară de toate aceste avantagii, «d-nii M. Sorbul şi C. Pavel vor avea drep* iul să dea, pe de»asupra, spectacole de •cinematograf la Teatrul National şi să în*

locuiască, şase luni pe an, Opera Română cu filme sonore. Calitatea artistică a reper* tonului, în lipsa comitetului de lectură desfiinţat, va fi garantată de un comisar al guvernului, ales deocamdată în persoana dlui Traian Naşcu, un distins analfabet şi căpetenie cunoscută de voinici.

In asemenea condijiuni, propăşirea tea* Irului şi a muzicei româneşti în Ardeal ni se pare asigurată. •

„Meşterul Manole" în ungureşte. — Urmărind un proect al său mai vechi, de a împărtăşi publicului maghiar din Ardeal operile cele mai caracteristice ale literaturei noastre contimporane, d. Emeric Kadar, un scriitor de talent cu spirit critic ager, a tradus piesa „Meşterul Manole" a d»lui Ocţavian Goga, oferind*o spre reprezentare Teatrului Maghiar din Cluj.

Ne sim{im datori să spunem, că specta* colul la care am asistai a fost mulţumitor în toate privinţele. Tălmăcirea ni s'a părut excelentă. Actorii unguri au jucat cu o de* plină înjelegere a rolurilor şi cu un surprin» zălor elan. Punerea în scenă s'a făcut cu o deosebită îngrijire, iar spectatorii minoritari au arătat, prin manifestaţiile lor însufleţite, că ştiu să pre(uiască valoarea unei lucrăr dramatice româneşti, care prin finuta ei literară şi prin adâncimea ei de gândire iese din rândul producţiei de fiecare zi.

A fost un succes artistic de necontestat, la lumina căruia ş'au putut întrezări îmbu* curătoare posibilităţi de înţelegere pe rod* nicul tărâm al culturii, între două popoare, a căror liniştită convieţuire nu»i, desigur, numai o amăgire a . câtorva. Unele ziare şi*au exprimat însă mirarea, că «Meşterul Manole" al d»lui Ôdavian Goga, după triumful de*acum doi ani la Bucureşti, a apărut in Ardeal mai întâi pe scena Tea* irului Maghiar din Cluj, în vreme ce la Teatrul nostru National, bine hrănit cu subvenţii din partea' starului, se joacă piese ca .Rivalii", .Mătuşa lui Carol" şi «Şapte fete de măritat".

, Şuni imputări, cari nu privesc obrazul nostru. Deci, n'avem nicio explicaţie dedat.

31

Presa şi viaţa privală. — Confiscarea ziarului Ordinea a adus din nou pe planul întâi al discuţiilor dintre confraţi, problema libertăţii scrisului. Ne»am găsit, încă odată, în fa}a unor paradoxale atitudini.

Cele mai aprinse protestări au pornit din rândurile partidului liberal, care, pe vremea când deţinea puterea, n'a ezitat niciodată să recurgă la măsuri de contrângere im» potriva presei, când i s'a părut că aceasta devine supărătoare. In schimb, unele ga» zete de pe strada Sărindar, cari jipau ca din gură de şarpe de câteori erau eleîrţşi»le confiscate, au tăcut chitic, pentru simplul motiv, că Ordinea, victima cea mai re» centă, nu face parte din tabăra lor. In» sfârşit, chiar partidul delà putere, care a încercat suprimarea ziarului Ordinea, are la activul său, de pe vremea când se gă» Sea în opozijie, cele mai violente declaraţii împotriva atentatorilor Ia libertatea presei. Consecventa e o floare, căreia atmosfera actuală din România»întregită nu»i priieşte !

Dar, în mijlocul atâtor comentarii fă jar» niçe şi încurcate, s'au rostit şi câteva cu» vinte chibzuite, pline de adevăr şi de sin» ceritate, din partea unui om, care în caii» taiea sa dublă de director de gazetă şi fost sfetnic al Tronului, a ştiut să privească problema pe. amândouă fetele. In ziarul său Universul, care»i cel mai răspândit din tară, d. Sielian Popescu a publicat un ar» ticol intitulai: .Presa şi via}a privată", căutând să dea o solujie dreaptă, potrivită cU principiile unei democraţii reale şi în armonie cu interesele superioare ale tării.

D. Sielian Popescu începe printr'o con» siatare, căreia nu i se poate tăgădui nici buna»credin)ă, nid loialitatea:

— „Nu se poate tăgădui, că libertatea

presei, aşa cum a fost organizată la noi, fată de lipsa de răspundere efectivă a oamenilor politici a făcut mult bine, dar nu este mai puţin adevărat că, date fiiind moravurile noastre şi patimile politice la un popor care abia esea dintr'o lungă sclavie, ea a produs $i o mare desoriçn* tare sufletească fafâ de problemele neaw mărate ce se puneau unui stat nou formai".

In ceeace priveşte pe calomniatorii, cari abuzează de libertatea presei pentru a»şi răspândi în mii de exemplare acuzaţiile lor neîntemeiate, d. Stelian Popescu aminteşte următoarele adevăruri:

— „Principiile calomniei sunt stabilite destul de clar în condica penală. Lipseşte doar sancţiunea unei judecăţi repezi, care să facă răspunderea efectivă. In noianul de legi, votate fără nici un discernământ, şi pe care nimeni nu a avui nici timpul să le citească, s'ar fi mai putut vota una, privind judecata promptă a calomniilor şi s'ar fi putut stăvili tot răul care decurge dintr'o libertate fără frâu a presei".

Noi am mai examinat cândva problema libertăţii presei din âcelaş punct de vedere al responsabilităţii efective. In realitate, nu există, şi nici nu poale exista în cadrul unei societăţi omeneşti, niciun fel de liber» tate personală, care să nu fie limitată de interesul colectivităţii. E un interes al co» lectivitătii, ca un calomniator să fie pe» depsit. E un intere» al colectivităţii, ca un propagator al distrugerii să fie pus în im» posibilitate de a*şi ajunge scopul. Liberia» tea presei nu poate să acorde nimănui o impunitate în prealabil garantată.

Legiurea noastră prezintă, deci, Sub acest raport, o adevărată lacună, care va trebui să fie împlinită.

Cifiti volumul: „PRECURSORI" de O c i a v i a n Goga